MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XIV - Nr. 803         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 5 noiembrie 2002

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

550. - Lege privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului si a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate în  patrimoniul regiilor autonome de interes local

 

799. - Decret pentru promulgarea Legii privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului si a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 210 din 10 iulie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) si (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, art. 53 alin. (1), art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.128. - Hotărâre privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului majoritar de actiuni la Societatea Comercială “Secom” - S.A. Drobeta-Turnu Severin din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a municipiului Drobeta-Turnu Severin, judetul Mehedinti

 

1.129. - Hotărâre privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului majoritar de actiuni la Societatea Comercială de Gospodărie Comunală si Locativă - S.A. Orsova din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a municipiului Orsova, judetul Mehedinti

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

469. - Ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si pădurilor pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce prevede controale de identitate si fizice cu o frecventă mai scăzută privind admiterea temporară a unor ecvidee din Suedia, Norvegia si Finlanda

 

490. - Ordin al ministrului industriei si resurselor privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la ascensoare

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului si a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileste cadrul juridic pentru vânzarea spatiilor comerciale si a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spatii comerciale sau de prestări de servicii.

(2) Vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii se realizează prin negociere directă sau, după caz, prin licitatie publică cu strigare, în conditiile prezentei legi.

Art. 2. - (1) Dispozitiile prezentei legi sunt aplicabile si spatiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, în următoarele cazuri:

a) când fostul proprietar a primit despăgubiri potrivit acordurilor internationale încheiate de România, în conditiile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/2001;

b) când persoana îndreptătită a pierdut dreptul de a solicita în justitie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în conditiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;

c) când persoana îndreptătită a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, în conditiile legii;

d) când imobilele nu se restituie persoanelor îndreptătite si rămân în administrarea detinătorilor actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

(2) Dispozitiile prezentei legi sunt aplicabile si spatiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele aflate în zona de protectie a unui monument istoric. Vânzarea acestor spatii se poate face numai cu avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor.

Art. 3. - (1) Dispozitiile prezentei legi nu sunt aplicabile spatiilor comerciale sau de prestări de servicii reglementate de Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Până la adoptarea legii speciale privind regimul juridic al imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitătilor minoritătilor nationale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, este interzisă înstrăinarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele în cauză ori schimbarea destinatiei acestora.

Art. 4. - În întelesul prezentei legi, notiunile de mai jos se definesc astfel:

a) vânzător - consiliul judetean, consiliul local al comunei, orasului, municipiului, sectorului municipiului Bucuresti sau regia autonomă de interes local care are în administrare, respectiv în patrimoniu, spatii comerciale sau de prestări de servicii. Vânzătorul încheie contracte de vânzare-cumpărare în numele statului sau în nume propriu, după caz, în conditiile prezentei legi;

b) cumpărător - orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, care are calitatea de comerciant sau prestator de servicii, potrivit legii. Cumpărător nu poate fi o persoană juridică română de drept public sau o societate comercială la care statul român ori o unitate administrativ-teritorială este actionar majoritar;

c) spatiu comercial - spatiul destinat actelor si faptelor de comert, astfel cum sunt definite la art. 3 din Codul comercial;

d) spatiu pentru prestări de servicii - spatiul destinat prestării unor servicii către persoanele fizice sau juridice.

 

CAPITOLUL II

Reguli comune privind vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii

 

Art. 5. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi consiliile judetene si consiliile locale vor aproba, prin hotărârea a două treimi din numărul consilierilor, lista spatiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmează să fie vândute potrivit dispozitiilor prezentei legi.

(2) În cazul spatiilor comerciale sau de prestări de servicii aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, hotărârea prevăzută la alin. (1) se adoptă pe baza propunerii consiliului de administratie al regiei autonome respective.

(3) Prefectii vor veghea ca hotărârea prevăzută la alin. (1) să cuprindă toate spatiile comerciale sau de prestări de servicii care cad sub incidenta prezentei legi. În acest scop hotărârile consiliilor locale si ale consiliilor judetene vor fi comunicate prefectilor în termen de cel mult 3 zile de la adoptare si vor fi afisate la sediul primăriei, respectiv al consiliului judetean. Prefectul va cere completarea sau modificarea listei, dacă este cazul, iar în situatia în care se refuză solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instantei de contencios administrativ. Sesizarea si judecata se fac în procedură de urgentă. Hotărârea instantei este definitivă si irevocabilă.

(4) În cazul municipiului Bucuresti lista spatiilor supuse vânzării se aprobă de către Consiliul General al Municipiului Bucuresti, pe sectoare. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Art. 6. - (1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în fiecare comună, oras, municipiu, sector al municipiului Bucuresti sau judet, în care există spatii care cad sub incidenta prezentei legi, se constituie o comisie pentru vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii, denumită în continuare comisie.

Comisia se constituie prin dispozitie a primarului, respectiv a presedintelui consiliului judetean, si va fi formată din 5 membri titulari si 2-3 membri supleanti, după cum urmează:

a) 3 reprezentanti ai consiliului local sau, după caz, ai consiliului judetean în a cărui administrare se află spatiul comercial sau de prestări de servicii ori sub a cărui autoritate se află regia autonomă detinătoare a spatiului; desemnarea reprezentantilor consiliului se face prin vot deschis cu votul a două treimi din numărul consilierilor;

b) un reprezentant al regiei autonome, respectiv al regiei autonome nominalizate de primar sau de presedintele consiliului judetean; stabilirea reprezentantului se face de către consiliul de administratie al regiei autonome;

c) un reprezentant al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, desemnat de directorul general.

(2) Pentru îndrumarea si supravegherea comisiilor organizate prin dispozitie a primarilor de sectoare se constituie, prin dispozitie a primarului general, o comisie a municipiului Bucuresti, în componenta prevăzută la alin. (1).

(3) Dacă persoanele care urmează să facă parte din comisie nu sunt nominalizate în termenul fixat de primar, acesta va stabili din oficiu componenta comisiei.

(4) Membrii comisiei îsi desemnează un presedinte.

Secretariatul comisiei este asigurat prin grija secretarului unitătii administrativ-teritoriale, respectiv al sectorului municipiului Bucuresti.

(5) Membrii comisiei nu pot fi actionari, asociati, administratori sau cenzori la persoana juridică, respectiv nu pot fi sot/sotie, rude sau afini până la gradul al 4-lea inclusiv ai persoanei fizice care a solicitat cumpărarea spatiului comercial sau de prestări de servicii. În caz de incompatibilitate, în termen de 5 zile comisia se completează cu alti membri din rândul supleantilor.

(6) Pentru activitatea depusă în cadrul comisiei membrii acesteia au dreptul la o indemnizatie al cărei cuantum si conditii de acordare se stabilesc prin hotărâre a consiliului local sau judetean, cu avizul directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, si se achită din fondurile realizate din vânzarea spatiilor comerciale.

(7) Încălcarea dispozitiilor legale privind constituirea comisiilor poate fi contestată în termen de 5 zile de la constituirea acestora, de către persoanele interesate, la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Instanta solutionează cererea în camera de consiliu, în termen de 48 de ore de la sesizare. Hotărârea este definitivă si irevocabilă.

Art. 7. - (1) Comisia are următoarele atributii:

a) tine evidenta spatiilor care cad sub incidenta prezentei legi;

b) stabileste pretul minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare;

c) selectează evaluatorul spatiilor supuse vânzării prin licitatie publică;

d) în cazul vânzării prin negociere directă, negociază pretul de vânzare cu solicitantul;

e) organizează licitatia publică cu strigare, dacă este cazul;

f) aprobă vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii cu plata în rate.

(2) Hotărârile comisiei se iau cu majoritatea voturilor membrilor acesteia.

Art. 8. - (1) În vederea vânzării spatiului comercial sau de prestări de servicii, comisia stabileste un pret minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorul va fi selectat de comisie prin licitatie publică organizată în termen de 10 zile de la constituirea comisiei.

(2) Pretul minim de vânzare, stabilit potrivit alin. (1), va fi avut în vedere ca bază de negociere, în cazul vânzării prin negociere directă, respectiv va fi cuprins în oferta de vânzare prin licitatie publică cu strigare.

(3) Raportul de evaluare si stabilirea pretului de vânzare pot fi contestate de persoanele interesate, în termen de 5 zile de la depunerea raportului, la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Judecata se face de urgentă, cu citarea contestatorului, a comisiei si a evaluatorului. Comisia este reprezentată de presedintele acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă si irevocabilă.

Art. 9. - (1) La finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spatiu comercial sau de prestări de servicii, potrivit prezentei legi, comisia încheie un proces-verbal cuprinzând datele cu privire la desfăsurarea procedurii de vânzare si pretul obtinut pentru spatiul vândut.

(2) Procesul-verbal se depune la sediul vânzătorului, prin grija secretarului unitătii administrativ-teritoriale.

(3) Refuzul de a încheia procesul-verbal sau încheierea nelegală si netemeinică a acestuia poate fi contestată la sectia de contencios administrativ a tribunalului, de către partea interesată, în conditiile art. 8 alin. (3), care se aplică în mod corespunzător.

Art. 10. - (1) Contractul de vânzare-cumpărare a spatiului comercial sau de prestări de servicii se încheie în termen de 15 zile de la data finalizării procedurii de vânzare, potrivit prezentei legi, si se semnează, din partea vânzătorului, de presedintele consiliului judetean sau de vicepresedintele desemnat în acest scop, de primar ori, după caz, de presedintele consiliului de administratie al regiei autonome.

(2) Refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare poate fi atacat în justitie în conditiile art. 8 alin. (3).

Art. 11. - (1) Pretul de vânzare al spatiilor comerciale sau de prestări de servicii se poate achita în rate de către cumpărătorii comercianti sau de către prestatorii de servicii, autorizati în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfăsurarea unor activităti economice pe baza liberei initiative, cu modificările ulterioare - persoane fizice si asociatii familiale -, sau de societătile comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, care se încadrează în categoria întreprinderilor micii si mijlocii, în conditiile legii.

(2) În celelalte cazuri încheierea contractului de vânzare-cumpărare si achitarea integrală a pretului se vor face în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea negocierilor si convenirea pretului.

(3) În cazul în care un cumpărător, persoană fizică sau juridică, se află în situatia de a cumpăra, în conditiile prezentei legi, două sau mai multe spatii comerciale sau de prestări de servicii situate în aceeasi comună, oras sau municipiu ori în unităti administrativ-teritoriale diferite, comisia poate aproba vânzarea în rate doar pentru unul dintre spatii, la alegerea cumpărătorului.

(4) În acest scop cumpărătorul va semna o declaratie pe propria răspundere, din care să rezulte că nu a beneficiat de plata în rate pentru cumpărarea unui alt spatiu comercial sau de prestări de servicii.

(5) Prevederile alin. (3) si (4) se aplică în mod corespunzător si în municipiul Bucuresti.

(6) Dispozitiile alin. (3), (4) si (5) nu se aplică spatiilor de productie si de prestări de servicii.

Art. 12. - (1) Vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii cu plata în rate se face către cumpărătorii prevăzuti la art. 11 alin. (1) în următoarele conditii:

a) avans de 25% din pretul de vânzare;

b) rate lunare esalonate pe un termen de până la 3 ani, fără acordarea unor termene de gratie;

c) perceperea unei dobânzi anuale de 10%.

(2) Comisia va solicita cumpărătorului constituirea de garantii pentru asigurarea plătii ratelor, cum ar fi:

a) scrisoare de garantie emisă de o bancă comercială română sau de o bancă comercială străină cu care o bancă română are relatii de corespondent;

b) constituirea unei ipoteci pe spatiul care face obiectul vânzării;

c) garantia personală a unui fidejusor, persoană fizică sau juridică de cetătenie, respectiv de nationalitate română, în conditiile Codului comercial, constând într-o obligatie unilaterală si neconditionată de plată a ratei, dacă aceasta nu a fost achitată la termen, partial ori integral, de către debitor.

(3) Vânzătorul va comunica cumpărătorului, cu 15 zile înainte de scadenta fiecărei rate, cuantumul sumei datorate cu titlu de dobândă.

(4) În cazul în care cumpărătorul nu plăteste la scadentă două rate succesive, respectiv în cazul nerespectării prevederilor art. 11 alin. (3), după caz, contractul de vânzare-cumpărare se consideră rezolvit de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere si fără altă formalitate.

Art. 13. - (1) Terenul aferent spatiului comercial sau de prestări de servicii se vinde o dată cu acesta, dacă este clarificată situatia sa juridică si dacă sunt îndeplinite conditiile legale. Pretul de vânzare al terenului aferent se determină pornind de la valoarea de circulatie a terenului, determinată pe baza următoarelor criterii:

a) situarea terenului în localitate;

b) categoria localitătii si zona în cadrul localitătii, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, cu modificările ulterioare.

(2) Terenul a cărui situatie juridică se clarifică după data vânzării spatiului comercial sau de prestări de servicii, cu exceptia celor care sunt proprietate publică a statului sau a unitătii administrativ-teritoriale, va fi vândut cumpărătorului spatiului, la cererea acestuia, prin negociere directă, avându-se în vedere valoarea de circulatie a terenului, stabilită potrivit alin. (1).

(3) Terenul proprietate publică, aferent spatiului care se vinde, se atribuie direct cumpărătorului printr-un contract de concesiune. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, concesiunea se face prin negociere directă între concedent si concesionar, fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini si fără nici o formă de publicitate.

(4) Dreptul de proprietate asupra terenurilor poate fi dobândit numai de persoane fizice si juridice române. Cumpărătorul spatiului comercial sau de prestări de servicii, persoană fizică ori juridică străină, are dreptul de a i se concesiona terenul aferent în conditiile prevăzute la alin. (3).

Art. 14. - Cheltuielile ocazionate de organizarea si desfăsurarea procedurilor de vânzare a spatiului comercial sau de prestări de servicii, inclusiv publicitatea si întocmirea raportului de evaluare, sunt suportate de vânzător din bugetul propriu si, în cazul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cheltuielile se deduc din încasările obtinute.

Art. 15. - Sumele obtinute din vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii în conditiile prezentei legi se fac venit la bugetul de stat în cotă de 15%, diferenta fiind virată la bugetele locale respective, într-un cont special, si va fi utilizată pentru realizarea unor proiecte de interes public, aprobate de consiliile judetene sau de consiliile locale vânzătoare.

 

CAPITOLUL III

Vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii prin negociere directă

 

Art. 16. - Vânzarea spatiilor comerciale, de prestări de servicii si de productie către comerciantii, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locatie de gestiune, asociere în participatiune sau leasing, încheiat în conditiile legii si valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restante la plata chiriei cel putin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum si persoanele fizice sau juridice care au obligatii neachitate fată de stat la data vânzării spatiului.

Art. 17. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele prevăzute la art. 16 vor depune o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului.

(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) spatiile comerciale pentru care nu s-a depus solicitarea de cumpărare se vor vinde prin licitatie publică cu strigare, în conditiile prezentei legi.

Art. 18. - (1) Comisia comunică solicitantului decizia sa de admitere sau de respingere a cererii, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.

(2) Dacă solicitantul se încadrează în conditiile prevăzute la art. 4 lit. b) si la art. 16, se trece la negocierea directă a vânzării spatiului.

Art. 19. - (1) Pretul de vânzare al spatiului comercial sau de prestări de servicii se stabileste prin negociere directă între cumpărător si comisie, pornindu-se de la pretul minim de vânzare al spatiului, determinat potrivit art. 8.

(2) Pentru stabilirea pretului minim de vânzare al spatiilor raportul de evaluare va evidentia valoarea investitiilor efectuate de către solicitant.

(3) Deducerea valorii investitiilor efectuate, indiferent de natura acestora, se face numai dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele conditii:

a) au fost efectuate cu acordul proprietarului sau al titularului dreptului de administrare a spatiului;

b) au fost executate pe baza unei autorizatii de construire, în conditiile legii.

(4) Valoarea investitiilor deduse în conditiile alin. (3) nu poate depăsi jumătate din valoarea stabilită prin raportul de evaluare.

(5) Dispozitiile art. 8, 9 si 10 privind contestatia în justitie se aplică în mod corespunzător.

 

CAPITOLUL IV

Vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii prin licitatie publică cu strigare

 

Art. 20. - Vânzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii, cu exceptia celor care se vând prin negociere directă în conditiile prezentei legi, se realizează prin licitatie publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare pret obtinut.

Art. 21. - (1) Comisia va face public anuntul de vânzare a spatiilor prevăzute în lista aprobată potrivit art. 5, în termen de 15 zile de la aprobarea listei.

(2) Anuntul de vânzare va cuprinde:

a) denumirea si sediul vânzătorului, precum si individualizarea spatiului supus vânzării;

b) locul, data si ora începerii licitatiei;

c) numele, prenumele si numărul de telefon ale persoanei desemnate să dea relatii suplimentare;

d) documentele necesare pentru participarea la licitatie;

e) garantia de participare la licitatie, constituită potrivit legii; garantia de participare la licitatie nu poate fi mai mică decât suma cheltuielilor ocazionate de organizarea si desfăsurarea procedurilor de vânzare a spatiului comercial sau de prestări de servicii, inclusiv publicitatea si întocmirea raportului de evaluare;

f) taxa de participare la licitatie.

(3) Sunt considerate documente necesare pentru participarea la licitatie:

a) pentru societăti comerciale:

1. copie de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comertului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele aditionale relevante si de pe certificatul de înregistrare fiscală;

2. scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă comercială română;

3. dovada privind achitarea obligatiilor fiscale, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent;

4. declaratie pe propria răspundere a reprezentantului legal al societătii comerciale, din care să rezulte că aceasta nu se află în reorganizare judiciară sau faliment;

b) pentru comercianti sau prestatori de servicii, persoane fizice sau asociatii familiale: copie de pe actul de identitate si de pe autorizatia de functionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, precum si de pe certificatul de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent.

(4) Anuntul de vânzare se publică în unul sau mai multe cotidiene locale si nationale de largă circulatie si se afisează la sediul vânzătorului, cu cel mult 30 de zile, dar nu mai putin de 15 zile, înainte de data tinerii licitatiei.

Art. 22. - (1) Licitatia are loc la data stabilită în anuntul de vânzare si este valabilă dacă s-au prezentat cel putin 3 ofertanti.

(2) Licitatia se desfăsoară după regula licitatiei competitive sau olandeze, respectiv la un pret în urcare sau în cădere, în functie de raportul dintre cerere si ofertă, cu pasul de licitare stabilit valoric, de 5% din pretul de pornire.

(3) În cazul în care nu se oferă pretul minim de vânzare, licitatia va fi reluată după publicarea unui nou anunt de vânzare, în termen de 5 zile de la desfăsurarea primei licitatii, dar nu mai putin de 7 zile înainte de data

tinerii celei de-a doua licitatii.

(4) A doua licitatie este valabilă dacă s-au prezentat cel putin 2 ofertanti.

(5) În cazul în care la a doua licitatie nu se înregistrează o ofertă de cel putin 50% din pretul minim de vânzare, comisia de licitatie poate solicita participantilor formularea de oferte de cumpărare cu plata pretului în rate.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 23. - Procedurile de vânzare a spatiilor comerciale sau de prestări de servicii, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua, cu recunoasterea valabilitătii actelor si a etapelor consumate până la această dată, potrivit dispozitiilor legale anterioare.

Art. 24. - (1) În cazul spatiilor comerciale sau de prestări de servicii trecute în proprietatea statului în conditiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, procedurile de vânzare sunt suspendate de drept până la data încheierii procedurilor de restituire, prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, cu exceptia dreptului de a depune o solicitare în conditiile prevăzute la art. 17 alin. (1).

(2) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule.

Art. 25. - Presedintii consiliilor judetene si primarii vor comunica lunar Ministerului Administratiei Publice, prin intermediul prefectului, stadiul procesului de vânzare a spatiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea lor, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.

Art. 26. - Încălcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală.

Art. 27. - Alte litigii decât cele prevăzute la art. 8, 9 si 10, cu privire la desfăsurarea procedurilor de vânzare a spatiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judetene, a consiliilor locale sau a regiilor autonome de sub autoritatea acestora, sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, nefiind obligatorie procedura prealabilă.

Art. 28. - Spatiile comerciale sau de prestări de servicii cumpărate în conditiile prezentei legi nu pot fi înstrăinate prin acte între vii si nu pot fi folosite decât pentru activităti de productie, de comert si de prestări de servicii, timp de 3 ani de la data dobândirii.

Art. 29. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abrogă.

 

Această lege a fost adoptată de Senat în sedinta din 5 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 145 si 74 alin. (1) din Constitutia României.

 

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputatilor în sedinta din 23 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 145 si 74 alin. (1) din Constitutia României.

 

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,

OVIDIU CAMELIU PETRESCU

 

Bucuresti, 14 octombrie 2002.

Nr. 550.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului si a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si (3) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia României,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului si a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

 

Bucuresti, 10 octombrie 2002.

Nr. 799.

 

DECIZII  ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 210

din 10 iulie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) si (2), art. 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, art. 53 alin. (1), art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001, precum si ale art. 1, art. 53, art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, exceptie ridicată de Iuliu Regnard Popescu si Constantin Lache în Dosarul nr. 1.714/2001 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 2 iulie 2002 si au fost consemnate în încheierea de la aceeasi dată, când Curtea a amânat pronuntarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 10 iulie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 1.714/2001, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001, precum si ale art. 1, art. 53, art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale

art. 1923 alin. (1) si (2) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, exceptie ridicată de Iuliu Regnard Popescu si Constantin Lache.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin următoarele:

I. Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 contravin dispozitiilor art. 41 alin. (1) din Constitutie si principiului constitutional al egalitătii în drepturi. Se sustine că este normal ca persoanele care se adresează instantelor judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justitie. Accesul la justitie însă trebuie realizat cu respectarea dispozitiilor constitutionale enuntate. Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. s-a angajat să răscumpere unitătile de fond detinute la Fondul National de Investitii în cazul incapacitătii de plată a societătii de administrare Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A. Având în vedere că statul este unicul actionar al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., autorii exceptiei consideră creanta asupra acesteia ca fiind o creantă asupra statului, ce intră sub incidenta art. 41 alin. (1) din Constitutie.

Tinând cont de prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, conform cărora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat, se sustine că aceeasi scutire trebuie să se aplice si în privinta cererilor privind restituirea bunurilor mobile (drepturile de creantă ale investitorilor), îndreptate împotriva statului.

II. 1. Dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate ca fiind contrare dispozitiilor art. 78 din Constitutie. Astfel legea, care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, acordă Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii un termen de 10 zile de functionare în scopul încheierii unui contract pentru audit complet al activitătii fondului, iar prin art. 13 alin. (2) din lege se interzice membrilor aceluiasi consiliu de încredere, începând de la data intrării în vigoare a legii, exercitiul dreptului de a mai desfăsura activităti specifice pietelor reglementate si supravegheate de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare. Se consideră că sunt încălcate prevederile art. 78 din Constitutie prin existenta contradictiei între dispozitiile aceleiasi legi, precum si prin faptul că încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului National de Investitii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a Fondului, atunci când reprezentantii acestuia pot solicita ridicarea sechestrului asigurător, conform art. 12 din Legea nr. 333/2001.

Prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 încalcă dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie, întrucât acordă posibilitatea Adunării generale a Fondului National de Investitii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investitii. Prin aceasta sunt încălcate drepturile investitorilor, drepturi constituite legal sub imperiul Ordonantei Guvernului nr. 24/1993. De asemenea, prin această dispozitie legală se intervine în regimul de proprietate constituit anterior, în temeiul ordonantei mentionate, si s-ar recunoaste Legii nr. 333/2001 “un efect constitutiv de drept de anulare a obligatiilor certificate”, ceea ce presupune recunoasterea unui efect retroactiv al legii.

II. 2. Prevederile art. 10 din Legea nr. 333/2001 contravin dispozitiilor art. 37 alin. (1) din Constitutie, deoarece se încalcă dreptul la asociere. Având în vedere că Fondul National de Investitii functionează în temeiul Codului civil, ca societate civilă si, deci, autonomă, organele sale legal constituite nu pot fi subordonate nici chiar fată de institutii ale statului. Se solicită să se examineze dacă textul criticat este contrar dispozitiilor art. 1 alin. (3) si art. 15 alin. (1) din Constitutie.

II. 3. Dispozitiile art. 11 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) si ale art. 37 alin. (1) din Constitutie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta Fondului National de Investitii nu apartine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiintat, amestecul altor persoane sau institutii fiind neconstitutional. Se solicită să se examineze dacă dispozitiile criticate contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 51 si 78 din Constitutie.

II. 4. Dispozitiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constitutie. Prin conditionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a Fondului National de Investitii se aduce o restrângere neconstitutională a accesului la justitie.

Fără nici o motivare se mai sustine că sunt încălcate si prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 49 alin. (1), art. 51 si art. 150 alin. (1).

II. 5. Neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se bazează, în general, pe aceleasi motive prezentate la pct. II.2. În plus este invocată si încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (2) si ale art. 150 alin. (1). Datorită faptului că prin reglementările legale criticate se prevede posibilitatea transformării Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, posibilitate pe care actele normative care reglementează constituirea Fondul National de Investitii nu o reglementează, se consideră că aceste dispozitii au caracter retroactiv. Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferă Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, în conditiile legii. Or, tinând seama de faptul că nu există o lege care să reglementeze această materie, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constitutie, Comisia Natională a Valorilor Mobiliare situându-se în acest fel deasupra legii. Se solicită să se examineze dacă textul criticat încalcă dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 51 si ale art. 150 alin. (1) din Constitutie.

II. 6. Dispozitiile art. 14 sunt considerate ca fiind neconstitutionale, întrucât, prin reglementarea subrogării Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare în toate drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A. sau cu Fondul National de Investitii, se ajunge la consecinte contrare Constitutiei.

Astfel Agentia de Valorificare a Activelor Bancare are o capacitate juridică precis delimitată prin lege, iar art. 53 din Legea nr. 409/2001 stabileste că sumele obtinute de acesta din urmă din exercitarea atributiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de functionare si operare si a cheltuielilor de administrare si de valorificare a activelor bancare preluate, diferenta urmând a fi virată la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legală nu stabileste obligatia Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare de a executa obligatia de răscumpărare a titlurilor de participare la Fondul National de Investitii, autorii exceptiei consideră că aceasta presupune un efect retroactiv al dispozitiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, dispozitiile criticate aduc atingere si drepturilor de creantă ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constitutionale referitoare la accesul la justitie, cât si celor referitoare la proprietate si restrângerea exercitiului unor drepturi, consacrate de art. 41 alin. (1), art. 135 alin. (1) si (6) si, respectiv, art. 49. Autorii exceptiei mai sustin că statul, fiind unicul actionar al C.E.C. - S.A., îsi anulează propria datorie, situându-se în acest fel “mai presus de lege”, ceea ce face ca aceste dispozitii legale să încalce prevederile art. 16 alin. (2) si al art. 51 din Constitutie. În sustinerea exceptiei sunt invocate dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 si al art. 150 alin. (1), precum si ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la această conventie.

II. 7. Dispozitiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt contrare prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate cuprinse în art. 41 alin. (1), (2) si (7) si art. 135 alin. (1) si (6). Autorii exceptiei sustin că Fondul National de Investitii ar trebui să aibă atributia de a plăti cererile de răscumpărare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin această dispozitie legală s-ar consimti la transferarea proprietătii particulare a bunului în folosinta statului, ceea ce este contrar prevederilor constitutionale.

II. 8. Dispozitiile art. 17 din Legea nr. 333/2001 au efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

III. 1. si 2. Prevederile art. 1 si ale art. 53 alin. (1) din Legea nr. 409/2001 încalcă dispozitiile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2) si art. 41 alin. (1) din Constitutie. Se sustine că potrivit capacitătii sale de folosintă, astfel cum este reglementată de prevederile legale criticate, Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare nu are atributia să achite drepturile de creantă ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate. În sustinerea exceptiei se invocă, fără nici o motivare, si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la această conventie, precum si dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (2), art. 51, art. 135 alin. (1) si (6) si art. 150 din Constitutie.

III. 3. si 4. Prevederile art. 1920 alin. (1) si ale art. 1922 alin. (3) din Legea nr. 409/2001 contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 si art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerintei ca judecătorul să nu primească o cerere de chemare în judecată decât cu dovada că a fost deja comunicată la Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare, se consideră că se îngrădeste accesul la justitie sau că legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul că în recurs nu se pot invoca alte apărări, cu exceptia celor de ordine publică, reprezintă, în opinia autorilor exceptiei, fie recunoasterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrădirea mijloacelor de apărare si de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constitutie.

III. 5. Prin dispozitiile art. 1923 alin. (1) si (2) din Legea nr. 409/2001 autorii exceptiei consideră că sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 si art. 49 alin. (1). Se sustine că nu se poate reglementa un nou termen de prescriptie aplicabil cererilor pentru executarea unor hotărâri rămase irevocabile sub imperiul legii anterioare, fără să se încalce principiul constitutional al neretroactivitătii legii sau prevederile privind liberul acces la justitie. Pe lângă motivele de neconstitutionalitate expuse mai sus, autorii exceptiei si-au motivat cererea si prin raportare la unele dispozitii legale. În timpul sedintei de judecată autorii exceptiei au solicitat extinderea controlului de constitutionalitate asupra altor texte de lege decât cele criticate în fata instantei de judecată.

Instanta de judecată apreciază că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciază că prevederile legale criticate, cuprinse în Legea nr. 146/1997, nu contravin prevederilor art. 21 alin. (1) din Constitutie, deoarece accesul liber la justitie nu presupune gratuitatea acestuia. Astfel, în această materie, regula este că actiunile în justitie sunt supuse taxei de timbru, exceptiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Se invocă în sustinerea argumentelor prezentate deciziile Curtii Constitutionale nr. 178/1999 si nr. 198/1999.

În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate ce vizează dispozitiile Legii nr. 333/2001, se apreciază că acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei, după cum urmează:

- Dispozitiile art. 9 alin. (1) nu sunt retroactive, si deci nu încalcă prevederile art. 78 din Constitutie, “atât timp cât legiuitorul […] a reglementat un termen special de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii, în care Consiliul de încrdere al Fondului National de Investitii să-si îndeplinească competentele legale”, iar obligatia instituită de dispozitia legală criticată, fiind instituită pentru viitor, este conformă art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

- Prevederile art. 10 sunt în concordantă cu dispozitiile art. 37 alin. (1) din Constitutie, fiind eronată interpretarea autorilor exceptiei, în sensul că Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare se subrogă în drepturile si competentele Adunării generale a investitorilor Fondului National de Investitii, deoarece prevederile acestui articol “se aplică numai în cazul nerespectării dispozitiei imperative înscrise în art. 9 alin. (1) teza întâi, care vizează Consiliul de încredere al Fondului”.

- Critica ce priveste prevederile art. 11 nu are incidentă cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate.

- Dispozitiile art. 12 conferă posibilitatea Fondului National de Investitii să solicite instantei competente să ridice sechestrul asupra activelor fondului, măsură care poate fi luată după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, potrivit deciziei adunării generale a acestuia.

- Prevederile art. 13 alin. (1) si ale art. 14 sunt în deplină concordantă cu dispozitiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (2), ale art. 51, ale art. 150 alin. (1) din Constitutie si ele trebuie interpretate sistematic.

- Dispozitiile art. 17 sunt conforme cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, întrucât ele instituie obligatii pentru viitor.

Cu privire la pretinsele neconcordante dintre dispozitiile legale criticate, se arată că, potrivit prevederilor cuprinse în legea sa de organizare si functionare, Curtea Constitutională se pronuntă numai cu privire la corelarea legilor sau ordonantelor cu dispozitiile si principiile Constitutiei, iar nu si cu privire la eventuala necorelare dintre actele normative. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), partea introductivă, din Legea nr. 146/1997, se arată că aceasta este nefondată, deoarece regula în această materie este că actiunile în justitie sunt supuse taxei de timbru, exceptiile putând fi stabilite

numai de legiuitor.

Guvernul, în punctul său de vedere, sustine că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată, pentru următoarele considerente:

- Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 nu contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece “măsura luată de legiuitor de a stabili un regim de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru în beneficiul institutiilor publice are o motivatie de natură economică, bazată, de principiu, pe faptul că institutiile în cauză, fiind integral finantate din bani publici, ar însemna, ca prin obligarea lor la plata taxelor judiciare de timbru, să restituie o parte din sumele atribuite, ceea ce ar crea un circuit bănesc inutil si care nu ar însemna, practic, o sursă reală de venit pentru bugetul statului”.

- Dispozitiile criticate din Legea nr. 409/2001 nu sunt contrare Constitutiei, deoarece, prin măsurile ce le contin, ele vin “în întâmpinarea interesului public, asigurându-se într-un cadru institutional special (AVAB) proceduri accelerate de recuperare a creantelor pe care statul le are în raport cu terte persoane, rezultate din sprijinul financiar, prin intermediul institutiei datoriei publice”. Dispozitiile criticate nu contravin prevederilor art. 16, 21, art. 41 alin. (1) si art. 49 alin. (1) din Constitutie. Mai mult, optiunea legislativă continută de aceste prevederi este în consonantă cu dispozitiile art. 29 alin. (2) din Declaratia Universală a Drepturilor Omului.

- Prevederile criticate din Legea nr. 333/2001, de asemenea, se apreciază că sunt nefondate, în primul rând, pentru că dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 51, art. 134 alin. (1) si (2) lit. f), precum si cele ale art. 150 alin. (1) din Constitutie nu au incidentă relevantă în cauză, iar în al doilea rând pentru că nu contravin dispozitiilor art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, 21, art. 37 alin. (1) si art. 49 din Constitutie. Criticile întemeiate pe contrarietatea fată de dispozitiile art. 41 alin. (1) si ale art. 35 alin. (1) si (6) din Constitutie nu sunt întemeiate.

- Nu este întemeiată nici critica îndreptată împotriva prevederilor art. 17 din Legea nr. 333/2001, întrucât “statul, în urmărirea realizării interesului general potrivit cerintelor Constitutiei, caută să se achite de fapt fată de persoanele care au sustinut măsurile financiare adoptate în scopul redresării economice. De asemenea, nu este întemeiată nici sustinerea că ar fi încălcate dispozitiile art. 78 din Constitutie, deoarece asemenea sustineri nu au nici o relevantă, întrucât Legea nr. 333/2001 a intrat în vigoare în conditiile art. 78, la data publicării în Monitorul Oficial al României”.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei si ale celorlalte părti, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată. În cadrul sedintei de dezbateri a cauzei a fost ridicată exceptia procesuală a autoritătii lucrului judecat, considerându-se că exceptia de neconstitutionalitate supusă controlului are acelasi obiect, se întemeiază pe aceeasi cauză si se judecă între aceleasi părti, ca si în Dosarul nr. 353C/2001 în care Curtea Constitutională a pronuntat Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002.

Curtea constată că exceptia autoritătii de lucru judecat nu este întemeiată, întrucât cele două dosare nu au acelasi obiect, aceeasi cauză, iar părtile nu sunt identice si nu au aceeasi calitate procesuală.

De asemenea, nu poate fi primită nici cererea autorilor exceptiei, formulată în cadrul dezbaterilor, de extindere a controlului de neconstitutionalitate asupra altor dispozitii legale, deoarece Curtea constată că în această privintă nu este legal sesizată. Astfel, nici în cererile prin care s-au ridicat exceptiile de neconstitutionalitate în fata instantei si nici în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale nu a fost invocată neconstitutionalitatea acelor dispozitii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentală, Curtea se pronuntă numai “asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor”. Totodată, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, “Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de către instanta în fata căreia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părtilor, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi însotită de dovezile depuse de părti”. Asadar, actul de sesizare a Curtii Constitutionale este încheierea pronuntată de instanta de judecată în fata căreia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, iar litigiul constitutional se desfăsoară în limitele determinate de actul de sesizare.

Altminteri, orice demers al Curtii Constitutionale ar avea semnificatia sesizării din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

În legătură cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, desi atât autorii exceptiei de neconstitutionalitate, cât si instanta de judecată, în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale, au retinut că sunt criticate dispozitiile art. 1, art. 53 alin. (1), art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Legea nr. 409/2001, în realitate aceste articole sunt cuprinse în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001. În consecintă, Curtea retine că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) si (2), art. 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum si ale art. 1, art. 53, art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii legale care au următorul cuprins:

I. Dispozitii din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare:

- art. 2 alin. (1): “Actiunile si cererile evaluabile în bani, introduse la instantele judecătoresti, se taxează astfel: […].”;

II. Dispozitii din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii:

- art. 9: “(1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului National de Investitii, cu acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, asigură încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activitătii fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale si a obligatiilor, precum si o evaluare generală a situatiei financiare a fondului.

(2) Adunarea generală a investitorilor la Fondul National de Investitii decide, conform legii, cu privire la continuarea activitătii fondului, transformarea în fond închis de investitii, în conditiile legii, sau lichidarea fondului.”;

- art. 10: “În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului National de Investitii nu îsi îndeplineste obligatiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare.”;

- art. 11: “Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor si, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investitii, în conditiile legii, se avansează de către Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obtinute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.”;

- art. 12: “După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului National de Investitii reprezentantii acestuia pot solicita instantelor judecătoresti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.”;

- art. 13 alin. (1): “Procedura de transformare a Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, în conditiile legii, precum si organizarea si functionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.”;

- art. 14: “(1) Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare preia fără plată toate drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul National de Investitii si/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare se subrogă în toate drepturile si obligatiile procesuale ale Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. si dobândeste calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecătoresti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executarea silită.”;

- art. 15: “Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare efectuează toate demersurile legale în vederea conservării si realizării drepturilor de creantă rezultate din actele juridice prevăzute la art. 14.”;

- art. 17: “Sumele obtinute din realizarea creantelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne.” ;

III. Dispozitii din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare:

- art. 1: “Prezenta ordonantă de urgentă stabileste cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este actionar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul cresterii gradului de solvabilitate si a credibilitătii interne si externe sau reglementării problemelor de natură financiară ale acestora pentru mentinerea viabilitătii sistemului bancar, precum si pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate.”;

- art. 53 alin. (1): “Sumele obtinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinatie acoperirea cheltuielilor proprii de functionare si operare si a cheltuielilor de administrare si de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenta se virează la trezoreria statului.” ;

- art. 1920 alin. (1): “Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază si, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instantă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligatiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu exceptia cererilor formulate în timpul judecătii sau a celor prin care se exercită o cale de atac.”;

- art. 1922 alin. (3): “În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în fata instantei a cărei hotărâre este recurată, cu exceptia celor de ordine publică.”;

- art. 1923: “(1) Termenul de prescriptie a actiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază actiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonante de urgentă, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.”

În sustinerea exceptiei autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constitutionale:

- art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme si sunt garantate.”;

- art. 11: “(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai si cu bună-credintă obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

- art. 15: “(1) Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.”;

- art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale.”;

- art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

- art. 37 alin. (1): “Cetătenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate si în alte forme de asociere.”;

- art. 41 alin. (1), (2) si (7): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii străini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.[…]

(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”;

- art. 48: “(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptătită să obtină recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

(2) Conditiile si limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârsite în procesele penale.”;

- art. 49: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea sigurantei nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertătii.”;

- art. 51: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.” ;

- art. 78: “Legea se publică în Monitorul Oficial al României si intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.”;

- art. 135 alin. (1) si (6): “(1) Statul ocroteste proprietatea. […]

(6) Proprietatea privată este, în conditiile legii, inviolabilă.”;

- art. 150 alin. (1): “Legile si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii.”

De asemenea, se invocă si încălcarea următoarelor dispozitii din acte internationale:

- art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de sedintă poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părti a acestuia în interesul moralitătii, al ordinii publice ori al securitătii nationale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instantă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justitiei.”;

- art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale:

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică si în conditiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată, în prealabil, că nu pot fi primite sustinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dintre dispozitiile legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atributiile sale intră doar examinarea dispozitiilor legale în raport cu prevederile si principiile constitutionale. În acest sens este evidentă jurisprudenta constantă a Curtii, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.

I. În ceea ce priveste dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, care reglementează plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în functie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constată că asupra constitutionalitătii acestora s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând exceptia de neconstitutionalitate. Solutia s-a bazat, în esentă, pe faptul că “accesul liber la justitie nu înseamnă si gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constitutie nu instituie nici o interdictie cu privire la taxele în justitie, nefiind asadar interzis ca legea să prevadă ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăsurată de autoritătile judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contributia justitiabilului, prin avansarea unei părti din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretentii. Prin urmare, regula este cea a timbrării actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor”. Considerentele si solutia adoptată rămân valabile si în prezenta cauză.

Cu toate acestea, Curtea observă că, pentru a se asigura accesul la justitie al cât mai multor persoane, Legea nr. 146/1997, prin dispozitiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finantelor Publice competenta de a acorda scutiri, reduceri, esalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situatii deosebite, cum ar putea fi si cea de fată.

Sustinerile autorilor exceptiei privind încălcarea principiului egalitătii în drepturi si al garantării dreptului de proprietate privată sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor exceptii de la plata taxelor de timbru, plată ce constituie o obligatie, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercită în considerarea anumitor situatii determinate, cum este si cazul scutirii reglementate la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, iar pe de altă parte, dreptul de creantă asupra Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. nu reprezintă o creantă asupra statului. Statul român si Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacă întregul capital social al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. este detinut de către stat. Aceasta rezultă din dispozitiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954 si, respectiv, din cele ale art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din România în societate bancară pe actiuni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999.

II. 1. Cu privire la dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constată că acestea nu încalcă prevederile art. 78 din Constitutie. Având în vedere că în textul legii nu se prevede o altă dată pentru intrarea sa în vigoare, rezultă că Legea nr. 333/2001 a început să producă efecte juridice de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001).

Critica privind dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 este, de asemenea, neîntemeiată. Faptul că Legea fundamentală recunoaste drepturile si libertătile cetătenilor ca valori supreme si prevede că acestia beneficiază de drepturile si libertătile prevăzute în Constitutie si în alte legi nu poate duce la concluzia că regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare. Această modificare reprezintă optiunea legiuitorului, exercitată în baza art. 58 alin. (1) din Constitutie. Prevederea legală criticată stabileste o atributie firească a Adunării generale a investitorilor Fondului National de Investitii, de a decide cu privire la continuarea activitătii fondului, la transformarea sa în fond închis de investitii sau la încetarea activitătii acestuia. Prin aceasta se reglementează modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordantă cu prevederile constitutionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ci se stabileste un mod diferit de exercitare a drepturilor în conditii de criză, pentru viitor. În legătură cu art. 48 alin. (1) din Constitutie, considerat de autorii exceptiei ca fiind încălcat, acesta nu are legătură cu dispozitia art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001.

II. 2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constată că acestea nu încalcă dispozitiile art. 37 alin. (1) din Constitutie, deoarece acestea se referă la asociere ca rezultat al exercitării unui drept fundamental fără caracter patrimonial. Asa fiind, apartenenta la un fond de investitii nu reprezintă o asociere în sensul art. 37 alin. (1) din Constitutie, si ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispozitii a Legii fundamentale. Cu privire la cererea de a examina contrarietatea prevederii criticate în raport cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si ale art. 15 alin. (1) din Constitutie, se constată că aceasta este inadmisibilă, nefiind motivată.

II. 3. Este neîntemeiată si critica prevederilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 în raport cu dispozitiile art. 15 alin. (2) si ale art. 37 alin. (1) din Constitutie, deoarece dispozitia atacată nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre măsuri ce vor fi luate în viitor si care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice născute în urma adoptării acestei legi. Pe de altă parte, aceste dispozitii au fost justificate de împrejurarea că la data de 4 iulie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, mandatul Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii încetase, fiind necesară instituirea în sarcina unei autorităti publice [Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare, devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001] a unor atributii privind convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului National de Investitii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum si atributii privind reluarea activitătii fondului.

II. 4. Relativ la dispozitiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine că argumentul privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la liberul acces la justitie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de fată nu există nici o entitate îndreptătită să solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteză este posibilă doar după constituirea organelor de conducere ale Fondului National de Investitii. În ceea ce priveste cererea de examinare a constitutionalitătii aceleiasi prevederi în raport cu art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 49 alin. (1), art. 51 si art. 150 alin. (1) din Constitutie, Curtea retine că aceasta urmează să fie respinsă, cererea nefiind motivată.

II. 5. Cu privire la dispozitiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine că acestea nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece faptul că în Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, nu era prevăzută posibilitatea transformării unui fond de investitii în fond închis nu poate duce la concluzia că dispozitiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, încălcând drepturile si libertătile investitorilor; o asemenea ipoteză operează numai în cazul în care adunarea generală a investitorilor adoptă această solutie. Curtea constată totodată că Legea nr. 333/2001 este o lege specială care derogă de la regimul juridic general al fondurilor de investitii, prevăzut de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ceea ce permite legiuitorului să stabilească atributii distincte pentru Comisia Natională a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului National de Investitii în fond închis de investitii. Nu este întemeiată nici sustinerea că prevederea criticată încalcă dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie, deoarece articolul mentionat garantează un drept fundamental al omului, anume egalitatea în drepturi a cetătenilor, nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. În acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale (de exemplu, Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995).

Curtea nu poate examina pretinsa contrarietate dintre dispozitia legală examinată si prevederile art. 1 alin. (3), art. 51 si cele ale art. 150 alin (1) din Constitutie, aceasta nefiind motivată.

II. 6. Referitor la dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001, se constată că acestea nu aduc atingere principiului constitutional al neretroactivitătii legii, deoarece neprevederea în sarcina Agentiei pentru Valorificarea Activelor Bancare a executării obligatiei de răscumpărare a titlurilor de participare la Fondul National de Investitii nu poate duce la concluzia că dispozitiile criticate ar avea caracter retroactiv. Subrogarea prevăzută de acest text de lege este aplicabilă de la data intrării în vigoare a legii, asa cum rezultă si din art. 19 din Legea nr. 333/2001. De asemenea, dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 nu aduc atingere nici prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate, deoarece schimbarea fidejusorului din actele juridice prevăzute în anexă reprezintă o măsură menită să concure la solutionarea unei stări de criză, la conservarea patrimoniului Fondului National de Investitii si a drepturilor de creantă ale investitorilor. Astfel art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare preia atât drepturile, cât si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., fără nici o altă precizare. Rezultă că singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevăzute în anexă este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. fiind înlocuită cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Desi art. 17 din Legea nr. 333/2001 si art. 53 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, prevăd o destinatie precisă pentru sumele obtinute din activitatea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare, si anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonantă, care reglementează principalele atributii ale Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare, nu face vorbire despre obligatia acestei institutii rezultată din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. cu Fondul National de Investitii si Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A., si anume aceea de a răscumpăra titlurile de participare la Fondul National de Investitii, totusi alin. (2) al aceluiasi articol stabileste că “AVAB îndeplineste orice alte atributii care îi revin prin acte normative”. Legea nr. 333/2001 reprezintă un act normativ care lărgeste sfera atributiilor Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare, completând capacitatea sa de folosintă prin subrogarea în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Prin urmare preluarea obligatiilor unei persoane implică si eventuala lor executare silită. În acest sens Curtea constată că prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare întăreste concluzia că subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a tuturor drepturilor si obligatiilor Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, deci inclusiv din contractul de fidejusiune/cautiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, si că preluarea acestor obligatii implică, în mod necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronuntării unei hotărâri judecătoresti definitive împotriva Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare.

Pe de altă parte, nu se poate sustine că prin schimbarea debitorului Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. a fost creată o situatie nefavorabilă pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăti comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o institutie de specialitate a administratiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligatii. Sustinerea autorilor exceptiei conform căreia Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. ar fi garantată de stat este doar partial adevărată. Astfel, conform art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996, republicată, “Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni pe instrumente de economisire, precum si dobânzile si câstigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat”. Rezultă de aici că statul garantează cu bugetul său doar obligatia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Pentru orice alte obligatii ale acesteia statul răspunde doar în cazul si în limita neexecutării obligatiei de aport la capitalul social, ca orice actionar.

Pentru aceleasi motive nu se poate admite nici sustinerea potrivit căreia statul îsi anulează propria datorie, nefiind încălcate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (2) si ale art. 51. Nu sunt încălcate nici dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 48 si 150 din Constitutie si nici cele ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la această conventie, pentru că în cauză nu sunt atinse drepturile si libertătile fundamentale ale cetătenilor. În ceea ce priveste prevederile constitutionale ale art. 48, acestea nu au legătură cu dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001.

II. 7. Cu referire la dispozitiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine că acestea reglementează atributia Agentiei pentru Valorificarea Activelor Bancare de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea si realizarea drepturilor de creantă dobândite prin subrogare. În această ordine de idei se constată că dispozitiile mentionate vizează în mod evident numai situatia în care Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare are calitatea de creditor. În ceea ce priveste drepturile de creantă ale investitorilor, acestia sunt cei care trebuie să efectueze toate demersurile în vederea conservării si realizării acestor drepturi. De aceea criticile privind încălcarea prevederilor constitutionale referitoare la proprietate sunt neîntemeiate. II. 8. În ceea ce priveste dispozitiile art. 17 din Legea nr. 333/2001, Curtea constată că acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinatia unor sume ce urmează să fie obtinute în viitor de către Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare si, prin urmare, această critică de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

III. 1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Textul art. 1 stabileste obiectul de reglementare al ordonantei si precizează cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este actionar majoritar, în scopul declansării procedurii de privatizare, precum si modul de rezolvare a problemelor de natură financiară si măsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate. Măsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare si sunt dispuse numai pentru viitor. O reglementare este retroactivă doar dacă modifică efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru că ia în considerare asemenea fapte. De asemenea, Curtea constată ca fiind neîntemeiate criticile cu privire la încălcarea prevederilor constitutionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 nu se încalcă dreptul de proprietate sau creantele asupra statului, ci se stabileste cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este actionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili continutul si limitele acestor drepturi.

III. 2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 53 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constată că acestea au în vedere activele bancare valorificate după intrarea în vigoare a ordonantei, deci nu se poate retine încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2). Destinatia pe care ordonanta o dă sumelor obtinute din valorificarea activelor rămâne la latitudinea exclusivă a legiuitorului, în functie de oportunitătile pe care acesta le consideră necesare. De asemenea, nu pot fi retinute sustinerile autorilor exceptiei privind imposibilitatea Agentiei pentru Valorificarea Activelor Bancare de a achita drepturile de creantă ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. II. 6 din prezenta decizie. În ceea ce priveste prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutie, după cum s-a arătat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauză. În consecintă, si această critică de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

III. 3, 4 si 5. În ceea ce priveste dispozitiile art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, acestea sunt incluse în cap. IV4, intitulat “Reguli speciale privind solutionarea litigiilor”, care reglementează procedura de solutionare a litigiilor în care figurează ca parte Agentia pentru Valorificarea Activelor Bancare. Aceste prevederi reiau dispozitiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) si ale art. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificările si completările ulterioare, în prezent abrogată în temeiul art. 35 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001. În legătură cu aceste dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, si prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând exceptiile de neconstitutionalitate. În motivarea solutiilor Curtea a retinut că reglementarea procedurii de judecată este de competenta exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, acesta fiind îndreptătit să reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situatii determinate. Obligatia reclamantului să comunice cererea sa împreună cu anumite acte Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de depunerea acestora la instantă, caracterul nedevolutiv al recursului si termenul special de prescriptie a actiunilor îndreptate împotriva Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare reprezintă conditii pentru exercitarea unor drepturi de natură să împiedice abuzul de drept si să asigure celeritatea procedurii de realizare a creantelor prevăzute de ordonantă. Astfel de proceduri legale nu îngrădesc accesul liber la justitie. Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, considerentele si solutiile pronuntate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Curtea Constitutională s-a mai pronuntat în acelasi sens asupra constitutionalitătii dispozitiilor legale ce fac obiectul prezentului dosar, prin Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveste dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste dispozitiile art. 9 alin. (1) si (2), art. 10-12, art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001, precum si în ceea ce priveste dispozitiile art. 1, art. 53 alin. (1), art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) si (2), art. 10-12, art. 13 alin. (1), art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, art. 53 alin. (1), art. 1920 alin. (1), art. 1922 alin. (3) si ale art. 1923 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare, exceptie ridicată de Constantin Lache si Iuliu Regnard Popescu în Dosarul nr. 1.714/2001 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iulie 2002.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului majoritar de actiuni la Societatea Comercială “Secom” - S.A. Drobeta-Turnu Severin din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a municipiului Drobeta-Turnu Severin, judetul Mehedinti

 

În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia României si ale art. 21 alin. (2) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă transferul, cu titlu gratuit, al pachetului majoritar de actiuni din capitalul social al Societătii Comerciale “Secom” - S.A. Drobeta-Turnu Severin, reprezentând un număr de 1.143.079 actiuni nominative în valoare de 25.000 lei fiecare, din proprietatea privată a statului si din administrarea Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului în proprietatea privată a municipiului Drobeta-Turnu Severin, judetul Mehedinti, si în administrarea Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Art. 2. - (1) Municipiul Drobeta-Turnu Severin exercită, prin consiliul local, toate drepturile si execută toate obligatiile ce decurg din calitatea de actionar la Societatea Comercială “Secom” - S.A. Drobeta-Turnu Severin. (2) Reprezentantii municipiului Drobeta-Turnu Severin în Adunarea generală a actionarilor a Societătii Comerciale Secom” - S.A. Drobeta-Turnu Severin sunt numiti si revocati prin hotărâre a consiliului local, iar membrii consiliului de administratie sunt numiti si revocati prin hotărâre a adunării generale a actionarilor.

Art. 3. - Predarea-preluarea pachetului de actiuni transferat potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul administratiei publice,

Octav Cozmâncă

Ministrul Autoritătii pentru Privatizare

si Administrarea Participatiilor Statului,

Ovidiu Tiberiu Musetescu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 10 octombrie 2002.

Nr. 1.128.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului majoritar de actiuni la Societatea Comercială de Gospodărie Comunală si Locativă - S.A. Orsova din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a municipiului Orsova, judetul Mehedinti

 

În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia României si ale art. 21 alin. (2) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă transferul, cu titlu gratuit, al pachetului majoritar de 99,04% actiuni din capitalul social al Societătii Comerciale de Gospodărie Comunală si Locativă - S.A. Orsova, reprezentând un număr de 561.127 actiuni nominative în valoare de 25.000 lei fiecare, din proprietatea privată a statului si din administrarea Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului în proprietatea privată a municipiului Orsova, judetul Mehedinti, si în administrarea Consiliului Local al Municipiului Orsova.

Art. 2. - (1) Municipiul Orsova exercită, prin consiliul local, toate drepturile si execută toate obligatiile ce decurg din calitatea de actionar la Societatea Comercială de Gospodărie Comunală si Locativă - S.A. Orsova.

(2) Reprezentantii municipiului Orsova în Adunarea generală a actionarilor a Societătii Comerciale de Gospodărie Comunală si Locativă - S.A. Orsova sunt numiti si revocati prin hotărâre a consiliului local, iar membrii consiliului de administratie sunt numiti si revocati prin hotărâre a adunării generale a actionarilor.

Art. 3. - Predarea-preluarea pachetului de actiuni transferat potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul administratiei publice,

Octav Cozmâncă

Ministrul Autoritătii pentru Privatizare

si Administrarea Participatiilor Statului,

Ovidiu Tiberiu Musetescu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 10 octombrie 2002.

Nr. 1.129.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PĂDURILOR

 

ORDIN

pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce prevede controale de identitate si fizice cu o frecventă mai scăzută privind admiterea temporară a unor ecvidee din Suedia, Norvegia si Finlanda

 

În temeiul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinară nr. 60/1974, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor, cu modificările si completările ulterioare,

văzând Referatul de aprobare nr. 157.899 din 16 august 2002, întocmit de Agentia Natională Sanitară Veterinară,

ministrul agriculturii, alimentatiei si pădurilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară ce prevede controale de identitate si fizice cu o frecventă mai scăzută privind admiterea temporară a unor ecvidee din Suedia, Norvegia si Finlanda, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Directiile sanitare veterinare judetene si a municipiului Bucuresti, precum si inspectoratele de politie sanitară veterinară de frontieră vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Agentia Natională Sanitară Veterinară va controla modul de aducere la îndeplinire a prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare la 30 de zile de la publicare.

 

Ministrul agriculturii, alimentatiei si pădurilor,

Ilie Sârbu

 

Bucuresti, 10 octombrie 2002.

Nr. 469.

 

ANEXĂ

 

NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ

ce prevede controale de identitate si fizice cu o frecventă mai scăzută privind admiterea temporară a unor ecvidee din Suedia, Norvegia si Finlanda

 

Art. 1. - (1) Autoritatea veterinară centrală a României poate dispune realizarea controalelor de identitate si a controalelor fizice cu o frecventă mai scăzută, în cazul ecvideelor înregistrate provenind din Suedia, Norvegia si Finlanda, în scopul participării la competitii.

(2) În cazul în care autoritatea veterinară centrală a României aplică prevederile alin. (1) medicul veterinar oficial de la postul de inspectie si controale veterinare de frontieră se va asigura că aceste controale de identitate si controalele fizice sunt realizate la intervale regulate.

(3) Dispozitiile alin. (1) se vor aplica numai ecvideelor care iau parte la competitii în România.

(4) Ecvideele admise în baza prevederilor alin. (1) pot părăsi teritoriul României numai prin postul de inspectie si controale veterinare de frontieră prin care au intrat, într-un interval de 10 zile de la admiterea acestora.

Art. 2. - În cazul în care autoritatea veterinară centrală a României aplică prevederile art. 1 alin. (1) va informa Comisia Europeană despre aceasta.

Art. 3. - (1) Autoritatea veterinară centrală a României poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a se asigura implementarea si conformitatea cu prevederile acesteia.

(2) Autoritatea veterinară centrală a României va lua măsurile administrative sau penale în conformitate cu legislatia natională în vigoare pentru a pedepsi orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

 

MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR

 

ORDIN

privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele

europene armonizate referitoare la ascensoare

 

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) si ale art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 225/2002 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată a ascensoarelor, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 19/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Industriei si Resurselor, cu modificările ulterioare,

 

ministrul industriei si resurselor emite următorul ordin:

 

Art. 1. - Se aprobă Lista cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la ascensoare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

 

Bucuresti, 11 octombrie 2002.

Nr. 490.

 

ANEXĂ

 

LISTA

cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la ascensoare

 

Nr. crt.

Număr de referintă

Titlu

1.

SR EN 811+AC:2001

Reguli de securitate pentru executia si montarea ascensoarelor. Partea 1: Ascensoare electrice

2.

SR EN 12016:2001

Compatibilitate electromagnetică. Standard gama de produse pentru ascensoare, scări si trotuare rulante. Imunitate