MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E A I
Anul XIV - Nr. 301 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 8 mai 2002
SUMAR
LEGI SI DECRETE
202. - Lege
privind egalitatea de sanse între femei si bărbati
309. - Decret
pentru promulgarea Legii privind egalitatea de sanse între femei si bărbati
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 94
din 21 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si
alte drepturi de asigurări sociale
Decizia nr. 95
din 21 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal
Decizia nr. 98
din 21 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989
Decizia nr. 103
din 26 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4) si ale art. 180 alin. (2), (5) si (6)
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurări sociale
LEGI SI DECRETE
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
|
CAMERA DEPUTATILOR |
SENATUL |
privind
egalitatea de sanse între femei si bărbati
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Prezenta lege
reglementează măsurile pentru promovarea egalitătii de sanse între femei si
bărbati, în vederea eliminării discriminării directe si indirecte după
criteriul de sex, în toate sferele vietii publice din România.
(2) În sensul prezentei legi, prin egalitate
de sanse între femei si bărbati se întelege luarea în considerare a
capacitătilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex
masculin si, respectiv, feminin si tratamentul egal al acestora.
Art. 2. - Măsurile pentru promovarea
egalitătii de sanse între femei si bărbati si pentru eliminarea discriminării
directe si indirecte după criteriul de sex se aplică în domeniul muncii,
educatiei, sănătătii, culturii si informării, participării la decizie, precum
si în alte domenii, reglementate prin legi specifice.
Art. 3. - Prevederile prezentei legi
nu au aplicabilitate în cadrul cultelor religioase si nu aduc atingere vietii
private a cetătenilor.
Art. 4. - Termenii si expresiile de
mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarele definitii:
a) prin discriminare directă se
întelege diferenta de tratament a unei persoane în defavoarea acesteia,
datorită apartenentei sale la un anumit sex sau datorită graviditătii,
nasterii, maternitătii ori acordării concediului paternal;
b) prin discriminare indirectă se
întelege aplicarea de prevederi, criterii sau practici, în aparentă neutre,
care, prin efectele pe care le generează, afectează persoanele de un anumit
sex, exceptând situatia în care aplicarea acestor prevederi, criterii sau
practici poate fi justificată prin factori obiectivi, fără legătură cu sexul;
c) prin hărtuire sexuală se
întelege orice formă de comportament în legătură cu sexul, despre care cel care
se face vinovat stie că afectează demnitatea persoanelor, dacă acest
comportament este refuzat si reprezintă motivatia pentru o decizie care
afectează acele persoane;
d) prin măsuri stimulative sau
de discriminare pozitivă se întelege acele măsuri speciale care sunt
adoptate temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalitătii de sanse
între femei si bărbati si care nu sunt considerate actiuni de discriminare;
e) prin muncă de valoare egală se
întelege activitatea remunerată care, în urma comparării, pe baza acelorasi
indicatori si a acelorasi unităti de măsură, cu o altă activitate, reflectă
folosirea unor cunostinte si deprinderi profesionale similare sau egale si
depunerea unei cantităti egale ori similare de efort intelectual si/sau fizic.
Art. 5. - (1) Este interzisă discriminarea
directă sau indirectă după criteriul de sex.
(2) Nu sunt considerate
discriminări:
a) măsurile speciale prevăzute de
lege pentru protectia maternitătii, nasterii si alăptării;
b) măsurile stimulative, temporare,
pentru protectia anumitor categorii de femei sau bărbati;
c) cerintele de calificare pentru
activităti în care particularitătile de sex constituie un factor determinant
datorită specificului conditiilor si modului de desfăsurare a activitătilor
respective.
CAPITOLUL II
Egalitatea de sanse si tratament între femei si
bărbati în domeniul muncii
Art. 6. - (1) Prin egalitatea de
sanse si tratament între femei si bărbati în relatiile de muncă se întelege
accesul nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea liberă a
unei profesii sau activităti;
b) angajare în toate posturile sau
locurile de muncă vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
c)
venituri egale pentru muncă de valoare egală;
d) informare si consiliere
profesională, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si
recalificare profesională;
e) promovare la orice nivel ierarhic
si profesional;
f) conditii de muncă ce respectă
normele de sănătate si securitate în muncă, conform prevederilor legislatiei în
vigoare;
g) beneficii, altele decât cele de
natură salarială si măsuri de protectie si asigurări sociale.
(2) În conformitate cu alin. (1), de
egalitatea de sanse si tratament între femei si bărbati în relatiile de muncă
beneficiază toti lucrătorii, inclusiv cei care exercită o activitate independentă,
precum si lucrătorii din agricultură.
Art. 7. - (1) Angajatorii sunt
obligati să asigure egalitatea de sanse si tratament între angajati, femei si
bărbati, în cadrul relatiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea
de dispozitii pentru interzicerea discriminărilor în regulamentele de
organizare si functionare si în cele de ordine interioară ale unitătilor.
(2) Angajatorii sunt obligati să îi
informeze sistematic pe angajati, inclusiv prin afisare în locuri vizibile,
asupra drepturilor pe care acestia le au în ceea ce priveste respectarea
egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati în relatiile de muncă.
Art. 8. - (1) Este interzisă
discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care
dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relatiile de muncă,
referitoare la:
a) anuntarea, organizarea
concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea
posturilor vacante din sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea
si/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea
atributiilor din fisa postului;
d) stabilirea remuneratiei;
e) beneficii, altele decât cele de
natură salarială si măsuri de protectie si asigurări sociale;
f) informare si consiliere
profesională, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si
recalificare profesională;
g) evaluarea performantelor
profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat si
accesul la facilitătile acordate de acesta;
k) orice alte conditii de prestare a
muncii, potrivit legislatiei în vigoare.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea
prevederilor alin. (1) lit. a) locurile de muncă în care, datorită naturii sau
conditiilor particulare de prestare a muncii, prevăzute de lege,
particularitătile de sex sunt determinante.
Art. 9. - (1) Maternitatea nu
constituie un motiv de discriminare pentru selectia candidatelor la angajare.
(2) Este interzis să i se solicite
unei candidate, în vederea angajării, să prezinte un test de graviditate.
(3) Sunt
exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) acele locuri de muncă
interzise femeilor gravide si/sau care alăptează, datorită naturii ori conditiilor
particulare de prestare a muncii.
Art. 10. - (1) Este considerată
discriminare după criteriul de sex si hărtuirea sexuală a unei persoane de
către oaltă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îsi
desfăsoară activitatea.
(2) Constituie discriminare după
criteriul de sex orice comportament definit drept hărtuire sexuală, având ca
scop:
a) de a crea la locul de muncă o
atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru
persoanaafectată;
b) de a influenta negativ situatia
persoanei angajate în ceea ce priveste promovarea profesională, remuneratia sau
veniturile de orice natură ori accesul la formarea si perfectionarea
profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit,
ce tine de viata sexuală.
Art. 11. - Pentru prevenirea si
eliminarea oricăror comportamente, definite drept hărtuire sexuală la art. 4
lit. c) si la art. 10, angajatorul are următoarele obligatii:
a) să prevadă în regulamentele de
ordine interioară ale unitătilor sanctiuni disciplinare, în conditiile
prevăzute de lege, pentru angajatii care încalcă demnitatea personală a altor
angajati, comitând actiuni de discriminare definite la art. 4 lit. a)-c) si la
art. 10;
b) să asigure informarea tuturor
angajatilor cu privire la interzicerea hărtuirii sexuale la locul de muncă,
inclusiv prin afisarea în locuri vizibile a prevederilor regulamentare de
ordine interioară pentru prevenirea oricărui act de hărtuire sexuală;
c) să aplice imediat după sesizare
sanctiunile disciplinare împotriva oricărei manifestări de hărtuire sexuală la
locul de muncă, stabilite conform lit. a).
Art. 12. - Constituie discriminare
si este interzisă modificarea unilaterală de către angajator a relatiilor sau a
conditiilor de muncă, inclusiv concedierea persoanei angajate care a înaintat o
sesizare ori o reclamatie la nivelul unitătii sau care a depus o plângere, în
conditiile prevăzute la art. 33 alin. (2), la instantele judecătoresti
competente, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi si după ce sentinta
judecătorească a rămas definitivă, cu exceptia unor motive întemeiate si fără
legătură cu cauza.
Art. 13. - Pentru prevenirea
actiunilor de discriminare după criteriul de sex în domeniul muncii, atât la
negocierea
contractului
colectiv de muncă unic la nivel national, cât si la negocierea contractelor
colective de muncă la nivel de unităti, părtile contractante vor stabili
introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare si, respectiv,
clauze privind modul de solutionare a sesizărilor/reclamatiilor formulate de
persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.
CAPITOLUL III
Egalitatea de sanse si tratament în ceea ce priveste
accesul la educatie, la sănătate, la cultură si la
informare
Art. 14. - (1) Este interzisă orice
formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveste accesul
femeilor si bărbatilor la toate nivelurile de instruire si de formare
profesională, la perfectionare si, în general, la educatia continuă.
(2) Institutiile de învătământ de
stat si particulare, factorii sociali care se implică în procese
instructiv-educative, precum si toti ceilalti furnizori de servicii de formare
si de perfectionare, autorizati conform legii, vor include în planurile de
învătământ, în programele analitice si în alte instrumente curriculare măsuri
de respectare a principiului egalitătii de sanse si tratament între femei si
bărbati.
(3) Institutiile mentionate la alin.
(2) vor aplica măsuri de promovare a egalitătii de sanse si tratament între
femei si bărbati în activitatea lor curentă.
Art. 15. - (1) Ministerul Educatiei
si Cercetării asigură, prin mijloace specifice, instruirea si educarea în
spiritul egalitătii de sanse între sexe.
(2) Ministerul Educatiei si
Cercetării va promova acele manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri
pentru aplicarea programelor analitice care să nu cuprindă aspectele de
discriminare între sexe, precum si modelele si stereotipurile comportamentale
negative în ceea ce priveste rolul femeilor si al bărbatilor în viata publică
si familială.
Art. 16. - Este interzisă orice
formă de discriminare după criteriul de sex în ceea ce priveste accesul
femeilor si bărbatilor la toate nivelurile de asistentă medicală si la
programele de prevenire a îmbolnăvirilor si de promovare a sănătătii.
Art. 17. - Directiile de sănătate publică judetene si
a municipiului Bucuresti creează conditii pentru aplicarea măsurilor de
respectare a egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati în
domeniul sănătătii, în ceea ce priveste accesul la serviciile medicale si calitatea
acestora, precum si sănătatea la locul de muncă.
Art. 18. - (1) Institutiile publice de cultură, precum
si orice alte structuri si formatiuni care promovează actul cultural sub orice
formă au obligatia să creeze conditii pentru accesul tuturor persoanelor, fără
discriminare după criteriul de sex, la productiile culturale.
(2) Sursele de cultură mentionate la alin. (1) asigură
nediscriminatoriu conditiile necesare de manifestare si de valorificare a
aptitudinilor persoanelor de sex masculin si, respectiv, feminin si tratamentul
egal al acestora în domeniul creatiei culturale.
Art. 19. - Publicitatea care prejudiciază, după
criteriul de sex, respectul pentru demnitatea umană, aducând atingere imaginii
si onoarei unei persoane în viata publică si/sau particulară, este interzisă.
Art. 20. - (1) Institutiile publice, precum si
organizatiile guvernamentale si neguvernamentale permit accesul la informatiile
din sferele lor de activitate, în limitele legii, solicitantilor, femei sau
bărbati, fără discriminare.
(2) Informatiile distribuite prin mass-media vor
respecta egalitatea de sanse si tratament între femei si bărbati si nu vor
contine, promova sau provoca nici o formă de discriminare bazată pe criteriul
de sex.
CAPITOLUL IV
Egalitatea de sanse între femei si bărbati
în ceea ce priveste participarea la luarea deciziei
Art. 21. - (1) Autoritătile publice, centrale si
locale, unitătile economice si sociale, precum si partidele politice si alte
entităti nonprofit, care îsi desfăsoară activitatea în baza unor statute
proprii, promovează si sustin participarea echilibrată a femeilor si bărbatilor
la conducere si la decizie.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică si la
nominalizarea membrilor si/sau participantilor în orice consiliu, grup de
experti si alte structuri lucrative manageriale si/sau de consultantă.
Art. 22. - Pentru a accelera realizarea în fapt a
egalitătii de sanse între femei si bărbati autoritătile publice centrale si
locale vor adopta măsuri stimulative de reprezentare echitabilă si echilibrată
a femeilor si bărbatilor în cadrul autoritătilor decizionale ale partenerilor
sociali, cu respectarea criteriilor de competentă.
CAPITOLUL V
Autoritătile publice abilitate cu aplicarea si
controlul aplicării legislatiei privind egalitatea de sanse
si tratament între femei si bărbati
Art. 23. - Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale
este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea si controlul respectării
reglementărilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum si în ceea
ce priveste:
a) eliminarea dispozitiilor din cuprinsul actelor
normative sau administrative contrare egalitătii de sanse si tratament între
femei si bărbati;
b) amendarea dispozitiilor contrare egalitătii de
sanse si tratament între femei si bărbati din contractele colective de muncă,
din contractele individuale de muncă, din regulamentele de ordine interioară
ale unitătilor, precum si din statutele profesiunilor independente.
Art. 24. - Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale
asigură respectarea si exercită controlul asupra aplicării prevederilor
prezentei legi în domeniul său de activitate, prin institutiile coordonate sau
subordonate care au în responsabilitate aplicarea de măsuri de promovare a
egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati si de eliminare a discriminării
directe si indirecte după criteriul de sex, după cum urmează:
a) Agentia Natională pentru Ocuparea Fortei de Muncă
asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalitătii de sanse si tratament
între femei si bărbati în domeniul furnizării de servicii pentru ocuparea si
formarea profesională de muncă, precum si în domeniul protectiei sociale a
persoanelor neîncadrate în muncă;
b) Casa Natională de Pensii si Alte Drepturi de
Asigurări Sociale asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalitătii de
sanse si tratament între femei si bărbati în domeniul administrării si
gestionării sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale;
c) Inspectia Muncii asigură controlul aplicării
măsurilor de respectare a egalitătii de sanse si tratament între femei si
bărbati în domeniul stabilirii relatiilor de muncă si al securitătii si
sănătătii în muncă;
d) Consiliul National de Formare Profesională a
Adultilor, autoritate administrativă autonomă cu rol consultativ, asigură
aplicarea măsurilor de respectare a egalitătii de sanse si tratament între
femei si bărbati în elaborarea politicilor si strategiilor privind formarea
profesională a adultilor.
Art. 25. - Institutul National de Cercetare
Stiintifică în Domeniul Muncii si Protectiei Sociale si Institutul National de
Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii, aflate în coordonarea
Ministerului Muncii si Solidaritătii Sociale, sunt responsabile cu promovarea
si asigurarea egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati în
domeniile lor specifice de activitate si pun la dispozitie datele si
informatiile pe care le detin, necesare elaborării strategiilor si politicilor
în domeniu.
Art. 26. - Inspectia Muncii efectuează controlul
aplicării prevederilor prezentei legi, conform art. 24 lit. c), atât în
sectorul public, cât si în cel privat, prin inspectoratele teritoriale de
muncă.
Art. 27. - Ministerul Educatiei si Cercetării, prin
inspectoratele scolare teritoriale, efectuează controlul privind includerea în
planurile de învătământ si în alte instrumente curriculare, precum si în
activitatea curentă a unitătilor de învătământ a măsurilor de respectare a
principiului egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati.
Art. 28. - Ministerul Sănătătii si Familiei, prin
directiile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, exercită
controlul aplicării măsurilor de respectare a egalitătii de sanse si tratament
între femei si bărbati în domeniul sănătătii, în ceea ce priveste accesul la
serviciile medicale si calitatea acestora, precum si sănătatea la locul de
muncă.
Art. 29. - Avocatul Poporului colaborează cu
Ministerul Muncii si Solidaritătii Sociale pentru solutionarea plângerilor
privind egalitatea de sanse si tratament între femei si bărbati, pentru
combaterea discriminării pe bază de sex în domeniile reglementate prin prezenta
lege.
Art. 30. - Institutul National de Statistică va
dezvolta statistica de gen, în cadrul activitătii sale curente, pentru
sprijinirea promovării egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati.
Art. 31. - Consiliul Economic si Social, prin Comisia
pentru egalitatea de sanse si tratament, sprijină, în conformitate cu
atributiile sale, integrarea principiului egalitătii de sanse si tratament
între femei si bărbati în actele normative cu implicatii asupra vietii
economico-sociale.
Art. 32. - (1) Confederatiile sindicale desemnează, în
cadrul organizatiilor sindicale din unităti, reprezentanti cu atributii pentru
asigurarea respectării egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati
la locul de muncă.
(2) Reprezentantii sindicali desemnati primesc de la
persoanele care se consideră discriminate după criteriul de sex
sesizări/reclamatii, aplică procedurile de solutionare a acestora si solicită
angajatorului rezolvarea cererilor angajatilor, în conformitate cu prevederile
art. 33 alin. (1).
(3) În unitătile în care nu există organizatie
sindicală unul dintre reprezentantii alesi ai salariatilor are atributii pentru
asigurarea respectării egalitătii de sanse si tratament între femei si bărbati
la locul de muncă.
CAPITOLUL VI
Solutionarea sesizărilor, reclamatiilor si plângerilor
privind discriminarea după criteriul de sex
Art. 33. - (1) Angajatii au dreptul ca în cazul în
care se consideră discriminati după criteriul de sex să formuleze sesizări,
reclamatii ori plângeri către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este
direct implicat, si să solicite sprijinul organizatiei sindicale sau al
reprezentantilor salariatilor din unitate pentru rezolvarea situatiei la locul
de muncă.
(2) În cazul în care această sesizare/reclamatie nu a
fost rezolvată la nivelul unitătii prin mediere, persoana angajată care
justifică o lezare a drepturilor sale în domeniul muncii, în baza prevederilor
prezentei legi, are dreptul să introducă plângere către instanta judecătorească
competentă, la sectiile sau completele specializate pentru conflicte de muncă
si litigii de muncă ori de asigurări sociale în a căror rază teritorială de
competentă îsi desfăsoară activitatea angajatorul sau făptuitorul ori, după
caz, la instanta de contencios administrativ, dar nu mai târziu de un an de la
data săvârsirii faptei.
(3) Prin plângerea introdusă în conditiile prevăzute
la alin. (2) persoana angajată care se consideră discriminată după criteriul de
sex are dreptul să solicite despăgubiri materiale si/sau morale, precum si/sau
înlăturarea consecintelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a
săvârsit.
Art. 34. - (1) Persoana care justifică o lezare a
drepturilor sale în baza prevederilor prezentei legi, în alte domenii decât cel
al muncii, are dreptul să introducă plângere către instanta judecătorească
competentă, potrivit dreptului comun.
(2) Prin plângerea introdusă în conditiile prevăzute
la alin. (1) persoana care se consideră discriminată după criteriul de sex are
dreptul să solicite despăgubiri materiale si/sau morale, precum si/sau
înlăturarea consecintelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a
săvârsit.
Art. 35. - Instanta judecătorească competentă sesizată
cu un litigiu, în vederea aplicării prevederilor prezentei legi, poate, din
oficiu, să dispună ca persoanele responsabile să pună capăt situatiei
discriminatorii într-un termen pe care îl stabileste.
Art. 36. - (1) Instanta de judecată poate dispune ca
persoana vinovată să plătească despăgubiri persoanei care se consideră
discriminată după criteriul de sex si îsi emite pretentiile în fata instantei
judecătoresti, într-un cuantum ce reflectă în mod corespunzător prejudiciul
suferit.
(2) Valoarea prejudiciului va fi stabilită de către
instantă potrivit dreptului comun.
Art. 37. - (1) Angajatorul care reintegrează în
unitate sau la locul de muncă o persoană, pe baza unei sentinte judecătoresti
rămase definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat să
plătească remuneratia pierdută datorită modificării unilaterale a relatiilor
sau a conditiilor de muncă, precum si toate sarcinile de plată către bugetul de
stat si către bugetul asigurărilor sociale de stat, ce le revin atât
angajatorului, cât si angajatului.
(2) Dacă nu este posibilă reintegrarea în unitate sau
la locul de muncă a persoanei pentru care instanta judecătorească a decis că i
s-au modificat unilateral si nejustificat, de către angajator, relatiile sau
conditiile de muncă, angajatorul va plăti angajatului o despăgubire egală cu
prejudiciul real suferit de angajat.
(3) Valoarea prejudiciului va fi stabilită potrivit
legii.
Art. 38. - (1) Plângerile persoanelor care se
consideră discriminate după criteriul de sex, adresate instantelor
judecătoresti competente, sunt scutite de taxa de timbru.
(2) Sindicatele si organizatiile neguvernamentale care
urmăresc protectia drepturilor omului au calitatea să reprezinte în justitie
persoanele discriminate, la cererea acestora.
(3) Sindicatele si organizatiile neguvernamentale care
au calitatea să reprezinte în justitie persoanele discriminate întreprind
actiunea în mod gratuit atunci când persoana discriminată nu dispune de
mijloacele materiale necesare.
CAPITOLUL VII
Sanctiuni
Art. 39. - Încălcarea prevederilor prezentei legi
atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contraventională sau
penală, după caz, a persoanelor vinovate.
Art. 40. - (1) Constituie contraventii, dacă faptele
nu sunt săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să
constituie infractiune, si se sanctionează cu amendă contraventională de la
1.500.000 lei la 15.000.000 lei încălcarea dispozitiilor art. 8 alin. (1), art.
9 alin. (1) si (2), art. 10, art. 12 si ale art. 14-20.
(2) Constatarea contraventiilor prevăzute de prezenta
lege si aplicarea amenzilor contraventionale se fac de către:
a) inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor
teritoriale de muncă în a căror rază teritorială se află sediul sau, după caz,
domiciliul angajatorului si, respectiv, de către personalul împuternicit al
Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, în cazul contraventiilor constând
în încălcarea dispozitiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) si (2), art. 10
si ale art. 12;
b) inspectorii din inspectoratele scolare judetene si
al municipiului Bucuresti, în cazul contraventiilor constând în încălcarea
dispozitiilor art. 14 si 15;
c) inspectorii din directiile de sănătate publică
judetene si a municipiului Bucuresti, conform legislatiei sanitare în vigoare,
în cazul contraventiilor constând în încălcarea dispozitiilor art. 16 si 17;
d) personalul împuternicit din cadrul inspectoratelor
teritoriale pentru cultură si culte, Autoritătii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor sau/si din cadrul autoritătilor administratiei publice locale,
în cazul contraventiilor constând în încălcarea dispozitiilor art. 18-20.
CAPITOLUL VIII
Dispozitii finale
Art. 41. - Dispozitiile prezentei
legi referitoare la contraventii se completează cu cele ale Ordonantei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
Art. 42. - Prezenta lege intră în
vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de
Senat în sedinta din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2) din Constitutia României.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
PAUL PĂCURARU
Această lege a fost adoptată de
Camera Deputatilor în sedinta din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor
art. 74 alin. (2) din Constitutia României.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
BOGDAN NICULESCU-DUVĂZ
Bucuresti,
19 aprilie 2002.
Nr. 202.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
pentru
promulgarea Legii privind egalitatea de sanse între femei si bărbati
În temeiul prevederilor art. 77
alin. (1) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia României,
Presedintele României decretează:
Articol unic. - Se promulgă Legea
privind egalitatea de sanse între femei si bărbati si se dispune publicarea
acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
Bucuresti,
18 aprilie 2002.
Nr. 309.
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
din 21 martie 2002
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) din
Legea nr. 19/2000
privind
sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale
Nicolae Popa - presedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghită - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale,
exceptie ridicată de Ioan Nistor în Dosarul nr. 5.021/2001 al Tribunalului
Sibiu, într-o cauză având ca obiect contestatia împotriva deciziei de
pensionare.
La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public arată că
dispozitiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 nu reglementează situatia
persoanelor pensionate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, asa cum
sustine autorul exceptiei de neconstitutionalitate, ci prevede că la calculul
pensiei se au în vedere si perioadele de cotizare anterioare aplicării legii în
discutie. Asa fiind, solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2001, pronuntată în
Dosarul nr. 5.021/2001, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constitutională cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) din Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări
sociale, exceptie ridicată de Ioan Nistor.
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul
acesteia sustine că dispozitiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt
“neconstitutionale, întrucât, în forma actuală, încalcă principiul
universalitătii enuntat în dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutia
României”. În opinia autorului exceptiei “prin noua lege a pensiilor nu se
putea reglementa modul de stabilire a pensiilor până la intrarea acesteia în
vigoare, întrucât în acea perioadă fiinta Legea nr. 3/1977”.
Tribunalul Sibiu, exprimându-si opinia, apreciază
că exceptia nu este întemeiată, deoarece “Dispozitiile art. 164 din Legea nr.
19/2000 reglementează situatia persoanelor pensionate după intrarea în vigoare
a acestei legi, ea nu reglementează situatia juridică născută anterior intrării
în vigoare a Legii, mărginindu-se la stabilirea punctajului în functie de
salariul obtinut anterior intrării în vigoare a acesteia la persoane ce se vor
pensiona sub imperiul Legii nr. 19/2000”.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula
punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Presedintele Camerei Deputatilor apreciază
că dispozitiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt constitutionale,
iar exceptia ridicată este nefondată si se propune respingerea ei, întrucât
dispozitiile legale criticate “reglementează situatia juridică a persoanelor
pensionate după intrarea în vigoare a legii, stabilind punctajul în functie de
salariul obtinut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, la
persoanele ce vor cădea sub incidenta ei”.
Guvernul consideră că exceptia ridicată nu este
întemeiată, întrucât dispozitiile legale criticate “nu au caracter retroactiv,
ci reglementează [...] situatia persoanelor care se pensionează de la data
intrării în vigoare a acestei legi, pentru activitatea pe care au depus-o
anterior acestei date”.
Presedintele Senatului nu a transmis punctul
său de vedere,
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere a
presedintelui Camerei Deputatilor si cel al Guvernului, raportul
judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este
competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, conform
cărora “La determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei
legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul
de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la
data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”
În sustinerea neconstitutionalitătii dispozitiilor
legale criticate autorul exceptiei invocă prevederile art. 15 alin. (2) din
Constitutie, potrivit cărora: .Legea dispune numai pentru viitor, cu
exceptia legii penale mai favorabile.”
Examinând exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, Curtea constată
următoarele:
Dispozitiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
nu contin nici o reglementare care să afecteze în vreun fel pensiile stabilite
anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Prin acestea se reglementează doar modul de
determinare a bazei de calcul a pensiilor ce vor fi stabilite după intrarea în
vigoare a legii.
Este inevitabil ca la stabilirea cuantumului pensiei
să se aibă în vedere salariile si cotizatiile la bugetul asigurărilor sociale
în întreaga perioadă anterioară datei înscrierii la pensie. Orice modificare
legislativă privind dreptul la pensie si modul de stabilire a acesteia este
aplicabilă doar după intrarea în vigoare a actului normativ modificator si
numai în cazul înscrierilor ulterioare la pensie.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000
calcularea pensiilor pe baza salariilor avute de asigurat anterior intrării în
vigoare a acestei legi tine de stabilirea bazei de calcul a acestora si nu de
aplicarea legii în timp.
În raport cu aceste considerente Curtea constată că
prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 nu încalcă principiul
neretroactivitătii legii, statuat prin art. 15 alin. (2) din Constitutie si,
prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată si urmează să
fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13
alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Ioan Nistor în Dosarul nr. 5.021/2001 al Tribunalului Sibiu.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 21 martie 2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 21 martie 2002
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din
Codul penal
Nicolae Popa - presedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Serban Bengescu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal,
exceptie ridicată de Societatea Comercială “Editura Atac la Persoană” - S.A. în
Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând
că în materia reglementată de art. 205, 206 si 207 din Codul penal Curtea
Constitutională s-a pronuntat prin mai multe decizii, exemplu fiind Decizia nr.
308 din 15 noiembrie 2001 si Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001. Se
apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea
jurisprudentei Curtii si se propune respingerea exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 27 noiembrie 2001, pronuntată în
Dosarul nr. 22.005/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205,
206 si 207 din Codul penal, exceptie ridicată de Societatea Comercială
“Editura Atac la Persoană” - S.A., parte responsabilă civilmente într-un proces
de calomnie prin presă.
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul
acesteia sustine că dispozitiile legale mentionate sunt contrare prevederilor
art. 23 alin. (8) din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovătie,
prevederilor art. 20, referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor
constitutionale în concordantă cu tratatele internationale privitoare la
drepturile omului si la prioritatea reglementărilor internationale în caz de
neconcordantă, coroborate cu prevederile art. 11 pct. 1 din Declaratia
Universală a Drepturilor Omului si cu cele ale art. 6 pct. 2 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare
la prezumtia de nevinovătie.
Instanta de judecată, exprimându-si opinia, arată că
aceasta este neîntemeiată. Existenta infractiunilor de insultă si calomnie, ca
a oricăror alte infractiuni, trebuie să fie dovedită, sub aspect obiectiv si
subiectiv, prin identificarea elementelor constitutive prevăzute de lege.
Instanta apreciază că “pentru aceste infractiuni nu este necesarădovedirea
legăturii de cauzalitate între elementul material si urmarea imediată, însă
această situatie nu este consecinta unei prezumtii de vinovătie a inculpatului,
ci a faptului că relatia cauzală rezultă firesc din celelalte elemente a căror
existentă trebuie în prealabil dovedită”. Nu încalcă principiul prezumtiei de
nevinovătie nici art. 207 din Codul penal, care prevede doar posibilitatea
pentru făptuitor de a dovedi că afirmatiile sunt adevărate si au fost făcute
pentru apărarea unui interes legitim, fiind normal ca, dacă un astfel de
interes nu poate fi demonstrat, el să răspundă, conform legii penale, pentru
infractiunile de insultă sau calomnie.
În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale
a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului,
pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate în cauză.
Presedintele Camerei Deputatilor arată că
dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal sanctionează în mod justificat
acele exprimări care aduc atingere demnitătii persoanei, fără a îngrădi
libertatea de gândire sau de exprimare ori aplicarea prevederilor cuprinse în
tratatele internationale privitoare la drepturile omului. Dispozitiile art. 12
din Declaratia Universală a Drepturilor Omului prevăd că “Nimeni nu va fi
supus la imixtiuni arbitrare în viata personală, în familia, domiciliul sau
corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputatiei sale. Orice
persoană are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea atingeri”. Se
mai arată că autorul exceptiei ignoră prevederile din Constitutia României si
din conventiile internationale, care limitează exercitiul libertătii de gândire
si de exprimare, si anume art. 29 alin. (2) din Constitutie, conform căruia
libertatea constiintei trebuie să se manifeste în spirit de tolerantă si
respect reciproc, art. 30 alin. (6) din Constitutie, -potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, viata particulară a persoanei si nici dreptul la propria imagine,
art. 54 din Constitutie, care arată că exercitarea drepturilor si a
libertătilor constitutionale trebuie să se realizeze cu bună-credintă, fără să
se încalce drepturile si libertătile celorlalti, precum si prevederile art. 10
pct. 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale, conform cărora exercitarea libertătii de exprimare poate fi
restrânsă în vederea protejării, între altele, a reputatiei sau a drepturilor
altora. Dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal sunt în concordantă cu
prevederile Constitutiei, deoarece sunt destinate să apere demnitatea
persoanei, valoare supremă consacrată prin Legea fundamentală.
Dispozitiile art. 207 din Codul penal “instituie
posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmatiilor sau
imputărilor făcute, aceasta constituind un caz special de înlăturare a
caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost
săvârsită pentru apărarea unui interes legitim”. În caz contrar apărarea
drepturilor si a libertătilor cetătenilor impune sanctionarea penală a
afirmatiilor sau a imputărilor care nu sunt justificate de apărarea unui
interes legitim, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate. Sarcina
stabilirii în cadrul fiecărui proces penal a existentei sau inexistentei interesului legitim este de competenta exclusivă a
instantelor judecătoresti.
Se mai arată că privitor la aceste texte de lege
Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999 si prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, statuând că
dispozitiile art. 205, 206 si 207 din Codul penal sunt constitutionale.
Guvernul apreciază că dispozitiile legale criticate nu
încalcă principiul prezumtiei de nevinovătie, consacrat de Constitutie si de
Codul de procedură penală, deoarece în cadrul procesului penal acest principiu
functionează. Din administrarea probelor se poate stabili dacă fapta a fost sau
nu săvârsită cu vinovătie, iar interesul legitim nu este decât elementul care
face ca, desi există cele două trăsături ale infractiunii (fapta prevăzută de
legea penală, săvârsită cu vinovătie), fapta să nu constituie infractiune,
atunci când se face proba veritătii, deoarece lipseste pericolul social necesar
pentru existenta unei infractiuni. În acest sens s-a pronuntat Curtea
Constitutională prin Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001), arătând că proba
veritătii înlătură caracterul penal al faptei, prin lipsa pericolului social.
De asemenea, prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002) Curtea a precizat că art. 207
din Codul penal se referă la fapte determinate ce pot fi dovedite, iar nu la
învinuirea unei persoane înainte ca aceasta să fi fost dovedită, potrivit
cerintelor legale, în cadrul unui proces. În concluzie, se apreciază că
exceptia de neconstitutionalitate a art. 205, 206 si 207 din Codul penal, în
raport cu art. 23 alin. (8) si art. 20 din Constitutie, este neîntemeiată.
Presedintele Senatului nu a transmis punctul
său de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională constată că este competentă,
potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1
alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 205, 206 si 207 din Codul penal, care au următorul
cuprins:
- Art. 205: “Atingerea adusă onoarei ori reputatiei
unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin
expunerea la batjocură, se pedepseste cu închisoare de la o lună la 2 ani sau
cu amendă.
Aceeasi pedeapsă se aplică si în cazul când se
atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar
fi, nu ar trebui relevate.
Actiunea penală se pune în miscare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părtilor înlătură răspunderea penală.”;
- Art. 206: “Afirmarea ori imputarea în public,
prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care,
dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sanctiune penală,
administrativă sau disciplinară ori
dispretului public, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani
sau cu amendă.
Actiunea penală se pune în miscare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părtilor înlătură răspunderea penală.”;
- Art. 207: “Proba veritătii celor afirmate sau
imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârsită pentru
apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba
veritătii nu constituie infractiunea de insultă sau calomnie.”
Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei
ca fiind încălcate au următoarea redactare:
- Art. 20: .(1) Dispozitiile constitutionale
privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate
în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu
celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordante între pactele si
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România
este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale.”;
- Art. 23 alin. (8): “Până la rămânerea definitivă
a hotărârii judecătoresti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”
Autorul exceptiei a mai invocat si încălcarea art. 11
paragraful 1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia “Orice
persoană acuzată de săvârsirea unei infractiuni este prezumată nevinovată până
când vinovătia sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public,
în cadrul căruia i s-au asigurat toate garantiile necesare apărării sale”,
precum si a art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale, care prevede că “Orice persoană acuzată de o
infractiune este prezumată nevinovată până ce vinovătia sa va fi legal
stabilită”.
1. Examinând exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 205 si 206 din Codul penal, Curtea constatăcă nu pot fi
retinute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:
Prin dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal
legiuitorul incriminează si sanctionează faptele de insultă si calomnie ca
infractiuni contra demnitătii persoanei, valoare esentială, prevăzută în art. 1
alin. (3) din Constitutie. Prin aceste texte de lege sunt sanctionate penal
cuvintele, gesturile, precum si orice alte mijloace prin care se aduce atingere
onoarei ori reputatiei unei persoane sau se afirmă, în public, fapte
determinate care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la sanctiuni
penale, administrative sau disciplinare ori dispretului public.
Curtea constată că incriminarea acestor fapte nu contravine
în nici un mod prezumtiei de nevinovătie, principiu fundamental al procesului
penal, consacrat atât de art. 23 alin. (8) din Constitutie, cât si de art. 11
paragraful 2 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si de Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale prin art. 6
pct. 2.
Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea
a retinut că “dispozitiile art. 205 si 206 nu instituie «o prezumtie de
vinovătie», astfel cum se sustine de către autorul exceptiilor, si, prin
urmare, nu derogă de la principiul constitutional invocat. În cazul acestor
infractiuni vinovătia rezultă uneori din însăsi săvârsirea faptelor prevăzute de textele de lege
criticate (res in se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când
vinovătia nu ar rezulta ex re, instanta are obligatia de a stabili
intentia făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în
acest scop, toate circumstantele legate de persoană, obiceiuri, timp si
altele”. Sub acest aspect trăsăturile esentiale ale infractiunii, prevăzute în
art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovătia si
legalitatea incriminării, trebuie să existe si în cazul celor două infractiuni,
întrucât numai săvârsirea lor cu vinovătie poate atrage răspunderea penală a
făptuitorului. Prin urmare, inculpatul, “persoana împotriva căreia s-a pus
în miscare actiunea penală” potrivit art. 23 din Codul de procedură penală,
nu este considerat vinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoresti de condamnare. Astfel prezumtia de nevinovătie operează pe tot
parcursul procesului penal, instanta de judecată
fiind obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, “să lămurească
cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”. De altfel, conform art. 66
din acelasi cod, “Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze
nevinovătia sa”, iar “În cazul când există probe de vinovătie […] are
dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie”.
2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, că este
neîntemeiată, întrucât proba veritătii nu este o cauză de înlăturare a
vinovătiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci
instituie în favoarea inculpatului o cauză specială care înlătură caracterul
penal al faptelor de insultă sau de calomnie în lipsa pericolului social.
Făptuitorul are posibilitatea să dovedească existenta unui interes legitim în
virtutea căruia a făcut afirmatia sau imputarea adevărată, situatie în care
fapta sa nu mai constituie infractiune. Insulta si calomnia, desi sunt fapte ce
aduc atingere demnitătii persoanei, nu constituie infractiuni atunci când au
fost săvârsite pentru apărarea unui interes legitim si dacă s-a făcut proba
veritătii lor.
Sub acest aspect Curtea retine că, desi se instituie
posibilitatea autorului insultei sau calomniei de a dovedi adevărul
afirmatiilor sau al imputărilor făcute în limitele interesului legitim, art.
207 din Codul penal nu înfrânge prezumtia de nevinovătie consacrată prin art.
23 alin. (8) din Constitutie.
De altfel, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat cu
privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 207 din Codul penal,
respingând exceptia de neconstitutionalitate privind aceste dispozitii. Astfel,
prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat că art. 207
din Codul penal nu încalcă prevederile Constitutiei sau ale documentelor
internationale invocate. Cu acel prilej Curtea a retinut că “dispozitiile art.
207 din Codul penal nu prejudecă asupra cauzei si nici nu instituie o prezumtie
de vinovătie. Dimpotrivă, dovada existentei tuturor elementelor ce pot constitui temei al răspunderii penale, între
care si vinovătia, trebuie să fie făcută de cel care sustine acuzarea, iar cel
acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului si prin
toate mijloacele legale de probă, împrejurările de fapt si de drept pe care se
bazează acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovătiei, asa încât, până la
stabilirea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a răspunderii penale
pentru comiterea unei infractiuni persoana acuzată este considerată nevinovată”.
Prin aceeasi decizie Curtea a constatat si faptul că
textul art. 207 din Codul penal “este în deplină concordantă cu prevederile
art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale”, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a
Drepturilor Omului.
Pe de altă parte sustinerea autorului exceptiei
conform căreia drepturile garantate trebuie să fie concrete si efective este pe
deplin satisfăcută de textele de lege criticate, întrucât părtile implicate în
procesul penal privind infractiunile de insultă si calomnie beneficiază de
toate garantiile procesuale instituite de lege, inclusiv de prezumtia de
nevinovătie, ca expresie a dreptului la apărare.
Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal Curtea s-a mai pronuntat
prin mai multe decizii dintre care mentionăm Decizia nr. 308 din 15 noiembrie
2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16
ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231
din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 78 din 15 februarie 2001. Solutiile adoptate, precum si considerentele pe
care acestea se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată,
întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea
jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art 144
lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, 3, al
art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Editura Atac la Persoană” - S.A. în Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 21 martie
2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 21 martie 2002
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001
privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989
Nicolae Popa - presedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghită - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Florica Popa, Ioan Suti,
Petru Tripa si Florica Tripa în Dosarul nr. 3.472/2001 al Curtii de Apel
Oradea, având ca obiect o rectificare de carte funciară.
Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 14
martie 2002 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea,
având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de 21
martie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2001, pronuntată în
Dosarul nr. 3.472/2001, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46
alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie
ridicată de Florica Popa, Ioan Suti, Petru Tripa si Florica Tripa.
În motivarea exceptiei autorii sustin că
dispozitiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 încalcă principiul
neretroactivitătii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie,
“deoarece vânzarea-cumpărarea unor imobile dintre cele prevăzute la art. 2 lit.
b) din Legea nr. 10/2001, initial valabilă în baza Legii nr. 112/1995, este
declarată retroactiv nevalabilă, ceea ce înseamnă că Legea nr. 10/2001 se
aplică si unor situatii legal constituite pe baza unei legi anterioare”. Se mai
arată că dispozitiile legale criticate încalcă si principiul egalitătii în
drepturi, consacrat de art. 16 alin. (2) din Constitutie, prin aceea că
introduc “o discriminare nejustificată, nelegală si imorală, deoarece în toate
celelalte ipoteze ale art. 46 îi protejează pe cumpărătorii de bună-credintă ai
imobilelor la care face referire art. 2 din Legea nr. 10/2001, exceptându-i
doar pe cei care au cumpărat imobilele prevăzute la art. 2 lit. b)”.
Curtea de Apel Oradea, exprimându-si opinia, apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este întemeiată, deoarece
“prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 încalcă principiul
neretroactivitătii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2), respectiv principiul
egalitătii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constitutie”.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost
comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului,
pentru a-si exprima punctele lor de vedere cu privire la exceptia ridicată.
Presedintele Camerei Deputatilor apreciază
că “dispozitiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt constitutionale,
acestea nefiind contrare vreunuia dintre principiile prevăzute de art. 15 alin.
(2) si art. 16 alin. (2) din Constitutie”. Se arată în acest sens că “întreaga
lege are un puternic caracter reparator, urmărind în principal să înlăture
efectele nefaste ale politicii statului comunist de desconsiderare a
proprietătii private. Prin aceasta legea nu dispune pentru trecut, ci asigură,
pentru viitor, reinstaurarea legalitătii si normalitătii, în spiritul
principiilor proclamate de Constitutia României în art. 41 si art. 135”. Se mai
arată că “o solutie juridică valabilă în toate situatiile nu ar fi posibilă”,
iar “Solutia juridică diferită dată de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
îsi are temeiul în chiar gravitatea modalitătii prin care imobilele prevăzute
de art. 2 alin. (1) lit. b) au fost preluate de statul comunist, si anume prin
confundarea preluării cu justitia penală folosită, la rândul ei, ca instrument
de represiune politică”.
Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate
ridicată este întemeiată, întrucât dispozitiile art. 46 alin. (3) din Legea nr.
10/2001 sunt neconstitutionale sub două aspecte, si anume: a) “Statuând asupra
actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobilele preluate de stat
prin confiscarea averii ca urmare a condamnării pentru infractiuni de natură politică,
art. 46 alin. (3) are în vedere, în mod evident, actele de înstrăinare
încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fiind vorba despre
un conflict de legi în timp. Cum imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit.
b) au fost preluate de stat în mod valabil si cum până la intrarea în vigoare a
Legii nr. 10/2001 nu a fost interzisă înstrăinarea unor astfel de imobile, a
declara astăzi ca fiind nule absolut acte deplin valabile la momentul
încheierii lor reprezintă o actiune retroactivă a prevederilor art. 46 alin.
(3) din Legea nr. 10/2001”. Se mai arată că dispozitiile art. 46 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001 încalcă si principiul egalitătii cetătenilor în fata legii,
deoarece “în conditiile în care pentru aceeasi situatie juridică - încheierea
cu bună-credintă a unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele
detinute de stat – se aplică un regim juridic diferit - unele fiind considerate
valabile, iar altele declarate nule, în functie de criteriul modalitătii de
preluare sau de trecere în proprietatea statului, modalitate care, în cele mai
multe cazuri, scapă dobânditorului de bună-credintă - se poate afirma că
dispozitiile legale au un caracter discriminatoriu”. În sustinerea caracterului
nejustificat si neconstitutional al tratamentului juridic diferit se invocă
Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum si Decizia
Curtii Constitutionale nr. 162/1998, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 502 din 28 decembrie 1998.
Presedintele Senatului nu a transmis punctul
său de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul judecătorului-raportor,
sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este
competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, care
prevăd că “Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul
procesului de privatizare, având ca obiect imobilele prevăzute la art. 2 alin.
(1) lit. b) sunt lovite de nulitate absolută, buna-credintă neputând fi
invocată în aceste cazuri”.
Art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeasi lege, la care
face trimitere art. 46 alin. (3), prevede: “(1) În sensul prezentei legi,
prin imobile preluate în mod abuziv se întelege: […]
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca
urmare a unei hotărâri judecătoresti de condamnare pentru infractiuni de natură
politică, prevăzute de legislatia penală, săvârsite ca manifestare a opozitiei
fată de sistemul totalitar comunist;”.
Autorii exceptiei sustin că dispozitiile legale
criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit
cărora “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai
favorabile”.
Se mai sustine si încălcarea prevederilor art. 16
alin. (2) din Constitutie, dar, invocându-se în motivarea exceptiei
nerespectarea principiului egalitătii în drepturi, rezultă că în realitate s-au
avut în vedere prevederile alin. (1) al art. 16, potrivit cărora “Cetătenii
sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără
discriminări”.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că aceasta este întemeiată si urmează să fie admisă pentru următoarele
motive:
Vânzarea locuintelor din proprietatea statului s-a
reglementat prin Decretul-lege nr. 61/1990, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, si prin Legea nr. 85/1992,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 29 iulie
1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 15 septembrie 1994, iar apoi în nr. 264 din
15 iulie 1998.
Conform acestor acte normative chiriasii pot cumpăra
locuintele construite din fondurile statului, precum si pe cele construite din
fondurile unitătilor economice si bugetare de stat. În urma modificării art. 7
alin. 2 din Legea nr. 85/1992 prin Legea nr. 79/1997, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 12 mai 1997, s-a prevăzut si vânzarea
“la cerere, în conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea
dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere si
locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome,
institutiilor si societătilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au
încetat existenta după această dată sau, după caz, au devenit, prin
reorganizare, unităti economice sau bugetare de stat”.
Toate celelalte locuinte aflate în proprietatea
statului au fost exceptate de la vânzare-cumpărare. De asemenea, din categoria
locuintelor care, de principiu, puteau face obiectul contractului de
vânzare-cumpărare au fost exceptate cele .ale căror suprafete depăsesc
normele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat”;
“locuintele de lux executate pe bază de proiecte unicat”; “locuintele de
protocol care servesc demnitarilor drept locuinte de serviciu pe durata
exercitării functiei”; iar apoi si “cele care prezintă, la data
vânzării, finisaje superioare echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale
deosebite sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună,
seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică”.
Art. 19 din Legea nr. 85/1992, în redactarea sa
initială, prevedea: “Contractele de vânzare-cumpărare ale locuintelor care
nu au fost construite din fondurile statului, ci au fost trecute în această
proprietate, cele de vânzare-cumpărare ale locuintelor de serviciu apartinând
societătilor comerciale si regiilor autonome, care contravin prevederilor
prezentei legi, precum si orice alt contract încheiat cu încălcarea
dispozitiilor Decretului-lege nr. 61/1990 sunt lovite de nulitate absolută.
Nulitatea poate fi invocată de orice persoană si pe
orice cale.[…]”
În redactarea sa actuală art. 19 alin. 1 din Legea nr.
85/1992 prevede: .Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea
dispozitiilor Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi sunt lovite de
nulitate absolută.”
Posibilitatea cumpărării de locuinte proprietate de
stat s-a extins prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice
a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie
1995.
Potrivit prevederilor art. 1 din această lege “Fostii
proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinatia de locuinte,
trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6
martie 1945, cu titlu, si care se aflau în posesia statului sau a altor
persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile
reparatorii prevăzute de prezenta lege.
De prevederile alin. 1 beneficiază si mostenitorii
fostilor proprietari, potrivit legii”.
Conform art. 9 alin. 1 din aceeasi lege .Chiriasii
titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură fostilor
proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului
prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală
sau în rate a pretului”.
Exceptii de la posibilitatea de vânzare-cumpărare s-au
prevăzut la art. 9 alin. 6 si la art. 10 astfel:
- Art. 9 alin. 6: “Fac exceptie de la prevederile
alin. 1 chiriasii titulari sau membrii familiei lor - sot, sotie, copii minori
- care au dobândit sau au înstrăinat o locuintă proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în
localitatea de domiciliu.”;
- Art. 10: “Sunt exceptate de la vânzare
apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări
speciale, cum sunt: piscină, saună, seră, cramă, bar, vinotecă sau cameră
frigorifică.
Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare locuintele
care au avut destinatia de case de oaspeti, de protocol, cele declarate
monumente istorice si din patrimoniul national, precum si cele folosite ca
resedinte pentru fostii si actualii demnitari.”
Conform art. 11 din Legea nr. 112/1995 “Actele
juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. 6 si
ale art. 10 sunt lovite de nulitate absolută”.
Din reglementările legale citate rezultă că
Decretul-lege nr. 61/1990 si Legea nr. 85/1992 au permis vânzarea doar a
locuintelor construite din fondurile statului sau ale unitătilor economice ori
bugetare de stat, sanctionând cu nulitate absolută vânzarea-cumpărarea
locuintelor preluate în proprietatea statului de la alti proprietari.
Legea nr. 112/1995 permite vânzarea-cumpărarea
imobilelor cu destinatia de locuinte, preluate de stat cu titlu, după 6 martie
1945, fără a preciza motivele si conditiile de preluare. Cu toate acestea, art.
25 din aceeasi lege prevede că: “Prin legi speciale se vor reglementa
situatiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei
legi, trecute în roprietatea statului
înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinatia lor initială, inclusiv ale
celor demolate pentru cauze de utilitate publică.” Din acest text de lege
nu rezultă că urmează să fie reglementată prin lege specială ulterioară si
situatia juridică a imobilelor din categoria celor prevăzute la art. 2 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 si nici faptul că vânzarea unor asemenea
imobile ar fi interzisă până la adoptarea reglementărilor speciale.
Curtea Constitutională retinând că după intrarea în
vigoare a Legii nr. 112/1995 nu a mai fost interzisă vânzarea imobilelor din
categoria prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 si că
nici o dispozitie legală nu a prevăzut nulitatea unor asemenea contracte de
vânzare-cumpărare, constată că dispozitiile art. 46 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, prin care se sanctionează cu nulitate absolută acte juridice încheiate
anterior intrării în vigoare a acestei legi, dar cu respectarea reglementărilor
legale aplicabile la data respectivă, au efecte retroactive si sunt contrare
astfel principiului neretroactivitătii legii, cu exceptia legii penale mai
favorabile, principiu consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
Curtea mai constată că dispozitiile art. 46 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001 încalcă si principiul egalitătii cetătenilor în fata
legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, prin aceea că înlătură
beneficiul bunei-credinte în privinta vânzării-cumpărării unei categorii de
imobile preluate de stat în mod abuziv, instituind astfel un tratament juridic
discriminatoriu pentru unii cetăteni care de fapt se află într-o situatie
identică cu cea a altor cumpărători, ale căror acte de cumpărare îsi păstrează
valabilitatea, dacă au fost încheiate cu bună-credintă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE :
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicată de
Florica Popa, Ioan Suti, Petru Tripa si Florica Tripa în Dosarul nr. 3.472/2001
al Curtii de Apel Oradea si constată că prevederile art. 46 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstitutionale.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 21 martie
2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 26 martie 2002
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4)
si ale art. 180 alin. (2), (5) si (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale
Nicolae Popa - presedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghită - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4) si ale art. 180
alin. (2), (5) si (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii
si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Mihail Zissu în
Dosarul nr. 1.185/R/C/2001 al Curtii de Apel Brasov – Sectia comercială si de
contencios administrativ, într-o cauză având ca obiect contestatia autorului
împotriva refuzului de recalculare a pensiei.
La apelul nominal răspunde Mihail Zissu, lipsind Casa
Judeteană de Pensii Brasov, fată de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Autorul exceptiei arată că prin Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 49/2001, care a modificat dispozitiile art. 180 alin. (2), (5)
si (6) si le-a completat pe cele ale art. 168 din Legea nr. 19/2000, măsurile
de protectie socială luate de stat prin această lege au fost anulate. Mai arată
că statul are obligatia constitutională de a asigura protectia socială a
cetătenilor săi, obligatie pe care prin emiterea Ordonantei de urgentă a
Guvernului nr. 49/2001 si-a încălcat-o.
Consideră că drepturile acordate printr-o lege sunt
drepturi câstigate ce nu pot fi abrogate printr-o altă lege. Mai arată că prin
modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 statul a încălcat principiul
constitutional al egalitătii si nediscriminării. De asemenea, sunt încălcate si
principiile contributivitătii, repartitiei, unicitătii si cel al egalitătii,
prevăzute de Legea nr. 19/2000, prin faptul că există deosebire de tratament
între persoanele pensionate înainte de aplicarea acestei legi si cele
pensionate după intrarea ei în vigoare.
Solicită admiterea exceptiei si declararea ca
neconstitutionale a dispozitiilor criticate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că
legiuitorul are dreptul să stabilească norme de calcul al pensiilor, asa cum a
făcut si atunci când a adoptat Legea nr. 19/2000.
Mai arată că pensionarii ale căror drepturi salariale
nu au fost identice în timpul activitătii nu pot beneficia de pensii identice.
Consideră că exceptia este neîntemeiată si solicită respingerea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Încheierea din 4 decembrie 2001, pronuntată în
Dosarul nr. 1.185/R/C/2001, Curtea de Apel Brasov - Sectia comercială si de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4) si ale art. 180
alin. (2), (5) si (6) din Legea nr. 19/2000, modificată si completată prin
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 49/2001, exceptie ridicată de Mihail
Zissu.
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul
acesteia sustine că dispozitiile art. 180 alin. (2), (5) si (6) si ale art. 168
alin. (3) si (4) din Legea nr. 19/2000, modificate si completate prin Ordonanta
de urgentă a Guvernului nr. 49/2001, “încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din
Constitutia României, în care se recunoaste că demnitatea omului [...],
dreptatea [...] reprezintă valori supreme si sunt garantate”, considerând că
prin aplicarea acestor dispozitii legale “sunt afectate persoanele pensionate
pe baza legislatiei anterioare”. În opinia autorului exceptiei dispozitiile
legale criticate încalcă si prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutia
României, “creând pentru o categorie de cetăteni (pensionabili după intrarea în
vigoare a legii) un sistem privilegiat si discriminator, fată de pensionarii
aflati în plată la data intrării în vigoare a legii”. Mai arată că pentru
persoanele pensionate anterior programul de recorelare a pensiilor, “care se va
derula într-un interval de timp nedefinit de legiuitor, este de natură să le
lipsească de o protectie socială adecvată”, contravenindu-se astfel
dispozitiilor art. 43 alin. (1) din Constitutia României.
Curtea de Apel Brasov - Sectia comercială si de
contencios administrativ, exprimându-si opinia, consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată. În
acest sens arată că dispozitiile legale criticate obligă la determinarea
punctajului mediu anual al fiecărui pensionar în vederea recorelării pensiilor,
fiind exceptati “pensionarii ale căror drepturi stabilite anterior sunt mai
mari decât un punctaj mediu estimat persoanelor ce urmează a beneficia de
conditiile noii legi”.
Apreciază că, prin .determinarea acestor modalităti de
calcul, economia acestor texte conduce tocmai la concluzia finalitătii urmărite
de legiuitor, constând în respectarea principiilor de unicitate si egalitate a
tuturor cetătenilor beneficiari ai sistemului de pensii si asigurări sociale,
expresie a normelor fundamentale privind garantarea drepturilor si libertătilor
cetătenesti si a deplinei egalităti în fata legii”.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost
comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului,
pentru a-si exprima punctele lor de vedere cu privire la exceptia ridicată.
Presedintele Camerei Deputatilor apreciză
că exceptia ridicată nu este întemeiată, întrucât “legiuitorul, prin noua
reglementare, urmăreste să asigure persoanelor pensionate pe baza legislatiei
anterioare, cât si celor ce cad sub incidenta Legii nr. 19/2000, pensii care să
reflecte întreaga activitate salarială depusă de acestea, exprimată în
contributia la asigurări sociale de stat, de la data angajării si până la
pensionare, prin această abordare demnitatea garantată de Constitutie fiind
fără îndoială respectată”. Nici critica privind încălcarea dispozitiilor art.
16 alin. (1) din Constitutie nu este întemeiată, deoarece trebuie făcută
distinctie între persoanele pensionate, unele în baza Legii nr. 3/1977, altele
potrivit noii legi, date fiind conditiile economice diferite în care
evenimentul s-a produs. Acest fapt “nu obligă la uniformitate din partea
statului fată de cele două categorii, el fiind singurul autorizat, în virtutea
caracterului suveran, să determine modalitatea de stabilire a măsurilor de
protectie socială”. În acest sens se invocă jurisprudenta Curtii
Constitutionale (Decizia nr. 20 din 2
februarie 2000 si Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000).
Guvernul consideră că exceptia ridicată este nefondată,
deoarece textele de lege criticate nu numai că nu încalcă prevederile art. 1
alin. (3) si ale art. 43 alin. (1) din Constitutie, “ci, din contră, au menirea
să garanteze dreptul la pensie prevăzut în alin. (2) al art. 43 din
Constitutie, iar prin recorelare si mentinerea în plată a cuantumului mai
avantajos nu se urmăreste altceva decât asigurarea unui trai decent pentru
aceste categorii de persoane”. Nu sunt încălcate nici dispozitiile art. 16
alin. (1) din Constitutie, întrucât diferitele categorii de pensionari, chiar
si numai datorită legislatiei sub imperiul căreia s-au pensionat, se găsesc în
situatii diferite, ceea ce, conform jurisprudentei constante a Curtii
Constitutionale, justifică tratamentul juridic diferit.
Presedintele Senatului nu a transmis punctul
său de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul
judecătorului-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este
competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 168 alin. (3) si (4) si ale art. 180 alin. (2),
(5) si (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificată si completată prin Ordonanta
de urgentă a Guvernului nr. 49/2001, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001, dispozitii care au următorul
continut:
- Art. 168 alin. (3) si (4): “(3) După intrarea în
vigoare a prezentei legi, pe baza analizei rezultatelor recolerării aplicate
conform prevederilor alin. (1) si (2) Guvernul poate adopta măsuri suplimentare
de recorelare a pensiilor stabilite pe baza legislatiei anterioare.
(4) Programul si metodologia de recolerare a
pensiilor, potrivit prevederilor alin. (3), se stabilesc prin hotărâri ale
Guvernului.”;
- Art. 180 alin. (2), (5) si (6): “(2) CNPAS va lua
măsurile necesare astfel încât la data intrării în vigoare a prezentei legi să
determine punctajul mediu anual al fiecărui pensionar, prin raportarea
cuantumului pensiilor cuvenite conform legislatiei anterioare, pe categoriile
de pensii prevăzute la art. 40, din care s-a dedus contributia pentru
asigurările sociale de sănătate, datorate conform legii, la valoarea unui punct
de pensie stabilită în conditiile art. 80.
............................................................................................
(5) Punctajul mediu anual, calculat conform alin. (2),
se poate corecta corespunzător recorelării prevăzute la art. 168 alin. (3), (4)
si (5).
(6) Cuantumul pensiilor se stabileste în baza
prevederilor art. 76, luându-se în considerare punctajul mediu anual stabilit
conform alin. (2), (3), (4) si (5).”
Potrivit sustinerilor autorului exceptiei,
dispozitiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constitutionale:
- Art. 1 alin. (3): “România este stat de drept,
democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertătile
cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul
politic reprezintă valori supreme si sunt garantate.”;
- Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata
legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.”;
- Art. 43 alin. (1): “Statul este obligat să ia
măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure
cetătenilor un nivel de trai decent.”
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că aceasta nu este întemeiată si urmează să fie respinsă pentru
următoarele motive:
Autorul exceptiei, sustinând tratamentul
discriminatoriu aplicat persoanelor pensionate pe baza legislatiei anterioare,
are în vedere de fapt dispozitiile alin. (3) al art. 180 din Legea nr. 19/2000,
în formularea introdusă prin Ordonanta Guvernului nr. 49/2001, potrivit cărora
“Se exceptează de la prevederile alin. (2) pensionarii de asigurări sociale
de stat ale căror drepturi stabilite în perioada 1 ianuarie 1998-31 martie 2001
sunt mai mari decât un punctaj mediu estimat pentru persoanele care se vor
pensiona în conditiile prezentei legi”. Referindu-se la situatia sa
personală, consideră injust ca un pensionar care, în raport cu activitatea
desfăsurată si cu contributia depusă, precum si cu noua modalitate de calcul al
pensiei, ar putea obtine o pensie mai mare, să nu beneficieze de majorare, prin
recorelare, dacă drepturile ce i s-au stabilit pe baza legislatiei anterioare
sunt superioare unui punctaj mediu estimat pentru persoanele care se
pensionează pe baza noilor reglementări legale. În această privintă măsurile de
recorelare suplimentare, ce ar urma să fie aplicate pe baza unor programe
ulterioare aprobate prin hotărâri ale Guvernului, sunt considerate incerte si
amânate sine die.
În cadrul realizării politicii în domeniul
asigurărilor sociale de stat legiuitorul are deplina autoritate să stabilească
periodic noi modalităti si conditii de acordare si de calculare a pensiilor,
cum a procedat si prin adoptarea Legii nr. 19/2000. Noile reglementări pot să
fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum
permite sau impune, după caz, situatia economico-financiară a tării si
fondurile de asigurări sociale de stat disponibile. În oricare dintre aceste
ipoteze dispozitiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane
care se vor înscrie la pensie după intrarea lor în vigoare, neputând atinge
drepturile de pensie anterior stabilite.
De vreme ce drepturile de pensii anterior stabilite nu
sunt atinse, nu sunt diminuate, iar pensiile stabilite reflectă în cuantum
posibilitătile limitate în raport cu sursele existente într-o perioadă dată, nu
se poate sustine că noile reglementări tranzitorii ar leza “demnitatea
umană” sau că ar contrazice “dreptatea” socială si nici că ar leza
drepturi de pensie câstigate printr-o lege anterioară.
Legiuitorul, prin dispozitiile tranzitorii ale Legii
nr. 19/2000 si prin modificarea si completarea acestora, a urmărit realizarea,
în cadrul disponibilitătilor financiare actuale, a obligatiilor statului în
domeniul măsurilor de protectie socială. Pe linia acestor preocupări,
dispozitiile legale respective prevăd, pentru o primă etapă, stabilirea
punctajului anual si în privinta pensiilor anterior stabilite, precum si
recorelarea acestora pentru a ajunge la nivelul punctajului mediu stabilit
pentru persoanele care se pensionează după intrarea în vigoare a legii. Sunt
exceptati pensionarii ale căror drepturi anterior stabilite sunt mai mari decât
punctajul mediu stabilit conform noilor reglementări.
Stabilirea prin lege a acestor cerinte nu poate duce
la concluzia că legiuitorul si-ar fi încălcat propriile principii statuate o
dată cu emiterea legii în discutie.
Legea nr. 19/2000 reglementează, la modul general, si
etapele următoare ale recorelării, abilitând Guvernul ca în limita
posibilitătilor financiare ulterioare să elaboreze un program de recorelare
etapizat, astfel încât la finalizarea acestuia toti pensionarii care au depus
aceeasi activitate în perioade diferite, dar au aceeasi vechime de cotizare, să
beneficieze de drepturi egale, indiferent de data înscrierii la pensie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13
alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată,
CURTEA
În numele legi
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 168 alin. (3) si (4) si ale art. 180 alin. (2), (5) si (6)
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurări sociale, exceptie ridicată de Mihail Zissu în Dosarul nr.
1.185/R/C/2001 al Curtii de Apel Brasov - Sectia comercială si de contencios
administrativ.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 26 martie
2002.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu