MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 172 (XVI) - Nr. 1.154         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 7 decembrie 2004

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

554. - Legea contenciosului administrativ

 

1.033. - Decret pentru promulgarea Legii contenciosului administrativ

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 507 din 17 noiembrie 2004 asupra sesizării de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ

 

Opinie separată

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

123. - Ordonantă de urgentă pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

                                  CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGEA

contenciosului administrativ

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Subiectele de sezină

Art. 1. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public.

(2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

(3) Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, în baza unei sesizări a unei persoane fizice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritătii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justitie, poate sesiza instanta competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobândeste, de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.

(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atributiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertătilor si intereselor legitime ale persoanelor se datorează existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritătilor publice emise cu exces de putere, sesizează instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. Petitionarul dobândeste, de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.

(5) Când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui act administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competentă de la sediul autoritătii publice emitente.

(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instantei constatarea nulitătii acestuia, în situatia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice. În cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitătii actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse.

(7) Persoana vătămată în drepturile sale sau în interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios administrativ, în conditiile prezentei legi.

(8) În conditiile prezentei legi, actiunile în contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Natională a Functionarilor Publici, precum si de orice persoană de drept public vătămată într-un drept sau, după caz, când s-a vătămat un interes legitim.

(9) Participarea în instantă a reprezentantului Ministerului Public este obligatorie. Pentru situatia prevăzută la alin. (5), instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce în cauză organismele sociale cu personalitate juridică interesate.

Semnificatia unor termeni

Art. 2. - (1) În întelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:

a) persoana vătămată - orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate si organismele sociale care invocă vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat;

b) autoritatea publică - orice organ de stat sau al unitătilor administrativ-teritoriale care actionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritătilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritătile publice care au ca obiect:

- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;

- executarea lucrărilor de interes public;

- prestarea serviciilor publice;

- achizitiile publice;

d) act administrativ-jurisdictional - actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atributii jurisdictionale în solutionarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la apărare;

e) contenciosul administrativ - activitatea de solutionare, de către instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel putin una dintre părti este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;

f) instanta de contencios administrativ, denumită în continuare instantă - Sectia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale;

g) nesolutionarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

h) refuzul nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea;

i) plângere prealabilă - plângerea prin care se solicită autoritătii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării acestuia;

j) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activitătii din cadrul fortelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;

k) serviciu public - activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii, după caz, a unui interes public;

l) interes public - interesul care vizează ordinea de drept si democratia constitutională, garantarea drepturilor, libertătilor si îndatoririlor fundamentale ale cetătenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritătilor publice;

m) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, apartinând autoritătilor administratiei publice, prin încălcarea drepturilor si libertătilor fundamentale ale cetătenilor, prevăzute de Constitutie sau de lege;

n) drept vătămat - orice drept fundamental prevăzut de Constitutie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;

o) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;

p) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public;

r) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetăteni sau, după caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;

s) pagubă iminentă - prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidentă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a functionării unei autorităti publice ori a unui serviciu public;

s) instantă de executare - instantă care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.

(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Tutela administrativă

Art. 3. - (1) Prefectul poate ataca, în termenele prevăzute la art. 11, în fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritătile administratiei publice locale, dacă le consideră nelegale.

(2) Agentia Natională a Functionarilor Publici poate ataca în fata instantei de contencios administrativ actele autoritătilor publice centrale si locale prin care se încalcă legislatia privind functia publică, în conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată.

(3) Până la solutionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) si (2) este suspendat de drept.

Exceptia de nelegalitate

Art. 4. - (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea părtii interesate. În acest caz, instanta, constatând că de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanta de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.

(2) Instanta de contencios administrativ se pronuntă, după procedura de urgentă, în sedintă publică, cu citarea părtilor.

(3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părtilor prin publicitate.

(4) În cazul în care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta în fata căreia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fără a tine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Actele nesupuse controlului si limitele controlului

Art. 5. - (1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

a) actele administrative ale autoritătilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

b) actele de comandament cu caracter militar.

(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

(3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgentă, cele care privesc apărarea si securitatea natională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru înlăturarea consecintelor calamitătilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

(4) În litigiile prevăzute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 si 21.

Actele administrativ- jurisdictionale

Art. 6. - (1) Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.

(2) Actele administrativ-jurisdictionale pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competentă potrivit art. 10, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdictionale de atac.

(3) Dacă partea care a optat pentru jurisdictia administrativă specială întelege să nu utilizeze calea administrativ-jurisdictională de atac, va notifica aceasta organului administrativjurisdictional competent. Termenul prevăzut la alin. (2) începe să curgă de la data notificării.

(4) Dacă partea care a optat pentru jurisdictia administrativă specială întelege să renunte la calea administrativ-jurisdictională în timpul solutionării acestui litigiu, va notifica intentia sa organului administrativ-jurisdictional sesizat, care emite o decizie ce atestă renuntarea la jurisdictia administrativă specială. Termenul prevăzut la alin. (2) începe să curgă de la data comunicării acestei decizii.

 

CAPITOLUL II

Procedura de solutionare a cererilor în contenciosul administrativ

 

Procedura prealabilă

Art. 7. - (1) Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autoritătii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdictională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptătită să introducă plângere prealabilă si persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunostintă, pe orice cale, de existenta acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se solutionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).

(5) În cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Natională a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si în cazul prevăzut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabilă.

(6) Plângerea prealabilă în cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.

Obiectul actiunii judiciare

Art. 8. - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autoritătii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.

(2) Instanta de contencios administrativ este competentă să solutioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.

(3) La solutionarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se va avea în vedere regula după care principiul libertătii contractuale este subordonat principiului prioritătii interesului public.

Actiunile împotriva ordonantelor Guvernului

Art. 9. - (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante introduce actiune la instanta de contencios administrativ, însotită de exceptia de neconstitutionalitate.

(2) Instanta de contencios administrativ, dacă apreciază că exceptia îndeplineste conditiile prevăzute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constitutională si suspendă solutionarea cauzei pe fond.

(3) Instanta de contencios administrativ, după pronuntarea Curtii Constitutionale, repune cauza pe rol si va da termen, cu citarea părtilor, numai dacă ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarată neconstitutională. În caz contrar, respinge actiunea ca inadmisibilă pe fond.

(4) În situatia în care decizia de declarare a neconstitutionalitătii este urmarea unei exceptii ridicate în altă cauză, sesizarea instantei de contencios administrativ se va face în conditiile art. 7 alin. (5) si ale art. 11 alin. (1) si (2), cu precizarea că termenele încep să curgă de la data publicării deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Instanta competentă

Art. 10. - (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritătile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se solutionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritătile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutionează, în fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

(2) Recursul împotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul împotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judecă de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale.

Termenul de introducere a actiunii

Art. 11. - (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;

b) data expirării termenului legal de solutionare a cererii, fără a depăsi termenul prevăzut la alin. (2);

c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

(3) În cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Natională a Functionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se consideră a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Documentele necesare

Art. 12. - Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autoritătii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situatia în care reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul si data înregistrării la autoritatea publică, precum si orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Citarea părtilor, relatii

Art. 13. - (1) La primirea cererii, instanta va dispune citarea părtilor si va putea cere autoritătii al cărei act este atacat să îi comunice de urgentă acel act, împreună cu întreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrări necesare pentru solutionarea cauzei.

(2) În situatia în care reclamant este un tert în sensul art. 1 alin. (2) sau când actiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritătii publice emitente să îi comunice de urgentă actul atacat împreună cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrări necesare pentru solutionarea cauzei.

(3) În mod corespunzător situatiilor prevăzute la alin. (1) si (2), după caz, se va proceda si în cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

(4) Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instantă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.

Suspendarea executării actului

Art. 14. - (1) În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritătii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instantei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronuntarea instantei de fond.

(2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgentă, cu citarea părtilor.

(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ de importantă natională, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

(4) Încheierea sau, după caz, sentinta prin care se pronuntă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

Solicitarea suspendării prin actiunea principală

Art. 15. - (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant si prin cererea adresată instantei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu actiunea principală sau printr-o actiune separată, până la solutionarea actiunii în fond.

(2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.

(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

Introducerea în cauză a functionarului

Art. 16. - (1) Cererile în justitie prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care actiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică respectivă.

(2) Persoana actionată astfel în justitie îl poate chema în garantie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.

Judecarea cererilor

Art. 17. - (1) Cererile adresate instantei se judecă de urgentă si cu precădere în sedintă publică, în completul stabilit de lege.

(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.

(3) Hotărârile vor fi redactate si motivate de urgentă, în cel mult 10 zile de la pronuntare.

Solutiile pe care le poate da instanta

Art. 18. - (1) Instanta, solutionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverintă sau orice alt înscris.

(2) Instanta este competentă să se pronunte, în afara situatiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), si asupra legalitătii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecătii.

(3) În cazul solutionării cererii, instanta va hotărî si asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul actiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în functie de starea de fapt, instanta poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părti îndeplinirea unei anumite obligatii;

d) suplini consimtământul unei părti, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale si morale.

(5) Solutiile prevăzute la alin. (1) si la alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalităti pentru fiecare zi de întârziere.

Termenul de prescriptie pentru despăgubiri

Art. 19. - (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelasi timp si despăgubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instantelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).

(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce priveste procedura de judecată si taxele de timbru.

Recursul

Art. 20. - (1) Hotărârea pronuntată în primă instantă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare.

(2) Recursul suspendă executarea si se judecă de urgentă.

(3) În cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casând sentinta, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instante a fost dată cu încălcarea dispozitiilor referitoare la competenta materială din prezenta lege, cauza se va trimite la instanta competentă. Când hotărârea primei instante a fost pronuntată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instantă.

Judecarea recursului în situatii deosebite

Art. 21. - (1) Recurentul, în situatii deosebite, cum ar fi împlinirea termenului până la care îsi poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita presedintelui instantei competente să solutioneze recursul si stabilirea termenului de judecată a recursului chiar înainte de primirea dosarului.

(2) Cererea de fixare a unui termen de urgentă, însotită de dovada înregistrării recursului la instanta de fond, se solutionează în termen de 24 de ore de la prezentarea acesteia presedintelui instantei de recurs.

(3) Solutia de admitere a cererii se comunică de îndată instantei de fond, care are obligatia redactării hotărârii atacate, a comunicării acesteia părtilor, precum si a expedierii dosarului, într-un termen de 5 zile.

(4) Motivarea recursului se poate face, sub sanctiunea nulitătii pentru tardivitate, în termen de două zile de la comunicare.

(5) Procedura de citare a părtilor si de comunicare a motivelor de recurs se va efectua cu prescurtarea termenului la 48 de ore, prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informatiilor scrise.

 

CAPITOLUL III

Procedura de executare

 

Titlul executoriu

Art. 22. - Hotărârile judecătoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi, constituie titluri executorii.

Obligatia publicării

Art. 23. - Hotărârile judecătoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Ele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti, la cererea instantei de executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.

Obligatia executării

Art. 24. - (1) Dacă în urma admiterii actiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverintă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive si irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autoritătii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ si după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (2) constituie infractiune si se sanctionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.

Instanta de executare

Art. 25. - (1) Sanctiunea si despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanta de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgentă, cu citarea părtilor.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

(3) Hotărârea pronuntată de instanta de executare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, si pentru punerea în executare a hotărârilor instantelor de contencios administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

Actiunea în regres

Art. 26. - Conducătorul autoritătii publice se poate îndrepta cu actiune împotriva celor vinovati de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun. În cazul în care cei vinovati sunt functionari publici, se vor aplica reglementările speciale.

 

CAPITOLUL IV

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Judecarea cauzelor aflate pe rol

Art. 27. - Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instantei.

Completarea cu dreptul comun

Art. 28. - (1) Dispozitiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritătile publice, pe de o parte, si persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum si cu procedura reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului de procedură civilă se stabileste de instantă, cu prilejul solutionării exceptiilor.

(2) Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de Agentia Natională a Functionarilor Publici, precum si cele introduse împotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.

Corelarea terminologică

Art. 29. - Ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanta de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispozitiile corespunzătoare din prezenta lege.

Dispozitii tranzitorii

Art. 30. - Până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutionează de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

Intrarea în vigoare Art. 31. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Pe aceeasi dată se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificările ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

VALER DORNEANU

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Bucuresti, 2 decembrie 2004.

Nr. 554.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii contenciosului administrativ

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea contenciosului administrativ si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

 

Bucuresti, 30 noiembrie 2004.

Nr. 1.033.

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 507

din 17 noiembrie 2004

asupra sesizării de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ

 

Cu Adresa nr. 8.963 din 5 noiembrie 2004 Avocatul Poporului a transmis Curtii Constitutionale sesizarea privind declansarea controlului de constitutionalitate asupra dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie, republicată, si al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 5.988 din 5 noiembrie 2004 si formează obiectul Dosarului nr. 623A/2004.

Autorul sesizării solicită Curtii Constitutionale să constate că prevederile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ sunt neconstitutionale, întrucât încalcă art. 21 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din Constitutie.

Astfel, în legătură cu invocarea încălcării prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1), se arată: potrivit principiului privind liberul acces la justitie, dreptul de a se adresa justitiei poate fi exercitat de orice persoană ale cărei drepturi, libertăti si interese legitime au fost încălcate; or, contrar acestor prevederi, art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ înscrie Avocatul Poporului între subiectele de sezină cu privire la exercitarea actiunii în contencios administrativ si acordă acestuia posibilitatea de a învesti instanta de contencios administrativ cu o actiune formulată în numele unei persoane fizice. Prin exercitarea acestei atributii Avocatul Poporului s-ar substitui persoanei fizice în exercitarea drepturilor sale procesuale, persoana fizică dobândind automat calitate procesuală activă, contrar literei si spiritului principiului liberului acces la justitie, în sensul căruia persoana fizică are posibilitatea, iar nu obligatia de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor sale legitime, într-o cauză administrativă. Posibilitatea ca Avocatul Poporului să sesizeze instanta de contencios administrativ în baza unei petitii a persoanei fizice echivalează cu o extindere a dreptului de petitionare în sfera accesului liber la justitie, de vreme ce petitionarul dobândeste de drept calitatea de reclamant. Dreptul de petitionare nu este identic cu accesul la justitie. Astfel, petitia persoanei fizice adresată Avocatului Poporului se rezolvă în cadrul unei proceduri administrative, necontencioase, ce nu poate fi transferată în justitie, din initiativa Avocatului Poporului, cu încălcarea principiului disponibilitătii. Ca atare, în sensul dispozitiilor constitutionale ale art. 21, persoana fizică este cea care decide dacă se adresează sau nu justitiei, pentru apărarea drepturilor si a libertătilor sale, o interpretare contrară ducând la concluzia că persoana fizică poate fi obligată să îsi valorifice drepturile în justitie si să dobândească automat calitate procesuală activă într-un conflict administrativ. Mai arată că art. 28 din lege, care prevede că, o dată declansată, actiunea în contenciosul administrativ nu mai poate fi retrasă, nici chiar de partea în favoarea căreia această actiune a fost formulată, echivalează, de asemenea, cu încălcarea art. 21 din Constitutie, în sensul căruia persoana care are dreptul de a se adresa justitiei are implicit si dreptul de a renunta la actiunea prin care a sesizat instanta.

În ceea ce priveste încălcarea prin textele de lege ce fac obiectul sesizării a art. 52 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia numai persoana vătămată poate aprecia dacă un anumit act administrativ i-a vătămat sau nu un drept ori un interes legitim si, respectiv, numai aceasta este îndreptătită să obtină recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei, se arată că initierea unei actiuni în contencios administrativ de către Avocatul Poporului, în numele petitionarului, ar echivala cu preluarea intereselor cetătenilor de către această autoritate constitutională. Astfel, se consideră că textele de lege criticate transformă dreptul, ca posibilitate a persoanei fizice de a se adresa justitiei, într-o obligatie ce are semnificatia încălcării libertătii persoanei de a alege calea legală de valorificare a dreptului său. Mai mult decât atât, prin aceste dispozitii de lege se conferă Avocatului Poporului calitatea de parte, într-un proces de natură administrativă în care nu are un interes propriu. De altfel, în activitatea sa, Avocatul Poporului solutionează petitiile cetătenilor formulate împotriva actelor administrative ilegale, prin procedura medierii, sesizării autoritătilor ierarhic superioare celei care a încălcat dreptul petitionarului si a rapoartelor speciale adresate Parlamentului, fără a declansa un proces, chiar fiind din sfera contenciosului administrativ. În sfârsit, se arată că formularea unei actiuni în contencios administrativ nu reprezintă o garantie reală sau o măsură de protectie a cetăteanului, câtă vreme acea persoană, având capacitate procesuală si interes legitim, îsi poate exercita personal drepturile procesuale. Garantarea dreptului la apărare si a liberului acces la justitie semnifică si valorificarea lor în mod personal, în sfera justitiei. Mai arată că si la nivel european institutia ombudsman-ului “este concepută ca o autoritate publică ale cărei atributii vizează raporturile persoanelor fizice cu administratia publică si nu cu instantele judecătoresti”.

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la obiectia de neconstitutionalitate.

Presedintele Senatului consideră că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În legătură cu sustinerile privind încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Constitutie, în esentă, se arată că atributiile conferite Avocatului Poporului nu contravin “dreptului subiectiv al cetăteanului de a se adresa justitiei, dimpotrivă, îl sprijnă în exercitarea acestui drept potrivit ratiunii sale constitutionale prevăzute de alin. (1) al art. 58”. Tot astfel, se arată că “nimic nu opreste ca cetăteanul care a dobândit calitatea de reclamant, ca urmare a sesizării instantei de contencios administrativ de către Avocatul Poporului, si este citat în această calitate, să renunte la proces, potrivit principiului disponibilitătii”, ipoteză în care “instanta urmează să se pronunte, mai ales dacă este vorba de un act administrativ normativ, asupra legalitătii acestuia”. În continuare, se arată că aceste argumente sunt valabile si în ceea ce priveste sustinerile din sesizare referitoare la încălcarea art. 52 alin. (1) din Constitutie.

Presedintele Camerei Deputatilor consideră că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că prevederile art. 1 alin. (3) din legea ce face obiectul sesizării, care reglementează competenta Avocatului Poporului de a sesiza instanta de judecată, în temeiul atributiilor sale înscrise în legea specială, atunci când constată existenta unui act administrativ emis ilegal sau excesul de putere al unei autorităti administrative, nu încalcă art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie. Tot astfel, se arată că “principiul constitutional care guvernează materia drepturilor si a libertătilor fundamentale, ca o conditie sine qua non a efectivitătii acestora, nu admite îngrădirea acestui drept fundamental prin vreo normă juridică, dar nu poate limita sau interzice accesul la justitie al autoritătilor ori institutiilor publice care urmăresc, în îndeplinirea propriilor atributii legale, realizarea si respectarea interesului public”, asa cum este definit prin art. 2 alin. (1) lit. l) din lege. Acordarea acestei prerogative institutiei Avocatul Poporului este prevăzută expres si limitativ numai pentru două situatii juridice, asigurând atât ocrotirea interesului public, cât si respectarea interesului privat al persoanei fizice vătămate, ceea ce este conform art. 58 alin. (1) din Constitutie. Pentru aceleasi considerente, Ministerul Public, prefectul si Agentia Natională a Functionarilor Publici îndeplinesc, în mod circumstantiat, aceeasi competentă, fără ca prin aceasta să se limiteze sau să se aducă atingere dreptului persoanei vătămate de a se adresa în mod direct instantei pentru recunoasterea dreptului pretins a fi încălcat, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. În legătură cu imposibilitatea retragerii actiunii introduse de Avocatul Poporului, de prefect si de Agentia Natională a Functionarilor Publici, actiune reglementată de art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, se apreciază că nesocotirea interesului public, pe care aceste autorităti au datoria legală de a-l apăra, trebuie întotdeauna sanctionată, iar constatarea si sanctionarea încălcării nu pot fi lăsate la aprecierea subiectivă a persoanei fizice. În sfârsit, consideră că invocarea încălcării prin textele de lege criticate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Constitutie este lipsită de relevantă juridică.

În ceea ce priveste invocarea încălcării art. 52 din Constitutie, apreciază că reglementarea constitutională a dreptului persoanei vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, de a obtine recunoasterea dreptului sau a interesului pretins, anularea actului si repararea pagubei nu este încălcată sau limitată, prin instituirea pe cale juridică a competentei unei autorităti publice de a proteja interesul general si de a asigura respectarea lui, în limitele si în conditiile legii. Întrucât, în temeiul art. 1 alin. (3) teza a doua din lege, autorul petitiei înaintate Avocatului Poporului dobândeste calitatea de reclamant în actiunea promovată de această institutie, se consideră că sustinerile din sesizare, potrivit cărora prevederile de lege criticate conferă acestei institutii calitatea de parte într-un proces de natură administrativă în care Avocatul Poporului nu are un interes propriu, sunt inexacte. În legătură cu sustinerile referitoare la oportunitatea sau relevanta textelor de lege ce fac obiectul sesizării, se consideră că aceste aspecte sunt atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constitutională nefiind competentă să se pronunte.

Până la data pronuntării, Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea depusă de Avocatul Poporului, punctele de vedere ale presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, raportul judecătorului-raportor, dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunte asupra constitutionalitătii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care au următorul cuprins:

- Art. 1. - “Subiectele de sezină” alin. (3): “Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, în baza unei sesizări a unei persoane fizice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritătii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justitie, poate sesiza instanta competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobândeste, de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.”;

- Art. 7. - “Procedura prealabilă” alin. (5): “În cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Natională a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si în cazul prevăzut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabilă.”;

- Art. 11. - “Termenul de introducere a actiunii” alin. (3): “În cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Natională a Functionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).”;

- Art. 13. - “Citarea părtilor, relatii” alin. (2): “În situatia în care reclamant este un tert în sensul art. 1 alin. (2) sau când actiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritătii publice emitente să îi comunice de urgentă actul atacat împreună cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrări necesare pentru solutionarea cauzei.”;

- Art. 28. - “Completarea cu dreptul comun” alin. (2): “Actiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect si de Agentia Natională a Functionarilor Publici, precum si cele introduse împotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.”

Textele constitutionale considerate de către Avocatul Poporului ca fiind încălcate - art. 21 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din Constitutie - au următoarea redactare:

- Art. 21 alin. (1): “Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.”;

- Art. 52 alin. (1): “Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal al unei cereri, este îndreptătită să obtină recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.”

În esentă, potrivit criticilor de neconstitutionalitate, textele de lege enuntate contravin principiului constitutional privind accesul liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, precum si de art. 52 din aceasta. Încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 constă în aceea că:

- art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ înscrie Avocatul Poporului între subiectele de sezină cu privire la exercitarea actiunii în contencios administrativ si acordă acestuia posibilitatea de a învesti instanta de contencios administrativ cu o actiune formulată în numele unei persoane fizice;

- sesizarea instantelor judecătoresti pentru valorificarea unui drept subiectiv, nesocotit ori încălcat, sau pentru realizarea unui interes legitim care se poate obtine numai pe calea justitiei nu este un aspect al dreptului de petitionare prevăzut de art. 51 din Constitutie;

- dispozitiile art. 28 alin. (2) din lege nu permit retragerea actiunii în contencios administrativ nici chiar de partea în favoarea căreia aceasta a fost formulată, desi, în sensul accesului liber la justitie, persoana care are dreptul de a se adresa justitiei are implicit si dreptul de a renunta la actiunea prin care a sesizat instanta de judecată.

În legătură cu contrarietatea dintre dispozitiile de lege ce fac obiectul controlului de constitutionalitate si prevederile art. 52 din Constitutie, referitoare la “Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”, se arată că dreptul, ca posibilitate a persoanei fizice de a se adresa justitiei, se transformă într-o obligatie care echivalează cu încălcarea libertătii acesteia de a alege calea legală de valorificare a dreptului său.

Examinând textele de lege criticate, prin raportare la dispozitiile din Constitutie invocate ca fiind încălcate, Curtea Constitutională retine următoarele:

În urma revizuirii Constitutiei, care a introdus printre subiectii care pot sesiza Curtea Constitutională, în cadrul controlului prealabil, asupra constitutionalitătii legilor, precum si direct pe calea exceptiei de neconstitutionalitate si institutia Avocatul Poporului, au fost amplificate atributiile acesteia privind apărarea drepturilor si libertătilor cetătenilor în raporturile lor cu autoritătile publice.

Nici o prevedere constitutională nu interzice Avocatului Poporului să apere drepturile si libertătile cetătenilor în raport cu toate autoritătile publice, inclusiv cu autoritatea judecătorească.

Potrivit dispozitiilor art. 59 alin. (1) din Constitutie, «Avocatul Poporului îsi exercită atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile si în libertătile lor, în limitele stabilite de lege”. În consecintă, prin Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, al cărei scop este, conform art. 1 alin. (1) din aceasta, .[...] apărarea drepturilor si libertătilor cetătenilor în raporturile acestora cu autoritătile publice”, sunt prevăzute atributiile Avocatului Poporului, printre care si cea cuprinsă în art. 13 lit. c), constând în urmărirea rezolvării legale a cererilor primite, precum si solicitarea adresată autoritătilor sau functionarilor administratiei publice în cauză de a înceta încălcarea drepturilor si libertătilor cetătenesti, repunerea în drepturi a petitionarului si repararea pagubelor. În sensul acestor atributii legale, art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ stabileste că: “Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, în baza unei sesizări a unei persoane fizice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritătii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justitie, poate sesiza instanta competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului.

Petitionarul dobândeste, de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.” În opinia autorului sesizării, această prevedere de lege contravine art. 21 alin. (1) din Constitutie, care consacră principiul accesului liber la justitie, prin aceea că înscrie Avocatul Poporului între subiectele care pot sesiza instanta de contencios administrativ cu o actiune formulată în numele unei persoane fizice. Or, în aceeasi opinie, accesul liber la justitie semnifică dreptul, iar nu obligatia, oricărei persoane ale cărei drepturi, libertăti si interese legitime au fost încălcate de a se adresa justitiei, într-o cauză administrativă.

Din analiza textului de lege criticat reiese că Avocatul Poporului are posibilitatea de a sesiza instanta de contencios administrativ, în mod circumstantiat, atunci când, ca urmare a controlului sesizării formulate de o persoană fizică, apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritătii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justitie. În sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ, prin “autoritate publică” se întelege “orice organ de stat sau al unitătilor administrativ-teritoriale care actionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritătilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”, iar conform lit. m) a aceluiasi articol, “excesul de putere” semnifică “exercitarea dreptului de apreciere, apartinând autoritătilor administratiei publice, prin încălcarea drepturilor si libertătilor fundamentale ale cetătenilor, prevăzute de Constitutie sau de lege”. Interesul public ce trebuie satisfăcut de către autoritatea publică este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. l) din lege, “interesul care vizează ordinea de drept si democratia constitutională, garantarea drepturilor, libertătilor si îndatoririlor fundamentale ale cetătenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritătilor publice”. Asadar, instituirea pentru Avocatul Poporului a atributiei referitoare la posibilitatea sesizării instantei de contencios administrativ în conditiile prevăzute de art. 1 alin. (3) din legea supusă controlului de constitutionalitate asigură atât ocrotirea interesului public, cât si respectarea interesului privat al persoanei fizice ale cărei drepturi, libertăti sau interese legitime au fost vătămate, fără a fi încălcat art. 21 alin. (1) din Constitutie.

Aceasta deoarece acordarea unei asemenea competente Avocatului Poporului, precum si celorlalte autorităti - prefect, Ministerul Public, Agentia Natională a Functionarilor Publici - prevăzute de art. 1 alin. (4) si (8) din lege, la care însă prezenta obiectie de neconstitutionalitate nu face referire, nu exclude si nu limitează dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică de a se adresa justitiei. Mai mult, potrivit art. 1 din lege, intitulat “Subiectele de sezină”, primul subiect de sezină prevăzut de alin. (1) este persoana.

Astfel, potrivit acestui articol al legii: “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public.” Asa fiind, Curtea nu poate retine că prin dispozitia de lege criticată este încălcat accesul liber la justitie prevăzut de art. 21 din Constitutie.

Tot astfel, în legătură cu sustinerea din obiectia de neconstitutionalitate potrivit căreia institutia Avocatul Poporului se substituie persoanei fizice vătămate într-un drept al său, prin exercitarea atributiei de sesizare a instantei de contencios administrativ, Curtea constată că aceasta nu poate fi retinută. Exercitând atributia prevăzută de textul de lege criticat, Avocatul Poporului nu se substituie în drepturile procesuale ale cetăteanului, ci îl sprijină pe acesta, inclusiv prin introducerea actiunii la instanta de contencios administrativ, el fiind singurul care decide continuarea sau nu a procesului împotriva autoritătii administrative abuzive.

Astfel, petitionarul care, în virtutea legii, a dobândit calitatea de reclamant poate, potrivit regulilor dreptului comun, să declare în fata instantei, la primul termen de judecată, în ce măsură îsi însuseste actiunea introdusă de Avocatul Poporului, după cum, pe parcursul judecătii, poate renunta la actiune sau poate să o lase în nelucrare.

Această procedură îsi are corespondentul în principiul disponibilitătii si, în consecintă, este în concordantă cu principiul înscris la art. 21 alin. (1) din Constitutie referitor la accesul liber la justitie.

Asa fiind, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ sunt constitutionale, prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constitutie. Pe cale de consecintă, Curtea constată că si prevederile art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3) si ale art. 13 alin. (2), care contin dispozitii de ordin procedural aflate într-o strânsă corelare cu art. 1 alin. (3) din lege, sunt constitutionale.

În ceea ce priveste neconstitutionalitatea art. 28 alin. (2), care în opinia autorului sesizării ar încălca principiul constitutional referitor la accesul liber la justitie, este de observat că textul, desi are unele imperfectiuni de ordin redactional, instituie o exceptie de la principiul disponibilitătii prevăzut în dreptul procesual comun, în sensul că are în vedere numai acele actiuni de contencios obiectiv introduse de Avocatul Poporului, ce se întemeiază pe apărarea interesului public. “Interesul public”, astfel cum este definit prin art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea contenciosului administrativ, este “interesul care vizează ordinea de drept si democratia constitutională, garantarea drepturilor, libertătilor si îndatoririlor fundamentale ale cetătenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritătilor publice”. Or, art. 28 alin. (2) din legea criticată dispune numai cu privire la actiunile ce se întemeiază pe apărarea interesului public pe care Avocatul Poporului le poate introduce la instanta de contencios administrativ, iar nu cu privire la actiunile pe care acesta le poate promova în numele persoanelor fizice, în conditiile art. 1 alin. (3). Fiind vorba de nesocotirea si încălcarea interesului public, acesta nu poate fi lăsat la aprecierea persoanelor fizice si, ca atare, imposibilitatea retragerii actiunilor introduse în cadrul contenciosului administrativ obiectiv priveste institutia Avocatul Poporului, iar nu persoana fizică al cărei drept sau interes legitim a fost lezat.

De asemenea, nu pot fi retrase actiunile introduse de Avocatul Poporului care au ca obiect legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, indiferent dacă acestea au fost introduse la instanta de contencios administrativ pe baza sesizării unei persoane fizice în temeiul alin. (3) al art. 1 sau au fost introduse din oficiu. În virtutea principiului disponibilitătii, cetăteanul care a făcut plângerea ce a stat la baza actiunii introduse de Avocatul Poporului poate să renunte, în orice fază a procesului, la judecata pricinii.

De altfel, potrivit art. 28 alin. (2) din lege, interdictia retragerii actiunii priveste numai subiectele de sezină enumerate expres în cuprinsul acestuia, si anume Avocatul Poporului, Ministerul Public, prefect si Agentia Natională a Functionarilor Publici.

În raport cu argumentele prezentate, Curtea constată că dispozitiile art. 28 alin. (2) din lege sunt constitutionale, întrucât nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1) din Constitutie referitoare la accesul liber la justitie. Autorul sesizării mai sustine că prevederile art. 1 alin. (3) din lege, care conferă Avocatului Poporului posibilitatea sesizării instantei de contencios administrativ, “echivalează cu o extindere a dreptului de petitionare în sfera accesului liber la justitie”. Examinând această sustinere, Curtea constată că exercitarea dreptului de petitionare prevăzut de art. 51 din Constitutie este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale si se poate realiza fie individual, de către cetătean, fie de un grup de cetăteni, fie de către organizatii legal constituite. Conform acestui drept constitutional, persoanele lezate se pot adresa institutiei Avocatul Poporului cu cereri privind încălcarea drepturilor sau libertătilor cetătenesti de către autoritătile publice. În temeiul art. 59 din Constitutie, exercitându-si atributiile ce-i revin potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, acesta urmăreste rezolvarea legală a cererilor primite si cere autoritătilor sau functionarilor administratiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor si libertătilor cetătenesti, repunerea în drepturi a petitionarului si repararea pagubelor, potrivit modalitătilor prevăzute de aceeasi lege. Asadar, cetăteanul se adresează institutiei Avocatul Poporului în virtutea dreptului său de petitionare, pe când acestuia din urmă i se conferă prin Legea contenciosului administrativ posibilitatea de a veni în sprijinul cetăteanului si pe calea actiunii în justitie, în mod circumstantiat, în conditiile legii, fără ca prin aceasta dispozitiile criticate să echivaleze “cu o extindere a dreptului de petitionare în sfera accesului liber la justitie”.

În legătură cu sustinerea potrivit căreia posibilitatea persoanei fizice de a se adresa justitiei se transformă într-o obligatie care semnifică încălcarea libertătii acesteia de a alege calea legală de valorificare a dreptului său, ceea ce încalcă prevederile art. 52 din Constitutie referitoare la “Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”, Curtea constată că instituirea unei asemenea competente pentru o autoritate publică reprezintă o garantie a protejării interesului public si asigurarea respectării lui, în limitele si în conditiile legii.

În sfârsit, în cadrul examinării dispozitiilor socotite de Avocatul Poporului ca neconstitutionale, Curtea a constatat că unele dintre prevederile legii sunt discutabile sub aspect redactional sau incomplete, ceea ce ar putea da nastere la unele dificultăti în procesul de aplicare a legii.

Este de remarcat că, în cadrul controlului de constitutionalitate, Curtea nu poate modifica sau completa textele din legea supusă controlului. O interventie a Curtii în procesul de control constitutional ar echivala cu o interventie în activitatea de legiferare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 din Constitutie, potrivit cărora unica autoritate legiuitoare a tării este Parlamentul.

Curtea a statuat în mai multe rânduri că orice demers al său, dincolo de limitele sesizării, ar avea drept consecintă ignorarea prevederilor constitutionale si ale legii sale organice privind imposibilitatea sesizării din oficiu. Curtea nu poate actiona decât în limitele sesizării. Dacă ar proceda altfel, Curtea ar exercita un control de constitutionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu prevederile art. 146 lit. a) din Constitutie si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

În legătură cu sustinerea potrivit căreia “Avocatul Poporului ar fi învestit cu o atributie excesivă si, în plus, lipsită de consistentă, respectiv aceea de formulare a unei actiuni în contencios, în numele unei persoane care se consideră vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime”, precum si cu unele consideratii referitoare la oportunitatea sau relevanta textelor de lege în discutie, Curtea constată că aceste probleme sunt de competenta exclusivă a Parlamentului.

În ceea ce priveste posibilitatea pentru Avocatul Poporului de a sesiza instanta de judecată în numele unei persoane fizice, precizăm că solutii similare se regăsesc si în alte legislatii.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, dispozitiile art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a), art. 15 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispozitiile referitoare la Avocatul Poporului din cuprinsul art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si ale art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ sunt constitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Presedintelui României si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc în sedintele din data de 10 si 17 noiembrie 2004 si la acestea au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Ion Predescu si Serban Viorel Stănoiu, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Gabriela Dragomirescu

 

OPINIE SEPARATĂ

 

Contrar punctului de vedere al majoritătii membrilor Curtii, care si-a găsit expresia în Decizia nr. 507 din 17 noiembrie 2004, considerăm, pentru ratiunile pe care le vom înfătisa, că sesizarea Avocatului Poporului privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) si art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ este întemeiată, ceea ce ar fi impus adoptarea unei solutii diametral opuse celei adoptate prin decizia mentionată, respectiv constatarea că normele legale deduse controlului sunt neconstitutionale, întrucât contravin prevederilor art. 21 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din Legea fundamentală.

Astfel, cu referire la primul text constitutional se impune remarcat că acesta întelege să califice sau, altfel spus, să personalizeze calitatea de beneficiar al accesului liber la justitie, conditionând-o de apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor legitime proprii. Asadar, în viziunea legiuitorului constitutional, astfel cum rezultă din interpretarea literală a textului, numai la prima vedere, titularul calitătii procesuale active este nedeterminat, putând fi orice persoană, întrucât, în continuare, textul precizează că o asemenea calitate este subsecventă exclusiv apărării drepturilor, libertătilor si intereselor legitime ale acestuia. În sensul si sub aspectul evidentiat, norma constitutională este restrictivă, aceeasi concluzie fiind, în egală măsură, valabilă si cât priveste celălalt text constitutional de referintă - art. 52 alin. (1) - care reglementează de o manieră specifică, proprie domeniului supus incidentei sale, acela al contenciosului administrativ, legitimarea procesuală activă, supunând-o, însă, aceleiasi conditionări principiale.

Or, asa fiind, consacrarea, prin art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, a dreptului Avocatului Poporului de a sesiza instanta de contencios administrativ cu o actiune prin care se tinde la restabilirea legalitătii sau la înlăturarea excesului de putere în considerarea unui drept sau interes legitim al petitionarului pe baza sesizării căruia a actionat, contravine textelor constitutionale de referintă mentionate.

Contradictia nu rezidă într-o restrângere arbitrară, pe calea reglementării legale, a accesului liber la justitie, ci, într-o extindere nepermisă a sferei titularilor acestui drept, dincolo de limitele sale constitutionale, astfel cum rezultă din formula redactională a textelor de referintă. În atare conditii, negarea relatiei de contrarietate dintre norma legală si normele constitutionale presupune în mod necesarconferirea, pe cale de interpretare, pentru acestea din urmă, a unei acceptiuni, nu doar fără suport în litera textului, ci, chiar împotriva întelesului univoc al acestuia. Oasemenea manieră de interpretare extensivă, prin care se  atribuie legiuitorului ceea ce acesta nu a găsit cu cale să exprime in terminis, nerecomandabilă, în principiu, datorită riscului major pe care îl implică, acela de a adăuga la lege, este cu atât mai dificil de acceptat atunci când este vorba despre legiuitorul constitutional si când interpretarea apartine Curtii Constitutionale, asadar, autoritătii publice chemate să fie garantul suprematiei Constitutiei.

Art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ este - în opinia noastră - neconstitutional si pentru că prevede dobândirea de drept a calitătii de reclamant de către petitionar, în procesul declansat, pe baza sesizării sale, dar din initiativa exclusivă a Avocatului Poporului. În conditiile în care ambele texte constitutionale de referintă consacră implicit dar indubitabil principiul disponibilitătii în valorificarea accesului liber la justitie (asa cum rezultă din sintagmele «orice persoană se poate adresa justitiei...» , prevăzută de art. 21 alin. (1), si «persoana vătămată... este îndreptătită să obtină...», prevăzută de art. 52 alin. (1) din Constitutie), implicarea de drept a petitionarului într-un proces, nu declansat de el, ci de un tert, chiar dacă acesta este o autoritate publică, reprezintă o încălcare a principiului disponibilitătii.

Nu s-ar putea invoca în contracararea acestui fine de neconstitutionalitate faptul că, potrivit legii, actiunea Avocatului Poporului este subsecventă sesizării persoanei fizice titular al dreptului de acces liber la justitie care, pe această cale, l-ar fi mandatat să actioneze în numele si interesul său, o asemenea constructie fiind invalidată de o serie de principii si concepte juridice fundamentale, ca si de însăsi economia reglementării căreia i se subsumează.

Astfel, dacă, incontestabil, sesizarea adresată Avocatului Poporului constituie o modalitate concretă de valorificare a dreptului constitutional de petitionare, consacrat de art. 51 din Constitutie, a conferi acesteia valenta juridică a unei împuterniciri constitutive de mandat ar însemna a excede cadrului si finalitătii reglementării. Într-adevăr, nu se vede cum obligatia autoritătilor publice de a răspunde la petitii în termenele si conditiile stabilite potrivit legii, prevăzută de alin. (4) al textului constitutional mai sus mentionat, ar putea fi convertită în posibilitatea respectivelor autorităti de a se substitui petitionarului si a exercita, în numele si interesul acestuia, dreptul de acces liber la justitie, fără ca reglementarea legală care ar consacra-o să nu contravină premisei sale constitutionale.

Tot astfel, dacă legitimarea procesuală activă a Avocatului Poporului este consecutivă unui mandat conferit de petitionar, introducerea de drept a acestuia din urmă în proces, în calitate de reclamant, apare lipsită de orice justificare, iar consacrarea sa legală infirmă întreaga constructie teoretică.

În sfârsit, teza mandatului este contrazisă de prevederea art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, potrivit căreia «actiunile introduse de Avocatul Poporului... nu mai pot fi retrase». Examinată cu atentie, această prevedere impune concluzia că autoritatea publică în cauză nu actionează în temeiul unui mandat, ci are o legitimare procesuală activă proprie care, desi conditionată de o prealabilă sesizare din partea titularului dreptului de acces liber la justitie, are o existentă autonomă, independentă de optiunea acestuia în sensul refuzului de a continua procesul.

Asa fiind, nu putem decât să subscriem constatării pertinente a Avocatului Poporului din cuprinsul obiectiei sale de neconstitutionalitate, potrivit căreia reglementarea legală criticată converteste, nu doar fără temei constitutional, ci chiar împotriva acestuia, dreptul de acces liber la justitie într-o obligatie.

Din acest punct de vedere si pentru ratiuni similare celor care evidentiază încălcarea principiului disponibilitătii si, pe cale de consecintă, neconstitutionalitatea art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din Constitutie, s-ar fi impus aceeasi concluzie si cu privire la art. 28 alin. (2) din aceeasi lege a contenciosului administrativ care, în sensul si cu semnificatia evidentiate, contravine, de asemenea, normelor constitutionale de referintă.

Constientizând fragilitatea argumentelor aduse în sustinerea optiunii sale în sensul constatării constitutionalitătii textelor legale deduse controlului, majoritatea Curtii a simtit nevoia ca, în considerentele deciziei, să stăruie asupra a două aspecte apreciate ca deosebit de nevralgice ale reglementării criticate.

În considerarea acestei preocupări s-a sustinut că, «exercitând atributia prevăzută de textul de lege criticat, Avocatul Poporului nu se substituie în drepturile procesuale ale cetăteanului, ci îl sprijină pe acesta, inclusiv prin introducerea actiunii la instanta de contencios administrativ, el fiind singurul care decide continuarea sau nu a procesului împotriva autoritătii administrative abuzive». Fără îndoială, o atare sustinere, dacă ar fi avut suport în reglementarea legală criticată, ar fi lipsit de plano de orice pertinentă obiectia de neconstitutionalitate la care subscriem. În realitate, însă, respectiva sustinere este lipsită de un atare suport, de vreme ce reglementarea în cauză conferă de drept calitatea procesuală activă petitionarului, într-un proces declansat din initiativa altei persoane si, mai mult decât atât, lipseste de eficientă juridică manifestarea de vointă a aceluiasi în sensul încetării procesului, prin consacrarea interdictiei de retragere a actiunii promovate de Avocatul Poporului.

S-a mai sustinut, pe aceeasi linie de gândire, că, în realitate, «art. 28 alin. (2) din legea criticată dispune numai cu privire la actiunile ce se întemeiază pe apărarea interesului public pe care Avocatul Poporului le poate introduce la instanta de contencios administrativ, iar nu cu privire la actiunile pe care acesta le poate promova în numele persoanelor fizice, în conditiile art. 1 alin. (3)». Or, se arată, tot acolo, «fiind vorba de nesocotirea si încălcarea interesului public, acesta nu poate fi lăsat la aprecierea subiectivă a persoanelor fizice si, ca atare, imposibilitatea retragerii actiunilor introduse în cadrul contenciosului administrativ obiectiv priveste institutia Avocatul Poporului, iar nu persoana fizică al cărei drept sau interes legitim a fost lezat». Examinarea textului legal mentionat infirmă însă o asemenea interpretare, întelesul ce-i este astfel atribuit detasându-se de o manieră susceptibilă de rezerve de cel care se desprinde în mod necesar, pe cale de interpretare literală, logică si gramaticală a termenilor reglementării. În acest sens, se impune observat că art. 28 alin. (2) din lege consacră o dihotomie nestiintifică, întrucât utilizează un criteriu neunitar potrivit căruia actiunile care nu mai pot fi retrase subsumează actiunile introduse de Avocatul Poporului si de celelalte autorităti publice acolo mentionate (acestea constituind în economia reglementării o primă categorie), precum si cele introduse împotriva actelor administrative normative (care formează a doua categorie). Or, prima categorie este structurată după criteriul organului emitent, iar cea de a doua, după acela al obiectului. Astfel redactat, textul în cauză ridică serioase dificultăti de aplicare. Nu rezultă din cuprinsul său care este obiectul actiunilor din prima categorie, si anume dacă acesta îl constituie un act administrativ individual sau/si normativ, după cum nu rezultă dacă interesul urmărit este exclusiv public sau/si privat. De asemenea, formula redactională ambiguă lasă să se înteleagă că titularii actiunilor introduse împotriva actelor din a doua categorie ar fi alte autorităti decât cele mentionate in terminis cu referire la actele din prima categorie sau, oricum, si alte asemenea autorităti.

S-ar părea, urmare interpretării logice a celor două sintagme corelate, că titularii ambelor categorii de actiuni sunt aceiasi, si anume autoritătile publice enumerate expres si limitativ cu referire la prima categorie.

S-ar părea, de asemenea, rationând per a contrario, că obiectul primei categorii de actiuni îl constituie numai actele administrative individuale. În conditiile în care, însă, textul legal nu contine nici o referire la criteriul interesului, iar potrivit principiului de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu există nici un temei si nici un argument de logică formală sau de tehnică juridică care să îndreptătească sustinerea din considerentele deciziei, pe care am reprodus-o, în sensul că interdictia de retragere a actiunilor promovate de Avocatul Poporului ar avea în vedere exclusiv pe acelea care urmăresc apărarea interesului public.

Cele arătate în precedentul imediat anterior reconfirmă astfel concluzia deja enuntată, si anume că art. 28 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ este neconstitutional.

În tentativa de a demonstra deplina legitimitate a noii atributii conferite Avocatului Poporului prin art. 1 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, în considerentele deciziei se stăruie asupra deplinei concordante dintre prevederile acestui text si cele ale art. 13 lit. c) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, potrivit cărora acesta este tinut, cu titlu de atributii, la urmărirea rezolvării legale a cererilor primite si la solicitarea adresată autoritătilor sau functionarilor administratiei publice în cauză de a înceta încălcarea drepturilor si libertătilor cetătenesti, de a-l repune în drepturi pe petitionar si de a-i repara eventualele pagube.

Altfel spus, se consideră că posibilitatea recunoscută Avocatului Poporului, prin textul legal criticat, de a sesiza, pe cale de actiune, instanta de contencios administrativ nu face decât să dea expresie acestor atributii.

Nu putem subscrie acestei teze, întrucât, în ansamblul lor, atributiile mentionate exclud o implicare directă a Avocatului Poporului în activitatea de solutionare a sesizărilor, concluzie impusă de însisi termenii reglementării, sintagma «urmărirea rezolvării legale» evidentiind că, în viziunea legiuitorului, acesta are o pozitie extrinsecă activitătii propriu-zise de solutionare a litigiilor, la care contribuie de o manieră proprie, «utilizând în acest sens procedura medierii, sesizării autoritătilor ierarhic superioare celei care a încălcat dreptul petitionarului, rapoartele adresate Parlamentului, fără a declansa un proces, chiar dacă obiectul acestuia este circumscris sferei contenciosului administrativ», asa cum, corect, se arată în cadrul obiectiei de neconstitutionalitate. Mai mult decât atât, nu se poate pune semnul egalitătii între «solicitarea», mentionată de legea sa organică, printre atributiile Avocatului Poporului si «actiune», nu doar pentru că, din punct de vedere juridic, au o altă semnificatie conceptuală, ci, si, întrucât, cu referire la solicitare, Legea nr. 35/1997 precizează că aceasta este adresată autoritătilor sau functionarilor administratiei publice care au încălcat drepturile si libertătile cetătenesti, având deci caracterul unui recurs gratios, ceea ce lipseste de temei orice posibilă analogie cu actiunea în justitie.

Dincolo de ratiunile de neconstitutionalitate pe care le-am evidentiat, orientarea pe care o exprimă normele legale deduse controlului Curtii, si anume de a conferi Avocatului Poporului, pe lângă atributiile sale de mediator, si pe aceea de sesizare, pe cale de actiune, a instantelor judecătoresti, suscită serioase rezerve din partea unor specialisti ai Comunitătii Europene. Astfel, într-un raport prezentat la 16 iulie 2003, în cadrul Comisiei pentru probleme juridice si drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, având ca obiect institutia mediatorului, d-na Lili Nabholz-Heidegger din Elvetia «estimează că intentarea unei actiuni în justitie [...] plasează mediatorul într-o situatie dificilă. Mediatorul este capabil să joace cu eficientă rolul său - care nu este acela de mandatar privat, ci de mediator între cetătean si administratie - numai adoptând o pozitie de strictă neutralitate. Aparitia sa la tribunal ca adversar al administratiei [...] compromite relatiile cu aceasta».

Dacă întelegem să conferim caracter axiomatic tezei care dă expresie esentei democratiei, potrivit căreia, într-o colectivitate, majoritatea are întotdeauna dreptate, argumentele înfătisate în cadrul prezentei opinii separate nu pot fi receptate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci exclusiv ca o tentativă de justificare ratională a acestei opinii, diferită de aceea a majoritătii membrilor Curtii Constitutionale.

 

Serban Viorel Stănoiu

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Având în vedere recomandările Comisiei Europene cu privire la măsurile fiscale care trebuie implementate în vederea finalizării negocierilor la capitolul 6 “Politica în domeniul concurentei”,

în vederea asigurării sigurantei circuitului civil prin stimularea înscrierii în cartea funciară a actelor translative de proprietate care au ca obiect terenuri fără constructii,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Art. I. - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 6, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alineatele (5), (6), (7) si (8), cu următorul cuprins:

“(5) Comisia fiscală centrală constituită în baza prevederilor prezentului articol are competenta de a emite solutii fiscale individuale anticipate, la solicitarea contribuabililor mari, definiti astfel potrivit legii, iar de la 1 ianuarie 2007, si la solicitarea celorlalti contribuabili, în baza analizelor efectuate asupra documentatiilor depuse de către acestia. Criteriile si documentele necesare pentru obtinerea solutiei fiscale individuale anticipate vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(6) Solutia fiscală individuală anticipată este actul administrativ fiscal emis de Comisia centrală fiscală în vederea solutionării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situatii fiscale de fapt viitoare.

(7) Solutia fiscală individuală anticipată este opozabilă si obligatorie fată de organele fiscale numai dacă situatia de fapt ulterioară coincide cu prezentările si documentele avute în vedere la emiterea solutiei fiscale individuale anticipate.

În caz contrar, solutia fiscală individuală anticipată se consideră desfiintată cu efect retroactiv.

(8) Solutia fiscală individuală anticipată nu mai este  valabilă dacă prevederile legale în baza cărora a fost luată decizia se modifică.”

2. Articolul 121 se abrogă.

3. Alineatul (10) al articolului 38 va avea următorul cuprins:

“(10) Societatea Comercială «Sidex» - S.A. beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit până la data de 31 decembrie 2004.”

4. La articolul 284, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

“(12) Taxele de timbru prevăzute de art. 4 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate si ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără constructii, se reduc la jumătate.”

5. La articolul 2961 alineatul (1), litera a) se abrogă.

6. La articolul 2961 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:

“c) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani cele prevăzute la lit. j) si k);”.

Art. II. - Aplicarea prevederilor alin. (5) al art. 221 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 iulie 2005.

Art. III. - Prevederile prezentei ordonante de urgentă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu exceptia prevederilor art. I pct. 1 si 3, care intră în vigoare la data publicării prezentei ordonante de urgentă în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucuresti, 24 noiembrie 2004.

Nr. 123.