CODUL CIVIL

pagina a II-a

TITLUL PRELIMINAR
DESPRE EFECTELE SI APLICAREA LEGILOR ÎN GENERE

       Art. 1. Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă (C. civ. 1589, 1911)
       A se vedea art. 15 alin. 2 din Constitutia României potrivit căruia: "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile".
       Art. 2. (Abrogat prin Legea Nr. 105 din 1 octombrie 1992 (art. 183) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în M. Of. Nr. 245 din 1 octombrie 1992.)
       Art. 3. Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
       Art. 4. Este oprit judecătorului de a se pronunta, în hotărârile ce dă, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse (C. civ. 1201 ).
       Art. 5. Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare1 la legile care interesează ordinea publică si bunele moravuri (C. civ. 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. II, 968, 1008, 1010, 1089, 1471, 1492, 1495 alin. II, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838)


1. Acte juridice unilaterale.

CARTEA I
DESPRE PERSOANE

TITLUL I
DESPRE DREPTURILE CIVILE SI DESPRE NATURALIZARE

CAPITOLUL I
Despre bucurarea de drepturile civile si despre naturalizare

       Art. 6-16. (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea si pierderea nationalitătii române).

CAPITOLUL II
Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calitătii de român

       Art. 17-20. (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea si pierderea nationalitătii române).

TITLUL II
DESPRE ACTELE STĂRII CIVILE

       Art. 21-86. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).

TITLUL III
DESPRE DOMICILIU

            Art. 87-97. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954  pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL IV
DESPRE ABSENTI, ADICĂ CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR

CAPITOLUL I
Despre absenta prezumată

       Art. 98-100. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor dispăruti, si, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor dispăruti cu ocazia războiului, în afara zonei interioare).

CAPITOLUL II
Despre declararea absentei

       Art. 101-105. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor dispăruti, si, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor dispăruti cu ocazia războiului, în afara zonei interioare).

CAPITOLUL III
Despre efectele absentei

       Art. 106-123. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor dispăruti, si, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor dispăruti cu ocazia războiului, în afara zonei interioare).

CAPITOLUL IV
Despre privegherea copiilor minori ai tatălui care a dispărut

       Art. 124-126. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL V
DESPRE CĂSĂTORIE

CAPITOLUL I
Despre însusirile si conditiile necesare spre a se putea săvârsi căsătoria

       Art. 127-133. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 134. (Abrogat expres prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1969 privind abrogarea unor acte normative, publicat în M. Of. nr. 9 din 31 decembrie 1989).
       Art. 135-138. (Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
       Art. 139. (Abrogat prin art. 49 din Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 140. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
       Art. 141. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 142. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
       Art. 143-150. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre formalitătile relative la celebrarea căsătoriei

       Art. 151-152. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).

CAPITOLUL III
Despre opozitii la căsătorie

       Art. 153-161. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).

CAPITOLUL IV
Despre cereri de nulitate a căsătoriei

       Art. 162-184. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL V
Despre obligatiile ce izvorăsc din căsătorie

       Art. 185-193. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL VI
Despre drepturile si datoriile respective ale sotilor

       Art. 194-196. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 197-208. (Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacitătii civile a femeii măritate).

CAPITOLUL VII
Despre desfacerea căsătoriei

       Art. 209. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL VIII
Despre a doua căsătorie

       Art. 210. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL VI
DESPRE DESPĂRTENIE

CAPITOLUL I
Despre cauzele despărteniei

       Art. 211-213. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 214. (Abrogat expres prin art. 49 a1 Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 215. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 persoanele juridice)

CAPITOLUL II
Despre despărtenie pentru cauză determinată

       Art. 216-233. (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecătilor).
       Art. 234. (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 235-240. (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecătilor).
       Art. 241-242. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 243-245. (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecătilor).
       Art. 246-248. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 249-250. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 251-253. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).

CAPITOLUL III
Despre despărtenia prin consimtământul mutual

       Art. 254-267. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 268. (Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 269-270. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 271-272. (Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
       Art. 273-276. (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).

CAPITOLUL IV
Despre efectele despărteniei

       Art. 277. (Abrogat prin Legea nr. 429 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 C. civ.).
       Art. 278. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 279. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
       Art. 280-284. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 285. (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).

TITLUL VII
DESPRE PATERNITATE SI DESPRE FILIATIUNI

CAPITOLUL I
Despre filiatiunea copiilor legitimi născuti sau conceputi în căsătorie

       Art. 286-291. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre dovedirea filiatiunii copiilor legitimi

       Art. 292-303. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre copiii naturali

       Art. 304-308. (Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).

TITLUL VIII
DESPRE ADOPTIE

       Art. 309-320. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 321-322. (Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
       Art. 323. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
       Art. 324. (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

TITLUL IX
DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ

       Art. 325-341. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL X
DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELĂ SI DESPRE EMANCIPARE

CAPITOLUL I
Despre minoritate

       Art. 342. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre tutelă

       Art. 343-420. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre emancipare

       Art. 421-433. (Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea si abrogarea unor dispozitii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă si emancipare).

TITLUL XI
DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICTIE SI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR

CAPITOLUL I
Despre majoritate

       Art. 434. (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre interdictie

       Art. 435-457. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre consiliile judiciare

       Art. 458-460. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CARTEA II
DESPRE BUNURI SI DESPRE OSEBITELE MODIFICĂRI ALE PROPRIETĂTII

TITLUL I
DESPRE DISTINCTIUNEA BUNURILOR

       Art. 461. Toate bunurile sunt mobile sau imobile. (C. civ. 2, 462 si urm., 472 si urm., 489 si urm., 1295, 1315 si urm., 1685, 1727 si urm., 1751, 1824 si urm., 1895 si urm., 1909).

CAPITOLUL I
Despre imobile

       Art. 462. Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinatia lor, sau prin obiectul la care ele se aplică. (C. civ. 2, 463-465 alin. I, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 si urm., 1777, 1818, 1895).
       Art. 463. Fondurile de pământ si clădirile sunt imobile prin natura lor. (C. civ. 464, 465, 469, 470).
       Art. 464. Morile de vânt, sau de apă, asezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor. (C. civ. 462).
        Art. 465. Recoltele care încă se tin de rădăcini, si fructele de pe arbori, neculese încă, sunt asemenea imobile.
            Îndată ce recoltele se vor tăia si fructele se vor culege, sunt mobile. (C. civ. 463, 466, 472 si urm. 972, 1295, 1730).
       Art. 466. Arborii ce se taie devin mobile. (C. civ. 465, 473, 529 si urm.).
       Art. 467. Animalele ce proprietarul fondului dă arendasului pentru cultură, sunt imobile pe cât timp li se păstrează destinatia lor. (C. civ. 462, 468).
       Art. 468. Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie.
            Astfel sunt imobile prin destinatie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul si exploatarea fondului:
            - animalele afectate la cultură;
            - instrumentele arătoare;
            - semintele date arendasilor sau colonilor partiali1;
            - porumbii din porumbărie;
            - lapinii2 tinuti pe lângă casă;
            - stupii cu roi;
            - pestele din iaz (helestee);
            - teascurile, căldările, alambicurile, căzile si vasele;
            - instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de hârtie si altor uzine;
            - paiele si gunoaiele.
            Mai sunt imobile prin destinatie toate efectele mobiliare3 ce proprietarul a asezat către fond în perpetuu. (C. civ. 462, 469, 1750, 1824). 


1. Dijmasi
2. Iepuri de casă
3. Lucruri mobile

       Art. 469. Proprietarul se presupune că a asezat către fond în perpetuu efecte mobiliare1, când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora, sau fără a strica sau deteriora partea fondului către care sunt asezate.
            Oglinzile unui apartament se presupun asezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau este una cu boaseria2 camerei.
            Aceasta se aplică si la tablouri si alte ornamente.
            Statuile sunt imobile când ele sunt asezate înadins, chiar când ele s-ar putea scoate fără fractură sau deteriorare. (C. civ. 468, 1325, 1750, 1824). 


1. Lucruri mobile.
2. Lemnăria care îmbracă peretii interiori ai camerei.

       Art. 470. Urloaiele sau tevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ, sau la vreo casă, sunt imobile si fac parte din proprietătile la care servesc. (C. civ. 462).
       Art. 471. Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil. (C. civ. 462, 517, 565, 576, 1750).

CAPITOLUL II
Despre mobile

       Art. 472. Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii. (C. civ. 461, 465 alin. II, 466, 473, 474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726, 1736, 1751, 1909).
       Art. 473. Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se miscă de sine precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot strămuta din loc decât prin o putere străină, precum sunt lucrurile neînsufletite. (C. civ. 472).
       Art. 474. Sunt mobile prin determinarea legii, obligatiile si actiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare1, actiunile sau interesele în companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si când capitalul acestor companii constă în imobile.
            Aceste actiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinta fiecărui din asociati si pe cât timp tine asociatia.
            Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viată asupra statului sau asupra particularilor. (C. civ. 472, 1639 si urm.). 


1. Lucruri mobile.

CAPITOLUL III
Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le posedă

       Art. 475. Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi.
            Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate si nu pot fi înstrăinate decât după regulile si formele prescrise anume pentru ele. (C. civ. 480 si urm., 1296, 1306, 1706, 1801 si urm., 1845).
       1. A se vedea de asemenea - Constitutia României (art. 135 alin. 6);
            - Constitutia României (art. 41 alin. 6);
            - Codul familiei (art. 35);
            - Legea fondului funciar nr. 18 din 20 februarie 1991 (art. 7 si art. 45-52, M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991);
            - Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 pentru autorizarea executării constructiilor si unele măsuri pentru realizarea locuintelor (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997);
            - Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administratiei publice locale, republicată, (M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996);
            - Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor, munitiilor si metalelor explozive (B. Of. nr. 21 din 8 martie 1976);
            - Codul aerian - Decretul nr. 516/1953 (B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare);
            - Legea protectiei mediului nr. 137 din 29 decembrie 1995 (M. Of. nr. 304 din 30 decembrie 1995).
       Art. 476. Drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sunt în sarcina statului, fluviile si râurile navigabile sau plutitoare, tărmurile, adăugirile către mal si locurile de unde s-a retras apa mării, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si îndeobste toate părtile din pământul României, care nu sunt proprietate particulară, sunt considerate ca dependinte ale domeniului public. (C. civ. 478, 495 si urm., 582, 646, 647, 1844).
       Art. 477. Toate averile vacante si fără stăpâni, precum si ale persoanelor care mor fără mostenitori, sau ale căror mosteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public. (C. civ. 538, 646, 648, 652, 680, 696).
       Art. 478. Portile, zidurile, santurile, întăriturile pietelor de război si ale fortăretelor fac si ele parte din domeniul public.
            Aceste lucruri reintră în comert când nu mai servesc la uzul public. (C. civ. 476, 647, 1844, 1845).
       Art. 479. Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosintă, sau numai servitute. (C. civ. 480 si urm., 517 si urm., 565 si urm., 576 si urm., 1720).
       A se vedea:
       - Constitutia României (art. 135 alin. 5);
       - Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 pentru autorizarea executării constructiilor si unele măsuri pentru realizarea locuintelor, republicată (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997).

TITLUL II
DESPRE PROPRIETATE

       Art. 480. Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însă în limitele determinate de lege. (C. civ. 475, 479, 481 si urm., 489 si urm., 585, 586, 620 si urm., 841 si urm., 1001, 1002, 1306, 1310).
       Art. 481. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică si primind o dreaptă si prealabilă despăgubire. (C. civ. 475, 480, 597, 616).
        A se vedea Constitutia României (art. 41 alin. 3-5).
       Art. 482. Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeste: drept de accesiune. (C. civ. 480, 483 si urm., 629, 645, 903 si urm., 1324 si urm., 1396, 1750, 1777, 1824).

CAPITOLUL I
Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru

       Art. 483. Fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor (prăsila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune. (C. civ. 480, 482, 483, 484, 522 si urm., 1730 pct. 1 ).
       Art. 484. Fructele produse din vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plăti semănăturile, arăturile si munca pusă de altii. (C. civ. 483, 494, 524, 552, 997).
       Art. 485. Posesorul nu câstigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credintă; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică. (C. civ. 485, 487, 494, 995, 1854 si urm., 1898).
       Art. 486. Posesorul este de bună-credintă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute. (C. civ. 485, 487, 494, 995, 997, 1846 si urm., 1858, 1890, 1894, 1898).
       Art. 487. El încetează de a fi cu bună-credintă din momentul când aceste viciuri îi sunt cunoscute. (C. civ. 486, 994).

CAPITOLUL II
Despre dreptul de accesiune asupra celor unite si încorporate cu lucrul

       Art. 488. Tot ce se uneste si se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (C. civ. 482, 489 si urm., 903, 1325).

SECTIUNEA I
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile

       Art. 489. Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui. (C. civ. 480, 490 si urm., 579, 607 si urm., 610, 612, 613, 620).
            Potrivit art. 135 alin. 4 din Constitutia României, bogătiile de orice natură ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietătii publice.
       Art. 490. Proprietarul poate face asupra pământului toate plantatiile si clădirile ce găseste de cuviintă, afară de exceptiile statornicite la capul1, care tratează despre servituti. (C. civ. 480, 489, 492, 576 si urm., 607 si urm., 1776). 


1. Titlul IV "Despre servituti".

            Art. 491. Proprietarul poate face sub fata pământului toate constructiile si săpăturile ce găseste de cuviintă, si trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi si regulamente privitoare la mine, precum si de legile si regulamentele politienesti. (C. civ. 480, 489, 490, 492, 538, 607 si urm., 610, 612, 613, 620).
       A se vedea nota de sub art 489.
       Art. 492. Orice constructie, plantatie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa si că sunt ale lui, până ce se dovedeste din contra. (C. civ. 463, 489, 493, 1202).
            Art. 493. Proprietarul pământului care a făcut constructii, plantatii si lucrări cu materiale străine, este dator să plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osândit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare si la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (C. civ. 492, 494, 499, 512, 998, 999, 1084, 1909).
       Art. 494. Dacă plantatiile, constructiile si lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
            Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
            Dacă proprietarul voieste a păstra pentru dânsul acele plantatii si clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor si pretul muncii, fără ca să se ia în consideratie sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantatii si constructii. Cu toate acestea, dacă plantatiile, clădirile si operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună credintă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, clădiri, si lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a cresterii valorii fondului. (C. civ. 766, 771, 997, 1076, 1084).
       Art. 495. Cresterile de pământ ce se fac succesiv si pe nesimtite la malurile fluviului si ale râurilor se numesc aluviune. Aluviunea este în folosul proprietarului riveran, când e vorba de un fluviu sau râu navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însă pentru proprietar de a lăsa, pe pământul său, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (C civ. 476 si urm., 482, 488, 496 si urm., 587).
         Potrivit art. 135 alin. 4 din Constitutia României, apele cu potentialul energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite în interes public fac obiectul exclusiv al proprietătii publice.
         Art. 496. Tot ale proprietarului riveran sunt si pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe nesimtite de la unul din tărmuri si se îndreaptă către celălalt tărm; proprietarul tărmului de unde apa s-a retras profită de aluviune, fără ca proprietarul tărmului opus să poată reclama pământul cel pierdut.
            Acest drept nu are loc în privirea pământurilor părăsite de apa mării. (C. civ. 476, 495).
       A se vedea nota de sub art. 495.
       Art. 497. Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, helesteielor si a iazurilor; proprietarul lor conservă totdeauna pământul acoperit de apă, când ea este la înăltimea scurgerii helesteiului, iazului, chiar dacă câtimea apei ar scădea în urmă; si viceversa, proprietarul iazului nu câstigă nici un drept asupra pământului riveran ce se acoperă de apa iazului când urmează vărsături extraordinare. (C. civ. 495, 1847).
       A se vedea nota de sub art. 495.
       Art. 498. Dacă un fluviu sau râu, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, si care se poate recunoaste, de pământ, si o lipeste la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de un an. (C. civ. 476, 495, 1894).
       Art. 499. Insulele si prundurile, care se formează în albia fluviilor si a râurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, dacă nu i se opune titlu sau prescriptie. (C. civ. 476).
       A se vedea nota de sub art. 495.
       Art. 500. Insulele si prundurile, care se formează în râurile nenavigabile si neplutitoare, sunt ale proprietarului tărmului pe care ele s-au format; dacă insula formată trece peste jumătatea râului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra părtii de insulă ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea râului. (C. civ. 476. 496, 499, 501).
       A se vedea nota de sub art. 495.
       Art. 501. Dacă un râu sau fluviu, formându-si un brat nou, taie si înconjoară pământul unui proprietar riveran, si face prin acest chip o insulă, proprietarul nu pierde pământul ce s-a transformat în insulă, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un râu navigabil sau plutitor. (C. civ. 476, 499).
            A se vedea nota de sub art. 495.
       Art. 502. Dacă un fluviu sau un râu îsi face un nou curs părăsind vechea sa albie, această albie se împarte între proprietarii mărginari.
       A se vedea nota de sub art. 495.
      Art. 503. Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cât timp rămân la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (C. civ. 468, 998, 1898).

SECTIUNEA II
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile miscătoare

       Art. 504. Dacă două lucruri a doi deosebiti stăpâni s-au unit împreună încât amândouă formează un singur tot, dar se pot despărti si conserva fiecare în parte după despărtire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principală, rămânând el dator a plăti celuilalt proprietar pretul lucrului ce a fost unit cu principalul. (C. civ. 473, 505 si urm.).
       Art. 505. Este principal acela din două lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea cărui a servit unirea celuilalt lucru. (C. civ. 504, 506, 508 si urm., 511 si urm.).
       Art. 506. Când însă lucrul unit este mult mai de pret decât lucrul principal, si când el s-a unit fără stirea proprietarului, acesta poate cere despărtirea si restituirea lucrului unit, chiar dacă ar rezulta din despărtire oarecare vătămare lucrului către care el a fost unit. (C. civ. 504 si urm., 728).
       Art. 507. Dacă din cele două lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare. Dacă valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeasi, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi considerat ca principal. (C. civ. 504 si urm., 511, 512).
       Art. 508. Daca un mester sau altcineva a întrebuintat materia care nu era a sa si a făcut un lucru nou, atunci proprietarul materiei întrebuintate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plătind pretul muncii, atât când acel obiect ar putea cât si când el n-ar putea reveni în starea primitivă. (C. civ. 484, 509 si urm., 514, 515, 997, 1478).
       Art. 509. Dacă însă manopera ar fi atât de importantă încât ar întrece cu mult valoarea materiei întrebuintate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principală, si lucrătorul va avea dreptul de a retine lucrul format, plătind proprietarului pretul materiei. (C. civ. 508, 514 si urm., 1478).
       Art. 510. Când cineva a întrebuintat în parte materia care era a sa, si în parte materia străină, pentru a forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie să-si fi pierdut cu totul fiinta, si dacă acele materii nu se mai pot despărti fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proportie cu materia ce era a sa, si celuilalt în proportie cu materia sa si cu pretul muncii sale. (C. civ. 506 si urm., 511 si urm., 728, 1388 si urm.).
       Art. 511. Când un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiti stăpâni din care nici una nu poate fi considerată ca materie principală, atunci proprietarul, în nestiinta cărui a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacă ea este cu putintă a se desface.
            Dacă materiile amestecate nu se mai pot despărti fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul format se cuvine tuturor stăpânilor, fiecărui însă în proportie cu câtimea, calitatea si valoarea materiilor lui, întrebuintate la facerea acelui lucru. (C. civ. 512 si urm., 728 si urm., 1388 si urm.).
       Art. 512. Dacă materia unui din proprietari ar covârsi pe cealaltă materie prin valoare si cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu pret va putea cere lucrul format prin amestecare, plătind însă celuilalt proprietar pretul materiei sale. (C. civ. 505 si urm., 511, 513 si urm.).
       Art. 513. Când lucrul format rămâne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitatie si pretul se va împărti. (C. civ. 506 si urm., 510, 511, 728, 1388 si urm.).
       Art. 514. În toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuintate fără stirea lui la formarea unui lucru nou este în drept de a reclama lucrul format, el are si voia de a cere în loc de lucrul format o materic de aceeasi natură, câtime, greutate, mărime si calitate, sau valoarea aceleiasi materii. (C. civ. 504 si urm., 508 si urm., 515).
       Art. 515. Vericari vor fi întrebuintat materii străine, fără stirea proprietarului lor, vor putea după împrejurări fi osânditi la plată de daune-interese, si aceasta fără prejudiciul urmăririlor prin canal extraordinar.1 (C. civ. 506 si urm., 998, 999, 1084). 


1. Actiune penală.

       Art. 516. Principiile regulilor de mai sus vor servi judecătorilor si în deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente. (C. civ. 3, 504-515).

TITLUL III
DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ SI DESPRE ABITATIUNE

CAPITOLUL I
Despre uzufruct

       Art. 517. Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însusi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanta. (C. civ. 479, 480, 518 si urm., 540 si urm., 554, 557 si urm., 804, 844, 1750, 1824).
       Art. 518. Uzufructul se stabileste prin lege sau prin vointa omului. (C civ. 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 si urm. ).
         Prin abrogarea art. 285, 338, 684 si 1242 din C. civ., au fost desfiintate drepturile de uzufruct legal si anume dreptul de uzufruct al părintilor asupra bunurilor copiilor, dreptul sotului asupra bunurilor dotale, si dreptul văduvei fără avere la mostenirea bărbatului ei.
       Art. 519. Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu conditie. (C. civ. 557, 560, 1004 si urm., 1017, 1019, 1022 si urm., 1295).
       Art. 520. Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile si imobile. (C. civ. 462 si urm., 472 si urm., 526 si urm., 1295, 1750 pct. 2).

SECTIUNEA I
Despre drepturile uzufructuarului

       Art. 521. Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (C. civ. 517, 522 si urm., 544).
       Art. 522. Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine: productia si prăsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultură. (C. civ. 483 si urm., 524 si urm., 555, 556).
       Art. 523. Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră în clasa fructelor civile. (C. civ. 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 si urm., 1730 pct. 1, 1907).
       Art. 524. Fructele naturale si industriale, neculese în momentul când se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se găsesc în aceeasi stare când se sfârseste dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fără de a putea pretinde unul de la altul despăgubire de cheltuielile urmate pentru arături si semănături. Drepturile colonului partiar1 ce vor fi existat la începutul, sau la finele uzufructului, nu pot fi vătămate de dispozitia precedentă. (C. civ. 465, 484, 522, 534). 


1. Dijmas.

       Art. 525. Fructele civile se socotesc dobândite zi cu zi, si se cuvine uzufructuarului, în proportie cu durata uzufructului său. Această regulă se aplică la arenzi si la chiriile caselor si la alte fructe civile. (C. civ. 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 si urm., 1907).
       Art. 526. Dacă uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fără a le consuma, precum bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu îndatorire de a le înapoia în aceeasi cantitate, calitate si valoare, sau pretul, la sfârsitul uzufructului. (C. civ. 521, 557 si urm.).
       Art. 527. Uzufructul unei rente pe viată dă uzufructuarului, pe durata uzufructului său, dreptul de a percepe veniturile, fără de a fi obligat la nici un fel de restituire. (C. civ. 521, 523, 1639 si urm.).
       Art. 528. Dacă uzufructul cuprinde lucruri care, fără a se consuma îndată, se strică după vreme prin întrebuintarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dânsele pentru întrebuintarea la care ele sunt destinate, si nu este obligat de a le înapoia la sfârsitul uzufructului, decât în stare ce se vor afla, însă nestricate din dol sau culpă. (C. civ. 517, 534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156).
       Art. 529. Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor la tăieri periodice, uzufructuarul este dator a păstra ordinea si câtimea tăierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fără a putea pretinde vreo despăgubire nici uzufructuarul, nici mostenitorii săi, pentru părtile lăsate netăiate în timpul uzufructului său.
            Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi,1 fără degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct, decât cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma obiceiului local în privirea înlocuirii lor. (C. civ. 466, 524, 530 si urm.).
       A se vedea:
            - Legea fondului funciar nr. 18/1991 (art. 41);
            - Codul silvic (B. Of. nr. 22 din 8 februarie 1969), cu modificările ulterioare:
            - Legea nr. 4/1972 privind gospodărirea pădurilor aflate în administrarea directă a comunelor (B. Of. nr. 42 din 24 aprilie 1972). 


1. Pepiniere.

       Art. 530. Uzufructuarul se mai bucură, conformându-se cu epocile si uzul vechi al proprietarului, de părtile de păduri înalte care au fost puse în tăiere regulată, sau că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, sau că se fac numai de o câtime oarecare de arbori alesi pe toată suprafata domeniului. (C. civ. 529, 531 si urm.).
       A se vedea nota de sub art. 529.
       Art. 531. În toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalti; va putea însă întrebuinta, spre a face reparatiile la care este obligat, arborii dezrădăcinati sau sfărâmati din accidente; poate chiar a tăia pentru acest sfârsit arborii trebuinciosi, cu îndatorire însă a constata în fiinta proprietarului această trebuintă. (C. civ. 529 si urm., 533, 545, 546).
       Art. 532. Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, însă toate acestea după obiceiul locului si al proprietarului. (C. civ. 524, 529, 531 ).
       A se vedea nota de sub art. 529.
       Art. 533. Pomii roditori care se usucă si chiar acei ce sunt dezrădăcinati sau dărâmati din accidente se cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin altii. (C. civ. 529 alin. II, 531 ).
       Art. 534. Uzufructuarul se poate bucura el însusi, sau închiria altuia, sau ceda exercitiul dreptului său. De va închiria, urmează a se conforma pentru epocile când se preînnoiesc contractele si pentru durata lor, regulilor întocmite pentru bărbat, în privinta averii femeii sale la titlul Despre contractul de căsătorie. (C. civ. 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).
       Dispozitiile din titlul "Despre contractul de căsătorie" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
            Art. 535. Uzufructuarul se foloseste de adăugirile făcute prin aluviune la obiectul asupra căruia are uzufruct. (C. civ. 495 si urm.).
            Art. 536. El se foloseste de drepturile de servitute si în genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, si se foloseste întocmai ca însusi proprietarul. (C. civ. 517, 554, 576 si urm., 639).
       Art. 537. Uzufructuarul se foloseste asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrăriile si nisipurile ce sunt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct.
            Dacă însă se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fără o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fără a dobândi mai întâi învoirea guvernului.
       A se vedea nota de sub art. 489.
       Art. 538. Uzufructuarul nu are nici un drept asupra minelor si pietrăriilor nedeschise încă, nici asupra nisipurilor a căror exploatare nu e încă începută, nici asupra comorii care s-ar putea găsi în cursul uzufructului său.
       Art. 539. Proprietarul nu poate prin faptul său nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului.
            Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătătirile ce ar pretinde că a făcut, chiar când printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau mostenitorii săi pot însă ridica oglinzi, tablouri si alte ornamente, pe care le-ar fi asezat, cu îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte. (C. civ. 469, 494, 998, 999).

SECTIUNEA II
Despre obligatiile uzufructuarului

       Art. 540. Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se află; el însă nu poate intra în folosinta lor, decât după ce va face în prezenta proprietarului, sau după ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor miscătoare si constatarea stării în care se vor afla cele nemiscătoare, supuse uzufructului. (C civ. 462 si urm., 472 si urm., 536, 1432).
            Art. 541. Este dator a da cautiune că se va folosi ca un bun părinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vânzătorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sunt obligati a da cautiune. (C. civ. 540, 1080, 1652 si urm., 1675 si urm. ).
       Prin abrogarea art. 338 C. civ., dreptul de uzufruct legal al părintilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiintat.
       Art. 542. Dacă uzufructuarul nu găseste cautiune, nemiscătoarele se dau cu arendă, sumele de bani cuprinse în uzufruct se pun la dobândă, productele se vând si pretul lor se pune asemenea la dobândă; dobânzile acestor sume si pretul arendelor se cuvin uzufructuarului. (C. civ. 525, 543, 544, 1411 si urm., 1587 si urm.).
       Art. 543. În lipsă de cautiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin întrebuintare pune pretul la dobânda, si uzufructuarul se foloseste de dobânzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufrucutuarul va putea cere si judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca o parte din lucrurile miscătoare necesare pentru propriile sale trebuinte să i se lase sub simpla sa depunere de jurământ si cu îndatorire de a le preda la curmarea uzufructului. (C.civ. 528, 542).
            Art. 544. Întârzierea de a da cautiune nu ridică uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de când s-a deschis uzufructul. (C. civ. 517, 524, 525, 542, 543).
       Art. 545. Uzufructuarul nu este obligat decât la reparatiile de întretinere. Reparatiile cele mari rămân în sarcina proprietarului, afară numai dacă acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparatiilor de întretinere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face si pe acestea. (C. civ. 517, 531, 540, 546 si urm., 558, 998, 999, 1447 si urm.).
       Art. 546. Reparatiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari si ale boltelor, restabilirea grinzilor si acoperisului întreg, acelea ale zăgazelor si ale zidurilor de sprijinire si de împrejmuire în total; toate celelalte reparatii sunt de întretinere. (C. civ. 531, 545, 547).
       Art. 547. Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligati a reclădi ceea ce a căzut de vechime sau s-a distruit1 din caz fortuit. (C. civ. 539, 540, 546, 557, 563 si urm., 1083). 


1. Distrus.

       Art. 548. Uzufructuarul este obligat, în cursul folosintei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contributiile si altele ce sunt după obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor. (C. civ. 545)
       Art. 549. În privinta sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul si uzufructuarul contribuie după modul următor: proprietarul este obligat a le plăti si uzufructuarul a-i răspunde dobânzile, iar dacă uzufructuarul le-a plătit, el are dreptul a cere capetele,1 plătite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (C civ. 550, 552, 557 si urm., 1589). 


1. Capitalul.

       Art. 550. Acel ce câstigă cu titlu gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita în proportie cu folosinta sa si fără nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare si veniturile rentelor perpetue sau pe viată care privesc asupra patrimoniului. (C. civ. 844 si urrn., 888 si urm., 894 si urm., 902 si urm., 1639).
       Art. 551. Uzufructuarul cu titlu particular nu se obligă la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit să le plătească, are actiune în contra proprietarului. (C. civ. 899 si urm., 905, 991, 1746 si urm., 1790 si urm.).
       Art. 552. Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie să contribuie împreună cu proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige1 în urmă câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proportie cu valoarea zisului fond. Dacă uzufructuarul voieste să avanseze suma pentru care trebuie fondul să contribuie, capitalul i se înapoiază la sfârsitul uzufructului fără nici o dobândă. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa vointă, sau să plătească dânsul acea sumă, si atunci uzufructuarul îi plăteste dobânzile în tot cursul uzufructului, sau să pună în vânzare o parte din averea supusă uzufructului până se va dobândi un pret analog sumei datorite. (C. civ. 775, 893, 896). 


1. Se stabileste.

       Art. 553. Uzufructuarul e dator a plăti numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinta si celelalte condamnatiuni la care procesele arătate pot da nastere.
       Art. 554. Dacă în cursul uzufructului, o a treia persoană face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo altă încercare spre a călca drepturile proprietarului, uzufructuarul este tinut a-l denunta proprietarului, căci la din contră uzufructuarul rămâne răspunzător pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi răspunzător pentru orice stricăciune s-ar face de el însusi.
       Art. 555. Dacă uzufructul are de obiect un animal si dacă acesta va pieri fără culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprictarului alt animal în loc, nici de a-i plăti pretul.
       Art. 556. Dacă turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întâmplare sau din boală, va pieri cu totul si fără culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decât a-i da seama de piei sau de valoarea lor.
            Dacă turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de-a înlocui numărul vitelor pierdute, prin vitele ce dă sporul.

SECTIUNEA III
Despre stingerea uzufructului

       Art. 557. Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru are uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiasi persoane a ambelor calităti de proprietar si de uzufructuar:
            prin neuzul dreptului de uzufruct în curs de 30 ani;
            prin totala desfiintare a lucrului asupra căruia uzufructul era constituit. (C. civ. 969, 1154, 1156, 1890).
       Art. 558. Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinta sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lăsându-l să se degradeze din lipsă de întretinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestatiile pornite în contră-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradărilor făcute si a da garantii pentru viitor.
            Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lăsa pe proprietar să se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plăti pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale o sumă hotărâtă până în ziua când uzufructul urma să înceteze. (C. civ. 545, 974).
            Art. 559. Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.
            Art. 560. Uzufructul constituit până ce o altă persoană va ajunge la o vârstă hotărâtă, tine până la acea epocă, chiar de ar muri zisa persoană înaintea vârstei hotărâte.
       Art. 561. Vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continuă a se folosi de uzufructul său, de a nu renunta la dânsul în mod formal.
       Art. 562. Creditorii uzufructuarului pot să ceară a se anula renuntarea făcută în paguba lor. (C. civ. 975, 976).
            Art. 563. Dacă o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit,1 uzufructul se păstrează asupra părtii rămase. (C. civ. 1156). 


1. Distrus

       Art. 564. De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clădiri, si această clădire va arde sau se va distrui1 din altă întâmplare, sau se va dărâma de vechime, uzufructuarul nu va avea dreptul a se folosi de pământul pe care a fost clădirea, nici de materialele rămase. Dacă uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care făcea parte si clădirea, uzufructuarul se va folosi de pământ. (C. civ. 1156). 


1. Distruge

CAPITOLUL II
Despre uz si abitatiune

            Art. 565. Drepturile de uz si de abitatiune se stabilesc si se pierd în acelasi chip ca si uzufructul.
       Art. 566. Ca si în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fără a da mai întâi cautiune si fără a face inventar. (C. civ. 540 si urm.).
       Sotul supravietuitor nu este obligat să dea cautiune pentru exercitarea dreptului de abitatiune ce i se cuvine potrivit art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
            Art. 567. Uzuarul si cel ce are dreptul de abitatiune trebuie să se folosească de ele ca un bun părinte de familie.
       Art. 568. Drepturile de uz si de abitatiune se regulează prin titlul care le-a înfiintat si primesc după cuprinderea lui mai multă sau mai putină întindere.
       Art. 569. Dacă titlul nu se explică asupra întinderii acestor drepturi, ele se regulează precum urmează.
       Art. 570. Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acel loc decât se cuvine pentru trebuintele sale si ale familiei sale.
            Poate pretinde si pentru trebuintele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz.
       Art. 571. Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul său altuia. (C. civ. 534, 573).
            Art. 572. Cel ce are un drept de abitatiune pe o casă poate sedea într-una cu familia sa, chiar de n-ar fi fost însurat la epoca când i s-a dat acest drept.
            Cel ce are dreptul de abitatiune poate închiria partea casei ce nu locuieste.
       Cu privire la dreptul de abitatie al sotului supravietuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944).
       Art. 573. Dreptul de abitatiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afară de exceptia adusă la art. 572. (C. civ. 534, 571 ).
       Art. 574. Dacă uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacă ocupă toată casa, e dator să facă cheltuielile de cultură, reparatiile de întretinere si să plătească contributiile ca si uzufructuarul. Dacă nu ia decât o parte din fructe sau dacă nu ocupă decât o parte din casă, el contribuie în proportie cu lucrul de care se foloseste. (C. civ. 545 si urm.).
       Art. 575. Uzul pădurilor se va regula prin legi particulare.
       A se vedea nota de sub art. 529.

TITLUL IV
DESPRE SERVITUTI

       Art. 576. Servitutea este o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
       Art. 577. Servitutile izvorăsc sau din situatia naturală a locurilor, sau din obligatia impusă de lege, sau din conventia dintre proprietari. (C. civ. 578, 586 si urm., 620 si urm.).

CAPITOLUL I
Despre servituti ce se nasc din situatia locurilor

       Art. 578. Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireste din locurile superioare, fără ca mâna omului să fi contribuit la aceasta.
            Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca să oprească această scurgere.
            Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servitutii fondului inferior.
       Art. 579. Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuintare cu dânsul, fără însă a vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acelui izvor.
       Art. 580. În acest caz, prescriptia nu se poate dobândi decât prin o folosintă neîntreruptă în timp de 30 de ani, socotiti din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut si a săvârsit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea si scurgerea apei în propritatea sa.
       Art. 581. Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul, cînd izvorul dă apa trebuincioasă locuitorilor unei comune, unui sat sau unui cătun.
       A se vedea nota de sub art. 495.
       Art. 582. Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare, afară de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apă pentru irigatia proprietătilor sale, fără însă a o abate de tot.
            Acela prin al cărui fond trece apa o poate chiar întrebuinta în toată întinderea prin care ar avea curgere, cu îndatorire numai a-i lăsa cursul firesc la iesirea din proprietatea sa.
       A se vedea nota de sub art. 495.
           Art. 583. De se ridică vreo contestatie între proprietarii cărora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele 1, la darea hotărârii, sunt datoare să caute a împăca interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietătii, observând întotdeauna regulamentele particulare si locale asupra curgerii si uzului apelor.
       A se vedea nota de sub art. 495 


1. Instantele

       Art. 584. Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănituirea proprietătii lipite cu a sa; cheltuielile grănituirii se vor face pe jumătate.
       Art. 585. Tot proprietarul îsi poate îngrădi proprietatea, afară de exceptia ce se face la art. 616.

CAPITOLUL II
Despre servitutile stabilite de lege

       Art. 586. Servitutile stabilite de lege au de obiect utilitatea publică, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.
       Art. 587. Acele stabilite pentru utilitatea publică sau comunală au de obiect cărarea sau poteca pe lângă marginea râurilor navigabile sau flotabile, constructia sau reparatia drumurilor, sau alte lucrări publice sau comunale.
            Tot ce priveste acest fel de servituti se determină de către legile sau regulamentele particulare.
       Art. 588. Legea supune pe proprietari la osebite obligatii unul către altul, fără chiar să existe vreo conventie între dânsii.
       Art. 589. Parte din aceste obligatii e regulată de către legile asupra politiei rurale.
            Celelalte sunt relative la zidul sau la santul comun între vecini, la cazul când se poate înălta un contrazid, la privirea asupra proprietătii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.
       Legea asupra politiei rurale din 25 decembrie 1868, la care se referă art. 589 alin. 1, a fost abrogată prin Legea nr. 22 martie 1937 privitoare la organizarea si încurajarea agriculturii.

SECTIUNEA I
Despre zidul si santul comun

            Art. 590. În orase si la tară, orice zid care serveste de despărtire între clădiri sau între curte si grădină, si între ograde la tară, se socoteste comun, dacă nu există un titlu sau semn care ar proba contrariul.
       Art. 591. Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreaptă si perpendiculară despre peretele de o parte, iar despre cealaltă parte înfătisează un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune că apartine exclusiv proprietarului despre care există planul înclinat.
       Art. 592. Reparatia si reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmasilor, si în proportie cu dreptul fiecăruia.
            Art. 593. Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi apărat de a contribui la reparatii si reclădiri, renuntând la dreptul său, dacă însă zidul comun nu ar sprijini vreo clădire a sa.
       Art. 594. Fiecare coproprietar poate să zidească în contra unui zid comun si să bage grinzi sau legături în toată grosimea zidului, lăsând 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are vecinul ca să scurteze acele grinzi până în jumătatea zidului, în caz când si el ar voi a pune grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un cos. (C. civ. 599, 610, 611)
       Art. 595. Orice coproprietar poate să înalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înăltării, reparatiile de întretinere pentru partea înăltată si totodată păgubirile pentru sarcina cauzată zidului comun în proportie cu înăltimea.
       Art. 596. Dacă zidul comun nu e în stare a purta greutatea înăltării, cel ce vrea să-l înalte e dator a-l face din întreg, din temelie, cu cheltuiala sa, si orice adaos în grosime să-l facă pe locul său.
       Art. 597. Vecinul care n-a contribuit la înăltare poate câstiga dreptul de comunitate, plătind cheltuiala pe jumătate, precum si pretul pe jumătate al locului ce s-ar fi întrebuintat pentru îngrosarea zidului.
       Art. 598. Orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stăpânului zidului jumătate din valoarea sa, sau jumătate din valoarea părtii ce vrea să facă comună, precum si jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul.
       Art. 599. Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare, fără consimtământul celuilalt.
            În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experti mijloacele necesare pentru ca acea lucrare să nu vateme drepturile celuilalt.
       Art. 600. Fiecare poate în orase si suburbii a îndatora pe vecinul său, a contribui la clădirea si repararea îngrădirii ce desparte casele, curtile si grădinile lor; înăltimea îngrădirii se va hotărî după regulamentele particulare sau după obiceiul obstesc si în lipsă de regulamente si de obicei, înăltimea zidului va fi de cel putin doi metri, socotindu-se si coama.
       Art. 601. Când se reclădeste un zid comun sau o casă, toate servitutile active si pasive se perpetuă în privirea noului zid sau a noii case, fără a se putea însă îngreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai înainte de împlinirea prescriptiei. (C. civ. 636 si urm.).
       Art. 602. Toale santurile între două proprietăti se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
       Art. 603. Este semn de necomunitate când pământul e înăltat sau aruncat numai de o parte a santului.
       Art. 604. Santul se socoteste a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat.
       Art. 605. Santul comun trebuie întretinut cu cheltuiala comună.
       Art. 606. Orice gard ce desparte două proprietăti se socoteste comun, afară dacă numai una singură din două proprietăti va fi îngrădită, sau de nu va fi un titlu sau posesiune îndestulătoare care să constate din contra.
       Art. 607. Nu e iertat a sădi arbori care cresc înalti decât în depărtarea hotărâtă de regulamentele particulare sau obiceiurile constante si recunoscute si în lipsă de regulamente si de obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia despărtitoare a celor două proprietăti pentru arborii înalti si de o jumătate de metru pentru celelalte plantatii si garduri vii.
       Art. 608. Vecinul poate cere ca arborii si gardurile vii pusi la o distantă mai mică să se scoată.
            Acela pe a cărui proprietate se întind crăcile arborilor vecinului poate să îndatoreze a le tăia.
            Dacă rădăcinile se întind pe pământul său are drept a le tăia singur.
       Art. 609. Arborii care se află în gardul comun sunt comuni ca si gardul si fiecare din ambii proprietari e în drept a cere să-i taie.

SECTIUNEA II
Despre distanta si lucrările intermediare cerute pentru oarecare constructii

       Art. 610. Cel ce face un put sau o privată lângă un zid fie comun sau nu;
            cel ce vrea să clădească un cămin sau vatră, o fierărie, un cuptor sau o sobă, să-i înlăture un ocol de vite, sau cel ce vrea să puie lângă zid un magazin1 de sare, sau grămezi de materii corozive;
             e îndatorat să lase depărtarea prescrisă de regulamente si obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau să facă lucrările prescrise de aceleasi legi si regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului.
       A se vedea:
       - Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 pentru autorizarea executării constructiilor si unele măsuri pentru realizarea locuintelor, republicată (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997)

SECTIUNEA III
Despre vederea în proprietatea vecinului

            Art. 611. Unul din vecini nu poate face, fără consimtământul celuilalt, nici într-un chip, fereastră sau deschidere într-un zid comun.
       Art. 612. Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietătii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distantă de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecină.
       Art. 613. Nimeni nu poate avea vederi piezis pe proprietatea vecinului de nu va fi o distantă de sase decimetri.
       Art. 614. Distanta de care este vorba în cele două articole precedente se socoteste de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea, si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafară, până la linia de despărtire a celor două proprietăti.

SECTIUNEA IV
Despre picătura stresinilor

       Art. 615. Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului său.
       A se vedea nota de sub art. 610.

SECTIUNEA V
Despre dreptul de trecere

       Art. 616. Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o iesire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
       Art. 617. Trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum.
       Art. 618. Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
       Art. 619. Actiunea de despăgubire în cazul prevăzut prin art. 616 este prescriptibilă; iar trecerea trebuie să urmeze după prescriptie, desi actiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

CAPITOLUL III
Despre servitutile stabilite prin faptul omului

SECTIUNEA I
Despre osebite feluri de servituti ce se pot stabili asupra bunurilor

       Art. 620. Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietătile lor, sau în folosul proprietătilor lor, orice servitute vor găsi de cuviintă, pe cât timp aceste servituti nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient1 obligatia unui fapt personal, si pe cât aceste servituti nu vor fi contrarii ordinii publice.
            Uzul si întinderea servitutilor stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, si în lipsă de titlu, după regulile următoare. (C. civ. 5, 629 si urm., 969).


1. Supus servitutii.

       Art. 621. Servitutile sunt stabilite sau în folosul clădirilor, sau în folosul pământului. Cele de felul dintâi se numesc urbane, chiar când clădirile pentru care servitutile sunt instituite se vor afla nu numai în oras, dar si la tară; cele de al doilea fel se numesc rurale.
       Art. 622. Servitutile sunt sau continue sau necontinue. Servitutile continue sunt acelea al căror exercitiu este sau poate fi continuu, fără să aibă trebuintă de faptul actual al omului; astfel sunt apăducele,1 scursurile apelor, ferestrele si altele asemenea. Servitutile necontinue sunt acelea care au trebuintă de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apă din fântână, de a paste vite si alte asemenea.
            Servitutile sunt aparente sau neaparente. Servitutile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o usă, o fereastră, o apăducere;1 servitutiile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibitiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât până la o înătime determinată. 


1. Apeductele.

SECTIUNEA II
Despre modul cu care se stabilesc servitutile

       Art. 623. Servitutile continue si aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani. (C. civ. 622, 1846 si urm., 1890)
       Art. 624. Servitutile continue si aparente si servitutile necontinue si neaparente nu se pot stabili decât prin titluri. (C.civ. 622, 628, 1845, 1846 si urm.).
       Art. 625. Destinatiunea proprietarului tine loc de titlu în privinta servitutilor continue si aparente. (C. civ. 622)
       Art. 626. Nu poate fi destinatiune a proprietarului decât numai când se va dovedi că cele două fonduri acum despărtite au fost averea aceluiasi proprietar, si că printr-însul s-au pus lucrurile în starea din care să rezultat servitutea.
       Art. 627. Dacă proprietarul a două proprietăti, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăti, fără ca contractul să contină nici o conventie atingătoare de servitute, ea urmează de a existe într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat. (C.civ. 1349).
       Art. 628. Titlu constituiv al servitutii, în privinta servitutilor ce nu se por dobândi prin prescriptie, nu poate fi înlocuit decât prin un titlu de recunoastere a servitutii si dat din partea proprietarului locului aservit. (C. civ. 1189).
       Art. 629. Când se stabileste o servitute se întelege că se acordă totdeodată si toate mijloacele spre întrebuintarea ei.
            Astfel servitutea de a lua apă din fântâna altuia trage cu sine si dreptul de trecere. (C. civ. 630 si urm.).

SECTIUNEA III
Despre drepturile proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea

       Art. 630. Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa si spre a o păstra.
       Art. 631. Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai când se va stabili altfel în titlul de stabilire a servitutii.
       Art. 632. În cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însărcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrările trebuincioase spre a se servi de servitute sau a o păstra, el poate totdeauna a se scuti de această sarcină, lăsând fondul supus în dispozitia proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea.
       Art. 633. Dacă proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împărti, servitutea ar rămâne tot aceeasi pentru fiecare parte, fără ca fondul supus să se îngreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toti devălmasii vor fi îndatorati a-l exercita prin acelasi loc.
            Art. 634. Proprietarul fondului supus servitutii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuintarea sau a i-o îngreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici strămuta exercitarea servitutii dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl opreste a-si face pe dânsul reparatii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeasi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, si acesta nu va putea refuza.
       Art. 635. Însă si acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuinta decât după cuprinderea titlului său, fără a putea face nici în fondul supus servitutii, nici în fondul pentru care servitutea este înfiintată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.

SECTIUNEA IV
Despre modul stingerii servitutilor

       Art. 636. Servitutile încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se mai poate exercita. (C. civ. 637, 638, 639, 1890).
       Art. 637. Ele renasc dacă lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servitutile să se poată exercita, afară numai de nu ar fi trecut un spatiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiintat servitutea, după cum se zice la art. 640. (C. civ. 1798).
       Art. 638. Orice servitute este stinsă, când fondul către care este datorită si acela ce o datoreste cad în aceeasi mână. (C. civ. 1154, 1798).
       Art. 639. Servitutea este stinsă prin neuz în curs de 30 de ani. (C. civ. 1890).
       Art. 640. Acesti treizeci de ani se numără după osebite feluri de servituti, sau din ziua de când a încetat de a se folosi de dânsa când este vorba de servituti necontinue, sau din ziua de când s-a făcut un act contrar servitutii continue. (C. civ. 636, 639).
       Art. 641. Modul servitutii se poate prescrie ca si servitutea si cu acelasi chip. (C. civ. 639, 640).
       Art. 642. Dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, întrebuintarea din partea unuia popreste prescriptia în privinta celorlalti. (C. civ. 1036).
       Art. 643. Dacă dintre coproprietari se găseste unul în contra căruia prescriptia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela păstrează dreptul tuturor celorlalti coproprietari. (C. civ. 1876).


Inapoi   Inainte   Coduri   Inapoi la legislatie 


Copyright 1998-2012 DSC.NET
All rights reserved.