MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A I

Anul XII - Nr. 242     LEGI, DECRETE, HOTARÂRI SI ALTE ACTE     Joi, 1 iunie 2000

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 33 din 24 februarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã

 

Decizia nr. 35 din 29 februarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului

 

Decizia nr. 37 din 7 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6, art. 8 alin. (1) si (2), art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2), precum si ale art. 50 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si serviciile în porturi

 

Decizia nr. 40 din 14 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã

 

Decizia nr. 41 din 14 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã

 

Decizia nr. 48 din 16 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã

 

Decizia nr. 49 din 21 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtilor comerciale din domeniul asigurãrilor

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 33

din 24 februarie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã

 

Florin Bucur Vasilescu - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor – judecãtor

Nicolae Popan - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Romul Petru Vonica - judecãtor

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

 

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Nicolae Mailat în Dosarul nr. 3.419/1999 al Judecãtoriei Medias.

La apelul nominal se constatã cã lipsesc pãrtile: Nicolae Mailat, Eugen Mailat, Cornelia Cãlugãr, Vasile Mateoiu si Ioan Morar.

Procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, concretizatã în deciziile nr. 232 din 16 decembrie 1999 si nr. 7 din 20 ianuarie 2000, solicitã respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 1999, pronuntatã  în Dosarul nr. 3.419/1999, Judecãtoria Medias a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de inculpatul Nicolae Mailat.

În motivarea exceptiei se sustine cã dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 24 privind dreptul la apãrare, în interpretarea în care, în cursul urmãririi penale, nu ar fi necesarã asigurarea obligatorie a apãrãrii si atunci când învinuitii sunt cercetati pentru infractiuni în care legea prevede o pedeapsã mai mare de 5 ani închisoare, existând deci o vãditã contradictie între dispozitiile alin. 2 si cele ale alin. 3 ale art. 171 din Codul de procedurã penalã.

De asemenea, se sustine cã art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã este în neconcordantã cu "art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului; care prevede dreptul la apãrare prin asistare de cãtre un avocat".

Exprimându-si opinta, instanta de judecatã apreciazã cã "problema asistentei judiciare obligatorii t...] nu poate fi privitã ca o exceptie de neconstitutionalitate, ci mai curând, în forma prezentatã de autorul exceptiei, ca o propunere de lege ferenda".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, îincheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, considerã cã exceptia este neîntemeiatã, deoarece "dreptul la apãrare consacrat de Constitutie include dreptul la asistentã juridicã, dar nu presupune în mod automat dreptul la asistentã juridicã obligatorie".

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constitute si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutonalã a fost legal sesizatã si este competentã sã solutioneze excepta de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate enuntat de autor vizeazã dispozitiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora: "Asistenta juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de învãtãmânt, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în altã cauzã. "

Autorul exceptiei sustine cã acest text de lege, în situatia în care se interpreteazã cã în cursul urmãririi penale nu ar fi necesarã asigurarea obligatorie a apãrãrii, asa cum este prevãzutã în alin. 3 al aceluiasi articol pentru faza de judecatã a infractiunilor pedepsite cu mai mult de 5 ani închisoare, contravine principiului garantãrii dreptului la apãrare consfinjit prin art. 24 din Constitutie, conform cãruia: "Dreptul la apãrare este garantat. În tot cursul procesului, pãrtile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. "

De asemenea, autorul exceptiei considerã cã art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu este în concordantã cu art. 6 pct. 3 lit. c) din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, care prevede cã: "3. Orice acuzat are, în special, dreptul: t...]

c) sã se apere el însusi sau sã fie asistat de un apãrãtor ales de el si, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plãti un apãrãtor, sã poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justitiei o cer "

Din motivarea exceptiei, asa cum rezultã din încheierea de sesizare si din concluziile scrise, depuse de autorul exceptiei, Curtea constatã însã cã aceasta priveste alin. 3 al art. 171 din Codul de procedurã penalã, text care are urmãtoarea redactare: "În cursul judecãtii asistenta juridicã este obligatorie si în cauzele în care legea prevede pentru  infractiunea sãvârsitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanta apreciazã cã inculpatul nu si-ar putea face singur apãrarea. "

Asa fiind, Curtea Constitutionalã urmeazã sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, iar nu a celor cuprinse în alin. 2 al aceluiasi articol, cum eronat s-a retinut de cãtre instanta de judecatã.

Aceste dispozitii legale au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, control care a fost concretizat în numeroase decizii, precum Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999, si Decizia nr. 232 din 16 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 18 februarie 2000, prin care s-au respins exceptiile de neconstitutionalitate.

În considerentele acestor decizii Curtea a retinut cã dreptul la apãrare, consfintit prin art. 24 din Constitutie, se referã la asistenta juridicã facultativã, iar exceptiile de la aceastã regulã pot fi stabilite în mod exclusiv de cãtre legiuitor, conform prevederilor constitutionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tãrii, si în dispozitiile art. 125 alin. (3), conform cãrora "Competenta si procedura de judecatã sunt stabilite de lege"

Considerentele si solutia pronuntatã în adeste decizii îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi care ar putea justifica reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Trecând la examinarea dispozitiilor legale criticate în raport cu art. 6 pct. 3 lit. c) din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, Curtea constatã cã acest text consacrã, de asemenea, regula asistentei juridice facultative, potrivit cãruia pãrtile au dreptul la asistentã juridicã. De acest drept persoana îndreptãtitã poate dispune dupã cum crede de cuviintã. Existã însã situatii în care legea impune asistenta juridicã obligatorie a invinuitului sau inculpatului, cum sunt cele prevãzute în art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedurã penalã. În aceste cazuri apãrarea are valoarea unei institutii de cert interes social, care functioneazã atât în favoarea învinuitului sau inculpatului, cât si în vederea asigurãrii unei bune desfãsurãri a procesului penal, în considerarea unor situatii speciale ce rezultã din însãsi enumerarea cuprinsã în text.

Prin urmare, art. 171 alin. si 3 din Codul de proceoura penalã nu aduce atingere art. 24 din Constitutie, interpretat si aplicat în concordantã cu art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, conform art. 20 alin. (1) din Legea fundamentalã, astfel cã exceptia urmeazã sã fie respinsã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Nicolae Mailat în Dosarul nr. 3.419/1999 al Judecãtoriei Medias.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 24 februarie 2000. .

 

PRESEDINTE,

conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 35

din 29 februarie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului

Ioan Muraru – presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Constantin Doldur – judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Nicolae Popa – judecãtor

Lucian Stângu – judecãtor

Florin Bucur Vasilescu – judecãtor

Romul Petru Vonica – judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "Auto Service Non Stop Bucuresti-Paris" - S.R.L. în Dosarul nr. 12.539/1998 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucuresti.

La apelul nominal sunt prezente Societatea Comercialã "Auto Service Non Stop Bucuresti-Paris" - S.R.L., prin avocat Iosif Friedmann Nicolescu, Dorel Mihail Georgescu, Elisabeta Constanta Mesina, Niculina Visan, Dora Constantinescu.

Lipsesc Vasile C. Georgescu, Consiliul General al Municipiului Bucuresti - DAFI si primarul municipiului Bucuresti, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul Societãtii Comerciale "Auto Service Non Stop Bucuresti-Paris" - S.R.L. solicitã admiterea exceptiei cu precizarea cã dispozitiile art. 7 din Legea nr. 112/1995 încalcã prevederile art. 16 din Constitutie, deoarece principiul egalitãtii este deopotrivã aplicabil atât persoanelor fizice, cât si persoanelor juridice. Considerã cã sintagma "cetãtean" are acelasi înteles cu notiunea "persoanã", Constitutia cuprinzând si alte texte în care se foloseste notiunea "persoane”, si nu notiunea "cetãteni". O, altã interpretare a dispozitiilor constitutionale ar conduce la o discriminare intre persoanele fizice si persoanele juridice, ceea ce ar fi inadmisibil. Considerã cã si persoanele juridice trebuie sã beneficieze de prelungirea contractelor de închiriere, deoarece cap. TII din Legea nr. 112/1995 vorbeste despre calitatea de chirias, calitate pe care o are si autorul exceptiei.

Dorel Mihail Georgescu solicitã respingerea exceptiei, întrucât nu are legãturã cu litigiul la instanta de fond. Aceleasi concluzii de respingere sunt sustinute si de Constanta Mesina, Niculina Visan si Dora Constantinescu. Reprezentantul Ministerului Public precizeazã cã obiectul exceptiei priveste dispozitiile alin. 1 al art. 7 din Legea nr. 112/1995, autorul exceptiei urmãrind de altfel pronuntarea de cãtre Curtea Constitutionalã a unei decizii interpretative, solutie care ar fi contrarã competenjei sale. Solicitã respingerea exceptiei ca fiind inadmisibilã, deoarece textul a cãrui neconstitutionalitate a fost invocatã nu are legãturã,cu litigiul aflat.pe rolul instantelor de fond.

CURTEA

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Tribunalul Bucuresti, prin Încheierea din 29.martie 1999, pronuntatã in Dosarul nr. 12.539/1998, a sesizat Curtea Cronstitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 112/1995, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "Auto Service Non Stop Bucuresti-Paris" - S.R.L..

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine cã textul art. 7 din Legea nr. 112/1995 contravine prevederilor art. 16 din Constitutie, deoarece face o diferentiere nejustificatã intre persoanele fizice si juridice, ceea ce ar încãlca principiul constitutional al egalitãtii în drepturi a persoanelor.

Instanta judecãtoreascã, exprimându-si opinta, aratã cã exceptia este inadmisibilã.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.

În punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se aratã cã exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 112/1995 este neîntemeiatã. Se precizeazã cã art. 16 din Constitutie nu are în vedere egalitatea în drepturi între persoanele fizice si persoanele juridice, ci egalitatea între persoanele fizice.

În punctul sãu de vedere Guvernul aratã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã, deoarece art. 7 din Legea nr. 112/1995 este un text de protectie a chiriasilor persoane fizice, legea având în vedere spatiile cu destinatia de locuiniã trecute in proprietatea statului. Asa fiind, nu poate fi retinutã sustinerea cã acest text ar încãlca prevederile art. 16 din Constitutie, contravenindu-se principiului, consacrat de acest text, al egalitãtii persoanelor, deoarece prevederile constitutionale au în vedere numai persoanele fizice. Guvernul mai precizeazã cã, atunci când se referã la cetãtean, Constitutia nu are în vedere - astfel cum pretinde autorul exceptiei - atât persoana fizicã, cât si persoana juridicã.

Presedintele Senatului nu a comunicat Curtii punctul sãu de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã este competentã sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Textul art. 7 din Legea nr. 112/1995, a cãrui neconstitutionalitate a fost ridicatã, are urmãtorul cuprins:

"Contractele de închiriere încheiate în baza Legii nr 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, pentru apartamentele din imobilele prevãzute la art. 1, se prelungesc, de drept, pe o perioadã de 5 ani de la data rãmânerii definitive a hotãrârii comisiei prevãzute la art. 15 ultimul alineat.

Chiriasii prevãzuti la art. 5 alin. 3 vor beneficia, în perioada de prelungire a contractelor de închiriere, de prevederile legale în vigoare referitoare la construirea unei locuinte proprii prin sprijinul statului sau de prioritate în atribuirea unei locuinte din fondul locativ administrat de autoritãtile publice locale.

Nu beneficiazã de prevederile alin. 1 si 2 si poate li evacuat dupã trecerea unui an de la intrarea în vigoare a prezentei legi: a) chiriasul titular sau membrii familiei sale - sot, sotie,

copii minori - care au dobândit ori au înstrãinat dupã 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuintã corespunzãtoare normelor stabilite prin Legea nr 5/1973;

b) chiriasul care refuzã sã preia in folosintã o altã locuintã corespunzãtoare, potrivit Legii nr. 5/1973;

c) chiriasul care subînchiriazã locuinta fãrã consimtãmântul proprietarului;

d) chiriasul care a schimbat totaf sau partial destinatia ori structura ulterioarã a apartamentului, fãrã consimtãmântul proprietarului.

Fostii proprietari sau mostenitorii lor si rudele pânã la gradul al doilea ale fostului proprietar în viatã, care beneficiazã de prevederile art. 5 alin. 3, se subrogã, pe data prevãzutã la art. 6, în drepturile si obligatiile legal-nãscute ale celor care au detinut anterior, cu chirie, apartamentul.

Nivelul chiriilor este cel stabilit prin lege.

Orice litigii intre proprietar si chiriasi sunt de competenta exclusivã a instantelor de judecatã. "Curtea constatã cã, în spetã, s-a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate ce contravine art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, potrivit cãruia "Curtea Constitutionalã decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor jduecãtoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantã în vigoare, de care depinde solutionarea cauzei.

Or, în cauza de fatã, art. 7 din Legea nr. 112/1995 nu este un text de care sã depindã solutionarea cererii de evacuare dintr-un spatiu comercial, deoarece acest text se referã la spatiile de locuit, nu si la cele comerciale.

În consecintã, constatând cã exceptia ridicatã priveste neconstitutionalitatea unor dispozitii legale de care nu depinde solutionarea cauzei aflate în fata instantei judecãtoresti, Curtea urmeazã sã o respingã ca fiind inadmisibilã, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicatã.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca fiind inadmisibilã exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "Auto Service Non Stop Bucuresti-Paris" - S.R.L. în Dosarul nr. 12.539/1998 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucuresti.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 29 februarie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 37

din 7 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6, art. 8 alin. (1) si (2), art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2), precum si ale art. 50 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si serviciile în porturi

 

Lucian Mihai – presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Ioan Muraru - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Florin Bucur Vasilescu - judecãtor

Romul Petru Vonica - judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6, art. 8 alin. (1) si (2), art. 10. alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2), precum si ale art. 50 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si serviciile în porturi, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "Pilot Service" - S.A. Constanta în Dosarul nr. 462/1999 al Tribunalului Constanta Sectia comercialã.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publicã din 8 februarie 2000, în prezenta autorului exceptiei si a reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate în încheierea din acea datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronuntarea pentru 15 februarie si apoi pentru 22 februarie si pentru 7 martie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Prin Încheierea din 12 martie 1999 Tribunalul Constanta - Sectia comercialã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6, art. 8 alin. (1) si (2), art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2), precum si ale art. 50 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si serviciile în porturi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 29 ianuarie 1999, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "Pilot. Service" - S.A. Constanta, în contradictoriu cu Companta Nationalã "Administratia Porturilor Maritime Constanta" S.A., în Dosarul nr. 462/1999, aflat pe rolul acelei instante.

Autorul exceptiei sustine, în esentã, cã Societatea Comercialã "Pilot Service" - S.A. este prejudiciatã prin acordarea pentru administratia portuarã a unui monopol asupra serviciilor publice specializate, ce fac obiectul de activitate al reclamantei. Sustine, de asemenea, cã organizarea concesionãrii serviciului de pilotaj nu este legalã si cã aceastã ordonantã, prin textele enuntate, atinge interesele si activitatea Societãtii Comerciale "Pilot Service" S.A., putând duce la falimentarea sa.

Instanta judecãtoreascã socoteste cã exceptia de neconstitutionalitate, "raportatã la textul art. 41 si 135 din Constitutie, nu poate fi retinutã".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

În punctul sãu de vedere Guvernul apreciazã cã exceptia este neîntemeiatã, întrucât, în realitate, dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 22/1999 urmãresc înlãturarea posibilitãtii instituirii monopolului din partea statului sau a unui singur agent economic, indiferent de natura capitalului de stat sau privat. "Sustinerile Societãtii Comerciale „Pilot Service" - S.A. Constanta cu privire la cumpãrarea de la Fondul Proprietãtii de Stat a obiectului de activitate, o datã cu privatizarea societãtii comerciale, sunt neîntemeiate si nesocotesc prevederile Legii nr. 31/1990 privind societãtile comerciale, republicatã". Cu ocazia privatizãrii Societatea Comercialã "Pilot Service" - S.A. Constanta - se aratã în continuare în punctul de vedere al Guvernului - au fost cumpãrate actiunile societãtii comerciale, reprezentând capitalul social al acesteia, iar nu obiectul de activitate, care, potrivit legii, îl constituie actele si faptele de comert pe care urmeazã sã le efectueze societatea comercialã, cu respectarea prevederilor legale.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile autorului exceptiei si ale pãrtilor prezente, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã sã solutioneze exceptia ridicatã.

Exceptia priveste dispozitiile art. 6, art. 8 alin. (1) si (2), art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2), precum si ale art. 50 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si serviciile în porturi.

Motivele invocate de autorul exceptiei în sustinerea acesteia sunt urmãtoarele:

1. Prin efectul alin. (1) al art. 8 din ordonantã "serviciile publice portuare se asigurã numai de administratiile portuare, instituindu-se astfel un monopol al statului asupra serviciilor ce se presteazã navelor de agenti economici specializati, privatizati integral, anterior". De asemenea, prevederile alin. (2) al aceluiasi articol, care statueazã cã administratiile portuare asigurã serviciile publice portuare, sunt neconstitutionale, întrucât concesionarea prin administratia portuarã a unui serviciu privatizat de un alt agent economic specializat încalcã dreptul de proprietate privatã.

2. Referitor la dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999, autorul exceptiei le considerã neconstitutionale întrucât, pe baza acestor prevederi legale, rezultã cã sunt servicii publice portuare ce apartin exclusiv administratiei portuare,

servicii care au fost privatizate anterior, cum sunt pilotajul navelor, manevrarea de la o danã la alta, remorcajul de manevrã, legarea-dezlegarea navelor. Într-o atare situatie Societatea Comercialã "Pilot Service" - S.A. Constanta este pusã în imposibilitatea realizãrii acestor servicii, întrucât, considerã autorul exceptiei, serviciile sunt monopol de stat, potrivit noii reglementãri.

3. În ceea ce priveste dispozitiile art. 50 alin. (3) din ordonantã, acestea sunt considerate de autor, de asemenea, ca fiind neconstitutionale, întrucât, prin efectul lor, Societatea Comercialã "Pilot Service" - S.A. Constanta este înlãturatã de la autorizatea de cãtre Ministerul Transporturilor pentru a efectua pilotajul navelor, operaiiune care, devenind monopol al statului, se asigurã exclusiv de administratia portuarã. În fapt, acest lucru - retine, într-o primã apreciere, autorul exceptiei - este o expropriere, încãlcându-se art. 41 alin. (3) din Constitutie. În asertiunea imediat urmãtoare, însã, autorul exceptiei precizeazã cã "evident, în spetã, nu este cazul de o expropriere a Societãtii Comerciale “Pilot Service” - S.A. Constanta.”

În concluziile notelor scrise autorul exceptiei sustine cã "se impune admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999, iar serviciile de pilotaj si cele de remorcaj nave sã fie considerate, în mod corect si legal, cum sunt de fapt, servicii portuare prestate navelor, ce se asigurã concurential de agenti economici, cu capital de stat ori privat, în conditiile economiei de piatã".

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constatã cã Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 reglementeazã administrarea, exploatarea si dezvoltarea porturilor, precum si munca în porturi si serviciile portuare. Scopul acestei reglementãri este clar definit de dispozitiile art. 1 alin. (1) din ordonantã, constând în promovarea porturilor românesti "ca centre de operare a mãrfurilor de activitãti industriale si de distributie”. În acceptiunea legii portul este o parte delimitatã a teritoriului national, ale cãrei limite se stabilesc de Ministerul Transporturilor si care include, pe lângã acvatoriul portuar si teritoriul, constructiile hidrotehnice, canalele de acces, senalele, zonele de navigatie, radele interioare, clãdirile, magaziile, platformele, cãile ferate, drumurile, instalatiile si echipamentele aflate in limitele acestuia. Totalitatea porturilor situate.pe teritoriul Romãriiei formeazã  sistemul portuar national, care, din punctul de vedere al formei de proprietate asupra infrastructurii portuare, cuprinde porturile publice (a cãror infrastructurã apartine proprietãtii publice) si porturile private (a cãror infrastructurã este proprietate privatã). Întrucât cele mai importante porturi din tarã sunt amplasate pe domeniul public al statului si în vederea bunei gestionãri, legiuitorul a stabilit existenta unui administrator; cu obligatia de a asigura serviciile publice portuare, pe care Ministerul Transporturilor, care este autoritatea de stat în domeniul portuar, le stabileste ca necesare pentru autorizarea de functionare a portului. Din economia întregului act normativ rezultã intentia de a realiza o reglementare unitarã, în vederea asigurãrii conditiilor de desfãsurare a activitãtilor portuare în scopul protejãrii bunurilor si intereselor clientilor, dar si a bunurilor publice ale statului, din care este constituitã infrastructura portuarã, precum si protejarea mediului.

Dispozitiile din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999, considerate de cãtre autorul exceptiei ca fiind neconstitutionale, au urmãtorul continut: art. 6: "Asigurarea functionalitãtii porturilor si a serviciilor publice portuare se realizeazã de administratia portului; art. 8 alin. (1): "Administratiile portuare au obligatia de a întretine, repara si asigura functionalitatea intrastructurii portuare si de a asigura serviciile publice portuare, conform conditiilor prevãzute în autorizatia de functionare a portului. "; art. 8 alin. (2): "Activitãtile prevãzute la alin. (1) pot fi efectuate direct de administratia portuarã sau prin intermediul unor agenti economici, prin concesionare, asociere, cesiune sau altele asemenea.; art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3: "Serviciile prestate în porturi se clasificã astfel: a) servicii publice portuare: 1. pilotajul navelor la intrarea si iesirea din porturi, la manevrare de la o danã la alta; 2. remorcajul de manevrã al navelor; 3. legarea-dezlegarea navelor.; art. 10 alin. (2): :"Serviciile publice portuare vor fi prestate tuturor utilizatorilor care apeleazã la ele, pe o bazã permanentã, uniformã si continuã, în conditii egale privind calitatea, timpul si pretul.”; art. 50 alin. (3): "Pe data intrãrii în vigoare a Normelor metodologice de autorizare a agentilor economici care presteazã servicii în porturi se abrogã punctele 3.1 -3.21 si punctele 3.24-3.29 din cap. III al Normelor metodologice de acordare a licentelor si a autorizatiilor privind efectuarea transporturilor navale de mãrfuri si cãlãtori si de autorizare a functionãrii agentilor economici în perimetrul infrastructurilor portuare si de cãi navigabile, anexã la Hotãrârea Guvernului nr. 112/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 6 martie 1996. "

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considerã cã prin efectul aplicãrii ordonantei se instituie un monopol de stat în realizarea activitãtilor portuare, lucru nepermis de Constitutia României, care, în art. 134, consacrã principiul cã economia României este economie de piatã, iar statul trebuie sã asigure protectia concurentei loiale.

Examinând continutul art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999, Curtea nu poate retine nici un aspect de neconstitutionalitate. Legiuitorul a stabilit faptul cã asigurarea functionalitãtii porturilor si a serviciilor publice portuare se realizeazã de administratia portului. Prin sine însusi acest articol de lege nu instituie un monopol. De altfel, dispozitiile cuprinse în art. 7 din ordonantã sunt de naturã sã risipeascã orice îndoialã în acest sens: "Pot fi abilitate în calitate de administratii portuare: a) în porturile publice: 1. institutii publice, regii autonome si autoritãti ale administratiei publice locale, care au în administrare infrastructura portuarã care apartine domeniului public; 2. companii sau societãti nationale cãrora li se concesioneazã infrastructura portuarã apartinând demeniului public. desemnate în acest sens prin hetãrâri ale Guvernului; 3. societãti comerciale cãrora li se concesioneazã infrastructura portuarã apartinând domeniului public, abilitate prin contractul de concesiune sã îndeplineascã rolul de administratie portuarã." Activitãtile portuare pot fi, în conditiile prezentei reglementãri, efectuate de administratia portuarã sau de agent economici prin variate instrumente juridice - contract de concesiune, de asociere, cesiune etc.

Aceastã reglementare este în concordantã cu prevederile art. 135 alin. (5) din Constitutie, conform cãrora "Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile.  În conditiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

De altfel, prin Hotãrârea nr. 167 din 13 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 martie 2000, Guvernul a hotãrât concesionarea de cãtre Ministerul Transporturilor, în calitate de concedent, a serviciului public portuar de pilotaj în porturile maritime românesti, pe o duratã de 10 ani. Potrivit acestei hotãrãri, în termen de 90 de zile de la data intrãrii sale în vigoare Ministerul Transporturilor va organiza, în conditiile legii, licitatia publicã deschisã pentru concesionarea serviciului public portuar de pilotaj în porturile maritime românesti.

În exceptia ridicatã se aratã, de asemenea, cã, prin efectul privatizãrii Societãtii Comerciale "Pilot Service" - S.A. Constanta, ca urmare a achizitionãrii de la Fondul Proprietãtii de Stat a pachetului de actiuni, trebuie înlãturate orice alte subiecte ale exercitiului operatiunilor portuare, întrucât acest agent a devenit proprietarul acestora. Curtea constatã însã cã, în realitate, cu ocazia privatizãrii, au fost achizitionate actiunile societãtii comerciale, reprezentând capitalul social al acesteia, iar nu obiectul sãu de activitate.

În ceea ce priveste presupusa expropriere a Societãtii Comerciale "Pilot Service" - S.A. Constanta, aceasta este o simplã ipotezã, respinsã, de altfel, chiar de cãtre autorul exceptiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art, 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6, art. 8 alin. (1) si (2), art. 10 alin. (1) lit. a) pct. 1, 2 si 3 si alin. (2), precum si ale art. 50 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor. si serviciile în porturi, exceptie ridicatã de Societatea. Comercialã "Pilot Service" - S.A. Constanta in Dosarul nr. 462/1999 al Tribunalului Constanta - Sectia comercialã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 7 martie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 40

din 14 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã

 

Lucian Mihai - presedinte

Costicã Bulai – judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Ioan Muraru - judecãtor

Nicolae Popa - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Florin Bucur Vasilescu – judecãtor

Romul Petru Vonica - judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 76/1994 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/1992 si a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "ACI POROLISSUM"-S.A. din Zalãu în Dosarul nr. 1.997/1999 al Curtii de Apel Cluj - Sectia civilã.

La apelul nominal au lipsit Societatea Comercialã "ACI POROLISSUM" - S.A. din Zalãu si Nechita Diana, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea exceptiei, arãtând cã asupra constitutionalitãtii dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea s-a pronuntat prin numeroase decizii, în cauza de fatã neintervenind elemente noi care sã determine modificarea jurisprudentei Curtii,

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 1.997/1999, Curtea de Apel Cluj - Sectia civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 76/1994 si ale art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã „ACI POROLISSUM" - S.A. din Zalãu.

Exceptia a fost ridicatã intr-un proces civil in care o persoanã fizicã având calitatea de chirias ceruse ca societatea care avea în patrimoniul sãu locuinta sã fie obligatã la încheierea contractului de vânzare-cumpãrare, în temeiul art. 7 din Legea nr. 85/1992.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã dispozitiile art. 4 din Legea nr. 76/1994 si cele ale art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt neconstitutionale întrucât reprezintã o limitare a dreptului de proprietate al actionarilor societãtii comerciale, autoare a exceptiei, care, achizitionând pachetul majoritar de actiuni, au dobândit activul si pasivul societãtii, inclusiv blocurile de garsoniere care fac obiectul litigiului de pe rolul Curtii de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj - Sectia civilã, exprimându-si opinia apreciazã exceptia ca fiind nefondatã.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, incheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor. douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul sãu de vedere, aratã cã asupra constitutionalitãtii dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea Constitutionalã s-a pronuntat prin numeroase decizii, statuând în mod constant cã aceste dispozitii nu sunt contrare Constitutiei aceasta, deoarece, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea fundamentalã, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, astfel încât legiuitorul poate sã considere oportune anumite restrângeri ale acestui drept fundamental, în situatii determinate. Sunt exemplificate, în acest sens, deciziile Curtii Constitutionale nr. 10/1994 si nr. 26/1994. Asa fiind, se considerã cã exceptia este neîntemeiatã si cã nu au intervenit elemente noi care sã determine modificarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 76/1994 si a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 ca fiind neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:

- potrivit art. 41 alin. (1) din Constitutie "Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Determinând continutul si limitele acestor drepturi legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite;

- prin art. 7 din Legea nr. 85/1992 legiuitorul stabileste o normã de justitie socialã si economicã, dând posibilitatea chiriasilor sã cumpere locuintele construite din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, altele decât locuintele de interventie, la construirea cãrora au contribuit direct sau indirect. O asemenea mãsurã este în concordantã cu prevederile Constitutiei;

- legislatia de dupã 22 decembrie 1989 a transformat un drept de administrare, pe care întreprinderile si institutiile bugetare îl aveau asupra patrimoniului lor, într-un drept de proprietate al unitãtilor economice devenite societãti comerciale; aceastã transformare neputând fi arbitrarã si întrucât bunurile respective sunt rezultatul efortului tuturor, nu se poate admite ca unii cetãteni sã fie defavorizati în beneficiul altora;

- obligatia de vânzare cãtre chiriasi, prevãzutã de dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, este o obligatie in rem, deci în considerarea obiectului la care se referã, iar nu o obligatie in personam, în considerarea faptului cã societatea comercialã era cu capital de stat, iar ulterior s-a privatizat;

- pentru astfel de ratiuni legiuitorul a stabilit si modul de calcul al pretului de vânzare al acestor locuinte, în scopul de a crea un echilibru economic, social si moral al drepturilor asupra acestor bunuri.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile constitutionale, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã este competentã sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizatã.

Exceptia ridicatã are ca obiect dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, precum si dispozitiile art. 4 din Legea nr. 76/1994 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat.

Curtea constatã cã dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 au suferit mai multe modificãri, si anume prin Legea nr. 76/1994 (Legea nr. 85/1992 fiind republicatã ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 15 septembrie 1994) si, de asemenea, prin Legea nr. 79/1997, ulterior Legea nr. 85/1992 fiind republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998.

În urma acestor modificãri reglementãrile art. 4 ale Legii nr. 76/1994, care formeazã obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, au fost preluate de art. 7 din Legea nr. 8511992, republicatã in Monitorul Oficial al .României, . Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998.

De aceea, Curtea urmeazã a se pronunta numai asupra dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicatã. Textul art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicatã, are, in redactarea modificatã, urmãtorul cuprins: "Locuintele construite din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, pânã la data intrãrii în.vigoare a prezentei legi, altele decât locuintele de interventie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integralã sau în rate a pretului, în conditiile Decretului-lege nr 61/1990 si ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozi/iilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere si locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome, institutiilor si societãtilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au încetat existenta dupã aceastã datã sau, dupã caz, au devenit, prin reorganizare, unitãti economice sau bugetare de stat.

Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut societãtilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în conditiile de evaluare, de achitare integralã sau în rate a pretului si de exceptare de la vânzare, prevãzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea si vâzarea locuintelor prevãzute la alin. 1 si 2 si la art. 1 alin. 1, pentru Care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpãrare pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se vor face în conditile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzurã din Decretul nr. 93/1977, la un pret indexat în functie de cresterea salariului minim brut pe tarã la data cumpãrãrii, fatã de cel existent la data intrãrii în vigoare a Legii nr 85/1992.

Art 1 alin. 2 se aplicã în mod corespunzãtoc

Beneficiazã de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitãtilor proprietare.

Locuintele de interventie, în sensul prezentei legi sunt cele destinate cazãrii personalului unitãtilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncã, îndeplineste activitãti sau functii ce necesitã prezenta, permanentã sau în caz de urgentã, în cadrul unitãtilor. Aceste locuinte nu se vând.

Unitãtile economice sau bugetare pot sã detinã si sã construiascã din fonduri proprii locuinte de serviciu, destinate închirierii salariatilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncã. Modul de administrare si eventuala înstrãinare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitãtilor.

Locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de lnterne, nu se vând. "

Cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea Constitutionalã s-a pronuntat prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, si Decizia nr. 357 din 14 octombrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998), statuând cã aceste dispozitii sunt constitutionale, pentru urmãtoarele considerente:

- art. 41 din Constitutie prevede posibilitatea stabilirii prin lege a continutului si limitelor dreptului de proprietate. Astfel, desi în proprietatea societãtilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat si locuintele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptãrii Constitutiei, a posibilitãtii ca fiecare chirias al unei asemenea locuinie sã devinã proprietar nu poate fi privitã decât ca o limitare legalã a dreptului de proprietate stabilit de lege;

- se asigurã astfel chiriasilor dreptul si prioritatea la cumpãrarea locuintelor, dându-se astfel expresie dispozitiilor art. 43 alin. (1) si celor ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constitutie cu privire la obligatia statului de a crea conditii necesare pentru cresterea calitãtii vietii si, mai ales, de a lua mãsuri de dezvoltare economicã si de protectie socialã, de naturã sã asigure cetãtenilor un nivel de trai decent;

- se consacrã o normã de justitie socialã, întrucât dã posibilitatea chiriasilor sã cumpere locuintele la construirea cãrora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Ca atare, aceste dispozitii sunt nu numai conforme literei si spiritului art. 41 si 135 din Constitutie, ci si legitimate din punct de vedere economic, social si moral.

S-a mai retinut, de asemenea, cã art. 7 din Legea nr. 85/1992 este constitutional si în cazul privatizãrii societãtii comerciale din fondurile cãreia s-a construit locuinta ce a fãcut obiectul vânzãrii, deoarece obligatia de vânzare cãtre chiriasi, prevãzutã de dispozitiile Legii nr. 85/1992, este o obligatie in rem, deci in considerarea obiectului (locuinta construitã din fondurile unitãtii economice sau bugetare), pânã la data intrãrii în vigoare a legii, iar nu o obligatie in personam, deci în considerarea faptului cã societatea comercialã era cu capital de stat, iar ulterior s-a privatizat. Schimbarea detinãtorilor capitalului social al societãtii comerciale, ca urmare a privatizãrii, prin vânzarea de actiuni, în proportie de 70%, nu determinã stingerea obligatiilor anterioare existente în sarcina acesteia, întrucât ele privesc societatea comercialã ca debitor al obligatiilor respective, iar nu pe detinãtorii capitalului social, în calitate de titulari ai actiunilor, ce configureazã, sub aspect juridic, acest capital.

Deoarece aceleasi considerente sunt valabile si în cauza de fatã, neintervenind elemente noi care sã determine modificarea jurisprudentei Curtii, urmeazã ca exceptia sã fie respinsã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de loouinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã "ACI POROLISSUM" - S.A. din Zalãu în Dosarul nr. 1.997/1999 al Curtii de Apel Cluj - Sectia civilã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 14 martie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 41

din 14 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã

 

Ioan Muraru – presedinte

Costicã Bulai – judecãtor

Constantin Doldur – judecãtor

Kozsokár Gábor – judecãtor

Nicolae Popa – judecãtor

Lucian Stângu – judecãtor

Florin Bucur Vasilescu – judecãtor

Romul Petru Vonica – judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã, exceptie ridicatã de Ionel Andrei în Dosarul nr. 3.006/1999 al Tribunalului Buzãu - Sectia civilã.

La apelul nominal au lipsit autorul exceptiei si Societatea Comercialã "Foraj Sonde" - S.A. din Berca, fatã de care procedura de citare este legal indeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea exceptiei, sustinând cã, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, coroborate cu alin. (6) al aceluiasi articol, exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilã atunci când actul normativ atacat nu mai este în vigoare, în cauzã, Legea nr. 32/1991 fiind abrogatã prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Prin Încheierea din 8 septembrie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 3.006/1999, Tribunalul Buzãu - Sectia civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã, exceptie ridicatã de Ion Filip. Autorul exceptiei considerã cã art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicatã, potrivit cãruia sunt scutiti de plata impozitului pe salariu numai detinãtorii titlului de Luptãtor pentru Victoria Revolutiei Române din Decembrie 1989 conferit prin brevet, este neconstitutional, întrucât, în conformitate cu dispozitiile art. 94 lit. a) din Constitutie, Presedintele României conferã decoratii si titluri de onoare si nu drepturi de natura si esenta scutirilor de plata impozitului pe salariu. Constatarea calitãtii de Luptãtor pentru Victoria Revolutiei Române din Decembrie 1989, se aratã în continuare, "este datã în atributiile comisiei special constituite conform Hotãrârii Guvernului nr. 566/1996 si nu în atributiile Presedintelui României".

Instanta de judecatã nu si-a exprimat opinia asupra exceptiei, asa cum prevãd dispozitiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicatã, desi aceasta i-a fost solicitatã.

În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã a comunicat încheierea prin care a fost sesizatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctul de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se considerã cã "exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã, este neîntemeiatã. Potrivit art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, rãnitilor, precum si luptãtorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicatã, titlul de Luptãtor pentru Victoria Revolutiei Române din Decembrie 1989" s-a instituit în semn de pretuire si recunostintã pentru cei care au fost rãniti în luptele pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, constituind un titlu de onoare, în sensul art. 94 lit. a) din Constitutie". Faptul cã în art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicatã, se precizeazã cã titlul de „Luptãtor pentru Victoria Revolutiei Române din Decembrie 1989" trebuie sã fie atestat prin brevet nu contravine textului art. 94 lit. a) din Legea fundamentalã, întrucât aceste titluri de onoare se acordã numai în conditiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 42/1990, republicatã.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã constatã cã a fost legal sesizatã si este competentã sã solutioneze exceptia.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 12 august 1996, având urmãtorul cuprins: "Sunt scutite de plata impozitului prevãzut de prezenta lege urmãtoarele categorii de persoane: (...) e) urmasii eroilor-martiri ai Revolutiei, precum si detinãtorii titlului de Luptãtor pentru Victoria Revoluliei din Decembrie 1989, conferit prin brevet, pentru veniturile realizate în cadrul functiei de bazã. "

Autorul exceptiei considerã cã aceastã dispozitie legalã este neconstitutionalã, deoarece încalcã art. 94 lit. a) din Constitutie, conform cãruia "Presedintele României îndeplineste si urmãtoarele atributii:

a) conferã decora/ii si titluri de onoare.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionalã constatã cã Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii a fost abrogatã expres, pe data de 1 ianuarie 2000, prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999, iar continutul dispozitiilor legale criticate nu a fost preluat în continutul noii reglementãri normative.

Fatã de aceastã situatie, în conformitate cu dispozitiile art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã poate decide numai asupra actelor normative în vigoare. Constatând cã, desi la data sesizãrii sale Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii era în vigoare, ea a fost ulterior abrogatã, Curtea urmeazã sã respingã exceptia de neconstitutionalitate ca devenitã inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicatã, exceptie ridicatã de Ionel Andrei în Dosarul nr. 3.006/1999 al Tribunalului Buzãu - Sectia civilã, constatând cã aceasta a devenit inadmisibilã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 25 ianuarie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 48

din 16 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã

 

Florin Bucur Vasilescu – presedinte

Costicã Bulai – judecãtor

Constantin Doldur – judecãtor

Kozsokár Gábor – judecãtor

Lucian Stângu – judecãtor

Romul Petru Vonica - judecãtor

Iuliana Nedelcu – procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Gerald Corneliu Gorduna în Dosarul nr. 3.338/1999 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a II-a penalã.

La apelul nominal rãspunde avocat Mircea Stãnculescu pentru Gerald Corneliu Gorduna, constatându-se lipsa pãrtilor Rãzvan Negreanu, Cãtãlin Frãtiloiu, Loredana Claudia Dumitru, Andrei Mocanu, Sorin Popa, George Paul Duma, Dan Petrescu, Rodica Cristina Caroghin si

Constantin Peticaru, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Cauza fiind în stare de judecatã, apãrãtorul autorului exceptiei de neconstitutionalitate solicitã admiterea acesteia, arãtând cã art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadã a îndeplinirii procedurii de citare, încalcã prevederile constitutionale ale art. 16 si 24. Se considerã cã recipisa care atestã trimiterea citatiei cãtre parte nu constituie si o garantie cã procedura de citare este îndeplinitã. Prin redactarea sa textul criticat încalcã si art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, care prevede dreptul pãrtii de a fi prezentã la termenul de judecatã.

Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea exceptiei ca nefondatã. Se aratã cã, întrucât situatia persoanelor care locuiesc în strãinãtate este diferitã de cea a persoanelor care locuiesc în tarã, este justificatã diferenta de tratament procedural, fãrã ca prin aceasta sã fie încãlcate dispozitiile constitutionale invocate. Sunt evocate, în sprijinul acestor sustineri, decizii prin care Curtea Constitutionalã a statuat cã la situatii diferite se aplicã reguli diferite, iar egalitate nu înseamnã uniformitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 1999, pronuntatã în Dosarul nr. 3.338/1999, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penalã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Gerald Corneliu Gorduna într-o cauzã având ca obiect apelul declarat împotriva sentintei penale prin care acesta a fost condamnat pentru sãvârsirea mai multor infractiuni de fals si inselãciune. În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã, potrivit cãreia invinuitul sau inculpatul care locuieste îin strãinãtate se citeazã prin scrisoare recomandatã, iar recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadã a îndeplinirii procedurii de citare, încalcã principiul constitutional prevãzut în art. 16 alin. (1) si (2), privind egalitatea cetãtenilor în fata legii si a autoritãtilor publice, precum si în art. 24 alin. (1) din Constitutie, referitor la garantarea dreptului de apãrare. Se considerã cã textul criticat face o discriminare inadmisibilã, pe temeiul locului de domiciliu, între persoana care locuieste în tarã si cea domiciliatã în strãinãtate, iar în ceea ce priveste nerespectarea dreptului la apãrare se sustine cã art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã nu satisface cerintele necesare în vederea asigurãrii unei adevãrate garantii procesuale privind dreptul la apãrare.

Exprimându-si opinta, instanta de judecatã considerã cã exceptia ridicatã este neîntemeiatã, deoarece "Prezenta inculpatului nu este obligatorie atâta timp cât acesta este încunostintat cu privire la cauzã", "recipisa de predare a citatiei, fiind o garantie a faptului cã partea a fost încunostintatã despre cauzã".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea rrr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstiiutionalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã cã dispozitiile art. 177 alin. 8 din Codul de procedurã penalã nu încalcã principiul consacrat la art. 16 din Constitutie, deoarece tuturor persoanelor le sunt aplicate aceleasi reguli procedurale. Existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun nu infirmã existenta acestui principiu, deoarece aplicarea acelor norme nu se face în mod discriminatoriu. În sustinerea acestei aprecieri se citeazã Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994. Se mai aratã cã textul criticat nu încalcã nici dreptul la apãrare, care, printre alte componente, cuprinde si obligatia organelor judiciare de a avea în vedere, din oficiu, îndeplinirea conditiilor cerute de lege pentru valabilitatea unor acte sau posibilitatea pãrtilor de a folosi calea de atac a apelului.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtii prezente si concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã este competentã sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizatã.

Art. 177 alin. 8 din Codul de procedurã penalã prevede: "Dacã învinuitul sau inculpatul locuieste în strãinãtate, citarea se face prin scrisoare recomandatã, în afarã de cazul când prin lege se dispune altlel. Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadã a îndeplinirii procedurii de citare". Critica de neconstitutionalitate priveste teza finalã a textului, si anume cea potrivit cãreia „Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadã a îndeplinirii procedurii de citare." În opinta autorului exceptiei aceastã dispozitie încalcã normele constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2), privind egalitatea în drepturi, si ale art. 24 alin. (1) care reglementeazã dreptul la apãrare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã si urmeazã sã fie respinsã.

I. O primã criticã constã în sustinerea potrivit cãreia art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã instituie o discriminare, în functie de locul de domiciliu, în tarã sau în strãinãtate, între persoanele care urmeazã sã fie citate la organul de urmãrire penalã sau la instanta de judecatã, în cursul procesului penal. Astfel, pentru persoanele care locuiesc în tarã îndeplinirea procedurii de citare trebuie sã rezulte din dovada de înmânare a citatiei, pe când în cazul persoanelor care locuiesc în strãinãtate, pentru dovedirea îndeplinirii procedurii este suficientã recipisa de predare a scrisorii recomandate prin care s-a fãcut citarea. Se considerã cã aceastã reglementare încalcã dispozitiile art. 16 alin. (1 ) si (2) din Constitutie, conform cãrora "(1) Cetãtenii sunt egali în lata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

Cu referire la interpretarea si aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curtii Constitutionale a statuat cã "Principiul egalitãtii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune solutii diferite pentru situatii diferite". Acesta este sensul jurisprudentei constante a Curtii, care a adoptat solutii identice în numeroase decizii ulterioare, între care Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, precum si Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

În acelasi sens sunt si dispozitiile art. E cuprins în partea a V-a din anexa la Carta socialã europeanã revizuitã, adoptatã la Strasbourg la 3 mai 1996 si ratificatã de Parlamentul României prin Legea nr. 74/1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi conform cãrora "O diferentã de tratament pe un motiv obiectiv si rezonabil nu este consideratã ca discriminatorie.”

Curtea Constitutionalã constatã cã situatia persoanelor care locuiesc în strãinãtate este esential diferitã de situatia persoanelor care locuiesc în tarã, ceea ce, în mod obiectiv, justificã diferenta de tratament procedural. În rândul cauzelor obiective poate fi mentionat faptul cã legislatia nationalã poate stabili obligatia pentru agentii procedurali proprii de a transmite corespondenta si de a returna dovada de înmânare a citatiei sau de comunicare a actelor judiciare, dar nu poate stabili aceleasi obligatii pentru agentii altor state. De asemenea, obiectiv diferite sunt si posibilitãtile de comunicare si cele de deplasare.

Chiar si pentru persoanele care locuiesc în tarã normele de procedurã prevãd numeroase exceptii de la regula generalã a înmãnãrii în mod direct si personal a citatiei, cum sunt, de exemplu: predarea citatiei unor rude sau altor persoane care locuiesc împreunã cu persoana în cauzã, afisarea citatiei, citarea prin publicitate, citarea prin administratiile locului de detinere, citarea la unitãtile militare sau la spitale ori afisarea la poarta hotelului si altele. Toate aceste exceptii nu înseamnã discriminare, ci modalitãti diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situatia obiectiv diferitã a persoanelor citate.

Cerinta legalã de a asigura persoanei citate posibilitatea realã. de a lua cunostintã de citatie, cu toate datele pe care aceasta trebuie sã le continã, este general valabilã si obligatorie, fãrã nici o discriminare si fãrã nici un privilegiu. Îndeplinirea viciatã a procedurii de citare, precum si imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de pãrtile interesate, urmând ca instanta de judecatã sã dispunã în consecintã. Aceste aspecte nu reprezintã însã probleme de constitutionalitate, ci de aplicare a legii, care nu intrã în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale.

Fatã de cele arãtate rezultã cã prevederile tezei finale din alin. 8 al art. 177 din Codul de procedurã penalã nu sunt discriminatorii si nu încalcã principiul constitutional al egalitãtii cetãtenilor în fata legii.

II. Cea de-a doua criticã de neconstitutionalitate priveste încãlcarea dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24. alin. (1) din Constitutie, potrivit cãruia "Dreptul la apãrare este garantat’. În opinia autorului exceptiei lipsa dovezii de înmânare a citatiei pune sub semnul întrebãrii primirea citatiei de cãtre persoana respectivã, care, fiind în necunostintã de cauzã, nu-si poate exercita dreptul la apãrare.

Curtea Constitutionalã constatã cã nici acest motiv de neconstitutionalitate nu poate fi retinut. Comunicarea citatiei printr-o scrisoare recomandatã presupune, dupã toate regulile de transmitere a corespondentei, predarea personalã a acesteia. În consecintã, persoana cãreia îi este adresatã scrisoarea recomandatã are posibilitatea realã de a lua cunostintã de faptul cã a fost citatã la o anumitã instantã, într-o anume cauzã si calitate procesualã, precum si la un termen precizat, astfel încât nu se poate sustine încãlcarea dreptului sãu la apãrare prevãzut de art. 24 din Constitutie.

Fatã de cele arãtate rezultã cã prevederile art. 17 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã nu contravin art. 16 alin. (1) si (2) si art. 24 din Constitutie, fiind asadar constitutionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 177 alin. 8 teza finalã din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Gerald Corneliu Gorduna în Dosarul nr. 3.338/1999 al Tribunalului Bucuresti, Seciia a II-a penalã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 16 martie 2000.

 

PRESEDINTE,

conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 49

din 21 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtilor comerciale din domeniul asigurãrilor

 

Lucian Mihai – presedinte

Costicã Bulai – judecãtor

Constantin Doldur – judecãtor

Kozsokár Gábor – judecãtor

Ioan Muraru – judecãtor

Nicolae Popa – judecãtor

Lucian Stângu – judecãtor

Florin Bucur Vasilescu - judecãtor

Romul Petru Vonica - judecãtor

Paula C. Pantea – procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

           

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtilor comerciale din domeniul asigurãrilor, exceptie ridicatã de Stelian Stângã în Dosarul nr. 6.159/1997 al Tribunalului Bucuresti - Sectia comercialã.

La apelul nominal se prezintã avocat Leon Iancovici pentru Societatea Comercialã "Ardaf" din Cluj - Sucursala municipiului Bucuresti, lipsind autorul exceptiei, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Reprezentantul Societãtii Comerciale "Ardaf" din Cluj Sucursala municipiului Bucuresti solicitã respingerea exceptiei, pe de o parte, pentru cã exceptia este extranee cauzei, întrucât se referã la pretinsa scutire de taxã de timbru a societãtii de asigurare, în timp ce în cauzã opereazã scutirea de plata taxei de timbru a asiguratului, ca titular al dreptului, iar pe de altã parte, pentru cã asupra constitutionalitãtii prevederilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 Curtea Constitutionalã s-a pronuntat prin Decizia nr. 159/1998.

Procurorul solicitã respingerea exceptiei ca fiind neîntemeiatã, sustinând cã prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor constituiionale. In acest sens se invocã si jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 159/1998.

CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 1999, pronuntatã in Dosarul nr. 6.159/1997, Tribunalul Bucuresti – Sectia comercialã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtilor comerciale din domeniul asigurãrilor, exceptie ridicatã de Stelian Stângã.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã prevederile art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991, potrivit cãrora sunt scutite de impozite, taxe de timbru si de orice alte taxe despãgubirile, sumele asigurate si orice drepturi ce se acordã din asigurãrile de orice fel, încalcã dispozitiile art. 41 alin. (2) teza întâi din Constitutie, deoarece astfel se creeazã un tratament preferential în favoarea societãtilor de asigurare, care nu este compatibil cu egalitatea în fata legii. Se sustine, de asemenea, cã aceste prevederi legale contravin dispozitiilor art. 53 alin. (2) din Legea fundamentalã, conform cãrora sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure asezarea justã a sarcinilor fiscale, întrucât, prin astfel de scutiri, societãrile de asigurare îsi mãresc profitul propriu.

Tribunalul Bucuresti - Sectia comercialã, exprimându-si opinia, apreciazã cã dispozitiile art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 sunt constitutionale, nefiind încãlcate prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi si ale art. 53 alin. (2) din Constitutie, "egalitatea în ocrotirea proprietãtii private fiind asiguratã, deoarece nu s-a creat o discriminare sau un tratament preferential în favoarea societãtilor de asigurãri, acestea nefiind beneficiarele scutirii de plata taxei de timbru, dispozitia de lege criticatã referindu-se la titularul dreptului la despãgubiri". În spetã, se aratã în continuare, Societatea Comercialã "Ardaf" din Cluj - Sucursala municipiului Bucuresti a actionat însã prin subrogare în drepturile asiguratului sãu, pe care l-a despãgubii, si astfel scutirea îi este opozabilã, dar numai în considerarea acestei situatii si nu pentru orice fel de alte actiuni în justitie.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, in punctul sãu de vedere, apreciazâ cã excepiia de neconstitutionalitate este neîntemeiatâ, deoarece prevederile art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 se referã la titularul dreptului la despãgubiri, iar nu la societãtile de asigurãri, astfel cum se sustine în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate. Aceste prevederi legale nu încalcã dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, exceptarea prin lege a unor categorii de persoane fizice sau juridice ori a unor activitãti sau bunuri de la plata unor impozite sau taxe reprezentând o practicã legislativã curentã, care corespunde fie necesitãtilor de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor ratiuni economice.   Prin aceasta nu este afectatã egalitatea în domeniul ocrotirii proprietãtii private, toti titularii drepturilor ce provin din asigurãri beneficiind de scutirile prevãzute de lege.        De asemenea, se sustine cã prevederile legale criticate nu contravin nici art. 53 alin. (2) din Constitutie, potrivit cãruia sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure asezarea justã a sarcinilor fiscale, întrucât tratamentul juridic diferit pentru situatii diferite este admisibil si justificat tocmai de cerinta ca egalitatea în fata legii sã nu atragã privilegii si discriminãri. Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã constatã cã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtilor comerciale din domeniul asigurãrilor, dispozitii care au urmãtorul cuprins: "Sunt scutite de impozite, taxe de timbru si orice alte taxe: a) despãgubirile, sumele asigurate si orice alte drepturi ce se acordã din asigurãrile de orice fel; (...)".

Aceste prevederi sunt considerate neconstitutionale de autorul exceptiei, în raport cu dispozitiile art. 41 alin. (2) teza întâi, care reglementeazã ocrotirea egalã, prin lege, a proprietãtii private, indiferent de titular, precum si ale art. 53 alin. (2) din Legea fundamentalã, conform cãruia "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure asezarea justã a sarcinilor fiscale".

Curtea constatã cã asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtilor comerciale din domeniul asigurãrilor, sub acelasi aspect ca si cel existent în cauza de fatã, s-a pronuntat prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, in sensul respingerii exceptiei. În motivarea deciziei mentionate s-a arãtat cã:

a) exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite si taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activitãti ori bunuri nu poate sã fie consideratã, prin ea însãsi, ca neconstitutionalã. Dimpotrivã, exceptarea de la impozite si taxe ori stabilirea unor reduceri în aceastã materie reprezintã o practicã legislativã curentã ce corespunde fie necesitãtii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor ratiuni economice;

b) în cauzã nu poate fi vorba despre violarea, prin textul criticat, a egalitãtii între titularii dreptului de proprietate privatã, în sensul ocrotirii preferentiale a unora dintre ei. În practica sa constantã Curtea Constitutionalã a stabilit cã principiul egalitãtii nu se opune ca o lege sã stabileascã reguli diferite în raport cu persoane aflate în situatii deosebite, deoarece acest principiu nu înseamnã uniformitate. În acest sens este Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993. Pe de altã parte, astfel cum a decis Curtea prin Decizia nr. 140 din 19 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, tratamentul juridic diferit pentru situatii diferite este admisibil si justificat tocmai de cerinta ca egalitatea în fata legii sã nu atragã privilegii sau discriminãri. Or, este evident cã, în timp ce asiguratul reclamã, de regulã, despãgubiri pentru pierderea ori deteriorarea unui bun asigurat, societatea de asigurãri urmãreste, ca orice altã societate comercialã, realizarea unui profit, pentru care a plãtit taxele si impozitele prevãzute de lege. Nu este vorba, asadar, despre un tratament diferit, în considerarea titularilor dreptului de proprietate, în cea ce priveste ocrotirea acestui drept, ci despre luarea în considerare, la stabilirea taxei de timbru, a anumitor particularitãti ale situatiei unor persoane fizice sau juridice. Asemenea reglementãri sunt relativ numeroase în legislatie. Este, de pildã, cazul scutirii de taxe a actiunilor introduse în temeiul raporturilor de muncã de cãtre salariati ori cel al actiunilor judecãtoresti ce valorificã drepturi de creantã corelative unor obligatii de întretinere. Iar reglementarea diferentiatã a unor asemenea obligatii corespunde, neîndoielnic, si prevederilor art. 53 alin. (2) din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicatã în cauza defatã, Curtea constatã cã nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudentei sale, astfel încât considerentele amintite îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauzã, urmând ca exceptia sã fie respinsã.

În temeiul art. 144 lit. c) si al art. 1.45 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepiia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societãtlor comerciale din domeniul asigurãrilor, exceptie ridicatã de Stelian Stângã în Dosarul nr. 6.159/1997 al Tribunalului Bucuresti - Sectia comercialã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 21 martie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu