MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XIV - Nr. 784         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 29 octombrie 2002

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 174 din 12 iunie 2002 cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul său, precum si a dispozitiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 si 9 din aceeasi ordonantă

 

- Opinie separată

 

Decizia nr. 236 din 12 septembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.133. - Hotărâre privind organizarea si functionarea Autoritătii Navale Române

 

ACTE ALE CAMEREI AUDITORILOR

FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

Hotărârea nr. 16 din 25 septembrie 2002 a camerei auditorilor din Romania

 

DECIZII  ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 174

din 12 iunie 2002

cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul său, precum si a dispozitiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 si 9 din aceeasi ordonantă

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 702/2001, exceptie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială, precum si de Răzvan Liviu Temesan.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 30 aprilie 2002 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronuntarea pentru data de 28 mai 2002 si apoi pentru data de 29 mai 2002, pentru data de 30 mai 2002, pentru data de 11 iunie 2002 si, în fine, pentru data de 12 iunie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 1.073/2001, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, exceptie ridicată, din oficiu, de instantă, precum si de Răzvan Liviu Temesan.

În motivarea exceptiei instanta de judecată consideră că dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 sunt neconstitutionale, pentru următoarele motive:

- Desi dispozitiile art. 2 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante contin cerinta impusă de art. 114 alin. (3) din Constitutie ca ordonanta criticată pentru neconstitutionalitate să fie supusă aprobării Parlamentului, aceasta nu a fost trimisă spre aprobare până la împlinirea termenului de abilitare si nici nu a fost aprobată sau respinsă de către Parlament până la data de 27 iunie 2001.

Ordonanta încalcă dispozitiile art. 107 alin. (3) din Constitutie, deoarece Guvernul a depăsit limitele abilitării legislative, având în vedere că art. 1 lit. D pct. 29 din Legea nr. 140/1999 prevede numai luarea unor “măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat”, iar nu si reglementarea “în materia încetării personalitătii juridice a unor societăti bancare”. Guvernul nu a reglementat restructurarea unor bănci cu capital de stat, ci a emis norme numai cu privire la o singură societate bancară, si anume Banca Română de Comert Exterior - Bancorex - S.A., care au condus la încetarea personalitătii sale juridice. De asemenea, nu a fost abilitat să emită acte normative cu caracter individual, care constituie atributul puterii executive, ci numai acte normative cu caracter general, ce constituie prerogative ale autoritătii legiuitoare.

- Depăsind limitele abilitării, Guvernul a încălcat dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie.

- Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 încalcă dispozitiile art. 107 alin. (3) din Constitutie, pentru că Guvernul nu putea să reglementeze în materia dreptului procesual civil, nefiind abilitat prin Legea nr. 140/1999. Prin ordonantă “se instituie o procedură de judecată derogatorie de la cea ordinară si se atribuie competente extraordinare curtilor de apel”, încălcându-se astfel dispozitiile art. 125 din Constitutie.

- Aceeasi ordonantă contravine si prevederilor art. 21 din Constitutie, prin “stabilirea obligatiei reclamantului la consemnarea unei cautiuni pentru a putea cere suspendarea executării hotărârii privind fuziunea, în conditii greu de realizat (2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii)”.

Deosebit de motivele invocate de instanta de judecată, reclamantul Răzvan Liviu Temesan a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, în ansamblu, precum si a unor dispozitii ale acesteia, după cum urmează:

- Dispozitiile art. (1) si (2) din ordonanta criticată impun, prin Guvern, vointa statului, determinând comportamentul actionarilor Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A., în conditiile în care statul detinea 62% din actiuni, desi potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale toti actionarii sunt egali în drepturi, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) si art. 16 alin. (2) din Constitutie.

- Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 stabileste o altă procedură privind fuziunea prin absorbtie decât cea prevăzută în Legea nr. 31/1990, lege organică, procedură care este în detrimentul celorlalti actionari, altii decât Fondul Proprietătii de Stat, contravenindu-se astfel dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1) si (2) si art. 20 din Constitutie, cu referire la art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

- Conditionarea, în temeiul art. 8 din ordonantă, a suspendării executării hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale actionarilor de depunerea unei cautiuni egale cu 2% din valoarea însumată a capitalului social blochează liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil. În acest mod au fost încălcate dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si (2), art. 20, art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

- Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul său, contravine dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, deoarece “proprietarul, reprezentat de stat si mandatând Fondul Proprietătii de Stat, având ca instrument legislativ Guvernul si ordonanta, […]” a păgubit pe ceilalti actionari, .ale căror actiuni au fost reduse la zero”, procedându-se astfel la o nationalizare mascată. “În mod indirect, ca o consecintă a fuziunii prin absorbtie […] statul, prin intermediul Fondului Proprietătii de Stat, si-a transferat si conservat drepturi de proprietate ce se regăsesc în patrimoniul S.C. Banca Comercială Română - S.A. si în patrimoniul public unde au fost transferate” cu încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) si art. 1 alin. (3) din Constitutie.

- Prevederile art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, care stabilesc retragerea autorizatiei de functionare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. de către Banca Natională a României, încalcă prevederile Legii nr. 33/1991 si pe cele ale Legii nr. 58/1998, care prevăd că autorizatiile se dau si se retrag de către Banca Natională a României, contrar dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie, deoarece nu se poate sustine că într-un stat de drept Guvernul, ca organ suprem al administratiei publice, emite ordonante cu nerespectarea Constitutiei si a procedurilor legale.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, înregistrat la Curtea Constitutională sub nr. 3.321 din 26 septembrie 2001, consideră că dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 114 alin. (2), deoarece efectele acesteia nu au încetat în ziua următoare împlinirii termenului de abilitare, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constitutie. Ordonanta criticată a fost înaintată spre aprobare Parlamentului si a fost înregistrată la Camera Deputatilor cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior împlinirii termenului de abilitare. Se apreciază că nu au fost încălcate nici prevederile art. 107 alin. (3) din Constitutie, pentru că nu s-au depăsit limitele stabilite prin prevederile art. 1 lit. D din Legea nr. 140/1999. De asemenea, Guvernul apreciază că legea de abilitare nu contine interdictia, în ceea ce-l priveste, de a emite ordonante cu caracter individual. Guvernul consideră totusi că Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 este neconstitutională, întrucât, în primul rând, reglementarea unei proceduri derogatorii de la Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale si, respectiv, Legea bancară nr. 58/1998, depăseste limitele abilitării. Prin ordonanta criticată s-au adoptat măsuri cu caracter individual, dar si cu caracter general, aplicabile într-o chestiune particulară în care statul este interesat, încălcându-se astfel prevederile art. 16 din Constitutie. Se mai consideră că se încalcă si prevederile art. 114 alin. (1) din Constitutie (deoarece ordonanta priveste domenii care fac obiectul legilor organice - Legea nr. 31/1990 si Legea nr. 58/1998), precum si prevederile art. 21 din Constitutie, prin stabilirea “cautiunii de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii o dată cu formularea opozitiei la fuziune, constituie o conditie prohibitivă în calea exercitării dreptului la actiune”. În ceea ce priveste sustinerea potrivit căreia Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul său, contravine dispozitiilor art. 41 alin. (3) din Constitutie privitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se arată că aceasta este întemeiată, deoarece art. 21 alin. (2) din ordonantă “dispune în avans asupra solutiei pe care BCR - S.A. urma să o adopte cu privire la patrimoniul preluat prin absorbirea Bancorex si a faptului că banca absorbantă va fi fost, practic, expropriată de bunurile mobile corporale si imobile preluate de la Bancorex, care vor fi trecut în proprietatea statului, fără acordul băncii vizate si fără respectarea procedurii stabilite de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică - lege organică”. Este, de asemenea, întemeiată, în opinia Guvernului, critica referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 134 din Constitutie, în special a alin. (2) lit. a) privitoare la obligatia statului de a asigura libertatea comertului si protectia concurentei loiale, prin aceea că prevederile art. 2, 4, 5, 15 si 26 permit amestecul nejustificat al statului în activitatea unor societăti comerciale, persoane juridice de drept privat.

În fine, Guvernul apreciază ca fiind inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor ordonantei mentionate, în raport cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si art. 11 din Constitutie, pentru că acestea nu au legătură cu cauza. Prin adresa înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 1.338 din 26 martie 2002, Guvernul a înaintat un alt punct de vedere, prin care si l-a reconsiderat pe cel initial, având, în esentă, următorul continut:

Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 în raport cu dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 11 si art. 20 alin. (1) din Constitutie este inadmisibilă, întrucât aceste articole nu au legătură cu cauza. Exceptia de neconstitutionalitate vizând dispozitii ale aceluiasi act normativ în raport cu prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 107 alin. (3), art. 114 alin. (3) si art. 125 din Constitutie este neîntemeiată pentru următoarele motive:

1. Nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constitutie, deoarece dispozitiile criticate nu creează discriminări între cetăteni pe criteriile enuntate în art. 4 alin. (2) din Constitutie, cât si în art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

2. Nu au fost încălcate nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, întrucât ele stabilesc egalitate “de ocrotire între titularii dreptului de proprietate privată, iar nu consacrarea propriu-zisă a ocrotirii proprietătii, care este concretizată în cadrul alin. (1) al art. 41 din Constitutie”.

3 si 4. În ceea ce priveste critica referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 107 alin. (3) si ale art. 114 alin. (3) din Constitutie, Guvernul îsi mentine punctul de vedere exprimat initial.

5. Prin stabilirea unei competente speciale în sarcina curtilor de apel nu au fost încălcate prevederile art. 125 alin. (3) din Constitutie, întrucât, potrivit acestui text constitutional, competenta instantelor judecătoresti se stabileste prin lege. Legiuitorul constituant ori de câte ori se referă la notiunea de lege are în vedere legea ordinară, al cărei domeniu poate face si obiectul ordonantelor simple. Guvernul apreciază totusi că dispozitiile art. 8 alin. (1) din ordonanta criticată încalcă prevederile art. 21 din Constitutie, întrucât simpunerea, prin textul vizat, a consemnării obligatorii a unei cautiuni, de către actionarii interesati, în cuantum de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii, pentru a putea solicita suspendarea hotărârii adunării generale a actionarilor o dată cu formularea opozitiei la fuziune, constituie o conditie prohibitivă în calea dreptului la actiune”.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului exceptiei Răzvan Liviu Temesan, ale părtilor prezente, precum si cele ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul său, precum si dispozitiile art. 1, 2, 6, 7, 8 si 9 din aceeasi ordonantă.

Exceptia de neconstitutionalitate priveste două categorii de critici, după cum urmează:

I. Critici de neconstitutionalitate cu caracter general, care vizează neconstitutionalitatea Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul său, astfel cum a fost ulterior aprobată si modificată;

II. Critici de neconstitutionalitate a unor dispozitii cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului.

I. Curtea, examinând legitimitatea constitutională a Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul său, retine că sunt neîntemeiate criticile formulate.

1. Astfel, se observă că prevederile art. 114 alin. (3) din Constitutie, potrivit cărora, “Dacă legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonantei”, au fost respectate de Guvern, deoarece, asa cum rezultă din adresa Cabinetului secretarului general al Camerei Deputatilor, înregistrată sub nr. 315 din 24 ianuarie 2002, Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 a fost înaintată spre aprobare Parlamentului si a fost înregistrată la Camera Deputatilor cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior împlinirii termenului de abilitare prevăzut de art. 1 din Legea nr. 140/1999. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate confundă cerinta constitutională prevăzută de art. 114 alin. (3), ca ordonantele să fie supuse spre aprobare Parlamentului, cu însăsi aprobarea ordonantei de către Parlament. Chiar si în situatia în care ordonanta nu ar fi fost supusă aprobării Parlamentului până la împlinirea termenului de abilitare, acest fapt nu ar constitui un motiv de neconstitutionalitate, ci, conform textului constitutional citat, ar atrage “încetarea efectelor ordonantei”.

2. Este, de asemenea, nefondată si sustinerea că Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 a depăsit limitele abilitării. Prevederea prin care se deleagă dreptul de legiferare în domeniul restructurării băncilor cu capital de stat are o formulare generală, lăsând la aprecierea autoritătii executive adoptarea măsurilor pe care le socoteste necesare în scopul restructurării băncilor cu capital de stat. Această prevedere conferă Guvernului libertatea să decidă adoptarea de către reprezentantii săi în adunările generale ale actionarilor ca societătile la care se impune să fie restructurate prin acte juridice care implică încetarea personalitătii lor juridice, cum este si cazul fuziunii prin absorbtie, iar dacă se constată încetarea de plăti fată de creditori, aceiasi reprezentanti să poată sesiza instantele judecătoresti pentru declansarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.

3. Cu privire la sustinerea că Guvernul a fost abilitat să emită acte normative cu caracter general si impersonal, în timp ce ordonanta adoptată are un evident caracter individual, Curtea observă următoarele:

De principiu, legiuitorul constituant nu a limitat posibilitatea Parlamentului de a adopta exclusiv legi cu caracter general, stabilind în “Sectiunea a 3-a - Legiferarea”, la art. 72, categoriile de legi, si anume:

Parlamentul adoptă legi constitutionale, legi organice si legi ordinare”, iar la art. 3 alin. (3) din Constitutie, că unele orase pot fi declarate, prin lege, municipii, legea de declarare a unui oras drept municipiu neavând în acest caz caracter general. Întrucât, potrivit art. 58 alin. (1), “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tării”, rezultă că acesta, în virtutea legitimitătii sale, poate adopta legi cu caracter general sau individual. De altfel, se retine că ordonanta criticată nu are natura unui act juridic individual. Or, în cazul examinat nu s-au aplicat în concret norme juridice, ci, prin exercitarea dreptului de legiferare delegată, s-au emis norme juridice cu caracter general si impersonal.

4. Cu privire la sustinerea că prin ordonanta supusă controlului de neconstitutionalitate au fost depăsite limitele abilitării, contravenind astfel dispozitiilor art. 16 alin. (2) si ale art. 107 alin. (3) din Constitutie, Curtea observă, de asemenea, că si aceasta este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 107 alin. (3) din Constitutie, potrivit cărora “Ordonantele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si în conditiile prevăzute de aceasta”, au fost respectate de Guvern cu prilejul emiterii Ordonantei nr. 39/1999, deoarece temeiul acesteia l-a constituit Legea nr. 140 din 22 iulie 1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999), si anume art. 1 lit. D pct. 29 din lege, prin care Guvernul este abilitat să ia “măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat”. Or, astfel cum rezultă din însusi titlul acestei ordonante, scopul emiterii ei a fost “finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A.”, iar măsurile dispuse de Guvern se încadrează în acelea prevăzute în legea de abilitare mentionată. Atât timp cât ordonanta a fost emisă în limitele abilitării conferite prin delegarea legislativă, nu se poate sustine că ar fi înfrânte dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie, care prevăd că “Nimeni nu este mai presus de lege”.

5. Curtea constată că nu este întemeiată nici sustinerea potrivit căreia actul normativ criticat stabileste o altă procedură privind fuziunea prin absorbtie decât cea prevăzută de Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, procedură care este în detrimentul celorlalti actionari decât Fondul Proprietătii de Stat, deoarece Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 are caracterul unei reglementări speciale, prin raportare la Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale. Legea mentionată nu contine norme juridice cu privire la procesul de restructurare a societătilor comerciale bancare si, prin urmare, Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, prin caracterul său special, legitimat de abilitarea legislativă, nu contravine dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1) si art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În legătură cu aspectul concordantei dintre unele dispozitii din legile în vigoare, Curtea Constitutională a statuat în jurisprudenta sa că în situatia în care totusi există anumite conflicte de reglementare, această problemă este de competenta exclusivă a Consiliului Legislativ, a Guvernului si a Parlamentului, care pot actiona, în limita atributiilor, în vederea înlăturării contradictiilor si realizării corelării normative.

6. Este nefondată si critica de neconstitutionalitate potrivit căreia Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul său, contravine dispozitiilor art. 1 alin. (3) si ale art. 41 alin. (2) din Constitutie.

Curtea s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, statuând prin Decizia nr. 89 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, că această ordonantă “nu dispune cu privire la drepturile de creantă ale actionarilor minoritari ai băncii absorbite, [...] dar, în schimb, prevede anularea sau trecerea la datoria publică a unor însemnate datorii ale Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A., precum si acoperirea prin titluri de stat a pierderilor. În consecintă, satisfacerea creantelor actionarilor societătii bancare absorbite, în măsura în care aceasta aduce în societatea absorbantă un activ patrimonial, se poate realiza conform dispozitiilor art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevăd:

«Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societătii care îsi încetează existenta si transmiterea universală a patrimoniului său către societatea sau societătile beneficiare, în starea în care se găseste la data fuziunii sau divizării, în schimbul atribuirii de actiuni sau de părti sociale ale acestora către asociatii societătii care încetează si, eventual, a unei sume în bani, care nu poate depăsi 10% din valoarea nominală a actiunilor sau a părtilor sociale atribuite»”.

În consecintă, s-a constatat că dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 39/1999, cu modificările ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constitutie, iar considerentele acelei decizii îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale.

Deoarece ordonanta examinată este concordantă cu dispozitiile art. 41 alin. (3) din Constitutie, rezultă că ea este emisă cu respectarea principiului statului de drept, consacrat prin dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutie, astfel încât si sub acest aspect urmează ca exceptia să fie respinsă ca neîntemeiată.

II. Critici de neconstitutionalitate a unor dispozitii cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului:

1. Cu privire la sustinerea că prevederile art. 1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 sunt contrare dispozitiilor art. 1 alin. (3) si art. 16 alin. (2) din Constitutie:

Prevederile criticate pentru neconstitutionalitate au următorul cuprins:

“Art. 1. - Prezenta ordonantă stabileste cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. în scopul cresterii gradului de solvabilitate a sistemului bancar, precum si a credibilitătii interne si externe a acestuia.

Art. 2. - (1) Restructurarea Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. se va finaliza prin fuziunea acesteia cu Banca Comercială Română - S.A.

(2) Fondul Proprietătii de Stat va mandata reprezentantii săi în adunările generale ale actionarilor celor două bănci să voteze fuziunea între Banca Comercială Română - S.A. si Banca Română de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si să îi împuternicească pe administratorii băncilor ce fuzionează să întocmească proiectul de fuziune.”

Aceste prevederi sunt în concordantă cu dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, potrivit cărora “(2) Statul trebuie să asigure: [...]

b) protejarea intereselor nationale în activitatea economică, financiară si valutară”.

Finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea sa prin absorbtie cu Banca Comercială Română - S.A. au fost reglementate tocmai în scopul îndeplinirii obligatiilor constitutionale impuse statului, în vederea salvgardării interesului national în domeniul financiar si monetar.

2. Sustinerea că ordonanta criticată contravine dispozitiilor art. 107 alin. (3) din Constitutie, pentru că Guvernul nu a fost abilitat să reglementeze în domeniul procedurii civile, este nefondată. Curtea retine că autorul exceptiei a avut în vedere dispozitiile art. 6-8 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, prin care se reglementează cadrul procesual în care se judecă legalitatea hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale actionarilor celor două bănci. Aceste dispozitii au fost menite să reglementeze o etapă care a condus la finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbtie a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A. Asa fiind, nu se poate sustine, cu temei, că în această materie Guvernul a depăsit limitele delegării legislative.

Autorii exceptiei sustin că aceleasi prevederi instituie o procedură de judecată derogatorie de la cea ordinară, deoarece instituie proceduri extraordinare, precum si instante extraordinare, contravenind astfel dispozitiilor art. 125 din Constitutie. Curtea retine că, în realitate, critica se referă doar la continutul art. 8 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, având următorul cuprins: “Cererile prevăzute la art. 7 [cererea în anulare sau, după caz, opozitia] sunt de competenta Curtii de apel si se judecă de urgentă si cu precădere.” Dispozitiile art. 125 din Constitutie prevăd: “(1) Justitia se realizează prin Curtea Supremă de Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege.

(2) Este interzisă înfiintarea de instante extraordinare.

(3) Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege.”

Curtea Constitutională constată că nu există contrarietate între dispozitia criticată si cea constitutională. Potrivit dispozitiilor constitutionale, justitia se realizează prin Curtea Supremă de Justitie (care, într-o atare situatie, este instantă de recurs) si de curtea de apel (ca instantă de fond), instante judecătoresti stabilite de lege. Nu se instituie, asadar, o instantă extraordinară prin dispozitiile criticate.

3. Examinând critica referitoare la dispozitiile art. 8 alin. (1) din ordonanta supusă controlului de constitutionalitate, se constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece instituirea conditiei de depunere a unei cautiuni de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii, pentru a se obtine suspendarea executării hotărârii adunării generale extraordinare a actionarilor, nu reprezintă o îngrădire a accesului la justitie prevăzut de art. 21 din Constitutie. Astfel, se observă că nu dreptul la actiune al reclamantului este conditionat de depunerea cautiunii, ci doar discutarea cererii sale de suspendare a executării. De asemenea, judecata de urgentă si cu precădere prevăzută de ordonantă atât în instanta de fond, cât si în recurs, pentru solutionarea acestor categorii de cereri, reprezintă o măsură de celeritate a solutionării cauzelor, care nu numai că nu îngrădeste accesul liber la justitie, ci asigură solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil si asigură premisele unui proces echitabil, ceea ce este în concordantă cu prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Dispozitiile art. 8. alin. (1) din actul normativ criticat nu sunt contrare nici dispozitiilor art. 1 alin. (3) si nici celor ale art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie.

4. Nu poate fi primită nici critica de neconstitutionalitate potrivit căreia dispozitiile art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, derogând de la cele ale Legii nr. 58/1998, contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie.

Dispozitiile art. 9 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 au următorul cuprins: “(1) Banca Natională a României va retrage autorizatia de functionare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. pe baza următoarelor documente:

- hotărârile adunărilor generale extraordinare ale actionarilor Băncii Comerciale Române - S.A. si Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. privind fuziunea;

- bilantul contabil de prefuziune.

(2) Hotărârea Băncii Nationale a României privind retragerea autorizatiei de functionare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. se va publica în Monitorul Oficial al României în regim de urgentă si va intra în vigoare la data fuziunii. În cazul în care, potrivit bilantului de prefuziune, Banca Română de Comert Exterior - Bancorex - S.A. înregistrează un patrimoniu net negativ, hotărârea de retragere a autorizatiei de functionare intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.”

Examinând critica de neconstitutionalitate, Curtea constată că, potrivit dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Constitutie, Parlamentul, având competentă generală de legiferare, poate ca pe calea delegării legislative, prevăzută la art. 114 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, să abiliteze Guvernul să reglementeze în domenii care apartin exclusiv legii ordinare. În ceea ce priveste conceptul de retragere a autorizatiei de functionare, se retine că acesta nu este de domeniul rezervat legii organice si, prin urmare, reglementarea normativă se poate face prin lege ordinară sau prin ordonantă emisă în baza unei delegări legislative date de Parlament. Totodată, Curtea observă că Legea bancară nr. 58/1998 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutie, dar aceasta nu presupune că toate dispozitiile sale contin reglementări de domeniul legii organice. Astfel, din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constitutie si al celorlalte dispozitii constitutionale nu rezultă că reglementările relative la activitatea bancară fac parte din domeniul rezervat legilor organice. Există însă, fără îndoială, în continutul acestei reglementări dispozitii de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea sa cu majoritatea prevăzută de Constitutie pentru o astfel de lege. Aceasta însă nu înseamnă transformarea tuturor dispozitiilor legii mentionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constitutiei, care reglementează expres si limitativ domeniile rezervate acestor categorii de legi. În acelasi sens s-a pronuntat, în mod constant, Curtea Constitutională, de exemplu prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (3), art. 16, art. 21, art. 41 alin. (3), art. 58 alin. (1), art. 72, art. 74, art. 107 alin. (3), art. 114, art. 125, art. 134 alin. (2) lit. b), art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comert Exterior - Bancorex - S.A. si fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul său, precum si a dispozitiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 si 9 din aceeasi ordonantă, exceptie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială, precum si de Răzvan Liviu Temesan în Dosarul nr. 1.073/2001 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 iunie 2002.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

«

OPINIE SEPARATĂ

 

În opinia noastră, hotărârea adoptată de Curtea Constitutională - cu majoritate de voturi - este susceptibilă de serioase rezerve pe care întelegem să le înfătisăm în cele ce urmează.

Astfel, în ceea ce ne priveste, considerăm că Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, în întregul său, contravine art. 16 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia “nimeni nu este mai presus de lege”.

Fără îndoială, această concluzie nu ar fi posibilă în măsura în care s-ar considera că textul constitutional reprodus îsi limitează incidenta exclusiv la cetăteni, asadar la persoanele fizice, ipoteză în care, evident, nu ar avea cum să fie încălcat prin ordonanta dedusă controlului care se referă la persoane juridice.

Formula utilizată de legiuitorul constitutional nu îndreptăteste, însă limitarea incidentei textului reprodus exclusiv la cetăteni, rezultat al unei interpretări nejustificat si excesiv de restrictive, ci trebuie înteleasă ca dând expresie unui principiu de maximă generalitate, acela al legalitătii, care consacră - alături de art. 51 din Legea fundamentală - suprematia legii în toate domeniile si, desigur, în primul rând, în acela al activitătii de legiferare. Or, recunoasterea unei atare semnificatii art. 16 alin. (2) din Constitutie impunea constatarea că Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 îi contravine esential. Într-adevăr, potrivit acestei ordonante, desi, formal, hotărârea de reorganizare a Bancorex - S.A. apartine organelor legal abilitate să decidă în materie, ea nu exprimă optiunea lor liberă, ci constituie o conformare impusă la o solutie prestabilită în termeni imperativi, asadar, dictată. Se instituie, astfel, imixtiunea statului într-un domeniu sustras, prin reglementările de principiu cuprinse în legile nr. 58/1998 si nr. 31/1990, interventiei sale, procedeu autoritar, în flagrantă contradictie cu principiile statului de drept si, în primul rând, cu principiul legalitătii. Desigur, legiuitorul - inclusiv cel delegat, recte Guvernul - poate, atunci când particularitătile domeniului - obiect al reglementării - o impun, să adopte o reglementare derogatorie de la dreptul comun instituit prin lege, fără ca o asemenea optiune să poată fi calificată ca o încălcare a principiului legalitătii. Trebuie, însă, subliniat că o poate face, numai în măsura în care reglementarea derogatorie are caracter normativ. Asadar, se poate deroga de la o normă de drept comun printr-o altă normă destinată reglementării unei sfere de relatii sociale mai restrânse. În spetă, însă, reglementarea prevăzută de Ordonanta Guvernului nr. 39/1999 nu are un obiect generic determinat, ci este destinată a-si găsi aplicare într-o unică situatie, având deci caracter individual, ceea ce nu mai permite calificarea sa ca derogatorie, impunând concluzia că are caracter discriminatoriu.

Procedând în această manieră, Guvernul, ca legiuitor delegat, nu a actionat în limitele mandatului său, ceea ce i-ar fi permis să deroge de la dreptul comun, însă, exclusiv pe calea unei reglementări cu caracter normativ, ci, practic, a înlăturat aplicarea unor prevederi legale normative cu caracter general, într-un caz particular, încălcând astfel principiul suprematiei legii consacrat de art. 16 alin. (2) si de art. 51 din Constitutie.

Viciul înfătisat afectează Ordonanta Guvernului nr. 39/1999, în integralitatea sa, ceea ce ar fi impus admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

 

Judecător,

Serban Viorel Stănoiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 236

din 12 septembrie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6

si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Elena-Luminita Afrăsinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal răspunde autoarea exceptiei, prin avocat. În sustinerea criticilor de neconstitutionalitate se arată că prevederile art. 52 alin. 6 si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 si 24, precum si reglementările Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. Se apreciază că orice persoană care are îndoieli cu privire la impartialitatea unui judecător trebuie să beneficieze de posibilitatea de a înlătura aceste suspiciuni prin exercitarea unor actiuni si căi de atac, care să îi ofere garantia unei judecăti corecte si echitabile. Se mai arată că art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală limitează accesul liber la justitie, întrucât nu prevede posibilitatea atacării cu apel sau recurs separat a încheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin Constitutiei. Arată că, prin instituirea posibilitătii atacării cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a solutionat fondul cauzei, potrivit art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu se restrâng accesul liber la justitie si nici dreptul persoanei la apărare. Se invocă în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine

următoarele:

Prin Încheierea nr. 43 din 1 aprilie 2002, pronuntată în Dosarul nr. 39/2002, Curtea Supremă de Justitie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 cu referire la art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Elena-Luminita Afrăsinei în dosarul mai sus mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine că dispozitiile art. 52 alin. 6 raportate la art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 24 din Constitutie, referitoare la dreptul la apărare, si ale art. 21, referitoare la accesul liber la justitie. De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate si prevederile din Conventia pentru apărarea dreptului omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil si la dreptul la un recurs efectiv.

Curtea Supremă de Justitie - Completul de 9 judecători consideră prevederile art. 52 alin. 6 si ale art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală ca fiind constitutionale.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a-si exprima în scris punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate în cauză.

Presedintele Camerei Deputatilor arată că, potrivit Constitutiei, stabilirea căilor de atac si a conditiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementării unei căi de atac împotriva încheierii de sedintă este consecinta evitării unei prelungiri inutile a procesului. Prin urmare, se apreciază că dispozitiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt constitutionale, exceptia fiind neîntemeiată.

Guvernul consideră că dispozitiile art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la accesul liber la justitie, deoarece încheierile de sedintă pot fi atacate o dată cu sentinta sau decizia recurată, fiind deci prevăzută calea de atac împotriva acestora. Dispozitiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la apărare, deoarece nu afectează modul în care partea îsi poate exercita mijloacele procesuale puse la dispozitie pentru asigurarea apărării sale. De asemenea, aceste dispozitii nu sunt de natură a îngrădi dreptul la judecată de către un tribunal independent si impartial, la care se referă prevederile art. 5 si 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În ceea ce priveste dreptul la recurs, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 aditional la conventie, acesta poate fi exercitat de orice persoană declarată vinovată de către o instantă, iar nu pentru toate hotărârile intermediare ce se pot da în cursul procesului penal. În concluzie, se arată că exceptia este neîntemeiată.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 52 alin. 6 cu referire la art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următoarea redactare:

- Art. 52 alin. 6: “Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.”;

- Art. 3851 alin. 2: “Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu exceptia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.”

Autoarea exceptiei sustine că aceste dispozitii sunt contrare următoarelor prevederi constitutionale:

- Art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

- Art. 24: “(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”

De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate prevederile din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Autoarea pretinde că interzicerea dreptului de a ataca separat încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare constituie o gravă atingere a dreptului său de a fi judecată în mod echitabil de către un tribunal impartial. Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Curtea retine că, potrivit art. 125 si 128 din Constitutie, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoresti în cadrul procedurii de judecată, precum si modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileste hotărârile judecătoresti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac si conditiile în care pot fi folosite aceste căi. În ceea ce priveste încheierile, ca specie de hotărâri judecătoresti pronuntate în cursul procesului, dar prin care nu se solutionează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât o dată cu hotărârile judecătoresti care solutionează fondul cauzei care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentintele si deciziile. Stabilind, prin art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a actionat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispozitiile constitutionale evocate mai sus.

Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a solutionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăsurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigentă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cât si în Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care consacră la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane “la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale”. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotrivă hotărârilor judecătoresti, prin care se solutionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justitie. Referitor la sustinerile autoarei exceptiei privind încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constitutie, Curtea constată că textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, întrucât persoana interesată îsi poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a solutionat fondul cauzei.

De asemenea, Curtea retine că nu sunt încălcate nici prevederile art. 2 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece acestea se referă la situatiile în care instanta de judecată a pronuntat o hotărâre de condamnare; or, în spetă, încheierea de sedintă privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată apartine categoriei de încheieri date în cursul judecătii, prin care instanta de judecată solutionează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.

De altfel, asupra exceptiei de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 52 alin. 6 si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, si prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, respingând exceptia ca fiind neîntemeiată. Solutia adoptată, ca si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată, întrucât nu s-au adus în dezbatere împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Elena-Luminita Afrăsinei în Dosarul nr. 39/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Completul de 9 judecători.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 septembrie 2002.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind organizarea si functionarea Autoritătii Navale Române

 

În temeiul art. 107 din Constitutie, al art. 17 alin. (3) si al art. 1031 din Ordonanta Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 412/2002,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Autoritatea Navală Română este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei prin care acesta îsi exercită functia de autoritate de stat în domeniul sigurantei navigatiei.

(2) Autoritatea Navală Română este institutie publică, cu finantare extrabugetară, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Constanta, Incintă Port Constanta nr. 1, judetul Constanta.

(3) Autoritatea Navală Română se înfiintează, potrivit legii, prin fuziunea Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C. cu Regia Autonomă “Registrul Naval Român”.

(4) Atributiile si modul de organizare si functionare ale Autoritătii Navale Române sunt cuprinse în Regulamentul de organizare si functionare prevăzut în anexa nr. 1.

(5) Sigla Autoritătii Navale Române este prevăzută în anexa nr. 2.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română îsi desfăsoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 16 din Ordonanta Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 412/2002.

Art. 3. - (1) Autoritatea Navală Română îsi exercită atributiile prin aparatul propriu central si organele teritoriale operative.

(2) Aparatul propriu central este constituit din departamente, directii, servicii, birouri si laboratoare de specialitate.

(3) Organele teritoriale operative sunt subunităti fără personalitate juridică, în subordinea Autoritătii Navale Române, care îsi desfăsoară activitatea în teritoriu, constituite din căpitănii de port si inspectorate tehnice. Pentru îndeplinirea atributiilor ce îi revin, în functie de necesităti, Autoritatea Navală Română poate înfiinta si alte organe teritoriale operative, precum si reprezentante în străinătate.

(4) Zonele de jurisdictie ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general si se aprobă de către Consiliul de conducere al Autoritătii Navale Române.

(5) Structura organizatorică a Autoritătii Navale Române se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei la propunerea Consiliului de conducere al Autoritătii Navale Române.

Art. 4. - (1) Conducerea Autoritătii Navale Române este asigurată de către un consiliu de conducere, compus din 11 membri.

(2) Presedintele consiliului de conducere este directorul general al Autoritătii Navale Române, numit prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

(3) Atributiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare.

(4) Membrii consiliului de conducere sunt numiti pe o perioadă de 4 ani si sunt revocati prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

(5) Salariul si celelalte drepturi salariale ale directorului general, precum si indemnizatia membrilor consiliului de conducere se stabilesc, în conditiile legii, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

Art. 5. - (1) Directorul general are următoarele atributii si competente:

a) asigură conducerea operativă a Autoritătii Navale Române;

b) reprezintă Autoritatea Navală Română în relatiile cu tertii si semnează actele ce o angajează fată de acestia, pe baza si în limitele împuternicirilor date de consiliul de conducere si ale celor conferite de legislatia în vigoare;

c) propune structura organizatorică a organelor teritoriale operative;

d) propune numirea si, după caz, revocarea directorilor Autoritătii Navale Române;

e) angajează si, după caz, concediază personalul de executie si de conducere din cadrul Autoritătii Navale Române;

f) exercită orice atributii care îi revin conform prevederilor legale, regulamentului de organizare si functionare, precum si hotărârilor consiliului de conducere.

(2) În exercitarea atributiilor sale directorul general emite decizii.

(3) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat directorul general este ordonator tertiar de credite.

Art. 6. - (1) Patrimoniul Autoritătii Navale Române este în valoare de 147.290.740.532 lei si se constituie prin preluarea patrimoniului Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C. si a patrimoniului Regiei Autonome “Registrul Naval Român”, în conformitate cu balantele de verificare si situatiile financiare întocmite de cele două persoane juridice la data de 30 septembrie 2002.

(2) Predarea-preluarea activului si pasivului se face pe bază de protocol, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Pentru întocmirea lucrărilor de predare-preluare Regia Autonomă “Registrul Naval Român” va transpune soldurile conturilor din contabilitatea agentilor economici în conturi contabile bugetare, cu respectarea reglementărilor din domeniul contabilitătii publice si a raportărilor contabile ale institutiilor publice. Transpunerea se va face la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(3) Bunurile proprietate privată a Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C. si Regiei Autonome “Registrul Naval Român”, preluate conform alin. (1), constituie bunuri proprietate a Autoritătii Navale Române.

(4) Pentru exercitarea atributiilor specifice de inspectie, control si supraveghere, parcul normat al Autoritătii Navale Române este de 65 de autoturisme, iar parcul comun este de 15 autoturisme, cu o normă de consum de combustibil de 350 litri pentru fiecare autoturism pe lună. Nu se consideră depăsire a consumului normat pe autoturism consumul care la nivelul anului se încadrează în cantitatea de combustibil normată în raport cu numărul de autoturisme aprobat pentru Autoritatea Navală Română.

(5) Pontoanele si navele din dotarea Autoritătii Navale Române aferente exercitării atributiilor specifice sunt scutite de la plata tarifelor portuare. Acest regim se aplică si bunurilor din dotarea Autoritătii Navale Române, aflate în incintele portuare.

Art. 7. - (1) Pentru activitătile si operatiunile specifice desfăsurate sau pentru activitătile efectuate în legătură cu acestea Autoritatea Navală Română percepe tarife stabilite prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

(2) Autoritatea Navală Română poate realiza si dispune de venituri si cheltuieli în valută în conditiile prevăzute de actele normative în vigoare.

(3) Autoritatea Navală Română poate contracta credite bancare si/sau împrumuturi în lei si în valută.

(4) Sumele necesare în vederea aducerii la îndeplinire a obligatiilor ce revin statului din conventiile si acordurile internationale la care România este parte se alocă în conformitate cu legislatia în vigoare, pe bază de decont de cheltuieli întocmit pentru fiecare activitate.

(5) Autoritatea Navală Română poate desfăsura si alte activităti privind valorificarea unor produse din activităti proprii si conexe, închirieri, prestatii editoriale sau tipografice, exploatarea unor bunuri si alte prestări de servicii, pentru care va percepe preturi si tarife stabilite în conditiile legii.

Art. 8. - (1) Autoritatea Navală Română întocmeste anual bugetul de venituri si cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finantelor Publice.

(2) Bugetul de venituri si cheltuieli se aprobă de Consiliul de conducere al Autoritătii Navale Române, cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei, în conditiile legii finantelor publice.

(3) Soldurile anuale rezultate din executia bugetului de venituri si cheltuieli al Autoritătii Navale Române rămân la dispozitia acesteia si se folosesc în anul următor cu aceeasi destinatie.

Art. 9. - (1) Personalul salariat preluat de Autoritatea Navală Română din cadrul Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C. si al Regiei Autonome “Registrul Naval Român” se consideră transferat la Autoritatea Navală Română de la data înfiintării acesteia.

(2) Personalul transferat beneficiază de salariile si drepturile avute anterior înfiintării Autoritătii Navale Române până la încheierea noului contract colectiv de muncă.

(3) Negocierea noului contract colectiv de muncă va începe în maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(4) Personalul Autoritătii Navale Române poartă în timpul serviciului uniforma de serviciu cu gradele si însemnele specifice sau, după caz, echipamentul de protectie ori de lucru, care se atribuie în conditiile legii.

(5) Forma, însemnele specifice, modul de acordare si durata de folosintă a uniformelor si a echipamentului de protectie sau de lucru se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei, la propunerea Consiliului de conducere al Autoritătii Navale Române.

(6) Salarizarea personalului Autoritătii Navale Române se face potrivit reglementărilor în vigoare pentru institutiile publice finantate integral din venituri extrabugetare. Drepturile de salarizare si celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.

(7) Personalul Autoritătii Navale Române nu se încadrează în categoria functionarilor publici.

Art. 10. - Autoritatea Navală Română preia toate drepturile si obligatiile Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C. si ale Regiei Autonome “Registrul Naval Român”, care decurg din activitatea curentă si din contractele încheiate cu persoane fizice sau juridice, române ori străine, si se substituie acestora în litigiile în curs de judecată.

Art. 11. - Autoritatea Navală Română poate să încheie contracte sau conventii cu alte organisme si cu agenti economici din tară si din străinătate, în vederea colaborării si cooperării pe plan national sau international în domeniul său de activitate si în conditiile prevăzute de lege.

Art. 12. - Anexele nr. 1 si 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 13. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri literele A si B din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La litera A, punctul 29 va avea următorul cuprins:

“29. - Autoritatea Navală Română Extrabugetară Constanta”

2. La litera B, punctul 23 se abrogă.

Art. 14. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 302/1991 privind înfiintarea si organizarea Regiei Autonome “Registrul Naval Român”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 30 noiembrie 1991, si Hotărârea Guvernului nr. 627/1998 privind organizarea si functionarea Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 1 octombrie 1998.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor si locuintei,

Traian Panait,

secretar de stat

Ministrul muncii si solidaritătii sociale,

Marian Sârbu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 10 octombrie 2002.

Nr. 1.133.

 

ANEXA Nr. 1

REGULAMENT U L

de organizare si functionare al Autoritătii Navale Române

 

CAPITOLUL I

Prevederi generale

 

Art. 1. - Autoritatea Navală Română este organizată si functionează potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 42/1997, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 412/2002.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română este institutie publică cu personalitate juridică, cu finantare extrabugetară, în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei, si îsi desfăsoară activitatea pe baza prezentului regulament si a legislatiei în vigoare.

Art. 3. - Autoritatea Navală Română, denumită în continuare ANR, are sediul în municipiul Constanta, Incintă Port Constanta nr. 1, judetul Constanta.

 

CAPITOLUL II

Atributii

 

Art. 4. - ANR are următoarele atributii principale:

A. aducerea la îndeplinire a obligatiilor ce revin statului din acordurile si conventiile internationale la care România este parte, privind domeniul de activitate al ANR;

B. inspectia, controlul si supravegherea navigatiei:

1. efectuează supravegherea navigatiei, controlul si dirijarea traficului de nave în apele nationale navigabile si în porturile românesti;

2. efectuează inspectia si controlul navelor, indiferent de pavilionul acestora, în apele nationale navigabile si în porturile românesti, privind respectarea prevederilor legale nationale în domeniu si ale acordurilor si conventiilor

internationale la care România este parte;

3. exercită inspectia de stat privind respectarea reglementărilor interne si internationale privind transporturile navale si în special cele privind transportul mărfurilor periculoase;

4. instituie dispozitivele de separare a traficului si pasele obligatorii de intrare-iesire a navelor din porturi;

5. propune limitele radelor portuare si ale zonelor de ancoraj;

6. aprobă intrarea/iesirea si miscarea navelor în porturi;

7. propune, nominal si pe portiuni, apele navigabile ale României;

8. face propuneri privind regulile de navigatie în marea teritorială, în apele interioare si în porturile românesti, în conformitate cu reglementările nationale si cu acordurile si conventiile internationale la care România este parte;

9. stabileste necesitatea instalării sau suprimării semnalelor de navigatie, dispune amplasarea dispozitivelor de semnalizare în apele nationale navigabile si controlează functionarea acestora;

10. aprobă efectuarea de operatiuni portuare în locuri situate în afara limitelor porturilor;

11. supraveghează respectarea de către nave a regimului juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue si al zonei economice exclusive, în limita competentelor conferite prin lege, acordând, după caz, autorizatiile necesare;

12. ia măsurile ce se impun în situatii de pericol, elaborează norme pentru prevenirea lor si face propuneri pentru completarea reglementărilor existente;

13. efectuează inspectia si formalitătile de sosire/plecare a navelor, conform prevederilor legale în vigoare, eliberând acceptele sau permisele prevăzute de lege;

14. autorizează agentii economici care desfăsoară activităti de transport naval în apele nationale navigabile si în porturi;

15. face propuneri privind zonele în care pilotajul navelor este obligatoriu, precum si regulile de pilotaj si remorcaj;

16. aprobă organizarea parcurilor reci si a iernaticelor;

17. dispune închiderea porturilor, atunci când conditiile de sigurantă a navigatiei o impun;

18. emite avize către navigatori;

19. stabileste personalul minim de sigurantă pentru navele sub pavilion român si eliberează certificatul pentru echipajul minim de sigurantă;

20. supraveghează si controlează din punct de vedere al sigurantei navigatiei activitătile de pilotaj, remorcaj si de legare/dezlegare a navelor în porturi;

21. controlează si supraveghează din punct de vedere al sigurantei navigatiei activitatea de salvamar, de agrement nautic, de pescuit industrial si sportiv;

22. avizează lucrările ce se execută în apele nationale navigabile si în zonele maritime si fluviale;

C. controlul statului pavilionului si controlul statului portului:

1. efectuează controlul statului pavilionului la navele care arborează pavilionul român;

2. efectuează controlul statului portului la navele care arborează pavilionul altor state si care se află în apele nationale navigabile si în porturile românesti;

D. elaborarea, avizarea si, după caz, supunerea spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei a proiectelor de acte normative si normelor obligatorii privind:

1. constructia, întretinerea si repararea navelor;

2. navigatia în apele nationale navigabile;

3. siguranta navigatiei în porturi sau pe căi ori canale navigabile;

4. atestarea, certificarea si brevetarea personalului navigant;

5. regulamentele serviciului la bordul navelor, structura, ierarhia si atributiile functiilor la bordul navelor;

6. aplicarea sau implementarea acordurilor si conventiilor internationale din domeniul navigatiei civile la care România este parte;

7. orice alte reglementări necesare aducerii la îndeplinire a atributiilor ANR;

E. coordonarea activitătilor de asistentă, căutare si salvare în apele nationale navigabile si a actiunilor în caz de calamităti naturale si sinistru naval:

1. organizează sistemul de asistentă, căutare si salvare în apele nationale navigabile, în conformitate cu legislatia în vigoare;

2. elaborează planurile de actiune de căutare si salvare;

3. coordonează activitătile de căutare si salvare de vieti omenesti, a navelor sau oricăror alte bunuri si a aeronavelor aflate în pericol pe mare si în apele nationale navigabile ale României;

4. întocmeste actul de confirmare si aprobă, în conditiile legii, titlul executoriu pentru cheltuielile efectuate cu salvarea navei, precum si cu scoaterea, paza si administrarea bunurilor salvate si curătarea fundului si luciului apei;

5. participă, în caz de calamităti naturale, împreună cu alte organe si organisme nationale si internationale, la înlăturarea efectelor acestora, coordonează activitătile de interventie specifice si ia măsurile ce se impun în situatii de pericol;

F. protectia apelor navigabile împotriva poluării de către nave:

1. organizează sistemul de prevenire, combatere si limitare a consecintelor poluării pe mare si pe apele interioare navigabile;

2. coordonează activitătile de prevenire, combatere si limitare a consecintelor poluării apelor de către nave aflate în apele nationale navigabile si coordonează actiunile de interventie pentru depoluare;

3. întocmeste actul de confirmare si aprobă titlul executoriu pentru cheltuielile efectuate cu depoluarea, în conditiile legii;

4. controlează modul de predare de către nave a reziduurilor la instalatiile destinate acestui scop;

G. sanctionarea contraventiilor, cercetarea evenimentelor si accidentelor de navigatie:

1. cercetează evenimentele si accidentele de navigatie în care sunt implicate navele în apele nationale navigabile ale României, indiferent de pavilionul acestora, precum si acelea în care sunt implicate navele sub pavilion român în marea liberă;

2. încuviintează expertizele navale, cu exceptia celor dispuse de instantele judecătoresti sau de organele de urmărire penală, si efectuează, la cerere sau din oficiu, constatări privind nava, încărcătura si instalatiile portuare;

3. aplică sanctiuni contraventionale persoanelor care încalcă prevederile legale privind navigatia civilă si poluarea apelor nationale navigabile de către nave, dacă faptele acestora nu întrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

H. înmatricularea si evidenta navelor sub pavilion român:

1. acordă dreptul de arborare a pavilionului român, dispune prelungirea, suspendarea sau retragerea acestui drept si eliberează actele de nationalitate navelor care au obtinut dreptul de arborare a pavilionului român;

2. eliberează permisul provizoriu de arborare a pavilionului român, dispune prelungirea, suspendarea sau retragerea acestui drept;

3. efectuează înmatricularea si tine evidenta navelor care arborează pavilionul român, precum si a navelor aflate în constructie în România;

4. transcrie constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navelor care arborează pavilionul român, precum si asupra navelor aflate în constructie;

5. efectuează scoaterea din evidentă a navelor, la cerere sau din oficiu, atunci când navele nu mai întrunesc conditiile de arborare a pavilionului român;

I. evidenta, atestarea si brevetarea personalului navigant:

1. organizează sesiuni de examene pentru atestarea personalului navigant si pentru obtinerea de către acesta a brevetelor si a certificatelor de capacitate;

2. acordă, reconfirmă, suspendă si anulează brevetele, certificatele de capacitate, atestatele si certificatele de conformitate personalului navigant român;

3. efectuează înmatricularea si tine evidenta personalului navigant român;

4. eliberează carnetul de marinar, prelungeste valabilitatea acestuia si efectuează operatiunile de îmbarcare/debarcare a personalului navigant;

5. autorizează societătile comerciale care desfăsoară activităti de recrutare si plasare a personalului navigant maritim si fluvial român pentru angajare pe nave care arborează pavilionul român sau străin;

6. stabileste modul de recrutare, scolarizare si brevetare a pilotilor;

7. aprobă programele de pregătire si perfectionare a personalului navigant pentru centrele de pregătire si perfectionare în domeniu;

8. avizează programele de pregătire de specialitate ale institutiilor de învătământ care pregătesc personal navigant pentru navigatia maritimă si fluvială;

J. supravegherea tehnică, clasificarea si certificarea navelor:

1. certifică si monitorizează conformitatea navelor care arborează pavilionul român si a echipamentelor navelor cu normele tehnice nationale si cu prevederile conventiilor internationale la care România este parte;

2. certifică conformitatea companiilor care operează nave ce arborează pavilionul român de navigatie maritimă cu prevederile conventiilor internationale la care România este parte;

3. asigură supravegherea tehnică privind clasificarea si certificarea sigurantei constructiei navelor care arborează pavilionul român, în conformitate cu normele tehnice obligatorii de constructie emise de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei sau agreate de acesta;

4. efectuează supravegherea tehnică a lucrărilor de constructie a navelor care urmează să arboreze pavilionul român si efectuează certificarea materialelor si a echipamentelor utilizate la constructia acestora;

5. asigură supravegherea tehnică si certificarea în timpul reparării, transformării si modernizării navelor;

6. efectuează supravegherea tehnică si certificarea în timpul constructiei, reparatiilor si exploatării containerelor, precum si a materialelor si componentelor pentru acestea, în conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care România este parte si cu normele tehnice proprii;

7. asigură supravegherea tehnică si eliberarea certificatelor si documentelor necesare pentru navele care arborează pavilionul român, prin care se atestă respectarea cerintelor din conventiile si reglementările internationale la care România este parte, privind siguranta navelor si navigatiei, ocrotirea vietii omenesti pe mare, integritatea mărfurilor transportate, prevenirea poluării;

8. eliberează certificate de tonaj navelor care arborează pavilionul român;

9. elaborează si perfectionează periodic normele tehnice nationale pentru constructia navelor maritime, navelor de navigatie interioară si platformelor de foraj marin, normele tehnice nationale pentru constructia containerelor, normele tehnice nationale privind constructia si echiparea navelor în scopul prevenirii poluării mediului, normele tehnice nationale conform conventiilor si reglementărilor internationale aplicabile navelor, echipamentelor si instalatiilor navale, precum si prevederile complementare normelor tehnice nationale mentionate;

10. analizează si aprobă documentatiile tehnice si de executie pentru constructia, repararea, transformarea si modernizarea navelor, platformelor de foraj, containerelor, precum si a materialelor si echipamentelor destinate acestora, pentru care se asigură supravegherea tehnică si certificarea în conformitate cu normele tehnice nationale mai sus mentionate;

11. verifică si atestă capabilitatea tehnică a laboratoarelor si a agentilor economici pentru executarea de lucrări în domeniul naval, în concordantă cu normele tehnice nationale si, respectiv, cu standardele privind asigurarea calitătii;

12. certifică sistemele pentru asigurarea calitătii diferitilor agenti economici;

13. inspectează, în vederea certificării, sistemele de management privind operarea în sigurantă a navelor si prevenirea poluării mediului;

14. asigură, la cerere, supravegherea tehnică pentru conformitate cu documentatiile de executie a materialelor, echipamentelor, instalatiilor si constructiilor metalice pentru utilizări în alte domenii decât cel naval, precum si efectuarea de alte prestatii specifice domeniilor de specializare ale personalului la solicitarea beneficiarilor interni si străini;

K. alte atributii:

1. reprezintă statul român în organisme internationale din domeniul transporturilor navale, pe bază de mandat acordat în conditiile legii;

2. îndeplineste orice atributii specifice stabilite prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

 

CAPITOLUL III

Patrimoniul

 

Art. 5. - Patrimoniul ANR este în valoare de 147.290.740.532 lei si se constituie prin preluarea patrimoniului Inspectoratului Navigatiei Civile - I.N.C. si patrimoniului Regiei Autonome “Registrul Naval Român” în conformitate cu balantele de verificare si situatiile financiare întocmite de cele două persoane juridice la data de 30 septembrie 2002.

 

CAPITOLUL IV

Structura organizatorică

 

Art. 6. - (1) ANR are în structura sa organizatorică

aparatul propriu central si organele teritoriale operative.

(2) Aparatul propriu central este constituit din departamente, directii, servicii, birouri si laboratoare de specialitate.

(3) Organele teritoriale operative sunt subunităti fără personalitate juridică, în subordinea ANR, care îsi desfăsoară activitatea în teritoriu, constituite din căpitănii de port si inspectorate tehnice.

(4) Structura organizatorică a ANR se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei, la propunerea Consiliului de conducere al ANR.

(5) Zonele de jurisdictie ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general si se aprobă de către Consiliul de conducere al ANR.

 

CAPITOLUL V

Organele de conducere

 

Art. 7. - Conducerea ANR este asigurată de către un consiliu de conducere compus din 11 persoane, condus de un presedinte care este si directorul general al ANR.

Art. 8. - Directorul general si membrii Consiliului de conducere al ANR sunt numiti si revocati prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

Art. 9. - Salariul si celelalte drepturi salariale ale directorului general, precum si indemnizatiile membrilor consiliului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

Art. 10. - Consiliul de conducere îsi desfăsoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare si functionare.

Art. 11. - Consiliul de conducere are următoarele atributii si competente:

a) aprobă regulamentul propriu de organizare si functionare;

b) aprobă regulamentul de ordine interioară si statutul personalului ANR;

c) aprobă strategia de dezvoltare a ANR;

d) propune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei structura organizatorică a ANR sau modificarea acesteia;

e) aprobă structura organizatorică a organelor teritoriale operative;

f) aprobă statul de functii al ANR;

g) avizează raportul anual de activitate, întocmit de conducerea executivă a ANR, care este supus spre aprobare conducerii Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei;

h) avizează programele de investitii ce urmează să fie realizate si stabileste sursele proprii de finantare, în limitele legii, si le prezintă spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei;

i) numeste si revocă directorii ANR, în conditiile legii; j) analizează clauzele contractului colectiv de muncă, negociat, în conditiile legii;

k) aprobă bugetul de venituri si cheltuieli cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei, în conditiile legii, si asigură executia acestuia;

l) aprobă sau propune spre aprobare, după caz, investitiile ce urmează să se realizeze de către ANR, în conditiile legii;

m) aprobă modalitătile de finantare a dotării cu echipamente, inclusiv prin credite si/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garantia statului, pe care le poate derula în conditiile legii;

n) avizează si supune spre aprobare Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei tarifele pentru prestările de servicii;

o) aprobă raportul trimestrial al ANR privind activitatea desfăsurată si stabileste măsuri pentru continuarea activitătii în conditii de echilibru al bugetului de venituri si cheltuieli;

p) aprobă rapoartele periodice ale compartimentelor de control din cadrul ANR;

q) aprobă închirierea de clădiri, spatii, terenuri si alte bunuri;

r) aprobă scoaterea din functiune si valorificarea, în conditiile legii, a bunurilor din patrimoniul ANR;

s) exercită orice atributii care îi revin din prevederile legale, din regulamentul său de organizare si functionare si din dispozitiile Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei.

Art. 12. - Pentru luarea unor decizii Consiliul de conducere al ANR poate atrage în activitatea sa consilieri si consultanti de specialitate, care pot fi remunerati în conditiile legii.

Art. 13. - (1) Consiliul de conducere al ANR se întruneste lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea presedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi.

(2) Sedinta este prezidată de presedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru al consiliului de conducere, delegat de presedinte.

(3) Sedintele consiliului de conducere se desfăsoară în prezenta a cel putin jumătate plus unu dintre membrii consiliului.

(4) Hotărârile Consiliului de conducere al ANR se iau cu majoritatea voturilor membrilor acestuia.

Art. 14. - (1) Directorul general are următoarele atributii si competente:

a) asigură conducerea operativă a ANR;

b) reprezintă ANR în relatiile cu tertii si semnează actele ce o angajează fată de acestia, pe baza si în limitele împuternicirilor date de consiliul de conducere si ale celor conferite de legislatia în vigoare;

c) propune structura organizatorică a organelor teritoriale operative;

d) propune numirea, si, după caz, revocarea directorilor ANR;

e) angajează si, după caz, concediază personalul de executie si de conducere din cadrul ANR;

f) exercită orice atributii care îi revin conform prevederilor legale, regulamentului de organizare si functionare, precum si hotărârilor consiliului de conducere.

(2) În exercitarea atributiilor sale directorul general emite decizii.

 

CAPITOLUL VI

Bugetul de venituri si cheltuieli

 

Art. 15. - (1) ANR întocmeste anual bugetul de venituri si cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finantelor Publice.

(2) Bugetul de venituri si cheltuieli al ANR se aprobă de Consiliul de conducere al ANR cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei, în conditiile legii.

Art. 16. - Soldurile anuale rezultate din executia bugetului de venituri si cheltuieli al ANR rămân la dispozitia acesteia si se folosesc în anul următor cu aceeasi destinatie.

Art. 17. - ANR poate realiza si poate dispune de venituri si de cheltuieli în valută, în conditiile prevăzute de actele normative în vigoare.

 

CAPITOLUL VII

Personalul ANR

 

Art. 18. - (1) Criteriile si conditiile pentru încadrarea si promovarea personalului se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.

(2) Functiile din cadrul ANR, care concură la siguranta navigatiei, se stabilesc prin decizie a directorului general al ANR.

(3) Personalul ANR trebuie să respecte prevederile regulamentului de ordine interioară al ANR, aprobat de consiliul de conducere, precum si ale celorlalte reglementări legale în vigoare.

(4) Atributiile departamentelor, directiilor, serviciilor, birourilor si laboratoarelor de specialitate, precum si ale organelor teritoriale operative din cadrul ANR se stabilesc în conformitate cu structura organizatorică, prin regulamentul de ordine interioară, aprobat de consiliul de conducere.

(5) Atributiile si răspunderile individuale ale personalului ANR se stabilesc prin fisa postului, elaborată în baza regulamentului de ordine interioară, si se aprobă de către directorul general. Fisa postului este anexă la contractul individual de muncă si se semnează de salariat si de seful ierarhic al acestuia.

(6) Personalul ANR poartă în timpul serviciului uniforma de serviciu, cu gradele si însemnele specifice, sau, după caz, echipamentul de protectie ori de lucru, care se atribuie în conditiile legii.

(7) Forma, însemnele specifice, modul de acordare si durata de folosintă a uniformelor, a echipamentelor de protectie sau de lucru se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei, la propunerea Consiliului de conducere al ANR.

(8) Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor stabilite pentru institutiile publice finantate integral din venituri extrabugetare. Drepturile de salarizare si celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.

(9) În executarea atributiilor de inspectie, control si supraveghere a navelor si a navigatiei, personalul ANR cu atributii în acest domeniu are drept de control pe toate mijloacele de transport naval, pe baza legitimatiei speciale emise si în conditiile stabilite de ANR.

 

ANEXA Nr. 2

 

SIGLA

Autoritătii Navale Române

 

ACTE ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE A Nr. 16

din 25 septembrie 2002

 

Având în vedere prevederile art. 6 alin. (5) si ale art. 10 lit. A din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată si modificată prin Legea nr. 133/2002 si ulterior modificată prin Ordonanta Guvernului nr. 67/2002, respectiv art. 14 din Regulamentul de organizare si functionare a Camerei Auditorilor din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 591/2000, precum si procesul-verbal întocmit de comisia de examinare stabilită prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România din 26 iunie 2002,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăste:

Art. 1. - Se aprobă acordarea calitătii de auditor financiar persoanelor fizice prevăzute în lista anexă la prezenta hotărâre, care posedă o calificare profesională în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat în acord cu reglementările specifice din acel stat.

Art. 2. - Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

prof. univ. dr. Florin Georgescu

 

ANEXĂ

 

LISTA

cuprinzând persoanele fizice care au calificarea de auditor financiar obtinută potrivit prevederilor altui stat si calitatea de auditor financiar dobândită în România

 

Nr.

crt.

Numele si prenumele

1.

Stan Daniel

2.

Manolescu Silviu Florin

3.

Bulată Vasile

4.

Bumbăcea Cornelia

5.

Gherghescu Gelu

6.

Robert Nicolas Guy

7.

Wallaert Loic Guy Max Marie

8.

Fieraru Matilda Elena

9.

Costache Rodica

10.

Danilov Mihaela

11.

Ion Mădălina

12.

Scarlat Ileana

13.

Ranta Sergiu Cristian

14.

Marinescu Marius Tudor

15.

Câmpean Simona

16.

Ionescu Adrian

17.

Ciungradi Bogdan

18.

Cabariu Adela Smaranda

19.

Ilin Iancu Constantin

20.

Timotin Dan Iulian

21.

Damianov Roxana Georgiana

22.

Vasiliu Alexandru Serban

23.

Bozga Mircea

24.

Radu Cătălin

25.

Mihăilescu Cristian Gabriel

26.

Grasu Diana Irina

27.

Neamtu Pauline Ana

28.

Ciorbă Cătălina Veronica Octavia

29.

Stănescu Sorin Paraschiv

30.

Udrescu Daniel Silviu