MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 171 (XV) - Nr. 191 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 26 martie 2003

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice si, în subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001

Decizia nr. 53 din 6 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 130/1999 privind unele mãsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncã

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

254. - Hotãrâre privind aprobarea activitãtilor si amplasamentelor punctelor de lansare ale Unitãtii-pilot de combatere a cãderilor de grindinã Prahova, pentru etapa a IV-a - 2003 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindinã si de stimulare a precipitatiilor

255. - Hotãrâre pentru aprobarea Statutului antrenorului

ACTE ALE CONSILIULUI CONCURENTEI

91. - Decizie privind concentrarea economicã realizatã de LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A prin dobândirea controlului unic direct asupra Societãtii Comerciale LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 7

din 14 ianuarie 2003

referitoare exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice si, în subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 si, în subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Continent Marine Enterprise” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 497/2002 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia de contencios administrativ.

La apelul nominal rãspunde avocatul Doru Bãjan pentru autorul exceptiei, lipsind cealaltã parte, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Reprezentantul autorului exceptiei solicitã constatarea neconstitutionalitãtii dispozitiilor Legii nr. 506/2001 si, în subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001. Se aratã cã asupra exceptiei de neconstitutionalitate a acestor prevederi legale Curtea Constitutionalã s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 266/2002, aceasta fiind respinsã ca neîntemeiatã. Aceastã practicã a Curtii ar trebui însã, în opinia autorului exceptiei, schimbatã, deoarece în decizie sunt recunoscute efectele Deciziei nr. 1/1995, inaplicabile în materia contenciosului administrativ. Totodatã, se considerã cã, în conditiile în care Legea nr. 29/1990 este lege organicã, Legea nr. 506/2001, fiind adoptatã ca lege ordinarã, este neconstitutionalã în raport cu prevederile art. 74 alin. (1) din Constitutie. De asemenea, se aratã în subsidiar cã art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 sunt neconstitutionale, deoarece prevãd ca judecata reglementatã de aceste texte sã se facã cu participarea procurorului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arãtând cã Legea nr. 506/2001 este un act normativ care excede domeniului contenciosului administrativ. Totodatã, se aratã cã prin participarea procurorului la judecarea actiunilor în contenciosul administrativ promovate în baza Legii nr. 506/2001 nu se ajunge la “o inegalitate a armelor”.

Procurorul apãrã legalitatea, interesul public, iar nu interesele unei anumite pãrti. Se invocã si jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat cã dispozitiile Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 si ale art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 sunt constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2001, pronuntatã în Dosarul nr. 497/2002, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 506/2001 si, în subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin. (11) si a celor ale art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost modificatã si completatã prin Legea nr. 506/2001, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Continent Marine Enterprise” - S.A. din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine cã Legea nr. 506/2001 “a fost adoptatã cu violarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutie, raportat la art. 72 lit. j) din Constitutie”, întrucât, prin introducerea participãrii procurorului la solutionarea litigiilor de contencios administrativ, având ca obiect plângerile formulate în materie de impozite si taxe, a fost modificatã o lege organicã, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, desi Legea nr. 506/2001 a fost adoptatã cu procedura prevãzutã de art. 74 alin. (2) din Constitutie pentru legile ordinare. În subsidiar, autorul exceptiei sustine neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, referitoare la participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea unor cauze, astfel cum a fost modificatã si completatã prin Legea nr. 506/2001. În legãturã cu acest aspect, se considerã cã prin regimul derogatoriu instituit în cazul litigiilor de contencios fiscal prevãzute de cele douã texte criticate, fatã de celelalte cauze de contencios administrativ, se încalcã dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie si cele ale art. 14 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, desi nu existã o justificare obiectivã si rezonabilã pentru aceastã diferentiere. Se apreciazã totodatã cã “procurorul nu se aflã în situatia obiectivã care sã-i permitã exercitarea functiei sale sub conditia absolutã de impartialitate, pe care o impune art. 131 din Constitutie, întrucât el este un organ al puterii executive, respectiv al Ministerului Justitiei, asa cum, de altfel, a fost confirmat si de Curtea Constitutionalã, în Deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996, nr. 96 din 24 septembrie 1996 si nr. 339 din 18 iulie 1997”. În aceste conditii, considerã autorul exceptiei, este justificatã “temerea rezonabilã cã reprezentantul Ministerului Public se va alãtura pozitiei organului executiv care este parte în proces”. În legãturã cu sintagma “temere rezonabilã”, autorul exceptiei face referire la sensul conferit de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, “de temere care poate fi justificatã în mod obiectiv cu privire la lipsa impartialitãtii” (Hotãrârea din 25 iunie 1992, Cauza Thorgeirson contra Islandei, si Hotãrârea din 24 mai 1989, Cauza Hanschild contra Danemarcei).

De asemenea, autorul exceptiei sustine cã “prin normele de la art. 10 si 12 ale Ordonantei de urgentã nr. 13/2001 se ajunge practic la riscul unei suprareprezentãri «de facto» a statului (a executivului) în proces, mai întâi de cãtre organul emitent al actului atacat, iar apoi de cãtre procuror, la fel membru al executivului”, ceea ce este de naturã sã aducã atingere flagrantã “principiului echilibrului (egalitãtii) armelor prevãzut de art. 6 alin. 1 al Conventiei privind apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale”. În acelasi timp, în conceptia autorului exceptiei, “suprareprezentarea statului în procesele în care acesta are un interes (este parte) este de naturã sã sugereze judecãtorilor sã încline balanta în favoarea acestuia sau este, în orice caz, de naturã sã trezeascã justitiabililor temerea rezonabilã cã un asemenea fapt s-a produs”.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ considerã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã, întrucât Legea nr. 506/2001 “nu influenteazã caracterul de lege organicã al Legii privind contenciosul administrativ, fiind respectate prevederile art. 74 alin. (1) si art. 72 lit. j) din Constitutie”. Referitor la dispozitiile Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001, acestea privesc “solutionarea contestatiilor formulate împotriva mãsurilor dispuse prin acte de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice, dispuse în cadrul competentelor legale ale acestora, contestatiile fiind cãi administrative de atac al actelor de control sau impunere”.

În legãturã cu dispozitiile art. 10 si 12 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 506/2001, prin care s-a stabilit participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea de cãtre instanta de judecatã a cãii de atac împotriva deciziilor de suspendare a solutionãrii cauzei de cãtre organul financiar, atunci când existã indiciile sãvârsirii unei infractiuni, la judecarea cãilor de atac împotriva deciziilor directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, precum si împotriva deciziilor Ministerului Finantelor Publice, instanta apreciazã cã acestea nu încalcã principiul independentei judecãtorilor, prevãzut la art. 123 alin. (2) din Constitutie. Totodatã, instanta aratã cã, potrivit art. 130 alin. (1) din Constitutie, în activitatea judiciarã Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãtii si apãrã ordinea de drept, precum si drepturile si libertãtile cetãtenilor. Or, participarea procurorului în cauzele respective reprezintã “o garantie si un suport legal real în apãrarea interesului public”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã, în esentã, cã “prevederile art. 3 din Legea nr. 29/1990 exclud din competenta instantelor de contencios administrativ solutionarea cererilor referitoare la impozite si taxe, acestea neintrând în domeniul de reglementare al Legii contenciosului administrativ. Astfel, Legea nr. 506/2001 apare ca lege specialã în raport cu Legea contenciosului administrativ, stabilind o procedurã specialã de rezolvare a contestatiilor în materia impozitelor si taxelor, în raport cu cea stabilitã de Legea nr. 29/1990”. În consecintã, opineazã Guvernul, aprobarea Legii nr. 506/2001 conform procedurii legislative prevãzute de art. 74 alin. (2) din Constitutie nu încalcã aceste prevederi constitutionale.

În legãturã cu invocarea neconstitutionalitãtii dispozitiilor art. 10 alin. (11) si ale art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 privind participarea reprezentantului Ministerului Public la solutionarea cauzelor prevãzute în cele douã texte ale ordonantei, Guvernul considerã, de asemenea, cã exceptia este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã, potrivit dispozitiilor art. 130 alin. (1) din Constitutie, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãtii si apãrã ordinea de drept, precum si drepturile si libertãtile cetãtenilor. Ca atare, “este firesc ca acest rol sã se concretizeze sub forma participãrii procurorului la judecarea proceselor”.

Guvernul face referire, în acest sens, si la Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 4 ianuarie 1995 privind solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 din Codul de procedurã civilã, prin care s-a stabilit cã “rolul instantei de a solutiona procesul în care a fost sesizatã, precum si independenta judecãtorilor si supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil si prin punerea de concluzii”, întrucât prevederile art. 130 alin. (1) din Constitutie nu au în vedere “transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre pãrti”.

În ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei cã raporturile dintre Ministerul Public si executiv, prevãzute la art. 131 din Constitutie, ar afecta impartialitatea procurorului, Guvernul apreciazã cã “ratiunea participãrii procurorului la solutionarea contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice este tocmai reprezentarea intereselor generale ale societãtii”.

Referindu-se la invocarea încãlcãrii prevederilor art. 6 alin. (1) si a celor ale art. 14 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, Guvernul o considerã neîntemeiatã, având în vedere cã “procedura specialã instituitã prin dispozitiile legale criticate este justificatã de interesul public”.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrtii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.

În subsidiar, autorul exceptiei a invocat si neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 10 alin. (11) si ale art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului 13/2001, astfel cum au fost modificate si completate prin pct. 3 si, respectiv, 5 ale articolului unic al Legii nr. 506/2001, texte care au urmãtorul cuprins:

- Art. 10 alin (11): “Decizia de suspendare poate fi atacatã la instanta de contencios administrativ competentã.

Judecata se face în regim de urgentã, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Solutia instantei este definitivã si irevocabilã.”;

- Art. 12 alin. (1): “Deciziile directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, precum si deciziile Ministerului Finantelor Publice pot fi atacate la instanta de contencios administrativ competentã. Judecarea se face în regim de urgentã, cu participarea reprezentantului Ministerului Public.”

1. Critica de neconstitutionalitate a Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 vizeazã încãlcarea dispozitiilor art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constitutie privind adoptarea legilor organice, considerându-se, de cãtre autorul exceptiei, cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 a modificat Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. În aceastã situatie, potrivit sustinerilor autorului exceptiei, legea pentru aprobarea ordonantei de urgentã trebuia sã fie adoptatã conform procedurii prevãzute pentru legile organice, iar nu conform procedurii prevãzute de art. 74 alin. (2) din Constitutie pentru legile ordinare, asa cum rezultã din mentiunea cuprinsã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.

Analizând aceastã criticã de neconstitutionalitate, Curtea observã cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 are ca obiect reglementarea procedurii de solutionare a contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice. Nici o prevedere a ordonantei de urgentã nu dispune modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. În ceea ce priveste referirea pe care Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 o face la instanta de contencios administrativ, aceasta este o dispozitie proceduralã, cu caracter special, care nu are altã semnificatie decât aceea de precizare a instantei competente sã solutioneze categoria de litigii pe care cele douã acte normative o reglementeazã si nicidecum de modificare a Legii contenciosului administrativ. Legiuitorul constituant a prevãzut cã domeniul contenciosului administrativ va fi reglementat prin lege organicã, iar, conform art. 125 alin. (3) din Constitutie, “Competenta si procedura de judecatã sunt stabilite de lege”. Rezultã deci cã dispozitiile din Legea nr. 506/2001, potrivit cãrora decizia de suspendare a procedurii prealabile, precum si deciziile directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti si deciziile Ministerului Finantelor Publice pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, nu au caracter organic. De altfel, din întreaga sa reglementare rezultã cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost modificatã si completatã prin Legea nr. 506/2001, are ca obiect o procedurã paralelã, dar diferitã de procedura contenciosului administrativ. Aceastã diferentã este evidentã, având în vedere si natura specialã a actelor la care se referã, termenele diferite de contestare a actelor, scutirea de taxa de timbru s.a.

În consecintã, Curtea nu poate retine sustinerea autorului exceptiei potrivit cãreia cele douã acte normative criticate pentru neconstitutionalitate ar fi adus modificãri Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru a fi necesarã respectarea procedurii de adoptare a legilor organice prevãzute la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constitutie.

Curtea retine, de asemenea, cã, potrivit art. 3 din Legea contenciosului administrativ, “Cererile privitoare la stabilirea si scãderea impozitelor si a taxelor, precum si a amenzilor prevãzute în legile de impozite si taxe, se rezolvã de cãtre organele prevãzute de legea specialã si în conditiile stabilite de acestea”. Or, din însãsi aceastã formulare a legii contenciosului administrativ rezultã cã materia contenciosului financiar-fiscal este o materie separatã, reglementatã prin lege specialã.

Întrucât, pe de o parte, potrivit art. 72 alin. (3) lit. j) din Constitutie, numai contenciosul administrativ formeazã obiect de reglementare prin lege organicã, iar nu si rezolvarea litigiilor în materie financiarã si fiscalã, care, în lipsa unei alte prevederi constitutionale contrare, rãmâne obiect al legii ordinare, iar, pe de altã parte, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, competenta (inclusiv stabilirea cãilor de atac) si procedura de judecatã se stabilesc prin lege ordinarã, Curtea constatã cã sub acest aspect Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 este constitutionalã.

2. Cea de-a doua criticã de neconstitutionalitate, formulatã în subsidiar de autorul exceptiei, vizeazã dispozitiile art. 10 alin. (11) si ale art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 506/2001, în ceea ce priveste participarea reprezentantului Ministerului Public la solutionarea cauzelor prevãzute în cele douã texte legale. Autorul exceptiei considerã cã aceste prevederi legale contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 123 din Constitutie, precum si celor ale art. 6 si 14 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, ratificatã de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispozitii au urmãtorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) din Constitutie: “Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.”;

- Art. 123: “(1) Justitia se înfãptuieste în numele legii.

(2) Judecãtorii sunt independenti si se supun numai legii.”;

- Art. 16 alin. 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale: “Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronuntatã în mod public, dar accesul în sala de sedintã poate fi interzis presei si publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrti a acestuia în interesul moralitãtii, al ordinii publice ori al securitãtii nationale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a pãrtilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instantã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justitiei.”;

- Art. 14 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale: “Exercitarea drepturilor si libertãtilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sã fie asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationalã sau socialã, apartenentã la o minoritate nationalã, avere, nastere sau orice altã situatie.”

Toate aceste dispozitii sunt invocate de autorul exceptiei în legãturã cu sustinerea cã participarea procurorului la judecarea cauzelor respective ar fi de naturã sã ducã la o suprareprezentare a statului, la o inegalitate a armelor între pãrtile procesului, întrucât procurorii îsi desfãsoarã activitatea sub autoritatea ministrului justitiei. Autorul exceptiei invocã, în acest context, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si dispozitiile constitutionale ale art. 130 si cele ale art. 131 din Constitutie, texte care au urmãtorul continut:

- Art. 130: “(1) În activitatea juridiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãtii si apãrã ordinea de drept, precum si drepturile si libertãtile cetãtenilor.

(2) Ministerul Public îsi exercitã atributiile prin procurori constituiti în parchete, în conditiile legii.”;

- Art. 131: “(1) Procurorii îsi desfãsoarã activitatea potrivit principiului legalitãtii, al impartialitãtii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.

(2) Functia de procuror este incompatibilã cu orice altã functie publicã sau privatã, cu exceptia functiilor didactice din învãtãmântul superior.”

Analizând, sub acest aspect, exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine cã cele douã texte criticate nu contin dispozitii de naturã sã instituie un tratament juridic inegal, discriminatoriu, pentru anumite categorii de persoane. Dimpotrivã, din examinarea textelor criticate rezultã cã, în toate cazurile, judecata se face în aceleasi conditii, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, ceea ce dã expresie concretã rolului sãu în activitatea judiciarã, consacrat de art. 130 din Constitutie. Pe de altã parte, dispozitiile criticate sunt corelate cu cele ale art. 45 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, conform cãrora, “În cazurile anume prevãzute de lege, participarea si punerea concluziilor de cãtre procuror sunt obligatorii”.

Aceastã dispozitie din Codul de procedurã civilã este conformã jurisprudentei Curtii Constitutionale, care a stabilit cã “Procurorul nu este adversarul instantei si nici al vreuneia din pãrti, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii” (în acest sens este si Decizia nr. 1/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995).

În ceea ce priveste invocarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constitutionalã retine cã aceasta este nerelevantã, în conditiile în care nici una din hotãrârile pronuntate cu privire la solutionarea exceptiei de fatã, mentionate de autorul exceptiei, nu se referã la participarea procurorului în anumite procese, ci la impartialitatea judecãtorilor. De altfel, Curtea observã cã textul art. 6 alin. 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale se referã la dreptul la un proces echitabil, judecat de o instantã independentã si impartialã, într-un termen rezonabil. Or, participarea procurorului la judecarea unor procese nu poate influenta, sub nici o formã, asupra impartialitãtii instantei de judecatã. Pentru aceleasi motive, este nerelevantã si invocarea, în sustinerea exceptiei, a dispozitiilor art. 123 din Constitutie. De asemenea, Curtea nu poate retine ca temeinicã nici argumentarea, în sprijinul sustinerii exceptiei de neconstitutionalitate, a deosebirilor dintre Legea nr. 29/1990 si Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobatã, cu privire la participarea procurorului la judecarea cauzelor. Fiind douã legi diferite, cu deosebiri de continut în ceea ce priveste procedura, nu se poate considera cã participarea procurorului în cadrul uneia dintre proceduri ar fi de naturã sã creeze o anumitã discriminare sau sã afecteze impartialitatea instantei. În ceea ce priveste raporturile constitutionale dintre procuror si ministrul justitiei, acestea, în orice caz, nu pot fi considerate de naturã sã afecteze impartialitatea instantei, întrucât procurorul nu intrã în compunerea completului de judecatã.

Singurii care “spun dreptul”, care decid în cauzã, transeazã litigiul, sunt judecãtorii care compun acest complet, procurorul având un cu totul alt rol în desfãsurarea procesului, si anume acela prevãzut de art. 130 alin. (1) din Constitutie.

Curtea Constitutionalã s-a mai pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor legale criticate, prin Decizia nr. 266 din 16 octombrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, aceasta fiind respinsã ca neîntemeiatã. Referitor la critica potrivit cãreia Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 ar încãlca dispozitiile art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constitutie privind adoptarea legilor organice, Curtea a retinut cã “Nici o dispozitie constitutionalã nu împiedicã, însã, legiuitorul sã adopte, pe calea unei legi ordinare, dispozitii de procedurã sau referitoare la competenta instantelor de contencios administrativ, în mãsura în care asemenea dispozitii nu contravin celor cuprinse în legea contenciosului administrativ si nu ar avea, astfel, caracterul unei modificãri implicite a acesteia”. Prin aceeasi decizie Curtea Constitutionalã s-a pronuntat si asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (11) fraza a doua si art. 12 alin. (1) fraza a treia din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001. S-a statuat, în acest sens, cã “prezenta procurorului în litigiile la care se referã dispozitiile criticate prin exceptia de neconstitutionalitate nu contravin dispozitiilor art. 130 din Constitutie si nici celor ale art. 6 si art. 14 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, cãci solutionarea acestor litigii se face de cãtre instantele judecãtoresti în cadrul unui proces public, contradictoriu si echitabil, în care procurorul nu are mai multe drepturi decât au pãrtile în proces si nici nu participã la deliberãri pentru a influenta în vreun fel hotãrârea judecãtorilor”. Întrucât în cauzã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudentei Curtii, solutia si considerentele Deciziei nr. 266/2002 îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauzã.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice si, în subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin. (11) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Continent Marine Enterprise” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 497/2002 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 14 ianuarie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 53

din 6 februarie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 130/1999 privind unele mãsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncã

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 130/1999, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Eskimo” - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 4.871/2002 al Judecãtoriei Satu Mare.

La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca nefondatã, arãtând cã dispozitiile art. 14 din Legea nr. 130/1999 nu interzic actualizarea cuantumului amenzii, în corelare cu cresterea indicelui inflatiei prin hotãrâre a Guvernului.

Faptul cã în prezent nu mai este posibilã modificarea prin hotãrâre a Guvernului a limitelor amenzilor stabilite prin lege nu are consecinte pentru trecut.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 2002, pronuntatã în Dosarul nr. 4.871/2002 Judecãtoria Satu Mare a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 130/1999, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Eskimo” - S.R.L. din Satu Mare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine cã textul art. 14 din Legea nr. 130/1999 este neconstitutional, deoarece este sinvocat ca temei legal pentru aplicarea amenzii de 30.000.000 lei, întrucât H.G. nr. 238/2002, ca act normativ de sine stãtãtor, nu poate constitui temei legal pentru aplicarea unei amenzi prevãzute de o lege”. Astfel, considerã autorul exceptiei, este încãlcat art. 107 alin. (2) din Constitutie.

Judecãtoria Satu Mare considerã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã.

În argumentarea punctului de vedere exprimat se aratã cã, în realitate, “exceptia de neconstitutionalitate vizeazã textul alin. (4) al art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, text conform cãruia ÇLimitele amenzilor prevãzute în actele normative care contin reglementãri cu privire la stabilirea si sanctionarea unor fapte ce constituie contraventii, precum si limitele minime si maxime ale amenzilor prevãzute la alin. (2) si (3) pot fi reduse sau majorate prin hotãrâri ale GuvernuluiÈ, alineat care însã nu se mai regãseste în cuprinsul art. 8, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea acestei ordonante”. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, “chiar dacã, la data ridicãrii exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitiile alin. (4) al art. 8 nu mai sunt în vigoare”, majorarea limitelor amenzilor contraventionale nu înseamnã modificarea, ci actualizarea cuantumului acestei amenzi, în corelare cu cresterea indicelui inflatiei. În consecintã, realizarea acestei mãsuri, prin hotãrâre a Guvernului, adoptatã în baza si în executarea legii, “nu încalcã [...] nici o dispozitie constitutionalã, de vreme ce asigurã mentinerea semnificatiei prevederilor legale initiale, adoptate de legiuitor”. De altfel, mai aratã Guvernul, autorul exceptiei “nici nu indicã care sunt dispozitiile constitutionale pe care le considerã a fi încãlcate prin textul legal criticat”.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 14 din Legea nr. 130 din 20 iulie 1999 privind unele mãsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 iulie 1999, în forma actualã, care, “în urma modificãrii intervenite prin H.G. nr. 238/2002, prevede cuantumul amenzii între 30.000.000-60.000.000 lei, fatã de forma initialã a legii care prevede un cuantum între 3.000.000-6.000.000 lei”.

Potrivit dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 130/1999, “Nerespectarea de cãtre angajator a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 8, art. 9 si ale art. 10 alin. (2) din prezenta lege constituie contraventie si se sanctioneazã cu amendã de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei”.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:

Conform art. III din Hotãrârea Guvernului nr. 238 din 13 martie 2002 pentru majorarea limitelor amenzilor contraventionale prevãzute de Legea protectiei muncii nr. 90/1996, republicatã, de Legea nr. 108/1999 pentru înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, precum si de Legea nr. 130/1999 privind unele mãsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncã, “Limitele amenzilor contraventionale prevãzute la art. 14 [...] din Legea nr. 130/1999 privind unele mãsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncã [...], cu modificãrile si completãrile ulterioare, se majoreazã dupã cum urmeazã: a) de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei, pentru cele stabilite la art. 14 [...]”. Asa cum rezultã din preambulul Hotãrârii Guvernului, aceasta a fost emisã în temeiul art. 8 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, text potrivit cãruia “Limitele amenzilor prevãzute în actele normative care contin reglementãri cu privire la stabilirea si sanctionarea unor fapte ce constituie contraventii, precum si limitele minime si maxime ale amenzilor prevãzute la alin. (2) si (3) [care se referã la contraventiile stabilite prin hotãrâri ale Guvernului si la cele stabilite prin hotãrâri ale consiliilor locale, judetene si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti] pot fi reduse sau majorate periodic prin hotãrâri ale Guvernului”.

Totodatã Curtea constatã cã prin punctul 6 al articolului unic din Legea nr. 180 din 11 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, articolului 8 din ordonantã i s-a dat un alt continut privind limitele maxime ale amenzilor (în general mai ridicat), dispãrând astfel dispozitiile cuprinse în fostul alineat (4) al articolului, care permitea ca prin hotãrâre a Guvernului sã fie reduse sau majorate periodic limitele amenzilor prevãzute în actele normative care contin reglementãri cu privire la stabilirea si sanctionarea unor fapte ce constituie contraventii, precum si limitele minime si maxime ale amenzilor prevãzute la alin. (2) si (3) ale art. 8 din ordonantã. Astfel, dupã intrarea în vigoare a Legii privind aprobarea, cu modificãri si completãri, a Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, nu mai este posibilã modificarea prin hotãrâre a Guvernului a limitelor amenzilor stabilite prin lege.

În consecintã, la data ridicãrii exceptiei de neconstitutionalitate, 25 iunie 2002, dispozitiile fostului alin. (4) al Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor nu mai erau în vigoare, ca efect al Legii nr. 180/2002. În cauzã însã exceptia de neconstitutionalitate a avut ca obiect, în mod clar, determinat de autorul acesteia, atât în memoriul depus la instantã, cât si în cuprinsul Încheierii din 25 iunie 2002, dispozitiile art. 14 al Legii nr. 130/1999 în forma actualã, în urma modificãrii intervenite prin Hotãrârea Guvernului nr. 238/2002, care prevede cuantumul amenzii între 30.000.000-60.000.000 lei, fatã de forma initialã a legii, care prevedea un cuantum între 3.000.000-6.000.000 lei.

Analizând exceptia sub acest aspect, Curtea constatã cã dispozitia legalã criticatã pentru neconstitutionalitate nu este incompatibilã cu prevederile Constitutiei, respectiv cu cele ale art. 107 alin. (2) din Constitutie, indicate expres de autorul exceptiei, potrivit cãrora “Hotãrârile se emit pentru organizarea executãrii legilor”.

La data emiterii Hotãrârii Guvernului nr. 238/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2002, art. 8 alin. (4) al Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 era încã în vigoare în forma sa initialã, cu alin. (4) care împuternicea Guvernul sã reducã sau sã majoreze periodic limitele amenzilor prevãzute în actele normative care contin reglementãri cu privire la stabilirea si sanctionarea unor fapte ce constituie contraventii. Ca atare, nu se pune problema ca art. 14 din Legea nr. 130/1999, în partea privind cuantumul amenzilor astfel stabilite, sã fie neconstitutional, nici direct si nici cel putin în mod indirect, prin stabilirea neconstitutionalitãtii art. 8 alin. (4) al Ordonantei Guvernului nr. 2/2001. Dispozitia cuprinsã la art. 107 alin. (2) din Constitutie, ca, de altfel, oricare altã dispozitie constitutionalã, nu se opune actualizãrii periodice, prin hotãrâri ale Guvernului, a cuantumului amenzilor stabilite prin legi, în conditiile în care legiuitorul, în cazul dat, Guvernul, prin ordonantã emisã în baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament conform art. 114 alin. (1) din Constitutie, îsi manifestã vointa în acest sens. Faptul cã, ulterior, Parlamentul, prin legea de aprobare a ordonantei, a eliminat dispozitiile alin. (4) al art. 8 nu are consecinte pentru trecut, cât timp acest text a fost în vigoare si si-a produs efectele. Doar dupã data intrãrii în vigoare a legii de aprobare a Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 nu mai era posibil ca prin hotãrâre a Guvernului sã fie modificat cuantumul unor amenzi stabilite pentru fapte contraventionale prevãzute prin legi, întrucât dispozitiile alin. (4) al art. 8 al Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 au fost eliminate.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 130/1999 privind unele mãsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncã, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “Eskimo” - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 4.871/2002 al Judecãtoriei Satu Mare.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 6 februarie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTÃRÂRE

privind aprobarea activitãtilor si amplasamentelor punctelor de lansare ale Unitãtii-pilot de combatere a cãderilor de grindinã Prahova, pentru etapa a IV-a – 2003 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindinã si de stimulare a precipitatiilor

În temeiul art. 107 din Constitutie,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

Art. 1. - Se aprobã activitãtile si amplasamentele punctelor de lansare ale Unitãtii-pilot de combatere a cãderilor de grindinã Prahova, ce se finanteazã în anul 2003 de la bugetul de stat, pentru etapa a IV-a - 2003 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindinã si de stimulare a precipitatiilor, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

Art. 2. - Sumele pentru finantarea activitãtilor etapei a IV-a - 2003 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindinã si de stimulare a precipitatiilor, prevãzute în anexã, se asigurã din fondurile alocate cu aceastã destinatie în bugetul pentru anul 2003 al Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor

Art. 3. - Regulamentul de organizare si functionare a Unitãtii-pilot de combatere a cãderilor de grindinã Prahova se aprobã prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor si al ministrului apelor si protectiei mediului.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

Ministrul agriculturii, alimentatiei si pãdurilor,

Ilie Sârbu

Ministrul apelor si protectiei mediului,

Petru Lificiu

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

p. Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Bucuresti, 4 martie 2003.

Nr. 254.

ANEXÃ

ACTIVITÃTI SI AMPLASAMENTE

pentru Programul de realizare a Sistemului national antigrindinã si de stimulare a precipitatiilor

Nr. crt.	Denumirea activitãtii	Fonduri pentru finantarea activitãtilor (milioane lei)	Termen final de realizare	Unitatea executantã	Unitatea beneficiarã	Observatii
1.	Executie de rachete antigrindinã pentru testarea operationalã a Unitãtii-pilot de combatere a cãderilor de grindinã Prahova	10.000	- 30 aprilie 2003 pentru primul lot de rachete; - 30 septembrie 2003 pentru ultimul lot de rachete	Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova
2.	Tehnologie de combatere a grindinei (Trageri experimentale de combatere în perioada aprilie-septembrie)	1.600	- 30 octombrie 2003	Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A. I.N.M.H.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova	Trageri test de combatere
3.	Executia rachetei de sondaj izotermic	2.000	- 30 iulie 2003	Societatea Comercialã “ElectromecanicaPloiesti” - S.A.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova
4.	Finalizarea si dotarea punctului de comandã si incintã pentru unitatea-pilot	11.200	- 30 aprilie 2003	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova	Continuarea activitãtii din 2002
5.	Testarea operationalã a unitãtii-pilot în vederea omologãrii	3.900	- 30 octombrie 2003	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A. I.N.M.H.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova
6.	Asigurarea si amenajarea mijloacelor de transport speciale pentru unitatea-pilot (transport rachete si instalatii de lansare, reparatii si interventii)	1.600	- 15 aprilie 2003	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova
7.	Extinderea unitãtii-pilot în judetul Prahova cu punctele de lansare: Tãtaru, Mehedinta (finalizare), Câmpina, Tohani	6.400	- 20 decembrie 2003	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova
8.	Extinderea unitãtii-pilot în judetul Buzãu cu douã puncte de lansare: Pietroasele si Viperesti	4.500	- 30 noiembrie 2003	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A. I.N.M.H.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova
9.	Studii si cercetãri privind tehnologia de stimulare a precipitatiilor	1.300	- 30 noiembrie 2003	Societatea Comercialã “Electromecanica Ploiesti” - S.A. I.N.M.H.	Directia generalã pentru agriculturã si industrie alimentarã Prahova

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTÃRÂRE

pentru aprobarea Statutului antrenorului

În temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 60 alin. (2) din Legea educatiei fizice si sportului, nr. 69/2000,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

Articol unic. - Se aprobã Statutul antrenorului, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

p. Ministrul tineretului si sportului,

Nicolae Ion Anton Mãrãsescu,

secretar de stat

Ministrul muncii si solidaritãtii sociale,

Marian Sârbu

Ministrul educatiei si cercetãrii,

Ecaterina Andronescu

Bucuresti, 4 martie 2003.

Nr. 255.

ANEXÃ

STATUTUL ANTRENORULUI

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1. - Pregãtirea sportivã, în forme organizate, potrivit legii, se asigurã de persoane atestate în domeniu prin diplomã de licentã, diplomã de absolvire sau certificat de absolvire, recunoscute în conditiile legii.

Art. 2. - Antrenorul este persoana atestatã într-o anumitã ramurã de sport pe baza diplomei de licentã, a diplomei de absolvire sau a certificatului de absolvire, dupã caz.

CAPITOLUL II

Formarea antrenorului

Art. 3. - Formarea antrenorului se realizeazã în cadrul:

a) institutiilor de învãtãmânt superior de lungã duratã, cu specializarea “educatie fizicã si sport”, acreditate sau autorizate în conditiile legii;

b) institutiilor de învãtãmânt superior de scurtã duratã, cu specializarea “mãiestrie sportivã”, acreditate sau autorizate în conditiile legii;

c) scolilor postliceale de antrenori, acreditate sau autorizate în conditiile legii.

Art. 4. - (1) Ocupatia de antrenor se atestã cu carnetul de antrenor.

(2) Absolventii institutiilor de învãtãmânt superior si ai scolilor postliceale de antrenori, acreditate sau autorizate în conditiile legii, pot obtine carnetul de antrenor pe baza diplomei de licentã, a diplomei de absolvire sau a certificatului de absolvire, dupã caz, care atestã specializarea în ramura de sport respectivã.

(3) Absolventii unei institutii de învãtãmânt superior de lungã duratã, acreditatã sau autorizatã în conditiile legii, cu specializarea “educatie fizicã si sport”, pot obtine carnetul de antrenor si la o a doua ramurã de sport dacã au promovat examenul pentru a doua specializare.

Art. 5. - Carnetul de antrenor se elibereazã la cerere, conform prevederilor legale în vigoare.

CAPITOLUL III

Clasificarea ocupatiei de antrenor.

Promovarea antrenorului

Art. 6. - (1) Ocupatia de antrenor se clasificã în

urmãtoarele categorii:

a) antrenor categoria I;

b) antrenor categoria a II-a;

c) antrenor categoria a III-a;

d) antrenor categoria a IV-a;

e) antrenor categoria a V-a.

(2) Promovarea într-o categorie superioarã de clasificare se face la cererea persoanei interesate, adresatã federatiei sportive nationale, cu respectarea criteriilor prevãzute pentru fiecare categorie. La solicitarea federatiilor sportive nationale, Centrul National de Formare si Perfectionare a Antrenorilor, denumit în continuare CNFPA, unitate în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului, organizeazã examene de promovare în categorii superioare de clasificare, în colaborare cu federatiile sportive nationale respective si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii.

(3) Categoria I se acordã antrenorului de categoria a II-a, care, dupã un stagiu de minimum 4 ani efectuat în aceastã categorie, a fost declarat reusit la examenul de promovare. Se poate înscrie la examenul de promovare antrenorul care:

- a promovat cursul de perfectionare pentru antrenorii de categoria a II-a, organizat de CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii;

- a obtinut minimum nota 8 la inspectia de specialitate.

(4) Categoria a II-a se acordã antrenorului de categoria a III-a, care, dupã un stagiu de minimum 3 ani efectuat în aceastã categorie, a fost declarat reusit la examenul de promovare. Se poate înscrie la examenul de promovare antrenorul care:

- a promovat cursul de perfectionare pentru antrenorii de categoria a III-a, organizat de CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii;

- a obtinut minimum nota 7 la inspectia de specialitate.

(5) Categoria a III-a se poate acorda:

a) absolventului unei institutii de învãtãmânt superior de lungã duratã cu specializarea “educatie fizicã si sport”, acreditatã sau autorizatã în conditiile legii, care a promovat examenul de licentã sau de diplomã si s-a specializat într-o ramurã de sport;

b) antrenorului de categoria a IV-a, care, dupã un stagiu de minimum 2 ani efectuat în aceastã categorie, a fost declarat reusit la examenul de promovare. Se poate înscrie la examenul de promovare antrenorul care:

- a promovat cursul de perfectionare pentru antrenorii de categoria a IV-a, organizat de CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii. CNFPA poate delega competenta organizãrii acestor cursuri directiilor pentru tineret si sport judetene si a municipiului Bucuresti, iar federatiile sportive nationale, prin statutul propriu, pot delega competenta organizãrii acestor cursuri asociatiilor judetene pe ramurã de sport

- a obtinut minimum nota 6 la inspectia de specialitate

(6) Categoria a IV-a se poate acorda:

a) absolventului institutiilor de învãtãmânt superior de scurtã duratã, acreditate sau autorizate în conditiile legii, cu diplomã de absolvire si care s-a specializat într-o ramurã de sport;

b) absolventului unei institutii de învãtãmânt superior de lungã duratã, acreditatã sau autorizatã în conditiile legii, cu specializarea “educatie fizicã si sport”, care a promovat examenul pentru a doua specializare, organizat de CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si institutiile de învãtãmânt superior acreditate sau autorizate în conditiile legii. Se poate înscrie la examenul pentru obtinerea celei de a doua specializãri absolventul care:

- are categoria I de clasificare sportivã la sporturile individuale si categoria a II-a de clasificare sportivã la jocurile sportive - în specializarea respectivã;

- în timpul studiilor universitare a obtinut minimum nota 7 la disciplina respectivã;

c) antrenorului de categoria a V-a, care, dupã un stagiu de minimum un an efectuat în aceastã categorie, a fost declarat reusit la examenul de promovare. Se poate înscrie la examenul de promovare antrenorul care:

- a promovat cursul de perfectionare pentru antrenorii de categoria a V-a, organizat de CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii. CNFPA poate delega competenta organizãrii acestor cursuri directiilor pentru tineret si sport judetene si a municipiului Bucuresti, iar federatiile sportive nationale, prin statutul propriu, pot delega competenta organizãrii acestor cursuri asociatiilor judetene pe ramurã de sport.

(7) Categoria a V-a se acordã:

a) absolventului unei scoli postliceale de antrenori cu durata minimã de 2 ani, acreditatã sau autorizatã în conditiile legii, cu diplomã sau certificat de absolvire si care s-a specializat într-o ramurã de sport;

b) absolventului unei institutii de învãtãmânt superior de lungã duratã, acreditatã sau autorizatã în conditiile legii, cu specializarea “educatie fizicã si sport”, care:

- a promovat examenul pentru a doua specializare organizat de CNFPA, în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii;

- nu are categorie de clasificare sportivã în specializarea respectivã;

- în timpul studiilor universitare nu a studiat aceastã disciplinã.

Art. 7. - (1) Înscrierea antrenorilor la examenul de promovare în categorii de clasificare se face în baza unui dosar care trebuie sã cuprindã:

a) cererea de înscriere la examenul de promovare, avizatã de conducerea structurii sportive la care este angajat;

b) aprobarea federatiei sportive nationale;

c) confirmarea promovãrii formei de perfectionare specifice acelei categorii de antrenori din care face parte;

d) o lucrare metodico-stiintificã realizatã de candidat si avizatã de federatia sportivã nationalã. Federatia sportivã nationalã stabileste tematica si criteriile de elaborare a lucrãrilor metodico-stiintifice, diferentiat, în functie de categoria de clasificare cãreia i se adreseazã;

e) recomandarea structurii sportive unde îsi desfãsoarã activitatea, avizatã de directia pentru tineret si sport judeteanã sau a municipiului Bucuresti;

f) copie xerox de pe carnetul de antrenor, cu viza anualã la zi;

g) pentru examenul de promovare la categoriile I, a II-a si a III-a, se anexeazã raportul de inspectie.

(2) Raportul de inspectie prevãzut la alin. (1) lit. g) va fi efectuat de cãtre o comisie formatã din 2 specialisti în ramura de sport respectivã, numiti de Colegiul antrenorilor al federatiei sportive nationale care, prin statutul propriu, poate delega aceastã competentã asociatiilor judetene pe ramurã de sport, si conducãtorul structurii sportive unde este angajat antrenorul. Comisia va asista antrenorul la minimum douã lectii de antrenament. Continutul inspectiei de specialitate se stabileste de fiecare federatie sportivã nationalã, în functie de categoria de antrenori cãreia i se adreseazã, si vizeazã cel putin urmãtoarele aspecte ale activitãtii antrenorului:

- numãrul de sportivi legitimati la nivelul sectiei;

- numãrul de sportivi promovati la nivelurile superioare;

- numãrul de sportivi componenti ai loturilor nationale si olimpice;

- rezultatele la competitiile din calendarul intern si international - analizarea obiectivelor planificate si a celor realizate la aceste competitii;

- aprecieri asupra continutul metodic al lectiilor de antrenament - eficienta metodelor si mijloacelor folosite, gradul de individualizare, concordanta dintre continutul lectiilor si documentele de planificare ale antrenamentului sportiv.

Art. 8. - Pentru promovarea într-o categorie superioarã de clasificare, examenele de atestare a competentei constau în verificarea cunostintelor prin probe de specialitate, stabilite de CNFPA în colaborare cu federatia sportivã nationalã si cu institutiile de învãtãmânt superior de specialitate, acreditate sau autorizate în conditiile legii.

Art. 9. - Antrenorul din categoriile a II-a si a III-a, cu rezultate deosebite, de nivel international, în activitatea sportivã, poate beneficia, la propunerea federatiilor sportive nationale de specialitate, de reducere cu un an a stagiului minim prevãzut în prezentul statut pentru prezentarea la examenele de promovare, dacã a pregãtit cel putin 2 ani sportivi - pentru sporturile individuale - si a pregãtit cel putin un an o echipã - pentru jocurile sportive de echipã - care au obtinut urmãtoarele performante sportive:

a) locurile I-IX la Jocurile Olimpice;

b) locurile I-VI la Campionatele Mondiale si Campionatele Europene de seniori;

c) locurile I-III la Campionatele Mondiale si Campionatele Europene de cadeti, juniori, tineret, la finalele de cupe mondiale si cupe europene;

d) calificarea la turneele finale - pentru jocurile sportive de echipã.

Art. 10. - Se considerã vechime în ocupatia de antrenor perioada de activitate în specialitate, efectuatã în:

a) structurile sportive recunoscute în conditiile legii;

b) Ministerul Tineretului si Sportului si unitãtile din subordinea acestuia;

c) alte organizatii sportive nationale;

d) compartimentele de specialitate din cadrul organelor administratiei publice centrale sau locale.

Art. 11. - Pentru rezultatele de exceptie în activitate, indiferent de categoria de clasificare, la propunerea federatiei sportive nationale de specialitate, antrenorul poate primi titlul onorific de “antrenor emerit” în baza criteriilor elaborate si aprobate prin ordin al ministrului tineretului si sportului, în conditiile legii.

CAPITOLUL IV

Formarea continuã a antrenorilor. Perfectionarea pregãtirii profesionale

Art. 12. - Formarea continuã a antrenorilor se face prin cursuri de perfectionare si stagii de pregãtire, organizate de federatiile sportive nationale împreunã cu institutiile de învãtãmânt superior, acreditate sau autorizate în conditiile legii.

Art. 13. - Pentru promovarea într-o categorie superioarã antrenorul trebuie sã parcurgã, în functie de categoria de clasificare, un curs de perfectionare organizat de:

a) CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior, acreditate sau autorizate în conditiile legii, pentru promovarea la categoria I si la categoria a II-a de antrenor;

b) CNFPA în colaborare cu federatiile sportive nationale si cu institutiile de învãtãmânt superior, acreditate sau autorizate în conditiile legii, pentru promovarea la categoria a III-a si la categoria a IV-a de antrenor. CNFPA poate delega competenta organizãrii acestor cursuri directiilor pentru tineret si sport judetene si a municipiului Bucuresti, iar federatiile sportive nationale, prin statutul propriu, pot delega competenta organizãrii acestor cursuri asociatiilor judetene pe ramurã de sport.

Art. 14. - (1) Antrenorii care au obtinut categoria I trebuie sã promoveze, cel putin o datã la 4 ani, o formã de perfectionare profesionalã organizatã de federatiile sportive nationale în colaborare cu Centrul National de Formare si Perfectionare a Antrenorilor si cu institutiile de învãtãmânt superior, acreditate sau autorizate în conditiile legii.

(2) Participarea la formele de perfectionare organizate conditioneazã promovarea profesionalã.

CAPITOLUL V

Drepturile si obligatiile antrenorului

Art. 15. - Pentru activitatea depusã antrenorul beneficiazã de drepturi salariale si de alte drepturi, stabilite potrivit dispozitiilor legale în vigoare.

Art. 16. - Antrenorul are urmãtoarele drepturi:

a) sã fie promovat în categorii superioare de clasificare si în functii administrative, în raport cu pregãtirea profesionalã, cu rezultatele obtinute sau cu cerintele unitãtii sportive, în conditiile legii;

b) sã fie nominalizat de federatia sportivã nationalã de specialitate ca antrenor al lotului national de juniori, tineret sau seniori, potrivit competentei profesionale;

c) sã beneficieze de conditii corespunzãtoare de muncã si protectie socialã în conditiile legii;

d) sã fie nominalizat de federatiile sportive nationale în propriile colective tehnice;

e) sã facã parte din organisme interne si internationale de specialitate, sã participe la consfãtuiri, cursuri si conferinte nationale si internationale de specialitate;

f) sã fie membru în asociatii profesionale sau în alte organizatii, în scopul reprezentãrii intereselor proprii, perfectionãrii pregãtirii profesionale si protejãrii statutului antrenorului;

g) sã primeascã premii, prime, titluri si distinctii, în conditiile legii.

Art. 17. - Antrenorul are urmãtoarele obligatii:

a) sã fie loial si devotat profesiei alese;

b) sã realizeze pregãtirea si participarea sportivilor la competitiile interne si internationale cuprinse în calendar;

c) sã realizeze selectia, initierea, pregãtirea si perfectionarea tinerelor talente pentru sportul de performantã;

d) sã aplice, în procesul de antrenament, linia metodicã si cerintele stabilite de federatia sportivã nationalã de specialitate;

e) sã promoveze spiritul de fair-play, sã combatã fenomenul de dopaj, actiunile de violentã;

f) sã cunoascã si sã respecte normele de securitate, protectie si igiena muncii;

g) sã contribuie, prin lucrãri de specialitate proprii la îmbunãtãtirea teoriei si metodicii antrenamentului în ramura de sport în care activeazã;

h) sã participe periodic, la una din formele de perfectionare organizate, pentru a fi la curent cu cerintele si dezvoltarea ramurii sportive;

i) sã îsi îndeplineascã obiectivele de performantã stabilite anual de conducerea institutiei unde este salariat;

j) alte obligatii prevãzute în contractul individual de muncã.

CAPITOLUL VI

Angajarea antrenorului

Art. 18. - Angajarea antrenorului se face cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.

Art. 19. - Delegarea, detasarea sau încetarea activitãtii unui antrenor angajat în structuri sportive pentru a conduce pregãtirea loturilor olimpice si nationale sau alte activitãti de interes national se efectueazã cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare privitoare la încheierea, modificarea si încetarea contractelor individuale de muncã.

CAPITOLUL VII

Evaluarea si aprecierea activitãtii antrenorului. Recompense si sanctiuni

Art. 20. - Evaluarea si aprecierea activitãtii antrenorului se fac de cãtre angajator, în conformitate cu legislatia în vigoare.

Art. 21. - (1) Antrenorul cu rezultate deosebite în activitatea sportivã poate primi de la structurile sportive angajatoare premii si alte recompense materiale, potrivit prevederilor contractului individual/colectiv de muncã si legislatiei în vigoare.

(2) Structurile sportive la care sunt angajati antrenori pot stabili si alte forme de recompense pentru merite deosebite în activitate, în conditiile legii.

Art. 22. - Încãlcarea de cãtre antrenor a prezentului statut, a regulamentelor federatiei sportive nationale de specialitate, a regulamentelor structurii sportive unde este angajat, a obligatiilor contractuale, a normelor de comportament se sanctioneazã în conditiile legii.

CAPITOLUL VIII

Dispozitii finale

Art. 23. -Prevederile prezentului statut se aplicã tuturor antrenorilor în activitate, indiferent de ramura de sport, categoria de clasificare si de structura sportivã unde îsi desfãsoarã activitatea.

ACTE ALE CONSILIULUI CONCURENTEI

CONSILIUL CONCURENTEI

DECIZIE

privind concentrarea economicã realizatã de LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. prin dobândirea controlului unic direct asupra Societãtii Comerciale

LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti

În baza:

1. Decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor Consiliului Concurentei;

2. Legii concurentei nr. 21/1996;

3. prevederilor Regulamentului de organizare, functionare si procedurã al Consiliului Concurentei;

4. prevederilor Regulamentului privind autorizarea concentrãrilor economice;

5. Instructiunilor cu privire la definirea pietei relevante în scopul stabilirii pãrtii substantiale de piatã;

6. Instructiunilor date în aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrãrilor economice;

7. Notificãrii concentrãrii economice, înregistratã cu nr. RS-347 din 20 decembrie la Consiliul Concurentei;

8. actelor si lucrãrilor din Dosarul cauzei nr. RS-347 din 20 decembrie 2002;

9. Notei Departamentului bunuri industriale cu privire la concentrarea economicã notificatã;

având în vedere urmãtoarele:

1. Concentrarea economicã s-a realizat la data de 6 decembrie 2002 prin achizitionarea de cãtre LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. de la Societatea Comercialã ARCOM - S.A. Bucuresti a unui pachet de actiuni reprezentând 40% din capitalul social al Societãtii Comerciale LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti.

Anterior realizãrii acestei operatiuni, LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. detinea la Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti un pachet de actiuni reprezentând 50% din capitalul social al acestei societãti. Acest pachet a fost obtinut de LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. prin înfiintarea, împreunã cu Societatea Comercialã ARCOM - S.A. Bucuresti, a societãtii în comun concentrative Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti. Aceastã operatiune de concentrare economicã a fost autorizatã prin Decizia presedintelui Consiliului Concurentei nr. 44 din 22 februarie 2001.

2. Societatea achizitoare, LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A., conduce Divizia Gips din cadrul Grupului LAFARGE. Grupul LAFARGE este prezent pe piata româneascã prin Societatea Comercialã LAFARGE ROMCIM - S.A. Bucuresti, societate care activeazã în principal pe pietele materialelor de constructii.

3. Societatea achizitionatã, Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti, are ca obiect principal de activitate producerea si comercializarea panourilor de gips carton.

4. Piata relevantã aferentã concentrãrii economice a fost definitã ca fiind piata panourilor de gips carton pe întregul teritoriu al României.

5. Segmentul detinut de LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. pe piata panourilor de gips carton pe întregul teritoriu al României este de fapt cota de piatã a Societãtii Comerciale LAFARGE ARGOM GIPS - S.A. Bucuresti, anterior realizãrii operatiunii de concentrare economicã. Pe piata relevantã definitã, în anul 2002, cota de piatã detinutã de Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti a avut valoarea de circa 25%.

6. Prin concentrarea economicã realizatã segmentul detinut de LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. pe piata relevantã definitã nu se modificã, întrucât, anterior dobândirii controlului unic asupra Societãtii Comerciale LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti, societatea achizitoare era prezentã pe aceastã piatã prin Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti, societatea la care detinea controlul în comun împreunã cu Societatea Comercialã ARCOM - S.A. Bucuresti. Nici LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. si nici o altã societate apartinând Grupului LAFARGE nu mai controleazã alte societãti comerciale active pe piata relevantã definitã.

7. Pe piata relevantã definitã oferta este reprezentatã de Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti, ca producãtor autohton, si de societãti comerciale importatoare.

8. Pe piata relevantã definitã cererea este reprezentatã de agenti economici care îsi desfãsoarã activitatea în domeniul constructiilor. În anul 2002 Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti nu a realizat exporturi de plãci de gips carton.

9. Operatiunea de concentrare economicã realizatã de LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A. prin dobândirea controlului unic direct la Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti nu creeazã si nu consolideazã o pozitie dominantã si nu are ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurentei,

presedintele Consiliului Concurentei decide:

Art. 1. - În conformitate cu dispozitiile art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea concurentei nr. 21/1996 si pct. 124 din cap. II, partea a II-a din Regulamentul privind autorizarea concentrãrilor economice, se autorizeazã concentrarea economicã notificatã, constatându-se cã, desi operatiunea notificatã cade sub incidenta legii, nu existã motive pentru a fi refuzatã.

Art. 2. - Taxa de autorizare, prevãzutã la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, este de 119.749.000 lei si se va plãti cu ordin de platã în contul nr. 361280051300, deschis la Banca Nationalã a României – Sucursala

Municipiului Bucuresti, beneficiar Trezoreria sectorului 1, cu mentiunea “Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare”. Pe versoul ordinului de platã, în rubrica “Cod cont”, se va înscrie contul nr. 20.17.01.03.

Taxa de autorizare se va plãti în termen de 30 de zile de la data comunicãrii prezentei decizii. O copie de pe ordinul de platã va fi transmisã neîntârziat Consiliului Concurentei.

Art. 3. - Prezenta decizie devine aplicabilã de la data comunicãrii acesteia cãtre pãrti.

Art. 4. - Decizia Consiliului Concurentei poate fi atacatã, conform dispozitiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ.

Art. 5. - În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prezenta decizie va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Societãtii Comerciale LAFARGE ARCOM GIPS - S.A. Bucuresti.

Art. 6. - Departamentul bunuri industriale si Secretariatul general al Consiliului Concurentei vor urmãri ducerea la îndeplinire a prezentei decizii.

Art. 7. - Prezenta decizie se comunicã de cãtre Secretariatul general al Consiliului Concurentei cãtre:

Societatea achizitoare:

LAFARGE GYPSUM INTERNATIONAL - S.A.

500, rue Marcel Demonque, Agroparc, 84915 Avignon Cedex 9, France

Telefon: 33.4.32.44.41.99

Fax: 33.4.32.44.44.71

Prin împuternicit, Avocat Ilinca Popovici

Tel. 201 12 00

Fax: 201 12 10

Societatea achizitionatã:

Societatea Comercialã LAFARGE ARCOM GIPS - S.A.

Str. Virgiliu nr. 81, sectorul 1, 77106 Bucuresti

Telefon: 632 21 37, 638 20 44

Fax: 312 01 29.

Presedintele Consiliului Concurentei,

Theodor Valentin Purcãrea

Bucuresti, 6 martie 2003.

Nr. 91.