MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI
P A R T E A I
Anul XIII - Nr. 552 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE
Marti, 4 septembrie 2001
SUMAR
Decizia nr. 208 din
28 iunie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã
Decizia nr. 214 din
3 iulie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silitã a creantelor
bancare neperformante preluate la datoria publicã internã
Decizia nr. 217 din
3 iulie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 488, 492 si 493 din Codul de procedurã civilã
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE
ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
1.007. - Ordin al ministrului lucrãrilor
publice, transporturilor si locuintei pentru aprobarea Reglementãrilor
si a metodologiei privind omologarea vehiculelor rutiere si eliberarea
cãrtii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulatie pe
drumurile publice din România - RNTR 7
ACTE ALE AUTORITÃTII NATIONALE DE
REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
15. - Ordin privind
aprobarea Procedurii pentru raportarea datelor privind consumatorii de energie
electricã în conformitate cu Directiva CE 90/377
19. - Ordin privind
aprobarea Ghidului pentru întocmirea Regulamentului de racordare la retele
termice, respectiv de separare fatã de acestea
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA CONSTITUTIONALÃ
din 28 iunie 2001
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
174 alin. 1 lit. a)
din Codul de procedurã penalã
Nicolae Popa - presedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghitã - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef
Pe rol se aflã solutionarea
exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174 din Codul de
procedurã penalã, exceptie ridicatã de Emilian Urse în
Dosarul nr. 8.304/1997 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucuresti.
La apelul nominal rãspunde Anatol
Goantã, lipsã fiind celelalte pãrti, fatã de care
procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent sef referã cu
privire la cererile prealabile formulate în scris, pe de o parte, de
cãtre autorul exceptiei, prin care solicitã acordarea unui termen
pentru lipsã de apãrare, iar pe de altã parte, de
cãtre Dan Cristian Ionescu, avocatul autorului exceptiei, prin care
solicitã, de asemenea, amânarea cauzei la un alt termen de
judecatã si citarea sa în calitate de coautor al exceptiei de
neconstitutionalitate; chiar dacã s-ar aprecia cã este
inadmisibilã o astfel de cerere, totusi insistã sã fie
citat, întrucât se impune ca aceasta sã fie pusã în discutia
pãrtilor.
Partea prezentã, considerând
cã solicitãrile formulate constituie un mod de tergiversare a
solutionãrii cauzei, se opune acordãrii unui nou termen de
judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a cererilor, întrucât solicitarea amânãrii este
nefondatã, deoarece autorul acesteia, desi a prezentat o dovadã
cã a fost internat în spital, din aceeasi dovadã rezultã
cã a fost externat la data de 24 aprilie anul curent, iar apãrãtorul
sãu a luat cunostintã de acest termen; în ceea ce priveste
cererea avocatului autorului exceptiei, formulatã în nume propriu,
considerã cã aceasta este, de asemenea, nefondatã,
întrucât avocatul nu are calitate procesualã.
Curtea, deliberând, respinge cererea
autorului exceptiei, constatând cã aceasta nu este temeinic
justificatã, asa cum prevãd dispozitiile art. 156 din Codul de
procedurã civilã, deoarece apãrãtorul angajat la
instanta de judecatã are cunostintã de termen, asa cum
rezultã din cererea formulatã în nume propriu de avocat. Respinge
si cererea avocatului autorului exceptiei, ca fiind nelegalã, deoarece
acesta, neavând calitate de parte în proces, nu poate sã exercite un
drept procesual în nume propriu. Capacitatea de a ridica exceptia de
neconstitutionalitate este reglementatã prin prevederile art. 23 din
Legea nr. 47/1992, republicatã, potrivit cãrora exceptia de
neconstitutionalitate poate fi ridicatã de pãrti sau din oficiu
de instanta de judecatã; în practica jurisdictionalã a Curtii s-a
statuat cã exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicatã si
de reprezentantul Ministerului Public, în temeiul atributiilor ce decurg din
dispozitiile art. 130 alin. (1) din Constitutie.
Cauza fiind în stare de judecatã,
partea prezentã solicitã respingerea exceptiei ca fiind
neîntemeiatã.
Reprezentantul Ministerului Public, având
în vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, solicitã respingerea
exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile
dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 octombrie 2000,
pronuntatã în Dosarul nr. 8.304/1997, Judecãtoria Sectorului 6
Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174 din Codul de procedurã
penalã, exceptie ridicatã de inculpatul Emilian Urse.
În motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate autorul acesteia aratã
cã dispozitiile art. 174 din Codul de procedurã penalã
sunt neconstitutionale, întrucât încalcã dreptul la apãrare
prevãzut la art. 24 din Constitutie.
Instanta de judecatã, exprimându-si
opinia, apreciazã cã exceptia este
neîntemeiatã, deoarece dispozitia legalã criticatã
constituie o garantie a dreptului fundamental la apãrare al persoanei
implicate în calitate de inculpat într-un proces penal.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã
presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintele Camerei Deputatilor, în
punctul sãu de vedere, apreciazã cã
dispozitiile art. 174 din Codul de procedurã penalã nu contravin
prevederilor constitutionale,întrucât acestea reprezintã o garantie
procesualã de care poate beneficia inculpatul. Se aratã cã
reprezentarea inculpatului în fata primei instante este permisã numai în
cazul infractiunilor mai putin grave si numai dacã pedeapsa
prevãzutã de lege pentru sãvârsirea infractiunii este
amenda sau închisoarea de cel mult un an.
Guvernul, în punctul sãu de vedere,
considerã cã exceptia ridicatã
vizeazã dispozitiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedurã penalã, dispozitii care nu contravin prevederilor
constitutionale invocate. Astfel, se aratã cã “obligatia
inculpatului de a fi prezent la judecatã constituie o garantie si nu o
atingere a dreptului la apãrare, drept consacrat prin art. 24 din
Constitutie”, iar inculpatul putând fi
reprezentat “numai în ipoteza în care pedeapsa prevãzutã
de lege pentru fapta supusã judecãtii este amenda sau închisoarea
de cel mult un an, deoarece aceste fapte prezintã un grad redus de
pericol social si determinã, implicit, o complexitate redusã a
cauzei, motiv pentru care lãmurirea cauzei sub toate aspectele si
aflarea adevãrului, cu respectarea tuturor garantiilor procesuale, se
poate realiza si în lipsa inculpatului”. În acest sens sunt invocate deciziile
Curtii Constitutionale nr. 484 din 2 decembrie 1997 si nr. 34 din 4 martie
1999.
Presedintele Senatului nu
a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele
de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul
întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtii prezente,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmãtoarele:
Curtea Constitutionalã a fost legal
sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit.
c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din
Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicatã.
Prin Încheierea din 5 octombrie 2000 a
Judecãtoriei Sectorului 6 Bucuresti Curtea Constitutionalã a fost
sesizatã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174
din Codul de procedurã penalã. Analizând cererea privind exceptia de neconstitutionalitate,
Curtea retine cã aceasta priveste doar dispozitiile alin. 1 lit. a) al
art. 174 din Codul de procedurã penalã. Autorul exceptiei sustine
cã aceste dispozitii contravin prevederilor art. 24 din Constitutie
referitoare la dreptul la apãrare.
Examinând exceptia de
neconstitutionalitate, Curtea constatã cã dispozitiile art. 174
alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse
controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 14 iulie
2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din
16 decembrie 2000, Curtea a constatat cã este neconstitutionalã
dispozitia “numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege
pentru fapta supusã judecãtii este amenda sau închisoarea de cel
mult un an”, prevãzutã la art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul
de procedurã penalã.
Pentru a pronunta aceastã solutie
Curtea a retinut cã în procesul penal conditionarea reprezentãrii
inculpatului de gravitatea pedepsei prevãzute de lege pentru infractiunea
sãvârsitã constituie, pe de o parte, o restrângere
nejustificatã a dreptului la apãrare al celor în cauzã,
iar pe de altã parte, o încãlcare a principiului
egalitãtii în drepturi, deoarece creeazã o discriminare între
inculpati. De asemenea, limitarea posibilitãtii inculpatului de a fi
reprezentat “numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege
pentru fapta supusã judecãtii este amenda sau închisoarea de cel
mult un an” conduce la ideea cã se creeazã în plus o
discriminare între inculpat si ceilalti participanti la proces.
Curtea a mai constatat cã
obstacolele impuse inculpatului prin art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedurã penalã, în sensul de a putea fi reprezentat numai în
functie de gravitatea pedepsei, nu sunt în interesul acestuia de a-si face o apãrare
cât mai bunã si în modalitatea pe care o considerã ca fiind mai
avantajoasã pentru el.
În considerentele Deciziei nr. 145 din 14
iulie 2000 s-a arãtat, de asemenea, cã în cauza “Poitrimol
contra Frantei”, 1993, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a
statuat cã dreptul la apãrare, desi nu este un drept absolut,
constituie unul dintre elementele fundamentale ale unui proces echitabil.
Acuzatului nu îi poate fi refuzat dreptul de a fi asistat de un
apãrãtor numai pentru faptul cã absenteazã de la
proces. Curtea Europeanã a mai statuat cu acel prilej cã o astfel
de sanctiune ar apãrea ca nejustificatã.
În consecintã, în speta ce face
obiectul prezentei decizii, având în vedere prevederile art. 23 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, republicatã, potrivit cãrora nu pot face
obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate dispozitiile constatate ca
fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioarã a Curtii,
rezultã cã, în temeiul alin. (6) din acelasi articol, exceptia de
neconstitutionalitate a art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã
penalã a devenit inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13
alin. (1) lit. A.c) al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicatã,
DECIDE:
Respinge, ca devenitã
inadmisibilã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174
alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, exceptie
ridicatã de Emilian Urse în Dosarul nr. 8.304/1997 al
Judecãtoriei Sectorului 6 Bucuresti.
Definitivã si obligatorie.
Pronuntatã în sedinta
publicã din data de 28 iunie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent sef,
CURTEA CONSTITUTIONALÃ
din 3 iulie 2001
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr.
55/1999 privind executarea silitã a creantelor bancare neperformante
preluate la datoria publicã internã
Nicolae Popa - presedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Serban Viorel Stãnoiu -
judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghitã - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã solutionarea
exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr.
55/1999 privind executarea silitã a creantelor bancare neperformante
preluate la datoria publicã internã. Exceptia a fost ridicatã
de Societatea de Investitii Financiare “Moldova” - S.A.
Bacãu în Dosarul nr. 6.337/1999 al
Curtii Supreme de Justitie - Sectia comercialã.
La apelul nominal se constatã lipsa
pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal
îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind
neîntemeiatã. Se invocã practica jurisdictionalã în
materie a Curtii Constitutionale, cu referire la Decizia nr. 126 din 4 iulie
2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din
11 septembrie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile
dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 iulie 2000,
pronuntatã în Dosarul nr. 6.337/1999, Curtea Supremã de
Justitie – Sectia comercialã a sesizat Curtea Constitutionalã cu
exceptia de neconstitutionalitate a ansamblului dispozitiilor Ordonantei
Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silitã a creantelor bancare
neperformante preluate la datoria publicã internã, exceptie
ridicatã de Societatea de Investitii Financiare “Moldova” - S.A.
Bacãu.
În motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate se sustine cã Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 este neconstitutionalã în totalitatea ei,
încãlcând prevederile art. 107 alin. (3) din Constitutia României,
întrucât reglementeazã într-un domeniu ce nu se regãseste între
domeniile expres prevãzute de Legea nr. 140/1999 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonante, publicatã în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999. Se aratã în continuare
cã aceastã ordonantã contravine art. 125 alin. (3) din
Constitutie, “deoarece lasã la dispozitia Guvernului posibilitatea de a
modifica dupã bunul plac procedura de judecatã si competenta
instantelor judecãtoresti”. Un alt motiv de neconstitutionalitate a
dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 îl constituie, în opinia
autorului exceptiei, încãlcarea prevederilor art. 72 alin. (3) lit. h)
din Constitutie, care stabilesc cã organizarea si functionarea
instantelor judecãtoresti sunt reglementate prin lege organicã.
Se invocã, de asemenea, faptul cã prin dispozitiile Ordonantei
Guvernului nr. 55/1999 sunt modificate art. 1391-1398 din Codul civil,
fãrã sã existe o abilitare în acest sens. Tododatã,
se aratã cã “se instituie o procedurã specialã în
domeniul executãrii silite mobiliare si imobiliare, procedurã
care derogã de la dispozitiile dreptului comun si care este
valabilã doar în ceea ce priveste Agentia de Valorificare a Activelor
Bancare si debitorii acesteia” si cã “prin aceastã manierã
de reglementare se eliminã unul din efectele cesiunii de creantã,
debitorul cedat fiind astfel în imposibilitate juridicã de a mai
invocaaceleasi exceptii si apãrãri pe care le putea invoca
fatã de cedent”. Autorul
exceptiei mai invocã, în motivarea acesteia, încãlcarea
principiului liberului acces la justitie, existenta unei “discriminãri
între stat, atunci când actioneazã ca persoanã de drept privat,
si comerciantul persoanã fizicã si/sau juridicã”,
încãlcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 41 alin. (2) în ceea
ce priveste apãrarea în mod egal, indiferent de titular, a
proprietãtii private, si a celor ale art. 134 alin. (2) lit. a) privind
libertatea comertului.
Curtea Supremã de Justitie - Sectia
comercialã, exprimându-si opinia asupra exceptiei
ridicate în Dosarul nr. 6.337/1999, considerã cã Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 este constitutionalã.
În conformitate cu dispozitiile art. 24
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a
fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
Guvernul, în punctul sãu de vedere,
considerã cã exceptia de
neconstitutionalitate nu este întemeiatã. Prin prevederile sale Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 nu excede limitelor delegãrii legislative,
întrucât “mãsurile pe linia restructurãrii unor bãnci
cu capital de stat” se încadreazã în domeniul stabilit prin art. 1
lit. D pct. 29 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonante si, ca urmare, corespund art. 107 alin. (3) din Constitutie. Pe de
altã parte, Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 nu organizeazã
instante judecãtoresti, astfel cum prevede art. 72 alin. (3) lit. h) din
Constitutie, ci numai o procedurã de executare silitã.
Aceastã procedurã de valorificare a unor creante neonorate la
termen nu reprezintã o atingere a dreptului de proprietate al
debitorului, astfel încât nu poate încãlca art. 41 alin. (2) din
Constitutie. În sfârsit, în conformitate cu dispozitiile art. 134 alin. (2)
lit. a) din Constitutie, statul este obligat sã asigure libertatea
comertului, dar nu si libertatea agentilor economici de a nu-si plãti
datoriile.
Presedintii celor douã Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul
de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor,
concluziile pãrtii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea Constitutionalã
constatã cã este competentã, potrivit dispozitiilor art.
144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12
si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia
de neconstitutionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.
55/1999 privind executarea silitã a creantelor bancare neperformante
preluate la datoria publicã internã, publicatã în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999. Autorul
exceptiei considerã cã dispozitiile ordonantei criticate sunt
neconstitutionale în raport cu prevederile art. 107 alin. (3), art. 125 alin.
(3), art. 72 alin. (3) lit. h), art. 21, art. 41 alin. (2) si ale art. 134
alin. (2) lit. a) din Constitutie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 21: “(1) Orice persoanã
se poate adresa justitiei pentru apãrarea drepturilor, a
libertãtilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi
exercitarea acestui drept.”;
- Art. 41 alin. (2): “Proprietatea
privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular
[...]”;
- Art. 72 alin. (3) lit. h): “Prin lege
organicã se reglementeazã: […]
h) organizarea si functionarea […]
instantelor judecãtoresti [...].”;
- Art. 107 alin. (3): “Ordonantele se
emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si în conditiile
prevãzute de aceasta.”;
- Art. 125 alin. (3): “Competenta si
procedura de judecatã sunt stabilite de lege.”;
- Art. 134 alin. (2) lit. a): “)Statul
trebuie sã asigure:
a) libertatea comertului, protectia
concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de productie;”
Examinând exceptia de
neconstitutionalitate, Curtea constatã cã dispozitiile Ordonantei
Guvernului nr. 55/1999 au mai fãcut obiectul controlului de
constitutionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000,
publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11
septembrie 2000, precum si prin Decizia nr. 155 din 19 septembrie 2000,
publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 19
ianuarie 2001, Curtea Constitutionalã a statuat asupra
constitutionalitãtii acestor dispozitii legale. Prin aceste decizii s-a
retinut, în esentã, cã Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 nu
contravine dispozitiilor constitutionale, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3)
din Legea fundamentalã, “Competenta si procedura de judecatã
sunt stabilite de lege”, si anume prin lege ordinarã, iar nu prin
lege organicã, astfel cã în aceste materii se pot stabili norme
juridice si prin ordonante emise de Guvern în baza unei legi speciale de
abilitare adoptate de Parlament, asa cum în mod constant Curtea
Constitutionalã a afirmat în jurisprudenta sa. Referindu-se la critica
de neconstitutionalitate privind încãlcarea principiului accesului liber
la justitie, Curtea a retinut cã “se face o confuzie între, pe de o
parte, stabilirea unor conditii privind exercitarea unor drepturi
prevãzute în ordonantã, care nu contravin acestui principiu,
conditii de naturã sã împiedice abuzul de drept si, în acelasi
timp, sã asigure celeritatea procedurii de realizare a creantelor
prevãzute de ordonantã si, pe de altã parte,
îngrãdirea accesului la justitie”. S-a precizat cã, în realitate,
cele douã conditii prevãzute în textele de lege criticate -
prevederea cã hotãrârea pronuntatã de Curtea de apel poate
fi atacatã numai cu recurs si instituirea obligatiei de platã a
cautiunii -, justificate în contextul mãsurilor derogatorii
prevãzute de ordonantã, nu constituie îngrãdiri ale
accesului liber la justitie, asa cum, de altfel, s-a stabilit în jurisprudenta
constantã a Curtii Constitutionale.
Referitor la critica de
neconstitutionalitate întemeiatã pe argumentul cã Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 ar deroga de la dispozitiile Codului de procedurã
civilã, Curtea Constitutionalã a precizat cã nu se poate
retine neconstitutionalitatea acestor prevederi de vreme ce prin
ordonantã - emisã în baza delegãrii legislative prin lege
specialã de abilitare - se modificã normele de competentã
si de procedurã, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constitutie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de
naturã sã determine modificarea jurisprudentei Curtii, atât
solutiile pronuntate anterior, cât si considerentele care au stat la
bazaacestora îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauzã.
Curtea mai constatã cã nu
este întemeiat nici argumentul invocat de autorul exceptiei, potrivit
cãruia Guvernul a depãsit limitele delegãrii legislative,
deoarece, în realitate, stabilirea unei proceduri privind executarea
silitã a creantelor bancare neperformante preluate la datoria
publicã internã constituie una dintre “mãsurile pe linia
restructurãrii unor bãnci cu capital de stat”, si, prin
urmare, se încadreazã în domeniul stabilit prin art. 1 lit. D pct. 29
din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,
corespunzând art. 107 alin. (3) din Constitutie.
În sfârsit, Curtea constatã
cã nu poate fi retinut ca argument valabil faptul cã procedura
specialã de executare a creantelor preluate la datoria publicã
contravine principiului ocrotirii în mod egal a proprietãtii private
indiferent de titular si obligatiei statului de a asigura libertatea
comertului. Instituirea unei proceduri speciale de executare silitã
privind creantele bancare neperformante preluate la datoria publicã este
justificatã prin strânsa legãturã dintre datoria
publicã internã si bugetul de stat.
În legãturã cu sustinerea
cã prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 se
modificã în mod implicit si dispozitiile art. 1391-1398 din Codul civil
privind cesiunea de creantã, modificare pentru care Guvernul nu a avut
abilitare, Curtea retine cã obiectul ordonantei criticate este cel
stabilit prin legea de abilitare, asa cum s-a arãtat mai sus, iar
dacã prin dispozitiile sale ordonanta ar modifica implicit si anumite
dispozitii legale în vigoare nu înseamnã cã ar fi obligatoriu
sã se prevadã în legea de abilitare si acest aspect care, de
altfel, reprezintã doar o consecintã posibilã a
reglementãrii cuprinse în ordonantã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13
alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicatã,
În numele legii
D E C I D E:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea
silitã a creantelor bancare neperformante preluate la datoria
publicã internã, exceptie ridicatã de Societatea de
Investitii Financiare “Moldova” - S.A. Bacãu în Dosarul nr. 6.337/1999
al Curtii Supreme de Justitie - Sectia comercialã.
Definitivã si obligatorie.
Pronuntatã în sedinta publicã din data de 3 iulie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Cristina Radu
CURTEA CONSTITUTIONALÃ
din 3 iulie 2001
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
488, 492 si 493
din Codul de procedurã civilã
Nicolae Popa - presedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokár Gábor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Serban Viorel Stãnoiu -
judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghitã - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 488, 492 si 493 din Codul de procedurã civilã,
exceptie ridicatã de Domnica Soroceanu în Dosarul nr. 4.802/2000 al
Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civilã.
La apelul nominal se prezintã
Asociatia de proprietar Bloc TD35 din Bucuresti, prin împuternicitul Tiberiu
Pricop, lipsind autorul exceptiei, fatã de care procedura de citare este
legal îndeplinitã.
Reprezentantul pãrtii prezente
solicitã respingerea exceptiei, precizând cã de 5 ani autorul
exceptiei nu si-a plãtit cheltuielile de întretinere. Mai aratã
cã hotãrârile a cãror executare este contestatã de autorul
exceptiei sunt definitive si executorii. În final solicitã respingerea
exceptiei ca nefondatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, precizând
cã textele de lege criticate, referitoare la urmãrirea
silitã asupra bunurilor imobile, nu contravin prevederilor
constitutionale ale art. 41 alin. (1) referitoare la protectia
proprietãtii private si ale art. 17 din Declaratia Universalã a
Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate, conform cãrora
orice persoanã are dreptul la proprietate si nimeni nu poate fi lipsit
în mod arbitrar de proprietatea sa, prevederi invocate de autorul exceptiei în
motivarea neconstitutionalitãtii. Se mai aratã cã autorul
exceptiei, supus executãrii silite imobiliare, contestã
constitutionalitatea textelor de lege procedurale executionale, invocând atât
prevederi constitutionale, cât si prevederi ale pactelor internationale. Se
apreciazã cã aceste prevederi nu sunt încãlcate, deoarece
în cauzã nu este “o lipsire arbitrarã de proprietate”, ci
este vorba de executarea silitã a unor obligatii legale ale autorului
exceptiei. Creditorul are dreptul de a cere executarea silitã a
creantelor sale, potrivit legii.
Pe de altã parte, debitorul are
posibilitatea de a-si achita datoriile înainte de vânzarea silitã a
apartamentului sãu. În final se aratã cã nimeni nu poate
invoca propria culpã în favoarea sa.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrãrile
dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 octombrie 2000,
pronuntatã în Dosarul nr. 4.802/2000, Tribunalul Bucuresti - Sectia a
IV-a civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 488, 492 si 493 din Codul de
procedurã civilã, exceptie ridicatã de Domnica Soroceanu,
prin mandatar.
În motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate autorul acesteia sustine cã
dispozitiile legale criticate încalcã prevederile constitutionale ale
art. 41 alin. (1), referitoare la protectia proprietãtii private, ale
art. 17 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, referitoare la
dreptul la proprietate, precum si ale art. 1 din primul Protocol aditional la
Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor
fundamentale, deoarece în opinia sa textele de lege criticate dau posibilitatea
creditorului sã procedeze la deposedarea unui debitor de proprietatea sa
“fie si pentru sume derizorii”. Autorul exceptiei considerã cã
“executarea silitã imobiliarã nu poate fi admisã decât numai
în situatia în care însusi debitorul ce s-a obligat ar fi dat dreptul
creditorului sãu ca, în caz de nerestituire, acesta sã
aibã posibilitatea valorificãrii prin executare silitã
imobiliarã”.
Exprimându-si opinia asupra exceptiei,
instanta de judecatã considerã cã aceasta
este neîntemeiatã, întrucât normele procesuale criticate nu se pot afla
într-un raport de conformitate cu prevederile art. 41 din Constitutie si cu
cele din documentele internationale, ci sanctioneazã comportamentul
ilicit al debitorului. Se mai aratã cã “garantarea dreptului de
proprietate al unui subiect este limitatã de drepturile altor subiecte”.
În conformitate cu dispozitiile art. 24
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a
fost comunicatã presedintilor celor douã Camere aleParlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sãu de vedere,
apreciazã cã exceptia de
neconstitutionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege
criticate privesc executarea silitã, institutie proceduralã al
cãrei scop este lsrealizarea definitivã si practicã a unor
drepturi recunoscute printr-o hotãrâre judecãtorescã sau
un alt titlu executoriu”. Se precizeazã, de asemenea, cã potrivit
art. 41 alin. (1) din Constitutie, invocat de autorii exceptiei, “Dreptul de
proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate. Continutul si
limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.
Presedintii celor douã Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
examinând încheierea de sesizare, punctul
de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmãtoarele:
Obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 488, 492 si 493 din Codul
de procedurã civilã, dispozitii care au urmãtorul
continut:
- Art. 488: “Numai bunurile nemiscãtoare
prin natura lor pot fi obiectul unei urmãriri imobiliare.”
- Art. 492: “Orice urmãrire a
unui imobil va începe printr-un comandament fãcut de cãtre
creditor datornicului si detinãtorului, de va fi, prin mijlocirea unui
executor judecãtoresc.
În cazurile în care legi speciale
înlocuiesc comandamentul prin somatii sau notificãri pentru punerea în
vânzare a imobilelor, acele somatii înceteazã a-si mai avea efectul lor,
de îndatã ce debitorul a achitat, înainte de licitatie, toate ratele cu
dobânzile
si cheltuielile de orice naturã exigibile în momentul plãtii.”
- Art. 493: “Acest comandament se va
face în persoanã sau la domiciliul datornicului si detinãtorului.
El va cuprinde copie dupã titlul
executor, somatia de a plãti si înstiintarea cã, dacã nu
va plãti, se va face vânzarea cutãror sau cutãror
nemiscãtoare. El va fi iscãlit de executorul judecãtoresc.
Acest comandament se va transcrie de
urgentã în extract îndatã dupã comunicare, dupã
ordinea înregistrãrii, într-un registru special.”
În sustinerea criticii de
neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale autorul exceptiei a invocat
încãlcarea prevederilor constitutionale ale art. 41 alin. (1), potrivit
cãrora “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului,
sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”,
a prevederilor art. 17 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului,
conform cãrora: “1. Orice persoanã are dreptul la proprietate,
atât singurã cât si în asociere cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod
arbitrar de proprietatea sa”, precum si a prevederilor art. 1
al primului Protocol aditional la Conventia pentru apãrarea drepturilor
omului si a libertãtilor fundamentale, care stabilesc cã “Orice
persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea
bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea
sa decât pentru cauzã de utilitate publicã si în conditiile
prevãzute de lege si de principiile generale ale dreptului
international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere
dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare
pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru
a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
Examinând exceptia de
neconstitutionalitate, Curtea constatã cã aceasta este
neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
Dispozitiile art. 488, 492 si 493 din
Codul de procedurã civilã reglementeazã executarea
silitã a bunurilor nemiscãtoare, ultima fazã a procesului
civil, consecutive obtinerii unei hotãrâri judecãtoresti
definitive si irevocabile, prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o
obligatie de naturã patrimonialã. Aceastã obligatie este
o consecintã a angajãrii
rãspunderii juridice contractuale sau delictuale a debitorului. La
aceastã procedurã se recurge numai în situatia în care debitorul
obligatiei stabilite prin hotãrâre sau titlu executoriu nu
executã de bunã voie prestatia la care este obligat. Potrivit
art. 1718 din Codul civil “Oricine este obligat personal este tinut de a
îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente
si viitoare”.
Curtea constatã cã
dispozitiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 41 alin. (1)
din Constitutie, care, garantând dreptul de proprietate, circumstantiazã
aceastã garantare, prevãzând cã legea stabileste
continutul si limitele acestui drept. Aceeasi circumstantiere existã si
în art. 17 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, care prevede
cã “Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”,
precum si în art. 1 al primului Protocol la Conventia pentru apãrarea
drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, care
precizeazã cã “Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauzã de utilitate publicã si în conditiile
prevãzute de lege si de principiile generale ale dreptului
international”. Prin art. 1 al aceluiasi protocol se prevãd, de
asemenea, conditiile în care statul poate stabili, prin lege, mãsuri
pentru lipsirea de proprietate a unei persoane.
Curtea retine cã dispozitiile legale
criticate nu numai cã nu contravin prevederilor constitutionale si celor
din pactele internationale invocate, ci, dimpotrivã, asigurã
aplicarea lor, deoarece permit executarea silitã si lipsirea de
proprietate în cazurile prevãzute de lege, cazuri care nu sunt un “mod
arbitrar” de lipsire de proprietate. Curtea retine în acelasi timp
cã atât Constitutia, cât si tratatele internationale apãrã
deopotrivã si dreptul de proprietate al creditorului lezat prin
neîndeplinirea de cãtre debitor a obligatiilor asumate prin contract ori
decurgând dintr-un delict, astfel încât nu poate fi consideratã “arbitrarã”
executarea silitã a unei asemenea creante. Totodatã Curtea
observã cã potrivit dispozitiilor art. 492 alin. 2 din Codul de
procedurã civilã debitorul împotriva cãruia s-a început
executarea silitã imobiliarã are posibilitatea sã achite
sumele datorate si sã înceteze astfel efectul somatiilor ori al altor
acte de executare silitã imobiliarã.
În sfârsit, Curtea retine cã,
potrivit art. 54 din Constitutie, drepturile si libertãtile
constitutionale trebuie sã fie exercitate cu
bunã-credintã, fãrã sã fie încãlcate
drepturile si libertãtile celorlalti.
Fatã de
cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din
Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25
alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992, republicatã,
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 488, 492 si 493 din Codul de procedurã
civilã, exceptie ridicatã de Domnica Soroceanu în Dosarul nr.
4.802/2000 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilã.
Definitivã si obligatorie.
Pronuntatã în sedinta
publicã din data de 3 iulie 2001.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE
ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL LUCRÃRILOR PUBLICE,
TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI
pentru aprobarea Reglementãrilor si a metodologiei privind
omologarea vehiculelor rutiere si eliberarea cãrtii de identitate a
acestora, în vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din România -
RNTR 7
Ministrul lucrãrilor publice,
transporturilor si locuintei,
în temeiul prevederilor art. 17 din
Ordonanta Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere si
eliberarea cãrtii de identitate a acestora, în vederea admiterii în
circulatie pe drumurile publice din România, ale art. 12 lit. d) din Ordonanta
Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobatã si modificatã
prin Legea nr. 197/1998, republicatã, cu modificãrile si
completãrile ulterioare, ale art. 4 alin. (2) lit. b) si f) si alin. (3)
lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere,
aprobatã si modificatã prin Legea nr. 105/2000, ale art. 2 pct. 1
si ale art. 4 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 3/2001 privind
organizarea si functionarea Ministerului Lucrãrilor Publice,
Transporturilor si Locuintei,
emite urmãtorul ordin:
Art. 1. - Se aprobã Reglementãrile si metodologia privind
omologarea vehiculelor rutiere si eliberarea cãrtii de identitate a
acestora, în vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din România -
RNTR 7, cuprinse în anexa care face parte integrantã din prezentul
ordin.
Art. 2. - Conditiile tehnice de protectie
a mediului si ale folosintei conform destinatiei, care se aplicã la
omologarea vehiculelor rutiere în vederea admiterii în circulatie pe drumurile
publice, sunt cuprinse în Reglementãrile privind conditiile tehnice pe
care trebuie sã le îndeplineascã vehiculele rutiere în vederea
admiterii în circulatie pe drumurile publice din România - RNTR 2, aprobate
prin ordin al ministrului lucrãrilor publice, transporturilor si
locuintei.
Art. 3. - La data intrãrii în
vigoare a prezentului ordin se abrogã Ordinul ministrului
transporturilor nr. 300/1995 privind emiterea de cãtre Ministerul
Transporturilor a certificatelor de omologare internationalã pentru
vehicule rutiere si componente ale acestora, în conformitate cu Regulamentele
internationale O.N.U.-E.C.E., precum si Ordinul ministrului transporturilor nr.
301/1995 privind omologarea de tip a vehiculelor rutiere pentru circulatia pe
drumurile publice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
189 din 21 august 1995.
Art. 4. - Regia Autonomã “Registrul
Auto Român” va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul lucrãrilor publice,
transporturilor si locuintei,
Bucuresti,
10 iulie 2001.
Nr.
1.007.
Reglementãri si metodologie privind omologarea vehiculelor
rutiere si eliberarea cãrtii de identitate a acestora, în vederea
admiterii în circulatie pe drumurile publice din România - RNTR 7
CAPITOLUL I
Obiectul si domeniul de aplicare.
Abrevieri si definitii
1.1. Prezentele reglementãri
cuprind norme care se referã la:
a) metodologia de acordare a
omologãrii de tip cu valabilitate nationalã a vehiculelor
rutiere, în vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din România;
b) metodologia de acordare a omologãrii de tip cu valabilitate
internationalã, în conformitate cu Regulamentele internationale
O.N.U.-E.C.E., anexã la Acordul privind adoptarea de conditii uniforme
de omologare si recunoasterea reciprocã a omologãrii
echipamentelor si pieselor vehiculelor cu motor, încheiat la Geneva la 20
martie 1958, la care România a aderat prin Decretul nr. 371/1976, publicat în
Buletinul Oficial, Partea I, nr. 93 din 4 noiembrie 1976, cu modificãrile
ulterioare, denumit în continuare Acordul de la Geneva;
c) metodologia de acordare a
omologãrii individuale pentru vehiculele rutiere, noi sau uzate;
d) metodologiile pentru efectuarea
operatiunilor de certificare a autenticitãtii si de verificare
tehnicã a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculãrii sau
reînmatriculãrii.
1.2. În cuprinsul prezentelor
reglementãri se vor folosi urmãtoarele abrevieri si definitii:
- Regia Autonomã “Registrul Auto
Român” - R.A.R.;
- Cartea de identitate a vehiculului -
C.I.V.;
- Certificatul de omologare de tip pentru
circulatia pe drumurile publice - Certificatul de omologare de tip;
- Comisia Economicã pentru Europa
de pe lângã Organizatia Natiunilor Unite - O.N.U.-E.C.E.;
- Reglementãri privind certificarea
încadrãrii vehiculelor rutiere, înmatriculate, în normele tehnice
privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si folosinta conform
destinatiei, prin inspectia tehnicã periodicã, aprobate prin
Ordinul ministrului transporturilor nr. 353/1998, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 285 bis din 3 august 1998 - RNTR 1;
- Reglementãri privind conditiile
tehnice pe care trebuie sã le îndeplineascã vehiculele rutiere în
vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din România, aprobate prin
Ordinul ministrului transporturilor nr. 251/1999, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 304 din 29 iunie 1999 - RNTR 2;
- Reglementãri privind omologarea
în vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din România, agrearea
si efectuarea inspectiei tehnice periodice a vehiculelor destinate
transportului de mãrfuri periculoase, aprobate prin Ordinul ministrului
transporturilor nr. 592/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 220 si nr. 220 bis din 19 mai 1999 - RNTR 3;
- familie de vehicule - un grup de
vehicule de aceeasi marcã si tip, derivate dintr-o platformã
tehnicã de bazã, având caracteristici generale apropiate. Familia
de vehicule poate prezenta diferite tipuri de motorizare si/sau transmisie,
precum si diferite categorii de caroserie;
- numãr de identificare a unui
vehicul (VIN) – combinatie structuralã de caractere atribuite unui
vehicul de constructorul sãu în vederea identificãrii (SR ISO
3779:1996);
- chemarea vehiculelor -
notificarea detinãtorilor vehiculelor în vederea prezentãrii
acestora pentru remedierea, pe cheltuiala constructorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia, a
neconformitãtilor sistematice si majore con-
statate
la vehiculele livrate, ulterior eliberãrii certificatului de omologare
de tip si care afecteazã grav siguranta rutierã si protectia
mediului.
CAPITOLUL II
Metodologia de acordare a
omologãrii de tip cu valabilitate nationalã pentru vehiculele
rutiere,
în vederea admiterii în circulatie pe
drumurile publice din România
2.1. Omologarea de tip cu valabilitate
nationalã a vehiculelor rutiere reprezintã autorizarea de
comercializare în vederea admiterii în circulatie pe drumurile publice din
România,acordatã vehiculelor rutiere noi, construite în tarã sau
importate, în serie mai mare de 10 bucãti de acelasi tip, pe an.
2.2. Omologarea de tip se acordã
numai persoanelor juridice care au sediul în România, în calitate de
constructor sau de reprezentant autorizat al acestuia.
2.3. Dacã o altã
persoanã juridicã cu sediul în România, autorizatã ca
reprezentant legal al aceluiasi constructor de vehicule, pentru acelasi tip de
vehicul, importã într-un an mai mult de 10 bucãti de acest tip,
ea poate, de comun acord cu firma detinãtoare a omologãrii, sã
primeascã C.I.V. În cazul în care solicitantul nu a obtinut acordul
firmei detinãtoare a omologãrii, acesta poate solicita si poate
obtine o extindere a omologãrii tipului respectiv de vehicul din partea
R.A.R.
2.4. Omologarea de tip a vehiculelor
rutiere se acordã de R.A.R. dacã se constatã, prin
verificãri efectuate pe baza prescriptiilor tehnice în vigoare în
România, conformitatea vehiculelor rutiere cu normele privind siguranta
circulatiei, protectia mediului si a folosintei conform destinatiei.
Aceste norme sunt cele prevãzute în
RNTR 2, în vigoare la data prezentãrii vehiculelor la omologare.
2.5. Omologarea de tip pentru circulatia
pe drumurile publice se acordã în conditiile pct. 2.2, pe baza dosarului
produsului întocmit de solicitantul omologãrii si a verificãrilor
efectuate pentru certificarea conformitãtii vehiculelor rutiere cu
reglementãrile tehnice si legislatia nationalã. Continutul
dosarului produsului si lista cuprinzând verificãrile necesare se
stabilesc de R.A.R. prin proceduri specifice interne, în conformitate cu activitãtile
definite prin Ghidul ISO-2, tinând seama de procedurile similare adoptate de
celelalte tãri europene, în special de cele din Uniunea
Europeanã.
2.6. În cazul solicitãrii de
omologare a unei familii de vehicule dosarul produsului trebuie sã
cumuleze toate caracteristicile tehnice ale vehiculelor familiei respective,
din.care sã reiasã clar diferentele dintre acestea în ceea ce
priveste datele ce se înscriu în C.I.V. În vederea certificãrii
conformitãtii, R.A.R. va stabili unul sau mai multe vehicule reprezentative
ce vor fi prezentate la verificãri si va acorda numere de omologare
pentru fiecare tip de vehicul al familiei ale cãrui caracteristici
tehnice, care sunt înscrise în C.I.V., diferã.
2.7. Documentul care atestã
acordarea omologãrii de tip cu valabilitate nationalã este
Certificatul de omologare de tip eliberat de R.A.R. Pe baza Certificatului de
omologare de tip si în urma unei comenzi oficiale transmise de solici- tant
R.A.R. emite cãtre acesta C.I.V. Acest document se completeazã de
cãtre solicitant cu toate datele de identificare ale vehiculului
(numãr de identificare - VIN, an de fabricatie, serie motor, culoare),
incluzând atestarea conformitãtii cu caracteristicile tehnice cuprinse
în Certificatul de omologare de tip, si se elibereazã pentru toate
vehiculele comercializate, conforme cu tipul omologat, cãtre clientii
sãi.
Detinãtorii omologãrii de
tip au dreptul sã completeze si sã elibereze C.I.V. numai pentru
vehiculele livrate de acestia.
2.8. Certificatul de omologare de tip are
valabilitate nelimitatã, cu exceptia omologãrilor de tip acordate
pe bazã de derogare. Certificatul de omologare de tip îsi pierde valabilitatea în cazul în care s-au
modificat caracteristicile tehnice ale vehiculelor comercializate în baza
acestuia sau în situatia în care au apãrut modificãri ale
prevederilor reglementãrilor tehnice RNTR 2, care au stat la baza
omologãrii de tip, prin care se prevãd noi conditii tehnice, care
afecteazã în mod semnificativ siguranta circulatiei si protectia
mediului si care necesitã eliberarea unor noi cãrti de
identitate.
2.9. Verificãrile efectuate în
vederea certificãrii conformitãtii vehiculelor cu normele tehnice
privind siguranta circulatiei, protectia mediului si folosinta conform
destinatiei constau într-o inspectie definitã conform SR EN 45004:1997,
având ca bazã documentele normative cerute prin dosarul produsului si
prin RNTR 2 si incluzând mãsurãtorile necesare pentru
evidentierea datelor tehnice ce se înscriu în C.I.V. si în Certificatul de
omologare de tip. Beneficiarul omologãrii poate solicita acordarea unui
numãr limitat de C.I.V., anterior obtinerii omologãrii de tip.
Acestea vor putea fi eliberate dupã maximum 5 zile lucrãtoare de
la data prezentãrii vehiculului la R.A.R., timp necesar pentru
finalizarea verificãrilor de conformitate în vederea completãrii
datelor înscrise în C.I.V.
Dacã în urma inspectiei se
constatã neconformitãti ale tipului de vehicul cu documentele
normative, se vor efectua mãsurãtori suplimentare pentru
atestarea încadrãrii caracteristicilor vehiculului în cerintele RNTR 2.
În cazul în care neconformitãtile constatate sunt remediate de
beneficiarul omologãrii, pentru a se putea obtine Certificatul de
omologare de tip, beneficiarul omologãrii va fi obligat sã resolve
totodatã si neconformitãtile constatate la vehiculele pentru care
a obtinut un numãr limitat de C.I.V. În acest caz beneficiarul
omologãrii trebuie sã prezinte la R.A.R. documentele care
sã ateste chemarea vehiculelor de la clienti pentru remedierile impuse,
în vederea eliberãrii în continuare a altor C.I.V.
2.10. Extinderea omologãrii de tip
pentru circulatia pe drumurile publice se poate acorda în urmãtoarele
situatii:
a) vehiculul este o variantã
constructivã a unui tip de vehicul care a obtinut de la R.A.R.
omologarea de tip pentru circulatia pe drumurile publice;
b) fabricatia de serie este
transferatã de producãtorul care a obtinut initial omologarea de
tip pentru circulatia pe drumurile publice unui alt producãtor;
c) vehiculele sunt importate în serie de
alte societãti comerciale decât cele care au solicitat initial
eliberarea Certificatului de omologare de tip, dacã se notificã
în scris de cãtre constructorul vehiculelor schimbarea sau
mãrirea numãrului reprezentantilor sãi autorizati în
România.
În toate cazurile de solicitare a
extinderii omologãrii de tip vehiculele trebuie sã
corespundã RNTR 2 în vigoare la data prezentãrii la omologare a
vehiculului pentru care se cere extinderea.
2.11. R.A.R. poate refuza acordarea
omologãrii de tip pentru circulatia pe drumurile publice, dacã se
constatã cã producãtorul nu are stabilite conditiile
pentru asigurarea repetabilitãtii în productia de serie a
caracteristicilor si a performantelor vehiculului prezentat la omologare.
2.12. În cazul în care la controlul
efectuat la constructorul vehiculului sau la vânzãtor, în baza
prevederilor legale în vigoare, se constatã neconformitatea cu tipul
omologat, R.A.R. poate dispune anularea Certificatului de omologare de tip si
retragerea omologãrii.
CAPITOLUL III
Metodologia de acordare a omologãrii
de tip cu valabilitate internationalã
3.1. Omologãrile cu valabilitate
internationalã se acordã în conformitate cu Regulamentele
internationale O.N.U.- E.C.E., anexã la Acordul de la Geneva.
3.2. În vederea eliberãrii
certificatelor de omologare cu valabilitate internationalã a vehiculelor
rutiere si a componentelor acestora, în conformitate cu Acordul de la Geneva, Guvernul
României a desemnat Ministerul Transporturilor (19/A) si
R.A.R. (19/B) ca Departament administrativ, si, respectiv,
Serviciu tehnic, însãrcinate cu aplicarea prevederilor acordului mai sus
mentionat. Prin delegare R.A.R. poate desemna alte servicii tehnice.
Lista cuprinzând serviciile tehnice
notificate, precum si regulamentele
internationale pentru care acestea pot elibera, pe bazã de delegare,
rapoarte de încercãri se gãseste în editia în vigoare a
documentului TRANS/WP.29/343 a Consiliului Economic si Social al Organizatiei
Natiunilor Unite, document ce se modificã în functie de evolutia
Acordului de la Geneva.
3.3. R.A.R. atestã corectitudinea
si obiectivitatea rapoartelor de încercãri pe baza cãrora se
elibereazã certificatele de omologare internationalã.
3.4. R.A.R. tine evidenta certificatelor
de omologare internationalã eliberate în România si a celor primite de
la autoritãtile administrative ale celorlalte tãri care sunt
parte la Acordul de la Geneva.
3.5. Pentru eliberarea certificatelor de
omologare cu valabilitate internationalã producãtorii de vehicule
rutiere sau de componente pentru vehicule rutiere adreseazã cererea însotitã
de documentele precizate în fiecare regulament la R.A.R. Documentele respective
trebuie sã poarte antetul producãtorului si sã fie
redactate în limba românã si în limba francezã sau
englezã.
3.6. Dupã primirea cererii de
eliberare a Certificatului de omologare cu valabilitate internationalã
si în urma analizei documentelor R.A.R. stabileste dacã
efectueazã încercãrile în laboratoarele proprii sau
deleagã unul dintre serviciile tehnice mentionale la pct. 3.2.
3.7. Serviciul tehnic delegat conform pct.
3.2 va comunica data la care se vor efectua încercãrile, în vederea
participãrii unui reprezentant al R.A.R., care sã asiste la
efectuarea
încercãrilor si care sã confirme decizia sa serviciului tehnic
respectiv.
3.8. În ceea ce priveste conformitatea
productiei, R.A.R., prin structurile sale specializate, va verifica, pe
parcursul procesului de omologare, existenta la fabricant a
dispozitiilor
adecvate si a programelor de inspectie documentate privind verificarea
conformitãtii vehiculelor, echipamentelor sau componentelor produse cu
Certificatul de
omologare
cu valabilitate internationalã. R.A.R. va conveni împreunã cu
fabricantul ca pentru fiecare omologare sã se efectueze, la intervale
specificate, încercãri sau controale
conexe,
pentru a verifica dacã productia rãmâne conformã cu tipul
omologat, incluzând, unde este cazul, încercãrile specificate în
regulamentul respectiv.
3.9. Pe baza rapoartelor de
încercãri si a auditului efectuat de structurile specializate ale
R.A.R., acesta redacteazã Comunicarea privind
acordarea/extinderea/refuzul/retragerea omologãrii sau oprirea
definitivã a productiei, îi acordã numãrul de ordine si o
prezintã spre aprobare Ministerului Lucrãrilor Publice,
Transporturilor si Locuintei.
3.10. Dupã semnare un exemplar al
comunicãrii se transmite solicitantului omologãrii, prin R.A.R.,
un exemplar se arhiveazã de cãtre R.A.R. si câte un exemplar se
transmite autoritãtilor administrative din tãrile care sunt parte
la regulamentul respectiv, prin Directia generalã de relatii internationale
din cadrul Ministerului Lucrãrilor Publice, Transporturilor si
Locuintei.
CAPITOLUL IV
Metodologia de acordare a
omologãrii individuale
pentru vehiculele rutiere noi sau uzate
4.1. Omologarea individualã reprezintã
autorizarea de admitere în circulatie pe drumurile publice din România,
acordatã vehiculelor rutiere care au fost anterior
înmatriculate
în alte tãri, celor noi, construite în tarã sau importate în
serie de cel mult 10 bucãti de acelasi tip pe an, precum si celor
construite din piese detasate.
Omologarea individualã se
acordã si în cazul vehiculelor rutiere pentru care a fost
schimbatã categoria sau subcategoria de folosintã, celor
cãrora li s-a înlocuit motorul prevãzut de constructor cu unul
din afara gamei de motorizare, precum si vehiculelor cãrora li s-a
înlocuit caroseria si/sau sasiul, chiar dacã acestea sunt sau au fost
înmatri-
culate
în România.
4.2. Vehiculele noi introduse în
tarã de una si aceeasi persoanã fizicã sau juridicã
pot fi supuse procedurii de omologare individualã, dacã
numãrul acestora nu
depãseste
10 bucãti de acelasi tip pe an, chiar dacã în anul respectiv au
fost aduse peste 10 vehicule de acelasi tip de alte persoane fizice sau
juridice.
4.3. Omologarea individualã a
vehiculelor rutiere se acordã de cãtre R.A.R. numai dupã
verificãrile efectuate conform prevederilor reglementãrilor si
normelor tehnice în transporturile rutiere (RNTR), în vigoare la data
prezentãrii vehiculului la omologare, ca urmare a validãrii
rezultatelor acestor verificãri, conform cãrora vehiculele
respective îndeplinesc conditiile tehnice în vederea admiterii în circulatie
în
România.
4.4. Verificarea îndeplinirii conditiilor
în vederea admiterii în circulatie cuprinde operatiunile de identificare si de
verificare a conformitãtii vehiculului cu configuratia codificatã
în numãrul de identificare si cu datele din documentele însotitoare ale
vehiculului si din baza de date a R.A.R., precum si operatiunile de control pe
liniile de diagnosticare.
În cazul vehiculelor început de serie,
neomologate de tip, în cazul vehiculelor realizate din piese detasate sau cu
modificãri ale tipului de bazã, precum si în cazul
schimbãrii de categorie, verificarea îndeplinirii conditiilor în vederea
admiterii în circulatie pe drumurile publice din România include un program de
încercãri de conformitate privind securitatea rutierã si
protectia mediului.
4.5. Pentru vehiculele rutiere, cu
exceptia celor noi, prezentate la omologarea individualã, verificarea
îndeplinirii conditiilor în vederea admiterii în circulatie include si
operatiunea de certificare a autenticitãtii, în conformitate cu
prevederile pct. 5.1.1 si 5.1.2.
Operatiunea de certificare a
autenticitãtii se va introduce etapizat, începând cu autovehiculele cu
masa maximã autorizatã de pânã la 3,5 t.
4.6. Omologarea individualã se
acordã detinãtorului vehiculului, persoanã fizicã
sau juridicã, sau persoanei împuternicite legal de acesta sã îl
reprezinte.
4.7. Documentul care atestã
acordarea omologãrii individuale este C.I.V, document care se
elibereazã de R.A.R si care este completat si luat în evidentã
conform legislatiei în vigoare.
CAPITOLUL V
Metodologiile pentru efectuarea
operatiunilor
de certificare a autenticitãtii si
de verificare tehnicã
a vehiculelor rutiere în vederea
înmatriculãrii
sau reînmatriculãrii
5.1. Metodologie pentru efectuarea
operatiunii de certificare a autenticitãtii vehiculelor rutiere
5.1.1. Certificarea
autenticitãtii unui vehicul rutier reprezintã atestarea de
cãtre R.A.R. a faptului cã vehiculul respectiv, inclusiv
principalele sale elemente de identificare, sunt originale si/sau nu au fost
supuse unor modificãri neautorizate.
5.1.2. Certificarea autenticitãtii
se face cu aparaturã specificã, în vederea depistãrii
falsificãrii seriilor de identificare, a controlului unor însemne de
identificare specifice ale fabricantului si a verificãrii altor date ale
fabricantului care permit stabilirea exactã a conformitãtii
vehiculului si a componentelor acestuia cu cele originale.
5.1.3. Certificarea autenticitãtii
vehiculelor rutiere în vederea înmatriculãrii sau
reînmatriculãrii se atestã prin Certificatul de autenticitate
emis de R.A.R.
5.1.4. La reînmatricularea vehiculelor
rutiere Certificatul de autenticitate se elibereazã ultimului
detinãtor mentionat în C.I.V.
Pânã la data de 30 iunie 2002
Certificatul de autenticitate se elibereazã optional, la cererea
detinãtorilor.
5.1.5. Termenul de valabilitate a
Certificatului de autenticitate este de 30 de zile de la data
eliberãrii.
5.1.6. Solicitantul Certificatului de
autenticitate, care se considerã vãtãmat în drepturi prin
eliberarea unui astfel de certificat necorespunzãtor sau prin anularea
acestuia, se poate adresa instantelor judecãtoresti competente, în
conditiile legii.
5.2. Metodologie pentru efectuarea
operatiunii de verificare tehnicã a vehiculelor rutiere, în vederea
înmatriculãrii sau reînmatriculãrii
5.2.1. Verificarea tehnicã a unui
vehicul rutier, în vederea
înmatriculãrii/reînmatriculãrii, constã în:
a) operatiunea de verificare a
conformitãtii vehiculului cu datele din documentele acestuia
(certificatul de înmatriculare, C.I.V. etc.), precum si conformitatea datelor
privind marca si tipul vehiculului respectiv cu cele din cataloagele de
specialitate si din banca de date a R.A.R.;
b) operatiunile de verificare pe liniile
de diagnosticare, conform prevederilor cuprinse în reglementãrile RNTR
1, în vigoare, corelate cu verificarea conformitãtii componentelor
principale ale vehiculului cu numãrul de identificare a acestuia.
5.2.2. Verificarea tehnicã a unui
vehicul rutier, în vederea înmatriculãrii/reînmatriculãrii, se
finalizeazã prin eliberarea si/sau completarea anexei la certificatul de
înmatriculare.
CAPITOLUL VI
Dispozitii finale
6.1. Preluarea în legislatia românã
a prevederilor Directivelor Uniunii Europene de modificare a Directivelor de
bazã privind constructia si omologarea vehiculelor i/sau
a
subansamblurilor acestora se face cronologic, în ordinea numerelor atribuite
acestora.
6.2. Aplicarea ultimei modificãri a
directivei de bazã, stabilitã în legislatia nationalã la un
moment dat, impune respectarea tuturor acelor directive anterioare, aplicabile
omologãrii pentru circulatie în situatia respectivã, cu exceptia
cazului în care reglementãrile nationale prevãd derogãri
explicite.
6.3. În cazuri justificate si pentru loturi
limitate de vehicule rutiere, la care se constatã cã nu sunt
îndeplinite în totalitate prevederile RNTR 2, iar influentele
neconformitãtilor respective asupra sigurantei circulatiei si protectiei
mediului sau folosintei conform destinatiei sunt apreciate ca fiind
nesemnificative, solicitantul omologãrii pentru circulatie poate cere
acordarea unei derogãri. Derogãrile de la cerintele RNTR 2 se
acordã numai de Ministerul Lucrãrilor Publice, Transporturilor si
Locuintei, ca urmare a unei solicitãri motivate.
6.4. Pânã la notificarea
modificãrii denumirii autoritãtii administrative române si
publicarea acestei modificãri în documentul TRANS/WP. 29/343 al
O.N.U-E.C.E, în comunicãrile privind omologarea de tip a unor vehicule sau
componente, în conformitate cu prevederile unui anumit regulament O.N.U-E.C.E,
pe care Ministerul Lucrãrilor Publice, Transporturilor si Locuintei le
transmite conform prevederilor Acordului de la Geneva tuturor tãrilor
care aplicã respectivul regulament, se va introduce o notã de
subsol cu urmãtorul continut: “Vechea denumire a Autoritãtii
administrative este Ministerul Transporturilor”.
ACTE ALE AUTORITÃTII NATIONALE DE
REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ÎN
DOMENIUL ENERGIEI
privind aprobarea Procedurii pentru raportarea datelor privind
consumatorii
de energie electricã în conformitate cu Directiva CE 90/377
Presedintele Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul
Energiei,
în
temeiul prevederilor art. 5 pct. 1 si 11 si ale art. 9 alin. (4) si (5) din
Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiintarea,
organizarea si functionarea Autoritãtii Nationale de Reglementare în
Domeniul Energiei - ANRE, aprobatã si modificatã prin Legea nr.
99/2000, cu modificãrile ulterioare, precum si ale art. 69 alin. (2)
lit. a) si ale art. 70 lit. e) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr.
63/1998 privind energia electricã si termicã, cu
modificãrile ulterioare,
emite urmãtorul ordin:
Art. 1. - Se aprobã Procedura
pentru raportarea datelor privind consumatorii de energie electricã în
conformitate cu Directiva CE 90/377, cuprinsã în anexa care face parte
integrantã din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - Furnizorii de energie
electricã titulari de licentã si Departamentul tarife,
reglementãri comerciale si protectia consumatorului din cadrul
Autoritãtii Nationale de
Reglementare
în Domeniul Energiei vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Presedintele Autoritãtii Nationale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Ion Lungu
Bucuresti,
11 iulie 2001.
Nr.
15.
ANEXÃ
PROCEDURÃ
pentru raportarea datelor privind
consumatorii de energie electricã
în conformitate cu Directiva CE 90/377
1. Scop
Prezenta procedurã stabileste un
sistem unitar de raportare de cãtre furnizorii de energie
electricã cãtre Autoritatea Nationalã de Reglementare în
Domeniul Energiei, denumitã în continuare ANRE, a structurii de
consumatori, a tarifelor utilizate de cãtre acestia si a cantitãtilor
de energie electricã furnizate, în conformitate cu prevederile
Directivei CE 90/377.
ANRE va înregistra aceste date în baza
proprie si va realiza raportãrile periodice cãtre Institutul
National de Statisticã si cãtre SOEC - Bruxelles, conform prevederilor
Directivei CE 90/377.
2. Domeniu de aplicare
Prezenta procedurã se
aplicã:
a) la nivelul furnizorilor de energie
electricã, în structurarea evidentelor (înregistrãrilor) privind
consumatorii, tarifele utilizate si cantitãtile de energie
electricã furnizate;
b) în relatia dintre furnizorii de energie
electricã si ANRE privind transmiterea datelor referitoare la structura
de consumatori, tarifele utilizate si cantitãtile de energie
electricã furnizate;
c) în relatia dintre ANRE si alte
organisme nationale si internationale privind furnizarea datelor referitoare la
structura de consumatori, tarifele utilizate si cantitãtile de energie
electricã furnizate, colectate la nivel national.
Prezenta procedurã se aplicã
pentru consumatorii agenti economici, cu exceptia consumatorilor tertiari
(sãnãtate, învãtãmânt, administratie publicã
etc.).
Prezenta procedurã nu se
aplicã consumatorilor casnici si atipici.
3. Definitii si abrevieri
În întelesul prezentei proceduri
urmãtorii termeni au semnificatia:
- Consumator captiv - consumator
care, din motive de configuratie a retelei, este obligat sã contracteze
furnizarea energiei cu un anumit furnizor;
- Consumator eligibil - consumator
de energie electricã care, în conformitate cu reglementãrile în
vigoare, a primit din partea ANRE dreptul de a-si alege furnizorul de energie
electricã;
- Consumator casnic - consumator
care utilizeazã energia electricã în scop propriu, numai pentru
iluminat si receptoare electrocasnice. Receptoarele electrocasnice cuprind
totalitatea bunurilor de larg consum destinate uzului propriu (nu sunt
destinate realizãrii de activitãti industriale sau agricole);
- Furnizor - agent economic care
asigurã furnizarea energiei electrice cãtre consumatori în
calitate de parte contractantã a contractului de furnizare;
- Puterea maximã
absorbitã - cea mai mare putere medie pe 15 minute consecutive, consumatã în cursul unui
an, exprimatã în kW;
- SOEC - Statistical Office of the
European Communities.
4. Documente de referintã
- 31990L0377 Directiva 90/377/EC din 29
iunie 1990 referitoare la o procedurã comunitarã de
îmbunãtãtire a transparentei preturilor la gaz si electricitate
pentru consumatorii industriali - Council directive 90/377/EC of 29 June 1990
concerning a Community procedure to improve the transparency of gas and
electricity prices to industrial end-users;
- Ordonanta de urgentã a Guvernului
nr. 63/1998 privind energia electricã si termicã;
- Ordonanta de urgentã a Guvernului
nr. 29/1998 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Autoritãtii
Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, aprobatã si
modificatã prin Legea nr. 99/2000, cu modificãrile ulterioare;
- Hotãrârea Guvernului nr. 656/1997
privind aprobarea Clasificãrii activitãtilor din economia
nationalã - CAEN;
- Hotãrârea Guvernului nr. 53/1999
privind aprobarea Clasificãrii produselor si serviciilor asociate
activitãtilor - CPSA.
5. Tipuri de consumatori de
referintã - agenti economici
5.1. Consumatori industriali si
similari cu putere maximã absorbitã mai micã de 10 MW.
5.1.1. Se definesc urmãtoarele
nouã tipuri de consumatori de referintã - agenti economici cu
putere maximã absorbitã mai micã de 10 MW:
|
Tipul consumatorului |
Consumul anual [kWh] |
Puterea maximã absorbitã
[kW] |
Durata de utilizare anualã [ore] |
Ia
|
30.000
|
30
|
1.000
|
|
Ib |
50.000 |
50 |
1.000 |
|
Ic |
160.000 |
100 |
1.600 |
|
Id |
1.250.000 |
500 |
2.500 |
|
Ie |
2.000.000 |
500 |
4.000 |
|
If |
10.000.000 |
2.500 |
4.000 |
|
Ig |
24.000.000 |
4.000 |
6.000 |
|
Ih |
50.000.000 |
10.000 |
5.000 |
|
Ii |
70.000.000 |
10.000 |
7.000 |
NOTÃ:
1.
În cazul utilizãrii de tarife bazate pe înregistrarea puterii la
jumãtate de orã, puterea maximã absorbitã
consideratã se determinã prin înmultire cu coeficientul 0,98.
2.
În cazul utilizãrii de tarife bazate pe consumul exprimat în kVA se
realizeazã o ajustare prin divizarea consumului maxim (net) exprimat în
kW la coeficientul cos f = 0,90.
5.1.2. În cazul utilizãrii de
tarife bazate pe determinãri ale puterii maxime cu o periodicitate mai
mare decât o datã pe an componenta de putere a tarifului se va
multiplica cu urmãtorii coeficienti:
|
Durata de utilizare [ore] |
Periodicitatea
determinãrii puterii maxime
|
|||||
|
Lunar |
La douã luni |
Trimestrial |
Medie a celor mai mari trei valori
dintr-o lunã |
Medie a celor mai mari douã valori dintr-o lunã |
Anual |
|
|
1.000 |
|
0,83 |
0,86 |
0,94 |
0,96 |
1,0 |
|
1.600 |
0,83 |
0,85 |
0,88 |
0,95 |
0,97 |
1,0 |
|
2.500 |
0,85 |
0,87 |
0,90 |
0,96 |
0,98 |
1,0 |
|
4.000 |
0,90 |
0,91 |
0,95 |
0,98 |
0,99 |
1,0 |
|
5.000 |
0,90 |
0,91 |
0,95 |
0,98 |
0,99 |
1,0 |
|
6.000 |
0,96 |
0,97 |
0,98 |
0,99 |
0,995 |
1,0 |
|
7.000 |
0,96 |
0,97 |
0,98 |
0,99 |
0,995 |
1,0 |
5.1.3. În calculul pretului mediu, în
cazul aplicãrii de tarife diferentiate, cu reduceri pentru orele de gol
de sarcinã, se vor considera urmãtoarele consumuri în orele de
gol de sarcinã:
|
Tipul consumatorului |
Durata de utilizare anualã [ore] |
Consumul anual |
Consumul anual [mii kWh] facturat pentru
orele de gol de sarcinã, [mii kWh] corespunzãtor
numãrului mediu de ore de gol în 24 h, de: |
|||||
|
7 h |
8 h |
9 h |
10 h |
11 h |
12 h |
|||
|
Ia |
1.000 |
30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Ib |
1.000 |
50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Ic |
1.600 |
160 |
11 |
13 |
16 |
19 |
22 |
25 |
|
Id |
2.500 |
1.250 |
197 |
225 |
262 |
300 |
338 |
375 |
|
Ie |
4.000 |
2.000 |
438 |
500 |
580 |
660 |
740 |
820 |
|
If |
4.000 |
10.000 |
2.190 |
2.500 |
2.900 |
3.300 |
3.700 |
4.100 |
|
Ig |
6.000 |
24.000 |
7.140 |
8.160 |
9.120 |
10.080 |
11.040 |
12.000 |
|
Ih |
5.000 |
50.000 |
13.100 |
15.000 |
17.000 |
19.000 |
21.000 |
23.000 |
|
Ii |
7.000 |
70.000 |
23.300 |
26.600 |
29.400 |
32.200 |
35.000 |
37.800 |
5.1.4. Pentru tariful de tip “C” se va lua
în considerare puterea contractatã.
5.2. Consumatori industriali si
similari cu putere maximã absorbitã mai mare de 10 MW
5.2.1. Se determinã preturi de
referintã pentru trei categorii de consumatori, în functie de puterea
maximã absorbitã:
- aproximativ 25 MW, acoperind
consumatorii cu consum maxim (net) între 17,5 MW si 37,5 MW;
- aproximativ 50 MW, acoperind
consumatorii cu consum maxim (net) între 37,5 MW si 62,5 MW;
- aproximativ 75 MW, acoperind
consumatorii cu consum maxim (net) între 62,5 MW si 75 MW.
5.2.2. Aceste categorii de consumatori -
agentii economici - includ si autoproducãtorii, caz în care este
considerat doar consumul din reteaua publicã de electricitate.
5.2.3. Pretul de referintã pentru
fiecare dintre cele trei categorii este pretul mediu pe care un consumator îl
plãteste în lei/kWh pentru energia electricã consumatã,
fãrã luarea în considerare a eventualelor reduceri de tariff
pentru conditii speciale. Aceste reduceri de tarif trebuie raportate separat.
5.2.4. Pretul de referintã trebuie
sã includã pe lângã pretul în lei/kWh si toate
componentele fixe, în cazul în care acestea existã (de exemplu:
componenta de putere, chirie pentru contor). Calculul se va baza pe valori
anuale pentru a elimina variatiile sezoniere. Taxa de racordare nu trebuie
inclusã în pretul de referintã.
5.2.5. Pentru fiecare pret de
referintã se vor identifica eventualii factori de influentã ce
pot duce la reducerea acestuia (de exemplu, clauze de întreruptibilitate).
Pentru fiecare dintre acestia se va specifica în procente volumul reducerilor
practicate.
6. Reguli pentru raportarea de
cãtre furnizori a tarifelor utilizate
6.1. Pentru categoriile de consumatori
definite la pct. 5.1 si 5.2 fiecare furnizor va întocmi câte douã
rapoarte pe an privind tarifele utilizate, corespunzãtor
datelor
calendaristice de 1 ianuarie si 1 iulie.
6.2. Rapoartele vor fi transmise la ANRE
pânã cel târziu la data de 20 ianuarie si, respectiv, 20 iulie.
6.3. Pentru determinarea preturilor
energiei furnizate conform tabelului prezentat la pct. 5.1.1 se va presupune un
consum la cos f = 0,90.
6.4. În cazul în care se pot aplica mai
multe tarife pentru o categorie de consumatori, se va lua în considerare tariful
cel mai avantajos pentru consumatori, dupã eliminarea tarifelor care nu
sunt aplicate în practicã sau care sunt destinate unui numãr
nesemnificativ de consumatori.
6.5. În cazul preturilor negociate se va
utiliza valoarea cea mai frecventã (cea mai reprezentativã)
pentru pretul practicat.
6.6. În cazul în care alimentarea unei
categorii de consumatori se realizeazã la mai multe tensiuni, se vor lua
în considerare tarifele pentru nivelul de tensiune cel mai reprezentativ pentru
categoria de consumatori respectivã. Acelasi principiu se va aplica si
pentru alte criterii de diferentiere a tarifelor, nespecificate în prezenta
procedurã.
6.7. Preturile comunicate trebuie
sã includã si toate componentele fixe, în cazul în care
existã astfel de componente (de exemplu: componenta de capacitate, taxa
pentru contor, alte componente fixe).
Calculul se va baza pe valori anuale
pentru a elimina variatiile sezoniere. Pretul nu trebuie sã
includã reduceri posibile sau taxa de racordare.
6.8. Preturile se comunicã, în moneda
nationalã, în lei/kWh:
- fãrã taxe;
- cu toate taxele incluse (cu exceptia
T.V.A. deductibile).
Valorile si modul de calcul al taxelor
nationale, regionale si locale trebuie comunicate separat.
6.9. Furnizorii vor comunica la ANRE
pentru fiecare dintre categoriile de consumatori definite la pct. 5.1 si 5.2, o
datã pe an, pânã cel târziu la data de 20 ianuarie,
urmãtoarele date:
- numãrul de consumatori din
fiecare categorie;
- consumul anual al consumatorilor din
fiecare categorie.
7. Reguli pentru raportarea de
cãtre ANRE a datelor referitoare la tarifarea energiei electrice
7.1. ANRE va comunica Institutului
National de statisticã din România si SOEC - Bruxelles, pânã la
datele de 28 februarie si 31 august ale fiecãrui an, datele privind:
a) sistemul de preturi pentru furnizarea
energiei electrice la consumatorii agenti economici;
b) tarifele medii practicate, rezultate
din sinteza datelor primite de la furnizorii de energie electricã;
c) structura de consumatori si
cantitãtile de energie electricã consumate de fiecare categorie
de consumatori de referintã.
7.2. Fac exceptie datele mentionate la
pct. 7 lit. c), care vor fi transmise în anii impari, pânã la data de 28
februarie, sau la cerere.
8. Dispozitii finale si tranzitorii
8.1. Prevederile pct. 6.9 se aplicã
dupã organizarea sistemului de colectare de date la nivelul
furnizorilor, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2003.
8.2. Prevederile pct. 7 se aplicã
astfel:
a) de la 1 ianuarie 2003 - comunicarea
datelor cãtre Institutul National de Statisticã din România;
b) din momentul aderãrii României
la Uniunea Europeanã - comunicarea datelor cãtre SOEC -
Bruxelles.
AUTORITATEA NATIONALÃ
DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
privind aprobarea Ghidului pentru întocmirea Regulamentului de racordare
la retele termice, respectiv de separare fatã de acestea
Presedintele Autoritãtii Nationale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
în
temeiul prevederilor art. 5 pct. 11 si ale art. 9 alin. (4) si (5) din
Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiintarea,
organizarea si functionarea Autoritãtii Nationale de Reglementare în
Domeniul Energiei - ANRE, aprobatã si modificatã prin Legea nr.
99/2000, cu modificãrile ulterioare, si ale art. 70 lit. f) din
Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 63/1998 privind energia
electricã si termicã,
emite urmãtorul ordin:
Art. 1. - Se aprobã Ghidul pentru
întocmirea Regulamentului de racordare la retele termice, respectiv de separare
fatã de acestea*), prevãzut în anexa care face parte
integrantã din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - Departamentul licente,
autorizatii si reglementãri tehnice din cadrul Autoritãtii
Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei va asigura si va controla modul
de aducere la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Presedintele Autoritãtii Nationale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Ion Lungu
Bucuresti,
31 iulie 2001.
Nr.
19.
*) Autoritatea Nationalã de Reglementare în Domeniul Energiei va pune
la dispozitie agentilor economici interesati, la cererea acestora, contra cost,
Ghidul pentru întocmirea Regulamentului de racordare la retele termice,
respectiv de separare fatã de acestea.