Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000 referitoare la exceptia  de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171  alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã

            Decizia nr. 24 din 10 februarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal

            1.152/1999. - Ordin al ministrului apelor, pãdurilor si  protectiei mediului pentru aprobarea Metodologiei de calcul al pretului terenului, al chiriei, al contravalorii pierderii de crestere si al celorlalte cheltuieli determinate de scoaterea definitivã sau temporarã a unor terenuri din fondul forestier national, precum si de finantare si executare a lucrãrilor de reinstalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, pe terenurile ocupate temporar

            2.013. - Ordin al ministrului culturii privind aprobarea criteriilor generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice

            Lucian Mihai - presedinte
            Costica Bulai - judecator
            Constantin Doldur - judecator
            Kozsokár Gábor - judecator
            Ioan Muraru - judecator
            Nicolae Popa - judecator
            Lucian Stangu - judecator
            Florin Bucur Vasilescu - judecator
            Romul Petru Vonica - judecator
            Iuliana Nedelcu - procuror
            Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

            Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 ali. 2 si 3 din codul de procedurã penalã, ridicatã de Daniela Astefãnoaie în Dosarul nr. 865/1999 al Tribunalului Constanta - Sectia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrtile, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, arãtând cã dreptul la apãrare nu trebuie confundat cu dreptul la asistentã juridicã obligatorie. Astfel, dreptul la apãrare este garantat în toate cazurile, iar dreptul la asistentã juridicã obligatorie este prevãzut pentru situatiile în care se considerã cã este necesar. Afirmatia cã prevederile art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstitutionale deoarece nu prevãd asistenta juridicã obligatorie în toate cazurile este lipsitã de temei, atâta vreme cât dreptul la asistentã juridicã este garantat.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Tribunalul Constanta - Sectia penalã, prin Încheierea din 1 iulie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 865/1999, a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Daniela Astefãnoaie.
În motivarea exceptiei autorul acesteia sustine cã dispozitiile legale criticate sunt în vãditã contradictie cu art. 24 din Constitutie privitor la garantarea dreptului la apãrare. Retinând prevederea constitutionalã potrivit cãreia dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului penal, autorul exceptiei criticã dispozitiile legale mentionate pentru faptul cã nu prevãd asistenta juridicã obligatorie în faza urmãririi penale, în cazul în care legea prevede, pentru infractiunea sãvârsitã, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când inculpatul nu îsi poate face singur apãrarea. Se porneste de la importanta urmãririi penale, în care se strâng probele necesare cu privire la existenta infractiunilor, identificarea fãptuitorilor si rãspunderea acestora. În ceea ce priveste situatia în care inculpatul nu îsi poate face singur apãrarea, se aratã cã nu existã argumente logice care sã justifice un tratament juridic diferentiat, dupã cum procesul se aflã în faza de judecatã sau în faza de urmãrire penalã.
Exprimându-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, instanta apreciazã cã limitarea, prin dispozitiile art. 173 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, a cazurilor de asistentã juridicã obligatorie în faza urmãririi penale, în raport cu cele prevãzute ca fiind obligatorii numai în fata judecãtii, se încalcã dreptul la apãrare garantat prin dispozitiile art. 24 din Constitutie. De asemenea, este posibil ca învinuitul sau inculpatul, desi îsi dã seama cã nu îsi poate face singur apãrarea, sã nu aibã posibilitatea de a-si angaja un apãrãtor încã din faza urmãririi penale, ceea ce, având în vedere importanta fazei urmãririi penale pentru culegerea probelor necesare solutionãrii cauzei, constituie o încãlcare a dreptului constitutional la apãrare. Bazatã pe aceste constatãri, instanta conchide cã exceptia de neconstitutionalitate este întemeiatã.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvetnului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se aratã cã exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã. Art. 24 din Constitutie, privitor la dreptul la apãrare, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, care prevede cã învinuitul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de un apãrãtor în tot cursul urmãririi penale si al judecãtii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunbstintã acest drept. Astfel, Constitutia si Codul de procedurã penalã consacrã dreptul la asistentã juridicã, drept de care persoana se poate folosi sau nu. Nu este vorba despre o obligatie a organelor judiciare de a asigura asistentã juridicã, fapt ce rezultã din art. 24 alin. (2) din Constitutie, care se referã la avocatul ales, si din art. 171 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Cazurile de asistentã juridicã obligatorie sunt limitativ arãtate la alin. 2 si 3 ale art. 171 din Codul de procedurã penalã, regula fiind cã asistenta juridicã este facultativã. De aceea, nu este necesar ca situatiile în care se impune asistenta juridicã obligatorie sã fie aceleasi atât în faza de urmãrire penalã, cât si în faza judecãtii, rãmânând la latitudinea legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, aprecierea asupra creãrii unui nou caz de asistentã juridicã obligatorie. Afirmatia cã aceastã reglementare diferitã încalcã dreptul la apãrare este contrazisã de numeroasele garantii procesuale de care învinuitul sau inculpatul beneficiazã în cursul urmãririi penale, indiferent dacã asistenta juridicã este obligatorie sau facultativã. Cu privire la afirmatia instantei despre imposibilitatea inculpatului de a-si angaja apãrãtor în cursul urmãririi penale, în punctul de vedere al Guvernului se aratã cã institutia asistentei juridice obligatorii nu se confundã cu aceea a asistentei juridice gratuite. Pentru situatia în care învinuitul sau inculpatul nu dispune de mijloace pentru a-si angaja un avocat, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 63 cã baroul asigurã asistenta judiciarã în toate cazurile în care asistenta este obligatorie, precum si, la cererea organelor judiciare sau ale administratiei publice, în cazurile în care acestea apreciazã cã persoanele se gãsesc în imposibilitatea vãditã de a plãti onorariul. În concluzie, se aratã în punctul de vedere al Guvernului, dreptul la apãrare consacrat de Constitutie include dreptul la asistentã juridicã, dar nu presupune, în mod automat, dreptul la asistentã juridicã obligatorie.
Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, sustinerile autorului exceptiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutiorialã a fost legal sesizatã si este competentã sã se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Textele legale criticate ca fiind neconstitutionale sunt urmãtoarele:
- Art. 171 alin. 2: "Asistenta juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de învãtãmânt, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în altã cauzã" ;
- Art. 171 alin. 3: "În cursul judecãtii asistenta juridicã este obligatorie si în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanta apreciazã cã inculpatul nu si-ar putea face singur apãrarea. "
Aceste texte ale Codului de procedurã penalã sunt considerate contrare art. 24 din Constitutie, care are urmãtorul continut: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrtile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Examinând exceptia de necanstitutionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Dreptul la apãrare prevãzut în art. 24 din Constitutie este pe deplin respectat prin dispozitiile art. 171 din Codul de procedurã penalã, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale si al judecãtii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunostintã acest. drept. Dispozitiile criticate au urmãtorul cuprins: "Învinuitul sau
inculpatul are dreptul sã fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale si al judecãtii, iar organele judiciare sunt obligate sã-i aducã la cunostintã acest drept". Aceste prevederi legale reglementeazã dreptul la apãrare statuat prin dispozitiile art. 24 alin. (2) din Constitutie si obligã organele judiciare sã aducã la cunostintã acest drept învinuitului sau inculpatului, care poate decide asupra utilizãrii acestuia.
În anumite cazuri, în care învinuitul sau inculpatul se aflã în situatii deosebite, legea a prevãzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedurã penalã, 8 cazuri de asistentã juridicã obligatorie, atât în faza urmãririi penale, cât si în faza judecãtii, iar în alin. 3, alte douã cazuri, dar numai pentru faza judecãtii.
Curtea constatã cã dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenta juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileste si cazurile în care se considerã cã este necesar. Întrucât legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu si pe cel la asistentã juridicã obligatorie, Curtea considerã cã stabilirea cazurilor
în care aceasta din urmã este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate sustine cã dispozitiile art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstitutionale numai pentru cã nu prevãd cã asistenta juridicã este obligatorie în toate cazurile, iar în ceea ce priveste alin. 3, si în cursul urmãririi penale, câtã vreme exercitarea dreptului la asistentã juridicã este garantatã.
2. Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã Curtea Constitutionalã s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999. Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate prin care se aduceau dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã aceleasi critici ca si în cauza de fatã, si anume cã nu se prevede, pentru cazurile acolo mentionate, asistenta juridicã obligatorie si în faza urmãririi penale. Argumentele folosite pentru respingerea exceptiei de neconstitutionalitate sunt valabile si în cauza de fatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 .alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Daniela Astefãnoaie în Dosarul nr. 865/1999 al Tribunalului Constanta - Sectia penalã.
Definitivã si obligatorie.
Pronuntatã în sedinta publicã din data de 20 ianuarie 2000.

            Lucian Mihai - presedinte
            Costicã Bulai - judecãtor
            Constantin Doldur - judecãtor
            Kozsokár Gábor - judecãtor
            Ioan Muraru - judecãtor
            Nicolae Popa - judecãtor
            Lucian Stângu - judecãtor
            Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
            Romul Petru Vonica - judecãtor
            Iuliana Nedelcu - procuror
            Doina Suliman - magistrat-asistent

            Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucuresti în Dosatul nr. 2.590/1999 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucuresti.
La apelul nominal rãspunde consilier juridic Elena Iordãnescu, reprezentantal Societãtii Comerciale "i.o.r." - S.A. din Bucuresti. Lipseste Petruta Oancea, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 165 din 21 octombrie 1999, solicitã respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca devenitã inadmisibilã, în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã.
Reprezentantul Societãtii Comerciale "i.o.r." - S.A. din Bucuresti solicitã admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urrnãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 2.504/1999, Judecãtoria Sectorului 3 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal.
Exceptia a fost ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucuresti într-o cauzã penalã privind pe Petruta Oancea, învinuitã de sãvârsirea infractiunii de tulburare de posesie, în dauna Societãtii Comerciale "i.o.r." - S.A. din Bpcuresti.
În motivarea exceptiei se sustine cã dispozitiile art. 220 alin. 4 din Codul penal sunt neconstitutionale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, în sensul cã instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietãtii private a statului, prin actiunea penalã pusã în miscare din oficiu, iar nu la plângerea prealabilã â persoanei vãtãmate, ca în cazul în care titularul proprietãtii private este o persoanã fizicã sau juridicã.
Instanta de judecatã, exprimându-si opinia, apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este întemeiatã, deoarece art. 220 alin. 4 din Codul penal "nu este în concordantã cu art. 41 alin. (2) din Constitutie care asigurã o egalã ocrotire a proprietãtii private, indiferent de titular".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
În punctul sãu de vedere Guvernul considerã cã exceptia ridicatã este întemeiatã, deoarece exceptarea de la cerinta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate si punerea în miscare din oficiu a actiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apãrare juridicã mai energicã a proprietãtii private a statului", duce la "o diferentiere neconstitutionalã între protectia proprietãtii private a statului si protectia proprietãtii private a altor subiecte de drept [...], încãlcând astfel art. 41 alin. (2) din Constitutie, care asigurã o egalã ocrotire a proprietãtii private prin lege, indiferent dacã aceasta apartine statului. sau altei persoane juridice sau fizice [...]".
Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, sustinerile pãrtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au urmãtoarea redactare: "Dacã imobilul este în posesia unei persoane private, cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, actiunea penalã se pune în miscare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrtilor înlãturã rãspunderea penalã."
În motivarea exceptiei se considerã cã alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constitutionale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietãtii private, indiferent de titular, apreciindu-se cã, desi prin acest text este ocrotitã posesia, în realitate aceasta este vizatã ca atribut al dreptului de proprietate. Se sustine, de asemenea, cã prin dispozitiile sale textul de lege criticat instituie o discriminare interzisã de Constitutie între protectia proprietãtii private a statului, caz în care actiunea penalã se pune în miscare din oficiu, si ocrotirea proprietãtii private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care actiunea penalã se pune în miscare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Curtea Constitutionalã retine cã art. 220 alin. 4 din Codul penal a mai fost supus controlului de constitutionalitate, constatându-se, prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, cã dispozitia "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" , din articolul mentionat este neconstitutionalã în raport cu prevederile constitutionale ale art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular." În motivarea deciziei mentionate s-a arãtat, în esentã, cã:
a) Dispozitiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire penalã diferitã, dacã imobilul este "în întregime sau în parte al statului". Textul de lege mentionat prevede cã actiunea penalã urmeazã sã fie pusã în miscare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate în afarã de cazul în care "acesta este în întregime sau în parte al statului"; situatie în care urmeazã sã fie pusã în miscare din oficiu.
b) Valoarea socialã explicit apãratã prin dispozitiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal este posesia pasnicã si netulburatã a unui imobil. În consecintã, pentru existenta infractiunii nu este relevantã natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cãrui posesie este tulburatã, ci numai calitatea de "persoanã privatã" a posesorului imobilului.
c) Prin dispozitiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creeazã un regim juridic favorabil posesiei ce poartã asupra imobilelor, aflate în proprietatea privatã a statului, în comparatie cu posesia ce poartã asupra imobilelor aflate în proprietate privatã particularã, ceea ce atrage, indirect, favorizarea unuia dintre titularii dreptului de proprietate privatã. Asa fiind, aceste reglementãri, care diferentiazã apãrarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia pasnicã si netulburatã a unui imobil) în functie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altã persoanã juridicã ori persoanã fizicã) încalcã, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publicã, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constitutie, referitor la ocrotirea, în mod egal, prin lege, a proprietãtii private, indiferent de titular.
d) Textul de lege criticat este asemãnãtor, atât ca formulare, cât si prin consecintele sale, cu textele art. 213 alin. 2 si art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cãrora Curtea Constitutionalã a constatat, prin Decizia nr. 177 diri 15 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, si, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, cã dispozitiile "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" si, respectiv, "cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstitutionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia referitoare la dispozitiile art. 220 alin. 4 din Codul penal a fost identicã celor adoptate prin deciziile mentionate.
Fatã de cele arãtate, întrucât Curtea a constatat, prin decizii anterioare, neconstitutionalitatea dispozitiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate, operând o cauzã de inadmisibilitate, în temeiul art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicatã. Curtea retine însã cã, în spetã, aceastã cauzã de inadmisibilitate s-a ivit dupã data de 12 mai 1999, când s-a pronuntat de cãtre instanta de judecatã încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale si, prin urmare, la acea datã exceptia de neconstitutionalitate era admisibilã, devenind inadmisibilã ulterior.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constituiie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23, si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicatã de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucuresti în Dosarul nr. 2.590/1999, constatând cã exceptia a devenit inadmisibilã.
Definitivã si obligatorie.
Pronuntatã în sedinta publicã din data de 10 februarie 2000.

MINISTERUL APELOR, PÃDURILOR SI PROTECTIEI MEDIULUI

            Ministrul apelor, pãdurilor si protectiei mediului,
            având în vedere prevederile art. 59 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic si ale art. 25 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, republicatã,
            în temeiul art. 3 pct. 2 lit. b) si al art. 9 din Hotãrârea Guvernului nr. 104/1999 privind organizarea si functionarea Ministerului Apelor, Pãdurilor si Protectiei Mediului,
            emite urmãtorul ordin:
            Art. 1. - Se aprobã Metodologia de calcul al pretului terenului, al chiriei, al contravalorii pierderii de crestere si al celorlalte cheltuieli determinate de scoaterea definitivã sau temporarã a unor terenuri din fondul forestier national, precum si de finantare si executare a lucrãrilor de reinstalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia, pânã la realizarea stãrii de masiv, pe terenurile ocupate temporar, prevãzutã în anexa care facã parte integrantã din prezentul ordin.
            Art. 2. - Directia generalã a pãdurilor si Directia generalã de resurse si dezvoltare din cadrul Ministerului Apelor, Pãdurilor si Protectiei Mediului, precum si Regia Nationalã a Pãdurilor vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
            Art. 3. - Orice prevederi contrare prezentului ordin se abrogã.
            Art. 4. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Bucuresti, 20 decembrie 1999.
Nr. 1.152.

ANEXÃ

            1. Prezenta metodologie reglementeazã modul de calcul al obligatiilor bãnesti care revin titularilor aprobãrilor de ocupare definitivã sau temporarã a unor terenuri din fondul forestier national, precum si de finantare si executare a lucrãrilor de reinstalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, pe terenurile ocupate temporar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, si ale Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, republicatã.
            2. Conform art. 54 din Legea nr. 26/1996 si art. 23 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, republicatã, reducerea suprafetei fondului forestier proprietate pubticã si a pãdurilor proprietate privatã este interzisã, cu exceptia urmãtoarelor situatii:
            a) în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publicã, având categoria de folosintã "pãdure", pentru realizarea obiectivelor prevãzute la art. 23 alin. (1) lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, republicatã;
            b) în cazul pãdurilor proprietate privatã, pentru realizarea obiectivelor prevãzute la art. 23 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, republicatã;
            c) în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publicã, având altã categorie de folosintã decât "pãdure", pentru realizarea obiectivelor prevãzute la art. 54 alin. 2 din Codul silvic.
            3. Reducerea suprafetei pãdurilor în scopul executãrii de cãtre detinãtorii sau proprietarii legali ai acestora de lucrãri necesare în vederea gospodãririi fondului forestier constituie schimbare a categoriei de folosintã silvicã, se aprobã de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã si este scutitã de plata oricãror taxe, conform prevederilor art. 61 din Codul silvic si ale art. 92 alin. (6) din Legea nr. 18/1991, republicatã.
            4. Pentru situatiile care nu se încadreazã în cazurile prevãzute la pct. 2 si 3 ocuparea definitivã a unor terenuri din fondul forestier national, având altã categorie de folosintã decât "pãdure", nu poate fi admisã decât cu compensarea anticipatã a acestora cu alte terenuri apte sã fie împãdurite si echivalente ca suprafatã si bonitate.

            A. Taxa pentru ocuparea definitivã a unor terenuri din fondul forestier national
            1. Taxa pentru ocuparea definitivã a unor terenuri din fondul forestier national se determinã prin aplicarea taxei procentuale prevãzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 18/1991, republicatã, asupra valorii masei lemnoase ajunse la vârsta exploatabilitãtii.
            Pentru calculul acestei taxe se foloseste formula:

            A. Taxa pentru ocuparea definitivã a unor terenuri din fondul forestier national
            1. Pentru pãdurile din fondul forestier proprietate publicã, ocupate cu obiectivele prevãzute.la art. 23 alin. (1) lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, republicatã, precum si pentru pãdurile din fondul forestier proprietate privatã, ocupate cu obiectivele prevãzute la art. 23 alin. (1) lit. a)-d) din aceeasi ordonantã taxa este egalã cu contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitãtii.
            Pentru calculul acestei taxe se foloseste formula:
Tx = S x P_ML x (V_EXP V_A) x N1,
în care semnificatia termenilor este cea prevãzutã la cap. II lit. C.
            2. Pentru celelalte situatii care se nu încadreazã în cazurile prevãzute la pct. 1 taxa se determinã prin aplicarea taxei procentuale prevãzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 18/1991, republicatã, asupra valorii masei .lemnoase ajunse la vârsta exploatabilitãtii.
Pentru calculul acestei taxe se foloseste formula:
Tx = S x V_EXP x P_ML x Tp,
în care semnificatia termenilor este cea prevãzutã la cap. II lit. A din prezenta metodologie.
            3. În situatia în care se realizeazã compensãri partiale (permise numai în cazul obiectivelor pentru care este admisã reducerea suprafetei fondului forestier national), taxa se va calcula astfel:
- pentru terenurile din fondul forestier national, compensate cu terenuri echivalente ca suprafatã si bonitate, se va achita taxa calculatã potrivit prevederilor pct. 1;
- pentru diferenta de terenuri se va achita taxa calculatã potrivit prevederilor pct. 2.
            B. Contravaloarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier national si a celr care se preiau în compensare echivalentã ca suprafatã si bonitate
            1. Atât contravaloarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier national, cât si a celor care se preiau în compensare se determinã cu ajutorul urmãtoarei formule:
VT = S x Cr x n x P_ML x (1+N),
în care semnificatia termenilor este cea prevãzutã la cap. II lit. B.
            Calculul contravalorii celor douã categorii de terenuri se face în scopul stabilirii si asigurãrii echivaleniei acestora.
            2. Terenurile care se preiau în fondul forestier national trebuie sã fie limitrofe acestuia si echivalente ca suprafatã si bonitate, respectiv ca valoare (VT) cu cele ocupate definitiv si vor avea categoria de folosmtã "pãdure".
            În situatia în care se realizeazã compensãri partiale (permise numai în cazul obiectivelor pentru care este admisã reducerea suprafetei fondului forestier national), titularul aprobãrii va achita diferenta dintre contravalorile celor douã categorii de terenuri.
            3. Stabilirea speciei principale de bazã si a clasei de productie a acesteia, pentru terenurile care se preiau în compensarea fondului forestier national si care nu sunt cartate stational din punct de vedere silvic, se face pe baza conditiilor stationale, prin asimilare cu terenuri forestiere învecinate sau prin studii pedostationale.
            4. Terenurile neproductive pentru speciile forestiere principale nu pot face obiectul preluãrii în compensarea celor ocupate definitiv din fondul forestier national.
            C. Contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitãtii
            Aceastã contravaloare se calculeazã cu ajutorul formulei:
D_VML = S X P_ML X (V_EXP - V_A) x N1,
în care semnificatia termenilor este cea prevãzutã la cap. II lit. C.
            D. Cheltuielile de instalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, pe terenurile preluate în compensare
            1. Pentru terenurile preluate în compensarea fondului forestier proprietate publicã a statului stabilirea cheltuielilor se face prin deviz elaborat de directiile silvice sau de Institutul de Cercetãri si Amenajãri Silvice, pe baza normelor de lucru si a tarifelor practicate de Regia Nationalã a Pãdurilor la data predãrii terenului din fondul forestier. La întocmirea devizului se vor avea în vedere toate categoriile de lucrãri necesare pentru instalarea vegetatiei forestiere pe terenul primit în compensare si pentru întretinerea acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, respectiv: împrejmuiri (dacã este cazul), pregãtirea terenului si a solului, executarea plantatiei (inclusiv costul puietilor), lucrãri de completãri si de întretinere pentru numãrul de ani pânã la încheierea stãrii de masiv. Executarea lucrãrilor revine Regiei Nationale a Pãdurilor.
            2. Pentru terenurile preluate în compensarea fondului forestier care nu constituie proprietate publicã a statului devizul lucrãrilor de instalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv se elaboreazã de unitãii specializate, atestate de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã, la comanda beneficiarului terenurilor ocupate definitiv. Executarea lucrãrilor revine proprietarilor sau detinãtorilor care primesc terenurile în compensare. Acestia vor încheia contracte cu unitãti specializate în executarea unor astfel de lucrãri si autorizate de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã.
            3. Cheltuielile prevãzute la pct. 1 si 2 nu se percep în cazul în care pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier national se predã în compensare teren cu vegetatie forestierã care are încheiatã starea de masiv sau dacã terenurile scoase definitiv din fondul forestier national nu au fost acoperite cu vegetatie forestierã.
            E. Valoarea obiectivelor (mijloacelor fixe) care se dezafecteazã ca urmare a scoaterii terenului din fondul forestier national
            Se determinã ca valoare de înlocuire a obiectivelor (mijloacelor fixe) care se dezafecteazã, calculatã pe bazã de deviz si corectatã cu gradul de amortizare a obiectivelor respective.

            A. Chiria pentru ocuparea temporarã a terenurilor din fondul forestier national
            1. Chiria anualã se determinã folosindu-se formula:
C_HA = S x Cr x P_ML x N,
în care:
CHA = chiria anualã, exprimatã în lei;
S = suprafata terenului care se ocupã temporar în fondul forestier national, exprimatã în hectare, cu patru zecimale;
Cr = cresterea medie la exploatabilitate, exprimatã în m3/ha, aferentã speciei principale de bazã corespunzãtoare conditiilor stationale si la clasa de produciie a acesteia, conform anexei nr. 4 la prezenta metodologie.
            În cazul terenurilor din fondul forestier national, care au altã folosintã decât "pãdure" sau care sunt înregistrate în amenajamentele siivice ca neproductive, specia principalã de bazã si clasa de productie a acesteia vor fi stabilite conform prevederilor cap. II lit. A pct. 2 si 3;
PML = pretul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, exprimat în lei/m3, stabilit periodic prin ordin al conducãtorului autoritãtii publice centrale care rãspunde de silviculturã, la propunerea Regiei Nationale a Pãdurilor, pe baza datelor din ultima raportare statisticã, si publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, corectat cu coeficientul prevãzut în anexa nr. 2 la prezenta metodologie, aferent speciei principale de bazã corespunzãtoare conditiilor stationale;
N = coeficientul rezultat prin însumarea notelor prevãzute în anexa nr. 3 la prezenta metodologie, atribuite terenului în cauzã.
            2. Chiria se calculeazã si se încaseazã înainte de ocuparea terenurilor. În cazul ocupãrii temporare a unor terenuri din fondul forestier national pe o perioadã de mai multi ani, chiria se calculeazã si se încaseazã anticipat pentru fiecare an. În cazul ocupãrii temporare a unor terenuri din fondul forestier national pe o perioadã mai micã de un an, chiria calculatã pe baza formulei prevãzute la pct. 1 se diminueazã proportional.
            B. Contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase inainte de vârsta exploatabilitãtii
            Aceastã contravaloare se determinã potrivit prevederilor cap. II lit. C.
            C. Cheltuiellle de reinstalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv
            1. Pentru terenurile din fondul forestier proprietate publicã a statului, ocupate temporar, stabilirea cheltuielilor se face prin deviz elaborat de directiile silvice sau de Institutul de Cercetãri si Amenajãri Silvice, pe baza normelor de lucru si a tarifelor practicate de Regia Nationalã a Pãdurilor la data predãrii terenului din fondul forestier. La întocmirea devizului se vor avea în vedere toate categoriile de lucrãri necesare în vederea instalãrii vegetatiei forestiere si întretinerii acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, respectiv: împrejmuiri (dacã este cazul), pregãtirea terenului si a solului, executarea plantatiei (inclusiv costul puietilor), lucrãri de completãri si de întretinere pânã la încheierea stãrii de masiv. Executarea lucrãrilor revine Regiei Nationale a Pãdurilor.
            2. Pentru celelalte terenuri din fondul forestier national, ocupate temporar, devizul lucrãrilor de reinstalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv se elaboreazã de unitãti specializate, atestate de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã, la comanda beneficiarului terenurilor ocupate temporar. Executarea lucrãrilor revine proprietarilor sau detinãtorilor terenurilor respective. Acestia vor încheia contracte cu unitãti specializate în executarea unor astfel de lucrãri si autorizate de autoritatea publicã centralã care rãspunde de silviculturã.
            D. Valoarea obiectivelor (mijloacelor fixe) care se dezafecteazã ca urmare a ocupãrii terenurilor din fondul forestier national
            Se determinã ca valoare de înlocuire a obiectivelor (mijloacelor fixe) care se dezafecteazã, calculatã pe bazã de deviz si corectatã cu gradul de amortizare a obiectivelor respective.
            E. Garantia pentru folosirea temporarã a terenurilor din fondul forestier national
            1. Pentru folosirea de terenuri din fondul forestier national în conditiile prevãzute la art. 23 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, republicatã, garantia este egalã cu cheltuielile necesare pentru reinstalarea vegetatiei forestiere si pentru întretinerea acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv si se calculeazã conform prevederilor lit. C pct. 1 si 2 din prezentul capitol; cu precizarea cã devizele respective vor cuprinde si cheltuielile necesare pentru readucerea terenului în conditii apte de împãdurire (evacuarea constructiilor sau a instalatiilor amplasate, refacerea calitãtii si fertilitãtii solului la parametrii initiali etc.). Aceste cheltuieli vor fi evaluate prin devize de cãtre beneficiarii terenurilor, în functie de obiectivele care se vor amplasa pe terenurile în cauzã, conform proiectelor de executie. Devizele vor fi verificate si însusite de directiile silvice, respectiv de ceilalti detinãtori sau proprietari ai terenurilor din fondul forestier national, ocupate temporar.
            2. Pentru celelalte situatii garantia se determinã potrivit prevederilor art. 58 alin. 2 din Codul silvic si ale art. 93 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicatã. Garantia este egalã cu taxa pentru ocuparea definitivã a terenurilor din fondul forestier national si se determinã conforrn prevederilor cap. II lit. A din prezenta metodologie.

            A. Chiria pentru ocuparea temporarã a terenurilor din fondul forestier national
            Se determinã potrivit prevederilor cap. IV lit. A.
            B. Valoarea obiectivelor (mijloacelor fixe) care se dezafecteazã ca urmare a ocupãrii terenurilor din fondul forestier national
            Se determinã ca valoare de înlocuire a obiectivelor (mijloacelor fixe) care se dezafecteazã, calculatã pe bazã de deviz si corectatã cu gradul de amortizare a obiectivelor respective.
            C. Garantia pentru folosirea temporarã a terenurilor din fondul forestier national
            1. În cazul situatiilor prevãzute la art. 23 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, republicatã, pentru folosirea temporarã de terenuri din fondul forestier national, care nu implicã defrisarea vegetatiei forestiere, nu se achitã garantie.
            Pentru a se asigura efectuarea lucrãrilor de readucere a terenului în starea initialã la expirarea termenului de folosire aprobat, în contractele ce se vor încheia între detinãtorul terenului si beneficiarul aprobãrii de folosire temporarã a terenului se vor include clauzele asigurãtorii necesare.
            2. Pentru celelalte situatii garantia se determinã potrivit prevederilor art. 58 alin. 2 din Codul silvic si ale art. 93 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicatã. Garantia este egalã cu taxa pentru ocuparea definitivã a terenurilor din fondul forestier national si se determinã conform prevederilor cap. II lit. A din prezenta metodologie.

            A. Pentru ocuparea definitivã a unor terenuri din fondul forestier national titularii aprobãrilor sunt obligati sã achite, înainte de ocuparea terenurilor, sumele datorate, astfel:
            1. Ministerului Apelor, Pãdurilor si Protectiei Mediului, în Fondul de ameliorare a fondului funciar:
            - taxa pentru folosirea definitivã a terenurilor forestiere în alte scopuri decât productia forestierã, determinatã potrivit prevederilor cap. II lit. A si ale cap. III lit, A pct: 1 si 2;
            2. Regiei Nationale a Pãdurilor, în Fondul de conservare si regenerare a pãdurilor, pentru terenurile ocupate din fondul forestier proprietate publicã a statului:.
            - contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier, determinatã potrivit prevederilor cap. II lit. B si ale cap. III lit. B pct. 2;
            - contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitãtii, calculatã potrivit prevederilor cap. II lit. C si ale cap. III lit. C;
            3. Regiei Nationale a Pãdurilor, pentru terenurile ocupate din fondul forestier proprietate publicã a statului:
            - cheltuielile de instalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, determinate potrivit prevederilor cap. III lit. D pct. 1;
            - valoarea obiectivelor dezafectate, determinatã conform prevederilor cap. II lit. D si ale cap. III lit. E;
            4. proprietarilor, pentru terenurile care nu fac parte din fondul forestier proprietate publicã a statului:
            - contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier, în cazul în care acesta nu a fost compensat cu un alt teren echivalent;
            - contravaloarea pierderii de crestere, determinatã de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitãtii.
            B. Pentru ocuparea temporarã a unor terenuri din fondul forestier national titularii aprobãrilor sunt. obligati sã achite, înainte de ocuparea terenurilor, sumele datorate, astfel:
            1. Ministerului Apelor, Pãdurilor si Protectiei Mediului, în Fondul de ameliorare a fondului funciar:
            - garantia pentru ocuparea temporarã a terenurilor din fondul forestier national, determinatã potrivit prevederilor cap. IV lit. E pct. 1 si 2 si ale cap, V lit. C pct. 2.
            Dupã îndeplinirea integralã de cãtre beneficiarii care au ocupat temporar terenuri din fondul forestier national a îndatoririlor legale ce le revin, respectiv achitarea obligatiilor bãnesti si readucerea terenurilor la starea initialã sau în conditii apte pentru a fi împãdurite, la termenul prevãzut în aprobarea legalã si dupã reprimirea terenurilor de cãtre detinãtorii sau de proprietarii acestora, garantia se restituie titularului aprobãrii, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 18/1991, republicatã;
            2. Regiei Nationale a Pãdurilor, în Fondul extrabugetar pentru construirea de drumuri forestiere, pentru terenurile ocupate din fondul forestier proprietate publicã a statului:
            - chiria anualã pentru ocuparea temporarã a terenurilor din fondul forestier, determinatã potrivit prevederilor cap. IV lit. A si ale cap. V lit. A;
            - contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitãtii, stabilitã potrivit prevederilor cap. IV lit. B;
            3. Regiei Nationale a Pãdurilor, pentru terenurile ocupate din fondul forestier proprietate publicã a statului:
            - cheltuielile de reinstalare a vegetatiei forestiere si de întretinere a acesteia pânã la realizarea stãrii de masiv, determinate potrivit prevederilor eap. IV lit. C pct. 1;
            - valoarea obiectivelor dezafectate, determinatã potrivit prevederilor cap. IV lit. D si ale cap. V lit. B;
            4. proprietarilor, pentru terenurile care nu fac parte din fondul forestier proprietate publicã a statului:
            - chiria anualã pentru ocuparea temporarã a terenurilor din fondul forestier;
            - contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitãtii.
            C. În cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publicã a statului, aflat în administrarea Regiei Nationale a Pãdurilor, determinarea valorilor prevãzute în prezenta metodologie se face de ocolul silvic. Verificarea si aprobarea valorilor se realizeazã de conducerea directiei silvice, respectiv de Institutul de Cercetãri si Amenajãri Silvice pentru ocoalele silvice din subordinea acestuia.
            D. În cazul terenurilor din afara fondului forestier proprietate publicã a statului, calculul taxei pentru ocuparea definitivã si calculul garantiei pentru folosirea temporarã a acestora se verificã de specialistii din inspectoratul silvic teritorial si se aprobã de Directia generalã a pãdurilor din cadrul Ministerului Apelor, Pãdurilor si Protectiei Mediului. Celelalte obligatii bãnesti prevãzute în prezenta metodologie se determinã si se încaseazã de proprietarii terenurilor si pot fi calculate, la cererea acestora, de ocoalele silvice din zonã, contra cost. Valorile astfel calculate pot fi utilizate ca elemente de referintã în relatia proprietarilor cu beneficiarii terenurilor.
            E. Masa lemnoasã prevãzutã sã fie defrisatã de pe terenurile din fondul forestier national, pentru care existã aprobarea de a fi ocupate definitiv sau temporar, constituie produse accidentale si se valorificã de Regia Nationalã a Pãdurilor, respectiv de proprietarii terenurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

            A. Pentru desfãsurarea corespunzãtoare a activitãtii referitoare la întocmirea documentatiilor tehnice, promovarea, analiza si aprobarea acestora, precum si pentru punerea în aplicare a aprobãrilor emise se vor aplica urmãtoarele mãsuri:
            1. în cazul în care în intervalul dintre data la care este întocmitã documentatia si data la care se face predarea terenului cãtre beneficiar intervin modificãri ale pretului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, care stã la baza determinãrii indicatorului P_ML, se vor recalcula toate obligatiile bãnesti care revin benefieiarilor respectivi;
            2. încheierea proceselor-verbale privind predarea-preluarea terenurilor; care fac obiectul aprobãrilor de ocupare definitivã sau temporarã a unor terenuri din fondul forestier national, se va face numai dupã plata anticipatã si integralã de cãtre beneficiarii aprobãrilor a taxei prevãzute de lege, respectiv a garantiei, în Fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit la Ministerul Apelor, Pãdurilor si Protectiei Mediului, precum si a celorlalte obligatii bãnesti care revin titularilor aprobãrilor pentru fondul forestier proprietate publicã;
            3. pentru documentatiile aprobate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei metodologii si pentru care nu s-au încheiat contracte se vor reealcula obligatiile bãnesti datorate de beneficiari.
            B. Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta metodologie.

ANEXA Nr. 1
la metodologie

ANEXA Nr. 2
la metodologie

NOTÃ:  Indicatorul P_ML pentru speciile sau grupele de specii înscrise în coloana 1 se determinã prin înmultirea coeficientului din coloana 2 cu pretul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, stabilit periodic prin ordin al conducãtorului autoritãtii publice centrale care rãspunde de silviculturã, la propunerea Regiei Nationale a Pãdurilor, pe baza datelor din ultima raportare statisticã, si publicat în Monitorul Oficial al Romãniei, Partea I.

ANEXA Nr. 3
la metodologie

ANEXA Nr. 4
la metodologie

MINISTERUL CULTURII

            Ministrul culturii,
            în temeiul Hotãrârii Guvernului nr. 134/1998 privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii, cu modificãrile ulterioare, în aplicarea dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 27/1992 privind unele mãsuri pentru protectia patrimoniului cultural national, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 11/1994, cu modificãrile ulterioare,
            în conformitate cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 41/1995, cu modificãrile ulterioare,
            emite urmãtorul ordin:
            Art. 1. - (1) Se aprobã criteriile generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice, cuprinse în anexa nr. 1.
            (2) În baza criteriilor mentionate la alin. (1) se vor elabora norme metodologice privind clasarea bunurilor culturale imobile în Lista rnonumentelor istorice.
            Art. 2. - (1) Lista monumentelor istorice este structuratã pe capitole, conform anexei nr. 2, si se întocmeste pentru fiecare judet, respectiv pentru municipiul Bucuresti.
            (2) Pentru municipiul Bucuresti bunurile culturale imobile cuprinse la cap. II "monumente si ansambluri de arhitecturã; monumente tehnice" din Lista monumentelor istorice se vor repartiza pe categorii valorice, conform anexei nr. 3.
            Art. 3. - Încadrarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice se face la propunerea inspectoratelor pentru culturã judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, prin oficiile judetene pentru patrimoniul cultural national.
            Art. 4. - Lista monumentelor istorice, avizatã de Comisia Nationalã a Monumentelor Istorice, se aprobã de ministrul culturii si se transmite de Directia monumentelor istorice, în termen de 30 de zile de la aprobare, inspectoratelor pentru culturã judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, precum si consiliilor judetene, respectiv Primãriei Municipiului Bucuresti.
            Art. 5. - Anexele nr. 1 -3 fac parte integrantã din prezentul ordin.
            Art. 6. - Directia monumentelor istorice, Directia generalã asezãminte, centre si inspectorate pentru culturã, precum si inspectoratele pentru culturã judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
            Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Bucuresti, 22 februarie 2000.
Nr. 2.013.

ANEXA Nr. 1

            Art. 1. - Propunerea de clasare a unui bun cultural imobil ca monument istoric se poate face numai pe baza expertizei efectuate de persoane atestate ca specialisti sau experti în domeniul protectiei, conservãrii si punerii în valoare a monumentelor istorice.
            Art. 2. - Clasarea unui imobil în Lista monumentelor istorice se poate face dacã acesta întruneste unul sau mai multe criterii valorice.
            Art. 3. - Criteriile valorice pot fi aplicate si numai unei pãrti unui imobil, dacã acesta nu întruneste conditiile necesare în întregul sãu.
            Art. 4. - Criteriile valorice de clasare se aplicã în functie de natura imobilului: monument, ansamblu, rezervatie.
            Art. 5. - În sensul prezentei anexe se definesc urmãtorii termeni:
            a) monument - constructia sau partea de constructie, împreunã cu instalatiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioarã sau exterioarã care fac parte integrantã din acestea, precum si lucrãrile artistice comemorative, funerare si de for public, împreunã cu terenul aferent delimitat topografic, si care constituie mãrturii culturalistorice remarcabile din punct de vedere arhitectural, arheologic, artistic, religios, social, stiintific sau tehnic;
            b) ansamblu - grup coerent, din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic, de constructii urbane sau rurale, împreunã cu terenul aferent, care formeazã o unitate delimitatã topografic si care constituie mãrturii cultural-istorice remarcabile din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, artistic, religios, social, stiintific sau tehnic;
            c) rezervatie - teren delimitat topografic, care cuprinde acele creatii ale naturii sau ale omului în cadru natural si care constituie mãrturii cultural-istorice remarcabile din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, artistic, religios, social, stiintific, tehnic sau al peisajului cultural.
            Art. 6. - (1) Valoarea localã sau nationalã a unui monument, ansamblu sau a unei rezervatii se va aprecia prin raportarea acestora si a fiecãrui criteriu valoric care le defineste la alte monumente, ansambluri sau rezervatii similare din tarã.
            (2) Pentru aprecierea valorii internationale a unui monument, ansamblu sau a unei rezervatii se vor aplica criteriile stabilite prin conventiile internationale.
            (3) Conditiile de departajare între categoriile valorice A, B si C prezentate în anexa nr. 3 vor fi precizate prin metodologie.

            Art. 7. - Clasarea unui imobil în Lista monumentelor istorice se face în baza urmãtoarelor criterii valorice, pentru care se stabilesc subcriteriile specifice:
            1. criteriul referitor la vechime, în functie de natura imobilului:
            a) pentru monumente;
            b) pentru ansambluri;
            c) pentru rezervatii;
            2. criteriul referitor la valoarea arhitectural-urbanisticã, artisticã, în functie de natura imobilului:
            a) pentru monumente;
            b) pentru ansambluri;
            c) pentru rezervatii;
            3. criteriul referitor la valoarea memorial-simbolicã;
            4. criteriul referitor la raritate, unicitate.

            Art. 8. - Criteriul referitor la vechime si subcriteriile sale se referã exclusiv la constructia existentã, nu si la eventualele atestãri documentare ale unor constructii anterioare care au fost total înlocuite de constructia existentã.
            Art. 9. - Posibilitatea ca un imobil sã fie clasat în una dintre categoriile monumentelor istorice creste proportianal cu vechimea lui.
            Art. 10. - În cazul monumentelor se vor avea în vedere urmãtoarele subcriterii:
            a) vechimea constructiei initiale si a interventiilor ulterioare;
            b) vechimea componentelor artistice iniliale si ulterioare;
            c) vechimea amenajãrilor întregului teren aferent bunului imobil;
            d) ponderea diferitelor pãrti provenite din interventiile efectuate de-a lungul timpului;
            e) ponderea substantei originale pãstrate din fiecare etapã de interventie.
            Art. 11. - În cazul ansamblurilor se vor avea în vedere urmãtoarele subcriterii:
            a) vechimea ansamblului initial si a interventiilor ulterioare;
            b) vechimea fiecãrei pãrti a ansamblului: initiale si ulterioare;
            c) ponderea diferitelor imobile/pãrti provenite din interventii de-a lungul timpului;
            d) ponderea substantei originale pãstrate din fiecare etapã de interventie.
            Art. 12. - În cazul rezervatiilor se vor avea în vedere urmãtoarele subcriterii:
            a) evolutia istoricã a teritoriului cuprins în rezervatie;
            b) ponderea diferitelor imobile/pãrti provenite din interventiile de-a lungul timpului.

            Art. 13. - Criteriul referitor la valoarea arhitectural-urbanisticã, artisticã se poate aplica unui imobil în întregul sãu sau oricãrei pãrti a acestuia.
            Art. 14. - În cazul monumentului vor fi avute în vedere urmãtoarele subcriterii, în functie de valoarea, calitatea si semnificatia lor:
            a) conceptia spatialã;
            b) conceptia functionalã;
            c) conceptia/compozitia volumetricã;
           d) plastica arhitecturalã a fatadelor;
            e) arhitectura interioarelor;
            f) coerenta stilisticã;
            g) conceptia structuralã si tehnicã;
            h) componentele artistice: frescã, mozaic, sculpturã etc. si ponderea celor valoroase fatã de întreaga clãdire;
            i) amenajarea terenului aferent constructiei;
            j) constructii auxiliare, instalatii, elemente de mobilare exterioarã, pavimente, amenajãri peisajere si altele;
            k) relatia cu contextul urban si natural;
            l) reprezentativitatea pentru o epocã istoricã/stil, scoalã, curent artistic;
            m) reprezentativitatea în cadrul unui program/tip de clãdiri;
            n) notorietatea autorului si reprezentativitatea pentru opera acelui autor.
            Art. 15. - În cazul ansamblului subcriteriile referitoare la valoarea arhitectural-urbanisticã, artisticã vor fi aplicate în functie de aspectul specific cultural, istoric, functional, stilistic, urban sau rural etc., care conferã coerentã ansamblului si îl delimiteazã topografic.
            Art. 16. - Subcriteriile care vor fi avute în vedere la clasarea ansamblurilor sunt:
            a) coerenta structuralã, stilisticã, functionalã, temporalã, de tehnicã de constructie, precum si tehnica autorului;
            b) compozitia spatial-volumetricã/caracteristici functionale;
            c) clãdirile componente si ponderea celor valoroase fatã de întreg;
            d) componentele artistice si ponderea celor valoroase fatã de întreg;
            e) amenajãri ale spatiului exterior: pavimente, mobilier urban, amenajãri peisajere etc.;
            f) relatia ansamblului cu contextul urban sau natural în care se înscrie;
            g) reprezentativitatea în cadrul unei tipologii urbane;
            h) înscrierea în regulamentul urban al epocii în care a fost construitã clãdirea;
            i) reprezentativitatea în cadrul unui stil, unei scoli, unui curent artistic, unei epoci.
            Art. 17. - În cazul rezervatiilor subcriteriile se vor aplica în functie de specificitatea care se stabileste fiecãrei rezervatii.
            Art. 18. - Subcriteriile care vor fi avute în vedere la clasarea rezervatiilor sunt urmãtoarele:
            a) identitatea spatialã, caracterul;
            b) compozitia volumetricã/caracteristici functionale;
            c) valorile diverselor constructii componente si ponderea lor, care conferã rezervatiei un anumit caracter si o delimiteazã;
            d) ponderea clãdirilor valoroase fatã de întreg;
            e) amenajãri ale spatiului exterior: pavimente, mobilier urban, amenajãri peisajere etc.;
            f) semnificatia tesutului urban: parcelarul, trama stradalã, fondul construit;
            g) evolutia teritoriului  în raport cu regimul de proprietate;
            h) relatia cu contextul fizic/teritoriul înconjurãtor urban si natural;
            i) reprezentativitatea în cadrul unei politici urbane;
            j) reprezentativitatea în cadrul unei tipologii.

            Art. 19. - Criteriul si subcriteriile se aplicã monumentelor, ansamblurilor si rezervatiilor, fãrã deosebire.
            Art. 20. - Subcriteriile referitoare la valoarea memorial-simbolicã sunt:
            a) evenimente istorice, culturale, politice sau sociale, respectiv personalitãti culturale, politice ori personaje legendare sau mitice, legate de locul respectiv si/sau reprezentate;
            b) traditii locale - obiceiuri, activitãti specifice, sãrbãtori religioase sau profane etc. - legate de locul respectiv;
            c) prezenta în memoria comunitãtii, la nivel national sau local;
            d) clãdiri dispãrute, atestate documentar, care au existat pe locul respectiv.

            Art. 21. - Criteriul si subcriteriile, se aplicã monumentelor, ansamblurilor si rezervatiilor, fãrã deosebire.
            Art. 22. - (1) Subcriteriile în fiunctie de care se vâ face aprecierea raritãtii sau a unicitãtii sunt urmãtoarele:
            a) vechimea;
            b) valoarea arhitectural-urbanisticã si artisticã;
            c) valoarea istoricã/memorial-simbolicã;
            d) stilul, scoala, curentul istoric;
            e) autorul;
            f) programul de arhitecturã sau urbanistic;
            g) conceptia structuralã si tehnica constructivã;
            h) componentele artistice;
            i) unicitatea sau raritatea istoricã;
            j) originalitatea, atipicitatea, excepiia, bizareria.
            (2) Subcriteriile de la alin. (1) lit. a), b) si c) reprezintã aprecierea fãcutã potrivit cap. III, IV si V.
            Art. 23. - În cazul în care un monument istoric a fost inclus într-o categorie inferioarã, iar aplicarea criteriului de raritate/unicitate o justificã, acesta poate fi clasat într-o categorie superioarã.

ANEXA Nr. 2

            I. Monumente arheologice; situri arheologice
            II. Monumente si ansambluri de arhitecturã; monumente tehnice
            III. Clãdiri memoriale
            IV. Monumente de artã, monumente si ansambluri memoriale
            V. Rezervatii de arhitecturã si urbanism; locuri istorice; parcuri si grãdini.

ANEXA Nr. 3

            Categoria A - Monumente de valoare nationalã exceptionalã, reprezentative pe plan universal
            Categoria B - Monumente de valoare nationalã
            În aceastã categorie vor fi încadrate imobilele înscrise în categoria monumente din Lista monumentelor istorice a municipiului Bucuresti - 1992.
            Categoria C - Monumente reprezentative pentru o anumitã zonã, epocã, un anumit stil, autor, o anumitã arie etnograficã
            În aceastã categorie vor fi încadrate imobilele înscrise în categoria arhitecturalã si ambientalã din Lista monumentelor istorice a municipiului Bucuresti - 1992.
            Bunurile culturale imobile care nu sunt clasate în categoriile A, B si C sunt bunuri culturale comune.