MONITORUL
OFICIAL AL ROMÂNIEI
P A R
T E A I
Anul XIII -
Nr. 75 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI
ALTE ACTE Miercuri, 14 februarie
2001
SUMAR
LEGI SI
DECRETE
10. - Lege privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989
26. - Decret pentru promulgarea Legii privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989
DECIZII ALE
CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001 asupra sesizării de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. b) si c), art. 3, art. 6,
art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din Legea privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
LEGI SI
DECRETE
PARLAMENTUL
ROMÂNIEI
|
CAMERA DEPUTATILOR |
SENATUL |
privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - (1)
Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de
orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
precum si cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor
si nerestituite se restituie, de regulă în natură, în conditiile prezentei
legi.
(2) În
cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri
reparatorii, prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta
în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de detinător,
cu acordul persoanei îndreptătite, în acordare de actiuni la societăti
comerciale tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominală
folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănesti.
(3)
Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Art. 2. -
(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se întelege:
a)
imobilele nationalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru nationalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de
transporturi, precum si cele nationalizate fără titlu valabil;
b)
imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri
judecătoresti de condamnare pentru infractiuni de natură politică, prevăzute de
legislatia penală, săvârsite ca manifestare a opozitiei fată de sistemul
totalitar comunist;
c)
imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte
normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
precum si alte imobile donate statului, dacă s-a admis actiunea în anulare sau
în constatarea nulitătii donatiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă
si irevocabilă;
d)
imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente
de vointa proprietarului sau cele considerate a fi fost abandonate, în baza
unei dispozitii administrative sau a unei hotărâri judecătoresti, în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989;
e)
imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative
nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial;
f)
imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si
care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit
compensatii echitabile;
g) orice
alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.
6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul
juridic al acesteia;
h) orice
alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozitiilor
legale în vigoare la data preluării, precum si cele preluate fără temei legal
prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei
de stat.
(2)
Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îsi păstrează
calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după
primirea deciziei sau a hotărârii judecătoresti de restituire, conform
prevederilor prezentei legi.
Art. 3. -
Sunt îndreptătite, în întelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând
în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a)
persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a
acestora;
b)
persoanele fizice, asociati ai persoanei juridice care detinea imobilele si
alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c)
persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat,
de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6
martie 1945 îndreptătirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul
articol este conditionată de continuarea activitătii ca persoană juridică până
la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea
lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, iar acestea să-si fi reluat activitatea după data de 22
decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeasi
persoană juridică cu cea desfiintată sau interzisă, precum si partidele
politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă si-au reluat activitatea în conditiile
legii.
Art. 4. -
(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane
îndreptătite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileste în
cote-părti ideale, potrivit dreptului comun.
(2) De
prevederile prezentei legi beneficiază si mostenitorii persoanelor fizice
îndreptătite.
(3)
Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt
repusi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac
obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a
succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei
legi.
Art. 5. -
Nu sunt îndreptătite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele
care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internationale încheiate de
România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în
anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Art. 6. -
(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se întelege terenurile, cu sau fără
constructi cu oricare dintre destinatiile avute la data preluării în mod
abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste
constructii, inclusiv terenurile fără constructii afectate de lucrări de
investitii de interes public aprobate, dacă nu, a început constructia acestora.
(2)
Măsurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluaie de stat sau
de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost
înlocuite, casate sau distruse.
Art. 7. -
(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
(2) Dacă
restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptătită nu poate opta pentru
măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de
prezenta lege.
Art. 8. -
(1) Nu intră sub incidenta prezentei legi terenurile al căror regim juridic
este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, si prin Legea
nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.
(2) Regimul
juridic al imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitătilor
minoritătilor nationale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi
reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor
reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea
destinatiei acestora.
CAPITOLUL
II
Art. 9. -
(1) Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în
prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de
restituire si libere de orice sarcini.
(2) În
cazul imobilelor care aveau numai altă destinatie decât aceea de locuintă si
care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu
este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin
acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de
privatizare, de actiuni la societăti comerciale tranzactionate pe piata de
capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent
de detinător, cu acordul persoanei îndreptătite.
Art. 10. -
(1) În situatia imobilelor preluate în mod abuziv si demolate total sau partial
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile
rămase riedemolate, urmând să se respecte documentatiile de urbanism legal
aprobate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate măsurile
reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(2) În
cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat
constructii, persoana îndreptătită poate obtine restituirea în natură a părtii
de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentatiile de urbanism legal
aprobate.
(3) Se
restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat constructii neautorizate în
conditiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum si constructii usoare sau
demontabile.
(4) În
cazul imobilelor preluate în mod abuziv si distruse ca urmare a unor calamităti
naturale persoana îndreptătită beneficiază de restituirea în natură pentru
terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta
se stabilesc în echivalent.
(5)
Dispozitiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător si imobilelor
rechizitionate în baza Legii nr. 139/1940 si distruse în timpul războiului,
dacă nu au primit despăgubiri.
(6)
Valoarea corespunzătoare a constructiilor preluate în mod abuziv si demolate se
stabileste potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată
cu indicele inflatiei la data plătii efective.
(7)
Valoarea terenurilor, precum si a constructiilor nedemolate preluate în mod
abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileste potrivit actelor
normative în vigoare.
(8) În
situatiile prevăzute la alin. (1), (2) si (4) măsurile reparatorii în
echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei
îndreptătite.
(9) În
situatiile prevăzute la alin. (1), (2) si (4), pentru imobilele care aveau
numai altă destinatie decât aceea de locuintă măsurile reparatorii prin
echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2).
Art. 11. -
(1) Imobilele expropriate si ale căror constructii nu au fost demolate se pot
restitui integral în natură persoanelor îndreptătite, dacă nu au fost
înstrăinate, cu respectarea dispozitiilor legale. Dacă persoana îndreptătită a
primit o despăgubire, restituirea în natură este conditionată de rambursarea
unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele
inflatiei.
(2) În
cazul în care constructiile expropriate au fost demolate partial sau total, dar
nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber
se restituie în natură cu constructiile rămase, iar pentru constructiile
demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana
îndreptătită a primit o despăgubire, restituirea este conditionată de
rambursarea diferentei dintre valoarea despăgubirii primite si valoarea
constructiilor demolate, actualizată cu indicele inflatiei.
(3) În
cazul în care constructiile expropriate au fost integral demolate si lucrările
pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul partial, persoana
îndreptătită poate obtine restituirea în natură a părtii de teren rămase
liberă, pentru cea ocupată de constructii noi si pentru cea necesară în vederea
bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
(4) În
cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă functional
întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru.
întregul imobil.
(5)
Valoarea constructiilor expropriate în vederea demolării se stabileste potrivit
actelor normative în vigoare la data exproprierii si se actualizează cu
indicele inflatiei la data plătii efective.
(6)
Valoarea terenurilor apartinând imobilelor expropriate în vederea demolării se
stabileste potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
(7) În
situatiile prevăzute la alin. (2), (3) si (4) valoarea măsurilor reparatorii în
echivalent se stabileste prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor
primite pentru teren, respectiv pentru constructii, din valoarea
corespunzătoare a părtii din imobilul expropriat - teren si constructii - care
nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) si (6).
(8) Pentru
situatiile prevăzute la a(in. (2), (3) si (4) măsurile reparatorii prin
echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite
exclusiv în procesul de
privatizare sau în actiuni la societăti comerciale
tranzactionate pe piata de capital, în functie de optiunea persoanei
îndreptătite.
(9) În
situatiile prevăzute la alin. (2), (3) si (4), pentru imobilele care aveau
numai altă destinatie decât aceea de locuintă, măsurile reparatorii prin
echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2).
Art. 12. -
(1) În situatia imobilelor preluate cu titlu valabil, detinute de stat, de o
organizatie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, dacă persoana
îndreptătită a primit o despăgubire, restituirea în natură este conditionată de
rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată
cu indicele inflatiei.
(2)
Persoana îndreptătită poate opta, în situatiile prevăzute la alin. (1), în
cazul în care despăgubirea primită nu a fost corespunzătoare valorii
imobilului, pentru completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată
cu indicele inflatiei a despăgubirii primite până la valoarea corespunzătoare a
imobilului.
(3)
Valoarea corespunzătoare pentru constructii se stabileste potrivit prevederilor
art. 11 alin.
(5) iar cea pentru teren se stabileste potrivit prevederilor
art. 11 alin. (6).
(4)
Măsurile reparatorii prin echivalent pentru situatiile prevăzute la alin. (2)
se stabilesc prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în
procesul de privatizare sau în actiuni la societăti comerciale tranzactionate
pe piata de capital, în functie de optiunea persoanei îndreptătite.
Art. 13. -
(1) În cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de
prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile
privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile
cu destinatia de locuinte.
(2)
Contractele de închiriere pentru imobilele restituite în natură, ocupate de misiunile
diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizatiilor internationale
interguvernamentale acreditate în România si de personalul străin al acestora,
se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani, cu renegocierea celorlalte
clauze ale. contractului.
Art. 14. -
(1) Dacă imobilul prevăzut la art. 13 alin. (1) face obiectul unui contract de
concesiune, locatie de gestiune, asociere în participatiune sau al unei
operatiuni de leasing, persoana îndreptătită poate opta pentru restituirea în natură
sau pentru măsuri reparatorii în echivalent.
(2) În
situatia optiunii pentru restituirea în natură persoana îndreptătită se va
subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice detinătoare în
contractele prevăzute la alin. (1), dacă acest contracte au fost încheiate
potrivit legii.
Art. 15. -
(1) Contractele de închiriere prevăzute la art. 6 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 40/1999 se vor încheia pentru o perioadă de 5 ani. În cazul în
care chiriasului i se pune la dispozitie o altă locuintă corespunzătoare,
acesta este obligat să elibereze de îndată locuinta ocupată.
(2)
Neîncheierea noului contract de închiriere în cazul prevăzut la art. 9 si 10
din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, cauzată de neîntelegerea
asupra cuantumului chiriei cerute de proprietar sau, de pretentia acestuia de
restrângere a suprafetei locative pentru persoanele prevăzute la art. 32 alin.
(1) din aceeasi ordonantă, atrage prelungirea de drept a contractului de
închiriere pănă la încheierea noului contract.
(3) Pentru
chiriasii persoane fizice din imobilele restituite în natură, precum si pentru
cei din locuintele prevăzute la art. 26 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 40/1999, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se
situează între venitul mediu net lunar pe economie si dublul acestuia, nivelul
maxim al chiriei nu poate depăsi 25% din venitul net lunar pe familie.
Dispozitiile art. 31 alin. (2) si ale art. 33 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 40/1999 se aplică în mod corespunzător. În cazul în care chiria
astfel calculată este mai mică decât cea calculată potrivit art. 26-30 din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, proprietarul este scutit de
impozitul pe teren si clădire, de impozitul pe chirie si este exonerat de
răspundere pentru obligatiile ce îi revin pe durata contractului de închiriere
respectiv.
(4) Pentru
persoanele cu handicap, pentru persoanele prevăzute în Legea nr. 42/1990 pentru
cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora,
rănitilor, precum si luptătorilor pentru victoria Revolutiei din Decembrie
1989, în Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele
drepturi ale invalizilor si văduvelor de război si în Decretul-lege nr.
118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive
politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si
celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, la efectuarea
schimbului obligatoriu prevăzut la câp. II din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 40/1999 locuinta oferită trebuie să asigure conditii de
folosintă similare celor existente în locuinta detinută.
(5)
Chiriasii ale căror contracte de închiriere nu s-au reînnoit pentru motivele
prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) si b) din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 40/1999 au prioritate la acordarea înlesnirilor prevăzute de
Legea locuintei nr. 114/1996, republicată, precum si a celor prevăzute de Legea
nr. 152/1998 privind înfiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte.
Art. 16. -
(1) În situatia imobilelor ocupate de unităti bugetare din învătământ, din
sănătate, asezăminte social culturale sau de institutii publice, sedii ale
partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii
consulare, reprezentantele organizatiilor internationale interguvernamentale
acreditate în România, precum si de personalul cu rang diplomatic al
acestora, necesare în vederea
continuării activitătilor de interes public, social-cultural sau obstesc,
fostilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în
conditiile prezentei legi.
(2)
Ministerele de resort, precum si celelalte institutii publice interesate vor
propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi
retrocedate în natură si pentru care se acordă măsuri reparatorii prin
echivalent potrivit alin. (1).
(3) În
cazul în care imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit,
fostii proprietari care beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, în
cazurile prevăzute la alin. (1), vor fi notificati pentru a opta în viitor
pentru restituirea în natură. În aceste cazuri persoanele beneficiare de măsuri
reparatorii vor restitui sumele primite sau echivalentul bunurilor ori
serviciilor, actualizate cu rata inflatiei.
(4)
Dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu
valabil.
(5)
Litigiile se solutionează potrivit dreptului comun, cu celeritate.
Art. 17. -
(1) Statul, precum si institutiile publice, unitătile de învătământ sau
asezămintele social-culturale, care ocupă imobilul cu contract de închiriere,
au drept de preemtiune la cumpărarea acestuia.
(2) Acest
drept se poate exercita, sub sanctiunea decăderii, în termen de 90 de zile de
la data primirii notificării privind intentia de vânzare.
(3)
Notificarea se face prin executorul judecătoresc, potrivit legii.
(4)
Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dreptului de
preemtiune sunt lovite de nulitate.
Art. 18. -
Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent si în următoarele cazuri:
a) persoana
îndreptătită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor si a
activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu exceptia cazului în care
persoana îndreptătită era unic asociat sau persoanele îndreptătite asociate
erau membri ai aceleiasi familii;
b) imobilul
nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu exceptia
imobilelor distruse ca urmare a unor calamităti naturale;
c) imobilul
a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel
preluat, dacă părtile nu au convenit altfel;
d) imobilul
a fost înstrăinat fostului chirias cu respectarea dispozitiilor Legii nr.
112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia
de locuinte, trecute în proprietatea statului.
Art. 19. -
(1) Persoanele care au primit despăgubiri în conditiile Legii nr. 112/1995 pot
solicita numai restituirea în natură, cu obligatia returnării sumei
reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflatiei, dacă
imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În
cazul în care persoana îndreptătită a optat pentru despăgubiri si imobilul a
fast vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la data intrării
în vigoare a prezentei legi, persoana îndreptătită are dreptul la măsuri
reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului
imobil, teren si constructii. Dacă persoanele îndreptătite au primit
despăgubiri, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea încasată, actualizată
cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzătoare a imobilului, care se
acoperă prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în
procesul de privatizâre sau prin actiuni la societăti comerciale tranzactionate
pe piata de capital în functie de optiunea persoanei fizice sau juridice
îndreptătite. Dacă persoanei îndreptătite i s-a stabilit despăgubirea potrivit
prevederilor Legii nr. 112/1995 si nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită i
se va acorda în despăgubiri bănesti, iar diferenta până la valoarea
corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare
nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin actiuni la
societăti comerciale tranzactionate pe piata de capital, în functie de optiunea
acesteia.
(3) În
cazul în care valoarea despăgubirii nu a fost încă stabilită potrivit
prevederilor Legii nr. 112/1995, calculul si plata măsurilor reparatorii se vor
stabili potrivit alin. (2).
(4)
Persoanele îndreptătite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii
nr. 112/1995, precum si cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost
solutionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a
formula o asemenea cerere în conditiile prezentei legi.
CAPITOLUL
III
Art. 20. -
(1) Imobilele - terenuri si constructii preluate în mod abuziv, indiferent de
destinatie, care sunt detinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de
o regie autonomă, o societate sau companie natională, o societate comercială la
care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este
actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatistă sau de orice altă
persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptătite, în natură, prin
decizie sau, după caz, prin dispozitie motivată a organelor de conducere ale
unitătii detinătoare.
(2)
Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si în cazul în care statul sau o
autoritate publică centrală sau locală ori o organizatie cooperatistă este
actionar sau asociat minoritar al unitătii care detine imobilul, dacă valoarea
actiunilor sau păriilor sociale detinute este mai mare sau egală cu valoarea
corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
(3) În
cazul primăriilor restituirea în natură sau pri'n echivalent către persoana
îndreptătită se face prin dispozitia mofivată a primarilor, respectiv a
primarului general al municipiului Bucuresti.
(4) Prin
exceptie de la dispozitiile alin. (1) si (2), în cazul bunurilor detinute de o
organizatie cooperatistă, persoana îndreptătită poate opta si pentru măsuri
reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri ori servicii
sau despăgubiri bănesti.
Art. 21. -
(1) Persoana îndreptătită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării
în vigoare a prezentei legi persoana juridică detinătoare, solicitând
restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe
imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea
va cuprinde denumirea si adresa persoanei notificate, elementele de
identificare a persoanei îndreptătite, elementele de identificare a bunului
imobil solicitat, precum si valoarea estimată a acestuia.
(3)
Notificarea va fi comunicată prin execu,torul judecătoresc de pe lângă
judecătoria în a cărei circumscriptie teritorială se află imobilul solicitat
sau în a cărei circumscripiie îsi are sediul persoana juridică detinătoare a
imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea si o va comunica
persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4)
Notificarea înregistrată face dovada deplină în fiata oricăror autorităti,
persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1),
chiar dacă a fost adresată altei unităti decât cea care detine imobilul.
(5)
Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării
atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie măsuri reparatorii în
natură sau prin echivalent.
Art. 22. -
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum si, în cazul
mostenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la
notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 23. -
(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de
la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea detinătoare
este obligată să se pronunte, prin decizie sau, după caz, prin dispozitie
motivată, asupra cererii de restituire în natură.
(2)
Persoana îndreptătită are dreptul să sustină în fata organelor de conducere ale
unitătii detinătoare cererea de restituire în natură. În acest scop ea va fi
invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere
al unitătii detinătoare.
(3) Decizia
sau, după caz, dispozitia motivată se comunică persoanei îndreptătite în termen
de cel mult 10 zile de la data adoptării.
(4) Decizia
sau, după caz, dispozitia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face
dovada proprietătii persoanei îndreptătite asupra acestuia, are forta probantă
a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea în
posesie, după îndeplinirea formalitătilor de publicitate imobiliară.
(5) Decizia
sau, după caz, dispozitia prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în
termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptătită.
(6)
Prevederile alin. (1) - (5) sunt aplicabile si dispozitiilor emise de primari
potrivit art. 20 alin. (3).
Art. 24. -
(1) Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,
detinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin
dispozitie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă
persoanei îndreptătite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare
valorii imobilului.
(2) În
cazul imobilelor cu destinatia de locuinte, dacă restituirea în natură nu este
posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor
despăgubiri bănesti. Persoana îndreptătită poate opta pentru celelalte forme de
restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
(3) În
termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana îndreptătită este obligată
să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris
echivalează cu neacceptarea ofertei.
(4) Dacă
oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 23
alin. (4).
(5) Dacă
oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile
dispozitiile dreptului comun în materie, după caz.
(6) Dacă
oferta acceptată constă în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în
procesul de privatizare sau, după caz, în actiuni, persoana îndreptătită va
urma procedura prevăzută la cap. IV.
(7) Dacă oferta
este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptătită poate ataca în justitie
decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării
acesteia.
(8)
Competenta de solutionare revine sectiei civile a tribunalului în a cărui circumscriptie
teritorială se află sediul unitătii detinătoare. Hotărârea tribunalului este
supusă căilor legale de atac.
Art. 25. -
(1) Dispozitiile art. 23 sunt aplicabile si în situatia în care persoana
juridică notificată detine numai în parte bunurile imobile solicitate. În
această situatie persoana juridică detinătoare va emite decizia motivată de
retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o detine.
(2)
Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptătite toate datele
privind persoana fizică sau juridică detinătoare a celeilalte părti din
imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare si copii de pe actele de
transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul
în care nu detine aceste date persoana juridică notificată va comunica acest
fapt persoanei îndreptătite.
(3)
Comunicarea prevăzută la alin. (2) si, după caz, actele anexate vor fi
transmise persoanei îndreptătite prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire.
(4)
Termenul de 6 luni prevăzut la art. 21 alin. (1) curge în acest caz de la data
primirii comunicării prevăzute la alin. (3).
(5)
Dispozitiile alin. (2), (3) si (4) se aplică în mod corespunzător si în cazul
în care unitatea notificată nu detine nici măcar în parte imobilul solicitat,
dar comunică persoanei îndreptătite datele de identificare a unitătii
detinătoare.
(6)
Dispozitiile art. 24 se aplică în mod corespunzător.
Art. 26. -
(1) În cazul în care persoana îndreptătită nu cunoaste detinătorul bunului
imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află
imobilul, respectiv Primăriei Municipiului Bucuresti. Termenul de 6 luni
prevăzut la art. 21 alin. (1) curge, după caz, de la data intrării în vigoare a
prezentei legi sau de la data primirii comunicării prevăzute la art. 25 alin.
(3).
(2) În
termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea
detinătoare si să comunice persoanei îndreptătite elementele de identificare a
acesteia.
(3) În
cazul în care unitatea detinătoare nu a fost identificată, persoana
îndreptătită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finantelor
Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut
la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data
comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii
prin echivalent în formele prevăzute de prezenta lege.
Art. 27. -
(1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidentiate în patrimoniul unei
societăti comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale, persoana
îndreptătită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în
bunuri ori servicii, actiuni la societăti comerciale tranzactionate pe piata de
capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de
privatizare, corespurzătoare valorii imobilelor solicitate.
(2)
Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează
institutiei publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru
Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (fostul Fond al
Proprietătii de Stat), ministerul de resort, autoritatea administratiei publice
locale - în a cărei rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea
acestuia.
(3) În
situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice
formă din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana
îndreptătită va notifica organele de conducere ale acesteia. În acest caz
măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (2), la
alegerea persoanei îndreptăiite.
(4) Pentru
imobilele preluate cu titlu valabil, care au fost detinute de o organizatie
cooperatistă si au fost înstrăinate de aceasta cu respectarea legii, persoana
îndreptătită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constănd în bunuri
ori servicii sau despăgubiri bănesti. Notificarea se adresează organizatiei
cooperatiste care a detinut imobilul, indiferent de valoarea acestuia.
Art. 28. -
(1) În termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptătite
organele de conducere ale institutiei publice implicate în privatizare,
prevăzută la art. 27 alin. (2), respectiv ale organizatiei cooperatiste
prevăzute la art. 27 alin. (4), vor stabili prin decizie sau, după caz, prin
dispozitie motivată valoarea si modalitatea măsurilor reparatorii
corespunzătoare convenite prin negociere.
(2)
Termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit numai la
cererea persoanei îndreptătite, în vederea completării dovezilor necesare, sau
în caz de imposibilitate a prezentării persoariei îndreptătite, dovedită cu
înscrisuri. Prelungirea termenului în vederea completării dovezilor necesare nu
poate depăsi 18 luni de la data înregistrării notificării, sub sanctiunea
solutionării cererii pe baza actelor doveditoare existente la dosar.
Art. 29. -
Decizia sau, după caz, dispozitia motivată a organului de conducere al
institutiei publice implicate în privatizare, respectiv al organizatiei
cooperatiste, se va emite pe baza avizului organelor teritoriale ale
Ministerului Finantelor Publice si se va comunica persoanei îndreptătite în
termen de 15 zile de la data adoptării. Dispozitiile art. 23 alin. (4) se
aplică în mod corespunzător. Organele, teritoriale ale Ministerului Finantelor
Publice vor emite avizul, cu respectarea conditiilor de fond si de formă
prevăzute de prezenta lege.
Art. 30. -
(1) În termen de 6 luni de la primirea deciziei sau, după caz, a dispozitiei
motivate care conferă dreptul de a primi titluri de valoare nominală folosite
exclusiv în procesul de privatizare persoana îndreptătită este obligată să
solicite Ministerului Finantelor Publice eliberarea acestor titluri, sub
sanctiunea diminuării valorii stabilite cu 10% în caz de întârziere.
(2) În
termen de 3 luni de la primirea cererii persoanei îndreptăiite Ministerul
Finantelor Publice este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală
folosite exclusiv în procesul de privatizare, garantate de stat, sub sanctiunea
plătii unor penalităti de întârziere de 0,1% pe zi din valoarea sumei totale.
Art. 31. -
(1) Dacă în termenul stabilit la art. 28 alin. (1) nu s-a convenit asupra
valorii corespunzătoare si asupra modalitătilor de acordare a măsurilor
reparatorii, se va încheia un proces-verbal de divergentă.
(2) În
termen de 6 luni de la data procesului-verbal de divergentă persoana
îndreptătită se poate adresa sectiei civile a tribunalului în a cărui
circumscriptie teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în
litigiu, sub sanctiunea pierderii dreptului la măsurile reparatorii prevăzute
de prezenta lege.
(3) Cererea
se va judeca cu celeritate. La primirea cererii se va fixa un prim termen cu
citarea părtilor în camera de consiliu, la care se va dispune efectuarea unei
expertize având ca obiect stabilirea valorii corespunzătoare a imobilului în
vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent si se va desemna un
expert tehnic sau contabil, după caz. Valoarea corespunzătoare a imobilului va
fi stabilită numai pe bază de expertiză, care va tine seama si de sarcinile bunului,
atât la preluare, cât si la restituire.
(4) Dacă
persoana îndreptătită optează prin cerere pentru titluri de valoare nominală
folosite exclusiv în procesul de privatizare, va fi citat în cauză si
Ministerul Finantelor Publice.
(5)
Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac.
(6) În
cazul în care persoana îndreptătită a optat în cererea adresată justitiei
pentru actiuni, prin hotărâre judecătorească instanta va constata valoarea
corespunzătoare stabilită prin expertiză si va obliga institutia publică
implicată în privatizare să emită o decizie sau, după caz, o dispozitie
motivată în temeiul căreia persoana îndreptătită va primi actiuni.
(7) Dacă
persoana îndreptătită a optat în cerere pentru titluri de valoare nominală
folosite exclusiv în procesul de privatizare, prin hotărâre judecătorească
instanta va constata valoarea corespunzătoare stabilită prin expertiză si va
obliga Ministerul Finantelor Publice să emită titlurile respective.
Art. 32. -
(1) Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice
nationalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul
la măsuri reparatorii constând în actiuni acordate cu precădere la societatea
comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice nationalizate sau cu
prioritate la o altă societate comercială tranzactionată pe piata de capital.
(2) De
prevederile alin. (1) nu beneficiază persoanele fizice sau juridice care au
primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în
conditiile art. 5.
(3)
Actiunile se vor acorda, la cererea persoanei îndreptătite, de către institutia
publică implicată în privatizarea societătii comerciale mentionate la alin.
(1).
(4)
Recalcularea valorii actiunilor se face de către institutia publică implicată
în privatizare în baza valorii activului net din ultîmul bilant corrtabil,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau înregistrat la
registrul comertului înaintea nationalizării, cu utilizarea coeficientului de
actualizare stabilit de Banca Natională a României si a indicelui inflatiei
stabilit de Institutul National de Statistică si Studii Economice.
(5) În
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Banca
Natională a României va stabili coeficientul de actualizare a valorii leului de
la data de 11 iunie 1948 până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(6) În
termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptătite sau în
termenul prelungit conform art. 28 institutia publică implicată în privatizare
va stabili prin decizie sau, după caz, prin dispozitie motivată valoarea
recalculată a actiunilor.
(7) Dacă
persoana îndreptătită solicită actiuni, institutia publică implicată în
privatizare va stabili în urma negocierii, prin decizie sau, după caz, prin dispozitie
motivată, societătile comerciale si numărul de actiuni corespunzătoare valorii
recalculate.
(8)
Persoana îndreptătită poate negocia cu institutia publică implicată în
privatizare si, alte forme de măsuri reparatorii în echivalent.
Art. 33. -
(1) În situatia imobilelor pentru care la art. 10 si 11 a fost stabilită
restituirea în echivalent persoana îndreptătită adresează notificarea prevăzută
la art. 21 alin. (1) primăriei în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv
Primăriei Municipiului Bucuresti.
(2)
Măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispozitie motivată a
primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, cu avizul
organelor teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, dat în urma
verificării conditiilor de fond si de formă prevăzute de prezenta lege.
(3)
Dispozitiile art. 21-26 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL
IV
Art. 34. -
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi
Ministerul Finantelor Publice Publice va elabora norme metodologice privind
emiterea, înregistrarea si utilizarea titlurilor de valoare nominală.
(2)
Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finantelor Publice conform
art. 30 alin.
(2) pot circula pe piată si pot fi folosite exclusiv
în procesul de privatizare.
(3)
Institutiile publice implicate în privatizare, precum si Autoritatea pentru
Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (fostul Fond al
Proprietătii de Stat) sunt obligate să
primească în plată titlurile de valoare nominală
prevăzute la alin. (2) pentru cumpărarea de actiuni si active ale societătilor
comerciale în curs de privatizare.
(4)
Termenul de valorificare a titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în
procesul de privatizare este de cel mult 7 ani de la data emisiunii titlului,
la valoarea actualizată în raport cu indicele inflatiei.
Art. 35. -
(1) În cazul în care măsurile reparatorii în echivalent se fac prin actiuni
persoana îndreptătită se adresează uneia dintre institutiile publice implicate
în privatizare, prevăzute la art. 27 alin. (2), cu o cerere, în termen de 60 de
zile de la primirea deciziei sau, după caz, a dispozitiei motivate.
(2)
Institutia publică implicată în privatizare este obligată ca în termen de 60 de
zile de la data primirii cererii să invite persoana îndreptătită pentru a
negocia măsurile reparatorii în echivalent.
CAPITOLUL V
Art. 36. -
(1) Despăgubirile bănesti se acordă conform prevederilor prezentului capitol.
(2)
Notificările prin care persoana îndreptătită solicită acordarea de despăgubiri
bănesti sau optează pentru despăgubiri bănesti se adresează prefecturii în a cărei
rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul si în
conditiile reglementate de art. 21.
(3) În
cazul în care persoana îndreptătită a solicitat restituirea în natură, dar
aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea
detinătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispozitia
privind oferta de acordare a despăgubirilor bănesti, prefecturii în a cărei
rază acestea îsi au sediul, în termen de 60 de zile de la primirea notificării.
Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, se va anexa si o copie de
pe expertiză, iar dacă oferta nu a fost acceptată si persoana îndreptătită s-a
adresat instantei, se va face această mentiune.
(4) În
cazul în care nu s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea valorii imobilului,
decizia sau, după caz, dispozitia mentionată la alin. (2) va cuprinde în mod
obligatoriu valoarea estimativă a acestuia.
Art. 37. -
După centralizarea notificărilor si a ofertelor de acordare a despăgubirilor
bănesti prefecturile vor transmite centralizatoarele, împreună cu materialele
primite, Ministerului Finantelor Publice.
Art. 38. -
Pentru evaluarea despăgubirilor bănesti care urmează să fie acordate
persoanelor îndreptătite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie
interministerială formată din 2-3 reprezentanti ai Ministerului Lucrărilor
Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerului Finantelor Publice si
Ministerului Administratiei Publice.
Art. 39. -
Secretariatul comisiei interministeriale se asigură de Ministerul Lucrărilor
Publice, Transporturilor si Locuintei.
Art. 40. -
Pe baza evaluării despăgubirilor bănesti, în termen de un an de la expirarea
termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege
specială se vor reglementa modalitătile, cuantumul si procedurile de acordare a
despăgubirilor bănesti, care pot fi plafonate.
CAPITOLUL
VI
Art. 41. -
Încălcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea
disciplinară, administrativă, civilă sau penală.
Art. 42. -
(1) Distrugerile si degradările cauzate imobilelor care fac obiectul prezentei
legi după intrarea în vigoare a acesteia si până în momentul predării efective
către persoana îndreptătită cad în sarcina detinătorului imobilului.
(2)
Detinătorul imobilului, în prezenta persoanei îndreptătite, va încheia un
proces-verbal privind starea de fapt a imobilului, în termen de cel mult 15
zile de la data solicitării.
(3) În
cazul nerespectării de către detinătorul imobilului a termenului prevăzut la
alin. (2), persoana îndreptătită se poate adresa executorului judecătoresc,
care va întocmi procesul-verbal privind situatia reală a imobilului.
(4) În
vederea recuperării cheltuielilor suportate de persoana îndreptătită pentru
întocmirea procesului-verbal privind situatia de fapt a imobilului prin
executorul judecătoresc copia legalizată de pe procesul-verbal constituie titlu
executoriu împotriva detinătorului imobilului.
Art. 43. -
(1) Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie
persoanelor îndreptătite rămân în administrarea detinătorilor actuali.
(2)
Imobilele cu altă destinatie decât cea de locuintă, prevăzute la alin. (1), se
pot înstrăina potrivit legislatiei în vigoare. Detinătorii cu titlu valabil la
data intrării în vigoare a prezentei legi au drept de preemtiune.
(3)
Imobilele cu destinatia de locuinie; prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate
potrivit legislatiei, în vigoare, chiriasii având drept de preemtiune.
(4) Sumele
încasate ca urmare a vănzării imobilelor prevăzute la alin. (3) vor alimenta
fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Art. 44. -
(1) Chiriasii cărora, în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1-4 din Legea nr.
112/1995, li s-au vândut, cu respectarea prevederilor acestei legi,
apartamentele în care locuiau au dreptul să le înstrăineze sub orice formă
înainte de împlinirea termenului de 10 ani de la data cumpărării numai
persoanei îndreptătite, fost proprietar al acelei locuinte.
(2) Pretul
vânzării nu poate fi mai mare decât valoarea actualizată a pretului plătit de
chirias la cumpărarea locuintei în baza Legii nr. 112/1995, cu exceptia
situatiilor când părtile convin altfel.
(3) În
termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana
îndreptătită trebuie să notifice chiriasului dobânditor intentia de a cumpăra
locuinta si adresa unde poate fi găsită.
(4)
Persoana îndreptătită care a primit despăgubiri bănesti pentru imobil este
obligată să restituie statului, dacă este cazul, diferenta dintre valoarea
despăgubirilor primite si pretul de cumpărare plătit fostului chirias,
actualizate.
Art. 45. -
(1) Persoanele cărora li s-a restituit în natură un imobil cu destinatia de locuintă
si care detin cu chirie în aceeasi localitate o locuintă din fondul locativ de
stat sunt obligate să pună la dispozitie primăriei această locuintă la data
mutării efective în imobilul restituit.
Locuintele
din fondul locativ de stat eliberate se constituie într-un fond locativ special
destinat chiriasilor din imobilele restituite fostilor proprietari.
(2)
Familiilor cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe
economie, invalizilor, pensionarilor si persoanelor cu handicap li se vor asigura
locuinie sociale construite dintr-un fond constituit în cotă de 2% din sumele
obtinute din privatizare si care va fi prevăzut anual în legea bugetului de
stat.
Art. 46. -
(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului
de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor
prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în
vigoare la data înstrăinării.
(2) Actele juridice
de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având
ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate
absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credintă.
(3) Actele
juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de
privatizare, având ca obiect imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b),
sunt lovite de nulitate absolută, buna-credintă neputând fi invocată în aceste
cazuri.
(4) Actele
juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de
privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de
nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozitiilor imperative
ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
(5) Prin
derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la
actiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
Art. 47. -
(1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si în cazul actiunilor în curs
de judecată, persoana îndreptătită putând alege calea acestei legi, renuntând
la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.
(2) În
cazul actiunilor formulate potrivit art. 46 si 48, procedura de restituire
începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la solutionarea acelor
actiuni prin hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă. Persoana
îndreptătită va înstiinta de îndată persoana notificată, potrivit art. 21 alin.
(1).
(3) În
cazul în care persoanei îndreptătite i s-a respins, prin hotărâre
judecătorească definitivă si irevocabilă, actiunea privind restituirea în
natură a bunului solicitat termenul de notificare prevăzut la art. 21 alin. (1)
curge de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoresti.
Art. 48. -
Persoanele îndreptătite, precum si persoanele vătămate într-un drept al lor,
cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin
hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile, actiunile având ca obiect
bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice
alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura solutiilor
pronuntate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în conditiile
prezentei legi.
Art. 49. -
(1) Chiriasii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus
imobilelor cu destinatia de locuintă prin îmbunătătirile necesare si utile.
(2) În
cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil,
obligatia de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptătite.
(3)
În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil,
obligatia de despăgubire revine statului sau unitătii detinătoare.
(4)
Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileste pe bază de
expertiză.
(5)
Prin îmbunătătiri, în sensul prezentei legi, se întelege cheltuielile necesare
si utile.
Cuantumul despăgubirilor se
stabileste la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură
al îmbunătătirilor, în raport cu durata de viată normală a acestora, care se
suportă de chiriasi.
Art. 50. -
Secretarii unitătilor administrativ-teritoriale vor lua măsuri pentru
conservarea tuturor dosarelor constituite de comisiile de aplicare a Legii nr.
112/1995, vor elibera, la cerere, copii de pe actele existente la dosar si vor
da relatiile solicitate de persoanele îndreptătite.
Art. 51. -
Cererile sau actiunile în justitie, precum si transcrierea sau intabularea
titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi si
de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.
Art. 52. -
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispozitii
contrare.
Această
lege a fost adoptată de Senat în sedinta din 14 noiembrie 2000, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.
PRESEDINTELE
SENATULUI
Această
lege a fost adoptată de Camera Deputatilor în sedinta din 16 ianuarie 2001, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.
PRESEDINTELE
CAMEREI DEPUTATILOR
Bucuresti, 8 februarie 2001.
Nr. 10.
LISTA
cuprinzând
acordurile încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor
financiare în suspensie
a) Acord între
România si Republica Austria, semnat la Bucuresti la 3 iulie 1963, intrat în
vigoare la 27 aprilie 1965, ratificat prin Decretul nr. 784 din 31 decembrie
1963, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 25 din 31 decembrie 1963;
b) Acord
între Guvernul României, pe de o parte, si Guvernul Regatului Belgiei si
Marelui Ducat de Luxemburg, pe de altă parte, semnat la Bucuresti la 13
noiembrie 1970, intrat în vigoare la 9 septembrie 1971, aprobat prin H.C.M. nr.
197 din 2 martie 1971 ;
c) Acord
între România si Regatul Danemarcei, semnat la Bucuresti la 17 martie 1960,
intrat în vigoare la 12 septernbrie 1960, ratificat prin Decretul nr. 173/1960,
publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 17 iunie 1960;
d) Acord
între România si Republica Franceză, semnat la Bucuresti la 9 februarie 1959,
intrat în vigoare la data semnării, ratificat prin H.C.M. nr. 353 din 25 martie
1959;
e) Acord
între România si Grecia, semnat la Atena la 2 septembrie 1966, intrat în
vigoare la data semnării, ratificat prin Decretul nr. 956 din 30 noiembrie
1966, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 76 din 6 decembrie 1966;
f) Acord
între România si Guvernul Italiei, semnat la Roma la 23 ianuarie 1968, intrat
în vigoare la 7 martie 1972, ratificat prin Decretul nr. 569 din 4 iulie 1968,
publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 91 din 10 iulie 1968;
g) Acord
între Guvernul României si Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii si
Irlandei de Nord, semnat la Londra la 10 noiembrie 1960, intrat în vigoare la
data semnării;
h) Acord
între România si Regatul Norvegiei, semnat la Bucuresti la 21 mai 1964, intrat
în vigoare la 5 aprilie 1966, ratificat prin Decretul nr. 425 din 5 iulie 1965,
publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 22 din 9 iulie 1965;
i) Acord
între Guvernul României si Guvernul Regal al Olandei, semnat la Haga la 8 mai
1967, intrat în vigoare la 31 iulie 1967, aprobat prin H.C.M. nr. 1.645 din 13
iulie 1967;
j) Acord
între Guvernul României si Guvernul Republicii Turcia, semnat la Bucuresti la
22 iunie 1965, intrat în vigoare la 15 martie 1967, ratificat prin Decretul nr.
623 din 19 august 1965, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 28 din 20
august 1965;
k) Acord
între Guvernul României si Guvernul Canadei, semnat la Ottawa la 13 iulie 1971,
intrat în vigoare la 14 decembrie 1971, ratificat prin Decretul nr. 373 din 18
octombrie 1971, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 136 din 27
octombrie 1971;
l) Acord
între Romănia si Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la 30 martie
1960, intrat în vigoare la data semnării;
m) orice
alte asemenea acorduri încheiate de România cu alte state privind reglementarea
problemelor financiare în suspensie.
PRESEDINTELE
ROMÂNIEI
pentru
promulgarea Legii privind regimul juridic
al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
În temeiul
prevederilor art. 77 alin. (1) si (3) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia
României,
Presedintele
României d e c r e t e a z ă :
Articol
unic. - Se promulgă Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si se dispune
publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
PRESEDINTELE
ROMÂNIEI
Bucuresti, 8 februarie 2001.
Nr. 26.
DE'CIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 7
februarie 2001
asupra
sesizării de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. b) si c), art.
3, art. 6, art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din Legea privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv
în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Curtea
Constitutională a fost sesizată în vederea declansării controlului de
constitutionalitate, în temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie,
asupra Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către un grup de 78 de deputati,
si anume: Ioan Mihai Năstase, Nicolae Vasilescu, Constanta Popa, Florea Buga,
Dumitru Puzdrea, Gheorghe Pribeanu, Doru Dumitru Palade, Ioan Miclea, Maria
Apostolescu, Nicolae Doru Florescu, Nicu Cojocaru, Costel Marian Ionescu,
Nicolae Leonăchescu, Lari-lorga Leonida, Stefan Lăpădat, Iancu Holtea, Angela
Bogea, Marinache Visinescu, Luca Stefănoiu, Ion Dolănescu, Irina Loghin,
Gheorghe Dinu, Andrei Zeno, Corneliu Ciontu, Gheorghe Ariton, Mitzura Domnica
Arghezi, Daniela Buruiană-Aprodu, Adrian Moisoiu, Sever Mesca, Ilie Neacsu,
Emil Rus, Ioan Sonea, Paul Snaider, Lia Olguta Vasilescu, Văsălie Mois, Pavel
Cherescu, Mihaela Ionescu, Vasile Predică, Costache Mircea, Ludovic Mardari,
Octavian-Mircea Purceld, Zisu Stanciu, Damian Brudasca, Ioan Bâldea, Octavian
Sadici, Iulian Mincu, Vlad Gabriel Hogea, Ludovic Abitei, Adrian Mărăcineanu,
Nicoară Cret, Augustin Lucian Bolcas, Marcu Tudor, Cristian Valeriu Buzea, Ilie
Merce, Constantin Dutu, Constantin Florentin Moraru, Constantin Bucur, Florina
Ruxandra Jipa,
Smaranda Ionescu, Mircea Bucur, Dănut Saulea, Dorin
Lazăr Maior, Codrin Stefănescu, Gelil Eserghep, Raj Tunaru, Grigore Emil
Rădulescu, .Radu Ciuceanu, Valentin Vasilescu, Valentin Păduroiu, Anghel
Stanciu, Eugen Lucian Plesa, Ion Mocioi, George Dumitru Moisescu, Stefan Bâban,
Emil Crisan, Nicolae Enescu, Paul Magheru si Mitică Bălăet.
Sesizarea a
fost trimisă prin Adresa nr. 265 din 18 ianuarie 2001 a Secretariatului general
al Camerei Deputatilor si a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr.
184 din 18 ianuarie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 19A/2001.
În
consideratiile generale ale sesizării se sustine că există o mare diferentă
între titlul legii si normele, juridice cuprinse în aceasta, deoarece
"Titlul legii se referă doar la imobilele preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în timp ce legea reglementează măsuri
reparatorii si pentru proprietătile industriale nationalizate prin Legea nr.
119/1948, precum si pentru cele rechizitionate prin Legea nr. 139/1940, care
exced titlul". Se mai sustine că legea criticată, după ce "amestecă
de-a valma institutii juridice total diferite, si încalcă principiile
fundamentale ale dreptului civil, culminează cu inventarea unei proceduri de
acordare a reparatiilor nemaiîntâlnită în istoria dreptului românesc, ori a
celui european", ceea ce este de natură să prejudicieze deopotrivă atât pe
fostii si actualii proprietari, cât si pe actualii chiriasi, iar în final, prin
aplicarea legii, "se va produce un haos total în activitatea
jurisdictională".
În opinia
autorilor sesizării motivele de neconstitutionalitate sunt următoarele:
1. Dispozitiile
art. 2, potrivit cărora în notiunea "imobile preluate în mod abuziv"
este inclusă si categoria imobilelor preluate prin confiscarea averii, în
temeiul unei hotărâri judecătoresti de condamnare pentru infractiuni de natură
politică, încalcă prevederile art. 16 alin. (2) si ale art. 41 alin. (8) din
Constitutie, întrucât prin lege nu s-au prevăzut "infractiunile
respective" sau conditia ca acele infractiuni să nu mai fie prevăzute în
prezent de legea penală. Astfel fiind, acest text legal "creează premisa
anulării pedepselor complementare ale confiscării averii aplicate prin hotărâri
judecătoresti definitive pentru săvârsirea unor infractiuni prevăzute si în
prezent de legea penală", favorizându-se conditiile pentru ca "unii
infractori să fie mai presus de lege".
2.
Dispozitiile art. 2 lit. c), potrivit cărora se consideră ca fiind preluate în
mod abuziv si imobilele donate statului sau altor persoane juridice în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă
si irevocabilă, s-a admis actiunea în anularea sau în constatarea nulitătii
donatiei, au un caracter inutil. Acest text de lege este calificat ca fiind
inutil, deoarece, pe de o parte, din moment ce s-au pronuntat asemenea hotărâri
judecătoresti, înseamnă că fostilor proprietari le-a fost deja
"restabilită situatia anterioară si au redevenit proprietari", iar pe
de altă parte, deoarece fostii proprietari care nu au obtinut, până la intrarea
în vigoare a legii, hotărâri judecătoresti de anulare sau de constatare a
nulitătii donatiilor nu mai pot actiona în acest scop. Asa fiind, se sustine că
aceste prevederi legale sunt contrare dispozitiilor art. 21 alin. (1) din
Constitutie, întrucât îngrădesc accesul la justitie al unei categorii de
persoane.
3.
Dispozitiile art. 6 alin. (1) din lege, care precizează întelesul notiunii
"imobile” nu contin "nici un fel de restrictii pentru imobilele
grevate de sarcini, în momentul preluării lor de către stat, tratând în mod
egal toate categoriile de fosti proprietari". Prin urmare, sunt
îndreptătiti la măsuri reparatorii, deopotrivă, atât proprietarii imobilelor
grevate de sarcini, cât si proprietarii imobilelor libere de orice sarcini,
fiind astfel sterse datoriile "garantate cu imobile preluate ulterior de
stat”. Asa fiind, prin această reglementare consideră autorii sesizării - se
creează o categorie privilegiată de cetăteni, contrar prevederilor art. 16
alin. (2) din Constitutie.
4.
Prevederile art. 3 din lege, care stabilesc persoanele îndreptătite la măsuri reparatorii,
nu fac nici o distinctie între cetătenii români si cei străini, toti fiind
deopotrivă îndreptătiti la măsuri reparatorii, inclusiv prin restituirea în
natură a imobilelor. În acest mod textul de lege criticat creează posibilitatea
pentru cetătenii străini să dobândească drept de proprietate asupra terenurilor
în România, contravenindu-se astfel prevederilor art. 41 alin. (2) din
Constitutie.
5.
Dispozitiile art. 6 alin. (2), potrivit cărora măsurile reparatorii privesc si
utilajele si instalatiile preluate o dată cu imobilul, în conditiile legii, cu
exceptia cazurilor în care au fost înlocuite, casate sau distruse, sunt
criticate pentru că problema măsurilor reparatorii este tratată diferit, după
cum bunurile respective mai există sau nu în prezent. Se afirmă că, în
conformitate cu dispozitiile legale criticate, fostii proprietari sunt
despăgubiti numai dacă utilajele si instalatiile preluate de către stat sau de
către altă persoană juridică nu au fost înlocuite, casate sau distruse,
generându-se astfel "inechităti grave pentru diferite categorii de
cetăteni", contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.
6.
Dispozitiile art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din lege, prin aceea că introduc
o procedură greoaie, neconstitutională si imposibil de aplicat în practică,
încalcă prevederile art. 135 din Constitutie si vin în contradictie flagrantă
cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedură civilă. Se sustine, în
acest sens, că:
a)
dispozitiile art. 20 alin. (1), potrivit cărora vor fi restituite imobilele
aflate în patrimoniul oricărei persoane juridice, stabilesc, pentru prima dată
în istoria dreptului românesc, că "un act de trecere în proprietatea
statului a unui imobil este anulat printr-o decizie a conducerii unei societăti
comerciale ori a unei alte persoane juridice";
b)
dispozitiile art. 24, referitoare la procedurile de restituire, abilitează
detentorul precar al unui imobil proprietate publică "să negocieze în nume
propriu măsurile de despăgubire prin echivalent cu fostul proprietar",
precum si pentru a putea atribui, cu titlu de despăgubire, în proprietatea
fostului proprietar, un alt imobil proprietate publică.
În
conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
republicată, sesizarea de neconstitutionalitate a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta în
scris punctele lor de vedere.
Presedintele
Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, arată că
sesizarea este neîntemeiată, în esentă, pentru următoarele motive:
1. Critica
referitoare la dispozitiile art. 2 lit. b) (care, în opinia autorilor
sesizării, ar crea "premisa anulării pedepsei complementare a confiscării
averii în cazul săvârsirii unor infractiuni prevăzute si în prezent de legea
penală") este inexactă, deoarece, patrivit art. 41 din Constitutie, măsura
confiscării averii ca pedeapsă complementară a fost desfiintată.
2.
Dispozitiile art. 2 lit. c) sunt constitutionale, deoarece este eronată
interpretarea acestora, propusă prin sesizare, în sensul că ele "ar
reprezenta o interdictie ce încalcă liberul acces la justitie", dacă se
are în vedere că, în realitate, legea nu prevede "o astfel de interdictie,
iar întregul proces de aplicare a acesteia se află sub controlul instantelor
judecătoresti".
3. Este
neîntemeiată si critica ce vizează prevederile art. 3, întrucât faptul că acest
text de lege nu contine nici o precizare privind conditiile de acordare a
măsurilor reparatorii pentru cetătenii români si cei străini "reprezintă o
omisiune de reglementare care, potrivit practicii constante a Curtii
Constitutionale, nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate,
deoarece ar transforma Curtea în legiuitor pozitiv". Cu referire la
dispozitiile art. 41 alin. (2), teza a doua din Constitutie, se precizează că
"problema nu priveste în mod exclusiv această lege, ci are un aspect
general, deoarece se referă si la ipoteza mostenirii de către un străin sau
apatrid a unor terenuri". De aceea distinctia ce se impune "nu putea
face obiectul acestei noi reglementări, ea referindu-se, în fond, la toate
cazurile în care un străin sau apatrid ar dobândi un asemenea drept".
4.
Referitor la sustinerea autorilor sesizării că prevederile art. 6 alin. (1)
sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (2) din Constitutie, "deoarece
prin definirea notiunii de imobile nu s-a făcut distinctia între cele care, la
data preluării, erau sau nu grevate de sarcini", se arată că si de această
dată critica vizează o omisiune de reglementare, care nu poate constitui obiect
al controlului de constitutionalitate.
5.
Dispozitiile art. 6 alin. (2), potrivit aceluiasi punct de vedere, nu instituie
privilegii sau discriminări, ele fiind în concordantă cu prevederile art. 16
alin. (1) din Constitutie. Referitor la sustinerea că legea nu prevede
aplicarea unui tratament egal, se arată că "aceasta se impune doar pentru
situatii egale, iar pentru situatii diferite se impune un tratament diferit.
Astfel, toti proprietarii aflati într-una din situatiile reglementate de art. 6
alin. (2) din lege beneficiază de acelasi tratament". În plus se mai arată
că "legiuitorul este consecvent cu principiile generale de drept si cu
exigentele conceptelor juridice. Astfel, potrivit regulilor de drept comun,
utilajele si instalatiile încorporate în imobil urmează soarta acestuia. În
cazul în care ele nu există, nu se poate pune problema restituirii lor".
6.
Dispozitiile art. 20 alin. (1) nu contravin vreunei prevederi constitutionale,
întrucât regiile autonome si societătile comerciale, care sunt calificate de
autorii sesizării ca fiind detentori precari, detin în prezent imobilele în
baza unui titlu, emis în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) si ale art. 20
alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de
stat ca regii autonome si societăti comerciale. Se precizează că "Nici o
dispozitie constitutională nu împiedică legiuitorul să confere subiectilor
respectivi, celor care detin legal bunul sau celor în patrimoniul cărora se
află bunul să se pronunte asupra cererii de restituire, mai ales în conditiile
în care refuzul lor se află în final sub controlul instantelor
judecătoresti". Dispozitiile constitutionale ar fi încălcate dacă,
dimpotrivă, un organ de stat ar fi îndreptătit să decidă asupra bunurilor ce se
află în final sub controlul instantelor judecătoresti.
7.
Referitor la dispozitiile art. 2.4, se arată că posibilitatea persoanelor
juridice de a negocia cu fostul proprietar, în nume propriu, nu contravine nici
unei prevederi constitutionale, pentru că oferta de despăgubire acceptată de
fostul proprietar, echivalentă cu valoarea imobilului cărui restituire se cere,
nu poate fi considerată ca neconstitutională. Este evident că obligatia de a
face "oferta de restituire, prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului",
cade numai în sarcina celui care poate dispune. Se consideră că este inutil ca
legea să cuprindă o astfel de precizare, "deoarece nimeni nu poate dispune
de proprietatea altuia". De altfel, lipsa acestei precizări reprezintă
omisiune de reglementare, ce nu intră în sfera controlului de
constitutionalitate.
Presedintele
Senatului, în punctul său de vedere, consideră
că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată pentru următoarele
motive:
1. Critica
de neconstitutionalitate ce vizează dispozitiile art. 2 din lege nu poate fi
primită, întrucât nu are nici o relevantă, sub aspectul constitutionalitătii
textului, faptul că nu există concordantă absolută între titlul legii si
cuprinsul textului mentionat anterior, câtă vreme "titlul unei reglementări
trebuie să redea obiectul principal al acesteia". Se precizează că
"Singurele imobile care nu intră în perioada cuprinsă în titlul legii sunt
cele rechizitionate în baza Legii nr. 139/1940, nu si cele nationalizate prin
Legea nr. 119/1948, cum se mentionează în mod eronat în sesizare. Ratiunea
pentru care au fost cuprinse si aceste imobile în cuprinsul legii derivă din
faptul că efectele Legii nr. 139/140 s-au produs după 6 martie 1945, când
bunurile rechizitionate nu au mai fost restituite proprietarilor si ele au
continuat să fie detinute de stat ori de către alte persoane juridice".
Prin acte normative ulterioare s-a încercat trecerea acestor imobile în
proprietatea statului (de exemplu, prin art. III din Decretul nr. 218/1960 si
prin Decretul nr. 712/1966, "care au instituit o prescriptie al cărei
termen se împlineste înainte să înceapă să curgă").
2.
Reglementarea cuprinsă în art. 2 lit. b) este constitutională, întrucât prin
enumerarea ipotezelor se poate distinge elar despre ce infractiuni este vorba,
nemaifiind necesară prevederea lor expresă. Se consideră că autorii sesizării
au făcut confuzie între confiscarea partială sau totală a averii, ca pedeapsă
complementară - care nu este prevăzută în Constitutie si a fost abrogată în mod
expres prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului
penal si confiscarea bunurilor
"destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii” la
care se referă prevederile art. 41 alin. (8) din Constitutie.
3. Este
neîntemeiată si critica potrivit căreia dispozitiile art. 2 lit. c) din lege
contravin liberului acces la justitie, prevăzut la art. 21 alin. (1) din
Constitutie, deoarece dreptul de acces la justitie "nu exclude respectarea
anumitor proceduri si conditii prescrise de lege, în conformitate cu art. 125
alin. (3) din Constitutie", iar dispozitiile legale criticate "nu
conditionează accesul la justitie de admiterea actiunii în anulare sau în
constatarea nulitătii absolute până la intrarea în vigoare a legii".
4. Cu
privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3, se arată că
ele stabilesc categoriile de persoane îndreptătite la măsuri reparatorii, iar
legea, reglementând procedura de restituire, "distinge între imobilele
preluate cu titlu valabil, situatie în care terenurile nu se restituie în
natură, ci prin alte măsuri reparatorii si situatia imobilelor preluate fără
titlu, când statul nu a fost niciodată proprietar, si deci fostul cetătean
român nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului în cauză".
5.
Dispozitiile art. 6 alin. (1) nu contin nici o măsură privitoare la sarcinile
ce grevau imobilele preluate de stat sau la stergerea acestor sarcini si de
aceea nici nu contravin prevederilor art. 16 din Constitutie.
6.
Prevederile art. 6 alin. (2) nu încalcă dispozitiile art. 16 din Constitutie,
deoarece ele nu sunt de natură să creeze inechităti grave pentru diferite
categorii de cetăteni. În sprijinul acestor sustineri se evocă jurisprudenta
Curtii Constitutionale, în care s-a statuat că "principiul egalitătii în
fata legii nu presupune aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care,
prin specificul lor, sunt diferite si care justifică tratamente juridice
diferite".
7.
Dispozitiile art. 20 alin. (1) si ale art. 24 nu încalcă prevederile art. 135
din Constitutie si nici pe cele ale Codului civil sau ale Codului de procedură
civilă, deoarece "Regimul juridic al proprietătii publice, procedura de
trecere a unui bun din domeniul public în domeniul privat si invers, sunt
reglementate prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul
juridic al acesteia, lege care porneste de la principiile stabilite în art. 135
din Constitutie". Cu privire la reglementarea din legea criticată, prin
care se instituie o procedură prealabilă diferită fată de cea prevăzută de
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ori
de cea prevăzută de Legea nr. 1 12/1995, se arată că aceasta este în
concordantă cu prevederile art. 125 din Constitutie, potrivit cărora competenta
si procedura de judecată se stabilesc prin lege. Legiuitorul a apreciat că
"este mai usor ca procedura prealabilă să se desfăsoare între detinătorul
imobilului si persoana îndreptătită la restituire, deoarece în final tot
instantele judecătoresti vor fi cele care vor hotărî asupra reparatiilor
prevăzute de lege".
Guvernul,
în punctul său de vedere, apreciază că sesizarea este nefondată,
în esentă pentru următoarele motive:
1. Nu are
relevantă neconcordanta dintre titlul legii si cuprinsul său, întrucât,
potrivit dispozitiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, privind
elaborarea actelor normative, titlul trebuie să exprime sintetic obiectul
reglementării. De altfel singura categorie de imobile care nu se includ în
perioada cuprinsă în titlul legii este aceea a imobilelor rechizitionate în
temeiul Legii nr. 139/1940, iar nu si aceea a imobilelor nationalizate prin
Legea nr. 119/1948. Ratiunea pentru care legea reglementează si regimul juridic
al imobilelor rechizitionate constă în aceea că efectele legii mentionate s-au
produs ulterior datei de 6 martie 1945.
2. Cu
privire la reglementarea cuprinsă în art. 2 lit. b), se consideră că autorii
sesizării fac confuzie între confiscarea partială sau totală a averii, ca
pedeapsă complementară (neprevăzută de Constitutie si care a fost abrogată în
mod expres prin legile nr. 140/1996 si nr. 141/1996 pentru modificarea si
completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală), si
confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori
contraventii, la care se referă dispozitiile art. 41 alin. (8) din Constitutie.
3.
Prevederile art. 2 lit. c) nu contravin principiului liberului acces la
justitie, prevăzut la art. 21 alin. (1) din Constitutie, deoarece accesul la
justitie "nu exclude respectarea anumitor proceduri si conditii prescrise
de lege, în conformitate cu art. 125 alin. (3) din Constitutie", iar
dispozitia legală criticată nu conditionează accesul la justitie de admiterea
actiunii în anulare sau în constatarea nulitătii absolute până la intrarea în
vigoare a legii”. Se sustine că acest text instituie prezumtia că pot face
obiectul măsurilor reparatorii si acele imobile care au fost donate statului
sau altor persoane juridice, dacă ulterior s-a admis actiunea si "numai
după ce anularea sau nulitatea absolută a fost pronuntată definitiv si
irevocabil".
4.
Dispozitiile art. 3 stabilesc sfera persoanelor îndreptătite la măsuri
reparatorii si de aceea ele au valoarea unor norme de principiu, care nu este
cazul să facă nici un fel de precizare sau "să introducă anumite conditii
cum ar fi cele privind cetătenia sau domiciliul". În procedura de
restituire legiuitorul a distins între imobilele preluate cu titlu valabil,
ipoteză în care nu se restituie terenurile în natură, si imobilele preluate
fără titlu, când fostul cetătean român nu a pierdut niciodată dreptul de
proprietate asupra terenului în cauză, deoarece statul nu a fost niciodată
proprietar.
5. Cu
referire la prevederile art. 6 alin. (1), se arată că acestea stabilesc
întelesul notiunii "imobile" în contextul legii, în scopul
determinării obiectului său de reglementare si a sferei sale de aplicare, asa
încât, "fiind vorba despre o definitie, nu despre o prevedere instituind
vreo măsură, nu se poate sustine, în nici un caz, că ignoră sau că respectă
anumite drepturi". Imobilele cuprinse la art. 6 cad sub "incidenta
prevederilor legii cu caracter special si, în completare, a celor de drept
comun. Art. 6 nu prevede nici o măsură cu privire la sarcinile care grevau
imobilele", după cum nu prevede nici stergerea acestora. Asa fiind, se
consideră că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16
din Constitutie.
6.
Sustinerea că prevederile art. 6 alin. (2) creează inechităti grave pentru
diferite categorii de cetăteni, contravenind astfel dispozitiile art. 16 alin.
(1) din Constitutie, nu este întemeiată. În sprijinul acestei pozitii, în
punctul de vedere al Guvernului se invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale,
potrivit căreia "principiul egalitătii în fata legii nu presupune aplicarea
aceluiasi regim juridic unor situatii care prin specificul lor sunt
diferite". Dat fiind că principiul egalitătii nu presupune uniformitate,
sunt admise solutii legislative diferite pentru situatii diferite.
7.1.
Critica îndreptată împotriva dispozitiilor art. 20 alin. (1), în sensul că
actul de trecere a unor imobile în proprietatea statului este anulat prin
decizie sau dispozitie a organelor de conducere ale unitătii detinătoare, este
neîntemeiată, pentru că numeroase imobile au fost preluate prin simple acte ale
persoanelor juridice, denumite obstesti, care realizau aceleasi scopuri ca si
organele de stat. În plus autorii sesizării nu au avut în vedere că aceste
dispozitii sunt norme de procedură, iar nu norme de drept material, în temeiul
normelor de procedură [al căror sediu al materiei este situat la art. 2 alin.
(2), coroborat cu art. 22], se emite decizia sau dispozitia la care fac
trimitere autorii sesizării. Legiuitorul a considerat că în această ipostază
este suficient să se emită decizia persoanei juridice care a detinut bunul.
Prin această solutie legislativă "s-a evitat calea constituirii de comisii
ori de antrenare a unor organe sau autorităti ale statului în procesul de
restituire, care nu au nici o legătură cu bunurile în litigiu". Procedurile
stabifite prin legea criticată "pun accentul pe apărarea dreptului de
proprietate prin dovada titlului real si nu pe unul aparent. În acest context,
atât proprietarul, cât si detinătorul bunului se află, sub aspect juridic, pe
aceeasi pozitie, fără să prevaleze calitatea de organ, autoritate etc.".
7.2. Si în
ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24,
autorii sesizării confundă o normă de drept procesual, ce stabileste
modalitătile privind realizarea dreptului, "care nu pot încălca
dispozitiile art. 135 din Constitutie - cu normele de drept material, care
exprimă substanta reglementării prin prisma respectării Constitutiei si a
legislatiei aferente dreptului de proprietate". Referitor la dreptul
detentorului de a negocia cu virtualul proprietar, trebuie avut în vedere
faptul că detentorul, indiferent dacă este persoană juridică de drept public
sau de drept privat, "negociază, cu privire la bun, atât prin prisma
interesului său de a mentine - în limitele legii posesia, cât si în numele
statului, proprietar în virtutea unor reglementări sau titluri pe care legea
înielege să le înlăture sau, după caz, să le consolideze. În acest context este
evident că detentorul bunului îsi angajează răspunderea potrivit principiului
că el lucrează numai ca un bun si diligent proprietar".
CURTEA,
examinând
sesizarea de rieconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului si al Guvernului, raportul intocmit de
judecătorul-raportor, dispozitiile Legii privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine următoarele:
Curtea a
fost legal sesizată si este competentă să se pronunte asupra obiectiei de
neconstitutionalitate.
Din
examinarea continutului sesizării se constată că aceasta are ca obiect
următoarele dispozitii din Legea privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:
- Art. 2
alin. (1) lit. b) si c): "În sensul prezentei legi, prin imobile
preluate în mod abuziv se întelege: (..)
b)
imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri
judecătoresti de condamnare pentru infractiuni de natură politică, prevăzute de
legislatia penală, săvârsite ca manifestare a opozitiei fată de sistemul
totalitar comunist;
c)
imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte
normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
precum si alte imobile donate statului, dacă s-a admis actiunea în anulare sau
în constatarea nulitătii donatiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă
si irevocabilă; "
- Art. 3:
"Sunt îndreptătite, în întelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii
constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a)
persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a
acestora;
b)
persoanele fizice, asociati ai persoanei juridice care detinea imobilele si
alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c)
persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat,
de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6
martie 1945; îndreptătirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul
articol este conditionată de continuarea activitătii ca persoană juridică până
la datar intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca
activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, iar acestea să-si fi reluat activitatea după data de 22
decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeasi
persoană juridică cu cea desfiintată sau interzisă, precum si partidele
politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă si-au reluat activitatea în conditiile
legii.”
-
Art. 6: "(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi se întelege
terenurile cu sau fără constructii cu oricare dintre destinatiile avute la data
preluării în mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin
încorporare în aceste constructii, inclusiv terenurile fără constructii afectate
de lucrări de investitii de interes public aprobate, dacă nu a început
constructia acestora.
(2)
Măsurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate de stat sau
de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost
înlocuite, casate sau distruse.”;
- Art. 20
alin. (1): "Imobilele - terenuri si constructii preluate în mod abuziv,
indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrării în vigoare a
prezentei legi de o regie autonornă, o societate sau companie natională, o
societate comercială la care statul sau o autoritate a administratiei publice
centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie
cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei
îndreptătite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispozitie motivată a
organelor de conducere ale unitătii detinătoare.”;
- Art. 24: "(1)
Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,
detinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin
dispozitie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă
persoanei îndreptătite o ofertă de restituire prin echivalent, corespurizătoare
valorii imobilului.
(2) În
cazul imobilelor cu destinatia de locuinte, dacă restituirea în natură nu este
posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor
despăgubiri bănesti. Persoana îndreptătită poate opta pentru celelalte forme de
restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
(3) În termen
de 60 de zile de la primirea ofertei persoana îndreptătită este obligată să
răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris
echivalează cu neacceptarea ofertei.
(4)
Dacă oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile
art. 23 alin. (4).
(5) Dacă
oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile
dispozitiile dreptului comun în materie, după caz.
(6) Dacă
oferta acceptată constă în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în
procesul de privatizare sau, după caz, în actiuni, persoana îndreptătită va
urma procedura prevăzută la cap. IV.
(7) Dacă
oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptătită poate ataca în
justitie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data
comunicării acesteia.
(8)
Competenta de solutionare revine sectiei civile a tribunalului în a cărui
circumscriptie teritorială se află sediul unitătii detinătoare. Hotărârea
tribunalului este supusă căilor legale de atac. "
Autorii
sesizării de neconstitutionalitate consideră că aceste prevederi legale încalcă
următoarele dispozitii constitutionale:
- Art. 16: "(1)
Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii
si fără discriminări.
(2) Nimeni
nu este mai presus de lege.”;
- Art. 21
alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justitie pentru apărarea
drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.”;
-
Art. 41 alin. (2) si (8): "(2) Proprietatea privată este ocrotită în
mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii străini si apatrizii nu pot
dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. (...)
(8)
Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot
fi confiscate numai în conditiile legii.”;
-
Art.
135: "(1) Statul ocroteste proprietatea.
(2)
Proprietatea este publică sau privată.
(3)
Proprietatea publică apartine statului sau unitătilor
administrativ-teritoriale.
(4)
Bogătiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicatie, spatiul aerian,
apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite în
interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei
economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de
lege, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice.
(5)
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În conditiile legii, ele pot fi
date în administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi
concesionate ori închiriate.
(6)
Proprietatea privată este, în conditiile legii, inviolabilă."
I. Curtea Constitutională, examinând
ansamblul motivelor de neconstitutionalitate sustinute în sesizare, retine că
unele dispozitii ale legii au fost criticate ca fiind neconstitutionale,
invocându-se omisiunea legiuitorului de a reglementa anumite domenii ale
relatiilor sociale, lipsa de precizie a unor texte si insuficienta corelare cu
alte prevederi legale.
Sub acest
aspect, având în vedere dispozitiile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr.
47/1992, republicată, potrivit cărora "în exercitarea controlului, Curtea
Constitutională se pronuntă numai asupra problemelor de drept, fără a putea
modifica sau completa prevederea legală supusă controlului", Curtea a
statuat în mod constant că nu se poate substitui legiuitorului pentru
completarea sau modificarea reglementărilor adoptate, întrucât, conform
dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Constitutie, Parlamentul este "( ..)
unica autoritate legiuitoare a tării". De aceea sesizarea de
neconstitutionalitate întemeiată pe o critică de omisiune sau pe necorelarea
legislativă nu poate fi primită.
De
asemenea, Curtea mai retine că o altă parte a criticilor de
neconstitutionalitate se întemeiază pe supozitia că unele dintre dispozitiile
legale ce fac obiectul sesizării ar putea fi interpretate si aplicate contrar
dispozitiilor sau principiilor Constitutiei.
Nici aceste
aspecte nu pot constitui obiect al controlului de constitutionalitate,
întrucât, potrivit dispozitiilor cuprinse în teza a doua a art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constitutională nu se poate
pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra
întelesului său contrar Constitutiei”.
II.
Analizând continutul criticilor de neconstitutionalitate formulate, Curtea
retine următoarele:
1. În
legătură cu critica potrivit căreia între titlul legii si continutul normelor
juridice din corpul său nu ar exista deplină concordantă, Curtea constată că
aceasta nu reprezintă o problemă de constitutionalitate, ci una de tehnică
legislativă.
De
asemenea, nici critica referitoare la insuficienta sistematizare si corelare a
reglementărilor nu vizează o problemă de constitutionalitate, controlul
constitutionalitătii urmând să se exercite. numai asupra concordantei
reglementărilor concrete cu dispozitiile si principiile Constitutiei. În acest
sens Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie
1999, a statuat: "Curtea Constitutională nu decide dacă o lege este sau nu
este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună.
Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constitutie, asupra
continutului reglementărilor legale si oportunitătii acestora. Iar statul de
drept, a cărui existentă este reglementată prin art. 1 alin. (3) din legea
fundamentală, impune recunoasterea de către orice putere a actelor si măsurilor
luate de celelalte puteri în limitele prevăzute de Constitutie."
2. Critica
formulată de autorii sesizării asupra dispozitiilor art. 2 din lege se referă
în realitate numai la dispozitiile lit. b) si c) ale art. 2, astfel încât
controlul de constitutionalitate se va realiza exclusiv asupra acestor texte de
lege.
2.1.
Astfel, Curtea retine că, potrivit dispozitiilor art. 2 iit. b), în categoria
imobilelor "preluate abuziv" sunt incluse si cele "(...)
preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoresti de condamnare”. În aceste
conditii este evident că textul de lege vizează pedeapsa complementară a
confiscării averii, care, după intrarea în vigoare a Constitutiei din 1991, nu
se mai poate aplica. Autorii sesizării consideră că textul de lege, neenumerând
infractiunile la care se referă si neprecizând "conditia ca, la data
adoptării legii, aceste infractiuni să nu mai fie prevăzute de legea
penală", creează posibilitatea ca unele persoane, condamnate pentru
infractiuni prevăzute de legea penală si în prezent, să se situeze "mai
presus de lege”, contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constitutie. Curtea
observă însă că, în privinta condamnărilor însotite de pedeapsa complementară a
confiscării averii, textul de lege determină faptele pentru care s-au luat
acele măsuri, ca fiind "(...) infractiuni de natură politică, prevăzute de
legislatia penală, săvârsite ca manifestare a opozitiei fată de sistemul
totalitarcomunist”. Stabilirea dacă o faptă concretă se încadrează sau nu în
categoria infractiunilor avute în vedere de legiuitor nu este o problemă de
constitutionalitate, ci una de aplicare a textului de lege, ce intră în sfera
de competentă a altor autorităti publice. În sfârsit, în ceea ce priveste
sustinerea că se aduce atingere si prevederilor art. 41 alin. (8) din
Constitutie, Curtea retine că acestea nu sunt inciderite în cauză, întrucât ele
nu vizează confiscarea averii ca pedeapsă complementară, ci confiscarea,
"în conditiile legii”, a bunurilor "destinate, folosite sau rezultate
din infractiuni ori contraventii”.
2.2.
Autorii sesizării sustin, de asemenea, că textul art. 2 lit. c) din lege
permite acordarea de reparatii doar acelor persoane care au obtinut hotărâri
judecătoresti definitive si irevocabile de anulare sau de constatare a
nulitătii donatiei anterior intrării în vigoare a legii, în timp ce pentru
persoanele care ar dori să obtină asemenea hotărâri după intrarea în vigoare a
legii accesul la justitie este îngrădit, ceea ce contravine prevederilor art.
21 alin. (1) din Constitutie.
Curtea
constată că această critică nu este întemeiată, întrucât textul de lege prevede
numai conditia existentei unei hotărări judecătoresti definitive si
irevocabile, fără să facă nici un fel de deosebire cu privire la data la care
hotărârea respectivă devine definitivă si irevocabilă.
3.
Referitor la dispozitiile art. 3, despre care se sustine că sunt contrare
prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, întrucât nu disting între
drepturile cetătenilor români si cele ale cetătenilor străini, permitând astfel
ca si acestia din urmă să dobândească drept de proprietate asapra terenurilor,
Curtea, observă că absenta din lege a unor precizări în această privintă ridică
doar o problemă de aplicare a textului de lege, aplicare care, de bună seamă,
nu se va putea face cu nesocotirea suprematiei Constitutiei sau cu încălcarea
vreuneia dintre dispozitiile acesteia.
4. Nu este
întemeiată nici critica potrivit căreia prevederile art. 6 alin. (1) anulează
retroactiv sarcinile ce grevau imobilele preluate de către stat, deoarece
aceste prevederi nu creează nici o categorie privilegiată de cetăteni, fiind,
asadar, în concordaniă cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie.
Suplinirea omisiunii de a reglementa situatia sarcinilor, care eventual au
grevat imobilele la data preluării lor, intră în competenta exclusivă a
legiuitorului. Întrucât textul de lege criticat nu. prevede nici recuperarea si
nici anularea datoriilor, rezolvarea unor asemenea chestiuni concrete urmează
să se facă în cadrul procesului de aplicare a legii, prin stabilirea valorii
reparatiilor si a modalitătii în care acestea se vor acorda.
5.
Dispozitiile art. 6 alin. (2) din lege, reglementând posibilitatea acordării de
reparatii numai pentru utilajele si instalatiile existente la data intrării în
vigoare a legii, nu încalcă prin aceasta prevederile art. 16 alin. (1) din
Constitutie referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii si a
autoritătilor publice.
Sub acest
aspect Curtea retine că, fiind vorba despre acordarea, prin reglementări
legislative, a unor reparatii pentru bunuri preluate de stat sau de alte
persoane juridice în mod abuziv, dar pe baza unui titlu valabil, în sensul
dispozitiilor legale în vigoare la data preluării, legiuitorul este liber să
opteze în privinta sferei bunurilor pentru care stabileste măsuri reparatorii,
precum si a întinderii si a modalitătii de acordare a acestora. Textul de lege examinat
nu instituie tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetăteni
aflate în situatii identice, ci are în vedere situaiia concretă a bunurilor
preluate. Din acest text de lege rezultă doar că legiuitorul a considerat, fără
a încălca vreo dispozitie constitutională, că în prezent se poate reglementa
restituirea către fostii proprietari numai a utilajelor si a instalatiilor
existente.
6. În ceea
ce priveste critica dispozitiilor art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din lege, referitoare
la modalitătile de aplicare a măsurilor reparatorii si la subiectii abilitati
să negocieze aceste măsuri, Curtea constată că aceste dispozitii legale nu
contin nici o dispozitie expresă care să vină în contradictie cu prevederile
art. 135 din Constitutie. Nedeterminarea concretă a bunurilor ce pot constitui
obiect al reparatiilor, prin restituirea în natură sau in echivalent, nu poate
face obiectul controlului de constitutionalitate, fiind o problemă de
legiferare ce cade în competenta exclusivă a legiuitorului. În orice caz,
dispozitiile art. 20 si ale art. 24 din lege nu vor putea fi aplicate decât în
concordantă cu prevederile art. 135 si ale art. 41 alin. (1) si (2) din
Constitutie, precum si cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea
publică si regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
Având în
vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2), art. 21
alin. (1), art. 41 alin. (1) si (8), art. 58 alin. (1), art. 135 si ale art.
144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 2 alin. (3), ale art.
13 alin. (1) lit. A.a) si ale art. 17 si următoarele din Legea nr. 47/1992,
republicată,
CURTEA
În numele
legii
DECIDE:
Constată că
dispozitiile art. 2 lit. b) si c), ale art. 3, art. 6, art. 20 alin. (1) si ale
art. 24 din Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constitutionale.
Decizia se
comunică Presedintelui României si se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Definitivă.
Dezbaterea
a avut loc la data de 7 februarie 2001 si la ea au participat: Lucian Mihai,
presedinte, Costică Bulai, Constantin Doldur, Kozsokár Gábor, Ioan Muraru,
Nicolae Popa, Lucian Stângu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica,
judecători.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
Magistrat-asistent
sef,