CODUL CIVIL
 
pagina a VII-a
 
CAPITOLUL III
Despre ipoteci

          Art. 1746. Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatii.
          Ipoteca este din natura ei nedivizibilă si subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecărui si asupra fiecărei portiuni din acele imobile.
          Dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece. (C. civ. 1057, 1062, 1719, 1790 si urm.).
          Art. 1747. Dreptul de ipotecă nu se poate constitui decât în cazurile si cu formele prescrise de lege.
          Art. 1748. Ipoteca este sau legală sau conventională. (C. civ. 1749, 1753, 1769).
          Art. 1749. Ipoteca legală este aceea care ia nastere în virtutea unei dispozitii speciale a legii.
          Ipoteca conventională este aceea care ia nastere din conventia părtilor, cu formele prescrise de lege.
          Art. 1750. Se pot ipoteca:
          1. imobilele care sunt în comert1, cu accesoriile lor, ce după lege se privesc ca imobile;
          2. uzufructul asupra acestor imobile si accesorii. (C. civ. 462, 471, 488, 517, 963, 1777). 


1. În circuitul civil

          Art. 1751. Mobilele nu pot fi ipotecate. (C. civ. 472 si urm., 1909).
          Art. 1752. Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispozitiilor legilor maritime, în privinta navelor si bastimentelor de mare.

SECTIUNEA I
Despre ipotecile legale

          Art. 1753. Drepturile si creantele care se asigură de lege prin o ipotecă sunt:
            1. ale femeilor măritate asupra bunurilor bărbatului;
            2. ale minorilor si interzisilor asupra bunurilor tutorelui;
            3. ale statului, ale comunelor si stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor si administratorilor contabili. (C. civ. 902, 1725).
          - Pct. 1 a fost implicit abrogat, ca urmare a abrogări art. 1233-1282 C. civ., prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codul familiei si a Decretului privitor la persoane fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954);
          - Pct. 2 a fost abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31 ianuarie 1954.
          A se vedea cu privire la ipotecile legale si dispozitiile:
            - Art. 10 si urm. din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii, si răspunderea în legătura cu gestionarea bunurilor publice (B. nr. 132 din 18 noiembrie 1969);
          - Art. 166 alin. 3 C. proc pen.;
          - Art. 12 alin. 1 din Decretul Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurile statului către populatie ( B. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990).

§ 1. Despre sigurantele femeilor măritate

          Art. 1754-1761. (Abrogate implicit drept urmare a abrogării art. 1233-1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice - B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare).

§ 2. Despre garantiile ce sunt obligati a da tutorii în interesele minorilor si interzisilor

          Art. 1762-1767. (Abrogate prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

§ 3. Despre garantiile ce sunt obligati a da statului, comunelor si stabilimentelor publice, perceptorii si administratorii contabili

          Art. 1768. Ipoteca legală a statului, a comunelor si a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor si administratorilor publici, nu se poate stabili decât asupra bunurilor prezente, iar nu si a celor viitoare. (C. civ. 1725, 1753 pct. 3).
          A se vedea nota de sub art. 1753.

SECTIUNEA II
Despre ipotecile conventionale

          Art. 1769. Cine are capacitatea de a înstrăina un imobil, poate a-l si ipoteca. (C. civ. 946, 948, 1306, 1536, 1658, 1770).
          A se vedea, de asemenea, nota de sub art. 475.
          Art. 1770. Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o conditie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o actiune de resciziune, nu pot consimti decât o ipotecă supusă acelorasi conditii sau acelorasi resciziuni. (C. civ. 769, 786, 855, 1017, 1019, 1365, 1776, 1781, 1782, 1783).
          A se vedea:
          - Art. 31 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare Ia cărtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938);
          - Art. 11 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
          Art. 1771. Bunurile minorilor si ale interzisilor nu pot ipotecate decât pentru cauzele si cu formele prescrise de legi. (C. civ. 1753).
          A se vedea art. 105, 129 si 147 din Codul familiei.
          Art. 1772. Ipoteca conventională nu va putea fi constituită decât prin act autentic.
          Art. 1773. Ipotecile consimtite în tară străină nu pot avea efect în România decât după ce actele prin care s-a consimtit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situatiunii bunurilor si se va fi luat inscriptie.
            Acest notar va verifica dacă actele de constituirea ipotecii unesc toate conditiile cerute de legile locului unde s-au făcut spre a fi autentice.
          Art. 1774. Ipoteca conventională nu este valabilă dacă; prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifică anume natura si situatia fiecărui imobil al debitorului, asupra cărui se consimte ipoteca creantei. (C. civ. 965).
          Art. 1775. Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.
          Art. 1776. Ipoteca conventională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act.
            Dacă creanta este conditională se va mentiona conditia în inscriptie. (C. civ. 1770, 1781, 1782, 1783).
          Art. 1777. Ipoteca se întinde asupra tuturor amelioratiilor survenite în urma constituirii imobilului ipotecat. (C. civ. 482, 488, 1750).

SECTIUNEA III
Despre rangul ipotecilor între ele

          Art. 1778. Între creditori, ipoteca, fie legală, fie conventională, nu are rang decât din ziua inscriptiei sale în registre. (C. civ. 1738, 1745, 1780).
          Art. 1779. Ipotecile înscrise în registre în aceeasi zi au acelasi rang. (C. civ. 1778, 1779, 1820, 1887, 1888).
          A se vedea:
          - Legea îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
          - Regulamentul de aplicare a Legii îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997;
          - Art. 11 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).

CAPITOLUL IV
Despre modul inscriptiei privilegiilor si ipotecilor

          Art. 1780. Inscriptiile se fac la notariatul de stat în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile ipotecate.
            Drepturile de privilegii si ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea mortii debitorului, nu vor mai putea fi înscrise decât în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.
            Inscriptiile nu vor produce nici un efect când vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul cărui actele făcute înaintea deschiderii falimentelor sunt declarate de lege nule. (C. civ. 704, 1738, 1743, 1778, 1779, 1790).
          A se vedea art. 715-717 C. proc. civ. si art. 727 C. com.
          Art. 1781. Spre a opera inscriptia, creditorul si debitorul, în persoană sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al conventiei prin care se constituie ipoteca. Totodată, creditorul va face si alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorială a notariatului de stat. (C. civ. 1004, 1740, 1753, 1770, 1774, 1775, 1776, 1784, 1816, 1820).
          Art. 1782. Notarul de stat, găsind actul învestit cu toate formele cerute de lege pentru inscriptie, va ordona inscriptia sa, după care se va certifica, pe actul original, data si numărul de ordine sub care s-a scris în registru. (C. civ. 1780).
          Art. 1783. În toate cazurile de inscriptie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau mandatarul său singur să se prezinte înaintea notarului de stat si să ceară inscriptia ipotecii sau a privilegiului său, în virtutea titlului din care decurge acea ipotecă sau acel privilegiu. (C. civ. 1753).
          Art. 1784. Inscriptiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori.
          Art. 1785. Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau pentru o rendită care produce interese1, are drept ca interesele datorite pe trei ani să aibă acelasi rang ca si capitalul, fără prejudiciul inscriptiilor ce poate lua pentru interese după trei ani, si care vor avea rang din ziua inscriptiei lor. 


1. Dobânzi la capital si sume ce sunt datorate în baza contractului de rendită.

          Art. 1786. Inscriptiile conservă dreptul de privilegiu si de ipotecă în curs de 15 ani din ziua în care s-au făcut inscriptiile. Efectul lor încetează dacă inscriptiile nu au fost reînnoite înaintea expirării acestui termen.
            Cu toate acestea, inscriptiile luate în favoarea minorilor, interzisilor, a femeilor măritate, a statului, comunelor si celorlalte stabilimente publice sunt dispensate de a fi reînnoite până după un an de la încetarea tutelei, disolutiunea căsătoriei sau încetarea din functiune a functionarului.
            A se vedea nota de sub art. 1753.
            Art. 1787. Inscriptia reînnoită trebuie să indice inscriptia primitivă ce se reînnoieste. În lipsă de o asemenea indicatie, creanta ipotecară va avea rang de la inscriptia din urmă. (C. civ. 1786).

CAPITOLUL V
Despre stergerea si reductiunea inscriptiilor

              Art. 1788. Inscriptiile vor fi sterse sau reduse prin consimtământul părtilor interesate, capabile de a consimti la aceasta, sau în virtutea unei sentinte date în ultimă instantă, sau care a dobândit puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o stergere sau reductiune, trebuie să fie expres si autentic. (C. civ. 946).
          Dispozitiile acestui text nu se aplică imobilelor supuse regimului de carte funciară ori publicitate imobiliară
          - Legea îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
          - Regulamentul de aplicare a Legii îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997;
          - art. 33-35 si 38 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 72 iulie 1947).
          Art. 1789. Actele făcute în tară străină, care constată consimtământul pentru stergerea sau reductiunea unei inscriptii, nu sunt executorii în România decât după ce s-au vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situatiei bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte. (C. civ. 2, 1773).

CAPITOLUL VI
Despre efectul privilegiilor si ipotecilor în contra persoanelor al treilea care detin imobilul

          Art. 1790. Creditorii care au privilegiu sau ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece. (C. civ. 1722, 1746, 1778, 1779, 1791).
          Art. 1791. Dacă persoana a treia, care detine imobilul, nu îndeplineste formalitătile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rămâne îndatorată prin singurul efect al inscriptiilor, în calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, si se bucură de toti termenii de plată ce îi avea si debitorul primitiv. (C. civ. 1792 si urm.).
          Art. 1792. Detentorul este tinut în acelasi caz sau de a plăti toate capitalurile si interesele1 exigibile, la orice sumă s-ar urca, sau de a lăsa imobilul ipotecat fără nici o rezervă. (C. civ. 1785, 1793). 


1. Dobânzile

          Art. 1793. Când detentorul nu îndeplineste una din aceste obligatii pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat, pentru creanta sa. (C. civ. 1790, 1794, 1795, 1804, 1824).
          Art. 1794. Cu toate acestea, detentorul care nu este personal obligat pentru creanta ipotecară a creditorului, poate să se opună la vânzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacă au mai rămas alte imobile ipotecate pentru această datorie în posesiunea principalului sau principalilor debitori, si poate să ceară discutia prealabilă după forma regulată la titlul Despre cautionament. În timpul acestei discutii se va opri vânzarea imobilului ipotecat. (C. civ. 1662 si urm.).
          Art. 1795. Cât pentru lăsarea imobilului ipotecat, ea poate să fie făcută de către orice detentor care nu este personal obligat la datorie si care are capacitatea de a înstrăina. (C. civ. 946, 1769, 1796).
          Art. 1796. Detentorul poate să lase imobilul, chiar după ce a recunoscut obligatia sau după ce a fost condamnat în această calitate; lăsarea imobilelor nu împiedică nici pe detentor, până la adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plătind toată datoria si cheltuielile.
          Art. 1797. Lăsarea imobilului ipotecat se face prin declaratie la grefa judecătoriei situatiei imobilului.
            Judecătoria va încheia act despre aceasta.
            După cererea celui mai diligent dintre cei interesati, se va numi un curator imobilului părăsit si se va urmări vânzarea sa după formele prescrise pentru expropriatiuni1


1. Executare silită

          Art. 1798. Servitutile si drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale renasc după părăsirea sau adjudecarea imobilului.
          Art. 1799. Detentorul care a plătit datoria ipotecară, sau care a lăsat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriatiunea 1 acestui imobil, are recurs în garantie, de drept, în contra debitorului principal. (C. civ. 551, 1108, 1336 si urm.). 


1. Executare silită

CAPITOLUL VII
Despre stingerea privilegiilor si a ipotecilor

          Art. 1800. Privilegiile si ipotecile se sting:
            1. prin stingerea obligatiei principale;
            2. prin renuntarea creditorului la ipotecă;
            3. prin îndeplinirea formalitătilor si conditiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei;
            4. prin prescriptie.
            Prescriptia este câstigată debitorului, pentru bunurile care se află în posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescriptia actiunilor ce rezultă din ipotecă sau din privilegiu.
            Cât pentru bunurile care se găsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescriptia îi este câstigată prin expirarea timpului regulat pentru prescriptia proprietătii în favoarea sa; în cazul când prescriptia presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrul notariatului de stat ca nou proprietar.
            Inscriptiile luate de creditori nu întrerup cursul prescriptiei stabilite prin lege în favoarea debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului. (C. civ. 974, 1091, 1134, 1153, 1801, 1802, 1890, 1891, 1892, 1895).

CAPITOLUL VIII
Despre modul de a purga proprietătile de privilegii si ipoteci

          Art. 1801. Toate actele translative de bunuri si drepturi care se pot ipoteca se vor transcrie pe registre ce se vor tine spre acest sfârsit la notariatul de stat în a cărui rază teritorială sunt bunurile situate.
            A se vedea:
            - art. 710, 711 pct. 1-9 si 712 C. proc. civ.
            - Legea îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
          - Regulamentul de aplicare a Legii îmbunătătirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997);
          Potrivit  art. 44 din decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), sotii sunt îndreptătiti ca, de comun acord, să ceară înscrierea în cartea funciară, a dreptului sotilor asupra unui bun comun sau mentionarea calitătii de bun comun în registrul de transcriptii, pe marginea actului de dobândire.
          Art. 1802. Orice act de înstrăinare a drepturilor mentionate în articolul precedent nu se va putea opune persoanelor al treilea de nu se va fi făcut transcriptia cerută prin acel articol. (C. civ. 973, 1175, 1295, 1801, 1803).
          A se vedea:
          - Art. 712 C. proc. civ.;
          - Art. 17 alin 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoarea la cărtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938)
          - Art. 4 si 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărtilor funciare provizorii în cărti de publicitate funciară (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947)
          Art. 1803. Transcriptia prescrisă prin articolul 1801 transmite dobânditorului drepturile ce înstrăinătorul avea asupra proprietătii imobilului, dar cu privilegiile si ipotecile cu care imobilul era însărcinat. (C. civ. 1746, 1790)
          Art. 1804. Dacă noul proprietar voieste a fi apărat de urmările autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este tinut, în cursul lunii de la transcriptia actului de transmisia proprietătii, de a notifica creditorilor la domiciliile ce si-au ales când au luat inscriptiile ipotecare:
            1. contractul de dobândirea imobilului;
            2. un certificat de transcriptia lui;
            3. o tabletă în trei coloane, din care cea dintâi va cuprinde data ipotecilor si aceea a inscriptiilor, cea de a doua, numele creditorilor, si cea de a treia sumele creantelor înscrise. (C. civ. 1781 si urm., 1790, 1793, 1801, 1802, 1805, 1813).
          Art. 1805. Noul proprietar va declara prin acea notificare că este gata a plăti îndată datoriile si sarcinile ipotecare, numai până la concurenta pretului stipulat prin actul de înstrăinare sau până la valoarea la care va pretui imobilul, dacă este dăruit, fără distinctie între datoriile exigibile sau neexigibile. (C. civ. 1791, 1804, 1806).
          Art. 1806. După ce noul proprietar a făcut notificarea prescrisă în termenul defipt prin articolul 1804 si dacă pretul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate si ipotecare, orice creditor al cărui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vânzare prin licitatie publică, cu îndatorire:
            1. de a comunica această cerere noului proprietar în curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a făcut;
            2. de a se supune a sui pretul imobilului cu a zecea parte mai mult decât pretul stipulat în actul de înstrăinare.
            Toate acestea se vor comunica, după cererea în scris a creditorului, atât noului proprietar, cât si înstrăinătorului imobilului, prin judecătoria, unde s-a făcut transcriptia actului de înstrăinarea imobilului.
            Toate acestea sub pedeapsă de nulitate. (C. civ. 1807 si urm.).
          Art. 1807. Dacă creditorii nu vor cere punerea în licitatie în termenul si cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rămâne definitiv defiptă la pretul stipulat prin contract, sau la suma estimatiei în caz de donatiune, si noul proprietar va rămâne liberat de orice privilegiu si ipotecă, plătind pretul creditorilor după ordinea inscriptiei lor, sau depunându-l la casa de depozite si consemnatiuni. (C. civ. 978, 1800).
          Art. 1808. În caz de revânzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriatiunile fortate1, după stăruinta sau a creditorului care a cerut revânzarea sau a noului proprietar.
            Acela din acestia care va stărui pentru vânzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicatie pretul stipulat prin contract sau declarat după estimatie, si suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest pret. (C. civ. 1805, 1806, 1824)


1. Executare silită.

          Art. 1809. Adjudecatarul este dator, peste pretul adjudecării, a restitui dobânditorului imobilului sau donatarului deposedat toate cheltuielile ce acesta a făcut cu formarea contractului său, pentru transcriptia lui, acelea ale notificării, si cele făcute de el la vânzarea prin licitatie. (C. civ. 1341).
          Art. 1810. Dacă imobilele în urmarea licitatiei s-au adjudecat asupra dobânditorului imobilului sau a donatarului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare1


1. Ordonantă de adjudecare

          Art. 1811. Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitatie nu va putea stăvili sub nici un cuvânt adjudecarea publică, dacă nu vor consimti toti creditorii privilegiati sau ipotecari.
          Art. 1812. Dacă adjudecarea se va face asupra aceluia care cumpărase imobilul, atunci va avea recurs în contra vânzătorului, spre a fi dezdăunat de suma care excede pretul stipulat prin actul de vânzare si pentru dobânda acestui excedent. (C. civ. 1341, 1799).
          Art. 1813. În cazul când titlul noului proprietar ar cuprinde imobile si mobile, sau mai mult imobile, din care unele ipotecate si altele neipotecate, situate în aceeasi sau în diferite raze teritoriale de judecătorii, toate înstrăinate cu un singur pret sau pentru preturi deosebite si separate, sau că aceste imobile sunt cuprinse sau că nu sunt cuprinse în aceeasi exploatatiune, în aceste cazuri pretul imobilului asupra căruia sunt luate inscriptii se va determina cu analogie1 după pretul total, si va fi declarat în notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804.
            Creditorele care a cerut punerea în licitatie nu este dator, în nici un caz, a face suirea pretului cerut prin articolul 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decât cele ipotecate creantei sale.
            Noului proprietar îi rămâne totdeauna recurs în contra autorului său spre a fi dezdăunat de vătămarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achizitiei sale, sau din cauza diviziunii exploatatiunilor. (C. civ. 1804, 1830). 


1. Proportional fată de pretul total.

          Art. 1814. Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decât supunându-se ipotecii un alt imobil de aceeasi valoare, sau depunându-se, la casa de depozite si consemnatiuni, o sumă egală cu valoarea creantei asigurate prin ipotecă.
            Formele ce urmează a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedură. (C. civ. 1753, 1800).
          A se vedea art. 717 si 718 C. proc. civ.

Dispozitie tranzitorie

          Art. 1815. Femeile căsătorite până la promulgarea acestei legi vor fi datoare în curs de un an de la această epocă a cere inscriptie asupra imobilelor bărbatilor pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice.

CAPITOLUL IX
Despre publicitatea registrelor si despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de stat, însărcinati cu tinerea registrelor

          Art. 1816. Secretarii notarialelor de stat sunt tinuti de a elibera tuturor acelor ce cer copie de pe actele transcrise în registrele lor si de pe inscriptiile existente, sau certificat că nu există nici o inscriptie. (C. civ. 1804, 1817 si urm., 1822).
          Art. 1817. Ei sunt responsabili pentru orice prejudiciu ar rezulta:
            1. Din omisiunea pe registrele lor a transcriptiilor actelor de mutatie ale proprietătii, si a inscriptiilor luate în birourile notariatului de stat;
            2. Din lipsa de mentiune în certificatele lor a unei sau mai multor inscriptii existente, afară de cazul când eroarea provine din arătări nesuficiente care nu pot să le fie imputate. (C. civ. 998, 1740, 1780, 1801, 1802, 1818, 1822).
          Art. 1818. Imobilul în privinta căruia secretarul ar fi omis în certificatele sale una sau mai multe sarcine înscrise rămâne cu toate acestea încărcat cu toate sarcinile înscrise, rămânând însă noului cumpărător, care a fost indus în eroare, recurs contra secretarului pentru daunele ce i s-au cauzat prin omisiune, precum si recurs contra vânzătorului pentru întoarcerea pretului si daunelor-interese. (C. civ. 1746, 1790).
          Art. 1819. În nici un caz, secretarii notariatelor de stat nu pot refuza, nici întârzia transcriptia actelor de mutatie ale proprietătilor, inscriptia privilegiilor si drepturilor ipotecare, nici eliberarea de certificate ce se cer de părti, nici prezentarea registrelor originale când se cer de părti, sub pedeapsă de răspundere de daune-interese către părti; drept care, la caz de refuz sau întârziere nemotivată, se va încheia îndată asupra cererii părtilor proces-verbal despre aceasta de către procurorul tribunalului respectiv. (C. civ. 1822).
          Art. 1820. Secretarii notariatelor de stat vor fi tinuti de a avea un registru pe care vor înscrie zi cu zi si în ordine numerică depunerile ce li se vor fi făcut de actele de mutatie ale proprietătilor destinate de a fi transcrise; ei vor elibera deponentului un bilet de recunoastere care va purta numărul de ordine sub care s-a înscris depunerea în registru si ei nu vor putea transcrie, în registrele destinate pentru aceasta, actele de mutatie ale proprietătilor decât cu data si după ordinea în care s-a făcut depunerea acelor acte la notariatul de stat.
          Art. 1821. Toate registrele de transcriptie si inscriptie vor fi snuruite, numerotate si parafate pe fiecare pagină de către notarul de stat.
          Art. 1822. Secretarii notariatelor de stat sunt tinuti de a se conforma, în exercitiul functiunii lor, tuturor dispozitiilor capitolului prezent, sub pedeapsă de amendă de la 500 la 3.000 lei pentru întâia contraventie, si de destituire pentru a doua contraventie, fără prejudiciul daunelor-interese către părti care vor fi plătite înaintea amendei. (C. civ. 1816 si urm.).
          Art. 1823. Mentiunile de depozit, inscriptiile si transcriptiile se vor face în registre, în sir, fără nici un loc alb; nici interlinii, sub pedeapsă în contra secretarului notariatului de stat de o amendă de la 1.500 lei până la 5.000 lei si de daune-interese către părti, care vor fi plătite înaintea amendei.

TITLUL XIX
DESPRE EXPROPRIATIUNEA SILITĂ1

          Art. 1824. Creditorul poate urmări expropriatiunea:
            1. a bunurilor imobile si a accesoriilor reputate imobile care sunt proprietatea debitorului său;
            2. a uzufructului ce are debitorul asupra bunurilor de aceeasi natură. (C. civ. 462 si urm., 488 si urm., 517 si urm., 1750). 


1. Executarea silită asupra bunurilor nemiscătoare

          Art. 1825. Cu toate acestea, partea nediviză a unui coerede în imobilele unei succesiuni nu poate fi pusă în vânzare de către creditorii săi personali înaintea împărtelii sau a licitatiei ce pot provoca creditorii, dacă vor găsi de cuviintă, sau în care au dreptul de a interveni. (C. civ. 731, 785, 974, 1737).
          A se vedea art. 490 C. proc. civ.
          Cu privire la urmărirea bunurilor comune ale sotilor, a se vedea art. 33 din Codul familiei.
          Art. 1826. Imobilul unui minor sau unui interzis nu poate fi pus în vânzare înaintea vânzării mobilelor sale. (C. civ. 1662, 1794).
          Art. 1827. Discutia1 prealabilă a mobilelor nu este cerută la expropriatiunea imobilelor posedate în nediviz de către un major si un minor sau interzis, dacă datoria le este comună; asemenea, discutia1  nu se cere în cazul când urmăririle au fost începute în contra unui major sau înaintea pronuntării interdictiei. 


1. Urmărirea

          Art. 1828. Creditorul nu poate urmări vânzarea imobilelor care nu-i sunt ipotecate decât la cazul când bunurile ce-i sunt ipotecate nu ajung spre plata creantei sale. (C. civ. 1746, 1824, 1830).
          Art. 1829. Vânzarea silită a bunurilor situate în diferite raze teritoriale nu poate fi provocată decât succesiv, afară de cazul când acele bunuri fac parte din una si aceeasi exploatatiune.
            Vânzarea se urmăreste înaintea judecătoriei în a cărei rază teritorială se găseste centrul exploatatiunii sau în lipsa unui asemenea centru, partea bunurilor ce prezintă cel mai mare venit. (C. civ. 1813, 1830).
          Art. 1830. Dacă bunurile ipotecate creditorului si bunurile ce nu-i sunt ipotecate sau bunurile situate în diferite raze teritoriale fac parte din una si aceeasi exploatatiune, vânzarea unuia si altora se va urmări la un loc, dacă o cere debitorul. (C. civ. 1812, 1829).
          Art. 1831. Dacă debitorul justifică, prin contracte de arendă autentice, că venitul curat al imobilelor sale pe timp de un an este de ajuns pentru plata capitalului datoriei dobânzilor si cheltuielilor si dacă el dă delegatiei creditorului de a percepe acel venit, judecătoria poate suspenda urmăririle, care urmăriri pot fi însă continuate dacâ se prezintă vreun obstacol sau vreo opozitie la plata datoriei. (C. civ. 1101, 1132).
          Art. 1832. Vânzarea silită a imobilelor nu poate fi provocată si urmărită decât în virtutea unui titlu autentic si executoriu pentru o datorie certă si lichidă.
            Dacă datoria consistă în sume nelichidate, urmăririle sunt valabile, dar ajdudecarea nu se va putea face decât după lichidare.
          Art. 1833. Cesionarul unui titlu executor nu poate urmări expropriatiunea decât după significatiunea1 făcută debitorului despre cesiunea titlului. (C. civ. 780, 1106, 1393, 1394, 1744). 


1. Notificarea

          Art. 1834. Adjudecarea nu se poate face decât după o sentintă definitivă în ultimă instantă sau trecută în putere de lucru judecat.
          Art. 1835. Urmăririle nu pot fi anulate sub pretext că creditorul ar fi început a cere urmărire pentru o sumă mai mare decât ceea ce este datorită.
          Art. 1836. Orice urmărire de expropriatiune trebuie să fie precedată de o somatie de plată, făcută din partea creditorului, debitorului în persoană sau mandatarului său.
            Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958, dispozitiile acestui act normativ nu se aplică dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie.

TITLUL XX
DESPRE PRESCRIPTIE1

CAPITOLUL I
Dispozitii preliminare

            Art. 1837. Prescriptia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, sub conditiile determinate prin această lege. (C. civ. 645, 1091, 1200, 1800, 1887, 1888).
          A se vedea art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960). 


1. Dispozitiile titlului XX (art. 1837 si urm.), precum si celelalte dispozitii din Codul civil privitoare la prescriptia extinctivă a dreptului la actiune având un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), în măsura determinată prin art. 25 si art. 26 ale acestui decret.

            Art. 1838. Nu se poate renunta la prescriptie decât după împlinirea ei. (C. civ. 965, 1839).
          Art. 1839. Renuntarea la prescriptie este sau expresă sau tacită.
            Renuntarea tacită rezultă dintr-un fapt care presupune delăsarea dreptului câstigat.
            Art. 1840. Cel ce nu poate înstrăina nu poate renunta la prescriptie. (C. civ. 946, 948, 1306, 1536).
          Art. 1841. În materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescriptia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.
          A se vedea art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960)
          Art. 1842. Prescriptia poate fi opusă în cursul unei instante până în momentul când Curtea de Apel1 va pronunta definitiva sa decizie, asupra căreia nu mai poate reveni după lege, afară numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui să se prezume, după împrejurări, că a renuntat la dânsa.
          A se vedea nota de sub art. 1841. 


1. Potrivit art. 10 din Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992 (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992), instantele judecătoresti sunt: judecătoriile, tribunalele, curtile de apel, Curtea Supremă de Justitie.

          Art. 1843. Creditorii si orice altă persoană interesată pot să opună prescriptia câstigată debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar si dacă acel debitor, codebitor sau proprietar renuntă la dânsa. (C. civ. 562, 699, 974).
          Art. 1844. Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comert. (C. civ. 476, 963, 1310).
          A se vedea în legătură cu această reglementare preferentială:
          - art. 135 alin. 4 din Constitutia României, care enumeră bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietătii publice;
          - art. 135 alin. 3 din Constitutia României, potrivit căruia proprietatea publică apartine statului sau unitătilor administrativ-teritoriale;
          - art. 135 alin. 5 din Constitutia României, potrivit căruia bunurile proprietate publică sunt inalienabile.
          A se vedea, de asemenea:
          - art. 4 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991);
          - art. 5 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, potrivit căruia terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil;
          - Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991, republicată (M. Of. nr. 304 din 30 decembrie 1995).
          Art. 1845. Statul, stabilimentele publice si comunale, în ceea ce priveste domeniul lor privat, sunt supuse la aceleasi prescriptii ca particularii si, ca si acestia, le pot opune.
          A se vedea:
          - art. 135 alin. 2 din Constitutia României, potrivit căruia proprietatea este publică sau privată;
          - art. 6 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991), potrivit căruia domeniul privat al statului si respectiv al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile si modurile prevăzute de lege. El este supus dispozitiilor de drept comun;
          - Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991, republicată (M. Of. 304 din 30 decembrie 1995).

CAPITOLUL II
Despre posesiunea cerută pentru a prescrie

          Art. 1846. Orice prescriptie este fondată pe faptul posesiunii.
            Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de urr drept, exercitată, una sau alta, de noi însine sau de altul în numele nostru. (C. civ. 485, 486, 1847 si urm., 1909).
          Cu privire la ocrotirea posesiunii, a se vedea art. 674-676 C. proc. civ.
          Art. 1847. Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole. (C. civ. 1853, 1854, 1863).
         Art. 1848. Posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitente anormale. (C. civ. 1847, 1850).
          Art. 1849. Posesiunea este întreruptă prin modurile si după regulile prescrise în articolele 1863-1873. (C. civ. 1847).
          Art. 1850. Continuitatea si neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescriptia, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie. (C. civ. 1200, 1202, 1847).
          Art. 1851. Posesiunea este tulburată când este fundată sau conservată prin acte de violentă în contra sau din partea adversarului. (C. civ. 953, 955, 1847, 1900).
          Art. 1852. Posesiunea este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască. (C. civ. 1847).
          Art. 1853. Actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
            Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduintă a proprietarului său. (C. civ. 1858).
          Art. 1854. Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul. (C. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).
          Art. 1855. Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeasi calitate, dacă nu este probă contrarie. (C. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).
          Art. 1856. Posesiunea viciată prin vreuna din cauzele arătate în art. 1847 devine posesiunea utilă, îndată ce acel viciu încetează în vreun mod oarecare. (C. civ. 953, 955,si urm., 1847, 1900).
          Art. 1857. Posesorul care posedă nu sub nume de proprietar nu poate să schimbe el însusi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni. (C. civ. 1855).
          Art. 1858. Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât prin vreunul din următoarele patru moduri:
            1. când detinătorul lucrului primeste, cu bună-credintă de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinta lucrului ce detine;
            2. când detinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care tine posesiunea prin acte de rezistentă la exercitiul dreptului său;
            3. când detinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credintă;
            4. când transmisiunea posesiunii din partea detinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credintă. (C. civ. 1855, 1857, 1859, 1861).
          Art. 1859. În toate cazurile când posesiunea aceluiasi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros. (C. civ. 1858, 1860, 1861).
          Art. 1860. Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său. (C. civ. 653, 1859 si urm.).
          Art. 1861. Dispozitiile celor două articole precedente nu derogă la cele prescrise prin articolul 1858, în ultimul său alineat. (C. civ. 1859, 1860).
          Art. 1862. Dacă viciul posesiunii consistă în discontinuitatea, în interuptiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca să nu fie prescriptia împlinită îl poate opune.
            Dacă clandestinitatea si tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative si nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privinta căror posesiunea a avut asemenea caracter. (C. civ. 1847, 1853 si urm.).

CAPITOLUL III
Despre cauzele care întrerup sau care suspendă cursul prescriptiei

SECTIUNEA I
Despre cauzele care întrerup prescriptia

          Art. 1863. Prescriptia poate fi întreruptă sau în mod natural sau în mod civil. (C. civ. 1847, 1864 si urm.).
          A se vedea:
          - Art. 16 si 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), care reglementează întreruperea cursului prescriptiei.
          Art. 1864. Este întrerupere naturală:
            1. când posesorul este si rămâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinta lucrului, sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană;
            2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinatiei sale. (C. civ. 1863).
          Art. 1865. Întreruperea civilă se operează:
            1. printr-o cerere făcută în judecată, fie introductivă de instantă sau numai incidentă într-o instantă deja începută;
            2. printr-un act începător de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea executiei unui titlu cărui legea recunoaste puterea executorie;
            3. prin recunoasterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra cărui prescrie. (C. civ. 1905).
          Art. 1866. Efectele întreruperii prescriptiei prin vreunul din modurile naturale sunt absolute; întreruperea civilă, afară de exceptiile cuprinse în articolele 1872 si 1873 si altele asemenea, nu foloseste decât celuia ce o face si nu vatămă decât celui contra cărui se face. (C. civ. 1864, 1867 si urm.).
          Art. 1867. Întreruperea, fie civilă, fie naturală, sterge cu totul orice prescriptie începută înaintea sa; în nici un caz acea prescriptie nu mai poate fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o nouă prescriptie după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor si regulilor aci mai jos stabilite. (C. civ. 1864, 1866, 1868).
          Art. 1868. Cererea făcută în judecată nu va putea întrerupe prescriptia decât dacă va fi în cuviintată de judecătorie prin hotărâre de nerevocabilă autoritate1.
            În cazul acesta nici o prescriptie nu poate curge de la formarea cererii în judecată si până la pronuntarea unei asemenea hotărâri. (C. civ. 1870, 1871). 


1. Hotărâre definitivă

          Art. 1869. Dacă cel ce a format cererea în judecată lasă să se perime acea actiune a sa prin nelucrare; dacă se dezistă de acea cerere pentru oricare alt motiv, afară de nulităti de formă sau de necompetinta instantei către care a fost făcut, nici o întrerupere de prescriptie nu poate fi. (C. civ. 1865, 1868, 1870).
          Cu privire la perimare a se vedea art. 248-254 C. proc. civ., iar cu privire la dezistare a se vedea art. 246-247 C. proc. civ.
          Art. 1870. Cererea în judecată întrerupe prescriptia, după regulile cuprinse în articolul 1868 si 1869, chiar în cazul când este adresată la o instantă judecătorească necompetentă si chiar dacă este nulă pentru lipsă de forme. (C. civ. 1868, 1869, 1871).
          Art. 1871. În cazurile prevăzute în articolul precedent, prescriptia nu va fi întreruptă decât dacă cel interesat va fi făcut, mai înainte de hotărârea de peremtiune1, ce ar putea fi pronuntată în contra sa, o nouă cerere în bună si cuvenită formă, si dacă această după urmă cerere va fi încuviintat, după cum se arată la articolul 1868. (C. civ. 1870).
          Textul a fost modificat implicit ca urmare a modificării prevederilor din Codul de procedură civilă privitoare la perimare (art. 248-254), potrivit cărora perimarea operează de drept. 


1. Perimare

          Art. 1872. Întreruperea civilă a prescriptiei, făcută în contra unuia din debitorii solidari, are efect în contra tuturor celorlalti codebitori ai săi.
            Întreruperea civilă făcută în contra unuia din mostenitorii unui debitor solidar nu are efect în contra celorlalti comostenitori, chiar dacă creanta ar fi ipotecară, dacă obligatia nu este nedivizibilă. Asemenea întrerupere nu are efect în contra codebitorilor debitorului defunct, decât în măsura părtii de obligatie a mostenitorului contra cărui s-a făcut întreruperea.
            Spre a întrerupe prescriptia în contra acelor codebitori, trebuie o întrerupere făcută în contra tuturor mostenitorilor debitorului defunct. (C. civ. 742, 1036 si urm., 1045, 1057, 1062, 1873).
          Art. 1873. Întreruperea civilă a prescriptiei, făcută în contra debitorului principal, are efecte si în contra cautiunii.
            Întreruperea făcută în contra cautiunii nu poate opri cursul prescriptiei datoriei principale. (C. civ. 1652 si urm., 1679 si urm.).

SECTIUNEA II
Despre cauzele care suspendă cursul prescriptiei

          Art. 1874. Suspendarea opreste cursul prescriptiei pe timpul cât durează, fără însă a o sterge pentru timpul trecut. (C. civ. 1875 si urm.).
          A se vedea:
          - Art. 13-15 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), care reglementează suspendarea cursului prescriptiei.
          Art. 1875. Prescriptia curge în contra oricărei persoane care n-ar putea invoca o exceptie anume stabilită prin lege. (C. civ. 1876 si urm.).
          Art. 1876. Prescriptia nu curge în contra minorilor si interzisilor, afară de cazurile determinate prin lege. (C. civ. 1900, 1908).
          Art. 1877. Prescriptia curge în contra femeii măritate în privinta averii sale parafernale, chiar si dacă aceea se află sub administratia bărbatului, cu rezerva însă, pentru cazul acesta, de actiune recursorie a femeii în contra bărbatului.
          Dispozitiile art. 1877 si 1878 au fost abrogate implicit de Codul familiei (art. 30-36), care a instituit între soti regimul legal al bunurilor comune, de la care nu se poate deroga prin conventii.
          Art. 1878. Prescriptia nu curge pe cât timp tine căsătoria, în contra femeii măritate, în privinta imobilelor dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de căsătorie, decât, dacă va fi început a curge mai înainte de căsătorie, sau din momentul separatiei patrimoniilor, conform articolelor 1256-1270, oricare ar fi epoca în care a început posesiunea.
          A se vedea nota de sub art. 1877.
          Art. 1879. (Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacitătii civile a femeii măritate).
          Art. 1880. Nu este asemenea supusă prescriptiei, pe cât timp tine căsătoria, nici o actiune a femeii care ar putea să se răsfrângă cumva în contra bărbatului, de ar fi exercitată de femeie contra unei a treia persoane.
          A se vedea nota de sub art. 1538.
          Art. 1881. Prescriptia nu curge între soti, pe cât timp tine căsătoria. (C. civ. 1882 si urm.).
          A se vedea si dispozitiile art. 14 alin. final din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
          Art. 1882. Prescriptia nu curge contra mostenitorului beneficiar în respectul creantelor sale asupra succesiunii.
            Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinta creantelor, nici în privinta drepturilor reale. (C. civ. 713, 1883).
          Art. 1883. Regulile prescrise prin articolul precedent se aplică si la prescriptia dintre administratorul legal al averii unei persoane si acea persoană, precum dintre o succesiune vacantă si persoana numită curator al ei. (C. civ. 1882).
          Succesiunea vacantă la care se referă textul era reglementată prin art. 724-727, care au încetat de a mai avea aplicare odată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială (B. Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B. Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960). Potrivit acestui decret, notarul de stat eliberează certificat că succesiunea este vacantă, dacă sunt întrunite conditiile prevăzute de lege, iar bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului; prin urmare, nu mai pot exista raporturi între mostenire si curator.
          2. A se vedea si dispozitiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă.
          Art. 1884. Prescriptia curge atât în folosul cât si în contra unei succesiuni vacante, chiar si dacă n-are curator, si chiar în timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului si de 40 zile pentru deliberare. (C. civ. 706 si urm.).
          A se vedea nota de sub art. 1883.
          Art. 1885. Prescriptia unei creante conditionale sau cu termen nu poate începe decât din momentul când s-a împlinit conditia sau a expirat termenul.
            Actiunile reale ale creditorului sau proprietarului sunt, prin exceptie, supuse prescriptiei în folosul celui ce detine lucrul, chiar si mai înainte de realizarea conditiilor, sau de expirarea termenelor la care acele actiuni pot fi subordonate. (C. civ. 1017, 1022, 1337).
          Cu privire la prescriptia drepturilor sub conditie suspensivă sau cu termen suspensiv, a se vedea art. 7 alin 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).

CAPITOLUL IV
Despre timpul cerut pentru a prescrie

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

          Art. 1886. Nici o prescriptie nu poate începe a curge mai înainte de a se naste actiunea supusă acestui mod de stingere.
          A se vedea si dispozitiile art. 7 alin. 1 si 2, art. 8, 10, 11 si 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
          Art. 1887. Termenul prescriptiei se calculează pe zile, si nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescriptia începe nu intră în acel calcul. (C civ. 1888, 1889).
          Art. 1888. Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul noptii si se fineste la miezul noptii următoare.
          Art. 1889. Prescriptia nu se socoteste câstigată, decât după împlinirea celei după urmă zile a termenului defipt prin lege.
          A se vedea si dispozitiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).

SECTIUNEA II
Despre prescriptia de 30 de ani

          Art. 1890. Toate actiunile atât reale cât si personale, pe care legea nu le-a declarat nedescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescriptie să fie obligat a produce vreun titlu, si fără să i se poată opune reaua-credintă. (C. civ. 557, 565, 639, 645, 700, 840, 1091).
          1. A se vedea art. 3 si 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960);
          2. Potrivit art. 22 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), impozitele si taxele datorate statului, contributia pentru asigurări sociale, precum si primele de asigurare datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii, rămân supuse dispozitiilor privitoare la prescriptie din legile speciale.
          Art. 1891. Instantele începute si delăsate se vor prescrie, în lipsă de cerere de peremtiune, prin 30 ani socotiti de la cel de pe urmă act de procedură, oricare ar fi termenul de prescriptie al actiunilor în urma cărora se vor fi început acele instante.
          1. Textul a fost implicit modificat prin Legea nr. 394 din 23 iunie 194 3 pentru accelerarea judecătilor în materie civilă si comercială care, prin art. 64, a instituit perimarea de drept.
          2. A se vedea, de asemenea, nota 1 de sub art. 1890.
          Art. 1892. Renditele sau creantele ale căror capete1 nu sunt niciodată exigibile si care produc în folosul creditorului interese periodice2 sau în perpetuu3 sau pe viată, se prescriu prin 30 de ani începând de la data titlului lor constitutiv.
          A se vedea nota 1 de sub art. 1890, precum si art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960). 


1. Capital.
2. Venituri periodice
3. Rente perpetue

          Art. 1893. După 28 de ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urmă titlu, debitorul poate fi constrâns să procure un nou titlu creditorului sau reprezentantilor săi.
          A se vedea nota de sub art. 1892.
          Art. 1894. Regulile prescriptiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu si care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispozitiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor. (C. civ. 557, 619, 623 si urm., 639 si urm., 700, 722, 783, 789, 833, 840, 931, 1334, 1359, 1512, 1800 pct. 4, 1901).

SECTIUNEA III
Despre prescriptiile de 10 până la 20 de ani

          Art. 1895. Cel ce câstigă cu bună-credintă si printr-o justă cauză un nemiscător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieste în circumscriptia tribunalului judetean unde se află nemiscătorul, si prin douăzeci de ani dacă locuieste afară din acea circumscriptie. (C. civ. 486, 487, 1896).
          Art. 1896. Dacă adevăratul proprietar a locuit, în diferite timpuri, în circumscriptia tribunalului judetean unde se află nemiscătorul, si afară dintr-însa, prescriptia se va completa adăugându-se, la anii de prezentă, un număr de ani de absentă îndoit decât cel ce lipseste la anii de prezentă pentru ca să fie zece.
          Art. 1897. Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.
            Un titlu nul nu poate servi de bază prescriptiei de 10 până la 20 de ani.
            Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescriptia de 10 până la 20 ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentantii dreptului său, dacă posesorul n-a cunoscut cauza anulabilitătii. (C. civ. 1858, 1895).
            Art. 1898. Buna-credintă este credinta posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
            Este destul ca buna-credinta să fi existat în momentul câstigării imobilului.
          Art. 1899. Justa cauză trebuie să fie totdeauna probată de cel ce invocă prescriptia de 10 până la 20 ani.
            Buna-credintă se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credintă. (C. civ. 486, 487, 960).
          Art. 1900. Actiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei conventii, se prescrie prin 10 ani, în toate cazurile când legea nu dispune altfel.
            Această prescriptie nu începe a curge, în caz de violentă, decât din ziua când violenta a încetat; în caz de eroare sau de dol, din ziua când eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii căsătoriei; în contra minorilor din ziua majoritătii, iar în respectul interzisilor din ziua când s-a ridicat interdictia. (C. civ. 790, 799, 953 si urm., 1157, 1837 si urm., 1895 si urm., 1903).
          1. A se vedea art. 2, 3 si 9 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
          2. Partea din cuprinsul textului "pentru actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii căsătoriei" a fost abrogată implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitătii civile a femeii măritate (promulgată prin Decretul nr. 1412, M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932)
          Art. 1901. Orice actiune a minorului contra tutorelui, relativă la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani, începând de la majoritatea sa. (C. civ. 1890).
          Textul a fost implicit modificat prin art. 3 si 14 din Decretul nr. 167/1958 privitor ln prescriptie extinctivă.
          Art. 1902. După 10 ani, arhitectii si întreprinzătorii de lucrări sunt desărcinati de răspunderea la care sunt supusi pentru stricăciunea în tot sau în parte a constructiei, prin viciile de construire sau prin viciile pământului. (C. civ. 1483).
          Textul a fost implicit modificat prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă.
          A se vedea Legea nr. 10/1995 privind calitatea în constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).

SECTIUNEA IV
Despre câteva prescriptii particulare1

          Art. 1903. Actiunea maistrilor si institutorilor de stiinte sau de arte, pentru lectiile ce dau cu luna;
            a ospătarilor si găzduitorilor, pentru nutrirea si locuirea ce procură, si a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânsii procurate si a simbriilor;
            se prescriu prin sase luni. (C. civ. 1905, 1908).
          A se vedea art. 176 din Codul muncii. 


1. În afară de prescriptiile speciale prevăzute în această sectiune, a se vedea si:
- art. 37 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cărtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938);
- art. 4, 5, 9 si 11 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960);
- art. 103 din Codul aerian (Decretul nr. 516, B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953);
- art. 52, 55 si 60 din Codul familiei;
- art. 23 si 24 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954);
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).
- art. 97-101 din Ordonanta Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie, privind executarea creantelor bugetare (M. Of. nr. 23 din 31 ianuarie 1996) care reglementează prescriptia dreptului de a cere executarea silită.

          Art. 1904. Actiunea medicilor, a chirurgilor si a apotecarilor, pentru vizite, operatii si medicamente;
            a negutătorilor, pentru marfele ce vând la particularii care nu sunt negutători;
            a directorilor de pensionate, pentru pretul pensiunii scolarilor lor, si a altor maistri, pentru pretul uceniciei;
            a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor; se prescriu printr-un an. (C. civ. 1905, 1908).
          Cu privire la alin. 4, a se vedea art. 176 din Codul muncii.
          Art. 1905. Prescriptia în cazurile mai sus arătate se va împlini, chiar dacă ar urma serviciile, lucrările si predările acolo mentionate.
            Ea nu încetează de a curge decât când s-a încheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverintă, ori s-a format cerere în judecată. (C. civ. 1865, 1903, 1906, 1908).
          Art. 1906. Cu toate acestea, cei cărora vor fi opuse aceste prescriptii pot dovedi, prin orice mijloace, că plata este încă datorată.
          Art. 1907. Veniturile renditelor perpetue sau pe viată;
            prestatiunile periodice ale pensiunilor alimentare, chiriile caselor si arenzile bunurilor rurale;
            dobânzile sumelor împrumutate si în genere tot ce se plăteste cu anul sau la termene periodice mai scurte;
            se prescriu prin 5 ani. (C. civ. 1429, 1587, 1639, 1908).
          Termenul de prescriptie al dreptului la actiune cu privire la obligatiile prevăzute de acest text este stabilit în art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
          Art. 1908. Prescriptiile prezentei sectiuni curg în contra minorilor si interzisilor, rămânând acestora recurs în contra tutorilor lor. (C. civ. 1711).
          Cu privire la curgerea prescriptiei împotriva celor lipsiti de capacitatea de exercitiu, a se vedea art. 14 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă.
          Art. 1909. Lucrurile miscătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuintă de vreo curgere de timp.
            Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găseste, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are. (C. civ. 472, 485, 972, 1156, 1598, 1730, 1751, 1846, 1910).
          A se vedea nota de sub art. 1844.
          Art. 1910. Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publică, sau de la negutător care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate să ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului pretul ce l-a costat.
          Art. 1911. Prescriptiile începute la epoca publicării acestui codice se vor regula după legile cele vechi.

Dispozitii generale

          Art. 1912. Codicii Domnilor Calimach si Caragea, si orice alte legi civile anterioare, ordonantele domnesti si instructiunile ministeriale din ambele Principatele-Unite, sunt abrogate în tot ce nu este conform regulilor prescrise în prezentul codice.
          Art. 1913. Acest codice civil se va pune în lucrare la 1 iulie anul 1865.
          Prin Decretul din 2 iulie 1865, punerea în aplicare a Codului civil a fost amânată pentru data de 1 decembrie 1865.
          Art. 1914. Fiica dotată înaintea promulgării acestei legi, de voieste a veni la o ereditate deschisă în urma promulgării acestei legi, va fi obligată a reporta dota.

Inapoi  Coduri   Inapoi la legislatie


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.