MONITORUL
OFICIAL AL ROMANIEI
P
A R T E A I
Anul
172 (XVI) - Nr. 107 LEGI,
DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE
Miercuri, 4 februarie 2004
SUMAR
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 450 din 25 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) si art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Decizia nr. 4 din 13 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările si completările
ulterioare
ACTE
ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
35/3.112. - Ordin al ministrului muncii, solidaritătii sociale
si familiei si al ministrului educatiei, cercetării si tineretului pentru
aprobarea Nomenclatorului calificărilor pentru care se pot organiza programe
finalizate cu certificate de calificare
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
25 noiembrie 2003
referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) si art. 24 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Nicolae
Popa - presedinte
Costică
Bulai - judecător
Nicolae
Cochinescu - judecător
Constantin
Doldur - judecător
Kozsokár
Gábor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Serban
Viorel Stănoiu - judecător
Lucian
Stângu - judecător
Ioan
Vida - judecător
Aurelia
Popa - procuror
Maria
Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin.
(1) si art. 24 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Societatea
Comercială “Atlas” - S.A. Craiova în Dosarul nr. 9.095/CIV/2002 al Tribunalului
Dolj - Sectia civilă.
La
apelul nominal este prezent Aurel Mustată, personal si în calitate de mandatar
al părtilor Adrian Rotaru, Victor Rotaru, Alexandra Dumitra, Marcela Marin,
Paulina Popescu si Maria Boruga. De asemenea este prezentă Ana Răducu, personal
si în calitate de mandatar pentru Petre Lulelaru, lipsind Societatea Comercială
“Atlas” - S.A. Craiova, fată de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Părtile
prezente solicită respingerea exceptiei, arătând că dispozitiile criticate
reprezintă norme de procedură care nu contravin prevederilor constitutionale.
Se arată că asupra acestor dispozitii Curtea Constitutională s-a pronuntat prin
Decizia nr. 43/2001, statuând că aceste texte sunt constitutionale. În
sustinere Aurel Mustată depune note scrise.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, ca neîntemeiată,
arătând că textele criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 27 si 28 din
Legea nr.
10/2001, care se referă la cazul în care bunurile preluate abuziv se află
în patrimoniul unei societăti comerciale privatizate cu respectarea
dispozitiilor legale, ipoteză în care notificarea privind restituirea bunului
se adresează institutiei publice care a efectuat privatizarea, or, arată
acesta, autorul exceptiei nu se găseste în nici una dintre situatiile prevăzute
de aceste texte.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea din 18 februarie 2003, pronuntată în Dosarul nr. 9.095/CIV/2002, Tribunalul
Dolj - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) si art. 24 alin. (1)
din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Societatea
Comercială “Atlas” - S.A. Craiova.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile criticate încalcă prevederile
art. 41 alin. (2) si art. 135 alin. (1), deoarece, arată acesta, un agent
economic privat nu poate fi obligat, în temeiul unor dispozitii legale, să
restituie în natură sau să plătească despăgubiri persoanelor determinate prin
lege ca fiind îndreptătite la reparatii, întrucât s-ar aduce atingere dreptului
său de proprietate, care s-a născut tot în temeiul legii.
Autorul
exceptiei arată că, fiind o societate comercială cu capital integral privat,
imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul său în mod legal, în temeiul Legii
nr. 15/1990 si al Legii nr. 31/1990,
iar privatizarea ei s-a făcut cu respectarea Legii nr. 58/1991 si a Legii nr.
77/1994, titlul său de proprietate nefiind contestat.
Instanta
de judecată consideră
că exceptia nu este întemeiată, deoarece legiuitorul nu a voit să consacre o
expropriere.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Guvernul,
în punctul său
de vedere, consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Din analiza reglementării cuprinse în Legea nr.
10/2001, Guvernul ajunge la concluzia că invocarea exceptiei a rezultat
dintr-o gresită interpretare si aplicare a prevederilor acestei legi.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr. 47/1992,
retine următoarele: Curtea Constitutională este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, precum si celor
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 20 alin. (1)
si art. 24 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care au următorul continut:
- Art.
20 alin. (1): “Imobilele - terenuri si constructii - preluate în mod abuziv,
indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrării în vigoare a
prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie natională, o societate
comercială la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale
sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatistă
sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptătite,
în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispozitie motivată a organelor de
conducere ale unitătii detinătoare.”;
- Art.
24 alin. (1): “Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este
posibilă, după caz, detinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau,
după caz, prin dispozitie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1)
să facă persoanei îndreptătite o ofertă de restituire prin echivalent,
corespunzătoare valorii imobilului.”
Autorul
exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale
criticate sunt încălcate prevederile art. 41 alin. (2), precum si prevederile
art. 135 alin. (1) din Constitutie, deoarece bunul revendicat a devenit
proprietatea sa în temeiul dispozitiilor Legii nr. 15/1990.
Potrivit
Constitutiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767
din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor si renumerotarea textelor,
art. 41 alin. (2) a devenit art. 44 alin. (2), iar art. 135 a devenit art. 136.
Dispozitiile fostului art. 135 alin. (1) din Constitutie nu se mai regăsesc la
art. 136 din Constitutia republicată, ele fiind incluse în prevederile art. 44
alin. (1) si (2) teza întâi, având în noua redactare un continut mult mai
complex.
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată pentru
considerentele ce urmează.
În
jurisprudenta sa, ca, de exemplu, Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996,
definitivă prin Decizia nr. 64 din 8 aprilie 1997, ambele publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997, si Decizia nr. 234
din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 149 din 11 aprilie 2000, Curtea Constitutională a decis, în ceea ce
priveste Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat
ca regii autonome si societăti comerciale, că această lege nu reprezintă, în
realitate, prin prevederile sale, actul juridic în baza căruia imobilul a
trecut în proprietatea statului, ci constituie actul normativ în baza căruia
societătile comerciale, care au luat fiintă prin transformarea fostelor unităti
economice de stat, au devenit proprietare asupra bunurilor aflate în
patrimoniul lor, astfel cum prevăd dispozitiile art. 20 alin. (2) din lege.
Potrivit acestui text “Bunurile din patrimoniul societătilor comerciale sunt
proprietatea acestora, cu exceptia celor dobândite cu alt titlu”. De
asemenea, prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. I din 7 septembrie
1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27
septembrie 1993, Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, si Decizia nr. 9 din
22 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141
din 7 iulie 1997, Curtea a statuat că “bunurile regiilor autonome si ale
societătilor comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate
privată (…).”
Prin
aceleasi decizii Curtea a mai retinut că, în conformitate cu regimul
constitutional al dreptului de proprietate, nationalizarea este inadmisibilă.
Trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată se
poate realiza prin expropriere, în conditiile prevăzute la art. 41 alin. (3) si
(5) din Constitutie, sau prin confiscare, în cazul bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii, în conditiile
prevăzute la alin. (8) al aceluiasi articol. Aceste dispozitii constitutionale
constituie garantii ale dreptului de proprietate privată.
De
asemenea, Curtea a mai statuat că într-un stat de drept, conform art. 1 alin.
(3) din Constitutie, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin
recurgerea la procedee legale, care să nu contravină dispozitiilor
constitutionale si obligatiilor ce decurg din tratatele si documentele
internationale pe care statul român si le-a asumat si a căror respectare este
obligatorie, conform dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie. În acest sens
Curtea a retinut incidenta prevederilor art. 17 din Declaratia Universală a
Drepturilor Omului, potrivit cărora “Orice persoană are dreptul la
proprietate atât singură, cât si în asociatie cu altii” si
“Nimeni
nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
Aceste
principii sunt prevăzute si în Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru
apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, ratificat de
România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, care prevede la art. 1 alin. 1 că “Orice
persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni
nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică
si în conditiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului
international”.
Asa
fiind, ar fi greu de presupus ca prin Legea nr.
10/2001 să se fi consacrat o altă solutie care ar reprezenta, neîndoielnic,
o înfrângere a principiului ocrotirii – în prezent al garantării - proprietătii
private.
În
fapt o asemenea problemă nici nu există, reglementarea cuprinsă în Legea nr.
10/2001 fiind constitutională.
Într-adevăr,
cât priveste art. 20 alin. (1) din lege, Curtea observă că prevederile acestuia
trebuie coroborate cu cele ale art. 27 si 28 din aceeasi lege, care se referă
nemijlocit la cazul în care bunurile preluate abuziv în trecut se află în
patrimoniul unei societăti comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor
legale. În această ipoteză notificarea prin care se solicită restituirea (în
echivalent) se adresează institutiei publice care a efectuat privatizarea,
anume Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului
(fostul Fond al Proprietătii de Stat), ministerul de resort sau autoritatea
administratiei publice locale, în a cărei rază teritorială era situat imobilul,
indiferent de valoarea acestuia.
Art. 28 si următoarele
din lege stabilesc măsuri pentru obtinerea despăgubirii, prin decizia sau, după
caz, prin dispozitia motivată a organului institutiei publice implicate în
privatizare sau, în cazul unor divergente, prin hotărâre judecătorească.
În
ceea ce priveste art. 24 alin. (1) din lege, criticat, de asemenea, prin
exceptia de neconstitutionalitate, acesta consacră solutia despăgubirii prin
echivalent, atunci când restituirea în natură a bunurilor în chestiune nu este
posibilă (ca, de pildă, în ipoteza privatizării), ceea ce, desigur, nu înfrânge
nici un text sau principiu constitutional, fiind vorba despre o chestiune de
aplicare a legii.
De
altfel, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 20 alin. (1) si art. 24
din Legea nr.
10/2001 Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr.
43 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 75 din 14 februarie 2001, statuând că aceste dispozitii legale nu contin
nici o prevedere expresă care să vină în contradictie cu prevederile art. 135
din Constitutie. Prin aceeasi decizie Curtea a mai statuat că dispozitiile art.
20 si 24 din lege nu vor putea fi aplicate decât în concordantă cu prevederile
art. 135 si ale art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, precum si cu
prevederile Legii nr. 213/1998
privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
Atât
solutia, cât si considerentele acestei decizii sunt valabile si în cauza de
fată, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a
jurisprudentei Curtii.
Fată
de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din
Constitutie, republicată, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
23 din Legea nr.
47/1992, republicată,
CURTEA
În
numele legii
DECIDE:
Respinge
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) si art. 24
alin. (1) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Societatea
Comercială “Atlas” - S.A. Craiova în Dosarul nr. 9.095/CIV/2002 al Tribunalului
Dolj - Sectia civilă.
Definitivă
si obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 25 noiembrie 2003.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria
Bratu
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
13 ianuarie 2004
referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările si completările
ulterioare
Nicolae
Popa - presedinte
Costică
Bulai - judecător
Nicolae
Cochinescu - judecător
Constantin
Doldur - judecător
Kozsokár
Gábor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Serban
Viorel Stănoiu - judecător
Lucian
Stângu - judecător
Ioan
Vida - judecător
Nicoleta
Grigorescu - procuror
Afrodita
Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol
se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91
alin. 2 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările si completările
ulterioare, exceptie ridicată de Elena Blaga Pop în Dosarul nr. 495/P/F/2003 al
Curtii de Apel Brasov - Sectia penală.
La
apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată,
deoarece prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de
neconstitutionalitate când Curtea Constitutională, prin Decizia nr.
275/2002, a constatat că prevederile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, sunt
conforme cu dispozitiile din Legea fundamentală. Deoarece nu au intervenit
elemente noi, solutia si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează, în
opinia Ministerului Public, valabilitatea si în acest caz.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea din 16 iunie 2003, pronuntată în Dosarul nr. 495/P/F/2003, Curtea
de Apel Brasov - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate
a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Exceptia
a fost ridicată în dosarul de mai sus de inculpata Elena Blaga Pop, cercetată
pentru săvârsirea infractiunii de luare de mită, prevăzută si pedepsită de art.
254 alin. 1 si 2 din Codul penal, raportată la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că textul de lege criticat este
neconstitutional, întrucât avizul dat de ministrul justitiei pentru cercetarea,
retinerea, arestarea sau perchezitionarea magistratilor aduce atingere
principiului independentei judecătorilor. În opinia sa, autorul consideră că
ministrul justitiei, care face parte din puterea executivă, nu poate emite
avizul conform art. 92 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată,
deoarece Legea fundamentală nu-i conferă această posibilitate atâta vreme cât
doar Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate ce poate
dispune cu privire la sanctionarea judecătorilor.
Curtea
de Apel Brasov apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, întrucât textele
criticate înfrâng prevederile constitutionale invocate, precum si principiul
separatiei puterilor în stat. Astfel, independenta si inamovibilitatea
judecătorilor reprezintă o garantie pentru o bună administrare a justitiei si,
în egală măsură, un mijloc de protectie în fata oricărei ingerinte de ordin
politic sau administrativ. Prin posibilitatea ministrului justitiei de a emite
avizul pentru cercetarea magistratilor se aduce atingere principiului
constitutional al separatiei puterilor în stat, deoarece acesta este membru al
guvernului, care face parte din autoritatea executivă. Mai mult decât atât, în
opinia instantei textul contestat excede nepermis dispozitiilor
constitutionale, întrucât doar Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineste
rolul de consiliu de disciplină a magistratilor, sens în care implicarea
ministrului justitiei în răspunderea penală a judecătorilor este nejustificată.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere
ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
consideră că
avizul dat de ministrul justitiei pentru cercetarea, retinerea, arestarea,
perchezitionarea sau trimiterea în judecată a magistratilor reprezintă o măsură
de protectie legală a magistratului împotriva abuzurilor. De altfel, potrivit
art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, actiunea penală este
conditionată de autorizarea sau sesizarea organului competent ori de o altă
conditie prevăzută de lege. Prin urmare, avizul despre care se face vorbire în
textul contestat reprezintă tocmai o conditie prealabilă pentru punerea în
miscare sau exercitarea actiunii penale si, deopotrivă, o măsură favorabilă
magistratului si un filtru necesar pentru protejarea statutului acestuia.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea
Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, ale art. 1 alin.
(1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 91 alin. 2
din Legea nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, republicată, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările si
completările ulterioare, si are următorul continut:
- Art.
91 alin. 2: “Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati,
perchezitionati sau trimisi în judecată fără avizul ministrului justitiei”.
Autorul
exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale
criticate sunt încălcate prevederile art. 11, 20, art. 123 alin. (2), art. 124
alin. (1) teza a doua si art. 133 din Constitutie, precum si art. 6 pct. 1 din
Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.
După aprobarea Legii de revizuire a Constitutiei României nr.
429/2003, Constitutia a fost republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitiile constitutionale invocate
fiind cuprinse în art. 11, 20, art. 124 alin. (3), art. 125 alin. (2) si art.
134 cu următorul continut:
- Art.
11: “(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai si cu
bună-credintă obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2)
Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
(3)
În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde
dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai după
revizuirea Constitutiei”.
- Art.
20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile
cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
România este parte.
(2)
Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au
prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului în care
Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.
- Art.
124 alin. (3): “Judecătorii sunt independenti si se supun numai legii”.
- Art.
125 alin. (2): “Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si
sanctionarea judecătorilor sunt de competenta Consiliului Superior al
Magistraturii, în conditiile legii sale organice”.
- Art.
134: “(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui României
numirea în functie a judecătorilor si a procurorilor, cu exceptia celor
stagiari, în conditiile legii.
(2)
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineste rolul de instantă de judecată,
prin sectiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si a
procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste
situatii, ministrul justitiei, presedintele Înaltei Curti de Casatie si
Justitie si procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casatie si Justitie nu au drept de vot.
(3)
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi
atacate la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(4)
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineste si alte atributii stabilite
prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independentei
justitiei.”
- Art.
6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în
mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă
independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra
încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de
sedintă poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durată a procesului
sau a unei părti a acestuia în interesul moralitătii, al ordinii publice ori al
securitătii nationale într-o societate democratică, atunci când interesele
minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o impun, sau în
măsura considerată absolut necesară de către instantă atunci când, în
împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere
intereselor justitiei.”
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că Legea fundamentală
consacră principiul independentei judecătorilor si cel al impartialitătii
procurorilor în exercitarea atributiilor lor.
Garantarea
respectării acestor principii este asigurată prin instituirea inamovibilitătii judecătorilor,
prin măsurile de protectie a magistratilor prevăzute de art. 91 alin. 3 din
Legea nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, republicată, prin alte măsuri prevăzute de titlul
VI din aceeasi lege, precum si prin dispozitiile speciale din Codul de
procedură penală [art. 281 pct.
1 lit. b), art. 282 pct. 1 lit. f), art. 29 pct. 1
lit. f) si art. 209 alin. (3) si (4)].
Prin
urmare, aceste reglementări îl protejează pe magistrat prin faptul că el nu va
fi cercetat de organele politiei sau de alte organe de cercetare penală care,
prin apartenenta lor la puterea executivă, ar putea fi directionate politic. De
asemenea, magistratul nu va putea fi chemat în judecată penală prin actiune
directă introdusă la instanta de judecată, fiind ferit în felul acesta de
eventualele actiuni sicanatoare venite din partea unor persoane răuvoitoare.
Independenta
justitiei implică deci un statut special, adecvat al magistratilor, menit să
imprime o valoare de necontestat actului de justitie, prin protejarea membrilor
corpului magistratilor împotriva subiectivismului si a actiunilor nejustificate
sau abuzive ale organelor de urmărire penală competente care le-ar putea afecta
credibilitatea.
În
acest context art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, care conditionează cercetarea, retinerea,
arestarea, perchezitia sau trimiterea în judecată de avizul ministrului
justitiei, instituie o măsură ratională de protectie a magistratului, care
reprezintă o garantie legală a consolidării principiilor constitutionale
enuntate anterior, privitoare la independenta judecătorilor si la
impartialitatea procurorilor.
Curtea
retine că este neîntemeiată critica potrivit căreia avizul ministrului
justitiei reprezintă o ingerintă în activitatea de realizare a actului de
justitie, deoarece acesta răspunde de activitatea judecătorilor si de modul cum
se înfăptuieste justitia. Potrivit legii, ministrul justitiei are un rol foarte
important în selectionarea, pregătirea si verificarea cunostintelor viitorilor
magistrati si în vederea admiterii acestora în magistratură. Fără să intervină
în activitatea judiciară a magistratilor, care sunt independenti si inamovibili,
ministrul justitiei poate si trebuie să cunoască modul în care acestia îsi
îndeplinesc îndatoririle. Nu se poate concepe ca el să fie indiferent sau să
ignore cazurile în care magistratii au săvârsit ori sunt suspecti că au
săvârsit fapte prevăzute de legea penală. Este evident că orice caz în care un
magistrat se dovedeste că a încălcat legea penală aruncă o umbră asupra
prestigiului întregii magistraturi.
Tocmai
de aceea, singurul chemat să avizeze urmărirea penală a unui magistrat este
ministrul justitiei, iar acest drept de aviz implică angajarea răspunderii sale
personale, persoana interesată având dreptul de a-l actiona în justitie pentru
avizarea sau refuzul de a aviza urmărirea penală a unui magistrat pe care îl
consideră vinovat sau, dimpotrivă, nevinovat de săvârsirea unei fapte penale.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) si art.
11, art. 20, art. 124 alin. (3), art. 125 alin. (2) si art. 134 din
Constitutie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1)
si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În
numele legii
DECIDE:
Respinge
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
exceptie ridicată de Elena Blaga Pop în Dosarul nr. 495/P/F/2003 al Curtii de
Apel Brasov - Sectia penală.
Definitivă
si obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 13 ianuarie 2004.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita
Laura Tutunaru
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
|
MINISTERUL
MUNCII, SOLIDARITĂTII SOCIALE SI FAMILIEI Nr.
35 din 26 ianuarie 2004 |
MINISTERUL EDUCATIEI,
CERCETĂRII SI TINERETULUI Nr.
3.112 din 27 ianuarie 2004 |
pentru aprobarea Nomenclatorului
calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de
calificare
Având în vedere
prevederile art. 17 din Hotărârea Guvernului nr.
737/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii,
Solidaritătii Sociale si Familiei si ale art. 12 alin. (5) din Hotărârea
Guvernului nr.
741/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei,
Cercetării si Tineretului, precum si ale art. 6 alin. (2) din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr.
129/2000 privind formarea profesională a adultilor, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr.
522/2003,
ministrul
muncii, solidaritătii sociale si familiei si ministrul educatiei, cercetării si tineretului emit
următorul ordin:
Art.
1. - Se aprobă Nomenclatorul calificărilor pentru care se pot organiza programe
finalizate cu certificate de calificare, denumit în continuare Nomenclatorul
calificărilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art.
2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.
3. - Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, prin Directia
politici fortă de muncă, asigură actualizarea Nomenclatorului calificărilor.
Art.
4. - Prin actualizarea Nomenclatorului calificărilor se întelege:
a)
activitatea de identificare, codificare si introducere de noi calificări, ca
urmare a schimbărilor intervenite pe piata muncii;
b)
activitatea de radiere a calificărilor care nu mai sunt cerute pe piata muncii;
c)
activitatea de redenumire a unor calificări, dacă acest lucru se impune.
Art.
5. - Actualizarea Nomenclatorului calificărilor se face din initiativa
persoanelor juridice interesate: angajatori, ministere, Agentia Natională
pentru Ocuparea Fortei de Muncă, organizatii sindicale, asociatii patronale,
asociatii profesionale si furnizori de formare profesională.
Art.
6. - În vederea actualizării Nomenclatorului calificărilor, persoanele juridice
interesate, prevăzute la art. 5, depun la Ministerul Muncii, Solidaritătii
Sociale si Familiei un dosar care trebuie să contină:
a)
cerere;
b)
standardul ocupational recunoscut la nivel national, aprobat în conditiile
reglementărilor legale în vigoare;
c)
adresă din partea ministerului de resort care reglementează activitatea în
domeniu sau, după caz, a asociatiilor profesionale, din care să rezulte acordul
acestora;
d)
adresă din partea Consiliului National de Formare Profesională a Adultilor si a
Ministerului Educatiei, Cercetării si Tineretului, din care să rezulte acordul
acestora.
Art.
7. - Cererile pentru actualizarea Nomenclatorului calificărilor se solutionează
în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.
Art.
8. - Respingerea cererii si motivele care au stat la baza acestei decizii se
comunică în scris, în termenul prevăzut la art. 7.
Art.
9. - Actualizarea Nomenclatorului calificărilor se aprobă periodic, prin ordin
comun al ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei si al
ministrului educatiei, cercetării si tineretului si se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art.
10. - Până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a
ordinului comun pentru actualizarea Nomenclatorului calificărilor pentru care
Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei si Ministerul Educatiei,
Cercetării si Tineretului si-au dat acordul de includere în Nomenclatorul
calificărilor, codurile respective pot fi folosite cu titlu provizoriu.
|
Ministrul
muncii, solidaritătii sociale si familiei, Elena Dumitru |
Ministrul
educatiei, cercetării si tineretului, Alexandru Athanasiu |
ANEXĂ*)
|
|||||||||
