MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 171 (XV) - Nr. 565 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 6 august 2003

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã

Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã

Decizia nr. 279 din 1 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

Decizia nr. 280 din 1 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de platã

Decizia nr. 281 din 1 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãtirea finantãrii învãtãmântului superior

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

869. - Hotãrâre pentru aprobarea Memorandumului de întelegere dintre Guvernul României si Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii referitor la colaborarea în domeniul justitiei si afacerilor interne, semnat la Bucuresti la 19 martie 2003

Memorandum de întelegere între Guvernul României si Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii referitor la colaborarea în domeniul justitiei si afacerilor interne

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

484. - Ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 344/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii frontierei pentru animale vii importate în România

485. - Ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 343/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea procedurilor controalelor veterinare la punctele de inspectie de frontierã din România asupra produselor provenite din tãri terte

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 275

din 26 iunie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Cristina Nicoarã - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Victoria Bãdrãgan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia I penalã.

La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, asistat de avocat Gheorghe Nichita, precum si Societatea Comercialã “Construct S&E” - S.R.L. din Bucuresti, reprezentatã de avocat Angela Grecu, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul autorului exceptiei pune concluzii de admitere, sustinând oral motivele de neconstitutionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Societãtii Comerciale “Construct S&E” - S.R.L. din Bucuresti, apreciind cã dispozitiile art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor constitutionale invocate, solicitã respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind nefondatã, invocând art. 63 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia “Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã […]”, precum si art. 6 alin. 2 din acelasi cod, care prevede cã, “În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sã asigure pãrtilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în conditiile prevãzute de lege si sã administreze probele necesare în apãrare”. Se apreciazã cã art. 24 din Constitutie nu este încãlcat, întrucât inculpatul a avut posibilitatea audierii martorilor în timpul urmãririi penale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 6.278/2002, Tribunalul Bucuresti - Sectia I penalã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Victoria Bãdrãgan (Cojocaru), inculpatã apelantã în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarea exceptiei sustine cã aceste dispozitii sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 11 referitoare la dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. De asemenea, sustine cã aceleasi dispozitii sunt contrare si prevederilor art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, precum si celor ale art. 14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveste dispozitiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, care permit instantei sã ia în considerare, la pronuntarea hotãrârii, depozitia datã de un martor în cursul urmãririi penale, autoarea exceptiei sustine cã acestea sunt neconstitutionale în mãsura în care declaratia martorului nu a fost luatã în prezenta învinuitului, a inculpatului sau a avocatului acestora ori, în lipsa lor nejustificatã, dacã existã dovada cã au fost încunostintati de data si ora audierii. Textul criticat încalcã dreptul la apãrare consacrat în art. 24 din Constitutie, precum si dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 pct. 3 lit. d) din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale.

La rândul lor, dispozitiile art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã sunt apreciate ca fiind neconstitutionale în mãsura în care permit instantei sã ia act de declaratia procurorului cã renuntã la martorii pe care i-a propus si sã dispunã ca martorii sã nu mai fie ascultati.

O asemenea renuntare - aratã autoarea exceptiei – nu s-ar putea face fãrã consimtãmântul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzãrii, acesta este în drept sã solicite, pentru a se apãra, audierea lor.

Tribunalul Bucuresti - Sectia I penalã, exprimându-si opinia, apreciazã cã dispozitiile legale criticate nu contravin dreptului constitutional la apãrare, prevãzut în art. 24. În acest sens, aratã cã aceste dispozitii se aplicã în situatii obiective exceptionale, în care martorul audiat în faza de urmãrire penalã nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în fata instantei de judecatã. Ele nu contravin dreptului constitutional la apãrare, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorul în faza urmãririi penale. Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în cursul urmãririi penale apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã, inclusiv la audierea martorilor. În situatia în care martorul nu a fost audiat în prezenta sa, apãrãtorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentãrii materialului de urmãrire penalã. Dacã inculpatul este nemultumit de dispozitia instantei în aplicarea art. 327 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, poate ataca hotãrârea prin cãile de atac, asa cum s-a fãcut în cauza în care s-a ridicat exceptia, astfel cã nu se poate retine încãlcarea dreptului la apãrare si nici dreptul la un proces echitabil prevãzut în art. 24 din Constitutie si, respectiv, în art. 6 pct. 3 lit. d) din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale. Nici dispozitiile art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor mentionate. Dispozitia instantei de judecatã de a nu mai audia un martor, dacã nu mai considerã necesar, nu constituie o încãlcare a dreptului la apãrare al inculpatului si nu contravine normelor constitutionale, fiind un atribut al instantei de a aprecia asupra utilitãtii, concludentei si pertinentei unei probe. Si în aceastã situatie inculpatul poate contesta mãsura luatã de instantã, prin folosirea cãilor de atac legale, astfel cã dreptul fundamental la apãrare nu este încãlcat.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciazã cã dispozitiile art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã sunt constitutionale, nefiind încãlcate prevederile constitutionale si nici cele ale documentelor internationale invocate. Se aratã cã dreptul la apãrare al inculpatului, care se aflã în imposibilitate de a pune întrebãri martorului, nu este încãlcat, deoarece, pe de o parte, inculpatul a avut posibilitatea de a face aceasta în cursul urmãririi penale, când martorul a fost audiat cu respectarea dispozitiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, iar pe de altã parte, ar fi nejustificatã neluarea în seamã a declaratiilor martorilor luate în faza urmãririi penale, inculpatul nemultumit putând exercita cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoresti. În ceea ce priveste art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, care permite instantei de a renunta la audierea unor martori, se aratã cã acesta nu încalcã prevederile art. 11, 20 si 24 din Constitutie si nici pe cele ale art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, deoarece pãrtile au garantat dreptul la apãrare, prin posibilitatea de a propune probe si de a renunta la ele, prin aceasta asigurându-se desfãsurarea unui proces echitabil. Optiunea instantei de a renunta la audierea unui martor, dacã aceasta este inutilã, reprezintã un atribut al instantei de a aprecia pertinenta, concludenta si utilitatea probelor. Inculpatul însã are, si în aceastã situatie, dreptul de a folosi cãile de atac prevãzute de lege.

Guvernul considerã, de asemenea, cã exceptia este neîntemeiatã în raport cu toate prevederile constitutionale si ale pactelor si conventiilor internationale invocate de autorul exceptiei. Se invocã, în acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 151/2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 30/2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, decizii prin care s-a statuat cã dispozitiile criticate sunt constitutionale. Guvernul mentioneazã totodatã cã, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, legiuitorul are competenta exclusivã de a stabili regulile de desfãsurare a procesului în fata instantelor judecãtoresti. În acelasi sens sunt invocate si prevederile art. 128 din Constitutie, referitoare la cãile de atac.

În acelasi sens s-a pronuntat si Avocatul Poporului, care a invocat, de asemenea, Decizia Curtii Constitutionale nr. 151/2002. Referitor la dispozitiile art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, aratã cã acestea nu contravin art. 24 din Constitutie, deoarece ele transpun în norme procedurale, pentru pãrtile din procesul penal, principiul constitutional al dreptului la apãrare. Renuntarea la martorii propusi, ca si propunerea de noi martori constituie un drept al pãrtilor si al procurorului, de care acestia dispun dupã cum cred de cuviintã, cu obligatia ca renuntarea sã fie pusã în discutie si instanta sã fie de acord cu aceasta. La rândul ei, instanta poate renunta la audierea unor martori, dacã constatã cã probele sunt complete si audierea lor ar fi inutilã. Utilitatea probelor în cadrul cercetãrii judecãtoresti este apreciatã de instantã, iar fatã de mãsura renuntãrii partea nemultumitã poate folosi cãile de atac. În acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionalã prin Decizia nr. 30/2001.

În ceea ce priveste neconstitutionalitatea dispozitiilor legale criticate, în raport cu prevederile art. 11 si ale art. 20 din Constitutie, în corelatie cu cele ale art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, se aratã cã dispozitiile legale criticate nu opresc pãrtile interesate de a apela la instantele judecãtoresti, de a fi apãrate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneazã procesul echitabil.

Presedintele Senatului nu a transmis punctul sãu de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul continut:

- Art. 327 alin. 3: “Dacã ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilã, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmãririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei.”;

- Art. 329 alin. 1 si 2: “Procurorul si pãrtile pot renunta la martorii pe care i-au propus.

Dupã punerea în discutie a renuntãrii, instanta poate dispune ca martorii sã nu fie ascultati, dacã audierea nu mai este necesarã.”

Autorul exceptiei sustine cã dispozitiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstitutionale în mãsura în care declaratia martorului nu a fost luatã în prezenta învinuitului sau inculpatului ori a avocatului acestora sau, în lipsa lor nejustificatã, dacã existã dovada cã au fost încunostintati de data si ora audierii. Cu privire la dispozitiile art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, autorul exceptiei aratã cã acestea sunt neconstitutionale, deoarece renuntarea la martori nu s-ar putea face fãrã consimtãmântul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzãrii, el este în drept sã solicite, pentru a se apãra, audierea lor. Totodatã se sustine cã dispozitiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 24 din Constitutie, referitoare la dreptul la apãrare, precum si celor ale art. 20 din Constitutie, cu raportare la prevederile art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, si celor ale art. 14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Dispozitiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, referitoare la procedura de urmat în situatia în care ascultarea martorului nu este posibilã, ca si cele ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, referitoare la posibilitatea renuntãrii la martori, nu sunt contrare nici prevederilor constitutionale referitoare la dreptul la apãrare si nici celor din pacte si conventii internationale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În situatia în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instantã, punerea în discutie si valorificarea declaratiei date de acesta în cursul urmãririi penale, cu respectarea dispozitiilor legale, nu poate afecta dreptul la apãrare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea sã cunoascã aceastã declaratie în cursul urmãririi penale, iar dacã se considerã prejudiciat, poate folosi împotriva hotãrârii judecãtoresti cãile de atac prevãzute de lege. Nu constituie o încãlcare a acestui drept nici renuntarea la martori atunci când audierea acestora nu mai este necesarã, instanta de judecatã fiind suveranã în a aprecia asupra utilitãtii, concludentei si pertinentei unei probe. Inculpatul are dreptul, si în acest caz, de a ataca, potrivit legii, hotãrârea instantei, atunci când se considerã prejudiciat. Legea prevede, asadar, toate garantiile procesuale pentru realizarea dreptului la apãrare al inculpatului, iar dispozitiile legale criticate nu numai cã nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept.

Criticile de neconstitutionalitate fiind neîntemeiate, exceptia urmeazã sã fie respinsã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si (6) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. (3) si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã penalã, exceptie ridicatã de Victoria Bãdrãgan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia I penalã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 26 iunie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 278

din 1 iulie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Transilvania” - S.A. Ghimbav în Dosarul nr. 13.829/2002 al Judecãtoriei Brasov.

La apelul nominal este prezentã Societatea Comercialã “Transilvania” - S.A. Ghimbav, prin avocat Florea Maican si consilier juridic Viorel Opris, lipsind Valerica Savin, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Avocatul autorului exceptiei solicitã admiterea exceptiei pentru aceleasi motive pe care le-a invocat în fata instantei de judecatã. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, fãcând referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale prin care s-a statuat cã textele ce fac obiectul exceptiei sunt constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 13.829/2002, Judecãtoria Brasov a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Transilvania” - S.A. Ghimbav.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã dispozitiile art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992, republicatã, contravin prevederilor art. 16, 41, 134 si 135 din Constitutie.

În opinia autorului exceptiei, bunurile dobândite în procesul de privatizare au devenit obiect al proprietãtii private, statul neavând un drept de dispozitie asupra lor, acestuia din urmã revenindu-i obligatia de a ocroti proprietatea în od egal, indiferent de titular. Posibilitatea recunoscutã statului de a dispune înstrãinarea unor bunuri care nu-I apartin echivaleazã cu interventia statului în raporturile de drept privat, ceea ce are ca efect o inadmisibilã restrângere a domeniului libertãtii si sigurantei contractelor, incompatibilã cu conceptul de economie de piatã.

Se mai sustine cã dispozitiile criticate contravin art. 16, 41 si 135 din Constitutie, prin aceea cã, desi proprietatea este ocrotitã în mod egal, indiferent de titular, egalitatea este înfrântã, deoarece se acordã un regim de favoare chiriasilor cumpãrãtori în dauna proprietãtii private a societãtilor comerciale.

Instanta de judecatã considerã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã.

Guvernul apreciazã cã dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale. Este invocatã în acest sens jurisprudenta Curtii, care, prin Decizia nr. 40 din 14 martie 2000 si prin Decizia nr. 164 din 22 mai 2001, a statuat cã dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicatã, sunt constitutionale.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Exceptia are ca obiect dispozitiile art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, al cãror continut este urmãtorul:

- Art. 1: “Locuintele construite din fondurile statului pot fi cumpãrate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integralã sau în rate a pretului, în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurile statului cãtre populatie si ale prezentei legi.

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuintele care depãsesc suprafetele maxime prevãzute în actele normative în baza cãrora s-au executat locuintele din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice si bugetare de stat, precum si cele care prezintã, la data vânzãrii, finisaje superioare, echivalente unor lucrãri de artã sau ornamentale deosebite, sau care beneficiazã de dotãri speciale, cum ar fi: piscinã, saunã, serã, cramã, bar-vinotecã, camerã frigorificã sau altele asemenea.

De asemenea, sunt exceptate locuintele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în functii drept locuinte pe durata exercitãrii functiei, chiar dacã acestea sunt scoase ulterior din evidenta locuintelor de protocol.”;

- Art. 7: “Locuintele construite din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, altele decât locuintele de interventie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integralã sau în rate a pretului, în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere si locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome, institutiilor si societãtilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au încetat existenta dupã aceastã datã sau, dupã caz, au devenit, prin reorganizare, unitãti economice sau bugetare de stat.

Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut societãtilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în conditiile de evaluare, de achitare integralã sau în rate a pretului si de exceptare de la vânzare, prevãzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea si vânzarea locuintelor prevãzute la alin. 1 si 2 si la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpãrare pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se vor face în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzurã din Decretul nr. 93/1997, la un pret indexat în functie de cresterea salariului minim brut pe tarã la data cumpãrãrii, fatã de cel existent la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplicã în mod corespunzãtor. Beneficiazã de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitãtilor proprietare.

Locuintele de interventie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazãrii personalului unitãtilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncã, îndeplineste activitãti sau functii ce necesitã prezenta, permanentã sau în caz de urgentã, în cadrul unitãtilor. Aceste locuinte nu se vând.

Unitãtile economice sau bugetare pot sã detinã si sã construiascã din fonduri proprii locuinte de serviciu, destinate închirierii salariatilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncã. Modul de administrare si eventuala înstrãinare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitãtilor.

Locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând.”;

- Art. 10: “În cazul în care într-o clãdire sunt mai multe locuinte si spatii cu altã destinatie, o datã cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobândeste si dreptul de proprietate pe cote-pãrti de constructii si instalatii, precum si asupra dotãrilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.

Dreptul de proprietate prevãzut la alin. 1 se dobândeste indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care sunt situate locuinta si spatiul cu altã destinatie.

Dreptul de proprietate prevãzut la alin. 1 se dobândeste si asupra terenului aferent clãdirii, asa cum a fost determinat prin autorizatia de construire sau prin fisele tehnice de mãsurãtori ale terenului aferent clãdirii.

Pentru persoanele care dobândesc locuintele în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, atribuirea terenului se face în conditiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Persoanele care nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România vor primi, sub formã de concesiune, cotele de terenuri aferente, pe toatã durata existentei clãdirii. Dreptul de proprietate prevãzut la alin. 1, 3 si 4 se determinã pe cote, proportional cu suprafata construitã a locuintelor si a spatiilor cu altã destinatie.”

Asupra constitutionalitãtii dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicatã, Curtea s-a mai pronuntat prin numeroase decizii, cum ar fi, de exemplu: Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, Decizia nr. 46 din 23 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 29 aprilie 1999, Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000.

S-a apreciat în solutia datã de Curte, în sensul constitutionalitãtii textului art. 7 din legea mentionatã, cã prin aceste prevederi a fost consacratã “o normã de justitie socialã, întrucât s-a dat posibilitatea chiriasilor sã cumpere locuintele la construirea cãrora au participat direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic”. În cazul privatizãrii unitãtilor din ale cãror fonduri a fost construitã locuinta ce a fãcut obiectul vânzãrii, obligatia de vânzare cãtre chiriasi, prevãzutã de dispozitiile Legii nr. 85/1992, este – astfel cum a statuat Curtea Constitutionalã - o obligatie in rem, deci în considerarea obiectului (locuinta construitã din fondurile unitãtii economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam, care ar fi avut în considerare societatea comercialã ce a luat nastere pe calea privatizãrii.

Atât solutiile, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi pãstreazã valabilitatea si în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 10 din Legea nr. 85/1992, republicatã, Curtea constatã, de asemenea, cã acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate. Aceste texte nu prevãd o expropriere, ci o trecere în proprietatea detinãtorilor de locuinte, fosti chiriasi ai acestora, a locuintelor si a terenurilor aferente acestor locuinte dobândite prin cumpãrare de la unitãtile economice sau bugetare de stat, atribuirea terenurilor fãcându-se integral sau proportional cu cota-parte din dreptul de proprietate asupra constructiei respective.

De altfel, si asupra constitutionalitãtii alin. 4 al art. 10 Curtea s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 164 din 22 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001, Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, si Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002, statuând cã dispozitiile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, republicatã, sunt constitutionale.

Atât solutiile, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi pãstreazã valabilitatea si în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, 7 si 10 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altã destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitãtilor economice sau bugetare de stat, republicatã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Transilvania” - S.A. Ghimbav în Dosarul nr. 13.829/2002 al Judecãtoriei Brasov.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 1 iulie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 279

din 1 iulie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent sef

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicatã de Primãria Comunei Mãnãstirea Casin în Dosarul nr. 01/2003 al Tribunalului Bacãu - Sectia civilã.

La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, întrucât apreciazã cã prevederile de lege criticate nu contravin textelor constitutionale invocate ca fiind încãlcate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 12 februarie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 01/2003, Tribunalul Bacãu - Sectia civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicatã de intimata Primãria Comunei Mãnãstirea Casin într-o cauzã civilã.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã din prevederile de lege criticate rezultã cã primãria este detinãtoarea imobilelor ce fac obiectul retrocedãrii în naturã sau prin echivalent, iar primarii dispun restituirea lor. Se considerã cã prin aceastã reglementare se încalcã prevederile constitutionale ale art. 120, referitoare la autoritãtile comunale si orãsenesti, si ale art. 135 alin. (5), potrivit cãrora bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. De asemenea, se sustine cã textele de lege criticate sunt în contradictie cu art. 91 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, din care rezultã cã primãria este o structurã functionalã cu activitate permanentã, care duce la îndeplinire hotãrârile consiliului local si dispozitiile primarului; prin urmare, primãria nu este nici autoritate publicã si nici persoanã juridicã, nu are buget propriu, nu are calitate procesualã activã sau pasivã, primarul reprezentând comuna, nu primãria. Mai mult, se aratã cã, potrivit art. 125 din Legea nr. 215/2001, doar consiliile locale pot hotãrî cu privire la înstrãinarea bunurilor ce apartin domeniului public sau privat al comunei, orasului, municipiului, primarul neputând emite dispozitie în acest sens.

Tribunalul Bacãu - Sectia civilã apreciazã cã exceptia ridicatã este întemeiatã. În acest sens se aratã cã din redactarea art. 20 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 rezultã cã primarul are atributii de autoritate publicã exclusivã, si anume hotãrãste singur asupra modalitãtii de restituire a imobilelor ce fac obiectul acestui act normativ, respectiv dacã sunt îndeplinite conditiile pentru acordarea mãsurilor reparatorii. Or, potrivit dispozitiilor art. 125 din Legea nr. 215/2001, doar consiliile locale pot hotãrî cu privire la înstrãinarea bunurilor ce apartin domeniului public si privat al comunei. De altfel, potrivit art. 91 din Legea nr. 215/2001, primãria este o structurã functionalã ce duce la îndeplinire hotãrârile consiliului local, emise în exercitarea atributiilor prevãzute de lege, atributii printre care se numãrã si cele prevãzute în art. 38 lit. f), g) si h) din Legea nr. 215/2001: “administreazã domeniul public si privat al comunei”, “hotãrãste darea în administrare, concesionare sau închiriere a bunurilor proprietate publicã a comunei sau orasului, precum si a serviciilor de interes local” si “hotãrãste vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privatã a comunei sau orasului, dupã caz, în conditiile legii”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate ridicatã este neîntemeiatã, arãtând cã nu este vorba despre restituirea unor imobile aflate în proprietatea primãriilor, ci despre imobile situate în raza teritorialã a acestora. Totodatã aratã cã atributia acordatã primarului prin prevederea legalã criticatã reprezintã o aplicare a dispozitiilor art. 68 alin. (2) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cãreia primarul îndeplineste si alte atributii prevãzute de lege sau de alte acte normative, precum si însãrcinãrile date de consiliul local, iar potrivit alin. (1) lit. v) al aceluiasi articol, primarul rãspunde si de inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului public si domeniului privat al comunei sau al orasului si în vederea exercitãrii acestor atributii emite dispozitii motivate de restituire în naturã sau prin echivalent a imobilelor detinute de unitãtile administratiei publice locale.

Avocatul Poporului apreciazã cã dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens aratã cã primarul emite dispozitia de retrocedare a imobilelor în calitatea sa de reprezentant al statului, calitate ce decurge dintr-o lege specialã, si nu în calitate de reprezentant al administratiei publice locale. Considerã cã nici critica referitoare la încãlcarea art. 135 alin. (5) din Constitutie nu este fundamentatã, deoarece Legea nr. 10/2001 este o lege organicã, cãreia însãsi Legea fundamentalã îi atribuie competenta de a reglementa acest domeniu al proprietãtii; mai mult, se aratã cã posibilitatea de a revendica imobilele apartinând domeniului public sau privat al statului este determinatã de conditiile în care acestea au intrat în proprietatea statului, adicã în mod abuziv, iar problema determinãrii concrete a bunurilor ce fac obiectul retrocedãrii este de competenta exclusivã a legiuitorului.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevederi care au urmãtorul cuprins: “În cazul primãriilor restituirea în naturã sau prin echivalent cãtre persoana îndreptãtitã se face prin dispozitia motivatã a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste dispozitii de lege contravin prevederilor art. 120 si ale art. 135 alin. (5) din Constitutie, potrivit cãrora:

- Art. 120: “(1) Autoritãtile administratiei publice, prin care se realizeazã autonomia localã în comune si în orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, în conditiile legii.

(2) Consiliile locale si primarii functioneazã, în conditiile legii, ca autoritãti administrative autonome si rezolvã treburile publice din comune si din orase.

(3) Autoritãtile prevãzute la alineatul (1) se pot constitui si în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.”;

- Art. 135 alin. (5): “Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În conditiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicatã, Curtea retine urmãtoarele: în esentã, se criticã modul în care Legea nr. 10/2001 enumerã limitativ, în art. 16, categoriile de imobile ce nu se retrocedeazã, fãrã a include si imobilele din domeniul public al statului, încãlcându-se în acest fel art. 135 alin. (5) din Constitutie. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu prilejul solutionãrii sesizãrii de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Curtea, pronuntându-se asupra dispozitiilor art. 20 alin. (1), prin raportare la art. 135 din Constitutie, a statuat cã acestea nu contin nici o prevedere expresã care sã vinã în contradictie cu textul constitutional invocat ca fiind încãlcat. Prin acea decizie s-a mai retinut cã “nedeterminarea concretã a bunurilor ce pot constitui obiect al reparatiilor, prin restituirea în naturã sau în echivalent, nu poate face obiectul controlului de neconstitutionalitate, fiind o problemã de legiferare ce cade în competenta exclusivã a legiuitorului. În orice caz, dispozitiile art. 20 si ale art. 24 din lege nu vor putea fi aplicate decât în concordantã cu prevederile art. 135 si ale art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, precum si cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998”. Cele statuate în decizia mentionatã îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale. Mai mult, având în vedere dispozitiile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea a statuat, în mod constant, cã nu se poate substitui legiuitorului pentru completarea sau modificarea reglementãrilor adoptate, întrucât, conform dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Constitutie, Parlamentul este “(...) unica autoritate legiuitoare a tãrii”. În acest sens este, de exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr. 130 din 13 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 9 decembrie 1998.

Curtea nu poate retine nici sustinerile referitoare la încãlcarea art. 120 din Constitutie, privind autoritãtile comunale si orãsenesti. Art. 20 alin. (3) din lege stabileste cã imobilele aflate în raza teritorialã a primãriilor se restituie în naturã sau prin echivalent, prin dispozitia motivatã a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, iar textul constitutional invocat dispune cu privire la autonomia localã în comune si orase, care se realizeazã, în conditiile legii, prin douã autoritãti, consiliul local si primarul, si consacrã notiunea de subdiviziune administrativ-teritorialã pentru orasele care fac parte din categoria municipiilor.

În sfârsit, în ceea ce priveste critica referitoare la neconcordanta dintre textul de lege ce face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate si prevederile art. 19, 91, art. 38 lit. f) si ale art. 125 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, Curtea constatã cã nu este competentã sã se pronunte. În jurisprudenta sa constantã, de exemplu prin Decizia nr. 156 din 12 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 12 ianuarie 2000, Curtea a statuat cã, având în vedere dispozitiile art. 58 alin. (1) din Constitutie, numai autoritatea legiuitoare are competenta de a asigura coordonarea legislatiei si de a elimina eventualele necorelãri existente în sistemul legislativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicatã de Primãria Comunei Mãnãstirea Casin în Dosarul nr. 01/2003 al Tribunalului Bacãu - Sectia civilã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 1 iulie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent sef,

Gabriela Dragomirescu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 280

din 1 iulie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de platã

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Mãdãlina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de platã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “European Cargo România” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 18.478/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercialã.

La apelul nominal rãspunde partea Societatea Comercialã “Bravalis Transport” - S.R.L. din Brasov, prin avocat, lipsind autorul exceptiei, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Presedintele dispune sã se facã apelul si în Dosarul nr. 194C/2003. La apelul nominal în acest dosar rãspunde partea Societatea Comercialã “Carom” - S.A. din Onesti, prin consilier juridic, fiind lipsã autorul exceptiei, Societatea Comercialã “Baril” - S.A. din Craiova, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Din oficiu, Curtea pune în discutie problema conexãrii celor douã dosare, având în vedere identitatea de obiect a acestora.

Reprezentantii Societãtii Comerciale “Bravalis Transport” - S.R.L. din Brasov si Societãtii Comerciale “Carom” - S.A. din Onesti, precum si reprezentantul Ministerului Public aratã cã sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicatã, coroborat cu art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 194C/2003 la Dosarul nr. 192C/2003, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, reprezentantul pãrtii Societatea Comercialã “Bravalis Transport” - S.R.L. din Brasov pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând în acest sens cã scopul Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 este acela de a da eficientã procesului de recuperare a creditului printr-o procedurã de urgentã, lipsitã de formalism si care respectã principiile celeritãtii si sigurantei creditului.

Reprezentantul pãrtii Societatea Comercialã “Carom” - S.A. din Onesti solicitã, de asemenea, respingerea exceptiei ridicate, arãtând cã existã o bogatã jurisprudentã a Curtii Constitutionale, prin care s-a constatat cã procedura somatiei de platã este în deplinã conformitate cu dispozitiile Legii fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 317/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin încheierile din 26 februarie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 18.478/2002, respectiv din 4 decembrie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 1.082/2002, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercialã, respectiv Tribunalul Bacãu - Sectia comercialã si de contencios administrativ au sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “European Cargo România” - S.R.L. din Bucuresti într-o cauzã având ca obiect o cerere în anulare, respectiv de Societatea Comercialã “Baril” - S.A. din Craiova într-o cauzã având ca obiect o cerere pentru emiterea ordonantei cu somatia de platã.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin cã dispozitiile din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, criticate prin exceptie, sunt contrare prevederilor art. 16 si 24 din Constitutie, deoarece “permit instantei de judecatã sã solutioneze o cauzã fãrã a-si exercita obligatia de aflare a adevãrului, doar pe baza sustinerilor subiective ale creditoarei, fãrã ca debitoarea sã poatã administra probe în apãrare”. Se apreciazã cã apãrarea exercitatã pe calea actiunii în anulare, o cale de atac în realitate, nu poate fi destul de eficientã. De asemenea, ordonanta încalcã prevederile art. 20 alin. (2) din Constitutie, fiind în neconcordantã cu art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, întrucât nu asigurã un proces echitabil pentru toate pãrtile.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercialã apreciazã cã exceptia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât procedura somatiei de platã este instituitã în vederea recuperãrii cu celeritate a creantelor care îndeplinesc cumulativ conditiile privind caracterul cert, lichid si exigibil, potrivit art. 379 din Codul de procedurã civilã. În cadrul acestei proceduri speciale este respectat dreptul la apãrare al ambelor pãrti, iar cererea în anulare este o cale specialã, instituitã doar în favoarea debitorului, în cadrul cãreia el îsi poate exercita fãrã îngrãdiri dreptul la apãrare, inclusiv calea de atac a recursului.

Tribunalul Bacãu - Sectia comercialã si de contencios administrativ considerã cã dispozitiile legale criticate “nu sunt constitutionale, deoarece judecata între pãrti se asigurã pe baza înscrisurilor depuse la dosar, care trebuie sã îndeplineascã conditiile cumulativ prevãzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, în caz contrar urmând ca speta sã fie solutionatã pe calea dreptului comun”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicatã.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciazã cã dispozitiile legale criticate prin exceptia de neconstitutionalitate sunt constitutionale. “Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 oferã debitorului suficiente cãi de a se apãra, în toate fazele judecãtii, în deplinã concordantã cu prevederile art. 24 din Constitutie.” În acelasi sens s-a pronuntat în mod constant si Curtea Constitutionalã, spre exemplu prin deciziile nr. 72/2002 si nr. 317/2002.

Guvernul considerã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã reglementarea criticatã a fost elaboratã pentru a oferi creditorilor o procedurã rapidã si mai putin costisitoare în vederea obtinerii titlurilor executorii, iar scopul acestei reglementãri “este de a simplifica demersul jurisdictional si de a asigura celeritatea solutionãrii litigiilor si nicidecum acela de a complica procedura sau de a încãlca anumite drepturi consacrate constitutional”. Constitutionalitatea dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 a fost constatatã si prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 317/2002. De altfel, alin. (1) al art. 4 din ordonantã a fost abrogat prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 142/2002.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si cel al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de platã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 295/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Aceste dispozitii au urmãtorul continut:

- Art. 1 alin. (1): “Procedura somatiei de platã se desfãsoarã, la cererea creditorului, în scopul realizãrii de bunãvoie sau prin executare silitã a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezintã obligatii de platã a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de pãrti prin semnãturã ori în alt mod admis de lege si care atestã drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrãri sau orice alte prestatii.”;

- Art. 4 alin. (1): abrogat prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 142/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002;

- Art. 4 alin. (2): “În toate cazurile, pentru solutionarea cererii, judecãtorul dispune citarea pãrtilor, potrivit dispozitiilor Codului de procedurã civilã referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lãmuriri, precum si pentru a stãrui în efectuarea plãtii sumei datorate de debitor ori pentru întelegerea pãrtilor asupra modalitãtilor de platã.”;

- Art. 8 alin. (3): “Cererea în anulare se depune la instanta unde functioneazã judecãtorul care a dat ordonanta.

- Aceasta, dacã nu constatã propria competentã, va trimite dosarul instantei competente potrivit alin. (2).”

Potrivit sustinerilor autorilor exceptiei, dispozitiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 si ale art. 24 din Constitutie, conform cãrora:

- Art. 16 alin. (2): “Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- Art. 24: “(1) Dreptul la apãrare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, pãrtile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”

De asemenea, s-a invocat de cãtre partea Societatea Comercialã “Baril” - S.A. din Craiova si încãlcarea art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, ratificatã de România prin Legea nr. 30/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, potrivit cu care “Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa. […]”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, cu raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost sesizatã cu numeroase exceptii privind neconstitutionalitatea Ordonantei Guvernului nr. 5/2001, dar a respins toate acele exceptii, constatând cã atât ordonanta criticatã, în ansamblul ei, cât si diferitele dispozitii ale sale sunt constitutionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002).

Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 reglementeazã o procedurã specialã, simplificatã si acceleratã pentru recuperarea creantelor al cãror caracter cert, lichid si exigibil rezultã din înscrisuri, singurele dovezi care se administreazã în cadrul acestei proceduri, în afarã de lãmuririle si explicatiile date de cãtre pãrti. Ordonanta privind somatia de platã nu are autoritate de lucru judecat, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre pãrti.

Abrogarea alin. (1) al art. 4, care prevedea posibilitatea solutionãrii cererii pentru emiterea ordonantei cu somatia de platã si fãrã citarea pãrtilor, si reglementarea în alin. (2) al aceluiasi articol a obligativitãtii citãrii au drept scop asigurarea pentru ambele pãrti a exercitiului dreptului la apãrare în conditii identice.

Mijloacele procedurale puse la îndemâna pãrtilor diferã tocmai datoritã caracterului special al procedurii, fãrã ca prin aceasta sã se instituie vreo discriminare, fãrã ca una dintre pãrti sã fie privilegiatã, iar cealaltã dezavantajatã. Exercitarea dreptului la apãrare de cãtre debitor este asigurat si prin reglementarea în art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 a posibilitãtii de a formula cerere în anulare împotriva ordonantei prin care judecãtorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.

De altfel, toate reglementãrile cuprinse în Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 sunt norme de procedurã, iar, potrivit dispozitiilor art. 125 alin. (3) din Constitutie, “Competenta si procedura de judecatã sunt stabilite de lege”.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) si (3) si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de platã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “European Cargo România” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 18.478/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercialã, respectiv de Societatea Comercialã “Baril” - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 1.082/2002 al Tribunalului Bacãu - Sectia comercialã si de contencios administrativ.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 1 iulie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mãdãlina Stefania Diaconu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 281

din 1 iulie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãtirea finantãrii învãtãmântului superior

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Mãdãlina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãtirea finantãrii învãtãmântului superior, exceptie ridicatã de Fundatia Universitarã pentru Integrare Europeanã a Universitãtii Româno-Germane din Sibiu în Dosarul nr. 482/2003 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia comercialã si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Magistratul-asistent referã asupra cererii de amânare a judecãrii cauzei, în vederea pregãtirii apãrãrii, depusã de partea Ministerul Finantelor Publice la data de 17 iunie 2003.

Presedintele pune în discutie cererea înregistratã la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordãrii unui termen, deoarece de la data depunerii cererii de amânare pânã la termen a trecut suficient timp în care partea îsi putea pregãti apãrarea.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecãrii cauzei.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca devenitã inadmisibilã. Aratã cã exceptia de neconstitutionalitate a art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001 a fost deja admisã de Curtea Constitutionalã prin Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, iar critica referitoare la art. 4 din acelasi act normativ a rãmas, în consecintã, fãrã obiect.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 482/2003, Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia comercialã si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001, exceptie ridicatã de Fundatia Universitarã pentru Integrare Europeanã a Universitãtii Româno-Germane din Sibiu într-o cauzã de contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Educatiei si Cercetãrii si cu Ministerul Finantelor Publice.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine cã dispozitiile art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001, prin obligarea institutiilor de învãtãmânt particulare sã verse la bugetul de stat o taxã în cuantum de 10% din veniturile realizate din toate taxele percepute în procesul de învãtãmânt de la studenti, urmând ca sumele vãrsate sã fie utilizate pentru sustinerea investitiilor si a activitãtilor de întretinere si de reparare a cãminelor studentesti, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (5) si (6), art. 41 alin. (1) si (2), art. 53 alin. (2) si ale art. 134 alin. (2) lit. a) si c) din Constitutie.

Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia comercialã si de contencios administrativ apreciazã cã exceptia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât prin dispozitiile legale criticate “s-a stabilit cadrul legal pentru asigurarea egalitãtii de sanse studentilor din învãtãmântul particular, stiut fiind cã pentru oricare dintre studenti locul de cazare reprezintã o problemã majorã”, iar dispozitiile ordonantei de urgentã se încadreazã în reglementãrile generale din Legea învãtãmântului nr. 84/1995.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul considerã cã stabilirea, pentru institutiile de învãtãmânt superior particulare, a obligatiei prevãzute de dispozitiile criticate nu poate fi consideratã ca un transfer de proprietate sau ca o confiscare, cum sustine autorul exceptiei, ci ca o sarcinã fiscalã, având ca temei constitutional dispozitiile art. 136 alin. (1) din Constitutie. În ceea ce priveste sustinerea potrivit cãreia dispozitiile criticate încalcã prevederile art. 32 alin. (6) din Constitutie, considerã cã autonomia universitarã trebuie sã functioneze în cadrul legal instituit, conform art. 32 alin. (5) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia sinstitutiile de învãtãmânt, inclusiv cele particulare, se înfiinteazã si îsi desfãsoarã activitatea în conditiile legii”.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãtirea finantãrii învãtãmântului superior, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 21 decembrie 2001, dispozitii care au urmãtorul continut:

- Art. 1: “Institutiile de învãtãmânt superior particulare au obligatia sã verse la bugetul de stat o taxã în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor de scolarizare, admiteri, înmatriculãri, repetarea examenelor si a altor forme de verificare, precum si a celorlalte taxe percepute în procesul de învãtãmânt de la studenti.”;

- Art. 4: “Sumele prevãzute la art. 1-3 se utilizeazã pentru sustinerea investitiilor, activitãtilor de întretinere si de reparare a cãminelor studentesti.”

Curtea Constitutionalã constatã cã a mai fost sesizatã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001, cu o motivare similarã, iar prin Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, a admis exceptia si a constatat neconstitutionalitatea textului de lege criticat.

În acea decizie Curtea a retinut cã “dispozitiile criticate, prin instituirea obligatiei de platã a taxei de 10% exclusiv de cãtre universitãtile particulare, creeazã premisa unui dezechilibru în stabilirea sistemului de impuneri [...]. Taxa în discutie este stabilitã în afara cadrului general al impozitelor si taxelor, întrucât nu este justificatã prin nici un fel de prestatie a unei autoritãti publice, contravenind principiului constitutional al justei asezãri a sarcinilor fiscale, consacrat de dispozitiile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentalã.

Totodatã, prin dispozitiile criticate se restrânge si dreptul de proprietate al institutiilor de învãtãmânt superior particulare, ceea ce contravine prevederilor art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie referitoare la protectia proprietãtii private, precum si ale art. 49 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertãti”.

Curtea constatã cã art. 1 din ordonantã, fiind declarat neconstitutional, critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din aceeasi ordonantã a rãmas fãrã obiect.

În consecintã, exceptia de neconstitutionalitate a devenit inadmisibilã, întrucât, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale [...] constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioarã a Curtii Constitutionale”.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) si (3) si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenitã inadmisibilã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 4 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãtirea finantãrii învãtãmântului superior, exceptie ridicatã de Fundatia Universitarã pentru Integrare Europeanã a Universitãtii Româno-Germane din Sibiu în Dosarul nr. 482/2003 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia comercialã si de contencios administrativ.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 1 iulie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mãdãlina Stefania Diaconu

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTÃRÂRE

pentru aprobarea Memorandumului de întelegere dintre Guvernul României si Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii referitor la colaborarea în domeniul justitiei si afacerilor interne, semnat la Bucuresti la 19 martie 2003

În temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 5 alin. 1 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea si ratificarea tratatelor, cu completãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

Articol unic. - Se aprobã Memorandumul de întelegere dintre Guvernul României si Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii referitor la colaborarea în domeniul justitiei si afacerilor interne, semnat la Bucuresti la 19 martie 2003.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

p. Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu,

secretar de stat

Ministrul administratiei si internelor,

Ioan Rus

Ministrul justitiei,

Rodica Mihaela Stãnoiu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tãnãsescu

Bucuresti, 17 iulie 2003.

Nr. 869.

MEMORANDUM DE ÎNTELGERE

între Guvernul României si Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii referitor la colaborarea în domeniul justitiei si afacerilor interne

Guvernul României si Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii, denumite în continuare pãrti,

constiente de importanta cooperãrii internationale în domeniul justitiei si afacerilor interne,

având în vedere angajamentele asumate de Guvernul României în contextul aderãrii la Uniunea Europeanã, acquisul comunitar în domeniul justitiei si afacerilor interne, conform prevederilor art. 9 din Statutul modificat al Institutului European pentru Cooperare în Aplicarea Legii,

dorind sã contribuie la dezvoltarea spatiului de libertate, securitate si justitie în Europa,

convin urmãtoarele:

ARTICOLUL 1

Pãrtile înteleg sã actioneze împreunã si în mod concertat pentru a sprijini integrarea europeanã a României, dezvoltarea cooperãrii si a practicilor de aplicare a legii în regiune, în conformitate cu legislatia românã în vigoare.

ARTICOLUL 2

Principalele obiective ale cooperãrii bilaterale sunt:

a) constructia institutionalã - reforma în domeniul aplicãrii legii si organizarea judiciarã;

b) managementul integrat al frontierelor;

c) aplicarea acquisului în domeniul justitiei si afacerilor interne, în special a acquisului Schengen;

d) politica comunitarã privind modul de abordare multidisciplinar, precum si noile forme de politicã socialã.

ARTICOLUL 3

Pãrtile se angajeazã sã depunã toate eforturile pentru a dentifica resursele necesare realizãrii scopurilor prezentului memorandum de întelegere si pentru a promova rezultatele sale.

Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii va asigura:

a) punerea la dispozitie a documentatiei, consultantei, publicatiilor si rezultatelor cercetãrii aplicate în materie;

b) sprijin pentru organizarea de seminarii, ateliere si alte actiuni similare;

c) sprijin pentru asigurarea participãrii personalului desemnat de Guvernul României la cursuri de specialitate în Uniunea Europeanã;

d) acordarea de asistentã pentru realizarea proiectelor convenite de cãtre pãrti.

Guvernul României va asigura:

a) sprijin pentru organizarea de seminarii, ateliere si alte actiuni similare;

b) punerea la dispozitie a personalului calificat pentru executarea proiectelor convenite;

c) punerea în practicã si valorificarea rezultatelor proiectelor realizate în comun.

ARTICOLUL 4

Pentru punerea în aplicare a prezentului memorandum de întelegere, pãrtile vor coopera nemijlocit, cu respectarea legislatiei nationale aplicabile, si, în functie de necesitãti, vor putea coopta si alte institutii de specialitate.

ARTICOLUL 5

Activitãtile pentru aplicarea prezentului memorandum de întelegere se convin de cãtre pãrti, prin adoptarea unui plan comun anual, si se realizeazã în limita alocatiilor bugetare disponibile pentru fiecare dintre ele.

ARTICOLUL 6

Repartizarea si suportarea cheltuielilor aferente aplicãrii prezentului memorandum de întelegere se realizeazã pe principiul reciprocitãtii, dacã nu se convine altfel.

ARTICOLUL 7

Prezentul memorandum de întelegere se încheie pentru o perioadã de un an de la data semnãrii. Valabilitatea sa se prelungeste în mod automat pentru o nouã perioadã de un an, dacã nici una dintre pãrti nu îsi face cunoscutã, în scris, intentia de a-l denunta, cu 30 de zile înainte de expirarea acestei perioade.

ARTICOLUL 8

Prezentul memorandum de întelegere poate fi modificat si completat prin acordul scris al pãrtilor.

ARTICOLUL 9

Orice divergentã privind aplicarea si interpretarea acestui memorandum de întelegere se solutioneazã prin consultãri între pãrti.

Semnat la Bucuresti la 19 martie 2003, în douã exemplare originale, fiecare în limbile românã si englezã, toate textele fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României, Alexandru Fãrcas, secretar de stat

Pentru Institutul European pentru Cooperare în Aplicarea Legii, Otto von der Gablentz, presedintele Consiliului Administrativ

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII, PÃDURILOR, APELOR SI MEDIULUI

ORDIN

privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 344/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii frontierei pentru animale vii importate în România

Având în vedere prevederile art. 31 alin. 1 din Legea sanitarã veterinarã nr. 60/1974, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

în temeiul Hotãrârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor si Mediului,

vãzând Referatul de aprobare nr. 154.578/2003, întocmit de Agentia Nationalã Sanitarã Veterinarã,

ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului emite urmãtorul ordin:

Art. I. - Articolul 4 din Ordinul ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 344/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind documentele necesare trecerii frontierei pentru animale vii importate în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 19 septembrie 2002, se modificã si se completeazã dupã cum urmeazã:

“Art. 4. - (1) Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

(2) De la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin Agentia Nationalã Sanitarã Veterinarã, prin decizii, va lua mãsuri de implementare gradualã, astfel ca la data intrãrii în vigoare a prezentului ordin, conform prevederilor alin. (1), dispozitiile acestuia sã fie aplicabile.”

Art. II. - Directiile sanitare veterinare judetene si a municipiului Bucuresti, precum si punctele de inspectie de frontierã vor lua mãsuri pentru aplicarea si respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. III. - Agentia Nationalã Sanitarã Veterinarã si institutele centrale de specialitate vor controla modul de îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului,

Ilie Sârbu

Bucuresti, 24 iulie 2003.

Nr. 484.

MINISTERUL AGRICULTURII, PÃDURILOR, APELOR SI MEDIULUI

ORDIN

privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 343/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea procedurilor controalelor veterinare la punctele de inspectie de frontierã din România asupra produselor provenite din tãri terte

Având în vedere prevederile art. 31 alin. 1 din Legea sanitarã veterinarã nr. 60/1974, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

în temeiul Hotãrârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor si Mediului,

vãzând Referatul de aprobare nr. 154.579/2003, întocmit de Agentia Nationalã Sanitarã Veterinarã,

ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului emite urmãtorul ordin:

Art. I. - Articolul 4 din Ordinul ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 343/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea procedurilor controalelor veterinare la punctele de inspectie de frontierã din România asupra produselor provenite din tãri terte, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 22 noiembrie 2002, se modificã si se completeazã dupã cum urmeazã:

“Art. 4. - (1) Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

(2) De la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin Agentia Nationalã Sanitarã Veterinarã, prin decizii, va lua mãsuri de implementare gradualã, astfel ca la data intrãrii în vigoare a prezentului ordin, conform prevederilor alin. (1), dispozitiile acestuia sã fie aplicabile.”

Art. II. - Directiile sanitare veterinare judetene si a municipiului Bucuresti, precum si punctele de inspectie de frontierã vor lua mãsuri pentru aplicarea si respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. III. - Agentia Nationalã Sanitarã Veterinarã si institutele centrale de specialitate vor controla modul de îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor si mediului,

Ilie Sârbu

Bucuresti, 24 iulie 2003.

Nr. 485.