MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 P A R T E A  I

Anul XIII - Nr. 739 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Marti, 20 noiembrie 2001

SUMAR

LEGI SI DECRETE

620. - Lege pentru ratificarea Acordului dintre România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea si protejarea reciprocã a investitiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001

Acord între România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea si protejarea reciprocã a investitiilor

875. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea si protejarea reciprocã a investitiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 231 din 5 iulie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. f 1 ) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin art. 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daune morale

Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

pentru ratificarea Acordului dintre România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea

si protejarea reciprocã a investitiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

Articol unic. - Se ratificã Acordul dintre România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea si protejarea reciprocã a investitiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001.

Aceastã lege a fost adoptatã de Camera Deputatilor în sedinta din 4 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

VALER DORNEANU

Aceastã lege a fost adoptatã de Senat în sedinta din 15 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VÃCÃROIU

Bucuresti, 7 noiembrie 2001.

Nr. 620.

ACORD

între România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea si protejarea reciprocã a investitiilor

România si Bosnia si Hertegovina, denumite în cele ce urmeazã pãrti contractante, dorind sã extindã si sã intensifice cooperarea economicã dintre cele douã state pe baza egalitãtii si avantajului reciproc, intentionând sã creeze si sã mentinã conditii favorabile pentru cresterea investitiilor investitorilor unei pãrti contractante pe teritoriul celeilalte pãrti contractante,

recunoscând cã promovarea si protejarea reciprocã a unor astfel de investitii în baza acestui acord vor conduce la stimularea initiativei în afaceri si vor spori prosperitatea economicã a ambelor state,

au convenit cele ce urmeazã:

ARTICOLUL 1

Definitii

În sensul acestui acord:

1. Termenul investitie va însemna orice fel de activ investit în scopul avantajului economic sau într-un alt scop de afaceri de cãtre un investitor al unei pãrti contractante pe teritoriul celeilalte pãrti contractante, în conformitate cu legea si cu reglementãrile legale ale acesteia din urmã, si va include, în special, dar nu exclusiv:

a) drepturi de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile, precum si orice alte drepturi reale, cum ar fi: ipoteci, garantii sau gajuri si alte drepturi similare;

b) actiuni, pãrti sociale sau altã formã de participare la societãti comerciale;

c) drepturi de creantã sau orice alte drepturi privind prestatii care au o valoare economicã;

d) drepturi de proprietate intelectualã, cum sunt: drepturi de autor, brevete, desene industriale, procedee tehnice, precum si mãrci de comert, goodwill si know-how;

e) concesiuni de afaceri acordate prin lege sau conform unui contract, incluzând concesiuni privind prospectarea, cultivarea, extractia sau exploatarea resurselor naturale.

Nici o modificare ulterioarã a formei în care sunt investite sau reinvestite activele nu va afecta caracterul lor de investitii, cu conditia ca o astfel de modificare sã fie în conformitate cu legile si cu reglementãrile legale ale pãrtii contractante pe teritoriul cãreia s-a efectuat investitia.

2. Termenul investitor va însemna orice persoanã fizicã sau juridicã a unei pãrti contractante, care investeste pe teritoriul celeilalte pãrti contractante.

a) În ceea ce priveste România:

(i) termenul persoanã fizicã va însemna orice persoanã fizicã care are cetãtenia României, în concordantã cu legile sale;

(ii) termenul persoanã juridicã va însemna orice entitate, cum ar fi: o societate comercialã, organizatie sau asociatie înregistratã sau constituitã în conformitate cu legea în vigoare în România si care îsi are sediul pe teritoriul României.

b) În ceea ce priveste Bosnia si Hertegovina:

(i) termenul persoanã fizicã va însemna persoanele fizice al cãror statut de cetãtean al Bosniei si Hertegovinei îl dobândesc conform legii în vigoare în Bosnia si Hertegovina si care îsi au domiciliul sau locul principal de afaceri în Bosnia si Hertegovina;

(ii) termenul persoanã juridicã va însemna persoanele juridice constituite în concordantã cu legile în vigoare în Bosnia si Hertegovina, care îsi au sediul înregistrat, managementul central sau locul principal de afaceri pe teritoriul Bosniei si Hertegovinei.

3. Termenul venit va însemna o sumã produsã de o investitie si include, în special, dar nu exclusiv, profituri, dobânzi, dividende, câstiguri de capital, redevente si alte onorarii.

4. Termenul teritoriu va desemna:

a) în legãturã cu România: teritoriul României, inclusiv marea sa teritorialã si spatiul aerian de deasupra teritoriului si mãrii tertoriale, asupra cãrora România îsi exercitã suveranitatea, precum si zona contiguã, platoul continental si zona economicã exclusivã, asupra cãrora România îsi exercitã jurisdictia, respectiv drepturile suverane, în concordantã cu propria sa legislatie si cu dreptul international, în ceea ce priveste exploatarea resurselor naturale, biologice si minerale existente în apele mãrii, pe fundul si în subsolul acestor ape;

b) în legãturã cu Bosnia si Hertegovina: întregul teritoriu terestru al Bosniei si Hertegovinei, marea sa teritorialã, solul si subsolul si spatiul aerian de deasupra, incluzând orice suprafatã maritimã situatã dincolo de marea teritorialã a Bosniei si Hertegovinei care a fost sau poate fi desemnatã în viitor în baza legii Bosniei si Hertegovinei, în concordantã cu dreptul international, ca o suprafatã în interiorul cãreia Bosnia si Hertegovina îsi poate exercita drepturi în legãturã cu fundul mãrii, subsolul si resursele naturale.

ARTICOLUL 2

Promovarea si protejarea investitiilor

1. Fiecare parte contractantã va încuraja si va crea conditii favorabile pentru investitorii celeilalte pãrti contractante pentru a investi capital pe teritoriul sãu si, în conformitate cu legile si cu reglementãrile sale legale, va admite astfel de investitii.

2. Investitiilor investitorilor fiecãrei pãrti contractante li se va acorda întotdeauna un tratament just si echitabil si ele se vor bucura de întreaga protectie si securitate pe teritoriul celeilalte pãrti contractante. Nici o parte contractantã nu va afecta în nici un fel, prin mãsuri nerezonabile sau discriminatorii, managementul, întretinerea, folosinta, posesia sau înstrãinarea investitiilor de pe teritoriul sãu ale investitorilor celeilalte pãrti contractante.

ARTICOLUL 3

Tratamentul national si al natiunii celei mai favorizate

1. Fiecare parte contractantã va acorda pe teritoriul sãu investitiilor si veniturilor investitorilor celeilalte pãrti contractante un tratament care, în orice caz, nu va fi mai putin favorabil decât cel pe care îl acordã investitiilor si veniturilor propriilor sãi investitori sau investitiilor si veniturilor investitorilor oricãrui stat tert, oricare dintre acestea este mai favorabil investitorilor în cauzã.

2. Nici o parte contractantã nu va supune pe teritoriul sãu investitorii celeilalte pãrti contractante, cu privire la managementul, întretinerea, folosinta, posesia sau înstrãinarea investitiilor lor, la un tratament mai putin favorabil decât cel pe care îl acordã propriilor sãi investitori sau investitorilor oricãrui stat tert, oricare dintre acestea este mai favorabil investitorilor în cauzã.

3. Prevederile paragrafelor 1 si 2 ale acestui articol nu vor fi interpretate ca obligatie a unei pãrti contractante de a extinde asupra investitorilor celeilalte pãrti contractante avantajul oricãrui tratament, preferintã sau privilegiu care rezultã din:

a) orice zonã de comert liber existentã sau viitoare, uniune vamalã, uniune economicã, organizatie economicã regionalã sau din alt acord international similar la care partea contractantã este sau poate deveni membru;

b) orice acord de evitare a dublei impuneri sau din orice alte întelegeri referitoare în întregime sau în principal la probleme privind impozitarea.

ARTICOLUL 4

Despãgubire pentru nationalizare si expropriere

1. Investitiile investitorilor oricãrei pãrti contractante nu vor fi nationalizate, expropriate sau supuse unor mãsuri având efect echivalent cu nationalizarea sau exproprierea (denumite în continuare expropriere) pe teritoriul celeilalte pãrti contractante, decât pentru utilitate publicã si conform unei proceduri legale corespunzãtoare, pe o bazã nediscriminatorie si contra unei despãgubiri prompte, adecvate si efective.

2. Aceastã despãgubire va fi echivalentã cu valoarea de piatã a investitiilor afectate imediat înainte de expropriere sau înainte ca exproprierea iminentã sã devinã cunoscutã public, oricare dintre situatii intervine prima. Despãgubirea va include dobânda la o ratã comercialã normalã pânã la data plãtii si va fi plãtitã si transferatã fãrã întârziere în tara desemnatã de solicitantii în cauzã si în valuta tãrii ale cãrei persoane fizice sau juridice sunt acestia sau în orice valutã liber convertibilã acceptatã de solicitanti.

3. Investitorii afectati ai oricãrei pãrti contractante vor avea dreptul, în conformitate cu legea pãrtii contractante care face exproprierea, la o promptã revizuire, de cãtre o autoritate judiciarã sau altã autoritate independentã a acestei pãrti contractante, privind legalitatea exproprierii, procedeul de efectuare a acesteia si evaluarea investitiei, în concordantã cu principiile stabilite la paragraful 1 al acestui articol.

ARTICOLUL 5

Despãgubire pentru pierderi

Investitorilor oricãrei pãrti contractante care suferã pierderi incluzând pagube cu privire la investitiile lor de pe teritoriul celeilalte pãrti contractante, ca urmare a rãzboiului sau altui conflict armat, revolutiei, stãrii nationale de urgentã, revoltei, insurectiei sau rãscoalei, li se va acorda de cãtre aceastã din urmã parte contractantã un tratament, în ceea ce priveste restituirea, indemnizatia, despãgubirea sau altã modalitate de solutionare, nu mai putin favorabil decât cel pe care aceastã parte contractantã îl acordã propriilor sãi investitori sau investitorilor oricãrui stat tert, oricare dintre acestea este mai favorabil investitorilor în cauzã.

ARTICOLUL 6

Repatrierea investitiilor

1. Fiecare parte contractantã va garanta investitorilor celeilalte pãrti contractante transferul liber al plãtilor în legãturã cu investitiile acestora. Aceste transferuri vor include în special, dar nu exclusiv:

a) capitalul si fondurile suplimentare necesare pentru mentinerea si dezvoltarea investitiei;

b) veniturile rezultate din investitie;

c) fondurile pentru rambursarea împrumuturilor referitoare la o investitie;

d) sumele rezultate din vânzarea totalã sau partialã ori din lichidarea unei investitii;

e) orice despãgubire sau altfel de platã la care se face referire la art. 4 si 5;

f) sumele provenite din reglementarea unui diferend referitor la investitii, la care se face referire la art. 8 si 10;

g) câstigurile sau altfel de remuneratie a cetãtenilor strãini angajati în legãturã cu investitia.

2. Transferurile vor fi efectuate fãrã nici o restrictie si fãrã întârziere nejustificatã, într-o valutã liber convertibilã, la cursul de schimb al principalei piete pentru tranzactii curente, aplicabil la data transferului.

3. Transferurile vor fi considerate ca fiind fãcute fãrã întârziere nejustificatã în sensul paragrafului 2 al acestui articol dacã sunt fãcute într-o perioadã normalã necesarã pentru efectuarea transferurilor. Aceastã perioadã nu va depãsi în nici un caz 3 luni.

4. Pãrtile contractante înteleg sã acorde unor astfel de transferuri un tratament nu mai putin favorabil decât cel acordat transferurilor provenite din investitiile efectuate de investitorii oricãrui stat tert.

ARTICOLUL 7

Subrogare

1. Dacã o parte contractantã sau agentia desemnatã de ea face o platã legalã oricãruia dintre investitorii sãi pe baza unei garantii sau a unui contract de asigurare împotriva riscurilor necomerciale, datã cu privire la o investitie, cealaltã parte contractantã va recunoaste, cu toate drepturile sale stabilite în baza art. 10, valabilitatea subrogãrii în favoarea primei pãrti contractante sau a agentiei sale în orice drept sau titlu detinut de investitor. 2. Partea contractantã sau agentia sa care este subrogatã în drepturile unui investitor va fi învestitã în toate cazurile cu aceleasi drepturi si va avea acelasi tratament ca si cel al investitorului garantat, plãtile cuvenite fãcându-se potrivit acestor drepturi.

3. În cazul subrogãrii, astfel cum este definitã la paragraful 1 al acestui articol, investitorul nu va solicita sau nu va urmãri o creantã decât dacã este autorizat de cãtre partea contractantã sau agentia sa sã o facã.

ARTICOLUL 8

Reglementarea diferendelor dintre o parte contractantã si un

investitor al celeilalte pãrti contractante

1. Orice diferend care poate apãrea între o parte contractantã si un investitor al celeilalte pãrti contractante în legãturã cu o investitie de pe teritoriul acelei alte pãrti contractante va fi reglementat pe cale amiabilã, prin negocieri.

2. Dacã un astfel de diferend nu poate fi reglementat astfel în termen de 6 luni de la data cererii de reglementare, investitorul în cauzã poate supune diferendul fie:

a) instantei judecãtoresti sau tribunalului administrativ competent al pãrtii contractante pe teritoriul cãreia s-a efectuat investitia; fie

b) unui tribunal arbitral ad-hoc constituit pe baza Regulamentului de arbitraj al Comisiei Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International (UNCITRAL); fie

c) Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investitii (denumit în cele ce urmeazã Centrul) pentru conciliere sau arbitraj, înfiintat conform Conventiei pentru reglementarea diferendelor relative la investitii între state si persoane ale altor state, deschisã pentru semnare la Washington D.C. la 18 martie 1965 (denumitã în cele ce urmeazã conventie), în cazul în care ambele pãrti contractante vor fi devenit membre ale conventiei.

3. Partea contractantã care este parte la diferend nu va invoca niciodatã, pe durata procedurilor privind diferendele referitoare la investitii, ca apãrare, imunitatea sa sau faptul cã investitorul a primit o despãgubire în cadrul unui contract de asigurare care acoperã integral sau partial paguba ori pierderea suferitã.

4. Nici o parte contractantã nu va urmãri pe cãi diplomatice vreun diferend supus Centrului decât dacã:

a) secretarul general al Centrului sau o comisie de conciliere ori un tribunal arbitral constituit de acesta hotãrãste cã diferendul nu se aflã sub jurisdictia Centrului; sau

b) cealaltã parte contractantã nu reuseste sã se supunã sau sã se conformeze vreunei sentinte adoptate de un tribunal arbitral.

5. Sentinta arbitralã se va baza pe:

- prevederile prezentului acord;

- legile pãrtii contractante pe teritoriul cãreia s-a efectuat investitia, inclusiv regulile referitoare la conflictele de legi; si

- regulile si principiile universal acceptate de dreptul international.

6. Sentinta arbitralã va fi definitivã si obligatorie pentru ambele pãrti la diferend si va fi executatã în conformitate cu legea pãrtii contractante în cauzã.

ARTICOLUL 9

Consultãri si schimb de informatii

1. Fiecare parte contractantã poate sã propunã celeilalte pãrti contractante sã înceapã consultãri cu privire la orice probleme referitoare la aplicarea sau interpretarea prezentului acord. Cealaltã parte contractantã va întreprinde demersurile necesare pentru ca aceste consultãri sã aibã loc.

2. La solicitarea oricãrei pãrti contractante va avea loc un schimb de informatii cu privire la impactul pe care îl pot avea asupra investitiilor ce fac obiectul acestui acord legile, reglementãrile legale, hotãrârile, practicile administrative ori procedurile sau politicile celeilalte pãrti contractante.

ARTICOLUL 10

Reglementarea diferendelor dintre pãrtile contractante

1. Diferendele dintre pãrtile contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord vor fi reglementate, pe cât posibil, prin consultãri si negocieri pe cãi diplomatice.

2. Dacã un diferend între pãrtile contractante nu poate fi reglementat astfel într-un termen de 6 luni de la data cererii dereglementare, diferendul, la cererea oricãrei pãrti contractante, va fi supus unui tribunal arbitral format din 3 membri.

3. Acest tribunal arbitral va fi constituit pentru fiecare caz în felul urmãtor: în termen de douã luni de la data primirii cererii pentru arbitrare, fiecare parte contractantã va numi un membru al tribunalului; acesti 2 membri vor alege un cetãtean al unui stat tert care, cu aprobarea celor douã pãrti contractante, va fi numit presedintele tribunalului; presedintele va fi numit în termen de douã luni de la data numirii celorlalti 2 membri.

4. Dacã în termenele specificate la paragraful 3 al acestui articol numirile necesare nu au fost fãcute, fiecare parte contractantã, în lipsa oricãrei alte întelegeri, poate sã îl invite pe presedintele Curtii Internationale de Justitie sã facã numirile necesare. Dacã presedintele este cetãtean al vreunei pãrti contractante sau dacã este în orice alt fel împiedicat sã îsi exercite respectiva functie, vicepresedintele va fi invitat sã facã numirile necesare. Dacã vicepresedintele este cetãtean al vreunei pãrti contractante sau dacã este împiedicat, de asemenea, sã îsi exercite functia respectivã, membrul Curtii Internationale de Justitie cu cea mai mare functie, care nu este cetãtean al vreunei pãrti contractante, va fi invitat sã facã numirile necesare.

5. Tribunalul arbitral îsi va adopta hotãrârile cu o majoritate de voturi. Aceste hotãrâri vor fi definitive si obligatorii pentru ambele pãrti contractante.

6. Fiecare parte contractantã va suporta cheltuielile propriului membru al tribunalului si ale reprezentãrii sale în procedurile arbitrale; cheltuielile pentru presedinte si celelalte cheltuieli vor fi suportate în mod egal de pãrtile contractante. Tribunalul poate totusi sã stabileascã prin hotãrâre ca o proportie mai mare a cheltuielilor sã fie suportatã de una dintre cele douã pãrti contractante, iar hotãrârea sa va fi obligatorie pentru ambele pãrti contractante.

7. Tribunalul îsi va stabili propria procedurã.

ARTICOLUL 11

Aplicarea altor reguli

Dacã prevederile legii oricãrei pãrti contractante sau obligatiile în conformitate cu dreptul international, existente în prezent sau stabilite ulterior între pãrtile contractante, în plus fatã de prezentul acord, contin reguli generale sau specifice, care îndreptãtesc investitiile investitorilor celeilalte pãrti contractante la un tratament mai favorabil decât cel prevãzut de prezentul acord, aceste reguli, în mãsura în care sunt mai favorabile, vor prevala asupra acestui acord atât timp cât acestea sunt în vigoare.

ARTICOLUL 12

Intrare în vigoare, duratã si expirare

1. Fiecare parte contractantã va notifica celeilalte pãrti contractante în scris cu privire la îndeplinirea formalitãtilor interne legale cerute pe teritoriul sãu pentru intrarea în vigoare a acestui acord. Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei dintre cele douã notificãri.

2. Prezentul acord va rãmâne în vigoare pentru o perioadã de 10 ani si va continua sã fie în vigoare dacã nu va fi denuntat în conformitate cu paragraful 4 al acestui articol.

3. Prevederile prezentului acord se vor aplica viitoarelor investitii efectuate de investitorii unei pãrti contractante pe teritoriul celeilalte pãrti contractante si, de asemenea, investitiilor existente, în concordantã cu legile pãrti contractante, la data la care prezentul acord intrã în vigoare. Totusi prevederile acestui acord nu se vor aplica pretentiilor sau diferendelor provenite din evenimente care s-au produs ori pretentiilor sau diferendelor care au fost reglementate înainte de intrarea sa în vigoare.

4. Fiecare parte contractantã, prin transmiterea cu un an înainte a unei notificãri scrise celeilalte pãrti contractante, poate sã denunte prezentul acord la sfârsitul perioadei initiale de 10 ani sau în orice moment ulterior.

5. În legãturã cu investitiile efectuate sau dobândite înaintea datei de încetare a valabilitãtii prezentului acord prevederile tuturor celorlalte articole ale acestui acord vor continua sã fie în vigoare pentru o perioadã ulterioarã de 10 ani de la respectiva datã a încetãrii valabilitãtii.

6. Prezentul acord poate fi amendat pe baza unei întelegeri scrise între pãrtile contractante. Orice amendament va intra în vigoare în baza aceleiasi proceduri cerute pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.

7. Prezentul acord se va aplica indiferent dacã pãrtile contractante au sau nu au relatii diplomatice ori consulare. Drept care subsemnatii, pe deplin autorizati, au semnat acest acord.

Semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001, în douã exemplare originale, fiecare în limbile românã, bosniacã/croatã/sârbã si englezã, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergente în interpretare textul în limba englezã va prevala.

Pentru România, Mircea Geoanã, ministrul afacerilor externe

Pentru Bosnia si Hertegovina, Mirsad Kurtovici, ministrul comertului exterior si relatiilor economice

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea

si protejarea reciprocã a investitiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia României,

Presedintele României d e c r e t e a z ã:

Articol unic. - Se promulgã Legea pentru ratificarea Acordului dintre România si Bosnia si Hertegovina privind promovarea si protejarea reciprocã a investitiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001, si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 6 noiembrie 2001.

Nr. 875.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 231

din 5 iulie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. f ^{1 )}

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate

prin art. 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri

privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daune morale

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Gabriela Ghitã - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998, si ale art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, introduse prin aceste acte normative, exceptie ridicatã de Fundatia Editura Revista leRomânia Mare” si de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 5.656/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilã.

La apelul nominal lipsesc pãrtile, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind nefondatã, arãtând cã în jurisprudenta sa Curtea Constitutionalã a statuat în mod constant cã dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 si nici celor ale art. 54 din Constitutie. Se mai sustine cã scutirea de taxa judiciarã de timbru, instituitã prin dispozitiile legale atacate, nu poate determina exercitarea drepturilor procesuale prin abuz de drept, pe lângã alte motive si pentru acela cã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53 din anul 2000 a fost instituitã plata unei cautiuni care trebuie sã fie plãtitã de cel care introduce actiune pentru acordarea de despãgubiri pentru daune morale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2000, pronuntatã în Dosarul nr. 5.656/1999, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998, precum si a dispozitiilor art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, introduse prin aceste acte normative, exceptie ridicatã de Fundatia Editura Revista “România Mare” si de Corneliu Vadim Tudor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine cã dispozitiile art. I pct. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998, precum si ale art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997, introduse prin aceleasi acte normative, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) si art. 54 din Constitutie, deoarece “se creeazã o categorie de persoane privilegiate care pot sã introducã actiuni fãrã satisfacerea taxei de timbru precum si o altã categorie care este supusã cu usurintã abuzurilor procesuale ale reclamantilor”. Se mai sustine cã dispozitiile criticate impun conditii de exercitare a drepturilor procesuale care reprezintã un mijloc artificial prin care se acordã înlesniri “pentru introducerea unor actiuni de o anumitã categorie”.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilã, exprimându-si opinia, apreciazã cã dispozitiile criticate sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2), precum si ale art. 54 din Constitutie. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, considerã cã dispozitiile art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997, astfel cum au fost modificate, nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si art. 54 din Constitutie, întrucât scutirea în discutie “decurge din însãsi natura nepatrimonialã a valorilor ocrotite: onoarea si demnitatea”, iar instituirea unei taxe proportionale cu valoarea despãgubirilor ar face ineficiente dispozitiile constitutionale care ocrotesc demnitatea si onoarea, precum si datoritã faptului cã legiuitorul poate reglementa exceptii de la obligatia generalã de platã a taxelor judiciare de timbru. În plus, prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 s-a instituit obligatia reclamantului de a depune o cautiune, stabilitã la o cotã de 5% din valoarea despãgubirilor solicitate, “care poate sã functioneze ca o contrapondere a tendintei reclamantului de a solicita sume exorbitante pentru acest tip de daune”. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998, se apreciazã cã aceasta a fost ridicatã în mod gresit, întrucât autorii exceptiei au avut în vedere, si de aceastã datã, dispozitiile art. 15 lit. f ^{1 ),} iar nu pe cele ale art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificatã.

Presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 2, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizatã.

Prin Încheierea din 14 septembrie 2000 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilã, Curtea Constitutionalã a fost sesizatã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998, precum si ale art. 15 lit. f¹⁾ din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, introduse prin aceste acte normative.

Curtea, analizând cererea privind exceptia de neconstitutionalitate, retine cã aceasta a fost ridicatã numai cu privire la dispozitiile art. 15 lit. f ^{1 )}, introduse în Legea nr. 146/1997 prin art. I pct. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998. Se observã însã cã art. 15 lit. f ^{1 )} a fost introdus, în realitate, prin dispozitiile cuprinse în art. I pct. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 112/1998, iar nu prin dispozitiile cuprinse la art. I pct. 5. Prin urmare, Curtea constatã cã exceptia, asa cum a fost ridicatã de autori, vizeazã numai dispozitiile art. I pct. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998), astfel cum a fost aprobatã prin Legea nr. 112/1998 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 9 iunie 1998), prin care în art. 15 din Legea nr. 146/1997 a fost introdusã dispozitia prevãzutã la lit. f ^{1 )}. Aceste dispozitii se referã la “stabilirea si acordarea de despãgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnitãtii sau reputatiei unei persoane fizice;”.

Curtea mai constatã însã cã si aceste dispozitii au fost, la rândul lor, modificate anterior ridicãrii exceptiei de neconstitutionalitate, si anume prin art. 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele.morale (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000), dispozitii care au urmãtorul cuprins: “Litera f ^{1 )} a articolului 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se modificã si va avea urmãtorul cuprins: “f ^{1 )} stabilirea si acordarea de despãgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnitãtii, reputatiei, vietii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine;””

În consecintã, Curtea urmeazã sã se pronunte asupra constitutionalitãtii acestui text legal în vigoare atât la data ridicãrii exceptiei, cât si la data solutionãrii acesteia.

Autorii exceptiei sustin cã aceste dispozitii legale, care formeazã obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel determinat, sunt contrare urmãtoarelor prevederi constitutionale:

- Art. 16 alin. (1) si (2): “Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- Art. 54: “Cetãtenii români, cetãtenii strãini si apatrizii trebuie sã-si exercite drepturile si libertãtile constitutionale cu bunã-credintã, fãrã sã încalce drepturile si libertãtile celorlalti.”

Curtea Constitutionalã s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997, conservate prin actele normative modificatoare, în sensul respingerii exceptiilor de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 173 din 26 septembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 5 februarie 2001, Curtea a retinut cã “instituirea unor exceptii (scutiri de plata taxei) de la regula generalã a plãtii taxelor judiciare de timbru este o prerogativã exclusivã a legiuitorului. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constitutie, “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege” .

Stabilirea unor exceptii de la plata taxelor de timbru trebuie corelatã cu prevederile art. 53 alin. (1) din Constitutie, potrivit cãruia “Cetãtenii au obligatia sã contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice” ”. De asemenea, prin Decizia nr. 175 din 26 septembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000, Curtea Constitutionalã a statuat cã rãmâne “la latitudinea legiuitorului sã stabileascã scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situatii diferite fãrã ca prin aceasta sã se aducã atingere principiului egalitãtii în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintã un drept, ci o obligatie constitutionalã a cetãtenilor, prevãzutã de art. 53 alin. (1) din Legea fundamentalã”. În concluzie, nu se poate considera cã prin textul de lege criticat ar fi fost încãlcate prevederile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie.

Referitor la sustinerile autorilor exceptiei, potrivit cãrora dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 54 din Constitutie, prin aceea cã ele creeazã o categorie de persoane “care este supusã cu usurintã abuzurilor procesuale ale reclamantilor”, Curtea constatã cã legiuitorul a instituit prin alte norme juridice o garantie procesualã a exercitãrii drepturilor fundamentale cu bunã-credintã. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, “Cel care, considerându-se prejudiciat printr-o atingere adusã onoarei, demnitãtii sau reputatiei sale, vietii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine, formuleazã cerere la instanta civilã referitoare la stabilirea si acordarea de despãgubiri pentru daune morale trebuie sã depunã o cautiune de 5% din valoarea despãgubirilor solicitate”.

Instituirea acestei garantii legale are menirea sã salvgardeze ordinea de drept prin descurajarea abuzului de drept.

De altfel, cautiunea se restuie de îndatã reclamantului, dupã rãmânerea irevocabilã a hotãrârii prin care s-a admis actiunea pentru acordarea despãgubirilor pentru daune morale, ori aceasta, dimpotrivã, se elibereazã pârâtului integral, în cazul în care cererea reclamantului a fost respinsã tot printr-o hotãrâre irevocabilã, însã numai cu conditia ca pârâtul sã fi solicitat despãgubiri pentru daunele pricinuite de proces si, dupã caz, cheltuieli de judecatã; mai mult decât atât, în acest din urmã caz se restituie reclamantului suma ce rezultã din diferenta dintre valoarea despãgubirilor acordate pârâtului si valoarea cautiunii.

Având în vedere toate aceste considerente, urmeazã ca exceptia de neconstitutionalitate sã fie respinsã ca nefondatã.

Fatã de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin art. 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, exceptie ridicatã de Fundatia Editura Revista “România Mare” si de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 5.656/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 5 iulie 2001.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 236

din 5 iulie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1)

din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea

cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Gabriela Ghitã - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, exceptie ridicatã de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecãtoriei Focsani.

La apelul nominal lipsesc pãrtile, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public considerã cã textele legale criticate nu încalcã prevederile constitutionale mentionate de cãtre autorul exceptiei, întrucât, pe de o parte, fiind vorba de o ordonantã de urgentã, nu este necesarã o lege de abilitare, iar pe de altã parte, dispozitia art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 nu contravine în nici un fel prevederilor constitutionale. În consecintã, se solicitã respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2001, pronuntatã în Dosarul nr. 1.147/2000, Judecãtoria Focsani a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale.

Exceptia a fost invocatã de contestatorul Gurguiatu Sandu în contradictoriu cu Societatea Comercialã “INSTAELECTRIC” - S.A. Focsani într-un litigiu de muncã având ca obiect plata de despãgubiri pentru daunele morale suferite de autorul exceptiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã dispozitiile Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 contravin prevederilor constitutionale referitoare la ordonantele Guvernului.

Pe de o parte, nu a fost adoptatã de Parlament o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonante, iar pe de altã parte, nu s-a fãcut de cãtre Guvern dovada existentei cazului exceptional pentru a justifica emiterea ordonantei de urgentã. Ordonantele Guvernului nu pot modifica sau abroga legi votate de Parlament. În spetã, art. 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 modificã art. 15 lit. f ^{1 )} din Legea nr. 146/1997, iar art. 5 abrogã Legea nr. 3/1974, cu exceptia art. 72-75 si a art. 93.

De asemenea, autorul exceptiei mai considerã cã prin ordonante nu se poate reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice, fiind astfel încãlcate si prevederile art. 72 alin. (3) lit. h), l) si r) din Constitutie.

În legãturã cu dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 se afirmã cã acestea contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 20, 21 si ale art. 43 alin. (1). Aceste dispozitii încalcã prevederile internationale referitoare la drepturile si libertãtile fundamentale ale omului, la care face trimitere art. 20 din Constitutie. Accesul liber la justitie se considerã a fi nesocotit, întrucât cetãtenii “nu au cu ce plãti cautiune”, acestia trebuind sã aibã asigurat, potrivit art. 43 alin. (1) din Constitutie, un nivel de trai decent.

Autorul exceptiei considerã cã urmeazã sã fie aplicat art. 150 alin. (1) din Constitutie, potrivit cãruia actele normative ce contravin Constitutiei sunt abrogate.

De asemenea, se mai afirmã cã dispozitiile Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 contravin si prevederilor Codului muncii, Legii nr. 168/1999 si ale Legii nr. 146/1997.

Judecãtoria Focsani, exprimându-si opinia, apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã întrucât, pe de o parte, conform prevederilor art. 107 si 114 din Constitutie, Guvernul poate sã adopte ordonante de urgentã, iar pe de altã parte, desi Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 impune plata unei cautiuni de 5%, totodatã stabileste si conditiile în care cautiunea urmeazã sã fie restituitã.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este nefondatã deoarece accesul la justitie nu este îngrãdit prin instituirea obligatiei de depunere a cautiunii, aceasta reprezentând doar o garantie cã “mecanismul statului nu este pus în functiune în mod abuziv, sicanator si total nefondat”.

Se mai apreciazã cã nu au fost modificate prevederile Codului muncii si nici ale Legii nr. 168/1999, Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 având ca obiect de reglementare actiunile întemeiate pe dispozitiile art. 998-999 din Codul civil. În ceea ce priveste sustinerea cã nu se poate reglementa prin ordonantã de urgentã în domeniul legii organice, se considerã cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 contine reglementãri privitoare la procedura civilã, care, conform Deciziei Curtii Constitutionale nr. 718/1997, nu fac parte din domeniul legilor organice. În ceea ce priveste sustinerea privind inexistenta cazului exceptional, se aratã cã ordonanta a fost emisã datoritã cresterii “numãrului de litigii în care se solicitã despãgubiri pentru daune morale”, precum si faptului cã în ultima perioadã s-a observat ridicarea unor pretentii bãnesti neobiective, sicanatorii, în fata instantelor de judecatã.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã. În legãturã cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, desi în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale este indicat art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, în realitate, din analiza notelor scrise ale autorului exceptiei rezultã cã este contestat doar alin. (1) al art. 1, text ce reglementeazã obligatia de platã a cautiunii. În consecintã, Curtea urmeazã sã se pronunte asupra dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, text ce are urmãtorul cuprins: “Cel care, considerându-se prejudiciat printr-o atingere adusã onoarei, demnitãtii sau reputatiei sale, vietii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine, formuleazã cerere la instanta civilã referitoare la stabilirea si acordarea de despãgubiri pentru daune morale trebuie sã depunã o cautiune de 5% din valoarea despãgubirilor solicitate.”

În sustinerea exceptiei autorul acesteia a invocat încãlcarea urmãtoarelor dispozitii constitutionale:

- art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertãtile cetãtenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantã cu Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacã existã neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementãrile internationale.”

- art. 21: “(1) Orice persoanã se poate adresa justitiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãtilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.”;

- art. 43. alin. (1): “Statul este obligat sã ia mãsuri de dezvoltare economicã si de protectie socialã, de naturã sã asigure cetãtenilor un nivel de trai decent.”;

- art. 72 alin. (3) lit. h), l), r): “Prin lege organicã se reglementeazã: [...]

h) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecãtoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi; [...]

l) regimul general privind raporturile de muncã, sindicatele si protectia socialã; [...]

r) celelalte domenii pentru care, în Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice.”;

- art. 107 alin. (1) si (3): l3(1) Guvernul adoptã hotãrâri si ordonante. [...]

(3) Ordonantele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si în conditiile prevãzute de aceasta.”;

- art. 114 alin. (1) si (4): l4(1) Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...]

(4) În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentã. Acestea intrã în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se aflã în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu.”;

- art. 150 alin. (1): l1Legile si toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii.”

În legãturã cu motivele de neconstitutionalitate invocate Curtea constatã cã unele dintre ele privesc Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 în ansamblul sãu, si deci implicit art. 1 alin. (1), iar altele se referã în mod direct la dispozitia ce constituie obiectul exceptiei.

I. Criticile aduse ordonantei în ansamblul sãu privesc inexistenta unei legi de abilitare, încãlcarea interdictiei reglementãrii prin ordonantã în domeniul legilor organice si inexistenta cazului exceptional.

Examinând critica de neconstitutionalitate referitoare la inexistenta unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, urmând sã fie respinsã. Astfel, din prevederile art. 114 din Constitutie rezultã cã guvernul poate adopta douã tipuri de ordonante: ordonante emise în baza unei legi speciale de abilitare si ordonante de urgentã. Cerinta existentei unei legi speciale de abilitare, prevãzutã la art. 107 alin. (3) si art. 114 alin. (1), vizeazã, în mod evident, numai prima categorie de ordonante, iar nu si pe cele de urgentã, sediul materiei pentru acestea din urmã fiind dat de art. 114 alin. (4) din Constitutie. Referitor la sustinerea privind interdictia reglementãrii prin ordonante în domeniul legii organice, Curtea observã cã potrivit art. 107

alin. (3) si art. 114 alin. (1) din Constitutie aceastã interdictie vizeazã doar ordonantele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare, iar nu si ordonantele de urgentã. Ordonanta de urgentã reprezintã o situatie de exceptie, pentru care art. 114 alin. (4) nu prevede restrictia impusã de alin. (1) al aceluiasi articol în materia ordonantelor emise în temeiul unei legi de abilitare. În acest sens este si jurisprudenta constantã a Curtii Constitutionale, concretizatã, de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998 sau Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000. Rezultã astfel cã nu prezintã interes, din acest punct de vedere, dacã materia reglementatã de Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 face parte sau nu din domeniul legii organice, critica de neconstitutionalitate fiind nefondatã.

În ceea ce priveste motivul de neconstitutionalitate referitor la inexistenta cazului exceptional, Curtea constatã cã emiterea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 a fost justificatã de numãrul foarte mare de litigii aflate pe rolul instantelor judecãtoresti având ca obiect cereri pentru acordarea de despãgubiri pentru daunele morale suferite. Astfel, pentru a preîntâmpina încãrcarea nejustificatã a rolului instantelor judecãtoresti cu astfel de cereri, precum si exercitarea abuzivã a dreptului de a pretinde despãgubiri într-o materie cu un grad ridicat de subiectivism a fost emisã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000.

II. În legãturã cu motivele de neconstitutionalitate ce privesc în mod nemijlocit dispozitia art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, Curtea constatã cã sustinerea autorului exceptiei privind încãlcarea art. 21 din Constitutie nu poate fi primitã, cerinta depunerii unei cautiuni neîngrãdind în nici un fel accesul la justitie. Accesul liber la justitie semnificã faptul cã orice persoanã poate sesiza instantele judecãtoresti în cazul în care considerã cã drepturile, libertãtile sau interesele sale legitime au fost încãlcate, iar nu faptul cã acest acces nu poate fi supus nici unei conditionãri. Prin instituirea obligatiei de platã a cautiunii de 5% din valoarea despãgubirilor solicitate, obligatie reglementatã prin art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, s-a urmãrit, pe de o parte, preîntâmpinarea exercitãrii abuzive, cu reacredintã, a dreptului de acces la justitie, prin introducerea unor cereri vãdit nejustificate, în scop sicanatoriu, iar pe de altã parte, protejarea drepturilor si libertãtilor celui chemat în judecatã pentru plata de despãgubiri pentru daune morale. De altfel, potrivit art. 2 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 cautiunea se restituie reclamantului dupã rãmânerea irevocabilã a hotãrârii, cu exceptia cazului în care cererea a fost respinsã si pârâtul solicitã despãgubiri sau cheltuieli de judecatã, situatie în care cautiunea serveste la dezdãunarea acestuia.

Aceastã modalitate de reglementare, care reprezintã o optiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispozitiile constitutionale privind competenta si procedura în fata instantelor judecãtoresti si exercitarea cu bunã-credintã a drepturilor subiective. Astfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, “Competenta si procedura de judecatã sunt stabilite de lege”, iar conform art. 54, “Cetãtenii români, cetãtenii strãini si apatrizii trebuie sã-si exercite drepturile si libertãtile constitutionale cu bunã-credintã, fãrã sã încalce drepturile si libertãtile celorlalti”. Cu privire la constitutionalitatea instituirii unei cautiuni, ca o conditie a sesizãrii instantelor judecãtoresti, Curtea Constitutionalã s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, sau prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingându-se sustinerile privind încãlcarea dreptului de acces la justitie.

Nu se poate sustine nici încãlcarea dispozitiilor art. 43 alin. (1) din Constitutie privind obligatia statului de a lua mãsuri de dezvoltare economicã si protectie socialã de naturã sã asigure cetãtenilor un nivel de trai decent, instituirea unei cautiuni ca garantie a exercitãrii cu bunã-credintã a drepturilor si libertãtilor cetãtenesti neavând legãturã cu mãsurile de dezvoltare economicã si protectie socialã ce trebuie luate de cãtre stat.

De asemenea, critica referitoare la încãlcarea art. 20 din Constitutie urmeazã sã fie respinsã, întrucât autorul exceptiei nu aratã în nici un fel care drept fundamental este încãlcat, raportat la actul international în care ar fi consacrat acest drept. În legãturã cu invocarea art. 150 alin. (1), Curtea constatã cã acesta nu poate avea incidentã în cazul Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 53/2000, întrucât ipoteza textului constitutional vizeazã actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în mãsura în care contravin Constitutiei.

În final, în legãturã cu sustiner ea autorului exceptiei conform cãreia art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 nu ar fi aplicabil în litigiul de la instanta de fond, Curtea retine cã acest aspect reprezintã o problemã de aplicare a legii, ce nu intrã în competenta sa, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, ci în competenta instantelor judecãtoresti, partea nemultumitã de modul de aplicare a dispozitiilor legale de cãtre instantã putându-se folosi de cãile de atac reglementate de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, exceptie ridicatã de Gurguiatu Sandu în Dosarul nr. 1.147/2000 al Judecãtoriei Focsani.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 5 iulie 2001.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu