MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 P A R T E A  I

Anul IX - Nr. 389    LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE    Luni, 21 august 2000

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

                  Decizia nr. 75 din 25 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie

 

                  Decizia nr. 88 din 4 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

                  Decizia nr. 99 din 23 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

                  Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgetă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

                  Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

                  Decizia nr. 110 din 13 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

                  Rectificare

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA NR. 75

din 25 aprilie 2000

 

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 178/1934

pentru reglementarea contractului de consignatie

 

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

loan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu- judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Paritea - procuror

Maria Bratu- magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, exceptie ridicată de Maria Selariu în Dosarul nr. 9.499/1999 al Judecătoriei Brăila.

                  La apelut nominal răspunde Mihai Munteanu. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, Mihai Munteanu solicită admiterea exceptiei, depunând note scrise.

                  Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, întrucât asupra constitutionalitătii

dispozitiilor Legii nr. 178/1934 Curtea Constitutională s-a pronuntat prin Decizia nr. 225/1999, neintervenind elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudeniei.

 

CURTEA,

 

                  având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

                  Prin Încheierea din 21 octombrie 1999, pronuntată în Dosarul nr. 9.499/1999, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, exceptie ridicată de Maria Selariu.

                  În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că Legea nr. 178/1934, fiind promulgată printr-un decret regal, nu poate fi aplicată sub imperiul actualei Constitutii, care consacră o altă formă de guvernământ, si în conditiile altor realităti economice. Se mai arată că în anumite texte ale legii se fac referiri la “Vechiul Regat” si la “provinciile unite”, ceea ce contravine dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Constitutie. De asemenea, se sustine că majoritatea prevederilor legii sunt în contradictie cu dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, întrucât consacră privilegii pentru una dintre părtile contractante, respectiv pentru deponent ori consignatar. O serie de articole din Legea nr. 178/1934 "contravin flagrant sistemului financiar-contabil actual, structurat si organizat în baza legilor constitutionale nr. 27 si nr. 87/1994". Autorul exceptiei de neconstitutionalitate se referă în continuare si la dificultătile derulării raporturilor decurgând din contractul de consignatie atunci când obiectul acestui contract este constituit din produse electronice sau electrocasnice, deoarece asemenea produse nu existau la data adoptării Legii nr. 178/1934. Pentru motivele arătate autorul exceptiei consideră că Legea nr. 178/1934 contravine art. 1 alin. (1) si (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 77 alin. (1)-(3) si art. 78 din Constitutie.

                  Judecătoria Brăila, exprimându-si opinia, apreciază că Legea nr. 178/1934 este în vigoare.

                  Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.

                  Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, apreciază că dispozitiile Legii nr. 178/1934 sunt în vigoare si nu contravin prevederilor constitutionale.

                  Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază exceptia ca neîntemeiată, precizând că includerea într-o lege extrapenală a unor dispozitii care prevăd sanctiuni penale nu contravine Constitutiei.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

                  Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992 republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

                  Obiectul exceptiei îl constituie prevederile Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, despre care autorul exceptiei sustine că nu mai poate fi aplicată după adoptarea actualei Constitutii care consacră o altă formă de guvernământ decât cea de la data adoptării legii, precum si că sunt încălcate dispozitiile art. 1 alin. (1) si (2), ale art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 77, alin. (1)-(3) si ale art. 78 din Constitutie.

                  Examinând exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată, Curtea constată că autorul acesteia a ridicat aceeasi exceptie în Dosarul nr. 8.751/1998 al Judecătoriei Brăila, care, prin Încheierea din 5 aprilie 1999, a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 178/1934. Cu privire la acea exceptie Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 225 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000. Respingând exceptia, Curtea a retinut, în esentă, următoarele:

                  - Îndeplinirea conditiilor formale de validitate a Legii nr. 178/1934 trebuie examinată în raport cu reglementările constitutionale si legale din momentul aplicării legii, potrivit principiului tempus regit actum. Pe de altă parte, continutul acestui act normativ nu contrazice prevederile si principiile constitutionale, astfel încât Legea nr. 178/1934, desi anterioară Constitutiei din 1991, este în vigoare, fiind aplicabile dispozitiile art. 150 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora “Legile si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii”.

                  - Legea nr. 178/1934 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, care consacră egalitatea cetătenilor în fata legii, întrucăt prin încheierea contractului de consignatie nu se creează o inegalitate a părtilor, ci se stabilesc drepturi si obligatii specifice, pe de o parte, ale consignantului, iar pe de altă parte, ale consignatarului. potrivit naturii contractului.

                  - Sustinerile privind încălcarea prevederilor cuprinse în Constitutie la art. 77, referitor la “promulgarea legii”,  si la art. 78, referitor la “intrarea în migoare a legii” nu au legătură cu solutionarea exceptiei ridicate.

                  - În sfârsit, sustinerile referitoare la neconcordanta dintre prevederile legii criticate si cele ale altor legi nu constituie probleme de control al constitutionalitătii si de aceea nu intră în competenta Curtii Constitutionale.

                  Atât considerentele, cât si solutia exprimate în această decizie îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată, exceptia urmând să fie respinsă.

                  Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

                  Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, exceptie ridicată de Maria Selariu în Dosarul nr. 9.499/1999 al Judecătoriei Brăila.

                  Definitivă si obligatorie.

                  Pronuntată în sedinta publică din data de 25 aprilie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.88

din 4 mai 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Victor Dincă si Lidia Dincă în Dosarul nr. 22.269/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

                  Dezbaterile au avut loc în sedinta din 25 aprilie 2000, în prezenta reprezentantului autorilor exceptiei si al Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeasi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de 4 mai 2000.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

                  Prin Încheierea din 27 septembrie 1999, pronuntată în Dosarul nr. 22.269/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Victor Dincă si Lidia Dincă.

                  În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia contestă constitutionalitatea ordonantei în întregul ei; considerând că prevederile sale “încalcă flagrant dispozitiile principiale ale Constitutiei cu privire la: egalitatea în drepturi a cetătenilor, egalitatea acestora în fata legii, Declaratia Universală a Drepturilor Omului, accesul liber la justitie, dreptul la viată si integritate fizică si psihică, dreptul la un nivel de trai decent, obligativitatea respectării legilor, dreptul de acces la căile de atac în justitie”.

                  Exprimându-si opinia asupra exceptiei, instanta de judecată consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin dispozitiile ordonantei criticate nu se încalcă principiile si drepturile constitutionale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) si art. 128, ci se încearcă să se ajungă la o solutie de compromis atât pentru proprietari, cât si pentru chiriasi.

                  În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

                  Guvernul, în punctul său de vedere, arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea dintre cetăteni nu împiedică stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate, închirierea fiind în dreptul civil, un simplu act de administrare care nu afectează atributul dispozitiei ca prerogativă a dreptului de proprietate. Se mai arată că, desi prin ordonantă se impun unele restrictii ale dreptului de proprietate privind imobilele nationalizate si redobândite de fostii proprietari (prelungirea contractelor de închiriere, impunerea unor limite maxime ale chiriei), sunt prevăzute si o serie de dispozitii favorabile proprietarilor (evacuarea, pe calea ordonantei presedintiale a chiriasului care refuză nejustificat să încheie un nou contract, recursul împotriva hotărârii judecătoresti în materia schimbului obligatoriu de locuintă). Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. (1) din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Guvernul precizează că prelungirea, prin lege, a contractelor de închiriere îsi are temeiul în art. 43 din Constitutie, potrivit căruia statul este obligat să ia măsuri de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent, iar prin art. 25 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului se stabileste că dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde si dreptul la locuintă. Referirea la art. 22 si 49 din Constitutie este considerată neconcludentă în rezolvarea exceptiei, întrucât nu este încălcat dreptul la viată si la integritate fizică si psihică si nu este restrâns nici exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti. În privinta încălcării art. 21, referitor la accesul liber la justitie, si a art. 128, privind folosirea căilor de atac, Guvernul arată că ordonanta acordă proprietarilor posibilitatea de a se adresa justitiei, în cazul prevăzut la art. 11 alin. (2), iar în art. 25 din ordonantă este reglementată calea de atac a recursului. Se consideră ca fiind irelevantă invocarea de către autorii exceptiei a dispozitiilor art. 51 si 54 din Constitutie. În final, Guvernul consideră că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea conditiilor de emitere a ordonantelor de urgentă, prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constitutie.

                  Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

                  Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

                  Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Pastea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999.

                  I. Autorii exceptiei consideră că aceasta contravine, în primul rând, dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie,

referitoare la conditiile în care Guvernul poate adopta ordonante de urgentă.

                  În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constitutie, “în cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament”. Autorii exceptiei sustin că nu pot fi considerate cazuri exceptionale: “reglementarea încheierii si derulării contractelor de închiriere, modificarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, reglementarea schimbului obligatoriu de locuintă, redefinirea institutiei ordonantei presedintiale, regimul probatiunii în dreptul civil”, dar recunosc că “singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonante de urgentă era încetarea efectelor Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafete locative”.

                  Examinând, sub acest prim aspect, exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea cerintelor art. 114 alin. (4) din Constitutie. Cazul exceptional avut în vedere de Guvem la adoptarea acestei ordonante a fost necesitatea reglementării de urgentă a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 8 aprilie 1999, conform Legii nr. 17/1994, tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale.

                  Ordonanta are ca scop protectia chiriasilor prin prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarareaa stabilitătii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriasului la reînnoirea contractului de închiriere si crearea unor garantii împotriva unei evacuări abuzive, precum si a unui drept de preemtiune în cazul în care proprietarul intentionează să vândă locuinta. Capitolul II al ordonantei reglementează schimbul obligatoriu de locuinte, cuprinzând dispozitii menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cât si exercitarea “dreptului chiriasilor la o locuintă salubră si având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiasi ordonante reglementează modul de stabilire si de plată a chiriei, modalitătile de negociere a noului cuantum al acesteia si norme de protectie a chiriasului cu privire la nivelul chiriei,

care nu poate depăsi 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanta reglementează si aspecte privind modificarea si revizuirea chiriei în conditiile cresterii ratei inflatiei, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriasului pentru motivul că acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispozitii finale privind solutionarea litigiilor dintre chiriasi si proprietari, drepturile chiriasilor care au făcut îmbunătătiri necesare si utile locuintei, precum si alte dispozitii.

                  Curtea observă că reglementarea de urgentă a acestor raporturi juridice dintre proprietari si chiriasi se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de inchiriere, astfel cum au sustinut în motivarea exceptiei autorii acesteia, ci si sub celelalte aspecte reglementate de ordonantă.

                  II. Autorii exceptiei consideră că prevederile ordonantei contravin si dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 si 128. De asemenea, în dezbaterile în fata Curtii Constitutionale reprezentanta acestora a sustinut că au fost încălcate si alte texte din Constitutie, si anume art. 2 alin. (1), art. 45 alin. (2) si art. 72 alin. (3) lit. k).

                  Cu privire la extinderea controlului de constitutionalitate în raport cu aceste din urmă prevederi constitutionale, Curtea constată că nu este legal sesizată, deoarece în cererea prin care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate în fata instantei, precum si în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale nu a fost invocată încălcarea acestor dispozitii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronuntă numai “asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor”. Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, “Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de către instanta în fata căreia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părtilor, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi însotită de dovezile depuse de părti”.

                  În consecintă, Curtea va examina exceptia controlând conformitatea dispozitiilor ordonantei cu următoarele texte constitutionale:

                  - art. 4 alin. (2): “România este patria comună si indivizibilă a tuturor cetătenilor săi, fără deosebire de rasă, de nationalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială” .

                  - art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”.

                  - art. 20 alin. (1): “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte”.

                  - art. 21 alin. (1) si (2): “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

                  (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”;

                  - art. 22 alin. (1): “Dreptul la viată, precum si dreptul la integritate fizică si psihică ale persoanei sunt garantate.”;

                  - art. 43 alin. (1): “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială; de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent.” ;

                  - art. 49 alin. (1): “Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea sigurantei nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.”.

                  - art. 51 : “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.” ;

                  - art. 54: “Cetătenii români, cetătenii străini si apatrizii trebuie să-si exercite drepturile si libertătile constitutionale cu bună-credintă, fără să încalce drepturile si libertătile celorlalti.”;

                  - art. 128: “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii.”

                  Autorii exceptiei au mai invocat si încălcarea dreptului fiecărei persoane la un nivel de viată corespunzător asigurării sănătătii sale, bunăstării proprii si a familiei, drept recunoscut prin art. 25 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, si totodată violarea dispozitiilor art. 20 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Orepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte”.

                  Curtea constată că referirile autorilor exceptiei la art. 4 alin. (2), la art. 49 alin. (1) si la art. 54 din Constitutie sunt irelevante, întrucât prin nici o dispozitie a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 nu se reglementează raporturi juridice prin care să se creeze discriminări între cetăteni pe criterii de rasă, nationalitate, origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială; nu sunt puse în discutie restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti fundamentale si nici exercitarea cu bună-credintă a unor asemenea drepturi sau libertăti.

                  Cu privire la sustinerea că prin aceeasi ordonantă a fost încălcat principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea retine că, dispozitiile ordonantei nu contravin acestui principiu,  deoarece egalitatea între cetăteni nu împiedică stabilirea unor restrictii sau limitări ale dreptului de proprietate.

                  Referitor la critica de neconstitutionalitate privind încălcarea art. 25 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, Curtea consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanta supusă controlului de constitutionalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea acestor drepturi fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonantei fiind protectia chiriasilor si prelungirea contractelor de închiriere.

                  Pentru aceleasi considerente Curtea retine că nu au fost lezate nici dispozitiile art. 43 alin. (1) din Constitutie, prin care este consacrată obligatia statului de a asigura cetătenilor un nivel de trai decent.

                  Curtea constată, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea art. 128 din Constitutie, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonantei criticate, părtile interesate pot exercita calea de atac a recursului, în conditiile reglementate prin ordonantă, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie “Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege”.

                  Observând că prin Ordonanta de urgentă nr. 40/1999 Guvernul nu a contravenit acestor dispozitii constitutionale, invocate de autorii exceptiei, Curtea retine că nu au fost lezate nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală, referitoare la respectarea Constitutiei si a legilor, întrucât prevederile acesteia au fost respectate. Îndatorirea fundamentală a cetătenilor de respectare a legilor nu este de natură să împiedice Guvernul să adopte, în cazuri exceptionale, solutii urgente, diferite de reglementările anterioare. Dacă această prevedere fundamentală ar fi interpretată în sensul invocat de autorii exceptiei, ar însemna ca autoritatea legiuitoare a tării - Parlamentul - si, în temeiul art. 114, Guvernul să nu îsi poată îndeplini atributiile constitutionale, pentru că în acest fel s-ar ajunge

la încălcarea art. 51 din Constitutie, referitor la respectarea Constitutiei si a legilor.

                  Pentru motivele invocate, exceptia urmează să fie respinsă.

                  Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

                  Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Victor Dincă si Lidia Dincă în Dosarul nr. 22.269/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

                  Definitivă si obligatorie.

                  Pronuntată în sedinta publică din data de 4 mai 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 99

din 23 mai 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile

cu destinatia de locuinte

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stăngu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea – procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Grigorită Litvinenco si Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Sectia civilă.

                  La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

                  Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că scopul acestei ordonante este asigurarea protectiei atât a proprietarilor, cât si a chiriasilor. Potrivit art. 125 alin. (3) si art. 128 din Constitutie, este de competenta exclusivă a legiuitorului instituirea atât a regulilor de desfăsurare a procesului, cât si a modului de exercitare a căilor de atac. În litigiile dintre proprietari si chiriasi, având ca obiect schimbul obligatoriu de locuintă, legiuitorul a stabilit că hotărârile pronuntate de judecătorie pot fi atacate numai cu recurs, urmărind asigurarea solutionării cu celeritate a acestora. Atacarea numai cu recurs a hotărării nu contravine prevederilor art. 21 din Constitutie, deoarece, potrivit art. 304 din Codul de procedură civilă, instanta de judecată nu este legată de motivele ridicate de parte, ci poate să pună din oficiu în discutie si alte motive.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

                  Prin Încheierea din 24 noiembrie 1999, pronuntată în Dosarul nr. 3.153/1999, Tribunalul Dolj - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Grigorită Litvinenco si Elena Litvinenco într-un proces civil privind un schimb obligatoriu de locuintă.

                  În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 sunt contrare prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare al accesul liber la justitie, întrucăt aduc “îngrădiri exercitării drepturilor, libertătilor si intereselor legitime ale persoanelor prin restrângerea căilor de atac, în sensul eliminării apelului, în situatia hotărârilor , pronuntate de judecătorie în litigiile privind schimbul obligatoriu de locuinte”.

                  Instanta de judecată, exprimându-si opinia, consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) si ale art. 128 din Constitutie, “este de competenta exclusivă a organului legislativ instituirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor  judecătoresti si modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar existenta unor proceduri speciale poate determina instituirea unor reglementări corespunzătoare care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătoresti ori să limiteze, într-un fel sau altul, exercitarea căilor de atac”. Posibilitatea atacării doar cu recurs a unor hotărâri judecătoresti nu prejudiciază părtile, apreciază instanta, “deoarece art. 3041 din Codul de procedură civilă, pentru a asigura un control judiciar deplin al hotărârii atacate, stabileste că, în cazurile în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel; recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, astfel că instanta de recurs are posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele”.

                  Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

                  Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază, de asemenea, că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât din prevederile constitutionale referitoare la competenta instanielor de judecată, la procedura de judecată si la exercitarea căilor de atac “Nu rezultă că reglementările privitoare la înfăptuirea justitiei trebuie să prevadă în mod obligaioriu, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac si angajarea competentei tuturor instantelor judecătoresti”. Limitarea doar la recurs a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărărilor pronuntate în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuintă, se arată în acelasi punct de vedere, nu contravine Constitutiei, iar “ratiunea excluderii apelului în acestea este legată de necesitatea solutionării urgente a cauzelor privind dreptul de folosintă a imobilelor si asigurarea stabilitătii raporturilor juridice în acest domeniu, fără a fi afectat nici un drept fundamental al părtilor implicate în proces si nici calitatea actului de justitie”.

                  Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

                  Curtea Constitutională constată că este legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

                  Textul art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, criticat prin exceptia de neconstitutionalitate, are următorul cuprins: “Litigiile dintre proprietari si chiriasi, legate de schimbul obligatoriu de locuintă, sunt de competenta judecătoriei în raza căreia se află imobilul . Hotărarea pronuntată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instantei de recurs este definitivă si irevocabilă.”

                  Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată că autorii acesteia critică, în realitate, teza a doua a art. 25, întrucât sustin că prin dispozitiile acestei teze se înlătură posibilitatea atacării cu apel a sentintei judecătoriei, reducându-se astfel cele două căi ordinare de atac la una singură, cea a recursului.

Norma constitutională invocată ca fiind încălcată de art. 25 teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 este cuprinsă în art. 21, potrivit căruia “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime”; (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept

                  Examinând textul de lege criticat, cu raportare la normele constitutionale invocate, Curtea constată că acest text nu contravine prevederilor art. 125 si nici celor ale art. 128 din Constitutie. Dispozitiile art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 stabilesc o singură cale ordinară de atac împotriva sentintelor pronuntate de judecătorii în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuintă. În conformitate cu prevederile art. 125 si ale art. 128 din Constitutie, stabilirea competentei instantelor judecătoresti, a procedurii de judecată, precum si a conditiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoresti intră în competenta exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la justitie nu are semnificatia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac.

                  În acest sens este, de altfel, si jurisprudenia Curtii Constitutionale care, prin numeroase decizii, precum, de exemplu, Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, si Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României; Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, a statuat că “Accesul liber la justitie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoresti, deoarece competenta si căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situatii deosebite”; precum si că Legea fundamentală “nu cuprinde dispozitii referitoare la obligativitatea existentei tuturor căilor de atac [...], ci statuează prin art. 128 că “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii”, iar art. 125 alin. (3) prevede că prin lege se stabilesc competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată”.

                  De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că “semnificatia art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia accesul la justitie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, ca si modalităti de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justitie nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac”.

                  Curtea mai constată că nici reglementările internationale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdictie sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale prevede asigurarea posibilitălii unui recurs efectiv la o instantă natională. De asemenea, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la conventie prevede: “Orice persoană declarată vinovată de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaratiei de vinovătie sau a condamnării de către o jurisdictie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege”; iar în paragraful 2 al aceluiasi articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin exceptie, si a unui singur grad de jurisdictie în cazul infractiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în primă instantă de către cea mai înaltă jurisdictie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărărea pronuntată în cazul “Golder contra Regatului Unit”, 1975, a statuat: “Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut fiind vorba de un drept pe care conventia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului; există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu continutul oricărui drept.”

                  În acest context Curtea Constitutională constată că prin Codul de procedură civilă, precum si prin Codul de procedură penală s-a adoptat, de principiu, existenta a trei grade de jurisdictie, cu două căi ordinare de atac – apelul si recursul -  regulă generală de la care, prin lege, s·au prevăzut derogări, determinate de situatii speciale, toate acestea fiind însă în deplină concordantă cu prevederile constitutionale.

                  Considerentele pe care s-au bazat solutiile anterioare ale Curtii Constitutionale, pronuntate în cauze similare, sunt valabile si în prezenta cauză, neexistând nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudeniei Curtii.

                  Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

                  Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului, nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Grigorită Litvinenco si Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Sectia civilă.

                  Definitivă si obligatorie.

                  Pronuntată în sedinta publică din data de 23 mai 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.102

din 6 iunie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Valeriu Stănescu, Vasilica Stănescu si Sabina Stănescu în Dosarul nr. 19.729/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

                  La apelul nominal se prezintă Valeriu Stănescu si Vasilica Stănescu, personal si asistati de avocat Doina Hairum, Sabina Stănescu, reprezentată de acelasi apărător, lipsind Valentin Gabriel Sorescu si Catrinel Eugen Sorescu. Procedura este legal indeplinită.

                  Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul apărătorului autorilor exceptiei Valeriu Stănescu, Vasilica Stănescu si Sabina Stănescu, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, sustinând că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, în ansamblul lor, sunt contrare prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, deoarece modifică prevederi dintr-o lege organică, respectiv din Codul de procedură civilă. De asemenea, sustine că art. 25 al ordonantei mentionate, prin care se elimină calea de atac a apelului, încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justitie, ale art. 24 privind dreptul la apărare si ale art. 49 alin. (1) referitor la restrângerea exerciliului unor drepturi sau al unor libertăti, solicitând admiterea exceptiei si sub acest aspect.

                  Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondată. Se apreciază că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin Constitutiei, ci, dimpotrivă, aceste dispozitii au scopul de a proteja chiriasii din imobilele restituite fostilor proprietari atât în baza Legii nr. 112/1995, cât si prin hotărâri judecătoresti. Totodată, se sustine că prin ordonantă de urgentă se poate reglementa în domenii rezervate legilor organice, invocându-se, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

                  Prin Încheierea din 1 februarie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 19.729/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabllirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, în ansamblul lor, precum si a dispozitiilor art. 25 din aceeasi ordonantă, exceptie ridicată de Valeriu Stănescu, Vasilica Stănescu si Sabina Stănescu într-o cauză având ca obiect evacuarea din locuintă prin ordonantă presedintială.

                  În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 este neconstitutională, întrucât se reglementează în domeniul legilor organice, încălcându-se astfel dispozitiile art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală. Totodată, se apreciază că art. 25 din ordonantă contravine prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 si ale art. 49 din Constitutie.

                  Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, contrar prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu si-a exprimat opinia asupra exceptiei ridicate. În temeiul dispozitiilor legale mentionate, precum si în conformitate cu art. 15 din Regulamentul său de organizare si functionare, Curtea Constitu4ională a solicitat completarea actului de

sesizare cu opinia instantei de judecată, dar aceasta nu a dat curs acestei solicitări.

                  În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

                  Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 114 alin. (4) din Constitutie prevede competenta Guvernului ca, în cazuri exceptionale, să adopte ordonante de urgentă. Tocmai caracterul lor de urgentă, determinat de existenta unor situatii exceptionale justifică emiterea acestora si în domeniul legilor organice. Guvernul consideră, totodată, că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea conditiilor de emitere a ordonantelor de urgentă prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constitutie. Se apreciază, de asemenea, că sustinerile autorilor exceptiei referitoare la neconstitutionalitatea art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 sunt neîntemeiate, pe de o parte, pentru că nu sunt încălcate dispozitiile art. 21 alin. (1) din Constitutie, litigiile dintre proprietari si chiriasi solutionându-se de către instantele judecătoresti, iar, pe de altă parte, deoarece excluderea căii de atac a apelului în astfel de litigii, fiind legată de necesitatea solutionării urgente a cauzelor privind dreptul de folosiniă a imobilelor si asigurarea stabilitătii raporturilor juridice, nu afectează nici unul din drepturile fundamentale ale părtilor implicale în proces.

                  Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr: 47/1982, retine următoarele:

                  Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

                  Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie, pe de o parte, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, în întregul său, care, în opinia autorilor exceptiei, încalcă art. 114 alin. (4) din Constitutie, deoarece modifică prevederi dintr-o lege organică, respectiv din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, dispozitiile art. 25 din aceeasi ordonantă, dispozitii de lege ce se apreciază a fi contrare prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 si ale art. 49 alin. (1).

                  I. Examinând sustinerea referitoare la încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 114 alin. (4), Curtea Constitutională constată că interdictia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveste numai

ordonantele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdictie decurgând direct din textul constitutional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă la alin. (4) al art. 114 din Constitutie, referitor la ordonantele de urgentă, deoarece cazul exceptional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare; care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitătii constitutionale a institutiei. În acest sens este Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.

                  Curtea Constitutională constată, de asemenea, că, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, s-a statuat că “din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constitutie si al celorlalte dispozitii constitutionale nu rezultă că reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără îndoială, în continutul unor asemenea reglementări pot exista si norme de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constitutie pentru astfel de legi. Aceasta însă nu înseamnă transformarea tuturor dispozitiilor Codului de procedură civilă în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constitutiei, care reglementează expres si limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează dispozitii legale privind procedura civilă”.

                  Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, aceasta îsi mentine valabilitatea si în această cauză, astfel că exceptia de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă sub acest aspect.

                  II. Referitor la critica de neconstitutionalitate ce se aduce dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, sub aspectul încălcării prevederilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justitie, ale art. 24 privind dreptul la apărare si ale art. 49 alin. (1) referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, Curtea constată că nici această critică nu poate fi primită.

Dispozitiile art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 au următorul cuprins: “Litigiile dintre proprietari si chiriasi, legate de schimbul obligatoriu de locuintă, sunt de competenta judecătoriei în raza căreia se află imobilul. Hotărârea pronuntată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instantei de recurs este definitivă si irevocabilă”.

                  În jurisprudenta sa anterioară, Curtea Constitutională a examinat dacă liberul acces la justitie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, inclusiv în ceea ce priveste exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce conditii existenta unor particularităti procedurale referitoare la exercitarea căilor de atac este în concordantă cu principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constitutie.

                  Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constitutională a statuat că liberul acces la justitie presupune si accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieste justitia. Instituirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti este de competenta exclusivă a legiuitorului. Această solutie decurge din dispozitiile constitutionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora “Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege”; precum si din cele ale art. 128, conform cărora “împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii.”

                  În considerentele aceleiasi decizii se retine că semnificatia art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia accesul la justitie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a stabilit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite - asa cum sunt cele din prezenta spetă - reguli speciale de procedură, precum si modalităti de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justitie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac. În acest sens, Curtea Constitutională s-a pronuntat si prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

                  În legătură cu argumentul referitor la încălcarea principiului egalitătii cetătenilor în fata legilor si a autoritătilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea Constitutională a decis, în mod constant, că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveste căile de atac, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetătenilor în utilizarea lor. Principiul egalitătii nu înseamnă unifomitate, asa încât, dacă la situatii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994, si nr. 85 din 27 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994.

                  Solutiile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată, neexistând ratiuni pentru modificarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.

                  Cu privire la sustinerea încălcării principiului constitutional al dreptului la apărare, consacrat prin art. 24 din Constitutie, Curtea constată că dispozitiile art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin acestui principiu, deoarece reglementarea unei singure căi de atac nu împiedică exercitarea dreptului la apărare.

                  Referitor la critica de neconstitutionalitate privind încălcarea art. 49 din Constitutie, Curtea constată că aceasta este nerelevantă pentru solutionarea exceptiei de fată, neavând incidentă cu obiectul cauzei.

                   Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

                  Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Valeriu Stănescu, Vasilica Stănescu si Sabina Stănescu in Dosarul nr. 19.729/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresfi.

                  Definitivă si obligatorie.

                  Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iunie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.107

din 13 iunie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriasilor pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

 Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător,

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stăngu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu – procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Francisc Zavoda si Maria Terezia Zavoda în Dosarul nr. 9.101/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

                  La apelul nominal răspunde Tudor Bogdan Teodorescu si avocat Mirela Elian pentru Francisc Zavoda. Lipseste Maria Terezia Zavoda, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

                  Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorilor exceptiei solicită admiterea acesteia, arătănd că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor art. 114 alin. (4), al art. 51, al art. 72 alin. (3) lit. k), al art. 49.alin. (1) si al art. 16 alin. (1) din Constitutie, neavând drept scop protectia chiriasilor, ci evacuarea lor din spatiile în care au trăit si în care au investit. În sustinere, depune note scrise.

                  Tudor Bogdan Teodorescu solicită respingerea exceptiei, precizând că autorii exceptiei au fost pusi în întârziere înainte de introducerea actiunii în evacuare.

                  Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că asupra constitutionalitătii dispozitiilor unor articole din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 Curtea Constitutională s-a pronuntat prin Decizia nr. 224/1999, statuând că textele criticate sunt constitutionale. În ceea ce priveste dispozitiile ordonantei, în ansamblul ei, acestea nu contravin prevederilor constitutionale, ci, dimpotrivă, ele au scopul de a asigura o protectie chiriasilor din imobilele restituite fostilor proprietari.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

                  Prin Încheierea din 14 septembrie 1999; pronuntată în Dosarul nr. 9.101/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Francisc Zavoda si Maria Terezia Zavoda.

                  În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia contestă constitutionalitatea ordonantei în întregul ei, considerând că prevederile sale contravin dispozitiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, art. 54, art. 114 alin. (4) si art. 128 din Constitutie, precum si principiilor cuprinse în Declaratia Universală a Drepturilor Omului”.

                  Exprimându-si opinia asupra exceptiei, instanta de judecată consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin dispozitiile ordonantei criticate nu se încalcă principiile si drepturile constitutionale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin (1), art. 21 alin. (1) si (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art 51, 54, art. 114 alin. (4) si art. 128. Instanta apreciază totusi că “pentru unele situatii juridice prevăzute de lege se puteau găsi si alte rezolvări ce ar fi putut fi solutii mai bune”.

                  În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

                  Guvernul, în punctul său de vedere, arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile acesteia au menirea de a asigura protectie chiriasilor din imobilele restituite fostilor proprietari. Urgenta reglementării a fost determinată atât de necesitatea de a solutiona situatiile litigioase apărute ca urmare a aplicării Legii nr. 112/1995, cât si de faptul că la data de 18 aprilie 1999 expira termenul prevăzut de Legea nr. 17/1994.

                  Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

                  Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

                  Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999. Autorii exceptiei consideră că aceasta contravine, în primul rând, dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, referitoare la conditiile în care Guvernul poate adopta ordonante de urgentă.

                  În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constitutie, “În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament”. Autorii exceptiei sustin că nu pot fi considerate cazuri exceptionale reglementarea încheierii si derulării contractelor de închiriere, modificarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, reglementarea schimbului obligatoriu de locuintă, redefinirea institutiei ordonantei presedintiale, regimul probatiunii în dreptul civil, dar recunosc că “singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonante de urgentă era încetarea efectelor Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafete locative”.

                  I. Examinând, sub acest prim aspect, exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că

Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea cerintelor art. 114 alin. (4) din Constitutie. Cazul exceptional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonante a fost necesitatea reglementării de urgentă a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 18 aprilie 1999, conform Legii nr. 17/1994, tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale. Ordonanta are ca scop protectia chiriasilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru operioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarea stabilitătii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriasului la reînnoirea contractului de închiriere si crearea unor garantii împotriva unei evacuări abuzive, precum si a unui drept de preemtiune în cazul în care proprietarul intentionează să vândă locuinta. Capitolul II al ordonantei reglementează schimbul obligatoriu de locuinte, cuprinzând dispozitii menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cât si exercitarea dreptului chiriasilor la o locuintă salubră si având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiasi ordonante reglementează modul de stabilire si de plată a chiriei, modalitătile de negociere a noului cuantum al acesteia si norme de protectie a chiriasului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depăsi 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanta reglementează si aspecte privind modificarea si revizuirea chiriei în conditiile cresterii ratei inflatiei, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriasului pentru motivul că acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispozitii finale privind solutionarea litigiilor dintre chiriasi si proprietari, drepturile chiriasilor care au făcut îmbunătătiri necesare si utile locuintei, precum si alte dispozitii.

                  Curtea observă că reglementarea de urgentă a acestor raporturi juridice dintre proprietari si chiriasi se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au sustinut în motivarea exceptiei autorii acesteia, ci si sub celelalte aspecte reglementate de ordonantă. Prin urmare, sub acest aspect, exceptia de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă.

                  De altfel, la aceeasi solutie, de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, se ajunge si pe baza argumentelor înfătisate în opinia separată formulată la Decizia Curtii Constitutionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o mentin si în cauza de fată.

                  II. Autorii exceptiei consideră că prevederile ordonantei contravin si dispozitiilor constitutionale: cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (i), art. 51, 54 si 128, care au următoarea redactare:

                  - art. 4 alin. (2): “România este patria comună si indivizibilă a tuturor cetătenilor săi, fără deosebire de rasă, de nationalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială”.

                  - art. 16 alin. (1 ): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”.

                  - art. 20 alin. (1): “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.”

                  - art. 21 : “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”;

                  - art. 22 alin. (1): “Dreptul la viată, precum si dreptul la integritate fizică si psihică a persoanei sunt garantate.” ;

                  - art. 43 alin. (1): “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent”;

                  - art. 49 alin. (1): “Exercitiul unor drepturi sau a unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea sigurantei nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.” ;

                  - art. 51 : “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”;

                  - art. 54: “Cetătenii români, cetătenii străini si apatrizii trebuie să-si exercite drepturile si libertătile constitutionale cu bună-credintă, fără să încalce drepturile si libertătile celorlalti.”;

                  - art. 128: “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii.”

                  Autorii exceptiei au mai invocat si încălcarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si totodată violarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte”.

                  Examinând aceste sustineri, Curtea constată că referirile autorilor exceptiei la art. 4 alin. (2), la art. 49 alin. (1) si la art. 54 din Constitutie sunt nerelevante, întrucât prin nici o dispozitie a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 nu se reglementează raporturi juridice prin care să se creeze discriminări între cetăteni pe criterii de rasă, nationalitate, origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială. De asemenea, nu sunt puse în discutie restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti fundamentale si nici exercitarea cu bună-credintă a unor asemenea drepturi sau libertăti.

                  Cu privire la sustinerea că prin aceeasi ordonantă a fost încălcat principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea retine că dispozitiile ordonantei nu contravin acestui principiu, deoarece, asa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenta sa, principiul egalitătii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situatii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situatii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalitătii si nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferentiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă si rezonabilă, sau dacă există o disproportie între scopul urmărit prin tratament inegal si mijloacele folosite.

                  Referitor la critica de neconstitutionalitate privind încălcarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Curtea consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanta supusă controlului de constitutionalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea drepturilor fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonantei fiind protectia chiriasilor si prelungirea contractelor de inchiriere.

                  Pentru aceleasi considerente Curtea retine că nu au fost încălcate nici dispozitiile art. 43 alin. (1) din _Constitutie, prin care este consacrată obligatia statului de a asigura cetătenilor un nivel de trai decent.

                  Curtea constată, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile privind încălcarea art. 128 din Constitutie, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonantei criticate, părtile interesate pot exercita calea de atac a recursului în conditiile reglementate prin ordonantă, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, “Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege”.

                  Observând că prin Ordonanta de urgentă nr. 40/1999 Guvernul nu a contravenit acestor dispozitii constitutionale, invocate de autorii exceptiei, Curtea retine că nu au fost încălcate nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală, referitoare la respectarea Constitutiei si a legilor, întrucât prevederile acesteia au fost respectate. Îndatorirea fundamentală a cetătenilor de respectare a legilor nu este de natură să împiedice Guvernul să adopte solutii diferite de reglementările anterioare.

                  Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin..(1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată;

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

                  Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Francisc Zavoda si Maria Terezia Zavoda în Dosarul nr. 9.101/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

                  Definitivă si obligatorie.

                  Pronuntată în sedinta publică din data de 13 iunie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

DECIZIA Nr.110

din 13 iunie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor

si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Stefan Costache în Dosarul nr. 14.229/1999 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

                  La apelul nominal se prezintă avocat Constantina Busu, pentru autorul exceptiei, consilier juridic Alis Drăghici, pentru Ministerul Finantelor, si Marian Măciucianu Zărnescu, în calitate de mandatar al părtii Ileana Drapaca, lipsind Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

                  Procedura este legal îndeplinită.

                  Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul apărătorului autorului exceptiei, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate sustinând că dispozitiile art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei peniru spatiile cu destinatia de locuinte sunt contrare prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) si l) si ale art. 114 alin. (4) din Constitutie, deoarece conditiile si procedura ordonantei presedintiale, fiind reglementate de o lege organică, respectiv de Codul de procedură civilă, nu pot face obiectul unei ordonantei de urgentă.

                  Reprezentantul Ministerului Finantelor si mandatarului părtii Ileana Drapaca solicită respingerea exceptiei, ca fiind neîntemeiată, sustinând că prevederile de lege criticate nu încalcă dispozitiile constitutionale.

                  Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondată. Se apreciază că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40I1999 nu contravin Constitutiei, ci, dimpotrivă, aceste dispozitii au scopul de a proteja chiriasii din imobilele restituite fostilor proprietari atât în baza Legii nr. 112/1995, cât si prin hotărâri judecătoresti. Totodată se sustine că prin ordonantă de urgentă se poate reglementa în domenii rezervate legilor organice, invocându-se în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

                  Prin Încheierea din 9 noiembrie 1999, pronuntată în  Dosarul nr. 14.229/1999, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Stefan Costache într-o cauză având ca obiect evacuarea din locuintă pe calea ordonantei presedintiale,

                  În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 este neconstitutional, întrucât, prin acest text se reglementează în domeniul legilor organice, încălcându-se astfel dispozitiile art. 72 alin. (3) lit. k) si l) si ale art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală.

                  Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece domeniul în care a fost emisă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 nu se încadrează în categoria legilor organice, expres prevăzute în art. 72 alin. (3) din Constitutie, obiectul ordonantei fiind reglementarea raporturilor juridice dintre proprietari si chiriasi.

                  În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

                  Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece “prin art. 11 alin. (2) nu se reglementează regimul juridic general al proprietătii si nici nu se pune în discutie crearea unui nou drept de proprietate, ci se au în vedere raporturile generate de existenta unui regim juridic de proprietate fată de o tertă persoană care are posesia si folosinta unui bun. De altfel, reglementarea continută de Ordonanta de urgentă nr. 40/1999 urmăreste protectia chiriasilor si îmbinarea interesului general cu cel particular, asigurându-se astfel atât exercitarea dreptului de proprietate, cât si protectia chiriasilor”. Cât priveste sustinerile referitoare la ordonanta presedintială, se arată că “atât în literatura juridică de specialitate, cât si în practica judiciară s-a stabilit că, în principiu, se poate recurge la procedura ordonantei presedintiale în orice litigiu, indiferent dacă instanta este sesizată sau nu asupra fondului”

                  Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

                  Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

                  Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, care are următorul continut: “Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriasului sau al fostului chirias de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăteste pe proprietar să ceară în justitie evacuarea neconditionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonantei presedintiale.”

                  Autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică textul de lege mentionat pe motiv că posibilitatea evacuării chiriasului pe calea ordonantei presedintiale este neconstitutională, deoarece conditiile si procedura ordonantei presedintiale sunt reglementate de Codul de procedură civilă, care este o lege organică.

                  Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea Constitutională constată că prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, s-a statuat că “din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) .din Constitutie si al celorlalte dispozitii constitutionale nu rezultă că reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără îndoială, în continutul unor asemenea reglementări pot exista si norme de domeniul legii organice care atrag, deci, adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constitutie pentru astfel de legi. Aceasta însă nu înseamnă transformarea tuturor dispozitiilor Codului de procedură civilă în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practice, la completarea Constitutiei, care reglementează expres si limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează dispozitii legale privind procedura civilă”

                  Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, aceasta îsi mentine valabilitatea si în această cauză, astfel că exceptia de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă.

                  Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

                  Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Stefan Costache în Dosarul nr. 14.229/1999 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

                  Definitivă si obligatorie.

                  Pronuntată în sedinta publică din data de 13 iunie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

RECTIFICARE

 

În articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 578/2000 privind aprobarea unei licente de concesiune a activitătii miniere de exploatare, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale si Asociatia Mineral West Dobresti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 7 iulie 2000, se face următoarea rectificare: în loc de: ........... în perimetrul Piatra Craiului ............... se va citi: ..... în perimetrul Pădurea Craiului... .