MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

P A R T E A I
Anul XI - Nr. 585    LEGI, DECRETE, HOTARÂRI SI ALTE ACTE    Marti, 30 noiembrie 1999

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

            Decizia nr.137 din 05 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) si ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea si utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998

            Decizia nr.141 din 05 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala

            Decizia nr.143 din 05 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala

            Decizia nr.157 din 12 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor alin. 1 si alin. 2 teza intai ale art. 12 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor

            Decizia nr.161 din 19 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata

            Decizia nr.166 din 21 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal

            Decizia nr.167 din 21 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 86 1 alin. 3 si ale art. 86 7 alin. 3 din Codul penal

            Rectificare

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 137
din 5 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) si ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea si utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998

Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) si ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea si utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "moisan transimpex" - S.R.L. Bistrita in Dosarul nr. 3.790/1998 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 30 septembrie 1999, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 5 octombrie 1999.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 16 decembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 3.790/1998, Curtea de Apel Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) si ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "moisan transimpex" - S.R.L. Bistrita.
            Cele doua texte contravin, in opinia autoarei exceptiei, prevederilor art. 41 si 135 din Constitutie.
            In motivarea exceptiei autoarea acesteia considera ca primul dintre textele contestate "incalca prevederile constitutionale, fixand o cota de plata pentru un bun care nu apartine detentorului si nici nu se stie daca va deveni vreodata proprietatea sa".
            In ceea ce priveste dispozitiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996, care prevad scutiri de la plata sumei fixe anuale pentru agentii economici care efectueaza transport de calatori in comun, autoarea exceptiei sustine ca prin intermediul lor legiuitorul a acordat un regim juridic preferential acestor agenti, "in detrimentul societatilor comerciale cu capital privat si chiar persoanelor fizice, care sunt obligate sa plateasca aceasta suma fixa; in caz contrar, potrivit art. 4 alin. 1 pct. 3, nu pot dobandi dreptul de utilizare a drumurilor publice".
            Exprimandu-si opinia, instanta considera ca "aplicarea unei cote de 5% din valoarea in vama a autovehiculelor introduse in tara in mod temporar este o dispozitie neconstitutionala, cu atat mai mult cu cat legea vamala si Legea nr. 90/1998 stabilesc obligatia cumparatorului la plata taxelor vamale calculate in momentul transferului dreptului de proprietate. Utilizatorul este insa obligat la plata taxelor pentru Fondul special al drumurilor publice pe toata perioada derularii contractului de leasing, potrivit art. 4 pct. 3 din lege. Taxa de 5% este o taxa datorata de proprietarul autovehiculului, iar modificarea legii, in sensul de a include in aceasta categorie si pe utilizatorul temporar al bunului, echivaleaza proprietatea cu folosinta unui bun". In concluzie, considera ca dispozitiile criticate contravin prevederilor art. 41 si 135 din Constitutie.
            In temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
            Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca ambele exceptii sunt neintemeiate. In ceea ce priveste dispozitiile art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, Guvernul considera ca acestea nu ingradesc in nici un fel exercitarea atributelor dreptului de proprietate: posesia, folosinta si dispozitia. De altfel, se arata ca "stabilirea taxelor chiar si pentru autovehiculele care nu sunt proprietatea, ci numai in folosinta platitorului taxei este o problema ce implica aprecierea de catre legiuitor a oportunitatii masurii din punct de vedere economic."
            In ceea ce priveste textul art. 5 din Legea nr. 118/1996, Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a ramas fara obiect, dat fiind ca acest text a fost abrogat implicit prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998, care scuteste de la plata taxei numai pe proprietarii autovehiculelor radiate din circulatie sau neutilizate temporar, iar nu si societatile comerciale care efectueaza transporturi de calatori in comun.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia cu care a fost sesizata.
            Textele art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) si ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998, au urmatorul continut:
            "Art. 4. - Sursele Fondului special al drumurilor publice se constituie dupa cum urmeaza: [...]
            2. prin aplicarea unei cote de 5% asupra:
            ...........................................................................................
            b) valorii in vama a autovehiculelor si remorcilor importate, indiferent de regimul vamal aplicabil, inclusiv a celor introduse in tara in scopul utilizarii in sistem leasing ori inchiriate din strainatate, cu exceptia celor achizitionate din fonduri nerambursabile PHARE;" [...]
            "Art. 5. [...] alin. 3 - Obligatia varsarii sumelor fixe anuale, prevazute la art. 4 alin. 1 pct. 3, revine tuturor proprietarilor de autovehicule si remorci sau utilizatorilor de autovehicule si remorci in sistem leasing ori inchiriate din strainatate, persoane fizice sau persoane juridice, indiferent de data achizitionarii, cu exceptia proprietarilor de autovehicule si remorci radiate din circulatie sau neutilizate temporar, timp de 3 luni in cursul unui an, in constructii sau in agricultura, ca urmare a intreruperii activitatii productive, datorita caracterului sezonier sau calamitatilor."
            Exceptia a fost invocata intr-un proces de contencios administrativ de Societatea Comerciala "moisan transimpex" - S.R.L. Bistrita, in al carui cadru aceasta solicita instantei de judecata anularea Adresei Ministerului Transporturilor nr. 20/1.279/1998 si obligarea acestui minister la restituirea unei sume de bani reprezentand taxa de 5% din valoarea in vama a autovehiculelor introduse temporar in tara, pentru Fondul special al drumurilor publice, taxa instituita prin art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72 din 25 august 1998.
            Prin aceasta adresa, a carei anulare este ceruta de autoarea exceptiei de neconstitutionalitate, Ministerul Transporturilor a dispus ca taxa sa fie platita pentru autovehiculele si semiremorcile introduse in tara in sistem leasing. Aceasta solutie a fost ulterior consacrata prin completarea art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, republicata, in sensul ca taxa de 5% din valoarea in vama a autovehiculelor se aplica si in cazul in care acestea sunt importate in sistem leasing sau inchiriate. In forma modificata, textul face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate.     Autoarea exceptiei a cerut in instanta de contencios administrativ restituirea taxei de 5% platite pentru un numar de autovehicule introduse in tara, la data de 21 iunie 1998, in sistem leasing, pretinzand ca, in ceea ce o priveste, s-ar fi cuvenit ca taxa pentru utilizarea drumurilor sa fie platita in cuantumul rezultat din aplicarea art. 4 pct. 3 din Legea nr. 118/1996.
            Cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b), care fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca ele nu sunt aplicabile in rezolvarea cauzei de catre instanta de fond, intrucat au intrat in vigoare la data de 25 august 1998, iar raporturile juridice care fac obiectul cauzei au luat nastere la data de 21 iunie 1998. Aplicarea acestor dispozitii unor raporturi juridice create inainte de intrarea in vigoare a modificarilor cuprinse in Ordonanta Guvernului nr. 72/1998 ar conferi legii un caracter retroactiv, ceea ce ar duce la incalcarea principiului neretroactivitatii legii, prevazut la art. 15 alin. (2) din Constitutie.
            Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei.
            Din imprejurarea ca dispozitiile art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, republicata, au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998, rezulta ca textul criticat prin exceptie ca fiind neconstitutional nu este aplicabil in solutionarea acestui litigiu.
            Potrivit art. 23 alin. (1) coroborat cu alin. (6) al aceluiasi articol din Legea nr. 47/1992, republicata, exceptia privind dispozitiile art. 4 alin. 1 pct. 2 lit. b) urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila.
            In ceea ce priveste dispozitiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996, republicata, Curtea Constitutionala constata ca prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998 acest text a fost modificat, in sensul ca sunt scutiti de la plata taxei fixe anuale numai proprietarii de autovehicule si remorci radiate din circulatie sau neutilizate temporar, dar nu si societatile comerciale care efectueaza transportul de calatori in comun. Deoarece Curtea Constitutionala este competenta, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, sa se pronunte numai asupra constitutionalitatii legilor sau ordonantelor in vigoare, exceptia a ramas fara obiect. Fata de cele aratate, potrivit art. 23 alin. (6) din legea mentionata, instanta avea obligatia sa o respinga ca inadmisibila printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            D E C I D E :
            Respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. 1 pct. 2   lit. b) si ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea si utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 72/1998, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "moisan transimpex" - S.R.L. Bistrita in Dosarul nr. 3.790/1998 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 5 octombrie 1999.

PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 141
din 5 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si ale art. 171 alin. 1
din Codul de procedura penala

Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, ridicata de Mitica Bute si Viorel-Catalin Suica in Dosarul nr. 197/1999 al Judecatoriei Tulcea.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 30 septembrie 1999, in lipsa partilor si in prezenta procurorului, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 5 octombrie 1999.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 13 aprilie 1999, Judecatoria Tulcea a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Mitica Bute si Catalin-Viorel Suica in Dosarul nr. 197/1999 aflat pe rolul acestei instante.
            In motivarea exceptiei autorii acesteia arata ca, in ceea ce ii priveste, in cursul urmaririi penale au fost incalcate dispozitiile legale referitoare la dreptul de aparare, cuprinse in art. 6 alin. 1 din Codul de procedura penala, in care se arata ca "Dreptul la aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal" si in art. 171 alin. 1 din acelasi cod, care precizeaza ca "invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept". Se considera ca, intrucat accidentul de munca a avut loc la data de 28 mai 1998, data la care s-a intocmit de catre procuror procesul-verbal de cercetare la fata locului, la acea data trebuiau respectate prevederile legale mentionate, iar nu abia la 17 septembrie 1998, data la care s-a inceput urmarirea penala si ei au fost ascultati in calitate de invinuiti. In opinia lor, dispozitiile art. 6 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala contravin prevederilor constitutionale cuprinse in art. 24 alin. (2), care precizeaza ca "in tot cursul procesului partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", fara a face referire la momentul in care acest drept incepe sa devina obligatoriu si fara a-l conditiona in raport cu calitatea de invinuit sau de inculpat. Autorii exceptiei apreciaza ca dreptul la aparare trebuie sa functioneze "in tot parcursul procesului si nu din momentul inceperii urmaririi penale". In argumentarea exceptiei se mai invoca si prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, referitoare la dreptul oricarei persoane acuzate de comiterea unei infractiuni de a fi informata despre natura si motivele acuzatiei, pentru a-si organiza apararea, precum si la dreptul de a avea un aparator, iar cand este necesar, de a i se atribui un aparator din oficiu.
            Exprimandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, instanta o considera nefondata, deoarece audierea celor doi inculpati in faza premergatoare urmaririi penale, fara a li se asigura dreptul la aparare, nu poate fi considerata o incalcare a dispozitiilor art. 6 alin. 1 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, pentru ca in aceasta faza nu s-au formulat nici un fel de invinuiri la adresa lor, in acel moment ei neavand calitatea de invinuiti sau de inculpati. Instanta mai precizeaza ca la data de 17 septembrie 1998, cand a fost inceputa urmarirea penala si cand li s-au luat primele declaratii in calitate de invinuiti, li s-a respectat dreptul la aparare, aducandu-li-se la cunostinta dreptul de a-si angaja aparator si facandu-se aceasta mentiune in inscrisurile in care au fost consemnate declaratiile invinuitilor.
            In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a putea formula si trimite punctele lor de vedere.
            In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate reflecta si concretizeaza, cu privire la procesul penal, prevederile constitutionale cuprinse in art. 24 alin. (2), referitoare la dreptul la asistenta juridica in tot cursul procesului. Or, momentul inceperii procesului penal coincide cu momentul inceperii urmaririi penale, cu exceptia proceselor penale pornite la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in care procesul penal nu mai implica si inceperea urmaririi penale. Guvernul considera ca inainte de inceperea procesului penal nu se poate vorbi de invinuit, cel care a savarsit infractiunea fiind faptuitor, fara a avea inca o calitate procesuala, calitate pe care o primeste numai o data cu pornirea procesului penal, si anume a urmaririi penale. Or, unei persoane situate in afara procesului penal nu i se poate acorda dreptul la asistenta juridica, pentru ca astfel s-ar incalca tocmai prevederile art. 24 alin. (2) din Constitutie, care stabilesc acest drept "in tot cursul procesului". Guvernul face referiri si la Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999 prin care Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
            Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 6 din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins:
            "Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal. In cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare. Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii. Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal.     Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau pe inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales", precum si dispozitiile art. 171 alin. 1 din acelasi cod, potrivit carora: "Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept".
            S-a sustinut de catre autorii exceptiei ca aceste texte incalca principiul constitutional al garantarii dreptului la aparare, consfintit de legea fundamentala prin art. 24 alin. (2), conform caruia "In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum si prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966 si ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
            Pct. 3 al art. 14 din pactul mentionat are urmatoarea redactare: "Orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni penale are dreptul, in conditii de deplina egalitate, la cel putin urmatoarele garantii:
            a) sa fie informata in cel mai scurt termen, intr-o limba pe care o intelege si in mod detaliat, despre natura si motivele acuzatiei ce i se aduc;
            b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale si sa comunice cu aparatorul pe care si-l alege;
            c) sa fie judecata fara o intarziere excesiva;
            d) sa fie prezenta la proces si sa se apere ea insasi sau sa aiba asistenta unui aparator ales de ea; daca nu are aparator, sa fie informata despre dreptul de a-l avea si, ori de cate ori interesul justitiei o cere, sa i se atribuie un aparator din oficiu, fara plata, daca ea nu are mijloace pentru a-l remunera;
            e) sa interogheze sau sa faca a fi interogati martorii acuzarii si sa obtina infatisarea si interogarea martorilor apararii in aceleasi conditii cu cele ale martorilor acuzarii;
            f) sa beneficieze de asistenta gratuita a unui interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la sedinta de judecata;
            g) sa nu fie silita sa marturiseasca impotriva ei insesi sau sa se recunoasca vinovata".
            Examinand conformitatea dispozitiilor legale criticate cu prevederile constitutionale invocate, precum si cu cele ale art. 14 pct. 3 din Pactul international mentionat, Curtea constata ca nu poate fi vorba de o contrarietate a acestora, ci, dimpotriva, de o concretizare a garantarii constitutionale a dreptului la aparare in cadrul procesului penal. Astfel, textele criticate prevad si garanteaza dreptul la aparare al invinuitului sau al inculpatului in tot cursul procesului penal, precum si obligatia organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, incadrarea juridica a acesteia si de a-i asigura posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii. Orice parte are dreptul de a fi asistata de aparator in tot cursul procesului. In plus, organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau pe inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei judiciare a invinuitului sau a inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.
            Prin alin. 1 al art. 171 din Codul de procedura penala, text legal de asemenea criticat, este prevazut din nou dreptul invinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale sau al judecatii, precum si obligatia organelor judiciare de a-i aduce la cunostinta acest drept.
            De asemenea, textele legale criticate sunt in concordanta si cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, potrivit carora orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni are dreptul la garantiile procesuale enumerate si mentionate, printre care: acela de a fi informata despre natura si motivele acuzatiei ce i se aduce, de a avea asistenta unui aparator ales de ea, daca nu are aparator sa fie informata despre dreptul de a-l avea sau de a i se atribui un aparator din oficiu ori de cate ori interesul justitiei o cere sau daca ea nu are mijloace pentru a-l remunera.
            Prin urmare, este evident ca prin dispozitiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la aparare garantat de Constitutia României prin prevederile art. 24 alin. (2), interpretate si aplicate in concordanta cu Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, conform art. 20 alin. (1) din legea fundamentala, ci, dimpotriva, prin aceste dispozitii se inscrie in Codul de procedura penala dreptul la aparare si obligatia organelor judiciare de a-l respecta si de a asigura exercitarea efectiva a acestui drept.
            Curtea considera ca garantarea dreptului la aparare nu se poate asigura in afara procesului penal, inainte de inceperea urmaririi penale, cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat, astfel cum se sustine de catre autorii exceptiei, care confunda inceperea procesului penal cu efectuarea unor acte premergatoare acestuia. Momentul in care incepe urmarirea penala constituie inceputul procesului penal, cu exceptia proceselor penale in care plangerea penala declanseaza procesul penal si in care nu exista faza urmaririi penale. Efectuarea de catre organele de urmarire penala a unor acte premergatoare, anterior inceperii urmaririi penale, in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului, nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal.
            Potrivit prevederilor constitutionale interpretate si aplicate in concordanta cu Pactul international invocat, dreptul la aparare nu poate fi garantat, in afara unei acuzatii, a unei invinuiri si, respectiv, a unui proces inceput si aflat in curs de desfasurare. Chiar daca, in conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penala, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la aparare al invinuitului nu poate fi considerat ca fiind incalcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.
            Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, si anume prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, dar cu privire la un alt aspect, si anume cel al asistentei juridice obligatorii in tot cursul procesului penal, deci si in faza urmaririi penale. Curtea a constatat, in acea cauza, ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, retinand in considerente ca nu exista nici o discriminare si nici o contradictie intre dispozitiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala si prevederile art. 24 alin. (2) din Constitutie, textul reglementand in detaliu insusi principiul constitutional al dreptului la aparare. Aceste considerente isi mentin actualitatea si in prezenta cauza.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            D E C I D E :
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Mitica Bute si Catalin-Viorel Suica in Dosarul nr. 197/1999 al Judecatoriei Tulcea.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 5 octombrie 1999.

PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA nr. 143
din 5 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 alin. 5
din Codul de procedurã penalã

Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Koszokár Gábor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Ionel Vaduva in Dosarul nr. 168/1999 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penala.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 23 septembrie 1999, in prezenta autorului exceptiei si a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 5 octombrie 1999.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 16 martie 1999, Curtea de Apel Pitesti - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala, ridicata de Ionel Vaduva in Dosarul nr. 168/1999 aflat pe rolul acelei instante.
            In opinia autorului exceptiei, dispozitiile alin. 5 al art. 120 din Codul de procedura penala sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece, "daca instanta de judecata, din considerente pe care nu este obligata sa le arate, dispune intr-o cauza efectuarea unei expertize la nivelul unui laborator criminalistic, partile din cauza respinsa nu mai beneficiaza de drepturile instituite prin dispozitiile art. 120 alin. 3 si 4 din Codul de procedura penala si daca, dimpotriva, o alta instanta dispune efectuarea, intr-o speta similara, a expertizei la orice alta institutie abilitata sa faca acest lucru, in afara celor prevazute in art. 119 alin. 2 din Codul de procedura penala, partile din cauza respectiva beneficiaza de drepturile prevazute de art. 120 alin. 3 si 4 din Codul de procedura penala".
            Exprimandu-si opinia, instanta de judecata arata ca "dispozitiile legale criticate nu sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 16 din Constitutie si ca alin. 3 si 4 ale art. 120 din Codul de procedura penala nu au aplicabilitate in cazul expertizei efectuate de experti oficiali, avand in vedere specialitatea acestora".
            Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece, atunci cand expertiza este efectuata de un expert numit de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, fiecare parte are dreptul sa ceara ca un specialist recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei. Dar anumite expertize, datorita caracterului lor tehnic deosebit, nu pot fi efectuate decat in cadrul unor institutii de specialitate (serviciu medico-legal, institut sau laborator de criminalistica ori alt institut de specialitate). In aceste situatii nu organul judiciar numeste expertul, acesta fiind desemnat, pe linie de serviciu, in urma cererii adresate institutiei de specialitate in cadrul careia functioneaza. Efectuand expertiza in cadrul atributiilor de profil, expertul are calitatea de functionar public. Faptul ca, in asemenea situatii, partile nu pot recomanda un expert sa participe la realizarea expertizei nu este de natura sa le prejudicieze interesele si nici sa instituie un regim discriminatoriu intre ele, deoarece, ori de cate ori se va pune problema solicitarii unei expertize de acest fel, solutia va fi cea prevazuta la art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala, deci nu se pune problema tratamentului inegal in fata legii. In plus, se arata in aceeasi opinie, Codul de procedura penala cuprinde o serie de garantii care sa suplineasca imposibilitatea partilor de a-si desemna un expert, cum ar fi efectuarea unui supliment de expertiza sau posibilitatea de a cere lamuriri in legatura cu raportul de expertiza sau efectuarea unei noi expertize.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile autorului exceptiei si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia cu care a fost legal sesizata.
            Critica de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala. Privit in ansamblul sau, acest articol, cu denumirea marginala Lamuriri date expertului si partilor, prevede la alin. 1 si 2 ca organul judiciar, atunci cand dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile si expertul desemnat de el, carora li se aduc la cunostinta obiectul expertizei si intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune in vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari si ca pot cere modificarea si completarea lor. In alin. 3 al aceluiasi articol se prevede ca "Partile mai sunt incunostintate ca au dreptul sa ceara numirea si a cate unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei", iar in alin. 4 se prevede ca, "Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune in vedere expertului termenul in care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintandu-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile". In sfarsit, in alin. 5 al art. 120, care face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, se prevede ca "Dispozitiile alin. 3 si 4 nu se aplica in cazul expertizei prevazute in art. 119 alin. 2". In ceea ce priveste articolul 119 din Codul de procedura penala, a carui denumire marginala este Experti oficiali, acesta cuprinde in alin. 2 dispozitii potrivit carora: "Cand expertiza urmeaza sa fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmarire penala ori instanta de judecata se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei".
            Autorul exceptiei sustine ca prevederile art. 120 alin. 5 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, conform carora: "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari" si "(2) Nimeni nu este mai presus de lege". Incalcarea, prin dispozitiile legale criticate, a prevederilor art. 16 din Constitutie apare, in opinia autorului exceptiei, in cazul in care un organ judiciar, din considerente pe care nu trebuie sa le arate, dispune efectuarea unei expertize criminalistice, caz in care partile nu pot beneficia de drepturile instituite prin art. 120 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, in timp ce o alta instanta de judecata, intr-o cauza similara, dispune efectuarea expertizei la o alta institutie abilitata, in afara celor prevazute la art. 119 alin. 2 din Codul de procedura penala, caz in care partile in cauza vor beneficia de drepturile mentionate, ceea ce constituie o incalcare a principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii.
            Examinand aceste sustineri, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala, in raport cu prevederile art. 16 din Constitutie, este neintemeiata. Necesitatea efectuarii unei expertize in cursul procesului penal decurge din situatia de fapt, existenta in cauza, si tot aceasta situatie determina si necesitatea efectuarii expertizei de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate. Intr-o asemenea ipoteza organul judiciar este obligat, prin dispozitiile art. 119 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa se adreseze institutiei specializate in efectuarea expertizei, indiferent de vointa si interesele partilor in conflict. Iar in acest caz, potrivit dispozitiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala, nu li se acorda partilor, oricare ar fi acestea, dreptul prevazut la art. 118 alin. 3 din Codul de procedura penala si recunoscut prin dispozitiile art. 120 alin. 3 si 4 din acelasi cod, de a cere ca un expert recomandat de ele sa participe la efectuarea expertizei. Aceste dispozitii legale restrictive nu au insa caracter discriminatoriu, deoarece ele se aplica, fara exceptie, tuturor partilor in cauza in care expertiza se efectueaza in institutii de specialitate, in conditiile prevazute la art. 119 alin. 2 din Codul de procedura penala. De aceea dispozitiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala nu vin in contradictie cu prevederile art. 16 din Constitutie, referitoare la egalitatea in drepturi.
Curtea Constitutionala constata insa ca dispozitiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dreptul la aparare este garantat". Intr-adevar, prin neacordarea in favoarea partilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele sa participe la efectuarea expertizei, atunci cand aceasta urmeaza sa fie efectuata de o institutie specializata potrivit legii, se restrange in mod nejustificat dreptul la aparare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constitutie.     Neparticiparea la efectuarea expertizei a expertului recomandat de partea interesata nu poate fi compensata prin dreptul acesteia de a cere ulterior explicatii asupra raportului de expertiza sau completarea expertizei incomplete ori efectuarea unei noi expertize, atunci cand apreciaza ca expertiza nu a fost efectuata cu competenta profesionala si in mod corect. De aceea sunt neconstitutionale prevederile art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala, care prevad ca dispozitiile alin. 3 si 4, referitoare la dreptul partilor de a cere numirea si a cate unui expert recomandat de ele, care sa participe la efectuarea expertizei, nu se aplica in cazul expertizei prevazute la art. 119 alin. 2, urmand ca partile sa aiba acest drept in toate cazurile, indiferent unde, potrivit legii, urmeaza sa se efectueze expertiza.
            Pentru considerentele aratate urmeaza ca exceptia de neconstitutionalitate sa fie admisa.
            Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si 25 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,
            CURTEA,
            In numele legii
            D E C I D E :
            Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ionel Vaduva in Dosarul nr. 168/1999 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
            Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            Definitiva si obligatorie.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 5 octombrie 1999.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
Lucian Mihai
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 157
din 12 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor alin. 1 si alin. 2 teza întâi
ale art. 12 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor

Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, exceptie ridicata de Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Cluj in Dosarul nr. 7.063/1998 al Tribunalului Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 7 octombrie 1999 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea la data de 12 octombrie 1999.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 3 decembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 7.063/1998, Tribunalul Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, exceptie ridicata de Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Cluj. Obiectul litigiului il constituie recursul formulat de Societatea Comerciala "7 icre-prodaliment" - S.R.L. Cluj-Napoca si de Mircea Artilean impotriva Sentintei civile nr. 4.905 din 9 mai 1998 a Judecatoriei Cluj-Napoca, prin care a fost respinsa plangerea impotriva procesului-verbal de contraventie incheiat de Garda financiara Cluj. Prin acest proces-verbal, in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 15/1996 privind intarirea disciplinei financiar-valutare, s-a aplicat sanctiunea amenzii si s-a dispus, totodata, confiscarea sumei ce depaseste plafonul maxim admis pentru plati catre persoane juridice. Contestatorii recurenti solicita anularea sanctiunii contraventionale aplicate, pentru motivul ca Ordonanta Guvernului nr. 26/1997, modificand Ordonanta Guvernului nr. 15/1996, stabileste un plafon maxim admis pentru plati mult mai ridicat si nu mai prevede sanctiunea complementara a confiscarii sumei cu care s-a depasit plafonul, invocand aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 32/1968, potrivit carora, daca sanctiunea prevazuta de un nou act normativ pentru contraventia savarsita anterior este mai usoara, urmeaza sa se aplice aceasta sanctiune ori sanctiunea aplicata pe baza vechiului act normativ se va executa doar in limitele noii sanctiuni.
            Fata de aceasta sustinere Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Cluj a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 32/1968, cu motivarea ca ele contravin principiului neretroactivitatii legii, consacrat in dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie.
            Instanta, exprimandu-si opinia in conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata, deoarece "art. 12 din Legea nr. 32/1968 nu a condus la schimbarea unor stari contraventionale stabilite anterior adoptarii Legii nr. 32/1968, ci prevede doar situatii de viitor in ipoteza in care in materie contraventionala apar reglementari succesive care prevad tratamente sanctionatorii diferite".
            Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            In punctul de vedere al Guvernului se arata, in esenta, ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, intrucat dispozitiile art. 12 din Legea nr. 32/1968 incalca principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, si ca "neretroactivitatea legii, ca principiu constitutional, este obligatorie pentru toate ramurile de drept, indiferent daca acestea il prevad sau nu in mod explicit. Singura exceptie statuata in Constitutie este cea privind legea penala mai favorabila. Pentru ca exceptiile sunt de stricta interpretare, apreciem ca nici o alta dispozitie legala nu poate aduce modificari acestui principiu constitutional, orice alte prevederi contrare putand fi atacate pe calea controlului de constitutionalitate". Se mai arata ca sanctionarea contraventiilor are caracter administrativ si, prin urmare, nu se poate aplica in acest domeniu exceptia referitoare la legea penala mai favorabila.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            Prin Incheierea din 3 decembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 7.063/1998 al Tribunalului Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ, a fost sesizata Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 32/1998 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, avand urmatorul cuprins: "Daca printr-un nou act normativ fapta nu mai este socotita contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ, iar sanctiunea aplicata si neexecutata pana la aceasta data nu se mai executa.
            Daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara, se va aplica aceasta sanctiune, iar amenda aplicata potrivit vechiului act normativ se va executa numai pana la limita maximului prevazut in noul act normativ. In cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata in conformitate cu prevederile actului normativ in vigoare la data savarsirii ei".
            Examinand insa cererea formulata de Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Cluj in sustinerea exceptiei, Curtea constata ca aceasta priveste doar dispozitiile alin. 1 si cele ale tezei intai din alin. 2 al art. 12 din Legea nr. 32/1968. De aceea, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, vor fi examinate exclusiv aceste dispozitii legale, iar nu si dispozitiile cuprinse in teza a doua a alin. 2.
            Curtea constata, de asemenea, ca prevederile alin. 1 al art. 12 din Legea nr. 32/1968, referitoare la nesanctionarea ori la neexecutarea sanctiunilor deja aplicate pentru fapte care nu mai sunt prevazute de un nou act normativ ca fiind contraventii, precum si prima teza din alin. 2 al aceluiasi articol, referitoare la aplicarea si la executarea sanctiunii mai usoare, prevazute de noul act normativ, consacra, in mod expres, retroactivitatea legii mai favorabile. Aceste dispozitii legale contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile".
            Principiul neretroactivitatii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura exceptie pe care o ingaduie norma constitutionala priveste legea penala mai favorabila.
            Dispozitiile legale referitoare la constatarea si sanctionarea contraventiilor nu sunt, in sistemul de drept romanesc, norme de drept penal. Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, considerata lege generala in materie, reglementand cadrul juridic general al sanctionarii faptelor contraventionale, pastreaza caracterul administrativ al acestei raspunderi. Desi dispozitiile art. 1 al mentionatei legi, potrivit carora "Contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor aratate in legea de fata", ar putea constitui o premisa a calificarii faptelor contraventionale ca fiind fapte penale, totusi legiuitorul, prin alte prevederi ale legii, a optat pentru caracterul administrativ al sanctiunilor contraventionale. Astfel, art. 7 alin. 1 prevede ca "amenda are caracter administrativ". In plus, analizandu-se prevederile art. 46 din aceeasi lege, potrivit carora se poate observa ca "Dispozitiile prezentei legi se intregesc cu dispozitiile Codului de procedura civila, care se aplica in mod corespunzator", se poate observa ca legiuitorul a inteles sa excluda, sub toate aspectele, caracterul penal al normelor care stabilesc si sanctioneaza contraventiile.
            Pe baza considerentelor de mai sus Curtea a statuat, prin Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 octombrie 1999, ca sunt neconstitutionale dispozitiile alin. 1 si alin. 2 teza intai ale art. 12 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, dispozitii care fac obiectul controlului de constitutionalitate si in prezenta cauza.
            Intr-o atare situatie, intrucat Curtea a constatat neconstitutionalitatea unor dispozitii legale printr-o decizie anterioara, acele dispozitii legale nu mai pot face din nou obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, in temeiul art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata. Iar in ipoteza in care exceptia este inadmisibila, instanta judecatoreasca trebuie sa o respinga, pentru acest temei, printr-o incheiere motivata.
            Se retine insa ca, in speta, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit dupa data de 3 decembrie 1998, cand se pronuntase de catre instanta de judecata incheierea de sesizare a Curtii, si, prin urmare, la acea data instanta a aplicat corect dispozitiile legale referitoare la sesizarea Curtii Constitutionale.
            Fata de cele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 alin. (1), (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            D E C I D E :
            Respinge ca fiind inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor alin. 1 si alin. 2 teza intai ale art. 12 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, exceptie ridicata de Directia generala a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Cluj in Dosarul nr. 7.063/1998 al Tribunalului Cluj-Napoca - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 12 octombrie 1999.

PRESEDINTE,
prof.univ.dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent sef,
Claudia Miu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 161
din 19 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si
alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã

Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, exceptie ridicata de Sindicatul "resita 1771" in Dosarul nr. 3.147/1999 al Judecatoriei Resita.
            La apelul nominal a raspuns, pentru Sindicatul "resita 1771", Ciofu Adrian, lipsind Societatea Comerciala "u.c.m. resita" - S.A. si Sindicatul Liber Independent din Societatea Comerciala "u.c.m. resita" - S.A., fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei sustine ca unul dintre mijloacele prin care sindicatul apara interesele membrilor sai este participarea la negocierea contractului colectiv de munca. Acest mijloc legal nu poate fi utilizat de sindicatul care nu intruneste conditia ceruta de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, republicata, de a avea intre membrii sai cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii, deoarece acesta nu poate obtine de la instanta judecatoreasca, potrivit art. 17 alin. (2) din aceeasi lege, constatarea reprezentativitatii. In aceasta situatie sindicatul nu poate participa la negocierea contractului colectiv de munca din unitatea in care activeaza, fapt ce contravine dispozitiilor art. 9 teza a doua si ale art. 38 alin. (5) din Constitutie. Se mai arata ca, ulterior datei la care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, prin afilierea la o organizatie sindicala reprezentativa a fost dobandit dreptul de a participa la negocierea contractului colectiv de munca in unitate, fapt ce a determinat inaintarea in scris catre Curtea Constitutionala a unei cereri de renuntare la judecarea exceptiei. Cu toate acestea, se sustine admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.
            Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei ridicate, considerand ca stabilirea conditiilor de reprezentativitate prin art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, republicata, s-a facut in deplin acord cu prevederile constitutionale. Referindu-se la celelalte dispozitii criticate, considera ca acestea nu au incidenta in cauza.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Judecatoria Resita, prin Incheierea din 3 iunie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 3.147/1999, a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, exceptie ridicata de Sindicatul "resita 1771". Prin aceeasi incheiere s-a dispus suspendarea judecarii cauzei pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.
            Obiectul litigiului in fata instantei judecatoresti il constituie constatarea indeplinirii criteriilor de reprezentativitate, formulata de Sindicatul "resita 1771", in contradictoriu cu Societatea Comerciala "u.c.m. resita" - S.A. din Resita si cu intervenienta Sindicatul Liber Independent din Societatea Comerciala "u.c.m. resita" - S.A. In faza de rejudecare a procesului, dupa casarea cu trimitere, Sindicatul "resita 1771" a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, republicata, sustinand ca aceste dispozitii legale au un caracter restrictiv, limitand posibilitatea participarii organizatiilor sindicale la negocierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, in raport cu numarul membrilor lor si, prin urmare, contravin prevederilor art. 38 alin. (5) din Constitutie, care garanteaza dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective. Dispozitiile legale criticate incalca, in opinia autorului exceptiei, si prevederile art. 9 teza a doua din Constitutie, care precizeaza expres ca "sindicatele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor". mai sustine ca "impiedicarea organizatiei sindicale, care nu intruneste conditia de reprezentativitate, de a desfasura o activitate eficienta pentru realizarea scopului constituirii acesteia este o imprejurare de natura sa determine existenta pur formala a unui asemenea sindicat".
Instanta, exprimandu-si opinia, considera ca exceptia este nefondata, iar critica de neconstitutionalitate nu poate fi primita, intrucat "prevederile art. 17 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, republicata, sunt in deplin acord cu dispozitiile art. 9 si art. 38 alin. (5) din Constitutia României".
            In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            In punctul sau de vedere presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca textele de lege a caror neconstitutionalitate a fost invocata reglementeaza conditiile care trebuie indeplinite de catre o organizatie sindicala pentru a putea dobandi reprezentativitate, acestea nefiind in dezacord cu art. 9 teza a doua si cu art. 38 alin. (5) din Constitutie, texte care reglementeaza, primul, rolul si activitatile pe care le desfasoara sindicatele, iar cel de-al doilea garanteaza dreptul la negocieri colective si caracterul obligatoriu al conventiilor colective. Aceste norme constitutionale trebuie coroborate cu cele cuprinse in teza intai a art. 9 din Constitutie, potrivit carora "Sindicatele se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit cu statutele lor, in conditiile legii". Se mai apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
            In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia ridicata este nefondata. Stabilirea conditiei de reprezentativitate, in virtutea careia o organizatie sindicala poate participa la negocierea si la incheierea contractului colectiv de munca din unitate, "este o prevedere in deplin acord cu dispozitiile art. 9 din Constitutie". Nici textul art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, republicata, se arata in acelasi punct de vedere, nu incalca prevederile art. 9 din Constitutie, "intrucat organizatia sindicala are posibilitatea de a se adresa instantei pentru ca aceasta sa verifice daca indeplineste cerintele Legii nr. 130/1996, republicata, pentru a putea participa la negocierea contractului colectiv de munca". Dispozitiile legale criticate, considera Guvernul, nu vin in contradictie cu cele ale art. 38 alin. (5) din Constitutie, care prevad ca "Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate".
            Presedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, cererea acestuia de renuntare la judecarea exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            In conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale Legii nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
            1. In ceea ce priveste cererea autorului exceptiei de neconstitutionalitate de renuntare la judecarea acesteia, Curtea retine ca, potrivit jurisprudentei sale, o asemenea renuntare este inadmisibila. Astfel, prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, s-a aratat ca, in materie de jurisdictie constitutionala, "nu isi poate gasi aplicarea principiul disponibilitatii, intrucat acesta este propriu procesului civil, iar nu unei proceduri de drept public, cum este aceea a solutionarii obiectiei de neconstitutionalitate". Aceste considerente isi gasesc aplicabilitatea si in cauza care face obiectul prezentei decizii.
            In plus, potrivit art. 25 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, adoptat prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 12 din 4 noiembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997, "O data legal sesizata, Curtea procedeaza la examinarea constitutionalitatii, nefiind aplicabile dispozitiile referitoare la suspendarea, intreruperea sau stingerea procesului".
            Fata de cele de mai sus, renuntarea autorului exceptiei de neconstitutionalitate la solutionarea acesteia nu impiedica realizarea in continuare a controlului de constitutionalitate.
            2. Prevederile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, criticate prin exceptia de neconstitutionalitate ce face obiectul prezentei decizii, sunt urmatoarele:
            Art. 17. - (1) "La negocierea contractelor colective de munca la nivel national, de ramura si de unitate participa organizatiile sindicale care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii: [...]
            c) la nivel de unitate:
            - au statut legal de organizatie sindicala;
            - numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii.
            (2) Indeplinirea conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale se constata, la cererea acestora, de catre instantele judecatoresti, dupa cum urmeaza: [...]
            b) la nivel de unitate, de catre judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul unitatii".
            Examinand cauza, Curtea constata ca sustinerea autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile art. 17 din Legea nr. 130/1996, republicata, incalca prevederile art. 38 alin. (5) din Constitutie, nu poate fi primita, intrucat textele de lege criticate nu au nici o legatura cu reglementarea constitutionala invocata. Norma constitutionala mentionata, potrivit careia "Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate", nu prevede cine anume si in ce conditii trebuie ori poate sa participe la negocierile colective.
            In concretizarea acestui drept constitutional Legea nr. 130/1996, republicata, stabileste la art. 1 alin. (1): "Contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca."
            Nici prevederea constitutionala si nici cea legala nu impun ca reprezentarea salariatilor, ca parte a contractului colectiv de munca, la negocieri si la incheierea contractului, sa se faca exclusiv prin sindicate, ci doar ca, daca salariatii sunt reprezentati de sindicate, acestea trebuie sa fie reprezentative.
            In acest sens, art. 14 din Legea nr. 130/1996, republicata, stabilind ca patronul si salariatii sunt parti ale contractului colectiv de munca, dispune totodata ca aceste parti pot fi reprezentate, printre altele, "de catre asociatiile patronale legal constituite si reprezentative potrivit prezentei legi" sau, dupa caz, de diverse organizatii sindicale "legal constituite si reprezentative potrivit prezentei legi".
            Conditiile de reprezentativitate pentru asociatiile patronale sunt prevazute la art. 15 si 16, iar cele pentru organizatiile sindicale, la niveluri diferite, la art. 17 si 18 din Legea nr. 130/1996, republicata. Toate aceste dispozitii legale trebuie analizate in ansamblu, examinarea neputand fi limitata doar la art. 17 alin. (1) lit. c), in mod izolat, intrucat este imposibila disocierea acestei dispozitii de celelalte, inscrise la art. 15, 16, 17 alin. (1), art. 18 si 20 din aceeasi lege.
            Curtea, examinand dispozitiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, republicata, retine ca legiuitorul a prevazut posibilitatea ca sindicatele din unitati sa dobandeasca reprezentativitatea si prin afilierea la o organizatie sindicala reprezentativa, stabilind ca "Organizatiile sindicale din unitate sunt reprezentative, daca indeplinesc conditiile prevazute la art. 17 alin. (1) lit. c), precum si daca sunt afiliate la o organizatie sindicala reprezentativa".
            Curtea constata ca nici una dintre dispozitiile criticate ale Legii nr. 130/1996, republicata, nu contravine prevederilor art. 38 alin. (5) din Constitutie, intrucat garantarea dreptului la negocieri colective in materie de munca si a caracterului obligatoriu al conventiilor colective nu inseamna si posibilitatea reprezentarii partilor la negocieri si la semnarea conventiilor, fara indeplinirea de catre acestea a conditiilor legale. Este desigur necesar ca asociatiile patronale si organizatiile sindicale, care negociaza in numele partilor contractul colectiv de munca, sa fie legal constituite si sa reprezinte intr-o proportie semnificativa partile contractante. Stabilirea acestor proportii este insa atributul exclusiv al legiuitorului. In cazul salariatilor, art. 20 din Legea nr. 130/1996, republicata, prevede ca in unitatile in care nu exista organizatii sindicale sau acestea nu indeplinesc conditiile de reprezentativitate salariatii, cu participarea a cel putin jumatate plus unul din numarul lor total, isi aleg reprezentantii la negociere prin vot secret. Rezulta deci ca negocierea si incheierea contractelor colective de munca sunt legal asigurate in toate situatiile.
            Curtea constata, de asemenea, ca nu poate fi retinuta incalcarea, prin dispozitiile legale criticate, nici a prevederilor art. 9 din Constitutie, conform carora "Sindicatele se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit cu statutele lor, in conditiile legii. Ele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor". Stabilirea prin lege a conditiilor in care sindicatele pot reprezenta salariatii la negocierea si la incheierea contractului colectiv de munca este o cerinta a normei constitutionale citate. Promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor acestora poate fi realizata de catre sindicate si prin alte cai si mijloace, chiar daca, in lipsa indeplinirii conditiilor prevazute de lege, nu pot participa la negocierea si la incheierea contractului colectiv de munca.
            Referitor la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, republicata, Curtea constata ca acestea reglementeaza una dintre modalitatile de dobandire a reprezentativitatii, la nivel de unitate, de catre organizatiile sindicale. O data ce legea a stabilit, cu respectarea Constitutiei, conditii obligatorii de reprezentativitate, modalitatile de recunoastere a acesteia constituie probleme de competenta si de procedura, iar nu de constitutionalitate.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            D E C I D E :
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) lit. c) si alin. (2)        lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, exceptie ridicata de Sindicatul "resita 1771" in Dosarul nr. 3.147/1999 al Judecatoriei Resita.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 19 octombrie 1999.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
Lucian Mihai
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 166
din 21 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal

Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Gheorghe Serban si Tibi Hainal in Dosarul nr. 565/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 14 octombrie 1999 si au fost consemnate in incheierea din acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 21 octombrie 1999.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala, prin Incheierea din 21 mai 1999 a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Gheorghe Serban si Tibi Hainal intr-o cauza penala avand ca obiect solutionarea apelului declarat de autorii exceptiei impotriva Sentintei penale nr. 195/1999, pronuntata de Judecatoria Buftea.
            In motivarea exceptiei s-a sustinut ca dispozitiile art. 81 alin. 3 din Codul penal incalca prevederile art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (1) si (9), art. 49 alin. (1) si ale art. 123 alin. (1) si (2) din Constitutie, sub aspectul modalitatii de executare a pedepsei, deoarece alin. 3 al art. 81 din Codul penal, introdus prin Legea nr. 140/1996, ingradeste posibilitatea instantei de a lua masura suspendarii executarii pedepsei privative de libertate aplicate inculpatilor.
            Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata pentru urmatoarele motive:
            1. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei, ca si alte modalitati de executare a acesteia, nefiind obligatorie pentru instantele de judecata, poate fi dispusa, potrivit probelor administrate, numai in masura in care se apreciaza ca scopul educativ si sanctionator al pedepsei va putea fi atins si fara privare de libertate.
            2. Interventia legiuitorului, prin stabilirea unor conditii pentru aplicarea dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, apare ca absolut normala, acestea avand menirea de a intregi criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel cum sunt inscrise in dispozitiile art. 72 din Codul penal, de care instantele judecatoresti trebuie sa tina seama atunci cind stabilesc pedeapsa ce trebuie aplicata, atat in ceea ce priveste felul si cuantumul acesteia, cat si modalitatea de executare. Desi, potrivit dispozitiilor art. 150 alin. (1) din Constitutie, abrogarea unor legi sau dispozitii legale, ca de altfel si adoptarea ori modificarea lor, nu apartine competentei Curtii Constitutionale, se impune cu necesitate ca Guvernul - principala autoritate publica investita cu initiativa legislativa - sa procedeze la abrogarea sau modificarea unor texte din Codul penal, Codul de procedura penala, precum si a altor dispozitii ale legilor penale, care sa elimine acele probleme contradictorii cu care se confrunta instantele judecatoresti. De altfel in actualul context social se impune reaprecierea politicii penale privitoare la masurile privative de libertate si, deci, implicit a pedepselor stabilite pentru anumite infractiuni, menite sa asigure, pe de o parte, combaterea fenomenului infractional si, pe de alta parte, sa asigure instantelor de judecata posibilitatea unor individualizari echitabile in raport cu fiecare situatie in parte, astfel incat sa se evite pronuntarea unor solutii "sablon".
        In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, raportate la dispozitiile art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (1) si (9), art. 49 alin. (1) si ale art. 123 alin. (1) si (2) din Constitutie, este neintemeiata pentru urmatoarele motive:
            Limitarea aplicarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei numai pentru infractiunile sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 12 ani nu incalca nici o dispozitie din Constitutie. Dispozitiile art. 22 alin. (2), ale art. 23 alin. (1) si (9) si ale art. 49 alin. (1) din Constitutie, invocate de autorul exceptiei, nu au nici o legatura cu aceasta. In speta numai textul art. 16 alin. (1) din Constitutie putea fi invocat, datorita caracterului si legaturii, sub anumite aspecte, cu prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal. La art. 16 alin. (1) se refera si deciziile Curtii Constitutionale nr. 25/1999 si nr. 79/1999. Insa, examinand si aceste prevederi, Curtea a decis ca ele nu contravin dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal.
            Aceste decizii sunt mentionate si in punctul de vedere al Guvernului pentru urmatoarele considerente:
            - art. 16 alin. (1) din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, iar nu si identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor masuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui;
            - regimul pedepselor si al executarii acestora constituie o problema de politica penala, pe care organul legislativ este singurul indreptatit sa o solutioneze, in functie de imprejurarile existente la un moment dat in domeniul criminalitatii.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
            Exceptia de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care are urmatorul cuprins: "Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura."
            Asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, si prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999, statuand ca acestea sunt constitutionale pentru urmatoarele considerente:
            - limitarea legala a aplicarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei numai la infractiunile prevazute de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 12 ani nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate, deoarece instituirea acestei masuri nu incalca nici unul dintre criteriile egalitatii in drepturi;
            - regimul pedepselor constituie o problema de politica penala pe care organul legislativ este singurul indreptatit sa o solutioneze, in functie de imprejurarile existente la un moment dat in domeniul criminalitatii;
            - art. 16 alin. (1) din Constitutie consfinteste egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, iar nu si identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor masuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui;
            - prin masura suspendarii conditionate a executarii pedepsei in conditiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmarit in exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infractiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat.
            In asemenea conditii, incalcarea principiului egalitatii s-ar putea pune in discutie numai daca instituirea unor astfel de masuri ar crea discriminari intre cetateni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant.
            Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa determine modificarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia pronuntata isi mentine valabilitatea si in cauza de fata.
            In legatura cu sustinerea formulata de autorul exceptiei ce face obiectul cauzei de fata, sustinere potrivit careia art. 81 alin. 3 din Codul penal contravine dispozitiilor art. 49 alin. (1) din Constitutie, care prevad ca "Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav", Curtea constata ca aceste dispozitii constitutionale nu sunt incalcate, intrucat limitarea instituita de legiuitor in aplicarea masurii de suspendare conditionata a executarii pedepsei este impusa de realizarea unei politici represive mai ferme, fapt care excede insa sferei de reglementare a art. 49 din Constitutie, referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati.
            De asemenea, in legatura cu critica potrivit careia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste posibilitatea instantelor de judecata de a aplica masura suspendarii executarii pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problema de control al constitutionalitatii legii, ci o problema de politica penala, care apartine in exclusivitate competentei legiuitorului, singurul indreptatit sa modifice ori sa completeze dispozitiile legale in vigoare, in temeiul art. 58 alin. (1) din Constitutie. Aceeasi concluzie este de altfel cuprinsa si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a aratat ca, desi reala, nu poate fi retinuta in cadrul controlului de constitutionalitate critica potrivit careia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani pana la care poate fi acordata suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in raport cu limitele speciale ale pedepsei inchisorii prevazute de Legea nr. 140/1996, reevaluare care, conform art. 58 alin. (1) din Constitutie, este de competenta exclusiva a legiuitorului.
            In ceea ce priveste dispozitiile art. 22 alin. (2) si ale art. 23 alin. (1) si (2) din Constitutie, invocate, de asemenea, in sustinerea exceptiei, Curtea constata ca acestea nu au nici o legatura cu problema examinata, fiind de aceea respinse.
            In sfarsit, referitor la critica autorilor exceptiei, raportata la dispozitiile art. 123 din Constitutie, care stabilesc ca "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii", precum si ca "(2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii", se constata ca, potrivit acestor texte, independenta judecatorilor nu are semnificatia independentei judecatorilor fata de lege, pe care acestia au obligatia de a o aplica.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA,
            In numele legii
            D E C I D E :
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Gheorghe Serban si Tibi Hainal in Dosarul nr. 565/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 21 octombrie 1999.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
Lucian Mihai
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 167
din 21 octombrie 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3,
art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal

Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, ridicata de Petre Garaiman in Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.
            Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 14 octombrie 1999 si au fost consemnate in incheierea din acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 21 octombrie 1999.
            CURTEA,
            avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
            Prin Incheierea din 29 iunie 1999 Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Petre Garaiman intr-o cauza penala avand ca obiect judecarea apelului declarat de autorul exceptiei impotriva Sentintei Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti nr. 74/1998.
            In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care prevad ca "Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura", sunt neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor art. 4 alin. (2) si ale art. 16 din Constitutie, privitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Se considera ca unui cetatean nu ii poate fi interzis in mod arbitrar accesul la masurile de politica penala neprivative de libertate. Intrucat autorul exceptiei a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava, in sustinerea exceptiei se refera la exceptarea de la beneficiul suspendarii executarii pedepsei sau al executarii acesteia la locul de munca a pedepsei pentru aceasta infractiune. Acesta compara vatamarea corporala grava, exceptata de la beneficiul masurilor mentionate, cu infractiunea de ucidere din culpa, pentru care legea nu interzice aceste masuri nici in cazul variantelor agravante ale infractiunii, ceea ce constituie, in viziunea sa, o vadita inegalitate. Autorul exceptiei mai sustine ca pentru aceleasi motive sunt neconstitutionale si dispozitiile art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal.
            Exprimandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate, instanta de judecata considera ca a fost legal ridicata, desi s-a depus dupa incheierea dezbaterilor in apel. Se apreciaza insa ca este neintemeiata, deoarece dispozitiile art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 si art. 867 alin. 3 din Codul penal nu incalca nici o prevedere constitutionala, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modalitatile concrete de individualizare a executarii pedepselor si de a prevedea criteriile de care trebuie sa se foloseasca instantele in aplicarea acestor masuri. Discriminarea invocata de autorul exceptiei apare, in realitate, ca o masura necesara pentru atingerea scopului pedepsei. Instanta face referire in acest sens la Decizia Curtii Constitutionale nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care s-a constatat constitutionalitatea dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal.
            In conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul de vedere al Guvernului se arata ca din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal rezulta ca legiuitorul a inteles sa excluda de la beneficiul suspendarii conditionate a executarii pedepsei, al suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si al executarii pedepsei la locul de munca pe acei infractori care au savarsit infractiuni intentionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infractiunile de violenta nominalizate in texte. Prin criteriile si exceptiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executarii pedepselor nu se poate sustine ca se aduce atingere dispozitiei constitutionale din art. 16 privitoare la egalitatea in drepturi si nici prevederilor art. 4 alin. (2) din Constitutie privind egalitatea intre cetateni, deoarece dispozitiile criticate nu au legatura cu egalitatea intre cetateni, ele necontinand nici o discriminare pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau de origine sociala. Se invoca in acelasi sens Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine prevederilor constitutionale criticate, deoarece limitarea aplicarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei nu incalca nici unul dintre criteriile egalitatii in drepturi. O solutie identica a fost adoptata si prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, prin care Curtea, respingand aceeasi exceptie, precizeaza ca art. 16 alin. (1) din Constitutie consfinteste egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor. In acest fel se justifica nu numai admisibilitatea, dar si necesitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane. In concluzie, se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate privind art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 si art. 867 alin. 3 din Codul penal, in raport cu art. 4 alin. (2) si art. 16 din Constitutie, este neintemeiata.
            Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
            CURTEA,
            examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
            Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
            Desi in dispozitivul incheierii de sesizare instanta se refera la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, din examinarea cererii prin care se ridica exceptia, cerere aflata la dosarul cauzei, precum si din continutul incheierii de sesizare rezulta ca exceptia de neconstitutionalitate are ca obiect nu numai dispozitiile art. 81 alin. 3, ci si dispozitiile art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal.
            Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestor texte, care au urmatorul continut:
            - Art. 81 alin. 3 - "Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura";
            - Art. 861 alin. 3 - "Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura";
            - Art. 867 alin. 3 - "Executarea pedepsei la locul de munca nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura".
            Ca urmare a examinarii exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor legale criticate, se constata ca jurisprudenta Curtii Constitutionale este constanta, statuandu-se prin mai multe decizii ca aceste prevederi sunt constitutionale. In acest sens Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, si prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. In considerentele acestor decizii Curtea a statuat, referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ca apartin competentei exclusive a Parlamentului atat instituirea unor mijloace de individualizare a executarii pedepsei, cum este suspendarea executarii acesteia, cat si exceptiile de la aplicarea masurii respective, fara ca prin aceasta sa se incalce dispozitiile art. 4 alin. (2) si ale art. 16 din Constitutie sau alte texte constitutionale.
            De asemenea, in legatura cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, constatand cu acel prilej ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, care adopta reglementari inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executarii pedepsei, in cele doua forme ale sale, sau executarea pedepsei la locul de munca, precum si in vederea stabilirii conditiilor si a sferei de incidenta a acestor mijloace de individualizare a pedepselor.
            Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa determine o schimbare a jurisprudentei Curtii Constitutionale, urmeaza ca aceste considerente sa se aplice si in cauza de fata.
            Pe de alta parte, referitor la critica potrivit careia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste accesul cetatenilor la aplicarea masurii suspendarii executarii pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problema de control al constitutionalitatii, ci o problema de politica penala, care apartine competentei exclusive a legiuitorului, singurul care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie, poate modifica sau completa dispozitiile legale in vigoare. Aceeasi concluzie este, de altfel, cuprinsa si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a retinut ca, desi reala, nu poate fi analizata in cadrul controlului de constitutionalitate critica potrivit careia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani pana la care poate fi acordata suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in raport cu limitele speciale ale pedepsei inchisorii prevazute de Legea nr. 140/1996, reevaluare care, conform art. 58 alin. (1) din Constitutie, apartine competentei exclusive a Parlamentului.
            Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
            CURTEA
            In numele legii
            D E C I D E :
            Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 si ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, exceptie ridicata de Petre Garaiman in Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.
            Definitiva.
            Pronuntata in sedinta publica din data de 21 octombrie 1999.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
Lucian Mihai
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta


Rectificare

            In cuprinsul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 153 din 12 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, se face urmatoarea rectificare: in loc de: art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se va citi: art. 19 lit. c) din Codul muncii.