MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

 P A R T E A  I

Anul XIII - Nr. 674       LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE    Joi, 25 octombrie 2001

 

SUMAR

 

DECRETE

 

819. - Decret privind acordarea drapelului de luptã unei mari unitãti militare

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001

 

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.028. - Hotãrâre privind modificarea art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã, cu modificãrile ulterioare, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 728/2001

 

1.029. - Hotãrâre pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2001 al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes”, aflat în coordonarea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei

 

DECRETE

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind acordarea drapelului de luptã unei mari unitãti militare

 

În temeiul prevederilor art. 92 alin. (1) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia României, precum si ale art. 1 din Legea nr. 34/1995 privind acordarea drapelului de luptã marilor unitãti si unitãtilor militare, având în vedere propunerea ministrului apãrãrii nationale,

 

Presedintele României d e c r e t e a z ã:

 

Articol unic. - Se acordã drapelul de luptã Brigãzii 122 Logisticã.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 19 octombrie 2001.

Nr. 819.

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

 

DECIZIA Nr. 209

din 28 iunie 2001

referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17

alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000

privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001

 

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicatã de Dana Abbas Mawlood în Dosarul nr. 1.665/2001 al Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucuresti.

La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 128C/2001 având ca obiect aceeasi exceptie, ridicatã de Faredun Mohammad Baiz în Dosarul nr. 1.666/2001 al Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucuresti. La apelul nominal în Dosarul nr. 128C/2001 se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedurã civilã, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001, deoarece cauzele au ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001.

Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea exceptiilor de neconstitutionalitate. În acest sens se invocã Decizia Curtii Constitutionale nr. 176 din 29 mai 2001*), nepublicatã, prin care Curtea s-a mai pronuntat în legãturã cu constitutionalitatea textelor de lege criticate si prin exceptiile de fatã.


*) Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001.

 

Se aratã cã prin acea decizie s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 20 alin. (5) si

ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, dispozitii referitoare la caracterul definitiv si executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei si în consecintã exceptia a fost admisã. Asa fiind, în dosarele de fatã exceptiile de neconstitutionalitate cu privire la aceste texte urmeazã sã fie respinse ca inadmisibile. În schimb, prin aceeasi decizie Curtea a statuat în sensul constitutionalitãtii prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) si (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) si alin. (6), ale art. 21 alin. (1)-(5) si alin. (6) (cu exceptia celor privind caracterul definitiv si executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei), precum si ale art. 22 din ordonanta criticatã. Ca atare, se apreciazã cã exceptiile de neconstitutionalitate a acestor din urmã dispozitii de lege urmeazã sã fie respinse ca neîntemeiate, întrucât solutia pronuntatã anterior îsi pãstreazã valabilitatea si în aceste dosare.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:

Prin încheierile din 16 februarie 2001, pronuntate în dosarele nr. 1.665/2001 si nr. 1.666/2001, Judecãtoria Sectorului 6, municipiul Bucuresti, a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptii ridicate de Dana Abbas Mawlood si de Faredun Mohammad Baiz.

În motivarea exceptiilor de neconstitutionalitate, al cãror continut este identic, se sustine cã dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20, art. 23 alin. (1)-(4), art. 24, art. 49 si ale art. 123 din Constitutie, ale art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, precum si ale art. 33 din Conventia din 1951 privind statutul refugiatilor, fãrã însã ca autorii exceptiilor sã indice în mod concret în ce anume constau aceste încãlcãri.

Judecãtoria Sectorului 6, municipiul Bucuresti, exprimându-si opinia în dosarele nr. 1.665/2001 si nr. 1.666/2001, apreciazã în esentã cã textele vizate de exceptiile de neconstitutionalitate sunt conforme cu prevederile constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciazã cã exceptiile de neconstitutionalitate sunt neîntemeiate. În esentã se aratã cã textele de lege criticate “reglementeazã conditiile pe care trebuie sã le îndeplineascã cererea prin care strãinul solicitã acordarea statutului de refugiat, acestea fiind prevederi amãnuntite, care au menirea de a fi întelese si folosite cu usurintã de cetãteni strãini, care solicitã acordarea statutului de refugiati”. Se mai aratã cã dispozitiile constitutionale invocate ca fiind încãlcate “reglementeazã obligatiile statului român de a îndeplini cu bunã credintã obligatiile ce-i revin din tratatele internationale, care fac parte din dreptul intern, si cã statutul de refugiat se acordã numai în conditiile legii”.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptiile de neconstitutionalitate ridicate.

Obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, texte al cãror continut este urmãtorul:

- Art. 13 alin. (1) lit. a): “Pânã la solutionarea cererii sale prin hotãrâre definitivã si irevocabilã strãinul care solicitã acordarea statutului de refugiat are urmãtoarele drepturi si obligatii:

a) dreptul de sedere în România, pânã la expirarea unui termen de 15 zile de la rãmânerea definitivã si irevocabilã a hotãrârii pronuntate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu exceptia cererilor respinse ca evident nefondate în urma solutionãrii acestora în cadrul procedurilor accelerate;”;

- Art. 17 alin. (1) si (2): “(1) Fac obiectul procedurii accelerate:

a) cererile evident nefondate;

b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenta lor la o anumitã grupare, prezintã un pericol pentru siguranta nationalã ori pentru ordinea publicã în România;

c) cererile persoanelor care provin dintr-o tarã unde, în general, nu existã risc serios de persecutie.

(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate si cererile persoanelor care se aflã în una dintre situatiile prevãzute la art. 4.”;

- Art. 18: “(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este consideratã evident nefondatã dacã se constatã:

a) lipsa de fundament a invocãrii unei temeri de persecutie în tara de origine, în conditiile art. 2 alin. (1);

b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credintã, la procedura de acordare a statutului de refugiat.

(2) Lipsa de fundament a invocãrii unei temeri de persecutie în tara de origine existã în urmãtoarele cazuri:

a) solicitantul nu invocã nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);

b) solicitantul nu oferã date sau informatii în sensul cã ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatãrile sale nu contin detalii circumstantiale sau personale;

c) cererea este evident lipsitã de credibilitate, în sensul cã relatarea solicitantului este incoerentã, contradictorie sau flagrant neadevãratã fatã de situatia din tara sa de origine;

d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscutã si de Înaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati.

(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivã la procedura de acordare a statutului de refugiat existã în toate cazurile în care solicitantul, fãrã a oferi o explicatie plauzibilã, se aflã în una dintre urmãtoarele situatii:

a) a depus cererea sub o identitate falsã sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinând cã sunt autentice;

b) dupã depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legãturã cu aceasta;

c) cu rea-credintã a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrãinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-si stabili o identitate falsã în scopul solicitãrii si acordãrii statutului de refugiat, fie pentru a îngreuna solutionarea cererii sale;

d) în mod deliberat a ascuns faptul cã a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tãri, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsã;

e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminentã în executare a unei mãsuri dispuse de autoritãtile competente, de scoatere din tarã sau de expulzare, desi anterior dispunerii unei astfel de mãsuri a avut posibilitatea sã depunã o asemenea cerere;

f) a încãlcat în mod flagrant obligatiile prevãzute la art. 13;

 g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat dupã ce anterior unei examinãri, care contine garantiile procedurale adecvate si în conformitate cu prevederile  Conventiei privind statutul refugiatilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o tarã tertã sigurã.

(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sã prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).”;

- Art. 19: “(1) Sunt considerate tãri în care în general nu existã risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum si alte state stabilite, la propunerea Oficiului National pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza urmãtoarelor criterii:

a) numãrul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetãtenii tãrii respective si coeficientii de acordare a acestui statut;

b) situatia respectãrii drepturilor fundamentale ale omului;

c) functionarea principiilor democratice, a pluralismului politic si a alegerilor libere, precum si existenta unor institutii democratice functionale, care sã asigure garantarea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

d) existenta unor factori de stabilitate.

(2) Pot fi luate în considerare si alte criterii de evaluare decât cele prevãzute la alin. (1).

(3) Cererea strãinului care provine dintr-o tarã în care în general nu existã un risc de persecutie este respinsã ca evident nefondatã, cu exceptia cazului în care situatia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant aratã existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeste accesul la procedura prevãzutã la art. 7-16.”;

- Art. 20: “(1) Functionarul prevãzut la art. 12 alin. (2), dupã efectuarea interviului si analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronuntã în termen de 3 zile de la primirea cererii.

(2) În cazul în care a fost pronuntatã o hotãrâre de respingere a cererii ca evident nefondatã sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.

(3) Plângerea este de competenta judecãtoriei în a cãrei razã teritorialã îsi are sediul Oficiul National pentru Refugiati sau în raza cãreia îsi are resedinta contestatarul.

(4) Instanta solutioneazã plângerea, cu prezenta obligatorir a procurorului, în termen de 10 zile si pronuntã o hotãrâre motivatã.

(5) Hotãrârea definitivã este executorie de drept.

(6) Împotriva hotãrârii instantei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsã.”;

- Art. 22: “(1) Strãinul care solicitã acordarea statutului de refugiat în România rãmâne în zona de tranzit din punctual de control pentru trecerea frontierei de stat pânã la primirea hotãrârii de aprobare a intrãrii în România sau, dupã caz, pânã la rãmânerea definitivã si executorie a hotãrârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.

(2) Prin zonã de tranzit, în sensul prezentei ordonante, se întelege suprafata situatã la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinatã stationãrii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport si bunurilor pânã la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internationale, prin zonã de tranzit se întelege suprafata situatã între punctul de îmbarcare/debarcare si locul unde se efectueazã controlul pentru trecerea frontierei.

(3) Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire si cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne si având regimul juridic al zonei de tranzit.

(4) Dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1), dacã cererea nu este solutionatã printr-o hotãrâre definitivã si executorie, strãinului i se permite intrarea în tarã.

(5) Pe perioada în care se aflã în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistentã juridico-socialã si la ajutoare umanitare din partea organizatiilor neguvernamentale cu atributii în materie de refugiati, precum si din partea reprezentantei din România a Înaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati si, de asemenea, are drepturile si obligatiile prevãzute la art. 13, cu exceptia celor care intrã în contradictie cu prevederile acestei proceduri.”

Textele constitutionale considerate ca fiind încãlcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), precum si ale art. 23, 24, 49 si 123, al cãror continut este urmãtorul:

- Art. 11 alin. (2): “Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

- Art. 16 alin. (1): “Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.”;

- Art. 18: “(1) Cetãtenii strãini si apatrizii care locuiesc în România se bucurã de protectia generalã a persoanelor si a averilor, garantatã de Constitutie si de alte legi.

(2) Dreptul de azil se acordã si se retrage în conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care România este parte.”;

- Art. 20 alin. (2): “Dacã existã neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementãrile internationale.”;

- Art. 23. alin. (1)-(4): “(1) Libertatea individualã si siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile si cu procedura prevãzute de lege.

(3) Retinerea nu poate depãsi 24 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o duratã de cel mult 30 de zile. Asupra lega- litãtii mandatului, arestatul se poate plânge judecãtorului, care este obligat sã se pronunte prin hotãrâre motivatã. Prelungirea arestãrii se aprobã numai de instanta de judecatã. […]”;

- Art. 24: “(1) Dreptul la apãrare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, pãrtile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;

- Art. 49: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertãti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea sigurantei nationale, a ordinii, a sãnãtãtii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertãtilor cetãtenilor; desfãsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitãti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea trebuie sã fie proportionalã cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãtii.”;

- Art. 123: “(1) Justitia se înfãptuieste în numele legii.

(2) Judecãtorii sunt independenti si se supun numai legii.”

În sustinerea neconstitutionalitãtii textelor de lege criticate se invocã si încãlcarea dispozitiilor art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, care prevãd:

- Art. 6 pct. 1: “Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa.

Hotãrârea trebuie sã fie pronuntatã în mod public, dar accesul în sala de sedintã poate fi interzis presei si publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrti a acestuia în interesul moralitãtii, al ordinii publice ori al securitãtii nationale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a pãrtilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instantã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justitiei.”;

- Art. 13: “Orice persoanã, ale cãrei drepturi si libertãti recunoscute de prezenta conventie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au actionat în exercitarea atributiilor lor oficiale.”

De asemenea, se invocã încãlcarea prevederilor art. 33 din Conventia din 1951 privind statutul refugiatilor, potrivit cãrora:

“1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viata sau libertatea sa ar fi amenintate pe motive de rasã, religie, nationalitate, apartenentã la un anumit grup social sau opinii politice.

2. Beneficiul prezentei dispozitii nu va putea totusi fi invocat de cãtre un refugiat fatã de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tãrii unde se gãseste sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crimã sau un delict deosebit de grav, constituie o amenintare pentru comunitatea tãrii respective.”

Analizând exceptiile de neconstitutionalitate ridicate, Curtea Constitutionalã retine urmãtoarele:

I. În legãturã cu dispozitiile art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, ulterior sesizãrii cu exceptiile din prezentele dosare Curtea Constitutionalã s-a pronuntat într-o altã cauzã având ca obiect si aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleasi aspecte si prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie si din acte internationale, ca si în cauzele de fatã. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicatã, Curtea Constitutionalã a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, statuând în esentã cã aceste prevederi, potrivit cãrora “Hotãrârea definitivã este executorie de drept”, încalcã dreptul la apãrare garantat de art. 24 din Constitutie. Pentru a pronunta aceastã solutie Curtea a retinut cã, întrucât “hotãrârea primei instante este definitive si executorie, aceastã hotãrâre urmeazã a fi pusã în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea cãii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemultumit de solutia de respingere a cererii sale de cãtre prima instantã, nu va mai putea sã beneficieze efectiv de dreptul de a se apãra în fata instantei de recurs”.

Ulterior pronuntãrii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptatã Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Potrivit articolului unic, pct. 1 din lege, pe data intrãrii sale în vigoare, alineatul (5) al articolului 20 va avea urmãtorul cuprins: “(5) Hotãrârea instantei este definitivã si irevocabilã.”

Ca urmare a acestei modificãri, la data pronuntãrii prezentei decizii art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, în redactarea criticatã de autorii exceptiilor de neconstitutionalitate, nu mai este în vigoare. Or, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicatã, aceasta nu se poate pronunta decât asupra dispozitiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonantã în vigoare, ceea ce exclude exercitarea controlului de constitutionalitate asupra unor prevederi de lege eliminate din legislatie.

Acesta este si sensul în care Curtea Constitutionalã s-a pronuntat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

În consecintã, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeasi lege, care prevãd cã exceptia este inadmisibilã atunci când este contrarã prevederilor alin. (1), exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.

De asemenea, Curtea constatã cã, potrivit pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind sta- tutul si regimul refugiatilor în România, pe data intrãrii în vigoare a acesteia “Alineatul (6) al articolului 20 se abrogã.”

Asa fiind, rezultã cã în temeiul acelorasi dispozitii din Legea nr. 47/1992, anterior enuntate, si exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor alin. (6) al art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.

II. Referitor la exceptiile de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 alin. (1)-(4) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, dispozitii de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstitutionale, Curtea constatã cã si acestea au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate.

Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste art. 22 alin. (1), exceptiile de neconstitutionalitate ridicate referitoare la aceleasi dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 si prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale si internationale ca si cele din prezentele dosare, Curtea Constitutionalã a retinut în esentã, urmãtoarele:

Dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, care reglementeazã egalitatea cetãtenilor în fata legii si a autoritãtilor publice, pretins a fi încãlcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanta criticatã, nu sunt aplicabile în cauzã, întrucât acest text constitutional are în vedere persoane care au calitatea de cetãtean român.

În legãturã cu sustinerea referitoare la încãlcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Constitutie, care statueazã cu privire la cetãtenii strãini si apatrizi, Curtea a observat cã, între drepturile refugiatilor si ale persoanelor care au dobândit o formã de protectie, legea românã prevede: liberul acces la instantele de judecatã - art. 23 alin. (1) lit. l), dreptul de a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat si de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga duratã a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum si dreptul de a nu fi expulzat sau returnat (“non-refoulement”), cu exceptiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu existã contrarietate între textele criticate si dispozitia constitutionalã mentionatã.

Sustinerile privind neconstitutionalitatea normelor din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 care reglementeazã procedura acceleratã (art. 17-20) si acelea care reglementeazã procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 si 22), prin raportare la art. 49 din Constitutie, au fost respinse, deoarece textele de lege criticate nu contin restrângeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protectie din partea statului român.

Curtea a observat cã textele criticate nu contin nici o prevedere care sã contravinã principiului înfãptuirii justitiei în numele legii, al independentei judecãtorilor si al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constitutie, astfel cã si aceastã sustinere a autorilor exceptiilor a fost înlãturatã.

Prin aceeasi decizie Curtea a mai retinut cã “de altfel, pentru aceleasi motive, urmeazã a fi respinse si exceptiile de neconstitutionalitate privind celelalte dispozitii din ordonantã”.

În sfârsit, în legãturã cu încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, Curtea a retinut cã textele de lege criticate “nu opresc, în realitate, pãrtile interesate de a apela la instantele judecãtoresti, de a fi apãrate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil”.

Curtea apreciazã cã nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea solutiei de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, astfel cã cele statuate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 176/2000 îsi pãstreazã valabilitatea si în prezentele dosare.

III. În plus, în aceste dosare autorii exceptiilor sustin cã art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, text care reglementeazã procedura pentru acordarea statutului de refugiat, încalcã si dispozitiile art. 23 alin. (1)-(4) din Constitutie, precum si dispozitiile art. 33 al Conventiei din 1951 privind statutul refugiatilor, fãrã însã a se arãta în ce constã aceastã încãlcare.

Examinând aceastã sustinere, Curtea constatã cã textele constitutionale si internationale invocate ca fiind încãlcate nu sunt incidente în cauzã. Aceasta deoarece art. 23 alin. (1)-(4) din Constitutie stipuleazã cu privire la “Libertatea individualã” a persoanei si conditiile în care se pot realiza perchezitii, retineri si arestãri si faptul cã acestea pot fi dispuse numai în cazurile si cu procedura prevãzute de lege, iar art. 33 al Conventiei din 1951 stabileste cazurile în care un refugiat nu poate fi expulzat sau returnat de cãtre un stat contractant. În consecintã, si aceastã criticã urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste art. 22 alin. (1),

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenite inadmisibile, exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (5) si (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, exceptii ridicate de Dana Abbas Mawlood si de Faredun Mohammad Baiz în dosarele nr. 1.665/2001 si nr. 1.666/2001 ale Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucuresti.

2. Respinge exceptiile de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, exceptii ridicate de aceiasi autori în aceleasi dosare.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 28 iunie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

 

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTÃRÂRE

privind modificarea art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgentã

a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã,

cu modificãrile ulterioare, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 728/2001

 

În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia României si ale art. 15 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã, cu modificãrile ulterioare,

 

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

 

Articol unic. - Articolul 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã, cu modificãrile ulterioare, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 728/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 15 august 2001, se modificã si va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 8. - (1) Scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime importate, necesare în vederea realizãrii productiei proprii în zona defavorizatã, prevãzute la art. 6 lit. b) din ordonantã, se acordã de organele vamale în baza urmãtoarelor documente:

a) certificatul de investitor în zonã defavorizatã;

b) cererea agentului economic avizatã de agentia pentru dezvoltare regionalã în a cãrei razã de competentã teritorialã se efectueazã investitia;

c) declaratia persoanei în drept sã îl reprezinte pe agentul economic, al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 8;

d) documentele privind capacitatea de productie a agentului economic, procesul de productie folosit si fundamentarea necesarului de materii prime pentru fiecare categorie de produs finit ce urmeazã sã fie obtinut, sub semnãtura persoanei în drept sã îl reprezinte pe agentul economic.

(2) Pentru produsele agroalimentare se vor elabora norme privind conditiile în care îsi pot desfãsura activitatea agentii economici care solicitã scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime importate necesare pentru productia proprie de produse alimentare din zonele defavorizate, aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor, ministrului dezvoltãrii si prognozei si al ministrului finantelor publice.

(3) Avizul acordat de agentia pentru dezvoltare regionalã, prevãzut la alin. (1) lit. b), face dovada existentei investitiei si a derulãrii unei activitãti productive în zona defavorizatã.

(4) Organele vamale si, în cazul produselor agroalimentare, reprezentantii împuterniciti ai Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor verificã dacã agentul economic a utilizat în productia proprie din zona defavorizatã materiile prime pentru care a beneficiat de scutire, precum si dacã a utilizat materiile prime în raport cu necesarul pe care îl presupune produsul finit obtinut.”

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

Ministrul dezvoltãrii si prognozei,

Gheorghe Romeo Leonard Cazan

Ministrul agriculturii, alimentatiei si pãdurilor,

Ilie Sârbu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tãnãsescu

 

Bucuresti, 18 octombrie 2001.

Nr. 1.028.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTÃRÂRE

pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2001 al Institutului National

de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes”,

aflat în coordonarea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei

 

În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia României si ale art. 48 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001,

 

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

 

Art. 1. - Se aprobã bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2001 al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes”, aflat în coordonarea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei, prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

Art. 2. - (1) Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor prevãzute în bugetul de venituri si cheltuieli al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes” reprezintã limite maxime care nu pot fi depãsite decât în cazuri justificate si numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei, cu avizul Ministerului Muncii si Solidaritãtii Sociale si al Ministerului Finantelor Publice.

(2) În cazul în care în executie se înregistreazã depãsiri sau nerealizãri ale veniturilor aprobate, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor

Biomedicale “Victor Babes” va efectua cheltuieli în functie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficientã aprobati.

Art. 3. - Fondul de salarii se poate utiliza proportional cu gradul de realizare în anul 2001 fatã de anul 2000 a productivitãtii muncii, calculatã valoric, prevãzutã în bugetul de venituri si cheltuieli.

Art. 4. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contraventie, dacã nu a fost sãvârsitã în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sã fie consideratã infractiune, si se sanctioneazã cu amendã de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.

(2) Contraventiei prevãzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Art. 5. - Contraventia se constatã si amenda se aplicã de cãtre organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotãrâri.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

Ministrul sãnãtãtii si familiei,

Daniela Bartos

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tãnãsescu

Ministrul muncii si solidaritãtii sociale,

Marian Sârbu

 

Bucuresti, 18 octombrie 2001.

Nr. 1.029.


*) Anexa se comunicã persoanelor juridice interesate.