CODUL COMERCIAL

pagina a II-a

adoptat prin D.L. nr. 1.233/1887   M. Of. nr. 31/10 mai 1887*

CARTEA I
Despre comert în general

TITLUL I
Dispozitii generale

        Art. 1. - În comert se aplicã legea de fatã.
            Unde ea nu dispune se aplicã Codul civil. 


* Prezentare dupã Codul comercial editat, cu toate modificãrile intervenite pânã în anul 1944, de cãtre Ministerul Justitiei.

        Art. 2. - Bursele, bâlciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile si antrepozitele, precum si celelalte institutii care servesc comertului se reglementeazã prin legile si regulamentele lor speciale.

TITLUL II
Despre faptele de comert

        Art. 3. - Legea considerã ca fapte de comert:
            1. Cumpãrãrile de producte sau de mãrfuri spre a se revinde, fie în naturã, fie dupã ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpãrarea, spre a se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert;
            2. Vânzãrile de producte, vânzãrile si închirierile de mãrfuri în naturã sau lucrate si vânzãrile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert, când vor fi fost cumpãrate cu scop de revânzare sau închiriere;
            3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comert;
            4. Cumpãrãrile sau vânzãrile de pãrti sau de actiuni ale societãtilor comerciale;
            5. Orice întreprinderi de furnituri;
            6. Întreprinderile de spectacole publice;
            7. Întreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;
            8. Întreprinderile de constructii;
            9. Întreprinderile de fabrici, de manufacturã si imprimerie;
            10. Întreprinderile de editurã, librãrie si obiecte de artã când altul decât autorul sau artistul vinde;
            11. Operatiunile de bancã si schimb;
            12. Operatiunile de mijlocire (sãmsãrie) în afaceri comerciale;
            13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apã sau pe uscat;
            14. Cambiile si ordinele în producte sau mãrfuri;
            15. Construirea, cumpãrarea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru navigatia interioarã si exterioarã si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;
            16. Expeditiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatie;
            17. Asigurãrile terestre, chiar mutuale, în contra daunelor si asupra vietii;
            18. Asigurãrile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;
            19. Depozitele pentru cauzã de comert;
            20. Depozitele în docuri si întrepozite*, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
            * Termenului de "întrepozit" îi corespunde sinonimul "antrepozit", care are întelesul de clãdire pentru depozitarea mãrfurilor.
        Art. 4. - Se socotesc, afarã de acestea, ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatii ale unui comerciant, dacã nu sunt de naturã civilã sau dacã contrariul nu rezultã din însusi actul.
        Art. 5. - Nu se poate considera ca fapt de comert cumpãrarea de producte sau de mãrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumul cumpãrãtorului, ori al familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri si nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupã pãmântul sãu, sau cel cultivat de dânsul.
        Art. 6. - Asigurãrile de lucruri sau stabilimente* care nu sunt obiectul comertului si asigurãrile asupra vietii sunt fapte de comert numai în ce priveste pe asigurãtor.
            Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert în ce priveste pe necomercianti, afarã numai dacã ele n-au o cauzã comercialã.
            * Termenul de "stabiliment" are în acest context sensuI de "local, clãdire".

TITLUL III
Despre comercianti

        Art. 7. - Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având comertul ca o profesie obisnuitã, si societãtile comerciale.
        Art. 8. - Statul, judetul si comuna nu pot avea calitatea de comercianti.
        Art. 9. - Orice persoanã care, într-un chip accidental, face o operatiune de comert, nu poate fi consideratã ca comerciant; ea este însã supusã legiilor si jurisdictiei comerciale pentru toate contestatiile ce se pot ridica din aceastã operatiune.
        Art. 10-12. - (Abrogate prin art. V din D. nr. 185/1949 pentru modificarea si abrogarea unor dispozitiuni privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncã si emancipatiune - B. Of. nr. 25/30 aprilie 1949).
        Art. 13. - Tatãl sau mama care exercitã puterea pãrinteascã, sau în lipsã-le tutorul, nu pot continua comertul în interesul unui minor, dacã nu vor fi autorizati, cel dintâi de tribunalul civil si cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie* omologatã de tribunal.
            Actul de autorizare va fi afisat si publicat conform art. 10**.
        * Reglementãrile privind statutul personal aI femeii adoptate ulterior, stabilesc un alt regim juridic privind drepturile civile ale femeii decât cele mentionate în Codul comercial. Astfel:
        - În conformitate cu dispozitiile Legii din 20 aprilie 1932 privitoare la ridicarea incapacitãtii civile a femeii mãritate (M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932), femeia are deplinãtatea exercitãrii drepturilor civile.
        - Codul familiei, L. nr. 4/1953 (B. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954), la art. 1 alin. 4, prevede cã în relatiile dintre soti precum si în exercitiul drepturilor fatã de copii, bãrbatul si femeia au drepturi egale.
        Constitutia României din 1991 stabileste, în ceea ce priveste drepturile personale ale cetãtenilor, cã nu se face nici o discriminare de orice naturã; prin art. 16 se statueazã cã cetãtenii sunt egali în fata legii si în fata autoritãtilor publice fãrã privilegii si fãrã discriminãri.
        Institutia "consiliului de familie" nu mai are aplicare.
            ** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
        Art. 14. - Interzisul si cel pus sub un consiliu judiciar* nu pot fi comercianti si nici a continua un comert.
        * Potrivit art. 146 din Codul familiei, pânã la punerea sub interdictie prin hotãrâre judecãtoreascã de cãtre instanta civilã, se va putea numi un curator; prin urmare, institutia consiliului judiciar nu mai este operantã, în prezent acesteia corespunzându-i institutia curatelei.
        Art. 15-16. - (Abrogate prin Legea privitoare la incapacitatea civilã a femeii mãritate, din 20 aprilie 1932 - M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932).
        Art. 17. - Când prin contractul de cãsãtorie* bãrbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câstigate de femeie**, aceste bunuri si veniturile lor rãmân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.
            * În ceea ce priveste contractul de cãsãtorie, legislatia actualã în materie de stare civilã (Codul familiei L. nr. 4/1953 si L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã - M. Of. nr. 282/11 nov.1996) nu are în vedere încheierea unui contract de cãsãtorie; ca atare, referirea la contractul de cãsãtorie este caducã.
        ** Referitor la capacitatea civilã a sotilor, art. 4 din D. nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 8/30 ianuarie 1954) si art. 25 din Codul familiei prevãd cã bãrbatul si femeia sunt egali în cãsãtorie.
        - În legãturã cu regimul bunurilor, potrivit Legii din 20 aprilie 1932 (M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932), bãrbatul nu are vreun drept asupra bunurilor câstigate de sotie.
        În prezent, regimul bunurilor sotilor este reglementat prin art. 30 si urmãtoarele din Codul familiei L. nr. 4/1953 - M. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954.
        Art. 18. - (Abrogat partial - implicit prin Legea din 20 aprilie 1932 - M. Of. nr. 94/20 aprilie 1932 - si abrogat expres prin art. V din D. nr. 185/1949 - M. Of. nr. 25/30 aprilie 1949).
        Art. 19. - Contractul de cãsãtorie* între persoane dintre care una este comerciantã va trebui sã fie trimis în copie certificatã, în termen de o lunã de la data lui, de cãtre ofiterul stãrii civile** care a celebrat cãsãtoria, la tribunalul în jurisdictia cãruia se gãseste stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10***.
            Ofiterul stãrii civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusã prin acest articol va fi supus la o amendã de 25 pânã la 100 de lei; iar dacã omisiunea a fost fãcutã cu rea-credintã, la destituire; în amândouã cazurile, fãrã prejudiciul drepturilor pãrtilor interesate.
        * Pentru contractul de cãsãtorie a se vedea nota de la art. 17.
        ** În prezent, potrivit L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã si Metodologiei nr. 1/1997 pentru aplicarea unitarã a dispozitiilor L. nr. 119/1996 actele de stare civilã (M. Of. nr. 318bis/19 noiembrie 1997), nu se instituie obligatia cunoasterii de cãtre ofiterul de stare civilã a profesiei, ocupatiei viitorilor soti si nici trimiterea din oficiu a unui extras de pe actul de cãsãtorie instantelor judecãtoresti.
        Potrivit art. 13, art. 21 si art. 22 din L. nr. 26/1990 privind Registrul comertului (republicatã în M. Of. nr. 49/4 februarie 1998), orice mentiune sau modificare privitoare la încheierea cãsãtoriei se înregistreazã în Registrul comertului, la cererea comerciantului, care în cazul când nu îndeplineste aceastã obligatie în termenul stabilit suportã sanctiunile prevãzute la Capitolul V din lege.
         *** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
            Art. 20. - Dacã sotul* devine comerciant în urma cãsãtoriei sale, dânsul este dator sã depunã copie dupã contractul sãu de cãsãtorie**, în termen de o lunã***, din ziua când si-a început comertul, sub pedeapsã, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.
        * Textul, potrivit Codului familiei (L. nr. 4/1953 - M. Of. nr. 1/4 ianuarie 1954), are aplicabilitate pentru ambii soti.
         **Contractul de cãsãtorie va fi înteles în sens de certificat de cãsãtorie, asa cum este definit de  L. nr. 119/1996 si Metodologia nr. 1/1997.
        *** Termenul de o lunã prevãzut la art. 20, de depunere, la Oficiul Registrului Comertului, a copiei dupã certificatul de cãsãtorie este modificat implicit prin L. nr. 26/1990, care la art. 21 lit. h) coroborat cu art. 22 prevede obligativitatea depunerii copiei dupã certificatul de cãsãtorie în termen de 15 zile; în cazul neîndeplinirii obligatiei, comerciantul va suporta sanctiunile prevãzute la Cap.V din L. nr. 26/1990.
            Art. 21. - Cererea de separatie de patrimonii între soti* dintre care unul este comerciant trebuie sã fie publicatã în modul prevãzut la art. 10 **.
            Hotãrârea asupra cererii de separatie nu va fi pronuntatã decât dupã o lunã de zile de la suszisa publicatie.
            Dacã se admite separatia, hotãrârea definitivã*** va trebui sã fie publicatã tot în acelasi mod, în termen de o lunã de la data ei.
            În lipsa acestei publicatii, creditorii comertului sotului pot opune, oricând interesul lor o cere, nulitatea separatiei pronuntate si sã atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacã a avut loc.
            Deosebit de aceasta, ei pot sã exercite actiunea ce le acordã art. 975 din Codul civil, când separatia ar fi fost fãcutã în frauda drepturilor lor.
        * Separatia de patrimonii este reglementatã în art. 36 alin. 2 din Codul familiei - L. nr. 4/1953.
        ** Trimiterea la art. 10, text abrogat, este implicit abrogatã.
        *** Pentru hotãrârea judecãtoreascã definitivã de împãrtire a bunurilor comune, pronuntatã în cursul exercitãrii comertului, se vor face mentiuni în Registrul comertului, potrivit art. 21 lit.d) si art.22 din L. nr. 26/1990.
        A se vedea si art. 7 si art. 22 din L. nr. 26/1990, care prevãd cã hotãrãrile judecãtoresti rãmase definitive se trimit de cãtre instantele de judecatã, în termen de 15 zile, Oficiului Registrului Comertului.
        Publicitatea Iegalã se face potrivit art. 41 din L. nr. 31/1990 privind societãtile comerciaIe, republicatã în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998.

TITLUL IV
Despre registrele comerciantilor

        Art. 22. - Registrele obligatorii pentru comercianti sunt: registrul jurnal, registrul inventar si registrul copier*.
        * Potrivit Legii contabilitãtii nr. 2/1991 (M. Of. nr. 265/27 decembrie 1991), în prezent, denumirii de "registru copier" îi corespunde denumirea de "cartea mare".
        A se vedea si registrele obligatorii prevãzute de L. nr. 31/1990 privind societãtiIe comerciale, repubIicatã în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998, precum si O. nr. 4/1998 pentru aprobarea Instructiunilor nr. 2/1998 privind transferul registrelor actionarilor societãtilor comerciale între douã registre independente - M. Of. nr. 119/19 martie 1998.
        Art. 23. - Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sã înscrie pe fiecare zi ce are sã ia si ce are sã dea, operatiunile comertului sãu, conventiile, acceptãrile sau girurile efectelor comerciale si în general tot ce primeste si plãteste sub orice titlu, trecând la fiecare sfârsit de lunã si sumele întrebuintate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre* ce se obisnuiesc în contabilitatea comercialã, dar care nu sunt obligatorii.
        * A se vedea L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/1991.
        Art. 24. - Comerciantul este dator a forma la începutul comertului sãu si în fiecare an, sub a sa semnãturã, un inventar de averea sa mobilã si imobilã si de datoriile sale active si pasive*, încheind bilantul cuvenit. Acest inventar si bilant le va copia în registrul special pentru aceasta si le va semna.
            Toate efectele si datoriile active trebuie evaluate în inventar si bilant, dupã pretul curent la epoca facerii inventarului.
            Datoriile active greu de încasat sau îndoioase se vor pretui dupã probabilitate; creantele ce nu se pot încasa se vor înscrie numai pentru memorie.
            Dacã sunt mai multi tovarãsi solidari trebuie sã subsemneze fiecare.
        * L. nr. 26/1990, la art. 13 lit.a), prevede cã cererea de înmatriculare depusã de comerciant la Registrul comertului va cuprinde date privitoare la averea si modul de evaluare a acesteia, iar la art. 21 lit. h) prevede cã se vor face mentiuni în Registrul comertului cu privire la orice modificare referitoare la actele, faptele si mentiunile înregistrate potrivit art. 20 din lege.
            Art. 25. - El este tinut a copia în registrul special si dupã ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.
            Art. 26. - Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare paginã si, afarã de registrul copier*, parafate de un judecãtor al tribunalului locului de resedintã al comerciantului, sau de cãtre judecãtorul ocolului respectiv în localitãtile unde nu existã tribunal**.
            Pe ultima paginã a acestor registre, judecãtorul va constata numãrul filelor ce compun fiecare registru si va semna aceastã certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecãtoriei**.
            * Pentru registrul copier, a se vedea nota de la art. 22.
        ** Potrivit Regulamentului de aplicare a L. nr. 82/1991 (M. Of. nr. 303 bis/22 decembrie 1993) registrul jurnal si registrul inventar se înregistreazã numai la organele fiscale.
        - Judecãtoriile de ocol au fost desfiintate prin L. nr. 18/1948 (M. Of. nr. 35/1948), pentru modificarea Codului de procedurã civilã (care a abrogat Legea judecãtoriilor de ocoale).
        - Potrivit L. nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã (republicatã în M. Of. nr. 259/30 septembrie 1997), instantele judecãtoresti sunt: judecãtoriile, tribunalele, curtile de apel si Curtea Supremã de Justitie.
            - În procesele si cererile comerciale, cu exceptia celor al cãror obiect are o valoare de pânã la 10 milioane lei inclusiv, competenta materialã în primã instantã apartine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã civilã (Ministerul de Justitie, 1993); litigiile comerciale al cãror obiect are valoarea de pânã la 10 milioane lei se judecã de judecãtorii, potrivit art. 1 pct. 1 din Codul de procedurã civilã.
            - Competenta teritorialã a instantelor judecãtoresti în litigiile comerciale este stabilitã prin art. 6 si urmãtoarele din Codul de procedurã civilã.
        Art. 27. - Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afarã de copier*, vor fi prezentate tribunalului sau judecãtorului de ocol la finele fiecãrui an comercial spre încheiere si vizã**.
            Tribunalul sau judecãtorul de ocol va pune imediat, sub ultima operatiune înscrisã, urmãtoarea vizã: "Astãzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului ... si s-a vizat cu a noastrã semnãturã" punându-se si sigiliul tribunalului sau judecãtoriei***.
        * Pentru registrul copier a se vedea nota de la art. 2.
        ** A se vedea nota de la art. 26.
        *** Textul art. 27 este inaplicabil în forma actuaIã deoarece potrivit L. nr. 82/1991 si regulamentului de aplicare a acesteia (M. Of. nr. 303 bis/22 decembrie 1993), activitãtile stabilite în sarcina instantelor revin în prezent organelor fiscale.
            Art. 28. - La fiecare tribunal comercial* si, în localitãtile unde acesta nu existã, la fiecare tribunal de judet*, se va tine un registru în care se va înscrie numele comerciantilor** care si-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum si numãrul filelor fiecãruia. Tot astfel se va urma si cu registrele pe care comerciantul le prezintã anual pentru încheiere si vizã*.
            Dacã numerotarea sau viza unui registru a fost fãcutã de judecãtorul de ocol*, atunci acesta, la finele fiecãrui an, este dator sã trimitã un tablou tribunalului judetului sau tribunalului comercial respectiv*.
        * A se vedea nota de la art.26.
        ** Înmatricularea comerciantilor, persoane fizice sau juridice, se face dupã regulile prevãzute de L. nr. 26/1990 privind Registrul comertului, L. nr. 31/1990 privind societãtile comerciale si de N.M. nr. P/608-773/1998 privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a înregistrãrilor - M. Of. nr. 176/11 mai 1998.
        În ceea ce priveste registrele comerciantilor si verificarea modului cum sunt efectuate înregistrãrile, acestea sunt supuse controlului prevãzut de L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/ 1991.
        Art. 29. - Registrele comerciantilor vor fi tinute în limba românã sau vreuna din limbile
moderne europene, dupã ordinea datei fiecãrei operatiuni, fãrã a se lãsa vreun loc în alb, fãrã stergere sau adãugire; se pot face îndreptãri si stersãturi, dacã aceasta este necesar; se vor face însã numai astfel ca cuvintele îndreptate sau sterse sã fie citibile*.
        * A se vedea L. nr. 82/1991 si regulamentul de aplicare a acesteia.
        Potrivit art. 3 din L. nr. 82/1991 si art. 54 din Legea bancarã nr. 58/1998 (M.Of. nr. 121/23 martie 1998), contabilitatea, documentele si evidenta se tin în limba românã si în moneda nationalã, iar înregistrarea operatiunilor în valutã se efectueazã atât în moneda nationalã (leu) cât si în valutã. A se vedea, în acest sens, si O. nr. 15.515/27/1998 pentru aprobarea Precizãrilor Ministerului Finantelor si B.N.R. privind reflectarea în contabilitate a unor operatiuni, precum si unele mãsuri referitoare la încheierea exercitiului financiar-contabil pe anul 1997 la societãtile bancare - M. Of. nr. 102 bis/4 martie 1998.
        Art. 30. - Comerciantii sunt datori a pãstra, în timp de 10 ani de la cea din urmã vizã, registrele pe care legea le impune a tine, precum si scrisorile si telegramele primite*.
            Asemenea sunt datori a pãstra, cel putin pânã la doi ani, facturile mãrfurilor cumpãrate si introduse în stabilimentele** lor.
        * În completare, a se vedea art. 25 si art. 30 din L. nr. 82/1991, în care se prevede obligativitatea pãstrãrii unor documente un timp mai îndelungat, respectiv de 50 de ani pentru state de salarii si tot 50 de ani pentru bilanturi contabile.
        ** A se vedea nota de la art. 6.
        Art. 31. - Comunicarea registrelor nu poate fi ordonatã de judecatã dupã cererea unei pãrti decât în afaceri de succesiuni, comunitãti de bunuri, societãti si în caz de faliment.
            Art. 32. - În cursul unei contestatii si oricare ar fi natura ei, judecata, dupã cererea unei pãrti sau chiar din oficiu, va putea ordona înfãtisarea registrelor spre a se extrage dintr-însele numai ceea ce este privitor la litigiu.
            Art. 33. - Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se înfãtisa, se aflã în circumscriptia unui alt tribunal, judecãtoria va adresa o comisie rogatorie tribunalului* sau judecãtorului de ocol* respectiv pentru a lua cunostintã de continutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal si a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.
        * A se vedea nota de la art. 26.
        Art. 34. - Dispozitiile cuprinse în prezentul titlu nu se aplicã colportorilor*, comerciantilor care fac micul trafic ambulant, cãrãusilor sau acelor al cãror comert nu iese din cercul unei profesiuni manuale.
            * "colportor" are, în materie comercialã, sensul de negustor ambulant.

TITLUL V
Despre obligatiile comerciale în general

            Art. 35. - Contractul sinalagmatic între persoane depãrtate nu este perfect dacã acceptarea n-a ajuns la cunostinta propuitorului* în termenul hotãrât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii** si acceptãrii dupã natura contractului.
            Propuitorul* însã poate primi ca bunã si o acceptare ajunsã peste termenul hotãrât de dânsul cu conditia ca sã încunostinteze îndatã pe acceptant despre aceasta.
        *" propuitor" = "ofertant".
        **"propunere" = "ofertã de contractare".
        Art. 36. - Când propuitorul* cere executarea imediatã a contractului si un rãspuns prealabil de acceptare nu este cerut si nici chiar necesar, dupã natura contractului, atunci contractul este perfect îndatã ce partea cealaltã a întreprins executarea lui.
        * A se vedea nota de la art. 35.
        Art. 37. - Pânã ce contractul nu este perfect, propunerea* si acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, desi revocarea împiedicã ca contractul sã devinã perfect, dacã ea însã ajunge la cunostinta celeilalte pãrti, dupã ce aceasta întreprinsese executarea lui, atunci cel ce revocã contractul rãspunde de daune-interese.
        * A se vedea nota de la art. 35.
        Art. 38. - În contractele unilaterale propunerea* este obligatorie îndatã ce ajunge la cunostinta pãrtii cãreia este fãcutã.
        * A se vedea nota de la art. 35.
        Art. 39. - Acceptarea conditionatã sau limitatã se considerã ca un refuz al primei propuneri* si formeazã o nouã propunere*.
        * A se vedea nota de la art. 35.
            Art. 40. - Când urmeazã a se hotãrî adevãratul pret sau pretul curent al productelor, mãrfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului*, al efectelor publice si al titlurilor industriale, el se ia dupã listele bursei sau dupã mercurialele** locului unde contractul a fost încheiat sau, în lipsã, dupã acelea ale locului cel mai apropiat sau dupã orice fel de probã.
        * A se vedea în legãturã cu modalitatea de stabilire a cursului valutar:
        - H.G. nr. 155/1997 privind efectuarea si reflectarea în contabilitate a operatiunilor în valutã - M. Of. nr. 77/29 aprilie 1997;
        - O.G. nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România - M. Of. nr. 220/29 august 1997;
        - H.G. nr. 400/1995 privind încasarea tarifelor de transport în traficul international de cãlãtori pe cãile ferate M. Of. nr. 131/29 iunie 1995.
        ** Potrivit legislatiei în vigoare, preturile nu se mai stabilesc prin mercuriale. A se vedea în acest sens:
            - Legea concurentei nr. 21/1996 - M. Of. nr. 88/30 aprilie 1996;
        - H.G. nr. 206/1993 privind unele mãsuri pentru continuarea liberalizãrii preturilor si tarifelor - M. Of. nr. 136/ 28 iunie 1993.
        Art. 41. - Când moneda arãtatã într-un contract nu are curs legal sau comercial în tarã si când cursul ei n-a fost determinat de însesi pãrtile, plata va putea fi fãcutã în moneda tãrii, dupã cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei si la locul plãtii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, dupã cursul pietei celei mai apropiate, afarã numai dacã contractul poartã clauza "efectiv" sau o alta asemenea*.
        * A se vedea nota de la art. 40.
        Art. 42. - În obligatiile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afarã de stipulatie contrarie.
            Aceeasi prezumtie existã si contra fidejusorurilui, chiar necomerciant, care garanteazã o obligatie comercialã.
            Ea nu se aplicã la necomercianti pentru operatiuni care, încât îi priveste, nu sunt fapte de comert.
        Art. 43. - Datoriile comerciale lichide si plãtibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
        Art. 44. - În obligatiile comerciale judecãtorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil.
        Art. 45. - Retractul litigios prevãzut de art. 1402, 1403 si 1404 din Codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial.
        Art. 46. - Obligatiile comerciale si liberatiunile se probeazã:
            - Cu acte autentice;
            - Cu acte sub semnãturã privatã;
            - Cu facturi acceptate;
            - Prin corespondentã;
            - Prin telegrame;
            - Cu registrele pãrtilor;
            - Cu martori, de câte ori autoritatea judecãtoreascã ar crede cã trebuie sã admitã proba testimonialã, si aceasta chiar în cazurile prevãzute de art. 1191 din Codul civil.
            În fine, prin orice alte mijloace de probã admise de legea civilã.
        Art. 47. - Telegrama face probã, ca act sub semnãturã privatã, când originalul este subscris de însãsi persoana arãtatã într-însa ca trimitãtorul ei. Ea face aceeasi probã, chiar dacã aceastã persoanã este subscrisã de o altã mânã, când ar fi probat cã originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda de însãsi acea persoanã.
            Dacã subscrierea originalului este autentificatã de autoritatea competentã, atunci se aplicã principiile generale. În caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevãzute de regulamentele telegrafo-postale, proba contrarie este admisã.
            Data telegramelor stabileste, pânã la proba contrarie, ziua si ora în care ele au fost în adevãr expediate de oficiile telegrafice.
        Art. 48. - În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplicã principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea, trimitãtorul unei telegrame se prezumã afarã de orice culpã dacã a îngrijit a o colationa sau recomanda conform dispozitiilor regulamentelor telegrafo-postale.
        Art. 49. - În comert, mandatul si orice declaratie de consimtãmânt, chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declaratã autenticã de autoritatea competentã, sunt valabile si fac probã în justitie.
        Art. 50. - Registrele comerciantilor, tinute în regulã, pot face probã în justitie între comercianti, pentru fapte si chestiuni de comert.
            Înscrierea în registre, fãcutã de prepusul care tine scriptele sau este însãrcinat cu contabilitatea, are acelasi efect ca si când ar fi fãcutã de însusi stãpânul.
        Art. 51. - Registrele pe care comerciantii sunt obligati a le avea si care nu vor fi tinute în regulã si nici învestite cu formula prevãzutã de lege, nu sunt primite a face probã în justitie, spre folosul celui ce le-a tinut.
            Neîndeplinirea prescriptiilor legii în aceastã privintã poate atrage încã dupã sine aplicarea pedepselor prevãzute în caz de faliment.
        Art. 52. - Registrele comerciantilor, chiar netinute în regulã, fac probã în contra lor. Partea însã care voieste a se referi la dânsele nu poate scinda continutul lor.
        Art. 53. - (Abrogat prin D. nr. 205/1950 privind modificarea art. 1206 si art. 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si a art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial - B. Of. nr. 68/12 august 1950).
        Art. 54. - Judecata este în drept a aprecia dacã se poate atribui continutului registrelor unui
comerciant un caracter de validitate mai mult sau mai putin mare, dacã trebuie a se renunta la aceastã probã în caz când registrele comerciale ale pãrtilor nu concordã, sau a atribui o credintã mai mare registrelor uneia din pãrti.
        Art. 55. - Când Codul comercial cere proba prin scris, proba testimonialã nu poate fi admisã decât în cazurile în care este permisã si de Codul civil.
        Art. 56. - Dacã un act este comercial numai pentru una din pãrti, toti contractantii sunt supusi, încât priveste acest act, legii comerciale, afarã de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile în care legea ar dispune altfel.
        Art. 57. - Data actelor si a contractelor comerciale trebuie sã arate local, ziua, luna si anul. Ea poate fi stabilitã, fatã cu cei de al treilea, prin toate mijloacele de probã arãtate la art. 46. Data arãtatã în cambie si în orice alte titluri la ordin, precum si în girurile lor, se considerã drept adevãratã pânã la proba contrarie.
        Art. 58. - Posesorul unui titlu la purtãtor, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca, contradictoriu cu emitentul, sã cearã un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.
            Cheltuielile privesc pe reclamant.
            În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de bancã si a altor titluri de asemenea naturã se observã legile speciale.
            Revendicarea titlurilor la purtãtor pierdute sau furate nu se admite decât contra acelora care le-au gãsit sau furat si contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând viciul cauzei posesiei.
            Art. 59. - Orice obligatie comercialã trebuie sã fie executatã în locul arãtat prin contract sau în locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia pãrtilor contractante.
            În lipsã de o clauzã expresã, contractul trebuie sã fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îsi avea stabilimentul* sãu comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta, la formarea contractului.
            Dacã însã urmeazã a se preda un lucru determinat, care dupã cunostinta pãrtilor se gãsea într-altã parte în momentul formãrii contractului, atunci predarea se va face în acel loc.
        * A se vedea nota de la art. 6.

TITLUL VI
Despre vânzare

        Art. 60. - Vânzarea fãcutã pe un pret nedeterminat în contract este valabilã dacã pãrtile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urmã.
        Art. 61. - Vânzarea fãcutã pe adevãratul pret sau pe pretul curent este asemenea valabilã. În acest caz pretul se determinã conform dispozitiilor art. 40.
            Determinarea pretului poate fi încredintatã arbitrului unei a treia persoane desemnate în contract sau rãmase a se alege în urmã.
            Când persoana desemnatã sau aleasã nu voieste sau nu poate primi, pãrtile trebuie sã procedeze la o nouã numire.
            Dacã pãrtile nu se învoiesc, numirea se face de justitie.
        Art. 62. - Când mãrfurile vândute sunt arãtate în contract numai prin câtime, fel si calitate, fãrã nici o altã indicatie de naturã a desemna un corp cert si determinat, vânzãtorul este obligat a preda, la locul si timpul stipulat, câtimea, felul si calitatea cuvenitã, chiar dacã mãrfurile, care ar fi fost la dispozitia sa în momentul formãrii contractului, sau pe care el si le-ar fi procurat în urmã în executarea lui, ar fi pierit, sau dacã expedierea sau sosirea acelor mãrfuri ar fi fost împiedicatã de vreo cauzã oarecare.
        Art. 63. - Vânzarea mãrfurilor care se aflã în cãlãtorie, cu arãtarea vasului care le transportã sau care urmeazã a le transporta, este supusã conditiei sosirii în bunã stare a acelui vas.
            Dacã vânzãtorul îsi rezervã drepturile ca, în timpul fixat prin conventie, sã arate vasul care transportã sau urmeazã a transporta mãrfurile vândute si dacã acest termen a trecut, cumpãrãtorul are dreptul sã cearã sau executarea contractului sau daune-interese.
            Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va tine seamã de timpul fixat pentru predarea mãrfurilor vândute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.
            Dacã prin conventie nu se fixeazã vreun termen pentru arãtarea vasului, cumpãrãtorul e în drept a cere ca termenul sã fie fixat de justitie.
        Art. 64. - Dacã prin contract, sau mai în urmã, s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se aflã mãrfurile ce cãlãtoresc si termenul expirã fãrã ca vasul sã fi sosit, cumpãrãtorul are dreptul de a renunta la contract sau a-i prelungi termenul o datã sau de mai multe ori.
            Când însã nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului se întelege cã pãrtile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea cãlãtoriei.
            În caz de întârziere, justitia, tinând seamã de împrejurãri, poate fixa un termen si dacã si acest termen expirã fãrã ca vasul sã soseascã, contractul se considerã reziliat.
            În nici un caz justitia nu poate fixa un termen mai lung decât un an, socotit din ziua plecãrii vasului de la locul unde mãrfurile vândute au fost încãrcate.
        Art. 65. - Dacã în cursul cãlãtoriei, din cauzã de fortã majorã sau caz fortuit, marfa vândutã
este transportatã din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinteazã, si vasul pe care s-a fãcut transportul se considerã, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.
        Art. 66. - Avariile întâmplate în timpul cãlãtoriei reziliazã contractul, dacã mãrfurile sunt pânã într-atât deteriorate încât nu mai pot servi la întrebuintarea pentru care fuseserã destinate.
            În orice alt caz, cumpãrãtorul este dator sã primeascã mãrfurile în starea în care se vor afla la sosire, însã cu o potrivitã scãdere de pret.
        Art. 67. - Când, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din pãrti a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata pretului, si aceasta nu-si îndeplineste la termenul fixat obligatia sa, atunci conditia rezolutorie se împlineste de drept în favoarea pãrtii care îsi executase obligatia sa.
            În lipsã de asemenea oferte sau de stipulatii exprese, rezilierea contractului se reglementeazã dupã dispozitiile Codului civil privitoare la conditia rezolutorie tacitã.
            În amândouã cazurile cel în culpã rãspunde de daunele-interese cauzate.
        Art. 68. - Când cumpãrãtorul unui lucru miscãtor nu-si îndeplineste obligatia sa, vânzãtorul are facultatea sau a depune lucrul vândut la o casã acreditatã de comert, pe socoteala si cheltuiala cumpãrãtorului, sau de a-l vinde.
            Vânzarea se va face prin licitatie publicã sau chiar pe pretul curent dacã lucrul are un pret la bursã sau în târg, de cãtre un ofiter public* însãrcinat cu asemenea acte si cu dreptul pentru vânzãtor la plata diferentei dintre pretul obtinut si acela convenit la prima vânzare, precum si la daune-interese.
            Dacã neexecutarea contractului provine din partea vânzãtorului, cumpãrãtorul are dreptul de a face sã se cumpere lucrul de cãtre un ofiter public* însãrcinat cu asemenea acte.
            Cumpãrãtorul are dreptul de a pretinde diferenta în mai mult dintre pretul plãtit a doua oarã si acela convenit cu primul vânzãtor, precum si a cere daune-interese, dacã ele se cuvin.
            Partea care va uza de dreptul ce i se acordã prin acest articol este datoare sã încunostinteze prealabil despre aceasta pe cealaltã parte contractantã.
         * Termenului de "ofiter public" îi corespunde în prezent termenul de "comisie de licitatie", potrivit art. 12 din O.G. nr. 12/1993  privind achizitiile publice, republicatã în Monitorul Oficial nr. 281/4 decembrie 1995.
        Art. 69. - Dacã temenul stipulat într-un contract de vânzare a unui lucru mobil este esential naturii operatiunii, partea care voieste executarea conventiei fãrã sã tinã seamaã de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie sã încunostiinteze pe cealaltã parte, în termen de 24 ore de la expirarea termenului.
            Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decât a doua zi dupã încunostintare.
        Art. 70. - Cumpãrãtorul unor mãrfuri sau producte provenind din o altã piatã este dator sã denunte vânzãtorului viciile aparente în timp de douã zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiilor exceptionale în care se aflã bunul vândut sau persoana cumpãrãtorului.
            El este dator sã denunte viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi douã zile de la descoperirea lor.
            Odatã acest termen expirat, cumpãrãtorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut.
        Art. 71. - Prezidentul tribunalului* si acolo unde nu existã tribunal, judecãtorul de ocol* poate ordona, dupã cererea cumpãrãtorului sau a vânzãtorului, ca atât calitatea cât si starea în care se aflã lucrul vândut sã fie constatate de unul sau mai multi experti, pe care îi va numi din oficiu.
            Prin aceeasi ordonantã de numire a expertilor, sau prin o alta, prezidentul tribunalului* sau judecãtorul de ocol* poate ordona sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un depozit public sau într-alt loc pe care îl va desemna; si dacã pãstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine si în conditiile ce se vor determina prin însãsi ordonanta.
        * A se vedea nota de la art. 26.
        Art. 72. - Ordonanta prezidentului tribunalului sau judecãtorului de ocol* va trebui sã fie comunicatã înainte de punerea ei în lucrare celeilalte pãrti sau reprezentantului sãu, dacã vreunul din ei se aflã în localitate.
            În caz contrar, ordonanta va fi comunicatã în termenul prevãzut de art. 137** din procedura civilã, de la executarea ei.
            Cumpãrãtorul care nu va voi a beneficia de dispozitiile cuprinse în articolul precedent va trebui, în caz de contestatie, sã probeze atât identitatea cât si viciile mãrfii cumpãrate de dânsul.
        * A se vedea nota de la art. 26.
        ** Art. 137 îi corespunde în prezent art. 582 din Codul de procedurã civilã.
        Art. 73. - Dispozitiile cuprinse în art. 67, 68 si 69 se aplicã si la contractele de bursã încheiate dupã formele prevãzute de legea ei specialã.

TITLUL VII
Despre report

        Art. 74. - Contractul de report constã în cumpãrarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comert si în revânzarea simultanee cu termen si pe un pret determinat cãtre aceeasi persoanã a unor titluri de aceeasi specie.
            Pentru validitatea contractului este necesarã predarea realã a titlurilor date în report.
            Proprietatea lor se transferã la cumpãrãtor. Pãrtile pot stipula ca primele, rambursurile si
dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sã rãmânã în profitul vânzãtorului.
        Art. 75. - Revânzarea titlurilor date în reportpoate fi prelungitã prin vointa pãrtilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.
        Art. 76. - Dacã la expirarea termenului reportului pãrtile lichideazã diferentele spre a face separat plãtile lor si reînnoiesc reportul asupra unor titluri ce diferã prin calitatea sau specia lor, sau pe un alt pret, atunci se considerã cã pãrtile au încheiat un nou contract de report.

TITLUL VIII
Despre societãti si despre asociatiuni comerciale

CAPITOLUL I
Despre societãti

Sectiunea I
Dispozitii generale

        Art. 77-87. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

Sectiunea II
Despre forma contractului de societate

        Art. 88-104. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

Sectiunea III
Despre deosebite feluri de societãti

§1. Despre societatea în nume colectiv

        Art. 105-113. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§2. Despre societatea în comanditã

        Art. 114-120. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§3. Despre societatea anonimã

        Art. 121-126. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990)

Sectiunea IV
Dispozitii comune societãtilor în comanditã prin actiuni si societãtilor anonime

§1. Despre constituirea societãtii

        Art. 127-140. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§2. Despre administratori

        Art. 141-155. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§3. Despre adunãrile generale

        Art. 156-165. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§4. Despre actiuni

        Art. 166-172. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§5. Despre obligatiuni

        Art. 173-177. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§6. Despre bilant

        Art. 178-184. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§7. Despre cenzori

        Art. 185-187. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

Sectiunea V
Despre excluderea asociatilor, despre dizolvarea si fuziunea societãtilor

§1. Despre excluderea asociatilor

        Art. 188-190. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§2. Despre dizolvarea societãtilor

        Art. 191-194. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§3. Despre fuziunea societãtilor

        Art. 195-198. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

Sectiunea VI
Despre lichidarea societãtilor

§1. Despre lichidarea în general

        Art. 199-209. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§2. Reguli speciale pentru lichidarea societãtilor în nume colectiv si comanditã simplã

        Art. 210-211. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

§3. Reguli speciale pentru lichidarea societãtilor în comanditã prin actiuni si anonime

        Art. 212-220. - (Abrogate prin L. nr. 31/1990).

Sectiunea VII
Dispozitii relative la societãtile cooperative

        Art. 221-235. - (Abrogate prin Legea pentru organizarea cooperatiei, din 28 martie 1929).

Sectiunea VIII
Dispozitii relative la societãtile civile si la societãtile constituite în tãri strãine

        Art. 236-250. - (Art. 236 abrogat prin L. nr. 31/1990 si art. 237-250 abrogate prin O.U.G. nr. 32/1997, aprobatã cu modificãri prin L. nr. 195/1997).

CAPITOLUL II
Despre asociatiuni

Sectiunea I
Despre asociatiunea în participatiune

            Art. 251. - Asociatiunea în participatiune are loc atunci când un comerciant sau o societate
comercialã acordã uneia sau mai multor persoane ori societãti, o participatiune în beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni sau chiar asupra întregului lor comert.
        Art. 252. - Asociatiunea în participatiune poate sã aibã loc asemenea si pentru operatiunile comerciale fãcute de cãtre necomercianti.
        Art. 253. - Asociatiunea în participatiune nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiintã juridicã distinctã de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept si nu se obligã decât cãtre acela cu care a contractat.
        Art. 254. - Participantii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociatiune, chiar dacã au fost procurate de dânsii.
            Cu toate acestea, întrucât priveste raporturile lor între dânsii, asociatii pot sã stipuleze cã lucrurile ce au adus sã li se restituie în naturã, având dreptul, în caz când restituirea nu s-ar putea face, la reparatia daunelor suferite. Afarã de aceste cazuri, drepturile asociatilor se mãrginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociatiune si de beneficii si pierderi.
        Art. 255. - Afarã de dispozitiile articolelor precedente, conventiile pãrtilor determinã forma, întinderea si conditiile asociatiunii.
        Art. 256. - Asociatiunile în participatiune sunt scutite de formalitãtile stabilite pentru societãti, dar ele trebuie sã fie probate prin act scris.

Sectiunea lI
Despre asociatiunea de asigurare mutualã

        Art. 257. - Asociatiunea de asigurare mutualã are de scop de a împãrti între asociati daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociatiunii.
            Ea constituie, fatã de cei de al treilea, o persoanã juridicã distinctã de persoana asociatilor.
        Art. 258. - Asociatiunea de asigurare mutualã trebuie sã fie probatã prin act scris.
            Ea se reglementeazã prin conventiile pãrtilor.
        Art. 259. - Asociatiunea se administreazã prin asociati, care sunt mandatarii sãi temporari si revocabili.
        Art. 260. - Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicarea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbãri unuia sau altuia dintr-însele, a bilanturilor societãtilor anonime si la penalitãtile relative la aceste societãti, sunt aplicabile si asociatiunilor de asigurare mutualã.
            Din bilanturile acestor asociatiuni va trebui sã rezulte îndeplinirea dispozitiilor art. 147*.
        * Art. 147 este abrogat prin L. nr. 31/1990, astfel cã acest alineat este abrogat implicit.
        A se vedea, în aceastã materie, dispozitiile L. nr. 31/1990 si L. nr. 82/1991.
        Art. 261. - Asociatii nu sunt obligati sã contribuie decât cu partea determinatã prin contract; si în nici un caz nu sunt tinuti cãtre cei de al treilea, decât fiecare în proportie cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociatiune.
        Art. 262. - Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat înceteazã de a face parte din asociatiune, rãmânându-i însã dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.
        Art. 263. - Asociatiunea nu se dizolvã prin interdictia sau moartea unuia dintre asociati.
            Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.

CAPITOLUL III
Dispozitii penale si tranzitorii

        Art. 264-269. - (Abrogate prin O.U.G. nr. 32/1997 pentru modificarea si completarea L. nr. 31/1990, aprobatã cu modificãri prin L. nr. 195/1997).

TITLUL IX
Despre cambie si despre cec

CAPITOLUL I
Despre cambie

Sectiunea l
Conditiile esentiale ale cambiei

        Art. 270-276. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934 care abrogã toate legile si dispozitiile anterioare cu privire la cambie si bilet la ordin).

Sectiunea II
Despre gir

            Art. 277-281. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea III
Despre acceptare

§1. Dispozitii generale

        Art. 282-290. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

§2. Despre acceptarea prin interventie sau pentru onoare

        Art. 291-295. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea lV
Despre aval

            Art. 296-298. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea V
Despre duplicate si copii

§1. Despre duplicate

        Art. 299-302. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

§2. Despre copii

        Art. 303-304. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea VI
Despre scadentã

            Art. 305-308. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea VII
Despre platã

§1. Dispozitii generale

        Art. 309-321. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

§2. Despre plata prin interventie sau pentru onoare

        Art. 322-325. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea VIII
Despre protest

        Art. 326-334. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea IX
Despre contra-cambie

        Art. 335-338. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea X
Despre actiunea cambialã

        Art. 339-351. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea Xl
Despre cambia purtând semnãtura unor persoane incapabile sau o semnãturã falsã ori falsificatã

            Art. 352-353. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea XlI
Despre cambia pierdutã sau sustrasã

        Art. 354-357. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

Sectiunea XIII
Despre ordinul în producte sau mãrfuri

        Art. 358-363. - (Abrogate prin L. nr. 58/1934).

CAPITOLUL II
Despre cec

        Art. 364-369. - (Abrogate implicit prin Legea asupra cecului nr. 59/1934).

TITLUL X
Despre contul curent

        Art. 370. - Contractul de cont curent produce:
            1. Strãmutarea proprietãtii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea cã el le trece în debitul sãu, si novatiunea obligatiei de mai înainte între acela care a trimis valorile si primitorul lor. Înscrierea însã în contul curent a unui efect de comert sau a unui alt titlu de credit e presupusã fãcutã sub "rezerva încasãrii";
            2. Compensatia reciprocã între pãrti pânã la concurenta debitului si a creditului respectiv, la încheierea socotelii, cu rezerva plãtii diferentei;
            3. Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent, în debitul primitorului, de la data înscrierii.
            Dobânzile sunt cele comerciale si se socotesc pe zi, dacã pãrtile nu s-au învoit altfel.
        Art. 371. - Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision si plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.
        Art. 372. - Încheierea contului curent si lichidarea diferentei vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin conventii si, în lipsã, la 31 decembrie a fiecãrui an.
            Dobânda diferentei curge de la data lichidãrii.
            Numai diferenta (soldul) Iichidatã la încheierea contului curent poate fi supusã executiei sau opririi în mâna unui al treilea sau asiguratã prin ipotecã. Dacã s-a consimtit o ipotecã pentru credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dânsul decât pânã Ia concurenta soldului final aI contului.
        Art. 373. - Contractul de cont curent e de drept desfiintat:
            1. Prin scadenta termenului convenit;
            2. În lipsã de conventie, prin retragerea uneia din pãrti;
            3. Prin falimentul uneia din pãrti. Desfiintarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictie sau incapacitate legalã a uneia din pãrti.

TITLUL XI
Despre mandatul comercial si despre comision

CAPITOLUL I
Despre mandatul comercial

Sectiunea I
Despre mandatul comercial în general

        Art. 374. - Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandantului.
            Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
        Art. 375. - Desi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde si la afacerile care nu sunt comerciale, afarã numai dacã aceasta se declarã cu precizie prin mandat.
            Dacã mandatarul nu are instructiuni decât asupra unor pãrti ale afacerii, mandatul se socoteste liber pentru celelalte.
            Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire si pentru toate actele necesare executãrii lui, chiar când nu ar fi anume arãtate.
        Art. 376. - Comerciantul care nu vrea sã primeascã o însãrcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, sã facã cunoscut mandantului neprimirea; în acest caz este încã dator a face sã se pãstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat si sã îngrijeascã de dânsele în socoteala mandantului, pânã ce acesta va putea lua mãsurile necesare.
            În caz de întârziere, el va putea încã cere sechestru judiciar si chiar vânzarea lucrurilor dupã formele prevãzute de art. 71.
        Art. 377. - Dacã lucrurile primite în socoteala mandantului prezintã semne de stricãciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sã ia toate mãsurile necesare pentru pãstrarea drepturilor mandantului fatã de cel ce a fãcut transportul, altfel este responsabil de lucrurile primite dupã descrierile cuprinse în scrisorile de cãrat* sau în politele de încãrcare**. Dacã stricãciunea reclamã îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor dupã formele prevãzute de art. 71.
        * În prezent, acest document poartã denumirea de "scrisoare de trãsurã" potrivit O.G.nr. 41/1997 - M. Of. nr. 220/1997.
        ** În prezent, acest document poartã denumirea de "conosament", potrivit:
        - Conventiei internationale pentru unificarea anumitor reguli în materie de conosament, încheiatã la Bruxellesla 25 august 1924 si ratificatã prin L. nr. 43 (D. nr. 1.008)/1937 - M. Of. nr. 60/13 martie 1937;
        - Conventiei Natiunilor Unite privind transporturile de mãrfuri pe mare din 1978, ratificatã prin D. nr. 343/1981 - B. Of. nr. 95/28 noiembrie 1981.
        Art. 378. - Mandatarul este îndatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sã-l hotãrascã a revoca sau modifica mandatul.
        Art. 379. - Mandatarul este rãspunzãtor de stricãciunile lucrurilor ce-i sunt încredintate spre pãstrare, afarã de cele provenite din caz fortuit, fortã majorã, din viciul sau chiar natura lor.
        Art. 380. - Mandatarul e tinut a plãti dobândã la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.
        Art. 381. - Mandatarul care nu se conformã instructiunilor primite de la mandant rãspunde de daune-interese.
           Art. 382. - Mandatarul este dator a încunostinta fãrã întârziere pe mandant despre executarea mandatului.
            Dacã, în urma primirii acestei încunostintãri, mandantul întârzie rãspunsul un timp mai lung decât cel cerut de natura afacerii, el este considerat cã a acceptat executarea mandatului, chiar dacã mandatarul a trecut peste limitele mandatului.
        Art. 383. - Mandatarul care schimbã destinatia sumelor primite în socoteala mandantului, e dator dobândã la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune-interese provenind din neîndeplinirea mandatului si de orice altã actiune, chiar penalã, în caz de dol sau fraudã.
        Art. 384. - Mandatarul este dator sã-si arate mandatul persoanelor cu care trateazã, când i se cere.
            El nu poate opune celor de al treilea instructiunile deosebite ce i s-ar fi dat de cãtre mandant, afarã numai dacã nu probeazã cã acestia aveau cunostintã de ele în momentul când obligatia a fost contractatã.
        Art. 385. - Mandantul e tinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afarã numai dacã nu existã conventie contrarie.
        Art. 386. - Suma ce se datoreste mandatarului pentru executarea mandatului se determinã, în lipsã de conventie, de cãtre judecatã, dupã împrejurãri.
        Art. 387. - Mandatarul, pentru tot ce i se datoreste din executarea mandatului sãu si chiar pentru retributia sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercitã asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le detine pentru executarea mandatului, sau care se gãsesc la dispozitia sa, în magazinele sale sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesie legitimã a politei de încãrcare* sau a scrisorii de cãrat*, ce i s-au expediat.
            Creantele sus-zise au precãdere asupra oricãror alte creante contra mandantului si chiar contra vânzãtorului ce revendicã, cu toate cã plãtile si cheltuielile vor fi fost fãcute înainte sau dupã ce lucrurile au intrat în posesia mamdatarului.
            În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpãrate în socoteala lui, se exercitã conform dispozitiilor de la Cap. III, Titlul IV, Cartea III din acest cod**.
           Dacã lucrurile mandantului au fost vândute de cãtre mandatar, privilegiul subzistã asupra pretului.
            * A se vedea notele de Ia art. 377.
            ** Trimiterea la Cap. III, Titlul IV, Cartea III din Codul comercial, text abrogat prin L. nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii si lichidãrii judiciare, este implicit abrogatã.
        Art. 388. - Pentru a exercita dreptul arãtat în articolul precedent, mandatarul trebuie sã notifice formal mandantului sumele ce-i sunt datorate, cu invitatia de a i se face plata în termen de cinci zile si cu prevestirea cã, în caz de neplatã, se va proceda la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului.
            Mandantul va putea face opozitie, citând pe mandatar înaintea judecãtii. Opozitia va trebui sã fie notificatã mandatarului în termen de trei zile de la primirea notificãrii de cãtre mandant.
            Dacã mandantul nu are resedinta sau domiciliul ales în locul de resedintã al mandatarului, termenul pentru opozitie va fi de 10 zile dacã mandantul domiciliazã în circumscriptia unui tribunal limitrof; de 20 zile dacã domiciliazã în orice parte a tãrii; de douã luni dacã domiciliazã afarã din România.
            Dacã termenul a trecut sau opozitia s-a respins, mandatarul poate, fãrã altã formalitate, sã facã a se vinde lucrurile sus-zise, conform dispozitiilor art. 68.
        Art. 389. - Dacã mai multi mandatari sunt numiti prin acelasi act, fãrã a se arãta cã ei trebuie sã lucreze împreunã, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.
            Dacã prin act se declarã cã mandatarii trebuie sã lucreze împreunã si mandatul nu este primit de toti, acei ce acceptã se socotesc autorizati a-l îndeplini când ar forma majoritatea celor numiti.
            Comandatarii sunt responsabili solidar.
        Art. 390. - Afarã de cazurile prevãzute de Codul civil, mandatul înceteazã:
            1. Prin cãsãtoria femeii comerciantã ce a dat sau primit mandatul, dacã nu este autorizatã a continua comertul conform dispozitiilor art. 15*;
            2. Prin revocarea autorizatiei de a exercita comertul, ce fusese acordatã femeii mãritate* sau minorul care a dat sau primit mandatul.
        * Trimiterea la art. 15, text abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932, este implicit abrogatã.
        Art. 391. - Mandantul sau mandatarul care, fãrã cauzã justã, prin revocare sau renuntarea sa, întrerupe executarea mandatului, rãspunde de daune-interese.
            Dacã executarea mandatului este întreruptã prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuirea acestuia din urmã se va determina dupã ceea ce s-a executat, în proportie cu ceea ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului.

Sectiunea II
Despre prepusi si reprezentanti

        Art. 392. - Prepus este acela care este însãrcinat cu comertul patronului sãu, fie la locul unde acesta îl exercitã, fie în alt loc.
        Art. 393. - Patronul rãspunde de faptele prepusului si de obligatiile contractate de el în limitele însãcinãrii ce i-a dat.
            Dacã sunt mai multi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil.
            Dacã patronul este o societate comercialã, responsabilitatea societarilor se reglementeazã dupã natura societãtii.
        Art. 394. - Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.
            Mandatul expres trebuie sã fie depus la tribunalul în a cãrui jurisdictie prepusul are a îndeplini însãrcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta si afipt conform dispozitiilor art. 10*.
            Un extras al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunturilor judiciare a localitãtii**. Pânã la îndeplinirea formalitãtilor de mai sus se aplicã dispozitiile articolului urmãtor.
        * Trimiterea la art. 10, text abrogat prin art. V din D. nr. 185/1949 (B. Of. nr. 25/30 aprilie 1949), este implicit abrogatã.
        ** Potrivit art. 21 lit. b) din L. nr. 26/1990 privind Registrul comertului (republicatã în M. Of. nr. 49/4 februarie 1998), în Registrul comertului se vor face mentiuni cu privire la persoana împuternicitului si, conform art. 22, comerciantul are obligatia sã solicite aceastã înregistrare în termen de 15 zile.
        Art. 395. - Fatã cu cei de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteste general si cuprinde toate actele necesare exercitiului comertului pentru care este dat.
            Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restrictie a mandatului tacit, dacã nu probeazã cã ei o cunosteau în momentul contractãrii obligatiei.
        Art. 396. - Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului si sã arate în sub semnãtura sa, pe lângã numele si prenumele sãu propriu, numele si prenumele sau firma patronului, cu mentiunea "prin procurã" sau alta asemenea.
            În lipsa unei asemenea declaratii, prepusul se obligã personal; cei de al treilea însã pot exercita si contra patronului actiunile ce derivã din actele prepusului privitoare la exercitiul comertului cu care acesta a fost însãrcinat.
        Art. 397. - Prepusul nu poate, fãrã învoirea expresã a patronului, a face operatiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu care este însãrcinat.
            În caz contrar, prepusul este responsabil de daune-interese si patronul are încã dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni.
        Art. 398. - Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispozitiilor cuprinse în Titlul III si Titlul IV ale acestei cãrti, în ce priveste comertul cu care este însãrcinat.
        Art. 399. - Revocarea mandatului expres trebuie sã fie fãcutã în aceleasi forme cu care el a fost dat.
        Art. 400. - Prepusul poate intenta orice actiune si a fi chemat în judecatã în locul patronului pentru obligatiile contractate de dânsul în exercitiul comertului cu care a fost însãrcinat.
        Art. 401. - Dispozitiile acestei sectiuni se aplicã reprezentantilor caselor comerciale sau societãtilor strãine care de obicei trateazã sau încheie în tarã, în numele si pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însãrcinati.

Sectiunea III
Despre comisi cãlãtori pentru comert

        Art. 402. - Oricine trimite în altã localitate o persoanã din serviciul sãu, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulãri sau alte asemenea documente, ca sã trateze sau sã facã operatiuni de ale comertului sãu, rãmâne obligat prin faptele contractate de aceastã persoanã în marginile însãrcinãrii ce i-a dat.
        Art. 403. - Dispozitiile art. 396 se aplicã comisilor cãlãtori; acestia însã nu pot subscrie "prin procurã", ci trebuie numai sã arate numele patronului lor.

Sectiunea lV
Despre comisii pentru negot

        Art. 404. - Comisii pentru negot sunt prepusii pentru vânzarea în detaliu a mãrfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exercitã comertul si în momentul predãrii sã cearã si sã încaseze pretul mãrfurilor vândute, putând da pentru aceasta valabilã chitantã în numele patronului lor.
            Afarã din magazin ei nu pot cere plata creantelor patronului fãrã autorizatie specialã.

CAPITOLUL II
Despre comision

        Art. 405. - Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de cãtre comisionar în socoteala comitentului.
            Între comitent si comisionar existã aceleasi drepturi si obligatii ca între mandant si mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele urmãtoare.
        Art. 406. - Comisionarul este direct obligat, cãtre persoana cu care a contractat, ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie.
            Comitentul nu are actiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea nu au vreo actiune în contra comitentului.
        Art. 407. - Comisionarul trebuie sã tinã, deosebite între dânsele si chiar de ale sale proprii, lucrãrile diferitilor comitenti si sã aibã în registrele sale partidã deosebitã pentru fiecare operatiune.
            Dacã comisionarul are în contra aceleiasi persoane creante provenind din diferite operatiuni fãcute în contul comitentilor sãi, sau din o operatiune a sa proprie si a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere si în caz de platã sã arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a fãcut.
            În lipsã de asemenea arãtare, plata se va împãrti proportional între fiecare creantã.
        Art. 408. - Operatiunile fãcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rãmân în sarcina sa si prin urmare:
            1. Dacã a vândut cu pret mai mic decât cel hotãrât sau, în lipsã, mai mic decât cel curent, el este dator sã plãteascã comitentului diferenta, afarã numai dacã nu ar proba cã vânzarea cu pretul hotãrât nu se putea face si cã, vânzând astfel, comitentul a fost scutit de pagubã;
            2. Dacã a cumpãrat cu un pret mai mare decât cel hotãrât, comitentul poate refuza operatiunea si a o considera ca fãcutã în socoteala comisionarului, dacã acesta nu ar oferi sã plãteascã diferenta pretului;
            3. Dacã lucrul cumpãrat nu corespunde cu calitatea convenitã, comitentul îl poate refuza.
        Art. 409. - Comisionarul care, fãrã autorizatiacomitentului, face înaintãri de bani, vânzãri sau alte operatiuni pe credit, îsi ia asupra-si orice rãspundere si comitentul îi poate cere plata întârziatã a creditelor fãcute, cerându-i interesele si foloasele ce ar rezulta din aceasta.
        Art. 410. - Comisionarul care vinde pe datorie este dator sã arate comitentului, în scrisoarea de aviz, persoana cumpãrãtorului si termenul acordat; altminteri operatiunea se presupune cã s-a fãcut pe bani gata; proba contrarie nu este admisã.
        Art. 411*. - Când comisionarul este însãrcinat sã vândã sau sã cumpere cambii, obligatiuni sau efecte ale statului ori alte titluri de credit, circulând în comert sau mãrfuri având pret la bursã ori în piatã, dacã comitentul nu a dispus într-altfel, el însusi poate sã-i procure, pe pretul cerut ca vânzãtor, lucrurile ce trebuia sã cumpere, sau sã retinã pentru sine, dupã pretul curent, ca cumpãrãtor, lucrurile ce trebuia sã vândã în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sãu la proviziune.
            Dacã în cazurile mai sus arãtate, comisionarul, dupã îndeplinirea însãrcinãrii sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sã considere cã
cumpãrarea sau vânzarea s-a fãcut pe contul sãu si sã cearã de la comisionar executarea contractului.
        * Pentru prevederile art. 411 a se vedea:
        - L. nr. 52/1994 privind valorile mobiliare si sursele de valori - M. Of. nr. 210/11 august 1994;
            - L. nr. 101/1998 privind StatutuI Bãncii Nationale a României - M. Of. nr. 203/1 iunie 1998;
            - O.G. nr. 69/1997 privind bursele de mãrfuri - M. Of. nr. 227/30 august 1997.
        Art. 412. - Comisionarul nu este rãspunzãtor pentru îndeplinirea obligatiilor luate de cãtre persoanele cu care a contractat, afarã de conventie contrarie.
            Când comisionarul ia o asemenea rãspundere, el este obligat personal, fatã cu comitentul, pentru îndeplinirea obligatiilor rezultând din contract.
            În acest caz, el are dreptul la proviziunea specialã numitã "pentru garantie", "pentru credit". Aceastã proviziune se stabileste de pãrti prin conventia lor, iar în lipsã este lãsatã la aprecierea judecãtii.

Inapoi  Inainte  Coduri  Inapoi la legislatie


Copyright 1998-2012 DSC.NET
All rights reserved.