MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 171 (XV) - Nr. 135         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 3 martie 2003

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 275 din 24 octombrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, si ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală

           

Decizia nr. 309 din 19 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) si ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

181. - Ordin al ministrului finantelor publice pentru aprobarea modelului si continutului formularelor “Decont privind accizele” si “Decont privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă”

 

DECIZII  ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 275

din 24 octombrie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, si ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoară - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, si ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.092/2002 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia penală.

La apelul nominal se prezintă, personal, Pompiliu Bota, autor al exceptiei.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul exceptiei solicită admiterea acesteia, arătând că dispozitiile constitutionale instituie măsura de protectie numai în favoarea membrilor Parlamentului, iar dispozitiile legale criticate completează Constitutia prin aceea că de aceeasi protectie se bucură si magistratii. Avizul ministrului justitiei pentru punerea în miscare a actiunii penale reprezintă o ingerintă a executivului în sfera de activitate a autoritătii judecătoresti, aducându-se atingere dispozitiilor art. 125 alin. (2) din Constitutie si celor ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În sprijinul sustinerilor sale evocă jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de res pingere a exceptiei ca fiind inadmisibilă, pentru căsolutionarea cauzei nu depinde de dispozitiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2002, pronuntată în Dosarul nr. 1.092/2002, Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, si ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva unor rezolutii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de un procuror.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că, desi Constitutia, prin dispozitiile art. 69 alin. (1), a instituit doar în favoarea membrilor Parlamentului o măsură de protectie specială pe durata urmăririi penale, totusi dispozitiile legale criticate garantează imunitatea magistratilor, aplicându-le un tratament procesual asemănător. Aceste dispozitii, având semnificatia unei completări aduse Legii fundamentale, au fost adoptate fără respectarea prevederilor art. 72 alin. (2) si ale art. 146-148 din Constitutie. În acest fel a fost încălcat principiul separatiei puterilor în stat, potrivit căruia nici autoritatea legiuitoare, nici cea executivă, cum este si ministrul justitiei, nu au dreptul să intervină în procesul de realizare a justitiei. Prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 125 alin. (2) din Constitutie, deoarece ministrul justitiei, competent să elibereze avizul în vederea punerii în miscare a actiunii penale, realizează un act de justitie, având un statut de judecător al unei instante extraordinare. Se mai sustine că este încălcat si dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, si că “se ignoră dispozitiile Hotărârii Curtii Europene a Drepturilor Omului date în Cazul Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord - 1975. De asemenea, aceleasi dispozitii legale îngrădesc accesul la justitie, garantat de art. 21 din Constitutie, precum si principiul egalitătii, prevăzut de art. 16 alin. (2) si (3) din Legea fundamentală.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 228 alin. 6 si ale art. 262 din Codul de procedură penală, consideră că acestea încalcă, de asemenea, principiul separatiei puterilor în stat si prevederile art. 21 si ale art. 125 din Constitutie, precum si dreptul la un proces echitabil. Se mai arată că, instituind competenta procurorului de a refuza începerea urmăririi penale, de a clasa cauza sau de a dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, legiuitorul l-a transformat pe acesta într-o adevărată instantă extraordinară, prevăzând, astfel, un caz de obstaculare a accesului liber la justitie. În sprijinul sustinerilor, citează jurisprudenta Curtii Constitutionale care a statuat că este neconstitutională dispozitia legală prin care se suspendă sau se împiedică initierea cursului judecătii.

Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia penală si-a exprimat opinia în sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel, liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieste actul de justitie, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, legiuitorul are competenta exclusivă de a institui reguli de procedură. Nu este încălcat nici principiul egalitătii.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, si ale art. 181 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, introduse prin Legea nr. 181/2002, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată, pentru următoarele motive:

- Prin dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, s-a  instituit un mijloc de protectie a magistratilor împotriva unor actiuni nejustificate sau abuzive. Atributia ministrului justitiei de a aviza punerea sub urmărire penală a unui magistrat este justificată de rolul său în activitatea de selectie a candidatilor la admiterea în magistratură, neavând semnificatia unei ingerinte în activitatea autoritătii judecătoresti. Aceste dispozitii nu sunt contrare principiului egalitătii cetătenilor în fata legii, deoarece el presupune solutii diferite pentru situatii diferite. Pe de altă parte, persoana interesată are dreptul să atace în justitie decizia ministrului justitiei de a emite sau nu avizul, pentru urmărirea penală sau trimiterea în judecată a unui magistrat.

- În ceea ce priveste prevederile art. 228 alin. 6 si ale art. 262 din Codul de procedură penală, se sustine că solutiile “de neurmărire nu trebuie confundate cu rezolvarea propriu-zisă a cauzei penale, cu înfăptuirea actului de justitie, între acestea existând o serie de deosebiri”.

Actionând în temeiul art. 11 pct. 1 din acelasi cod, procurorul nu înfăptuieste un act de justitie, iar cel nemultumit de solutionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror se poate adresa justitiei în temeiul dispozitiilor art. 21 din Constitutie. Asadar nu se poate sustine că parchetul actionează ca o instantă extraordinară si că dispozitiile legale criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, consideră că dispozitiile legale criticate, privitoare la necesitatea avizului ministrului justitiei pentru urmărirea penală si trimiterea în judecată a magistratilor, reprezintă măsuri de protectie a acestora si nu sunt de natură să încalce accesul liber la justitie al persoanelor. În cazul de fată, cauza referitoare la solutionarea plângerii formulate de petitionar împotriva rezolutiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia se află pe rolul instantei competente, ceea ce înseamnă că instanta a putut fi sesizată si că nu a fost încălcat art. 21 din Constitutie. Necesitatea avizului prevăzut de art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, reprezintă o garantie legală a asigurării independentei justitiei, însă acest aviz ar trebui să fie în sarcina unei structuri aflate în sfera autoritătii judecătoresti, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu în sarcina unei autorităti administrative cum este ministrul justitiei. În opinia Avocatului Poporului, implicarea ministrului justitiei în răspunderea penală a magistratilor contravine prevederilor constitutionale.

Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu contravin dispozitiilor art. 21 si ale art. 125 alin. (2) din Constitutie si nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern si de Avocatul Poporului, raportul judecătorului-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, precum si cele ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare: “Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi în judecată fără avizul ministrului justitiei.”;

- Art. 228 pct. 6 din Codul de procedură penală: “În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea (de a nu se începe urmărirea penală), o confirmă prin rezolutie motivată si înstiintează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea.”;

- Art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală: “Dacă procurorul constată că au fost respectate dispozitiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare si legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârsită de învinuit sau de inculpat si că acesta răspunde penal:

a) dacă actiunea penală nu a fost pusă în miscare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în miscare actiunea penală si dispune trimiterea în judecată;

b) dacă actiunea penală a fost pusă în miscare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată;

2. dă ordonantă prin care:

a) clasează, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit dispozitiilor art. 11.

Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 lit. b1), face aplicarea art. 181 alin. 3 din Codul penal;

b) suspendă urmărirea penală, atunci când constată existenta unei cauze de suspendare a urmăririi.”

În conceptia autorului exceptiei prevederile legale criticate au adus o completare la Constitutie, fiind adoptate fără respectarea dispozitiilor art. 72 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la legile constitutionale si a dispozitiilor art. 146-148 referitoare la revizuirea Constitutiei. Totodată, consideră că aceleasi prevederi contravin principiului separatiei puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil si dispozitiilor art. 16 alin. (2) si (3), art. 21 si 125 din Constitutie, dispozitii care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (2) si (3): “(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Functiile si demnitătile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetătenia română si domiciliul în tară.”;

- Art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

- Art. 125: “(1) Justitia se realizează prin Curtea Supremă de Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege.

(2) Este interzisă înfiintarea de instante extraordinare.

(3) Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege.”

Se sustine, totodată, că prevederile legale criticate sunt contrare dispozitiilor art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, având următorul cuprins: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezona- bil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală, îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părti a acestuia în interesul moralitătii, al ordinii publice ori al securitătii nationale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instantă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justitiei.”

Analizând critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Din încheierea de sesizare, ca si din actele si lucrările dosarului aflat pe rolul instantei de judecată rezultă că obiectul cauzei îl constituie plângerea formulată de autorul exceptiei împotriva rezolutiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind neînceperea urmăririi penale fată de un procuror.

Prin dispozitiile ce fac obiectul exceptiei, legiuitorul a prevăzut existenta acestui aviz având natura juridică a unei măsuri de protectie a magistratilor. Într-adevăr, aceste dispozitii legale se corelează cu cele ale art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală, articol care reglementează cazurile când punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale este împiedicată si care are următorul cuprins: “Actiunea penală nu poate fi pusă în miscare, iar când a fost pusă în miscare nu mai poate fi exercitată dacă: […]

f) lipseste plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă conditie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în miscare a actiunii penale;”

Curtea constată că dispozitiile art. 131 din Legea fundamentală, referitoare la statutul constitutional al procurorilor, prevăd că acestia îsi desfăsoară activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Statutul legal al magistratilor a fost reglementat prin Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în notiunea de “magistrat”, pe lângă judecători, fiind inclusi si procurorii, care, potrivit dispozitiilor cuprinse la capitolul Ministerul Public, sunt organizati în parchete, sub autoritatea ministrului justitiei. Se observă că dispozitiile referitoare la organizarea si functionarea parchetelor, precum si cele referitoare la emiterea avizului ministrului justitiei pentru cercetarea, retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea în judecată a procurorilor sunt în concordantă cu prevederile cuprinse în art. 131 din Constitutie, ele nefiind contrare nici principiului separatiei puterilor în stat. Acest aviz reprezintă o garantie legală a consolidării principiului constitutional al impartialitătii procurorilor, al exercitării magistraturii, este un mijloc de apărare a statutului magistratilor si a prestigiului magistraturii împotriva unor actiuni nejustificate sau abuzive ale organelor de urmărire penală. Asadar, instituirea legală a acestui act conditie nu constituie o completare a Constitutiei, asa cum sustine autorul exceptiei, nefiind deci încălcate nici prevederile art. 72 alin. (2) si ale art. 146- 148 din Legea fundamentală.

Este neîntemeiată si critica potrivit căreia avizul ministrului justitiei, aflat în structura autoritătii  administrative, reprezintă o ingerintă în activitatea de realizare a actului de justitie, conferindu-i în acest fel statutul “de judecător extraordinar, al unei instante extraordinare”, ceea ce contravine dispozitiilor art. 125 alin. (2) din Constitutie. Curtea retine că, potrivit legii, ministrul justitiei, răspunzând de activitatea judecătorilor, de modul cum se înfăptuieste justitia, este interesat să sesizeze, dacă este cazul, punerea sub urmărire penală a unui magistrat. Este evident că orice caz în care un magistrat se dovedeste că a încălcat legea penală aruncă o umbră asupra prestigiului întregii magistraturi. Tocmai de aceea singurul chemat să avizeze urmărirea penală a unui magistrat este ministrul justitiei, iar acest drept de aviz implică angajarea răspunderii sale personale, persoana interesată având dreptul de a-l actiona în justitie pentru avizarea sau refuzul de a aviza urmărirea penală a unui magistrat pe care îl consideră vinovat sau, dimpotrivă, nevinovat de săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală. Se retine, asadar, că acest aviz nu are semnificatia unui act de realizare a justitiei si că nu conferă ministrului justitiei puteri discretionare, fiind deschis accesul la justitie.

Referitor la sustinerea că dispozitiile legale criticate aduc atingere egalitătii în drepturi, Curtea urmează să o respingă ca fiind neîntemeiată. În jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant că principiul egalitătii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situatii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situatii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

Or, în prezenta cauză, magistratii constituie o categorie care se află în situatie diferită fată de ceilalti cetăteni.

Dacă s-ar aplica în mod uniform acest principiu, aceasta ar implica anihilarea unei garantii procedurale, care are semnificatia unei măsuri de protectie. Prin Decizia sa nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, Curtea a statuat că “o măsură de protectie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminări, ea fiind destinată tocmai asigurării, în anumite situatii specifice, a egalitătii cetătenilor, care ar fi afectată în lipsa ei”.

Nici sustinerea autorului exceptiei potrivit căreia s-a adus atingere principiului liberului acces la justitie sau dreptului la un proces echitabil nu este întemeiată atât timp cât exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată în fata instantei de judecată sesizate prin plângerea sa penală.

În ceea ce priveste critica referitoare la neconstitutionalitatea prevederilor art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, se constată că este, la rândul său, nefondată, urmând să fie respinsă ca atare. Astfel, competenta procurorului de a refuza începerea urmăririi penale, de a clasa cauza sau de a dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale nu încalcă nici prevederile Constitutiei si nici pe cele cuprinse în Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, invocate de autorul exceptiei. Prin solutiile pe care le dă în cadrul competentei sale de supraveghere a urmăririi penale, procurorul nu-si arogă atributiile unei instante judecătoresti, ci adoptă măsuri supuse în totalitate controlului judecătoresc. Ca atare, actele de decizie ale procurorului, la care se referă autorul exceptiei, nu împiedică liberul acces la justitie al vreunei persoane, nu sunt discriminatorii si nici discretionare, efectuarea lor înscriindu-se în limitele principiilor consacrate prin Constitutie. De altfel, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, a statuat că dispozitiile art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura specială de rezolvare a plângerii împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori pe baza dispozitiilor acestuia, sunt constitutionale numai dacă nu opresc persoana nemultumită de rezolvarea dată plângerii sale de către procurorul ierarhic superior să se adreseze, în teme- iul art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie, care urmează să se aplice în mod direct, instantei căreia i-ar reveni competenta de a solutiona cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

Cu unanimitate de voturi cât priveste dispozitiile art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală,

Cu majoritate de voturi cât priveste dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, si ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.092/2002 al Curtii de Apel Alba Iulia Sectia penală.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 octombrie 2002.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent sef

Claudia Miu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 309

din 19 noiembrie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) si ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

 

Costică Bulai - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) si ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Biserica Evanghelică C.A. Bucuresti în Dosarul nr. 3.653/2001 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei, arătând că dispozitiile criticate nu contravin prevederilor constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 3.653/2001, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) si ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Biserica Evanghelică C.A. Bucuresti într-o cauză având ca obiect revendicarea unui imobil apartinând comunitătii evanghelice din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia arată că dispozitiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt contrare “drepturilor fundamentale pe care le au cultele religioase admise de stat, la educatia religioasă a credinciosilor si a personalului de cult”, fără a preciza textul constitutional încălcat.

Cu privire la dispozitiile art. 47 alin. (1) din aceeasi  lege, arată că acestea contravin prevederilor art. 15alin. (2) si ale art. 78 din Constitutie.

Curtea de Apel Bucuresti consideră că exceptia este neîntemeiată, arătând că alin. (2) al art. 8 rezervă imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitătilor minoritătilor nationale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, aplicarea unor acte normative speciale, “instantele judecătoresti urmând să nu aplice prevederile Legii nr. 10/2001 categoriilor de imobile mentionate, ci să judece actiunile în revendicare promovate, potrivit dreptului comun”.

Cu privire la dispozitiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanta de judecată apreciază că acestea nu contravin principiului constitutional al neretroactivitătii legii, deoarece legiuitorul arată în ce conditii sunt aplicabile prevederile acestei legi, potrivit căreia persoana îndreptătită poate alege calea acestei legi, renuntând la judecarea actiunii în curs sau solicitând suspendarea cauzei.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciază că textele legale criticate sunt constitutionale.

Guvernul consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 8 alin. (2) si ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care au următorul continut:

- Art. 8 alin. (2): “Regimul juridic al imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitătilor minoritătilor nationale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinatiei acestora.”;

- Art. 47 alin. (1): “Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si în cazul actiunilor în curs de judecată, persoana îndreptătită putând alege calea acestei legi, renuntând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.”

Examinând motivele de neconstitutionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru motivele ce urmează:

I. Dispozitiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apreciate ca fiind neconstitutionale, prevăd că regimul juridic al imobilelor vizate de text va fi reglementat prin legi speciale, până la adoptarea acestor reglementări fiind interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinatiei acestora.

Examinând criticile de neconstitutionalitate privind acest text, Curtea observă că, desi autorul exceptiei nu face trimitere la nici un text din Constitutie, afirmă însă că dispozitiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravin

drepturilor fundamentale pe care le au cultele religioase admise de stat”.

Asupra constitutionalitătii acestui text de lege Curtea s-a mai pronuntat, de pildă prin Decizia nr. 353 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 15 februarie 2002, constatând că aceste dispozitii nu sunt contrare prevederilor din Legea fundamentală.

Solutia pronuntată în această decizie este valabilă si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.

II. Cu privire la dispozitiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, autorul exceptiei consideră, în esentă, că aceste dispozitii contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, deoarece, în opinia sa, prevederile Legii nr. 10/2001 se aplică si în cazul actiunilor în curs de judecată.

În realitate, autorul exceptiei solicită Curtii să se pronunte asupra aplicării în timp a prevederilor legale criticate.

Or, sub acest aspect, jurisprudenta Curtii Constitutionale a statuat în mod constant că nu intră în competenta Curtii controlul aplicării dispozitiilor unei legi sub raportul actiunii lor în timp, ci numai constatarea dacă, sub aspectul retroactivitătii, aceste dispozitii sunt în concordantă cu Constitutia. În acest sens mentionăm, de exemplu, Decizia nr. 283 din 1 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 24 iulie 1997, si Decizia nr. 171 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.

De altfel, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 55 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 8 aprilie 2002, constatând că dispozitiile cuprinse în acest text sunt constitutionale.

Solutiile pronuntate în aceste decizii sunt valabile si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) si ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Biserica Evanghelică C.A. Bucuresti în Dosarul nr. 3.653/2001 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 noiembrie 2002.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 13

din 16 ianuarie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Gheorghe Popa, Constantin Grigore si Dumitru Florin Manea în Dosarul nr. 4.422/2002 al Tribunalului Hunedoara - Sectia penală.

La apelul nominal se prezintă avocat Constantin Graure, pentru Gheorghe Popa si Constantin Grigore, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 393C/2002, având în vedere că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de Alexă Lazăr în Dosarul nr. 4.646/2002 al Tribunalului Hunedoara este identic cu cel al cauzei mentionate.

La apelul nominal răspunde avocat Constantin Graure, pentru autorul exceptiei, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.

Reprezentantul autorilor exceptiei, precum si cel al Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite conditiile  legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, si ale art. 164 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 393C/2002 la Dosarul nr. 376C/2002, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorilor exceptiei pune concluzii de admitere, sustinând oral motivele de neconstitutionalitate a textului de lege criticat, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu contravine Constitutiei.

Arată că, prin instituirea obligatiei organelor judiciare de a aduce la cunostintă învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un apărător pe tot cursul urmăririi penale si al judecătii, nu se restrânge dreptul la apărare si nici libertatea individuală. Se invocă în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 septembrie 2002, respectiv din 11 septembrie 2002, pronuntate în dosarele nr. 4.422/2002 si nr. 4.646/2002, Tribunalul Hunedoara - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Gheorghe Popa, Constantin Grigore si Dumitru Florin Manea, trimisi în judecată pentru săvârsirea, împreună cu alti coinculpati, a infractiunilor de furt calificat si distrugere, constând din sustragerea de cablu electric de pe linia de înaltă tensiune, si, respectiv, de Alexă Lazăr, trimis în judecată pentru săvârsirea infractiunii de tâlhărie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de Gheorghe Popa, Constantin Grigore si Dumitru Florin Manea, se arată că textul de lege criticat este neconstitutional, fiind contrar prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, referitoare la dreptul la apărare, precum si prevederilor art. 23 alin. (5), potrivit cărora învinuirea se aduce la cunostintă celui retinut sau arestat în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Autorii exceptiei se referă la situatia din spetă, în care se sustine că au fost retinuti pentru săvârsirea infractiunilor mentionate fără să li se asigure asistentă juridică din oficiu si fără a avea posibilitatea să ia legătura cu apărătorul ales. Se mai arată că dispozitia legală criticată contravine si prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se arată că dispozitia de lege criticată este neconstitutională si pentru faptul că nu asigură învinuitului sau inculpatului un avocat din oficiu, ci se limitează la aducerea la cunostintă învinuitului sau inculpatului că are dreptul la apărător.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de Alexă Lazăr, se arată că, în spetă, autorului exceptiei, urmărit penal pentru săvârsirea infractiunii de tâlhărie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 18 ani, nu i s-a asigurat asistentă juridică din oficiu. Se mai arată că lipsa apărătorului său din oficiu sau ales, în perioada retinerii, a condus la încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 alin. (1) si art. 23 alin. (5) din Constitutie. Autorul exceptiei mai arată că dispozitia legală criticată se află în contradictie si cu prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la apărare.

Tribunalul Hunedoara - Sectia penală consideră că dispozitia din art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală este constitutională si nu contravine prevederilor art. 23 alin. (5) si ale art. 24 din Constitutie.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost communicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciază că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât dispozitia din art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală nu contravine prevederilor constitutionale invocate, ci, dimpotrivă, se află în concordantă cu acestea, atât sub aspectul continutului, cât si al modului în care este formulată, acest articol reglementând în detaliu însusi principiul constitutional al dreptului la apărare. Având în vedere faptul că autorilor exceptiei de neconstitutionalitate li s-au adus la cunostintă motivele pentru care au fost retinuti, dar si faptul că textul constitutional, care prevede că părtile în proces au dreptul să fie asistate de un apărător, a fost respectat, se consideră că, prin aceasta, s-a asigurat dreptul la apărare reglementat de art. 24 din Constitutie.

Guvernul apreciază că exceptia este neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate reflectă si concretizează, cu privire la procesul penal, prevederile constitutionale cuprinse în art. 24 alin. (2), referitoare la dreptul la asistentă juridică în tot cursul procesului. Or, momentul începerii procesului penal coincide cu momentul începerii urmăririi penale, cu exceptia proceselor penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în care procesul penal nu mai implică si începerea urmăririi penale. Guvernul consideră că înainte de începerea procesului penal nu se poate vorbi de “învinuit”, cel care a săvârsit infractiunea fiind “făptuitor”, fără a avea încă o calitate procesuală, calitate pe care o primeste numai o dată cu pornirea procesului penal, si anume a urmăririi penale. Or, unei persoane situate în afara procesului penal nu i se poate acorda dreptul la asistentă juridică, pentru că, astfel, s-ar încălca tocmai prevederile art. 24 alin. (2) din Constitutie, care stabilesc acest drept “în tot cursul procesului”. Guvernul face referiri si la Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, prin care Curtea Constitutională a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arată că, referitor la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, statuându-se că, prin dispozitiile legale criticate, nu se aduce atingere prevederilor art. 24 din Constitutie. Se subliniază însă că, din analiza motivelor exceptiei, rezultă că se contestă modul în care au fost aplicate dispozitiile legale criticate, ceea ce nu constituie o problemă de neconstitutionalitate, ci de aplicare a legii, având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constitutională nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra întelesului său contrar Constitutiei.

Presedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de econstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: “Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale si al judecătii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunostintă acest drept.”

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate consideră aceste dispozitii ca fiind contrare prevederilor constitutionale ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, si celor ale art. 23 alin. (5), potrivit cărora învinuirea se aduce la cunostintă numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Totodată, dispozitiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Din examinarea comparativă a dispozitiei legale criticate si a prevederilor constitutionale pretins încălcate, Curtea constată că între acestea nu există nici o contradictie.

Dispozitia legală criticată nu face decât să concretizeze dreptul constitutional la apărare, obligând organele judiciare să aducă la cunostintă învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de apărător. Tocmai prin această obligatie este garantat dreptul la apărare, la care se referă autorii exceptiei. De aceea, afirmatia autorilor exceptiei în sensul că nu li s-a asigurat apărător în faza urmăririi penale nu poate fi considerată ca o încălcare a dreptului la apărare al învinuitului sau inculpatului. Legea prevede, în alin. 2-6 ale aceluiasi articol 171 din Codul de procedură penală, cazurile în care asistenta juridică este obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât si în cursul judecătii, dispozitii din care rezultă că asistenta juridică a inculpatului este asigurată, practic, în tot cursul procesului penal. Faptul că aceste garantii procesuale nu au fost respectate în cauză este o chestiune de aplicare a legii, care nu poate face obiectul contenciosului constitutional.

Totodată, Curtea constată că textul legal criticat este în concordantă si cu prevederile pct. 3 al art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană acuzată de comiterea unei infractiuni are dreptul la garantiile procesuale enumerate si mentionate, printre care: acela de a fi informată asupra naturii si cauzei acuzatiei ce i se aduce, de a avea asistenta unui apărător ales de ea, iar dacă nu are apărător, să poată fi asistată în mod gratuit de un avocat din oficiu, ori de câte ori interesul justitiei o cere sau dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera.

Prin urmare, este evident că prin dispozitiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la apărare garantat de Constitutie prin prevederile art. 24 alin. (2), ci, dimpotrivă, prin aceste dispozitii se înscriu în Codul de procedură penală dreptul la apărare si obligatia organelor judiciare de a-l respecta si de a asigura exercitarea efectivă a acestui drept.

De altfel, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, sub aspectul asistentei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal, deci si în faza urmăririi penale, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999. Curtea a constatat în acea cauză că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, retinând în considerente că nu există nici o contradictie între dispozitiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală si prevederile art. 24 alin. (2) din Constitutie, textul reglementând în detaliu însusi principiul constitutional al dreptului la apărare. Aceste considerente îsi mentin actualitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si (6) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Gheorghe Popa, Constantin Grigore si Dumitru Florin Manea în Dosarul nr. 4.422/2002 al Tribunalului Hunedoara - Sectia penală si de Alexă Lazăr în Dosarul nr. 4.646/2002 al aceleiasi instante.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 16 ianuarie 2003.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea modelului si continutului formularelor “Decont privind accizele” si “Decont privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă”

 

În temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 2 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe, republicată,

în baza art. 50 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 523/2002, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul finantelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă modelul, continutul si instructiunile de completare ale formularelor prevăzute în anexa nr. 1:

a) Decont privind accizele, cod 14.13.01.03;

b) Decont privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă, cod 14.13.01.05.

(2) Formularele prevăzute la alin. (1) se utilizează începând cu declararea obligatiilor aferente anului fiscal 2002 si se depun până la termenele prevăzute pentru depunerea situatiilor financiare pentru anul expirat.

Art. 2. - Formularele prevăzute la art. 1 se completează si se depun potrivit instructiunilor prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Decontul privind accizele si Decontul privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă se depun în format hârtie, după cum urmează:

- pe formularul tipărit pus la dispozitie gratuit de Ministerul Finantelor Publice prin unitătile fiscale subordonate;

- pe formularul editat de contribuabil prin folosirea programului de asistentă elaborat de Ministerul Finantelor Publice si pus la dispozitie gratuit de unitătile fiscale subordonate sau prin accesarea si descărcarea de pe serverul de web la adresa www.mfinante.ro.

Decontul privind accizele si Decontul privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă, în format hârtie, vor fi însotite de formatul electronic al acestora, rezultat prin folosirea programului de asistentă pus la dispozitie de Ministerul Finantelor Publice. Deconturile în format electronic vor fi transmise pe dischetă 3 1/2 inch, 1.440 MB, compatibilă MS-DOS. Discheta va fi însotită de exemplarul listat pentru unitatea fiscală, semnat si stampilat, potrivit legii.

Decontul privind accizele si Decontul privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă, în format electronic, se depun la acelasi termen ca si formularele tipărite sau listate, la unitatea fiscală competentă.

Art. 4. - Contribuabilii mari, definiti potrivit reglementărilor în vigoare, au obligatia să transmită o dată cu Decontul privind accizele, respectiv Decontul privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă, în format hârtie, si formatul electronic al acestora, rezultat din folosirea programului de asistentă.

Art. 5. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare si păstrare a formularelor prevăzute la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 3.

Art. 6. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 7. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă anexele nr. 5a), 5b) si 5c) la Ordinul ministrului finantelor nr. 1.313/1999 pentru aprobarea modelului si continutului formularelor de declarare a obligatiilor de plată la bugetul de stat datorate de persoanele juridice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 24 decembrie 1999, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 8. - Directia generală de proceduri fiscale, Directia generală a tehnologiei informatiei, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 9. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 6 februarie 2003.

Nr. 181.

 

ANEXA Nr. 11)

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

 

ANEXA Nr. 2

 

INSTRUCTIUNI

pentru completarea formularului “Decont privind accizele”

 

Se completează si se depune anual de către plătitorii de accize, până la termenul prevăzut pentru depunerea situatiilor financiare pentru anul expirat.

În decont se vor înscrie sumele cumulate pentru anul de raportare.

Decontul se completează de toti plătitorii de accize în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal în a cărui evidentă este înregistrat plătitorul, iar copiase păstrează de plătitor.

În cazul în care plătitorul corectează declaratia depusă initial, declaratia rectificativă se întocmeste pe acelasi model de formular, înscriindu-se “X” în spatiul special prevăzut în acest scop.

 

INSTRUCTIUNI

pentru completarea formularului “Decont privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă”

 

Se completează si se depune anual de către plătitorii de impozit la titeiul si la gazele naturale din productia internă, până la termenul prevăzut pentru depunerea situatiilor financiare pentru anul expirat.

În decont se vor înscrie sumele cumulate pentru anul de raportare. Impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă se datorează pentru cantitătile livrate, exclusiv cantitătile livrate cu titlu de redeventă.

Decontul se completează de toti plătitorii de impozit la titeiul si la gazele naturale din productia internă în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal în a cărui evidentă este înregistrat plătitorul, iar copia se păstrează de plătitor.

În cazul în care plătitorul corectează declaratia depusă initial, declaratia rectificativă se întocmeste pe acelasi model de formular, înscriindu-se “X” în spatiul special prevăzut în acest scop.

 

ANEXA Nr. 3

 

CARACTERISTICI

de tipărire, modul de difuzare, de utilizare si păstrare

 

Decont privind accizele

1. Denumire: Decont privind accizele

2. Cod: 14.13.01.03

3. Format: A3/t2

4. U/M: seturi

5. Caracteristici de tipărire:

- se tipăreste pe ambele fete

- se poate utiliza echipament informatic pentru completarea si editarea deconturilor

6. Se difuzează: gratuit

7. Se utilizează la: declararea accizelor

8. Se întocmeste în: 2 exemplare

de: toti plătitorii de accize

9. Circulă: - originalul - la organul fiscal competent

- copia - la plătitorul de impozite si taxe

10. Se arhivează: la dosarul fiscal al plătitorului de impozite si taxe

Decont privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă

1. Denumire: Decont privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia internă

2. Cod: 14.13.01.05

3. Format: A4/t1

4. U/M: seturi

5. Caracteristici de tipărire:

- se tipăreste pe o singură fată

- se poate utiliza echipament informatic pentru completarea si editarea deconturilor

6. Se difuzează: gratuit

7. Se utilizează la: declararea impozitului la titeiul si la gazele naturale din productia internă

8. Se întocmeste în: 2 exemplare de: toti plătitorii de impozit la titeiul si la gazele naturale din productia internă

9. Circulă: - originalul - la organul fiscal competent

- copia - la plătitorul de impozite si taxe

10. Se arhivează: la dosarul fiscal al plătitorului de impozite si taxe