MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 171 (XV) - Nr. 207 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Luni, 31 martie 2003

SUMAR

LEGI SI DECRETE

101. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat

158. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat

149. - Decret privind eliberarea din functie a unor judecãtori si procurori

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 63 din 11 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, modificatã si completatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 49/2001, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 338/2002

Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlãturarea unor mãsuri si sanctiuni

- Opinie separatã

- Opinie concurentã

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

274. - Ordin al ministrului lucrãrilor publice, transporturilor si locuintei privind utilizarea echipamentelor, instalatiilor, utilajelor si mijloacelor tehnice de aerodrom si de protectia navigatiei aeriene, precum si a sistemelor si echipamentelor de securitate aeronauticã în desfãsurarea de activitãti aeronautice civile

1.388. - Ordin al ministrului apelor si protectiei mediului privind constituirea si functionarea colectivului de analizã tehnicã la nivel central

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 153 din 7 noiembrie 2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 15 noiembrie 2002.

Aceastã lege a fost adoptatã de Senat în sedinta din 12 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TÃRÃCILÃ

Aceastã lege a fost adoptatã de Camera Deputatilor în sedinta din 18 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

VALER DORNEANU

Bucuresti, 24 martie 2003.

Nr. 101.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 99 alin. (1) din Constitutia României,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se promulgã Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 21 martie 2003.

Nr. 158.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din functie a unor judecãtori si procurori

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), ale art. 99 alin. (1) si ale art. 133 alin. (1) din Constitutia României, ale art. 58 alin. 1 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicatã, precum si ale art. 92 alin. 1 lit. a) si b) si ale art. 131 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

având în vedere Hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 247 din 28 februarie 2003,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se elibereazã din functie judecãtorii si procurorii prevãzuti în anexa la prezentul decret.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 19 martie 2003.

Nr. 149.

ANEXÃ

A. Eliberarea din functie ca urmare a demisiei:

- doamna Anica-Doina Becut - judecãtor la Tribunalul Constanta, pe data de 5 martie 2003;

- domnul Valentin Cornel Lupu - judecãtor la Tribunalul Giurgiu, pe data de 10 februarie 2003;

- domnul Arcadie Anastasescu - judecãtor la Judecãtoria Timisoara, pe data de 1 ianuarie 2003;

- domnul Ioan Nicolae Pãlcut - judecãtor la Judecãtoria Marghita, pe data de 11 februarie 2003;

- doamna Carmen Chirana Popi - judecãtor la Judecãtoria Constanta, pe data de 1 martie 2003;

- doamna Delia Emanuela Topoleanu - judecãtor la Judecãtoria Sectorului 5 Bucuresti, pe data de 1 martie 2003;

- doamna Ildiko Ugron - judecãtor la Judecãtoria Gheorgheni, pe data de 1 martie 2003;

- doamna Reneta-Ingrid Petcu - procuror la Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justitie, pe data de 27 ianuarie 2003;

- domnul Constantin-Eugen Iodãchescu - procuror la Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Cluj, pe data de 15 februarie 2003;

- doamna Beatrice Ana-Maria Stãtescu - procuror la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Ploiesti, pe data de 3 februarie 2003.

B. Eliberarea din functie ca urmare a pensionãrii sau încetãrii activitãtii pensionarului reîncadrat:

- domnul Radu Alexandru Lese - judecãtor la Curtea Supremã de Justitie, pe data de 6 martie 2003, la cerere;

- domnul Benedict Hîrza - judecãtor la Tribunalul Sãlaj, pe data de 1 martie 2003, la cerere;

- doamna Elena Neagu - judecãtor la Judecãtoria Ploiesti, pe data de 1 octombrie 2002, la cerere;

- domnul Valeriu Macovei - procuror la Parchetul de pe lângã Tribunalul Bacãu, pe data de 30 noiembrie 2002, la cerere;

- domnul Victor Pez - procuror la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Hunedoara, pe data de 1 ianuarie 2003, la cerere;

- domnul colonel magistrat Vasile Gheorghe - procuror militar la Parchetul de pe lângã Pantea Curtea Supremã de Justitie, pe data de 1 martie 2003, la cerere.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 63

din 11 februarie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, modificatã si completatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 49/2001, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 338/2002

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Mãdãlina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, modificatã si completatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 49/2001, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 338/2002, exceptie ridicatã, prin avocat, de Anca Jitaru în Dosarul nr. 480/M/2002 al Tribunalului Brasov - Sectia civilã.

La apelul nominal se constatã lipsa pãrtilor, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilã, deoarece autoarea exceptiei criticã, de fapt, solutia legislativã cuprinsã în vechea formulare a legii, care nu a fost preluatã prin actul normativ modificator, Legea nr. 338/2002.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Prin Încheierea din 15 octombrie 2002, pronuntatã în Dosarul nr. 480/M/2002, Tribunalul Brasov - Sectia civilã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2002, exceptie ridicatã, prin avocat, de Anca Jitaru într-un litigiu de muncã.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine cã dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale pentru conditionarea acordãrii indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei pentru cresterea copilului de existenta unui stagiu de cotizare la asigurãrile sociale de cel putin 6 luni în decursul celor 12 luni anterioare datei la care se solicitã indemnizatia. Considerã cã acordarea acestor indemnizatii numai în cazul îndeplinirii conditiei privind stagiul de cotizare împiedicã realizarea mãsurilor de protectie socialã a muncii, a dreptului la concediul de maternitate plãtit, a mãsurilor de ocrotire specialã a copiilor, a protectiei speciale a persoanelor handicapate, precum si respectarea Constitutiei si a legilor, fiind contrarã prevederilor art. 38 alin. (2), art. 43 alin. (2), art. 45 alin. (2), art. 46 si 51 din Constitutie.

Tribunalul Brasov - Sectia civilã apreciazã cã exceptia ridicatã este nefondatã, “deoarece art. 38 alin. (2), art. 43 alin. (2), art. 45 alin. (2) si art. 46 din Constitutia României cuprind reglementãri de principiu referitoare la unele drepturi fundamentale ale cetãtenilor români, iar conditiile concrete în care acestia pot beneficia de drepturile consfintite prin Legea fundamentalã pot fi reglementate prin alte acte normative”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicatã. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate ridicatã este neîntemeiatã, întrucât dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate. Conditionarea acordãrii indemnizatiei pentru cresterea copilului de realizarea unui stagiu de cotizare de cel putin 6 luni în ultimele 12 luni reflectã aplicarea în sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale a principiului contributivitãtii. Întrucât, dupã modificarea textelor de lege criticate, este inclusã deja în stagiul de cotizare si perioada necontributivã, respectiv perioada în care persoana a beneficiat de indemnizatie pentru maternitate si pentru îngrijirea copilului, aceste dispozitii legale nu mai sunt contrare prevederilor art. 43 alin. (2) si nici altor prevederi constitutionale.

Avocatul Poporului apreciazã cã dispozitiile art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, dupã modificarea lor prin Legea nr. 338/2002, nu contravin prevederilor constitutionale. Textul actual al art. 98 alin. (2) recunoaste ca stagiu de cotizare si perioada necontributivã, dispãrând astfel posibilitatea neconstitutionalã a refuzului acordãrii indemnizatiei de maternitate, respectiv a celei pentru îngrijirea copilului în cazul în care copilul se naste înainte de realizarea contributiei la asigurãrile sociale timp de cel putin 6 luni, dupã ce pãrintele a beneficiat de indemnizatie pentru copilul anterior nãscut. În acest sens, se invocã si Decizia Curtii Constitutionale nr. 257/2002.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Textele criticate au fost modificate prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 338/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002.

În motivarea exceptiei se face referire doar la dispozitiile art. 98 alin. (2), întrucât acestea cer stagiul de cotizare pentru acordarea indemnizatiei de maternitate si celei pentru îngrijirea copilului. Obiectul litigiului îl constituie pretentia de platã a acestor indemnizatii si pentru nasterea si îngrijirea celui de-al doilea copil, nãscut înainte de data pânã la care mama, dupã ce a beneficiat de indemnizatie pentru primul copil, sã fi avut posibilitatea sã realizeze un stagiu de cotizare de cel putin 6 luni. Solutionarea cauzei depinde de dispozitiile art. 98 alin. (2) si numai acestea pot constitui obiectul exceptiei de neconstitutionalitate. În urma modificãrii lor prin Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, aceste dispozitii au urmãtoarea redactare:

“(2) Beneficiazã de drepturile prevãzute la alin. (1) asiguratii care în ultimele 12 luni anterioare producerii riscului au un stagiu de cotizare de cel putin 6 luni, realizat în conditiile art. 37 si/sau în una sau mai multe dintre situatiile prevãzute la art. 38.”

Autorul exceptiei sustine cã dispozitiile legale criticate sunt contrare urmãtoarelor norme constitutionale:

- Art. 38 alin. (2): “Salariatii au dreptul la protectia socialã a muncii. Mãsurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de muncã al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în conditii grele, precum si alte situatii specifice.”

- Art. 43 alin. (2): “Cetãtenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plãtit, la asistentã medicalã în unitãtile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistentã socialã prevãzute de lege.”

- Art. 45 alin. (2): “Statul acordã alocatii de stat pentru copii si ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protectie socialã a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.”

- Art. 46: “Persoanele handicapate se bucurã de protectie specialã. Statul asigurã realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de învãtãmânt, de instruire si de integrare socialã a handicapatilor, respectând drepturile si îndatoririle ce revin pãrintilor si tutorilor.”

- Art. 51: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine cã, desi, în mod formal, autorul acesteia a criticat textele legale în forma modificatã prin Legea nr. 338/2002, din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate reiese faptul cã acesta s-a referit la solutia legislativã anterioarã modificãrii.

Într-adevãr, înaintea adoptãrii Legii nr. 338/2002, textul art. 98 alin. (2) era susceptibil de a fi interpretat în sensul cã femeia care a beneficiat de indemnizatie pentru îngrijirea copilului trebuie sã îsi reia activitatea dupã expirarea perioadei în care s-a acordat indemnizatia si sã realizeze un stagiu de cotizare de cel putin 6 luni pentru a putea beneficia de indemnizatie de maternitate si pentru îngrijirea copilului urmãtor, sens în care acest text de lege contravenea prevederilor art. 43 alin. (2) din Constitutie. Actuala redactare a textului exclude însã posibilitatea unei asemenea interpretãri, ceea ce face inexistent si motivul de neconstitutionalitate. Datoritã faptului cã legea considerã ca stagiu de cotizare si perioada necontributivã, la nasterea celui de-al doilea copil pãrintele are dreptul la indemnizatia de maternitate si la cea pentru îngrijirea copilului chiar dacã în perioada anterioarã nu a cotizat la asigurãrile sociale, beneficiind de o indemnizatie de aceeasi naturã.

Curtea constatã, asadar, cã dispozitiile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în forma modificatã prin Legea nr. 338/2002, nu încalcã nici una dintre prevederile constitutionale invocate. Textul de lege examinat prevede acordarea unor drepturi din fondurile de asigurãri sociale de stat. Or, pentru ca o persoanã sã poatã beneficia de aceste drepturi este justificatã cerinta ca persoana respectivã sã îndeplineascã toate conditiile prevãzute de lege, inclusiv cea referitoare la stagiul minim de cotizare sau la perioadele asimilate acestuia, conform legii.

Curtea Constitutionalã, fiind sesizatã si anterior cu exceptii de neconstitutionalitate având obiect identic cu cel din prezenta cauzã, pe baza considerentelor mai înainte prezentate, a respins exceptiile ca devenite inadmisibile, având în vedere cã modificarea dispozitiilor legale criticate a intervenit în perioada cuprinsã între data ridicãrii exceptiei de neconstitutionalitate si data solutionãrii acesteia (a se vedea Decizia nr. 217 din 11 iulie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 1 octombrie 2002 si Decizia nr. 257 din 24 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 16 octombrie 2002).

În prezenta cauzã modificarea textului de lege criticat a intervenit anterior datei ridicãrii exceptiei de neconstitutionalitate. Textul modificat nemaicontinând dispozitiile considerate ca fiind neconstitutionale, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicatã, instanta judecãtoreascã trebuia sã respingã exceptia ca fiind inadmisibilã, printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constitutionalã. Întrucât instanta judecãtoreascã nu s-a conformat acestor dispozitii legale, urmeazã ca exceptia sã fie respinsã, ca fiind inadmisibilã, de Curtea Constitutionalã.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992, republicatã.

CURTEA

În numele legii

DECID E:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37, 38 si ale art. 98 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurãri sociale, modificatã si completatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 49/2001, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 338/2002, exceptie ridicatã, prin avocat, de Anca Jitaru în Dosarul nr. 480/M/2002 al Tribunalului Brasov - Sectia civilã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 11 ianuarie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof.univ.dr. Nicolae Popa

Magistrat-asistent,

Mãdãlina Stefania Diaconu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 86

din 27 februarie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlãturarea unor mãsuri si sanctiuni

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Iuliana Nedelcu - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlãturarea unor mãsuri si sanctiuni, exceptie ridicatã de Nicolae Laza în Dosarul nr. 609/2002 al Curtii Supreme de Justitie – Sectia penalã.

La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, personal si asistat de avocat cu delegatie la dosar, lipsã fiind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Presedintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 430C/2002, nr. 512C/2002, nr. 523C/2002 si nr. 540C/2002 care au ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate, ridicatã de Vincze Ferenc în Dosarul nr. 10.964/2002 al Judecãtoriei Cluj-Napoca, de Sorin Diaconescu si Georgeta Belciug în Dosarul nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penalã, de Florin Visan în Dosarul nr. 3.352/2002 al Tribunalului Sãlaj - Sectia penalã, respectiv de Petru Radu si Elena Ionete în Dosarul nr. 548/2002 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucuresti.

La apelul nominal în Dosarul nr. 430C/2002 se constatã lipsa autorului exceptiei, Vincze Ferenc, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

La apelul nominal în Dosarul nr. 512C/2002 se prezintã unul dintre autorii exceptiei, Sorin Diaconescu, lipsã fiind celãlalt autor al exceptiei, Georgeta Belciug, precum si pãrtile Monica Lica si Ileana Cristina Florea, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

La apelul nominal în Dosarul nr. 523C/2002 se prezintã autorului exceptiei, Florin Visan, personal si asistat de avocat cu delegatie la dosar, lipsã fiind pãrtile Ministerul de Interne, Spitalul Judetean Sãlaj si Clinica de Ortopedie si Traumatologie Cluj, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

La apelul nominal în Dosarul nr. 540C/2002 se prezintã unul dintre autorii exceptiei, Petru Radu, precum si pãrtile Stefana Ene si Marius Ene, lipsã fiind celãlalt autor al exceptiei, Elena Ionete, precum si partea Societatea Comercialã “Pasajul Universitãtii” - S.A., fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Curtea, din oficiu, pune în discutie chestiunea conexãrii dosarelor sus-mentionate, având în vedere continutul identic al exceptiilor ridicate. Pãrtile prezente, precum si reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea, fatã de dispozitiile art. 164 din Codul de procedurã civilã.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicatã, si ale art. 164 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 430C/2002, nr. 512C/2002, nr. 523C/2002 si nr. 540C/2002 la Dosarul nr. 426C/2002, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul pãrtilor.

Nicolae Laza, prin avocat, solicitã admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, având în vedere cã dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 instituie o discriminare pe criterii aleatorii, prin care se încalcã dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, ale art. 24, precum si prevederile art. 9, 10 si 11 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, ale art. 2 paragraful 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si ale art. 6 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale.

Sorin Diaconescu solicitã admiterea exceptiei astfel cum a fost argumentatã în fata instantei de judecatã.

Florin Visan, prin avocat, solicitã admiterea exceptiei, sustinând cã dispozitiile criticate încalcã principiile neretroactivitãtii legii si egalitãtii cetãtenilor în fata legii, prevãzute de art. 15 alin. (2), respectiv de art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Petru Radu solicitã admiterea exceptiei pentru motivele arãtate în formularea acesteia în fata instantei de judecatã.

Stefana Ene si Marius Ene solicitã respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind cã dispozitiile criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei, deoarece Constitutia nu prevede “un drept de gratiere”. Astfel, o lege de gratiere nu reprezintã o dezvoltare a normelor constitutionale si, ca atare, nu se poate sustine cã dispozitiile criticate încalcã principiul egalitãtii cetãtenilor în fata legii.

CURTEA ,

având în vedere actele si lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierile din 22 octombrie 2002, din 15 octombrie 2002, din 20 noiembrie 2002, din 4 decembrie 2002 si din 18 noiembrie 2002, pronuntate în dosarele nr. 609/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penalã, nr. 10.964/2002 al Judecãtoriei Cluj-Napoca, nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penalã, nr. 3.352/2002 al Tribunalului Sãlaj - Sectia penalã, respectiv nr. 548/2002 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucuresti, Curtea Constitutionalã a fost sesizatã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlãturarea unor mãsuri si sanctiuni, exceptie ridicatã de Nicolae Laza, de Vincze Ferenc, de Sorin Diaconescu si Georgeta Belciug, de Florin Visan, respectiv de Petru Radu si Elena Ionete în cadrul unor cauze penale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin cã dispozitiile legale criticate instituie “principiul discriminãrii cetãtenilor în functie de faza procesualã în care se aflã”, contravenind astfel art. 16 alin. (1) din Constitutie. De asemenea, considerã cã prin modul în care sunt formulate dispozitiile legale criticate se încalcã si prevederile constitutionale referitoare la accesul liber la justitie si la dreptul la apãrare, deoarece persoanele eventual beneficiare ale Legii nr. 543/2002 nu se vor mai putea adresa instantelor fãrã a exista o amenintare “constând în pierderea beneficiului legii de gratiere”, ajungându-se la concluzia cã este mult mai eficientã renuntarea la apãrare decât exercitarea dreptului la apãrare si încãlcându-se astfel si principiul potrivit cãruia nimãnui nu i se poate înrãutãti situatia în propria cale de atac.

Pe de altã parte, autorii exceptiei sustin, de asemenea, si încãlcarea principiului neretroactivitãtii legii, cu exceptia legii penale mai favorabile, prevãzut de prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2).

Autorii exceptiei considerã cã aplicarea legii gratierii, asa cum a fost reglementatã, contravine în mod vãdit si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea principiului egalitãtii în fata legii, conform cãreia “mãsurile legislative pe care un stat parte la Conventie le ia pot institui tratamente juridice distincte între categorii diferite de persoane, dacã ele au o justificare obiectivã si rezonabilã”, ceea ce nu existã în privinta Legii nr. 543/2002. Instantele judecãtoresti în fata cãrora s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate au exprimat urmãtoarele opinii:

Curtea Supremã de Justitie - Sectia penalã apreciazã cã dispozitiile criticate sunt constitutionale, deoarece gratierea este o mãsurã de clementã, iar conditiile de acordare si aplicare a acesteia sunt stabilite de autoritatea emitentã. Cerinta existentei unei hotãrâri definitive la data intrãrii în vigoare a legii de gratiere nu instituie o inegalitate si nici nu încalcã celelalte prevederi constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Judecãtoria Cluj-Napoca apreciazã cã “dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 ar putea fi, la prima vedere, neconstitutionale, întrucât se aplicã doar pedepselor stabilite prin hotãrâri judecãtoresti definitive si ar încãlca art. 16 din Constitutie privind egalitatea în drepturi a cetãtenilor, deoarece s-ar putea ivi situatii în care persoane care au comis, în aceeasi zi, fapte prevãzute de legea penalã, sã beneficieze de actul de clementã, dacã îndeplinesc si alte conditii stabilite de lege, iar alte persoane sã nu beneficieze de gratiere, datoritã unor împrejurãri care nu depind de persoana celui condamnat [...].” Pe de altã parte, instanta de judecatã aratã cã inculpatul nu poate invoca neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 deoarece nu a fost condamnat, la data ridicãrii exceptiei de neconstitutionalitate, printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penalã apreciazã cã mãsura gratierii, fiind o cauzã personalã de înlãturare sau de modificare a executãrii pedepsei, tratamentul juridic diferentiat, chiar în cazuri identice, este justificat, nefiind încãlcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie si nici pactele si tratatele internationale la care România este parte. Aplicarea gratierii numai pedepselor si mãsurilor stabilite prin hotãrâri judecãtoresti rãmase definitive pânã la data publicãrii legii de gratiere, chiar dacã poate crea situatii inechitabile, acest tratament diferentiat poate fi criticat sub aspectul ratiunilor de politicã penalã avute în vedere de legiuitor, dar nu sub aspectul încãlcãrii prevederilor constitutionale.

Tribunalul Sãlaj - Sectia penalã a formulat opinia în sensul cã dispozitiile criticate contravin principiului neretroactivitãtii legii, deoarece nu se aplicã si persoanelor condamnate prin hotãrâri judecãtoresti nedefinitive, pânã la intrarea în vigoare a Legii nr. 543/2002. În ceea ce priveste sustinerile autorului referitoare la încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, instanta apreciazã cã acestea sunt neîntemeiate, deoarece textul criticat nu contine nici o discriminare între cei condamnati prin hotãrâri judecãtoresti definitive.

Judecãtoria Sectorului 3 Bucuresti apreciazã cã dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 contravin principiului egalitãtii cetãtenilor în fata legii, deoarece se creeazã diferente de tratament între persoane aflate în situatii identice din punct de vedere juridic. Chiar dacã stabilirea criteriilor de acordare a gratierii colective apartine legiuitorului, acesta nu poate institui criterii contrare prevederilor constitutionale.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul aratã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispozitiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât acestea nu instituie privilegii si discriminãri, ci respectã criteriile egalitãtii în drepturi prevãzute de art. 4 din Constitutie, invocând în acest sens Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994. De asemenea, considerã cã neîndeplinirea în privinta autorului exceptiei a conditiei existentei unei hotãrâri definitive pentru a beneficia de mãsura de clementã acordatã de Legea nr. 543/2002 nu echivaleazã cu încãlcarea vreunui drept. Cu privire la sustinerile autorului potrivit cãrora dispozitiile criticate încalcã prevederile constitutionale referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la apãrare, “apreciem cã art. 8 din Legea nr. 543/2002, prin obiectul sãu de reglementare, constând în stabilirea unui criteriu privind acordarea si aplicarea gratierii, nu încalcã drepturile recunoscute si garantate de art. 21 si art. 24 din Constitutie”. Totodatã, nu se poate sustine cã dispozitiile criticate contravin dreptului la un proces echitabil, prevãzut de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, deoarece acesta “presupune judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil, de cãtre o instantã independentã si impartialã care va hotãrî, în materie penalã, asupra temeiniciei acuzatiei îndreptate împotriva sa”.

Avocatul Poporului apreciazã cã dispozitiile criticate sunt neconstitutionale, deoarece, chiar dacã gratierea prevãzutã de Legea nr. 543/2002 este un act de vointã politicã, un act de clementã, iar criteriile pe baza cãrora se acordã aceasta apartin în exclusivitate autoritãtilor, legiuitorul “trebuie sã aibã în vedere marile principii constitutionale peste care nu se poate trece”. Astfel, apreciazã cã dispozitiile criticate încalcã atât principiul egalitãtii cetãtenilor în fata legii, cât si principiul neretroactivitãtii legii, care prevede cã legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile. “Aplicarea dispozitiilor criticate depinzând de momentul publicãrii în Monitorul Oficial si de caracterul definitiv al hotãrârilor judecãtoresti, lipseste de tratamentul juridic mai blând atât pe cei identificati care, din varii motive, nu au fost încã definitiv condamnati, cât si pe cei care vor fi identificati în viitor.”

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorii-raportori, sustinerile pãrtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002 privind gratierea unor pedepse si înlãturarea unor mãsuri si sanctiuni, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, dispozitii care au urmãtorul cuprins:

- Art. 8: “Dispozitiile prezentei legi privesc pedepsele, mãsurile si sanctiunile aplicate prin hotãrâri judecãtoresti definitive pronuntate pânã la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

În sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia apreciazã cã prin dispozitiile legale criticate sunt încãlcate urmãtoarele prevederi constitutionale:

- Art. 15 alin. (2): “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.”;

- Art. 16 alin. (1): “Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.”;

- Art. 20 alin. (2): “Dacã existã neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementãrile internationale.”;

- Art. 21: “(1) Orice persoanã se poate adresa justitiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãtilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.”;

- Art. 24: “(1) Dreptul la apãrare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, pãrtile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”

De asemenea, în sustinerea exceptiei, autorii acesteia invocã si urmãtoarele prevederi din acte internationale:

Declaratia Universalã a Drepturilor Omului:

- Art. 9: “Nimeni nu trebuie sã fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.”;

- Art. 10: “Orice persoanã are dreptul în deplinã egalitate de a fi audiatã în mod echitabil si public de cãtre un tribunal independent si impartial care va hotãrî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzãri în materie penalã îndreptatã împotriva sa.”;

- Art. 11: “1. Orice persoanã acuzatã de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sã fie presupusã nevinovatã pânã când vinovãtia sa va fi stabilitã în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apãrãrii sale.

2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national.

De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsã mai grea decât aceea care era aplicabilã în momentul când a fost sãvârsit actul cu caracter penal.”

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice:

- Art. 2 paragraful 3: “Statele pãrti la prezentul pact se angajeazã:

a) sã garanteze cã orice persoanã ale cãrei drepturi sau libertãti recunoscute în prezentul pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivã, chiar atunci când încãlcarea a fost comisã de persoane actionând în exercitiul functiilor lor oficiale;

b) sã garanteze cã autoritatea competentã, judiciarã, administrativã ori legislativã, sau orice altã autoritate competentã potrivit legislatiei statului, va hotãrî asupra drepturilor persoanei care foloseste calea de recurs, si sã dezvolte posibilitãtile de recurs jurisdictional;

c) sã garanteze cã autoritãtile competente vor da urmare oricãrui recurs care a fost recunoscut ca justificat.”

Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale:

- Art. 6: “1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronuntatã în mod public, dar accesul în sala de sedintã poate fi interzis presei si publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrti a acestuia în interesul moralitãtii, al ordinii publice ori al securitãtii nationale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a pãrtilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instantã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justitiei.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este întemeiatã, pentru urmãtoarele considerente:

Gratierea este o mãsurã de clementã care constã în iertarea unui condamnat de executarea în tot sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai usoarã.

Din punct de vedere al persoanelor cãrora li se aplicã, gratierea este individualã, caz în care se acordã de Presedintele României, conform art. 94 lit. d) din Constitutie, si colectivã, caz în care se acordã prin lege organicã, de cãtre Parlament, conform prevederilor constitutionale ale art. 72 alin. (3) lit. g).

Pe lângã deosebirea de emitent, o altã diferentã esentialã între cele douã forme ale gratierii este ratiunea pentru care acestea sunt acordate. Dacã în cazul gratierii individuale Presedintele României are în vedere, cel mai adesea, ratiuni umanitare, izvorâte din circumstante deosebite în care se gãseste condamnatul sau în care a sãvârsit fapta, în cazul gratierii colective sunt preponderente ratiunile de realizare a unei politici penale si sociale fatã de o anumitã categorie de condamnati pentru infractiuni ce nu prezintã un pericol social ridicat si care au dat dovezi temeinice de îndreptare, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a beneficia de clementa legiuitorului. Pe lângã aceste considerente sociale, gratierea colectivã are în vedere adesea si reducerea numãrului de persoane condamnate care vor rãmâne în continuare în penitenciare, precum si diminuarea supraaglomerãrii unitãtilor din sistemul penitenciar. Asa fiind, gratierea colectivã creeazã, printr-un act normativ cu aplicabilitate generalã, premisa îndreptãrii comportamentului social al unei întregi categorii de condamnati.

Legea de gratiere este impersonalã, spre deosebire de decretul Presedintelui României, care se aplicã uneia sau mai multor persoane individualizate. Sfera de aplicare a legii de gratiere se face prin stabilirea unor criterii obiective, care se pot referi la natura infractiunilor sãvârsite, durata pedepselor, existenta stãrii de recidivã sau la situatia personalã a condamnatilor, spre exemplu la conduita si vârsta acestora sau la starea lor de sãnãtate. Cu toate cã stabilirea acestor criterii este atributul exclusiv al legiuitorului, actul normativ de gratiere trebuie sã respecte prevederile constitutionale si principiile de drept general valabile.

Astfel, din textul Legii nr. 543/2002 rezultã cã beneficiul gratierii este acordat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de pânã la 5 ani inclusiv, acelora sanctionate cu amendã penalã, precum si minorilor internati în centre de reeducare. Art. 4 din lege prevede infractiunile pentru sãvârsirea cãrora condamnatii nu pot beneficia de mãsura gratierii, datoritã pericolului ridicat pe care aceste infractiuni îl prezintã pentru societate. De asemenea, nu vor fi iertati de pedeapsã condamnatii pentru infractiuni sãvârsite în stare de recidivã sau cei care sunt recidivisti prin condamnãri anterioare si cei care s-au sustras de la executarea pedepsei.

În ceea ce priveste criteriul de acordare a gratierii colective instituit în art. 8 din Legea nr. 543/2002, si anume existenta unei “hotãrâri judecãtoresti definitive pronuntate pânã la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, Curtea retine cã acesta este determinat de o serie de elemente neprevãzute si neimputabile persoanei condamnate. Astfel, indiferent de data comiterii unei fapte prevãzute de legea penalã, durata procesului penal si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea cãilor de atac prevãzute de lege si alte împrejurãri care pot sã întârzie solutionarea cauzei. Curtea constatã cã stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clementei, este în contradictie cu principiul egalitãtii în fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform cãruia, în situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se acordã gratierea trebuie sã se aplice tuturor persoanelor care, aflate în aceeasi situatie, pot beneficia de iertarea pedepsei.

Curtea Constitutionalã a statuat în mod constant în jurisprudenta sa cã situatiile în care se aflã anumite categorii de persoane trebuie sã difere în esentã pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceastã deosebire trebuie sã se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational.

Aceastã solutie este în concordantã si cu jurisprudenta constantã a Curtii Europene a Drepturilor Omului, conform cãreia orice diferentã de tratament, fãcutã de stat între indivizi aflati în situatii analoage, trebuie sã îsi gãseascã o justificare obiectivã si rezonabilã (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979).

Or, sub aspectul incidentei actului de clementã colectivã, toti infractorii care au comis infractiuni de aceeasi categorie, anterior datei intrãrii în vigoare a legii, se aflã într-o situatie identicã, data condamnãrii lor definitive neavând nici o semnificatie în ceea ce priveste stabilirea unui tratament juridic diferentiat, întrucât aceasta depinde de factori strãini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, în cazul a doi coautori este posibil ca unul sã fie condamnat printr-o hotãrâre judecãtoreascã pânã la data publicãrii Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, si sã beneficieze astfel de gratiere; celãlalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, nu va putea beneficia de actul de clementã, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.

Curtea constatã cã, sub aspectul examinat, criteriul obiectiv în baza cãruia se acordã beneficiul gratierii colective poate fi determinat numai de sãvârsirea faptei penale pânã la data intrãrii în vigoare a actului normativ de gratiere ori pânã la o altã datã anterioarã, stabilitã de lege, cum ar fi, spre exemplu, data initierii proiectului de lege. Aceastã concluzie se impune si din aplicarea principiului activitãtii legii penale, reglementat în art. 10 din Codul penal, atât incriminarea, cât si aplicarea pedepsei fiind determinate de momentul comiterii infractiunii. Or, art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu respectã aceste principii.

Curtea observã cã aplicarea actului de gratiere colectivã în functie de data sãvârsirii faptei a fost consacratã de legiuitor si în Legea nr. 137/1997 privind gratierea unor pedepse, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care, la art. 11, prevede cã “Dispozitiile prezentei legi se aplicã numai faptelor comise pânã la data de 26 mai 1997”. Aceastã lege, ca si celelalte acte normative de gratiere anterioare, reflectã vointa constant exprimatã de legiuitor de-a lungul timpului, în sensul cã de gratiere trebuie sã beneficieze cei care au comis fapte penale anterior publicãrii legii, indiferent de momentul rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.

De asemenea, în Proiectul de lege privind gratierea unor pedepse, înaintat de Guvern, care a fost adoptat de Parlament sub forma Legii nr. 543/2002, se prevedea cã mãsura gratierii se va aplica pedepselor stabilite pentru infractiuni sãvârsite pânã la o anumitã datã, nefãcându-se mentiune despre data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.

De principiu, dacã o lege de gratiere intrã în vigoare anterior rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare, gratierea îsi produce efectele de la data rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoresti. Aceasta este, de altfel, si solutia consacratã de legiuitorul român în legea-cadru privind gratierea si procedura gratierii [a se vedea art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 privind gratierea si procedura acordãrii gratierii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 16 octombrie 2002].

În ceea ce priveste celelalte critici de neconstitutionalitate, Curtea retine cã dispozitiile criticate nu încalcã prevederile constitutionale privind liberul acces la justitie si dreptul la apãrare si nici reglementãrile internationale invocate de autorii exceptiei.

Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea constatã cã referirea la data rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoresti de condamnare, prevãzutã în textul criticat, creeazã premisele unei discriminãri între persoane care, desi se gãsesc în situatii obiectiv identice, beneficiazã de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã.

Fatã de cele mai sus arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlãturarea unor mãsuri si sanctiuni si constatã cã acestea sunt neconstitutionale întrucât limiteazã aplicarea legii la pedepse, mãsuri si sanctiuni stabilite prin hotãrâri judecãtoresti rãmase definitive pânã la data intrãrii în vigoare a legii, excluzând pedepsele, mãsurile si sanctiunile aplicate ulterior pentru fapte sãvârsite pânã la aceastã datã. Exceptia a fost ridicatã de Nicolae Laza în Dosarul nr. 609/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penalã, de Vincze Ferenc în Dosarul nr. 10.964/2002 al Judecãtoriei Cluj, de Sorin Diaconescu si Georgeta Belciug în Dosarul nr. 3.577/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penalã, de Florin Visan în Dosarul nr. 3.352/2002 al Tribunalului Sãlaj – Sectia penalã, respectiv de Petru Radu si Elena Ionete în Dosarul nr. 548/2002 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucuresti.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 27 februarie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiva

OPINIE SEPARATÃ

1. Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002, ridicatã în fata instantelor judecãtoresti înainte de pronuntarea unei hotãrâri definitive de condamnare, era inadmisibilã, deoarece solutionarea cauzei penale respective nu depindea de existenta unei legi de gratiere sau de vreo dispozitie din aceasta. Fiind ridicatã cu încãlcarea prevederilor art. 23 alin. (1), instanta trebuia sã o respingã printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constitutionalã [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicatã], iar atunci când, desi nelegal, Curtea Constitutionalã a fost totusi sesizatã cu o astfel de exceptie, trebuia sã o respingã ea însãsi ca inadmisibilã. Contrar dispozitiilor legale mentionate, prin Deciziile nr. 86 si 89 din 27 februarie 2003, adoptate cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionalã nu numai cã s-a declarat legal sesizatã cu o astfel de exceptie, dar a admis-o statuând cã dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 sunt neconstitutionale, întrucât limiteazã aplicarea legii la pedepse, mãsuri si sanctiuni aplicate prin hotãrâri judecãtoresti rãmase definitive pânã la data intrãrii în vigoare a legii, excluzând pedepsele, mãsurile si sanctiunile aplicate ulterior pentru fapte sãvârsite pânã la aceastã datã. Altfel exprimat, potrivit deciziilor Curtii, textul art. 8 ar fi fost constitutional dacã ar fi prevãzut cã dispozitiile Legii nr. 543/2002 privesc nu numai pedepsele, mãsurile si sanctiunile aplicate prin hotãrâri judecãtoresti definitive pânã la data publicãrii legii, dar si pedepsele, mãsurile si sanctiunile viitoare ce urmeazã sã fie aplicate pentru infractiuni sãvârsite pânã la data intrãrii în vigoare a legii, chiar dacã autorii acestor infractiuni nu fuseserã încã descoperiti si prinsi ori procesul penal pornit împotriva lor se afla în faza urmãririi penale sau a judecãtii.

2. Dupã pãrerea noastrã, aceste decizii ale Curtii Constitutionale nu au suport în dispozitiile constitutionale si legale în vigoare, fiind în contradictie cu acestea. De asemenea, solutia propusã este în dezacord cu tezele si conceptele general acceptate cu privire la gratiere ca institutie de drept constitutional privind politica penalã. Astfel, desi dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 exprimã fãrã echivoc vointa Parlamentului, bazatã pe prevederile art. 72 alin. (3) lit. g) din Constitutie, de a gratia numai pedepsele si alte sanctiuni aplicate prin hotãrâri judecãtoresti rãmase definitive pânã la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin deciziile Curtii Constitutionale aceastã vointã a legiuitorului este consideratã neconstitutionalã si se propune un alt criteriu de determinare a obiectului gratierii decât acela impus de lege. Prin aceasta însã Curtea Constitutionalã se substituie vointei Parlamentului, modificând si completând dispozitia legalã supusã controlului de constitutionalitate, ceea ce contravine dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, potrivit cãrora, în exercitarea controlului, Curtea Constitutionalã se pronuntã numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului.

În sustinerea acestei solutii contrare legii, se invocã, de cãtre majoritate, încãlcarea principiului constitutional al egalitãtii în fata legii si autoritãtilor [art. 16 alin. (1)]. Acest argument este însã specios si nu are legãturã cu institutia gratierii. Este de subliniat, în primul rând, cã nu existã un drept constitutional la gratiere. Constitutia nu prevede vreun drept la gratiere, ci prevede, în cazul gratierii colective, dreptul Parlamentului de a acorda, prin lege organicã, amnistia sau gratierea colectivã, ca mãsuri exceptionale determinate de ratiuni de politicã penalã si avându-se în vedere interesele generale ale societãtii, iar nu interesele indivizilor care beneficiazã de aceste mãsuri. Neexistând un drept la gratiere, nu se poate vorbi de inegalitate în acordarea gratierii. În al doilea rând, despre încãlcarea principiului egalitãtii nu se poate vorbi decât în legãturã cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constitutie, referitoare la criteriile în raport cu care poate exista discriminare. Or, prevederile art. 8 din Legea nr. 543/2002 statueazã cã dispozitiile acestei legi de gratiere privesc pedepsele, mãsurile si sanctiunile aplicate prin hotãrâri judecãtoresti definitive, pronuntate pânã la data publicãrii ei, fãrã vreo discriminare în raport cu criteriile prevãzute în art. 4 alin. (2) din Constitutie: rasã, nationalitate, origine etnicã, limbã, religie, sex, opinie, apartenentã politicã sau origine socialã. Singura conditie pe care legea o cere este aceea ca pedepsele sau alte sanctiuni sã fi fost aplicate prin hotãrâri rãmase definitive pânã la data publicãrii legii, conditie ce tine, pe de o parte, de însusi conceptul de gratiere, ca mãsurã ce poate interveni numai dupã ce justitia s-a pronuntat definitiv, iar pe de altã parte, de dreptul constitutional al Parlamentului, în cazul gratierii colective, sau al Presedintelui României, în cazul gratierii individuale, de a decide asupra gratierii si implicit asupra criteriilor de determinare a categoriilor de condamnati care beneficiazã de gratiere, fãrã a putea fi cenzurat de altã autoritate si cu atât mai putin de Curtea Constitutionalã.

3. Deciziile Curtii Constitutionale, la care ne referim, sunt însã contrare nu numai dispozitiilor legale mentionate, dar vin în contradictie cu însãsi natura juridicã a gratierii ca institutie de drept constitutional. Este unanim admis cã gratierea, ca mãsurã de clementã, constând în iertarea de executare, în totul sau în parte, a pedepsei sau în înlocuirea acesteia cu alta mai usoarã, apartine sefului statului. Constitutia României din 1991 a prevãzut printre atributiile Presedintelui României acordarea gratierii individuale [art. 94 lit. d)], iar printre atributiile Parlamentului, acordarea gratierii colective [art. 72 alin. (3) lit. g)]. Fie individualã, fie colectivã, gratierea nu poate privi decât pedepse sau alte sanctiuni aplicate prin hotãrâri judecãtoresti executorii sau în curs de executare la data publicãrii decretului sau, respectiv, a legii de gratiere. În conditiile separatiei puterilor si ale statului de drept, gratierea nu poate privi decât pedepse definitiv aplicate executorii sau în curs de executare, iar nu pedepse ce urmeazã sã fie aplicate. Altfel, ar avea loc o interventie a autoritãtilor care acordã gratierea în activitatea autoritãtii judecãtoresti.

Prevederile art. 8 din Legea nr. 543/2002 respectã întru totul aceste principii, precum si, asa cum s-a arãtat, toate dispozitiile si principiile Constitutiei, care nu contin nici o conditie cu privire la modul de acordare a gratierii sau la criteriile de stabilire a pedepselor ce urmeazã sã fie gratiate. Dimpotrivã, deciziile Curtii Constitutionale impunând Parlamentului un alt criteriu de determinare a pedepselor supuse gratierii sunt contrare si prevederilor constitutionale privitoare la gratiere. Ele constituie o depãsire a atributiilor Curtii Constitutionale ca instantã de control al constitutionalitãtii legilor, ceea ce pune sub semnul îndoielii autoritatea acestora. Se invocã în motivarea deciziilor si o asa-numitã traditie în acordarea gratierii colective, care privea pe toti infractorii care sãvârsiserã infractiuni pânã la data publicãrii actului de gratiere. Se ignorã însã faptul cã aceastã “traditie” s-a format în timpul regimului totalitar comunist, care nu recunostea principiul separatiei puterilor în stat. Sub imperiul Constitutiei de la 1923 si al Codului penal de la 1936, acest mod de acordare a gratierii era necunoscut.

Gratierea nu putea fi acordatã decât celor condamnati definitiv la data actului de gratiere, iar Curtea de Casatie a statuat în mod constant cã nu pot beneficia de gratiere decât condamnatii definitiv la data publicãrii decretului de gratiere, oricare ar fi fost împrejurãrile care au fãcut ca hotãrârea de condamnare sã nu rãmânã definitivã pânã la acea datã. Astfel, s-a statuat cã, “În conformitate cu dispozitiunile art. 1 din Decretul de gratiere nr. 535 din 6 iunie 1935, beneficiazã de clementa regalã acei condamnati prin hotãrâri definitive la data publicãrii acestui decret în Monitorul Oficial, adicã la 7 iunie 1935. Când se constatã însã cã decizia Curtii de fond pusã în executare nu rãmãsese definitivã la aceastã datã, cãci ea fusese atacatã cu recurs - fãcut fãrã îndeplinirea dispozitiunilor art. 422 proc. pen. - care suspendase executarea si care a fost solutionat deabia la 18 iunie 1935 (când a fost respins ca neregulat introdus, din cauza neîndeplinirii dispozitiunilor art. 422 proc. pen.), deci posterior decretului de gratiere, urmeazã a decide cã dispozitiunile mentionatului decret de gratiere nu-si pot gãsi aplicatiunea, si cã deci faptul nu intrã în gratiere” (Cas. II 1.169/1936). De asemenea, s-a statuat cã, “Un decret de gratiere constituind un suveran act de guvernãmânt, care intrã în atributul exclusiv al Sefului Statului, nu poate fi cenzurat de instantele judecãtoresti, decât în ce priveste modul de aplicatiune a dispozitiilor pe care le cuprinde, iar nu si dacã cele cuprinse în el sunt sau nu în totul conform cu legile existente” (Cas. II Nr. 3.347/1934). În fine, s-a decis cã “Dispozitiile decretului de gratiere din 10 Mai 1932 privesc numai pe cei condamnati la pedepse pronuntate prin hotãrâri definitive si irevocabile pânã la data publicãrii lui. Opozitie anulatã dupã data decretului, - inculpatul nu poate beneficia de dispozitiile lui, deoarece opozitia are de efect de a suspenda efectul hotãrârii condamnãrii si o face deci sã nu rãmânã definitivã” (Cas. II Nr. 2.451/1934). (Codul penal “Regele Carol II” adnotat, vol. I, Editura Librãriei SOCEC, Bucuresti, 1937, p. 439).

Aceasta era “traditia” statului de drept. Dimpotrivã, în conditiile statului totalitar, decretele de gratiere ale fostului presedinte sau ale fostului consiliu de stat se refereau nu la pedepsele definitiv aplicate de justitie, ci la pedepsele ce urmau sã fie aplicate persoanelor care sãvârsiserã infractiuni pânã la data publicãrii actului de clementã. Acest amestec în domeniul justitiei nu era surprinzãtor în acele conditii, dupã cum a pãrut ca surprinzãtor faptul cã printr-un astfel de decret al fostului consiliu de stat prezidat de fostul presedinte (Decretul nr. 11/1988) s-a dispus amnistierea tuturor infractiunilor pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoare pânã la 10 ani inclusiv, si aceasta numai pentru a se putea reduce numãrul persoanelor aflate în evidenta cazierului judiciar.

Este evident cã nu aceastã “traditie” este compatibilã cu statul de drept, ci aceea interbelicã, pe care Legea nr. 543/2002 o reia pentru prima oarã dupã revolutie, folosind institutia gratierii în perfect acord cu natura juridicã a acesteia. De aceea, este cu atât mai regretabil cã o asa-zisã traditie formatã în conditiile statului totalitar este invocatã în motivarea unor decizii ale Curtii Constitutionale care vin în contradictie, asa cum s-a arãtat, nu numai cu legea, dar cu însãsi Constitutia.

JUDECÃTOR,

prof. univ. dr. Costicã Bulai

OPINIE CONCURENTÃ

Împreunã cu ceilalti membri ai Curtii, care constatã cã textul de lege ce formeazã obiectul exceptiei este neconstitutional, considerãm cã limitarea în timp a efectelor legii de gratiere în functie de hotãrârile judecãtoresti rãmase definitive pânã la data intrãrii sale în vigoare este de naturã sã determine un tratament juridic diferit fatã de persoane aflate în aceeasi situatie, încãlcându-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie. Chiar dacã legea de gratiere colectivã are, prin natura ei, caracterul unui act de clementã, la latitudinea autoritãtii legiuitoare, vointa legiuitorului nu este cu totul nelimitatã, cãci în statul de drept, în care Constitutia consacrã principiul egalitãtii în fata legii, orice diferentã de tratament juridic între persoane aflate în situatii egale nu se poate justifica decât pe baza unor criterii obiective si rationale.

Or, adoptarea criteriului prevãzut în art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu tine seama de faptul cã în numeroase cazuri durata proceselor si data rãmânerii definitive a hotãrârilor nu depind numai de atitudinea persoanei trimise în judecatã sau de situatii de naturã obiectivã, ci se datoreazã unor alte împrejurãri, care tin de organizarea justitiei, de gradul de încãrcare a rolurilor instantelor judecãtoresti ori de exercitarea cãilor de atac în conformitate cu art. 128 din Constitutie si art. 14 alin. 5 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

Considerãm însã cã nu Curtea Constitutionalã, ci legiuitorul pozitiv - Parlamentul României - trebuie sã stabileascã acele criterii obiective si rationale de care sã depindã aplicarea legii în cauzã.

În consecintã, nu putem achiesa la stabilirea prin Decizia Curtii Constitutionale a criteriului de aplicare a legii de gratiere în functie de data comiterii faptei, deoarece stabilirea conditiilor de aplicare a legii este de competenta exclusivã a legiuitorului, iar nu de cea a instantei de contencios constitutional.

Judecãtor, Nicolae Cochinescu

Judecãtor, Constantin Doldur

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL LUCRÃRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI

ORDIN

privind utilizarea echipamentelor, instalatiilor, utilajelor si mijloacelor tehnice de aerodrom si de protectia navigatiei aeriene, precum si a sistemelor si echipamentelor de securitate aeronauticã în desfãsurarea de activitãti aeronautice civile

În conformitate cu prevederile Hotãrârii Guvernului nr. 405/1993 privind înfiintarea Autoritãtii Aeronautice Civile Române,

în temeiul prevederilor art. 12 lit. i) din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 197/1998, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 4 lit. e) din Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 130/2000, republicatã, precum si ale art. 3 pct. 6 si 31 si ale art. 4 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrãrilor Publice, Transporturilor si Locuintei,

ministrul lucrãrilor publice, transporturilor si locuintei emite urmãtorul ordin:

Art. 1. - În desfãsurarea de activitãti aeronautice civile agentii aeronautici civili sunt obligati sã utilizeze numai echipamente, instalatii, utilaje si mijloace tehnice de aerodrom si de protectia navigatiei aeriene autorizate de Regia Autonomã “Autoritatea Aeronauticã Civilã Românã (A.A.C.R.), precum si sisteme si echipamente de securitate aeronauticã (control de securitate, control acces si detectie) avizate de Directia generalã de servicii transport aerian si aeroporturi (D.G.S.T.A.A.), ca fiind conforme cu cerintele specifice, având starea tehnicã si de întretinere corespunzãtoare asigurãrii celui mai înalt grad de sigurantã si securitate a activitãtilor si fiind deservite de personal calificat si autorizat.

Art. 2. - Începând cu data prezentului ordin specificatiile tehnice ale echipamentelor, instalatiilor, utilajelor si mijloacelor tehnice de aerodrom si de protectia navigatiei aeriene care urmeazã a fi achizitionate de agentii economici în scopul desfãsurãrii de activitãti aeronautice civile vor fi avizate obligatoriu de cãtre A.A.C.R., iar specificatiile tehnice ale sistemelor si echipamentelor de securitate aeronauticã de cãtre D.G.S.T.A.A., înainte de contractarea sau luarea lor în proprietate pe altã cale legalã.

Art. 3. - D.G.S.T.A.A. si A.A.C.R., potrivit competentelor ce le revin, vor analiza si vor emite avize favorabile numai pentru specificatiile tehnice care corespund cerintelor normelor tehnice nationale si standardelor internationale în domeniu.

Art. 4. - În termen de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin A.A.C.R. va elabora si va supune aprobãrii un proiect de reglementare de aeronauticã civilã privind conditiile minime necesare a fi îndeplinite de cãtre agentii aeronautici civili în vederea avizãrii pentru achizitionare si autorizãrii pentru exploatare a echipamentelor, utilajelor si mijloacelor tehnice de aerodrom si de protectia navigatiei aeriene.

Art. 5. - În cadrul inspectiilor, controalelor si auditurilor efectuate la agentii aeronautici civili în vederea emiterii sau prelungirii autorizatiei sau în vederea supravegherii mentinerii conditiilor de autorizare, D.G.S.T.A.A. si A.A.C.R., potrivit competentelor, vor verifica toate echipamentele, instalatiile, utilajele si mijloacele tehnice de aerodrom si sistemele si echipamentele de securitate aeronauticã (control de securitate, control acces si detectie) aflate în exploatare la data emiterii prezentului ordin si vor dispune retragerea din folosire a celor care nu corespund cerintelor tehnice specifice si afecteazã siguranta activitãtii aeronautice.

Art. 6. - D.G.S.T.A.A., A.A.C.R., toate aeroporturile din România, Regia Autonomã “Administratia Românã a Serviciilor de Trafic Aerian” - ROMATSA si toti agentii aeronautici civili care utilizeazã echipamente, instalatii, utilaje si mijloace tehnice de aerodrom si de protectia navigatiei aeriene, sisteme si echipamente de securitate aeronauticã (control de securitate, control acces si detectie) vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare dupã 60 de zile de la data publicãrii lui.

Art. 8. - La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin Ordinul ministrului transporturilor nr. 421 din 19 noiembrie 1996 îsi înceteazã aplicabilitatea.

p. Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor si locuintei,

Ileana Tureanu,

secretar de stat

Bucuresti, 26 februarie 2003.

Nr. 274.

MINISTERUL APELOR SI PROTECTIEI MEDIULUI

ORDIN

privind constituirea si functionarea colectivului de analizã tehnicã la nivel central

În temeiul prevederilor Legii protectiei mediului nr. 137/1995, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 18 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului si pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri,

având în vedere prevederile Ordinului ministrului apelor si protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, în baza Hotãrârii Guvernului nr. 17/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, cu modificãrile ulterioare,

ministrul apelor si protectiei mediului emite urmãtorul ordin:

Art. 1. - (1) Se constituie colectivul de analizã tehnicã la nivel central, pentru participarea autoritãtilor publice centrale care au atributii si rãspunderi specifice în domeniul protectiei mediului la procedura de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordurilor de mediu.

(2) Colectivul de analizã tehnicã astfel constituit este organism consultativ fãrã personalitate juridicã ce functioneazã pe lângã Ministerul Apelor si Protectiei Mediului.

Art. 2. - (1) Colectivul de analizã tehnicã se compune din reprezentanti ai:

- Ministerului Apelor si Protectiei Mediului;

- Ministerului Industriei si Resurselor;

- Ministerului Dezvoltãrii si Prognozei;

- Ministerului Sãnãtãtii si Familiei;

- Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor;

- Ministerului Lucrãrilor Publice, Transporturilor si Locuintei;

- Ministerului Administratiei Publice;

- Ministerului de Interne - Comandamentul pompierilor si protectiei civile.

(2) Componenta nominalã a colectivului de analizã tehnicã este aprobatã de presedintele acestuia pe baza propunerilor formulate de conducãtorii ministerelor respective.

(3) Membrii colectivului de analizã tehnicã sunt reprezentati la nivel de director general sau director, dupã caz.

În situatiile în care acestia sunt în imposibilitatea de a participa, reprezentarea se face la nivel de consilier, împuternicit de secretarul de stat.

(4) În functie de specificul proiectului supus procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, componenta colectivului de analizã tehnicã se poate lãrgi cu reprezentanti ai altor autoritãti publice centrale (Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Educatiei si Cercetãrii, Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, Academia Românã etc.).

(5) În functie de ordinea de zi a reuniunii, oricare dintre membrii colectivului de analizã tehnicã poate supune spre aprobare presedintelui propunerea de participare, cu rol consultativ, a unor specialisti, cercetãtori si/sau cadre didactice universitare cu activitate recunoscutã în domeniul respectiv, în vederea asigurãrii asistentei tehnice, stiintifice sau juridice suplimentare de care este nevoie.

Art. 3. - (1) Presedintele colectivului de analizã tehnicã este secretarul de stat pentru protectia mediului.

(2) În situatiile în care secretarul de stat pentru protectia mediului este în imposibilitatea de a-si exercita functia de presedinte al colectivului de analizã tehnicã, acesta deleagã responsabilitãtile si atributiile sale directorului general al Directiei generale de reglementare, autorizare, atestare mediu si gestiune a deseurilor.

Art. 4. - (1) Colectivul de analizã tehnicã participã la procedura de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, pentru proiectele de investitii aferente activitãtilor/instalatiilor cu impact semnificativ asupra mediului, aflate în competenta de rezolvare a Ministerului Apelor si Protectiei Mediului.

(2) Colectivul de analizã tehnicã exercitã urmãtoarele atributii:

a) participã la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, pentru toate etapele de procedurã prevãzute în legislatia în vigoare, respectiv: etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, etapa de definire a domeniului evaluãrii si de realizare a raportului privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului si etapa de analizã a calitãtii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului;

b) participã la procesul de luare a deciziilor privind emiterea/respingerea motivatã a acordurilor de mediu pentru activitãtile/instalatiile cu impact semnificativ asupra mediului, aflate în competenta Ministerului Apelor si Protectiei Mediului;

c) solicitã completãri din perspectiva cerintelor specifice pentru domeniile relevante ale proiectului supus analizei;

d) poate solicita, dupã caz, expertizarea raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului de cãtre unitãti specializate, persoane fizice sau juridice atestate în acest scop;

e) participã la sedintele de dezbatere publicã, dupã caz;

f) analizeazã evaluarea propunerilor publicului, realizatã de titularul proiectului;

g) recomandã, prin consens, decizia finalã.

Art. 5. - (1) Colectivul de analizã tehnicã se întruneste obligatoriu în situatiile prevãzute de Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea presedintelui.

(2) Colectivul de analizã tehnicã adoptã, la prima sa reuniune, regulamentul propriu de organizare si functionare.

Art. 6. - (1) Directia generalã de reglementare, autorizare, atestare mediu si gestiune a deseurilor asigurã secretariatul colectivului de analizã tehnicã.

(2) Atributiile si responsabilitãtile secretariatului se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare al colectivului de analizã tehnicã.

Art. 7. - (1) Ministerul Apelor si Protectiei Mediului ia decizia finalã asupra emiterii/respingerii motivate a acordului de mediu pentru proiectele de investitii aferente activitãtilor/instalatiilor cu impact semnificativ asupra mediului, aflate în competenta acestuia, luând în considerare punctele de vedere exprimate în cadrul colectivului de analizã tehnicã si relevanta acestora, în functie de competentele stabilite prin legislatia de protectie a mediului în vigoare.

(2) Decizia finalã a Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, argumentatã, se transmite titularului activitãtii si, spre informare, membrilor colectivului de analizã tehnicã, în termen de 3 zile de la sedinta colectivului.

(3) Informarea publicului asupra deciziei finale se face în conformitate cu prevederile legislatiei în vigoare.

Art. 8. - Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apelor si protectiei mediului,

Petru Lificiu

Bucuresti, 27 februarie 2003.

Nr. 1.388.