MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul XIV - Nr. 492 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Marti, 9 iulie 2002

SUMAR

LEGI SI DECRETE

400. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã

555. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea

si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

Art. I. - Se aprobã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102 din 27 iunie 2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 29 iunie 2001, cu urmãtoarele modificãri si completãri:

1. La articolul I punctul 2, alineatele (2) si (3) ale articolului 3 vor avea urmãtorul cuprins:

“(2) Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevãzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, cu modificãrile ulterioare, se face pentru diferenta dintre suprafata primitã de familie si cea adusã în cooperativa agricolã de productie sau preluatã în orice mod de aceasta, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.

(3) În cazul în care în localitate nu existã suprafete de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în conditiile prevãzute la alin. (2), reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafetele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orasului sau municipiului, conform art. 49 din Legea nr. 18/1991, republicatã, din terenul comunelor limitrofe pe raza cãrora se aflã terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei judetene, precum si prin hotãrâri judecãtoresti rãmase definitive si irevocabile.”

2. La articolul I punctul 4, articolul 41 va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 41. - Pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se aflã bazine piscicole naturale si bazine piscicole amenajate, sere sau plantatii de hamei în functiune la data aplicãrii prezentei legi, restituirea se face pe alt amplasament, dacã existã suprafete suficiente, sau se acordã despãgubiri în conditiile legii.”

3. La articolul I punctul 7, alineatul (11) al articolului 6 va avea urmãtorul cuprins:

“(11) La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, cartea funciarã, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa agricolã de productie, registrul agricol, evidentele cooperativei agricole de productie, ale amenajamentelor silvice si pastorale, precum si alte înscrisuri, cu datã certã din perioada respectivã.”

4. La articolul I punctul 9, alineatele (1) si (4) ale articolului 61 vor avea urmãtorul cuprins:

“Art. 61. - (1) În situatia în care anumite suprafete sunt revendicate de 2 solicitanti, dintre care unul este proprietarul deposedat prin mãsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost împroprietãritã cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativã sau de stat, se va restitui în naturã ambilor solicitanti, în limita resurselor de teren existente.

............................................................................................

(4) Aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) nu poate afecta drepturile dobândite în conditiile art. 2 alin. (2).”

5. La articolul I punctul 20, alineatul (1) al articolului 15 va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 15. - (1) Persoanelor fizice prevãzute la art. 37-39 din Legea nr. 18/1991, republicatã, cu modificãrile ulterioare, li se reconstituie dreptul de proprietate pentru terenurile agricole si pentru diferenta dintre suprafata primitã si cea avutã în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.”

6. La articolul I punctul 24, articolul 19 va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 19. - În cazul în care pe suprafetele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în conditiile prezentei legi se aflã investitii functionale, contravaloarea acestor investitii rãmasã neamortizatã se recupereazã de la noii proprietari într-o perioadã de maximum 10 ani.”

7. La articolul I punctul 28, articolul 22¹ va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 22¹. - Suprafetele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama îndiguirilor, desecãrilor si altor lucrãri de îmbunãtãtiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 187/1945 pentru înfãptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apãrãrii Nationale rãmân în domeniul public al statului si nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.”

8. La articolul I punctul 30, alineatul (11) al articolului 23 va avea urmãtorul cuprins:

“(11) Structurile reprezentative ale unitãtilor de cult, înfiintate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, pot dobândi în proprietate, prin constituire, suprafete agricole în limitele prevãzute la alin. (1), din terenurile disponibile ale consiliului local respectiv, dupã aplicarea prevederilor prezentei legi.”

9. La articolul I punctul 31, alineatul (4) al articolului 23 va avea urmãtorul cuprins:

“(4) Unitãtilor de învãtãmânt preuniversitar cu profil agricol sau silvic, care nu au detinut în proprietate terenuri agricole, li se atribuie, în folosintã, suprafete de teren agricol pânã la 50 ha, dacã astfel de terenuri existã în rezerva comisiilor locale.”

10. La articolul I, punctul 36 se abrogã.

11. La articolul I, dupã punctul 37 se introduce punctul 37¹ cu urmãtorul cuprins:

“37¹. Alineatul (1) al articolului 26 va avea urmãtorul cuprins:

Art. 26. - (1) Fostilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestierã, composesorate, obsti de mosneni în devãlmãsie, obsti rãzesesti nedivizate, pãduri grãniceresti, pãduri din pãduri grãniceresti si alte forme asociative asimilate acestora, precum si mostenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mentiunea «la titular»: «composesorat», «obste de mosneni», «obste de rãzesi», «pãduri grãniceresti», alte asociatii si cu denumirea localitãtii respective.”

12. La articolul I punctul 39, alineatul (23) al articolului 26 va avea urmãtorul cuprins:

“(23) Suprafata restituitã membrilor formelor asociative nu se cumuleazã cu suprafata dobânditã conform prevederilor art. 24 alin. (1) si ale art. 29 alin. (1).”

13. La articolul I, dupã punctul 39 se introduce punctul 39¹ cu urmãtorul cuprins:

“39¹. Dupã alineatul (23) al articolului 26 se introduce alineatul (24) cu urmãtorul cuprins:

(24) Retrocedarea pãdurilor comunale ce provin din pãduri grãniceresti se va realiza în cote egale cãtre formele asociative ale fostilor grãniceri si comunelor, pe raza unitãtilor administrativ-teritoriale pe care sunt situate pãdurile respective.”

14. La articolul I punctul 41, articolul 27 va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 27. - Administrarea si gospodãrirea terenurilor forestiere atribuite în conditiile prezentei legi se fac în regim silvic, potrivit legii.”

15. La articolul I punctul 42, alineatele (1), (2), (8) si (9) ale articolului 28 vor avea urmãtorul cuprins:

“Art. 28. - (1) În vederea administrãrii si gospodãririi terenurilor forestiere prevãzute la art. 26, membrii formelor asociative de tip composesorat, obsti de mosneni, obsti de rãzesi, pãduri grãniceresti si altele sau mostenitorii acestora se vor constitui într-o asociatie autorizatã de cãtre judecãtorie, potrivit legii.

(2) În termen de 45 de zile de la data validãrii de cãtre comisie, în conditiile prezentei legi, a cererilor fostilor composesori, mosneni, rãzesi sau, dupã caz, ale mostenitorilor acestora, un comitet ales de adunarea membrilor formei asociative sau mostenitorii acestora cu majoritate simplã va solicita judecãtoriei competente teritorial, pe baza certificãrii dreptului de proprietate sau de mostenire de cãtre comisiile locale, autorizarea formelor asociative.

............................................................................................

(8) Membrii formelor asociative nu pot înstrãina propriile cote-pãrti unor persoane din afara acestora.

(9) Pe raza localitãtilor în care se reconstituie forme asociative, dupã stabilirea suprafetei totale cuvenite acestora, terenurile neatribuite rãmân în proprietatea statului si pot fi date în folosintã consiliului local pânã la limita suprafetei de 200 ha.”

16. La articolul I punctul 43, alineatele (2) si (3) ale articolului 29 vor avea urmãtorul cuprins:

“(2) Centrele eparhiale, protoieriile, mãnãstirile, schiturile, parohiile, filiile, constituite pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafete pânã la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului cãruia îi apartin, recunoscut de lege, dacã acesta a avut în proprietate terenuri forestiere.

(3) Terenurile atribuite potrivit alin. (2) nu vor putea depãsi, cumulat, suprafata avutã în proprietate de fondul bisericesc în judetul în care s-a constituit protoieria, mãnãstirea, schitul, parohia sau filia care depune cerere pentru reconstituire.”

17. La articolul I, dupã punctul 43 se introduce punctul 43¹ cu urmãtorul cuprins:

“43¹. Dupã alineatul (3) al articolului 29 se introduce alineatul (31) cu urmãtorul cuprins:

(31) Structurile de cult prevãzute la alin. (2), care au avut în folosintã sau în înzestrare terenuri cu destinatie forestierã, dobândesc în proprietate suprafete pânã la limita de 30 ha din pãdurile pe care le-au avut în administrare sau în înzestrare.”

18. La articolul I punctul 44, articolul 29¹ va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 29¹. - (1) Pentru cazurile în care o persoanã fizicã sau juridicã solicitã cu înscrisuri reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafatã de teren cu destinatie agricolã pe care în prezent se aflã vegetatie forestierã cuprinsã în fondul forestier national, se va acorda, la cerere, teren agricol sau pãdure.

(2) În situatiile în care o persoanã fizicã sau juridicã solicitã cu acte doveditoare reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafatã de teren forestier pe care în prezent este teren cu destinatie agricolã, se va acorda, la cerere, pãdure sau teren agricol.

(3) În situatiile în care suprafetele prevãzute la alin. (1) si (2) sunt insuficiente se vor acorda despãgubiri, în conditiile legii.

(4) Se excepteazã de la reconstituirea dreptului de proprietate în conditiile alin. (1) si (2) pãdurile înfiintate în cadrul perimetrelor de ameliorare.”

19. La articolul I punctul 45 se abrogã.

20. La articolul I punctul 48 va avea urmãtorul cuprins:

“48. Articolul 39 va avea urmãtorul cuprins:

Art. 39. - (1) Prevederile art. 26-28 se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul pãsunilor si fânetelor ce au apartinut formelor asociative care au detinut astfel de terenuri.

(2) Suprafetele de pãsuni si fânete restituite formelor asociative se compun din cota-parte indivizã a membrilor asociati pe raza unui judet, dar nu mai mult de 10 ha de fiecare titular deposedat.”

21. La articolul II punctul 2, articolul 109 va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 109. - (1) Fapta persoanei fizice care are calitatea de membru al comisiei locale sau judetene de aplicare a prezentei legi de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea sau constituirea, dupã caz, a dreptului de proprietate ori eliberarea titlului de proprietate cãtre persoanele îndreptãtite, precum si eliberarea nejustificatã a titlului de proprietate sau pe baza unor mãrturii despre care a avut cunostintã ca fiind false constituie abuz în serviciu si se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani.

(2) Prefectul, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului si de presedinte al comisiei judetene, va decide sanctionarea primarilor care în exercitarea mandatului lor întârzie sau blocheazã în mod nejustificat aplicarea legii, mergând pânã la suspendarea acestora din functie.”

22. Articolul III va avea urmãtorul cuprins:

“Art. III. - În termen de 45 de zile de la data intrãrii în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgentã, prin hotãrâre a Guvernului se vor reglementa modificãrile si completãrile Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea în posesie a proprietarilor.”

23. Articolul IV se abrogã.

Art. II. - Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificãrile ulterioare si cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se alineatelor si articolelor o nouã numerotare.

Aceastã lege a fost adoptatã de Senat în sedinta din 18 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TÃRÃCILÃ

Aceastã lege a fost adoptatã de Camera Deputatilor în sedinta din 9 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia României.

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,

VIOREL HREBENCIUC

Bucuresti, 17 iunie 2002.

Nr. 400.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si (3) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia României,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se promulgã Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã, si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 14 iunie 2002.

Nr. 555.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 173

din 12 iunie 2002

referitoare la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului

nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã

Curtea Constitutionalã a fost sesizatã, în temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, la data de 22 mai 2002, de 55 de deputati, în vederea declansãrii controlului de constitutionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã.

Potrivit tabelului cuprinzând semnãturile autorilor sesizãrii de neconstitutionalitate, cei 55 de deputati sunt urmãtorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Drãgãnescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu

Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Cãtãlin Micula, Monica Octavia Muscã, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Cãlin Popescu Tãriceanu, Dan Radu Rusanu, Nini Sãpunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costicã Canacheu, Ion Cîrstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzãverde, Paula Maria Ivãnescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoitã, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvãz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Stefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stãnisoarã, Mircea Nicu Toader si Adriean Videanu.

Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constitutionalã sub nr. 2.186 din 22 mai 2002, formând obiectul Dosarului nr. 255A/2002.

Prin aceastã sesizare se solicitã Curtii Constitutionale sã constate cã dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã, sunt neconstitutionale pentru urmãtoarele motive:

I. Dispozitiile Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 modificã o lege organicã, ceea ce contravine art. 114 alin. (1) din Constitutie, potrivit cãruia: “Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice”. Guvernul nu îsi poate aroga aceastã prerogativã atâta timp cât nu a existat urgentã sau caz exceptional. În acest sens se aratã cã ordonanta de urgentã a fost dezbãtutã în anul 2002. Regulamentul de aplicare a fost adoptat de Guvern în data de 17 decembrie 2001. Ordonanta nu a avut nici o aplicare în teritoriu. Asa fiind, nu este posibil ca Guvernul sã reglementeze la nivel de lege si tot el sã reglementeze modul de aplicare a textului.

II. “Potrivit Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, art. I punctul 7, alin. (11), modificat prin Legea de aprobare a ordonantei de urgentã a Guvernului, art. I, punctul 3, prin art. 6 al Legii nr. 1/2000, în noua formulare, se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere si, respectiv, cele agricole”, în sensul cã “la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole se admite proba cu martori, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere aceastã probã este respinsã”. Se considerã cã prin aceastã reglementare s-au creat regimuri juridice distincte si discriminatorii, ceea ce reprezintã o încãlcare a principiului constitutional al egalitãtii cetãtenilor în fata legii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constitutie, dat fiind cã în ambele cazuri este vorba de aceeasi situatie juridicã. De aceea distinctia dintre cele douã tipuri de terenuri este pur tehnicã, fãrã relevantã pe plan juridic. Mai mult decât atât, dispozitiile legate criticate înfrâng prevederile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece “eliminarea probei cu martori, în conditiile în care exproprierea din anii comunismului s-a fãcut în manierã violentã si lipsitã de respect fatã de orice forme juridice”, pune cetãteanul în imposibilitatea de a beneficia de accesul liber la justitie, iar aceastã piedicã în calea recuperãrii drepturilor în justitie nu poate fi acceptatã.

III. “Potrivit Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, art. I pct. 42, aprobat si partial modificat prin Legea de aprobare a ordonantei de urgentã”, se instituie prin lege “o serie de limitãri ale dreptului de dispozitie, prin acte între vii si mortis causa asupra dreptului de proprietate redobândit potrivit prevederilor legii”, dupã cum urmeazã:

1. Prin art. I pct. 42 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 se introduce la art. 28 din Legea nr. 1/2000 alin. (6), conform cãruia “în cazul dizolvãrii formei asociative suprafetele de teren forestier respective revin în proprietatea statului si în folosinta consiliului local respectiv”.

Aceastã prevedere încalcã dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative respective (composesorate, obsti etc.), drept care este recunoscut si reconstituit în urma nationalizãrii abuzive realizate de regimul comunist, iar nu “constituit prin gratia legiuitorului de azi, si de aceea acest legislator nu are dreptul de a restrânge atributele acestui drept de proprietate”. Se sustine cã este vorba de o expropriere care încalcã prevederile art. 41 alin. (3) din Constitutia României, lipsind elementul de utilitate publicã, precum si orice formã de justã si prealabilã despãgubire. Se considerã, de asemenea, cã dispozitia criticatã contravine si prevederilor art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate si ocrotirea proprietãtii private, precum si celor ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventia europeanã a drepturilor omului.

2. Prin dispozitiile art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, introdus prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, care conditioneazã transmiterea mortis causa a dreptului de proprietate de existenta mostenitorilor legali, se încalcã art. 42 din Constitutie, care garanteazã dreptul la mostenire. De asemenea, se încalcã prevederile art. 41 din Constitutie, întrucât se îngrãdeste dreptul de dispozitie al proprietarului în cazul actelor mortis causa.

3. Prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 se introduce în Legea nr. 1/2000 alin. (8) al art. 28, care prevede cã “membrii formelor asociative nu pot înstrãina propriile cote-pãrti unor persoane din afara acestora”. Se considerã cã astfel se încalcã art. 41 alin. (1) din Constitutie, prin “restrângerea abuzivã a dreptului de dispozitie al proprietarului, de aceastã datã în cazul actelor între vii”.

IV. Se considerã cã pct. 1 al art. I din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, prin renuntarea la dispozitia imperativã “a vechiului amplasament”, contravine art. 41 alin. (1) din Constitutie si art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceasta deoarece “nici o ratiune nu existã pentru a împiedica restituirea terenului funciar atunci când acesta existã.

Interpretarea textelor garantând dreptul de proprietate se face prin prisma Rezolutiei 1.123 din aprilie 1997 a Consiliului Europei”. Se sustine, de asemenea, cã se pot acorda despãgubiri numai în lipsa bunului, când acesta si-a schimbat destinatia.

V. Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 are caracter retroactiv, deoarece pânã la aparitia ordonantei comisiile de fond funciar au aprobat cererile proprietarilor în proportie de 90% si o parte din acestia au fost pusi deja în posesie. Întrucât dreptul de proprietate s-a nãscut prin aprobarea cererilor de cãtre comisiile judetene de punere în posesie, revenirea asupra aprobãrilor emise ar perturba grav relatiile de proprietate.

VI. Dispozitiile legale criticate, care fac trimiterea la despãgubiri, contravin prevederilor art. 137 alin. (5) din Constitutie, deoarece nu se indicã sursa de finantare, iar starea economiei face imposibilã plata despãgubirilor.

VII. Pct. 2 al art. I din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 înfrânge principiul liberului acces la justitie. Terenurile forestiere, care au fost ocupate de stat fãrã nici o lege, deci fãrã titlu, în absenta unei legi de trecere în proprietatea statului, “nu pot fi nici înscrisuri emise dupã 1945 care sã urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datând anterior rãzboiului nu sunt recunoscute de comisiile locale”.

VIII. Pct. 6 al art. I din ordonanta mentionatã încalcã dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, cãci, “desi statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv”, nici o dispozitie legalã nu prevede obligarea sa “la plata despãgubirilor pentru viile, livezile, acumulãrile de ape, prin investitiile proprietarului”.

IX. Pct. 11 “încalcã dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluãrii bunului. Reglementarea unor conditii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheazã practic posibilitatea retrocedãrii”.

X. Se apreciazã cã dispozitiile art. I pct. 13 alin. (24) din legea criticatã pentru neconstitutionalitate sunt confuze.

“Nu pot fi atribuite terenuri din proprietatea unor comune altor comune. Nu este o lege de împroprietãrire. Textul va genera conflicte sociale. Dacã statul doreste sã facã împroprietãriri, o poate face din terenurile proprii...”

XI. Autorii considerã cã trecerea în proprietatea publicã a unor terenuri prin legea de retrocedare, iar nu prin expropriere contravine art. 41 din Constitutie.

XII. În fine, se sustine cã dispozitiile legii criticate înfrâng principiul egalitãtii între cetãteni, consfintit la art. 4 din Constitutie, acestea fiind redactate “în spiritul luptei de clasã”.

În concluzie, autorii sesizãrii solicitã sã se constate neconstitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã, pentru încãlcarea prevederilor art. 139 alin. (4) din Constitutie.

În conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicatã, sesizarea de neconstitutionalitate a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al presedintelui Senatului se aratã, în esentã, urmãtoarele:

I. Cu privire la sustinerea cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisã cu încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (1) din Constitutie:

Autorii sesizãrii confundã regimul constitutional al ordonantelor Guvernului, reglementat prin dispozitiile art. 114 din Legea fundamentalã, fãrã sã tinã seama de faptul cã, “pentru ordonanta de urgentã, nu se distinge cãrei categorii de lege - ordinarã sau organicã - apartine reglementarea”; cazurile exceptionale au în vedere relatiile sociale importante care, de regulã, apartin domeniului legii organice, iar în spetã urgenta constã în “necesitatea de a stãvili de îndatã unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate si completate prin dispozitiile Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001”.

II. Cu privire la critica ce vizeazã dispozitiile alin. (11) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se aratã cã administrarea de probe este admisã de lege în raport cu obiectul probator si cu cel dovedit, iar “cetãtenii” nu sunt mijloace de probã. În conceptia legii proba cu înscrisuri este obligatorie, pentru cã existã o evidentã “a suprafetelor forestiere, cadastrale ale acestora, la toate unitãtile si unde existã acte preconcepute, nu se admite proba cu martori, altfel, perturbarea ar fi foarte gravã - asa cum a rezultat din precedenta reglementare care admitea orice mijloc de dovadã”. Se mai aratã cã, de altfel, admisibilitatea unei probe tine de legiferare, iar nu de neconstitutionalitate.

III. Cu privire la critica de neconstitutionalitate referitoare la neconstitutionalitatea limitãrii dreptului de dispozitie prin acte între vii si mortis causa:

Se considerã cã sustinerile autorilor sesizãrii sunt neîntemeiate, deoarece limitele dreptului de dispozitie, impuse prin lege, sunt date de ratiuni istorice, având în vedere cã fostele forme de coproprietate asupra terenurilor forestiere, care îsi au sorgintea în epoca feudalã, “erau depãsite, anacronice si necompatibile cu modurile moderne de sustinere a activitãtii forestiere”, motive pentru care astfel de terenuri nu au fãcut obiectul reglementãrii prin Legea nr. 18/1991. Initial aceste forme de proprietate au avut ca scop ocrotirea intereselor generale si curente ale populatiei din zonã, folosinta fiind perpetuatã prin obiceiul locului, si, prin urmare, se impune sã fie reconstituitã tot folosinta. În aceastã luminã, sustinerile autorilor sesizãrii sunt “antieconomice si perturbatoare a fondului national unic si de domeniul public al pãdurilor”.

IV. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate privind modificarea conceptiei vechiului amplasament, se apreciazã cã sesizarea nu are în vedere realizarea unor investitii importante si variate, cum ar fi sistematizãri, amenajãri, plantatii.

V. Cu privire la criticile referitoare la caracterul retroactiv al dispozitiilor criticate:

Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 nu are caracter retroactiv, deoarece aceasta .pe fondul reglementãrii ei este sub conditie - si anume sub conditia aprobãrii de cãtre Parlament - care o poate respinge sau aproba cu sau fãrã modificãri. Conditia - ca modalitate a actului juridic - se poate realiza fie extinctiv, fie confirmativ, cu efectele corespunzãtoare”.

VI. Referitor la critica privind acordarea de despãgubiri:

Neindicarea sursei de finantare pentru despãgubiri nu constituie un motiv de neconstitutionalitate, deoarece “modalitãtile de rezolvare, fie în naturã, fie în echivalent, se stabilesc prin lege si se executã conform normelor de executare”.

Criticile formulate prin sesizare la pct. VII, VIII, IX, X, XI si XII:

Se considerã cã toate aceste sustineri reprezintã doar nemultumiri cu privire la modul de legiferare, ceea ce, desigur, nu înseamnã neconstitutionalitate.

În punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se sustin, în esentã, urmãtoarele:

I. Referitor la aprecierea autorilor sesizãrii, în sensul cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 încalcã dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie, deoarece modificã o lege organicã:

Prin art. 114 alin. (4) teza întâi din Constitutie legiuitorul constituant care “a abilitat Guvernul sã emitã ordonante de urgentã” nu a definit sintagma «caz exceptiona» aplicabilã acestei situatii, însã Parlamentul si Curtea Constitutionalã au competenta legalã sã aprecizeze cu privire la existenta situatiei exceptionale care a determinat Guvernul sã adopte o ordonantã de urgentã. Prin urmare, Parlamentul poate respinge ordonanta de urgentã emisã cu nerespectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie si, mai mult, poate, dupã caz, sã reglementeze prin lege acel domeniu.

Se aratã cã, în privinta Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, cele douã Camere ale Parlamentului au adoptat Legea pentru aprobarea acestei ordonante.

Cu privire la domeniul de reglementare al ordonantelor de urgentã se aratã cã, potrivit practicii Curtii Constitutionale, “acestea pot reglementa în domeniul legilor organice, dat fiind cazul exceptional care le justificã, spre deosebire de ordonantele simple, emise în temeiul unei legi de abilitare, cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (1)-(3) din legea fundamentalã”. Necesitatea modificãrii urgente a unor prevederi ale Legii nr. 1/2000 a fost impusã de acordurile încheiate de Uniunea Europeanã cu statul român, prin care acesta din urmã si-a asumat obligatia de a finaliza, pânã la sfârsitul anului în curs, procesul de restituire a proprietãtilor agricole si forestiere. Modificãrile introduse în Legea nr. 1/2000 au vizat în principal:

- reglementarea situatiei juridice a terenurilor pe care se aflã bazine piscicole, precum si a terenurilor amenajate ca sere sau plantatii de hamei în functiune, pentru care restituirea se face pe un alt amplasament sau, în conditiile legii, se acordã despãgubiri;

- mãsuri pentru protejarea terenurilor agricole care existau în anul 1945, precum si a celor rezultate ulterior din lucrãri de îmbunãtãtiri funciare;

- reglementarea modalitãtilor de constituire a formelor asociative pentru terenurile forestiere;

- înscrierea unor prevederi referitoare la cazurile în care terenul de pe vechiul amplasament solicitat are o altã destinatie decât cea prevãzutã în actele de proprietate.

Referitor la critica potrivit cãreia “nu este posibil ca Guvernul sã reglementeze la nivel de lege si tot el sã reglementeze modul de aplicare a textului”, se aratã cã Guvernul poate adopta hotãrâri sau ordonante potrivit art. 107 alin. (1) din Constitutie. Guvernul are competentã legislativã numai în temeiul unei legi speciale de abilitare (cu respectarea limitelor si a conditiilor prevãzute de aceasta) sau în situatii exceptionale, potrivit art. 114 alin. (4) din Constitutie.

În ceea ce priveste hotãrârile, acestea se emit pentru organizarea executãrii legilor, în conformitate cu alin. (2) al art. 107 din Legea fundamentalã. Potrivit doctrinei de specialitate, hotãrârea reprezintã actul prin care Guvernul îsi exercitã competenta constitutionalã prevãzutã la art. 101 alin. (1) din Constitutie privind conducerea generalã a administratiei publice si intervine în orice domeniu, ramurã sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competentã materialã generalã.

II. Cu privire la critica ce vizeazã dispozitiile alin. (11) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3):

Referitor la neconstitutionalitatea dispozitiilor alin. (11) al art. 6, se apreciazã cã acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, care garanteazã egalitatea cetãtenilor în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri. Prin continutul lor prevederile acestui articol trebuie interpretate în strânsã legãturã cu dispozitiile art. 4 alin. (2) din Constitutie, care determinã criteriile nediscriminãrii. “Principiul egalitãtii în drepturi, pe de o parte, înseamnã reglementare unitarã si tratament nediscriminatoriu pentru situatii identice, iar, pe de altã parte, presupune un drept la diferentiere.”

Se considerã cã dispozitia legalã criticatã nu contravine prevederilor art. 21 din Constitutie, care consacrã accesul liber la justitie. În concordantã cu dispozitiile acestui articol, oricare persoanã poate înainta autoritãtilor judecãtoresti cereri pentru apãrarea drepturilor, libertãtilor si a intereselor sale legitime. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, procedura de judecatã se stabileste prin lege. Ca urmare, admiterea exclusivã a probelor cu înscrisuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, ca o exceptie de la regula administrãrii probelor în reptul civil, constituie un aspect procedural, care nu împiedicã accesul liber la justitie si nici nu îngrãdeste exercitarea acestui drept.

III. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 28 alin. (6), (7) si (8) din Legea nr. 1/2000, modificat prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001(art. I pct. 42), în raport cu prevederile art. 41 alin. (1)-(3) din Constitutie:

Critica este nefondatã deoarece, potrivit dispozitiilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar potrivit dispozitiilor alin. (6) al aceluiasi articol, dreptul de proprietate obligã proprietarul la respectarea sarcinilor care îi revin, potrivit legii.

Se considerã cã, din interpretarea sistematicã a prevederilor art. 26 si ale art. 28 alin. (1) din actul normativ contestat, în vederea administrãrii si exploatãrii terenurilor cu vegetatie forestierã care au fãcut parte din forme asociative de proprietate (de tipul composesorate, obsti de mosneni în devãlmãsie, obsti rãzesesti nedivizate, pãduri grãniceresti, pãduri comunale provenite din pãduri grãniceresti) restituite fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, acestia se vor constitui în asociatii autorizate. O asemenea reglementare corespunde situatiei juridice anterioare desproprietãririi.

Referitor la sustinerea potrivit cãreia “alin. (8) al art. 28… restrânge abuziv dreptul de dispozitie al proprietarului”, se apreciazã cã, în realitate, acest atribut al dreptului de proprietate existã, tinând seama cã proprietarul, care este membru al unei asociatii constituite în vederea administrãrii si exploatãrii terenurilor cu vegetatie forestierã, poate sã înstrãineze cota sa parte fie cãtre asociatie, fie cãtre membrii acesteia. Printre cele mai importante obligatii constitutionale ale statului, prevãzute la art. 134 alin. (2) lit. b) si e), se numãrã cele de a proteja interesul public national si de a reface si ocroti mediul înconjurãtor, precum si de a mentine echilibrul ecologic. Având în vedere aceste argumente, legiuitorul, în scopul satisfacerii interesului public general, a reglementat conditii speciale privind transmiterea cotelor-pãrti ale proprietarilor de terenuri cu vegetatie forestierã, precum si conditii cu privire la terenurile cu vegetatie forestierã aferente formelor asociative care se dizolvã.

Se mai aratã cã, potrivit prevederilor art. 1 paragraful 1 teza întâi din Protocolul aditional la Conventia europeanã a drepturilor omului, statele pot adopta acele legi pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general, astfel încât dispozitiile legale criticate nu contravin acestor norme internationale.

IV. Privitor la critica dispozitiilor art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, prin care s-a modificat alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 1/2000, se aratã cã, având în vedere continutul acestui alineat, interpretat sistematic cu celelalte prevederi ale legii, nu poate fi primitã sustinerea potrivit cãreia “abdicarea de la dispozitia imperativã a «vechiului amplasament» încalcã dreptul de proprietate”. Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente constituie unul dintre principiile de bazã ale legii. “Astfel, redarea terenurilor agricole sau forestiere, cu respectarea configuratiei si a amplasamentului fiecãruia, constituie regula în aceastã materie. Prin exceptie, acolo unde acest lucru nu este posibil, se recurge la solutii subsidiare, precum acordarea de teren pe alte amplasamente sau, dupã caz, de despãgubiri bãnesti, model utilizat si în alte state si recomandat de forurile Uniunii Europene.”

Astfel, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constitutie si nici prevederilor art. 1 din Protocolul aditional la Conventia europeanã a drepturilor omului, întrucât nu contine dispozitii care sã aducã atingere dreptului de proprietate.

V. Cu privire la critica de neconstitutionalitate bazatã pe caracterul retroactiv al legii, se apreciazã cã dispozitiile legale criticate nu imprimã un caracter retroactiv acestor reglementãri, în sensul dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. Este de observat cã cele mai multe modificãri au caracterul unei interpretãri general-obligatorii, modificãri aduse pentru a stãvili conflictele de interpretare produse sau posibile, iar completãrile urmãresc acoperirea unor situatii nereglementate legal si sunt aplicabile numai pentru viitor.

VI. Cu privire la critica referitoare la acordarea de despãgubiri, se aratã cã din analiza criticii formulate rezultã cã autorii sesizãrii nu indicã textul de lege care ar contraveni dispozitiilor art. 137 alin. (5) din Constitutie si, de altfel, nici nu motiveazã sustinerea, ceea ce este contrar prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicatã. Totusi, luând în considerare cã în lege a fost prevãzutã, ca exceptie, acordarea de despãgubiri acolo unde nu va fi posibilã reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, presedintele Camerei Deputatilor a considerat cã este cazul sã rãspundã pe fond si acestei obiectii. Potrivit alin. (5) al art. 137 din legea fundamentalã, “nici o cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finantare”. În acest sens, prin art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificatã si completatã, a fost abilitat Guvernul, responsabil cu administrarea resurselor financiare ale statului, sã stabileascã, prin hotãrâre, sursele financiare si modalitãtile de platã cãtre fostii proprietari, motiv pentru care acest punct din sesizarea de neconstitutionalitate nu este întemeiat.

VII. În ceea ce priveste critica vizând dispozitiile cuprinse la pct. 2 al art. I din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, se sustine cã modificãrile aduse de acest text nu prezintã nici o relevantã juridicã fatã de principiul constitutional al accesului liber la justitie, nefiind concludent în solutionarea obiectiei.

VIII. Cu referire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor pct. 6 al art. I din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, se sustine cã dispozitiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, modificate prin art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, prevãd recuperarea de la noii proprietari a contravalorii investitiilor functionale neamortizate integral, dacã acestora li s-au retrocedat terenuri cu asemenea investitii. Aceastã dispozitie nu contravine principiului constitutional al protectiei proprietãtii private, deoarece din interpretarea sistematicã a dispozitiilor art. 41 alin. (1) teza a doua, corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi si ale alin. (6) din Legea fundamentalã, rezultã cã proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular, cã limitele si continutul dreptului de proprietate obligã la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului. Examinând dispozitiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin mentionata ordonantã de urgentã a Guvernului, rezultã cã achitarea contravalorii investitiilor se face dacã sunt îndeplinite douã conditii cumulative: existenta unei investitii functionale si neamortizarea investitiei.

Statul, care are obligatia de a respecta îndatoririle înscrise în art. 134 alin. (2) din Constitutie, a urmãrit crearea unor situatii juridice echitabile, nediscriminatorii, care, pe de o parte, sã nu conducã la îmbogãtirea fãrã just temei a proprietarilor repusi în drept si, pe de altã parte, sã asigure amortizarea investitiei functionale efectuate.

IX. Referitor la critica formulatã la pct. 11 se aratã cã din analiza dispozitiilor pct. 11 al art. I din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 rezultã cã în cadrul acestuia se modificã alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 1/2000, în sensul eliberãrii cãtre fostele forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestierã a unui singur titlu de proprietate. Aceste dispozitii nu sunt contrare prevederilor art. 41 din Constitutie, dar nici nu sunt concludente în solutionarea sesizãrii.

X. Cu privire la critica de neconstitutionalitate formulatã la pct X presedintele Camerei Deputatilor considerã cã autorii acesteia nu invocã textele constitutionale încãlcate, ceea ce contravine prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicatã. Potrivit dispozitiilor acestui articol, orice sesizare trebuie motivatã. Având în vedere caracterul imperativ al textului, încãlcarea prevederilor sale are drept consecintã imposibilitatea exercitãrii controlului de constitutionalitate. În acest sens este si practica jurisdictionalã a Curtii Constitutionale, dupã cum rezultã din Decizia nr. 392/1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.

În punctul de vedere al Guvernului se sustin, în esentã, urmãtoarele:

I. Cu privire la sustinerea cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisã cu încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (1) din Constitutie, se aratã cã modificarea Legii nr. 1/2000, lege organicã, printr-o ordonantã de urgentã nu contravine prevederilor constitutionale ale art. 114 alin. (1), întrucât aceastã restrictie de reglementare se referã doar la “ordonantele simple”, or, obiectul criticii de neconstitutionalitate îl formeazã o ordonantã de urgentã. În acest sens este invocatã si jurisprudenta Curtii Constitutionale. În ceea ce priveste cazul exceptional care a motivat adoptarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, se apreciazã cã acesta se justificã prin necesitatea adoptãrii unor solutii legislative noi, care sã asigure urgentarea procesului de reconstituire si de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urmã, a cunoscut numeroase distorsiuni si întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet si inadecvat realitãtilor economico-sociale al reglementãrii din acest domeniu.

II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate ce vizeazã dispozitiile alin. (11) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se sustine cã aceste dispozitii nu stabilesc privilegii sau discriminãri pe criteriile prevãzute la art. 4 alin. (2) din Constitutie si, prin urmare, nu sunt contrare principiului egalitãtii în drepturi. “Acest principiu constitutional nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sã adopte solutii diferite pentru situatii distincte, în mãsura în care aceste prevederi sunt aplicabile, fãrã discriminare, tuturor subiectelor de drept în aceeasi situatie.” În acest sens este invocatã si jurisprudenta Curtii Constitutionale.

III. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. (6), (7) si (8) din Legea nr. 1/2000, modificat prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), se apreciazã cã art. 28 alin. (6), (7) si (8) din Legea nr. 1/2000, asa cum a fost modificat prin art. I pct. 42 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, si art. I pct. 15 din legea pentru aprobarea acesteia nu încalcã dreptul de proprietate si nici dreptul la mostenire. Se sustine cã la evaluarea situatiei formelor asociative la care se referã Legea nr. 1/2000 trebuie sã se tinã seama de statutul lor special, pentru cã terenurile detinute în proprietatea indivizã a colectivitãtilor locale erau exploatate de acestia cu respectarea unor drepturi si obligatii specifice. În prezent dreptul de proprietate al membrilor acestor forme asociative, astfel cum a fost reconstituit, existã numai în continutul si limitele stabilite de acest act normativ, în acord cu dispozitiile art. 41 alin. (1) din Constitutie. Astfel art. 27 din Legea nr. 1/2000, în forma sa initialã, relevã intentia legiuitorului de a retroceda terenurile membrilor fostelor asociatii sau mostenitorilor acestora, cu respectarea drepturilor si obligatiilor pe care acestia le aveau si înainte de exproprierea terenurilor.

În plus, potrivit art. 28 alin. (1) din aceeasi lege, tot în forma initialã, persoanele îndreptãtite urmau sã se constituie, în baza aceleiasi legi, în formele asociative initiale. În acest sens se face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 237/1999.

Este nefondatã si critica privind inadmisibilitatea indiviziunii fortate si perpetue, deoarece ar reprezenta o îngrãdire nejustificatã a dreptului de proprietate sau a celui de mostenire, întrucât este vorba doar de o altã modalitate de exercitare a lor, dat fiind caracterul special al formei de proprietate la care se referã textul.

Se mai aratã cã persoanele care dobândesc, prin reconstituire sau constituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu pot invoca garantarea constitutionalã a acestui drept câtã vreme ei nu sunt titulari ai dreptului si deci nu poate fi vorba de o expropriere care sã încalce dispozitiile art. 41 alin. (3) din Constitutie. În acest sens este invocatã si jurisprudenta Curtii Constitutionale.

IV. Privitor la critica dispozitiilor art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 se aratã cã sustinerea autorilor sesizãrii este nefondatã, deoarece din continutul textului criticat rezultã faptul cã regula o reprezintã reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, doar în cazul în care terenurile nu sunt libere se recurge la celelalte mijloace puse la dispozitie de lege. Pe de altã parte, persoana care solicitã reconstituirea dreptului de proprietate nu are calitatea de titular al acestui drept în momentul depunerii cererii de reconstituire si, pe cale de consecintã, nu pot fi invocate dispozitiile constitutionale privind ocrotirea proprietãtii câtã vreme calitatea de proprietar nu existã, aceasta urmând sã se nascã ulterior, dupã aplicarea legii.

V. În ceea ce priveste critica referitoare la caracterul retroactiv al Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, se considerã cã dispozitiile cuprinse în acest act normativ nu încalcã principiul neretroactivitãtii legii, deoarece acestea urmeazã sã se aplice unor raporturi juridice care se aflã în desfãsurare.

VI. Referitor la critica privind acordarea de despãgubiri, critica, raportatã la dispozitiile art. 137 alin. (5) din Constitutie, prin aceea cã nu se indicã sursa de finantare, este nefondatã, deoarece la art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificat prin art. I pct. 49 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, se prevede faptul cã prin hotãrâre a Guvernului se vor stabili sursele financiare si modalitãtile de platã cãtre fostii proprietari.

VII. În ceea ce priveste neconstitutionalitatea dispozitiilor art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, se considerã cã nu poate fi stabilitã nici o legãturã între prevederile cuprinse la articolul criticat si cele ale art. 21 din Constitutie, privind accesul liber la justitie, critica fiind, sub acest aspect, nefondatã.

Cu privire la pct. VIII, IX, X si XI din sesizare, se apreciazã cã aceste sustineri sunt confuz redactate, nerezultând cu claritate în ce fel sunt încãlcate prevederile Constitutiei, controlul de constitutionalitate neputând fi, astfel, exercitat.

În final Guvernul considerã cã dispozitiile art. I pct. 7 din ordonanta de urgentã, modificate prin art. I pct. 3 din Legea de aprobare, nu încalcã art. 4 din Constitutie, întrucât prin aceste dispozitii nu se stabilesc privilegii sau discriminãri ale cetãtenilor pe criteriile prevãzute în aceste prevederi constitutionale.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispozitiile Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmãtoarele:

Curtea a fost legal sesizatã si este competentã sã se pronunte asupra sesizãrii de neconstitutionalitate.

Potrivit dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 2, 12 si 17 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constitutionalã exercitã controlul de constitutionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres si limitativ determinate, printre care figureazã si un numãr de cel putin 50 de deputati.

Prin sesizare sunt vizate trei categorii de aspecte, dupã cum urmeazã:

I. Încãlcarea dispozitiilor constitutionale prevãzute la art. 114 alin. (1) din Constitutie, referitoare la delegarea legislativã, prin adoptarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legi nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã.

II. Neconstitutionalitatea unor dispozitii originare ale Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 sau a unor modificãri si completãri ale acesteia, cuprinse în Legea de aprobare a ordonantei.

III. Formulãri generale, prin care, de exemplu, se enuntã doar cã Legea de aprobare a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 este contrarã dispozitiilor art. 139 alin. (4) din Constitutie.

Examinând aceste categorii de critici, Curtea constatã:

I. Cu privire la critica referitoare la încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (1) din Constitutie prin adoptarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, care reglementeazã în domeniul rezervat legilor organice:

Analizând dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie, potrivit cãrora “Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice”, Curtea observã cã adoptarea de cãtre Guvern a ordonantelor de urgentã nu este reglementatã de aceste dispozitii, ci de cele ale alin. (4) al aceluiasi articol. Asadar interdictia constitutionalã prevãzutã la alin. (1) al art. 114 din Constitutie nu se aplicã si ordonantelor de urgentã. Prevederile alin. (4) al art. 114 din Constitutie nu instituie restrictii cu privire la domeniile în care pot fi emise ordonante de urgentã.

Autorii sesizãrii sustin, de asemenea, cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 este neconstitutionalã, întrucât la data adoptãrii sale nu au existat cazul exceptional si urgenta, elemente necesare pentru emiterea unei ordonante de urgentã. În sprijinul acestei afirmatii se aduc si unele argumente cu caracter politic, exprimând, tot astfel, unele temeri sau rezerve privind consecintele situatiei semnalate. Asa, de pildã, se afirmã cã scopul ordonantei a fost acela de “a bloca retrocedarea proprietãtii funciare”, cã .ordonanta nu a avut nici o aplicare în teritoriu” si, în fine, cã, .dacã legea este promulgatã, Regulamentul va trebui modificat din nou.

Retrocedarea va fi mult întârziatã cu consecinte grave asupra fondului forestier”.

În conformitate cu dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie, “În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentã. Acestea intrã în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se aflã în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu”.

Potrivit acestor dispozitii constitutionale ordonanta de urgentã trebuie sã îndeplineascã, cumulativ, douã conditii, si anume sã fie emisã în cazuri exceptionale, iar mãsurile adoptate sã prezinte caracter de urgentã. Continutul notiunii de caz exceptional nu este precizat expres de Constitutie, însã în jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant cã “Prin cazuri exceptionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constitutie, se întelege acele situatii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecintã, dacã legiuitorul nu a instituit o normã specificã unei circumstante exceptionale, ar fi contrar însesi vointei acestuia, ca regulile existente sã fie aplicate cazurilor exceptionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constitutie. Având în vedere acestea, interesul public lezat de caracterul anormal si excesiv al cazurilor exceptionale justificã interventia Guvernului pe calea ordonantei de urgentã, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutie. De aceea, o astfel de mãsurã se poate fundamenta numai pe necesitatea si urgenta reglementãrii unei situatii care, datoritã circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public” (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Tot astfel Curtea Constitutionalã a subliniat caracterul obiectiv al cazului exceptional, în sensul cã existenta sa “nu depinde de vointa Guvernului, care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sã reactioneze prompt pentru apãrarea unui interes public, pe calea ordonantei de urgentã”, ci depinde de existenta unor împrejurãri care sã justifice cazul exceptional, iar urgenta reglementãrii trebuie sã rezulte din Nota de fundamentare a ordonantei de urgentã sau din justificãrile prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonantei de urgentã (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Consecventã jurisprudentei sale, Curtea, examinând Nota de fundamentare a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, constatã cã Guvernul a avut în vedere faptul cã în procesul de aplicare a Legii nr. 1/2000 “s-au constatat deficiente si disfunctionalitãti care s-au reflectat în realizãrile obtinute” si cã se impune “urgentarea realizãrii mãsurilor privind retrocedarea terenurilor agricole si a celor forestiere persoanelor fizice si persoanelor juridice îndreptãtite”. Asa cum rezultã din stenograma dezbaterilor asupra proiectului Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, în Plenul Camerei Deputatilor (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 30 din 16 martie 2002), unii dintre deputatii care au participat la dezbaterea si adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 s-au referit la faptul cã aceastã ordonantã a avut menirea “sã deblocheze” aplicarea Legii nr. 1/2000, corectând sau completând în acest scop unele prevederi ale acestei legi.

În punctul de vedere transmis Curtii Constitutionale presedintele Senatului considerã cã urgenta care a determinat emiterea ordonantei constã în “necesitatea de a stãvili de îndatã unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate si completate prin Ordonanta de urgentã nr. 102/2001”.

În aceeasi ordine de idei, în punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se aratã urmãtoarele:

“Potrivit acordurilor încheiate cu Uniunea Europeanã, statul român si-a asumat obligatia de a finaliza, pânã la sfârsitul anului în curs, procesul de restituire a proprietãtilor agricole si forestiere. Având în vedere acest aspect si materialul documentar care a stat la baza emiterii Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, rezultã necesitatea modificãrii, fãrã întârziere, a acelor prevederi ale Legii nr. 1/2000 care au condus la o aplicare neunitarã a reglementãrilor continute”.

În fine, Guvernul, referindu-se la acelasi aspect, aratã cã, “În ceea ce priveste cazul exceptional care a impus emiterea Ordonantei de urgentã nr. 102/2001”, acesta constã în necesitatea adoptãrii unor solutii legislative noi, care sã asigure urgentarea procesului de reconstituire si de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urmã, a cunoscut numeroase distorsiuni si întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet si inadecvat realitãtilor economico-sociale al reglementãrilor din acest domeniu”.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea Constitutionalã constatã cã împrejurãrile concrete avute în vedere de initiatorul Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 reprezentau un “caz exceptional”, care impunea mãsuri cu caracter de urgentã, în scopul finalizãrii procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere. Curtea Constitutionalã observã, de asemenea, cã aprecierea interesului public nu trebuie fãcutã în raport cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonantei de urgentã, ci cu data emiterii acesteia.

Astfel fiind, Curtea constatã cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisã cu respectarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie.

II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, Curtea retine urmãtoarele:

1. Referitor la constitutionalitatea art. I pct. 3 din Legea de aprobare a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001:

Art. I pct. 3 din lege prevede “La articolul I punctul 7, alineatul (11) al articolului 6 (din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001) va avea urmãtorul cuprins:

«(11) La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, carte funciarã, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa agricolã de productie, registrul agricol, evidentele cooperativei agricole de productie, ale amenajamentelor silvice si pastorale, precum si alte înscrisuri, cu datã certã din perioada respectivã.»”

Autorii sesizãrii criticã noua formã a alin. (11) al articolului 6 din Legea nr. 1/2000, redatã mai sus, care a introdus prevederea cã la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri, cu datã certã, din perioada respectivã, considerând cã prin aceastã prevedere “se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere si, respectiv, cele agricole”, în sensul cã, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole se admite proba cu martori, în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere aceastã probã este respinsã. În opinia autorilor sesizãrii aceastã dispozitie legalã încalcã atât prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãtenilor în fata legii, cât si pe cele ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie.

Examinând aceastã criticã, Curtea constatã cã reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor si raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.

Pe de altã parte, Curtea nu poate retine nici înfrângerea principiului constitutional al egalitãtii cetãtenilor. Cele douã ipoteze ale reconstituirii dreptului de proprietate nu vizeazã situatii identice, deoarece existã numeroase si importante diferente între regimul juridic al terenurilor agricole si al celor forestiere (de exemplu: modul în care au intrat în patrimoniul statului sau, dupã caz, în proprietatea fostelor cooperative agricole de productie, persoanele cãrora le-au putut apartine anterior si, ca urmare, cu privire la beneficiarii reconstituirii, particularitãtile economice si sociale ale terenurilor etc.). Astfel terenurile agricole au intrat, cu sau fãrã titlu, în proprietatea statului sau a co- operativelor de productie, iar ulterior, în decursul timpului, unele dintre acestea au fãcut obiectul unor schimburi impuse de acte de comasare, au fost transmise în administrarea unor unitãti de stat sau în folosinta unor organizatii obstesti ori a unor unitãti cooperatiste; o parte dintre aceste terenuri si-au schimbat de-a lungul timpului categoria de folosintã, de exemplu: prin includerea în perimetrul construibil al localitãtilor si atribuirea lor pentru constructii civile sau industriale; altele au fãcut obiectul unor importante investitii etc. Aceastã stare de fapt, existentã la momentul adoptãrii Legii fondului funciar nr. 18/1991, a impus ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate sã se prevadã printre mijloacele de probã si proba cu martori, tocmai în scopul identificãrii suprafetelor de teren si a fostilor proprietari. Or, dispozitia criticatã vizeazã o altã situatie, aceea a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

Curtea Constitutionalã a stabilit, de altfel, printr-o jurisprudentã constantã, cã legiuitorul este îndreptãtit sã adopte solutii diferite pentru situatii ce se deosebesc între ele, în mãsura în care prevederile legale se aplicã, fãrã nici o discriminare, tuturor celor aflati în aceeasi situatie. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, s-a statuat cã: “principiul egalitãtii în drepturi a cetãtenilor implicã un tratament egal pentru situatii identice sau similare si nicidecum acelasi tratament pentru situatii diferite. Uniformitatea este, de aceea, contrarã egalitãtii în drepturi, care implicã dreptul la diferentiere pentru situatii care, prin natura lor nu sunt identice.”

2. Referitor la constitutionalitatea art. I pct. 42 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, prin care la art. 28 din Legea nr. 1/2000 s-au introdus noile alineate criticate, (6) si (7), precum si la constitutionalitatea art. I pct. 15 din legea criticatã, prin care s-a modificat art. I pct. 42 alin. (8) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, punct prin care s-a introdus noul alin. (8) la art. 28 din Legea nr. 1/2000.

Prevederile criticate au urmãtorul cuprins: «La articolul 28, ... se introduc alineatele (6)-(9), astfel:

“(6) În cazul dizolvãrii formei asociative suprafetele de teren forestier respective revin în proprietatea statului si în folosinta consiliului local respectiv.

(7) În situatia în care nu vor exista mostenitori legali ai membrilor formelor asociative înfiintate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului si în folosinta consiliului local respectiv.

(8) Membrii formelor asociative nu pot înstrãina propriile cote-pãrti unor persoane din afara acestora.

(9) [...]”»

Cu privire la alin. (6) al art. 28 din lege autorii sesizãrii sustin cã, prevãzând revenirea terenurilor forestiere în proprietatea statului sau în cea a consiliului local, în cazul dizolvãrii aceste dispozitii încalcã dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative. În opinia autorilor sesizãrii dreptul de proprietate nu este constituit prin “gratia legiuitorului de azi”, ci el este “recunoscut si reconstituit în urmanationalizãrii abuzive realizate de regimul comunist”. De aceea revenirea terenurilor în proprietatea statului în aceastã manierã, este asimilatã cu o expropriere ce nu îndeplineste conditiile prevãzute de art. 41 alin. (3) din Constitutie (utilitatea publicã, justa si prealabila despãgubire), încãlcând totodatã si art. 41 alin. (1) si (2) din Legea fundamentalã, referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate. Aceastã reglementare încalcã, de asemenea, si prevederile art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, cu referire la protectia proprietãtii.

Referitor la prevederile alin. (7) al art. 28 din lege, se sustine cã acestea încalcã atât dispozitiile art. 42 din Constitutie, care garanteazã dreptul la mostenire, cât si pe cele ale art. 41, întrucât îngrãdeste dreptul de dispozitie.

Dispozitiile alin. (8) al aceluiasi articol, în opinia autorilor sesizãrii, reprezintã .o încãlcare a art. 41 alin. (1) din Constitutie, prin restrângerea abuzivã a dreptului de dispozitie al proprietarului, de aceastã datã în cazul actelor între vii”.

În examinarea constitutionalitãtii acestor texte de lege Curtea porneste de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai existã de foarte multã vreme în sistemul juridic al tãrii noastre.

Independent de chestiunile de oportunitate ce au determinat alegerea de cãtre legiuitor a unei forme neobisnuite de reglementare, prin readucerea în viata socialã a unor forme strãvechi de organizare, nu poate fi contestatã legitimitatea vointei acestuia si nici constitutionalitatea regimului juridic astfel amenajat. Este cazul unei forme de proprietate ce renaste, prin reconstituirea sa preexistentã, cu modalitãtile legale mai sus arãtate, modalitãti care, dacã n-ar fi vorba despre o organizare traditionalã (care si-a dovedit viabilitatea în decursul istoriei), singularã si exceptionalã, ar putea suscita dubii de constitutionalitate. Din faptul cã aceastã formã arhaicã este o modalitate sui generis de proprietate rezultã si cã, în ipoteza în care Curtea Constitutionalã ar considera cã “modalitãtile” amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea altã solutie decât sã aducã în circuitul civil general terenurile restituite în cadrul formelor asociative, rupând indiviziunea si caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafetele respective un regim juridic ce nu a existat în trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea înlocuirii unui membru al asociatiei, ca efect al vointei proprietarului unei cote-pãrti, vointã exprimatã prin act între vii ori prin testament, ar avea acelasi efect: desfiintarea proprietãtii indivize, fortate si perpetue, o proprietate care nu cuprinde, în sine, nimic neconstitutional. În acelasi sens a statuat Curtea Constitutionalã prin Decizia nr. 237 din 27 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000: “Proprietatea comunã, sub toate formele pe care sistemul juridic românesc le cunoaste, inclusiv atunci când îmbracã forma «indiviziunii fortate si perpetue» la care se referã legea supusã controlului de constitutionalitate, nu este o formã de proprietate al cãrei exercitiu ar fi supus unor îngrãdiri. Indiviziunea, ca formã a proprietãtii comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu continutul acestuia, si anume prerogativele pe care le conferã. Atunci când existã diferente între formele de proprietate comunã ori între acestea si proprietatea exclusivã, în ceea ce priveste exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferente corespund particularitãtilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrãdiri ale exercitiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referã art. 49 din Constitutie, potrivit cãruia o restrângere poate fi fãcutã numai dacã se impune, dupã caz, pentru apãrarea sigurantei nationale, a ordinii, a sãnãtãtii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertãtilor cetãtenilor, desfãsurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitãti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

A admite cã indiviziunea fortatã si perpetuã - de pildã cea asupra pãrtilor comune ale unei constructii de locuit, cuprinzând apartamente aflate în proprietatea unor persoane diferite - este inadmisibilã, deoarece reprezintã o îngrãdire perpetuã si nejustificatã a exercitiului dreptului de proprietate, înseamnã a nu tine seama de existenta, în practicã, a numeroase ipoteze în care o asemenea formã de proprietate comunã corespunde naturii bunului si, câteodatã, unei declaratii a legii.”

Regimul juridic al coproprietãtii fortate si perpetue presupune numai o altã modalitate de exercitare a dreptului de proprietate sau a celui de mostenire.

În conceptia legiuitorului reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafetelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de cãtre stat, în proprietatea comunã a formelor asociative enumerate nu poate fi conceputã decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmeazã sã aibã configurarea, prerogativele si, în general, regimul juridic avute din epoca respectivã. Aceastã conceptie apare în chip evident dacã ne raportãm la forma originarã a art. 27 din Legea nr. 1/2000, text potrivit cãruia “Exploatarea terenurilor forestiere prevãzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislatia statului român în perioada anilor 1921-1940”.

În aceste conditii regimul juridic al proprietãtii privind terenurile forestiere restituite fostilor proprietari, în cadrul formelor asociative mentionate, este determinat de legiuitor, în mod special, în considerarea particularitãtilor economice si sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului.

În alti termeni, dreptul de proprietate renaste în favoarea fostilor proprietari sau a mostenitorilor acestora, în conditiile imperativ stabilite de legiuitor, fãrã ca regimul astfel reglementat sã reprezinte o abatere de la principiile constitutionale privind ocrotirea proprietãtii private. Aceste particularitãti cuprind anumite limitãri ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul cã acest drept poartã asupra unei proprietãti aflate într-o perpetuã indiviziune fortatã; bunurile respective sunt administrate si exploatate exclusiv în formele asociative prevãzute de lege, corespunzãtor situatiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.

La fel ca în cazul oricãror restituiri de bunuri, fostii proprietari urmeazã, de regulã, sã fie despãgubiti integral, dar nu se poate admite ca ei sã dobândeascã mai multe drep- turi decât cele pe care le-au avut anterior.

În cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, cãtre persoanele îndreptãtite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, urmãtoarele particularitãti:

- suprafetele forestiere se restituie celor îndreptãtiti, în proprietate comunã, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din legea criticatã, în vederea administrãrii si exploatãrii terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial si îsi desfãsoarã activitatea cu sprijinul si sub controlul organizatiilor din sistemul silvic;

- înstrãinarea de cãtre titulari a cotei-pãrti din proprietate nu se poate face cãtre persoane din afara acesteia.

Transmiterea mortis causa a acestei cote-pãrti poate fi fãcutã numai prin mostenire legalã;

- în cazul în care înceteazã existenta asociatiei, terenurile respective revin în proprietatea statului si în folosinta consiliului local.

Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comunã în indiviziune fortatã si perpetuã, sub conditia exploatãrii terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - si cu respectarea regimului silvic.

Limitele si continutul acestui drept au fost stabilite în acord cu dispozitiile art. 41 alin. (1) din Constitutie, potrivit cãrora: “Dreptul de proprietate, precum si creantele statului sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.” Astfel, aceste reglementãri nu contravin principiului ocrotirii egale a proprietãtii private, indiferent de titular, consacrat la art. 41 alin. (2) din Constitutie.

În ceea ce priveste sustinerile autorilor sesizãrii, referitoare la limitele dreptului statului de a stabili regimul juridic al dreptului de proprietate reconstituit în favoarea fostilor proprietari, ele urmeazã, de asemenea, sã fie respinse. Într-adevãr, în legãturã cu acest aspect Curtea s-a mai pronuntat, statuând urmãtoarele: “Chiar dacã nationalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat nastere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzãtoare prevederilor Constitutiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementãrilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrãrii în vigoare a acesteia, independent de modificãrile aduse regimului juridic al proprietãtii. Asa fiind, […] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naste în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea si ocrotirea proprietãtii, potrivit art. 41 din Constitutie, se aplicã numai dupã reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate” (Decizia Curtii Constitutionale nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998).

Este, de asemenea, neîntemeiatã critica potrivit cãreia revenirea terenurilor în proprietatea statului, în cazul dizolvãrii, ar echivala cu o expropriere fãcutã prin încãlcarea prevederilor Constitutiei. În realitate, dreptul asupra terenurilor la care se referã reglementarea fiind conditionat de existenta formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevãzut de lege.

Curtea constatã cã este nefondatã si critica privind violarea art. 42 din Constitutie referitor la garantarea dreptului la mostenire, deoarece legea este aceea care stabileste formele de mostenire, iar în spetã reglementarea dreptului la mostenire este fãcutã în considerarea regimului juridic special al acestei forme asociative.

3. Referitor la constitutionalitatea pct. 1 al art. I din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001:

Autorii sesizãrii considerã cã aceste dispozitii, potrivit cãrora “În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face de regulã pe vechile amplasamente, dacã acestea sunt libere”, sunt neconstitutionale, deoarece contravin art. 41 alin. (1) din Constitutie si art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale.

Curtea retine însã cã dispozitiile criticate prevãd, ca principiu general, criteriul de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în toate cazurile în care aplicarea acestuia este posibilã. Prin urmare, este nefondatã sustinerea cã actul normativ criticat “a abdicat de la dispozitia imperativã a «vechiului amplasament»”.

4. Referitor la critica privind caracterul retroactiv al ordonantei de urgentã supuse controlului de constitutionalitate, Curtea constatã cã autorii sesizãrii nu au indicat care anume dintre dispozitiile criticate retroactiveazã, ci se referã doar la faptul cã dreptul de proprietate s-a nãscut prin aprobarea cererii de cãtre comisia judeteanã de punere în posesie, iar revenirea asupra acestor aprobãri ar fi sã perturbe grav relatiile de proprietate. Or, aceastã simplã afirmatie nu îngãduie verificarea criticii de neconstitutionalitate. Chiar examinând textul ordonantei, Curtea constatã cã nu rezultã cã aceasta are caracter retroactiv. Dimpotrivã, aplicarea retroactivã este exclusã, potrivit art. 61 din ordonanta de urgentã criticatã, asa cum a fost modificat prin legea de aprobare, articol care are urmãtoarea redactare:

“(1) În situatia în care anumite suprafete sunt revendicate de 2 solicitanti, dintre care unul este proprietarul deposedat prin mãsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost împroprietãritã cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativã sau de stat, se va restitui în naturã ambilor solicitanti, în limita resurselor de teren existente.

(2) În cazul în care resursele sunt insuficiente se va atribui în naturã teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despãgubit în conditiile legii.

(3) În cazul lipsei resurselor se acordã despãgubiri, potrivit legii, ambilor proprietari.

(4) Aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) nu poate afecta drepturile dobândite în conditiile art. 2 alin. (2).”

În alte cazuri, în care ar fi vorba despre o revenire asupra unor situatii juridice deja consolidate, textele au în vedere reglementãri existente în Legea fondului funciar la data când acele situatii s-au produs; este, de pildã, cazul prevederilor art. I pct. 15 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, cãruia îi corespund prevederile art. 34 alin. 2 si 3 din Legea nr. 18/1991, în forma primarã a legii, si ale art. 35 alin. 2 si 3 din lege, dupã modificarea adusã prin Legea nr. 169/1997. Pentru celelalte prevederi ale ordonantei de urgentã nimic nu îndreptãteste, în lipsa unor prevederi exprese si explicite, ideea cã aplicarea lor ar urma sã se facã retroactiv. Aceasta înseamnã cã modificãrile si completãrile aduse Legii nr. 1/2000 prin ordonanta de urgentã mentionatã urmau - ori urmeazã încã - sã se aplice numai din momentul intrãrii în vigoare a ordonantei, pentru actele ori operatiile anterioare functionând principiul tempus regit actum.

5. Referitor la reglementarea acordãrii despãgubirilor, care încalcã dispozitiile art. 137 alin. (5) din Constitutie, întrucât “nu se indicã sursa de finantare”, iar starea economiei face imposibilã plata despãgubirilor”, Curtea retine cã neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar textele acelei legi, nu reprezintã nemijlocit un motiv de neconstitutionalitate, deoarece în textul Constitutiei se vorbeste numai despre stabilirea sursei de finantare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicãrii în lege a sursei respective; pe de altã parte, o asemenea precizare existã totusi la art. I pct. 49 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, prin care în textul art. 40 din Legea nr. 1/2000 s-a prevãzut obligatia Guvernului de a stabili, prin hotãrâre, sursele financiare si modalitãtile de platã a despãgubirilor cãtre fostii proprietari. Prin urmare si aceastã criticã urmeazã sã fie respinsã, fiind nefondatã.

6. Referitor la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse la art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, în raport cu art. 21 din Constitutie, Curtea observã cã reglementarea indicatã nu contine nici o dispozitie care sã punã în discutie accesul la justitie.

La acest punct al sesizãrii se mai aratã cã “terenurile forestiere au fost ocupate fãrã nici o lege, deci fãrã titlu”, si ca o consecintã a faptului cã .nefiind o lege de trecere în proprietatea statului nu pot fi nici înscrisuri emise dupã 1945 care sã urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datând anterior rãzboiului nu sunt recunoscute de comisiile locale”.

Neputând fi vorba despre pct. 2 din ordonantã, s-ar putea presupune cã sesizarea poartã asupra art. I pct. 3 din Legea pentru aprobarea ordonantei de urgentã, text care a fost deja examinat si potrivit cãruia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere este admisã numai proba cu înscrisuri.

Legea enumerã exemplificativ înscrisurile ce pot servi spre a proba dreptul de proprietate, nefiind vorba printre înscrisurile enumerate de dovezi privind preluarea suprafetelor de cãtre stat; aceasta înseamnã cã existã o largã varietate de înscrisuri pe care se poate sprijini cererea de restituire a terenurilor forestiere.

Deoarece autorii sesizãrii nu au precizat dispozitiile criticate si nici nu au arãtat care sunt motivele de neconstitutionalitate, având în vedere dispozitiile imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicatã, potrivit cãrora “Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã si motivate”, critica de neconstitutionalitate, sub acest aspect, este inadmisibilã.

7. Referitor la critica privind dispozitiile art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001:

Critica este astfel formulatã: “Punctul 6 - neconstitutional. Încalcã art. 41 alin. (2) - proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal, indiferent de titular. Statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv. Nu existã nici un text de lege care sã oblige statul la plata despãgubirilor pentru viile, livezile, acumulãrile de ape, prin investitiile proprietarului.”

Critica de neconstitutionalitate are în vedere pct. 6 al art. I din lege, desi nu existã nici o precizare în acest sens de naturã sã lãmureascã lucrurile. Textul criticat, si anume art. 19, prevede cã “În cazul în care pe suprafetele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în conditiile prezentei legi se aflã investitii functionale, contravaloarea acestor investitii rãmasã neamortizatã se recupereazã de la noii proprietari într-o perioadã de maximum 10 ani”.

Este evident cã în formularea reprodusã textul nu este susceptibil de nici o criticã de neconstitutionalitate, cãci nu face decât sã îl oblige pe beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate de a plãti sporul de valoare datorat investitiilor fãcute de stat. Iar aceasta numai în mãsura în care îmbunãtãtirile funciare sunt utile - de ele urmând sã profite si beneficiarii restituirilor - si, tot astfel, numai în limitele cheltuielilor de investitii încã neamortizate.

De fapt, autorii sesizãrii nici nu par sã critice pentru neconstitutionalitate acest text, desi este invocat - ca fiind violat - principiul consacrat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentalã, care instituie ocrotirea egalã, indiferent de titular, a proprietãtii private. O analizã, oricât de sumarã, a prevederii mentionate nu poate sã nu infirme ideea cã prin aceasta s-ar încãlca principiul protectiei egale a proprietãtii private.

În realitate, autorii sesizãrii au în vedere ceea ce, de fapt, ar putea fi o omisiune a legii, si anume faptul cã nici un text nu obligã statul sã înapoieze fostului proprietar al terenului ce se restituie, o datã cu suprafata respectivã, si valoarea investitiilor fãcute de proprietar pe terenul preluat abuziv, de care statul s-a folosit de la preluare. Un asemenea repros nu are însã nici o legãturã cu constitutionalitatea textului criticat si nici nu priveste ocrotirea proprietãtii private. Cãci, în conceptia constant promovatã în deciziile Curtii Constitutionale, problema ocrotirii proprietãtii private nu se poate pune decât dupã reconstituirea dreptului de proprietate al celor îndreptãtiti, de vreme ce pânã atunci proprietatea a apartinut statului.

8. O altã criticã de neconstitutionalitate priveste art. I pct. 11 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, în sensul cã “Pct. 11 încalcã dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluãrii bunului.

Reglementarea unor conditii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheazã practic posibilitatea retrocedãrii”.

Textul ce face obiectul criticii art. I pct. 11 din legea pentru aprobarea ordonantei, prin care se modificã alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 1/2000, este urmãtorul: “Fostilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestierã, composesorate, obsti de mosneni în devãlmãsie, obsti rãzesesti nedivizate, pãduri grãniceresti, pãduri comunale provenite din pãduri grãniceresti si alte forme asociative asimilate acestora, precum si mostenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mentiunea “la titular»: «composesorat», «obste de mosneni», «obste de rãzesi», «pãduri grãniceresti», alte asociatii si cu denumirea localitãtii respective.”

Curtea retine cã nici aceastã criticã a sesizãrii nu este motivatã astfel încât sã se poatã cunoaste ce anume au în vedere autorii sãi. Din analiza textului mentionat Curtea constatã cã acesta rãspunde pe deplin preocupãrilor autorilor sesizãrii. Au fost instituite, într-adevãr, prin lege forme de proprietate intrate de multã vreme în domeniul istoriei, ceea ce înseamnã, bineînteles, recunoasterea, chiar în exces, a formelor dreptului de proprietate de la data preluãrii bunurilor.

Nu se poate pretinde însã legiuitorului din anul 2001 sã ocroteascã pânã la ultimele detalii ale unor reglementãri revolute - în temeiul noii Constitutii a României din 1991 - forme de organizare si de proprietate care au existat în urmã cu 60 de ani, sub imperiul a cu totul alte reglementãri constitutionale. Nici Constitutia nu poate, bineînteles, sã cuprindã prevederi retroactive.

9. O altã criticã priveste pct. 13 din Legea pentru aprobarea ordonantei, si anume alin. (24), nou-introdus la art. 26 din Legea nr. 1/2000, pe motiv cã acesta este confuz. Acest text are urmãtoarea redactare: “Retrocedarea pãdurilor comunale ce provin din pãduri grãniceresti se va realiza în cote egale cãtre formele asociative ale fostilor grãniceri si comunelor, pe raza unitãtilor administrativ-teritoriale pe care sunt situate pãdurile respective.”

Curtea constatã însã cã prevederea legalã este clarã.

Textul are în vedere restituirea pe vechile amplasamente.

În ceea ce priveste posibilele dificultãti în aplicarea dispozitiilor legale mentionate, evocate de autorii sesizãrii, Curtea constatã cã solutionarea unor asemenea probleme nu cade în competenta acesteia, ele fiind chestiuni de aplicare si de interpretare a legii.

10. Se afirmã, tot astfel, cã trecerea în proprietatea publicã a unor terenuri, prin legea de retrocedare, încalcã art. 41 din Constitutia României; aceastã trecere ar fi posibilã, în opinia autorilor, numai prin expropriere. Si de aceastã datã autorii au omis sã indice textul care formeazã obiectul criticii de neconstitutionalitate.

S-ar putea ca reprosul de neconstitutionalitate sã aibã în vedere art. 221 din Legea nr. 1/2000, în redactarea datã de art. I pct. 7 din Legea pentru aprobarea ordonantei, text potrivit cãruia “Suprafetele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama îndiguirilor, desecãrilor si altor lucrãri de îmbunãtãtiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 187/1945 pentru înfãptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apãrãrii Nationale rãmân în domeniul public al statului si nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate”.

Textul legii nu prevede însã, contrar sustinerii autorilor sesizãrii, trecerea unor suprafete de teren în proprietatea publicã. Curtea retine cã dispozitia în discutie are în vedere terenuri ce apartin în proprietate statului si care, ca atare, nu au cum sã facã obiectul exproprierii. Este dreptul statului de a stabili regimul juridic al terenurilor ce îi apartin în proprietate si, desigur, apartenenta acestora la domeniul public sau la cel privat.

11. Referitor la celelalte critici de neconstitutionalitate Curtea constatã cã nu poate retine nici o legãturã cu obiectul sesizãrii. Ar fi greu, spre pildã, dacã nu chiar imposibil, sã se stabileascã vreo legãturã a obiectului sesizãrii cu dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 139 alin. (4) privind statutul membrilor Curtii de Conturi.

Fatã de considerentele expuse Curtea urmeazã sã constate cã dispozitiile criticate sunt constitutionale.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozitiile art. 16, 21, ale art. 114 alin. (1), (4) si (5), art. 141 alin. (1), art. 137 alin. (5) si ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Constatã cã Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicatã, a fost adoptatã cu respectarea procedurilor constitutionale.

2. Constatã cã dispozitiile din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 102/2001, care au fãcut obiectul sesizãrii, sunt constitutionale.

Decizia se comunicã Presedintelui României si se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivã si obligatorie.

Dezbaterea a avut loc la data de 12 iunie 2002 si la ea au participat: Nicolae Popa, presedinte, Costicã Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Serban Viorel Stãnoiu, Lucian Stângu, Ioan Vida, judecãtori.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu