CODUL FAMILIEI  

CUPRINS

 

Titlul I

Căsătoria

Capitolul I

Încheierea căsătoriei

Capitolul II

Nulitatea căsătoriei

Capitolul III

Efectele căsătoriei

Sectiunea I

Drepturile si obligatiile personale ale sotilor

Sectiunea a II-a

Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor

Capitolul IV

Desfacerea căsătoriei

Titlul II

Rudenia

Capitolul I

Dispozitii generale

Capitolul II

Filiatia

Sectiunea I

Filiatia fată de mamă

Sectiunea a II-a

Filiatia fată de tată

Sectiunea a III-a

Situatia legală a copilului

Capitolul III

Înfierea

Capitolul IV

Obligatia de întretinere

Titlul III

Ocrotirea celor lipsiti de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă si a altor persoane

Capitolul I

Ocrotirea minorului

Sectiunea I

Drepturile si îndatoririle părintilor fată de copiii minori

Sectiunea a II-a

Tutela minorului

Capitolul II

Interdictia

Capitolul III

Curatela

Capitolul IV

Autoritatea tutelară

Dispozitii finale

TITLUL I
CĂSĂTORIA

CAPITOLUL I
ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

            Art. 3. - Numai căsătoria încheiată în fata delegatului de stare civilă1 dă nastere drepturilor si obligatiilor de soti prevăzute în prezentul decret. 


1. Primarul îndeplineste functia de ofiter de stare civilă (art. 43, lit. t) din Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991

            Art. 4. - Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit saisprezece ani.
            Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviinta căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviintarea se poate da de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti sau al judetului2 în cuprinsul căruia îsi are domiciliul femeia si numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial. 


2. Consilii locale, Consiliul municipiului Bucuresti, consilii judetene si primari, potrivit Legii administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991

            Art. 5. - Este oprit să se căsătorească bărbatul sau femeia care este căsătorită.

            Art. 6. - Este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum si între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
            Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviintată de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti sau al judetului3 în cuprinsul căruia cel care cere această încuviintare îsi are domiciliul. 


3. Consilii locale, Consiliul municipiului Bucuresti, consilii judetene si primari, potrivit Legii administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991

            Art. 7. - Este oprită căsătoria:
            a) între cel care înfiază sau ascendentii lui, de o parte, si cel înfiat ori descendentii acestuia, de alta;
            b) între copiii celui care înfiază, pe de o parte, si cel înfiat sau copiii acestuia, de alta;
            c) între cei înfiati de aceeasi persoană.
            Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b) si c) de mai sus poate fi încuviintată potrivit dispozitiilor Art. 6 alin. 2.

            Art. 8. - În timpul tutelei, căsătoria este oprită între tutore si persoana minoră ce se află sub tutela sa.

            Art. 9. - Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum si cel care este lipsit vremelnic de facultătile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.

            Art. 10. - Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soti nu declară că si-au comunicat reciproc starea sănătătii lor. În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.

            Art. 11. - Căsătoria se încheie în fata delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al comunei, orasului, municipiului sau sectorului Municipiului Bucuresti4, în cuprinsul căruia se află domiciliul sau resedinta oricăruia dintre viitorii soti. 


4. Primarul îndeplineste functia de ofiter de stare civilă (art. 43, lit. t) din Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991

            Art. 12. - Cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declaratia de căsătorie la serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.
            Dacă unul dintre viitorii soti nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el va putea face declaratia de căsătorie în localitatea unde se află, la serviciul de stare civilă, care o va transmite, din oficiu si fără întârziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei.

            Art. 13. - În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arăta că nu există nici o piedică legală la căsătorie. Odată cu declaratia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.

            Art. 14. - Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există o piedică legală ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
            Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se întemeiază.

            Art. 15. - Delegatul de stare civilă5 va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă în temeiul verificărilor ce este dator să facă, al opunerilor primite sau al informatiilor ce are, găseste că cerintele legii nu sunt îndeplinite. 


5. A se vedea nota de la art. 3.

            Art. 16. - Căsătoria se încheie prin consimtământul viitorilor soti. Acestia sunt obligati să fie prezenti, împreună, în fata delegatului de stare civilă, la serviciului de stare civilă, pentru a-si da consimtământul personal în mod public.
            Cu toate acestea, în cazurile arătate de legea specială, delegatul de stare civilă* va putea încheia căsătoria si în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea conditiilor prevăzute în alineatul precedent.

            Art. 17. - Delegatul de stare civilă6, luând consimtământul viitorilor soti, va întocmi de îndată în registrul actelor de stare civilă actul de căsătorie, care se semnează de soti si de delegat. 


5. A se vedea nota de la art. 3.

            Art. 18. - Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.

CAPITOLUL II
NULITATEA CĂSĂTORIEI

            Art. 19. - Este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozitiilor prevăzute în Art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9 si 10.

            Art. 20. - Căsătoria încheiată împotriva dispozitiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă, între timp, acela dintre soti care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă sotia a dat nastere unui copil sau a rămas însărcinată.

            Art. 21. - Căsătoria poate fi anulată la cererea sotului al cărui consimtământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt sot, prin viclenie sau prin violentă.
            Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimtământ a fost viciat, în termen de 6 luni de la încetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.

            Art. 22. - În cazul în care sotul unei persoane declarate moartă s-a recăsătorit si, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă. Declararea nulitătii căsătoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îsi păstrează situatia de copii din căsătorie.

            Art. 23. - Sotul care a fost de bună-credintă la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea instantei judecătoresti rămâne definitivă, situatia unui sot dintr-o căsătorie valabilă.
            Declararea nulitătii căsătoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îsi păstrează situatia de copii din căsătorie.

            Art. 24. - În cazul prevăzut în Art. 23 alin. 1 cererea de întretinere a sotului de bună-credintă si raporturile patrimoniale dintre bărbat si femeie sunt supuse, prin asemănare, dispozitiilor prevăzute la divort.
            Tot astfel, în cazul prevăzut în Art. 23 alin. 2 se vor aplica, prin asemănare, dispozitiile prevăzute la divort, în ce priveste drepturile si obligatiile dintre părinti si copii.

CAPITOLUL III
EFECTELE CĂSĂTORIEI

Sectiunea I
DREPTURILE SI OBLIGATIILE PERSONALE ALE SOTILOR

            Art. 25. - Bărbatul si femeia au drepturi si obligatii egale în căsătorie.

            Art. 26. - Sotii hotărăsc de comun acord în tot ce priveste căsătoria.

            Art. 27. - La încheierea căsătoriei, viitorii soti vor declara, în fata delegatului de stare civilă7, numele pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie.
            Sotii pot să-si păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite. 


7. A se vedea nota de la art. 3

            Art. 28. - Sotii sunt obligati să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat. Dacă sotii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun si l-au declarat la încheierea căsătoriei potrivit dispozitiilor Art. 27 din codul de fată, fiecare dintre soti nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decât cu consimtământul celuilalt sot.

Sectiunea a II-a
DREPTURILE SI OBLIGATIILE PATRIMONIALE ALE SOTILOR

            Art. 29 - Sotii sunt obligati să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei.

            Art. 30 - Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor. Orice conventie contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

            Art. 31 - Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui sot:
            a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;
            b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin mostenire, legat sau donatie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;
            c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soti;
            d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii sau inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
            e) indemnitatea de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
            f) valoarea care reprezintă si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.

             Art. 32 - Sotii răspund cu bunurile comune pentru:
            a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune;
            b) obligatiile ce au contractat împreună;
            c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru împlinirea nevoilor obisnuite ale căsniciei;
            d) repararea prejudiciului cauzat prin însusirea de către unul dintre soti a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.

            Art. 33 - Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soti.
            Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul său personal poate cere împărtirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creantei sale. În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărtire fiecărui sot devin proprii.

            Art. 34 - Sotii administrează si folosesc împreună bunurile comune si dispun tot astfel de ele.
            Oricare dintre soti, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are si consimtământul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate înstrăina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune dacă nu are consimtământul expres al celuilalt sot.

            Art. 36. - La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soti, potrivit învoielii acestora. Dacă sotii nu se învoiesc asupra împărtirii bunurilor comune, va hotărî instanta judecătorească.
            Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărti prin hotărâre judecătorească si în timpul căsătoriei. Bunurile neâmpărtite, precum si cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.

CAPITOLUL IV
DESFACEREA CĂSĂTORIEI

            Art. 37. - Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecătorească a mortii unuia dintre ei. Căsătoria se poate desface prin divort.


8. Art. 37, alin. 2 a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 (M. Of. nr. 177 din 16 iulie 1993)

            Art. 38. - Instanta judecătorească poate desface căsătoria prin divort atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
            Divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, dacă sunt îndeplinite urrnătoarele conditii:
            a) până la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la încheierea căsătoriei si
            b) nu există copii minori rezultati din căsătorie.
            Oricare dintre soti poate cere divortul atunci când starea sănătătii sale face imposibilă continuarea căsătoriei. La solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la încredintarea copiilor minori, obligatia de întretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor.


9. Art. 38 si art. 39 alin. 1 au fost modificate prin Legea nr. 59/1993 (M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993)

            Art. 39. - Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronuntat divortul a rămas irevocabilă.10
           Fată de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut mentiune despre hotărârea de divort pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divortul pe altă cale. 


10. Art. 39 si art. 39 alin. 1 au fost modificate prin Legea nr. 59/1993 (M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993)

            Art. 40. - La desfacerea căsătoriei prin divort, sotii se pot învoi ca sotul care, potrivit Art. 27 a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt sot, să poarte acest nume si după desfacerea căsătoriei.
            Instanta judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divort. Instanta, pentru motive temeinice, poate să încuviinteze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soti.
            Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea înainte de căsătorie.

            Art. 41. - Până la desfacerea căsătoriei în conditiile prevăzute de Art. 39, sotii îsi datorează întretinere.
            Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităti de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.
            Întretinerea datorată potrivit dispozitiilor alin. 2 poate fi stabilită până la o treime din venitul net din muncă al sotului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Această întretinere, împreună cu întretinerea datorată copiilor, nu va putea depăsi jumătate din venitul net de muncă al sotului obligat la plată.
            Când divortul este pronuntat numai din vina unuia dintre soti, acesta nu va beneficia de prevederile alin. 2 si 3 decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
            În toate cazurile, dreptul la întretinere încetează prin recăsătorirea sotului îndreptătit să o primească.

            Art. 42. - Instanta judecătorească va hotărî, odată cu pronuntarea divortului, căruia dintre părinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta părintii si autoritatea tutelară si, tinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredintat tatălui sau mamei.
            Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtământul acestora, sau unor institutii de ocrotire.
            Totodată, instanta judecătorească va stabili contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională a copiilor.
            Învoiala părintilor privitoare la încredintarea copiilor si la contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviintată de instanta judecătorească.

            Art. 43. - Părintele divortat, căruia i s-a încredintat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părintesti.
            Când copilul a fost încredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecătorească va stabili care dintre părinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i încuviinta actele.
            Persoana sau institutia de ocrotire căreia i s-a încredintat copilul va avea fată de acesta numai drepturile si îndatoririle ce revin părintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile Art. 108 se aplică prin asemănare.
            Părintele divortat, căruia nu i s-a încredintat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învătătura si pregătirea lui profesională.

            Art. 44. - În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinti sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autoritătii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale între părintii divortati si copii. Modificarea măsurilor luate potrivit dispozitiilor Art. 42 alin.1 si 2 se va putea face cu paza cerintelor prevăzute de acele dispozitii.

TITLUL II
RUDENIA

CAPITOLUL I
DISPOZITII GENERALE

            Art. 45. - Rudenia este legătura bazată pe descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea rând colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.

            Art. 46. - Gradul de rudenie se stabileste astfel:
            a) în linie dreaptă, după numărul nasterilor; astfel, fiul si tatăl sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea;
            b) în linie colaterală, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun si coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul si nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea.

CAPITOLUL II
FILIATIA

Sectiunea I
FILIATIA FATĂ DE MAMĂ

            Art. 47. - Filiatia fată de mamă rezultă din faptul nasterii. Ea se dovedeste prin certificatul constatator al nasterii.

            Art. 48. - Dacă nasterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinti necunoscuti, mama poate recunoaste pe copil.
            Recunoasterea se poate face fie prin declaratie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.
            Recunoasterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.

            Art. 49. - Recunoasterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.

            Art. 50. - În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiatiei fată de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al nasterii, ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, dovada filiatiei fată de mamă se poate face în fata instantei judecătoresti prin orice mijloc de probă.

            Art. 51. - Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de nastere si folosirea stării civile conforme cu acest certificat. De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul său de nastere.

            Art. 52. - Actiunea pentru stabilirea filiatiei fată de mamă apartine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdictie. Dreptul de a porni actiunea pentru stabilirea filiatiei fată de mamă nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornită de acesta. Actiunea pentru stabilirea filiatiei fată de mamă poate fi pornită si împotriva mostenitorilor pretinsei mame. Actiunea nu se prescrie în timpul vietii copilului.

Sectiunea a II-a
FILIATIA FATĂ DE TATĂ

            Art. 53. - Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe sotul mamei. Copilul născut după desfacerea, declararea nulitătii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul sot al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei si nasterea sa a avut loc înainte ca mama sa să fi intrat într-o nouă căsătorie. Dispozitiile Art. 51 sunt aplicabile si situatiilor prevăzute în prezentul articol.

            Art. 54.- Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputintă ca sotul mamei să fie tatăl copilului. Actiunea în tăgăduirea paternitătii poate fi pornită numai de sot; mostenitorii acestuia pot continua actiunea pornită de el. Dacă sotul este pus sub interdictie, actiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviintarea autoritătii tutelare. În toate cazurile, mama copilului va fi citată.

            Art. 55. - Actiunea în tăgăduirea paternitătii se prescrie în termen de sase luni de la data când tatăl a cunoscut nasterea copilului. În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdictie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nasterea copilului.
            Dacă actiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tată după ce i s-a ridicat interdictia, înlăuntrul unui nou termen de sase luni.

            Art. 56. - Filiatia fată de tată se stabileste, în afară de cazurile prevăzute în Art. 53, prin recunoastere sau hotărâre judecătorească.

            Art. 57. - Copilul conceput si născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenti firesti. Recunoasterea se face prin declaratie făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea nasterii, fie după această dată; recunoasterea poate fi făcută si prin înscris autentic sau prin testament. Recunoasterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.

            Art. 58. - Recunoasterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Dacă recunoasterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitătii este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor săi.

            Art. 59. - Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei apartine copilului si se porneste în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.
            Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitătii nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornită de acesta.
            Actiunea în stabilirea paternitătii poate fi pornită si împotriva mostenitorilor pretinsului tată.

            Art. 60. - Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la nasterea copilului.
            Dacă, în cazul prevăzut în Art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoresti, termenul de un an pentru pornirea actiunii în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.
            În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întretinere, termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii ori a întretinerii.

            Art. 61. - Timpul cuprins între a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii.
            El se socoteste de la zi la zi.

Sectiunea a III-a
SITUATIA LEGALĂ A COPILULUI

            Art. 62. - Copilul din căsătorie ia numele comun al părintilor.
            Dacă părintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părintilor si se va declara, odată cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinti, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.

            Art. 63. - Copilul din afara căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească are, fată de părinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legală a unui copil din căsătorie.

            Art. 64. - Copilul din afara căsătoriei dobândeste numele de familie al aceluia dintre părinti fată de care filiatia a fost mai întâi stabilită. În cazul în care filiatia a fost stabilită ulterior si fată de celălalt părinte, instanta judecătorească va putea da încuviintare copilului să poarte numele acestuia din urmă. În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelasi timp de ambii părinti, se aplică dispozitiile Art. 62 alin. 2.

            Art. 65 - Dacă filiatia copilului din afara căsătoriei este stabilită fată de ambii părinti, încredintarea lui, precum si contributia părintilor la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispozitiilor Art. 42 - 44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.

CAPITOLUL III
ÎNFIEREA11

            Art. 66. - Înfierea se face numai în interesul celui înfiat. 


11. Termenul de "înfiere" din Codul familiei si din orice alte acte normative a fost înlocuit prin termenul de "adoptie" prin Legea nr. 48 din 16 iulie 1991 pentru completarea si modificarea unor dispozitii legale privind înfierea (M. Of. nr. 147 din 17 iulie l991)

            Art. 67. - Numai minorii pot fi înfiati. Cu toate acestea, va putea fi înfiată si persoana majoră, care, în timpul minoritătii, a fost crescută de cel care voieste s-o înfieze. Înfierea între soti este oprită.

            Art. 68. - Nu pot înfia decât persoanele majore care îndeplineste conditiile cerute pentru a fi tutori si care sunt cu cel putin optsprezece ani mai în vârstă decât cei pe care voiesc să-i înfieze. Pentru motive temeinice, autoritatea tutelară va putua încuviinta înfierea, chiar dacă diferenta de vârstă prevăzută în alineatul precedent este mai mică.

            Art. 69. - Este oprită înfierea unui copil de mai multe persoane, afară de cazul în care ea se face de către sot si sotie, deodată sau succesiv. Dacă persoana ce voieste să înfieze este căsătorită, va fi necesar si consimtământul celuilalt sot, afară numai dacă acesta este pus sub interdictie, decăzut din drepturile părintesti sau, din orice împrejurare, în neputintă de a-si manifesta vointa.

            Art. 70. - Pentru încheierea înfierii se cere consimtământul celui care înfiază, consimtământul părintilor celui înfiat, dacă acesta este minor, precum si consimtământul celui înfiat, dacă a împlinit vârsta de zece ani.
            Dacă unul dintre părinti este mort, pus sub interdictie, decăzut din drepturile părintesti sau, din orice împrejurare, în neputinta de a-si manifesta vointa, consimtământul celuilalt părinte este îndestulător.
            Dacă cel ce urmează a fi înfiat este pus sub tutelă, va consimti tutorele, iar dacă se află într-o situatie în care este necesară punerea sub tutelă, dar aceasta nu a fost încă instituită, autoritatea tutelară va putea încuviinta înfierea, fără a mai fi necesară instituirea tutelei.

            Art. 71. - Consimtământul la înfiere se dă fie prin declaratie făcută direct în fata autoritătii tutelare care încuviintează înfierea, fie prin înscris autentic.

            Art. 72. - Autoritatea tutelară va putea încuviinta înfierea numai dacă va constata că cel care înfiază, poate asigura înfiatului o normală dezvoltare fizică si morală, precum si că înfierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de convietuire socială.

            Art. 73. - Abrogat.12 


12. Art. 73 si 74 au fost abrogate prin Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (art. 13), republicată în M. Of. nr. 159 din 26 iulie 1991

            Art. 74. - Abrogat.13 


13. Art. 73 si 74 au fost abrogate prin Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (art. 13), republicată în M. Of. nr. 159 din 26 iulie 1991

            Art. 75. - Înfierea îsi produce efectele de la data încuviintării ei. De la această dată înfiatul are fată de cel care înfiază drepturile si obligatiile pe care le are copilul din căsătorie fată de părintii săi, iar descendentii înfiatului au fată de cel care înfiază drepturile si obligatiile pe care descendentii copilului din căsătorie le au fată de ascendentul acestuia. Înfiatul si descendentii săi păstrează toate drepturile si obligatiile izvorâte din filiatie fată de părintii firesti si rudele acestora.

            Art. 76. - Drepturile si îndatoririle părintesti trec asupra celui care înfiază. În cazul în care cel care înfiază este sotul părintelui firesc al înfiatului, drepturile si îndatoririle părintesti apartin celui care înfiază si părintelui firesc căsătorit cu acesta. Dacă cel care înfiază va fi decăzut din drepturile părintesti, instanta judecătorească, tinând seama de interesele minorului înfiat si ascultându-l si pe acesta, dacă a împlinit vârsta de zece ani, va putea fie să redea părintilor firesti exercitiul drepturilor părintesti, fie să încredinteze pe minor unei alte persoane, cu consimtământul acesteia. În acest din urmă caz, se aplică dispozitiile Art. 104 alin. 3, iar instanta va hotărî si privitor la reprezentarea minorului sau încuviintarea actelor sale, precum si la administrarea bunurilor acestuia.

            Art. 77. - Înfierea nu dă nastere rudeniei între cel înfiat si rudele celui înfiat si rudele celui care înfiază, în afară de cazul celui arătat în Art.79.

            Art. 78. - Înfiatul dobândeste prin înfiere numele celui care înfiază.
            În cazul în care înfierea se face de către doi soti ori de către sotul care înfiază pe copilul celuilalt sot, iar sotii au un nume de familie comun, înfiatul va purta acest nume; dacă sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati ca, la încuviintarea înfierii, să declare, potrivit dispozitiilor Art. 62 alin. 2, care se aplică prin asemănare, numele de familie pe care înfiatul urmează să-l poarte.
            Autoritatea tutelară 14 va putea încuviinta ca înfiatul să continue a purta vechiul său nume, adăugându-l la cel dobândit prin înfiere. În toate cazurile, decizia de încuviintare a înfierii va arăta numele pe care înfiatul urmează să-l poarte. 


14. Primarul conduce serviciile publice, locale si asigură functionarea serviciilor de stare civilă si de autoritate tutelară, potrivit art. 43, lit. a) din Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991 (M. Of. nr. 238 din 28 noiembrie 1991)

            Art. 79. - La cererea comună a tuturor celor îndreptătiti să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate încuviinta înfierea cu toate efectele unei filiatii firesti. De la data când această înfiere îsi produce efectele, înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile si îndatoririle izvorâte din filiatie între cel înfiat si părintii săi firesti si rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică între cel înfiat si rudele sale firesti dispozitiile Art.6.
            Dispozitiile Art. 78 alin. 1, 2 si 4 sunt aplicabile si situatiilor prevăzute în alineatele precedente.
            Serviciul de stare civilă va întocmi în registru un nou act de nastere al celui înfiat, în care cei care înfiază vor fi trecuti ca părintii săi firesti. Vechiul act de nastere se va păstra, făcându-se pe el mentiune despre întocmirea celui nou.

            Art. 80. - Înfierea, încheiată fără consimtământul părintilor înfiatului, poate fi desfăcută de instanta judecătorească la cererea oricăruia dintre părinti, dacă este în interesul copilului ca el se să se întoarcă la acestia. În cazul în care înfiatul a împlinit vârsta de zece ani, se va cere si consimtământul acestuia.

            Art. 81. - Înfiatul, părintii firesti ai acestuia, institutiile de ocrotire, autoritatea tutelară si orice organe ale administratiei de stat vor putea cere instantei judecătoresti desfacerea înfierii, dacă aceasta este în interesul înfiatului.

            Art. 82. - Desfacerea înfierii poate fi pronuntată numai după ascultarea delegatului autoritătii tutelare. Înfierea se desface pe data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

            Art. 83. - La desfacerea înfierii, înfiatul redobândeste vechiul său nume de familie, instanta judecătorească, pentru motive temeinice, va putea însă încuviinta ca înfiatul să păstreze numele de familie dobândit prin înfiere.

            Art. 84. - Odată cu desfacerea înfierii, instanta judecătorească va putea obliga pe cel care înfiază să plătească înfiatului o pensie de întretinere, cât timp acesta va fi minor.

            Art. 85. - La desfacerea înfierii, dacă fostul înfiat este minor, părintii firesti redobândesc drepturile părintesti, afară numai dacă instanta judecătorească, în interesul minorului, hotărăste instituirea unei tutele.

CAPITOLUL IV
OBLIGATIA DE ÎNTRETINERE

            Art. 86. - Obligatia de întretinere există între sot si sotie, părinti si copii, cel care înfiază si înfiat, bunici si nepoti, străbunici si strănepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Are drept la întretinere numai acela care se află în nevoie, neavând putinta unui câstig din muncă, din cauza incapacitătii de a munci. Descendentul, cât timp este minor, are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se află.

            Art. 87. - Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este obligat să continue a da întretinere copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părintii săi firesti au murit, sunt dispăruti ori sunt în nevoie. Copilul va putea fi obligat să dea întretinere celui care l-a întretinut timp de zece ani, astfel cum se arată în alineatul precedent.

            Art. 88. - Cel care a luat un copil pentru a-l creste, fără a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligatia să-l întretină cât timp copilul este minor, însă numai dacă părintii firesti au murit, sunt dispăruti ori sunt în nevoie.

            Art. 89. - Întretinerea se datorează în ordinea următoare:
            a) sotii îsi datorează întretinere înaintea celorlalti obligati;
            b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
            c) cel care înfiază este obligat la întretinere înaintea părintilor firesti;
            d) fratii si surorile îsi datorează întretinere după părinti, însă înaintea bunicilor.

            Art. 90. - În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în Art. 89 sunt obligate să întretină aceeasi persoană, ele vor contribui la plata întretinerii, proportional cu mijloacele ce au. Dacă părintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de urgentă, să pornească actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecăruia.

            Art. 91. - În cazul în care cel obligat în primul rând la întretinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanta judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere să o completeze, în ordinea stabilită în Art. 89.

            Art. 92. - Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinere tuturor celor care sunt în drept să i-o ceară, instanta judecătorească, tinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întretinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întretinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptătite să o ceară. În acest caz instanta va hotărî, totodată, modul în care se va împărti întretinerea între persoanele care urmează a o primi.

            Art. 93. - Obligatia de întretinere se execută în natură sau prin plata unor pensii în bani. Instanta judecătorească va stabili felul si modalitătile executării, tinând seama de împrejurări.

            Art. 94. - Întretinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
            Instanta judecătorească va putea mări sau micsora obligatia de întretinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întretinerea sau nevoia celui ce o primeste.
            Când întretinerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabileste până la o pătrime din câstigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai multi copii.

            Art. 95. - Obligatia de întretinere se stinge, în afară de cazul prevăzut în Art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptătit la pensia de întretinere.

            Art. 96. - Mostenitorul persoanei care a fost obligată la întretinerea unui minor sau care i-a dat întretinerea fără a avea obligatia legală este tinut, în măsura valorii bunurilor mostenite, să continue întretinerea, dacă părintii minorului au murit, sunt dispăruti sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întretinut este minor.
            În cazul în care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proportional cu valoarea bunurilor mostenite.

TITLUL III15
OCROTIREA CELOR LIPSITI DE CAPACITATE, A CELOR CU CAPACITATE RESTRÂNSĂ SI A ALTOR PERSOANE

CAPITOLUL I
OCROTIREA MINORULUI

Sectiunea I
DREPTURILE SI ÎNDATORIRILE PĂRINTILOR FATĂ DE COPIII MINORI

            Art. 97. - Ambii părinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fată de copiii lor minori, fără a deosebi după cum acestia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiati. Ei exercită drepturile lor părintesti numai în interesul copiilor. 


15. Potrivit art. 23 din Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (republicată în M. Of. nr. 159 din 16 iulie 1991), dispozitiile prevăzute în capitolul III din Codul familiei se modifică în mod corespunzător prevederilor din această lege.

            Art. 98. - Măsurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de către părinti, de comun acord. Dacă unul dintre părinti este mort, decăzut din drepturile părintesti, pus sub interdictie sau, din orice împrejurare, se află în neputintă de a-si manifesta vointa, celălalt părinte exercită singur drepturile părintesti.

            Art. 99. - De câte ori se iveste neântelegere între părinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintesti, autoritatea tutelară, după ce ascultă pe părinti, hotărăste, potrivit cu interesul copilului.

            Art. 100 - Copilul minor locuieste la părintii săi. Dacă părintii nu locuiesc împreună, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
            În caz de neîntelegere între părinti, instanta judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum si pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, tinând seama de interesele copilului.

            Art. 101. - Părintii sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligati să crească copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea fizică, de educarea, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitătii.

            Art. 102. - Autoritatea tutelară16 poate da încuviintare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de paisprezece ani, să-si schimbe felul învătăturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinti sau să aibă locuinta pe care o cere desăvârsirea învătăturii ori pregătirii profesionale. 


16. A se vedea nota la art. 78, alin. 3

            Art. 103. - Părintii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept.
            Instanta judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a împlinit vârsta de zece ani.

            Art. 104. - Abrogat.17 


17. Art. 104 a fost abrogat prin Legea nr. 3/1970, publicată în B. Of. nr. 28 din 28 martie 1970

            Art. 105. - Părintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a-l reprezenta în actele civile până la data când el împlineste vârsta de paisprezece ani. După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul îsi exercită singur drepturile si îsi execută tot astfel obligatiile, însă numai cu încuviintarea prealabilă a părintilor spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
            Dispozitiile sectiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.

            Art. 106. - Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici acesta asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la mostenire si la întretinere.

            Art. 107. - Copilul minor este întretinut de părintii săi. Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părintii au îndatorirea să asigure conditiile necesare pentru cresterea, educarea, învătătură si pregătirea sa profesională.
            În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere datorată de părintii minorului, felul si modalitătilor executării, precum si contributia fiecăruia dintre părinti, se vor stabili de instanta judecătorească, cu ascultarea autoritătii tutelare.

            Art. 108. - Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv si comun asupra felului în care părintii îsi îndeplinesc îndatoririlor privitoare la persoana si bunurile copilului.
            Delegatii autoritătii tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuinta lor si să se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sunt îngrijiti în ceea ce priveste sănătatea si dezvoltarea lor fizică, educarea, învătarea si pregătirea lor profesională, în conformitate cu telurile statului, pentru o activitate folositoare colectivitătii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.

            Art. 109. - Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintesti, prin purtarea abuzivă sau prin neglijenta gravă în îndeplinirea îndatoririlor părintesti, ori dacă educarea, învătătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament fată de România, instanta judecătorească, la cererea autoritătii tutelare, va pronunta decăderea părintelui din drepturile părintesti.
            Citarea părintilor si a autoritătii tutelare este obligatorie.

            Art. 110. - Decăderea din drepturile părintesti nu scuteste pe părinte de îndatorirea de a da întretinere copilului.

            Art. 111. - Autoritatea tutelară va îngădui părintelui decăzut din drepturile părintesti să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, cresterea, educarea sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie.

            Art. 112. - Instanta judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părintesti exercitiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, cresterea, educarea, învătătura, pregătirea profesională si interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt primejduite.

Sectiunea a II-a
TUTELA MINORULUI

            Art. 113. - În cazul în care ambii părinti fiind morti, necunoscuti, decăzuti din drepturile părintesti, pusi sub interdictie, dispăruti ori declarati morti, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinti, precum si în cazul prevăzut în Art. 85, copilul va fi pus sub tutelă.

            Art. 114. - Tutela se exercită numai în interesul minorului.

            Art. 115. - Au obligatia ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când află de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în Art. 113, să înstiinteze autoritatea tutelară:
            a) persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei în care locuieste minorul;
            b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării mortii unei persoane, precum si biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei mosteniri;
            c) instantele judecătoresti, procuratura si politia, cu prilejul pronuntării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;
            d) organele administrative de stat, organizatiile obstesti, institutiile de ocrotire, precum si orice altă persoană.

            Art. 116. - Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelară, din oficiu sau la încunostiintarea acestia, de către cei arătati în Art. 115.

            Art. 117. - Nu poate fi tutore:
            a) minorul sau cel pus sub interdictie;
            b) cel decăzut din drepturile părintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;
            c) cel căruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum si cel cu rele purtări;
            d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales deputat;
            e) cel care, exercitând o altă tutelă, a fost îndepărtat din aceasta;
            f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
            Când vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat.

            Art. 118. - Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină.
            Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:
            a) cel care are vârsta de saizeci de ani împliniti;
            b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani;
            c) cel care creste si educă doi sau mai multi copii;
            d) cel care exercită o altă tutelă sau o curatelă;
            e) cel care din cauza bolii, a infirmitătii, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină.
            Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit.

            Art. 119. - Autoritatea tutelară va comunica în scris tutorelui numirea sa si va afisa decizia de numire la consiliul popular de la domiciliul minorului.
            Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării.
           Între timp autoritatea tutelară poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului.

            Art. 120. - Tutorele care, fiind în exercitiul atributiilor sale, a cerut înlocuirea este obligat să-si exercite aceste atributii până la rezolvarea cererii sale de înlocuire.

            Art. 121. - Tutela este o sarcină gratuită.
            Cu toate acestea, autoritatea tutelară, tinând seama de munca depusă în administrarea averii si de starea materială a minorului si a tutorului, va putea acorda acestuia din urmă o remuneratie, care nu va depăsi zece la sută din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelară, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima această remuneratie.

            Art. 122. - Minorul pus sub tutelă locuieste la tutore. Numai cu încuviintarea autoritătii tutelare minorul poate avea o altă locuintă.

            Art. 123. - Tutorele are obligatia de a îngriji de minor. El este obligat să crească copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică, de educarea, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitătii.

            Art. 124. - Tutorele are obligatia de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta în actele civile, însă numai până la data când acesta împlineste vârsta de paisprezece ani. După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul îsi exercită singur drepturile si îsi execută obligatiile, însă numai cu încuviintarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea.

            Art. 125. - Dispozitiile Art. 102, 103 si 106 se aplică corespunzător si în cazul tutelei.

            Art. 126. - După numirea tutorelui si în prezenta acestuia un delegat al autoritătii tutelare va verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autoritătii tutelare.
            Creantele pe care le au fată de minor tutorele, sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile tutorelui pot fi plătite numai cu aprobarea autoritătii tutelare.

            Art. 127. - Autoritatea tutelară va stabili suma anuală necesară pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.
            Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, autoritatea tutelară va dispune vânzarea bunurilor minorului.
            Dacă minorul este lipsit de bunuri si nu are părinti sau alte rude care sunt obligati de lege să-i dea întretinere, autoritatea tutelară va cere Directiei judetene sau a municipiului Bucuresti pentru probleme de muncă si ocrotiri sociale18 să contribuie la întretinerea lui. 


18. În prezent, Directia de muncă si protectie socială

            Art. 128. - Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile tutorelui, de o parte, si minor, de alta.

            Art. 129. - Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donatii si nici să garanteze obligatia altuia.
            Tutorele nu poate, fără prealabila încuviintare a autoritătii tutelare, să facă valabilă înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si să încheie orice alte acte care depăsesc dreptul de a administra.
            Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor de mai sus sunt anulabile.
            Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără prealabila încuviintare a autoritătii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum si bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urmă nu depăseste suma de două sute cincizeci de lei.

            Art. 130. - Autoritatea tutelară va acorda încuviintarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.
            Încuviintarea se va da pentru fiecare act în parte.
            În caz de vânzare, încuviintarea va arăta dacă vânzarea se va face prin bună învoială sau în alt mod.
            În toate cazurile, autoritatea tutelară poate indica tutorelui modul în care se întrebuintează sumele de bani obtinute.

            Art. 131. - Sumele de bani care întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrării bunurilor sale, precum si hârtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casă de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviitarea autoritătii tutelare.
            Tutorele poate depune si sumele necesare întretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat si vor putea fi ridicate de tutore, fără încuviintarea prevăzută în alineatul precedent.

            Art. 132. - Ori de câte ori se iveste între tutore si minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, autoritatea tutelară va numi un curator.

            Art. 133. - Minorul care a împlinit vârsta de paisprezece ani încheie actele juridice cu încuviintarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în Art. 132 si 152 lit.c, cu încuviintarea prealabilă a curatorului.
            Dacă actul pe care minorul urmează să-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviintarea autoritătii tutelare, va fi necesară si prealabila încuviintare a acestuia.
            Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviintare, donatii si nici să garanteze obligatia altuia.
            Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor de mai sus sunt anulabile.

            Art. 134. - Tutorele este dator să prezinte anual autoritătii tutelare o dare de seamă despre modul cum a îngrijit de minor, precum si administrarea bunurilor acestuia.
            Darea de seamă se va prezenta autoritătii tutelare în termen de treizeci de zile de la sfârsitul anului calendaristic.
            În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea autoritătii tutelare, să dea oricând dări de seamă despre felul cum a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.

            Art. 135. - Autoritatea tutelară va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile făcute cu întretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si, dacă sunt regulat întocmite si corespund realitătii, va da descărcare tutorelui.

            Art. 136. - Autoritatea tutelară va exercita un control efectiv si continuu asupra modului în care tutorele îsi îndeplineste îndatoririle sale cu privire la minor si bunurile acestuia, dispozitiile Art. 108 alin. 2 fiind aplicabile. Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelară va putea cere colaborarea organelor administratiei de stat si institutiilor de ocrotire.

            Art. 137. - Felul învătăturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviintarea autoritătii tutelare.

            Art. 138. - Minorul, precum si toti cei prevăzuti în Art. 115, pot face plângere autoritătii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.
            Tutorele va fi îndreptat dacă săvârseste un abuz, o neglijentă gravă sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum si dacă nu îsi îndeplineste multumitor sarcina.

            Art. 139. - Până la intrarea în functiune a noului tutore autoritatea tutelară va numi un curator.

            Art. 140. - La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult 30 zile, să prezinte autoritătii tutelare o dare de seamă generală. El are aceeasi îndatorire si în caz de îndepărtare din tutelă.
            Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, mostenitonlor acestuia sau noului tutore.

            Art. 141. - După predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, autoritatea tutelară va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.
            Chiar dacă autoritatea tutelară a dat tutorelui descărcare de gestiune, aceasta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.
            Tutorele care înlocuieste pe un alt tutore are obligatia să ceară fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa.

CAPITOLUL II
INTERDICTIA

            Art. 142. - Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitătii mintale, va fi pus sub interdictie. Pot fi pusi sub interdictie si minorii.

            Art. 143. - Interdictia poate fi cerută de autoritatea tutelară, precum si de toti cei prevăzuti în Art. 115.

            Art. 144. - Interdictia se pronuntă de instanta judecătorească, cu concluziile procurorului, si îsi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.
            După ce a rămas definitivă, hotărârea se va comunica, fără întârziere, de către instanta judecătorească ce a pronuntat-o, instantei locului unde actul de nastere al celui pus sub interdictie a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.
            Când sentinta judecătoriei prin care s-a pronuntat interdictia a fost atacată cu recurs si acesta a fost respins, instanta de recurs va face ea însăsi comunicarea prevăzută de acest articol, trimitând, în copie dispozitivul sentintei.
            Incapacitatea celui pus sub interdictie nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data transcrierii hotărârii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdictia pe altă cale.

            Art. 145. - Hotărârea de punere sub interdictie rămasă definitivă va fi comunicată de instanta judecătorească autoritătii tutelare, care va desemna un tutore.
            De asemenea, hotărârea de punere sub interdictie rămasă definitivă va fi comunicată medicului sef al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului Municipiului Bucuresti, pentru ca acesta să instituie asupra celui interzis, potrivit instructiunilor Ministerului Sănătătii, o supraveghere medicală permanentă.

            Art. 146. - În caz de nevoie si până la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, autoritatea tutelară va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei si reprezentarea celui a cărui interdictie a fost cerută, precum si pentru administrarea bunurilor.

            Art. 147. - Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică si în cazul tutelei celui pus sub interdictie, în măsura în care legea nu dispune altfel.

            Art. 148. - Tutorele celui pus sub interdictie este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.

            Art. 149. - Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdictie, spre a-i grăbi vindecarea si a-i îmbunătăti conditiile de viată; în acest scop, se vor întrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie.
            Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent si tinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdictie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o institutie sanitară.

           Art. 150. - Minorul care la data punerii sub interdictie, se afla sub ocrotirea părintilor, va rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispozitiile Art. 149 sunt aplicabile si situatiei prevăzute în prezentul alineat.
            Dacă la data când minorul devine major el se află sub interdictie, autoritatea tutelară va numi un tutore.
            În cazul în care, la data punerii sub interdictie, minorul se află sub tutelă, autoritatea tutelară, va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.

            Art. 151. - Dacă au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecătorească va pronunta ascultând concluziile procurorului, ridicarea ei.
        Cererea se va putea face de cel pus sub interdictie, de tutore, precum si de toti cei prevăzuti în Art. 115.
            Hotărârea care pronuntă ridicarea interdictiei îsi produce efectele de la data când a rămas definitivă. Ea se va comunica, de către instanta judecătorească care a pronuntat-o, instantei locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdictie, spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de Art. 144 si, totodată, spre a se face, în acelasi registru mentiune despre ridicarea interdictiei, pe marginea hotărârii care a pronuntat interdictia.
            Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data când, potrivit dispozitiilor alineatului precedent, a fost făcută mentiune despre ridicarea interdictiei, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdictiei pe altă cale.

CAPITOLUL III
CURATELA

            Art. 152. - În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelară va putea institui curatela:
            a) dacă, din cauza bătrânetii, a bolii sau a unei infirmităti fizice, o persoană, desi capabilă, nu poate, personal, să-si administreze bunurile sau să-si apere interesele în conditii multumitoare si, din motive temeinice, nu-si poate numi un reprezentant;
            b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană desi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentanti, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
            c) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărei acte la încuviintează;
            d) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandat general;
            e) dacă o persoană a dispărut fără a se avea stiri despre ea si nu a lăsat un mandat general.

            Art. 153. - În cazurile prevăzute în Art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitătii celui pe care curatorul îl reprezintă.

            Art. 154. - Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a sotului său, a rudelor, a celor arătati în Art. 115, precum si a tutorelui, în cazul prevăzut în Art. 152 lit.c. Autoritatea tutelară poate institui curatela si din oficiu. Curatela nu se poate institui decât cu consimtământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimtământul nu poate fi dat.

            Art. 155. - În cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat. Autoritatea tutelară poate da instructiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.

            Art. 156. - Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.

            Art. 157. - Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelară la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuti în Art. 115 ori din oficiu.

CAPITOLUL IV
AUTORITATEA TUTELARĂ19

            Art. 158. - Atributiile de autoritate tutelară apartin organelor executive si de dispozitie ale consiliilor comunale, orăsenesti municipale sau de sector al municipiului Bucuresti.20 


19. A se vedea nota de la art. 78, alin. 3
20. A se vedea nota de la art. 4

            Art. 159. - Autoritatea tutelară competentă este:
            a) pentru ocrotirea părintească si tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;
            b) pentru tutela persoanei pusă sub interdictie, cel de la domiciliul acesteia;
            c) pentru curatela prevăzută în Art. 152 lit. a sau c cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de paisprezece ani;
            d) în cazul prevăzut în Art. 152 lit.b, fie autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelară de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;
            e) pentru curatela prevăzută în Art. 152 lit.d sau e, cea de la ultimul domiciliu din tară al celui lipsă ori a celui dispărut.

            Art. 160. - Deciziile autoritătii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară, care, potrivit legii, exercită atributiile de îndrumare si control.

DISPOZITII FINALE

            Art. 161. - Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.

 Modificare si completare:
 -L. 23/26 ianuarie 1999 - M. Of. 35 - 28.I.1999
-L. 272/21 iunie 2004 - M. Of. 557 - 23.VI.2004 (abroga art. 88 din Codul Familiei)


Coduri   Inapoi la legislatie  


Copyright 1998-2012 DSC.NET
All rights reserved.