MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 171 (XV) - Nr. 147         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 6 martie 2003

 

SUMAR

 

DECRETE

 

            90. - Decret privind conferirea Ordinului national Pentru Merit în grad de Ofiter

 

            94. - Decret pentru supunerea spre aprobare Parlamentului a aderării României la Conventia europeană asupra recunoasterii si executării hotărârilor în materie de încredintare a copiilor si de restabilire a încredintării copiilor, adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            199. - Hotărâre privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Administratiei Nationale “Apele Române” în domeniul public al statului si în administrarea Inspectoratului de Protectie a Mediului Vrancea - Focsani, unităti sub autoritatea, respectiv în subordinea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului

 

            213. - Hotărâre pentru modificarea anexelor nr. II (1-6, 10-11) la Hotărârea Guvernului nr. 1.527/2002 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru anul 2003 pentru companiile, societătile nationale si societătile comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Industriei si Resurselor, precum si a transferurilor pentru societătile comerciale

 

            221. - Hotărâre pentru aprobarea Acordului de sponsorizare dintre Grupul NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) si Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România pentru afilierea la Sistemul de codificare NATO (NCS), încheiat la Roma la 11 septembrie 1997

 

            225. - Hotărâre pentru aprobarea destinatiei excedentului rezultat din executia bugetară a Oficiului National al Registrului Comertului pe anul 2002

 

            226. - Hotărâre privind contractarea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei a unui credit extern, garantat de Ministerul Finantelor Publice, necesar finantării Programului de pietruire a drumurilor comunale

 

            228. - Hotărâre pentru aprobarea finantării proiectului “Sustinerea candidaturii României pentru organizarea Jocurilor Francofoniei în anul 2009”

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

            85. - Ordin al ministrului industriei si resurselor pentru modificarea pct. I.3.1 din anexa I la Prescriptia tehnică PT R6-2002, editia I

 

            146. - Ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si pădurilor pentru desemnarea directiei de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor si a inspectoratelor teritoriale de regim silvic si cinegetic ca responsabile cu controlul calitătii materialelor forestiere de reproducere utilizate în cultură

 

ACTE ALE CONSILIULUI NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

 

            52. - Decizie privind obligatia radiodifuzorilor de a aduce la cunostintă publicului somatiile si sanctiunile aplicate de Consiliul National al Audiovizualului

 

DECRETE

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind conferirea Ordinului national Pentru Merit în grad de Ofiter

 

            În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) si ale art. 99 din Constitutia României, precum si ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A pct. III si ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul national de decoratii al României, cu modificările ulterioare, pentru prodigioasa activitate de studiere, conservare si promovare a folclorului muzical românesc, concretizată în ample studii etnomuzicologice si culegeri de melodii populare,

 

            Presedintele României decretează:

 

            Articol unic. - Se conferă Ordinul national Pentru Merit în grad de Ofiter profesorului universitar Emilia Comisel.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

În temeiul art. 99 alin. (2) din

Constitutia României,

contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

 

Bucuresti, 26 februarie 2003.

Nr. 90.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru supunerea spre aprobare Parlamentului a aderării României la Conventia europeană asupra recunoasterii

si executării hotărârilor în materie de încredintare a copiilor si de restabilire a încredintării copiilor, adoptată la

Luxembourg  la 20 mai 1980

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) si ale art. 99 din Constitutia României, precum si ale art. 1 si 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea si ratificarea tratatelor, la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 55 din 13 februarie 2003,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre aprobare Parlamentului aderarea României la Conventia europeană asupra recunoasterii si executării hotărârilor în materie de încredintare a copiilor si de restabilire a încredintării copiilor, adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980, si se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

În temeiul art. 99 alin. (2) din

Constitutia României,

contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

 

Bucuresti, 27 februarie 2003.

Nr. 94.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Administratiei Nationale “Apele Române” în domeniul public al statului si în administrarea Inspectoratului de Protectie a Mediului Vrancea - Focsani, unităti sub autoritatea, respectiv în subordinea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului

 

            În temeiul art. 107 din Constitutie, al art. 8 alin. (1) si al art. 12 alin. (1) si (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare,

 

            Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

            Art. 1. - Se aprobă trecerea unui imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Administratiei Nationale “Apele Române” în domeniul public al statului si în administrarea Inspectoratului de Protectie a Mediului Vrancea - Focsani, unităti sub autoritatea, respectiv în subordinea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

            Art. 2. - Patrimoniul Administratiei Nationale “Apele Române” se diminuează, iar patrimoniul Inspectoratului de Protectie a Mediului Vrancea - Focsani se majorează cu valoarea imobilului prevăzut la art. 1, la valoarea de inventar reevaluată.

            Art. 3. - Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul apelor si protectiei mediului,

Petru Lificiu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 20 februarie 2003.

Nr. 199.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului care trece din domeniul privat al statului si din administrarea Administratiei Nationale “Apele Române” în domeniul public al statului si în administrarea Inspectoratului de Protectie a Mediului Vrancea - Focsani, unităti sub autoritatea, respectiv în subordinea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului

 

Locul unde este situat imobilul

Persoana juridică care detine imobilul

Persoana juridică la care trece imobilul

Caracteristicile tehnice ale imobilului

Municipiul Focsani, Piata Victoriei nr. 5, judetul Vrancea

Administratia Natională “Apele Române”

Inspectoratul de Protectie a Mediului Vrancea-Focsani

- suprafata construită = 125,03 m2

- suprafata desfăsurată = 240,88 m2

- valoarea de inventar, reevaluată = 859.626.753 lei

- teren = 423,25 m2

- împrejmuire = 64 ml

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexelor nr. II (1-6, 10-11) la Hotărârea Guvernului nr. 1.527/2002 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru anul 2003 pentru companiile, societătile nationale si societătile comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Industriei si Resurselor, precum si a transferurilor pentru societătile comerciale

 

            În temeiul art. 107 din Constitutie,

 

            Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Anexele nr. II (1-6, 10-11) la Hotărârea Guvernului nr. 1.527/2002 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru anul 2003 pentru companiile, societătile nationale si societătile comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Industriei si Resurselor, precum si a transferurilor pentru societătile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2003, se modifică pentru trimestrul I al anului 2003 si se înlocuiesc cu anexele nr. II (1-6, 10-11)*) la prezenta hotărâre, în vederea asigurării sumelor pentru acordarea veniturilor de completare necesare plătilor compensatorii pentru personalul ce urmează a fi disponibilizat.

Art. II. - Până la aprobarea bugetului rectificat pe anul 2003 subventia pe produse si activităti se va elibera în baza deconturilor justificative în care se vor utiliza cele două subventii unitare prevăzute în anexele la prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 27 februarie 2003.

Nr. 213.


*) Anexele nr. II (1-6, 10-11) se comunică Ministerului Industriei si Resurselor.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Acordului de sponsorizare dintre Grupul NATO al directorilor nationali pentru codificare

(AC/135) si Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România pentru afilierea

la Sistemul de codificare NATO (NCS), încheiat la Roma la 11 septembrie 1997

 

            În temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 5 alin. 1 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea si ratificarea tratatelor, cu completările ulterioare,

 

            Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

            Articol unic. - Se aprobă Acordul de sponsorizare dintre Grupul NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) si Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România pentru afilierea la Sistemul de codificare NATO (NCS), încheiat la Roma la 11 septembrie 1997.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul apărării nationale,

Ioan Mircea Pascu

p. Ministrul afacerilor externe,

Mihnea Motoc,

secretar de stat

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 27 februarie 2003.

Nr. 221.

 

ACORD DE SPONSORIZARE

între Grupul NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) si Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România pentru afilierea la Sistemul de codificare NATO (NCS)*)

 


*) Traducere.

 

Acordul se încheie în conformitate cu politicile si procedurile Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135). Acest acord, cu modificările si amendamentele ulterioare, va reglementa schimbul de date de codificare si servicii între Ministerul Apărării Nationale din România - Biroul de codificare - si Grupul NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135). Biroul de codificare este Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România, abilitat pentru scopul implementării acestui acord.

1. Unicul reprezentant al Ministerului Apărării Nationale din România, care este abilitat pentru toate cererile privind serviciile de sponsorizare, este:

Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România

Drumul Taberei nr. 9-11

Bucuresti - România

Unicul reprezentant al Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135), pentru toate cererile privind serviciile de sponsorizare, este:

Secretariatul Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135)

Agentia NATO de Întretinere si Înzestrare (NAMSA)

L-8302 Capellen (Luxemburg)

 

2. Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România a adoptat principiile Sistemului de codificare NATO (NCS) prevăzute în acordurile de standardizare nr. 3.150, 3.151, 4.177 si 4.438, precum si în politicile si procedurile cuprinse în Manualul NATO de codificare (ACod P-1).

3. Pentru a primi date si servicii de codificare, Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România va încheia acorduri bilaterale separate cu fiecare tară NATO care solicită un astfel de acord. Aceste tări sunt specificate în Manualul NATO de codificare (ACod P-1), cap. 1, subsectiunea 142.3.

4. Cererile pentru serviciile sponsorizate vor fi pregătite si înaintate la secretariatul Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135), în conformitate cu regulile stabilite în Manualul NATO de codificare (ACod P-1) si cu modificările si revizuirile ulterioare publicate sub autoritatea Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135).

5. Serviciile de sponsorizare includ, în principal

- furnizarea codurilor de înzestrare pentru fabricanti apartinând tărilor nesponsorizate, nemembre NATO;

- alocarea de coduri nume produs;

- colaborări privind întretinerea ghidurilor de identificare produs si modificările claselor de înzestrare NATO;

- introducerea cererilor pentru modificări în Sistemul de codificare NATO (NCSCR);

- furnizarea copiilor programului de lucru, hotărârilor, listelor cu articolele procesate ale Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) etc.

6. Secretariatul Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) va transmite toate cererile primite la tările NATO si/sau la Agentia NATO de Întretinere si Înzestrare (NAMSA), în conformitate cu procedurile continute în Manualul NATO de codificare (ACod P-1), si va transmite rezultatele la Biroul national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România.

7. Orice eventuale diferende privind aplicarea acestui acord vor fi solutionate prin consultări si prin colaborarea dintre reprezentantii Biroului national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România si ai Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) si nu vor fi supuse unui tribunal international sau unei terte părti.

8. Secretariatul Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) va transmite Biroului national de codificare din cadrul Ministerului Apărării Nationale din România copii ale principalelor documente oficiale pertinente ale NATO, incluzând cererile pentru modificări în Sistemul de codificare NATO (NCSCR), rapoartele pe probleme, formularele NATO AC/135 nr. 9 si 29, asa cum acestea sunt publicate de către secretariatul Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135). 9. Rambursarea sumelor, în franci luxemburghezi, pentru serviciile furnizate în baza acestui acord se va face direct către secretariatul Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135), iar termenele de plată vor fi specificate de Agentia NATO de Întretinere si Înzestrare (NAMSA).

10. Textul acordului este redactat în limba engleză. În cazul unei deosebiri între textul în limba engleză semnat si orice traduceri ulterioare ale acestui text în orice altă limbă, textul original în limba engleză va prevala.

11. Acordul va intra în vigoare la data ultimei semnări, putând fi amendat oricând, iar modificările propuse vor fi supuse aprobării ambelor părti. Acest acord va rămâne în vigoare până când o parte va notifica celeilalte părti intentia sa de a se retrage din acord la data specificată. Semnatarii vor respecta ca notificarea privind retragerea din acord să fie cu un preaviz de 6 luni. Dacă oricare dintre părti se retrage din acest acord, orice activităti de codificare care se află în derulare vor continua până la finalizare.

 

Pentru acceptare,

Presedintele Grupului NATO al directorilor nationali pentru codificare (AC/135) Mauro Pergolesi

Ministerul Apărării Nationale din România Departamentul Înzestrării si Logisticii Armatei

Biroul national de codificare

Nicusor-Gabriel Visan

 

11 septembrie 1997.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea destinatiei excedentului rezultat din executia bugetară a Oficiului National al Registrului Comertului pe anul 2002

 

            În temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 10 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

 

            Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

            Articol unic. - Se aprobă utilizarea, în anul 2003, de către Oficiul National al Registrului Comertului a excedentului în sumă de 14.883.848 mii lei, rezultat din executia bugetului său pe anul 2002, pentru achizitionarea de echipamente de tehnică de calcul si licente software.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul justitiei,

Alexe Costache Ivanov,

secretar de stat

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 27 februarie 2003.

Nr. 225.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind contractarea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei a unui credit extern, garantat de Ministerul Finantelor Publice, necesar finantării Programului de pietruire a drumurilor comunale

 

În temeiul art. 107 din Constitutie, al art. 35 alin. (1) si al art. 37 alin. (4) din Legea datoriei publice nr. 81/1999,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă contractarea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei a unui credit extern în valoare de 50 milioane dolari S.U.A., necesar pentru finantarea Programului de pietruire a drumurilor comunale.

Art. 2. - Se aprobă garantarea de către Ministerul Finantelor Publice a unui credit extern în valoare de 50 milioane dolari S.U.A., precum si a primelor de asigurare, a dobânzilor, a comisioanelor si a altor costuri aferente, în conditiile legii, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru finantarea Programului de pietruire a drumurilor comunale.

Art. 3. - Rambursarea creditului garantat potrivit art. 2, precum si plata primelor de asigurare, a dobânzilor, a comisioanelor si a altor costuri aferente vor fi efectuate din fondurile ce se alocă anual de la bugetul de stat cu această destinatie, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei.

Art. 4. - Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei va încheia cu consiliile judetene contracte de împrumut subsidiar pentru derularea creditului extern contractat potrivit art. 1.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor si locuintei,

Sergiu Sechelariu,

secretar de stat

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 27 februarie 2003.

Nr. 226.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea finantării proiectului “Sustinerea candidaturii României pentru organizarea Jocurilor Francofoniei în anul 2009”

 

În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutie, având în vedere prevederile art. III alin. (11) lit. d) si i) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 364/2002,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă candidatura României pentru organizarea în anul 2009 a celei de-a VI-a editii a Jocurilor Francofoniei.

Art. 2. - Se aprobă finantarea proiectului “Sustinerea candidaturii României pentru organizarea Jocurilor Francofoniei în anul 2009”.

Art. 3. - Finantarea proiectului prevăzut la art. 2, aprobat prin Hotărârea Consiliului interministerial pentru imagine externă nr. 9 din 4 martie 2003, se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului si Sportului cu suma de 1.200 milioane lei si diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului, de la capitolul 72.01 “Alte actiuni”, subcapitolul 13 “Programe de informare si prezentare a imaginii României”, titlul “Transferuri”.

Art. 4. - Cu sumele rămase neutilizate se diminuează bugetul Ministerului Tineretului si Sportului si se suplimentează bugetul Secretariatului General al Guvernului la capitolul 72.01 “Alte actiuni”, subcapitolul 13 “Programe de informare si prezentare a imaginii României”, titlul “Transferuri”, până la data de 15 mai 2003.

Art. 5. - Ministerul Finantelor Publice este autorizat să introducă modificările ce rezultă din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în bugetele Secretariatului General al Guvernului si Ministerului Tineretului si Sportului pe anul 2003.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul tineretului si sportului,

Nicolae Mărăsescu,

secretar de stat

p. Ministrul afacerilor externe,

Mihnea Motoc,

secretar de stat

Ministrul pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Petru Serban Mihăilescu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 4 martie 2003.

Nr. 228.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR

ORDIN

pentru modificarea pct. I.3.1 din anexa I la Prescriptia tehnică PT R6-2002, editia I

 

În aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 19/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Industriei si Resurselor, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul industriei si resurselor emite următorul ordin:

Art. I. - Punctul I.3.1 din anexa I la Prescriptia tehnică PT R6-2002, editia I, “Cerinte tehnice privind montarea, punerea în functiune, exploatarea, repararea si verificarea tehnică a ascensoarelor electrice si hidraulice de persoane si/sau de materiale”, aprobată prin Ordinul ministrului industriei si resurselor nr. 577/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 14 decembrie 2002, se modifică după cum urmează:

“I.3.1. În cazul reparatiilor prevăzute la pct. I.2.1 si I.2.2 se întocmeste un proiect de reparatie care se atasează la documentatia de reparatie. Proiectele de reparatie trebuie să fie avizate de proiectantul si/sau constructorul ascensorului pentru reparatiile prevăzute la pct. I.2.1, respectiv de montatorul ascensorului pentru reparatiile prevăzute la pct. I.2.2.”

Art. II. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

 

Bucuresti, 13 februarie 2003.

Nr. 85.

 

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PĂDURILOR

 

ORDIN

pentru desemnarea directiei de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor si a

inspectoratelor teritoriale de regim silvic si cinegetic ca responsabile cu controlul calitătii materialelor

forestiere de reproducere utilizate în cultură

 

            În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor, cu modificările ulterioare,

            ministrul agriculturii, alimentatiei si pădurilor emite următorul ordin:

            Art. 1. - (1) Se desemnează directia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor si inspectoratele teritoriale de regim silvic si cinegetic, prin împuterniciti, ca responsabile, în numele autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu controlul calitătii materialelor forestiere de reproducere utilizate în cultură, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic.

            (2) Obiectul controlului efectuat de autoritătile responsabile îl constituie:

- originea/provenienta materialului folosit în lucrările de împădurire;

- starea de vegetatie si de sănătate a surselor pentru materiale forestiere de reproducere înscrise în Catalogul national;

- lucrările efectuate în arboretele înscrise în Catalogul national ca surse pentru material forestier de reproducere si cantitătile de seminte recoltate din acestea;

- transferul materialelor forestiere de reproducere dintr-o zonă de recoltare în alta;

- calitatea semintelor utilizate pentru producerea puietilor forestieri, în conformitate cu standardele în vigoare.

Art. 2. - Se desemnează Institutul de Cercetări si Amenajări Silvice ca autoritate responsabilă, în numele autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu certificarea, conform regulilor Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economică, a materialelor forestiere de reproducere destinate comertului international.

Art. 3. - Lista personalului împuternicit în baza art. 1 alin. (1) cu controlul calitătii materialelor forestiere de reproducere utilizate în cultură este prezentată în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin se însărcinează directia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor si inspectoratele teritoriale de regim silvic si cinegetic.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii, alimentatiei si pădurilor,

Ilie Sârbu

 

Bucuresti, 25 februarie 2003.

Nr. 146.

 

ANEXĂ

 

LISTA

personalului împuternicit cu controlul calitătii materialelor forestiere de reproducere utilizate în cultură

 

Nr. crt.

Numele si prenumele

Functia

Împuternicit de:

1.

Moise Maria

Consilier A I/2

Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor

2.

Singhel Mihaela

Inspector silvic de specialitate A II-1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Bacău

3.

Pop Daniel Ioan

Inspector silvic de specialitate A II-1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Bistrita- Năsăud

4.

Băjan Gheorghe

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Brasov

5.

Dobre Dinu

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Bucuresti

6.

Vîjîiac Costică

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Buzău

7.

Albu Ionel

Consilier A I/2

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Caras- Severin

8.

Pandele Dan

Gheorghe Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Covasna

9.

Pitea Matei

Consilier A I/2

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Gorj

10.

Orban Albert

 Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Harghita

11.

Lupsa Nicolae

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Hunedoara

12.

Angelescu Edgar

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Prahova

13.

Iuhasz Violeta

Inginer expert I.A

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Satu Mare

14.

Gyori Gavril

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Sălaj

15.

Prelipceanu Dorel

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Suceava

16.

Căruntu Dorin

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Timis

17.

Zărnescu Ion

Consilier A I/1

Inspectoratul teritorial de regim silvic si cinegetic Vâlcea

 

ACTE ALE CONSILIULUI NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

 

CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

 

DECIZIE

privind obligatia radiodifuzorilor de a aduce la cunostintă publicului somatiile si sanctiunile aplicate de Consiliul National al Audiovizualului

 

            Având în vedere dubla calitate a Consiliului National al Audiovizualului, de garant al interesului public si de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, având în vedere obligatia radiodifuzorilor de a informa în mod obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor si a evenimentelor, precum si obligatia Consiliului National al Audiovizualului de a asigura transparenta activitătii proprii,

            în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) lit. h) si ale art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002,

            membrii Consiliului National al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:

            Art. 1. - (1) Radiodifuzorul căruia Consiliul National al Audiovizualului i-a aplicat o sanctiune sau i-a adresat o somatie de intrare în legalitate are obligatia de a comunica publicului motivele si obiectul sanctiunii sau ale somatiei, în formularea transmisă de Consiliul National al Audiovizualului.

            (2) În cazul serviciilor de programe de televiziune, textul somatiei sau al sanctiunii va fi difuzat în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor si vizual, de cel putin 3 ori, în intervalul orar 18,00-22,00, din care o dată în principala emisiune de stiri.

            (3) În cazul serviciilor de programe de radiodifuziune sonoră, textul somatiei sau al sanctiunii va fi difuzat în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel putin 3 ori, în intervalul orar 6,00-14,00, din care o dată în principala emisiune de stiri.

            Art. 2. - Pentru serviciile de programe de televiziune sau de radiodifuziune sonoră care, în intervalele orare precizate în art. 1, retransmit un alt serviciu de programe, modalitatea de difuzare va fi stabilită prin decizia de sanctionare sau în somatie.

            Art. 3. - Nerespectarea prezentei decizii se sanctionează potrivit dispozitiilor art. 91 din Legea audiovi-zualului nr. 504/2002.

            Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului National al Audiovizualului nr. 135/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 11 mai 2000.

 

Presedintele Consiliului National al Audiovizualului,

Ralu Filip

 

Bucuresti, 4 martie 2003.

Nr. 52.