MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI
PARTEA I
Anul VIII - Nr. 245 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE 1
octombrie 1992
S U M A R
105. - Lege cu
privire la reglementarea raporturilor de drept international privat
cu privire la reglementarea raporturilor
de drept international privat
CAPITOLUL I
DISPOZITII GENERALE
Art.
1. - Prezenta lege cuprinde:
a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept
international privat;
b) norme de procedură în litigii privind raporturi de drept international
privat.
În întelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sînt
raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedură civilă si alte raporturi
de drept privat cu element de extraneitate.
Art. 2. - Străinii sînt asimilati, în conditiile legii, în drepturi civile
cu cetătenii români în tot ce priveste aplicarea dispozitiilor prezentei legi.
Asimilarea
se aplică si în beneficiul persoanelor juridice străine.
Art. 3. - Cînd determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce
urmează să fie dată unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia în
considerare calificarea juridică stabilită de legea română.
Art. 4. - Dacă legea străină, determinată potrivit dispozitiilor ce
urmează, retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în
care se prevede în mod expres altfel.
Retrimiterea făcută
de legea străină la dreptul altui stat este fără efect.
Art. 5. - În cazul în care legea străină apartine unui stat în care
coexistă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină
dispozitiile aplicabile.
Art. 6. - Aplicarea legii străine este independentă de conditia
reciprocitătii, afară numai dacă dispozitiile ce urmează sau legi speciale nu
prevăd altfel.
În cazul în care se cere conditia reciprocitătii de fapt, îndeplinirea ei
este prezumată pînă la dovada contrară. Dovada se solicită Ministerului
Justitiei, care stabileste situatia reală, prin consultare cu Ministerul
Afacerilor Externe.
Art. 7. - Continutul legii străine se stabileste de instanta judecătorească
prin atestări obtinute de la organele statului care au editat-o, prin avizul
unui expert sau un alt mod adecvat.
Partea
care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada continutului ei.
În cazul imposibilitătii de a stabili continutul legii străine, se aplică
legea română.
Art.
8. - Aplicarea legii străine se înlătură:
a)
dacă încalcă ordinea publică de drept international privat român;
b)
dacă a devenit competentă prin fraudă.
În
cazul înlăturării legii străine, se aplică legea română.
Art.
9. - Drepturile cîstigate în tară străină sînt respectate în România, afară
numai dacă sînt contrare ordinii publice de drept international privat român.
Art. 10. - Dispozitiile prezentei legi sînt aplicabile în măsura în care
conventiile internationale la care România este parte nu stabilesc o altă
reglementare.
CAPITOLUL II
PERSOANELE
FIZICE
Sectiunea I
STATUTUL PERSOANEI FIZICE
Art. 11. - Starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice
sînt cîrmuite de legea sa natională, afară numai dacă, prin dispozitii
speciale, nu se prevede astfel.
Art.
12. - Legea natională este legea statului a cărui cetătenie o are persoana în
cauză. Determinarea si proba
cetăteniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetătenie se
invocă.
Legea natională a cetăteanului român care, potrivit legii străine, este
considerat că are o altă cetătenie, este legea română.
Legea natională a străinului care are mai multe cetătenii este legea
statului unde îsi are domiciliul sau, în lipsă, resedinta.
Dacă o persoană nu are nici o cetătenie, se aplică legea domiciliului sau,
în lipsă, legea resedintei.
Art. 13. - Începutul si încetarea personalitătii sînt determinate de legea
natională a fiecărei persoane.
Art. 14. - Numele persoanei este cîrmuit de legea sa natională.
Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvîrsite în
România, este asigurată potrivit legii române.
Art. 15. - Apartenenta unei persoane la o nouă lege natională nu aduce atingerea
majoratului dobîndit potrivit legii care îi era anterior aplicabilă.
Art. 16. - Conditiile, efectele si anularea unei hotărîri prin care se
constată moartea prezumată, absenta sau disparitia, precum si prezumtiile de
supravietuire sau de moarte sînt cîrmuite de ultima lege natională a persoanei
dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română.
Art. 17. - Persoana care, potrivit legii nationale sau legii domiciliului
său, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exercitiu restrînsă, nu
poate să opună această cauză de nevaliditate celui care l-a socotit, cu
bună-credintă, ca fiind deplin capabil în conformitate cu legea locului unde
actul a fost întocmit.
Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, mostenire si transmiterea imobilelor.
Art. 18. - Conditiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sînt
determinate de legea natională a fiecăruia dintre viitorii soti.
Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la
căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a
încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în
care unul dintre viitorii soti este cetătean român si căsătoria se încheie pe
teritoriul României.
Art. 19. - Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe
teritoriul căruia se celebrează.
Căsătoria unui cetătean român aflat în străinătate poate fi încheiată în
fata autoritătii locale de stat competente ori în fata agentului diplomatic sau
functionarului consular fie al României, fie al statului celuilalt viitor sot.
Căsătoria care se încheie în fata agentului diplomatic sau functionarului
consular al României este supusă conditiilor de formă ale legii române.
Art. 20. - Relatiile personale si patrimoniale dintre soti sînt supuse
legii nationale comune, iar în cazul în care au cetătenii deosebite, sînt
supuse legii domiciliului lor comun.
Legea natională comună sau legea domiciliului comun al sotilor continuă să
reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îsi schimbă,
după caz, cetătenia sau domiciliul.
În lipsă de cetătenie comună sau de domiciliu comun, relatiile personale
sau patrimoniale dintre soti sînt supuse legii statului pe teritoriul căruia au
ori au avut resedinta comună sau cu care întretin în comun cele mai strînse
legături.
Art. 21. - Conditiile de fond cerute pentru încheierea conventiei
matrimoniale sînt cele stabilite de legea natională a fiecăruia dintre viitorii
soti.
Regimul si efectele conventiei matrimoniale sînt cîrmuite de legea aleasă
prin acord de către viitorii soti, iar în lipsă, de legea prevăzută de art. 20.
Aceeasi lege stabileste dacă este posibilă modificarea sau înlocuirea
conventiei matrimoniale în timpul căsătoriei. Modificarea sau noua conventie
matrimonială nu poate aduce prejudicii tertilor.
Art. 22. - Divortul este cîrmuit de legea aplicabilă potrivit art. 20.
Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divortul ori îl admite
în conditii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care
unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetătean român.
Art. 23. - În cazul în care sotii sînt în drept să ceară separatia de corp,
conditiile acesteia sînt supuse legii prevăzute de art. 20, care se aplică în
mod corespunzător.
Art. 24. - Legea care reglementează cerintele legale pentru încheierea
căsătoriei se aplică nulitătii căsătoriei si efectelor acestei nulităti.
Nulitatea unei căsătorii încheiată în străinătate cu încălcarea conditiilor
de formă poate fi admisă în România numai dacă sanctiunea nulitătii este
prevăzută si în legea română.
Sectiunea a III-a
FILIATIA
Art. 25. - Filiatia copilului din căsătorie se stabileste potrivit legii
care, la data cînd s-a născut, cîrmuieste, potrivit art. 20, efectele
căsătoriei părintilor săi.
Dacă, înainte de nasterea copilului, căsătoria părintilor a încetat sau a
fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi
cîrmuia efectele.
Art. 26. - Legea arătată în art. 25 se aplică de asemenea:
a) tăgăduirii paternitătii copilului născut din căsătorie;
b) dobîndirii numelui de către copil;
c) raporturile dintre părinti si copil, inclusiv obligatiei părintilor de a
întretine copilul, de a-l educa si de a-i administra bunurile.
Art. 27. - În cazul în care părintii sînt în drept să procedeze la
legitimarea prin căsătorie subsecventă a copilului născut anterior, conditiile
cerute în acest scop sînt cele prevăzute de legea care, potrivit art. 20, se
aplică efectelor căsătoriei.
Art. 28. - Filiatia copilului din afara căsătoriei se stabileste potrivit
legii nationale a copilului de la data nasterii. În cazul în care copilul,
cetătean străin, are si o altă cetătenie străină, se aplică legea care îi este
mai favorabilă.
Legea mentionată se aplică îndeosebi:
a) recunoasterii filiatiei si efectelor ei;
b) contestării recunoasterii filiatiei;
c) raporturilor dintre părinti si copil, inclusiv obligatiei părintilor de
a întretine copilul, de a-l educa si de a-i administra bunurile.
Art. 29. - Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei
să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii si pentru cele prilejuite
de nasterea copilului este supus legii nationale a mamei.
Art. 30. - Conditiile de fond cerute pentru încheierea adoptiei sînt
stabilite de legea natională a adoptatorului si a celui ce urmează să fie
adoptat. Acestia trebuie să îndeplinească si conditiile care sînt obligatorii
pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi nationale arătate.
Conditiile de fond cerute sotilor care adoptă împreună sînt cele stabilite
de legea care cîrmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei lor. Aceeasi
lege se aplică si dacă unul dintre soti adoptă copilul celuilalt.
Art. 31. - Efectele adoptiei, precum si relatiile dintre adoptator si
adoptat sînt cîrmuite de legea natională a adoptatorului, iar în cazul adoptiei
consimtite de soti este aplicabilă legea prevăzută de art. 20. Aceeasi lege
cîrmuieste si desfacerea adoptiei.
Art. 32. - Forma adoptiei este supusă legii statului pe teritoriul căruia
ea se încheie.
Art. 33. - Nulitatea adoptiei este supusă, pentru conditiile de fond,
legilor prevăzute la art. 30, iar pentru nerespectarea conditiilor de formă,
legii prevăzute la art. 32.
Art. 34. - Legea aplicabilă obligatiei de întretinere este:
a) în raporturile dintre părinti si copii, legea care cîrmuieste, potrivit
art. 25, 28 si 31, efectele filiatiei;
b) în raporturile dintre soti, legea care cîrmuieste, potrivit art. 20,
efectele căsătoriei;
c) în raporturile dintre fostii soti, legea care cîrmuieste, potrivit art.
22, divortul;
d) în raporturile dintre alte persoane, legea natională a creditorului. În
caz de schimbare a cetăteniei, noua lege natională se aplică numai prestatiilor
ulterioare schimbării.
Art. 35. - Legea aplicabilă obligatiei de întretinere determină îndeosebi:
a) persoana creditorului si debitorului, precum si ordinea de prioritate
între mai multi debitori;
b) întinderea obligatiei de întretinere;
c) modul de executare a obligatiei si termenele pentru satisfacerea
acesteia.
Pentru a se determina întinderea obligatiei de întretinere trebuie să se tină
seama, chiar dacă legea străină aplicabilă dispune altfel, de posibilitătile
materiale ale debitorului si de nevoile efective ale creditorului.
Art. 36. - Ocrotirea minorului născut din căsătorie sau adoptat, exercitată
de părinti ori, după caz, de tată sau de mamă, este cîrmuită de legea prevăzută
de art. 20.
Art. 37. - Instituirea, modificarea, efectele si încetarea tutelei, precum
si raporturile dintre tutore si persoana lipsită de capacitate sau cu
capacitate restrînsă sînt supuse legii nationale a persoanei ocrotite.
Obligatia de a accepta si de a exercita tutela este supusă legii nationale
a tutorelui.
Art. 38. - Măsurile ce se iau de către părinti sau tutore cu privire la
minor sau la o altă persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate restrînsă,
ori cu privire la bunurile ce le apartin, sînt supuse legii statului ale cărui
autorităti îndrumă si supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în
drept.
Art. 39. - Dispozitiile art. 37 si 38 se aplică în mod corespunzător
curatelei si oricăror institutii de ocrotire a persoanelor lipsite de
capacitate sau capacitate restrînsă.
Art. 40. - Persoana judiciară are nationalitatea statului pe al cărui
teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.
Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica
nationalitatea persoanei juridice este sediul real.
Prin sediul real se întelege locul unde se află centrul principal de
conducere si de gestiune a activitătii statutare, chiar dacă hotărîrile
organului respectiv sînt adoptate potrivit directivelor trasmise de actionari
sau asociati din alte state.
Art. 41. - Statutul organic al persoanei juridice este cîrmuit de legea sa
natională, determinată în modul prevăzut de art. 40.
Statutul organic al sucursalei înfiintate de către persoana juridică într-o
altă tară este supus legii nationale a acesteia.
Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui
teritoriu si-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabilă
persoanei juridice care a înfiintat-o.
Art.
42. - Legea statutului organic al persoanei juridice cîrmuieste îndeosebi:
a) capacitatea acesteia;
b) modul de dobîndire si de pierdere a calitătii de asociat;
c) drepturile si obligatiile de decurg din calitatea de asociat;
d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere
ale persoanei juridice;
e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;
f) răspunderea persoanei juridice si a organelor ei fată de terti;
g) modificarea actelor constitutive;
h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.
Art. 43. - Persoanele juridice străine cu scop patrimonial, valabil
constituite în statul a cărui nationalitate o au, sînt recunoscute de plin
drept în România.
Persoanele juridice străine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în
România, pe baza aprobării prealabile a guvernului, prin hotărîre
judecătorească, sub conditia reciprocitătii, dacă sînt valabil constituite în
statul a cărui nationalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmăresc
nu contravin ordinii sociale si economice din România.
Hotărîrea de recunoastere se publică în Monitorul Oficial al României si
într-un ziar central si este supusă recursului în termen de 60 de zile de la
data ultimei publicări.
Recursul poate fi exercitat de orice persoană interesată pentru
neîndeplinirea oricăreia dintre conditiile prevăzute la alin. 2.
Art. 44. - O persoană juridică care este recunoscută beneficiază de toate
drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe
care statul care face recunosterea le refuză prin dispozitiile sale legale.
Art. 45. - Persoana juridică străină recunoscută în România îsi desfăsoară
activitatea pe teritoriul tării în conditiile stabilite de legea română
referitoare la exercitarea activitătilor economice, sociale, culturale sau de
altă natură.
Art. 46. - Fuziunea unor persoane juridice de nationalităti diferite poate fi realizată dacă sînt îndeplinite cumulativ conditiile prevăzute de cele două legi nationale aplicabile statutului lor organic.
Art. 47. - Reprezentarea legală a persoanei fizice lipsite de capacitate de
exercitiu si a persoanei juridice în cazurile în care se află în încetare de
plăti, precum si asistarea persoanei fizice cu capacitate de exercitiu
restrînsă sînt supuse legii care se aplică raportului juridic din care se naste
atributia de reprezentare sau de asistare.
Art. 48. - Calitatea de comerciant este determinată de legea statului unde
persoana fizică sau juridică a obtinut autorizarea de a desfăsura activităti
economice sau unde este înmatriculată.
În lipsă de
autorizare, de înmatriculare sau dacă persoana a obtinut mai multe autorizatii
respectiv este înmatriculată în mai multe state, se aplică legea statului unde
functionează conducerea activitătii ei economice.
Art. 49. - Posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale
asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sînt cîrmuite de legea
locului unde acestea se află sau sînt situate, afară numai dacă prin dispozitii
speciale se prevede altfel.
Art. 50. - Natura mobiliară sau imobiliară, cît si continutul drepturilor
reale asupra bunurilor se determină în conformitate cu legea locului unde se
află sau sînt situate, prin derogare de la art. 3.
Art. 51. - Platformele si alte instalatii durabile de exploatare a
resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sînt
considerate, în întelesul prezentului capitol, cu bunuri imobile.
Art. 52. - Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale
asupra unui bun care si-a schimbat asezarea sînt cîrmuite de legea locului unde
acesta se afla în momentul cînd s-a produs faptul juridic care a generat,
modificat sau stins dreptul respectiv.
Art. 53. - Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de
unde a fost expediat, afară numai dacă:
a) părtile interesate au ales prin acordul lor, în conditiile art. 73 si
art. 74, o altă lege, care devine astfel aplicabilă;
b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul
unor măsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vînzări silite, în aceste cazuri
fiind aplicabilă, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde
a fost reasezat temporar;
c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest
caz supus legii sale nationale.
Art. 54. - Conditiile si efectele care decurg din rezerva dreptului de
proprietate referitor la un bun destinat exportului sînt cîrmuite, dacă părtile
nu au convenit altfel, de legea statului exportator.
Art. 55. - Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale
asupra unui mijloc de transport sînt supuse:
a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau aeronava;
b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport
pentru vehiculele feroviare si rutiere din patrimoniul ei.
Art.
56. - Legea arătată de art. 55 se aplică deopotrivă:
a)
bunurilor aflate în mod durabil la bord, formîndu-i dotarea tehnică;
b)
creantelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenta tehnică,
întretinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
Art. 57. - Emiterea de actiuni nominative, la ordin sau la purtător, precum
si de obligatiuni este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei
juridice emitente.
Art. 58. - Conditiile si efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre
cele arătate de art. 57 sînt supuse:
a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cît
priveste titlul nominativ;
b) legii locului de plată a titlului la ordin;
c) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii,
în raporturile dintre posesorii succesivi, precum si dintre acestia si tertele
persoane.
Art. 59. - Legea arătată expres în cuprinsul unui titlu de valoare
stabileste dacă acesta întruneste conditiile spre a fi un titlu reprezentativ
al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura
titlului se determină potrivit legii statului în care îsi are sediul
întreprinderea emitentă.
Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de
bun mobil, potrivit alineatului precedent, cîrmuieste drepturile reale
referitoare la marfa pe care o specifică.
Art. 60. - Nasterea, continutul si stingerea drepturilor de autor asupra
unei opere de creatie intelectuală sînt supuse legii statului unde aceasta a
fost pentru întîia oară adusă la cunostinta publicului prin publicare,
reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.
Operele de creatie intelectuală nedivulgate sînt supuse legii nationale a
autorului.
Art. 61. - Nasterea, continutul si stingerea dreptului de proprietate
industrială sînt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea
sau unde s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare.
Art. 62. - Obtinerea reparatiei materiale si morale este supusă legii
statului unde a avut loc încălcarea dreptului de autor sau de proprietate
industrială.
Art. 63. - Drepturile de autor si de proprietate industrială ale
persoanelor fizice si persoanelor juridice străine sînt ocrotite pe teritoriul
României, conform legii române si conventiilor internationale la care România
este parte.
Art. 64. - Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la
bunuri, sînt supuse legii aplicabile la data si locul unde se îndeplinesc.
Art. 65. - Formele arătate în art. 64, precum si cele cu efect constitutiv
de drepturi referitoare la un bun imobil sînt supuse legii statului unde acesta
se găseste situat, chiar dacă temeiul juridic al nasterii, transmiterii,
restrîngerii sau stingerii dreptului real ori garantiei reale s-a constituit
prin aplicarea altei legi.
Art. 66. - Mostenirea este supusă:
a) în ce priveste bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii
nationale pe care persoana decedată o avea la data mortii;
b) în ce priveste bunurile imobile si fondul de comert, legii locului unde
fiecare din aceste bunuri este situat.
Art. 67. - Legea aplicabilă mostenirii stabileste îndeosebi:
a) momentul deschiderii mostenirii;
b) persoanele cu vocatie de a mosteni;
c) calitătii cerute pentru a mosteni;
d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
e) conditiile si efectele optiunii succesorale;
f) întinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Art. 68. - Testatorul poate supune transmiterea prin mostenire a bunurilor
sale altei legi decît cea arătată în art. 66, fără a avea dreptul să înlăture
dispozitiile ei imperative. Legea astfel aleasă se aplică situatiilor prevăzute
la art. 67.
Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile
dacă actul respectă conditiile de formă aplicabile, fie la data cînd a fost
întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform
oricăreia dintre legi următoare:
a) legea natională a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situatiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
e) legea instantei sau a organului care îndeplineste procedura de
transmitere a bunurilor mostenite.
Art. 69. - Conditiile de fond ale actului juridic unilateral sînt stabilite
de legea aleasă de către autorul său.
În lipsă, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă
legăturile cele mai strînse, iar dacă această lege nu poate fi identificată se
aplică legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit.
Art. 70. - Actul juridic accesoriu este cîrmuit de legea care se aplică fondului
actului juridic principal, în lipsa unei manifestări de vointă diferită.
Art. 71. - Conditiile de formă ale unui act juridic sînt stabilite de legea
care îi cîrmuieste fondul.
Actul se consideră totusi valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplineste
conditiile prevăzute de una dintre legile următoare:
a) legea locului unde a fost întocmit;
b) legea natională sau legea domiciliului persoanei care l-a consimtit;
c) legea aplicabilă potrivit dreptului international privat al autoritătii
care examinează validitatea actului juridic.
Art. 72. - În cazul în care legea aplicabilă conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitătii, o anumită formă solemnă, nici o altă lege dintre cele mentionate în art. 71 nu poate să înlăture această cerintă, chiar dacă actul a fost întocmit în străinătate.
Art. 73. - Contractul este supus legii alese prin consens de părti.
Art. 74. - Alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă
ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstante.
Art. 75. - Părtile pot alege legea aplicabilă totalitătii sau numai unei
anumite părti a contractului.
părtilor.
Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenită ulterior datei
încheierii contractului, are efect retroactiv, fără să poată totusi:
a) să infirme validitatea formei acestuia; sau
b) să aducă atingere drepturilor dobîndite între timp de terti.
Art. 77. - În lipsa unei legi alese conform art. 73, contractul este supus
legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strînse.
Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul
prestatiei caracteristice are, la data încheierii contractului, după caz,
domiciliul sau, în lipsă, resedinta, ori fondul de comert sau sediul statutar.
Contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosintă
temporară asupra unui imobil are legăturile cele mai strînse cu legea statului
unde acesta se află situat.
Art. 78. - Prin prestatie caracteristică se întelege:
a) prestatia părtii care, în temeiul unui contract translativ, precum
vînzarea sau altele similare, înstrăinează un bun mobil;
b) prestatia părtii care, în temeiul unui contract de închidere sau altele
similare, pune la dispozitia unei persoane, pe o durată de timp determinată,
folosinta unui bun;
c) prestatia îndeplinită de mandatar, depozitar, antreprenor si, în
general, de partea care, în contractele de servicii, o aduce la îndeplinire;
d) prestatia garantului în contractele de garantie, de cautiune sau altele
similare.
Prezumtiile stabilite în alineatul precedent pot fi înlăturate dacă partea
interesată face dovada că din circumstante rezultă că există legături mai
strînse ale contractului cu legea altui stat.
Art. 79. - Contractul care nu poate fi localizat în functie de prestatia
caracteristică a uneia dintre părti este supus, cît priveste conditiile de
fond, legii locului unde a fost încheiat.
Dacă, în acest scop, părtile aflate în state diferite au negociat prin
schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se consideră încheiat în
tară domiciliul sau sediul părtii de la care a pornit oferta fermă de
contractare ce a fost acceptată.
Art. 80. - Legea aplicabilă fondului contractului, potrivit art. 73-79, se
aplică îndeosebi:
a) interpretării naturii sale juridice si a cauzelor pe care le cuprinde;
b)
executării obligatiilor izvorîte din contract;
c)
consecintelor neexecutării totale sau partiale a acestor obligatii, precum si
evaluării prejudiciului pe care l-a cauzat;
d)
modului de stingere a obligatiilor izvorîte din contract;
e) cauzelor de nulitate a contractului si consecintelor acesteia.
Modul de executare a obligatiilor izvorîte din contract trebuie să se
conformeze legii locului de executare. Creditorul este obligat să respecte
această lege în luarea măsurilor destinate, potrivit contractului, să
preîntîmpine sau să remedieze neexecutarea ori să-i restrîngă efectele
prejudiciabile.
Art. 81. - Existenta si validitatea de fond a consimtămîntului părtilor
referitor la legea aplicabilă contractului sînt determinate de însăsi legea pe
care au ales-o.
Dacă legea mentionată declară nevalabilă alegerea astfel convenită,
contractul este cîrmuit de legea arătată în art. 77-79.
Art. 82. - Existenta si validitatea de fond a contractului contestat de
către una dintre părti se determină în conformitate cu legea care i s-ar fi
aplicat dacă era socotit ca valabil.
Art. 83. - Efectele juridice ale tăcerii părtii care contestă că si-a dat
consimtămîntul la un contract sînt supuse legii nationale a persoanei fizice
sau legii statutului organic al persoanei juridice în cauză.
Art. 84. - Contractul dintre părti care îsi au domiciliul sau sediul în
state diferite se consideră încheiat la data cînd acceptarea a ajuns la
cunostinta ofertantului.
Contractul, care prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune a
executare imediată a prestatiei caracteristice, se consideră încheiat în
momentul cînd debitorul acesteia a început executarea, afară numai dacă
ofertantul a cerut ca, în prealabil, să i se comunice acceptarea. În acest
ultim caz se aplică prevederile alineatului precedent.
Art. 85. - Legea străină aplicabilă contractului, în temeiul prezentului
capitol, cuprinde dispozitiile sale de drept material, în afară de normele ei
conflictuale.
Art. 86. - Contractul este supus conditiilor de formă stabilită de legea
prevăzută la art. 71 alin. 1, care se aplică în mod corespunzător.
Contractul se consideră totusi valabil din punct de vedere al formei dacă:
a) părtile care se găsesc, la data cînd l-au încheiat, în state diferite,
au îndeplinit conditiile de formă prevăzute de legea unuia dintre aceste state;
b) reprezentantul părtii a îndeplinit conditiile de formă ale statului unde
s-a aflat în momentul încheierii contractului.
Art. 87. - Formele de publicitate necesare spre a conferi validitate sau opozabilitate
contractului prin care se constituie, se modifică, se trasmit ori se sting
drepturi asupra bunurilor corporale, sînt supuse legii locului unde acestea se
află sau sînt situate.
Art. 88. - În lipsa unei legi convenite de părti spre a se aplica vînzări
mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vînzătorul are, la data
încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, resedinta ori
fondul de comert sau sediul social.
Art. 89. - Prin exceptie de la prevederile art. 88, contractul de
vînzare-cumpărare comercială este supus legii statului în care cumpărătorul are
fondul de comert sau sediul social, dacă:
a) negocierile au fost purtate si contractul a fost încheiat de către părti
prezente în acel stat; sau
b) contractul prevede în mod expres că vînzătorul trebuie să execute
obligatia de livrare a mărfii în acel stat.
Art. 90. - Vînzarea prin licitatie, prin burse sau tîrguri este supusă
legii statului unde are loc încheierea pe această cale a contractului, afară
numai dacă legea statului respectiv admite că părtile să aleagă prin acord
legea, aplicabilă si ele au procedat explicit la o asemenea alegere.
Art. 91. - Legea aplicabilă vînzării, în temeiul art. 73, 76-77 si 88-90,
cîrmuieste îndeosebi:
a) interpretarea contractului;
b) drepturile si obligatiile părtilor;
c) executarea obligatiilor ce izvorăsc din contract;
d) momentul de cînd cumpărătorul are dreptul la produsele si fructele
bunului sau mărfii transmise;
e) momentul de cînd cumpărătorul suportă riscurile referitoare la bunul sau
marfa transmisă;
f) validitatea si efectele între părti ale clauzelor de rezervă a
proprietătii;
g) consecintele neexecutării contractului, inclusiv obtinerea reparatiei
pentru prejudicii, cu exceptia chestiunilor care sînt supuse legii procedurale a
forului;
h) modul de stingere a obligatiilor izvorîte din contract, precum si
decăderea întemeiată pe expirarea unui termen;
i) consecintele nulitătii contractului.
Art. 92. - Legea statului unde se efectuează receptia mărfii stabileste, dacă
nu s-a convenit expres altfel, termenele si procedura de verificare cantitativă
si calitativă, precum si măsurile ce pot fi luate referitor la aceste bunuri în
cazul în care sînt refuzate.
Art.
93. - În raporturile dintre reprezentant si mandatar sau comisionar se aplică,
dacă nu s-a convenit altfel, legea statului în care intermediarul exercită
împuternicirea.
În cazul în care acesta exercită, cu titlu profesional, functia de
intermediar sau agent, se aplică legea sediului său profesional.
Art.
94. - Legea arătată în art. 93 se aplică îndeosebi:
a)
existentei, întinderii, modificării si încetării puterilor intermediarului;
b)
consecintelor depăsirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive;
c) facultătii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile
si de a desemna un intermediar aditional sau substituit;
d) posibilitătii ca intermediarul să încheie un contract pentru
reprezentat, cînd există riscul unui conflict de interese între el însusi si
reprezentat;
e) clauzei de neconcurentă;
f) cazurile de prejudicii care urmează să fie reparate.
Art. 95. - Raporturile dintre persoana reprezentată si tert sînt supuse,
dacă nu au convenit explicit altfel, legii unde se află sediul profesional al
intermediarului.
În lipsa unui asemenea sediu, se aplică legea statului unde a actionat
intermediarul, dacă pe teritoriul respectiv se află:
a) sediul, domiciliul sau resedinta persoanei reprezentate; sau
b) sediul, domiciliul sau resedinta tertului; sau
c) sediul bursei, tîrgului sau locului unde s-a organizat o licitatie la
care a participat intermediarul spre a îndeplini împuternicirea.
Art. 96. - Legea arătată de art. 95 stabileste îndeosebi efectele actelor
pe care intermediarul le-a încheiat în exercitiul real sau pretins al
împuternicirii.
Art. 97. - Modul de executare a împuternicirii trebuie să se conformeze
conditiilor stabilite de legea statului unde are loc executarea.
Art. 98. - Intermediarul care a comunicat cu tertul dintr-un stat în altul,
prin scrisori, telegrame, telex, telefon sau prin alte mijloace de
telecomunicatie, este socotit că a actionat de la sediul său profesional ori,
în lipsă, de la domiciliul sau resedinta sa.
Art. 99. - Dacă reprezentatul, intermediarul sau tertul are mai multe sedii
profesionale în state diferite, se tine seama de cel care prezintă legătura cea
mai stinsă cu actul îndeplinit de intermediar.
Art. 100. - Reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de dispozitie referitoare la un imobil este supusă legii situatiei bunului.
Art.
101. - Legea convenită de părti, potrivit art. 73 si 76, spre a cîrmui
contractul de muncă este aplicabilă numai în măsura în care nu aduce
restrîngeri ocrotirii pe care o asigură salariatului dispozitiile imperative
ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri.
Art. 102. - Contractul de muncă este supus, dacă părtile nu au convenit
altfel, legii statului pe al cărui teritoriu:
a) salariatul îsi îndeplineste în mod obisnuit munca, în temeiul
contractului, chiar dacă este temporar detasat într-un alt stat;
b) se află sediul întreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta îsi
îndeplineste munca, prin natura functiei sale, în mai multe state; în cazul în
care totusi există legături mai puternice ale contractului de muncă cu un alt
stat, devine aplicabilă legea acestuia.
Sectiunea
a VI-a
Art. 103. - În lipsă de lege convenită de părti se aplică:
a) în contractele de executare de lucrări, legea sediului antreprenorului;
b) în contractele de transport, de expeditii si altele similare, legea
sediului transportatorului sau expeditorului;
c) în contractele bancare, inclusiv cele de garantie bancară autonomă,
legea sediului întreprinderii de credit; în raporturile dintre cele două bănci
se aplică legea celei care prestează serviciul în favoarea celeilalte;
d) în contractele de asigurare împotriva riscurilor, legea sediului
asigurătorului; această lege se aplică, de asemenea, cesiunii sau gajării
politei de asigurare;
e) în contractele de depozit, legea sediului depozitarului;
f) donatiei, legea natională a donatorului.
Sectiunea a VII-a
Art.
104. - Îmbogătirea fără cauză a unei persoane fizice sau juridice este supusă
legii statului unde s-a produs.
Art. 105. - În cazul în care îmbogătirea fără cauză decurge dintr-o
prestatie întemeiată pe un raport juridic anulat sau ale cărui efecte
încetaseră în orice alt mod, legea acestuia este aplicabilă si îmbogătirii.
Art. 106. - Gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde persoana
care îndeplineste actele curente de gestiune exercită această activitate.
ACTUL ILICIT
Art. 107. - Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileste dacă
acesta constituie un act ilicit si îl cîrmuieste îndeosebi în ce priveste:
a)
capacitatea delictuală;
b) conditiile si întinderea răspunderii;
c) cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere si de împărtire a
răspunderii între autor si victimă;
d) răspunderea comitentului pentru fapta prepusului;
e) natura daunelor care pot să dea loc la reparatie;
f) modalitătile si întinderea reparatiei;
g) transmisibilitatea dreptului de raparatie;
h) persoanele îndreptătite să obtină reparatia pentru prejudiciul suferit.
Art. 108. - În cazul în care toate sau o parte din consecintele păgubitoare
ale actului ilicit se produc într-un alt stat decît în cel unde a avut loc, se
aplică reparatiei corelative legea acestui stat, în conformitate cu
dispozitiile de la lit. b) - h) din art. 107.
Art. 109. - Persoana prejudiciată poate introduce actiunea de despăgubiri
direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă dacă legea contractului de
asigurare o admite.
Art. 110. - Regulile de securitate si de comportament din statul unde a
avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în toate cazurile.
Art. 111. - Dispozitiile art. 107-110 se aplică în mod corespunzător
oricărei forme de răspundere izvorîtă din acte ilicite, dacă nu se dispune
expres altfel în sectiunile următoare.
Sectiunea
a IX-a
Art.
112. - Pretentiile de reparatii întemeiate pe o atingere adusă pesonalitătii de
către mass-media, îndeosebi prin presă, radio, televiziune sau orice alt mijloc
public de informare, sînt cîrmuite, la alegerea persoanei lezate, de:
a) legea statului domiciliului sau resedintei sale;
b)
legea statului în care s-a produs rezultatul păgubitor;
c)
legea statului în care autorului daunei îsi are domiciliul sau resedinta ori
sediul social.
În
cazurile prevăzute la lit. a) si b) se cere si conditia ca autorul daunei să fi
trebuit în mod rezonabil să se astepte ca efectele atingerii aduse
personalitătii să se producă în unul din acele două state.
Art.
113. - Dreptul de replică împotriva daunelor aduse personalitătii este supus
legii statului în care a apărut publicatia sau de unde s-a difuzat emisiunea.
Sectiunea a X-a
Art. 114. - Pretentiile de reparatii întemeiate pe un defect al produsului,
pe o descriere defectuoasă de natură să creeze confuzii sau pe lipsa
instructiunilor de folosire sînt supuse, la alegerea consumatorului
prejudiciat:
a) legii domiciliului sau resedintei sale obisnuite;
b) legii statului de unde a fost dobîndit produsul, afară numai dacă
fabricantul, producătorul sau furnizorul face dovada că produsul a fost pus în
circulatie pe piata acelui stat fără consimtămîntul său
Art. 115. - Pretentiile de reparatii prevăzute la art. 114 pot fi formulate
dacă produsul face parte dintre cele destinate unei folosinte personale sau
familiale a consumatorului si este lipsit de legătură cu activitatea sa profesională
sau comercială.
Art. 116. - Instantele din România pot să acorde despăgubiri conform art.
114, întemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română
pentru prejudicii corespunzătoare.
Sectiunea a XI-a
RASPUNDEREA PENTRU CONCURENTA NELOIALA
Art. 117. - Pretentiile de reparatii întemeiate pe un act de concurentă
neloială sau pe un alt act care provoacă restrîngeri nelegitime liberei
concurente sînt supuse legii statului pe a cărui piată s-a produs rezultatul
dăunător.
Art. 118. - Poate fi aplicată, de asemenea, la cererea persoanei
prejudiciate, în locul legii arătate la art. 117:
a) legea statului de sediu al acestei persoane, dacă actul de concurentă
neloială a produs daune care o privesc în exclusivitate;
b) legea contractului dintre părti, dacă actul de concurentă neloială a fost
săvîrsit si a adus prejudicii raporturilor dintre ele.
Art. 119. - Instantele din România pot acorda despăgubiri, conform art. 117
si 118, întemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea
română pentru prejudicii corespunzătoare.
Sectiunea a XII-a
Art. 120. - Cesiunea de creantă este supusă, dacă părtile nu au convenit
altfel, legii creantei cedate. Alegerea altei legi, prin acordul cedentului si
cesionarului, nu este opozabilă debitorului cedat decît cu consimtămîntul său.
Obligatiile dintre cedent si cesionar sînt supuse legii care se aplică
raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea.
Art. 121. - Subrogarea conventională este supusă, dacă părtile nu au
convenit altfel, legii obligatiei al cărei creditor este înlocuit.
Subrogarea legală este supusă legii în temeiul căreia o persoană poate sau
trebuie să dezintereseze pe creditor. Această lege
stabileste:
a)
dacă plătitorul se subrogă în locul creditorului originar, în raporturile sale
cu debitorul;
b)
drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.
Art.
122. - Delegatia si novatia sînt supuse legii aplicabile obligatiei care le
formează obiectul.
Art.
123. - Compensatia este supusă legii aplicabile creantei căreia i se opune
stingerea, partială sau totală, prin compensatie.
Sectiunea a XIII-a
Art.
124. - Creditorul care îsi valorifică drepturile împotriva mai multor debitori
trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre
ei.
Art.
125. - Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor
există numai dacă legile aplicabilă ambelor datorii îl admit.
Conditiile
de exercitare a regresului sînt determinate de legea aplicabilă datoriei pe
care codebitorul o are fată de creditorul urmăritor.
Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat si debitorul
plătitor sînt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urmă.
Dreptul unei institutii publice de a exercita regresul este stabilit de
legea sa organică. Admisibilitatea si exercitiul regresului sînt cîrmuite de
dispozitiile alin. 2 si 3 din prezentul articol.
Art. 126. - Moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o.
Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sînt
determinate de legea aplicabilă datoriei.
Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce anume monedă
urmează ca ea să fie făcută, afară numai dacă, în raporturile de drept
international privat născute din contract, părtile au convenit o altă monedă de
plată.
CAMBIA, BILETUL LA ORDIN SI CECUL
Sectiunea I
DISPOZITII
COMUNE
Art. 127. - Persoana care, potrivit legii sale nationale, este lipsită de
capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec, se obligă
totusi valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a fost dată într-un
stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor.
Art. 128. - Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet de ordin sau
cec este supus conditiilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost
subscris. În materie de cec, îndeplinirea conditiilor de formă prevăzute de
legea locului plătii este suficientă.
Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii arătate în alineatul
precedent, dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui
angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă
validitatea celui ulterior.
Art. 129. - Termenele stabilite pentru exercitarea actiunii de regres sînt
determinate, fată de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat
nastere.
Art. 130. - Forma si termenele de protest cît si conditiile de formă ale
unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de
cambie, bilet de ordin sau cec sînt stabilite de legea statului unde trebuie
întocmit protestul sau un alt act necesar.
Art. 131. - Efectele obligatiilor acceptantului unei cambii si semnatarului
unui bilet la ordin sînt supuse legii locului unde aceste titluri sînt
plătibile.
Efectele pe care le produc semnăturile celorlalti obligati prin cambie sau
prin bilet la ordin sînt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au
fost date semnăturile.
Art. 132. - Legea locului unde titlul a fost constituit stabileste dacă
posesorul cambiei dobîndeste creanta care a a dat loc emisiunii titlului.
Art. 133. - Legea statului unde este plătibilă cambia stabileste dacă
acceptarea poate fi restrînsă la o parte din sumă, precum si dacă posesorul
titlului este sau nu obligat să primească o plată partială.
Art. 134. - Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sînt plătibile
determină măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.
Sectiunea a III-a
Art. 135. - Legea statului unde cecul este plătibil determină persoanele
asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.
Art. 136. - În cazul în care, potrivit legii arătate în art. 135, cecul
este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptătite,
obligatiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale căror
legi nu cuprind o asemenea restrictie, sînt valabile.
Art. 137. - Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise
obligatiile ce decurg din cec determină efectele acestor obligatii.
Art. 138. - Legea statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi:
a) dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit
termen de la vedere, precum si efectele postdatării;
b) termenul de prezentare;
c) dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat si care
sînt efectele produse de aceste mentiuni;
d) dacă posesorul poate cere si dacă este obligat să primească o plată
partială;
e) dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza 'plătibil în
cont' ori o expresie echivalentă si care sînt efectele acestei barări, clauze
sau expresii echivalente;
f) dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului si care este
natura lor;
g) dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opozitie la plata acestuia;
h) măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;
i) dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru
conservarea dreptului de regres împotriva girantilor, trăgătorului si
celorlalti obligati.
CAPITOLUL X
Sectiunea I
DISPOZITII
COMUNE
Art. 139. - Legea pavilionului navei sau legea statului de înmatriculare a
aeronavei se aplică faptelor si actelor juridice intervenite la bord, dacă, în
conformitate cu natura lor, acestea sînt supuse legii locului unde au survenit.
În porturi si aeroporturi se aplică legea locală.
Art. 140. - Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a
aeronavei cîrmuieste îndeosebi:
a) puterile, competentele si obligatiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părtile nu au ales
o altă lege;
c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian
pentru faptele si actele comandantului si echipajului;
d) drepturile reale si de garantie asupra navei sau aeronavei, precum si
formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se
transmit si se sting asemenea drepturi.
Sectiunea a II-a
NAVELE FLUVIALE SI MARITIME
Art. 141. - Răspunderea izvorîtă dintr-un abordaj survenit într-un port sau
în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului.
În marea liberă, abordajul este supus legii nationale comune a navelor, iar
dacă nationalitatea diferă, legii navei avariate. În cazul cînd ambele nave
sînt avariate, iar una are nationalitate română, se aplică legea română, dacă
nava avariată nu alege legea natională a celeilalte nave.
În zona economică exclusivă a României, abordajul este supus legii române.
Art. 142. - Obligatiile ce decurg din actele de asistentă si salvare a
persoanelor si bunurilor sînt supuse legii locului evenimentului, dacă acesta s-a
produs în apele teritoriale, iar dacă a survenit în marea liberă, legii
nationale a navei care a acordat asistenta sau a realizat salvarea.
Legea arătată în alineatul precedent stabileste, de asemenea, modul de
repartizare a compensatiei pentru asistentă si salvare între armator si
echipajul navei salvatoare sau care a acordat asistentă tehnică.
AERONAVELE
Art. 143. - Dispozitiile legii române referitoare la rutele si securitatea
zborului în spatiul aerian român se aplică oricărei aeronave, independent de
statul înmatriculării, precum si echipajului si călătorilor aflati la bord.
Art. 144. - Daunele cauzate pe sol de aeronavă sînt supuse legii statului
pe al cărei teritoriu s-au produs.
În marea liberă si în alte spatii nesupuse vreunei suveranităti se aplică
răspunderii izvorîte dintr-un abordaj, în mod corespunzător, legea prevăzută de
art. 141 alin. 2.
Art. 145. - Uzucapiunea este cîrmuită de legea statului unde bunul se afla
la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.
CAPITOLUL XI
PRESCRIPTIA
ACHIZITIVA SI EXTINCTIVA
Art. 146. - În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlineste durata termenului de uzcapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, dacă sînt reunite, cu începere de la data deplasării bunului, toate conditiile cerute de mentionata lege.
Art. 147. - Prescriptia extinctivă a dreptului la actiune este supusă legii
care se aplică dreptului subiectiv însusi.
CAPITOLUL XII
NORME DE PROCEDURA IN MATERIE DE DREPT
INTERNATIONAL PRIVAT
COMPETENTA
JURISDICTIONALA
Art. 148. - Instantele judecătoresti române sînt competente, în conditiile
prevăzute de dispozitiile ce urmează, să solutioneze procesele dintre o parte
română si o parte străină sau numai dintre străini, persoane fizice sau
persoane juridice.
Art. 149. - Instantele judecătoresti române sînt competente dacă:
1. pîrîtul sau unul dintre pîrîti are domiciliul, resedinta sau fondul de
comert în România; dacă pîrîtul din străinătate nu are domiciliul cunoscut,
cererea se introduce la instanta domiciliului sau resedintei reclamantului din
tară;
2. sediul pîrîtului, persoană juridică, se află în România; în sensul
prezentului articol, persoana juridică străină este socotită cu sediul în
România si în cazul cînd are pe teritoriul tării o filială, o sucursală, o
agentie sau o reprezentantă;
3. reclamantul din cererea de pensie de întretinere are domiciliul în
România;
4. locul unde a luat nastere sau trebuie executată, fie chiar în parte, o
obligatie izvorîtă dintr-un contract, se află în România;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii
extracontractuale sau efectele sale se află în România;
6. statia feroviară sau rutieră, precum si portul sau aeroportul de
încărcare sau descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în
România;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în România;
8. ultimul domiciliul al defunctului sau bunuri rămase de la acesta se află
în România;
9. imobilul la care se referă cererea se află în România.
Art. 150. - Instantele române sînt, de asemenea, competente să judece:
1. procese dintre persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la
acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel putin una
dintre părti este cetătean român;
2. procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetătean
român cu domiciliul în străinătate;
3. declararea mortii prezumate a unui cetătean român, chiar dacă el se afla
în străinătate la data cînd a intervenit disparitia. Pînă la luarea unor măsuri
provizorii de către instanta română, rămîn valabile măsurile provizorii luate
de instanta străină;
4. procese privitoare la ocrotirea în străinătate a proprietătii intelectuale
a unei persoane domiciliate în România, cetătean român sau străin fără
cetătenie, dacă prin conventia părtilor nu s-a stabilit o altă competentă;
5. procese dintre străini, dacă acestia au convenit expres astfel, iar
raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu
bunuri sau interese ale persoanelor din România;
6. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum si cele
referitoare la asistenta sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea
liberă ori într-un loc sau spatiu nesupus suveranitătii vreunui stat, dacă:
a) nava sau aeronava are nationalitatea română;
b) locul de destinatie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava
a ajuns, se găseste pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România;
d) pîrîtul are domiciliul sau resedinta în România;
7. falimentul sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plătilor
în cazul unei societăti comerciale străine cu sediul în România;
8. orice alte procese prevăzute de lege.
Art. 151. - Instantele române sînt exclusiv competente să judece procesele
privind raporturi de drept international privat referitoare la:
1. acte de stare civilă întocmite în România si care se referă la persoane
domiciliate în România, cetăteni români sau străini fără cetătenie;
2. încuviintarea adoptiei, dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul
în România si este cetătean român sau străin fără cetătenie;
3. tutela si curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în
România, cetătean român sau străin fără cetătenie;
4. punerea sub interdictie a unei persoane care are domiciliul în România;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, precum si alte litigii
dintre soti, cu exceptia celor privind imobile situate în străinătate, dacă, la
data cererii, ambii soti domiciliază în România, iar unul dintre ei este
cetătean român sau străin fără cetătenie;
6. mostenirea lăsată de o persoană care a avut ultimul domiciliu în
România;
7. imobile situate pe teritoriul României;
8. executarea silită a unui titlu executoriu pe teritoriul României.
Art. 152. - Instantele din România pot să dispună, la cerere, măsuri
asiguratorii în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce
au legătură cu jurisdictia lor, chiar dacă nu sînt competente, potrivit
dispozitiilor prezentului capitol, să solutioneze în fond procesul în vederea
căruia sau în cursul căruia măsurile sînt necesare.
Art. 153. - În cazul în care o jurisdictie străină se declară necompetentă să
solutioneze o actiune formulată de către un cetătean român, aceasta poate fi
introdusă la instanta din România cu care procesul prezintă cele mai strînse
legături.
Art. 154. - Dacă părtile au supus, prin conventie, litigiul dintre ele sau
litigiile ce se vor naste din actul pe care l-au încheiat, competentei unei
anumite instante, aceasta va fi investită cu competenta jurisdictională, afară
numai dacă:
1. instanta este străină, iar litigiul intră în competenta exclusivă a unei
instante române;
2. instanta este română, iar una dintre părti învederează că o instantă
străină este exclusiv competentă.
Art. 155. - În cazul în care instantele române sînt competente, potrivit
dispozitiilor prezentului capitol, si nu se poate stabili care anume dintre ele
este îndreptătită să solutioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit
regulilor de competentă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului
Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.
Art. 156. - Competenta instantelor române, stabilită conform art. 148-152,
nu este înlăturată prin faptul că acelasi proces sau un proces conex a fost
dedus în fata unei instante judecătoresti străine.
Art. 157. - Instanta sesizată verifică, din oficiu, competenta sa de a
solutiona procesul privind raporturi de drept international privat si, în cazul
în care constată că nu este competentă nici ea si nici o altă instantă română,
respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor române.
LEGEA APLICABILA
IN PROCESELE DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT
Art.
158. - Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părtile în proces este
cîrmuită de legea sa natională.
Art. 159. - În procesele privind raporturi de drept international privat
instantele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în
mod expres.
Legea română stabileste si dacă o anumită problemă este de drept procedural
sau de drept material.
Art. 160. - Obiectul si cauza actiunii civile, în procesele privind
raporturile de drept international privat, sînt determinate de legea care
reglementează fondul raportului juridic litigios. După
aceeasi lege se determină calitatea procesuală a părtilor.
Art.
161. - Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic si puterea
doveditoare a înscrisului care îl constată sînt cele prevăzute de legea locului
închirierii actului juridic sau de legea aleasă de părti, dacă ele aveau
dreptul să o aleagă.
Proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs.
Cu toate acestea, va fi aplicabilă legea română, dacă aceasta admite si
alte mijloace de probă decît cele prevăzute de legile arătate la alin. 1 si 2.
Legea română este aplicabilă si în cazul în care ea îngăduie proba cu martori
si cu prezumtii ale instantei, chiar dacă aceste mijloace de probă nu sînt
admisibile potrivit legii străine.
Dovada stării civile si puterea doveditoare a actelor de stare civilă sînt
reglementate de legea locului unde s-a întocmit înscrisul invocat.
Administrarea probelor se face potrivit legii române.
Art. 162. - Actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină
pot fi folosite în fata instantelor române numai dacă sînt supralegalizate, pe
cale administrativă ierarhică si în continuare de misiunile diplomatice sau
oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea
semnăturilor si sigiliului.
Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de
statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către
misiunea diplomatică sau oficiul consular român din statul de origine, fie de
către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine în
România si, în continuare, în ambele situatii, de către Ministerul Afacerilor
Externe.
Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unei
întelegeri internationale la care este parte România sau pe bază de
reciprocitate.
Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instantele române se
face, din partea autoritătilor române, de către Ministerul Justitiei si
Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine.
Art.
163. - Străinii, persoane fizice si persoane juridice au în conditiile legii,
în fata instantelor române, aceleasi drepturi si aceleasi obligatii procedurale
ca si persoanele fizice de cetătenie română si persoanele juridice române.
Cetătenii străini beneficiază în fata instantelor române, în procesele
privind raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de
taxe si alte cheltuieli de procedură, precum si de asistentă juridică gratuită,
în aceeasi măsură si în aceleasi conditii ca si cetătenii români, sub conditia
reciprocitătii cu statul de cetătenie sau de domiciliu al solicitantilor.
Sub aceeasi conditie a reciprocitătii, reclamantul de cetătenie străină nu
poate fi obligat să depună cautiune ori vreo altă garantie, pentru motivul că
este străin sau că nu are domiciliul ori sediul în România.
Art. 164. - În cazul în care reprezentarea ori asistarea străinului lipsit
de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrînsă nu a fost asigurată
potrivit legii sale nationale, iar din această cauză judecarea procesului
întîrzie, instanta îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.
Art. 165. - În sensul prezentei legi, termenul de hotărîri străine se
referă la actele de jurisdictie ale instantelor judecătoresti, notariatelor sau
oricăror autorităti competente dintr-un alt stat.
Art. 166. - Hotărîrile străine sînt recunoscute de plin drept în România,
dacă se referă la statutul civil al cetătenilor statului unde au fost
pronuntate sau dacă, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai
întîi în statul de cetătenie al fiecărei părti.
Art. 167. - Hotărîrile referitoare la alte procese decît cele arătate în
art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului
judecat, dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele conditii:
a)
hotărîrea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronuntată;
b)
instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii mentionate, competenta să
judece procesul;
c)
există reciprocitate în ce priveste efectele hotărîrilor străine între România
si statul instantei care a pronuntat hotărîrea.
Dacă
hotărîrea a fost pronuntată în lipsa părtii care a pierdut procesul, trebuie să
se constate, de asemenea, că i-a fost înmînată în timp util citatia pentru
termenul de dezbateri în fond, cît si actul de sesizare a instantei si că i s-a
dat posibilitatea de a se apăra si de a exercita calea de atac împotriva
hotărîrii.
Caracterul
nedefinitiv al hotărîrii străine, decurgînd din omisiunea citării persoanei
care nu a participat la proces în fata instantei străine, poate fi invocat
numai de către acea persoană.
Art.
168. - Recunoasterea hotărîrii străine poate fi refuzată în unul dintre
următoarele cazuri:
1.
hotărîrea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în
străinătate;
2. hotărîrea încalcă ordinea publică de drept international privat român;
constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii încălcarea dispozitiilor
art. 151 privitoare la competenta exclusivă a jurisdictiei române;
3. procesul a fost solutionat între aceleasi părti printr-o hotărîre, chiar
nedefinitivă, a instantelor române sau a afla în curs de judecare în fata
acestora la data sesizării instantei străine.
Recunoasterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanta care a
pronuntat hotărîrea străină a aplicat o altă lege decît cea determinată de
dreptul international privat român, afară numai dacă procesul priveste starea
civilă si capacitatea unui cetătean român, iar solutia adoptată diferă de cea
la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Art. 169. - Sub rezerva verificării conditiilor prevăzute de art. 167 si
168, instanta română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărîrii străine
si nici la modificarea ei.
Art. 170. - Cererea de recunoastere se rezolvă pe cale principală de
tribunalul judetean în circumscriptia căruia îsi are domiciliul sau sediul cel
care a refuzat recunoasterea hotărîrii străine.
Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentă,
de către instanta sesizată cu un proces avînd un alt obiect, în cadrul căruia
se ridică exceptia puterii lucrului judecat, întemeiată pe hotărîrea străină.
Art. 171. - Cererea de recunoastere a hotărîrii străine se întocmeste
potrivit cerintelor prevăzute de legea procedurală română si va fi însotită de
următoarele acte:
a)
copia hotărîrii străine;
b)
dovada caracterului definitiv al acesteia;
c)
copia dovezii de înmînare a citatiei si actului de sesizare, comunicate părtii
care a fost lipsă în instanta străină sau orice alt act oficial care să ateste
că citatia si actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către
partea împotriva căreia s-a dat hotărîrea;
d)
orice alt act, de natură să probeze, în completare, că hotărîrea străină
îndeplineste celelalte conditii prevăzute de art. 167.
Actele
prevăzute în alin. 1 vor fi însotite de traduceri autorizate si vor fi
supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 162. Supralegalizarea nu se
cere în cazul în care părtile sînt de acord cu depunerea de copii certificate
pentru conformitate.
Art.
172. - Cererea de recunoastere a hotărîrii străine se solutionează pe cale
principală prin hotărîre, iar pe cale incidentă prin încheiere interlocutorie,
în ambele cazuri după citarea părtilor.
Cererea
poate fi solutionată fără citarea părtilor dacă, din hotărîrea străină, rezultă
că pîrîtul a fost de acord cu admiterea actiunii.
Art.
173. - Hotărîrile străine, care nu sînt aduse la îndeplinire de bunăvoie de
către cei obligati a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul
României, pe baza încuviintării date, la cererea persoanei interesate, de către
tribunalul judetean în circumscriptia căruia urmează să se efectueze
executarea.
Hotărîrile
străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii si cele date cu executarea
provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.
Art.
174. - Executarea hotărîrii străine se încuviintează cu respectarea conditiilor
prevăzute de art. 167, cît si a celor ce urmează:
a)
hotărîrea este executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o;
b)
dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române.
Dispozitiile art. 168 si 169 sînt aplicabile în mod corespunzător si
cererii de încuviintare a executării.
Art. 175. - Cererea de încuviintare a executării, întocmită în conditiile
prevăzute de art. 171, va fi însotită si de dovada caracterului executor al
hotărîrii străine, eliberată de instanta care a pronuntat-o.
Art. 176. - Cererea de încuviintare a executării se solutionează prin
hotărîre, după citarea părtilor.
În cazul în care hotărîrea străină contine solutii asupra mai multor capete
de cerere, care sînt disociabile, încuviintarea poate fi acordată separat.
Art. 177. - Pe baza hotărîrii definitive de încuviintare a executării se
emite titlul executoriu, în conditiile legii române, mentionîndu-se în titlu si
hotărîrea de încuviintare.
Art. 178. - Hotărîrea străină, dată de către o instantă competentă, are
fortă probantă în fata instantelor române cu privire la situatiile de fapt pe
care le constată.
Art.
179. - Tranzactiile judiciare încheiate în străinătate produc în România
efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în conditiile art. 173
alin. 1 si art. 174-178.
ARBITRAJUL DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT
Art.
180. - În cazul în care părtile în proces au încheiat o conventie arbitrală, pe
care una dintre ele o invocă în instanta judecătorească, aceasta îsi verifică
competenta.
Instanta va retine spre solutionare procesul dacă:
a) pîrîtul si-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată
pe conventia arbitrală; sau
b) conventia arbitrală este lovită de nulitate ori inoperantă; sau
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile
pîrîtului în arbitraj.
Art. 181. - Dispozitiile art. 167-178 privind recunoasterea si executarea
hotărîrilor judecătoresti străine se aplică, în mod corespunzător, si
sentintelor arbitrale străine.
DISPOZITII FINALE
Art. 182. - Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data
publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Art. 183. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 2
din Codul civil, art. 375 din Codul de procedură civilă, precum si orice
dispozitii contrare.