MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI
P A R T E A I
Anul XIII - Nr. 674 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE
ACTE Joi,
25 octombrie 2001
SUMAR
DECRETE
819. - Decret privind acordarea
drapelului de luptã unei mari unitãti militare
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 209 din 28 iunie
2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13
alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22
din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor
în România, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001
HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
1.028. - Hotãrâre privind
modificarea art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de
urgentã a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate,
republicatã, cu modificãrile ulterioare, aprobate prin
Hotãrârea Guvernului nr. 728/2001
1.029. - Hotãrâre pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2001 al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes”, aflat în coordonarea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei
DECRETE
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
privind
acordarea drapelului de luptã unei mari unitãti militare
În temeiul prevederilor art. 92 alin. (1) si ale art.
99 alin. (1) din Constitutia României, precum si ale art. 1 din Legea nr.
34/1995 privind acordarea drapelului de luptã marilor unitãti si
unitãtilor militare, având în vedere propunerea ministrului apãrãrii
nationale,
Presedintele României d e c r e t e a z
ã:
Articol unic. - Se acordã drapelul de
luptã Brigãzii 122 Logisticã.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
Bucuresti,
19 octombrie 2001.
Nr. 819.
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA CONSTITUTIONALÃ
din 28 iunie 2001
referitoare
la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit.
a), ale art. 17
alin.
(1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000
privind
statutul si regimul refugiatilor în România, aprobatã cu
modificãri prin Legea nr. 323/2001
Nicolae Popa - presedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17
alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie
ridicatã de Dana Abbas Mawlood în Dosarul nr. 1.665/2001 al
Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucuresti.
La apelul nominal se constatã lipsa
pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal
îndeplinitã. Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 128C/2001
având ca obiect aceeasi exceptie, ridicatã de Faredun Mohammad Baiz în
Dosarul nr. 1.666/2001 al Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul
Bucuresti. La apelul nominal în Dosarul nr. 128C/2001 se constatã lipsa
pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal
îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de
procedurã civilã, pune concluzii de conexare a Dosarului nr.
128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001, deoarece cauzele au ca obiect aceeasi
exceptie de neconstitutionalitate. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedurã
civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr.
127C/2001.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã
respingerea exceptiilor de neconstitutionalitate. În acest sens se
invocã Decizia Curtii Constitutionale nr. 176 din 29 mai 2001*),
nepublicatã, prin care Curtea s-a mai pronuntat în
legãturã cu constitutionalitatea textelor de lege criticate si
prin exceptiile de fatã.
*) Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 a fost
publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11
iulie 2001.
Se aratã cã prin acea decizie s-a
constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 20 alin. (5) si
ale art.
21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, dispozitii referitoare la
caracterul definitiv si executoriu de drept al hotãrârii
judecãtoriei si în consecintã exceptia a fost admisã. Asa
fiind, în dosarele de fatã exceptiile de neconstitutionalitate cu
privire la aceste texte urmeazã sã fie respinse ca inadmisibile.
În schimb, prin aceeasi decizie Curtea a statuat în sensul
constitutionalitãtii prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17
alin. (1) si (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) si alin. (6), ale
art. 21 alin. (1)-(5) si alin. (6) (cu exceptia celor privind caracterul
definitiv si executoriu de drept al hotãrârii judecãtoriei),
precum si ale art. 22 din ordonanta criticatã. Ca atare, se
apreciazã cã exceptiile de neconstitutionalitate a acestor din
urmã dispozitii de lege urmeazã sã fie respinse ca
neîntemeiate, întrucât solutia pronuntatã anterior îsi
pãstreazã valabilitatea si în aceste dosare.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile dosarelor,
constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 16 februarie 2001, pronuntate în
dosarele nr. 1.665/2001 si nr. 1.666/2001, Judecãtoria Sectorului 6,
municipiul Bucuresti, a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptiile de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17
alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptii
ridicate de Dana Abbas Mawlood si de Faredun Mohammad Baiz.
În motivarea exceptiilor de neconstitutionalitate, al
cãror continut este identic, se sustine cã dispozitiile de lege
criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18,
art. 20, art. 23 alin. (1)-(4), art. 24, art. 49 si ale art. 123 din
Constitutie, ale art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru
apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale,
precum si ale art. 33 din Conventia din 1951 privind statutul refugiatilor,
fãrã însã ca autorii exceptiilor sã indice în mod
concret în ce anume constau aceste încãlcãri.
Judecãtoria Sectorului 6, municipiul Bucuresti,
exprimându-si opinia în dosarele nr. 1.665/2001 si nr. 1.666/2001,
apreciazã în esentã cã textele vizate de exceptiile de
neconstitutionalitate sunt conforme cu prevederile constitutionale.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate
presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiilor de neconstitutionalitate
ridicate.
Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciazã
cã exceptiile de neconstitutionalitate sunt neîntemeiate. În
esentã se aratã cã textele de lege criticate
“reglementeazã conditiile pe care trebuie sã le
îndeplineascã cererea prin care strãinul solicitã
acordarea statutului de refugiat, acestea fiind prevederi amãnuntite,
care au menirea de a fi întelese si folosite cu usurintã de
cetãteni strãini, care solicitã acordarea statutului de
refugiati”. Se mai aratã cã dispozitiile constitutionale invocate
ca fiind încãlcate “reglementeazã obligatiile statului român de a
îndeplini cu bunã credintã obligatiile ce-i revin din tratatele
internationale, care fac parte din dreptul intern, si cã statutul de
refugiat se acordã numai în conditiile legii”.
Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului
nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmãtoarele:
Curtea Constitutionalã a fost legal
sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit.
c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din
Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptiile de
neconstitutionalitate ridicate.
Obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si
(2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000
privind statutul si regimul refugiatilor în România, texte al cãror
continut este urmãtorul:
- Art. 13 alin. (1) lit. a): “Pânã la
solutionarea cererii sale prin hotãrâre definitivã si
irevocabilã strãinul care solicitã acordarea statutului de
refugiat are urmãtoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de sedere în România, pânã la
expirarea unui termen de 15 zile de la rãmânerea definitivã si
irevocabilã a hotãrârii pronuntate asupra cererii de acordare a
statutului de refugiat, cu exceptia cererilor respinse ca evident nefondate în
urma solutionãrii acestora în cadrul procedurilor accelerate;”;
- Art. 17 alin. (1) si (2): “(1) Fac obiectul
procedurii accelerate:
a) cererile evident nefondate;
b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori
prin apartenenta lor la o anumitã grupare, prezintã un pericol
pentru siguranta nationalã ori pentru ordinea publicã în România;
c) cererile persoanelor care provin dintr-o
tarã unde, în general, nu existã risc serios de persecutie.
(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii
accelerate si cererile persoanelor care se aflã în una dintre situatiile
prevãzute la art. 4.”;
- Art. 18: “(1) Cererea pentru acordarea statutului
de refugiat este consideratã evident nefondatã dacã se
constatã:
a) lipsa de fundament a invocãrii unei temeri
de persecutie în tara de origine, în conditiile art. 2 alin. (1);
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor
cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credintã,
la procedura de acordare a statutului de refugiat.
(2) Lipsa de fundament a invocãrii unei temeri
de persecutie în tara de origine existã în urmãtoarele cazuri:
a) solicitantul nu invocã nici o temere de
persecutie în sensul art. 2 alin. (1);
b) solicitantul nu oferã date sau informatii în
sensul cã ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatãrile
sale nu contin detalii circumstantiale sau personale;
c) cererea este evident lipsitã de
credibilitate, în sensul cã relatarea solicitantului este incoerentã,
contradictorie sau flagrant neadevãratã fatã de situatia
din tara sa de origine;
d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern,
recunoscutã si de Înaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru
Refugiati.
(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor
cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivã la
procedura de acordare a statutului de refugiat existã în toate cazurile
în care solicitantul, fãrã a oferi o explicatie
plauzibilã, se aflã în una dintre urmãtoarele situatii:
a) a depus cererea sub o identitate falsã sau a
prezentat documente false ori falsificate, sustinând cã sunt autentice;
b) dupã depunerea cererii, în mod deliberat a
prezentat elemente false în legãturã cu aceasta;
c) cu rea-credintã a distrus, a deteriorat, a
aruncat sau a înstrãinat documentul pentru trecerea frontierei sau un
document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-si stabili o identitate
falsã în scopul solicitãrii si acordãrii statutului de
refugiat, fie pentru a îngreuna solutionarea cererii sale;
d) în mod deliberat a ascuns faptul cã a mai
depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai
multe tãri, în special atunci când s-a folosit de o identitate
falsã;
e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat,
cu scopul evident de a împiedica punerea iminentã în executare a unei
mãsuri dispuse de autoritãtile competente, de scoatere din
tarã sau de expulzare, desi anterior dispunerii unei astfel de
mãsuri a avut posibilitatea sã depunã o asemenea cerere;
f) a încãlcat în mod flagrant obligatiile
prevãzute la art. 13;
g) a depus
cererea pentru acordarea statutului de refugiat dupã ce anterior unei
examinãri, care contine garantiile procedurale adecvate si în
conformitate cu prevederile Conventiei
privind statutul refugiatilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, i
s-a respins o astfel de cerere într-o tarã tertã sigurã.
(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sã
prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).”;
- Art. 19: “(1) Sunt considerate tãri în
care în general nu existã risc serios de persecutie, în sensul art. 2
alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum si alte state stabilite,
la propunerea Oficiului National pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de
interne, pe baza urmãtoarelor criterii:
a) numãrul cererilor pentru acordarea
statutului de refugiat formulate de cetãtenii tãrii respective si
coeficientii de acordare a acestui statut;
b) situatia respectãrii drepturilor
fundamentale ale omului;
c) functionarea principiilor democratice, a
pluralismului politic si a alegerilor libere, precum si existenta unor
institutii democratice functionale, care sã asigure garantarea si
respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
d) existenta unor factori de stabilitate.
(2) Pot fi luate în considerare si alte criterii de
evaluare decât cele prevãzute la alin. (1).
(3) Cererea strãinului care provine dintr-o
tarã în care în general nu existã un risc de persecutie este
respinsã ca evident nefondatã, cu exceptia cazului în care
situatia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant aratã existenta
unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest
caz solicitantul primeste accesul la procedura prevãzutã la art.
7-16.”;
- Art. 20: “(1) Functionarul prevãzut la
art. 12 alin. (2), dupã efectuarea interviului si analizarea motivelor
invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronuntã în termen
de 3 zile de la primirea cererii.
(2) În cazul în care a fost pronuntatã o
hotãrâre de respingere a cererii ca evident nefondatã sau în
temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la
comunicare.
(3) Plângerea este de competenta judecãtoriei
în a cãrei razã teritorialã îsi are sediul Oficiul
National pentru Refugiati sau în raza cãreia îsi are resedinta
contestatarul.
(4) Instanta solutioneazã plângerea, cu
prezenta obligatorir a procurorului, în termen de 10 zile si pronuntã o
hotãrâre motivatã.
(5) Hotãrârea definitivã este executorie
de drept.
(6) Împotriva hotãrârii instantei contestatarul
sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronuntare,
pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsã.”;
- Art. 22: “(1) Strãinul care
solicitã acordarea statutului de refugiat în România rãmâne în
zona de tranzit din punctual de control pentru trecerea frontierei de stat
pânã la primirea hotãrârii de aprobare a intrãrii în
România sau, dupã caz, pânã la rãmânerea definitivã
si executorie a hotãrârii de respingere a cererii pentru acordarea
statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de
tranzit.
(2) Prin zonã de tranzit, în sensul prezentei
ordonante, se întelege suprafata situatã la frontiera de stat ori în
apropierea acesteia, destinatã stationãrii persoanelor care nu au
primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport si bunurilor
pânã la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat.
În cazul aeroporturilor internationale, prin zonã de tranzit se
întelege suprafata situatã între punctul de îmbarcare/debarcare si locul
unde se efectueazã controlul pentru trecerea frontierei.
(3) Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat
în centre speciale de primire si cazare aflate în apropierea punctelor de
control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului
de interne si având regimul juridic al zonei de tranzit.
(4) Dupã expirarea termenului prevãzut
la alin. (1), dacã cererea nu este solutionatã printr-o
hotãrâre definitivã si executorie, strãinului i se permite
intrarea în tarã.
(5) Pe perioada în care se aflã în punctul de
control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat
are dreptul la asistentã juridico-socialã si la ajutoare
umanitare din partea organizatiilor neguvernamentale cu atributii în materie de
refugiati, precum si din partea reprezentantei din România a Înaltului
Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati si, de asemenea, are drepturile
si obligatiile prevãzute la art. 13, cu exceptia celor care intrã
în contradictie cu prevederile acestei proceduri.”
Textele constitutionale considerate ca fiind
încãlcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18,
art. 20 alin. (2), precum si ale art. 23, 24, 49 si 123, al cãror
continut este urmãtorul:
- Art. 11 alin. (2): “Tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;
- Art. 16 alin. (1): “Cetãtenii sunt egali
în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii
si fãrã discriminãri.”;
- Art. 18: “(1) Cetãtenii strãini si apatrizii
care locuiesc în România se bucurã de protectia generalã a
persoanelor si a averilor, garantatã de Constitutie si de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordã si se retrage în
conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la
care România este parte.”;
- Art. 20 alin. (2): “Dacã existã
neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate
reglementãrile internationale.”;
- Art. 23. alin. (1)-(4): “(1) Libertatea
individualã si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei
persoane sunt permise numai în cazurile si cu procedura prevãzute de
lege.
(3) Retinerea nu poate depãsi 24 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de
magistrat, pentru o duratã de cel mult 30 de zile. Asupra lega-
litãtii mandatului, arestatul se poate plânge judecãtorului, care
este obligat sã se pronunte prin hotãrâre motivatã.
Prelungirea arestãrii se aprobã numai de instanta de
judecatã. […]”;
- Art. 24: “(1) Dreptul la apãrare este
garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrtile au
dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;
- Art. 49: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al
unor libertãti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacã se
impune, dupã caz, pentru: apãrarea sigurantei nationale, a
ordinii, a sãnãtãtii ori a moralei publice, a drepturilor
si a libertãtilor cetãtenilor; desfãsurarea instructiei
penale; prevenirea consecintelor unei calamitãti naturale ori ale unui
sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie sã fie
proportionalã cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge
existenta dreptului sau a libertãtii.”;
- Art. 123: “(1) Justitia se înfãptuieste în
numele legii.
(2) Judecãtorii sunt independenti si se supun
numai legii.”
În sustinerea neconstitutionalitãtii textelor
de lege criticate se invocã si încãlcarea dispozitiilor art. 6
pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului
si a libertãtilor fundamentale, care prevãd:
- Art. 6 pct. 1: “Orice persoanã are dreptul
la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a
cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si
impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra
încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil,
fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã
îndreptate împotriva sa.
Hotãrârea trebuie sã fie
pronuntatã în mod public, dar accesul în sala de sedintã poate fi
interzis presei si publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei
pãrti a acestuia în interesul moralitãtii, al ordinii publice ori
al securitãtii nationale într-o societate democraticã, atunci
când interesele minorilor sau protectia vietii private a pãrtilor la
proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã
de cãtre instantã atunci când, în împrejurãri speciale,
publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor
justitiei.”;
- Art. 13: “Orice persoanã, ale cãrei
drepturi si libertãti recunoscute de prezenta conventie au fost
încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instante
nationale, chiar si atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane
care au actionat în exercitarea atributiilor lor oficiale.”
De asemenea, se invocã încãlcarea
prevederilor art. 33 din Conventia din 1951 privind statutul refugiatilor,
potrivit cãrora:
“1. Nici un stat contractant nu va expulza sau
returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viata
sau libertatea sa ar fi amenintate pe motive de rasã, religie,
nationalitate, apartenentã la un anumit grup social sau opinii politice.
2. Beneficiul prezentei dispozitii nu va putea totusi
fi invocat de cãtre un refugiat fatã de care ar exista motive
serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tãrii unde
se gãseste sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crimã sau
un delict deosebit de grav, constituie o amenintare pentru comunitatea
tãrii respective.”
Analizând exceptiile de neconstitutionalitate ridicate,
Curtea Constitutionalã retine urmãtoarele:
I. În legãturã cu dispozitiile art. 20
din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor
în România, ulterior sesizãrii cu exceptiile din prezentele dosare
Curtea Constitutionalã s-a pronuntat într-o altã cauzã
având ca obiect si aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub
aceleasi aspecte si prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie si
din acte internationale, ca si în cauzele de fatã. Astfel, prin Decizia
nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicatã, Curtea Constitutionalã a
admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (5) din
Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, statuând în esentã cã aceste
prevederi, potrivit cãrora “Hotãrârea definitivã este
executorie de drept”, încalcã dreptul la apãrare garantat de
art. 24 din Constitutie. Pentru a pronunta aceastã solutie Curtea a
retinut cã, întrucât “hotãrârea primei instante este definitive
si executorie, aceastã hotãrâre urmeazã a fi pusã
în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea cãii de atac a
recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemultumit de
solutia de respingere a cererii sale de cãtre prima instantã, nu
va mai putea sã beneficieze efectiv de dreptul de a se apãra în
fata instantei de recurs”.
Ulterior pronuntãrii Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptatã Legea nr. 323
din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul si regimul refugiatilor în România, publicatã în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Potrivit articolului
unic, pct. 1 din lege, pe data intrãrii sale în vigoare, alineatul (5)
al articolului 20 va avea urmãtorul cuprins: “(5) Hotãrârea
instantei este definitivã si irevocabilã.”
Ca urmare a acestei modificãri, la data
pronuntãrii prezentei decizii art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului
nr. 102/2000, în redactarea criticatã de autorii exceptiilor de
neconstitutionalitate, nu mai este în vigoare. Or, potrivit dispozitiilor art.
23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, republicatã, aceasta nu se poate pronunta decât asupra
dispozitiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonantã în vigoare, ceea ce
exclude exercitarea controlului de constitutionalitate asupra unor prevederi de
lege eliminate din legislatie.
Acesta este si sensul în care Curtea
Constitutionalã s-a pronuntat prin mai multe decizii, de exemplu prin
Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.
În consecintã, în temeiul prevederilor art. 23
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, coroborate cu cele ale
art. 23 alin. (6) din aceeasi lege, care prevãd cã exceptia este
inadmisibilã atunci când este contrarã prevederilor alin. (1),
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din
Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în
România urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
De asemenea, Curtea constatã cã,
potrivit pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru
aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind sta- tutul si regimul
refugiatilor în România, pe data intrãrii în vigoare a acesteia “Alineatul
(6) al articolului 20 se abrogã.”
Asa fiind, rezultã cã în temeiul
acelorasi dispozitii din Legea nr. 47/1992, anterior enuntate, si exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor alin. (6) al art. 20 din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 urmeazã sã fie respinsã ca
devenitã inadmisibilã.
II. Referitor la exceptiile de neconstitutionalitate
privind dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2),
ale art. 18-20 alin. (1)-(4) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000,
aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, dispozitii de
lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstitutionale, Curtea constatã
cã si acestea au mai fãcut obiectul controlului de
constitutionalitate.
Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu
majoritate de voturi în ceea ce priveste art. 22 alin. (1), exceptiile de
neconstitutionalitate ridicate referitoare la aceleasi dispozitii din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 si prin raportare la aceleasi dispozitii
constitutionale si internationale ca si cele din prezentele dosare, Curtea
Constitutionalã a retinut în esentã, urmãtoarele:
Dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, care
reglementeazã egalitatea cetãtenilor în fata legii si a
autoritãtilor publice, pretins a fi încãlcate prin art. 13 alin.
(1) lit. a) din ordonanta criticatã, nu sunt aplicabile în cauzã,
întrucât acest text constitutional are în vedere persoane care au calitatea de
cetãtean român.
În legãturã cu sustinerea referitoare la
încãlcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Constitutie, care
statueazã cu privire la cetãtenii strãini si apatrizi,
Curtea a observat cã, între drepturile refugiatilor si ale persoanelor
care au dobândit o formã de protectie, legea românã prevede:
liberul acces la instantele de judecatã - art. 23 alin. (1) lit. l),
dreptul de a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat si de a i se
asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga duratã a procedurii de
acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum si dreptul
de a nu fi expulzat sau returnat (“non-refoulement”), cu exceptiile
stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu existã
contrarietate între textele criticate si dispozitia constitutionalã
mentionatã.
Sustinerile privind neconstitutionalitatea normelor
din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 care reglementeazã procedura
acceleratã (art. 17-20) si acelea care reglementeazã procedura în
cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de
control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 si 22), prin raportare la
art. 49 din Constitutie, au fost respinse, deoarece textele de lege criticate
nu contin restrângeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru
strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protectie
din partea statului român.
Curtea a observat cã textele criticate nu
contin nici o prevedere care sã contravinã principiului
înfãptuirii justitiei în numele legii, al independentei
judecãtorilor si al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de
art. 123 din Constitutie, astfel cã si aceastã sustinere a
autorilor exceptiilor a fost înlãturatã.
Prin aceeasi decizie Curtea a mai retinut cã
“de altfel, pentru aceleasi motive, urmeazã a fi respinse si exceptiile
de neconstitutionalitate privind celelalte dispozitii din ordonantã”.
În sfârsit, în legãturã cu
încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia
pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor
fundamentale, Curtea a retinut cã textele de lege criticate “nu opresc,
în realitate, pãrtile interesate de a apela la instantele
judecãtoresti, de a fi apãrate si de a se prevala de toate
garantiile procesuale care conditioneazã, într-o societate
democraticã, procesul echitabil”.
Curtea apreciazã cã nu au intervenit
elemente noi care sã justifice schimbarea solutiei de respingere a
exceptiilor de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a),
ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18-20 si ale art. 22 din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000, astfel cã cele statuate prin Decizia Curtii
Constitutionale nr. 176/2000 îsi pãstreazã valabilitatea si în
prezentele dosare.
III. În plus, în aceste dosare autorii exceptiilor
sustin cã art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, text care
reglementeazã procedura pentru acordarea statutului de refugiat,
încalcã si dispozitiile art. 23 alin. (1)-(4) din Constitutie, precum si
dispozitiile art. 33 al Conventiei din 1951 privind statutul refugiatilor,
fãrã însã a se arãta în ce constã aceastã
încãlcare.
Examinând aceastã sustinere, Curtea
constatã cã textele constitutionale si internationale invocate ca
fiind încãlcate nu sunt incidente în cauzã. Aceasta deoarece art.
23 alin. (1)-(4) din Constitutie stipuleazã cu privire la “Libertatea
individualã” a persoanei si conditiile în care se pot realiza
perchezitii, retineri si arestãri si faptul cã acestea pot fi
dispuse numai în cazurile si cu procedura prevãzute de lege, iar art. 33
al Conventiei din 1951 stabileste cazurile în care un refugiat nu poate fi
expulzat sau returnat de cãtre un stat contractant. În
consecintã, si aceastã criticã urmeazã sã
fie respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1)
lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,
cu majoritate de voturi în ceea ce priveste art. 22 alin. (1),
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenite inadmisibile, exceptiile de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (5) si (6) din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România,
aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, exceptii ridicate
de Dana Abbas Mawlood si de Faredun Mohammad Baiz în dosarele nr. 1.665/2001 si
nr. 1.666/2001 ale Judecãtoriei Sectorului 6, municipiul Bucuresti.
2. Respinge exceptiile de neconstitutionalitate
privind dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2),
art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001,
exceptii ridicate de aceiasi autori în aceleasi dosare.
Definitivã si obligatorie.
Pronuntatã în sedinta publicã din data
de 28 iunie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
GUVERNUL ROMÂNIEI
privind
modificarea art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de
urgentã
a
Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate,
republicatã,
cu
modificãrile ulterioare, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr.
728/2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia
României si ale art. 15 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr.
24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã, cu
modificãrile ulterioare,
Guvernul României adoptã
prezenta hotãrâre.
Articol unic. - Articolul 8 din
Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgentã a Guvernului
nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã, cu
modificãrile ulterioare, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr.
728/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467
din 15 august 2001, se modificã si va avea urmãtorul cuprins:
“Art. 8. - (1) Scutirea de la plata taxelor vamale
pentru materiile prime importate, necesare în vederea realizãrii
productiei proprii în zona defavorizatã, prevãzute la art. 6 lit.
b) din ordonantã, se acordã de organele vamale în baza
urmãtoarelor documente:
a) certificatul de investitor în zonã
defavorizatã;
b) cererea agentului economic avizatã de
agentia pentru dezvoltare regionalã în a cãrei razã de
competentã teritorialã se efectueazã investitia;
c) declaratia persoanei în drept sã îl
reprezinte pe agentul economic, al cãrei model este prevãzut în
anexa nr. 8;
d) documentele privind capacitatea de productie a
agentului economic, procesul de productie folosit si fundamentarea necesarului
de materii prime pentru fiecare categorie de produs finit ce urmeazã
sã fie obtinut, sub semnãtura persoanei în drept sã îl
reprezinte pe agentul economic.
(2) Pentru produsele agroalimentare se vor elabora
norme privind conditiile în care îsi pot desfãsura activitatea agentii
economici care solicitã scutirea de la plata taxelor vamale pentru
materiile prime importate necesare pentru productia proprie de produse
alimentare din zonele defavorizate, aprobate prin ordin comun al ministrului
agriculturii, alimentatiei si pãdurilor, ministrului dezvoltãrii
si prognozei si al ministrului finantelor publice.
(3) Avizul acordat de agentia pentru dezvoltare
regionalã, prevãzut la alin. (1) lit. b), face dovada existentei
investitiei si a derulãrii unei activitãti productive în zona
defavorizatã.
(4) Organele vamale si, în cazul produselor
agroalimentare, reprezentantii împuterniciti ai Ministerului Agriculturii,
Alimentatiei si Pãdurilor verificã dacã agentul economic a
utilizat în productia proprie din zona defavorizatã materiile prime
pentru care a beneficiat de scutire, precum si dacã a utilizat materiile
prime în raport cu necesarul pe care îl presupune produsul finit obtinut.”
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NÃSTASE
Contrasemneazã:
Ministrul dezvoltãrii si prognozei,
Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Ministrul agriculturii, alimentatiei si
pãdurilor,
Ilie Sârbu
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu
Bucuresti,
18 octombrie 2001.
Nr. 1.028.
GUVERNUL ROMÂNIEI
pentru
aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2001 al Institutului
National
de
Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor
Babes”,
aflat
în coordonarea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei
În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia
României si ale art. 48 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr.
216/2001,
Guvernul României adoptã prezenta
hotãrâre.
Art. 1. - Se aprobã bugetul de venituri si
cheltuieli pe anul 2001 al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în
Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale “Victor Babes”, aflat în
coordonarea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei,
prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta
hotãrâre.
Art. 2. - (1) Nivelul cheltuielilor totale aferente
veniturilor prevãzute în bugetul de venituri si cheltuieli al
Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si Stiintelor
Biomedicale “Victor Babes” reprezintã limite maxime care nu pot fi
depãsite decât în cazuri justificate si numai cu aprobarea Guvernului,
la propunerea Ministerului Sãnãtãtii si Familiei, cu
avizul Ministerului Muncii si Solidaritãtii Sociale si al Ministerului
Finantelor Publice.
(2) În cazul în care în executie se
înregistreazã depãsiri sau nerealizãri ale veniturilor
aprobate, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei si
Stiintelor
Biomedicale
“Victor Babes” va efectua cheltuieli în functie de realizarea veniturilor, cu
încadrarea în indicatorii de eficientã aprobati.
Art. 3. - Fondul de salarii se poate utiliza
proportional cu gradul de realizare în anul 2001 fatã de anul 2000 a
productivitãtii muncii, calculatã valoric, prevãzutã
în bugetul de venituri si cheltuieli.
Art. 4. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2
constituie contraventie, dacã nu a fost sãvârsitã în
astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sã fie
consideratã infractiune, si se sanctioneazã cu amendã de
la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.
(2) Contraventiei prevãzute la alin. (1) îi
sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contraventiilor.
Art. 5. - Contraventia se constatã si amenda se
aplicã de cãtre organele de control financiar ale statului,
împuternicite conform legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor
prezentei hotãrâri.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NÃSTASE
Contrasemneazã:
Ministrul sãnãtãtii si familiei,
Daniela Bartos
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu
Ministrul muncii si solidaritãtii sociale,
Bucuresti,
18 octombrie 2001.
Nr. 1.029.
*) Anexa se comunicã persoanelor juridice interesate.