MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

PARTEA I

Anul VIII - Nr. 245      LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE   1 octombrie 1992

 

S U M A R

 

            105. - Lege cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat

 

 

Lege

cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat

 

CAPITOLUL I

DISPOZITII GENERALE

 

Art. 1. - Prezenta lege cuprinde:

a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat;

b) norme de procedură în litigii privind raporturi de drept international privat.

În întelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sînt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedură civilă si alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.

Art. 2. - Străinii sînt asimilati, în conditiile legii, în drepturi civile cu cetătenii români în tot ce priveste aplicarea dispozitiilor prezentei legi.

Asimilarea se aplică si în beneficiul persoanelor juridice străine.

Art. 3. - Cînd determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română.

Art. 4. - Dacă legea străină, determinată potrivit dispozitiilor ce urmează, retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în care se prevede în mod expres altfel.

Retrimiterea făcută de legea străină la dreptul altui stat este fără efect.

Art. 5. - În cazul în care legea străină apartine unui stat în care coexistă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină dispozitiile aplicabile.

Art. 6. - Aplicarea legii străine este independentă de conditia reciprocitătii, afară numai dacă dispozitiile ce urmează sau legi speciale nu prevăd altfel.

În cazul în care se cere conditia reciprocitătii de fapt, îndeplinirea ei este prezumată pînă la dovada contrară. Dovada se solicită Ministerului Justitiei, care stabileste situatia reală, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Art. 7. - Continutul legii străine se stabileste de instanta judecătorească prin atestări obtinute de la organele statului care au editat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat.

Partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada continutului ei.

În cazul imposibilitătii de a stabili continutul legii străine, se aplică legea română.

Art. 8. - Aplicarea legii străine se înlătură:

a) dacă încalcă ordinea publică de drept international privat român;

b) dacă a devenit competentă prin fraudă.

În cazul înlăturării legii străine, se aplică legea română.

Art. 9. - Drepturile cîstigate în tară străină sînt respectate în România, afară numai dacă sînt contrare ordinii publice de drept international privat român.

Art. 10. - Dispozitiile prezentei legi sînt aplicabile în măsura în care conventiile internationale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare.

 

CAPITOLUL II

PERSOANELE FIZICE

Sectiunea I

STATUTUL PERSOANEI FIZICE

 

Art. 11. - Starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice sînt cîrmuite de legea sa natională, afară numai dacă, prin dispozitii speciale, nu se prevede astfel.

Art. 12. - Legea natională este legea statului a cărui cetătenie o are persoana în cauză. Determinarea si proba cetăteniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetătenie se invocă.

Legea natională a cetăteanului român care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetătenie, este legea română.

Legea natională a străinului care are mai multe cetătenii este legea statului unde îsi are domiciliul sau, în lipsă, resedinta.

Dacă o persoană nu are nici o cetătenie, se aplică legea domiciliului sau, în lipsă, legea resedintei.

Art. 13. - Începutul si încetarea personalitătii sînt determinate de legea natională a fiecărei persoane.

Art. 14. - Numele persoanei este cîrmuit de legea sa natională.

Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvîrsite în România, este asigurată potrivit legii române.

Art. 15. - Apartenenta unei persoane la o nouă lege natională nu aduce atingerea majoratului dobîndit potrivit legii care îi era anterior aplicabilă.

Art. 16. - Conditiile, efectele si anularea unei hotărîri prin care se constată moartea prezumată, absenta sau disparitia, precum si prezumtiile de supravietuire sau de moarte sînt cîrmuite de ultima lege natională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română.

Art. 17. - Persoana care, potrivit legii nationale sau legii domiciliului său, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exercitiu restrînsă, nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care l-a socotit, cu bună-credintă, ca fiind deplin capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit.

Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, mostenire si transmiterea imobilelor.

 

Sectiunea a II-a

CASATORIA SI DIVORTUL

 

Art. 18. - Conditiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sînt determinate de legea natională a fiecăruia dintre viitorii soti.

Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soti este cetătean român si căsătoria se încheie pe teritoriul României.

Art. 19. - Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează.

Căsătoria unui cetătean român aflat în străinătate poate fi încheiată în fata autoritătii locale de stat competente ori în fata agentului diplomatic sau functionarului consular fie al României, fie al statului celuilalt viitor sot.

Căsătoria care se încheie în fata agentului diplomatic sau functionarului consular al României este supusă conditiilor de formă ale legii române.

Art. 20. - Relatiile personale si patrimoniale dintre soti sînt supuse legii nationale comune, iar în cazul în care au cetătenii deosebite, sînt supuse legii domiciliului lor comun.

Legea natională comună sau legea domiciliului comun al sotilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îsi schimbă, după caz, cetătenia sau domiciliul.

În lipsă de cetătenie comună sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sînt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut resedinta comună sau cu care întretin în comun cele mai strînse legături.

Art. 21. - Conditiile de fond cerute pentru încheierea conventiei matrimoniale sînt cele stabilite de legea natională a fiecăruia dintre viitorii soti.

Regimul si efectele conventiei matrimoniale sînt cîrmuite de legea aleasă prin acord de către viitorii soti, iar în lipsă, de legea prevăzută de art. 20.

Aceeasi lege stabileste dacă este posibilă modificarea sau înlocuirea conventiei matrimoniale în timpul căsătoriei. Modificarea sau noua conventie matrimonială nu poate aduce prejudicii tertilor.

Art. 22. - Divortul este cîrmuit de legea aplicabilă potrivit art. 20.

Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divortul ori îl admite în conditii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetătean român.

Art. 23. - În cazul în care sotii sînt în drept să ceară separatia de corp, conditiile acesteia sînt supuse legii prevăzute de art. 20, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 24. - Legea care reglementează cerintele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulitătii căsătoriei si efectelor acestei nulităti.

Nulitatea unei căsătorii încheiată în străinătate cu încălcarea conditiilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sanctiunea nulitătii este prevăzută si în legea română.

 

Sectiunea a III-a

FILIATIA

 

Art. 25. - Filiatia copilului din căsătorie se stabileste potrivit legii care, la data cînd s-a născut, cîrmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei părintilor săi.

Dacă, înainte de nasterea copilului, căsătoria părintilor a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cîrmuia efectele.

Art. 26. - Legea arătată în art. 25 se aplică de asemenea:

a) tăgăduirii paternitătii copilului născut din căsătorie;

b) dobîndirii numelui de către copil;

c) raporturile dintre părinti si copil, inclusiv obligatiei părintilor de a întretine copilul, de a-l educa si de a-i administra bunurile.

Art. 27. - În cazul în care părintii sînt în drept să procedeze la legitimarea prin căsătorie subsecventă a copilului născut anterior, conditiile cerute în acest scop sînt cele prevăzute de legea care, potrivit art. 20, se aplică efectelor căsătoriei.

Art. 28. - Filiatia copilului din afara căsătoriei se stabileste potrivit legii nationale a copilului de la data nasterii. În cazul în care copilul, cetătean străin, are si o altă cetătenie străină, se aplică legea care îi este mai favorabilă.

Legea mentionată se aplică îndeosebi:

a) recunoasterii filiatiei si efectelor ei;

b) contestării recunoasterii filiatiei;

c) raporturilor dintre părinti si copil, inclusiv obligatiei părintilor de a întretine copilul, de a-l educa si de a-i administra bunurile.

Art. 29. - Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii si pentru cele prilejuite de nasterea copilului este supus legii nationale a mamei.

Art. 30. - Conditiile de fond cerute pentru încheierea adoptiei sînt stabilite de legea natională a adoptatorului si a celui ce urmează să fie adoptat. Acestia trebuie să îndeplinească si conditiile care sînt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi nationale arătate.

Conditiile de fond cerute sotilor care adoptă împreună sînt cele stabilite de legea care cîrmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei lor. Aceeasi lege se aplică si dacă unul dintre soti adoptă copilul celuilalt.

Art. 31. - Efectele adoptiei, precum si relatiile dintre adoptator si adoptat sînt cîrmuite de legea natională a adoptatorului, iar în cazul adoptiei consimtite de soti este aplicabilă legea prevăzută de art. 20. Aceeasi lege cîrmuieste si desfacerea adoptiei.

Art. 32. - Forma adoptiei este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie.

Art. 33. - Nulitatea adoptiei este supusă, pentru conditiile de fond, legilor prevăzute la art. 30, iar pentru nerespectarea conditiilor de formă, legii prevăzute la art. 32.

 

Sectiunea a IV-a

OBLIGATIA DE INTRETINERE

 

Art. 34. - Legea aplicabilă obligatiei de întretinere este:

a) în raporturile dintre părinti si copii, legea care cîrmuieste, potrivit art. 25, 28 si 31, efectele filiatiei;

b) în raporturile dintre soti, legea care cîrmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei;

c) în raporturile dintre fostii soti, legea care cîrmuieste, potrivit art. 22, divortul;

d) în raporturile dintre alte persoane, legea natională a creditorului. În caz de schimbare a cetăteniei, noua lege natională se aplică numai prestatiilor ulterioare schimbării.

Art. 35. - Legea aplicabilă obligatiei de întretinere determină îndeosebi:

a) persoana creditorului si debitorului, precum si ordinea de prioritate între mai multi debitori;

b) întinderea obligatiei de întretinere;

c) modul de executare a obligatiei si termenele pentru satisfacerea acesteia.

Pentru a se determina întinderea obligatiei de întretinere trebuie să se tină seama, chiar dacă legea străină aplicabilă dispune altfel, de posibilitătile materiale ale debitorului si de nevoile efective ale creditorului.

 

Sectiunea a V-a

OCROTIREA PERSOANELOR LIPSITE DE CAPACITATE DE EXERCITIU SAU CU CAPACITATE DE EXERCITIU RESTRÂNSA

 

Art. 36. - Ocrotirea minorului născut din căsătorie sau adoptat, exercitată de părinti ori, după caz, de tată sau de mamă, este cîrmuită de legea prevăzută de art. 20.

Art. 37. - Instituirea, modificarea, efectele si încetarea tutelei, precum si raporturile dintre tutore si persoana lipsită de capacitate sau cu capacitate restrînsă sînt supuse legii nationale a persoanei ocrotite.

Obligatia de a accepta si de a exercita tutela este supusă legii nationale a tutorelui.

Art. 38. - Măsurile ce se iau de către părinti sau tutore cu privire la minor sau la o altă persoană lipsită de capacitate sau cu capacitate restrînsă, ori cu privire la bunurile ce le apartin, sînt supuse legii statului ale cărui autorităti îndrumă si supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.

Art. 39. - Dispozitiile art. 37 si 38 se aplică în mod corespunzător curatelei si oricăror institutii de ocrotire a persoanelor lipsite de capacitate sau capacitate restrînsă.

 

CAPITOLUL III

PERSOANELE JURIDICE

 

Art. 40. - Persoana judiciară are nationalitatea statului pe al cărui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica nationalitatea persoanei juridice este sediul real.

Prin sediul real se întelege locul unde se află centrul principal de conducere si de gestiune a activitătii statutare, chiar dacă hotărîrile organului respectiv sînt adoptate potrivit directivelor trasmise de actionari sau asociati din alte state.

Art. 41. - Statutul organic al persoanei juridice este cîrmuit de legea sa natională, determinată în modul prevăzut de art. 40.

Statutul organic al sucursalei înfiintate de către persoana juridică într-o altă tară este supus legii nationale a acesteia.

Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu si-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabilă persoanei juridice care a înfiintat-o.

Art. 42. - Legea statutului organic al persoanei juridice cîrmuieste îndeosebi:

a) capacitatea acesteia;

b) modul de dobîndire si de pierdere a calitătii de asociat;

c) drepturile si obligatiile de decurg din calitatea de asociat;

d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale persoanei juridice;

e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;

f) răspunderea persoanei juridice si a organelor ei fată de terti;

g) modificarea actelor constitutive;

h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.

Art. 43. - Persoanele juridice străine cu scop patrimonial, valabil constituite în statul a cărui nationalitate o au, sînt recunoscute de plin drept în România.

Persoanele juridice străine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, pe baza aprobării prealabile a guvernului, prin hotărîre judecătorească, sub conditia reciprocitătii, dacă sînt valabil constituite în statul a cărui nationalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale si economice din România.

Hotărîrea de recunoastere se publică în Monitorul Oficial al României si într-un ziar central si este supusă recursului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicări.

Recursul poate fi exercitat de orice persoană interesată pentru neîndeplinirea oricăreia dintre conditiile prevăzute la alin. 2.

Art. 44. - O persoană juridică care este recunoscută beneficiază de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe care statul care face recunosterea le refuză prin dispozitiile sale legale.

Art. 45. - Persoana juridică străină recunoscută în România îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul tării în conditiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activitătilor economice, sociale, culturale sau de altă natură.

Art. 46. - Fuziunea unor persoane juridice de nationalităti diferite poate fi realizată dacă sînt îndeplinite cumulativ conditiile prevăzute de cele două legi nationale aplicabile statutului lor organic.

 

CAPITOLUL IV

DISPOZITII COMUNE PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE

 

Art. 47. - Reprezentarea legală a persoanei fizice lipsite de capacitate de exercitiu si a persoanei juridice în cazurile în care se află în încetare de plăti, precum si asistarea persoanei fizice cu capacitate de exercitiu restrînsă sînt supuse legii care se aplică raportului juridic din care se naste atributia de reprezentare sau de asistare.

Art. 48. - Calitatea de comerciant este determinată de legea statului unde persoana fizică sau juridică a obtinut autorizarea de a desfăsura activităti economice sau unde este înmatriculată.

În lipsă de autorizare, de înmatriculare sau dacă persoana a obtinut mai multe autorizatii respectiv este înmatriculată în mai multe state, se aplică legea statului unde functionează conducerea activitătii ei economice.

 

CAPITOLUL V

BUNURILE

Sectiunea I

REGIM GENERAL

 

Art. 49. - Posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sînt cîrmuite de legea locului unde acestea se află sau sînt situate, afară numai dacă prin dispozitii speciale se prevede altfel.

Art. 50. - Natura mobiliară sau imobiliară, cît si continutul drepturilor reale asupra bunurilor se determină în conformitate cu legea locului unde se află sau sînt situate, prin derogare de la art. 3.

Art. 51. - Platformele si alte instalatii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sînt considerate, în întelesul prezentului capitol, cu bunuri imobile.

 

Sectiunea a II-a

BUNURILE MOBILE CORPORALE

 

Art. 52. - Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care si-a schimbat asezarea sînt cîrmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul cînd s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv.

Art. 53. - Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, afară numai dacă:

a) părtile interesate au ales prin acordul lor, în conditiile art. 73 si art. 74, o altă lege, care devine astfel aplicabilă;

b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vînzări silite, în aceste cazuri fiind aplicabilă, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reasezat temporar;

c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus legii sale nationale.

Art. 54. - Conditiile si efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sînt cîrmuite, dacă părtile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.

 

Sectiunea  a III-a

MIJLOACELE DE TRANSPORT

 

Art. 55. - Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sînt supuse:

a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau aeronava;

b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare si rutiere din patrimoniul ei.

Art. 56. - Legea arătată de art. 55 se aplică deopotrivă:

a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formîndu-i dotarea tehnică;

b) creantelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenta tehnică, întretinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.

 

Sectiunea  a IV-a

TITLURILE DE VALOARE

 

Art. 57. - Emiterea de actiuni nominative, la ordin sau la purtător, precum si de obligatiuni este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.

Art. 58. - Conditiile si efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele arătate de art. 57 sînt supuse:

a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cît priveste titlul nominativ;

b) legii locului de plată a titlului la ordin;

c) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum si dintre acestia si tertele persoane.

Art. 59. - Legea arătată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabileste dacă acesta întruneste conditiile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se determină potrivit legii statului în care îsi are sediul întreprinderea emitentă.

Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alineatului precedent, cîrmuieste drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.

 

Sectiunea  a V-a

BUNURILE NECORPORALE

 

Art. 60. - Nasterea, continutul si stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creatie intelectuală sînt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întîia oară adusă la cunostinta publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.

Operele de creatie intelectuală nedivulgate sînt supuse legii nationale a autorului.

Art. 61. - Nasterea, continutul si stingerea dreptului de proprietate industrială sînt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare.

Art. 62. - Obtinerea reparatiei materiale si morale este supusă legii statului unde a avut loc încălcarea dreptului de autor sau de proprietate industrială.

Art. 63. - Drepturile de autor si de proprietate industrială ale persoanelor fizice si persoanelor juridice străine sînt ocrotite pe teritoriul României, conform legii române si conventiilor internationale la care România este parte.

 

Sectiunea  a VI-a

FORMELE DE PUBLICITATE

 

Art. 64. - Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri, sînt supuse legii aplicabile la data si locul unde se îndeplinesc.

Art. 65. - Formele arătate în art. 64, precum si cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sînt supuse legii statului unde acesta se găseste situat, chiar dacă temeiul juridic al nasterii, transmiterii, restrîngerii sau stingerii dreptului real ori garantiei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.

 

CAPITOLULVI

MOSTENIREA

 

Art. 66. - Mostenirea este supusă:

a) în ce priveste bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii nationale pe care persoana decedată o avea la data mortii;

b) în ce priveste bunurile imobile si fondul de comert, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.

Art. 67. - Legea aplicabilă mostenirii stabileste îndeosebi:

a) momentul deschiderii mostenirii;

b) persoanele cu vocatie de a mosteni;

c) calitătii cerute pentru a mosteni;

d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;

e) conditiile si efectele optiunii succesorale;

f) întinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;

g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

Art. 68. - Testatorul poate supune transmiterea prin mostenire a bunurilor sale altei legi decît cea arătată în art. 66, fără a avea dreptul să înlăture dispozitiile ei imperative. Legea astfel aleasă se aplică situatiilor prevăzute la art. 67.

Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile dacă actul respectă conditiile de formă aplicabile, fie la data cînd a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legi următoare:

a) legea natională a testatorului;

b) legea domiciliului acestuia;

c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

d) legea situatiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

e) legea instantei sau a organului care îndeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite.

 

CAPITOLULVII

ACTUL JURIDIC

 

Art. 69. - Conditiile de fond ale actului juridic unilateral sînt stabilite de legea aleasă de către autorul său.

În lipsă, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strînse, iar dacă această lege nu poate fi identificată se aplică legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit.

Art. 70. - Actul juridic accesoriu este cîrmuit de legea care se aplică fondului actului juridic principal, în lipsa unei manifestări de vointă diferită.

Art. 71. - Conditiile de formă ale unui act juridic sînt stabilite de legea care îi cîrmuieste fondul.

Actul se consideră totusi valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplineste conditiile prevăzute de una dintre legile următoare:

a) legea locului unde a fost întocmit;

b) legea natională sau legea domiciliului persoanei care l-a consimtit;

c) legea aplicabilă potrivit dreptului international privat al autoritătii care examinează validitatea actului juridic.

Art. 72. - În cazul în care legea aplicabilă conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitătii, o anumită formă solemnă, nici o altă lege dintre cele mentionate în art. 71 nu poate să înlăture această cerintă, chiar dacă actul a fost întocmit în străinătate.

 

CAPITOLULVIII
OBLIGATIILE CONTRACTUALE SI EXTRACONTRACTUALE

Sectiunea I

CONDITIILE DE FOND ALE CONTRACTULUI

 

Art. 73. - Contractul este supus legii alese prin consens de părti.

Art. 74. - Alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstante.

Art. 75. - Părtile pot alege legea aplicabilă totalitătii sau numai unei anumite părti a contractului.

părtilor.

Modificarea acordului asupra legii aplicabile, convenită ulterior datei încheierii contractului, are efect retroactiv, fără să poată totusi:

a) să infirme validitatea formei acestuia; sau

b) să aducă atingere drepturilor dobîndite între timp de terti.

Art. 77. - În lipsa unei legi alese conform art. 73, contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strînse.

Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul prestatiei caracteristice are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, resedinta, ori fondul de comert sau sediul statutar.

Contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosintă temporară asupra unui imobil are legăturile cele mai strînse cu legea statului unde acesta se află situat.

Art. 78. - Prin prestatie caracteristică se întelege:

a) prestatia părtii care, în temeiul unui contract translativ, precum vînzarea sau altele similare, înstrăinează un bun mobil;

b) prestatia părtii care, în temeiul unui contract de închidere sau altele similare, pune la dispozitia unei persoane, pe o durată de timp determinată, folosinta unui bun;

c) prestatia îndeplinită de mandatar, depozitar, antreprenor si, în general, de partea care, în contractele de servicii, o aduce la îndeplinire;

d) prestatia garantului în contractele de garantie, de cautiune sau altele similare.

Prezumtiile stabilite în alineatul precedent pot fi înlăturate dacă partea interesată face dovada că din circumstante rezultă că există legături mai strînse ale contractului cu legea altui stat.

Art. 79. - Contractul care nu poate fi localizat în functie de prestatia caracteristică a uneia dintre părti este supus, cît priveste conditiile de fond, legii locului unde a fost încheiat.

Dacă, în acest scop, părtile aflate în state diferite au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se consideră încheiat în tară domiciliul sau sediul părtii de la care a pornit oferta fermă de contractare ce a fost acceptată.

Art. 80. - Legea aplicabilă fondului contractului, potrivit art. 73-79, se aplică îndeosebi:

a) interpretării naturii sale juridice si a cauzelor pe care le cuprinde;

b) executării obligatiilor izvorîte din contract;

c) consecintelor neexecutării totale sau partiale a acestor obligatii, precum si evaluării prejudiciului pe care l-a cauzat;

d) modului de stingere a obligatiilor izvorîte din contract;

e) cauzelor de nulitate a contractului si consecintelor acesteia.

Modul de executare a obligatiilor izvorîte din contract trebuie să se conformeze legii locului de executare. Creditorul este obligat să respecte această lege în luarea măsurilor destinate, potrivit contractului, să preîntîmpine sau să remedieze neexecutarea ori să-i restrîngă efectele prejudiciabile.

Art. 81. - Existenta si validitatea de fond a consimtămîntului părtilor referitor la legea aplicabilă contractului sînt determinate de însăsi legea pe care au ales-o.

Dacă legea mentionată declară nevalabilă alegerea astfel convenită, contractul este cîrmuit de legea arătată în art. 77-79.

Art. 82. - Existenta si validitatea de fond a contractului contestat de către una dintre părti se determină în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dacă era socotit ca valabil.

Art. 83. - Efectele juridice ale tăcerii părtii care contestă că si-a dat consimtămîntul la un contract sînt supuse legii nationale a persoanei fizice sau legii statutului organic al persoanei juridice în cauză.

Art. 84. - Contractul dintre părti care îsi au domiciliul sau sediul în state diferite se consideră încheiat la data cînd acceptarea a ajuns la cunostinta ofertantului.

Contractul, care prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune a executare imediată a prestatiei caracteristice, se consideră încheiat în momentul cînd debitorul acesteia a început executarea, afară numai dacă ofertantul a cerut ca, în prealabil, să i se comunice acceptarea. În acest ultim caz se aplică prevederile alineatului precedent.

Art. 85. - Legea străină aplicabilă contractului, în temeiul prezentului capitol, cuprinde dispozitiile sale de drept material, în afară de normele ei conflictuale.

 

Sectiunea II

CONDITIILE DE FORMA SI DE PUBLICITATE ALE CONTRACTULUI

 

Art. 86. - Contractul este supus conditiilor de formă stabilită de legea prevăzută la art. 71 alin. 1, care se aplică în mod corespunzător.

Contractul se consideră totusi valabil din punct de vedere al formei dacă:

a) părtile care se găsesc, la data cînd l-au încheiat, în state diferite, au îndeplinit conditiile de formă prevăzute de legea unuia dintre aceste state;

b) reprezentantul părtii a îndeplinit conditiile de formă ale statului unde s-a aflat în momentul încheierii contractului.

Art. 87. - Formele de publicitate necesare spre a conferi validitate sau opozabilitate contractului prin care se constituie, se modifică, se trasmit ori se sting drepturi asupra bunurilor corporale, sînt supuse legii locului unde acestea se află sau sînt situate.

 

Sectiunea a III-a

CONTRACTUL DE VANZARE

 

Art. 88. - În lipsa unei legi convenite de părti spre a se aplica vînzări mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vînzătorul are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, resedinta ori fondul de comert sau sediul social.

Art. 89. - Prin exceptie de la prevederile art. 88, contractul de vînzare-cumpărare comercială este supus legii statului în care cumpărătorul are fondul de comert sau sediul social, dacă:

a) negocierile au fost purtate si contractul a fost încheiat de către părti prezente în acel stat; sau

b) contractul prevede în mod expres că vînzătorul trebuie să execute obligatia de livrare a mărfii în acel stat.

Art. 90. - Vînzarea prin licitatie, prin burse sau tîrguri este supusă legii statului unde are loc încheierea pe această cale a contractului, afară numai dacă legea statului respectiv admite că părtile să aleagă prin acord legea, aplicabilă si ele au procedat explicit la o asemenea alegere.

Art. 91. - Legea aplicabilă vînzării, în temeiul art. 73, 76-77 si 88-90, cîrmuieste îndeosebi:

a) interpretarea contractului;

b) drepturile si obligatiile părtilor;

c) executarea obligatiilor ce izvorăsc din contract;

d) momentul de cînd cumpărătorul are dreptul la produsele si fructele bunului sau mărfii transmise;

e) momentul de cînd cumpărătorul suportă riscurile referitoare la bunul sau marfa transmisă;

f) validitatea si efectele între părti ale clauzelor de rezervă a proprietătii;

g) consecintele neexecutării contractului, inclusiv obtinerea reparatiei pentru prejudicii, cu exceptia chestiunilor care sînt supuse legii procedurale a forului;

h) modul de stingere a obligatiilor izvorîte din contract, precum si decăderea întemeiată pe expirarea unui termen;

i) consecintele nulitătii contractului.

Art. 92. - Legea statului unde se efectuează receptia mărfii stabileste, dacă nu s-a convenit expres altfel, termenele si procedura de verificare cantitativă si calitativă, precum si măsurile ce pot fi luate referitor la aceste bunuri în cazul în care sînt refuzate.

 

Sectiunea a IV-a

CONTRACTUL DE INTERMEDIERE

 

Art. 93. - În raporturile dintre reprezentant si mandatar sau comisionar se aplică, dacă nu s-a convenit altfel, legea statului în care intermediarul exercită împuternicirea.

În cazul în care acesta exercită, cu titlu profesional, functia de intermediar sau agent, se aplică legea sediului său profesional.

Art. 94. - Legea arătată în art. 93 se aplică îndeosebi:

a) existentei, întinderii, modificării si încetării puterilor intermediarului;

b) consecintelor depăsirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive;

c) facultătii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile si de a desemna un intermediar aditional sau substituit;

d) posibilitătii ca intermediarul să încheie un contract pentru reprezentat, cînd există riscul unui conflict de interese între el însusi si reprezentat;

e) clauzei de neconcurentă;

f) cazurile de prejudicii care urmează să fie reparate.

Art. 95. - Raporturile dintre persoana reprezentată si tert sînt supuse, dacă nu au convenit explicit altfel, legii unde se află sediul profesional al intermediarului.

În lipsa unui asemenea sediu, se aplică legea statului unde a actionat intermediarul, dacă pe teritoriul respectiv se află:

a) sediul, domiciliul sau resedinta persoanei reprezentate; sau

b) sediul, domiciliul sau resedinta tertului; sau

c) sediul bursei, tîrgului sau locului unde s-a organizat o licitatie la care a participat intermediarul spre a îndeplini împuternicirea.

Art. 96. - Legea arătată de art. 95 stabileste îndeosebi efectele actelor pe care intermediarul le-a încheiat în exercitiul real sau pretins al împuternicirii.

Art. 97. - Modul de executare a împuternicirii trebuie să se conformeze conditiilor stabilite de legea statului unde are loc executarea.

Art. 98. - Intermediarul care a comunicat cu tertul dintr-un stat în altul, prin scrisori, telegrame, telex, telefon sau prin alte mijloace de telecomunicatie, este socotit că a actionat de la sediul său profesional ori, în lipsă, de la domiciliul sau resedinta sa.

Art. 99. - Dacă reprezentatul, intermediarul sau tertul are mai multe sedii profesionale în state diferite, se tine seama de cel care prezintă legătura cea mai stinsă cu actul îndeplinit de intermediar.

Art. 100. - Reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de dispozitie referitoare la un imobil este supusă legii situatiei bunului.

 

Sectiunea a V-a

CONTRACTUL DE MUNCA

 

Art. 101. - Legea convenită de părti, potrivit art. 73 si 76, spre a cîrmui contractul de muncă este aplicabilă numai în măsura în care nu aduce restrîngeri ocrotirii pe care o asigură salariatului dispozitiile imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri.

Art. 102. - Contractul de muncă este supus, dacă părtile nu au convenit altfel, legii statului pe al cărui teritoriu:

a) salariatul îsi îndeplineste în mod obisnuit munca, în temeiul contractului, chiar dacă este temporar detasat într-un alt stat;

b) se află sediul întreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta îsi îndeplineste munca, prin natura functiei sale, în mai multe state; în cazul în care totusi există legături mai puternice ale contractului de muncă cu un alt stat, devine aplicabilă legea acestuia.

 

Sectiunea a VI-a

ALTE CONTRACTE

 

Art. 103. - În lipsă de lege convenită de părti se aplică:

a) în contractele de executare de lucrări, legea sediului antreprenorului;

b) în contractele de transport, de expeditii si altele similare, legea sediului transportatorului sau expeditorului;

c) în contractele bancare, inclusiv cele de garantie bancară autonomă, legea sediului întreprinderii de credit; în raporturile dintre cele două bănci se aplică legea celei care prestează serviciul în favoarea celeilalte;

d) în contractele de asigurare împotriva riscurilor, legea sediului asigurătorului; această lege se aplică, de asemenea, cesiunii sau gajării politei de asigurare;

e) în contractele de depozit, legea sediului depozitarului;

f) donatiei, legea natională a donatorului.

 

Sectiunea a VII-a

IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA SI GESTIUNEA DE AFACERI

 

Art. 104. - Îmbogătirea fără cauză a unei persoane fizice sau juridice este supusă legii statului unde s-a produs.

Art. 105. - În cazul în care îmbogătirea fără cauză decurge dintr-o prestatie întemeiată pe un raport juridic anulat sau ale cărui efecte încetaseră în orice alt mod, legea acestuia este aplicabilă si îmbogătirii.

Art. 106. - Gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde persoana care îndeplineste actele curente de gestiune exercită această activitate.

 

Sectiunea a VIII-a

ACTUL ILICIT

 

Art. 107. - Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileste dacă acesta constituie un act ilicit si îl cîrmuieste îndeosebi în ce priveste:

a) capacitatea delictuală;

b) conditiile si întinderea răspunderii;

c) cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere si de împărtire a răspunderii între autor si victimă;

d) răspunderea comitentului pentru fapta prepusului;

e) natura daunelor care pot să dea loc la reparatie;

f) modalitătile si întinderea reparatiei;

g) transmisibilitatea dreptului de raparatie;

h) persoanele îndreptătite să obtină reparatia pentru prejudiciul suferit.

Art. 108. - În cazul în care toate sau o parte din consecintele păgubitoare ale actului ilicit se produc într-un alt stat decît în cel unde a avut loc, se aplică reparatiei corelative legea acestui stat, în conformitate cu dispozitiile de la lit. b) - h) din art. 107.

Art. 109. - Persoana prejudiciată poate introduce actiunea de despăgubiri direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă dacă legea contractului de asigurare o admite.

Art. 110. - Regulile de securitate si de comportament din statul unde a avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în toate cazurile.

Art. 111. - Dispozitiile art. 107-110 se aplică în mod corespunzător oricărei forme de răspundere izvorîtă din acte ilicite, dacă nu se dispune expres altfel în sectiunile următoare.

 

Sectiunea a IX-a

RASPUNDEREA PENTRU ATINGERI ADUSE PERSONALITATII

 

Art. 112. - Pretentiile de reparatii întemeiate pe o atingere adusă pesonalitătii de către mass-media, îndeosebi prin presă, radio, televiziune sau orice alt mijloc public de informare, sînt cîrmuite, la alegerea persoanei lezate, de:

a) legea statului domiciliului sau resedintei sale;

b) legea statului în care s-a produs rezultatul păgubitor;

c) legea statului în care autorului daunei îsi are domiciliul sau resedinta ori sediul social.

În cazurile prevăzute la lit. a) si b) se cere si conditia ca autorul daunei să fi trebuit în mod rezonabil să se astepte ca efectele atingerii aduse personalitătii să se producă în unul din acele două state.

Art. 113. - Dreptul de replică împotriva daunelor aduse personalitătii este supus legii statului în care a apărut publicatia sau de unde s-a difuzat emisiunea.

 

Sectiunea a X-a

RASPUNDEREA PENTRU PRODUSE

 

Art. 114. - Pretentiile de reparatii întemeiate pe un defect al produsului, pe o descriere defectuoasă de natură să creeze confuzii sau pe lipsa instructiunilor de folosire sînt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat:

a) legii domiciliului sau resedintei sale obisnuite;

b) legii statului de unde a fost dobîndit produsul, afară numai dacă fabricantul, producătorul sau furnizorul face dovada că produsul a fost pus în circulatie pe piata acelui stat fără consimtămîntul său

Art. 115. - Pretentiile de reparatii prevăzute la art. 114 pot fi formulate dacă produsul face parte dintre cele destinate unei folosinte personale sau familiale a consumatorului si este lipsit de legătură cu activitatea sa profesională sau comercială.

Art. 116. - Instantele din România pot să acorde despăgubiri conform art. 114, întemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

 

Sectiunea a XI-a

RASPUNDEREA PENTRU CONCURENTA NELOIALA

 

Art. 117. - Pretentiile de reparatii întemeiate pe un act de concurentă neloială sau pe un alt act care provoacă restrîngeri nelegitime liberei concurente sînt supuse legii statului pe a cărui piată s-a produs rezultatul dăunător.

Art. 118. - Poate fi aplicată, de asemenea, la cererea persoanei prejudiciate, în locul legii arătate la art. 117:

a) legea statului de sediu al acestei persoane, dacă actul de concurentă neloială a produs daune care o privesc în exclusivitate;

b) legea contractului dintre părti, dacă actul de concurentă neloială a fost săvîrsit si a adus prejudicii raporturilor dintre ele.

Art. 119. - Instantele din România pot acorda despăgubiri, conform art. 117 si 118, întemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

 

Sectiunea a XII-a

TRANSMITEREA SI STINGEREA OBLIGATIILOR

 

Art. 120. - Cesiunea de creantă este supusă, dacă părtile nu au convenit altfel, legii creantei cedate. Alegerea altei legi, prin acordul cedentului si cesionarului, nu este opozabilă debitorului cedat decît cu consimtămîntul său.

Obligatiile dintre cedent si cesionar sînt supuse legii care se aplică raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea.

Art. 121. - Subrogarea conventională este supusă, dacă părtile nu au convenit altfel, legii obligatiei al cărei creditor este înlocuit.

Subrogarea legală este supusă legii în temeiul căreia o persoană poate sau trebuie să dezintereseze pe creditor. Această lege stabileste:

a) dacă plătitorul se subrogă în locul creditorului originar, în raporturile sale cu debitorul;

b) drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.

Art. 122. - Delegatia si novatia sînt supuse legii aplicabile obligatiei care le formează obiectul.

Art. 123. - Compensatia este supusă legii aplicabile creantei căreia i se opune stingerea, partială sau totală, prin compensatie.

 

Sectiunea a XIII-a

DISPOZITII COMUNE

 

Art. 124. - Creditorul care îsi valorifică drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei.

Art. 125. - Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor există numai dacă legile aplicabilă ambelor datorii îl admit.

Conditiile de exercitare a regresului sînt determinate de legea aplicabilă datoriei pe care codebitorul o are fată de creditorul urmăritor.

Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat si debitorul plătitor sînt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urmă.

Dreptul unei institutii publice de a exercita regresul este stabilit de legea sa organică. Admisibilitatea si exercitiul regresului sînt cîrmuite de dispozitiile alin. 2 si 3 din prezentul articol.

Art. 126. - Moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o.

Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sînt determinate de legea aplicabilă datoriei.

Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce anume monedă urmează ca ea să fie făcută, afară numai dacă, în raporturile de drept international privat născute din contract, părtile au convenit o altă monedă de plată.

 

CAPITOLUL IX

CAMBIA, BILETUL LA ORDIN SI CECUL

Sectiunea I

DISPOZITII COMUNE

 

Art. 127. - Persoana care, potrivit legii sale nationale, este lipsită de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec, se obligă totusi valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor.

Art. 128. - Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet de ordin sau cec este supus conditiilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, îndeplinirea conditiilor de formă prevăzute de legea locului plătii este suficientă.

Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii arătate în alineatul precedent, dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior.

Art. 129. - Termenele stabilite pentru exercitarea actiunii de regres sînt determinate, fată de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat nastere.

Art. 130. - Forma si termenele de protest cît si conditiile de formă ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie, bilet de ordin sau cec sînt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar.

 

Sectiunea a II-a

CAMBIA SI BILETUL LA ORDIN

 

Art. 131. - Efectele obligatiilor acceptantului unei cambii si semnatarului unui bilet la ordin sînt supuse legii locului unde aceste titluri sînt plătibile.

Efectele pe care le produc semnăturile celorlalti obligati prin cambie sau prin bilet la ordin sînt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date semnăturile.

Art. 132. - Legea locului unde titlul a fost constituit stabileste dacă posesorul cambiei dobîndeste creanta care a a dat loc emisiunii titlului.

Art. 133. - Legea statului unde este plătibilă cambia stabileste dacă acceptarea poate fi restrînsă la o parte din sumă, precum si dacă posesorul titlului este sau nu obligat să primească o plată partială.

Art. 134. - Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sînt plătibile determină măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.

 

Sectiunea a III-a

CECUL

 

Art. 135. - Legea statului unde cecul este plătibil determină persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.

Art. 136. - În cazul în care, potrivit legii arătate în art. 135, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptătite, obligatiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale căror legi nu cuprind o asemenea restrictie, sînt valabile.

Art. 137. - Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligatiile ce decurg din cec determină efectele acestor obligatii.

Art. 138. - Legea statului unde cecul este plătibil determină îndeosebi:

a) dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum si efectele postdatării;

b) termenul de prezentare;

c) dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat si care sînt efectele produse de aceste mentiuni;

d) dacă posesorul poate cere si dacă este obligat să primească o plată partială;

e) dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza 'plătibil în cont' ori o expresie echivalentă si care sînt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;

f) dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului si care este natura lor;

g) dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opozitie la plata acestuia;

h) măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;

i) dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva girantilor, trăgătorului si celorlalti obligati.

 

CAPITOLUL X

NAVIGATIA CIVILA, FLUVIALA, MARITIMA SI AERIANA

Sectiunea I

DISPOZITII COMUNE

 

Art. 139. - Legea pavilionului navei sau legea statului de înmatriculare a aeronavei se aplică faptelor si actelor juridice intervenite la bord, dacă, în conformitate cu natura lor, acestea sînt supuse legii locului unde au survenit.

În porturi si aeroporturi se aplică legea locală.

Art. 140. - Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei cîrmuieste îndeosebi:

a) puterile, competentele si obligatiile comandantului navei sau aeronavei;

b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părtile nu au ales o altă lege;

c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru faptele si actele comandantului si echipajului;

d) drepturile reale si de garantie asupra navei sau aeronavei, precum si formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit si se sting asemenea drepturi.

 

Sectiunea a II-a

NAVELE FLUVIALE SI MARITIME

 

Art. 141. - Răspunderea izvorîtă dintr-un abordaj survenit într-un port sau în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului.

În marea liberă, abordajul este supus legii nationale comune a navelor, iar dacă nationalitatea diferă, legii navei avariate. În cazul cînd ambele nave sînt avariate, iar una are nationalitate română, se aplică legea română, dacă nava avariată nu alege legea natională a celeilalte nave.

În zona economică exclusivă a României, abordajul este supus legii române.

Art. 142. - Obligatiile ce decurg din actele de asistentă si salvare a persoanelor si bunurilor sînt supuse legii locului evenimentului, dacă acesta s-a produs în apele teritoriale, iar dacă a survenit în marea liberă, legii nationale a navei care a acordat asistenta sau a realizat salvarea.

Legea arătată în alineatul precedent stabileste, de asemenea, modul de repartizare a compensatiei pentru asistentă si salvare între armator si echipajul navei salvatoare sau care a acordat asistentă tehnică.

 

Sectiunea a III-a

AERONAVELE

 

Art. 143. - Dispozitiile legii române referitoare la rutele si securitatea zborului în spatiul aerian român se aplică oricărei aeronave, independent de statul înmatriculării, precum si echipajului si călătorilor aflati la bord.

Art. 144. - Daunele cauzate pe sol de aeronavă sînt supuse legii statului pe al cărei teritoriu s-au produs.

În marea liberă si în alte spatii nesupuse vreunei suveranităti se aplică răspunderii izvorîte dintr-un abordaj, în mod corespunzător, legea prevăzută de art. 141 alin. 2.

Art. 145. - Uzucapiunea este cîrmuită de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.

 

CAPITOLUL XI

PRESCRIPTIA  ACHIZITIVA SI EXTINCTIVA

 

Art. 146. - În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se împlineste durata termenului de uzcapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, dacă sînt reunite, cu începere de la data deplasării bunului, toate conditiile cerute de mentionata lege.

Art. 147. - Prescriptia extinctivă a dreptului la actiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însusi.

 

CAPITOLUL XII

NORME DE PROCEDURA IN MATERIE DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

Sectiunea I

COMPETENTA JURISDICTIONALA

 

Art. 148. - Instantele judecătoresti române sînt competente, în conditiile prevăzute de dispozitiile ce urmează, să solutioneze procesele dintre o parte română si o parte străină sau numai dintre străini, persoane fizice sau persoane juridice.

Art. 149. - Instantele judecătoresti române sînt competente dacă:

1. pîrîtul sau unul dintre pîrîti are domiciliul, resedinta sau fondul de comert în România; dacă pîrîtul din străinătate nu are domiciliul cunoscut, cererea se introduce la instanta domiciliului sau resedintei reclamantului din tară;

2. sediul pîrîtului, persoană juridică, se află în România; în sensul prezentului articol, persoana juridică străină este socotită cu sediul în România si în cazul cînd are pe teritoriul tării o filială, o sucursală, o agentie sau o reprezentantă;

3. reclamantul din cererea de pensie de întretinere are domiciliul în România;

4. locul unde a luat nastere sau trebuie executată, fie chiar în parte, o obligatie izvorîtă dintr-un contract, se află în România;

5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale sau efectele sale se află în România;

6. statia feroviară sau rutieră, precum si portul sau aeroportul de încărcare sau descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România;

7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în România;

8. ultimul domiciliul al defunctului sau bunuri rămase de la acesta se află în România;

9. imobilul la care se referă cererea se află în România.

Art. 150. - Instantele române sînt, de asemenea, competente să judece:

1. procese dintre persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel putin una dintre părti este cetătean român;

2. procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetătean român cu domiciliul în străinătate;

3. declararea mortii prezumate a unui cetătean român, chiar dacă el se afla în străinătate la data cînd a intervenit disparitia. Pînă la luarea unor măsuri provizorii de către instanta română, rămîn valabile măsurile provizorii luate de instanta străină;

4. procese privitoare la ocrotirea în străinătate a proprietătii intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetătean român sau străin fără cetătenie, dacă prin conventia părtilor nu s-a stabilit o altă competentă;

5. procese dintre străini, dacă acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;

6. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum si cele referitoare la asistenta sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un loc sau spatiu nesupus suveranitătii vreunui stat, dacă:

a) nava sau aeronava are nationalitatea română;

b) locul de destinatie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava a ajuns, se găseste pe teritoriul României;

c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România;

d) pîrîtul are domiciliul sau resedinta în România;

7. falimentul sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plătilor în cazul unei societăti comerciale străine cu sediul în România;

8. orice alte procese prevăzute de lege.

Art. 151. - Instantele române sînt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept international privat referitoare la:

1. acte de stare civilă întocmite în România si care se referă la persoane domiciliate în România, cetăteni români sau străini fără cetătenie;

2. încuviintarea adoptiei, dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România si este cetătean român sau străin fără cetătenie;

3. tutela si curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în România, cetătean român sau străin fără cetătenie;

4. punerea sub interdictie a unei persoane care are domiciliul în România;

5. desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, precum si alte litigii dintre soti, cu exceptia celor privind imobile situate în străinătate, dacă, la data cererii, ambii soti domiciliază în România, iar unul dintre ei este cetătean român sau străin fără cetătenie;

6. mostenirea lăsată de o persoană care a avut ultimul domiciliu în România;

7. imobile situate pe teritoriul României;

8. executarea silită a unui titlu executoriu pe teritoriul României.

Art. 152. - Instantele din România pot să dispună, la cerere, măsuri asiguratorii în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdictia lor, chiar dacă nu sînt competente, potrivit dispozitiilor prezentului capitol, să solutioneze în fond procesul în vederea căruia sau în cursul căruia măsurile sînt necesare.

Art. 153. - În cazul în care o jurisdictie străină se declară necompetentă să solutioneze o actiune formulată de către un cetătean român, aceasta poate fi introdusă la instanta din România cu care procesul prezintă cele mai strînse legături.

Art. 154. - Dacă părtile au supus, prin conventie, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naste din actul pe care l-au încheiat, competentei unei anumite instante, aceasta va fi investită cu competenta jurisdictională, afară numai dacă:

1. instanta este străină, iar litigiul intră în competenta exclusivă a unei instante române;

2. instanta este română, iar una dintre părti învederează că o instantă străină este exclusiv competentă.

Art. 155. - În cazul în care instantele române sînt competente, potrivit dispozitiilor prezentului capitol, si nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptătită să solutioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competentă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti sau la Tribunalul municipiului Bucuresti.

Art. 156. - Competenta instantelor române, stabilită conform art. 148-152, nu este înlăturată prin faptul că acelasi proces sau un proces conex a fost dedus în fata unei instante judecătoresti străine.

Art. 157. - Instanta sesizată verifică, din oficiu, competenta sa de a solutiona procesul privind raporturi de drept international privat si, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea si nici o altă instantă română, respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor române.

 

Sectiunea a II-a

LEGEA APLICABILA IN PROCESELE DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

 

Art. 158. - Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părtile în proces este cîrmuită de legea sa natională.

Art. 159. - În procesele privind raporturi de drept international privat instantele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.

Legea română stabileste si dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material.

Art. 160. - Obiectul si cauza actiunii civile, în procesele privind raporturile de drept international privat, sînt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeasi lege se determină calitatea procesuală a părtilor.

Art. 161. - Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic si puterea doveditoare a înscrisului care îl constată sînt cele prevăzute de legea locului închirierii actului juridic sau de legea aleasă de părti, dacă ele aveau dreptul să o aleagă.

Proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs.

Cu toate acestea, va fi aplicabilă legea română, dacă aceasta admite si alte mijloace de probă decît cele prevăzute de legile arătate la alin. 1 si 2. Legea română este aplicabilă si în cazul în care ea îngăduie proba cu martori si cu prezumtii ale instantei, chiar dacă aceste mijloace de probă nu sînt admisibile potrivit legii străine.

Dovada stării civile si puterea doveditoare a actelor de stare civilă sînt reglementate de legea locului unde s-a întocmit înscrisul invocat.

Administrarea probelor se face potrivit legii române.

Art. 162. - Actele oficiale întocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în fata instantelor române numai dacă sînt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică si în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor si sigiliului.

Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular român din statul de origine, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine în România si, în continuare, în ambele situatii, de către Ministerul Afacerilor Externe.

Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unei întelegeri internationale la care este parte România sau pe bază de reciprocitate.

Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instantele române se face, din partea autoritătilor române, de către Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine.

 

Sectiunea a III-a

CONDITIA STRAINULUI CA PARTE IN PROCES

 

Art. 163. - Străinii, persoane fizice si persoane juridice au în conditiile legii, în fata instantelor române, aceleasi drepturi si aceleasi obligatii procedurale ca si persoanele fizice de cetătenie română si persoanele juridice române.

Cetătenii străini beneficiază în fata instantelor române, în procesele privind raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de taxe si alte cheltuieli de procedură, precum si de asistentă juridică gratuită, în aceeasi măsură si în aceleasi conditii ca si cetătenii români, sub conditia reciprocitătii cu statul de cetătenie sau de domiciliu al solicitantilor.

Sub aceeasi conditie a reciprocitătii, reclamantul de cetătenie străină nu poate fi obligat să depună cautiune ori vreo altă garantie, pentru motivul că este străin sau că nu are domiciliul ori sediul în România.

Art. 164. - În cazul în care reprezentarea ori asistarea străinului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrînsă nu a fost asigurată potrivit legii sale nationale, iar din această cauză judecarea procesului întîrzie, instanta îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.

 

Sectiunea a IV-a

EFECTELE HOTARARILOR STRAINE

 

Art. 165. - În sensul prezentei legi, termenul de hotărîri străine se referă la actele de jurisdictie ale instantelor judecătoresti, notariatelor sau oricăror autorităti competente dintr-un alt stat.

Art. 166. - Hotărîrile străine sînt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetătenilor statului unde au fost pronuntate sau dacă, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai întîi în statul de cetătenie al fiecărei părti.

Art. 167. - Hotărîrile referitoare la alte procese decît cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele conditii:

a) hotărîrea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronuntată;

b) instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii mentionate, competenta să judece procesul;

c) există reciprocitate în ce priveste efectele hotărîrilor străine între România si statul instantei care a pronuntat hotărîrea.

Dacă hotărîrea a fost pronuntată în lipsa părtii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmînată în timp util citatia pentru termenul de dezbateri în fond, cît si actul de sesizare a instantei si că i s-a dat posibilitatea de a se apăra si de a exercita calea de atac împotriva hotărîrii.

Caracterul nedefinitiv al hotărîrii străine, decurgînd din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fata instantei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.

Art. 168. - Recunoasterea hotărîrii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri:

1. hotărîrea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;

2. hotărîrea încalcă ordinea publică de drept international privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii încălcarea dispozitiilor art. 151 privitoare la competenta exclusivă a jurisdictiei române;

3. procesul a fost solutionat între aceleasi părti printr-o hotărîre, chiar nedefinitivă, a instantelor române sau a afla în curs de judecare în fata acestora la data sesizării instantei străine.

Recunoasterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanta care a pronuntat hotărîrea străină a aplicat o altă lege decît cea determinată de dreptul international privat român, afară numai dacă procesul priveste starea civilă si capacitatea unui cetătean român, iar solutia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Art. 169. - Sub rezerva verificării conditiilor prevăzute de art. 167 si 168, instanta română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărîrii străine si nici la modificarea ei.

Art. 170. - Cererea de recunoastere se rezolvă pe cale principală de tribunalul judetean în circumscriptia căruia îsi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotărîrii străine.

Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentă, de către instanta sesizată cu un proces avînd un alt obiect, în cadrul căruia se ridică exceptia puterii lucrului judecat, întemeiată pe hotărîrea străină.

Art. 171. - Cererea de recunoastere a hotărîrii străine se întocmeste potrivit cerintelor prevăzute de legea procedurală română si va fi însotită de următoarele acte:

a) copia hotărîrii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de înmînare a citatiei si actului de sesizare, comunicate părtii care a fost lipsă în instanta străină sau orice alt act oficial care să ateste că citatia si actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărîrea;

d) orice alt act, de natură să probeze, în completare, că hotărîrea străină îndeplineste celelalte conditii prevăzute de art. 167.

Actele prevăzute în alin. 1 vor fi însotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părtile sînt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

Art. 172. - Cererea de recunoastere a hotărîrii străine se solutionează pe cale principală prin hotărîre, iar pe cale incidentă prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părtilor.

Cererea poate fi solutionată fără citarea părtilor dacă, din hotărîrea străină, rezultă că pîrîtul a fost de acord cu admiterea actiunii.

Art. 173. - Hotărîrile străine, care nu sînt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligati a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviintării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul judetean în circumscriptia căruia urmează să se efectueze executarea.

Hotărîrile străine prin care s-au luat măsuri asiguratorii si cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.

Art. 174. - Executarea hotărîrii străine se încuviintează cu respectarea conditiilor prevăzute de art. 167, cît si a celor ce urmează:

a) hotărîrea este executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o;

b) dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române.

Dispozitiile art. 168 si 169 sînt aplicabile în mod corespunzător si cererii de încuviintare a executării.

Art. 175. - Cererea de încuviintare a executării, întocmită în conditiile prevăzute de art. 171, va fi însotită si de dovada caracterului executor al hotărîrii străine, eliberată de instanta care a pronuntat-o.

Art. 176. - Cererea de încuviintare a executării se solutionează prin hotărîre, după citarea părtilor.

În cazul în care hotărîrea străină contine solutii asupra mai multor capete de cerere, care sînt disociabile, încuviintarea poate fi acordată separat.

Art. 177. - Pe baza hotărîrii definitive de încuviintare a executării se emite titlul executoriu, în conditiile legii române, mentionîndu-se în titlu si hotărîrea de încuviintare.

Art. 178. - Hotărîrea străină, dată de către o instantă competentă, are fortă probantă în fata instantelor române cu privire la situatiile de fapt pe care le constată.

 

Sectiunea  a V-a

TRANZACTIILE JURIDICE

 

Art. 179. - Tranzactiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în conditiile art. 173 alin. 1 si art. 174-178.

 

Sectiunea a VI-a

ARBITRAJUL DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

 

Art. 180. - În cazul în care părtile în proces au încheiat o conventie arbitrală, pe care una dintre ele o invocă în instanta judecătorească, aceasta îsi verifică competenta.

Instanta va retine spre solutionare procesul dacă:

a) pîrîtul si-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe conventia arbitrală; sau

b) conventia arbitrală este lovită de nulitate ori inoperantă; sau

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pîrîtului în arbitraj.

Art. 181. - Dispozitiile art. 167-178 privind recunoasterea si executarea hotărîrilor judecătoresti străine se aplică, în mod corespunzător, si sentintelor arbitrale străine.

 

CAPITOLUL XIII

DISPOZITII FINALE

 

Art. 182. - Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

Art. 183. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 2 din Codul civil, art. 375 din Codul de procedură civilă, precum si orice dispozitii contrare.