MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

P A R T E A   I
Anul XI - Nr.605    LEGI, DECRETE, HOTARÂRI SI ALTE ACTE   10 decembrie 1999

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

           Decizia nr. 124 din 28 septembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

           Decizia nr. 147 din 7 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor în România

           Decizia nr. 148 din 7 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal

          Decizia nr. 150 din 7 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 6 din Codul penal

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

           1008. - Hotãrâre privind alocarea unor sume din Fondul de rezervã bugetarã la dispozitia Guvernului pe anul 1999 pentru procurarea de aparaturã si subansambluri necesare în vederea extinderii si modernizãrii retelelor seismografice din cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Constructii si Economia Constructiilor - INCERC Bucuresti si al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pãmântului - I.N.C.D.F.P. Bucuresti

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 124
din 28 septembrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru


 
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor 
Romul Petru Vonica - judecãtor
Mariana Trofimescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

            Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "tepro" - S.A. Iasi în Dosarul nr. 3.251/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia comercialã.
            La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor Societatea Comerciala "tepro" - S.A. Iasi si Societatea Comerciala "wilia" - S.R.L. Iasi, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
            Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arãtând cã aceasta este nemotivatã si precizând ca nici pe fond exceptia nu este întemeiatã, deoarece prevederile art. 24 din Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie.
            Examinând exceptia
            C U R T E A,
            având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
            Prin Încheierea din 20 aprilie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 3.251/1998, Curtea Supremã de Justitie - Sectia comercialã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În motivarea exceptiei se arata ca prevederile legale criticate, potrivit carora "nu se restituie taxele judiciare de timbru plãtite pentru cereri si actiuni anulate ca insuficient timbrate", încalca dispozitiile art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie referitoare la cheltuielile financiare.
            Exprimându-si opinia, instanta de judecatã considerã cã dispozitiile art. 24 din Legea nr. 146/1997 nu contravin nici unui principiu constitutional. Nerestituirea la care se refera art. 24 din Legea nr. 146/1997 are în vedere prestatiile efectuate de instantele judecatoresti anterior termenului de judecatã.
            Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            În punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu contravin art. 53 din Constitutie. Se mai arata ca exceptia nu este sustinuta cu argumente si ca a fost ridicata în contextul în care instanta de fond a înteles sa dispuna anularea în întregime a actiunii în pretentii ca insuficient timbrata, cu toate ca doar pentru unul dintre cele doua capete de cerere nu fusese achitata taxa de timbru. Instanta nu a mai restituit taxa platita pentru primul capat de cerere, fiind vorba de o aplicare discutabila a textului legal, care sanctioneaza o conduita procesuala incorecta.
            În punctul de vedere al Guvernului se arata ca exceptia de neconstitutionalitate trebuie respinsa, întrucât reglementarea prevazuta la art. 24 din Legea nr. 146/1997 este o solutie de traditie a legislatiei fiscale din tara noastra si de aplicabilitate generala pentru cei care presteaza servicii supuse taxelor de timbru. Nerestituirea sumelor reprezentând timbrarea incompleta a cererii este menita sa determine partile interesate la evaluarea corecta a obiectului cererilor si actiunilor adresate justitiei si la timbrarea corespunzatoare, în caz contrar putând interveni sanctiunea anularii acestora.
            Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
            C U R T E A,
            examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
            Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã sã solutioneze exceptia ridicatã.
            Exceptia de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 24 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a fost ridicatã într-un litigiu având ca obiect o actiune în pretentii, care a fost respinsã ca insuficient timbratã, iar taxele judiciare de timbru plãtite prin aplicarea si anularea de timbre mobile fiscale nu s-au restituit, deoarece au fost aplicate prevederile art. 24 din Legea nr. 146/1997, conform cãrora:
            "(1) Taxele judiciare de timbru plãtite prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile nu se restituie.
            (2) De asemenea, nu se restituie taxele judiciare de timbru plãtite pentru cereri si actiuni anulate ca insuficient timbrate."de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta nu este întemeiata si urmeaza a fi respinsa.
            Autorul exceptiei, invocând neconstitutionalitatea art. 24 din Legea nr. 146/1997, care prevede ca nu se restituie taxele judiciare de timbru plãtite prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile si nici taxele judiciare plãtite pentru cereri si actiuni anulate ca insuficient timbrate, apreciazã cã a fost încãlcat art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie, fãrã însã a expune motivele pe care se întemeiazã aceastã sustinere.
            Alin. (1) si (2) ale art. 53 din Constitutie prevãd:
            "(1) Cetãtenii au obligatia sã contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.
            (2) Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure asezarea justã a sarcinilor fiscale."
            Aceste dispozitii privesc obligatiile constitutionale ale cetãtenilor de a contribui la cheltuielile publice, atât atunci când ele intereseazã statul, în întregul sau, cât si atunci când se referã la cheltuielile administratiei publice locale. Din analiza dispozitiilor constitutionale rezultã cã aceste contributii pot consta din impozite si taxe, care se stabilesc, potrivit art. 138 din Constitutie, numai prin lege sau, în limitele si în conditiile legii, atunci când sunt taxe si impozite locale. De asemenea, Constitutia stabileste cã sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure asezarea justã a sarcinilor fiscale.
            Asa fiind, Curtea constatã cã dispozitiile art. 24 din Legea nr. 146/1997 nu intrã în conflict cu cele ale art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie.
            Nu poate fi retinutã nici sustinerea potrivit cãreia aceste dispozitii legale sunt neconstitutionale, deoarece prevãd nerestituirea taxelor judiciare de timbru plãtite prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile, precum si nerestituirea taxelor plãtite pentru cereri si actiuni anulate ca insuficient timbrate. Justitia este un serviciu al statului si este echitabil ca toti cetãtenii care sesizeazã instantele judecãtoresti pentru valorificarea drepturilor lor subiective sã contribuie, cu exceptiile prevãzute de lege, la cheltuielile ocazionate de aceasta, prin plata taxelor de timbru. De altfel, nerestituirea taxelor judiciare, reglementatã de art. 24 din Legea nr. 146/1997, este o solutie de traditie a legislatiei fiscale din tara noastrã, solutie care nu contravine art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie.
            Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
            C U R T E A
            În numele legii
            D E C I D E:
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "tepro" - S.A. Iasi în Dosarul nr. 3.251/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia comercialã.
            Definitivã.
            Pronuntatã în sedinta publicã din data de 28 septembrie 1999.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 147
din 7 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor în România


 
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

            Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicatã de Micheal Aboud Hana în Dosarul nr. 11.918/1998 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucuresti.
            La apelul nominal lipsesc pãrtile. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
            Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei. În sustinere acesta aratã cã dispozitiile art. 13 din Legea nr. 15/1996 au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 49 din 10 martie 1998 Curtea Constitutionalã a respins exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii. Nici un motiv invocat în cauza de fatã nu justificã modificarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.
            C U R T E A,
            având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
            Prin Încheierea din 29 ianuarie 1999 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucuresti, pronuntatã în Dosarul nr. 11.918/1998 al acelei instante, Curtea Constitutionalã a fost sesizatã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicatã de Micheal Aboud Hana.
            În motivarea exceptiei se sustine cã acest text este contrar art. 16 din Constitutie si art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, deoarece:
            - strãinii si apatrizii nu sunt egali în fata legii cu cetãtenii români, întrucât ei nu beneficiazã de procedura rezervatã acestora din urma în ceea ce priveste contestarea unei mãsuri administrative;
            - procedura de urgentã a judecãtii nu satisface dreptul petitionarului de a fi judecat într-un termen rezonabil si de a dispune de timpul si de înlesnirile necesare în vederea apãrãrii sale.
            Exprimându-si opinia, instanta considerã cã nu se poate retine caracterul discriminatoriu al dispozitiilor legale invocate, întrucât acestea nu disting între diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat.
            În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã cã exceptia este neîntemeiatã, precizând cã, prin Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, Curtea Constitutionalã s-a pronuntat în acelasi sens asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996.
            Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            C U R T E A,
            examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
            În temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã este competentã sã solutioneze exceptia cu care a fost legal sesizatã.
            Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicatã în cadrul unui proces având ca obiect contestatia împotriva hotãrârii comisiei însãrcinate cu analizarea motivelor pentru acordarea statutului de refugiat în România, prin care a fost respinsã cererea autorului exceptiei pentru acordarea statutului de refugiat.
            Exceptia are ca obiect dispozitiile art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996, cu urmãtorul cuprins:
            "Art. 13. - Hotãrârea comisiei poate fi atacatã cu contestatie de cãtre titularul cererii pentru acordarea statutului de refugiat, în termen de 10 zile de la comunicare.
Contestatia se judecã în procedurã de urgentã de cãtre judecãtoria în raza cãreia îsi are sediul comisia sau de cãtre judecãtoria în a cãrei razã teritorialã îsi are resedinta contestatarul. Contestatia se judecã în complet de doi judecãtori, cu participarea obligatorie a procurorului.
Împotriva sentintei judecãtoriei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronuntare - pentru cei prezenti la judecatã - sau de la comunicare - pentru cei lipsã. Hotãrârea pronuntatã în recurs este definitivã si irevocabilã."
            Cu privire la exceptia ridicatã, Curtea constatã cã dispozitiile criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. În acest sens este Decizia nr. 49 din 1 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, prin care a fost respinsã exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996.
            În considerentele acestei decizii Curtea a retinut cã "dispozitiile legale atacate nu au caracter discriminatoriu, întrucât nu disting între diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. Procedura pentru acordarea acestui statut reprezintã o situatie juridicã specificã, ce nu se poate confunda cu procedura legalã pentru solutionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constitutie, poate institui, în considerarea acestei situatii, o procedurã aparte". Pe de altã parte, în decizia mentionatã se aratã: "nu se poate considera cã dreptul la aparare al petitionarului ar fi lezat, astfel încât nu sunt încãlcate nici dispozitiile art. 6 alin. 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale".
            Aceste considerente îsi pãstreazã valabilitatea si în cauza de fatã, neintervenind elemente noi care sã justifice reconsiderarea solutiei.
            Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
            C U R T E A
            În numele legii
            D E C I D E:
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicatã de Micheal Aboud Hana în Dosarul nr. 11.918/1998 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucuresti.
            Definitivã.
            Pronuntatã în sedinta publicã din data de 7 octombrie 1999.

PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 148
din 7 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal


 
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

            Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, exceptie ridicatã de Marin Ilie în Dosarul nr. 22.217/1998 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucuresti.
            La apelul nominal se constatã lipsa pãrtii fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
            Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea exceptiei, arãtând cã, în legãtura cu constitutionalitatea Legii nr. 140/1996, Curtea Constitutionalã s-a pronuntat printr-o decizie anterioarã care îsi mentine valabilitatea si în dosarul de fatã.
            C U R T E A,
            având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
            Prin Încheierea din 24 martie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 22.217/1998, Judecãtoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, exceptie ridicatã de Marin Ilie. În motivarea exceptiei se aratã cã modificarea Codului penal, care este lege organicã, s-a facut prin adoptarea la 5 noiembrie 1996 a Legii nr. 140 de cãtre Parlament, al cãrui mandat era în prelungire, încãlcându-se art. 60 alin. (4) din Constitutie. Se mai sustine cã legea criticatã contravine si art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie, care prevede cã infractiunile, pedepsele si regimul executãrii acestora sunt de domeniul legii organice.
            Exprimându-si opinia, instanta considerã cã Legea nr. 140/1996 nu încalcã prevederile constitutionale ale art. 60 si 72, ea fiind adoptatã în interiorul mandatului Parlamentului, desi a fost publicatã la 14 noiembrie 1996.
            Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 140/1996 este neîntemeiatã, arãtându-se cã Senatul a adoptat aceastã lege la data de 25 septembrie 1996, iar Camera Deputatilor la data de 30 septembrie 1996, astfel cã adoptarea ei s-a încadrat în durata mandatului parlamentar, adica 14 octombrie 1992 - 14 octombrie 1996. Faptul cã promulgarea Legii nr. 140/1996 s-a realizat dupã expirarea mandatului Parlamentului priveste intrarea în vigoare a acesteia, iar nu adoptarea sa.
            Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            C U R T E A,
            examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
            În temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã este competentã sã solutioneze exceptia cu care a fost legal sesizatã.
            Autorul exceptiei considerã cã Legea nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, care, în opinia sa, a fost adoptatã de Parlament (la 5 noiembrie 1996) dupã expirarea mandatului acestuia (la 14 octombrie 1996), încalcã prevederile constitutionale ale art. 60 alin. (4), potrivit cãrora "Mandatul Camerelor se prelungeste pânã la întrunirea legalã a noului Parlament. În aceastã perioadã nu poate fi revizuitã Constitutia si nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice", si ale art. 72 alin. (3) lit. f), care prevede reglementarea prin lege organicã a infractiunilor, pedepselor si regimului executãrii acestora.
            Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã si urmeazã a fi respinsã.
            Sustinerea potrivit cãreia Legea nr. 140/1996 a fost adoptatã la data de 5 noiembrie 1996 nu poate fi retinutã, întrucât, asa cum rezultã din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, legea a fost adoptatã de Senat în sedinta din 25 septembrie 1996 si de Camera Deputatilor în sedinta din 30 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutie, ca lege organicã. Legea nr. 140/1996 a fost promulgatã de Presedintele României la data de 1 noiembrie 1996 si a intrat în vigoare, în temeiul art. 78 din Constitutie, la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, respectiv la data de 14 noiembrie 1996.
            Critica referitoare la încãlcarea art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie, care stabileste reglementarea prin lege organicã a infractiunilor, a pedepselor si a regimului executãrii acestora, urmeazã a fi înlãturatã, deoarece, asa cum rezultã din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, în care a fost publicatã Legea nr. 140/1996, aceasta a fost adoptatã ca lege organicã, în temeiul art. 74 alin. (1) din Constitutie.
            De asemenea, nu poate fi retinutã nici sustinerea conform cãreia Legea nr. 140/1996 a fost adoptatã dupã expirarea mandatului Parlamentului, încãlcându-se astfel art. 60 alin. (4) din Constitutie, care prevede cã "Mandatul Camerelor se prelungeste pânã la întrunirea legalã a noului Parlament. În aceastã perioadã nu poate fi revizuitã Constitutia si nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice". Parlamentul desemnat prin alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 s-a întrunit în mod legal în prima sesiune la data de 16 octombrie 1992, potrivit convocãrii fãcute prin Decretul nr. 206 din 13 octombrie 1992, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 14 octombrie 1992. Ca atare, la data de 16 octombrie 1992, data întrunirii legale a celor douã Camere ale Parlamentului, a început mandatul acestora, care, potrivit art. 60 coroborat cu art. 67 din Constitutie, este de 4 ani, sub rezerva prorogãrii prevãzute la alin. (4) al art. 60. Perioada de prelungire a mandatului vechiului Parlament, în care acesta nu mai putea adopta legi organice, a fost cuprinsã între 16 si 22 noiembrie 1996, aceasta din urmã fiind data când s-a întrunit în mod legal noul Parlament. Fatã de cele arãtate rezultã cã Legea nr. 140/1996 a fost adoptatã de Parlament în perioada în care îsi exercita mandatul în deplinatatea împuternicirilor sale constitutionale, astfel cã exceptia de neconstitutionalitate ridicatã este neîntemeiatã si urmeazã a fi respinsã.
            Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
            C U R T E A
            În numele legii
            D E C I D E:
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, exceptie ridicatã de Marin Ilie în Dosarul nr. 22.217/1998 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucuresti.
            Definitivã.
            Pronuntatã în sedinta publicã din data de 7 octombrie 1999.

PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIE Nr. 150
din 7 octombrie 199
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 6 din Codul penal


 
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef

            Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 6 din Codul penal, exceptie ridicatã de Nicolae Radu în Dosarul nr. 384/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penalã.
            La apelul nominal este prezent autorul exceptiei, Nicolae Radu, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
            Autorul exceptiei declarã cã lasã la aprecierea Curtii solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.
            Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a exceptiei, invocând considerentele Deciziei nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicatãîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, prin care Curtea Constitutionalã, pronuntându-se asupra dispozitiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal, a constatat cã dispozitia "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" este neconstitutionalã. Exceptia de neconstitutionalitate ce face obiectul cauzei vizeazã aceeasi dispozitie legalã, cuprinsã în alin. 6 al art. 217 din Codul penal, astfel încât, pentru identitate de ratiune, se impune admiterea exceptiei aflate în dezbatere.
            C U R T E A,
            având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
            Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penalã, prin Încheierea din 3 iunie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 384/1999, a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 6 din Codul penal, exceptie ridicatã de Nicolae Radu.
            În motivarea exceptiei se sustine cã prevederile art. 217 alin. 6 din Codul penal "creeazã o diferentiere în regimul de protectie a proprietãtii, în sensul acordãrii unui plus de garantie proprietãtii statului prin aplicarea principiului oficialitãtii în exercitarea actiunii penale, în timp ce în cazul proprietãtii private punerea în miscare a actiunii penale si aplicarea sanctiunii sunt conditionate de plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate". Se sustine în continuare cã dispozitia "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului", cuprinsã în textul de lege criticat, este contrarã prevederilor constitutionale ale art. 41 alin. (2), precum si celor ale art. 135 alin. (1). Se mai aratã cã art. 217 alin. 6 din Codul penal stabileste o inegalitate a cetãtenilor în fata legii, prin aceea cã rãpeste inculpatului care savârseste o infractiune de distrugere a unor bunuri ale statului posibilitatea de a beneficia de împãcarea pãrtilor sau de retragerea plângerii, posibilitate de care beneficiazã numai autorii infractiunilor de distrugere a unor bunuri proprietate privatã. Întrucât aceastã prevedere legalã instituie o situatie diferitã pentru autorii unor asemenea infractiuni, ea contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea în drepturi.
            Exprimându-si opinia, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicatã, instanta de judecatã considerã exceptia întemeiatã, deoarece "nu se poate ca statul, în ceea ce priveste bunurile care formeazã obiectul proprietãtii private, sã beneficieze de o ocrotire diferitã de aceea a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, respectiv de exercitarea actiunii penale din oficiu, ce presupune parcurgerea fazei urmãririi penale si sesizarea instantei prin rechizitoriu, în timp ce persoanele fizice sau cele juridice de drept privat exercitã plângerea prealabilã potrivit procedurii stipulate de aceasta, reglementarile prevãzute de Codul de procedurã penalã fiind distincte. De asemenea, se evidentiazã o inegalitate si din punct de vedere al beneficiului împãcãrii pãrtilor, ce opereazã numai pentru subiectii care au distrus bunuri ce nu apartin proprietatii private a statului".
            Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            În punctul sau de vedere Guvernul apreciazã ca dispozitiile art. 217 alin. 6 din Codul penal contravin într-adevãr prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, nu însã si prevederilor art. 16 alin. (1) si ale art. 135 alin. (1) din legea fundamentalã. De aceea considerã cã exceptia este întemeiatã numai în raport cu art. 41 alin. (2) din Constitutie, asa cum este si jurisprudenta Curtii Constitutionale, exprimatã în deciziile nr. 177/1998 si nr. 5/1999, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 213 alin. 2 din Codul penal si, respectiv, a dispozitiilor art. 214 alin. 3 din acelasi cod.
            Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            C U R T E A,
            examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
            Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã este competentã sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate, fiind legal sesizatã.
            Critica de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 217 alin. 6 din Codul penal, potrivit cãrora "Dacã bunul este proprietate privatã, cu exceptia cazului cînd acesta este în întregime sau în parte al statului, actiunea penalã pentru fapta prevazutã în alin. 1 se pune în miscare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrtilor înlãturã rãspunderea penalã".
            Autorul exceptiei considerã cã aceastã dispozitie legalã încalcã prevederile constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cãrora "Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri", pe cele cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular", precum si pe cele cuprinse în art. 135 alin. (1), potrivit cãrora "statul ocroteste proprietatea".
            Din examinarea dispozitiei legale criticate Curtea retine cã dispozitiile constitutionale ale art. 41 alin. (2) trebuie interpretate în sensul cã se referã la ocrotirea în mod egal atât a proprietãtii apartinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, cât si a proprietãtii private a statului. Prin urmare, statul nu poate beneficia de o ocrotire juridicã diferitã de aceea a persoanelor de drept privat în ceea ce priveste bunurile ce constituie obiectul proprietãtii sale private.
            Totusi, prin art. 217 alin. 6 din Codul penal, s-a prevazut un regim juridic diferentiat sub aspectul institutiei plângerii prealabile. Astfel, dacã bunul face parte din sfera proprietãtii private a altor subiecte de drept decât statul, actiunea penalã împotriva autorului infractiunii de distrugere poate fi pusã în miscare numai în baza plângerii prealabile a persoanei vãtãmate. Dacã însã bunul face obiectul proprietãtii private a statului, actiunea penalã poate fi pusã în miscare din oficiu, aceastã mãsura nemaifiind conditionatã de existenta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate.
            Punerea în miscare din oficiu a actiunii penale, astfel cum prevede în prezent art. 217 alin. 6 din Codul penal, asigurã o mai energicã apãrare juridicã, indiferent de vointa persoanei vãtãmate.      Este de ajuns ca organele de urmãrire penalã sã fie sesizate despre sãvârsirea faptei sau chiar sã se sesizeze din oficiu pentru ca procesul penal sa fie pornit. Acest proces, astfel declansat, parcurge si faza urmãririi penale, în cadrul cãreia organele de urmãrire penalã strâng probele necesare solutionãrii cauzei, urmând ca sesizarea instantei sã se facã prin rechizitoriul procurorului. Dimpotrivã, dacã persoana vãtãmatã este o persoanã fizicã sau juridicã de drept privat, ea trebuie, în plus, sã se adreseze instantei cu plângerea sa, în termen de douã luni (art. 284 alin. 1 din Codul de procedurã penalã), în caz contrar rãspunderea penalã fiind înlãturatã (art. 131 alin. 1 din Codul penal). În sfârsit, tot ea trebuie sã producã si sã prezinte probele necesare în sprijinul plângerii sale. Din toate acestea rezultã cã deosebirea de reglementare este evidentã. Întrucât dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie asigurã o egalã ocrotire proprietãtii private, indiferent de titular, acestea interzic, implicit, ca legea penalã sã cuprindã reglementãri diferentiate cu privire la ocrotirea proprietãtii private. Or, prin art. 217 alin. 6 din Codul penal, se face o diferentiere, pe care Constitutia o interzice, între proprietatea privatã a statului si proprietatea privatã a altor subiecte de drept.
            De altfel, acest principiu constitutional al apãrãrii nediferentiate a proprietãtii private a mai fost examinat cu prilejul solutionãrii unor exceptii privitoare la punerea în miscare a actiunii penale în cazul unor infractiuni împotriva patrimoniului.
            Astfel, prin deciziile nr. 177 din 15 decembrie 1998 si nr. 5 din 4 februarie 1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999 si nr. 95 din 5 martie 1999, Curtea a admis, în primul caz, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 213 alin. 2 din Codul penal, iar în cel de-al doilea caz, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 214 alin. 3 din acelasi cod, constatând cã dispozitia "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului", cuprinsã în articolele mentionate, este neconstitutionalã.
            Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constatã cã dispozitia legalã criticatã este neconstitutionalã în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din legea fundamentalã.
            În consecintã, punerea în miscare a actiunii penale, în temeiul art. 217 alin. 6 din Codul penal, se poate face doar la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, nu numai atunci când bunul apartine persoanelor fizice sau juridice de drept privat, ci si atunci când este în întregime sau în parte în proprietatea privatã a statului.
            Fatã de motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si 25 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
            C U R T E A
            În numele legii
            D E C I D E:
            Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicatã de Nicolae Radu în Dosarul nr. 384/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penalã si constatã cã este neconstitutionalã dispozitia "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului", prevãzutã la art. 217 alin. 6 din Codul penal.
            Decizia se comunicã celor douãCamere ale Parlamentului si Guvernului.
            Definitivã si obligatorie.
            Pronuntatã în sedinta publicã din data de 7 octombrie 1999.

PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent sef,
Claudia Miu

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTÃRÂRE
privind alocarea unor sume din Fondul de rezervã bugetarã la dispozitia Guvernului pe anul 1999
pentru procurarea de aparaturã si subansambluri necesare în vederea extinderii si modernizãrii retelelor seismografice din cadrul Institutului National de Cercetare - Dezvoltare în Constructii si Economia Constructiilor - INCERC Bucuresti si al Institutului National de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pãmântului -
I.N.C.D.F.P. Bucuresti

            În temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 72/1996 privind finantele publice,
            Guvernul României h o t ã r ã s t e:
            Art. 1. - Se aprobã suplimentarea bugetelor Ministerului Lucrãrilor Publice si Amenajãrii Teritoriului si Agentiei Nationale pentru Stiintã, Tehnologie si Inovare pe anul 1999, la capitolul 71.01 "cercetare stiintificã", titlul "cheltuieli de capital", cu suma de 1.200 milioane lei si, respectiv, cu 400 milioane lei din Fondul de rezervã bugetarã la dispozitia Guvernului pe anul 1999 pentru procurarea de aparaturã si subansambluri necesare în vederea extinderii si modernizarii retelelor seismografice din cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Constructii si Economia Constructiilor - INCERC Bucuresti si, respectiv, al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pãmântului - I.N.C.D.F.P. Bucuresti, potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
            Art. 2. - Achizitia aparaturii si a subansamblurilor necesare în vederea extinderii si modernizarii retelelor seismografice se realizeaza prin încredintare directã în conformitate cu prevederile art. 16 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 12/1993 privind achizitiile publice, republicatã, de la furnizorii nominalizati în anexa.
            Art. 3. - Se autorizeazã Ministerul Finantelor sã introducã în bugetul de stat si în bugetele Ministerului Lucrãrilor Publice si Amenajãrii Teritoriului si Agentiei Nationale pentru Stiintã, Tehnologie si Inovare pe anul 1999 modificãrile ce decurg din aplicarea prevederilor art. 1.
            Art. 4. - Ministerul Lucrãrilor Publice si Amenajãrii Teritoriului si Agentia Nationalã pentru Stiintã, Tehnologie si Inovare vor controla modul de utilizare a sumelor prevãzute la art. 1.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE

Contrasemneazã:
Ministrul lucrãrilor publice si amenajãrii teritoriului,
Nicolae Noica
p. Presedintele Agentiei Nationale pentru Stiintã,
Tehnologie si Inovare,
Mircea Pusca
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
Bucuresti, 9 decembrie 1999.
Nr. 1.008.

ANEXÃ

LISTA
cuprinzând aparatura si subansamblurile necesare în vederea extinderii
si modernizarii retelelor seismografice Beneficiar - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Constructii si Economia Constructiilor - INCERC Bucuresti, sos. Pantelimon nr. 266, sectorul 2

            Beneficiar - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Constructii si Economia Constructiilor - INCERC Bucuresti, sos. Pantelimon nr. 266, sectorul 2
 
Tipul aparatului
Furnizorul unic
Cantitatea
Valoarea
(lei)
Statii numerice de urmãrire continuã ADS 3016 A SEISCOM
România
douã seturi (amplasate la Ministerul Lucrãrilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la INCERC Bucuresti) 500.000.000
Seismometre numerice ADS 3016 pentru instrumentare cladiri SEISCOM
România
8 bucati 700.000.000
TOTAL:     1.200.000.000

            Beneficiar - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pãmântului - I.N.C.D.F.P. Bucuresti, Mãgurele, str. Cãlugãreni nr. 12
 
Tipul aparatului
Furnizorul unic
Cantitatea
Valoarea
(lei)
Bloc numeric de înregistrare pentru SMA-1 KINEMETRICS 20 bucati 400.000.000
TOTAL GENERAL:     1.600.000.000