MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

P A R T E A I
Anul XII - Nr. 159    LEGI, DECRETE, HOTARÂRI SI ALTE ACTE    Luni, 17 aprilie 2000

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

            Decizie nr. 21 din 3 februarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIE nr. 21
din 3 februarie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala

Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokár Gábor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stângu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata în Dosarul nr. 20/1999 al Curtii Militare de Apel de Gheorghe Trutulescu, Ioan Suciu, Catalin Tanase, Constantin Minea, Liviu Constantin Lazar, Silviu Dimitrie Eftimie, Gabriel Negoescu, Dumitru Popescu, Valentin Vasilescu, Marian Chiata, Zenobie Ioan Aldulescu, Bogdan Corin Aldulescu, Stelian Gheorghe, Daniela Nicoleta Negoescu, Sorin Cristian Rosca, Stefan Andreias, Chahin Nizar, Hitam Silim si Jamal Al Atm.
Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 25 ianuarie 2000, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea a amânat pronuntarea pentru data de 2 februarie 2000 si apoi pentru data de 3 februarie 2000.
C U R T E A,
având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Încheierea din 11 octombrie 1999, Curtea Militara de Apel a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe Trutulescu, Ioan Suciu, Catalin Tanase, Constantin Minea, Liviu Constantin Lazar, Silviu Dimitrie Eftimie, Gabriel Negoescu, Dumitru Popescu, Valentin Vasilescu, Marian Chiata, Zenobie Ioan Aldulescu, Bogdan Corin Aldulescu, Stelian Gheorghe, Daniela Nicoleta Negoescu, Sorin Cristian Rosca, Stefan Andreias, Chahin Nizar, Hitam Silim si Jamal Al Atm. Exceptia a fost motivata prin cerere scrisa, depusa la dosarul instantei de judecata de aparatorii lui Dumitru Popescu si Sorin Cristian Rosca, iar aparatorii celorlalti autori ai exceptiei mentionati au achiesat, prin sustinerile orale, la motivele astfel invocate.
Obiectul cauzei în care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate îl constituie solutionarea apelurilor declarate împotriva Sentintei penale nr. 19 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, prin care autorii exceptiei de neconstitutionalitate au fost condamnati pentru savârsirea infractiunilor de contrabanda, complicitate la contrabanda, asocierea pentru savârsirea de infractiuni, fals, uz de fals, marturie mincinoasa, calcare de consemn si retinerea sau distrugerea de înscrisuri. Pentru dovedirea faptelor penale imputate autorilor exceptiei au fost folosite ca mijloace de proba, printre altele, si înregistrari audio si video, reglementate prin dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala.
În motivarea exceptiei autorii acesteia considera ca se impune ca dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala sa fie raportate la dispozitiile Constitutiei si la prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, tinându-se seama ca, potrivit art. 11 alin. (2) si art. 20 alin. (2) din legea fundamentala, acestea fac parte din dreptul intern si au prioritate. Potrivit prevederilor conventiei cauzele privind încalcarea drepturilor fundamentale ale omului se solutioneaza pe plan local "pentru a permite valorificarea imediata a acestor drepturi si a se evita astfel deciziile de condamnare din partea jurisdictiilor de la Strasbourg". Se sustine în continuare ca prevederile art. 6 din conventie impun statelor semnatare "garantarea unei bune justitii". În legatura cu obligatia de protectie a acestor drepturi fundamentale se invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care a stabilit, în mod constant, ca prin conventie se fixeaza doar "un nivel minim de protectie, pe care statele sunt încurajate sa îl asigure, însa nu pot coborî masurile de protectie sub acest nivel minim". În mod concret autorii exceptiei sustin ca dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala încalca prevederile art. 26 si 28 din Constitutie, care consacra dreptul la viata intima, familiala si privata si, respectiv, dreptul la secretul corespondentei, drept în care este inclus si secretul convorbirilor telefonice. În opinia autorilor exceptiei dispozitiile art. 26 si 28 din Constitutie "nu prevad posibilitatea restrângerii drepturilor garantate si pentru cazul existentei datelor sau indiciilor temeinice privind pregatirea sau savârsirea unor infractiuni avute în vedere de art. 911 din Codul de procedura penala". Pe de alta parte, mai sustin autorii exceptiei, dispozitiile legale criticate încalca si dreptul persoanei la respectarea vietii sale private si de familie, consacrat prin art. 8 din conventie, text conform caruia orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si a corespondentei sale, iar amestecul unei autoritati publice în exercitarea drepturilor fundamentale este permis numai daca este prevazut prin lege si daca acesta constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara securitatii nationale, sigurantei publice, bunastarii economice a tarii, apararii ordinii si prevenirii infractiunilor, protectiei sanatatii sau a moralei, protectiei drepturilor si libertatilor altor persoane. Or, se sustine în continuare, nu este prevazuta si conditia existentei datelor sau indiciilor temeinice privind pregatirea ori savârsirea unor infractiuni pentru care urmarirea penala se face din oficiu, asa cum prevad dispozitiile legale criticate. Nici dispozitiile art. 26 si 28 din Constitutie nu prevad ca, în cazul în care exista asemenea date sau indicii, este permis amestecul autoritatilor publice în exercitarea drepturilor la viata intima, familiala si privata si la secretul corespondentei. Prin urmare, drepturile fundamentale mentionate nu pot fi restrânse.
Se arata totodata ca dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala nu numai ca sunt neconstitutionale, dar ele lasa loc arbitrariului, afectând însasi substanta dreptului. În sprijinul acestei sustineri este invocata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care în cazul "malone contra regatului unit", 1985, a statuat ca statele semnatare ale conventiei trebuie ca, în dreptul lor intern, sa ofere protectie indivizilor împotriva amestecului arbitrar al puterii publice în exercitiul drepturilor garantate de dispozitiile art. 8 pct. 1 din conventie.
Autorii exceptiei critica dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala si pentru faptul ca acestea, datorita necorelarii lor cu dispozitiile art. 26 si 28 din Constitutie si cu cele ale art. 8 din conventie, "sunt eliptice, de natura sa dea nastere la interpretari abuzive". Se arata ca înregistrarile audio si video se efectueaza cu autorizatia procurorului pentru durata de pâna la cel mult 30 de zile, autorizatia putând fi prelungita de procuror pentru acelasi numar de zile. În opinia autorilor exceptiei dispozitiile legale criticate nu contin garantii procesual penale care sa stavileasca abuzurile si sa ofere cadrul legal persoanei interesate sa conteste legalitatea înregistrarilor, în sensul de a se verifica daca au fost respectate dispozitiile legale privind înregistrarea si certificarea înregistrarilor. Se precizeaza ca singura posibilitate a celui vatamat, în mod nejustificat, prin activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice, dispusa prin mandat, este aceea de a se adresa cu plângere, în temeiul art. 278 din Codul de procedura penala, prim-procurorului sau procurorului ierarhic superior, dupa caz. Se apreciaza ca un asemenea control a posteriori este insuficient pentru a garanta legalitatea înregistrarilor, având în vedere ca procedura de autorizare a acestor operatiuni este data în competenta exclusiva a procurorului desemnat fie de prim-procurorul parchetului de pe lânga curtea de apel, fie de procurorul general, fara sa existe un control din partea altui organ. Se sustine ca lipsa unui control jurisdictional al înregistrarilor audio-video, chiar daca un asemenea control este posibil numai dupa finalizarea lor, reprezinta o încalcare a dispozitiilor art. 21 din Constitutie, privitoare la accesul liber la justitie. Pe de alta parte, dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale si pentru ca acorda posibilitatea procurorului sa îsi prelungeasca propria masura de autorizare. Acest atribut se impune sa apartina "unei persoane independente, respectiv unui judecator".
Se mai arata ca dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala nu reglementeaza obligatia organului de urmarire penala si a procurorului de a depune în dosarul penal acele acte si materiale care au fost avute în vedere de procuror atunci când a acordat sau a prelungit autorizatia de înregistrare, în scopul de a se putea verifica legalitatea autorizarii. De asemenea, aceleasi dispozitii nu reglementeaza masuri de precautie, astfel încât înregistrarile efectuate sa fie "intacte si complete, [...] în scopul de a fi controlate, eventual, de catre judecatori si de catre aparare".
Se sustine, în alta ordine de idei, ca dispozitiile legale criticate au permis Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie si Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti sa încalce drepturile fundamentale prevazute la art. 21, 26 si 28 din Constitutie, prin aceea ca:
- Serviciul Român de Informatii si Serviciul de Informatii Externe au refuzat sa puna la dispozitie celor interesati documentatia în baza careia au solicitat si au obtinut autorizatia de interceptare, pentru a se putea verifica legalitatea actiunii;
- procurorul a refuzat sa puna la dispozitie inculpatilor, avocatilor si judecatorilor, cu ocazia judecatii, documentatia în baza careia s-a acordat autorizatia de interceptare si astfel a fost imposibil sa se verifice legalitatea actiunii;
- Serviciul de Informatii Externe a prezentat Parchetului Militar acte din care au fost scoase diverse pasaje, necomunicând interceptarile integrale nici la cererea tribunalului, iar procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea Militara de Apel a prezentat tribunalului note de constatare a unor convorbiri telefonice înregistrate neautorizat sau vadit fragmentate prin scoaterea unor pasaje;
- Tribunalul a refuzat sa verifice cum a intrat Parchetul în posesia unor tabele telefonice din retelele telefonice G.S.M. "dialog" sau "connex".
Instanta de judecata, exprimându-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, considera, în principiu, ca ridicarea acesteia este admisibila, întrucât în cauza "exista dovezi din care rezulta ca au fost luate masuri, au fost desfasurate activitati si s-au întocmit acte cu caracter de proba în temeiul art. 90 alin. 2 si la art. 91 din Codul de procedura penala". Cadrul general al activitatilor privind interceptarile convorbirilor telefonice este reglementat prin dispozitiile Codului de procedura penala care constituie si temeiul legal pentru folosirea ca probe în procesul penal a datelor obtinute. Se apreciaza ca, întrucât în baza dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala s-au facut acte procesuale si s-au administrat probe pe baza carora s-a întocmit actul de sesizare, solutionarea cauzei depinde de acestea. Instanta considera ca aceste dispozitii sunt constitutionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) din legea fundamentala, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege - astfel cum este, în speta, Codul de procedura penala - si numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, desfasurarea instructiei penale si alte finalitati expres enumerate.
În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca sustinerea privind încalcarea dispozitiilor art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este nefondata, întrucât, conform pct. 2 al art. 8, "o ingerinta în exercitarea libertatii de comunicare este admisibila daca vizeaza, printre altele: protejarea securitatii nationale, a ordinii publice si pentru prevenirea faptelor penale". În acest sens se invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, concretizata în cauzele: "Klass si altii contra Germaniei", 1978, "Malone contra Regatului Unit", 1985, "huvig contra frantei", 1990. Asadar, datele sau indiciile temeinice la care fac trimitere dispozitiile art. 911 din Codul de procedura penala sunt incluse în motivele pentru care, în conformitate cu art. 8 din conventie, se poate dispune interceptarea convorbirilor telefonice. În ceea ce priveste sustinerea ca dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale pentru ca nu prevad obligarea organelor de urmarire penala sa depuna la dosar probele pe care s-au întemeiat atunci cînd s-a dispus prelungirea autorizatiei de înregistrare, precum si în ceea ce priveste invocarea unor împrejurari ivite în cursul judecatii, de natura sa aduca atingere drepturilor apararii, Guvernul apreciaza ca problemele ridicate nu reprezinta o critica de neconstitutionalitate, ele tinând de modul de aplicare a legii. Se mai arata ca sunt nefondate si sustinerile privind încalcarea prevederilor art. 26 si 28 din Constitutie, întrucât dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala îndeplinesc conditiile cerute de art. 49 din Constitutie pentru restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, respectiv legalitatea masurii, scopul acesteia vizând desfasurarea instructiei penale, precum si proportionalitatea masurii cu situatia care a determinat-o.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
Cu ocazia dezbaterilor în fata Curtii Constitutionale autorii exceptiei de neconstitutionalitate au adus noi argumente în motivarea aspectelor de neconstitutionalitate, care, în esenta, au urmatorul continut:
1. Cu privire la restrângerea exercitiului dreptului la secretul corespondentei unii reprezentanti ai autorilor exceptiei au sustinut ca exercitiul acestui drept nu poate fi restrâns, deoarece art. 28 din Constitutie stabileste fara echivoc ca el este inviolabil si nu prevede nici o limitare speciala a acestei garantii fundamentale. Faptul ca în structura Constitutiei textul art. 49, privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, este situat la sfârsitul cap. II, referitor la drepturile si libertatile fundamentale, din cadrul titlului II, creeaza aparenta ca ar putea fi restrâns oricare dintre drepturi si libertati. Însa, de exemplu, dispozitiile art. 22 din Constitutie, care consacra dreptul la viata si integritate fizica si psihica, prevad ca acest drept nu poate fi restrâns, el fiind garantat în mod neconditionat. De asemenea, se sustine ca nu poate fi restrâns exercitiul dreptului la protectia copiilor si a tinerilor sau exercitiul dreptului la protectia persoanelor cu handicap, drepturi consacrate de art. 45 si 46 din Constitutie. Atunci când legiuitorul constituant a voit sa restrânga exercitiul unor drepturi, a enuntat si cazurile de restrângere ori a prevazut ca se vor stabili prin lege limitele si conditiile de exercitare în chiar textul prin care le-a consacrat. Astfel, exercitiul dreptului la libertatea individuala, precum si exercitiul dreptului la inviolabilitatea domiciliului, prevazute la art. 23 si 27 din Constitutie, pot fi restrânse în conditiile prevazute cumulativ la art. 23 si 49, respectiv la art. 27 si 49 din legea fundamentala. Dispozitiile art. 40 din Constitutie, care consacra dreptul la greva, prevad ca "Legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept [...]". S-a mai sustinut ca legiuitorul constituant nu a lasat la libera apreciere a legiuitorului ordinar posibilitatea de a restrânge exercitiul oricaruia dintre drepturile fundamentale, ci a precizat expres posibilitatea restrângerii prin lege a exercitiului unor drepturi, atunci când a considerat necesara masura restrângerii, în conditiile prevazute la art. 49 din Constitutie.
Alti reprezentanti ai autorilor exceptiei au considerat ca exercitiul drepturilor prevazute la art. 26 si 28 din Constitutie poate fi restrâns prin ingerinta autoritatii publice în scopul înregistrarii convorbirilor telefonice, însa numai în cadrul procesului penal, care se declanseaza prin acte procedurale. Astfel, în temeiul art. 21 din Constitutie, persoana lezata s-ar putea plânge ca nu au existat date si indicii temeinice care sa justifice masura luata.
2. S-a mai sustinut cu ocazia dezbaterilor ca restrângerea exercitiului dreptului la secretul convorbirilor telefonice ataca însasi substanta dreptului, fiind încalcat principiul proportionalitatii prevazut la art. 49 alin. (2) din Constitutie.
3. Cu privire la cerinta care izvoraste din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru ca ingerinta autoritatii publice în exercitarea unor drepturi sa fie considerata prevazuta de lege s-a aratat ca trebuie ca norma interna care constituie baza legala a ingerintei sa fie suficient de accesibila si previzibila. Or, dispozitiile legale criticate nu sunt suficient de precise si ele nu prevad garantii adecvate. S-a invocat practica jurisdictionala a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în cazurile "Huvig contra Frantei", 1990, si "Kruslin contra Frantei", 1990, ca legile care autorizeaza ascultarea convorbirilor telefonice trebuie sa fie redactate în termeni "deosebit de precisi", tinând seama ca procedeele tehnice utilizate se perfectioneaza rapid.
4. Cu privire la lipsa unor garantii din cuprinsul dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala, care sa ofere protectie contra abuzurilor autoritatilor publice, s-a sustinut ca dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, pentru ca nu cuprind enumerarea cazurilor în care este admisa interceptarea convorbirilor telefonice, permitând astfel ca aceasta masura sa poata fi luata arbitrar. De asemenea, s-a aratat ca aceleasi dispozitii nu contin nici o garantie procesual penala, întrucât, potrivit art. 278 din Codul de procedura penala, plângerea contra actelor procurorului se rezolva pe linie ierarhica, în cadrul organizatoric al parchetelor. Prin Decizia nr. 486/1997 Curtea Constitutionala a constatat ca aceste dispozitii sunt constitutionale numai în masura în care nu-l opresc pe cel nemultumit de solutionarea unei astfel de plângeri sa se adreseze justitiei. Aceasta decizie însa a fost pronuntata ulterior interceptarii convorbirilor telefonice efectuate în cauza, iar efectele sale, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constitutie, se produc numai pentru viitor, asa încât persoanele interesate, parti în proces, nu au putut la acel moment al interceptarii sa se adreseze justitiei.
5. În temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-a solicitat extinderea exceptiei de neconstitutionalitate si asupra dispozitiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedura penala, potrivit carora expertizele de specialitate se pot efectua de un laborator medico-legal, de un laborator de expertiza sau de un institut de specialitate. S-a considerat ca în fata instantei de fond se impune sa se efectueze o expertizare a vocii si a vorbirii, înregistrata pe banda magnetica, de catre Institutul National de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., înfiintat prin Hotarârea Guvernului nr. 368/1998, adaugându-se însa ca acest institut nu are dotarea necesara pentru identificarea vocii inculpatilor si, prin urmare, nu exista garantii pentru a înlatura arbitrariul în procesul penal.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile partilor, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala, cuprinse în titlul III cap. II sectiunea V1 "înregistrarile audio sau video", care reglementeaza înregistrarile audio sau video ca mijloace de proba, în sensul dispozitiilor art. 64 din acelasi cod, dispozitii potrivit carora: "Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declaratiile învinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, înscrisurile, înregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele."
Dispozitiile legale criticate au urmatorul cuprins:
- Art. 911: "Înregistrarile pe banda magnetica ale unor convorbiri efectuate cu autorizarea motivata a procurorului desemnat de prim-procurorul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel, în cazurile si în conditiile prevazute de lege, daca sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savârsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se face din oficiu, iar interceptarea este utila, pentru aflarea adevarului, pot servi ca mijloace de proba, daca din continutul convorbirilor înregistrate rezulta fapte sau împrejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.
Autorizarea procurorului se da pentru durata necesara înregistrarii, pâna la cel mult 30 de zile, în afara de cazul în care legea dispune altfel. Autorizarea poate fi prelungita în aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depasi 30 de zile.
Înregistrarile prevazute în alin. 1 pot fi facute si la cererea motivata a persoanei vatamate privind comunicarile ce-i sunt adresate, cu autorizarea procurorului anume desemnat de procurorul general.";
- Art. 91: "Despre efectuarea înregistrarilor mentionate în art. 911, organul de urmarire penala întocmeste un proces-verbal în care se mentioneaza autorizatia data de procuror pentru efectuarea interceptarii, numarul sau numerele posturilor telefonice între care se poarta convorbirile, numele persoanelor care le poarta, daca sunt cunoscute, data si ora fiecarei convorbiri în parte si numarul de ordine al rolei sau casetei pe care se face imprimarea. Convorbirile înregistrate sunt redate integral în forma scrisa si se ataseaza la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de catre organul de urmarire penala, verificat si contrasemnat de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala în cauza. La procesul-verbal se ataseaza, de asemenea, caseta sau rola care contine înregistrarea convorbirii, în original, sigilata cu sigiliul organului de urmarire penala.";
- Art. 911: "Modalitatile si conditiile de efectuare a înregistrarilor aratate în art. 911 si 91 sunt aplicabile si în cazul oricarei alte înregistrari a convorbirilor pe banda magnetica, autorizate conform legii.";
- Art. 91: "Dispozitiile art. 911 sunt aplicabile si în cazul înregistrarii de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevazuta în art. 91, cu exceptia redarii în forma scrisa, dupa caz.";
- Art. 91: "Mijloacele de proba prevazute în prezenta sectiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu.
Înregistrarile prevazute în prezenta sectiune, prezentate de parti, pot servi ca mijloace de proba, daca nu sunt interzise de lege."
Autorii exceptiei sustin ca aceste dispozitii legale sunt neconstitutionale în principal pentru ca sunt contrare prevederilor art. 21, 26, 28 si 49 alin. (2) din Constitutie, precum si prevederilor art. 6, 8, 17, 18 si 60 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Prevederile constitutionale invocate în motivarea exceptiei au urmatorul cuprins:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept.";
- Art. 26: "(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea însasi, daca nu încalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.";
- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";
- Art. 49: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii."
Dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, invocate în motivarea exceptiei, au urmatorul cuprins:
- Art. 6: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotarî fie asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii în materie penala îndreptate împotriva sa. Hotarârea trebuie sa fie pronuntata în mod public, dar accesul în sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului, pe întreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia, în interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun sau în masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci când, în împrejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.
2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovatia sa va fi legal stabilita.";
- Art. 8: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui drept decât în masura în care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.";
- Art. 17: "Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decât acelea prevazute de aceasta conventie.";
- Art. 18: "Restrângerile care, în termenii prezentei conventii, sunt aduse respectivelor drepturi si libertati nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevazute.";
- Art. 60: "Nici o dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte."
De asemenea, în examinarea constitutionalitatii textelor legale Curtea ia în considerare si prevederile art. 20 din Constitutie, potrivit carora: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale."
Totodata Curtea are în vedere si prevederile art. 11 din Constitutie, potrivit carora: "(1) Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."
În ceea ce priveste obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea observa ca, desi autorii exceptiei sustin neconstitutionalitatea întregii sectiuni V1 a titlului III din Codul de procedura penala, totusi, din analiza argumentelor invocate în motivarea exceptiei rezulta ca în realitate sunt criticate numai dispozitiile art. 911, respectiv: posibilitatea autorizarii de catre procuror a înregistrarii pe banda magnetica a unor convorbiri efectuate; posibilitatea prelungirii autorizatiei; nereglementarea caii de atac în justitie împotriva autorizatiei date de procuror sau a prelungirii acesteia; neobligarea organului de urmarire penala la depunerea probelor avute în vedere la solicitarea si la autorizarea înregistrarii. Articolele urmatoare din sectiunea V1 reglementeaza conditiile de forma ale înregistrarilor, ale certificarii autenticitatii si ale redarii acestora, obligativitatea modalitatilor si conditiilor de efectuare a înregistrarilor prevazute la art. 911 si în cazul oricarei alte înregistrari a convorbirilor, ca si în cazul înregistrarii de imagini, precum si posibilitatea supunerii expertizei tehnice a mijloacelor de proba prevazute în sectiunea V1. De altfel, în cauza în care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate au fost folosite ca mijloace de proba numai înregistrari pe banda magnetica ale unor convorbiri interceptate, iar modul concret în care în speta au fost realizate interceptarea, înregistrarea si redarea convorbirilor nu constituie o problema care sa fie supusa controlului de constitutionalitate a legilor, ci este o problema de aplicare a legii, asupra careia Curtea Constitutionala nu se poate pronunta, aceasta ramânând în competenta instantei judecatoresti care solutioneaza procesul penal.
Examinând continutul prevederilor legale criticate prin exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, "România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate". Apararea eficienta a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri si în conditii riguros reglementate, restrângerea exercitiului chiar si al unor drepturi si libertati fundamentale.
Curtea retine, de asemenea, ca interceptarea si înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fara acordul persoanei vizate, constituie, într-adevar, o restrângere a exercitiului dreptului la respectarea si ocrotirea de catre autoritatile publice a vietii intime, familiale si private, precum si a exercitiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor si al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) si art. 28 din Constitutie. Pe de alta parte însa, Curtea mai constata ca însasi Constitutia prevede la art. 49 posibilitatea restrângerii exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, în cazuri si în conditii limitativ si precis determinate. Sub acest aspect respectarea conditiilor stabilite de Constitutie pentru restrângerea exercitiului drepturilor consacrate prin art. 26 alin. (1) si art. 28, precum si asigurarea garantiilor împotriva unor îngradiri abuzive ale exercitiului drepturilor respective rezulta din analiza redactarii textelor de lege criticate.
a) Astfel conditia restrângerii exercitiului dreptului "numai prin lege" se reflecta prin însusi faptul reglementarii acesteia, în detalii, prin sectiunea V1 a titlului III din Codul de procedura penala, care, ca natura juridica, este o lege.
b) Conditia ca restrângerea exercitiului dreptului sa fie impusa pentru "desfasurarea instructiei penale" este îndeplinita prin indicarea în alin. 1 al art. 911 din Codul de procedura penala a cerintei ca autorizarea înregistrarii convorbirilor sa se faca numai "daca sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savârsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se face din oficiu, iar interceptarea este utila, pentru aflarea adevarului", precum si a cerintei ca pot servi ca mijloace de proba numai înregistrarile din al caror continut "rezulta fapte sau împrejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului".
c) Conditia proportionalitatii este în mod evident îndeplinita, daca se are în vedere importanta valorilor aparate împotriva infractiunilor, valori prevazute la art. 1 din Codul penal ("Legea penala apara, împotriva infractiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si întreaga ordine de drept"), valori raportate la gradul de restrângere a exercitiului unor drepturi pentru potentialii infractori, iar faptul ca însasi existenta dreptului sau a libertatii nu este atinsa rezulta din dispozitiile alin. 2 al art. 911 din Codul de procedura penala, potrivit carora restrângerea nu poate fi decât vremelnica, autorizarea interceptarii si înregistrarii convorbirilor acordându-se doar pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate.
Examinând sustinerile autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, referitoare la lipsa garantiilor procedurale pentru prevenirea sau înlaturarea eventualelor abuzuri în aplicarea dispozitiilor legale criticate, Curtea Constitutionala constata ca acestea nu sunt întemeiate. Într-adevar, în textele art. 911-915 din Codul de procedura penala sunt prevazute suficiente garantii, prin reglementarea în detaliu a justificarii emiterii autorizatiei, a conditiilor si a modalitatilor de efectuare a înregistrarilor, a consemnarii si certificarii autenticitatii convorbirilor înregistrate, a redarii integrale a acestora, iar eventuala nerespectare de catre organul de urmarire penala a acestor reglementari nu constituie, astfel cum s-a mai aratat anterior, o problema de constitutionalitate a textelor legale, ci una de aplicare a lor, ceea ce însa excede competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit tezei a doua a alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicata, "Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra întelesului sau contrar Constitutiei". Asa fiind, examinarea si solutionarea acestor aspecte sunt de competenta exclusiva a instantei de judecata învestite cu solutionarea procesului penal.
În lumina dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie Curtea constata, de asemenea, ca dispozitiile legale criticate nu încalca nici prevederile actelor internationale aplicabile în materie.
De altfel, în cadrul preocuparilor pentru perfectionarea legislatiei, inclusiv sub aspectul realizarii reformei procedurii penale, dispozitiile art. 911-915 au fost introduse în Codul de procedura penala prin Legea nr. 141/1996 tocmai în scopul punerii de acord a reglementarilor interne cu reglementarile internationale pertinente.
Astfel Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale admite prin prevederile art. 8 pct. 2 amestecul unei autoritati publice în exercitarea dreptului la respectarea vietii private si familiale a persoanei, a domiciliului sau si a corespondentei sale, "în masura în care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale [...]". Culegerea de informatii si date cu privire la pregatirea savârsirii unor infractiuni sau la derularea actiunilor cu caracter infractional se realizeaza, fara îndoiala, în scopul "desfasurarii instructiei penale" (chiar daca se face anterior momentului începerii urmaririi penale) si constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de "prevenire a faptelor penale".
Art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata si promulgata de Adunarea generala a O.N.U. prin Rezolutia nr. 217A (III) din 10 decembrie 1948, prevede ca "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viata sa particulara, în familia sa, în domiciliul sau ori în corespondenta, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri". Acelasi document international prevede însa, la pct. 2 al art. 29, ca "În exercitarea drepturilor si libertatilor sale fiecare persoana este supusa numai îngradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurarii recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti si în vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica".
În examinarea exceptiei de neconstitutionalitate Curtea Constitutionala are în vedere, de asemenea, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului privind supravegherea secreta a comunicatiilor postale si telefonice, în conformitate cu dispozitiile art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, în cazul " Klass si altii contra Germaniei", 1978, curtea europeana a drepturilor omului a statuat ca "puterea de a supraveghea în secret cetatenii este o caracteristica a statului politist si nu este tolerata de catre conventie decât în masura strict necesara apararii institutiilor democratice". S-a considerat totodata ca legislatia trebuie sa aiba un scop legitim, privit din perspectiva conventiei, si anume "de a proteja securitatea nationala si de a asigura apararea ordinii si prevenirea infractiunilor". De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca "societatile democratice sunt amenintate în zilele noastre de forme foarte complexe de spionaj si de terorism, astfel încât statul trebuie sa fie capabil, pentru a combate eficient aceste amenintari, sa supravegheze în secret elementele subversive care opereaza pe teritoriul sau. Ea trebuie deci sa admita ca existenta unor dispozitii legislative care acorda puteri de supraveghere secreta a corespondentei, a trimiterilor postale si a telecomunicatiilor este necesara într-o societate democratica, pentru securitatea nationala ori apararea ordinii si pentru prevenirea infractiunilor".
Celelalte cazuri din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, invocate de autorii exceptiei, nu confirma neconstitutionalitatea dispozitiilor legale criticate. Într-adevar, Curtea europeana a statuat în cazul "malone contra regatului unit", 1985, ca si în cazurile "kruslin contra frantei", 1990, si "Huvig contra Frantei", 1990, ca legea care prevede posibilitatea unor ingerinte ale autoritatilor publice în viata intima, familiala si privata a persoanei ori în secretul corespondentei sale, respectiv restrângerea exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, trebuie sa aiba "suficienta claritate pentru a da individului o protectie adecvata împotriva arbitrarului" si sa fie accesibila "pentru persoana în cauza, care, în plus, trebuie sa poata sa-i prevada consecintele în privinta sa". Din perspectiva acestor statuari Curtea Constitutionala constata ca textele art. 911-915 din Codul de procedura penala sunt clare si contin garantii corespunzatoare împotriva interpretarii si aplicarii lor arbitrare, precum si ca, fiind publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, orice cetatean are posibilitatea sa ia cunostinta de ele si sa prevada consecintele ce decurg din lege.
Curtea, trecând la examinarea sustinerilor autorilor exceptiei, potrivit carora dispozitiile legale criticate încalca prevederile art. 21 din Constitutie, deoarece nu permit accesul liber în justitie printr-o cale de atac împotriva autorizatiei date de procuror, constata ca nici acestea nu pot fi retinute. Într-adevar, posibilitatea atacarii în justitie a unei masuri dispuse de procuror în timpul urmaririi penale presupune comunicarea masurii respective catre persoana vizata. Or, dupa cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cazul "klass si altii contra germaniei", 1978, "faptul de a nu informa pe cel interesat la terminarea supravegherii [...] nu ar putea fi incompatibil cu art. 8, întrucât tocmai aceasta abtinere este aceea care asigura eficienta masurii".
De altfel, legislatia procedurala penala româna asigura controlul prin justitie si în acest domeniu. Instanta de judecata careia i se prezinta ca mijloace de proba înregistrari ale convorbirilor sau înregistrari de imagini are datoria sa examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalitatii si temeiniciei autorizarii si efectuarii înregistrarilor. De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala, orice persoana care se considera lezata în drepturile sau interesele sale prin actele sau masurile luate ori dispuse de procuror poate introduce plângere pe cale ierarhica în sistemul organelor Ministerului Public. În plus, pe baza Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, referitoare la constitutionalitatea dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, s-a deschis calea actiunii în justitie pentru persoana nemultumita de modul de solutionare a plângerii sale în cadrul ierarhiei organelor Ministerului Public, în cauzele care nu ajung în fata instantelor de judecata, facându-se aplicarea în mod direct a prevederilor art. 21 din Constitutie.
În sfârsit, Curtea analizeaza solicitarea formulata de aparatorii unora dintre autorii exceptiei, cu ocazia dezbaterii cauzei la Curtea Constitutionala, în sensul de a se extinde controlul de constitutionalitate, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, si asupra dispozitiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedura penala, întrucât nici un institut de specialitate din tara nu are în prezent dotarea tehnica necesara pentru a putea efectua expertizarea înregistrarilor audio sau video, în special expertizarea autenticitatii vocii. Sub acest aspect Curtea constata ca o asemenea cerere nu poate fi primita din trei motive. În primul rând, pentru ca, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si cu cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, exceptiile de neconstitutionalitate a unor legi sau ordonante ori a unor dispozitii ale acestora pot fi ridicate doar în fata instantelor de judecata, iar nu si direct în fata Curtii Constitutionale. În al doilea rând, pentru ca extinderea controlului de constitutionalitate, conform dispozitiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, se poate face doar în cazul admiterii exceptiei ridicate în fata unei instante de judecata, Curtea Constitutionala urmând a se "pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate în sesizare", iar în cauza de fata exceptia de neconstitutionalitate nu este admisa nici cu privire la textele de lege criticate prin sesizare. În al treilea rând, Curtea retine ca existenta sau inexistenta dotarilor tehnice, precum si posibilitatea sau imposibilitatea efectuarii unei expertizari concludente sunt probleme care vizeaza modul de punere în aplicare a prevederilor legale, iar nu constitutionalitatea acestora. De altfel, instanta de judecata, la cererea oricareia dintre parti sau din oficiu, poate dispune expertizarea înregistrarilor, iar în functie de pertinenta concluziilor expertizei apreciaza daca si în ce masura înregistrarile vor fi admise ca mijloc de proba pentru solutionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 21, 26, 28, 49, al art. 58 alin. (2), al art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-915 din Codul de procedura penala, ridicata în Dosarul nr. 20/1999 al Curtii Militare de Apel de Gheorghe Trutulescu, Ioan Suciu, Catalin Tanase, Constantin Minea, Liviu Constantin Lazar, Silviu Dimitrie Eftimie, Gabriel Negoescu, Dumitru Popescu, Valentin Vasilescu, Marian Chiata, Zenobie Ioan Aldulescu, Bogdan Corin Aldulescu, Stelian Gheorghe, Daniela Nicoleta Negoescu, Sorin Cristian Rosca, Stefan Andreias, Chahin Nizar, Hitam Silim si Jamal Al Atm.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata în sedinta publica din data de 3 februarie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent sef,
Claudia Miu