MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

 P A R T E A  I

 

Anul XIII - Nr. 298      LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE    Joi, 7 iunie 2001

 

SUMAR

 

DECRETE

 

372. - Decret privind numirea unor judecători si procurori

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 75 din 6 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997

 

Decizia nr. 87 din 20 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificate si completate prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999

 

Decizia nr. 88 din 20 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

78. - Ordonantă de urgentă pentru completarea art. 116 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi

 

DECRETE

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind numirea unor judecători si procurori

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 99 alin. (1) si ale art. 133 alin. (1) din Constitutia României, precum si ale art. 47 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

având în vedere propunerile Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit hotărârilor nr. 148/2001 si nr. 149/2001,

 

Presedintele României d e c r e t e a z ă:

 

Art. 1. - Se numesc în functia de judecător, la instantele mentionate în dreptul fiecăruia, următorii:

- Rodica Iftimie - Tribunalul Botosani;

- Elena Ududec - Curtea de Apel Suceava.

Art. 2. - Se numesc în functia de procuror, la parchetele de pe lângă instantele mentionate în dreptul fiecăruia, următorii:

- Gheorghe Ciobanu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia;

- Carmen-Cătălina Gliga - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucuresti.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

 

Bucuresti, 31 mai 2001.

Nr. 372.

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 75

din 6 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997


Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, exceptie ridicată de Gîrbea Liviu în Dosarul nr. 7.766/2000 al Judecătoriei

Zalău.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei, întrucât dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, a căror neconstitutionalitate a fost invocată în raport cu dispozitiile art. 114 alin. (1) si (4) din Constitutie, nu contravin dispozitiilor constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 7.766/2000, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, exceptie ridicată de Gîrbea Liviu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 contravin dispozitiilor art. 114 alin. (1) si (4) din Constitutie, “deoarece fiind vorba de o lege organică, ce reglementează activitatea unui sector cum este sănătatea, are aceeasi încadrare juridică ca si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 22/1997, ordonantă declarată ca fiind neconstitutională prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 83/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998”. În ambele

situatii - sustine autorul exceptiei - domeniile reglementate fac obiectul unor legi organice, astfel că orice reglementare a acestor domenii trebuie realizată numai pe calea legii organice si nu prin ordonantă de urgentă.

Judecătoria Zalău, exprimându-si opinia în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră întemeiată exceptia de neconstitutionalitate, având în vedere faptul că legea de organizare a sistemului de asigurări de sănătate este o lege organică. Instanta apreciază că “în baza art. 107 alin. (2) din Constitutie, Guvernul emite ordonante în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si conditiile prevăzute de aceasta, limite care nu pot privi domeniile care fac obiectul legii organice”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât interdictia reglementării prin ordonantă a domeniilor rezervate legilor organice nu este aplicabilă ordonantelor de urgentă ale Guvernului. Cu privire la existenta cazului exceptional care justifică procedura de legiferare prin ordonante de urgentă, se arată că acesta constă în necesitatea înlăturării unei grave atingeri aduse sistemului public de asigurări de sănătate.

Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2000 a Judecătoriei Zalău Curtea Constitutională a fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a

Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, ordonantă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 31 octombrie 2000.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că solutionarea cauzei nu depinde de întregul ansamblu al dispozitiilor criticate, astfel încât, având în vedere dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea decide numai asupra constitutionalitătii unor dispozitii legale în vigoare de care depinde solutionarea pricinii, urmează ca, în temeiul alin. (6) al aceluiasi articol, să se respingă, ca fiind inadmisibilă, exceptia de  neconstitutionalitate cu referire la acele dispozitii neincidente în cauză.

Curtea retine, ca fiind determinante în solutionarea cauzei, doar dispozitiile art. I pct. 15 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997. În consecintă, controlul de constitutionalitate se va limita la aceste dispozitii legale, care au următorul continut: “(1) În perioada prevăzută la art. 93 alin. (1) conducerea activitătii caselor de asigurări de sănătate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, este asigurată de către un director general numit de presedintele Casei Nationale de

Asigurări de Sănătate, cu avizul consiliului de administratie al casei de asigurări de sănătate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, în urma concursului organizat de Casa Natională

de Asigurări de Sănătate, potrivit legii, si de către un consiliu de administratie.

(2) Directorul general este ordonator secundar de credite.”

Textele constitutionale invocate în motivarea exceptiei sunt următoarele:

- Art. 114 alin. (1): “Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice.” ;

- Art. 114 alin. (4): “În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.”

Examinând motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale criticate, Curtea constată că în realitate autorul exceptiei critică, în principal, procedeul legiferării prin ordonante de urgentă, apreciind că acestea nu ar putea fi emise în domenii apartinând legilor organice.

Sub acest aspect Curtea retine că emiterea de ordonante de către Guvern este limitată la domenii care nu fac obiectul legii organice, numai în ceea ce priveste ordonantele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare.

Această limitare nu priveste si ordonantele de urgentă pe care Guvernul le poate emite în mod exceptional. Întrucât emiterea acestora nu este conditionată sau limitată de existenta vreunei legi de abilitare, ele pot fi emise în orice domeniu - inclusiv în domeniul legilor organice -, cu conditia îndeplinirii unor situatii exceptionale. Prin urmare, emiterea unei ordonante de urgentă de modificare a legii pentru organizarea judecătorească nu încalcă dispozitiile constitutionale referitoare la legiferare si delegare legislativă.

În acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale (de exemplu, Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000).

Curtea nu poate retine, ca fiind întemeiate, nici sustinerile autorului exceptiei, în sensul că dispozitiile legale criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 114 alin. (4).

Aceasta deoarece, potrivit alin. (3) al art. 33 din Constitutie, “Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurări sociale pentru boală [...] se stabilesc potrivit legii”.

Întrucât necesitatea organizării si functionării sistemului public de asigurări de sănătate constituie cazul exceptional care justifică adoptarea de către Guvern a unei ordonante

de urgentă, rezultă că obiectul de reglementare al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 justifică adoptarea prin ordonantă de urgentă a unei atare reglementări. În acest sens în practica judiciară a Curtii Constitutionale s-a decis în mod constant că “ordonanta de urgentă se legitimează pe (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995).

De altfel, la aceeasi solutie de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate se ajunge si pe baza argumentelor înfătisate în opinia separată, formulată la Decizia Curtii Constitutionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia, membri ai completului de judecată, o mentin si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste solutia de respingere a exceptiei în raport cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constitutie si cu unanimitate de voturi sub celelalte aspecte,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 15 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, exceptie ridicată de Gîrbea Liviu în Dosarul nr. 7.766/2000 al Judecătoriei Zalău..2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a tuturor celorlalte dispozitii ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea si completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 februarie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Cristina Radu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 87

din 20 martie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, modificate si completate prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999


Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Romul Petru Vonica – judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificate si completate prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sofert” - S.A. din Bacău în Dosarul nr. 3.545/2000 al Curtii de Apel Bacău – Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 3.545/2000, Curtea de Apel Bacău – Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificate si completate prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sofert” - S.A. din Bacău.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) si ale art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, creând privilegii pentru institutiile publice prin scutirile acordate si discriminări fată de autorul exceptiei prin obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru. Aceleasi dispozitii determină aplicarea unui tratament juridic diferit între persoanele care fac parte din aceeasi categorie de justitiabili, deoarece lebeneficiarii acestor scutiri pot abuza si chema în instantă, discretionar, părtile cu care au raporturi juridice, dacă si acestea nu au acelasi tratament juridic pentru a-si putea exercita căile de atac”. Se mai sustine că aceleasi dispozitii legale contravin si principiului liberului acces la justitie, consacrat prin dispozitiile art. 21 din Constitutie, arătând că persoana care nu beneficiază de scutire, prin imposibilitatea efectuării acestei plăti, nu se poate adresa justitiei pentru apărarea intereselor sale.

Curtea de Apel Bacău - Sectia comercială si de contencios administrativ, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât faptul că dispozitiile legale criticate prevăd anumite scutiri de taxa judiciară de timbru pentru anumite institutii publice nu poate conduce la concluzia că se înfrânge principiul constitutional al egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, deoarece textul instituie scutiri pentru anumite categorii de cereri, fără să facă diferentieri între contribuabili. În sustinerea opiniei sale instanta invocă principiul egalitătii care “nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situatii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia ridicată nu este întemeiată, întrucât dispozitia legală criticată este în concordantă cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor români, notiune care are în vedere categoria persoanelor fizice apartinătoare statului român si care nu poate fi interpretată prin extindere ca fiind aplicabilă si persoanelor juridice. Atunci când legiuitorul constituant a dorit ca anumite principii să fie aplicabile si persoanelor juridice, a utilizat notiunea de “persoane”, ca de pildă în cuprinsul art. 21 din Constitutie. De altfel problematica dedusă în fata Curtii Constitutionale lotine mai mult de justetea si echitabilitatea unei măsuri de scutire de plata taxelor judiciare de timbru, decât de constitutionalitate”.

Presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificate si completate prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999, având următorul cuprins: “Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile si actiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputatilor, Presedintia României, Guvernul României, Curtea Constitutională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finantelor, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte institutii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate consideră că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si ale art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, potrivit cărora:

- Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.” ;

- Art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

Examinând sustinerea referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea constată că acestea garantează egalitatea în drepturi a cetătenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. De aceea acest text constitutional nu este aplicabil persoanelor juridice, fată de care s-a promovat un tratament diferentiat numai în cazul în care

regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetătenilor, implicând inegalitatea lor în fata legii si a autoritătilor publice. Curtea Constitutională s-a pronuntat în mod constant în acest sens, de exemplu prin deciziile nr. 102 din 31 octombrie 1995 si nr. 70 din 23 mai 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995 si, respectiv, nr. 181 din 7 august 1996. Nici critica referitoare la încălcarea principiului constitutional referitor la accesul la justitie nu este întemeiată, deoarece, asa cum a statuat în mod constant Curtea Constitutională, accesul la justitie nu presupune gratuitatea actului de justitie si, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului functia de restabilire a ordinii de drept, care se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. Cu privire la modalitatea de constituire a veniturilor bugetului public national art. 53 alin. (1) din Constitutie prevede: “Cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.”

Curtea Constitutională s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii unor dispozitii din Legea nr. 146/1997, prin raportare la dispozitiile art. 21 din Constitutie, statuând cu acel prilej că nu contravine Constitutiei obligarea părtilor din proces la plata taxei de timbru. Astfel, prin Decizia nr. 65 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 13 septembrie 2000, s-a retinut că, “desi este adevărat că potrivit art. 21 alin. (1) din Constitutie “Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime”, aceasta nu înseamnă totusi că accesul la justitie trebuie să fie gratuit. Art. 21 din Legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justitie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autoritătilor judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie. Regula este cea a timbrării actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire în parte a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justitiei”.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificate si completate prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sofert” - S.A. din Bacău în Dosarul nr. 3.545/2000 al Curtii de Apel Bacău - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 martie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 88

din 20 martie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Ioan Muraru - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Societatea Comercială “AEM Luxten Lichting-Company” - S.A. din Timisoara în Dosarul nr. 5.469/C/2000 al Curtii de Apel Timisoara – Sectia civilă.

La apelul nominal răspunde autorul exceptiei, reprezentat prin consilier juridic Iolanda Lazăr, lipsind cealaltă parte, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului exceptiei arată că, desi Curtea Constitutională a statuat în jurisprudenta sa că dispozitiile legale criticate nu contravin Constitutiei, solicită reconside- rarea practicii în această materie, tinându-se seama că locuintele ocupate pe bază de tarif nu pot fi asimilate cu locuintele de serviciu sau cu locuintele de interventie. Se consideră că dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 49, întrucât restrâng exercitarea dreptului de dispozitie al proprietarului, precum si ale art. 114 alin. (4), deoarece la adoptarea ordonantei Guvernul nu se afla în situatia unui “caz exceptional” care să justifice reglementarea materiei prin ordonantă de urgentă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de  neconstitutionalitate, arătând, referitor la sustinerea privind încălcarea art. 114 alin. (4) din

Constitutie, că adoptarea ordonantei a fost justificată de urgenta reglementării în domeniul locativ. De asemenea, se solicită respingerea cererii privind reconsiderarea practicii jurisdictionale în materie, arătându-se că aplicarea sau neaplicarea dispozitiilor legale criticate si în cazul locuintelor ocupate pe bază de tarif este de competenta exclusivă a instantelor judecătoresti, nefiind o problemă de constitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 5.469/C/2000, Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Societatea Comercială “AEM Luxten Lichting-Company” - S.A. din Timisoara.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că “Guvernul, în privinta căminelor muncitoresti, a emis o ordonantă pe care nu avea dreptul să o emită, neavând delegarea legislativă conform art. 114 alin. (4) din Constitutie, nefiind vorba de un caz exceptional”. În conformitate cu prevederile art. 107 din Constitutie ordonantele se pot emite numai în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si în conditiile stabilite de aceasta. Se mai arată că dispozitia legală criticată “încalcă prevederile art. 49 din Constitutie prin aceea că restrânge dreptul de dispozitie al proprietarului, ocrotit deopotrivă de art. 480 din Codul civil, ca si de art. 41 din Constitutie”, drept care este exclusiv si absolut, “neexistând cele 6 exceptii prevăzute strict în art. 49 din Constitutie”. Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia ridicată lieste neîntemeiată, întrucât închirierea unei locuinte nu aduce atingere prerogativelor dreptului de proprietate, neafectând atributul dispozitiei, întrucât este un simplu act de administrare a proprietătii”. Se mai arată că “ratiunea adoptării acestei ordonante a fost protectia chiriasilor si prelungirea contractelor de închiriere”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheirea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, consideră, în esentă, că actul normativ criticat a fost emis cu respectarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, deoarece “cazul exceptional” a fost generat de necesitatea reglementării urgente a prelungirii contractelor de închiriere, menită să prevină grave conflicte sociale. Cu privire la dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 se arată că acestea sunt în concordantă cu dispozitiile art. 49 din Constitutie, deoarece nu se pune în discutie restrângerea exercitiului unor drepturi, “scopul legiuitorului fiind unul singur: protectia chiriasilor, prin prelungirea contractelor de închiriere pe o durată de 5 ani. Aceasta înseamnă că, prin noua reglementare, legiuitorul s-a referit la raporturile juridice în desfăsurare si nu la raporturile juridice care s-ar fi născut prin efectul ordonantei”.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia ridicată nu este întemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arată că dispozitia legală criticată “nu are ca obiect restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti, situatie reglementată de art. 49 din Constitutia României”, si că în realitate ea nu restrânge dreptul de dispozitie, lideoarece închirierea nu este un act de dispozitie, ci de administrare”. Se invocă si art. 480 din Codul civil, potrivit căruia “Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însă în limitele determinate de lege”. În ceea ce priveste sustinerea că au fost încălcate dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie se arată că “în cazuri exceptionale Guvernul poate adopta ordonante de urgentă, care intră în vigoare după depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar dacă Parlamentul nu se află în sesiune, acesta se convoacă în mod obligatoriu”. Caracterul exceptional care a impus adoptarea ordonantei criticate a fost determinat de expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafete locative, precum si de necesitatea solutionării cu celeritate a litigiilor apărute în urma aplicării Legii nr. 112/1995.

Presedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2 alin. (2), ale art. 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, care au următorul continut: “Pentru imobilele - terenuri si constructii -, precum si pentru suprafetele locative cu destinatia de locuintă, privatizate după 1 ianuarie 1990 o dată cu societătile comerciale care le detineau în proprietate ca locuinte, locuinte de serviciu, cămine pentru salariati, asezăminte social-culturale sau unităti de învătământ, proprietarul va încheia, la cererea chiriasului sau a fostului chirias care ocupă efectiv locuinta, un contract de închiriere pe o durată de 5 ani.”

Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi contravin dispozitiilor art. 49 si ale art. 114 alin. (4) din Constitutie, potrivit cărora:

- Art. 49: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea sigurantei nationale, a ordinii, a

sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit

de grav.

(2) Restrângerea trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertătii.”;

- Art. 114 alin. (4): “În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă

Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.”

Cu privire la exceptia ridicată Curtea constată că, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate bazată pe încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, cu motivarea că nu a existat un caz exceptional care să fi justificat adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, Curtea Constitutională s-a pronuntat în mai multe cazuri. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, Curtea a respins exceptia, retinând că “Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea cerintelor art. 114 alin. (4) din Constitutie. Cazul exceptional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonante a fost necesitatea reglementării de urgentă a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 18 aprilie 1999, conform Legii nr. 17/1994”.

Considerentele si solutia adoptată prin această decizie sunt valabile si în prezenta cauză, neintervenind fapte sau elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

De altfel la aceeasi solutie de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate se ajunge si pe baza argumentelor înfătisate în opinia separată formulată la Decizia Curtii Constitutionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia, membri ai completului de judecată, o mentin si în cauza de fată.

Examinând fondul reglementării cuprinse în art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, Curtea Constitutională constată că aceasta nu contravine prevederilor art. 49 din Constitutie, întrucât textul de lege criticat nu dispune restrângerea exercitiului vreunor drepturi sau libertăti. Aceste dispozitii trebuie examinate sub aspectul respectării prevederilor constitutionale referitoare la ocrotirea proprietătii. Astfel, se constată că dispozitiile art. 5 din ordonantă nu restrâng exercitiul dreptului de dispozitie al proprietarului, ci reglementează într-un mod restrictiv exercitarea dreptului de folosintă si de administrare a proprietătii, obligând proprietarul să încheie contract de închiriere pe o perioadă determinată, în cazul în care chiriasul cere aceasta.

Temeiul constitutional al acestei reglementări legale constă în prevederile art. 41 alin. (1), potrivit cărora “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.

De altfel Curtea observă că scopul adoptării Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 a fost acela de realizare a protectiei chiriasilor prin măsuri corespunzătoare prevederilor art. 43 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent”.

Cu privire la sustinerea autorului exceptiei, potrivit căreia locuintele ocupate pe bază de tarif nu pot fi asimilate cu locuintele de serviciu sau cu locuintele de interventie, Curtea constată că aceasta nu este o problemă de control al constitutionalitătii, ci una de aplicare a legii, care intră în competenta instantelor judecătoresti.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 2 alin. (2), al art. 12 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Societatea Comercială “AEM Luxten Lichting-Company” - S.A. din Timisoara în Dosarul nr. 5.469/C/2000 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia civilă.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 martie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru completarea art. 116 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi

 

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia României,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Articol unic. - Articolul 116 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, se completează cu alineatele (2) si (3) cu următorul cuprins:

“(2) Mandatul de judecător sau, după caz, de procuror financiar încetează si în caz de reorganizare ca urmare a reducerii, prin lege, a numărului de posturi, precum si în cazul refuzului de a ocupa un alt post corespunzător de judecător sau de procuror financiar în urma acestei reorganizări.

(3) Eliberarea din functie a judecătorilor si procurorilor financiari pentru situatia prevăzută la alin. (2) se face de Presedintele României, la propunerea Plenului Curtii de Conturi, adoptată cu votul majoritătii membrilor prezenti.”

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul justitiei,

Doru Crin Trifoi,

secretar de stat

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 31 mai 2001.

Nr. 78.