MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

 P A R T E A  I

 

Anul XIII - Nr. 215     LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE    Joi, 26 aprilie 2001

 

SUMAR         

           

D E C R E T E

 

            242. - Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Conventiei dintre România si Statele Unite Mexicane pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnată la Ciudad de Mexico la 20 iulie 2000

           

DECIZI ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

            Decizia nr. 33 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) si a prevederilor art. 1, art. 5 si art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată si economiei vânatului

                                   

            Decizia nr. 47 din 7 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997, privind privatizarea societătilor comerciale, dispozitii introduse prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice        

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

58. - Ordonanta de urgentă privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagiaturii si activitătii de cercetare medicală în sectorul sanitar

 

DECRETE

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Conventiei

dintre România si Statele Unite Mexicane pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnată la Ciudad de Mexico la 20 iulie 2000

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) si ale art. 99 din Constitutia României, precum si ale art. 1 si 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea si ratificarea tratatelor, la propunerea Guvernului potrivit Hotărârii nr, E62 din 23 martie 2001,

 

Presedintele României d e c r e t e a z ă:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Conventia dintre România si Statele Unite Mexicane pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnată la Ciudad de Mexico la 20 iulie 2000, si se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

În temeiul art. 99 alin. (2)

din Constitutia României,

contrasemnam acest decret.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

 

Bucuresti, 11 aprilie 2001.

Nr. 242.

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTtONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 33

din 6 februarie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) si a prevederilor art. 1, art. 5 si art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică

si privată si economiei vânatului

           

Lucian Mihai - presedinte

            Costica Bulai - judecător

            Constantin Doldur - judecător

            Kozsokár Gábor - judecător

            Ioan Muraru - judecător

            Nicolae Popa - judecător

            Lucian Stangu   - judecător

            Romul Petru Vonica - judecător

            Gabriela Ghita  - procuror

            Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionati­tate a prevederilor art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) si a prevederilor art. 1, art. 5 si art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului fores­tier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată si economiei vânatului, exceptie ridicata de Valer-Vasile Tanalt în Dosarul nr. 386/2000 al Curtii de Apel Târgu Mures ­Sectia penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare este legal  îndeplinită .

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei că fiind nefondată, invocand în acest sens juris­prudenta Curtii Constitutionale referitoare la prevederile legate criticate.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată  urmatoarele:

Prin Încheierea din 7 iulie 2000, pronuntată  în Dosarul nr. 386/2000, Curtea de Apel Târgu Mures - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de necon­stitutionalitate a dispozitiilor art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) si a prevederilor art. 1, art. 5 si art. 8 din Legea nr. 8/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată si eco­nomiei vânatului, exceptie ridicată de Valer-Vasile Tănalt într-o cauză penală.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textele legate criticate încalcă dispozitiile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie, prin aceea că încriminarea faptelor cuprinse în art. 97 alin. 1 si 3 din Codul silvic nu se face prin lege organică, asa cum prevăd aceste dispozitii constitutionale, ci prin acte normative administrative, astfel cum stabilesc art. 107 alin. 1 din Codul silvic si, respectiv, art. 1, art. 5 si art. 8 din Legea nr. 81/1993 în consecinta, se consideră că si aceste din urmă texte legate „implicit sunt neconstitutionale". Se mai sustine că expresia “fără drept” “este în vadită contradictie cu prevederile art. 41, mai ales ale art. 41 alin. (2) din Constitutie", care  consacră ocrotirea în mod egal a proprietătii, ceea ce pre­supune că orice titular al dreptului de proprietate privată să îsi exercite atributele acestui drept conform Constitutiei. Se arată, de asemenea, că art. 135 din Constitutie statu­ează că proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii, si atâta timp cât nu este demonstrat un interes public, printr-o limitare legislativă, mentinerea sintagmei “fără drept” în contextul infracfional nu răspunde pretentiilor de garantie oferite proprietătii private". O altă critică de neconstitutionalitate vizează încălcarea “art. 49 din Constitutie si, în general, a art. 41 din Constitutie”, în care sens sustinându-se că “art. 97 alin. 1 si 3 din Codul silvic, prin limitarea, (înlăturarea) unui atribut al dreptului de proprietate, restrânge liberul exercitiu al acestui drept”, or, “restrânge­rea unor drepturi se poate face numai în conditiile arătate de art. 49 din Constitutie”. În sfârsit, se mai sustine că texlut de lege criticat contravine si prevederilor art. 41 alin. (5) din Constitutie, motivându-se că “Regia autonomă a păduri­lor nu poate stabili cuantumul unor prejudicii în contul pro­prietătii private, deoarece art. 41 alm. (5) din Constitutie spune că despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul, care în acest dosar numai statul nu este [...]".


Curtea de Apel Târgu Mures - Sectia penală , exprimandu-si opnia, consideră exceptia ridicată că fiind “evident, nefondată”, întrucât “Codul silvic este, indiscutabil, o lege organică, adoptată în conditiile art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, lucru precizat la finele acelui cod”. Totodată, instanta de judecată apre­ciaza că “Legea nr. 81/1993 nu poate fi, considerată ca neconstitutională, în privinta ei, într-o serie de aspecte, pro­nuntându-se deja chiar Curtea Constitutională prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, decizie definitivă prin nerecu­rare si publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 aprilie 1996”. În opinia instantei, referirile autorului exceptiei la discriminarea, prin art. 97 alin. 1 din Codul silvic, a proprietătii private sunt inexacte “în raport cu prevederile art. 41 si 49 din Constitutie si art. 1, 4, 8, 64 si următoarele din Legea nr. 26/1996”. De asemenea, instanta consideră că “sub aspectele invocate nu trebuie omise nici reglementările recente ale Ordonantei Guvernului nr. 96/1998, aprobată prin Legea nr. 141/1999 si republi­cată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000". În concluzie, instanta de judecata consi­deră că “legiuitorul putea stabili un alt mod de calculare a valorii pagubei si nu cel din art. 97 Cod silvic, asa cum a facut-o prin ordonanta mentionată mai sus (volumul de masă lemnoasă extras prin tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori si lăstari...), dar un atare procedeu nu este cen­zurabil în conditiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, se consideră că “Dispozitiile art. 97 alin. 1 si 3 din Codul silvic prevăd elementele constitutive ale infractiunilor pe care le reglementează” si, în plus, “art. 109 din Codul silvic mentionează că «Prevederile prezentului titlu se com­pletează cu dispozitiile Codului penal si ale Codului de proce­dură penală »". Ca atare, se consideră că, în raport cu aceste prevederi legate, textul de lege criticat prevede “toate conditiile cerute pentru ca faptele respective să con­stituie infractiuni”. Se mai arată că, într-adevăr, pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit, potrivit legii, de către autoritatea publică centrală care răpunde de silvicultură, dar această determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege organică, iar evaluarea pagubelor are la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Legea nr. 81/1993). În legatură cu acest aspect, se face referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, care prin deciziile nr. 27 din 23 februarie 1999 si nr. 102 din 29 iunie 1999 a statuat că prevederile art. 97 alin. 1 si 3 din Codul silvic sunt constitutionale. În ceea ce priveste invocarea neconstitutionalitatii art. 1, art. 5 si art. 8 din Legea nr. 81 /1993, se arată că nu sunt indi­cate dispozitiile constitutionale încălcate, precum si că prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, ramasă definitivă prin nerecurare, Curtea Constitutională a constată t că prevede­rile art. 5 din Legea nr. 81/1993 sunt constitutionale numai în masura în care prin pret mediu stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor si Protectiei Mediului se întelege pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, calculat pe baza preturilor negociate, în conditiile legii, precizate în actul de stabilire a pretului mediu.

 

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, conclu­ziile procurorului, dispozitiile legate criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retire următoarele:

Curtea Constitutională constată  că este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 4711992, republicată, să solutioneze exceptia de necon­stitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), dispozitii al căror continut este următorul: „Tăierea sau scoaterea din radăcini, fără drept, de arbori, puieti sau lăstări din fondul forestier national sau de pe terenurile cu  vegetatie forestieră prevăzut e la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost savârsită de cel putin două ori în interval de 2 ani, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. (...)

Când fapta a avut că urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. "

În motivarea acestei exceptii de neconstitutionalitate se invocă încălcarea dispozitiilor art. 72 alin. (3) lit. f), art. 41 alin. (2) si (5), art. 49 si art. 135 alin. (6) din Constitutie, dispozitii al caror continut este urmatorul:

- Art. 72 alin. (3) lit. f): „Prin lege organică se regle­mentează: (…).

f) infractiunile, pedepsele si regimul exeeutarii acestora;";

 - Art. 41 alin. (2) si (5): „(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii straini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.(…).

(5) Despagubirile prevăzute în alineatele (3) si (4) se stabi­lesc de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergentă, prin justitie.";

- Art. 49: „(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea sigurantei rationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor, desfăsurarea instructiei penale, prevenirea conse­cintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăti.”;

- Art. 135 alin. (6): „Proprietatea privată este, în conditiile legii, inviolabilă."

Examinând sustinerile autorului exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că acestea sunt neîntemeiate si, în consecintă, urmează să fie respinse.

I. Printr-o primă critică de neconstitutionalitate se arată, în esentă, că „incriminatea sau dezincriminarea faptelor cuprinse în art. 97 alin. 1 , si 3 din Codul silvic se face prin acte administrative, fie ele normative, contrar dispozitiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutia României", dispozitii potrivit cărora „Prin lege organică se reglementează: (…) f) infractiunile, pedepsele si regimul executării acestora;”.

Curtea Constitutională retire că aceasta critică nu este întemeiată, întrucât, în realitate, dispozitiile alin. 1 al art. 97 din Codul silvic sunt cele care prevăd elementele constitu­tive ale infractiunii si pedeapsa, iar cele ale alin. 3 din acelasi articol al Codului silvic reglementează forma agravantă a infractiunii în functie de cuantumul diferit al prejudiciului, astfel că sunt compatibile cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie.

Faptul că evaluarea prejudiciului se face, conform art. 107 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), prin trimitere la Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată si economiei vânatului, nu este de natură să ducă la concluzia, sustinută de autorul exceptiei, că incriminarea se face “prin acte administrative”. Aceasta, chiar dacă art. 5 din Legea nr. 81/1993 prevede că limita valorică a pagubei, în functie de care faptele con­stituie infractiuni, rezultă din majorarea de 5 ori a pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării, iar pretul se stabileste de Ministerul Apelor, Pădurilor si Protectiei Mediului. Curtea retine că, în temeiul legii, autoritatea administrativă stabileste doar un pret care, în conditiite economiei de piată si ale unei mar­cate inflatii, este necesar sa fie modificat periodic cu o anumită frecventă, modificări pe care însă legea nu le poate asigura în acest sens, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 27 din 23 februarie 1999, publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 261 din 7 iunie 1999, precum si prin Decizia nr. 102 din 29 iunie 1999,  publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999, decizii prin care au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 97 alin. 1, 2 si 4 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie ca si în cauza de fată, stabilindu-se că textele de lege criticate sunt constitutionale.

Întrucât nu au intervenit elemente not care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi mentin valabili­tatea si în cauza de fată si, în consecintă, sub acest aspect exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) urmează să fie respinsă.

II. Cea de-a doua critică de neconstitutionalitate constă în sustinerea potrivit căreia expresia “fără drept” din cuprin­sul art. 97 alin. 1 si 3 din Codul silvic încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, care consacră ocrotirea în mod egal a proprietătii, precum si dispozitiile constitutionale ale art. 135 alin. (6) referitoare la inviolabilitatea proprietătii private. Autorul exceptiei are în vedere imprejurarea că în cauza arborii ar fi fost tăiati pe baza unei întelegeri cu o persoana care avea calitatea de proprietar al fondului forestier.

Examinând aceasta sustinere, Curtea retine că potrivit art. 41 alin. (1) teza a doua din Constitutie continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de legei conform alin. (6) al aceluiasi text constitutional, “Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respecta­rea celorlalte sarcini care, pvtrivit legii sau obiceiului, revin pro­prietarului”,  în aplicarea acestor dispozitii constitutionale Codul silvic prevede în titlul III, intitulat ‘Fondul forestierpro­prietate privată” reguli stricte cu privire la obligatiile proprie­tarului de păduri si de alte terenuri din fondul forestier proprietate privată (care fac parte din fondul forestier national) cu privire la obligatia de gospodărire în conformi­tate cu regimul silvic si cu regulile privind protectia mediu­lui, la respectarea prevederilor amenajamentelor silvice si a permanentei pădurii, la obligatia de a recolta numai arbori marcati de personalul silvic, precum si alte obligatii. În con­secintă, utilizarea expresiei “fără drept” din cuprinsul textelor criticate pentru neconstitutionalitate nu este de natură să conducă la concluzia că textele legate respective ar contraveni dispozitiilor art. 41 din Constitutie, ci, dimpotrivă, această formulare dă expresie legislativă ideii de limitare a dreptului de proprietate în cazul proprietatii private a, persoanelor particulare asupra fondului forestier în acest sens, sunt edificatoare si dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si adminis­trarea fondului forestier national, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 141/1999 si republicată, în temeiul art. IV din această lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000. Prevederile ordonantei impun si alte limitări ale drepturilor proprietarilor persoane fizice, detinători de păduri, inclusiv prin stabilirea unor infractiuni ai căror autori pot fi acestia.

Asa fiind, Curtea retine că dispozitiile art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic), prin utilizarea sintagmei “fără drept”  nu încalcă prevederile constitutionale ale art. 41 alin. (2) si nici pe cele ale art. 135 alin. (1).

În ceea ce priveste sustinerea referitoare la încălcarea prevederilor alin. (5) al art. 41 din Constitutie, conform cărora “Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) si (4) se sta­bilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergentă, prin justitie", Curtea constitutională constată  că aceste dispozitii constitutionale, referindu-se la despăgubi­rile în cazul exproprierilor sau al folosirii subsolului unei proprietăti imobiliare pentru lucrări de interes general, nu sunt incidente în cauza, astfel că nici această critică de neconstitutionalitate nu poate fi retinută.

III. Un alt motiv de neconstitutionalitate invocat de auto­rul exceptiei constă în sustinerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine dispozitiilor art. 49 din Constitutie, referitor la “Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti”.

Curtea Constitutională constată  că această sustinere nu poate fi primită, întrucât în cazul de fată  nu există o restrângere a exercitiului dreptului de proprietate, în sensul prevăzut de art. 49 din Constitutie, invocat că fiind încălcat, ci este vorba de o limitare realizata în cadrul constitutional prevăzut de art. 41 alin. (1) teza a doua si alin. (6) din Constitutie, limitare privind însusi continutul dreptului de ­proprietate privată asupra unor terenuri facând parte din fondul national forestier. ­

IV. În sfarsit, examinând sustinerea potrivit căreia „im­plicit sunt neconstitutionale si prevederile art. 1, 5 si 8 din. Legea nr. 81/1993", în legatură cu dispozitiile art. 97 alin. 1 si 3 din Codul silvic, Curtea constată  că pentru aceleasi considerente expuse la pct. I, nu pot fi retinute nici criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 80 din Legea nr. 81/1993. Aceasta deoarece textele art. 1 si 8 din Legea nr. 81/1993 nu au că object reglementarea unor infractiuni. Astfel, art. 1 din lege prevede că “Pagubele cauzate prin tăierea, scoaterea din rădăcini, distru­gerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puietilor sau lăstarilor, produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată, în cazul în care prejudicial este produs prin fapte care constituie contraventii sau infractiuni, se evaluează în cvnditiile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege”, iar art. 8  stabileste că “Guvernul va actualiza, în raport cu evolutia preturilor, valoarea despăgubirilor prevăzute în anexele la prezenta lege”.  Rezultă deci că aceste texte de lege nu con­travin dispozitiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie si, în consecintă, si acest motiv de neconstitutionalitate urmează sa fie respins.

Referitor la critica de neconstitutionalitate a art. 5 din Legea nr. 81/1993, Curtea retine că acest text de lege a mai fost supus controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996,  publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 aprilie 1996, a fost admisă, în parte, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 81/1993, privind determina­rea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată si economiei vânatului. Cu acel prilej Curtea a statuat că “prevederile art. 5 din Legea nr. 81/1993 sunt constitutionale numai în masura în care prin «pret stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor si Protectiei Mediului» se întelege pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatarii faptei, calculat pe baza preturilor negociate, în conditiile legii, precizate în actul de stabilire a pretului media". În considerentele deciziei s-a retinut că pretul media nu este “un element constitutiv al infractiunii, ci numai un criteria pentru determinarea pagubei, în functie de care depinde incriminarea". Totodată, prin Decizia nr. 235 din 20 decembrie 1999,  publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 aprilie 2000, Curtea Constitutională a retinut că, desi Decizia nr. 2/1.996 a fost pronuntată  anterior aparitiei Legii nr. 26/1996 (Codul silvic), prin care a fost modificat implicit textul art. 5 din Legea nr. 81/1993 (prin art. 107 al noii legi), aceasta îsi mentine actualitatea, deoarece dispozitiile textului de lege criticat au, în continuare, aplicabilitate în ceea ce priveste determinarea competentei autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură de a stabili criterii si cuantumuri pentru evaluarea pagubelor cauzate fondului forestier prin infractiuni (si contraventii)".

De asemenea, prin aceeasi decizie Curtea a retinut că “sunt aplicabile dispozitiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevad că «Nu pot face obiec­tul exceptiei prevederile legate a căror constitutionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie sau prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară  a Curtii Constitutionale», precum si dispozitiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc că este inadmisibilă exceptia contrară prevederilor alin. (3) din acelasi articol".

Asa fiind, si în prezenta cauză exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 81/1993 urmează sa fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. 1 si 3 din Legea nr. 26/1996 (Codul sitlvic), precum si a prevederilor art. 1 si art. 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produce fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică si privată si economiei vânatului, exceptie ridicată de Valer-Vasile Tănalt în Dosarul nr. 386/2000 al Curtii de Apel Târgu Mures - Sectia penală.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 81/1993, exceptie ridicată în acelasi dosar de către acelasi autor.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată  în sedinta publică din data de 6 februarie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 47

din 7 februarie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324

din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, dispozitii introduse prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei econamice

 

Lucian Mihai - presedinte

Costica Bulai - judecător.

Constantin Doldur - judecător

            Kozsokár Gábor - judecător                

            Ioan Muraru - judecător

            Nicolae Popa - judecător

            Lucian Stangu   - judecător

            Florin Bucur Vasilescu - judecător

            Romul Petru Vonica - judecător

            Gabriela Ghita  - procuror

            Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionali­tate a dispozitiilor art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, dispozitii introduse prin Legea nr. 99/1999 pri­vind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Roltrans"- S.A. din Târgu Jiu în Dosarul nr. 2.897/2000 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia civilă.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 30 ianua­rie 2001, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronuntarea la data de 6 februarie 2001 si apoi la data de 7 februarie 2001.

 

CURTEA

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constată urmatoarele:

Prin Încheierea din 18 octombrie 2000, pronuntată  în Dosarul nr. 2.897/2000, Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea refor­mei economice, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Roltrans" - S.A. din Târgu Jiu.

În motivarea exceptiei cte neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 pri­vind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice contravin prevederilor art. 135 din Constitutie, precum si “principiului apărării cumpărătorului de bună-credintă”.

Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia civilă, exprimându-si opinia; apreciaza că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata, arătând că “ocrotirea dreptului de proprietate, prevăzută de dispozitiile art. 135 alin. (1) din Constitutie, nu se referă numai la dreptul de proprietate existent la data adoptării ei sau dobândit ulterior, ci si la dreptul de propri­etate privată încălcat prin efectul unor acte normative adop­tate în perioada 1945-1989, acte normative aflate în contradictie cu prevederile constitutiilor adoptate în aceasta perioadă, cu legile în vigoare si cu tratatele internationale la care România a aderat, drept de proprietate ce se impune a fi restabilit".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, consideră că exceptia de neconstitutionalitate formulate este neînteme­iată, arătând că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997, cu modificările ulterioare, garantează contra evictiunii pe viitorii cumpărători ai actiunilor sau activelor societătilor comerciale supuse privatizării. Această garantie se realizează, de regulă, potrivit dreptului comun. Se arată în continuare că, “în ipoteza în care, însă, imobilul revendi­cat de fostii proprietari este de o utilitate capitală pentru activitatea societătii comerciale (utilitate care trebuie funda­mentată si dovedita), astfel încât, în lipsa sa, aceasta nu ar mai poate functiona, urmând a fi dizolvată si lichidată, legiuitorul a acordat prioritate continuării activitătii econo­mice în dauna regulii restituirii în natură a bunurilor confis­cate, urmărind stimularea activitătii economice si de privatizare. În acest caz, se poate spune că avem de-a face cu o veritabilă normă de ordine publică, cu toate acestea, reclamantului în cazul procesului în revendicare nu îi va fi încălcat dreptul de proprietate, după cum sustine autoarea exceptiei de neconstitutionalitate, căci acesta va primi echivalentul bănesc al imobilului respectiv, realizându-se o deplină protectie a dreptului de proprietate". În concluzie, se arată că “dispozitiile art. 324 alin. (1)-(3) reglementează obligatia institutiilor implicate de a repara prejudiciile cau­zate societătilor comerciale prin restituirea unor imobile către fostii proprietari, iar aceasta obligatie este garantată de stat, potrivit art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice”.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustine­rile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legate criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este com­petentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12.si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Din cuprinsul încheierii de sesizare, precum si din cel al notelor scrise ale autorului exceptiei de neconstitutionalitate rezultă că exceptia a fost ridicată cu privire la dispozitiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru acceleratea reformei economice în realitate, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societătilor comerciale a fost completată prin art. I pct. 43 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru aceele­rarea reformei economice (publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999), fiind intro­duse dispozitiile art. 324. De aceea, Curtea urmează să se pronunte asupra dispozitiilor art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 care au următorul cuprins: „(1) Institutiile publice implicate asigură repararea pre­judiciilor cauzate societătilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către fostii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stet.”

(2) Institutiile publice implicate vor plăti societătilor comerciale prevăzute la alin. (1) o despagubire care reprezinte echi­valentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor detinute de societatea comercială către fostii pro­prietari prin efectul unei hotărâari judecătoresti definitive si irevocabile.

(3) Despagubirea prevăzută la alin. (2) se stabileste de comun acord cu societătile comerciale, iar în caz de divergentă, prin justitie.

(4) Imobilele  preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătoresti de confiscare, constând în terenuri si clădiri evidentiate în patrimoniul societătilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, în absenta cărora realizarea obiectului de activitate al acestor societăti comerciale este impiedicată în asemenea măsură încât, că urmare a acestei restituiri, societatea comercială nu ar mai putea să-si continue activitatea si ar urmă să fie supusă dizolvării si lichidării, nu vor fi restituite în natură.

(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă societătile comerciale sut obligate la plată echiva­lentului bănesc al imobilelor, institutiile publice implicate vor plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre.

(6) Statul garantează îndeplinirea de către institutiile pubuice implicate a obligatiilor prevăzute în prezentul articol."

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 sunt­ neconstitutionale, întrucât încalcă prevederile art. 135 din Constitutie si “principiul apărării cumpărătorului de bună-cre­dintă".

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea con­stetă că aceasta este neîntemeiată si urmează să fie respinsă.

I. O primă critică de neconstitutionalitate formulată de autorul exceptiei constă în aceea că dispozitiile art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 încalcă dis­pozitiile art. 135 din Constitutie, care prevăd:

“(1) Statul ocroteste proprietatea.

(2) Proprietatea este publică sau privată.

(3) Proprietatea publică apartine statului sau unitătilor administrativ-teritoriale.

(4) Bogătiile de orice natură ale subsolului, căile de coma­nicatie, spatial aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teri­torială, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice.

(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În conditiile legii, ele pot fi date în administrate regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

(6) Proprietatea privetă este, în conditiile legii, inviolabilă".

Analizând această critică de neconstitutionalitate, se constată că art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 prevede în alin. (1)-(3), că masura repara­torie, posibilitatea restituirii către fostii proprietari a imobile­lor preluate de stat si intrate apoi în patrimonial unor societăti comerciale privatizate sau în curs de privatizare, cu despagubirea corespunzatoare a acestora. Prin alin. (4) si (5) din acelasi articol sunt reglementate cazurile de exceptie, în care imobilele nu se restituie în natură, ci se acordă despăgubiri fostilor proprietari. Aceste dispozitii se înscriu printre măsurile de realizare a obligatiilor statului prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie, text potrivit căruia „Statul trebuie să asigure: a) (...) crearea cadru­lui favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”.  De altfel, în sensul acestei solutii Curtea Constitutională s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 85 din 4 mai 2000,  publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000.

II. Cea de-a doua critică de neconstitutionalitate se referă la încălcarea “principiului apărării cumpărătorului de bună-credintă”.


Curtea constată  că nici această critică nu poate fi pri­mită. Într-adevăr, potrivit art. 144 din Constitutie, Curtea Constitutională verifică, în cadrul controlului de constitutionalitate, legitimitatea constitutională prin raportare la dispozitii si la principii constitutionale, iar nu prin rapor­tare la dispozitii si la principii legate, asa cum este princi­piul invocat de autorul exceptiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13, alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea 1 nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societătilor comerciale, dispozitii introduse prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Roltrans” - S.A. din Târgu Jiu în Dosarul nr. 2.897/2000 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia civilă.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 februarie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagiaturii si activitătii de cercetare medicală în sectorul sanitar

 

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia României,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

CAPITOLUL I

Activitatea de rezidentiat

 

Art. 1. - (1) Rezidentiatul, ca formă de pregătire postuniversi­tară a medicilor si farmacistilor, este organizat de Ministerul Sanătătii si Familiei sub forma rezidentiatului pe locuri si/sau a rezidentiatului pe post.

(2) Rezidentiatul se organizează anual în functie de numărul necesar de medici, estimat pe tară de Ministerul Sănătătii si Familiei, în specialitătile prevăzute de Nomenclatorul specialitătilor medicate si farmaceutice.

Art. 2. - (1) Rezidentiatul pe locuri se organizează în sesiune unică si ofertează un număr de locuri pentru toate specialitătile, număr ce asigură necesarul de specialisti si atingerea standarde­lor de referinta din tările Uniunii Europene.

(2) Medicii si farmacistii rezidenti care au obtinut, ca urmare a concursului pe locuri, confirmarea în rezidentiat încheie contract individual de muncă pe perioada rezidentiatului cu unitatea sani­tară la care au fost repartizate locurile pentru rezidentiat.

Art. 3. - (1) Rezidentiatul pe post se organizează în functie de numărul de posturi solicitate de unitătile sanitare din reteaua Ministerului Sănătătii si Familiei, precum si de ministerele cu retea sanitara proprie, în specialitatile prevăzut e în Nomenclatorul speci­alitatilor medicate si farmaceutice.

(2) Rezidentiatul pe post se poate organiza numai din motive de maximă necesitate si numai pentru zonele geoeconomice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte fată  de concursul national anual organizat cu locuri destinate pe specialitati. Concursul se organizează la nivel national.

(3) Zonele geoeconomice defavorizate care beneficiază de rezidentiat pe post sunt precizate anual prin hotărâre a Guvernului.

(4) Medicii, stomatologii si farmacistii rezidenti, care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidentiat în conditiile alin. (1) si (2), încheie contract individual de muncă pe perioada nedeterminată cu unitatea sanitară care a solicitat postal respectiv.

(5) După obtinerea titlului de specialist acestia sunt obligati să lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul indivi­dual de muncă cel putin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finantării rezidentiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs.

(6) Ocuparea unui alt post decât cel pe care au fost con­firmati că rezidenti se poate face numai după îndeplinirea obligatiei prevăzute la alin. (5).

Art. 4. - Rezidentii efectuează pregătirea de specialitate în unitătile sanitare nominalizate de Ministerul Sănătătii si Familiei, tinând seama si de propunerile universitătilor de medicină si farma­cie si de capacitătile de pregătire ale unitătilor sanitare clinice, precum si de cele ale ministerelor cu retea sanitara proprie.

Art. 5. - (1) Drepturile salariale ale rezidentilor se stabilesc în conditiile legii si se acordă prin unitătile sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă, pe baza documentelor doveditoare a frecventării stagiilor emise de unitatea la care se efectuează pregătirea.

(2) Drepturile salariale ale medicilor stomatologilor si far­macistilor rezidenti din primii 2 ani de rezidentiat se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii si Familiei, de la titlul “Transferuri".

(3) Sumele aferente drepturilor de personal pentru medicii si farmacistii rezidenti din anii 3-7 de rezidentiat se plătesc din Fondul de asigurări sociale de sănătăte si se prevăd în mod distinct în contractele încheiate de unitătile sanitare cu casele de asigurări de sănătăte.

(4) Drepturile salariale ale medicilor si farmacistilor rezidenti din activitatea de medicină preventivă, care au încheiat contract individual de muncă cu directiile de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si cu unitătile sanitare finantate de la bugetul de stat, se suportă din bugetul acestora.


Art. 6. - (1) Înscrierea la concursurile de rezidentiat se poate face si imediat după promovarea examenului de licenă sau/si înaintea finalizării anului de stagiatură, în vederea asigurării posi­bilitătii obtinerii specializărilor la vârste mai apropiate de tendintele actuale ale standardelor internationale.

(2) Absolventii facultătilor de medicină si farmacie, care devin rezidenti în conditiile alin. (1), obtin dreptul de liberă practică după primul an de rezidentiat.

 

CAPITOLUL II

Activitatea de stagiatura

 

Art. 7. - (1) Stagiatura are durata de un an si se organi­zează, conform metodologiei stabilite de Ministerul Sănătătii si Familiei prin regulament, pentru absolventi facultătilor de medicină, stomatologie si farmacie care au promovat examenul de licentă.

(2) Ministerul Sănătătii si Familiei stabileste locurile de muncă pentru efectuarea stagiilor în unitătile sanitare acreditate care încheie contract individual de muncă pe durata determinată de un an, precum si metodologia de organizare, unitătile sanitare acredi­tate la care se pot efectua stagiile si durata acestora.

(3) Unitătile sanitare care au încheiat contract individual de muncă cu medicii, stomatologii si farmacistii stagiari primesc din Fondul pentru plata ajutorului de somaj, pentru fiecare stagiar, pe perioada contractului prevăzut la alin. (2), o sumă lunară repre­zentând 70% din salariul de bază net, stabilit la data angajării, dar nu mai mult de 50% din salariul mediu net lunar pe econo­mie, publicat de Institutul National de Statistică si Studii Economice, la data stabilirii drepturilor. Diferenta până la nivelul salariului brut, precum si contributiile aferente se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate si se prevăd în mod dis­tinct în contractele încheiate de unitătile sanitare cu casele de asigurări de sănătate.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) nu beneficiază de dreptul la ajutor de somaj pe o durată de 2 ani de la data încheierii peri­oadei de stagiatură decât în conditiile în care prezintă dovada că nu există posturi vacante în reteaua sanitară corespunzătoare nivelului de pregătire si specializare al acestora, eliberată de Ministerul Sănătătii si Familiei.

(5) După efectuarea unui an de stagiatură medicii, stomatologii si farmacistii obtin dreptul de liberă practică, în conditiile legii.

(6) Medicii, stomatologii si farmacistii care au întrerupt în orice mod perioada de efectuare a stagiaturii pot solicita Ministerului Sănătătii si Familiei aprobarea în vederea completării acesteia, pentru a putea obtine dreptul de liberă practică.

(7) Stagiatura cu durata de un an constituie vechime în munca sanitară, medicii, stomatologii si farmacistii beneficiind de drepturile si obligatiile prevăzute de dispozitiile legale pentru salariatii unitătilor din sectorul bugetar, care se aplice în mod corespunzator.

Art. 8. - (1) După finalizarea stagiaturii medicii, stomatologii si farmacistii care nu promovează concursurile de rezidentiat au statutul de medic de medicină generală, stomatolog si, respectiv, farmacist.

(2) După stagiatura medicii de medicină generală, stomatologii si farmacistii pot lucra cu predilectie în subordinea medicului spe­cialist de medicina de familie, de stomatologie generală, respectiv a farmacistului specialist.

(3) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonante de urgentă Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmacistilor din România si asociatiile profesionale din domeniu va înainta Ministerului Sănătătii si familiei propuneri pentru ela­borarea Codului deontologic al medicului generalist, al stomatolo­gului si al farmacistului, în perspectiva reformei sanitare, referitor la drepturi, responsabilităti si obligatii, precum si la modalitătile de asigurare a pregătirii continue postuniversitare a medicului de medicină generală, a stomatologului de stomatologie generală si a farmacistului de farmacie generală. Codurile deontologice vor fi aprobate prin ordin al ministrului sănătătii si familiei.

 

CAPITOLUL III

Activitatea de cercetare medicală în sectorul sanitar

 

Art. 9. - (1) Drepturile salariale ale personalului angajat în activitatea de cercetare stiintifică, clinică si de medicină preven­tivă, organizată pe nuclee, colective, departamente sau/si institute si care se desfăsoară în cadrul unitătilor din sectorul sanitar, se finantează din bugetul unitătii sanitare respective.

(2) Activitătile de cercetare stiintifică fundamentală în domeniul medical, coordonate si realizate prin Academia de Stiinte Medicale, se finantează de la bugetul de stet prin bugetul Ministerului Sănătătii si Familiei.

(3) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonante de urgentă în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătătii si Familiei împreuna cu Academia de Stiinte Medicale vor defini domeniile cercetării stiintifice clinice, de medi­cină preventivă si fundamentală, nucleele, colectivele, departamen­tele de cercetare, precum si institutiile sanitare în care se desfăsoară activitate de cercetare stiintifică, printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului sănătătii si familiei, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

CAPITOLUL IV

Dispozitii finale

 

Art. 10. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se abrogă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 259/2000 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagi­aturii si activitătii de cercetare medicale în sectorul sanitar, publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 15 decembrie 2000, precum si orice alte prevederi contrare.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul educatiei si cercetării,

Radu Damian,

secretar de stat

p. Ministrul finantelor publice,

Maria Manolescu,

secretar de stat

Ministrul sănătătii si familiei,

Daniela Bartos

Ministrul muncii si solidaritătii sociale,

Marian Sarbu

 

Bucuresti, 19 aprilie 2001.

Nr. 58.