MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 171 (XV) - Nr. 476 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Joi, 3 iulie 2003

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 143 din 10 aprilie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia

Decizia nr. 199 din 13 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 si ale art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, republicatã, cu modificãrile ulterioare

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

M.80. - Ordin al ministrului apãrãrii nationale privind punerea în aplicare în Ministerul Apãrãrii Nationale a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificatã si completatã prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2003

ACTE ALE BÃNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

20. - Circularã privind nivelul ratei dobânzii de referintã a Bãncii Nationale a României valabil în luna iulie 2003

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 143

din 10 aprilie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia

Costicã Bulai - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia, exceptie ridicatã de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copãceni si IlinaMinola-Magdalena Mirea în Dosarul nr. 988/2001 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civilã.

La apelul nominal rãspunde, pentru autorii exceptiei, avocat Sorin Munteanu, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Avocatul autorilor exceptiei considerã cã dispozitiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt constitutionale, arãtând cã este de acord cu punctele de vedere comunicate de Guvern si Avocatul Poporului. În consecintã, se solicitã respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondatã, întrucât textul de lege criticat nu restrânge dreptul reclamantului de a se adresa instantei cu actiune în revendicare, ci prevede regimul proprietãtii statului asupra bunurilor ce fac obiectul domeniului public. Or, potrivit dispozitiilor legale criticate, aceste bunuri sunt supuse principiului inalienabilitãtii, asa cum este statuat în art. 135 alin. (5) din Constitutie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 15 octombrie 2002, pronuntatã în Dosarul nr. 988/2001, Curtea Supremã de Justitie – Sectia civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 213/1998, exceptie ridicatã de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copãceni si Ilina-Minola-Magdalena Mirea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin cã Legea nr. 213/1998 este neconstitutionalã deoarece, potrivit art. 11, bunurile cuprinse în cadrul listei-anexe la lege sunt scoase în afara circuitului civil, iar, pe cale de consecintã, aceste bunuri nu pot face obiectul unei actiuni în revendicare intentate de cãtre o persoanã abuziv deposedatã. Pe baza acestui text, instantele au considerat, sustin autorii exceptiei, “cã este nefondatã o actiune în revendicare a unui teren aflat în domeniul public al statului, date fiind dispozitiile mai sus mentionatei legi care au ca efect faptul cã fac inoperabile prevederile art. 480 si urmãtoarele din Codul civil”.

Se apreciazã cã, în acest fel, se ajunge la “o restrângere a drepturilor si libertãtilor pe care Constitutia le garanteazã, restrângere nejustificatã de vreuna din situatiile prevãzute la art. 49 din Constitutie”. Totodatã, sunt încãlcate astfelpactele si tratatele la care România este parte. În cuprinsul memoriului prin care a fost formulatã exceptia sunt invocate si dispozitiile art. 135 alin. (1) si (6), precum si cele ale art. 16 alin. (2), ale art. 20, 21, 41 si 49 din Constitutie.

În final, autorii exceptiei criticã interpretarea instantelor judecãtoresti, conform cãreia legea sinstituie imposibilitatea revendicãrii unui bun aflat în domeniul public al statului”, sustinând cã aceasta ar contraveni pactelor si tratatelor la care România este parte.

Curtea Supremã de Justitie - Sectia civilã considerã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciazã cã exceptia este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se sustine cã autorii exceptiei fac o confuzie, întrucât prin reglementarea criticatã “nu este restrâns dreptul reclamantului la intentarea unei actiuni în revendicare, ci se statueazã asupra regimului proprietãtii statului asupra bunurilor ce fac obiectul domeniului public”. În mãsura în care bunurile respective sunt trecute sau se aflã deja în domeniul public al statului, acestea sunt supuse principiului inalienabilitãtii, asa cum este statuat în art. 135 alin. (5) din Constitutie. Astfel, Guvernul considerã neîntemeiatã referirea autorilor exceptiei la art. 41 si art. 135 alin. (6) din Constitutie.

În ceea ce priveste dreptul la actiune în revendicare al unei persoane care considerã cã a fost prejudiciatã, se sustine cã “acesta poate fi exercitat si este recunoscut prin însãsi legea ale cãrei dispozitii sunt contestate, în cuprinsul art. 6 alin. (2), care prevede cã «Bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtãmântului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie»”. De aceea, apreciazã Guvernul, dispozitiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 nu încalcã prevederile art. 135 alin. (1) si (6) si nici pe cele ale art. 16 alin. (2) din Constitutie.

Referitor la sustinerea conform cãreia nu este respectat art. 20 din Constitutie, se aratã cã însãsi Legea nr. 213/1998, prin art. 6, recunoaste valabilitatea dispozitiilor tratatelor internationale privind drepturile omului în dreptul intern.

În ceea ce priveste nerespectarea dispozitiilor art. 49 din Constitutie privind restrângerea exercitiului unor drepturi, în punctul de vedere al Guvernului se sustine cã, întrucât “nu se poate constata o încãlcare a dreptului de proprietate în sensul art. 41 din Constitutie, violarea art. 49 nu poate fi invocatã”, deoarece “acesta are drept obiect drepturile si libertãtile fundamentale asa cum sunt acestea precizate si reglementate în capitolul II titlul al II-lea din Constitutie”.

Avocatul Poporului considerã cã dispozitiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 sunt constitutionale. Acest punct de vedere se bazeazã pe sustinerea cã “legea nu îngrãdeste posibilitatea persoanei abuziv deposedate de a revendica bunuri pe calea unei actiuni în justitie, instanta de judecatã având posibilitatea verificãrii valabilitãtii titlului statului asupra bunului revendicat”. Se face referire, de asemenea, la jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv la Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998 si la Decizia nr. 264 din 19 aprilie 2001. De altfel, Avocatul Poporului considerã cã, “prin formularea exceptiei, autorii au solicitat Curtii Constitutionale sã se pronunte asupra modului de interpretare si aplicare a legii”, ceea ce, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, nu poate face obiect al controlului de constitutionalitate.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de udecãtorul-raportor, concluziile autorilor exceptiei si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmãtoarele: Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 11 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificãrile ulterioare.

Desi exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicatã cu privire la Legea nr. 213/1998, în întregul ei, din motivarea exceptiei, precum si din precizãrile autorilor exceptiei formulate în memoriul depus la instantã, Curtea constatã cã este criticat, în realitate, doar art. 11 din lege, text care are urmãtorul cuprins: “(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, dupã cum urmeazã:

a) nu pot fi înstrãinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în conditiile legii;

b) nu pot fi supuse executãrii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;

c) nu pot fi dobândite de cãtre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bunã-credintã asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încãlcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolutã.”

Autorii exceptiei sustin cã aceste prevederi legale contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 135 alin. (1) si (6) privind ocrotirea proprietãtii si, respectiv, inviolabilitatea proprietãtii private, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 care reglementeazã tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 41 privind protectia proprietãtii private si celor ale art. 49 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertãti.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.

Prevederile legale criticate stabilesc regimul proprietãtii publice, dezvoltând si precizând continutul dispozitiei art. 135 alin. (5) din Constitutie, potrivit cãreia “Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile”. În temeiul acestui principiu constitutional, dezvoltat prin dispozitiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, bunurile care fac obiect al proprietãtii publice sunt scoase din circuitul civil general. Or, este evident cã inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publicã impune nu numai solutia interdictiei înstrãinãrii lor, ci, ca o consecintã, si imposibilitatea dobândirii acestora de cãtre terti prin oricare alt mod de dobândire reglementat de lege.

În consecintã, din analiza comparativã a dispozitiilor legale criticate si a prevederilor constitutionale invocate în sustinerea exceptiei nu rezultã cã art. 11 din Legea nr. 213/1998 ar încãlca dispozitiile constitutionale ale art. 41 si ale art. 135 alin. (1) si (6).

În legãturã cu invocarea, în sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, a art. 20 din Constitutie, Curtea constatã cã autorii exceptiei nu au indicat nici un tratat international privind drepturile omului care sã fi fost încãlcat de prevederile criticate. Exceptia este, sub acest aspect, nemotivatã, nefiind deci respectate dispozitiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicatã.

Din examinarea dispozitiilor legale criticate, Curtea retine cã nu este restrâns dreptul reclamantilor la intentarea unei actiuni în revendicare, ci, astfel cum s-a mai arãtat, se statueazã asupra regimului proprietãtii statului privind bunurile ce fac obiectul domeniului public, o datã ce acestea au fost astfel declarate si încadrate. În aceste conditii nu este încãlcat nici accesul la justitie al celor interesati, principiu prevãzut de art. 21 din Constitutie, si nici principiul constitutional al egalitãtii în drepturi.

De altfel, Curtea observã cã, în cauzã, ceea ce se judecã la instantã este actiunea în revendicare a unui teren. Or, sub acest aspect, Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, a stabilit, la art. 5 alin. (1), cã “Apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cãi de comunicatii […]”, iar la alin. (2) al aceluiasi articol s-a prevãzut cã “Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacã, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.

Pe de altã parte, este de mentionat cã Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în od abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, la art. 8 alin. (1), cã “Nu intrã sub incidenta prezentei legi terenurile al cãror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997”.

Curtea nu poate retine nici încãlcarea dispozitiilor art. 49 din Constitutie, în conditiile în care autorilor exceptiei nu li s-a restrâns, prin prevederile legale criticate, exercitiul vreunuia dintre drepturile sau libertãtile înscrise în Constitutie.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia, exceptie ridicatã de Vasilichia Nadu, Denisa Radu Copãceni si Ilina-Minola-Magdalena Mirea în Dosarul nr. 988/2001 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civilã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 10 aprilie 2003.

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICÃ BULAI

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 199

din 13 mai 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 si ale art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, republicatã, cu modificãrile ulterioare

Costicã Bulai - presedinte

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Mãdãlina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului dministrativ nr. 29/1990 si ale art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Bon & Ami Impex” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.341/CA/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncã si litigii de muncã.

La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiatã. Cu privire la art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, aratã cã, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutionalã a statuat în mod constant cã instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale prealabile sesizãrii instantei de judecatã nu constituie o încãlcare a art. 21 din Legea fundamentalã, care consacrã accesul liber la justitie. De asemenea, pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate si în privinta art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, deoarece aceste prevederi legale nu au legãturã cu art. 43 si 134 din Constitutie, invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2002, pronuntatã în Dosarul nr. 2.341/CA/2002, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de muncã si litigii de muncã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 si ale art. 28 din Legea nr. 50/1991, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Bon & Ami Impex” - S.R.L. din Bucuresti într-un litigiu cu primarul municipiului Bucuresti si primarul sectorului 2 Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine cã dispozitiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 îngrãdesc exercitiul dreptului de acces liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, deoarece conditioneazã posibilitatea sesizãrii instantei judecãtoresti, pentru anularea unui act administrativ ori pentru obligarea organului administrativ la eliberarea unui act, de depunerea, în prealabil, a unei reclamatii la autoritatea administrativã respectivã. De asemenea, considerã ca fiind neconstitutionale si dispozitiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, astfel cum au fost modificate prin pct. 28 din Legea nr. 453/2001, întrucât acestea prevãd dreptul “autoritãtilor administratiei publice locale sã desfiinteze constructiile amplasate pe domeniul public sau privat al statului, al judetelor, oraselor sau comunelor fãrã sesizarea instantei judecãtoresti, permitând astfel nasterea unor abuzuri si a unor decizii arbitrare ale autoritãtilor administratiei publice”. Apreciazã cã aceste reglementãri sunt contrare prevederilor art. 43 alin. (1) si ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncã si litigii de muncã considerã cã nu poate fi analizatã constitutionalitatea art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât acest text de lege a intrat în vigoare anterior adoptãrii Constitutiei. De altfel, sinstituirea unei proceduri prealabile învestirii instantei nu echivaleazã cu îngrãdirea accesului la justitie, ci doar conditioneazã acest acces de sesizarea organului administrativ emitent cu o cerere privind desfiintarea propriului act”. În ceea ce priveste dispozitiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, instanta apreciazã cã “desfiintarea pe cale administrativã a constructiilor edificate fãrã autorizatie pe domeniul public sau privat al unitãtilor administrativ-teritoriale nu poate constitui în nici o situatie un abuz al autoritãtii, ci un mijloc de asigurare a respectãrii legii de cãtre cetãteni”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicatã.

Guvernul apreciazã cã textul art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu contravine accesului liber la justitie, întrucât “instituirea unei proceduri administrative prealabile sesizãrii instantei judecãtoresti este în interesul persoanei vãtãmate printr-un act administrativ, si anume acela de a obtine mai rapid din partea autoritãtii emitente a actului o recunoastere a dreptului sau a interesului legitim pretins”, fãrã a împiedica persoana nemultumitã de modul de rezolvare a reclamatiei administrative sã se adreseze instantei judecãtoresti. Prevederile art. 28 din Legea nr. 50/1991, respectiv sanctiunea desfiintãrii constructiilor efectuate cu încãlcarea dispozitiilor legale, nu contravin Constitutiei, iar deciziile organelor administratiei publice pot fi atacate la instanta de contencios administrativ. Astfel, exceptia ridicatã este neîntemeiatã.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei îl constituie urmãtoarele dispozitii legale:

- Art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, potrivit cãruia:

“Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considerã vãtãmat se va adresa pentru apãrarea dreptului sãu, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãtii emitente, care este obligatã sã rezolve reclamatia în termen de 30 de zile de la aceasta.”;

- Art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 si modificatã prin Legea nr. 453/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, care prevede cã: “(1) Prin derogare de la prevederile art. 27, constructiile executate fãrã autorizatie de construire pe terenuri apartinând domeniului public sau privat al statului, al judetelor, oraselor sau comunelor, vor putea fi desfiintate pe cale administrativã de cãtre autoritatea administratiei publice locale competentã, fãrã sesizarea instantelor judecãtoresti si pe cheltuiala contravenientului.

(2) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) consiliile locale comunale, orãsenesti, municipale ori judetene, dupã caz, pot contracta efectuarea acestor servicii cu societãti comerciale, în conditiile legii.”

Potrivit sustinerilor autorului exceptiei, dispozitiile legale criticate contravin urmãtoarelor prevederi constitutionale:

- Art. 21: “(1) Orice persoanã se poate adresa justitiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãtilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.”;

- Art. 43 alin. (1): “Statul este obligat sã ia mãsuri de dezvoltare economicã si de protectie socialã, de naturã sã asigure cetãtenilor un nivel de trai decent.”;

- Art. 134 alin. (2) lit. a): “Statul trebuie sã asigure:

a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;”.

Examinând textele de lege criticate, cu raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea Constitutionalã retine urmãtoarele:

Cu toate cã Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este anterioarã Constitutiei din 1991, art. 5 din aceastã lege a rãmas în vigoare, în sensul dispozitiilor art. 150 alin. (1) din Constitutie, întrucât prevederile sale nu contravin actualei Legi fundamentale.

În jurisprudenta sa, Curtea Constitutionalã a statuat în mod constant cã instituirea prin lege a unei proceduri administrative ori administrativ-jurisdictionale prealabile sesizãrii instantelor judecãtoresti nu este de naturã sã îngrãdeascã exercitiul dreptului de acces liber la justitie, prevãzut de art. 21 din Constitutie, ci, dimpotrivã, constituie o mãsurã de protectie care nu poate avea ca efect, în nici un mod, limitarea accesului la justitie. De altfel, este de competenta exclusivã a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, sã asigure solutionarea mai rapidã a unor categorii de litigii, descongestionarea instantelor judecãtoresti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceastã cale si evitarea cheltuielilor de judecatã (a se vedea Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, si Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999).

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la Legea nr. 50/1991, republicatã, cu modificãrile ulterioare, aceasta prevede obligativitatea obtinerii, de la organul administratiei publice locale competent, a unei autorizatii corespunzãtoare pentru executarea lucrãrilor de constructie, iar executarea unor lucrãri fãrã autorizatie este consideratã contraventie si sanctionatã ca atare. Pe lângã sanctiunea amenzii, legea prevede si sanctiunea desfiintãrii constructiilor edificate fãrã autorizatie.

Conform regulii generale înscrise în art. 27 din lege, în cazul în care contravenientul nu se conformeazã dispozitiei privind desfiintarea constructiei realizate, autoritatea administratiei publice locale se adreseazã instantei judecãtoresti competente, pentru a-l obliga pe contravenient sã desfiinteze constructia.

Art. 28 derogã de la aceastã regulã generalã, prevãzând cã, în situatia neexecutãrii benevole de cãtre contravenient a obligatiei de desfiintare a constructiei edificate pe domeniul public sau privat al statului, al judetelor, oraselor sau comunelor, constructia respectivã va putea fi desfiintatã pe cale administrativã de cãtre autoritatea administratiei publice locale competentã, fãrã a mai sesiza instanta judecãtoreascã, pe cheltuiala contravenientului.

Curtea observã cã aceste reglementãri legale nu au nici o legãturã cu prevederile art. 43 sau 134 din Constitutie, a cãror încãlcare a fost sustinutã de cãtre autorul exceptiei.

Aplicarea si executarea unei sanctiuni contraventionale, inclusiv cea de confiscare a unor bunuri ori de desfiintare a unor lucrãri de constructie, chiar dacã au ca efect diminuarea patrimoniului contravenientului, nu pot fi considerate ca fiind contrare principiilor înscrise în art. 41 din Constitutie, privitoare la ocrotirea proprietãtii private.

De asemenea, nici aplicarea si executarea sanctiunilor contraventionale de cãtre autoritatea administratiei publice locale în cadrul cãreia activeazã agentul constatator nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Pentru prevenirea ori eliminarea unor eventuale abuzuri, contravenientul are acces neîngrãdit la justitie pentru a contesta realitatea constatãrilor referitoare la sãvârsirea contraventiei, sanctiunea aplicatã, precum si dispozitia autoritãtii administratiei publice locale privind desfiintarea constructiilor edificate.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) si (3) si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 si ale art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de constructii, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Bon & Ami Impex” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.341/CA/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncã si litigii de muncã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 13 mai 2003.

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICÃ BULAI

Magistrat-asistent,

Mãdãlina Stefania Diaconu

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APÃRÃRII NATIONALE

ORDIN

privind punerea în aplicare în Ministerul Apãrãrii Nationale a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificatã si completatã prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2003

Pentru aplicarea prevederilor art. 7 alin. (2) lit. d), art. 17 alin. (2) lit. d), art. 401, art. 51 alin. (1) si ale art. 52 alin. (2) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificatã si completatã prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2003,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 14/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Apãrãrii Nationale, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 389/2001,

ministrul apãrãrii nationale emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobã ca Directia relatii cu Parlamentul si armonizare legislativã sã tinã evidenta asociatiilor, fundatiilor si federatiilor care îsi desfãsoarã activitatea în sfera de competentã a Ministerului Apãrãrii Nationale, sã acorde avizul pentru înscrierea acestora în Registrul asociatiilor si fundatiilor si sã intermedieze colaborarea Ministerului Apãrãrii Nationale cu organizatiile neguvernamentale pentru realizarea unor activitãti sau programe comune.

(2) Evidenta privind constituirea, modificarea si încetarea asociatiilor, fundatiilor si federatiilor se realizeazã pe baza documentatiei transmise de Ministerul Justitiei.

Art. 2. - (1) În vederea acordãrii avizului pentru recunoasterea statutului de utilitate publicã, Directia relatii cu Parlamentul si armonizare legislativã analizeazã documentatia prezentatã de asociatii, fundatii sau federatii si urmãreste respectarea cumulativã a conditiilor prevãzute de lege si a criteriilor specifice prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

(2) În cazul în care constatã îndeplinirea conditiilor si criteriilor prevãzute la alin. (1), în termen de 60 de zile de la primirea cererii, Directia relatii cu Parlamentul si armonizare legislativã înainteazã ministrului apãrãrii nationale propunerea pentru recunoasterea statutului de utilitate publicã. Aceasta este transmisã, potrivit legii, Guvernului României.

(3) În cazul în care se constatã neîndeplinirea conditiilor legale, Directia relatii cu Parlamentul si armonizare legislativã transmite persoanelor juridice solicitante un rãspuns motivat, în termen de 30 de zile de la data luãrii deciziei.

Art. 3. - Directia relatii cu Parlamentul si armonizare legislativã propune ministrului apãrãrii nationale transmiterea la Guvern a solicitãrii privind retragerea actului de recunoastere a statutului de utilitate publicã, dacã asociatia, fundatia sau federatia nu mai îndeplineste una sau mai multe dintre conditiile care au stat la baza recunoasterii utilitãtii publice.

Ministrul apãrãrii nationale,

Ioan Mircea Pascu

Bucuresti, 20 iunie 2003.

Nr. M.80.

ANEXÃ

CRITERII SPECIFICE

de acordare a statutului de utilitate publicã asociatiilor, fundatiilor si federatiilor care desfãsoarã activitãti din sfera de competentã a Ministerului Apãrãrii Nationale

În conformitate cu prevederile art. 38 si 401 din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificatã si completatã prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2003, o asociatie, fundatie sau federatie poate fi recunoscutã ca fiind de utilitate publicã dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele conditii:

1. Art. 38 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000:

a) activitatea acesteia se desfãsoarã în interes general sau comunitar, dupã caz, si functioneazã cel putin 3 ani, anterior datei depunerii cererii privind recunoasterea statutului de utilitate publicã;

Criterii specifice

1. Activitatea de interes public general si/sau comunitar a asociatiei, fundatiei sau federatiei se desfãsoarã în sfera de competentã a Ministerului Apãrãrii Nationale.

2. Prin activitatea desfãsuratã nu se urmãreste atragerea cadrelor militare în activitate la desfãsurarea unor activitãti care contravin Statutului cadrelor militare, ordinelor si regulamentelor militare.

3. Prevederile statutului asociatiei, fundatiei sau federatiei nu au caracter sindical ori politic si nu sunt contrare comenzii unice, ordinii si disciplinei specifice institutiei militare, normelor de pãstrare a ordinii publice si nu încalcã bunele moravuri.

4. Activitatea asociatiei, fundatiei sau federatiei se circumscrie unuia dintre urmãtoarele obiective:

a) promoveazã valorile civice ale statului de drept si întãrirea relatiilor societãtii civile cu armata;

b) promoveazã interesele, valorile si simbolurile nationale în eforturile de integrare a României în structurile politice, economice, militare si de securitate europene si euroatlantice;

c) îsi aduce contributia la pãstrarea traditiilor militare ale Armatei României;

d) promoveazã si sustine initiative privind pregãtirea profesionalã a personalului armatei, lãrgirea orizontului tehnico-stiintific si cultural, desfãsurarea de activitãti sportiv-recreative sau caritabile.

5. Asociatia, fundatia sau federatia plãteste impozitele, taxele si alte contributii la bugetul de stat.

6. Personalul este încadrat în conformitate cu legislatia în vigoare.

7. Asociatia, fundatia sau federatia are autorizatiile necesare în vederea desfãsurãrii activitãtilor statutare.

8. Resursele financiare de care dispune asociatia, fundatia sau federatia permit realizarea activitãtilor de interes general si/sau comunitar.

9. Personalul are pregãtire profesionalã si experientã în domeniul de activitate.

2. Art. 38 alin. (1) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000:

b) a realizat majoritatea obiectivelor stabilite;

Criterii specifice

1. Obiectivele propuse au fost îndeplinite în proportie de cel putin 90%.

3. Art. 38 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000:

c) prezintã un raport de activitate din care sã rezulte desfãsurarea unei activitãti anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului sãu, însotit de situatiile financiare anuale si de bugetele de venituri si cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoasterea statutului de utilitate publicã;

Criterii specifice

1. Proiectele sau programele desfãsurate au fost în concordantã cu obiectivele propuse.

2. Situatiile financiare anuale reflectã desfãsurarea unor activitãti de interes general sau comunitar.

3. Asociatia, fundatia sau federatia are capacitatea de a atrage mai multe surse de finantare.

4. Asociatia, fundatia sau federatia dispune de dotãrile materiale adecvate desfãsurãrii activitãtii.

4. Art. 38 alin. (1) lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000:

d) valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori este cel putin egalã cu valoarea patrimoniului initial.

Criterii specifice

1. Valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori nu a scãzut sub cea a patrimoniului initial.

ACTE ALE BÃNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

BANCA NATIONALÃ A ROMÂNIEI

CIRCULARÃ

privind nivelul ratei dobânzii de referintã a Bãncii Nationale a României valabil în luna iulie 2003

Având în vedere prevederile Legii nr. 101/1998 privind Statutul Bãncii Nationale a României si tinând seama de evolutiile macroeconomice si monetare recente,

Banca Nationalã a României hotãrãste:

Pentru luna iulie 2003, nivelul ratei dobânzii de referintã a Bãncii Nationale a României este de 18,2% pe an.

p. Guvernatorul Bãncii Nationale a României,

Emil Iota Ghizari

Bucuresti, 1 iulie 2003.

Nr. 20.