CODUL CIVIL

pagina a V-a

CAPITOLUL IX
Despre probatiunea obligatiilor si a plătii

        Art. 1169. Cel ce face o propunere înaintea judecătii trebuie să o dovedească.
        Art. 1170. Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin mărturisirea unei din părti si prin jurământ.
        Dovada nu se mai poate face prin jurământ în urma abrogării art. 1207-1222 C. civ. prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950).

SECTIUNEA I
Despre înscrisuri

§ 1. Despre titlul autentic

        Art. 1171. Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitătile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona în locul unde actul s-a făcut.
        A se vedea nota de sub art. 651
        Art. 1172. Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a incapacitătii functionarului, sau din lipsă de forme, este valabil ca scriptură sub semnătură privată, dacă s-a iscălit de părtile contractante.
        Art. 1173. Actul autentic are deplină credintă în privirea oricărei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constată.
            Executarea actului autentic, care este învestit cu formula executorie, va fi suspendată prin punerea în acuzatie, când se intentează o actiune criminală1 în contra pretinsului autor al actului. Iar când în cursul unei instante civile actul se atacă de fals, tribunalele2 pot, după împrejurări, a suspenda provizoriu executarea actului. (C. civ. 653, 969, 974). 

1. Când se pune în miscare o actiune penală
2. Instantele

        Art. 1174. Actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părti despre drepturile si obligatiile ce constată, precum si despre aceea ce este mentionat în act, peste obiectul principal al conventiei, când mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
            Dar mentionările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al conventiei, nu pot servi decât numai la un început de dovadă. (C. civ. 1171, 1176, 1197).
        Art. 1175. Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părtile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. (C. civ. 973).

§ 2. Despre actele sub semnătură privată

        Art. 1176. Actul sub semnătură privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelasi efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris si între cei care reprezintă drepturile lor. (C. civ. 969, 1173 si urm., 1191, 1294).
        Art. 1177. Acela cărui se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaste sau a tăgădui curat scriptura sau subsemnătura sa.
            Mostenitorii săi sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde că ar fi actul pot declara că nu cunosc scriptura sau semnătura autorului lor. (C. civ. 653, 1178).
        Art. 1178. Când cineva nu recunoaste scriptura si subsemnătura sa, sau când succesorii săi declară că nu le cunosc, atunci justitia ordonă verificarea actului.
        Art. 1179. Actele sub semnătură privată, care cuprind conventii sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părti cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelasi interes.
            Fiecare exemplar trebuie să facă mentiune de numărul originalelor ce s-au făcut.
            Cu toate acestea, lipsa de mentiune că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit si celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i conventia constatată prin act. (C. civ. 1190).
            Art. 1180. Actul sub semnătură privată, prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele "bun si aprobat"; arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi să iscălească.
            Nu sunt supusi la această regulă comerciantii, industrialii1, plugarii, vierii, slugile si oamenii care muncesc cu ziua. (C. civ. 944, 1181 ). 

1. Meseriasii

        Art. 1181. Când suma arătată în act este deosebită de aceea ce este arătată în "bun", obligatia se prezumă că este pentru suma cea mai mică, chiar când actul precum si "bunul" sunt scrise în întreg de mâna aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greseala. (C civ. 983, 1180, 1200, 1202).
            Art. 1182. Data scripturii private nu face credintă în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfătisat la o dregătorie publică1, din ziua în care s-a înscris într-un registru public2, din ziua mortii a aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie si în prescurtare în acte făcute de ofiteri publici3, precum procese-verbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare. 

1. Institutie de stat
2. Registru anume destinat
3. Functionar public

            Art. 1183. Registrele comerciantilor nu fac credintă despre vânzările ce cuprind în contra persoanelor necomerciante. Dar judecătorul poate da jurământ la una sau la alta din părti. (C. civ. 1184).
        Cu privire la partea a doua a textului, a se vedea nota de sub art. 1170 C. civ.
        Art. 1184. Registrele comerciantilor se cred în contra lor, dar cel care voieste a profita de ele nu poate despărti cuprinderea lor, lăsând aceea ce poate a-i fi contrar. (C. civ. 1183, 1206).
        Art. 1185. Registrele, cărtile sau hârtiile domestice nu fac credintă în favoarea acelui care le-a scris, dar au putere în contra lui:
            1. când cuprind curat primirea unei plăti;
            2. când cuprind mentiunea expresă că nota sau scrierea din ele s-a făcut ca să tină loc de titlu în favoarea creditorului. (C. civ. 1198).
        Art. 1186. Orice adnotatie făcută de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creantă, este crezută, cu toate că nu este subsemnată nici datată de el, când tinde a proba liberatiunea debitorului.
            Aceeasi putere doveditoare are si scriptura făcută de creditor pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act sau chitantă, dar numai când duplicatul va fi în mâinile debitorului.

§ 3. Despre răboaje

        Art. 1187. Răboajele, când crestăturile după amândouă bucătile sunt egale si corelative, sunt un mijloc de probare între persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probatiune.

§ 4. Despre copiile titlurilor autentice

        Art. 1188. Când originalul există, copia legalizată nu poate face credintă decât despre ceea ce cuprinde în original, înfătisarea cărui se poate cere totdeauna.
            Când originalul nu există, copiile legalizate de ofiterii publici1 competenti se cred, după distinctiile următoare:
            1. copiile scoase din ordinea magistratului2, părtile fiind fată sau chemate, cu formele legale, precum si copiile scoase fără interventia magistratului2, dar de fată cu părtile care au asistat de bună voia lor, au aceiasi credintă ca si titlurile originale;
            2. copiile care se vor fi dat de ofiterii publici1 competenti, fără interventia magistratului2 sau consimtământul părtilor, fac asemenea credintă după 30 de ani, socotiti din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai putin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovadă;
            3. copiile legalizate de un ofiter public1 necompetent, nu pot face decât un simplu început de dovadă;
            4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.
        A se vedea nota de sub art. 651.
        Potrivit art. 22 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954), cu modificările ulterioare, certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceiasi putere doveditoare ca si actele întocmite sau înscrise în registre. 

1. Functionari publici.
2. Judecător.

§ 5. Despre acte recognitive

        Art. 1189. Actul de recunoasterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face probă despre datorie si nu dispensă pe creditor de a prezenta titlul original decât în următoarele cazuri:
            l. când actul de recunoastere cuprinde cauza si obiectul datoriei, precum si data titlului primordial, sau
            2. când actul recognitiv, având o dată de 30 de ani, este ajutat de posesiune si de unul sau mai multe acte de recunoastere conforme cu dânsul.
            Actul recognitiv, în cele două cazuri mentionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu. (C. civ. 628, 1188, 1190 si urm., 1864, 1893).

§ 6. Despre actele confirmative

        Art. 1190. Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligatii, în contra căreia legea admite actiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, natura obligatiei, si când face mentiune de motivul actiunii în nulitate, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se întemeia acea actiune. (C. civ. 959, 1163, 1173, 1546, 1843).

SECTIUNEA II
Despre martori

§ 1. Despre cazul când dovada prin martori nu este primită

        Art. 1191. Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
            Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confectionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăseste 250 lei.
            Părtile însă pot conveni ca si în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveste drepturi de care ele pot să dispună. (C. civ. 1173, 1176, 1192 si urm., 1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704).
        Art. 1192. Articolul precedent nu se aplică în cazul când cererea depăseste 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobânzile.
        Art. 1193. Cel care a format cerere în judecată, pentru o sumă mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-si restrânge cererea la 250 lei, nu va fi primit a înfătisa dovadă prin martori.
        Art. 1194. Dovada prin martori nu se poate admite nici în cazul când cererea în judecată este pentru o sumă mai mică de 250 lei, dar care este un rest din o creantă mai mare, neconstatată prin înscris.
        Art. 1195. Când în aceeasi instantă o parte face mai multe cereri, pentru care nu are înscrisuri, dacă toate aceste cereri, unindu-se, trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisă, chiar când creditorul ar pretinde că aceste creante provin din diferite cauze si că s-au născut în diferite epoci, afară numai dacă creditorul a dobândit aceste drepturi de la alte persoane.
        Art. 1196. Toate cererile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin înscris, se vor face prin aceeasi petitie. Orice alte pretentii posterioare neprobate prin înscris si care se puteau face la darea petitiei nu vor mai fi primite.
        Art. 1197. Regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul când există un început de dovadă scrisă.
            Se numeste început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petitia, sau a celui ce el reprezintă si care scriptură face a fi de crezut faptul pretins.
        Art. 1198. Acele reguli nu se aplică însă întotdeauna când creditorului nu i-a fost cu putintă a-si procura o dovadă scrisă despre obligatia ce pretinde, sau a conserva dovada luată, precum:
            1. la obligatiile care se nasc din cvasicontracte si din delicte sau cvasidelicte;
            2. la depozitul necesar, în caz de incendiu, ruină, tumult sau naufragiu, si la depozitele ce fac călătorii în ospătăria unde trag; despre toate acestea judecătorul va avea în vedere calitatea persoanelor si circumstantele faptului;
            3. la obligatiile contractate în caz de accidente neprevăzute, când nu era cu putintă părtilor de a face înscrisuri;
            4. când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovadă scrisă, din o cauză de fortă majoră neprevăzută. (C. civ. 986 si urm., 998 si urm., 1083, 1473, 1620 si urm.).

SECTIUNEA III
Despre prezumtii

        Art. 1199. Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul1 trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. 

1. Judecătorul.

§ 1. Despre prezumtiile stabilite de lege

        Art. 1200. Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:
            1. actele ce legea le declară nule pentru că le priveste făcute în frauda dispozitiilor sale;
            2. în cazurile când legea declară că dobândirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate;
            3. (abrogat);
            4. puterea ce legea acordă autoritătii lucrului judecat. (C. civ. 469, 492, 505 si urm., 590 si urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1202, 1204 si urm., 1432).
        Textul pct. 3 a fost abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din C. civ. pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1200-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950).
        Art. 1201. Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelasi obiect, este întemeiată pe aceeasi cauză si este între aceleasi părti, făcută de ele si în contra lor în aceeasi calitate. (C. civ. 711, 973, 1715, 1788, 1834).
        Art. 1202. Prezumtia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
            Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumtiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumtii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie si afară de aceea ce se va zice în privinta jurământului si mărturisirii ce ar face o parte în judecată. (C. civ. 1204 si urm.).
        Referirea alin. 2 la jurământ si la mărturisire a fost modificată implicit ca urmare a abrogării art. 1200 pct. 3 prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din C. civ., pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950).

§ 2. Despre prezumtiile care nu sunt stabilite de lege

        Art. 1203. Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile si întelepciunea magistratului1; magistratul1 nu trebuie să se pronunte decât întemeindu-se pe prezumtii, care să aibă o greutate si puterea de a naste probabilitatea; prezumtiile nu sunt permise magistratului1 decât numai în cazurile când este permisă si dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violentă. (C. civ. 953, 960, 1041, 1130, 1191 si urm.). 

1. Judecător

SECTIUNEA IV
Despre mărturisirea unei părti

        Art. 1204. Se poate opune unei părti mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecătii, sau în cursul judecătii.
        Art. 1205. Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovadă când obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori. (C. civ. 1191 si urm.).
        Art. 1206. Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăsi partea prigonitoare, sau de un împuternicit special al ei spre a face mărturisire.
            Ea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a mărturisit si nu poate fi revocată de acesta, afară numai de va proba că a făcut-o din eroare de fapt.
            Dispozitia primei părti din alin. 2 al art. 1206 a fost modificată implicit prin modificarea art. 129 si 130 C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru descoperirea adevărului.

SECTIUNEA V
Despre jurământ

        Art. 1207-1222. (Abrogate prin Decretul nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).

TITLUL IV
DESPRE CONTRACTUL DE CĂSĂTORIE SI DESPRE DREPTURILE RESPECTIVE ALE SOTILOR

CAPITOLUL I

        Art. 1223-1232. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre regimul dotal

        Art. 1233-1293. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL V
DESPRE VINDERI

CAPITOLUL I
Despre natura si forma vânzării

        Art. 1294. Vinderea este o conventie prin care două părti se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plăti celei dintâi pretul lui.
        Art. 1295. Vinderea este perfectă între părti si proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinta vânzătorului, îndată ce părtile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul încă nu se va fi predat si pretul încă nu se va fi numărat.
           În materie de vindere de imobile, drepturile care rezultă prin vinderea perfectă între părti, nu pot a se opune, mai înainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut. (C. civ. 948 si urm., 964, 971, 1300 si urm., 1303).
        A se vedea nota de sub art. 1306.
        Art. 1296. Vinderea se poate face sau pur sau sub conditie. Ea poate avea de obiect două sau mai multe lucruri alternative.
            În toate cazurile efectele sale sunt regulate după principiile generale ale conventiilor. (C. civ. 1004 si urm., 1017 si urm., 1026 si urm. ).
        Art. 1297. În caz de vindere făcută prin dare de arvună, conventia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:
            1. dacă conventia principală a vinderii este nulă;
            2. dacă vinderea se execută;
            3. dacă vinderea se reziliază prin comun consimtământ;
            4. dacă executarea vinderii a devenit imposibilă fără culpa nici uneia din părti.
            Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestatiunile reciproce, după împrejurări.
        Art. 1298. Dacă vinderea nu s-a executat prin culpa unei din părtile contractante, aceasta va pierde arvuna dată sau o va întoarce îndoită, având-o primită, dacă partea care nu este în culpă nu ar alege mai bine să ceară executarea vinderii.
        Art. 1299. Dacă s-au vândut marfe cu grămada, vinderea este perfectă, desi marfele n-au fost încă cântărite, numărate sau măsurate.
        Art. 1300. Dacă însă marfele nu s-au vândut cu grămada, ci după greutate, după număr sau după măsură, lucrurile vândute rămân în rizicul-pericol al vânzătorului, până ce vor fi cântărite, numărate sau măsurate; dar aceasta nu împiedică pe cumpărător de a cere si a dobândi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacă se cuvine. (C. civ. 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 si urm.).
        Art. 1301. În privinta vinului, a oloiului si a altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă mai înainte de a se cumpăra, vinderea nu există până ce cumpărătorul nu le-a gustat si n-a declarat că-i convin.
        Art. 1302. Vinderea făcută pe încercate este totdeauna presupusă conditională până la încercare.
        Art. 1303. Pretul vânzării trebuie să fie serios si determinat de părti.
        Art. 1304. Cu toate acestea, determinarea pretului poate fi lăsată la arbitratul unei a treia persoane.
        Art. 1305. Spezele vânzării sunt în sarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulatie contrarie. (C. civ. 1105, 1317, 1357).

CAPITOLUL II
Cine poate cumpăra sau vinde

        Art. 1306. Pot cumpăra si vinde toti cărora nu le este oprit prin lege. (C. civ. 475, 946 si urm.).
        A se vedea:
        - art. 105 alin. 3, 128, 129 si 147 din Codul familiei;
        - art. 5 alin. 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat ca regii autonome si societăti comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990);
        - art. 45-49 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991);
        - Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991, republicată (M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996).
        Art. 1307. Vânzarea nu se poate face între soti decât pentru cauză de lichidare, si anume:
            1. când, în caz de separatie de patrimonii, unul dintre soti dă celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa;
            2. când bărbatul cedează femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o cauză legitimă, precum pentru un imobil ce era dator să-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o sumă ce-i datora;
            3. când femeia cedează bărbatului său, din avutul său propriu, drept plata unei sume promisă bărbatului ca dotă.
            În toate cazurile mostenitorii rezervatari ai părtilor contractante au drept de a ataca asemenea operatii, dacă ele ascund beneficii indirecte.
        Textul fiind modificat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 C. civ., interzicerea vânzării între soti nu mai comportă - în măsura în care ele erau proprii regimului matrimonial dotal - exceptiile prevăzute la pct. 1, 2 si 3.
        Art. 1308. Sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse:
            1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutelă;
            2. mandatarii, ai averii ce sunt însărcinati să vânză;
            3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredintate îngrijirii lor;
            4. oficiantii publici1, ai averilor statului ale căror vânzări se fac printr-însii. (C. civ. 1539 si urm.). 

1. Functionarii publici

        Art. 1309. Judecătorii si supleantii1, membrii ministerului public si avocatii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinta tribunalului judetean în a cărui rază teritorială îsi exercită functiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze si daune-interese. 

1. Grad judecătoresc desfiintat

CAPITOLUL III
Despre lucrurile care se pot vinde

        Art. 1310. Toate lucrurile care sunt în comert1, pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta. (C. civ. 476, 478, 963).
        A se vedea si nota de sub art. 475 si 1306. 

1. În circuitul civil.

        Art. 1311. Dacă în momentul vânzârii, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă era pierit numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract, sau a pretinde reducerea pretului. (C. civ. 1030 si urm., 1156, 1347).

CAPITOLUL IV
Despre obligatiile vânzătorului

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

        Art. 1312. Vânzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce întelege a lua asupră-si.
            Orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului. (C. civ. 983).
        Art. 1313. Vânzătorul are două obligatii principale, a preda lucrul si a răspunde de dânsul. (C. civ. 1314 si urm., 1336 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre predarea lucrului

        Art. 1314. Predarea este strămutarea lucrului vândut în puterea si posesiunea cumpărătorului. (C. civ. 1074 si urm., 1315 si urm. ).
        Art. 1315. Obligatia de a preda imobilele se îndeplineste din partea vânzătorului prin remiterea cheilor, dacă e vorba de o clădire, sau prin remiterea titlului de proprietate.
        Art. 1316. Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin traditiunea reală, sau prin remiterea cheilor clădirii, în care se află puse, sau prin simplul consimtământ al părtilor, dacă strămutarea nu se poate face în momentul vânzării, sau dacă cumpărătorul le avea în puterea sa, la facerea vânzării, cu vreun alt titlu.
        Art. 1317. Spezele predării sunt în sarcina vânzătorului, si ale ridicării în sarcina cumpărătorului, dacă nu este stipulatiune contrarie. (C.civ. 1105, 1305).
        Art. 1318. Traditiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumpărătorul de dânsele, cu consimtământul vânzătorului. (C. civ. 1391, 1393, 1687).
        Art. 1319. Predarea trebuie să se facă la locul, unde se află lucrul vândut în timpul vânzării, dacă părtile nu s-au învoit altfel. (C. civ. 1104, 1121, 1362).
        Art. 1320. Dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părti, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezolutiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului. (C. civ. 1020, 1075, 1332).
        Art. 1321. În toate cazurile, vânzătorul trebuie să fie condamnat1 la daune-interese, dacă urmează vreo vătămare pentru cumpărător din nepredarea lucrului la timp. (C. civ. 1075, 1081si urm.). 

1. Obligat

        Art. 1322. Vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteste pretul si nu are dat de vânzător un termen pentru plată. (C. civ. 1023, 1361 si urm.).
        Art. 1323. El nu va fi dator să facă predarea, chiar de ar fi si dat un termen pentru plată, dacă de la vânzare încoace, cumpărătorul a căzut în faliment sau în nesolvabilitate, încât vânzătorul se află în pericol de a pierde pretul, afară numai dacă cumpărătorul va da cautiune că va plăti la termen.
        Art. 1324. Lucrul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul vânzării. Din acea zi toate fructele sunt ale cumpărătorului. (C. civ. 1018 si urm., 1080, 1363).
        Art. 1325. Obligatia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale si tot ce a fost destinat la uzul său perpetuu. (C. civ. 468 si urm., 482 si urm., 488 si urm., 903, 1396).
        Art. 1326. Vânzătorul este dator să predea cuprinsul lucrului vândut în măsura determinată prin contract, însă cu modificările mai jos arătate.
        Art. 1327. Dacă vânzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul său, si pe atât măsura, vânzătorul este dator să predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputând, sau cumpărătorul necerând, vânzătorul este dator să sufere o scădere proportională la pret. (C. civ. 1332).
        Art. 1328. Dacă, din contră, în cazul articolului precedent, s-ar găsi că cuprinsul lucrului e mai mare decât cel arătat în contract, cumpărătorul poate sau a complini pretul după numărul măsurilor aflate, sau, dacă excedentele cuprinsului aflat se ridică la o a douăzecea parte a cuprinsului declarat în contract, a strica vânzarea. (C. civ. 1332).
        Art. 1329. În toate cazurile de vânzare, făcută altfel decât pe atât măsura, fie vânzarea de un corp cert si limitat, fie de mai multe fonduri distincte si separate, fie concepută cu expresia măsurii înaintea desemnării obiectului sau din contră, nici vânzătorul n-are drept la adaos de pret, pentru excedent, nici cumpărătorul, la scădere pentru lipsă, decât în cazul când excedentul sau lipsa pretuieste o a douăzecea parte din pretul total al vânzării. (C. civ. 1339).
        Art. 1330. Dispozitiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decât în lipsă de stipulatie contrarie între părti. (C. civ. 1339).
        Art. 1331. Când, după art. 1328 si 1329, este caz de a se adăugi pretul pentru excedent de măsuri, cumpărătorul are facultatea de a alege, între a strica vânzarea si a împlini pretul. Suplimentul pretului se răspunde cu dobândă, dacă cumpărătorul a păstrat imobilele.
        Art. 1332. În toate cazurile, când cumpărătorul are drept de a strica vânzarea, vânzătorul este dator să-i restituie, deosebit de pret, dacă l-a primit, spezele contractului. (C. civ. 1305).
        Art. 1333. Dacă s-au vândut două fonduri printr-un singur contract, drept un singur pret, cu arătare de măsura fiecăruia, si cuprinsul unuia este mai mic decât cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensatie între pretul excedentului si pretul lipsei, si actiunea vânzătorului pentru adăugire sau a cumpărătorului pentru scădere de pret va fi supusă regulilor mai sus stabilite.
        Art. 1334. Actiunea vânzătorului pentru complinirea pretului si a cumpărătorului, pentru scăderea pretului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului. (C. civ. 1327 si urm.).
        Art. 1335. Pericolul total sau partial al lucrului vândut, mai înainte de predare, se judecă după regulile generale ale obligatiilor conventionale. (C. civ. 1018, 1080 si urm., 1083, 1156, 1358).

SECTIUNEA III
Despre răspunderea vânzătorului

        Art. 1336. Vânzătorul răspunde către cumpărător:
            1. de linistita posesiune a lucrului, si
            2. de viciile aceluiasi lucru. (C. civ. 1313, 1337 si urm., 1352 si urm.).

§ 1. Răspunderea de evictiune

        Art. 1337. Vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evictiunea totală sau partială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului. (C. civ. 1408, 1503).
        Art. 1338. Părtile pot prin conventie să adauge, să micsoreze sau să steargă obligatia de a răspunde de evictiune. (C. civ. 969, 1339 si urm., 1354, 1392).
        Art. 1339. În nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evictiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al său; orice conventie contrarie este nulă. (C. civ. 5, 998, 999, 1392).
        Art. 1340. Stipulatia prin care vânzătorul se descarcă de răspunderca pentru evictiune, nu-l scuteste de a restitui pretul, în caz de evictiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evictiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie. (C. civ. 1353, 1392).
        Art. 1341. Când vânzătorul este răspunzător de evictiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul a cere de la vânzător:
            1. restituirea pretului;
            2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins;
            3. spezele instantei1 deschise de dânsul în contra vânzătorului si ale celei deschise de evingător în contra sa;
            4. daune-interese si spezele contractului de vindere. 

1. Cheltuieli de judecată

        Art. 1342. Dacă, la epoca evictiunii, lucrul vândut se află de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări ori prin neglijenta cumpărătorului, ori prin evenimentele independente de cumpărător, vânzătorul nu se poate apăra de a restitui pretul întreg.
        Art. 1343. Dar dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vânzătorul are dreptul a opri din pret o sumă egală cu acele foloase.
        Art. 1344. Dacă lucrul vândut se află, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă pretul vânzării, excedentele valorii în timpul evictiunii. (C. civ. 1348).
        Art. 1345. Vânzătorul estc dator să întoarcă cumpărătorului, el însusi sau prin evingător, toate spezele necesare, utile si de întretinere ale aceluia.
        Art. 1346. Dacă vânzătorul a vândut cu rea-credintă fondul altuia, el va fi dator să întoarcă cumpărătorului toate spezele ce va fi făcut, chiar si cele de simplă plăcere.
        Art. 1347. Dacă cumpărătorul este evins numai de o parte a lucrului si aceasta are, în privinta totului, o asa însemnătate încât cumpărătorul n-ar fi cumpărat lucrul fără acea parte, el poate strica vânzarea.
        Art. 1348. Dacă, în caz de evictiunea unei părti a fondului vândut, nu se strică vânzarea cumpărătorul are dreptul a cere valoarea, în momentul evictiunii, a părtii de care a fost evins, iar nu o parte proportională din pret, ori de au crescut sau de au scăzut imobilele în valoare de la vindere încoace. (C. civ. 1327, 1344, 1349).
        Art. 1349. Dacă imobilul vândut se află însărcinat de servituti neaparente, nedeclarate de vânzător si de o asa importantă, încât se poate presupune că cumpărătorul n-ar fi cumpărat de le-ar fi cunoscut, el poate cere, sau stricarea contractului sau indemnitate. (C civ. 1352).
        Art. 1350. Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarca vinderii si care nu sunt prevăzute aici se vor decide după regulile generale ale conventiilor. (C. civ. 977 si urm., 1020, 1021, 1074, 1075 si urm., 1081).
        Art. 1351. Dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instantă cu evingătorul său, fără să cheme în cauză pe vânzător, si a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evictiune, de va proba că erau mijloace să câstige judecata.

§ 2. Răspunderea de viciile lucrului vândut

        Art. 1352. Vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă, din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuintat, după destinarea sa, sau întrebuintarea sa e atât de micsorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile. (C. civ. 954, 1336, 1349, 1353 si urm.).
        Art. 1353. Vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente si despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă. (C. civ. 1340).
        Art. 1354. El este răspunzător de viciile ascunse, chiar si când nu le-a cunoscut, afară
numai dacă, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii. (C. civ. 1338 si urm.).
        Art. 1355. În cazurile art. 1352 si 1354, cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul si a-si reprimi pretul, sau a opri lucrul si a cere înapoierea unei părti din pret arbitrată prin experti.
        Art. 1356. Dacă vânzătorul cunostea viciile lucrului, el este dator, pe lângă restitutiunea pretului, de toate daunele-interese către cumpărător.
        Art. 1357. Dacă vânzătorul nu cunostea viciile lucrului, el nu poate fi apucat decât pentru restitutiunea pretului si pentru spezele făcute de cumpărător cu ocazia vânzării. (C. civ. 1305, 1341).
        Art. 1358. Dacă lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzătorul e dator a întoarce cumpărătorului pretul si a-l dezdăuna, conform celor două articole precedente.
            Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumpărătorului.
        Art. 1359. Actiunea pentru vicii redibitorii trebuie să fie intentată de cumpărător în scurt termen, după natura viciului, obiceiul din partea locului si distanta.
        A se vedea art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificările ulterioare.
        Art. 1360. Această actiune nu există în vânzările publice.

CAPITOLUL V
Despre obligatiile cumpărătorului

        Art. 1361. Principala obligatie a cumpărătorului este de a plăti pretul la ziua si la locul determinat prin contract. (C. civ. 1092 si urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 si urm., 1730 pct. 5, 1737 pct. 1).
        Art. 1362. Dacă nu s-a determinat nimic în privinta aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plăti la locul si la timpul în care se face predarea lucrului. (C. civ. 1104, 1319).
        Art. 1363. Cumpărătorul datoreste dobânda pretului vânzării până la plătirea capitalului, în cele trei următoare cazuri:
            dacă aceasta s-a cuprins anume în contract;
            dacă lucrul vândut si predat produce fructe sau alte venituri;
            dacă cumpărătorul a fost interpelat1 a plăti.
            În acest după urmă caz dobânda nu curge decât din momentul interpelării. (C. civ. 969, 1088, 1324). 

1. Pus în întârziere.

        Art. 1364. Dacă cumpărătorul este tulburat, sau are cuvânt de a se teme că ar fi tulburat prin vreo actiune, sau ipotecară sau de revendicare, el poate suspenda plata pretului până ce vânzătorul va face să înceteze tulburarea sau va da cautiune, afară numai dacă se va fi stipulat că plata să se facă chiar de ar urma tulburarea. (C. civ. 1322).
        Art. 1365. Dacă cumpărătorul nu plăteste pretul, vânzătorul poate cere rezolutiunea vânzării. (C. civ. 1020, 1021, 1320, 1366 si urm., 1647)
        Art. 1366. Rezolutiunca vânzării de imobile se pronuntă îndată, dacă vânzâtorul este în pericol de a pierde lucrul si pretul.
            Dacă asemenea pericol nu există, judecătorul poate da cumpărătorului un termen mai mult sau mai putin lung, după împrejurări, fără să poată da în nici un caz al doilea termen.
            Trecând acel termen, fără ca cumpărătorul să plătească, se va pronunta rezolutiunea vânzării. (C. civ. 1101).
        Art. 1367. Când la o vânzare de imobile s-a stipulat că, în lipsă de plata pretului în tcrmenul defipt, vânzarea va fi de drept rezolvată, cumpărătorul poate plăti după expirarea termenului, pe cât timp nu este pus de vânzător în întârziere printr-o interpelare în forma1; dar după asemenea interpelare, judecătorul nu-i poate da termen. (C. civ. 1020, 1021, 1079, 1366). 

1. Într-unul din modurile prevăzute de lege.

        Art. 1368. Actiunea vânzătorului pentru rezolutiunea vânzării este reală. Cu toate acestea, vânzătorul nu se va putea prevalida1 de dreptul său, în contra autoritătii publice, nici în contra adjudecatarilor în vânzări silite, decât conformându-se, pentru acest din urmă caz, regulilor prescrise în procedură. 

1. Prevala.

        Art. 1369. Actiunea rezolutorie creată prin art. 1365 este supusă la acelasi mod de conservare ca si privilegiul vânzătorului. Ea nu poate fi exercitată, după stingerea acestui privilegiu, cu vătămarea unei a treia persoane, care a câstigat de la cumpărător drepturi asupra imobilului vândut, si care s-a conformat legilor ca să păstreze acele drepturi. (C. civ. 1722 si urm., 1730, 1737).
        A se vedea si art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938), cu modificările ulterioare si art. 4 si 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947), cu modificările ulterioare.
        Art. 1370. La vânzări de denariate1 si de lucruri mobile, vânzarea se va rezolvi de drept si fără interpelare2 în folosul vânzătorului, după expirarea termenului pentru ridicarea lor. 

1. Producte
2. Punere în întârzire.

CAPITOLUL VI
Despre rezolutiunea vânzării prin răscumpărare

        Art. 1371-1387. (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).

CAPITOLUL VII
Despre licitatie

        Art. 1388. Dacă un lucru comun al mai multor nu se poate împărti usor si fără pierdere;
            sau dacă într-o împărteală de bună voie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din împărtitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua; vânzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitatie si pretul se va împărti între coproprietari. (C. civ. 728 si urm., 1390).
        Art. 1389. Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitatie străini1; vor trebui de neapărat să se cheme, dacă unul din coproprietari este minor.
        Potrivit art. 147 din Codul familiei, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică si în cazul tutelei celui pus sub interdictie. 

1. Alte persoane decât coproprietarii

        Art. 1390. Modul si formalitătile pentru lichidatie sunt arătate la titlul "Despre succesiuni" si în codicele de procedură.

CAPITOLUL VIII
Despre strămutarea creantelor si altor lucruri necorporale

        Art. 1391. La strămutarea unei creante, a unui drept sau a unei actiuni, predarea între cedente si cesionar se face prin remiterea titlului. (C. civ. 1132, 1318, 1393 si urm.).
        Art. 1392. Cel ce vinde o creantă, sau orice alt lucru necorporal, este dator să răspundă de existenta sa valabilă în folosul său, în momentul vânzării, desi vânzarea n-ar cuprinde această îndatorire de răspundere. (C. civ. 1337 si urm., 1397 si urm.).
        Art. 1393. Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
            Acelasi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic. (C. civ. 973, 1149, 1833).
        Art. 1394. Cu toate acestea, orice act sau hotărâre care constată o cesiune sau o chitantă de chirie sau arendă pe doi ani viitori, va trebui să fie transcris pe registrele oficiului ipotecar. (C. civ. 1393, 1801 si urm.).
        1. Transcrierea se face în registrul de transcrieri al notariatului unde este situat bunul nemiscător (art. 710 si 711 pct. 8-9 C. proc. civ.).
        2. Cu privire la opozabilitatea unor contracte de locatiune si a unor cesiuni de venituri, a se vedea si:
        - Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947), cu modificările ulterioare;
        - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947), cu modificările ulterioare.
        Art. 1395. Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar debitorului, acesta plătise cedentului, liberarea sa va fi valabilă. (C. civ. 1097).
        Art. 1396. Vinderea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei, precum cautiunea, privilegiul si ipoteca. (C. civ. 903, 1325, 1744).
        A se vedea:
        Legea nr. 58 asupra cambiei si biletului la ordin (M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934), modificată prin Ordonanta Guvernului nr. 11 din 4 august 1993 (M. Of. nr. 201 din 23 august 1993), aprobată cu modificări prin Legea nr. 83/1994 (M. Of. nr. 292 din 14 octombrie 1994).
        Art. 1397. Vânzătorul sau cedentul unei creante nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacă s-a îndatorat anume la aceasta si numai până la suma pretului de dânsul primit. (C. civ. 1133).
        Art. 1398. Când a primit asupră-si răspunderea pentru solvabilitatea debitorului, această îndatorire se întelege contractată numai în ceea ce priveste solvabilitatea actuală a debitorului, nu si cea viitoare, afară de cazul când se stipulează anume contrariul.
        Art. 1399. Cel ce vinde o mostenire, fără a specifica cu deamănuntul obiectele într-însa cuprinse, nu răspunde decât de calitatea sa de mostenitor.
        Art. 1400. Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creante ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator să întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu si le-a rezervat anume la vânzare.
        Art. 1401. Cumpărătorul este dator si el să întoarcă vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile si sarcinile succesiunii, si să-i tină seama de sumele de care era el însusi creditor al succesiunii, dacă nu e stipulatie contrarie.
        Art. 1402. Cel în contra cărui există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i pretul real al cesiunii, spezele contractului si dobânda din ziua când cesionarul a plătit pretul cesiunii. (C. civ. 1309, 1341, 1403, 1404).
        Art. 1403. Lucrul se socoteste litigios când există proces sau contestatie asupra fondului dreptului.
        Art. 1404. Dispozitiile art. 1402 încetează:
            1. când cesiunea s-a făcut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
            2. când s-a făcut la un creditor, spre plata creantei sale;
            3. când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia există dreptul litigios.

TITLUL VI
Despre schimb

        Art. 1405. Schimbul este un contract prin care părtile îsi dau respectiv un lucru pentru altul.
        1. Cu privire la schimbul de terenuri, a se vedea art. 51 si 52 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.
        2. A se vedea si nota de sub art. 1306.
        Art. 1406. Schimbul se face prin singurul consimtământ, întocmai ca si vânzarea. (C. civ. 1295).
        A se vedea nota de la art. 971.
        Art. 1407. Dacă unul din copermutanti1 a primit lucrul lui dat în schimb, si în urmă probează că celălalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrâns a preda pe cel ce dânsul a promis, ci numai a întoarce pe cel primit. (C. civ. 1364). 

1. Parte în contractul de schimb.

        Art. 1408. Copermutantul1 evins de lucrul primit în schimb poate cere daune-interese sau întoarcerea lucrului său. (C. civ. 1020, 1021, 1337 si urm., 1341). 

1. Parte în contractul de schimb

        Art. 1409. Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplică si la contractul de schimb.

TITLUL VII
DESPRE CONTRACTUL DE LOCATIUNE

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

        Art. 1410. Obiectul contractului de locatiune este un lucru sau o lucrare. (C. civ. 1411 si urm., 1470 si urm.).
        Art. 1411. Locatiunea lucrurilor este un contract prin care una din părtile contractante se îndatoreste a asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, drept un pret determinat. (C. civ. 1413 si urm.).
        Art. 1412. Locatiunea lucrărilor este un contract prin care una din părti se îndatoreste drept un pret determinat, a face ceva pentru cealaltă parte. (C. civ. 1413, 1470).
        Art. 1413. Locatiunile sunt de mai multe feluri si au regulile lor proprii.
            Se cheamă închiriere, locatiunea edificiilor si aceea a miscătoarelor;
            Arendarea, locatiunea fondurilor rurale;
            Prestatia lucrărilor, locatiunea muncii si a serviciului;
            Antrepriză, luarea săvârsirii unei lucrări drept un pret determinat, când materialul se dă de acela pentru care se execută o lucrare. (C. civ. 1416 si urm., 1447 si urm., 1470 si urm.).
        Art. 1414. Se considera ca o locatiune orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestatie anuală, ori sub ce titlu ar fi făcută.
            O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect. (C. civ. 1411)
        Art. 1415. Locatiunile ereditare astăzi în fiintă cunoscute sub denumirea de emfiteuze, ori embatic (besman) se păstrează. Ele se vor regula după regulile sub care s-au născut.
            Pe viitor ele nu se mai pot înfiinta.
        Dispozitia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, întrucât prin art. 7 al Legii pentru reforma agrară din 14 iulie 1921 (M. Of. nr. 82 din 17 iulie 1921), pământul care forma obiectul locatiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor).

CAPITOLUL II
Reguli comune la locatiunea edificiilor si a fondurilor rurale

        Art. 1416. Dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, si una din părti îl neagă, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic ar fi pretul si chiar când s-ar zice că s-a dat arvună.
            Numai celui ce neagă contractul se poate deferi jurământ (C. civ. 1191 si urm., 1197, 1297, 1298, 1417).
        1. Dispozitia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabilă în urma abrogării art. 1207-1222 C. civ. prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950)
            2. A se vedea Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996). Termenii utilizati si definiti în lege (art. 2) sunt: locuintă; locuintă convenabilă; locuintă socială; locuintă de serviciu; locuintă de interventie; locuintă de necesitate; locuintă de protocol; casă de vacantă.
        Art. 1417. Urmând contestatii asupra pretului contractului verbal, a cărui punere în lucrare a început, si nefiind nici o chitantă, proprietarul jurând va fi crezut, dacă locatarul nu preferă a cere o estimatie prin experti. În cazul din urmă, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacă estimatia întrece pretul ce-l reclamă.
        Textul a fost modificat implicit ca urmare a abrogării art. 1207-1222 C. civ. ("Despre jurământ") prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950)
       Art. 1418. Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda si de a ceda contractul sau către altul, dacă o asemenea facultate nu i-a fost interzisă.
            Ea poate fi interzisă în tot ori în parte; această interzicere nu se prezumă, ci trebuie să rezulte din o stipulatie specială. (C. civ. 534, 571, 573).
        A se vedea si art. 26 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996).
        Art. 1419. Dispozitiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor măritate, se vor aplica si la contractele de arenda ale averilor minorilor. (C. civ. 534).
        A se vedea nota de sub art. 534.
        Art. 1420. Locatorul este dator, prin însăsi natura contractului, fără să fie trebuintă de nici o stipulatie specială:
            1. de a trăda1 locatarului lucrul închiriat sau arendat;
            2. de a-l mentine în stare de a putea servi la întrebuintarea pentru care a fost închiriat sau arendat;
            3. de a face ca locatarul să se poată folosi neîmpiedicat în tot timpul locatiunii. (C. civ. 1421 si urm.). 

1. Să predea

        Art. 1421. Locatorul trebuie să trădea1 lucrul în asa stare, încât să poată fi întrebuintat.
            În cursul locatiunii, trebuie să facă toate acele reparatii ce pot fi necesare, afară de micile reparatii (reparatii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului. (C. civ. 1420 pct. 2, 1425, 1432, 1447 si urm.). 

1. Predea

        Art. 1422. Locatarul trebuie să fie garantat pentru toate stricăciunile si viciile lucrului închiriat ori arendat, ce-i împiedică întrebuintarea, chiar desi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locatiunii.
            Dacă din aceste vicii si defecte derivă pentru locatar o daună oarecare, locatorul este dator a-l dezdăuna. (C. civ. 1352 si urm., 1425, 1575).
        Art. 1423. Dacă în timpul locatiunii, lucrul închiriat ori arendat se strică în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfăcut. Dacă însă se distrueste1 în parte, locatarul poate, după împrejurări, să ceară o scădere din pret, ori desfiintarea contractului.
            În amândouă cazurile nu i se dă nici o dezdăunare. (C. civ. 557, 1156, 1439). 


1. Distruge.

        Art. 1424. Locatorul nu poate în cursul locatiunii să schimbe forma lucrului închiriat sau arendat.
        A se vedea si:
        - art. 28, 29 si 30 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996);
        - art. 1-9 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării constructiilor si unele măsuri pentru realizarea constructiilor (M. Of. nr. 163 din 7 august 1991), modificată prin Ordonanta Guvernului nr. 4/1994 (M. Of. nr. 18 din 24 ianuarie 1994). Republicată (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997).
        Art. 1425. Dacă în cursul locatiunii, lucrul închiriat sau arendat are nevoie de reparatii urgente, ce nu se pot amâna până la finele contractului, locatarul trebuie să sufere strâmtoarea ce i se căsunează, orice fel fie ea, si fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de întrebuintarea a o parte din lucrul închiriat sau arendat.
            Dacă însă aceste reparatii continuă mai mult de 40 de zile, pretul locatiunii se va scădea în proportia timpului în care si a părtii lucrului închiriat de a cărei încredintare a rămas lipsit.
            Dacă reparatiile sunt de asa fel încât locatarul si familia sa se află în neputintă de a locui, el va putea cere anularea1 contractului. (C. civ. 1420 pct. 3, 1421). 

1. Rezilirea

        Art. 1426. Locatorul nu este răspunzător către locatar de tulburarea căsunată lui prin faptul unei a treia persoane, care persoană nu-si sprijină acest fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau arendat; locatarul are însă facultatea de a reclama în contră-le în numele său personal. (C. civ. 1427 si urm.).
        Art. 1427. Dacă, din contră, locatarul a fost tulburat în folosinta sa, în urmarea unei actiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scădere în proportie cu pretul închirierii sau arendării, întrucât însă a înstiintat pe locator de această molestare si împiedicare. (C. civ. 1351, 1422, 1428).
        Art. 1428. Dacă acei ce au căsunat tulburarea cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori dacă locatarul este chemat în judecată pentru a fi condamnat a pierde lucrul în totalitate sau în parte, sau pentru a suferi exercitiul unei servituti, el trebuie să înstiinteze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburări si dacă vrea, poate să fie scutit de orice chemare în judecată, arătând însă pe locatorul în al cărui nume posedă. (C. civ. 1426 si urm. ).
        A se vedea art. 60-63 si art. 64-65 C. proc. civ., referitoare la chemarea în garantie si, respectiv, la arătarea titularului dreptului.
        Art. 1429. Locatarul are două îndatoriri principale:
            1. trebuie să întrebuinteze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar si numai la destinatia determinată prin contract; iar în lipsă de stipulatie specială, la destinatia prezumată după circumstante;
            2. trebuie să plătească pretul locatiunii la termenele statornicite. (C civ. 1080, 1430 si urm., 1439, 1564).
        Art. 1430. Dacă locatarul uzează de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arată în contract, sau în un mod din care ar putea să rezulte o vătămare pentru locator, acesta, după împrejurări, poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 1020, 1021, 1420 pct. 2, 1429, 1439, 1453).
        A se vedea si art. 24 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996), care prevede conditiile în care poate avea loc rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit.
        Art. 1431. Locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacă s-a fost făcut un asemenea între dânsul si locator; nu este răspunzător de pierderea sau deteriorarea provenită din cauza vechimii sau a unei forte majore. (C. civ. 547, 1156, 1423, 1432 si urm., 1448).
        A se vedea art. 29 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996), care prevede obligatiile chiriasului.
        Art. 1432. În lipsă de inventar se prezumă că locatarul a primit lucrul închiriat ori arendat în starea în care locatorul era dator a-l trăda1 si trebuie să-l restituie în aceeasi conditie, afară numai când ar putea proba contrariul. (C. civ. 1421, 1477 si urm.). 

1. A-l preda

        Art. 1433. Locatarul e dator a apăra lucrul închiriat contra uzurpatiunilor.
            Urmând uzurpatiune, este dator a înstiinta pe locator în termenul ce s-ar fi pus spre cercetare1. Călcând această datorie rămâne răspunzător de daune si speze. (C. civ. 554, 1427, 1428). 

1. Termenul fixat pentru judecarea actiunii tertului.

        Art. 1434. Locatarul este răspunzător de stricăciunile si pierderile întâmplate în cursul folosintei sale, întrucât nu probează că au urmat fără culpa sa.
            Asemenea este răspunzător si de stricăciunile si pierderile căsunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar. (C. civ. 1429, 1434).
            - art. 17 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) potrivit căruia prin familie în sensul acestei legi, se întelege sotul, sotia, copiii, precum si părintii sotului care locuiesc si gospodăresc împreună.
        Art. 1435. Este răspunzător de incendiu, dacă nu probează că incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau fortă majoră, sau prin defect de constructie, sau că focul a venit de la o casă vecină. (C. civ. 547, 760, 1083, 1431, 1601).
        Art. 1436. Locatiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuintă de o prealabilă înstiintare.
            Dacă contractul a fost fără termen, concediul1 trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului. (C. civ. 1436 si urm., 1443, 1450 si urm.).
        A se vedea:
        - art. 23 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) potrivit căruia în cazul în care părtile nu convin asupra reînoirii contractului de închiriere, chiriasul este obligat să părăsească locuinta la expirarea termenului contractual. 

1. Denuntarea

        Art. 1437. După expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune, dacă locatarul rămâne si e lăsat în posesie, atunci se consideră locatiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozitiile articolului relativ la locatiunea fără termen. (C. civ. 1436, 1452).
        Prin Legea nr. 17 din 8 aprilie 1994 contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafelele locative cu destinatia de locuinte, supuse normării si închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum si cele folosite de către asezăminte social-culturale si de învătământ, de partide politice, sindicate si alte organizatii neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii, se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani, în aceleasi conditii. (M. Of. nr. 100 din 18 aprilie 1994)
        Art. 1438. Când s-a notificat concediul1, locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea tăcută2. (C. civ. 1436, 1437). 

1. Denuntarea
2. Reînnoirea tacită a locatiunii

        Art. 1439. Contractul de locatiune se desfiintează când lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obisnuita întrebuintare.
            În caz când una din părti nu împlineste îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1423, 1429, 1447 si urm.).
        Potrivit art. 24 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) rezilierea contractului de închiriere, înainte de termenul stabilit se face, la cererea proprietarului, în cazurile prevăzute limitativ de acest articol.
        Art. 1440. Contractul de locatiune nu se desfiintează prin moartea locatarului, nici prin aceea a locatorului. (C civ. 557, 653, 1485).
        Art. 1441. Dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator să respecte locatiunea făcută înainte de vânzare, întrucât a fost făcută prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu dată certă, afară numai când desfiintarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însusi contractul de locatiune. (C. civ. 561, 1182, 1442, 1443).
        Art. 1442. Dacă în contractul de locatiune s-a prevăzut desfiintarea lui din cauza vânzării, atunci locatarul are dreptul a cere dezdăunarea de la locator, afară numai când s-ar fi stipulat contrariul.
        Art. 1443. Cumpărătorul ce voieste să facă întrebuintare de facultatea rezervată prin contractul de locatiune de a da concediul1, trebuie să vestească mai întâi pe locatar. Chiriasul va fi vestit mai înainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendasul cel putin cu un an. (C. civ. 1442).

1. Denuntare

        Art. 1444. Arendasul ori locatarii nu pot fi dati afară mai înainte de a fi dezdăunati de către locator, iar când acesta nu o face de către cumpărător.
        Art. 1445. Cumpărătorul cu pact de răscumpărare nu poate să dea afară pe locatar mai înainte de a fi devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului răscumpărării.
        Textul a fost abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1371-1387 C. civ., prin art. 4 al Legii contra cametei (M. Of. nr. 77 din 2 aprilie 1931).

CAPITOLUL III
Despre regulile particulare la închiriere

        Art. 1446. Contractul de închiriere se poate desfiinta când locatarul nu mobilează îndeajuns casa, afară numai dacă dă garantie suficientă pentru plata chiriei.
        Art. 1447. Reparatiile mici numite locative, ce rămân în sarcina locatarului, dacă nu s-a stipulat din contră, sunt acele pe care obiceiul locului le consideră de astfel si între altele sunt următoarele:
            reparatia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricării tencuielii din partea de jos a peretilor camerelor si a altor locuri de locuintă până la înăltimea de un metru;
            la parchet si dusumele, întrucât numai unele bucăti sunt stricate;
            a geamurilor, întrucât sfărâmarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întâmplări extraordinare ori fortei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
            a usilor, ferestrelor, broastelor, verigilor si altfel de încuietori. (C. civ. 545, 1421, 1432, 1434, 1448 si urm. ).
        Art. 1448. Nici una din reparatiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricăciunile au fost cauzate prin vechime sau fortă majoră.
        Art. 1449. Curătirea puturilor si a plimbătorilor este în sarcina locatorului.
        Art. 1450. Închirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case întregi, a unui apartament ori magazin se consideră făcută pentru durata ordinară a închirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, după obiceiul locului.
        Art. 1451. Închirierea unui apartament mobilat se va considera făcută pe un an, când s-a stipulat atâta chirie pe an;
            pe o lună, când s-a stipulat atâta chirie pe lună;
            pe o zi, când s-a stipulat atâta chirie pe zi.
            Dacă nu există nici o împrejurare din care să se probeze că închirierea s-a făcut pe un an, pe o lună sau pe o zi, se va considera făcută conform obiceiului locului.
        Art. 1452. Dacă locatarul, si după expirarea termenului locatiunii, continuă a rămâne în casa sau apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se consideră că voieste a le ocupa sub aceleasi conditii si pentru un timp determinat de obiceiul locului, si nu poate nici să iasă, nici să fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obisnuit în localitate. (C. civ. 1436, 1437).
        Art. 1453. Dacă contractul de închiriere se desfiintează pentru culpa chiriasului, acesta e dator de a plăti chiria pe tot timpul necesar pentru o nouă închiriere, si daunele ce ar fi provenit din reaua întrebuintare a lucrului închiriat. (C. civ. 1084, 1429, 1439, 1446).

CAPITOLUL IV
Despre regulile particulare la arendare1

SECTIUNEA I
Arendare pe bani

        Art. 1454. Dacă, prin contractul de arendare, se arată o întindere mai mică sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scădea si nu se va spori decât în cazurile si după regulile cuprinse la titlul vinderii, articolul 1327.

1. Cu privire la institutia arendării reglementată în cap. IV, urmează a se avea în vedere prevederile Legii arendării nr. 16 din 5 aprilie 1995 (M. Of. nr. 91 din 7 aprilie 1995).

        Art. 1455. Dacă arendasul nu înzestrează mosia cu vitele si instrumentele necesare pentru exploatatiune; dacă nu o cultivă la fel, dacă nu o cultivă ca un bun proprietar, dacă face din mosia arendată o întrebuintare diferită de aceea ce a fost destinată, sau în genere dacă nu îndeplineste clauzele arendării, asa încât din aceasta să derive o daună pentru locator, acesta poate, după împrejurări, să ceară desfiintarea contractului.
            În toate cazurile sus-zise, arendasul este răspunzător de daunele provenite din neîndeplinirea contractului.
        Art. 1456. Fiece arendas este dator să-si strângă recolta numai în locurile obisnuite spre acest finit, întrucât nu a urmat o stipulatie diferită.
        Art. 1457. Dacă arendarea s-a făcut pe mai multi ani si dacă în cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toată recolta unui an, sau cel putin jumătate din ea, arendasul poate să ceară un scăzământ din arendă, afară numai când s-a compensat prin precedentele recolte.
            Acest scăzâmânt nu se va putea determina decât la finele contractului de arendare; atunci însă se va face compensatia prin recoltele tuturor anilor de arendare.
            Până atunci însă judecătorul poate, după arbitrul său, să facă un scăzământ provizoriu, în proportia daunei suferite.
        Art. 1458. Dacă arendarea nu s-a făcut decât pe un an si toată recolta sau cel putin jumătate din ea s-a pierdut, arendasul va căpăta un scăzământ proportional cu arenda.
        Art. 1459. Nu se va face scăzământ, când pierderea fructelor se va fi întâmplat după culegerea lor.
        Art. 1460. Arendasul poate, prin o clauză expresă, să ia asupră-si cazurile fortuite.
        Art. 1461. Sub stipulatia articolului precedent nu se cuprind decât cazurile fortuite ordinare, cum: grindină, brumă, s.c.l.
            Nu se cuprind sub dânsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastările din război, inundatie neobisnuită în tară, afară numai când s-ar fi lepădat de dreptul de scăzământ din motivul cazurilor fortuite, prevăzute si neprevăzute.
        Art. 1462. Arendarea fără termen a unei mosii se consideră făcută pentru tot timpul necesar ca arendasul să culeagă toate fructele ei.
        Art. 1463. Contractul de arendare fără termen încetează de la sine cu expirarea timpului pentru care se consideră făcut, după dispozitia articolului precedent.
        Art. 1464. Dacă după expirarea arendării făcute cu termen, arendasul continuă si se lasă în posesiune, atunci se formează o nouă arendare, cu efectul arătat la art. 1462.
        Art. 1465. Arendasul ce iese trebuie să dea celui ce vine după dânsul încăperile cuviincioase si alte înlesniri pentru muncile anului următor, si viceversa, arendasul ce vine trebuie să lase celui ce iese încăperile cuviincioase si alte înlesniri pentru consumarea furajelor si pentru strângerea recoltelor ce ar fi mai rămas a se face.

SECTIUNEA II
Arendare pe fructe

        Art. 1466. Dispozitiile în genere pentru locatiunea lucrurilor si în particular pentru arendarea pe bani se aplică si la arendarea pe fructe, cu modificările următoare.
        Art. 1467. Dacă arendându-se mosia s-a stipulat ca arenda să se plătescă în o parte din fructe, orice subarendare este oprită, dacă nu i s-a permis anume.
        Art. 1468. Urmând subarendare nepermisă, proprietarul are drept de a-si lua îndărăt folosinta mosiei sale si de a fi satisfăcut de daune interese ce ar proveni de la neîndeplinirea contractului.
        Art. 1469. Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, în tot ori în parte, cade în sarcina ambelor părti, fără a da drept nici uneia din ele a trage la răspundere pe cealaltă.
            Nu va privi însă pe proprietar pierderea recoltei după strângerea ei, dacă arendasul s-a fost pus în întârziere cu trădarea1 părtii cuvenite acelui.

1. Predarea

CAPITOLUL V
Despre locatiunea lucrărilor

        Art. 1470. Există trei feluri de locatiuni a lucrărilor:
            1. aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora;
            2. aceea a cărăusilor si a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu transportul persoanelor sau a lucrurilor;
            3. aceea a întreprinzătorilor de lucrări. (C. civ. 1412, 1413, 1471, 1473 si urm., 1478 si urm.).
            1. Cu privire la locatiunea mentionată la pct. 1, a se vedea Codul muncii.
            2. Cu privire la locatiunea mentionată la pct. 2, a se vedea:
            - art. 413-441 din Codul de comert;
            - Regulamentul pentru transport pe Căile Ferate Române, aprobat prin Decretul nr. 2171/1929 (M. Of. nr. 189 din 27 august 1929);
            - Codul aerian (B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953), cu modificările ulterioare;
            - Decretul nr. 468/1977 cu privire la organizarea si efectuarea transportului cu autovehicule (B. Of. nr. 136 din 21 decembrie 1977).
        Art. 1471. Nimeni nu poate pune în serviciul altui lucrările sale decât pentru o întreprindere determinată sau pe un timp mărginit. (C civ. 5, 1411, 1472 si urm.).
        Potrivit art. 70 din Codul muncii, contractul de muncă poate fi încheiat si pe durată nedeterminată.
        Art. 1472. Patronul se crede pe cuvântul său:
            pentru câtimea salariului;
            pentru plata salariului anului expirat si pentru aconturile date pe anul curgător.
        Textul a fost implicit abrogat prin art. 43 al Legii asupra contractelor de muncă (promulgată cu Decretul nr. 990 - M. Of. nr. 74 din 5 aprilie 1929).
        Art. 1473. Dispozitiile din capul despre depozit si sechestru relative la stăpânii de hoteluri se vor aplica si la cărăusii si căpitanii de corăbii, întrucât priveste paza si conservarea lucrurilor încredintate lor. (C. civ. 1080, 1474 si urm., 1532 si urm.,1623 si urm.).
        Art. 1474. Cărăusii si căpitanii de corăbii sunt răspunzători nu numai pentru lucrurile ce au încărcat în bastimentul sau carul lor, dar si pentru acelea ce li s-au remis în port sau în magazinele de depozit, spre a fi încărcate în bastimentul sau carul lor.
        Art. 1475. Ei sunt răspunzători de pierderea si stricăciunea lucrurilor încredintate lor, când ei nu probează că s-au pierdut ori s-au stricat din cauză de fortă majoră sau cazuri fortuite. (C. civ. 1083, 1156).
        A se vedea si art. 98-102 din Codul aerian (Decretul nr. 516 - B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953), cu modificările ulterioare.
        Art. 1476. Întreprinzătorii de transporturi publice pe uscat si pe apă trebuie să tină un registru de bani, de efectele si pachetele cu care se însărcinează. (C. civ. 1198, 1621).
        A se vedea nota de sub art. 1470.
        Art. 1477. Întreprinzătorii de transporturi si de trăsuri publice, precum si patronii bastimentelor mai sunt supusi la regulamentele particulare1, care au putere de lege între dânsii si ceilalti cetăteni.
        A se vedea Regulamentul pentru transport pe Căile Ferate Române, aprobat prin Decretul nr. 2171 (M. Of. nr. 165 din 29 iulie 1929 si publicat în M. Of. nr. 189 din 27 august 1929).

1. Dispozitii normative speciale.

        Art. 1478. Când se comite cuiva1 facerea unui lucru, se poate stipula ca el să pună numai lucrul său, sau meseria sa, sau să procure si materia. (C. civ. 1413, 1470, 1479 si urm.).

1. Contractează cu cineva.

        Art. 1479. Când lucrătorul dă materia, dacă lucrul piere, fie în orice chip, înainte însă de a se fi trădat, dauna rămâne în sarcina sa, afară numai dacă comitentele au întârziat1 de a-l primi. (C. civ. 1018, 1074 si urm., 1156, 1335, 1480, 1481).

1. A fost pus în întârziere.

        Art. 1480. Când meseriasul pune numai lucrul său, sau industria sa, dacă lucrul piere, dauna nu cade în sarcina lui decât numai dacă va fi urmat din culpa sa. (C. civ. 1156, 1481).
        Art. 1481. În cazul articolului precedent, daca lucrul piere, desi fără culpa lucrătorului, înainte însă de a fi fost trădat1 si fără ca comitentul să fi întârziat de a-l verifica, meseriasul nu are nici un drept de a pretinde salariul său, afară numai când lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.

1. Predat

        Art. 1482. Când e vorba de un lucru ce se măsoară, sau care are mai multe bucăti, verificarea se poate face în părti si se prezumă făcută pentru toate părtile plătite, dacă comitentul plăteste lucrătorului în proportia lucrului făcut.
        Art. 1483. Dacă, în curs de zece ani, numărati din ziua în care s-a isprăvit clădirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru însemnător, unul ori altul se dărâmă în tot ori în parte, sau amenintă învederat dărâmarea, din cauza unui viciu de costructie sau a pământului, întreprinzătorul si arhitectul rămân răspunzători de daune. (C. civ. 1902).
        Textul a fost implicit modificat prin art. 3 si 11 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificările ulterioare.
        A se vedea Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).
        Art. 1484. Întreprinzătorul sau arhitectul care s-a însărcinat a da gata un edificiu, după un plan statornicit si dezbătut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plată, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext că s-a făcut la planul zis schimbări si adăugiri, dacă aceste adăugiri si schimbări n-au fost în scris aprobate si pretul lor defipt cu comitentul.
        Art. 1485. Contractul de locatiune a lucrărilor se desfiintează cu moartea meseriasului, arhitectului sau întreprinzătorului. (C. civ. 1094, 1440, 1486, 1552).
        Art. 1486. Comitentul însă este dator să plătească erezilor lor, în proportia pretului defipt prin conventie, valoarea lucrărilor făcute si aceea a materialelor pregătite, întrucât însă acele lucrări si materiale pot fi folositoare pentru dânsul.
        Art. 1487. Întreprinzătorul răspunde de lucrările persoanelor ce a întrebuintat. (C. civ. 1000).
        Art. 1488. Zidarii, lemnarii si ceilalti lucrători întrebuintati la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apalt1, pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cât acesta ar datori întreprinzătorului în momentul reclamatiei. (C civ. 974, 1489, 1490, 1737 pct. 4 si 5, 1742).

1. În întreprindere

        Art. 1489. Zidarii, lemnarii si cu ceilalti lucrători care contractează direct cu un pret hotărât, sunt priviti ca întreprinzători pentru partea de lucru ce iau asupră-le.
            Art. 1490. Dispozitiile articolelor precedente din acest capitol se aplică si la dânsii.

Inapoi   Inainte   Coduri   Inapoi la legislatie  


Copyright 1998-2010 DSC.NET
All rights reserved.