pagina a II-a
adoptat prin D.L. nr. 1.233/1887 M. Of. nr. 31/10 mai 1887*
CARTEA I
Despre comert în general
TITLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - În comert se aplicã legea de fatã.
Unde ea nu dispune se aplicã Codul civil.
* Prezentare dupã Codul comercial
editat, cu toate modificãrile intervenite pânã în
anul 1944, de cãtre Ministerul Justitiei.
Art. 2. - Bursele, bâlciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile si antrepozitele, precum si celelalte institutii care servesc comertului se reglementeazã prin legile si regulamentele lor speciale.
Art. 3. - Legea considerã ca fapte de comert:
1. Cumpãrãrile de producte sau de mãrfuri spre a se
revinde, fie în naturã, fie dupã ce se vor fi lucrat
sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si
cumpãrarea, spre a se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte
titluri de credit circulând în comert;
2. Vânzãrile de producte, vânzãrile si închirierile
de mãrfuri în naturã sau lucrate si vânzãrile
de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând
în comert, când vor fi fost cumpãrate cu scop de revânzare
sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri
de credit circulând în comert;
4. Cumpãrãrile sau vânzãrile de pãrti
sau de actiuni ale societãtilor comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. Întreprinderile de spectacole publice;
7. Întreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;
8. Întreprinderile de constructii;
9. Întreprinderile de fabrici, de manufacturã si imprimerie;
10. Întreprinderile de editurã, librãrie si obiecte
de artã când altul decât autorul sau artistul vinde;
11. Operatiunile de bancã si schimb;
12. Operatiunile de mijlocire (sãmsãrie) în afaceri
comerciale;
13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe
apã sau pe uscat;
14. Cambiile si ordinele în producte sau mãrfuri;
15. Construirea, cumpãrarea, vânzarea si revânzarea
de tot felul de vase pentru navigatia interioarã si exterioarã
si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;
16. Expeditiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile
maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatie;
17. Asigurãrile terestre, chiar mutuale, în contra daunelor
si asupra vietii;
18. Asigurãrile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;
19. Depozitele pentru cauzã de comert;
20. Depozitele în docuri si întrepozite*, precum si toate operatiunile
asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisurilor de gaj, liberate
de ele.
* Termenului de "întrepozit" îi corespunde sinonimul "antrepozit",
care are întelesul de clãdire pentru depozitarea mãrfurilor.
Art. 4. - Se socotesc, afarã de acestea, ca fapte de comert,
celelalte contracte si obligatii ale unui comerciant, dacã nu sunt
de naturã civilã sau dacã contrariul nu rezultã
din însusi actul.
Art. 5. - Nu se poate considera ca fapt de comert cumpãrarea
de producte sau de mãrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumul
cumpãrãtorului, ori al familiei sale; de asemenea, revânzarea
acestor lucruri si nici vânzarea productelor pe care proprietarul
sau cultivatorul le are dupã pãmântul sãu, sau
cel cultivat de dânsul.
Art. 6. - Asigurãrile de lucruri sau stabilimente* care
nu sunt obiectul comertului si asigurãrile asupra vietii sunt fapte
de comert numai în ce priveste pe asigurãtor.
Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert în
ce priveste pe necomercianti, afarã numai dacã ele n-au o
cauzã comercialã.
* Termenul de "stabiliment" are în acest context sensuI de "local,
clãdire".
Art. 7. - Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având
comertul ca o profesie obisnuitã, si societãtile comerciale.
Art. 8. - Statul, judetul si comuna nu pot avea calitatea de comercianti.
Art. 9. - Orice persoanã care, într-un chip accidental,
face o operatiune de comert, nu poate fi consideratã ca comerciant;
ea este însã supusã legiilor si jurisdictiei comerciale
pentru toate contestatiile ce se pot ridica din aceastã operatiune.
Art. 10-12. - (Abrogate prin art. V din D. nr. 185/1949 pentru
modificarea si abrogarea unor dispozitiuni privitoare la majorat, la capacitate
în materia contractelor de muncã si emancipatiune - B. Of.
nr. 25/30 aprilie 1949).
Art. 13. - Tatãl sau mama care exercitã puterea pãrinteascã,
sau în lipsã-le tutorul, nu pot continua comertul în
interesul unui minor, dacã nu vor fi autorizati, cel dintâi
de tribunalul civil si cel de al doilea prin încheierea consiliului
de familie* omologatã de tribunal.
Actul de autorizare va fi afisat si publicat conform art. 10**.
* Reglementãrile privind statutul personal aI femeii adoptate
ulterior, stabilesc un alt regim juridic privind drepturile civile ale
femeii decât cele mentionate în Codul comercial. Astfel:
- În conformitate cu dispozitiile Legii din 20 aprilie 1932 privitoare
la ridicarea incapacitãtii civile a femeii mãritate (M. Of.
nr. 94/20 aprilie 1932), femeia are deplinãtatea exercitãrii
drepturilor civile.
- Codul familiei, L. nr. 4/1953 (B. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954), la
art. 1 alin. 4, prevede cã în relatiile dintre soti precum
si în exercitiul drepturilor fatã de copii, bãrbatul
si femeia au drepturi egale.
Constitutia României din 1991 stabileste, în ceea ce priveste
drepturile personale ale cetãtenilor, cã nu se face nici
o discriminare de orice naturã; prin art. 16 se statueazã
cã cetãtenii sunt egali în fata legii si în fata
autoritãtilor publice fãrã privilegii si fãrã
discriminãri.
Institutia "consiliului de familie" nu mai are aplicare.
** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
Art. 14. - Interzisul si cel pus sub un consiliu judiciar* nu pot
fi comercianti si nici a continua un comert.
* Potrivit art. 146 din Codul familiei, pânã la punerea
sub interdictie prin hotãrâre judecãtoreascã
de cãtre instanta civilã, se va putea numi un curator; prin
urmare, institutia consiliului judiciar nu mai este operantã, în
prezent acesteia corespunzându-i institutia curatelei.
Art. 15-16. - (Abrogate prin Legea privitoare la incapacitatea
civilã a femeii mãritate, din 20 aprilie 1932 - M. Of. nr.
94/20 aprilie 1932).
Art. 17. - Când prin contractul de cãsãtorie*
bãrbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câstigate de
femeie**, aceste bunuri si veniturile lor rãmân exclusiv afectate
la plata datoriilor comerciale.
* În ceea ce priveste contractul de cãsãtorie, legislatia
actualã în materie de stare civilã (Codul familiei
L. nr. 4/1953 si L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã
- M. Of. nr. 282/11 nov.1996) nu are în vedere încheierea unui
contract de cãsãtorie; ca atare, referirea la contractul
de cãsãtorie este caducã.
** Referitor la capacitatea civilã a sotilor, art. 4 din D.
nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of.
nr. 8/30 ianuarie 1954) si art. 25 din Codul familiei prevãd cã
bãrbatul si femeia sunt egali în cãsãtorie.
- În legãturã cu regimul bunurilor, potrivit Legii
din 20 aprilie 1932 (M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932), bãrbatul nu
are vreun drept asupra bunurilor câstigate de sotie.
În prezent, regimul bunurilor sotilor este reglementat prin art.
30 si urmãtoarele din Codul familiei L. nr. 4/1953 - M. Of. nr.
1/4 ianuarie 1954.
Art. 18. - (Abrogat partial - implicit prin Legea din 20 aprilie
1932 - M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932 - si abrogat expres prin art. V din
D. nr. 185/1949 - M. Of. nr. 25/30 aprilie 1949).
Art. 19. - Contractul de cãsãtorie* între persoane
dintre care una este comerciantã va trebui sã fie trimis
în copie certificatã, în termen de o lunã de
la data lui, de cãtre ofiterul stãrii civile** care a celebrat
cãsãtoria, la tribunalul în jurisdictia cãruia
se gãseste stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform
art. 10***.
Ofiterul stãrii civile care va omite a îndeplini îndatorirea
impusã prin acest articol va fi supus la o amendã de 25 pânã
la 100 de lei; iar dacã omisiunea a fost fãcutã cu
rea-credintã, la destituire; în amândouã cazurile,
fãrã prejudiciul drepturilor pãrtilor interesate.
* Pentru contractul de cãsãtorie a se vedea nota de la
art. 17.
** În prezent, potrivit L. nr. 119/1996 cu privire la actele
de stare civilã si Metodologiei nr. 1/1997 pentru aplicarea unitarã
a dispozitiilor L. nr. 119/1996 actele de stare civilã (M. Of. nr.
318bis/19 noiembrie 1997), nu se instituie obligatia cunoasterii de cãtre
ofiterul de stare civilã a profesiei, ocupatiei viitorilor soti
si nici trimiterea din oficiu a unui extras de pe actul de cãsãtorie
instantelor judecãtoresti.
Potrivit art. 13, art. 21 si art. 22 din L. nr. 26/1990 privind Registrul
comertului (republicatã în M. Of. nr. 49/4 februarie 1998),
orice mentiune sau modificare privitoare la încheierea cãsãtoriei
se înregistreazã în Registrul comertului, la cererea
comerciantului, care în cazul când nu îndeplineste aceastã
obligatie în termenul stabilit suportã sanctiunile prevãzute
la Capitolul V din lege.
*** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
Art. 20. - Dacã sotul* devine comerciant în urma cãsãtoriei
sale, dânsul este dator sã depunã copie dupã
contractul sãu de cãsãtorie**, în termen de
o lunã***, din ziua când si-a început comertul, sub
pedeapsã, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar
simplu.
* Textul, potrivit Codului familiei (L. nr. 4/1953 - M. Of. nr. 1/4
ianuarie
1954), are aplicabilitate pentru ambii soti.
**Contractul de cãsãtorie va fi înteles în
sens de certificat de cãsãtorie, asa cum este definit de
L. nr. 119/1996 si Metodologia nr. 1/1997.
*** Termenul de o lunã prevãzut la art. 20, de depunere,
la Oficiul Registrului Comertului, a copiei dupã certificatul de
cãsãtorie este modificat implicit prin L. nr. 26/1990, care
la art. 21 lit. h) coroborat cu art. 22 prevede obligativitatea depunerii
copiei dupã certificatul de cãsãtorie în termen
de 15 zile; în cazul neîndeplinirii obligatiei, comerciantul
va suporta sanctiunile prevãzute la Cap.V din L. nr. 26/1990.
Art. 21. - Cererea de separatie de patrimonii între soti* dintre
care unul este comerciant trebuie sã fie publicatã în
modul prevãzut la art. 10 **.
Hotãrârea asupra cererii de separatie nu va fi pronuntatã
decât dupã o lunã de zile de la suszisa publicatie.
Dacã se admite separatia, hotãrârea definitivã***
va trebui sã fie publicatã tot în acelasi mod, în
termen de o lunã de la data ei.
În lipsa acestei publicatii, creditorii comertului sotului pot opune,
oricând interesul lor o cere, nulitatea separatiei pronuntate si
sã atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacã
a avut loc.
Deosebit de aceasta, ei pot sã exercite actiunea ce le acordã
art. 975 din Codul civil, când separatia ar fi fost fãcutã
în frauda drepturilor lor.
* Separatia de patrimonii este reglementatã în art. 36
alin. 2 din Codul familiei - L. nr. 4/1953.
** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
*** Pentru hotãrârea judecãtoreascã definitivã
de împãrtire a bunurilor comune, pronuntatã în
cursul exercitãrii comertului, se vor face mentiuni în Registrul
comertului, potrivit art. 21 lit.d) si art.22 din L. nr. 26/1990.
A se vedea si art. 7 si art. 22 din L. nr. 26/1990, care prevãd
cã hotãrãrile judecãtoresti rãmase definitive
se trimit de cãtre instantele de judecatã, în termen
de 15 zile, Oficiului Registrului Comertului.
Publicitatea Iegalã se face potrivit art. 41 din L. nr. 31/1990
privind societãtile comerciaIe, republicatã în M. Of.
nr. 33/29 ianuarie 1998.
Art. 22. - Registrele obligatorii pentru comercianti sunt: registrul
jurnal, registrul inventar si registrul copier*.
* Potrivit Legii contabilitãtii nr. 2/1991 (M. Of. nr. 265/27
decembrie 1991), în prezent, denumirii de "registru copier" îi
corespunde denumirea de "cartea mare".
A se vedea si registrele obligatorii prevãzute de L. nr. 31/1990
privind societãtiIe comerciale, repubIicatã în M. Of.
nr. 33/29 ianuarie 1998, precum si O. nr. 4/1998 pentru aprobarea Instructiunilor
nr. 2/1998 privind transferul registrelor actionarilor societãtilor
comerciale între douã registre independente - M. Of. nr. 119/19
martie 1998.
Art. 23. - Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal
sã înscrie pe fiecare zi ce are sã ia si ce are sã
dea, operatiunile comertului sãu, conventiile, acceptãrile
sau girurile efectelor comerciale si în general tot ce primeste si
plãteste sub orice titlu, trecând la fiecare sfârsit
de lunã si sumele întrebuintate pentru cheltuielile casei
sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre* ce se obisnuiesc
în contabilitatea comercialã, dar care nu sunt obligatorii.
* A se vedea L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/1991.
Art. 24. - Comerciantul este dator a forma la începutul comertului
sãu si în fiecare an, sub a sa semnãturã, un
inventar de averea sa mobilã si imobilã si de datoriile sale
active si pasive*, încheind
bilantul cuvenit. Acest inventar si bilant le va copia în registrul
special pentru aceasta si le va semna.
Toate efectele si datoriile active trebuie evaluate în inventar si
bilant, dupã pretul curent la epoca facerii inventarului.
Datoriile active greu de încasat sau îndoioase se vor pretui
dupã probabilitate; creantele ce nu se pot încasa se vor înscrie
numai pentru memorie.
Dacã sunt mai multi tovarãsi solidari trebuie sã subsemneze
fiecare.
* L. nr. 26/1990, la art. 13 lit.a), prevede cã cererea de înmatriculare
depusã de comerciant la Registrul comertului va cuprinde date privitoare
la averea si modul de evaluare a acesteia, iar la art. 21 lit. h) prevede
cã se vor face mentiuni în Registrul comertului cu privire
la orice modificare referitoare la actele, faptele si mentiunile înregistrate
potrivit art. 20 din lege.
Art. 25. - El este tinut a copia în registrul special si dupã
ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.
Art. 26. - Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare paginã
si, afarã de registrul copier*, parafate de un judecãtor
al tribunalului locului de resedintã al comerciantului, sau de cãtre
judecãtorul ocolului respectiv în localitãtile unde
nu existã tribunal**.
Pe ultima paginã a acestor registre, judecãtorul va constata
numãrul filelor ce compun fiecare registru si va semna aceastã
certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecãtoriei**.
* Pentru registrul copier, a se vedea nota de la art. 22.
** Potrivit Regulamentului de aplicare a L. nr. 82/1991 (M. Of. nr.
303 bis/22 decembrie 1993) registrul jurnal si registrul inventar se înregistreazã
numai la organele fiscale.
- Judecãtoriile de ocol au fost desfiintate prin L. nr. 18/1948
(M. Of. nr. 35/1948), pentru modificarea Codului de procedurã civilã
(care a abrogat Legea judecãtoriilor de ocoale).
- Potrivit L. nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã
(republicatã în M. Of. nr. 259/30 septembrie 1997), instantele
judecãtoresti sunt: judecãtoriile, tribunalele, curtile de
apel si Curtea Supremã de Justitie.
- În procesele si cererile comerciale, cu exceptia celor al cãror
obiect are o valoare de pânã la 10 milioane lei inclusiv,
competenta materialã în primã instantã apartine
tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã
civilã (Ministerul de Justitie, 1993); litigiile comerciale al cãror
obiect are valoarea de pânã la 10 milioane lei se judecã
de judecãtorii, potrivit art. 1 pct. 1 din Codul de procedurã
civilã.
- Competenta teritorialã a instantelor judecãtoresti în
litigiile comerciale este stabilitã prin art. 6 si urmãtoarele
din Codul de procedurã civilã.
Art. 27. - Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea,
afarã de copier*, vor fi prezentate tribunalului sau judecãtorului
de ocol la finele fiecãrui an comercial spre încheiere si
vizã**.
Tribunalul sau judecãtorul de ocol va pune imediat, sub ultima operatiune
înscrisã, urmãtoarea vizã: "Astãzi la
... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului
... si s-a vizat cu a noastrã
semnãturã" punându-se si sigiliul tribunalului sau
judecãtoriei***.
* Pentru registrul copier a se vedea nota de la art. 2.
** A se vedea nota de la art. 26.
*** Textul art. 27 este inaplicabil în forma actuaIã deoarece
potrivit L. nr. 82/1991 si regulamentului de aplicare a acesteia (M. Of.
nr. 303 bis/22 decembrie 1993), activitãtile stabilite în
sarcina instantelor revin în prezent organelor fiscale.
Art. 28. - La fiecare tribunal comercial* si, în localitãtile
unde acesta nu existã, la fiecare tribunal de judet*, se va tine
un registru în care se va înscrie numele comerciantilor** care
si-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum si numãrul
filelor fiecãruia. Tot astfel se va urma si cu registrele pe care
comerciantul le prezintã anual pentru încheiere si vizã*.
Dacã numerotarea sau viza unui registru a fost fãcutã
de judecãtorul de ocol*, atunci acesta, la finele fiecãrui
an, este dator sã trimitã un tablou tribunalului judetului
sau tribunalului comercial respectiv*.
* A se vedea nota de la art.26.
** Înmatricularea comerciantilor, persoane fizice sau juridice,
se face dupã regulile prevãzute de L. nr. 26/1990 privind
Registrul comertului, L. nr. 31/1990 privind societãtile comerciale
si de N.M. nr. P/608-773/1998 privind modul de tinere a registrelor comertului
si de efectuare a înregistrãrilor - M. Of. nr. 176/11 mai
1998.
În ceea ce priveste registrele comerciantilor si verificarea
modului cum sunt efectuate înregistrãrile, acestea sunt supuse
controlului prevãzut de L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/ 1991.
Art. 29. - Registrele comerciantilor vor fi tinute în limba
românã sau vreuna din limbile
moderne europene, dupã ordinea
datei fiecãrei operatiuni, fãrã a se lãsa vreun
loc în alb, fãrã stergere sau adãugire; se pot
face îndreptãri si stersãturi, dacã aceasta
este necesar; se vor face însã numai astfel ca cuvintele îndreptate
sau sterse sã fie citibile*.
* A se vedea L. nr. 82/1991 si regulamentul de aplicare a acesteia.
Potrivit art. 3 din L. nr. 82/1991 si art. 54 din Legea bancarã
nr. 58/1998 (M.Of. nr. 121/23 martie 1998), contabilitatea, documentele
si evidenta se tin în limba românã si în moneda
nationalã, iar înregistrarea operatiunilor în valutã
se efectueazã atât în moneda nationalã (leu)
cât si în valutã. A se vedea, în acest sens, si
O. nr. 15.515/27/1998 pentru aprobarea Precizãrilor Ministerului
Finantelor si B.N.R. privind reflectarea în contabilitate a unor
operatiuni, precum si unele mãsuri referitoare la încheierea
exercitiului financiar-contabil pe anul 1997 la societãtile bancare
- M. Of. nr. 102 bis/4 martie 1998.
Art. 30. - Comerciantii sunt datori a pãstra, în timp
de 10 ani de la cea din urmã vizã, registrele pe care legea
le impune a tine, precum si scrisorile si telegramele primite*.
Asemenea sunt datori a pãstra, cel putin pânã la doi
ani, facturile mãrfurilor cumpãrate si introduse în
stabilimentele** lor.
* În completare, a se vedea art. 25 si art. 30 din L. nr. 82/1991,
în care se prevede obligativitatea pãstrãrii unor documente
un timp mai îndelungat, respectiv de 50 de ani pentru state de salarii
si tot 50 de ani pentru bilanturi contabile.
** A se vedea nota de la art. 6.
Art. 31. - Comunicarea registrelor nu poate fi ordonatã
de judecatã dupã cererea unei pãrti decât în
afaceri de succesiuni, comunitãti de bunuri, societãti si
în caz de faliment.
Art. 32. - În cursul unei contestatii si oricare ar fi natura
ei, judecata, dupã cererea unei pãrti sau chiar din oficiu,
va putea ordona înfãtisarea registrelor spre a se extrage
dintr-însele numai ceea ce este privitor la litigiu.
Art. 33. - Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se
înfãtisa, se aflã în circumscriptia unui alt
tribunal, judecãtoria va adresa o comisie rogatorie tribunalului*
sau judecãtorului de ocol* respectiv pentru a lua cunostintã
de continutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal
si a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 34. - Dispozitiile cuprinse în prezentul titlu nu se
aplicã colportorilor*, comerciantilor care fac micul trafic ambulant,
cãrãusilor sau acelor al cãror comert nu iese din
cercul unei profesiuni manuale.
* "colportor" are, în materie comercialã, sensul de negustor
ambulant.
Art. 35. - Contractul sinalagmatic între persoane depãrtate
nu este perfect dacã acceptarea n-a ajuns la cunostinta propuitorului*
în termenul hotãrât de dânsul sau în termenul
necesar schimbului propunerii** si acceptãrii dupã natura
contractului.
Propuitorul* însã poate primi ca bunã si o acceptare
ajunsã peste termenul hotãrât de dânsul cu conditia
ca sã încunostinteze îndatã pe acceptant despre
aceasta.
*" propuitor" = "ofertant".
**"propunere" = "ofertã de contractare".
Art. 36. - Când propuitorul* cere executarea imediatã
a contractului si un rãspuns prealabil de acceptare nu este cerut
si nici chiar necesar, dupã natura contractului, atunci contractul
este perfect îndatã ce partea cealaltã a întreprins
executarea lui.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 37. - Pânã ce contractul nu este perfect, propunerea*
si acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, desi revocarea împiedicã
ca contractul sã devinã perfect, dacã ea însã
ajunge la cunostinta celeilalte pãrti, dupã ce aceasta întreprinsese
executarea lui, atunci cel ce revocã contractul rãspunde
de daune-interese.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 38. - În contractele unilaterale propunerea* este obligatorie
îndatã ce ajunge la cunostinta pãrtii cãreia
este fãcutã.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 39. - Acceptarea conditionatã sau limitatã se
considerã ca un refuz al primei propuneri* si formeazã o
nouã propunere*.
* A se vedea nota de la art. 35.
Art. 40. - Când urmeazã a se hotãrî adevãratul
pret sau pretul curent al productelor, mãrfurilor, transporturilor,
navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului*, al efectelor publice
si al titlurilor industriale, el se ia dupã listele bursei sau dupã
mercurialele** locului unde contractul a fost încheiat sau, în
lipsã, dupã acelea ale locului cel mai apropiat sau dupã
orice fel de probã.
* A se vedea în legãturã cu modalitatea de stabilire
a cursului valutar:
- H.G. nr. 155/1997 privind efectuarea si reflectarea în contabilitate
a operatiunilor în valutã - M. Of. nr. 77/29 aprilie 1997;
- O.G. nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe
cãile ferate din România - M. Of. nr. 220/29 august 1997;
- H.G. nr. 400/1995 privind încasarea tarifelor de transport
în traficul international de cãlãtori pe cãile
ferate M. Of. nr. 131/29 iunie 1995.
** Potrivit legislatiei în vigoare, preturile nu se mai stabilesc
prin mercuriale. A se vedea în acest sens:
- Legea concurentei nr. 21/1996 - M. Of. nr. 88/30 aprilie 1996;
- H.G. nr. 206/1993 privind unele mãsuri pentru continuarea
liberalizãrii preturilor si tarifelor - M. Of. nr. 136/ 28 iunie
1993.
Art. 41. - Când moneda arãtatã într-un
contract nu are curs legal sau comercial în tarã si când
cursul ei n-a fost determinat de însesi pãrtile, plata va
putea fi fãcutã în moneda tãrii, dupã
cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei si la locul
plãtii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs
de schimb, dupã cursul pietei celei mai apropiate, afarã
numai dacã contractul poartã clauza "efectiv" sau o alta
asemenea*.
* A se vedea nota de la art. 40.
Art. 42. - În obligatiile comerciale codebitorii sunt tinuti
solidar, afarã de stipulatie contrarie.
Aceeasi prezumtie existã si contra fidejusorurilui, chiar necomerciant,
care garanteazã o obligatie comercialã.
Ea nu se aplicã la necomercianti pentru operatiuni care, încât
îi priveste, nu sunt fapte de comert.
Art. 43. - Datoriile comerciale lichide si plãtibile în
bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Art. 44. - În obligatiile comerciale judecãtorul nu
poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil.
Art. 45. - Retractul litigios prevãzut de art. 1402, 1403
si 1404 din Codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui
drept derivând dintr-un fapt comercial.
Art. 46. - Obligatiile comerciale si liberatiunile se probeazã:
- Cu acte autentice;
- Cu acte sub semnãturã privatã;
- Cu facturi acceptate;
- Prin corespondentã;
- Prin telegrame;
- Cu registrele pãrtilor;
- Cu martori, de câte ori autoritatea judecãtoreascã
ar crede cã trebuie sã admitã proba testimonialã,
si aceasta chiar în cazurile prevãzute de art. 1191 din Codul
civil.
În fine, prin orice alte mijloace de probã admise de legea
civilã.
Art. 47. - Telegrama face probã, ca act sub semnãturã
privatã, când originalul este subscris de însãsi
persoana arãtatã într-însa ca trimitãtorul
ei. Ea face aceeasi probã, chiar dacã aceastã persoanã
este subscrisã de o altã mânã, când ar
fi probat cã originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis
spre a i se preda de însãsi acea persoanã.
Dacã subscrierea originalului este autentificatã de autoritatea
competentã, atunci se aplicã principiile generale. În
caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul
telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevãzute de regulamentele
telegrafo-postale, proba contrarie este admisã.
Data telegramelor stabileste, pânã la proba contrarie, ziua
si ora în care ele au fost în adevãr expediate de oficiile
telegrafice.
Art. 48. - În caz de eroare, schimbare sau întârziere
în transmiterea unei telegrame, se aplicã principiile generale
asupra culpei. Cu toate acestea, trimitãtorul unei telegrame se
prezumã afarã de orice culpã dacã a îngrijit
a o colationa sau recomanda conform dispozitiilor regulamentelor telegrafo-postale.
Art. 49. - În comert, mandatul si orice declaratie de consimtãmânt,
chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declaratã
autenticã de autoritatea competentã, sunt valabile si fac
probã în justitie.
Art. 50. - Registrele comerciantilor, tinute în regulã,
pot face probã în justitie între comercianti, pentru
fapte si chestiuni de comert.
Înscrierea în registre, fãcutã de prepusul care
tine scriptele sau este însãrcinat cu contabilitatea, are
acelasi efect ca si când ar fi fãcutã de însusi
stãpânul.
Art. 51. - Registrele pe care comerciantii sunt obligati a le avea
si care nu vor fi tinute în regulã si nici învestite
cu formula prevãzutã de lege, nu sunt primite a face probã
în justitie, spre folosul celui ce le-a tinut.
Neîndeplinirea prescriptiilor legii în aceastã privintã
poate atrage încã dupã sine aplicarea pedepselor prevãzute
în caz de faliment.
Art. 52. - Registrele comerciantilor, chiar netinute în regulã,
fac probã în contra lor. Partea însã care voieste
a se referi la dânsele nu poate scinda continutul lor.
Art. 53. - (Abrogat prin D. nr. 205/1950 privind modificarea
art. 1206 si art. 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct.
3 si a art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art.
53 din Codul comercial - B. Of. nr. 68/12 august 1950).
Art. 54. - Judecata este în drept a aprecia dacã se
poate atribui continutului registrelor unui
comerciant un caracter de validitate
mai mult sau mai putin mare, dacã trebuie a se renunta la aceastã
probã în caz când registrele comerciale ale pãrtilor
nu concordã, sau a atribui o credintã mai mare registrelor
uneia din pãrti.
Art. 55. - Când Codul comercial cere proba prin scris, proba
testimonialã nu poate fi admisã decât în cazurile
în care este permisã si de Codul civil.
Art. 56. - Dacã un act este comercial numai pentru una din
pãrti, toti contractantii sunt supusi, încât priveste
acest act, legii comerciale, afarã de dispozitiile privitoare la
persoana chiar a comerciantilor si de cazurile în care legea ar dispune
altfel.
Art. 57. - Data actelor si a contractelor comerciale trebuie sã
arate local, ziua, luna si anul. Ea poate fi stabilitã, fatã
cu cei de al treilea, prin toate
mijloacele de probã arãtate la art. 46. Data arãtatã
în cambie si în orice alte titluri la ordin, precum si în
girurile lor, se considerã drept adevãratã pânã
la proba contrarie.
Art. 58. - Posesorul unui titlu la purtãtor, uzat, stricat
sau distrus, are dreptul ca, contradictoriu cu emitentul, sã cearã
un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.
Cheltuielile privesc pe reclamant.
În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de bancã
si a altor titluri de asemenea naturã se observã legile speciale.
Revendicarea titlurilor la purtãtor pierdute sau furate nu se admite
decât contra acelora care le-au gãsit sau furat si contra
acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând viciul cauzei
posesiei.
Art. 59. - Orice obligatie comercialã trebuie sã fie
executatã în locul arãtat prin contract sau în
locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia pãrtilor
contractante.
În lipsã de o clauzã expresã, contractul trebuie
sã fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îsi
avea stabilimentul* sãu comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta,
la formarea contractului.
Dacã însã urmeazã a se preda un lucru determinat,
care dupã cunostinta pãrtilor se gãsea într-altã
parte în momentul formãrii contractului, atunci predarea se
va face în acel loc.
* A se vedea nota de la art. 6.
Art. 60. - Vânzarea fãcutã pe un pret nedeterminat
în contract este valabilã dacã pãrtile au convenit
asupra unui mod de a-l determina în urmã.
Art. 61. - Vânzarea fãcutã pe adevãratul
pret sau pe pretul curent este asemenea valabilã. În acest
caz pretul se determinã conform dispozitiilor art. 40.
Determinarea pretului poate fi încredintatã arbitrului unei
a treia persoane desemnate în contract sau rãmase a se alege
în urmã.
Când persoana desemnatã sau aleasã nu voieste sau nu
poate primi, pãrtile trebuie sã procedeze la o nouã
numire.
Dacã pãrtile nu se învoiesc, numirea se face de justitie.
Art. 62. - Când mãrfurile vândute sunt arãtate
în contract numai prin câtime, fel si calitate, fãrã
nici o altã indicatie de naturã a desemna un corp cert si
determinat, vânzãtorul este obligat a preda, la locul si timpul
stipulat, câtimea, felul si calitatea cuvenitã, chiar dacã
mãrfurile, care ar fi fost la dispozitia sa în momentul formãrii
contractului, sau pe care el si le-ar fi procurat în urmã
în executarea lui, ar fi pierit, sau dacã expedierea sau sosirea
acelor mãrfuri ar fi fost împiedicatã de vreo cauzã
oarecare.
Art. 63. - Vânzarea mãrfurilor care se aflã
în cãlãtorie, cu arãtarea vasului care le transportã
sau care urmeazã a le transporta, este supusã conditiei sosirii
în bunã stare a acelui vas.
Dacã vânzãtorul îsi rezervã drepturile
ca, în timpul fixat prin conventie, sã arate vasul care transportã
sau urmeazã a transporta mãrfurile vândute
si dacã acest termen a trecut, cumpãrãtorul are dreptul
sã cearã sau executarea contractului sau daune-interese.
Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va tine seamã de timpul
fixat pentru predarea mãrfurilor vândute sau de acela determinat
pentru desemnarea vasului.
Dacã prin conventie nu se fixeazã vreun termen pentru arãtarea
vasului, cumpãrãtorul e în drept a cere ca termenul
sã fie fixat de justitie.
Art. 64. - Dacã prin contract, sau mai în urmã,
s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se aflã
mãrfurile ce cãlãtoresc si termenul expirã
fãrã ca vasul sã fi sosit, cumpãrãtorul
are dreptul de a renunta la contract sau a-i prelungi termenul o datã
sau de mai multe ori.
Când însã nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea
vasului se întelege cã pãrtile au luat drept termen
timpul necesar pentru împlinirea cãlãtoriei.
În caz de întârziere, justitia, tinând seamã
de împrejurãri, poate fixa un termen si dacã si acest
termen expirã fãrã ca vasul sã soseascã,
contractul se considerã reziliat.
În nici un caz justitia nu poate fixa un termen mai lung decât
un an, socotit din ziua plecãrii vasului de la locul unde mãrfurile
vândute au fost încãrcate.
Art. 65. - Dacã în cursul cãlãtoriei,
din cauzã de fortã majorã sau caz fortuit, marfa vândutã
este transportatã din vasul
desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinteazã, si vasul
pe care s-a fãcut transportul se considerã, pentru toate
efectele contractului, ca substituit primului vas.
Art. 66. - Avariile întâmplate în timpul cãlãtoriei
reziliazã contractul, dacã mãrfurile sunt pânã
într-atât deteriorate încât nu mai pot servi la
întrebuintarea pentru care fuseserã destinate.
În orice alt caz, cumpãrãtorul este dator sã
primeascã mãrfurile în starea în care se vor
afla la sosire, însã cu o potrivitã scãdere
de pret.
Art. 67. - Când, mai înainte de expirarea termenului
fixat pentru executarea conventiei, una din pãrti a oferit celeilalte
predarea lucrului vândut sau plata pretului, si aceasta nu-si îndeplineste
la termenul fixat obligatia sa, atunci conditia rezolutorie se împlineste
de drept în favoarea pãrtii care îsi executase obligatia
sa.
În lipsã de asemenea oferte sau de stipulatii exprese, rezilierea
contractului se reglementeazã dupã dispozitiile Codului civil
privitoare la conditia rezolutorie tacitã.
În amândouã cazurile cel în culpã rãspunde
de daunele-interese cauzate.
Art. 68. - Când cumpãrãtorul unui lucru miscãtor
nu-si îndeplineste obligatia sa, vânzãtorul are facultatea
sau a depune lucrul vândut la o casã acreditatã de
comert, pe socoteala si cheltuiala cumpãrãtorului, sau de
a-l vinde.
Vânzarea se va face prin licitatie publicã sau chiar pe pretul
curent dacã lucrul are un pret la bursã sau în târg,
de cãtre un ofiter public* însãrcinat cu asemenea acte
si cu dreptul pentru vânzãtor la plata diferentei dintre pretul
obtinut si acela convenit la prima vânzare, precum si la daune-interese.
Dacã neexecutarea contractului provine din partea vânzãtorului,
cumpãrãtorul are dreptul de a face sã se cumpere lucrul
de cãtre un ofiter public* însãrcinat cu asemenea acte.
Cumpãrãtorul are dreptul de a pretinde diferenta în
mai mult dintre pretul plãtit a doua oarã si acela convenit
cu primul vânzãtor, precum si a cere daune-interese, dacã
ele se cuvin.
Partea care va uza de dreptul ce i se acordã prin acest articol
este datoare sã încunostinteze prealabil despre aceasta pe
cealaltã parte contractantã.
* Termenului de
"ofiter public" îi corespunde în prezent termenul de "comisie
de licitatie", potrivit art. 12 din O.G. nr. 12/1993 privind achizitiile
publice, republicatã în Monitorul Oficial nr. 281/4 decembrie
1995.
Art. 69. - Dacã temenul stipulat într-un contract
de vânzare a unui lucru mobil este esential naturii operatiunii,
partea care voieste executarea conventiei fãrã sã
tinã seamaã de expirarea termenului stipulat în favoarea
sa, trebuie sã încunostiinteze pe cealaltã parte, în
termen de 24 ore de la expirarea termenului.
Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decât
a doua zi dupã încunostintare.
Art. 70. - Cumpãrãtorul unor mãrfuri sau producte
provenind din o altã piatã este dator sã denunte vânzãtorului
viciile aparente în timp de douã zile de la primire, ori de
câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiilor exceptionale
în care se aflã bunul vândut sau persoana cumpãrãtorului.
El este dator sã denunte viciile ascunse ale lucrului în cele
dintâi douã zile de la descoperirea lor.
Odatã acest termen expirat, cumpãrãtorul nu mai poate
fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut.
Art. 71. - Prezidentul tribunalului* si acolo unde nu existã
tribunal, judecãtorul de ocol* poate ordona, dupã cererea
cumpãrãtorului sau a vânzãtorului, ca atât
calitatea cât si starea în care se aflã lucrul vândut
sã fie constatate de unul sau mai multi experti, pe care îi
va numi din oficiu.
Prin aceeasi ordonantã de numire a expertilor, sau prin o alta,
prezidentul tribunalului* sau judecãtorul de ocol* poate ordona
sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un
depozit public sau într-alt loc pe care îl va desemna; si dacã
pãstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli
însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui
ce se cuvine si în conditiile ce se vor determina prin însãsi
ordonanta.
* A se vedea nota de la art. 26.
Art. 72. - Ordonanta prezidentului tribunalului sau judecãtorului
de ocol* va trebui sã fie comunicatã înainte de punerea
ei în lucrare celeilalte pãrti sau reprezentantului sãu,
dacã vreunul din ei se aflã în localitate.
În caz contrar, ordonanta va fi comunicatã în termenul
prevãzut de art. 137** din procedura civilã, de la executarea
ei.
Cumpãrãtorul care nu va voi a beneficia de dispozitiile cuprinse
în articolul precedent va trebui, în caz de contestatie, sã
probeze atât identitatea cât si viciile mãrfii cumpãrate
de dânsul.
* A se vedea nota de la art. 26.
** Art. 137 îi corespunde în prezent art. 582 din Codul
de procedurã civilã.
Art. 73. - Dispozitiile cuprinse în art. 67, 68 si 69 se
aplicã si la contractele de bursã încheiate dupã
formele prevãzute de legea ei specialã.
Art. 74. - Contractul de report constã în cumpãrarea
pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comert si
în revânzarea simultanee cu termen si pe un pret determinat
cãtre aceeasi persoanã a unor titluri de aceeasi specie.
Pentru validitatea contractului este necesarã predarea realã
a titlurilor date în report.
Proprietatea lor se transferã la cumpãrãtor. Pãrtile
pot stipula ca primele, rambursurile si
dobânzile ce se vor cuveni titlurilor
în termenul reportului, sã rãmânã în
profitul vânzãtorului.
Art. 75. - Revânzarea titlurilor date în reportpoate
fi prelungitã prin vointa pãrtilor, pentru unul sau mai multe
termene succesive.
Art. 76. - Dacã la expirarea termenului reportului pãrtile
lichideazã diferentele spre a face separat plãtile lor si
reînnoiesc reportul asupra unor titluri ce diferã prin calitatea
sau specia lor, sau pe un alt pret, atunci se considerã cã
pãrtile au încheiat un nou contract de report.
TITLUL VIII
Despre societãti si despre
asociatiuni comerciale
CAPITOLUL I
Despre societãti
Sectiunea I
Dispozitii generale
Art. 77-87. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea II
Despre forma contractului de
societate
Art. 88-104. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea III
Despre deosebite feluri de societãti
§1. Despre societatea în nume colectiv
Art. 105-113. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Despre societatea în comanditã
Art. 114-120. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Despre societatea anonimã
Sectiunea IV
Dispozitii comune societãtilor
în comanditã prin actiuni si societãtilor anonime
§1. Despre constituirea societãtii
Art. 127-140. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Despre administratori
Art. 141-155. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Despre adunãrile generale
Art. 156-165. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§4. Despre actiuni
Art. 166-172. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§5. Despre obligatiuni
Art. 173-177. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§6. Despre bilant
Art. 178-184. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§7. Despre cenzori
Art. 185-187. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea V
Despre excluderea asociatilor,
despre dizolvarea si fuziunea societãtilor
§1. Despre excluderea asociatilor
Art. 188-190. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Despre dizolvarea societãtilor
Art. 191-194. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Despre fuziunea societãtilor
Art. 195-198. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea VI
Despre lichidarea societãtilor
§1. Despre lichidarea în general
Art. 199-209. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§2. Reguli speciale pentru lichidarea societãtilor în nume colectiv si comanditã simplã
Art. 210-211. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
§3. Reguli speciale pentru lichidarea societãtilor în comanditã prin actiuni si anonime
Art. 212-220. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).
Sectiunea VII
Dispozitii relative la societãtile
cooperative
Art. 221-235. - (Abrogate prin Legea pentru organizarea cooperatiei, din 28 martie 1929).
Sectiunea VIII
Dispozitii relative la societãtile
civile si la societãtile constituite în tãri strãine
Art. 236-250. - (Art. 236 abrogat prin L. nr. 31/1990 si art. 237-250 abrogate prin O.U.G. nr. 32/1997, aprobatã cu modificãri prin L. nr. 195/1997).
CAPITOLUL II
Despre asociatiuni
Sectiunea I
Despre asociatiunea în
participatiune
Art. 251. - Asociatiunea în participatiune are loc atunci când
un comerciant sau o societate
comercialã acordã uneia
sau mai multor persoane ori societãti, o participatiune în
beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni sau chiar asupra
întregului lor comert.
Art. 252. - Asociatiunea în participatiune poate sã
aibã loc asemenea si pentru operatiunile comerciale fãcute
de cãtre necomercianti.
Art. 253. - Asociatiunea în participatiune nu constituie,
în privinta celor de al treilea, o fiintã juridicã
distinctã de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici
un drept si nu se obligã decât cãtre acela cu care
a contractat.
Art. 254. - Participantii nu au nici un drept de proprietate asupra
lucrurilor puse în asociatiune, chiar dacã au fost procurate
de dânsii.
Cu toate acestea, întrucât priveste raporturile lor între
dânsii, asociatii pot sã stipuleze cã lucrurile ce
au adus sã li se restituie în naturã, având dreptul,
în caz când restituirea nu s-ar putea face, la reparatia daunelor
suferite. Afarã de aceste cazuri, drepturile asociatilor se mãrginesc
în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociatiune si
de beneficii si pierderi.
Art. 255. - Afarã de dispozitiile articolelor precedente,
conventiile pãrtilor determinã forma, întinderea si
conditiile asociatiunii.
Art. 256. - Asociatiunile în participatiune sunt scutite
de formalitãtile stabilite pentru societãti, dar ele trebuie
sã fie probate prin act scris.
Art. 257. - Asociatiunea
de asigurare mutualã are de scop de a împãrti între
asociati daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociatiunii.
Ea constituie, fatã de cei de al treilea, o persoanã juridicã
distinctã de persoana asociatilor.
Art. 258. - Asociatiunea de asigurare mutualã trebuie sã
fie probatã prin act scris.
Ea se reglementeazã prin conventiile pãrtilor.
Art. 259. - Asociatiunea se administreazã prin asociati,
care sunt mandatarii sãi temporari si revocabili.
Art. 260. - Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor,
la publicarea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbãri
unuia sau altuia dintr-însele, a bilanturilor societãtilor
anonime si la penalitãtile relative la aceste societãti,
sunt aplicabile si asociatiunilor de asigurare mutualã.
Din bilanturile acestor asociatiuni va trebui sã rezulte îndeplinirea
dispozitiilor art. 147*.
* Art. 147 este abrogat prin L. nr. 31/1990, astfel cã acest
alineat este abrogat implicit.
A se vedea, în aceastã materie, dispozitiile L. nr. 31/1990
si L. nr. 82/1991.
Art. 261. - Asociatii nu sunt obligati sã contribuie decât
cu partea determinatã prin contract; si în nici un caz nu
sunt tinuti cãtre cei de al treilea,
decât fiecare în proportie cu valoarea lucrului pentru care
a fost admis în asociatiune.
Art. 262. - Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat
înceteazã de a face parte din asociatiune, rãmânându-i
însã dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.
Art. 263. - Asociatiunea nu se dizolvã prin interdictia
sau moartea unuia dintre asociati.
Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.
Art. 264-269. - (Abrogate prin O.U.G. nr. 32/1997 pentru modificarea si completarea L. nr. 31/1990, aprobatã cu modificãri prin L. nr. 195/1997).
TITLUL IX
Despre cambie si despre cec
CAPITOLUL I
Despre cambie
Sectiunea l
Conditiile esentiale ale cambiei
Art. 270-276. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934 care abrogã toate legile si dispozitiile anterioare cu privire la cambie si bilet la ordin).
Sectiunea II
Despre gir
Art. 277-281. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea III
Despre acceptare
§1. Dispozitii generale
Art. 282-290. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
§2. Despre acceptarea prin interventie sau pentru onoare
Art. 291-295. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea lV
Despre aval
Art. 296-298. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea V
Despre duplicate si copii
§1. Despre duplicate
Art. 299-302. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
§2. Despre copii
Art. 303-304. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea VI
Despre scadentã
Art. 305-308. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea VII
Despre platã
§1. Dispozitii generale
Art. 309-321. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
§2. Despre plata prin interventie sau pentru onoare
Art. 322-325. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea VIII
Despre protest
Art. 326-334. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea IX
Despre contra-cambie
Art. 335-338. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea X
Despre actiunea cambialã
Art. 339-351. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea Xl
Despre cambia purtând semnãtura
unor persoane incapabile sau o semnãturã falsã ori
falsificatã
Art. 352-353. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea XlI
Despre cambia pierdutã
sau sustrasã
Art. 354-357. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
Sectiunea XIII
Despre ordinul în producte
sau mãrfuri
Art. 358-363. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).
CAPITOLUL II
Despre cec
Art. 364-369. - (Abrogate implicit prin Legea asupra cecului nr. 59/1934).
Art. 370. - Contractul de cont curent produce:
1. Strãmutarea proprietãtii valorilor înscrise în
contul curent asupra primitorului lor, prin aceea cã el le trece
în debitul sãu, si novatiunea obligatiei de mai înainte
între acela care a trimis valorile si primitorul lor. Înscrierea
însã în contul curent a unui efect de comert sau a unui
alt titlu de credit e presupusã fãcutã sub "rezerva
încasãrii";
2. Compensatia reciprocã între pãrti pânã
la concurenta debitului si a creditului respectiv, la încheierea
socotelii, cu rezerva plãtii diferentei;
3. Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent,
în debitul primitorului, de la data înscrierii.
Dobânzile sunt cele comerciale si se socotesc pe zi, dacã
pãrtile nu s-au învoit altfel.
Art. 371. - Existenta contului curent nu exclude drepturile de
comision si plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în
contul curent.
Art. 372. - Încheierea contului curent si lichidarea diferentei
vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin conventii si, în
lipsã, la 31 decembrie a fiecãrui an.
Dobânda diferentei curge de la data lichidãrii.
Numai diferenta (soldul) Iichidatã la încheierea contului
curent poate fi supusã executiei sau opririi în mâna
unui al treilea sau asiguratã prin ipotecã. Dacã s-a
consimtit o ipotecã pentru credit deschis, posesorii efectelor create
sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor
putea folosi de dânsul decât pânã Ia concurenta
soldului final aI contului.
Art. 373. - Contractul de cont curent e de drept desfiintat:
1. Prin scadenta termenului convenit;
2. În lipsã de conventie, prin retragerea uneia din pãrti;
3. Prin falimentul uneia din pãrti. Desfiintarea contractului de
cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictie sau incapacitate
legalã a uneia din pãrti.
TITLUL XI
Despre mandatul comercial si despre
comision
CAPITOLUL I
Despre mandatul comercial
Sectiunea I
Despre mandatul comercial în
general
Art. 374. - Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri
comerciale pe seama si socoteala mandantului.
Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
Art. 375. - Desi conceput în termeni generali, mandatul comercial
nu se întinde si la afacerile care nu sunt comerciale, afarã
numai dacã aceasta se declarã cu precizie prin mandat.
Dacã mandatarul nu are instructiuni decât asupra unor pãrti
ale afacerii, mandatul se socoteste liber pentru celelalte.
Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire si pentru
toate actele necesare executãrii lui, chiar când nu ar fi
anume arãtate.
Art. 376. - Comerciantul care nu vrea sã primeascã
o însãrcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil,
sã facã cunoscut mandantului neprimirea; în acest caz
este încã dator a face sã se pãstreze în
loc sigur lucrurile ce i s-au expediat si sã îngrijeascã
de dânsele în socoteala mandantului, pânã ce acesta
va putea lua mãsurile necesare.
În caz de întârziere, el va putea încã cere
sechestru judiciar si chiar vânzarea lucrurilor dupã formele
prevãzute de art. 71.
Art. 377. - Dacã lucrurile primite în socoteala mandantului
prezintã semne de stricãciuni suferite în timpul transportului,
mandatarul va trebui sã ia toate mãsurile necesare pentru
pãstrarea drepturilor mandantului fatã de cel ce a fãcut
transportul, altfel este responsabil de lucrurile primite dupã descrierile
cuprinse în scrisorile de cãrat* sau în politele de
încãrcare**. Dacã stricãciunea reclamã
îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor
dupã formele prevãzute de art. 71.
* În prezent, acest document poartã denumirea de "scrisoare
de trãsurã" potrivit O.G.nr. 41/1997 - M. Of. nr. 220/1997.
** În prezent, acest document poartã denumirea de "conosament",
potrivit:
- Conventiei internationale pentru unificarea anumitor reguli în
materie de conosament, încheiatã la Bruxellesla 25 august
1924 si ratificatã prin L. nr. 43 (D. nr. 1.008)/1937 - M. Of. nr.
60/13 martie 1937;
- Conventiei Natiunilor Unite privind transporturile de mãrfuri
pe mare din 1978, ratificatã prin D. nr. 343/1981 - B. Of. nr. 95/28
noiembrie 1981.
Art. 378. - Mandatarul este îndatorat a face cunoscut mandantului
toate faptele ce ar putea sã-l hotãrascã a revoca
sau modifica mandatul.
Art. 379. - Mandatarul este rãspunzãtor de stricãciunile
lucrurilor ce-i sunt încredintate spre pãstrare, afarã
de cele provenite din caz fortuit, fortã majorã, din viciul
sau chiar natura lor.
Art. 380. - Mandatarul e tinut a plãti dobândã
la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator
a le trimite sau a le consemna.
Art. 381. - Mandatarul care nu se conformã instructiunilor
primite de la mandant rãspunde de daune-interese.
Art. 382. - Mandatarul este dator a încunostinta fãrã
întârziere pe mandant despre executarea mandatului.
Dacã, în urma primirii acestei încunostintãri,
mandantul întârzie rãspunsul un timp mai lung decât
cel cerut de natura afacerii, el este considerat cã a acceptat executarea
mandatului, chiar dacã mandatarul a trecut peste limitele mandatului.
Art. 383. - Mandatarul care schimbã destinatia sumelor primite
în socoteala mandantului, e dator dobândã la aceste
sume din ziua în care le-a
primit, deosebit de daune-interese provenind din neîndeplinirea mandatului
si de orice altã actiune, chiar penalã, în caz de dol
sau fraudã.
Art. 384. - Mandatarul este dator sã-si arate mandatul persoanelor
cu care trateazã, când i se cere.
El nu poate opune celor de al treilea instructiunile deosebite ce i s-ar
fi dat de cãtre mandant, afarã numai dacã nu probeazã
cã acestia aveau cunostintã de ele în momentul când
obligatia a fost contractatã.
Art. 385. - Mandantul e tinut a procura mandatarului mijloacele
necesare pentru îndeplinirea mandatului, afarã numai dacã
nu existã conventie contrarie.
Art. 386. - Suma ce se datoreste mandatarului pentru executarea
mandatului se determinã, în lipsã de conventie, de
cãtre judecatã, dupã împrejurãri.
Art. 387. - Mandatarul, pentru tot ce i se datoreste din executarea
mandatului sãu si chiar pentru retributia sa, are un privilegiu
special. Acest privilegiu se exercitã asupra lucrurilor mandantului
pe care mandatarul le detine pentru executarea mandatului, sau care se
gãsesc la dispozitia sa, în magazinele sale sau în depozite
publice, sau pentru care el poate proba prin posesie legitimã a
politei de încãrcare* sau a scrisorii de cãrat*, ce
i s-au expediat.
Creantele sus-zise au precãdere asupra oricãror alte creante
contra mandantului si chiar contra vânzãtorului ce revendicã,
cu toate cã plãtile si cheltuielile vor fi fost fãcute
înainte sau dupã ce lucrurile au intrat în posesia mamdatarului.
În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra
lucrurilor cumpãrate în socoteala lui, se exercitã
conform dispozitiilor de la Cap. III, Titlul IV, Cartea III din acest cod**.
Dacã lucrurile mandantului au fost vândute de cãtre
mandatar, privilegiul subzistã asupra pretului.
* A se vedea notele de Ia art. 377.
** Trimiterea la Cap. III, Titlul IV, Cartea III din Codul comercial,
text abrogat prin L. nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii
si lichidãrii judiciare, este implicit abrogatã.
Art. 388. - Pentru a exercita dreptul arãtat în articolul
precedent, mandatarul trebuie sã notifice formal mandantului sumele
ce-i sunt datorate, cu invitatia de a i se face plata în termen de
cinci zile si cu prevestirea cã, în caz de neplatã,
se va proceda la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului.
Mandantul va putea face opozitie, citând pe mandatar înaintea
judecãtii. Opozitia va trebui sã fie notificatã mandatarului
în termen de trei zile de la primirea notificãrii de cãtre
mandant.
Dacã mandantul nu are resedinta sau domiciliul ales în locul
de resedintã al mandatarului, termenul pentru opozitie va fi de
10 zile dacã mandantul domiciliazã în circumscriptia
unui tribunal limitrof; de 20 zile
dacã domiciliazã în orice parte a tãrii; de
douã luni dacã domiciliazã afarã din România.
Dacã termenul a trecut sau opozitia s-a respins, mandatarul poate,
fãrã altã formalitate, sã facã a se
vinde lucrurile sus-zise, conform dispozitiilor art. 68.
Art. 389. - Dacã mai multi mandatari sunt numiti prin acelasi
act, fãrã a se arãta cã ei trebuie sã
lucreze împreunã, fiecare din ei poate lucra în lipsa
celuilalt.
Dacã prin act se declarã cã mandatarii trebuie sã
lucreze împreunã si mandatul nu este primit de toti, acei
ce acceptã se socotesc autorizati a-l îndeplini când
ar forma majoritatea celor numiti.
Comandatarii sunt responsabili solidar.
Art. 390. - Afarã de cazurile prevãzute de Codul
civil, mandatul înceteazã:
1. Prin cãsãtoria femeii comerciantã ce a dat sau
primit mandatul, dacã nu este autorizatã a continua comertul
conform dispozitiilor art. 15*;
2. Prin revocarea autorizatiei de a exercita comertul, ce fusese acordatã
femeii mãritate* sau minorul care a dat sau primit mandatul.
* Trimiterea la art. 15, text abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932,
este implicit abrogatã.
Art. 391. - Mandantul sau mandatarul care, fãrã cauzã
justã, prin revocare sau renuntarea sa,
întrerupe executarea mandatului, rãspunde de daune-interese.
Dacã executarea mandatului este întreruptã prin moartea
mandantului sau a mandatarului, retribuirea acestuia din urmã se
va determina dupã ceea ce s-a executat, în proportie cu ceea
ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului.
Art. 392. - Prepus este acela care este însãrcinat
cu comertul patronului sãu, fie la locul unde acesta îl exercitã,
fie în alt loc.
Art. 393. - Patronul rãspunde de faptele prepusului si de
obligatiile contractate de el în limitele însãcinãrii
ce i-a dat.
Dacã sunt mai multi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil.
Dacã patronul este o societate comercialã, responsabilitatea
societarilor se reglementeazã dupã natura societãtii.
Art. 394. - Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.
Mandatul expres trebuie sã fie depus la tribunalul în a cãrui
jurisdictie prepusul are a îndeplini însãrcinarea, spre
a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta si afipt conform
dispozitiilor art. 10*.
Un extras al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului,
în foaia anunturilor judiciare a localitãtii**. Pânã
la îndeplinirea formalitãtilor de mai sus se aplicã
dispozitiile articolului urmãtor.
* Trimiterea la art. 10, text abrogat prin art. V din D. nr. 185/1949
(B. Of. nr. 25/30 aprilie 1949), este implicit abrogatã.
** Potrivit art. 21 lit. b) din L. nr. 26/1990 privind Registrul comertului
(republicatã în M. Of. nr. 49/4 februarie 1998), în
Registrul comertului se vor face mentiuni cu privire la persoana împuternicitului
si, conform art. 22, comerciantul are obligatia sã solicite aceastã
înregistrare în termen de 15 zile.
Art. 395. - Fatã cu cei de al treilea, mandatul tacit al
prepusului se socoteste general si cuprinde toate actele necesare exercitiului
comertului pentru care este dat.
Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restrictie a mandatului
tacit, dacã nu probeazã cã ei o cunosteau în
momentul contractãrii obligatiei.
Art. 396. - Prepusul este
totdeauna dator a trata în numele patronului si sã arate în
sub semnãtura sa, pe lângã numele si prenumele sãu
propriu, numele si prenumele sau firma patronului, cu mentiunea "prin procurã"
sau alta asemenea.
În lipsa unei asemenea declaratii, prepusul se obligã personal;
cei de al treilea însã pot exercita si contra patronului actiunile
ce derivã din actele prepusului privitoare la exercitiul comertului
cu care acesta a fost însãrcinat.
Art. 397. - Prepusul nu poate, fãrã învoirea
expresã a patronului, a face operatiuni, nici a lua parte în
socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu
care este însãrcinat.
În caz contrar, prepusul este responsabil de daune-interese si patronul
are încã dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta
din aceste operatiuni.
Art. 398. - Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea
dispozitiilor cuprinse în Titlul III si Titlul IV ale acestei cãrti,
în ce priveste comertul cu care este însãrcinat.
Art. 399. - Revocarea mandatului expres trebuie sã fie fãcutã
în aceleasi forme cu care el a fost dat.
Art. 400. - Prepusul poate intenta orice actiune si a fi chemat
în judecatã în locul patronului pentru obligatiile contractate
de dânsul în exercitiul comertului cu care a fost însãrcinat.
Art. 401. - Dispozitiile acestei sectiuni se aplicã reprezentantilor
caselor comerciale sau societãtilor strãine care de obicei
trateazã sau încheie în tarã, în numele
si pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însãrcinati.
Art. 402. - Oricine trimite în altã localitate o persoanã
din serviciul sãu, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulãri
sau alte asemenea documente, ca sã trateze sau sã facã
operatiuni de ale comertului sãu, rãmâne obligat prin
faptele contractate de aceastã persoanã în marginile
însãrcinãrii ce i-a dat.
Art. 403. - Dispozitiile art. 396 se aplicã comisilor cãlãtori;
acestia însã nu pot subscrie "prin procurã", ci trebuie
numai sã arate numele patronului lor.
Art. 404. - Comisii pentru negot sunt prepusii pentru vânzarea
în detaliu a mãrfurilor; ei au dreptul ca în locul unde
exercitã comertul si în momentul predãrii sã
cearã si sã încaseze pretul mãrfurilor vândute,
putând da pentru aceasta valabilã chitantã în
numele patronului lor.
Afarã din magazin ei nu pot cere plata creantelor patronului fãrã
autorizatie specialã.
Art. 405. - Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale
de cãtre comisionar în socoteala comitentului.
Între comitent si comisionar existã aceleasi drepturi si obligatii
ca între mandant si mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele
urmãtoare.
Art. 406. - Comisionarul este direct obligat, cãtre persoana
cu care a contractat, ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie.
Comitentul nu are actiune în contra persoanelor cu care a contractat
comisionarul si nici acestea nu au vreo actiune în contra comitentului.
Art. 407. - Comisionarul trebuie sã tinã, deosebite
între dânsele si chiar de ale sale proprii, lucrãrile
diferitilor comitenti si sã aibã în registrele sale
partidã deosebitã pentru fiecare operatiune.
Dacã comisionarul are în contra aceleiasi persoane creante
provenind din diferite operatiuni fãcute în contul comitentilor
sãi, sau din o operatiune a sa proprie si a altuia, el este dator
a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere
si în caz de platã sã arate în registrele sale
persoana pentru care plata s-a fãcut.
În lipsã de asemenea arãtare, plata se va împãrti
proportional între fiecare creantã.
Art. 408. - Operatiunile fãcute de comisionar cu violarea
mandatului sau peste limitele sale rãmân în sarcina
sa si prin urmare:
1. Dacã a vândut cu pret mai mic decât cel hotãrât
sau, în lipsã, mai mic decât cel curent, el este dator
sã plãteascã comitentului diferenta, afarã
numai dacã nu ar proba cã vânzarea cu pretul hotãrât
nu se putea face si cã, vânzând astfel, comitentul a
fost scutit de pagubã;
2. Dacã a cumpãrat cu un pret mai mare decât cel hotãrât,
comitentul poate refuza operatiunea si a o considera ca fãcutã
în socoteala comisionarului, dacã acesta nu ar oferi sã
plãteascã diferenta pretului;
3. Dacã lucrul cumpãrat nu corespunde cu calitatea convenitã,
comitentul îl poate refuza.
Art. 409. - Comisionarul care, fãrã autorizatiacomitentului,
face înaintãri de bani, vânzãri sau alte operatiuni
pe credit, îsi ia asupra-si orice rãspundere si comitentul
îi poate cere plata întârziatã a creditelor fãcute,
cerându-i interesele si foloasele ce ar rezulta din aceasta.
Art. 410. - Comisionarul care vinde pe datorie este dator sã
arate comitentului, în scrisoarea de aviz, persoana cumpãrãtorului
si termenul acordat; altminteri operatiunea se presupune cã s-a
fãcut pe bani gata; proba contrarie nu este admisã.
Art. 411*. - Când comisionarul este însãrcinat
sã vândã sau sã cumpere cambii, obligatiuni
sau efecte ale statului ori alte titluri de credit, circulând în
comert sau mãrfuri având pret la bursã ori în
piatã, dacã comitentul nu a dispus într-altfel, el
însusi poate sã-i procure, pe pretul cerut ca vânzãtor,
lucrurile ce trebuia sã cumpere, sau sã retinã pentru
sine, dupã pretul curent, ca cumpãrãtor, lucrurile
ce trebuia sã vândã în socoteala comitentului,
deosebit de dreptul sãu la proviziune.
Dacã în cazurile mai sus arãtate, comisionarul, dupã
îndeplinirea însãrcinãrii sale, nu face cunoscut
comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sã
considere cã
cumpãrarea sau vânzarea
s-a fãcut pe contul sãu si sã cearã de la comisionar
executarea contractului.
* Pentru prevederile art. 411 a se vedea:
- L. nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si sursele de valori -
M. Of. nr. 210/11 august 1994;
- L. nr. 101/1998 privind StatutuI Bãncii Nationale a României
- M. Of. nr. 203/1 iunie 1998;
- O.G. nr. 69/1997 privind bursele de mãrfuri - M. Of. nr. 227/30
august 1997.
Art. 412. - Comisionarul nu este rãspunzãtor pentru
îndeplinirea obligatiilor luate de cãtre persoanele cu care
a contractat, afarã de conventie contrarie.
Când comisionarul ia o asemenea rãspundere, el este obligat
personal, fatã cu comitentul, pentru îndeplinirea obligatiilor
rezultând din contract.
În acest caz, el are dreptul la proviziunea specialã numitã
"pentru garantie", "pentru credit". Aceastã proviziune se stabileste
de pãrti prin conventia lor, iar în lipsã este lãsatã
la aprecierea judecãtii.
Inapoi Inainte Coduri Inapoi la legislatie
![]() |
||||
Copyright 1998-2015 DSC.NET All rights reserved. |