CODUL CIVIL
pagina a VI-a
TITLUL VIII
DESPRE CONTRACTUL DE
SOCIETATE
CAPITOLUL
I
Dispozitii generale
Art. 1491. Societatea este un contract prin care două sau mai multe
persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărti foloasele ce
ar putea deriva.
Art. 1492. Orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit si să
fie contractată spre folosul comun al părtilor.
Fiecare membru al unei societăti trebuie să pună în comun sau bani, sau alte
lucruri, sau industria sa. (C. civ. 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 si
urm., 1513).
CAPITOLUL II
Despre diversele feluri de
societăti
Art. 1493. Societătile sunt universale sau particulare.
SECTIUNEA
I
Despre societătile universale
Art. 1494. Societătile universale pot fi de două feluri: societatea
tuturor bunurilor a membrilor ei; si societatea universală a câstigurilor.
Art. 1495. Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care
membrii ei pun la mijloc toate averile mobile si imobile ce posedă, si toate câstigurile
ce ar putea rezulta din ele.
În contractul societătii, ei pot cuprinde orice altfel de câstiguri, bunurile însă
ce vor putea dobândi prin succesiune sau donatiune nu vor intra. (C. civ.
965, 968, 1007).
Art. 1496. Societatea universală a câstigurilor este aceea prin care
membrii ei pun la mijloc câstigurile din industria lor, ce cu orice titlu ar
dobândi în cursul societătii.
Averea mobilă, ce posedă fiecare din asociati în momentul contractului, intră în
societate; imobilele lor însă personale nu intră decât pentru folosintă numai. (C.
civ. 1495).
Art. 1497. Făcându-se un simplu contract de societate universală, fără
nici o altă declaratie, atunci se întelege că s-a format numai o societate
universală de câstiguri.
Art. 1498. Contractul de societate universală se poate face numai între
persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta si care au facultatea de
a se avantaja reciproc în prejudiciul altor persoane. (C. civ. 808 si urm.,
812, 841 si urm., 939 si urm.).
SECTIUNEA
II
Despre societatea particulară
Art. 1499. Societatea particulară este aceea ce are de obiect oarecare
lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor. (C. civ. 962 si urm.).
Art. 1500. Asemenea, societate particulară este si aceea formată prin un
contract, prin care mai multe persoane se alcătuiesc, sau pentru o întreprindere
determinată, sau pentru exercitiul unei meserii sau al unor profesiuni.
CAPITOLUL III
Despre obligatiile
asociatilor între ei însisi si în privinta altora
SECTIUNEA
I
Despre îndatoririle
asociatilor între ei însisi
Art. 1501. Societatea începe în momentul facerii contractului, dacă nu
se stipulează un alt timp.
Art. 1502. Dacă nu s-a stipulat nimic în privinta duratei societătii,
atunci ea se prezumă contractată pentru toată viata asociatilor, cu singura mărginire
cuprinsă în articolul 1527.
Dacă însă ea are de obiect o afacere ce nu durează decât un timp determinat,
atunci se prezumă contractată pentru tot timpul cât va tine acea afacere.
Art. 1503. Fiecare asociat, în privinta societătii, se consideră ca un
debitor de tot ceea ce a promis sau de a pune în comun.
Dacă s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce
l-a pus în comun e răspunzător către societate în felul precum vânzătorul este
către cumpărător. (C. civ. 1074 si urm., 1337 si urm.).
Art. 1504. Asociatul care era dator a pune în comun o sumă de bani, si care
n-a făcut-o, de drept si fără nici o cerere rămâne debitor de dobânda acestei
sume, din ziua în care trebuia să o plătească, fără a fi scutit si de plata de
daune-interese, dacă s-ar cuveni.
Asemenea se va urma si în privinta acelor sume ce ar fi luat din casa societătii,
a căror dobândă va începe a se socoti din ziua luării lor pentru un folos al său
particular. (C. civ. 1075, 1081, 1088).
Art. 1505. Asociatii care s-au îndatorat a pune în comun industria lor
vor trebui să dea seamă de toate câstigurile făcute prin acel fel de industrie,
ce este obiectul societătii. (C. civ. 1496, 1503).
Art. 1506. Când un asociat este pe seama sa creditor de o sumă exigibilă
al unei persoane, debitor asemenea si către societate cu o sumă exigibilă,
atunci aceea ce primeste de la un asa debitor va trebui să se socotească atât în
creditul societătii, cât si în al său propriu, în proportia ambelor credite,
chiar când prin chitanta dată s-ar specifica că primirea s-a făcut numai pe
seama creditului său particular.
Dacă însă prin chitanta dată s-ar specifica că primirea s-a făcut numai în
contul creditului societătii, atunci se va urma după această declaratie. (C.
civ. 1110 si urm.).
Art. 1507. Când unul din asociati si-a primit partea sa întreagă din
creditul comun si debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui
să pună în comun ceea ce a primit, chiar când ar fi dat o chitantă anume pentru
partea sa.
Art. 1508. Fiecare asociat rămâne răspunzător către societate de daunele
căsunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot să se compenseze cu foloasele aduse
societătii prin industria sa în alte afaceri. (C. civ. 1143 si urm.).
Art. 1509. Lucrurile, a căror folosintă numai a fost pusă în comun, dacă
sunt corpuri certe si determinate ce nu se consumă prin întrebuintare, rămân în
pericolul asociatului proprietar.
Dacă aceste lucruri se consumă, sau conservându-le se deteriorează, dacă au
fost destinate spre vânzare, sau s-au pus în comun în urma unei estimatii, înscrise
în un inventar, atunci ele rămân în pericolul societătii.
Dacă lucrul a fost pretuit, asociatul nu poate pretinde alt decât pretul lui. (C.
civ. 971, 1102, 1156, 1525).
Art. 1510. Un asociat are actiune contra societătii nu numai pentru
restituirea capitalelor1 cheltuite în contul ei, dar încă pentru
obligatiile contractate de bună credintă pentru afacerile sociale, si pentru
pericolele despărtite de administratia lor. (C. civ. 991, 1546 si urm.).
1. Sumelor
Art. 1511. Când prin contractul de societate nu se determină partea de câstig
sau pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proportională cu suma
pusă în comun de fiecare.
În privinta acelui ce n-a pus în comun decât industria sa, partea de câstig sau
pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus în comun valoarea cea mai
mică. (C. civ. 774, 1521).
Art. 1512. Dacă asociatii, pentru determinarea părtilor, s-au învoit a
se raporta la judecata unuia din ei sau a unui al treilea, atunci nu se va
admite nici o reclamatie contra unei asemenea determinări, afară numai când va
fi învederat contrară echitătii.
În această privintă nu se va admite nici o reclamatie, după trecerea de nouăzeci
zile pline numărate din ziua în care asociatul ce se pretinde dăunat a aflat
despre o asemenea determinare, ori când din partea sa a început a o executa. (C.
civ. 790).
Art. 1513. Este nul contractul prin care un asociat îsi stipulează
totalitatea câstigurilor.
Asemenea, nulă este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi
asociati să fie scutiti de a participa la pierdere. (C. civ. 5, 966, 968,
1008, 1511).
Art. 1514. Asociatul însărcinat cu administratia în puterea unei clauze
speciale a contractului de societate poate să facă, si fără învoirea celorlalti
asociati, toate actele ce depind de la administratia sa, întrucât le face fără
dol.
Această facultate nu i se poate revoca în cursul societătii fără o cauză
legitimă; dacă însă i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de
societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat. (C. civ. 1515 si
urm., 1536, 1552).
Art. 1515. Când mai multi asociati sunt însărcinati cu administratia, fără
ca să fie determinate functiile lor, ori fără ca să fie stipulat că unul nu
poate să facă nici un act fără celălalt, atunci fiecare din ei poate face îndeosebi
toate actele dependente de această administratie. (C. civ. 1517 pct. 1,
1543).
Art. 1516. Dacă s-a stipulat că unul din administratori să nu poată face
nimic fără celălalt, atunci unul singur nu va putea, fără o nouă conventie,
face nimic în absenta celuilalt, chiar când acesta ar fi în neposibilitate de a
lua parte la administratie.
Art. 1517. În lipsă de stipulatii speciale în privinta modului de
administratie, se vor observa următoarele reguli:
1. Se prezumă că asociatii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul
pentru altul. Fapta unuia obligă si pe ceilalti asociati, fără ca ei să fi fost
întrebati; acestia însă sau unul din ei pot întotdeauna a se opune la o asa
operatie înainte de a fi fost făcută.
2. Fiecare asociat poate să se servească de lucrurile societătii, întrucât le întrebuintează
la destinatia lor statornicită prin uz, întrucât nu face daună societătii, si întrucât
nu împiedică si pe ceilalti asociati în exercitiul dreptului lor.
3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociati să contribuie la
cheltuielile necesare pentru păstrarea lucrurilor societătii.
4. Unul din asociati nu poate face nici o inovatie asupra imobilelor societătii,
chiar când o ar crede avantajoasă ei, dacă ceilalti asociati nu se învoiesc la
aceasta. (C. civ. 991, 997, 1514 si urm., 1536, 1537).
Art. 1518. Asociatul ce nu este si administrator nu poate nici vinde,
nici obliga lucrurile, chiar mobile, ale societătii. (C. civ. 1306, 1517).
Art. 1519. Fiecare asociat poate, fără învoirea asociatilor, să-si
asocieze o a treia persoană în privinta părtii ce are în societate; nu poate însă,
fără învoirea aceasta, a-l asocia si la societate, chiar când ar avea
administratia ei.
SECTIUNEA
II
Despre obligatiile
asociatilor către a treia persoană
Art. 1520. În orice societăti, afară de cele comerciale, asociatii nu
sunt solidar răspunzători pentru debitele sociale si nici poate unul să oblige
pe ceilalti, dacă acestia nu i-ar fi dat împuternicire. (C. civ. 1039 si
urm., 1514 si urm., 1518, 1537).
Art. 1521. Când mai multi asociati s-au îndatorat către un creditor,
fiecare rămâne răspunzător către acesta cu o sumă si parte egală, oricare ar fi
capitalul, afară numai când anume s-a stipulat că fiecare rămâne răspunzător în
proportia capitalului pus în societate. (C. civ. 777).
Art. 1522. Stipulatia anume rostită că s-a contractat o obligatie pe
seama societătii îndatoreste numai pe asociatul contractant si nu pe ceilalti,
afară numai când acestia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi
rezultat un profit pentru societate. (C. civ. 973, 991, 1520, 1532 si urm.).
CAPITOLUL IV
Despre diversele moduri după
care încetează societatea
Art. 1523. Societatea încetează:
1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractată;
2. prin desfiintarea obiectului sau desăvârsirea afacerii;
3. prin moartea unuia din asociati;
4. prin interdictia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
5. prin vointa expresă1 de unul sau mai multi asociati de a nu voi a
continua societatea. (C. civ. 969, 1502, 1525).
1. Exprimată
Art. 1524. Prorogarea unei societăti contractate pentru un timp
determinat nu poate fi probată decât prin aceleasi mezii1, prin care
poate fi probat însusi contractul societătii.
1. Mijloace
Art. 1525. Când unul din asociati, a promis de a pune în comun
proprietatea unui lucru, dacă acesta a pierit înainte de a fi fost în faptă
conferit, societatea încetează în privinta tuturor asociatilor.
Asemenea încetează societatea în orice caz prin pierderea lucrului, când numai
folosinta a fost pusă în comun.
Nu se desface însă societatea prin pierderea lucrului a cărui proprietate s-a
fost pus deja în comun. (C. civ. 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523).
Art. 1526. Dacă s-a stipulat că, în caz de moarte a unuia din asociati,
societatea trebuie să continue cu eredele său, sau că trebuie să continue numai
între asociatii rămasi în viată, se va urma întocmai. În cazul al doilea,
eredele defunctului nu are drept decât la împărtirea societătii după starea în
care a fost în momentul mortii asociatului, participând si la toate drepturile
ulterioare, însă numai întrucât sunt o consecintă necesară a operatiilor făcute
înaintea mortii asociatului căruia succede. (C. civ. 653, 965, 1523, 1530).
Art. 1527. Desfacerea societătii prin vointa unei părti urmează numai
atunci când durata ei este nemărginită; ea se efectuează prin renuntare
notificată tuturor părtilor, întrucât se face cu bună-credintă si la timp. (C.
civ. 1502, 1523, 1528 si urm.).
Art. 1528. Renuntarea nu este de bună-credintă când asociatul o face în
scop de a-si însusi singur profitul ce asociatii speră a-l dobândi în comun.
Este făcută fără timp, când lucrurile nu se mai află în toată întregimea lor,
si interesul societătii cere amânarea desfacerii.
Art. 1529. Desfacerea societătii făcute pentru un timp determinat nu se
poate cere de unul din asociati înainte de expirarea termenului pus, afară
numai când există juste motive, cum: în cazul când unul din asociati nu-si îndeplineste
îndatoririle sale, sau când o infirmitate de toate zilele îl împiedică de la îngrijirea
afacerilor sociale, sau în alte cazuri analoge.
Aprecierea unor asa motive e lăsată la prudenta judecătorilor. (C. civ. 969,
1020, 1021, 1527).
Art. 1530. La împărtirea averii societătii între asociati se aplică
regulile relative la împărtirea ereditătii, la forma acestei împărtiri si la
obligatiile ce rezultă între erezi. (C. civ. 728 si urm., 774 si urm., 786
si urm., 790, 1388, 1737, 1741 ).
Art. 1531. Dispozitiile titlului prezent se aplică la societătile
comerciale, întrucât nu sunt contrarii legilor si uzurilor comerciale.
A se vedea:
- art. 1 din Codul de comert, potrivit căruia: "În comert se aplică
legea de fată. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil";
- art. 48 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei
si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice (B. Of. nr. 9 din 31
ianuarie 1954), cu modificările ulterioare, care prevede că societătile
comerciale rămân supuse legilor comerciale si celorlalte dispozitii ce le
privesc;
- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat ca
regii autonome si societăti comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990);
- Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale republicată (M. Of. nr.
33 din 29 ianuarie 1998);
- Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului republicată (M. Of. nr. 49
din 4 februarie 1998);
- Legea privatizării societătilor comerciale nr. 58/1991 (M. Of. nr. 169 din
16 august 1991).
CAPITOLUL
I
Despre natura mandatului
Art. 1532. Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se
obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a
primit însărcinarea. (C. civ. 948).
Art. 1533. Mandatul poate fi expres sau tacit.
Si primirea mandatului poate să fie tacită si să rezulte din executarea lui din
partea mandatarului. (C. civ. 1191 si urm.).
Art. 1534. Mandatul este fără plată când nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1535. Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare
anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului.
Art. 1536. Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele
de administratie.
Când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste
administratia ordinară, mandatul trebuie să fie special. (C. civ. 1096,
1115).
Art. 1537. Mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului
său; facultatea de a face o tranzactie cuprinde pe aceea de a face un
compromis. (C. civ. 1545, 1546, 1704, 1705).
Art. 1538. (Modificat prin Decretul nr. 185 din 30.IV.1949). Femeile pot
fi alese mandatari; mandantul însă nu are o actiune în contra femeii măritate
care a primit mandatul fără autorizatia bărbatului, decât după regulile
stabilite la titlul despre contractul de căsătorie si drepturile respective ale
sotilor.
Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului
egalitătii sexelor reafirmat si în art. 44 alin. 1 din Constitutia României.
CAPITOLUL II
Despre îndatoririle
mandatarului
Art. 1539. Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât
este însărcinat si este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din
cauza neîndeplinirii lui.
Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă
din întârziere ar putea urma pericol. (C. civ. 987, 988, 1075, 1081 si urm.,
1552, 1556).
Art. 1540. Mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă si de
culpa comisă în executarea mandatului.
Pentru culpă, când mandatul este fără plată, răspunderea se aplică cu mai putină
rigurozitate decât în caz contrariu. (C. civ. 960, 989, 990, 1075, 1082,
1600).
Art. 1541. Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama
mandantului de lucrările sale si de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în
puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.
(C. civ. 992, 1544).
Art. 1542. Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a substituit
în gestiunea sa:
1. când nu i s-a conces facultatea de a-si substitui pe cineva;
2. când i s-a conces o atare facultate fără arătarea persoanei, si cea aleasă
de dânsul era cunoscută de necapabilă si nesolvabilă.
În toate cazurile, mandantul poate să intenteze direct actiunea contra
persoanei ce mandatarul si-a substituit. (C. civ. 1000).
Art. 1543. Când prin un act s-au constituit mai multi mandatari sau
procuratori, nu există solidaritate între dânsii, afară numai când anume s-a
stipulat. (C. civ. 1041, 1551).
Art. 1544. Mandatarul e dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuintate
în folosul său, din ziua întrebuintării lor; iar dobânzile sumelor rămase, din
ziua când i s-au cerut acele sume. (C. civ. 1079, 1088, 1541, 1550, 1589).
Art. 1545. Mandatarul care a dat părtii cu care a contractat în asemenea
calitate, o îndestulă notită1 de puterile primite, nu e tinut a
garanta aceea ce s-a făcut afară din marginile mandatului, afară numai când s-a
obligat pe sine însusi, în numele său. (C. civ. 1537, 1546).
1. Lămurire.
CAPITOLUL III
Despre obligatiile
mandantului
Art. 1546. Mandantul este îndatorat a îndeplini obligatiile contractate
de către mandatar în limitele puterilor date.
Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele
puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit. (C. civ. 991,
1167, 1190, 1537, 1545).
Art. 1547. Mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipatiile
si spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului si să-i plătească onorariul, dacă
i s-a promis. (C. civ. 991, 1730).
Art. 1548. Când nu se poate imputa mandatarului nici o culpă, mandantul
nu poate să se scutească de asemenea dezdăunare si plată, chiar când afacerea
n-a reusit, nici să reducă suma cheltuielilor sau a anticipatiilor pe cuvânt că
ar fi putut fi mai mică. (C. civ. 1547).
Art. 1549. Mandantul trebuie asemenea să dezdăuneze pe mandatar de
pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însărcinărilor sale, dacă nu se
poate imputa nici o culpă. (C. civ. 991).
Art. 1550. Mandantul trebuie să plătească mandatarului dobânda sumelor
anticipate socotită din ziua plătilor probate. (C. civ. 1088, 1544).
Art. 1551. Când mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un
mandatar, fiecare din ele este răspunzătoare solidar pentru toate efectele
mandatului. (C. civ. 1039 si urm., 1543).
CAPITOLUL IV
Despre diferitele moduri după
care mandatul încetează
Art. 1552. Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renuntarea mandatarului la mandat;
3. prin moartea, interdictia, nesolvabilitatea si falimentul ori a mandantului
ori a mandatarului. (C. civ. 988, 1514, 1539, 1553 si urm.).
Art. 1553. Mandantul poate, când voieste, revoca mandatul si constrânge,
la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire.
Art. 1554. Revocarea mandatului, notificată numai mandatarului, nu se
poate opune unei alte persoane care, în nestiintă de aceasta, a contractat cu dânsul
de bună-credintă: în acest caz mandantul are recurs contra mandatarului său. (C.
civ. 973).
Art. 1555. Numirea unui nou mandatar pentru aceeasi afacere cuprinde în
sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care i s-a notificat.
Art. 1556. Mandatarul poate renunta la mandat, notificând mandantului
renuntarea sa.
În asa caz mandatarul rămâne către mandant răspunzător de daune, dacă
renuntarea sa le căsunează, afară numai când el se află în neputintă de a-si
continua mandatul fără o daună însemnată.
Art. 1557. E valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atât
timp cât nu cunoaste moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce
desfiintează mandatul. (C. civ. 1539, 1552).
Art. 1558. În cazurile arătate în articolul precedent, sunt valide contractările
mandatarului cu al treilea persoane care sunt de bună-credintă.
Art. 1559. În caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie să înstiinteze
pe mandant, si până atunci să îngrijească de ceea ce împrejurările reclamă
pentru interesele acestuia. (C. civ. 653, 1539).
CAPITOLUL
I
Despre natura comodatului
Art. 1560. Comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia
un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia. (C. civ.
1570).
Art. 1561. Comodatul este esential gratuit. (C. civ. 946).
Art. 1562. Împrumutătorul rămâne proprietarul lucrului dat împrumut. (C.
civ. 1577).
Art. 1563. Obligatiile ce se formează în puterea comodatului trec la
erezii comodantului si ai comodatarului.
Dacă însă împrumutarea s-a făcut în privinta numai a comodatarului si numai
persoanei lui, erezii lui nu pot să continue a se folosi de lucrul împrumutat. (C.
civ. 653, 1440).
CAPITOLUL II
Despre obligatiile
comodatarului
Art. 1564. Comodatarul este dator să îngrijească, ca un bun proprietar,
de conservarea lucrului împrumutat, si nu poate să se servească decât la
trebuinta determinată prin natura lui, sau prin conventie, sub pedeapsă de a plăti
daune-interese, de se cuvine. (C. civ. 1080, 1429, 1430, 1599).
Art. 1565. Dacă comodatarul se serveste de lucrul la o altă trebuintă,
ori pentru un timp mai îndelungat decât se cuvine, atunci rămâne răspunzător de
pierderea căsunată, chiar prin caz fortuit. (C. civ. 1041, 1430, 1564, 1567,
1602).
Art. 1566. Dacă lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care
comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogându-i un lucru al său, dacă el,
neputând scăpa unul din două lucruri, a preferit pe al său, atunci este răspunzător
de pierderea celuilalt. (C. civ. 1080, 1599).
Textul trebuie citit astfel: "Dacă lucrul împrumutat piere printr-un
caz fortuit la care comodatarul l-ar fi putut sustrage subrogându-i un lucru al
său, sau dacă el neputând scăpa decât unul din două lucruri, a preferit pe al său,
atunci este răspunzător de pierderea celuilalt".
Art. 1567. Dacă lucrul s-a pretuit când s-a împrumutat, atunci pentru
pierderea lui, căsunată chiar prin caz fortuit, rămâne răspunzător comodatarul,
întrucât nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1568. Dacă lucrul se deteriorează cu ocazia întrebuintării pentru
care s-a dat cu împrumutare, si fără culpă din partea comodatarului, acesta nu
e răspunzător. (C. civ. 528, 547, 1102, 1431, 1434).
Art. 1569. Comodatarul, făcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat,
nu poate să le repete1. (C. civ. 1561, 1574).
1. Nu poate cere înapoirea lor.
Art. 1570. Comodatarul nu poate să retină lucrul sub cuvânt de
compensatie pentru creanta ce are asupra comodantului. (C. civ. 1145, 1147,
1619).
Art. 1571. Dacă mai multe persoane au luat împreună cu împrumut tot
acelasi lucru, ele sunt solidar obligate către comodant. (C. civ. 1039,
1041, 1061, 1062, 1065).
CAPITOLUL III
Despre obligatiile
comodantului
Art. 1572. Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte
de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de conventie, înainte de a fi
servit la trebuinta, pentru care s-a dat cu împrumut. (C. civ. 1022 si urm.,
1573, 1581).
Art. 1573. Dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat
trebuinta comodatarului, comodantul însusi ar cădea în o trebuintă mare si
neprevăzută de acel lucru, judecătorul poate, după împrejurări, să oblige pe
comodatar la restitutiune. (C. civ. 1023).
Art. 1574. Dacă în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit,
pentru păstrarea lucrului, să facă oarecare speze extraordinare, necesare si
asa de urgente încât să nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i
le înapoia. (C. civ. 991, 997, 1569, 1618, 1737).
Art. 1575. Dacă lucrul împrumutat are asa defect încât să poată dăuna pe
acel ce se serveste de dânsul, comodantul rămâne răspunzător de daune, dacă
cunoscând acele defecte nu a prevestit pe comodatar. (C. civ. 998, 1352,
1422, 1580).
CAPITOLUL
I
Despre natura împrumutului
Art. 1576. Împrumutul este un contract prin care una din părti dă
celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui
tot atâtea lucruri, de aceeasi specie si calitate.
Art. 1577. În puterea împrumutului, împrumutatul devine proprietarul
lucrului primit care, pierind, fie în orice mod, piere în contul său. (C.
civ. 1562).
Art. 1578. Obligatia ce rezultă din împrumut în bani este totdeauna pentru
aceeasi sumă numerică arătată în contract.
Întâmplându-se o sporire sau o scădere a pretului monedelor, înainte de a sosi
epoca plătii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată si nu
este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în
momentul plătii.
Art. 1579. Regula cuprinsă în articolul precedent nu se va aplica la împrumuturi
de vergi metalice sau producte.
În acest caz, debitorul nu trebuie să restituie decât aceeasi calitate si
cantitate, oricare ar fi suirea sau scăderea pretului lor.
Asemenea când s-a făcut împrumutul în monede de aur ori argint si s-a stipulat
o restitutiune în aceeasi specie si calitate sau se va altera valoarea
intrinsecă a monedelor, sau nu se vor putea găsi, sau vor fi scoase din curs,
se va restitui echivalentul pretului intrinsec ce acele monede avuseseră în
timpul în care au fost împrumutate.
CAPITOLUL
II
Despre obligatia împrumutătorului
Art. 1580. Împrumutătorul este supus la răspunderea prevăzută la art.
1575 pentru comodat.
Art. 1581. Împrumutătorul nu poate, mai înainte de termen, să ceară
lucrul împrumutat. (C. civ. 1022).
Art. 1582. Nefiind defipt termenul restitutiunii, judecătorul poate să
dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările. (C. civ. 1101).
Art. 1583. Dacă însă s-a stipulat numai ca împrumutatul să plătească când
va putea sau când va avea mezii1, judecătorul va prescrie un termen
de plată, după împrejurări.
1. Mijloace
CAPITOLUL
III
Despre obligatia împrumutatului
Art. 1584. Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în
aceeasi cantitate si calitate, si la timpul stipulat. (C. civ. 1578 si
urm.).
Art. 1585. Când este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă în
articolul precedent, va plăti valoarea lor, calculată după timpul si locul în
care urma a se face restitutiunea.
Dacă nu s-a determinat nici timpul, nici locul plătii împrumutului, plata
urmează a se face de către împrumutat, după valoarea curentă din timpul în care
si în locul unde s-a contractat. (C. civ. 1104).
Art. 1586. Dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate
sau valoarea lor, trebuie să plătească si dobânzi, de la ziua cererii prin
judecată a împrumutului. (C. civ. 1088).
CAPITOLUL
IV
Despre împrumutul cu dobândă
Art. 1587. Se poate stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, de
denariate1 (zaharele) sau de alte lucruri mobile.
1. Producte
Art. 1588. Împrumutatul care a apucat de a plăti dobânzi ce nu s-au
stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti1,
nici a le imputa asupra capitalului. (C. civ. 991, 1092, 1111).
1. Nu mai poate cere înapoirea lor
Art. 1589. Se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile
civile si de sase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde
s-a hotărât de părti cuantumul ei.
Dobânzile legale începute, cerute, precum si cele consacrate prin hotărâri
definitive, se vor calcula conform legii vechi, până în momentul promulgării
legii de fată. (C. civ. 1089, 1587).
Art. 1590. Adeverinta dată pentru capital, fără rezervă a dobânzilor,
este o prezumtie de plata lor si scuteste de dânsa.
TITLUL XII
DESPRE DEPOZIT SI DESPRE
SECHESTRU
CAPITOLUL
I
Despre depozit în genere
Art. 1591. Depozitul în genere este un act prin care se primeste lucrul
altuia spre a-l păstra si a-l restitui în natură. (C. civ. 1080, 1604).
Art. 1592. Depozitul este de două feluri: depozit propriu-zis si
sechestru. (C. civ. 1593 si urm., 1626 si urm.).
CAPITOLUL II
Despre depozitul propriu-zis
SECTIUNEA
I
Despre natura depozitului
Art. 1593. Depozitul este un contract esential gratuit, care nu poate
avea de obiect decât lucruri mobile.
El nu este perfect decât când s-a făcut traditiunea lucrului. Traditiunea se înlocuieste
prin singurul consimtământ, dacă lucrul ce este a se lăsa în depozit se află
deja în mâna depozitarului.
Art. 1594. Depozitul
este voluntar sau necesar. (C. civ. 1595 si urm., 1620 si urm.).
SECTIUNEA
II
Despre depozitul voluntar
Art. 1595. Depozitul voluntar se formează prin consimtământul celui ce dă
si celui ce primeste lucrul în depozit. (C. civ. 948 si urm., 1620 si urm.).
Art. 1596. Depozitul voluntar se face întotdeauna numai de către
proprietarul lucrului depozit, sau prin consimtământul său expres ori tacit. (C.
civ. 1610).
Art. 1597. Depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris. (C.
civ. 1191, 1197, 1621 ).
Art. 1598. Dacă depozitul s-a făcut de către o persoană capabilă către
una necapabilă, aceea ce a făcut depozitul are numai actiunea de revendicare a
lucrului depozit, pe cât timp se află în mâna depozitarului, sau actiune de
restitutiune pe cât acesta s-a folosit. (C. civ. 946 si urm., 1098, 1164).
SECTIUNEA
III
Despre îndatoririle
depozitarului
Art. 1599. Depozitarul trebuie să îngrijească de paza lucrului depozit, întocmai
precum îngrijeste de paza lucrului său (C. civ. 1080, 1564, 1600 si urm.).
Art. 1600. Dispozitia articolului precedent trebuie să se aplice cu mare
rigoare:
1. când depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
2. când s-ar fi stipulat vreo plată pentru paza depozitului;
3. când depozitul s-a făcut numai în folosul depozitarului;
4. când s-ar fi alcătuit1 expres ca depozitarul să fie răspunzător
de orice culpă. (C. civ. 998, 1540, 1564).
1. Convenit
Art. 1601. Depozitarul nu răspunde niciodată de stricăciunile provenite din
fortă majoră, afară de cazul când a fost pus în întârziere pentru restitutiunea
lucrului depozit. (C. civ. 1079, 1083, 1606).
Art. 1602. El nu poate să se servească de lucrul depus fără permisiunea
expresă sau tacită a deponentului. (C. civ. 1565).
Art. 1603. Nu poate de fel să caute a vedea lucrurile ce i s-au
depozitat, dacă i s-au încredintat în o ladă închisă sau sub o copertă sigilată.
Art. 1604. Depozitarul trebuie să înapoieze tot acel lucru ce a primit.
Un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuintare
de dânsul, trebuie să se restituie în acele monede în care s-a făcut, atât în
cazul de sporire, cât si în acela de scădere a valorii lor. (C. civ. 1100).
Art. 1605. Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decât
în starea în care se află la timpul înapoierii. Stricăciunile survenite fără
faptul său, rămân în sarcina deponentului. (C. civ. 1102, 1601).
Art. 1606. Depozitarul căruia s-a luat prin fortă majoră lucrul
depozitat si care a primit în locu-i o sumă de bani, sau orice alt lucru,
trebuie să restituie aceea ce a primit. (C. civ. 1156).
Art. 1607. Eredele depozitarului care a vândut în bună-credintă lucrul
ce n-a stiut că este depozitat, este dator numai să restituie pretul primit,
sau să cedeze actiunea sa contra cumpărătorului, dacă pretul nu ar fi fost plătit.
(C. civ. 996, 1899).
Art. 1608. Depozitarul trebuie să restituie fructele produse de lucrul
depozitat si culese de dânsul.
El nu e dator de a plăti nici o dobândă pentru banii ce i s-au depozitat, afară
numai din ziua de când a fost pus în întârziere de a-i restitui. (C. civ.
485, 1079, 1088).
Art. 1609. Depozitarul nu trebuie să restituie lucrul depozitat decât
acelui ce i l-a încredintat, sau acelui în al cărui nume s-a făcut depozitul,
sau persoanei arătate spre a-l primi. (C. civ. 1096).
Art. 1610. Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul să probeze că
lucrul depozitat este proprietatea sa.
Cu toate acestea, dacă descoperă că lucrul este de furat si cine este adevăratul
proprietar, trebuie să vestească acestuia depozitul ce i s-a făcut, interpelându-l1
a-l reclama în un termen determinat si îndestulător, fără prejudiciul
dispozitiilor codicelui penal.
Dacă acela care a fost vestit de aceasta, neglijează reclamarea depozitului,
depozitarul este bine liberat prin trădarea depozitului în mâna acelui de la
care s-a primit. (C. civ. 1596,1616, 1909).
1. Punându-i în vedere.
Art. 1611. În caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate
restitui decât eredelui.
Dacă sunt mai multi erezi, lucrul depozitat trebuie să se restituie, fiecărui
din ei o parte pe cât i se cuvine.
Dacă lucrul nu se poate împărti, erezii trebuie să se unească între dânsii
asupra modului primirii lui. (C. civ. 653, 777, 1057 si urm., 1064).
Art. 1612. Dacă deponentul prin schimbarea statului1 său a
pierdut administratia bunurilor sale, după facerea depozitului, acesta nu se poate
restitui decât persoanei însărcinate cu administratia averii deponentului. (C.
civ. 1096).
1. Capacitate
Art. 1613. Dacă depozitul a fost făcut de către un tutore sau
administrator în asemenea însusire, si administratia sa a fost încetată în
momentul restitutiunii, aceasta nu se poate face decât către persoana ce a fost
reprezentată sau către noul ei reprezentator. (C. civ. 1612).
Art. 1614. Dacă prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde
trebuie să se facă restitutiunea, depozitarul trebuie să transporte acolo
lucrul depozitat; spezele însă ce s-ar face sunt în greutatea deponentului. (C.
civ. 1104, 1317, 1615).
Art. 1615. Restitutiunea trebuie să se facă, dacă prin contract nu se
arată locul, acolo unde se află lucrul depozitat. (C. civ. 1104, 1319,
1614).
Art. 1616. Depozitul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a
reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru
restitutiunea lui; se exceptă însă cazul când în formele legale s-a notificat
depozitarului un act de sechestru sau de opozitie la restitutiunea sau la strămutarea
lucrului depozitat. (C. civ. 1023, 1079, 1099, 1572).
Art. 1617. Se stinge orice îndatorire a depozitarului, dacă se descoperă
si se probează că el este însusi proprietarul lucrului depozitat. (C. civ.
1154).
SECTIUNEA
IV
Despre îndatoririle
deponentului
Art. 1618. Deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate
spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat, si a-l dezdăuna de toate
pierderile căsunate lui din cauza depozitului. (C. civ. 991, 997, 1080,
1569, 1574, 1691, 1730).
Art. 1619. Depozitarul poate să oprească depozitul până la plata
integrală cuvenită lui din cauza depozitului. (C. civ. 1147, 1689).
SECTIUNEA
V
Despre depozitul necesar
Art. 1620. Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei întâmplări,
cum: un foc, o ruină, o prădare, un naufragiu sau alt eveniment neprevăzut de
fortă majoră. (C. civ. 1594, 1621 si urm.).
Art. 1621. Proba prin martori este admisă pentru depozitul necesar si
chiar în cazul când valoarea depozitului ar trece peste 250 lei. (C. civ.
1198, 1597).
Art. 1622. Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului
voluntar, si fără prejudiciul dispozitiilor art. 1198. (C. civ. 1599 si
urm.).
Art. 1623. Ospătătorii ori hangii răspund, ca depozitari, pentru toate
lucrurile aduse în localul lor de un călător; depozitul unor asa lucruri
trebuie să se considere ca un depozit necesar. (C. civ. 1473 si urm., 1624).
Art. 1624. Ei răspund de furtul sau stricăciunea lucrurilor călătorului,
în caz când furtul sau stricăciunea s-a comis de servitori, ori de cei însărcinati
cu directia ospătăriilor, ori de străinii ce le frecventează. (C. civ. 1000,
1156, 1623).
Art. 1625. Ei nu sunt răspunzători de furturile comise cu mâna înarmată
sau în altfel, cu fortă majoră. (C. civ. 1156).
CAPITOLUL III
Despre sechestru
SECTIUNEA
I
Despre diversele feluri de
sechestru
Art. 1626. Sechestrul este conventional sau judiciar.
SECTIUNEA
II
Despre sechestrul
conventional
Art. 1627. Sechestrul conventional este depozitul unui lucru în litigiu,
făcut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asupră-si îndatorirea
de a-l restitui, după terminarea procesului celui cărui va declara judecătorul
că se cuvine.
Art. 1628. Sechestrul poate să nu fie gratuit. (C. civ. 1593).
Art. 1629. Când este gratuit, se aplică asupră-i regulile depozitului
propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arăta mai jos. (C. civ. 1593 si urm.).
Art. 1630. Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile.
(C. civ. 1593).
Art. 1631. Depozitarul, însărcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat
de dânsul înainte de terminarea procesului, decât atunci când toate părtile
interesate vor consimti, sau când va urma o cauză ce se va judeca de legitimă.
(C. civ. 1616).
SECTIUNEA
III
Despre sechestrul judiciar
Art. 1632. Afară de cazurile statornicite de codicele de procedură civilă,
judecătorul1 poate ordona sechestrul:
1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a cărui proprietate ori
posesiune se judecă două sau mai multe persoane;
2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa. (C. civ. 542, 1114
si urm., 1121).
A se vedea:
Art. 596 C. proc. civ.
1. Instanta judecătorească.
Art. 1633. Depozitul judiciar dă nastere la obligatii reciproce între
sechestranti si depozitari.
Depozitarul trebuie să îngrijească de păstrarea lucrului sechestrat ca un bun
proprietar.
Trebuie să-l dea de fată pentru vânzare spre îndestularea sechestrantului, ori
spre a-l restitui, părtii de la care s-a sechestrat în caz de revocare a
sechestrului.
Sechestrantul este dator să plătească depozitarului salariul statornicit de
lege, sau în lipsă, pe cât îl va hotărî judecătorul1. (C. civ.
1080, 1599).
1. Instanta judecătorească.
Art. 1634. Sechestrul judiciar se dă sau persoanei asupra cărei s-au învoit
ambele părti interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea
judiciară1.
Si într-un caz si într-altul, acel ce a luat în păstrare lucrul este supus
tuturor îndatoririlor ce nasc din sechestrul conventional.
1. Instanta judecătorească.
TITLUL XIII
DESPRE CONTRACTELE ALEATORII
CAPITOLUL
I
Despre contractele aleatorii în
genere
Art. 1635. Contractul aleatoriu este conventia reciprocă ale cărei
efecte, în privinta beneficiilor si a pierderilor pentru toate părtile, sau
pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert.
Astfel sunt:
l. contractul de asigurare;
2. împrumutul nautic;
3. jocul si prinsoarea;
4. si contractul de rendită pe viată.
Cele două dintâi se regulează după legile comertului maritim. (C. civ. 947,
1636 si urm., 1639 si urm.).
CAPITOLUL
II
Despre joc si prinsoare
Art. 1636. Legea nu dă nici o actiune spre plată unui debit din joc sau din
prinsoare. (C. civ. 1638).
Art. 1637. Sunt exceptate jocurile ce contribuie la exercitiul corporal,
cum: armele, cursele cu piciorul, călare sau cu carul si alte asemenea.
Cu toate acestea, judecătorul1 poate să respingă cererea când suma
pusă în joc sau la prinsoare ar fi excesivă.
1. Instanta judecătorească
Art. 1638. Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de bună voie, afară numai în cazul când câstigătorul a întrebuintat dol, înselăciune sau amăgire. (C. civ. 953, 960, 994, 1092).
CAPITOLUL
III
Despre contractul de rendită
pe viată
SECTIUNEA
I
Despre natura contractului de
rendită pe viată
Art. 1639. Rendita pe viată se poate înfiinta cu titlu oneros. (C.
civ. 1635).
Art. 1640. Ea se poate constitui si cu titlu gratuit, prin donatiune între
vii sau prin testament.
Trebuie însă atunci să fie revestită de formele cerute de legi pentru asemenea
acte. (C. civ. 550, 800 si urm., 813, 856, 900, 1641, 1650).
Art. 1641. Rendita pe viată înfiintată prin donatiune sau testament este
supusă la reductiune, dacă întrece portiunea disponibilă; este nulă dacă se
face în favoarea unei persoane necapabile de a primi. (C. civ. 654, 751,
808, 841, 844, 847, 939 si urm.).
Art. 1642. Rendita pe viată se poate înfiinta în favoarea persoanei ce a
plătit pretul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la rendită.
În cazul din urmă, desi întruneste însusirile unei liberalităti, totusi nu este
supusă formelor stabilite pentru donatiune; însă este în totul supusă
dispozitiilor articolului precedent. (C. civ. 1640).
Art. 1643. Ea se poate înfiinta în favoarea unei sau mai multor
persoane.
Art. 1644. Este fără lucrare orice contract de rendită pe viată, înfiintat
în favoarea unei persoane care era deja moartă în momentul facerii
contractului. (C. civ. 966).
Art. 1645. Contractul de rendită pe viată, în favoarea unei persoane
afectate de o boală de care a murit în interval de 20 zile de la data
contractului, este nul.
SECTIUNEA
II
Despre efectele contractului
de rendită pe viată între părtile contractante
Art. 1646. Acela în a cărui favoare s-a înfiintat, cu titlu oneros, o
rendită pe viată, poate să ceară sfărâmarea contractului, dacă înfiintătorul ei
nu dă asigurările stipulate pentru executare. (C. civ. 1020, 1021).
Art. 1647. Singura neplată a termenelor1 expirate a renditei
nu dă drept celui în a cărui favoare este înfiintată să ceară întoarcerea
capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrăinat. El are numai dreptul
de a face să se sechestreze si să se vândă averea debitorului său si a cere ca,
neconsimtind debitorul, să se reguleze, din produsul vinderii, o sumă suficientă
spre plata termenelor. (C. civ. 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 si urm.).
1. Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită
Art. 1648. Înfiintătorul renditei nu poate să se libereze de plata ei,
oferind înapoierea capitalului si renuntând la repetitiunea anuitătilor plătite,
oricât de lungă fie viata acelor în a căror favoare s-a înfiintat rendita, si
oricât de oneroasă fie prestatia renditei. (C. civ. 969).
Art. 1649. Rendita pe viată se dobândeste de proprietarul1 ei
în proportia zilelor ce a trăit.
Dacă însă s-a stipulat ca termenii2 ei să se plătească anticipat,
atunci se consideră de câstigat fiecare termen din ziua în care a venit
plata lui. (C. civ. 525, 1023).
1. Creditorul renditei.
2. Sumele scadente datorate în
temeiul contractului de rendită
Art. 1650. Numai în cazul în care rendita pe viată s-a înfiintat cu
titlu gratuit, se poate si stipula ca dânsa să nu fie supusă sechestrării1.
(C. civ. 1718).
1. Să nu poată fi urmărită
Art. 1651. Proprietarul renditei pe viată nu poate să ceară termenele
expirate1 decât justificând existenta sa, ori existenta persoanei în
favoarea căreia s-a înfiintat. (C. civ. 1169, 1907).
1. Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită
TITLUL XIV
DESPRE FIDEJUSIUNE
(CAUTIUNE)
CAPITOLUL
I
Despre natura si întinderea
fidejusiunii
Art. 1652. Cel ce garantează o obligatie se leagă către creditor de a îndeplini
însusi obligatia pe care debitorul nu o îndeplineste. (C. civ. 1662 si
urm.).
Potrivit art. 105, 129, 133 si 147 din Codul familiei, minorul si interzisul
sau reprezentantul lor legal nu pot să garanteze obligatia altuia.
Art. 1653. Fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligatie validă.
Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligatii ce poate fi
anulată în virtutea unei exceptii personale debitorului, cum de pildă în cazul
de minoritate.
Art. 1654. Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi
făcută sub conditii mai oneroase.
Poate fi însă numai pentru o parte a datoriei si sub conditii mai putin grele.
Cautiunea ce întrece datoria sau care este contractată sub conditii mai
oneroase e validă numai până în măsura obligatiei principale.
Art. 1655. Oricine poate să se facă fidejusore, fără ordinea si chiar fără
stiinta acelui pentru care se obligă.
Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar si pentru
fidejusorul acestuia. (C. civ. 946, 1093, 1669, 1680).
Art. 1656. Fidejusiunea trebuie să fie expresă si nu se poate întinde
peste marginile în care s-a contractat.
Art. 1657. Fidejusiunea nedeterminată a unei obligatii principale, se întinde
la toate accesoriile unei datorii, si încă si la spezele primei reclamatii1,
si la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului.
1. Cheltuielile corespunzătoare introducerii cererii de chemare în judecată.
Art. 1658. Îndatoririle fidejusorului trec la erezi, afară de constrângerea
corporală, chiar dacă îndatorirea era asigurată prin constrângere corporală. (C.
civ. 653, 777, 1060).
Dispozitia referitoare la constrângerea corporală nu mai are aplicare, fiind
incompatibilă cu ordinea juridică din România.
Art. 1659. Debitorul obligat a da sigurantă trebuie să prezinte o
persoană capabilă de a contracta, care să posede avere îndestulă spre a garanta
o obligatie, si care să aibă domiciliul în teritoriul jurisdictional al tribunalului
judetean, la care trebuie să se dea.
Art. 1660. Solvabilitatea unui garant se măsoară numai după nemiscătoarele
ce pot fi ipotecate, afară de cazul când datoria este mică sau afacerea este
comercială. Spre acest finit nu se pot lua în consideratie nemiscătoarele în
litigiu, nici acelea situate la o asa depărtare, încât să devină foarte
dificile lucrările executive asupră-le.
Art. 1661. Dacă fidejusorul, căpătat de creditor de bună voie sau judecătoreste,
a devenit apoi nesolvabil, trebuie să se dea un altul.
Această regulă nu se aplică în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în
puterea unei conventii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume
persoană.
CAPITOLUL II
Despre efectele fidejusiunii
SECTIUNEA
I
Despre efectele fidejusiunii între
creditor si cautionator (fidejusor)
Art. 1662. Fidejusorul nu este tinut a plăti creditorului, decât când nu se
poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi
să se facă discutie1, afară numai când însusi a renuntat la acest
beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmă, efectul
obligatiei sale se regulează după principiile statornicite în privinta
datoriilor solidare. (C. civ. 1039 si urm., 1055, 1056, 1663 si urm., 1677,
1794).
1. Urmărire
Art. 1663. Creditorul nu este îndatorat să discute1 averea
debitorului principal, dacă garantul nu o cere de la cele dintâi lucrări2
îndreptate contra sa.
1. Să urmărească
2. Acte de executare
Art. 1664. Fidejusorul care cere discutia1 trebuie să indice
creditorului averea debitorului principal si să anticipeze spezele cuviincioase
pentru punerea în lucrare a executării.
Nu se va tine în seamă arătarea bunurilor debitorului principal situate afară
din teritoriul jurisdictional al tribunalului judetean în care trebuie să se
efectueze plata, sau a bunurilor în litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate
pentru siguranta datoriei, care nu mai sunt în posesiunea debitorului.
1. Urmărirea
Art. 1665. De câte ori cautionarul va arăta bunuri în cuprinderea
articolului precedent si va anticipa si spezele cuviincioase pentru discutie1,
creditorul rămâne către garant răspunzător până la valoarea bunurilor arătate, în
caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenită prin amânarea urmăririi.
(C. civ. 999).
1. Acte de executare
Art. 1666. Când mai multe persoane au garantat unul si acelasi creditor
pentru una si aceeasi datorie, fiecare din ele rămâne obligată pentru datoria întreagă.
(C. civ. 1039 si urm., 1142, 1674).
Art. 1667. Cu toate acestea, fiecare din persoanele arătate în articolul
precedent, întrucât n-a renuntat la beneficiul diviziunii, poate cere ca
creditorul să dividă mai întâi actiunea sa si să o reducă la proportia fiecăruia.
Dacă unii din garanti erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obtinuse
diviziunea, acesta rămâne obligat în proportia unei asemenea nesolvabilităti;
dacă însă nesolvabilitatea a supravenit după diviziune, atunci nu mai poate fi
răspunzător pentru aceasta. (C. civ. 1042, 1049, 1057, 1060, 1668).
Art. 1668. Dacă creditorul însusi si de bună voie a împărtit actiunea sa,
nu mai poate să se lepede de această diviziune, desi, mai înainte de timpul în
care a primit-o, unii din cautionatori au fost nesolvabili. (C. civ. 1049 si
urm.).
SECTIUNEA
II
Despre efectele fidejusiunii între
debitor si cautionator (fidejusor)
Art. 1669. Cautionatorul ce a plătit are regres contra debitorului
principal, atât când a garantat cu stiinta debitorului, cât si pe nestiinta
lui.
Regresul se întinde atât asupra capitalului, cât si asupra dobânzilor si a
spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele făcute
de dânsul după ce a notificat debitorului principal reclamatia pornită asupră-i.
Fidejusorul are regres si pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria
nu produce dobândă, si încă si pentru daune-interese, dacă se cuvine.
Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în
favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat plata. (C. civ.
1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672, 1673).
Art. 1670. Cautionatorul ce a plătit datoria intră în dreptul ce avea
creditorul contra datornicului. (C. civ. 1108).
Art. 1671. Când sunt mai multi debitori principali solidari pentru una
si aceeasi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toti are regres în
contra fiecărui din ei pentru repetitiunea sumei totale ce a plătit. (C.
civ. 1039, 1053).
Art. 1672. Fidejusorul ce a plătit prima dată, nu are regres contra debitorului
principal ce a plătit de-a doua oară; are însă actiunea de repetitiune contra
creditorului.
Când fidejusorul a plătit, fără să fi fost urmărit si fără să fi înstiintat pe
datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul când în
timpul plătii, datornicul ar fi avut meziu de a declara stinsă datoria sa; îi rămâne
însă dreptul de a cere înapoi de la creditor banii dati. (C. civ. 993,
1092).
Art. 1673. Fidejusorul, si fără a fi plătit, poate să reclame dezdăunare
de la debitor:
1. când este urmărit în judecată pentru a plăti;
2. când debitorul se află falit sau în stare de nesolvabilitate;
3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garantie într-un termen
determinat si acesta a expirat;
4. când datoria a devenit exigibilă prin sosirea scadentei stipulate;
5. după trecerea de 10 ani, când obligatia principală nu are un termen
determinat de scadentă, întrucât însă obligatia principală nu ar fi fost de asa
fel încât să nu poată a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de
exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul. (C. civ. 1022 si
urm., 1684).
SECTIUNEA
III
Despre efectele fidejusiunii între
mai multi garanti
Art. 1674. Când mai multe persoane au garantat pentru unul si acelasi
debitor si pentru una si aceeasi datorie, garantul ce a plătit datoria are
regres contra celorlalti garanti pentru portiunea ce priveste pe fiecare.
Cu toate acestea, nu are loc regresul decât când garantul a plătit în unul din
cazurile arătate în articolul precedent. (C. civ. 1039, 1053, 1108, 1109,
1666).
CAPITOLUL III
Despre fidejusiunea legală si
cea judecătorească
Art. 1675. De câte ori o persoană este obligată de lege sau de judecător1
a da o garantie, garantul ce se oferă trebuie să aibă conditiile prescrise de
art. 1659 si 1660. Fidejusiunea judecătorească trebuie însă să poată fi supusă
la constrângerea corporală. (C. civ. 541, 566, 718, 1364, 1806).
Ultima parte a textului este abrogată implicit întrucât Legea constrângerii
corporale din 12 septembrie 1864 nu mai corespunde cu ordinea juridică din România.
Cu privire la fidejusiunea judiciară a a se vedea art. 392-396 C. proc. civ.
1. Instanta judecătorească
Art. 1676. Cel ce e dator să dea garantie, e liber să dea un amanet sau
altă asigurare, care să se găsească suficientă pentru asigurarea creantei.
Art. 1677. Garantul judecătoresc nu poate cere discutia1
averii debitorului principal. (C. civ. 1662 si urm.).
1. Urmărirea
Art. 1678. Cel ce s-a făcut garant numai pentru fidejusorul judecătoresc
nu poate să ceară discutia1 averii debitorului principal si a
fidejusorului. (C. civ. 1655, 1662).
1. Urmărirea
CAPITOLUL IV
Despre stingerea fidejusiunii
Art. 1679. Obligatia ce naste din fidejusiune se stinge prin acele cauze
prin care se sting si celelalte obligatii. (C. civ. 1091 si urm., 1137,
1142, 1148, 1155, 1873).
Art. 1680. Confuziunea urmată între datornicul principal si fidejusorul
său, prin erezirea1 unuia de către altul, nu stinge actiunea
creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor. (C. civ. 653,
1154, 1655, 1678).
1. Mostenirea.
Art. 1681. Garantul se poate servi în contra creditorului de toate
exceptiile datornicului principal inerente datoriei; însă nu-i poate opune
acele ce sunt curat personale datornicului. (C. civ. 1047, 1142, 1148,
1155).
Art. 1682. Cautionatorul se liberează de garantia sa, când nu poate să
intre în drepturile, privilegiile si ipotecile creditorului din cauza acestuia.
(C. civ. 1108, 1670).
Art. 1683. Dacă creditorul primeste de bună voie un imobil sau alt lucru
în plata datoriei principale, cautionatorul rămâne liberat, chiar când
creditorul a fost evins din acel lucru.
Art. 1684. Prelungirea termenului acordat de creditor în favoarea
datornicului principal nu liberează pe fidejusor de garantia sa, care poate în
acest caz să urmărească pe debitor pentru plată. (C. civ. 1022 si urm.,
1673).
Art. 1685. Amanetul este un contract prin care datornicul remite
creditorului său un lucru mobil spre siguranta datoriei. (C. civ. 1591,
1676).
Art. 1686. Amanetul dă creditorului dreptul de a fi plătit din lucrul
amanetului, cu preferintă înaintea altor creditori.
Ca să rezulte preferintă se cere un act înregistrat în regulă, ce să enunte
suma datorită, specia si natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de
calitatea, greutatea si măsura lor.
Facerea unui act înscris si înregistrat nu este neapărat decât când datoria
trece peste 250 lei. (C civ. 1690, 1722, 1730).
Cu privire la înregistrarea actului de amanet, a se vedea art. 710 si 719 C.
proc. civ.
Art. 1687. Preferinta arătată în articolul precedent nu se poate înfiinta
în privinta mobilelor necorporale, cum creantele mobiliare, decât prin un act în
regulă înregistrat si notificat debitorului creantei date în amanet.
Art. 1688. În toate cazurile însă, acest privilegiu nu subzistă asupra
amanetului decât când s-a dat si a rămas în posesiunea creditorului sau unui al
treilea ales de părti.
Art. 1689. Creditorul, la caz de neplată, nu poate să dispună de amanet;
are dreptul însă să ceară de la judecător1 ca amanetul să-i rămână
lui, drept plată, si până la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine,
după o estimatie făcută de experti, ori să se vânză la licitatie.
E nulă orice stipulatie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia
amanetul sau a dispune de dânsul fără formalitătile sus-arătate. (C. civ. 5,
968, 1008, 1690).
1. Instantă judecătorească
Art. 1690. Până la expropriatiunea1 debitorului, de este să
se facă, el rămâne proprietarul amanetului. (C. civ. 1591, 1730).
1. Executare silită
Art. 1691. Creditorul răspunde după regulile stabilite la titlul: Despre
contracte si obligatii în genere, de pierderea sau stricăciunea amanetului
provenită din culpa sa.
Asemenea si debitorul trebuie să întoarcă creditorului toate spezele utile si
cele necesare făcute pentru conservarea amanetului. (C. civ. 991, 997, 1080,
1102, 1156, 1564, 1574, 1599, 1618, 1730).
Art. 1692. Dacă s-a dat drept amanet o creantă ce produce dobânzi,
creditorul trebuie să tină în seamă aceste dobânzi asupra dobânzilor ce ar fi
datorite.
Dacă datoria, pentru a cărei sigurantă s-a dat amanet o creantă, nu produce ea însăsi
dobânzi, atunci dobânzile creantei amanetate se tin în seamă asupra capitalului
datoriei. (C. civ. 1111).
Art. 1693. Dacă creditorul abuză de amanet, debitorul poate să ceară ca
acel amanet să se pună sub sechestru.
Cu privire a sechestru, a se vedea art. 596 C. proc. civ.
Art. 1694. Debitorul nu poate pretinde restitutiunea amanetului decât
după ce a plătit în întreg capitalul, dobânzile si spezele datoriei pentru a cărei
sigurantă s-a fost dat amanetul.
Dacă acelasi debitor ar fi făcut o altă datorie către acelasi creditor după
traditiunea amanetului, si o asemenea datorie ar fi devenit exigibilă înainte
de plata primei datorii, creditorul nu va putea fi constrâns să libereze
amanetul mai înainte de a se fi plătit ambele creante, chiar când nu s-ar fi
stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua. (C. civ. 1619).
Art. 1695. Amanetul este nedivizibil, desi datoria este divizibilă, între
erezii debitorului, ori între aceia ai creditorului.
Eredele debitorului ce si-a plătit partea sa de datorie, nu poate cere
restitutiunea părtii sale de amanet atâta timp cât datoria nu este plătită în întregul
ei.
Si viceversa, eredele creditorului care si-a primit partea sa de datorie, nu
poate să restituie amanetul cu dăunarea coerezilor săi încă neplătiti. (C.
civ. 774, 786, 1057 si urm.).
Art. 1696. Dispozitiile precedente nu se aplică în materie de comert, nici
la casele de împrumut pe amanet, în privinta cărora se va urma după legile si
regulamentele relative la dânsele.
Art. 1697-1703. (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).
Art. 1704. Tranzactia este un contract prin care părtile termină un
proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască. (C. civ. 943,
945, 947, 1179).
Art. 1705. Tranzactia trebuie să fie constatată prin act scris. (C.
civ. 1191, 1197).
Art. 1706. Tranzactie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul
cuprins în ea.
Acei însă ce nu pot dispune de obiectul cuprins în tranzactie, nu pot transige
decât în formele stabilite de legi speciale. (C. civ. 946 si urm., 1307).
A se vedea:
- art. 105, 129, 133 si 147 din Codul familiei;
- art. 5 alin. 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor
economice de stat ca regii autonome si societăti comerciale (M. Of. nr. 98 din
8 august 1990).
Art. 1707. Se poate transige asupra unei actiuni civile ce derivă din o
infractiune.
Art. 1708. În tranzactie se poate stipula o penalitate contra celui ce
nu se va tinea de dânsa. (C. civ. 1066).
Art. 1709. Tranzactiile se mărginesc numai la obiectul lor; renuntarea,
făcută în toate pretentiile si actiunile, cuprinde numai ceea ce se reportă la
pricinile, asupra cărora a urmat tranzactie. (C. civ. 984, 1710, 1716).
Art. 1710. Tranzactia nu se întinde decât asupra pricinilor de care
tratează, fie intentia părtilor manifestată prin expresii speciale sau
generale, ori rezulte ea ca o consecintă necesară din ceea ce s-a expres1.
1. Exprimat
Art. 1711. Tranzactiile au între părtile contractante puterea unei
sentinte neapelabile1. (C. civ. 1200, 1201).
1. Definitivă
Art. 1712. Este admisibilă actiunea de nulitate1 contra unei
tranzactii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces. (C.
civ. 953 si urm., 1716, 1717, 1900).
1. În anulare
Art. 1713. Asemenea se poate ataca tranzactia făcută spre executarea
unui titlu nul, afară numai când părtile ar fi tratat expres despre nulitate. (C.
civ. 954, 966, 1167, 1190).
Art. 1714. Tranzactia făcută pe documentele dovedite în urmă de false
este nulă. (C. civ. 966).
Art. 1715. E asemenea nulă tranzactia asupra unui proces finit prin
sentintă neapelabilă1, despre care părtile sau una din ele n-aveau
cunostintă.
Când sentinta necunoscută părtilor ar fi încă apelabilă, tranzactia va fi validă.
(C. civ. 954, 966, 1201, 1712).
1. Definitivă
Art. 1716. Când părtile au transigeat în genere asupra tuturor afacerilor
ce ar putea să existe între dânsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute
lor în timpul tranzactiei si care s-ar fi descoperit în urmă nu constituie un
titlu de anularea tranzactiei, afară numai atunci când ar fi fost ascunse prin
fapta uneia din părtile contractante.
Însă tranzactia va fi nulă, când ea nu ar cuprinde decât un singur obiect si
s-ar dovedi, din documentele în urmă descoperite, că una din părti nu avea nici
un drept asupra acelui obiect. (C. civ. 998, 1714).
Art. 1717. Învederata greseală în socoteli, urmată la facerea
tranzactiei, nu păgubeste pe nici una din părti, si trebuie să se repare. (C.
civ. 1712).
TITLUL XVIII
Despre privilegii si ipoteci
CAPITOLUL
I
Dispozitii generale
Art. 1718. Oricine este obligat personal este tinut de a îndeplini îndatoririle
sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare. (C.
civ. 1719, 1824, 1826, 1828, 1831).
Art. 1719. Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comună a
creditorilor săi, si pretul lor se împarte între ei prin analogie1,
afară de cazul când există între creditori cauze legitime de preferintă. (C.
civ. 974 si urm., 1720, 1721, 1824 si urm.).
1. Proportional cu valoarea creantelor respective.
Art. 1720. Cauzele legitime de preferintă sunt privilegiile si
ipotecile. (C. civ. 1685, 1722 si urm., 1746 si urm.).
Art. 1721. Când un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost
asigurate în contra incendiului, sau în contra oricărui alt caz fortuit, suma
ce se va datora de către asigurător va trebui, dacă nu va fi fost cheltuită în
reparatia obiectului asigurat, să fie afectată la plata creantelor privilegiate
si ipotecare, după rangul fiecăreia din ele.
Asemenea se va urma si cu orice despăgubire va fi datorită de către o a treia
persoană, pentru pierderea totală sau deteriorarea obiectului însărcinat de un
privilegiu sau ipotecă.
CAPITOLUL II
Despre privilegii
Art. 1722. Privilegiul este un drept, ce dă unui creditor calitatea
creantei sale de a fi preferit celorlalti creditori, fie chiar ipotecari. (C.
civ. 1685, 1723 si urm.).
Art. 1723. Între creditorii privilegiati, preferinta se regulează după
diferitele calităti ale privilegiilor. (C. civ. 1729).
Art. 1724. Creditorii privilegiati, care au acelasi rang, au deopotrivă
drept la plată.
Art. 1725. Privilegiile tezaurului public1 si ordinea în care
se exercită ele sunt regulate prin legi speciale.
Tezaurul public nu poate obtine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor
al treilea dobândite mai înainte.
A se vedea cu privire la imobilele înscrise în cărti funciare:
- art. 78 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor
privitoare la cărtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938);
- art. 5 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a
legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cărtile funciare din 27
aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947);
- art. 15 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare
provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
1. Privilegiile creantelor statului.
Art. 1726. Privilegiile pot fi atât asupra mobilelor, cât si asupra imobilelor.
SECTIUNEA
I
Despre privilegiile care se întind
asupra mobilelor si imobilelor
Art. 1727. Cheltuielile de judecată sunt privilegiate atât asupra
mobilelor, cât si asupra imobilelor, în privinta tuturor creditorilor în
interesul cărora au fost făcute. (C. civ. 1729, 1731, 1737).
A se vedea nota de sub art. 1725.
SECTIUNEA
II
Despre privilegii asupra
mobilelor
Art. 1728. Privilegiile sunt sau generale, sau speciale asupra unor mobile.
§ 1. Despre privilegii generale asupra mobilelor
Art. 1729. Creantele privilegiate asupra tuturor mobilelor sunt cele mai
jos arătate, si se exercită în ordinea următoare:
1. cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor;
2. cheltuielile îngropării în raport cu conditia si starea defunctului;
3. cheltuielile boalei celei de pe urmă făcute în curs de un an;
4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut si restul datoriei din
anul curent;
salariul de 6 luni al calfelor de prăvălie si salariul pe o lună al lucrătorilor
cu ziua;
5. pretul obiectelor de subsistentă date debitorului si familiei sale în curs
de sase luni.
Când valoarea imobilelor n-a fost absorbită de creantele privilegiate si
ipotecare, partea din pretul lor ce mai rămâne se va afecta cu preferintă la
plata creantelor arătate prin prezentul articol. (C. civ. 472 si urm., 1370,
1739).
§ 2. Despre privilegii asupra oarecăror mobile
Art. 1730. Creantele privilegiate asupra oarecăror mobile sunt:
1. Chiriile si arenzile. Când contractul este autentic sau are o dată certă,
proprietarul are privilegiul pentru toată chiria sau arenda pe anul curent,
precum si pe tot timpul ce rămâne a curge până la expirarea contractului.
Când contractul nu e autentic, sau nu are dată certă, proprietarul are
privilegiul numai pentru chiria sau arenda pe anul curent si pe anul viitor.
În cazul dintâi, dacă prin contractul de arendare sau închiriere nu va fi fost
expres prohibită subarendarea sau subînchirierea, ceilalti creditori ai
debitorului pot reînchiria casa sau rearenda mosia pentru timpul ce mai rămâne
a curge după contract; dar sunt obligati de a plăti proprietarului tot ce-i
este datorit.
Obiectele asupra căror se exercită privilegiul sunt:
Pentru casă, toate mobilele din ea.
Pentru mosie, toată recolta anului curent, precum si tot ce serveste la
exploatarea mosiei.
Acelasi privilegiu are loc pentru reparatiile locative si pentru tot ce
priveste executia contractului.
Proprietarul poate sechestra mobilele care se află în casa sa sau pe mosia sa,
când ele au fost duse în alt loc, fără consimtământul său, si proprietarul
conservă privilegiul său pe aceste mobile, întrucât timp le-a revendicat; adică,
când sunt în chestiune mobilele unei mosii, dacă a făcut cererea sa în termen
de 40 de zile, si când sunt în chestiune mobilele unei case, în termen de 15
zile.
2. Sumele datorite pentru seminte sau pentru cheltuiala recoltei anului curent,
asupra pretului acestei recolte, si sumele datorite pentru instrumente de
exploatatiune, pe pretul acestor instrumente; în ambele aceste cazuri, cu
preferintă chiar înaintea proprietarului mosiei pentru privilegiul arendei.
3. Creanta pe amanetul ce este în posesiunea creditorului.
4. Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului.
5. Pretul pentru lucruri mobile neplătite, dacă se află încă în posesiunea
debitorului, chiar si în cazul când a cumpărat cu termen de plată.
Dacă vânzarea s-a făcut fără termen de plată, vânzătorul poate chiar să
revendice obiectele vândute, pe cât timp se află în posesiunea cumpărătorului,
si poate să împiedice revinderea acelor lucruri, dacă însă s-a făcut cererea sa
în termen de opt zile după trădarea1 lucrurilor, si dacă lucrurile
se află încă tot în starea în care se găseau la timpul trădării lor.
Pierderea actiunii de revendicare aduce cu sine si pierderea actiunii
rezolutorie a contractului vânzării, în privinta celorlalti creditori.
6. Creantele ce are un hangiu, în această calitate, asupra efectelor2
voiajorilor, ce se află în ospătăria sa.
7. Creanta cheltuielilor de transport si a cheltuielilor accesorii asupra
lucrului transportat, întrucât timp acela ce l-a transportat, îl are în
posesiunea sa, si în cele 24 ore ce vor urma trădării lucrului la
destinatarului său, dacă acesta din urmă a conservat posesiunea lucrului.
8. Creantele rezultând dint abuzuri si prevaricatiuni3 ale
functionarilor publici, în exercitiul functiunii lor, asupra cautionamentului
lor, precum si asupra dobânzilor ce ar fi produs acel cautionament. (C. civ.
991, 1080, 1361, 1429 si urm., 1473 si urm., 1574, 1618, 1623, 1685 si urm.,
1691).
- Pct. 8 a devenit inaplicabil întrucât prin Decretul nr. 23 din 13 aprilie
1951 a fost abrogată Legea din 31 iulie 1929 asupra contabilitătii publice si
asupra controlului bugetului si patrimoniului public, care, prin art. 15
reglementa obligatia mânuitorilor de bani si materiale publice, de a depune
garantii;
- a se vedea si art. 10 si urm. din Legea nr. 22/1969 privind angajarea
gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor publice (B. Of. nr. 132 din 18 nov. 1969).
1. Predarea.
2. Lucrurilor.
3. Pagube de care functionarul
public se face culpabil în exercitiul functiunii.
§ 3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele
Art. 1731. Cheltuielile de judecată vin înaintea tuturor creantelor în
interesul cărora au fost făcute. (C. civ. 1727, 1729).
Art. 1732. Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului trec înaintea
privilegiilor anterioare.
Ele trec, în toate cazurile, chiar înaintea privilegiilor cuprinse la numerele
3, 4 si 5 ale articolului 1729. (C. civ. 1730 pct. 4).
Art. 1733. Creditorul amanetar, hangiul si cărăusul sunt preferati vânzătorului
unui obiect mobiliar, care le serveste de sigurantă, afară de cazul când ei,
primind lucrul, au stiut că pretul era încă datorit.
Privilegiul vânzătorului nu se exercită decât după acel al proprietarului casei
sau mosiei, afară de cazul când vânzătorul, la transportarea lucrurilor în
locurile închiriate, a făcut cunoscut proprietarului că pretul încă nu i s-a plătit.
(C. civ. 1685, 1730).
Art. 1734. Sumele datorite pentru seminte sau pentru cheltuielile
recoltei de peste an se plătesc din pretul acestei recolte, si sumele datorite
pentru ustensile, care servesc la exploatarea mosiei, din pretul acestor
ustensile, cu preferintă în ambele aceste cazuri înaintea privilegiului
proprietarului mosiei. (C. civ. 1730 pct. 2).
Art. 1735. Privilegiul cheltuielilor de îngropare trece înaintea tuturor
celorlalte privilegii. (C. civ. 1729 pct. 2).
Art. 1736. Celelalte privilegii generale sunt primate de către
privilegiile speciale. (C. civ. 1729, 1730).
SECTIUNEA
III
Despre privilegii asupra
imobilelor
Art. 1737. Creditorii privilegiati asupra imobilelor sunt:
1. Vânzătorul pe imobilul vândut, pentru plata pretului. Dacă s-au făcut mai
multe vânzări succesive, pentru care a rămas datorit pretul în total sau în
parte, întâiul vânzător se preferă celui de-al doilea, cel de-al doilea celui
de-al treilea si asa înainte.
2. Acei ce au dat banii care au servit la achizitia unui imobil. Trebuie însă să
fie constatat într-un mod autentic, prin actul de împrumutare, că suma era
destinată a fi întrebuintată la aceasta; asemenea trebuie să fie constatat prin
chitanta vânzătorului că plata pretului s-a făcut cu banii împrumutati.
3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garantia împărtelii acute între
ei si a sumelor cu care a rămas dator unul către altul.
4. Arhitectii, antreprenorii, pietrarii si alti lucrători întrebuintati pentru a
zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu conditie
însă ca prealabilmente să se fi încheiat un proces-verbal, de către un expert
numit de judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate edificiile,
constatator stării si felului lucrărilor ce proprietarul va declara că are de gând
a face si numai în cazul când acele lucrări ar fi fost primite cel mult în curs
de sase luni, după terminarea lor, de către expert asemenea numit de judecătorie.
Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodată peste valorile constatate prin
al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adausul de valoare ce va fi existând
la epoca alienării imobilului, ca rezultat al lucrărilor executate.
5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrători, se bucură de
acelasi privilegiu, însă numai în cazul când întrebuintarea acelor bani va fi
constatată într-un mod autentic prin actul de împrumutare, si prin chitanta
lucrătorilor, în modul în care s-a vorbit mai sus, despre acei care au împrumutat
bani pentru achizitia unui imobil. (C. civ. 742, 787, 1107, 1361, 1483 si
urm., 1742).
A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cărti funciare:
- Legea îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M.
Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997);
- art. 2 si 3 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în
Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cărtile
funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. 157 din 12 iulie 1947);
- art. 12 si 14 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor
funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12
iulie 1947).
SECTIUNEA
IV
Cum se conservă privilegiile
Art. 1738. Între creditori, privilegiile nu produc nici un efect, în
privinta imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunostinta publică,
prin inscriptie, si numai de la data acelei inscriptii în registrele
notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, după modul determinat de lege,
afară de singurele exceptii ce urmează. (C. civ. 1739 si urm., 1745, 1780 si
urm., 1816 si urm.).
A se vedea:
- art. 715 alin. 1, 716 si 717 C. proc. civ.;
- nota de sub art. 1737.
Art. 1739. Sunt scutite de formalitatea inscriptiei, creantele arătate la
art. 1729.
Art. 1740. Vânzătorul privilegiat conservă privilegiul său prin
transcriptia titlului care a transferat proprietatea cumpărătorului, si care
titlu constată că i se datoreste întregul pret sau parte din el; asemenea si
acela care a dat bani pentru cumpărarea unui imobil, conform alineatului 2 de
la art. 1737, conservă privilegiul său prin transcriptia titlului care constată
destinatia împrumutării si trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vânzătorului.
(C. civ. 818, 1107, 1361, 1801, 1802, 1816).
A se vedea nota de sub art. 1737.
Art. 1741. Coeredele sau copărtasul la o împărteală conservă privilegiul
său asupra bunurilor cuprinse în fiecare lot, sau asupra lucrului pus în
licitatie, pentru tot ce are drept a reclama în această calitate, prin
inscriptia acestui privilegiu în termen de 60 zile socotite de la data actului
de împărteală sau de la data adjudecării prin licitatie; în cursul acestui timp
nici o ipotecă nu poate fi constituită în prejudiciul coeredelui sau copărtasului
creditor, asupra nici unui bun care se găseste cuprins în masă comună. (C.
civ. 742 si urm., 787, 1388, 1737).
A se vedea nota de sub art. 1737.
Art. 1742. Arhitectii, antreprenorii, pietrarii si alti lucrători întrebuintati
pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, si
acei care au împrumutat, pentru a indemniza pe persoanele de mai sus, cu bani a
căror întrebuintare se constată conform alineatului 5 de la articolul 1737,
conservă privilegiul lor prin inscriptia proceselor-verbale ale expertilor,
mentionate la alineatul 4 al articolului 1737.
A se vedea de sub art. 1737.
Art. 1743. Creditorii si legatarii, care cer separatia patrimoniului
defunctului, conservă privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii în fata
creditorilor erezilor sau reprezentantilor defunctului, prin inscriptia acestui
privilegiu, în termen de sase luni de la data deschiderii succesiunii.
Înaintea expirării acestui termen, nici o ipotecă stabilită de către erezii sau
reprezentantii defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor
sau legatarilor succesiunii nu poate avea efect.
A se vedea:
- Legea îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie
1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunătirilor funciare nr. 84/1996 (M.
Of. nr. 285 din 27 octombrie 1947);
- art. 15 si 16 din Lege nr. 241/1947 pentru punerea în aplicarea în
Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cărtile
funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
Art. 1744. Cesionarii acestor diverse creante privilegiate exercită întru
toate aceleasi drepturi, care le aveau si acei ce le-au cedat aceste creante. (C.
civ. 1391 si urm.).
A se vedea:
- Legea îmbunătătirilor nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M.
Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997).
Art. 1745. Toate creantele privilegiate supuse la formalitatea inscriptiei,
în privinta căror nu s-ar fi îndeplinit conditiile prescrise pentru conservarea
privilegiului, nu încetează cu toate acestea de a fi creante ipotecare; însă
ipoteca, în privinta tuturor persoanelor al treilea, nu datează decât de la
epoca inscriptiilor care vor trebui făcute, după cum mai jos se va arăta. (C.
civ. 1778, 1779, 1780 si urm.).
Inapoi
Inainte Coduri Inapoi la legislatie
|
|
|||
| Copyright 1998-2010 DSC.NET All rights reserved. |
|||