MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

P A R T E A  I

Anul X - Nr. 161   LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE    ... aprilie 1998

SUMAR

LEGI SI DECRETE

            84. - LEGE privind marcile si indicatiile geografice

            130. - DECRET pentru promulgarea Legii privind marcile si indicatiile geografice 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

            DECIZIA Nr. 22 din 10 februarie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala

            DECIZIA Nr. 49 din 10 martie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania

LEGI SI DECRETE

SENATUL                                                                                                                CAMERA DEPUTATILOR

LEGE
privind marcile si indicatiile geografice

            Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

            Art. 1. — Drepturile asupra marcilor si indicatiilor geografice sunt recunoscute si aparate pe teritoriul Romaniei, in conditiile prezentei legi.
            Art. 2. — De dispozitiile prezentei legi beneficiaza si persoanele fizice si juridice straine cu domiciliul sau cu sediul in afara teritoriului Romaniei, in conditiile conventiilor internationale privind marcile si indicatiile geografice la care Romania este parte.
            Art. 3. — In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos se definesc dupa cum urmeaza:
            a) marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane; pot constitui marci semne distinctive, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne;
            b) marca anterioara este marca inregistrata, precum si marca depusa pentru a fi inregistrata in Registrul National al Marcilor, cu conditia ca ulterior sa fie inregistrata;
            c) marca notorie este marca larg cunoscuta in Romania la data depunerii unei cereri de inregistrare a marcii sau la data prioritatii revendicate in cerere; pentru a determina daca o marca este larg cunoscuta se va avea in vedere notorietatea acestei marci, in cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile carora marca respectiva se aplica, fara a fi necesara inregistrarea sau utilizarea marcii in Romania;
            d) marca colectiva este marca destinata a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociatii de produsele sau serviciile apartinand altor persoane;
            e) marca de certificare este marca ce indica faptul ca produsele sau serviciile pentru care este utilizata sunt certificate de titularul marcii in ceea ce priveste calitatea, materialul, modul de fabricatie a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici;
            f) indicatia geografica este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui stat, in cazurile in care o calitate, o reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esential atribuite acestei origini geografice;
            g) solicitantul este persoana fizica sau juridica in numele careia este depusa o cerere de inregistrare a unei marci;
            h) titularul este persoana fizica sau juridica in numele careia marca este inregistrata in Registrul National al Marcilor;
            i) mandatarul autorizat, denumit in prezenta lege mandatar, este consilierul in proprietate industriala, care poate avea si calitatea de reprezentare in procedurile in fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci;
            j) Conventia de la Paris este Conventia pentru protectia proprietatii industriale din 20 martie 1883, Paris, asa cum a fost revizuita si modificata;
            k) tarile Uniunii de la Paris sunt tarile carora li se aplica Conventia de la Paris si care sunt constituite in Uniunea pentru protectia proprietatii industriale;
            l) Aranjamentul de la Madrid este Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967;
            m) Protocolul referitor la Aranjament este Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor.

CAPITOLUL II
Protectia marcilor

            Art. 4. — Dreptul asupra marcii este dobandit si protejat prin inregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.
            Art. 5. — Sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate:
            a) marcile care nu indeplinesc conditiile prevazute la art. 3 lit. a);
            b) marcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
            c) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale si constante;
            d) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii, putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
            e) marcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic sau care da o valoare substantiala produsului;
            f) marcile care sunt de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
            g) marcile care contin o indicatie geografica sau sunt constituite dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;
            h) marcile care sunt constituite sau contin o indicatie geografica, identificand vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;
            i) marcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
            j) marcile care contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucura de renume in Romania;
            k) marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, embleme de stat, insemne, sigilii oficiale de control si garantie, blazoane, apartinand tarilor Uniunii si care intra sub incidenta art. 6 ter din Conventia de la Paris;
            l) marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, alte embleme, sigle, initiale sau denumiri care intra sub incidenta art. 6 ter din Conventia de la Paris si care apartin organizatiilor internationale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii.
            Dispozitiile alin. 1 lit. b), c) si d) nu se aplica, daca, inainte de data cererii de inregistrare a marcii si ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobandit un caracter distinctiv.
            Art. 6. — In afara motivelor prevazute la art. 5 alin. 1, o marca este refuzata la inregistrare, daca:
            a) este identica cu o marca anterioara, iar produsele sau serviciile pentru care inregistrarea marcii a fost ceruta sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;
            b) este identica cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie pentru public;
            c) este similara cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii identice sau similare, daca exista un risc de confuzie pentru public, incluzand si riscul de asociere cu marca anterioara;
            d) este identica sau similara cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de inregistrare a marcii;
            e) este identica sau similara cu o marca notorie in Romania pentru produse sau servicii diferite de cele la care se refera marca a carei inregistrare este ceruta si daca, prin folosirea nejustificata a acesteia din urma, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele marcii notorii ori aceasta folosire ar putea produce prejudicii titularului marcii notorii.
            Art. 7. — Marcile ce cad sub incidenta art. 6 pot fi totusi inregistrate cu consimtamantul expres al titularului marcii anterioare sau notorii.
            Art. 8. — Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicita inregistrarea marcii nu constituie nici un obstacol la inregistrarea acesteia.

CAPITOLUL III
Cererea de inregistrare a marcii

            Art. 9. — Dreptul la marca apartine persoanei fizice sau juridice care a depus prima, in conditiile legii, cererea de inregistrare a marcii.
            Art. 10. — Cererea de inregistrare a unei marci continand datele de identificare a solicitantului, reproducerea marcii, precum si indicarea produselor sau serviciilor pentru care inregistrarea este ceruta, redactata in limba romana, se depune la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci si constituie depozitul national reglementar al marcii. Cererea se va referi la o singura marca.
            Cererea va prezenta mentiuni exprese,atunci cand marca:
            a) contine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al marcii;
            b) este tridimensionala.
            Cererea va contine si dateleprivindcalitateasolicitantului.
            Cererea va contine, daca este cazul, si o transliterare sau o traducere a marcii ori a unor elemente ale marcii.
            Art. 11. — Data depozitului national reglementar este data la care a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci cererea de inregistrare a marcii in conditiile in care aceasta contine toate elementele prevazute la art. 10 alin. 1.
            Cand o cerere de inregistrare a marcii a fost reglementar depusa pentru prima data intr-o alta tara membra a Uniunii de la Paris sau membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de inregistrare in Romania a aceleiasi marci, cu conditia ca aceasta din urma cerere sa fie depusa la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci in termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit.
            Art. 12. — Daca solicitantul a prezentat anumite produse si servicii in cadrul unei expozitii internationale oficiale sau oficial recunoscute, organizata pe teritoriul Romaniei sau intr-un stat membru al Conventiei de la Paris, si daca o cerere de inregistrare a marcii sub care au fost prezentate aceste produse si servicii a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci intr-un termen de 6 luni de la data primei prezentari in expozitie, solicitantul va beneficia de un drept de prioritate de la data introducerii produsului in expozitie.
            Termenul de 6 luni prevazut la alin. 1 nu va prelungi termenul de prioritate prevazut la art. 11 alin. 2.
            Art. 13. — Drepturile de prioritate prevazute la art. 11 si 12 trebuie invocate o data cu depunerea cererii de inregistrare a marcii, justificate prin acte de prioritate si sunt supuse taxei legal stabilite.
            Actele de prioritate se depun si taxa legala se plateste in maximum 3 luni de la data cererii de inregistrare a marcii.
            Nerespectarea termenului prevazut la alin. 2 atrage nerecunoasterea prioritatii invocate.
            Art. 14. — Inregistrarea unei marci poate fi ceruta individual sau in comun de persoane fizice sau juridice, direct sau printr-un mandatar cu domiciliul, respectiv, cu sediul in Romania.
            Daca inregistrarea marcii este ceruta prin mandatar, cererea va contine si datele de identificare a acestuia. O data cu cererea sau cel tarziu in termen de 3 luni de la depunerea cererii, mandatarul va prezenta procura, sub sanctiunea respingerii cererii.
            Art. 15. — Solicitantul cererii de inregistrare a marcii va comunica, in termen de 3 luni de la depunerea acesteia la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, dovada platii taxei de inregistrare si examinare a cererii, in cuantumul prevazut de lege.
            Art. 16. — Solicitantul cererii de inregistrare a marcii care se refera la mai multe produse sau servicii poate solicita la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci divizarea cererii initiale in doua sau mai multe cereri, repartizand produsele sau serviciile in cadrul cererilor divizionare, cu plata taxei prevazute de lege.
            Cererile divizionare pastreaza data de depozit a cererii initiale si, daca este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobandit potrivit art. 11 alin. 2 sau art. 12 alin. 1.
            Solicitantul poate cere divizarea cererii initiale in cursul procedurii de examinare a marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, pana la luarea unei decizii privind inregistrarea acesteia, precum si in cursul procedurii din cadrul comisiei de reexaminare a Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci sau in cursul oricarei proceduri de apel sau de recurs formulat impotriva deciziei de inregistrare a marcii.
            Solicitantul va depune documentele cerute de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci pentru divizarea cererii initiale si va plati taxa legala in termen de 3 luni de la data solicitarii divizarii. In caz contrar, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va lua act ca solicitantul a renuntat la divizarea cererii initiale.

CAPITOLUL IV
Procedura de inregistrare a marcii

            Art. 17. — In termen de o luna de la data primirii cererii de inregistrare a marcii, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci examineaza daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 10 alin. 1 si, in caz afirmativ, atribuie data de depozit cererii.
            Daca cererea nu indeplineste conditiile prevazute la art. 10 alin. 1, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordand un termen de 3 luni pentru depunerea completarilor. In cazul in care solicitantul completeaza in termen lipsurile notificate de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, data depozitului este aceea la care cererea de inregistrare a marcii a fost completata conform art. 10 alin. 1. In caz contrar, cererea se respinge.
            Daca taxa de inregistrare si examinare a cererii nu este platita in termenul prevazut la art. 15, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci poate acorda solicitantului, pentru motive intemeiate, inca un termen de 2 luni.
            In cazul neplatii taxelor in termen se considera ca solicitantul a renuntat la inregistrarea marcii si cererea se respinge.
            Art. 18. — Daca solicitantul cererii de inregistrare a marcii nu a mentionat in cerere datele din care sa rezulte calitatea acestuia de persoana fizica sau juridica, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va notifica solicitantului lipsurile constatate si ii va acorda un termen pentru completare. In cazul in care solicitantul nu o completeaza in termen, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci respinge cererea de inregistrare a marcii.
            Art. 19. — Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci examineaza, in fond, cererea de inregistrare a marcii, in termen de 6 luni de la data platii taxei de inregistrare si examinare a cererii.
            Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci examineaza:
            a) calitatea solicitantului conform art. 3 lit. g);
            b) conditiile prevazute la art. 13 alin. 1 si 2, daca in cerere se invoca o prioritate;
            c) motivele de refuz prevazute la art. 5 alin. 1 si art. 6.
            Art. 20. — Examinarea motivelor de refuz prevazute la art. 6 lit. d) si e) se face potrivit unor criterii, cum ar fi:
            a) gradul de distinctivitate, initiala sau dobandita, a marcii notorii in Romania;
            b) durata si intinderea utilizarii in Romania a marcii notorii in legatura cu produsele si serviciile pentru care o marca se solicita a fi inregistrata;
            c) durata si intinderea publicitatii marcii notorii in Romania;
            d) aria geografica de utilizare a marcii notorii in Romania;
            e) gradul de cunoastere a marcii notorii pe piata romaneasca de catre segmentul de public caruia i se adreseaza;
            f) existenta unor marci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, apartinand altei persoane decat aceea care pretinde ca marca sa este notorie.
            Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevazute la alin. 1, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci poate cere de la autoritati publice, institutii publice, precum si de la persoane juridice de drept privat documente, in vederea stabilirii notorietatii marcii in Romania.
            Art. 21. — Cand un motiv de refuz, dintre cele prevazute la art. 6, se aplica numai la anumite produse sau servicii pentru care inregistrarea marcii a fost solicitata, inregistrarea va fi refuzata numai pentru aceste produse sau servicii.
            Art. 22. — Daca in urma examinarii cererii, potrivit art. 19 si 20, se constata ca sunt indeplinite conditiile pentru inregistrarea marcii, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci decide inregistrarea marcii si publicarea acesteia in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Marca se publica in termen de 2 luni de la data deciziei de inregistrare a marcii.
            Daca cererea nu indeplineste conditiile pentru inregistrarea marcii, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci notifica aceasta solicitantului, acordandu-i un termen de 3 luni in care acesta sa-si poata prezenta punctul de vedere ori sa-si retraga cererea. Termenul poate fi prelungit cu o noua perioada de 3 luni, la cererea solicitantului si cu plata taxei prevazute de lege.
            La expirarea termenului prevazut la alin. 2, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va decide, dupa caz, inregistrarea marcii, respingerea cererii de inregistrare a marcii ori va lua act de retragerea cererii.
            Art. 23. — In termen de 3 luni de la data publicarii marcii, titularul unei marci anterioare sau al unei marci notorii, precum si titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la o indicatie geografica protejata, un desen sau un model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industriala protejat sau la un drept de autor, precum si orice alta persoana interesata pot face opozitie la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci cu privire la marca publicata.
            Opozitiile trebuie sa fie formulate in scris, motivat si cu plata taxei prevazute de lege.
            In cazul neplatii taxelor legale pentru opozitie se considera ca opozitia nu a fost facuta.
            Art. 24. — Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci notifica solicitantului opozitia formulata, conform art. 23, indicand numele persoanei care a formulat-o, precum si motivele opozitiei privind inregistrarea marcii.
            In termen de 3 luni de la data notificarii opozitiei, solicitantul poate prezenta punctul sau de vedere; la cererea solicitantului, termenul poate fi prelungit de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci cu maximum 3 luni.
            Art. 25. — Opozitiile formulate cu privire la marca publicata se vor solutiona de catre o comisie de examinare din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci.
            Daca opozitiile sunt intemeiate, comisia decide respingerea inregistrarii marcii.
            Decizia de respingere a inregistrarii marcii poate fi contestata de solicitantul marcii, in termenul si cu procedura prevazute la art. 80.
            Decizia de respingere a iniregistrari marcii, ramasa definitiva, se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
            Art. 26. — Solicitantul poate, in orice moment, sa-si retraga cererea de inregistrare a marcii sau sa-si limiteze lista de produse sau de servicii. Cand marca a fost deja publicata, retragerea sau limitarea se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
            Cererea de inregistrare a marcii poate fi modificata, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui sau a adresei solicitantului ori pentru alte rectificari ce nu afecteaza esential marca sau nu extind lista de produse sau de servicii.
            Orice modificare ceruta de solicitant pana la inregistrare, care afecteaza substantial marca ori lista de produse sau de servicii, trebuie sa faca obiectul unei noi cereri de inregistrare a marcii.
            Art. 27. — In cursul procedurii de inregistrare a marcii, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci poate cere solicitantului lamuririle si actele pe care le considera necesare, daca exista o indoiala asupra exactitatii sau a continutului elementelor cererii de inregistrare a marcii.
            Art. 28. — Cand deciziile de inregistrare a marcilor au ramas definitive, marcile sunt inregistrate in Registrul National al Marcilor, iar Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci elibereaza titularului certificatul de inregistrare a marcii, cu plata taxei prevazute de lege.

CAPITOLUL V
Durata, reinnoirea si modificarea inregistrarii marcii

            Art. 29. — Inregistrarea marcii produce efecte cu incepere de la data depozitului national reglementar al marcii, pentru o perioada de 10 ani.
            La cererea titularului, inregistrarea marcii poate fi reinnoita la implinirea fiecarui termen de 10 ani, cu plata taxei prevazute de lege.
            Cererea de reinnoire a inregistrarii marcii poate fi facuta inainte de expirarea duratei de protectie in curs, dar nu mai devreme de 3 luni inainte de expirarea acestei durate.
            Reinnoirea inregistrarii marcii opereaza incepand cu ziua imediat urmatoare expirarii duratei de protectie in curs.
            Taxa pentru cererea de reinnoire a inregistrarii marcii este datorata la data inregistrarii cererii, in cuantumul aplicabil la aceasta data; taxa poate fi platita si in urmatoarele 6 luni de la expirarea duratei de protectie in curs, dar cu majorarea prevazuta de lege.
            Neplata taxei in conditiile prevazute la alin. 5 este sanctionata cu decaderea titularului din dreptul la marca.
            Art. 30. — Cererea de reinnoire a inregistrarii marcii va contine:
            a) solicitarea expresa a reinnoirii inregistrarii marcii;
            b) datele de identificare a titularului si, daca este cazul, numele si domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
            c) numarul de inregistrare a marcii in Registrul National al Marcilor;
            d) data depozitului reglementar al cererii de inregistrare a marcii.
            Cand titularul solicita reinnoirea numai pentru o parte din produsele si serviciile inscrise in Registrul National al Marcilor, acesta va indica si numele acelor produse sau servicii pentru care se solicita reinnoirea inregistrarii marcii.
            Art. 31. — Daca Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru reinnoirea inregistrarii marcii, notifica aceasta titularului, care poate prezenta un raspuns in termen de 3 luni de la primirea notificarii; in lipsa unui raspuns in termen, cererea de reinnoire a inregistrarii marcii se respinge.
            Solicitantul cererii de reinnoire poate contesta decizia de respingere a reinnoirii inregistrarii, in termenul si cu procedura prevazute la art. 80.
            Art. 32. — Reinnoirea inregistrarii marcilor se inscrie in Registrul National al Marcilor si se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, in termen de 6 luni de la depunerea la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci a cererii de reinnoire.
            Art. 33. — Pe durata protectiei marcii, titularul poate solicita la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, cu plata taxei prevazute de lege, introducerea de modificari neesentiale ale unor elemente ale marcii, sub conditia ca asemenea modificari sa nu afecteze imaginea de ansamblu a marcii.
            Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci va inscrie in Registrul National al Marcilor modificarile introduse, conform alin. 1, si va publica marca, astfel cum a fost modificata.
            Art. 34. — In tot cursul perioadei de protectie a marcii, titularul acesteia poate solicita Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, cu plata taxei prevazute de lege, inscrierea modificarilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului in Registrul National al Marcilor. Modificarile inscrise in Registrul National al Marcilor se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.

CAPITOLUL VI
Drepturi conferite de marca

            Art. 35. — Inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra marcii.
            Titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamantul titularului:
            a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost inregistrata;
            b) un semn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor sau serviciilor carora li se aplica semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul;
            c) un semn identic sau asemanator cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este inregistrata, cand aceasta din urma a dobandit un renume in Romania si daca, din folosirea semnului, fara motive intemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului ar cauza titularului marcii un prejudiciu.
            In aplicarea alin. 2, titularul marcii poate cere sa fie interzise tertilor, in special, urmatoarele acte:
            a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
            b) oferirea produselor sau comercializarea ori detinerea lor in acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;
            c) importul sau exportul produselor sub acest semn;
            d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
            Art. 36. — Solicitantul cererii de inregistrare a marcii poate cere sa se interzica tertilor sa efectueze actele prevazute la art. 35 alin. 2, numai dupa publicarea marcii.
            Pentru acte posterioare publicarii marcii, solicitantul poate cere despagubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despagubirilor este executoriu numai dupa data inregistrarii marcii.
            In cazul in care cererea de inregistrare a marcii a fost respinsa, solicitantul nu are dreptul la despagubiri.
            Art. 37. — Titularul unei marci inregistrate nu poate cere sa se interzica altor persoane detinerea, oferirea spre vanzare sau comercializarea produselor care poarta aceasta marca, pentru produsele care au fost puse in comert de insusi titular sau cu consimtamantul acestuia.
            Dispozitiile alin. 1 nu sunt aplicabile, daca titularul probeaza motive temeinice de a se opune la comercializarea produselor, in special cand starea produselor este modificata sau alterata dupa punerea lor in comert.
            Art. 38. — Titularul marcii nu poate cere sa se interzica unui tert sa foloseasca in activitatea sa comerciala:
            a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
            b) indicatii care se refera la specia, calitatea, destinatia, valoarea, originea geografica, perioada de fabricatie a produsului sau perioada prestarii serviciului sub marca, precum si la orice alte caracteristici ale acestora;
            c) marca, daca aceasta este necesara pentru a indica destinatia produsului sau a serviciului, in special pentru accesorii sau piese detasabile.
            Dispozitiile alin. 1 sunt aplicabile, cu conditia ca folosirea elementelor prevazute la lit. a)—c) sa fie conforma practicilor loiale.

CAPITOLUL VII
Transmiterea drepturilor asupra marcii

            Art. 39. — Drepturile asupra marcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenta, oricand in cursul duratei de protectie a marcii.
            Drepturile asupra marcii se transmit si in cazul urmaririi silite a debitorului titular al marcii, efectuata in conditiile legii.
            Art. 40. — Drepturile cu privire la marca pot fi trans mise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comert in care aceasta este incorporata. Cesiunea trebuie facuta in scris si semnata de partile contractante, sub sanctiunea nulitatii.
            Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra marcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este inregistrata sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar partiala, nu poate limita teritorial folosirea marcii pentru produsele sau serviciile la care se refera.
            In cazul in care patrimoniul titularului marcii este trans mis in totalitatea sa, aceasta transmitere are ca efect si transferul drepturilor cu privire la marca. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afecteaza calitatea de titular al dreptului la marca.
            Marcile identice sau similare, apartinand aceluiasi titular si care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decat in totalitate si numai catre o singura persoana, sub sanctiunea nulitatii actului de transmitere.
            Art. 41. — Cererea de inscriere a cesiunii va fi insotita de actul doveditor al schimbarii titularului marcii.
            La cererea persoanei interesate si cu plata taxei prevazute de lege, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci inscrie cesiunea in Registrul National al Marcilor si o publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Cesiunea devine opozabila tertilor, incepand cu data inscrierii acesteia in Registrul National al Marcilor.
            Art. 42. — Titularul marcii poate, in baza unui contract de licenta, sa autorizeze tertii sa foloseasca marca pe intreg teritoriul Romaniei sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost inregistrata. Licentele pot fi exclusive sau neexclusive.
            Titularul marcii poate invoca drepturile conferite de marca impotriva licentiatului care a incalcat clauzele contractului de licenta, in ceea ce priveste durata folosirii, aspectul marcii si natura produselor sau a serviciilor pentru care licenta a fost acordata, teritoriul pe care marca poate fi folosita, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licentiat sub marca pentru care s-a acordat licenta.
            Pe durata contractului de licenta de marca, licentiatul este obligat:
            a) sa foloseasca, pentru produsele carora li se aplica marca, numai marca ce face obiectul contractului de licenta, avand totusi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicand ca el este fabricantul acestora;
            b) sa puna mentiunea sub licenta alaturi de marca aplicata pe produsele ce fac obiectul acesteia, conform contractului.
Licentele se inscriu in Registrul National al Marcilor, cu plata taxei prevazute de lege, si se publica in Buletinul Oficial de     Proprietate Industriala. Licenta este opozabila tertilor de la data inscrierii acesteia.
            Art. 43. — Daca in contractul de licenta nu este stipulat altfel, licentiatul nu poate introduce in justitie o actiune in contrafacere fara consimtamantul titularului marcii.
            Titularul unei licente exclusive poate introduce o actiune in contrafacere, daca, dupa ce a notificat titularului marcii actele de contrafacere de care a luat cunostinta, acesta nu a actionat in termenul solicitat de licentiat.
            Cand o actiune in contrafacere a fost pornita de catre titular, oricare dintre licentiati poate sa intervina in proces, solicitand repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea marcii.

CAPITOLUL VIII
Stingerea drepturilor asupra marcilor

            Art. 44. — Titularul poate sa renunte la marca pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata.
            Renuntarea la marca se declara in scris la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci de catre titularul marcii sau de catre persoana imputernicita de acesta, iar drepturile asupra marcii se sting, cu privire la produsele si serviciile la care marca se refera, la data inscrierii renuntarii in Registrul National al Marcilor.
            Daca o licenta a fost inregistrata, renuntarea la marca este inscrisa numai daca titularul marcii probeaza ca a notificat licentiatului despre intentia de a renunta la marca.
            Art. 45. — Orice persoana interesata poate solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti, oricand in cursul duratei de protectie a marcii, decaderea titularului din drepturile conferite de marca, daca:
            a) fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata;
            b) dupa data inregistrarii, marca a devenit, ca urmare a actiunii sau inactiunii titularului, uzuala in comertul cu un produs sau un serviciu pentru care a fost inregistrata;
            c) dupa data inregistrarii si ca urmare a folosirii marcii de catre titular sau cu consimtamantul acestuia, marca a devenit susceptibila de a induce publicul in eroare, in special cu privire la natura, calitatea sau la provenienta geografica a produselor sau a serviciilor pentru care a fost inregistrata;
            d) marca a fost inregistrata de o persoana neavand calitatea prevazuta la art. 3 lit. g).
            Decaderea din drepturile conferite de marca produce efecte de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
            Art. 46. — Este asimilata folosirii efective a marcii:
            a) folosirea marcii de catre un tert, cu consimtamantul titularului acesteia;
            b) folosirea marcii sub o forma care difera de aceea inregistrata prin anumite elemente ce nu altereaza caracterul distinctiv al acesteia;
            c) aplicarea marcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv in vederea exportului;
            d) imposibilitatea folosirii marcii din circumstante independente de vointa titularului, cum ar fi restrictia la import sau datorita altor dispozitii ale autoritatilor publice vizand produsele sau serviciile la care marca se refera.
            Titularul nu poate fi decazut din drepturile sale, daca, in perioada de la expirarea duratei prevazute la art. 45 alin. 1 lit. a) pana la prezentarea cererii de decadere, marca a fost folosita efectiv. Totusi, daca inceperea sau reluarea folosirii marcii a avut loc cu 3 luni inainte de prezentarea in justitie a cererii de decadere, folosirea marcii nu va fi luata in considerare, daca pregatirile pentru inceperea sau pentru reluarea folosirii au intervenit numai dupa ce titularul a cunoscut intentia de prezentare a unei cereri de decadere.
            Art. 47. — Dovada folosirii marcii incumba titularului acesteia si poate fi facuta prin orice mijloc de proba.
            Art. 48. — Orice persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea inregistrarii marcii pentru oricare dintre motivele urmatoare:
            a) inregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 5 alin. 1;
            b) inregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 6;
            c) inregistrarea marcii a fost solicitata cu rea-credinta;
            d) inregistrarea marcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;
            e) inregistrarea marcii aduce atingere unor drepturi anterior dobandite cu privire la o indicatie geografica protejata, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industriala protejat ori cu privire la un drept de autor.
            Actiunea in anulare pentru motivul prevazut la alin. 1 lit. c) poate fi introdusa oricand in perioada de protectie a marcii.
            Termenul in care poate fi ceruta anularea inregistrarii marciipentrumotiveleprevazutelaalin.1 lit. a), b), d) si e) este de 5 ani si curge de la data inregistrarii marcii.
            Anularea inregistrarii marcii nu poate fi ceruta pentru motivul existentei unui conflict cu o marca anterioara, daca aceasta din urma nu indeplineste conditiile prevazute de art. 45 si 46.
            Art. 49. — Titularul unei marci anterioare, care cu stiinta a tolerat intr-o perioada neintrerupta de 5 ani folosirea unei marci posterior inregistrate, nu poate sa ceara anularea si nici sa se opuna folosirii marcii posterioare pentru produsele si serviciile pentru care aceasta marca posterioara a fost folosita, in afara de cazul in care inregistrarea marcii posterioare a fost ceruta cu rea-credinta.
            Art. 50. — Daca un motiv de decadere sau de nulitate exista numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost inregistrata, decaderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.
            In cazul prevazut la art. 49, titularul marcii posterior inregistrate nu poate sa se opuna folosirii marcii anterioare, desi aceasta din urma nu mai poate fi invocata impotriva marcii posterioare.

CAPITOLUL IX
Marci colective

            Art. 51. — Asociatiile de fabricanti, de producatori, de comercianti, de prestatori de servicii pot solicita la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci inregistrarea de marci colective.
            Solicitantul inregistrarii unei marci colective va depune, o data cu cererea de inregistrare sau cel tarziu in termen de 3 luni de la data notificarii de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, un regulament de folosire a marcii colective. Cererea va fi supusa cerintelor prevazute la art. 10.
            In regulamentul de folosire a marcii colective solicitantul cererii de inregistrare a marcii va indica persoanele autorizate sa foloseasca marca colectiva, conditiile care trebuie indeplinite pentru a deveni membru al asociatiei, conditiile de folosire a marcii, motivele pentru care aceasta utilizare poate fi interzisa unui membru al asociatiei, precum si sanctiunile care pot fi aplicate de asociatie.
            Regulamentul de folosire a marcii colective poate sa prevada ca marca colectiva nu poate fi transmisa de catre titular decat cu acordul tuturor membrilor asociatiei.
            Art. 52. — In afara motivelor de respingere prevazute pentru cererea de inregistrare a unei marci individuale, o marca colectiva este respinsa la inregistrare, daca:
            a) solicitantul nu are calitatea prevazuta la art. 51 alin. 1;
            b) nu sunt indeplinite cerintele prevazute la art. 3 lit. d);
            c) regulamentul de folosire a marcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.
            Dupa publicarea marcii si a regulamentului de folosire a marcii colective, titularul unei marci anterioare sau al unei marci notorii, precum si al unui drept anterior dobandit cu privire la imaginea sau la numele patronimic al acestuia, la o indicatie geografica protejata, la un desen sau la un model industrial protejat sau la un drept de autor, precum si orice alta persoana interesata pot formula la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, in termenul prevazut la art. 23, opozitie la inregistrarea marcii colective.
            Art. 53. — Titularul marcii colective trebuie sa comunice la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci orice modificare a regulamentului de folosire a marcii.
            Modificarea regulamentului de folosire a marcii produce efecte numai de la data inscrierii modificarii in Registrul National al Marcilor. Modificarea nu este mentionata in registru, daca regulamentul de folosire a marcii, modificat, nu corespunde cerintelor prevazute la art. 51 alin. 3.
            Art. 54. — Orice persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti, oricand in perioada de protectie a marcii, decaderea titularului din drepturile conferite de o marca colectiva, cand:
            a) fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost inregistrata;
            b) titularul a folosit marca in alte conditii decat cele prevazute de regulament sau nu a luat masuri pentru a preveni o astfel de folosire;
            c) prin folosire, marca a devenit susceptibila de a induce publicul in eroare.
            Art. 55. — Oricare persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea inregistrarii unei marci colective, in termen de 5 ani de la inregistrarea acesteia, daca exista unul dintre motivele prevazute la art. 48 alin. 1 lit. a), b), d) si e).
            Daca inregistrarea marcii a fost solicitata cu rea-credinta ori marca a fost inregistrata cu nerespectarea cerintelor prevazute la art. 51 alin. 1—3, anularea acesteia poate fi solicitata Tribunalului Municipiului Bucuresti de catre persoana interesata, oricand in perioada de protectie a marcii.
            Art. 56. — Marcile colective sunt supuse regimului marcilor individuale, daca prin prezenta lege nu se prevede altfel.

CAPITOLUL X
Marci de certificare

            Art. 57. — Marcile de certificare pot fi inregistrate la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci de catre persoane juridice legal abilitate sa exercite controlul produselor sau al serviciilor in privinta elementelor prevazute la art. 3 lit. e).
            Nu pot solicita inregistrarea unei marci de certificare persoanele juridice care fabrica, importa sau vand produse ori presteaza servicii, altele decat cele de control in domeniul calitatii.
            Art. 58. — Solicitantul inregistrarii unei marci de certificare va depune, o data cu cererea de inregistrare, prezentata conform art. 10, ori cel mai tarziu in termen de 3 luni de la data notificarii de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci:
            a) regulamentul de folosire a marcii de certificare;
            b) autorizatia sau documentul din care sa rezulte exercitarea legala a activitatii de certificare ori, daca este cazul, dovada inregistrarii marcii de certificare in tara de origine.
            Regulamentul va indica persoanele autorizate sa utilizeze marca, elementele si caracteristicile care trebuie sa fie certificate prin marca, modul in care autoritatea competenta de certificare trebuie sa verifice aceste caracteristici si sa supravegheze folosirea marcii, taxele care trebuie platite pentru folosirea marcii, procedurile de reglementare a diferendelor.
            Orice persoana fizica sau juridica, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizata sa foloseasca marca de certificare sub conditia respectarii prevederilor regulamentului de folosire a marcii de certificare.
            Titularul marcii de certificare va autoriza persoanele indreptatite sa foloseasca marca pentru produsele sau serviciile care prezinta caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de folosire a marcii.
            Art. 59. — In afara motivelor de respingere prevazute pentru cererea de inregistrare a unei marci individuale, o marca de certificare este respinsa la inregistrare si pentru nerespectarea dispozitiilor art. 3 lit. e) si ale art. 57 si 58.
            Art. 60. — Dupa publicarea marcii si a regulamentului de folosire a acesteia, titularul unei marci anterioare sau al unei marci notorii, precum si al unui drept anterior dobandit cu privire la imaginea sau la numele patronimic al acesteia, la o indicatie geografica protejata, la un desen sau la un model industrial protejat ori la un drept de autor, precum si orice persoana interesata pot formula la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, in termenul prevazut la art. 23, opozitie la inregistrarea marcii de certificare.
            Dispozitiile art. 53 se aplica, prin analogie, si in cazul marcilor de certificare.
            Daca utilizatorii unei marci de certificare nu respecta regulamentul, titularul poate sa retraga autorizatia de a utiliza marca sau sa aplice alte sanctiuni prevazute in regulament.
            Art. 61. — Oricare persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea inregistrarii marcii de certificare, in termen de 5 ani de la inregistrarea acesteia, daca:
            a) exista unul dintre motivele prevazute la art. 48 alin. 1 lit. a), b), d) si e);
            b) inregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. e).
            Daca inregistrarea marcii a fost solicitata cu rea-credinta ori marca a fost inregistrata cu nerespectarea cerintelor prevazute la art. 57 si art. 58 alin. 1—3, persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea marcii, oricand in perioada de protectie a acesteia.
            Art. 62. — Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de persoana juridica, titulara a marcii.
            Transmiterea dreptului asupra marcii de certificare se stabileste prin hotarare a Guvernului.
            Art. 63. — Cand o marca de certificare a incetat sa mai fie protejata, ea nu poate fi nici depusa, nici utilizata inainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data incetarii protectiei.
            Art. 64. — Marcile de certificare sunt supuse regimului marcilor individuale, daca prin prezenta lege nu se prevede altfel.
            Taxele prevazute de lege pentru marcile colective se aplica si marcilor de certificare.

CAPITOLUL XI
Inregistrarea internationala a marcilor

            Art. 65. — Dispozitiile prezentei legi se aplica si inregistrarilor internationale ale marcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care isi extind efectele lor in Romania, afara de cazul in care prin aceste conventii nu se prevede altfel.
            Art. 66. — Cererea de inregistrare internationala pentru o marca inscrisa in Registrul National al Marcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum si cererea de inregistrare internationala pentru o marca depusa sau scrisa in Registrul National al Marcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinata de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, cu plata taxei prevazute de lege.

CAPITOLUL XII
Indicatii geografice

            Art. 67. — Indicatiile geografice ale produselor sunt protejate in Romania prin inregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, potrivit prezentei legi sau conventiilor internationale la care Romania este parte, si pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializeaza produsele pentru care aceste indicatii au fost inregistrate.
            Nu sunt supuse procedurii de inregistrare, stabilita de prezenta lege, indicatiile geografice care au dobandit sau vor dobandi protectie pe calea unor conventii bilaterale sau multilaterale incheiate de Romania.
            Lista indicatiilor geografice a caror protectie este recunoscuta in Romania, pe baza conventiilor prevazute la alin. 2, va fi inscrisa la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci in Registrul National al Indicatiilor Geografice si se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
            Art. 68. — Au calitatea de a solicita Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci inregistrarea unei indicatii geografice asociatiile de producatori care desfasoara o activitate de productie in zona geografica, pentru produsele indicate in cerere.
            Inregistrarea unei indicatii geografice poate fi ceruta la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, direct sau prin mandatar autorizat, cu domiciliul sau cu sediul in Romania, si va fi supusa taxei prevazute de lege.
            Art. 69. — Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci inregistreaza indicatiile geografice si acorda solicitantului dreptul de utilizare a acestora dupa ce Ministerul Agriculturii si Alimentatiei sau, dupa caz, autoritatea competenta din tara de origine a solicitantului certifica:
            a) indicatia geografica a produsului, care urmeaza a fi inregistrata;
            b) produsele care pot fi comercializate sub aceasta indicatie;
            c) aria geografica de productie;
            d) caracteristicile si conditiile de obtinere pe care trebuie sa le indeplineasca produsele pentru a putea fi comercializate sub aceasta indicatie.
            Art. 70. — Sunt excluse de la inregistrare indicatiile geografice care:
            a) nu sunt conforme dispozitiilor art. 3 lit. f);
            b) sunt denumiri generice ale produselor;
            c)sunt susceptibile de a induce publicul in eroare asupra naturii, originii, modului de obtinere si calitatii produselor;
            d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.
            Art. 71. — Daca cererea indeplineste conditiile prevazute de lege, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci decide inregistrarea indicatiei geografice in Registrul National al Indicatiilor Geografice si acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
            Dreptul de folosire a indicatiei geografice, dobandit prin inregistrarea acesteia, apartine membrilor asociatiei inscrisi in lista comunicata la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.
            Art. 72. — In termen de 2 luni de la data deciziei de inregistrare, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci publica indicatia geografica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala si elibereaza solicitantului certificatul de inregistrare a indicatiei geografice si de acordare a dreptului de utilizare a acesteia, cu plata taxei prevazute de lege.
            Art. 73. — Inregistrarea unei indicatii geografice pe numele unei asociatii de producatori nu constituie obstacol la inregistrarea aceleiasi indicatii de catre orice alta asociatie avand calitatea ceruta la art. 68.
            Art. 74. — Durata de protectie a indicatiilor geografice curge de la data depunerii cererii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci si este nelimitata.
            Dreptul de utilizare a indicatiei geografice se acorda solicitantului pe o perioada de 10 ani, cu posibilitatea de reinnoire nelimitata, daca se mentin conditiile in care acest drept a fost dobandit.
            Cererea de reinnoire este supusa taxei prevazute de lege.
            Art. 75. — Persoanele autorizate sa foloseasca o indicatie geografica pentru anumite produse au dreptul sa o foloseasca in circuitul comercial, aplicata numai pe aceste produse, in documente insotitoare, reclame, prospecte, si pot sa aplice mentiunea indicatie geografica inregistrata.
            Art. 76. — Este interzisa folosirea unei indicatii geografice sau imitarea ei de catre persoane neautorizate, chiar daca se indica originea reala a produselor ori daca se adauga mentiuni ca: gen, tip, imitatie si altele asemenea.
            Persoanele autorizate de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sa utilizeze o indicatie geografica pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot sa interzica folosirea acestei indicatii de catre orice alta persoana pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicatia geografica respectiva, chiar in cazurile in care originea adevarata a produsului este mentionata expres ori in cazurile in care indicatia geografica este utilizata in traducere sau este insotita de expresii, cum sunt: de genul, de tipul si altele asemenea.
            Art. 77. — Ministerul Agriculturii si Alimentatiei poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul produselor puse in circulatie sub indicatia geografica inregistrata.
            Art. 78. — Dreptul de folosire a unei indicatii geografice nu poate sa faca obiectul nici unei transmiteri.
            Art. 79. — Pe intreaga durata de protectie a indicatiei geografice oricare persoana interesata poate cere Tribunalului Municipiului Bucuresti anularea inregistrarii acesteia, daca inregistrarea indicatiei geografice s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 69 si 70.
            Pentru nerespectarea conditiilor de calitate si a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se refera indicatia geografica, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei sau oricare alta persoana interesata poate solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti decaderea din drepturi a persoanelor autorizate de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sa foloseasca indicatia geografica inregistrata.
            Sentinta Tribunalului Municipiului Bucuresti ramasa definitiva se comunica Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci de catre persoana interesata. Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci radiaza indicatia geografica din Registrul National al Indicatiilor Geografice si publica radierea acesteia in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, in termen de 2 luni de la comunicare.

CAPITOLUL XIII
Apararea drepturilor asupra marcilor si indicatiilor geografice

            Art. 80. — Deciziile Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci privind inregistrarea marcilor pot fi contestate la acest oficiu de catre solicitantul inregistrarii marcii sau, dupa caz, de catre titularul marcii, in termen de 3 luni de la comunicare, cu plata taxei legale.
            Deciziile Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci privind inscrierea cesiunii sau a licentei in Registrul National al Marcilor pot fi contestate la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, de catre persoanele interesate, in termen de 3 luni de la comunicare sau, dupa caz, de la publicarea acestora.
            Contestatiile formulate conform alin. 1 si 2 vor fi solutionate de catre o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci.
            Art. 81. — Hotararea comisiei de reexaminare, motivata, se comunica partilor, in termen de 15 zile de la pronuntare si poate fi atacata cu apel la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la comunicare.
            In termen de 15 zile de la comunicare, deciziile Tribunalului Municipiului Bucuresti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti.
            Sentintele Tribunalului Municipiului Bucuresti, pronuntate in cazurile prevazute la art. 45, 48, 54, 55, 61 si 79, pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 30 de zile de la comunicare.
            Art. 82. — La cererea instantei judecatoresti, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci este obligat sa inainteze acesteia actele, documentele si informatiile necesare judecarii cauzei cu care a fost investita.
            Art. 83. — Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de 15 milioane lei:
            a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fara drept a unei marci in scopul inducerii in eroare a publicului asupra calitatii produselor sau serviciilor la care se refera marca;
            b) punerea in circulatie, fara drept, a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare si care prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate;
            c) punerea in circulatie a produselor care poarta indicatii geografice care indica sau sugereaza ca produsul in cauza este originar dintr-o regiune geografica, alta decat locul adevarat de origine, in scopul inducerii in eroare a publicului cu privire la originea geografica a produsului.
            Savarsirea de catre un tert a oricarui act prevazut la art. 35 alin. 2, fara consimtamantul titularului marcii inregistrate, constituie infractiune de contrafacere.
            Nici un act din cele prevazute la art. 35 alin. 2 nu constituie contrafacere, daca a fost efectuat inainte de data publicarii marcii.
            O actiune in contrafacere poate fi pornita de titularul marcii numai dupa data inregistrarii marcii in Registrul National al Marcilor.
            Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a partii vatamate.
            Art. 84. — Titularul marcii sau, dupa caz, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei poate solicita instantei judecatoresti competente sa dispuna masura confiscarii si, dupa caz, a distrugerii produselor care poarta marci sau indicatii geografice prevazute la art. 83.
            Dispozitiile alin. 1 se aplica si materialelor sau echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea infractiunilor prevazute la art. 83.
            Art. 85. — Pentru prejudicii cauzate prin savarsirea faptelor prevazute la art. 83, persoanele vinovate pot fi obligate la despagubiri, potrivit dreptului comun.
            Art. 86. — Orice utilizare a marcilor sau indicatiilor geografice, contrara practicilor loiale in activitatea industriala sau comerciala, in scopul de a induce in eroare consumatorii, constituie un act de concurenta neloiala si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda de 15 milioane lei.
            Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
            Art. 87. — Titularul marcii sau, dupa caz, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei poate solicita instantei judecatoresti sa dispuna luarea unor masuri asiguratorii, atunci cand se considera ca exista un risc de incalcare de catre terti a drepturilor cu privire la marca sau la indicatia geografica protejata si daca aceasta incalcare ameninta sa cauzeze un prejudiciu ireparabil ori daca exista un risc de distrugere a elementelor de proba.
            Masurile asiguratorii se vor referi, in special, la incetarea actelor de incalcare a drepturilor prevazute la alin. 1 si la conservarea probelor pentru dovedirea provenientei produselor sau serviciilor purtand in mod ilicit o marca sau o indicatie geografica protejata.
            Dispozitiile din dreptul comun referitoare la sechestrul asigurator vor fi aplicabile si actelor care aduc atingere drepturilor cu privire la marca sau la indicatia geografica protejata.
            Art. 88. — Pentru ordonarea masurilor prevazute la art. 87 sunt aplicabile dispozitiile art. 581 si 582 din Codul de procedura civila.
            Cand ordona masuri asiguratorii, instanta poate obliga reclamantul la plata unei cautiuni in suma stabilita de aceasta.
            Art. 89. — Instanta va putea pretinde reclamantului sa furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi ca este detinatorul dreptului ce a fost incalcat, ori a carui incalcare a fost inevitabila.
            In cazurile in care mijloacele de proba in sustinerea pretentiilor reclamantului se afla sub controlul paratului, instanta va putea sa ordone ca probele sa fie produse de catre parat, sub conditia garantarii confidentialitatii informatiilor, potrivit legii.
            Instanta va putea ordona reclamantului sa plateasca toate daunele cauzate paratului, ca urmare a unei exercitari abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau la indicatia geografica protejata.
            Art. 90. — Titularul marcii sau, dupa caz, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei poate solicita autorului incalcarii dreptului informatii imediate privind provenienta si circuitele de distribuire a marfurilor ilegal marcate, precum si informatii despre identitatea fabricantului sau a comerciantului, cantitatea de marfa fabricata, livrata, primita sau comandata.
            Art. 91. — In situatiile prevazute la art. 83, autoritatile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului dreptului, suspendarea activitatii vamale la importul sau la exportul produselor care poarta marci sau indicatii geografice.
            Competentele vamale cu privire la asigurarea respectarii drepturilor asupra marcilor si indicatiilor geografice protejate apartin Directiei Generale a Vamilor, potrivit legii.

CAPITOLUL XIV
Atributiile Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci

            Art. 92. — Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci este organul de specialitate al administratiei publice centrale, unica autoritate care asigura pe teritoriul Romaniei protectia marcilor si indicatiilor geografice, potrivit prezentei legi.
            Art. 93. — In domeniul marcilor si indicatiilor geografice, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci are urmatoarele atributii:
            a) inregistreaza, examineaza si publica cererile de inregistrare a marcilor;
            b) examineaza marcile inregistrate sau depuse spre inregistrare la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscand sau refuzand protectia acestora pe teritoriul Romaniei;
            c) inregistreaza si publica cererile de inregistrare a indicatiilor geografice si acorda protectie acestora pe teritoriul Romaniei;
            d) elibereaza certificate de inregistrare a marcilor;
            e) elibereaza certificate de inregistrare a indicatiilor geografice si acorda dreptul de utilizare a acestora;
            f) organizeaza si tine Registrul National al Marcilor si Registrul National al Indicatiilor Geografice;
            g) elibereaza certificate de prioritate pentru marci;
            h) efectueaza cercetari prealabile inregistrarii unei marci;
            i) administreaza, conserva si dezvolta colectia nationala de marci si de indicatii geografice si realizeaza baza de date informative in domeniu;
            j) intretine relatii cu organe guvernamentale similare si organizatii regionale de proprietate industriala; reprezinta Romania in organizatii internationale de specialitate;
            k) editeaza publicatia oficiala privind marcile si indicatiile geografice ale produselor si asigura schimbul de publicatii cu administratiile nationale similare straine si cu organismele si organizatiile internationale de profil;
            l) indeplineste si alte atributii prevazute de lege.

CAPITOLUL XV
Dispozitii tranzitorii si finale

            Art. 94. — Cererile de inregistrare a marcilor pentru care nu s-a luat o decizie pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia.
            Pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia.
            Art. 95. — Prezenta lege intra in vigoare la 3 luni de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
            Pe aceeasi data se abroga:
            — Legea nr. 28/1967 privind marcile de fabrica, de comert si de serviciu, publicata in Buletinul Oficial nr. 114 din 29 decembrie 1967;
            — Hotararea Consiliului de Ministri nr. 77/1968 privind aplicarea Legii nr. 28/1967, publicata in Buletinul Oficial nr. 8 din 27 ianuarie 1968;
            — Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea si functionarea comisiei pentru solutionarea litigiilor privind marcile de fabrica, de comert si de serviciu, publicata in Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968;
            — Hotararea Consiliului de Ministri nr. 2.508/1969 pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale privind inventiile, inovatiile si rationalizarile, precum si marcile de fabrica, de comert si de serviciu, publicata in Buletinul Oficial nr. 159 din 31 decembrie 1969;
            — orice alte dispozitii contrare prezentei legi.
            Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 23 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEdinTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VASILE LUPU

            Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 30 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEdinTELE SENATULUI
RADU VASILE

Bucuresti, 15 aprilie 1998.
Nr. 84.

PRESEdinTELE ROMÂNIEI

DECRET
pentru promulgarea Legii privind marcile si indicatiile geografice

            In temeiul art. 77 alin. (1) si al art. 99 alin. (1) din Constitutia Romaniei,
            Presedintele Romaniei d e c r e t e a z a :
            Articol unic. — Se promulga Legea privind marcile si indicatiile geografice si se dispune publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

PRESEdinTELE ROMÂNIEI
EMIL CONSTANTINESCU

Bucuresti, 15 aprilie 1998.
Nr. 130.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 22 din 10 februarie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. 7 teza a III-a
din Codul de procedura penala

Mihai Constantinescu — presedinte
Costica Bulai — judecator
Viorel Mihai Ciobanu — judecator
Nicolae Popa — judecator
Lucian Stangu — judecator
Florin Bucur Vasilescu — judecator
Romul Petru Vonica — judecator
Victor Dan Zlatescu — judecator
Ioan Griga — procuror
Maria Bratu — magistrat-asistent

            Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, invocata de Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in Dosarul nr. 2.342/1997 al Tribunalului Municipiului Bucuresti — Sectia a II-a penala.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 19 ianuarie 1998, in prezenta lui Petre Corneliu si in lipsa celorlalte parti, pentru care procedura de citare a fost legal indeplinita, si sunt consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 3 februarie si apoi pentru data de 10 februarie 1998.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 1 iulie 1997 Tribunalul Municipiului Bucuresti — Sectia a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, invocata de Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in Dosarul nr. 2.342/1997 al acestei instante.
            In motivarea exceptiei se sustine ca aceste dispozitii contravin prevederilor art. 23 din Constitutie, care stabilesc ferm ca arestarea se poate face numai pentru o durata de cel mult 30 de zilei. In acest sens, se arata ca, intrucat, potrivit art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, recursul suspenda executarea incheierii prin care s-a respins prelungirea arestarii, pana la judecarea acestuia, in cazul in care recursul nu poate fi solutionat pana la expirarea mandatului de arestare, efectul suspensiv se produce si dupa data expirarii acestui mandat.
            Exprimandu-si opinia, instanta arata ca aplicarea dispozitiilor art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala a condus la solutii contradictorii, asa cum rezulta din practica Curtii de Apel Bucuresti. Pentru exemplificare, instanta analizeaza solutiile pronuntate in trei cauze, din care deduce urmatoarele aspecte:
            — cand solutionarea recursului are loc inainte de expirarea duratei arestarii inculpatului, prevazuta in mandatul Parchetului sau in incheierea instantei, situatia nu contravine prevederilor art. 23 din Constitutie;
            — daca insa solutionarea recursului are loc dupa expirarea duratei arestarii, devin incidente dispozitiile art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala, inculpatul ramanand in arest si dupa expirarea duratei arestarii, ceea ce este contrar art. 23 din Constitutie.
            Instanta subliniaza, totodata, imperfectiunile reglementarilor privind arestarea preventiva din Codul de procedura penala in vigoare si necesitatea unei reformulari a normelor incidente, pentru a se evita orice confuzie si, mai ales, contrarietatea cu Constitutia.
            In opinia instantei, ipoteza solutionarii recursului impotriva incheierii de respingere a prelungirii arestarii, inainte de expirarea duratei mandatului de arestare, nu este realista, deoarece termenele prevazute in Codul de procedura penala sunt la limita posibilitatilor practice de incadrare in ele.
            In concluzie, instanta opineaza pentru neconstitutionalitatea art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala.
            In vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, s-au cerut, in conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului Romaniei.
            Guvernul Romaniei, in punctul sau de vedere, arata ca art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala reprezinta unul dintre temeiurile legale ale arestarii, dispozitie inscrisa in interesul desfasurarii instructiei penale. Se sustine ca aceste dispozitii sunt in concordanta cu prevederile art. 23 alin. (2) si ale art. 49 alin. (1) din Constitutie, precum si cu dispozitiile art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala.
            In concluzie, se arata ca aplicarea dispozitiilor art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala nu ar ridica probleme, daca instantele, precum si organele de urmarire penala ar respecta dispozitiile Codului de procedura penala referitoare la cauzele cu arestati. Respectan-du-se termenele legale, ar fi posibil ca recursul impotriva incheierii de respingere a prelungirii arestarii sa fie judecat si solutionat inainte de expirarea duratei mandatului de arestare.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile partii prezente si dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, constata urmatoarele:
            In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea este competenta sa se pronunte asupra exceptiei cu care a fost legal sesizata.
            Textul art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, care face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, este urmatorul:
            Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare, iar recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestarii preventive este suspensiv de executarei.
            Cu ocazia dezbaterii, partea prezenta, Petre Corneliu, a invocat si neconstitutionalitatea art. 140 alin. 2 si a art. 159 alin. 10 din Codul de procedura penala. Cu privire la acest aspect Curtea nu se poate pronunta, intrucat, conform si practicii sale constante, o exceptie de neconstitutionalitate nu poate fi ridicata direct in fata Curtii Constitutionale, art. 144 lit. c) din Constitutie referindu-se in mod expres numai la exceptiile ridicate in fata instantelor judecatorestii.
            Desi incheierea de sesizare se refera la art. 159 alin. 7 din Codul de procedura penala, atat din opinia instantei, cat si din sustinerile partilor rezulta ca sunt avute in vedere numai prevederile tezei a III-a a acestui alineat, asupra caruia Curtea urmeaza sa se pronunte. In cuprinsul acestor prevederi sunt avute in vedere doua ipoteze: prima, referitoare la recursul impotriva incheierii de prelungire a arestarii, precizandu-se ca, in acest caz, recursul nu are efect suspensiv, si a doua, referitoare la recursul impotriva incheierii de respingere a cererii de prelungire a arestarii, cand are un asemenea efect.
            In ceea ce priveste recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive, este evident ca acesta nu poate avea efect suspensiv, intrucat, prin ipoteza, cel arestat este sub imperiul mandatului prelungit prin hotararea judecatoreasca atacata. Daca recursul ar avea efect suspensiv, ar insemna sa afecteze executarea unui mandat prelungit de instanta, ceea ce este contrar prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie, potrivit caruia prelungirea arestarii se aproba de instanta judecatoreasca. In acelasi sens sunt si prevederile pct. 4 al art. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, potrivit carora orice persoana arestata are dreptul de a fi judecata de o instanta judecatoreasca, care sa decida asupra legalitatii privarii sale de libertate. Asa cum s-a statuat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 29 noiembrie 1988, in cazul Brogan si altii contra Regatului Unit, dreptul celor arestati de a se adresa judecatorului constituie un recurs de habeas corpus, care permite autoritatii judecatoresti sa cenzureze motivele arestarii. In consecinta, numai instanta judecatoreasca poate dispune asupra legalitatii arestarii, ceea ce exclude, de plano, ca recursul partii sa poata avea un efect suspensiv. De aceea, dispozitiile din prima parte a tezei a III-a din alin. 7 al art. 159 din Codul de procedura penala sunt constitutionale.
            In ceea ce priveste caracterul suspensiv al recursului impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de prelungire a arestarii, situatia este alta. Efectul suspensiv al recursului nu poate fi considerat neconstitutional, cat timp nu se depaseste durata arestarii anterioare, deoarece, prin ipoteza, aceasta durata nu a fost infirmata de instanta judecatoreasca, ci numai nu a fost prelungita de aceasta. Daca s-ar interpreta ca efectul suspensiv are ca urmare faptul ca si dupa expirarea duratei arestarii potrivit mandatului emis anterior cel arestat nu este pus in libertate, ar insemna sa se confere unui act procedural, cum este cererea de recurs, un asemenea efect, ceea ce este contrar art. 23 alin. (4) din Constitutie. Conform prevederii constitutionale mentionate, arestarea se poate face numai in temeiul unui mandat, iar prelungirea ei, numai de catre instanta judecatoreasca, ceea ce exclude ca un asemenea efect sa fie consecinta exercitarii caii de atac a recursului. Aceeasi este solutia si in considerarea prevederilor pct. 3 din conventia europeana mai sus mentionata, care instituie obligatia ca arestatul sa fie adus de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat spre a fi judecat, ceea ce, de asemenea, exclude posibilitatea ca starea de arest sa fie consecinta exercitarii caii de atac a recursului. Dreptul de a fi judecat in legatura cu arestarea de catre instanta judecatoreasca constituie, in conceptia conventiei, un drept al omului, iar, potrivit art. 20 alin. (2) din Constitutie, prevederile conventiei au prioritate fata de reglementarile interne.
            In concluzie, exercitarea caii de atac a recursului nu poate avea efectele unei hotarari judecatoresti de prelungire a arestarii, cu atat mai mult cu cat priveste o hotarare judecatoreasca prin care s-a respins prelungirea arestarii. De aceea, efectul suspensiv al recursului este constitutional numai in limitele duratei mandatului de arestare, emis anterior fie de catre un procuror, fie de catre instanta judecatoreasca, iar aceasta durata nu poate fi mai mare de 30 de zile, dupa cum prevede art. 23 alin. (4) din Constitutie, fara a distinge intre arestarea in faza urmaririi penale sau in faza anchetei judecatoresti.
            In acelasi sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva ca urmare a Deciziei nr. 20 din 15 februarie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, care, desi se refera la o alta prevedere legala, a statuat, de principiu, ca masura arestarii nu poate depasi 30 de zile, ceea ce se aplica si pentru prelungirea acestei masuri.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            DECIDE:
            Admite, in parte, exceptia de neconstitutionalitate, ridicata de Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti in Dosarul nr. 2.342/1997 al Tribunalului Municipiului Bucuresti — Sectia a II-a penala, si constata ca dispozitiile art. 159 alin. 7 teza a III-a din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca efectul suspensiv al recursului, declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus asupra prelungirii arestarii preventive, poate depasi durata de 30 de zile, prevazuta la art. 23 alin. (4) din Constitutie.
            Definitiva si obligatorie.
            Decizia se va comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 10 februarie 1998.

PRESEdinTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 49 din 10 martie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 13 din Legea nr. 15/1996
privind statutul si regimul refugiatilor in Romania

Ioan Muraru — presedinte
Costica Bulai — judecator
Viorel Mihai Ciobanu — judecator
Mihai Constantinescu — judecator
Nicolae Popa — judecator
Lucian Stangu — judecator
Florin Bucur Vasilescu — judecator
Romul Petru Vonica — judecator
Victor Dan Zlatescu — judecator
Paula C. Pantea — procuror
Anisoara Sandu Dragu — magistrat-asistent

            Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, invocata de Ibra Maika in Dosarul nr. 11.509/1996 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 3 martie 1998, in prezenta autorului exceptiei, a reprezentantului Ministerului Public si in lipsa Guvernului, legal citati, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 10 martie 1998.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 3 octombrie 1997 a Judecatoriei Sectorului1Bucuresti,pronuntatain Dosarul nr. 11.509/1996 al acestei instante, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, ridicata de Ibra Maika.
            In motivarea exceptiei se sustine ca prevederile atacate incalca dispozitiile art. 16 alin. (1), art. 21 si ale art. 24 din Constitutie, precum si ale art. 6 alin. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu obliga si la citarea organismului a carui hotarare este contestata.
            In opinia instantei exceptia este intemeiata, dispozitia legala atacata constituind o limitare neconstitutionala a dreptului la aparare si a liberului acces la justitie, intrucat solutionarea contestatiei impune si participarea Comisiei pentru evaluarea cererilor privind acordarea statutului de refugiat, iar participarea procurorului nu suplineste aceasta lacuna.
            Potrivit art. 24 din Legea nr. 47/1992, republicata, s-au cerut punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, arata ca prevederile art. 13 din Legea nr. 15/1996 lezeaza dreptul la aparare si contravin, astfel, art. 24 din Constitutiei, deoarece, fara citarea reprezentantului comisiei cu ocazia solutionarii contestatiei, procesul civil este lipsit de dimensiunea contradictorialitatiii, garantata prin dispozitiile Codului de procedura civila si care corespunde dreptului la un proces echitabil, prevazut la art. 6 alin. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
            In legatura cu conditiile in care ar urma sa fie citata comisia, prin Guvern sau in alt mod, se considera ca aceasta nu reprezinta o problema de neconstitutionalitate, ci una de aplicare a legiii.
            In punctul de vedere al Guvernului se sustine ca exceptia este vadit nefondata, neavand caracterul unei exceptii de neconstitutionalitate, ci al unei dispute cu privire la determinarea calitatii procesuale in aceste cauze, a Guvernului sau a Comisiei pentru acordarea statutului de refugiati. Comisia — se arata — nu poate fi citata, intrucat constituie un organ administrativ cu atributii jurisdictionalei, iar Guvernul nu poate fi parte intr-o cale de atac, daca nu a fost parte in procedura desfasurata fata comisieii. In ceea ce priveste interesele statului, se precizeaza ca ele sunt reprezentate de procuror, iar instanta poate solicita comisiei, daca va considera necesar, orice fel de acte sau lamuriri asupra probelor din dosari.
            Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si cel al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
            In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate invocata.
            Potrivit art. 13 din Legea nr. 15/1996, ce face obiectul exceptiei, hotararea Comisiei pentru evaluarea cererilor privind acordarea statutului de refugiat poate fi contestata de titularul cererii la judecatorie, urmand ca aceasta contestatie sa se judece procedura de urgenta, cu participarea obligatorie a procurorului. Sentinta judecatoriei poate fi atacata cu recurs de titularul cererii si de procuror.
            Primul motiv de neconstitutionalitate invocat este legat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie privind egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice.
            Potrivit art. 18 alin. (1) din Constitutie, cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, ceea ce implica, sub aspectul drepturilor civile, incidenta normei constitutionale a art. 16, invocata in exceptie.
            Nu se poate retine insa ca dispozitia legala atacata are un caracter discriminatoriu, intrucat nu distinge intre diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. Procedura pentru acordarea acestui statut reprezinta o situatie juridica specifica, care nu se poate confunda cu procedura legala pentru solutionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul, in temeiul art. 125 alin. (3) din Constitutie, poate institui, in considerarea acestei situatii, o procedura aparte. In acest sens, in jurisprudenta Curtii s-a statuat ca pentru situatii diferite solutiile legale nu pot fi aceleasi, astfel cu rezulta din Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, in care s-a prevazut ca principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, asa incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul juridic nu poate fi decat diferiti.
            De asemenea, nici invocarea art. 21 din Constitutie, privind liberul acces la justitie, nu justifica critica formulata prin exceptia invocata, cat timp art. 13 din Legea nr. 15/1996 asigura tocmai accesul la justitie al titularului cererii de acordare a statutului de refugiat. Autorul exceptiei nu ar putea invoca interesul statului de a fi reprezentat in proces, ci numai propriile sale interese si drepturi.
            In legatura cu dreptul la aparare, evident ca acesta ar fi lezat, daca instanta nu ar putea cere comisiei orice fel de proba sau lamurire pe care o considera necesara, ceea ce nu depinde de faptul ca acea comisie este sau nu parte in proces. De asemenea, nu se poate considera ca dreptul la aparare este incalcat prin aceea ca titularul contestatiei nu are o parte adversa pe care sa o combata, iar la judecarea acesteia participarea procurorului este obligatorie.
            Fata de cele aratate, intrucat dreptul la aparare al contestatorului nu este incalcat, rezulta ca prevederile art. 13 din Legea nr. 15/1996 nu sunt contrare exigentelor art. 6 alin. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            DECIDE:
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, invocata de Ibra Maika in Dosarul nr. 11.509/1996 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 10 martie 1998.

PRESEdinTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Anisoara Sandu Dragu