MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 172 (XVI) - Nr. 51 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 21 ianuarie 2004

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 440 din 20 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare

Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

Opinie separatã

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

1.061/2003. - Ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere

ACTE ALE BÃNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

12/2003. - Norme privind supravegherea solvabilitãtii si expunerilor mari ale institutiilor de credit

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 440

din 20 noiembrie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “SHORT PROD COM” - S.R.L. din Galati în Dosarul nr. 2.675/C/2003 al Judecãtoriei Galati.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 315C/2003, nr. 320C/2003, nr. 321C/2003, nr. 325C/2003 si nr. 329C/2003.

La apelul nominal este prezentã Societatea Comercialã “Predeal” - S.A., prin avocat, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Din oficiu Curtea ridicã problema conexãrii dosarelor, având în vedere obiectul identic al cauzelor.

Reprezentantul pãrtii prezente nu se opune conexãrii cauzelor.

Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedurã civilã, întrucât au ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate.

Curtea, deliberând, decide conexarea dosarelor nr. 315C/2003, nr. 320C/2003, nr. 321C/2003, nr. 325C/2003 si nr. 329C/2003 la Dosarul nr. 297C/2003, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicatã, conform cãruia “Procedura jurisdictionalã [...] se completeazã cu regulile procedurii civile [...]”, raportat la art. 164 alin. 1 si 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia .[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleasi pãrti sau chiar împreunã cu alte pãrti si al cãror obiect si cauzã au între dânsele o strânsã legãturã [...] poate fi fãcutã de judecãtor chiar dacã pãrtile nu au cerut-o”.

Având cuvântul, partea prezentã, prin avocat, solicitã admiterea exceptiei, arãtând cã dispozitiile art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, republicatã, cu modificãrile ulterioare, prin instituirea obligativitãtii depunerii unei cautiuni numai de cãtre persoanele juridice, sub sanctiunea neînregistrãrii la instantele judecãtoresti a contestatiei la executare, contravin prevederilor constitutionale ale art. 16, 21 si 24.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiatã, arãtând cã textul legal criticat a mai format anterior obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea statuând cã acest text este constitutional.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierile din 5 iunie 2003, 20 iunie 2003, 26 mai 2003, 24 aprilie 2003 si 23 mai 2003, pronuntate în dosarele nr. 2.675/C/2003, nr. 3.336/2003, nr. 2.442/2003, nr. 1.975/C/2003, nr. 4.864/2003 si nr. 2.982/2003, Judecãtoria Galati, Tribunalul Maramures – Sectia Comercialã, Judecãtoria Brasov si Judecãtoria Pitesti au sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “SHORT PROD COM” - S.R.L. din Brãila, C.N.M.P.N. “REMIN” - S.A. – Sucursala Minierã Baia Mare, Societatea Comercialã “DEMOPAN” - S.A. din Galati, Societatea Comercialã “Predeal” - S.A. si Asociatia Tinerilor Progresisti Arges.

În motivarea exceptiei se aratã cã obligatia de platã a cautiunii impusã de textul criticat numai persoanelor juridice, iar nu si persoanelor fizice încalcã art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât calitatea de debitor bugetar o poate avea atât persoana juridicã, cât si persoana fizicã.

În opinia autorilor exceptiei este încãlcat si accesul liber la justitie, deoarece dreptul persoanei de a sesiza instanta nu se poate realiza decât conditionat de plata unei sume de bani.

Judecãtoria Galati si Judecãtoria Brasov considerã cã stabilirea unei obligatii la plata cautiunii numai în sarcina persoanelor juridice, cu excluderea persoanelor fizice, creeazã un tratament juridic diferentiat nejustificat, încãlcându-se astfel principiul egalitãtii în drepturi prevãzut de art. 16 din Constitutie. Se aratã cã dispozitia legalã criticatã aduce atingere exercitãrii accesului liber la justitie, întrucât prevede obligativitatea dovezii plãtii cautiunii pentru înregistrarea contestatiei la executare.

Tribunalul Maramures si Judecãtoria Pitesti apreciazã exceptia ca fiind neîntemeiatã. Se aratã cã lipsa unei asemenea prevederi legale ar duce la exercitarea cu rea-credintã a contestatiei la executare sau la întârzieri în derularea procedurii silite.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalitãtii în drepturi a cetãtenilor, textul având în vedere ca obligativitatea depunerii cautiuni sã se facã numai de cãtre persoanele juridice, atât în considerarea numãrului sporit de cauze executionale, precum si din motive de naturã economicã.

Aceste aspecte, aratã Guvernul, intrã în sfera asigurãrii disciplinei judiciare, care nu aduc atingere unor drepturi constitutionale.

În ceea ce priveste accesul liber la justitie, se aratã cã nu este vorba despre o încãlcare a acestui principiu constitutional, întrucât s-a avut în vedere tendinta spre abuzul de drept care se manifestã în procedurile de executare silitã, fapt ce duce la tergiversarea si la întârzierea realizãrii drepturilor stabilite în baza unor titluri, în dauna intereselor creditorilor. Se mai aratã cã procedura colectãrii creantelor bugetare reprezintã o procedurã specialã instituitã în realizarea interesului general, fiind vorba despre recuperarea banilor publici.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, sustinerile pãrtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele: Curtea Constitutionalã este competentã, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicatã, precum si celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificãrile ulterioare, care au urmãtorul continut:

- Art. 127: “(1) Contestatia la executare se face cu conditia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cautiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a trezoreriei statului.

(2) Dovada privind plata cautiunii prevãzute la alin. (1) va însoti în mod obligatoriu contestatia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã.

(3) Verificarea cuantumului cautiunii se va efectua de judecãtorul de serviciu la data înregistrãrii cererii.”

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin cã prin dispozitiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 16 si 21 din Constitutie.

Asupra constitutionalitãtii dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 Curtea s-a pronuntat prin mai multe decizii ca, de exemplu, Decizia nr. 229 din 3 iunie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 26 iunie 2003, si Decizia nr. 313 din 10 iulie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003.

În considerentele acestor decizii Curtea a retinut cã prevederile art. 16 din Constitutie, care consacrã “Egalitatea în drepturi”, se referã la cetãteni, instituind egalitatea acestora în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri. În jurisprudenta constantã a Curtii Constitutionale, de exemplu, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, s-a statuat cã textul constitutional al art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective fatã de care s-a promovat un tratament juridic diferentiat, numai dacã prin aceasta regimul juridic diferit s-ar rãsfrânge asupra cetãtenilor, implicând inegalitatea lor în fata legii si a autoritãtilor publice. Asa fiind, dispozitiile art. 16 din Constitutie nu sunt incidente în cauzã.

În ceea ce priveste critica potrivit cãreia dispozitiile de lege ce fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îngrãdesc accesul liber la justitie, prin aceleasi decizii Curtea a statuat cã depunerea cautiunii stabilite prin art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 are rolul de a frâna actiunile dilatorii ale persoanelor juridice în cadrul procedurii de executare silitã, fãrã ca prin aceasta sã fie încãlcate prevederile art. 21 din Constitutie. Cu privire la constitutionalitatea instituirii unei cautiuni, ca o conditie a sesizãrii instantelor judecãtoresti, Curtea Constitutionalã s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, respingându-se sustinerile privind încãlcarea dreptului de acces la justitie. Prin aceastã decizie s-a statuat cã accesul liber la justitie semnificã faptul cã orice persoanã poate sesiza instantele judecãtoresti în cazul în care considerã cã drepturile, libertãtile sau interesele sale legitime au fost încãlcate, iar nu faptul cã acest acces nu poate fi supus nici unei conditionãri, precum si cã aceastã modalitate de reglementare, care reprezintã o optiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispozitiile constitutionale privind competenta si procedura în fata instantelor judecãtoresti si exercitarea cu bunã-credintã a drepturilor subiective.

Atât considerentele, cât si solutiile din aceste decizii îsi pãstreazã valabilitatea si în cauza de fatã, neintervenind elemente noi de naturã sã determine o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

Fatã de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicatã, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 127 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Societatea Comercialã “SHORT PRODCOM” - S.R.L. din Brãila, C.N.M.P.N. “REMIN” - S.A. - Sucursala Minierã Baia Mare, Societatea Comercialã “DEMOPAN” - S.A. din Galati, Societatea Comercialã “Predeal” - S.A. si Asociatia Tinerilor Progresisti Arges în dosarele nr. 2.675/C/2003, 2.442/2003 si 1.975/C/2003 ale Judecãtoriei Galati, nr. 3.336/2003 al Tribunalului Maramures – Sectia Comercialã, nr. 4.864/2003 al Judecãtoriei Brasov si nr. 2.982/2003 al Judecãtoriei Pitesti.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 20 noiembrie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 453

din 2 decembrie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Petre Ninosu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Florentina Baltã - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicatã de Silviu Sîngeorzan în Dosarul nr. 858/2003 al Judecãtoriei Bistrita.

La apelul nominal rãspunde autorul exceptiei, prin avocat, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.

Avocatul autorului exceptiei sustine neconstitutionalitatea textului de lege criticat, întrucât acesta creeazã o discriminare nejustificatã între tatãl copilului nãscut din cãsãtorie si tatãl copilului nãscut în afara cãsãtoriei, primul putând introduce actiunea în tãgãduirea paternitãtii în termen de 6 luni de la data la care a luat cunostintã de nasterea copilului, iar cel de-al doilea beneficiind de imprescriptibilitatea acestei actiuni.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã nereglementarea în mod expres a termenului de prescriptie a actiunii în tãgãduirea paternitãtii în cazul în care este introdusã de mamã sau de copil nu conduce la concluzia cã aceasta este imprescriptibilã, nerezultând deci un regim discriminatoriu pentru tatãl copilului care, potrivit textului de lege, nu poate exercita actiunea în tãgãduirea paternitãtii decât în termen de 6 luni de la data când a cunoscut nasterea copilului.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:

Prin Încheierea din 19 mai 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 858/2003, Judecãtoria Bistrita a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicatã de Silviu Sîngeorzan.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul apreciazã cã art. 55 alin. 1 din Codul familiei încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece creeazã o inegalitate între tatãl copilului si celelalte categorii de persoane care pot exercita actiunea în tãgada paternitãtii.

Se aratã cã prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 349/2001 a fost admisã exceptia de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, înlãturându-se inegalitatea în ce priveste persoanele care pot exercita actiunea în tãgada paternitãtii, dar s-a creat o inegalitate cu privire la termenul în care poate fi promovatã aceasta. Astfel, pentru mamã si pentru copil actiunea este imprescriptibilã, în timp ce pentru tatã termenul este de 6 luni de la data la care acesta a luat cunostintã de nasterea copilului, conform art. 55 alin. 1 din Codul familiei.

Pe de altã parte, se aratã cã textul de lege criticat creeazã un regim discriminatoriu între tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei si tatãl copilului din afara cãsãtoriei, deoarece primul are la dispozitie actiunea în tãgada paternitãtii prescriptibilã în termen de 6 luni, în timp ce tatãl copilului din afara cãsãtoriei poate promova actiune în contestarea recunoasterii paternitãtii, care este imprescriptibilã. Finalitatea celor douã actiuni fiind identicã, regimul juridic diferentiat nu se justificã.

Judecãtoria Bistrita apreciazã cã în cazul copilului nãscut în timpul cãsãtoriei opereazã prezumtia de paternitate în favoarea sotului mamei, în timp ce în cazul copilului nãscut în afara cãsãtoriei stabilirea paternitãtii este lãsatã la libera apreciere a celui care face recunoasterea. Instituirea unui termen mai scurt pentru promovarea actiunii în tãgada paternitãtii vine în sprijinul intereselor copilului, astfel încât paternitatea acestuia sã nu fie lãsatã mult timp în incertitudine. Pe de altã parte, imprescriptibilitatea actiunii în contestarea recunoasterii de paternitate vine tot în sprijinul intereselor copilului, pentru ca acesta sã fie apãrat împotriva unor recunoasteri nereale, fãcute din eroare sau din anumite interese.

Se apreciazã, în acelasi timp, cã prin admiterea de cãtre Curtea Constitutionalã a exceptiei de neconstitutionalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu s-a creat o inegalitate între titularii dreptului la actiune, neprevãzându-se cã pentru mamã sau copil actiunea ar fi imprescriptibilã. Termenul de 6 luni a rãmas acelasi, discutabil rãmânând numai momentul de la care acesta începe sã curgã.

În concluzie, instanta apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã si solicitã respingerea acesteia.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul considerã cã, în lipsa unei prevederi exprese care sã vinã în întâmpinarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 349/2001, sunt posibile douã solutii. Astfel, fie se considerã aplicabilã regula generalã a imprescriptibilitãtii actiunii nepatrimoniale, fie se aplicã si în cazul actiunii exercitate de copil sau de mama acestuia termenul de prescriptie de 6 luni prevãzut în art. 55 alin. 1 din Codul familiei.

Pentru a nu contraveni principiului constitutional al egalitãtii în drepturi a persoanelor aflate în situatii juridice similare, trebuie acceptat ca si în cazul actiunii promovate de mamã si de copil termenul de prescriptie sã fie tot de 6 luni. Revine judecãtorului rolul ca pânã la interventia legiuitorului, în ceea ce priveste data de la care începe sã curgã termenul de prescriptie, sã aplice regula generalã înscrisã în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cãreia “prescriptia începe sã curgã de la data când se naste dreptul la actiune”.

Avocatul Poporului considerã cã instituirea unui termen scurt pentru introducerea actiunii în tãgãduirea paternitãtii vine în sprijinul interesului copilului, pentru a nu se mentine multã vreme incertitudinea asupra paternitãtii acestuia.

Faptul cã, prin Decizia nr. 349/2001, Curtea Constitutionalã a constatat cã “dispozitiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstitutionale în mãsura în care nu recunosc decât tatãlui, iar nu si mamei si copilului nãscut în timpul cãsãtoriei, dreptul de a porni actiunea în tãgãduirea paternitãtii” nu conduce, implicit, la concluzia cã actiunea pornitã de mamã sau de copil ar fi imprescriptibilã. Curtea nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra întelesului sãu contrar Constitutiei.

În ce priveste “regimul discriminatoriu între tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei si tatãl copilului nãscut în afara cãsãtoriei”, invocat de autorul exceptiei, ne aflãm în prezenta a douã institutii de drept cu regimuri juridice diferite.

Pentru prima categorie se aplicã institutia prezumtiei de paternitate, iar pentru a doua categorie au fost reglementate douã modalitãti de stabilire a filiatiei: recunoasterea voluntarã de paternitate sau hotãrârea judecãtoreascã. În acest fel s-a urmãrit crearea unui regim juridic de egalitate în drepturi între copilul nãscut în afara cãsãtoriei si copilul nãscut în timpul cãsãtoriei. În acelasi timp, existã diferente de reglementare juridicã între institutia tãgãduirii paternitãtii si institutia contestãrii recunoasterii de paternitate, aceasta din urmã venind în sprijinul intereselor copilului, în scopul evitãrii unor recunoasteri nereale.

În consecintã, legiuitorul a instituit un termen de prescriptie de 6 luni pentru introducerea actiunii de tãgãduire a paternitãtii, în timp ce actiunea în contestare a recunoasterii de paternitate este imprescriptibilã, fapt ce nu este de naturã a încãlca principiul egalitãtii în drepturi a cetãtenilor.

De altfel, Curtea Constitutionalã a decis, în mod constant, cã acest principiu nu înseamnã uniformitate, asa încât, în situatii diferite, tratamentul juridic este diferentiat.

În consecintã, Avocatul Poporului opineazã în sensul cã prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei sunt constitutionale.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã este competentã, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1) ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 55 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare. Textul legal criticat are urmãtorul continut:

- Art. 55 alin. 1: “Actiunea în tãgãduirea paternitãtii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatãl a cunoscut nasterea copilului.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considerã cã dispozitiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, care au urmãtorul continut: “Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.”

În motivarea exceptiei se sustine cã textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un termen de prescriptie pentru actiunea în tãgãduirea paternitãtii numai în ce îl priveste pe tatãl copilului, iar nu si pentru mama copilului si pentru copil, pentru care actiunea în tãgãduirea paternitãtii este imprescriptibilã. În aceeasi ordine de idei, autorul exceptiei considerã cã, exercitând actiunea în tãgãduirea paternitãtii, tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei se aflã într-o situatie defavorabilã si în raport cu tatãl copilului nãscut în afara cãsãtoriei, care, dupã ce a recunoscut copilul în conditiile prevãzute de art. 57 alin. 1 din Codul familiei, are, potrivit art. 58 alin. 1 din acelasi cod, posibilitatea sã conteste recunoasterea de paternitate, printr-o actiune imprescriptibilã.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constatã cã din textul de lege criticat nu rezultã un regim discriminatoriu, între copilul nãscut în timpul cãsãtoriei, mama copilului si tatãl acestuia, în privinta termenului de exercitare a actiunii în tãgãduirea paternitãtii.

Textul de lege reglementeazã termenul în care tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei poate sã introducã actiune în tãgãduirea paternitãtii, fãrã sã cuprindã nici o precizare cu privire la termenul în care aceastã actiune ar putea fi introdusã de mama copilului sau de copilul nãscut în timpul cãsãtoriei, ceea ce se explicã prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiatiei fatã de tatã.

Astfel, prin art. 53 alin. 1 din Codul familiei s-a instituit o prezumtie legalã în sensul cã paternitatea copilului nãscut în timpul cãsãtoriei apartine sotului mamei, cu consecinta prevãzutã în art. 54 alin. 2 din acelasi cod cã actiunea în tãgãduirea paternitãtii poate fi pornitã numai de sot.

Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002) Curtea Constitutionalã a constatat cã dispozitiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstitutionale în mãsura în care nu recunosc decât tatãlui, iar nu si mamei si copilului nãscut în timpul cãsãtoriei, dreptul de a porni actiunea în tãgãduirea paternitãtii.

Regimul juridic al filiatiei fatã de tatã, rezultat ca efect al amintitei decizii a Curtii, si anume recunoasterea dreptului mamei si a copilului nãscut în timpul cãsãtoriei de a introduce actiune în tãgãduirea paternitãtii, nu a suferit însã nici o modificare în privinta prescriptibilitãtii actiunii intentate de tatãl copilului si nici nu a fost completat cu dispozitii legale prin care sã se stabileascã termenul în care actiunea poate fi exercitatã de mamã sau de copil. Astfel, în absenta unei dispozitii legale prin care sã se stabileascã termenul în care actiunea în tãgãduirea paternitãtii poate fi pornitã de mamã sau de copil, Curtea nu are posibilitatea sã constate existenta vreunei discriminãri, rãmânând în competenta instantei de judecatã sã facã interpretarea si aplicarea corectã a legii.

Curtea nu poate primi nici sustinerea autorului exceptiei privind tratamentul discriminator aplicat titularului actiunii în tãgãduirea paternitãtii în raport cu titularul actiunii în contestarea recunoasterii de paternitate - în primul caz termenul de introducere al actiunii fiind limitat, în cel de al doilea caz actiunea fiind imprescriptibilã - dat fiind cã cele douã situatii juridice invocate nu sunt identice si nici similare, astfel cã reglementarea lor diferitã nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutia României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicatã, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicatã de Silviu Sîngeorzan în Dosarul nr. 858/2003 al Judecãtoriei Bistrita.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 2 decembrie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

OPINIE SEPARATÃ

la Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1

din Codul familiei

Contrar punctului de vedere al majoritãtii membrilor Curtii, considerãm cã art. 55 alin. 1 din Codul familiei contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.

În conditiile în care, potrivit art. 54 alin. 2 din acelasi cod, singurul îndreptãtit la actiune în contestarea paternitãtii era numai tatãl prezumtiv, respectiv sotul mamei din cãsãtoria pe parcursul cãreia a fost conceput sau s-a nãscut copilul a cãrui paternitate constituia obiect de disputã, evident, problema instituirii unui termen de prescriptie pentru valorificarea dreptului în cauzã, cu finalitatea limitãrii în timp a stãrii de incertitudine în aceastã materie, nu se punea decât exclusiv în ceea ce-l priveste. Asa se explicã de ce art. 55 alin. 1 din Codul familiei reglementeazã numai termenul de prescriptie al dreptului la actiune al cãrui titular este tatãl.

Prin efectul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial nr. 240 din 10 aprilie 2002, calitatea de titular al unei asemenea actiuni a fost recunoscutã si mamei si copilului, ceea ce impunea completarea reglementãrii cu dispozitii similare celei cuprinse în art. 55 alin. 1 cu privire la dreptul la actiune al tatãlui, referitoare la prescriptia dreptului material la actiune si în ceea ce-i priveste. Neavând calitatea de legiuitor pozitiv, Curtea nu a putut-o face si, datoritã pasivitãtii legiuitorului, care nu a intervenit în sensul arãtat, necorelarea reglementãrilor în cauzã s-a perpetuat în timp.

În acest context, art. 55 alin. 1 din Codul familiei a devenit neconstitutional, întrucât prevede un termen de prescriptie doar în ceea ce priveste dreptul la actiune al tatãlui, fãrã sã prevadã nimic cu privire la dreptul la aceeasi actiune când titular este mama sau copilul. Or, în absenta unor prevederi în acest sens, urmeazã a-si gãsi aplicare dreptul comun potrivit cãruia dreptul la actiune având un obiect nepatrimonial este imprescriptibil, ceea ce impune concluzia ca, de lege lata, mama si copilul pot introduce oricând actiune în contestarea filiatiei fatã de tatã, în vreme ce acesta nu o poate face decât în termen de 6 luni de la data când a cunoscut nasterea copilului, potrivit exceptiei instituite prin articolul mai sus mentionat.

Asa fiind, contrar celor retinute în decizie si anume ca, “[…] în absenta unei dispozitii legale prin care sã se stabileascã termenul în care actiunea în tãgãduirea paternitãtii poate fi pornitã de mamã sau de copil, Curtea nu are posibilitatea sã constate existenta vreunei discriminãri, rãmânând în competenta instantei de judecatã sã facã interpretarea si aplicarea corectã a legii”, Curtea avea posibilitatea si era tinutã sã exercite controlul de constitutionalitate asupra textului legal, prilej cu care urma sã retinã cã acesta contravine principiului constitutional al egalitãtii în fata legii. Refuzând sã o facã si întrucât, în materia drepturilor personale nepatrimoniale, imprescriptibilitatea este regula, iar prescriptia constituie exceptia, cazurile de exceptie fiind expres si limitativ prevãzute de lege si de strictã interpretare, reglementarea prescriptiei doar în ceea ce priveste dreptul la actiune al tatãlui nu permite aplicarea acesteia, prin analogie, si privitor la dreptul la actiune al mamei si copilului. Asa fiind, instantele de judecatã sunt tinute, de lege lata, pentru a asigura interpretarea si aplicarea corectã a legii, sã supunã unui tratament juridic discriminator, în materie de prescriptie, pe titularii dreptului material la actiune în contestarea paternitãtii, consecintã nedoritã, dar inevitabilã, a mentinerii în vigoare a unei reglementãri neconstitutionale.

Pentru ratiunile expuse întelegem sã formulãm prezenta opinie separatã.

JUDECÃTOR,

Serban Viorel Stãnoiu

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI

ORDIN

pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere

Având în vedere prevederile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, si Comunitãtile Europene si statele membre ale acestora, pe de altã parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, precum si ale Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueazã transporturi rutiere internationale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994, tinând seama de prevederile Regulamentului Consiliului C.E.E. nr. 3.820/85 cu privire la armonizarea unei anumite legislatii sociale referitoare la transportul rutier si ale Regulamentului Consiliului C.E.E. nr. 3.821/85 cu privire la aparatul de control în transportul rutier,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) lit. b) si h), ale art. 4 alin. (3) lit. m) si ale art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 105/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere si aperioadelor de odihnã ale conducãtorilor vehiculelor care efectueazã transporturi rutiere, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 466/2003, precum si ale art. 5 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 740/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului,

ministrul transporturilor, constructiilor si turismului emite urmãtorul ordin:

Art. 1. - Se aprobã Normele metodologice privind activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere, prevãzute în anexa care face parte din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Rutierã Românã - A.R.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul transporturilor, constructiilor si turismului,

Ileana Tureanu,

secretar de stat

Bucuresti, 22 decembrie 2003.

Nr. 1.061.

ANEXÃ

NORME METODOLOGICE

privind activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1. - (1) Dispozitiile prezentelor norme metodologice se aplicã pentru verificarea respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã de cãtre conducãtorii auto care efectueazã transporturi rutiere cu autovehicule care au masa totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone sau capacitate de peste 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducãtorului auto.

(2) Activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere are ca obiectiv prioritar verificarea conditiilor de muncã ale acestora, cresterea sigurantei rutiere si respectarea principiilor concurentei loiale între operatorii de transport rutier.

Art. 2. - (1) Activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere, în trafic si la sediul operatorilor de transport rutier, se va efectua de cãtre Autoritatea Rutierã Românã - A.R.R., institutie care reprezintã organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, desemnat sã asigure în principal inspectia si controlul respectãrii prevederilor reglementãrilor nationale si internationale privind conditiile de sigurantã a transporturilor rutiere.

(2) La controalele efectuate în trafic pentru stabilirea respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere va putea participa si personalul specializat cu atributii de inspectie si control al Regiei Autonome “Registrul Auto Român”, care va verifica starea tehnicã si modul de functionare a tahografelor.

CAPITOLUL II

Activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere

Art. 3. - (1) Activitatea de control al respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere, prevãzute în Ordonanta Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor vehiculelor care efectueazã transporturi rutiere, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 466/2003, se va efectua de cãtre personalul cu atributii de inspectie si control al Autoritãtii Rutiere Române - A.R.R.

(2) Verificãrile privind respectarea perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere se vor efectua în trafic si la sediul operatorilor de transport rutier.

(3) În fiecare an se vor verifica cel putin 1% din totalul zilelor de lucru ale conducãtorilor auto; din aceste verificãri cel putin 15% trebuie sã aibã loc în trafic si cel putin 25% la sediul operatorilor de transport rutier.

Art. 4. - (1) Verificãrile efectuate în trafic privind respectarea perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere se vor face de cãtre personalul cu atributii de inspectie si control al Autoritãtii Rutiere Române - A.R.R., în cadrul echipajelor de control al traficului rutier.

(2) Activitatea de control în trafic va cuprinde verificãri cu privire la veridicitatea datelor înscrise pe foile de înregistrare.

(3) Verificãrile în trafic se vor efectua prin deschiderea tahografului de cãtre conducãtorul auto la solicitarea personalului cu atributii de inspectie si control si prezentarea foilor de înregistrare în vederea analizãrii acestora.

Conducãtorul auto va prezenta pentru verificãri toate foile de înregistrare pentru sãptãmâna în curs si cel putin ultima zi lucratã din sãptãmâna anterioarã.

(4) Deschiderea tahografului va fi mentionatã pe versoul foii de înregistrare, specificându-se data si ora, precum si datele de identificare a persoanei care a efectuat verificarea.

(5) Prevederile alin. (2), (3) si (4) se aplicã numai în cazul în care vehiculele oprite de echipajele de control pentru verificãri nu sunt dotate cu tahografe digitale.

Art. 5. - (1) În cazul în care la verificãrile în trafic s-a constatat nerespectarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 17/2002, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 466/2003, aceasta se va evidentia si consemna de cãtre personalul cu atributii de inspectie si control al Autoritãtii Rutiere Române - A.R.R. într-un formular-tip, înseriat si numerotat, numit “Buletin de control”. Modelul buletinului de control este prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

(2) Formularul “Buletin de control” va fi compus din douã exemplare autocopiante, din care un exemplar se înmâneazã sub semnãturã conducãtorului auto.

(3) În cazul în care acesta refuzã sã îl semneze sau sã îl preia, agentul constatator va face aceastã mentiune la rubrica “Conducãtor auto”.

Art. 6. - (1) Verificãrile efectuate la sediul operatorilor de transport rutier privind respectarea perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere se vor face de cãtre personalul cu atributii de inspectie si control al Autoritãtii Rutiere Române - A.R.R. Verificãrile vor consta în analizarea foilor de înregistrare utilizate si arhivate distinct pentru fiecare conducãtor auto, operatorul de transport având obligatia sã pãstreze la sediul sãu respectivele foi de înregistrare pe o perioadã de 2 ani, pentru fiecare conducãtor auto.

(2) La verificare persoana desemnatã sã conducã permanent si efectiv activitatea de transport rutier a operatorului de transport va pune la dispozitie, în original, foile de înregistrare utilizate de fiecare conducãtor auto într-o perioadã de cel putin douã sãptãmâni consecutive.

(3) Dupã verificarea foilor de înregistrare utilizate, personalul cu atributii de inspectie si control al Autoritãtii Rutiere Române - A.R.R., care a efectuat respectivele verificãri, va mentiona propriile date de identificare pe versoul foilor de înregistrare care au fost analizate.

Art. 7. - Verificãrile efectuate la sediul operatorilor de transport rutier privind respectarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 17/2002, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 466/2003, se vor evidentia în formularul-tip “Fisã de contraventii”. Modelul fisei de contraventii este prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.

Art. 8. - Autoritatea Rutierã Românã - A.R.R. va prezenta anual Directiei generale transport rutier din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului un raport de informare referitor la controalele efectuate privind respectarea perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere. Modelul raportului de informare privind activitatea de control în trafic este prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice. Modelul raportului de informare privind activitatea de control la sediile operatorilor de transport rutier este prezentat în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice.

Art. 9. - Autoritatea Rutierã Românã - A.R.R. va elabora proceduri proprii de control pentru îndeplinirea prevederilor prezentului ordin.

Art. 10. - (1) Pentru verificarea respectãrii perioadelor de conducere si a perioadelor de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere, a tahografelor si a datelor înscrise pe foile de înregistrare utilizate, personalul cu atributii de inspectie si control al Autoritãtii Rutiere Române - A.R.R. va fi pregãtit profesional pentru desfãsurarea acestei activitãti.

(2) Pregãtirea profesionalã va fi efectuatã astfel încât sã asigure personalului scolarizat cunostintele necesare despre tahografe si foile de înregistrare, precum si cunostintele necesare referitoare la reglementãrile în vigoare privind perioadele de conducere si perioadele de odihnã ale conducãtorilor auto care efectueazã transporturi rutiere.

CAPITOLUL III

Sanctiuni

Art. 11. - (1) Nerespectarea prevederilor referitoare la perioadele de conducere si perioadele de odihnã de cãtre conducãtorii auto care efectueazã transporturi rutiere se sanctioneazã conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 17/2002, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 466/2003.

(2) Nerespectarea prevederilor referitoare la perioadele de conducere si perioadele de odihnã de cãtre conducãtorii autovehiculelor înmatriculate în alte state, care efectueazã transporturi rutiere pe teritoriul României, se sanctioneazã conform prevederilor alin. (1), sanctiunile prevãzute aplicându-se conducãtorului auto, procedându-se atunci când situatia o impune la imobilizarea autovehiculului, conform reglementãrilor în vigoare privind circulatia pe drumurile publice, pânã la achitarea amenzii si, dupã caz, pentru efectuarea perioadei de odihnã.

ANEXE

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

ACTE ALE BÃNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

BANCA NATIONALÃ A ROMÂNIEI

NORME

privind supravegherea solvabilitãtii si expunerilor mari ale institutiilor de credit

Având în vedere prevederile art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bãncii Nationale a României, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 38 alin. 1 si 2, art. 45 lit. a) si c), art. 66, 681, 836 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 541/2002 privind economisirea si creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, modificatã si completatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 99/2003, precum si ale art. 3 alin. 2, art. 171 alin. 2 si ale art. 284 alin. 2 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 97/2000 privind organizatiile cooperatiste de credit, aprobatã si modificatã prin Legea nr. 200/2002, cu modificãrile ulterioare,

în temeiul dispozitiilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 101/1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si ale art. 93 din Legea nr. 58/1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

Banca Nationalã a României emite prezentele norme.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

ARTICOLUL 1

Sfera de aplicare

Prezentele norme se aplicã institutiilor de credit, persoane juridice române, si reglementeazã supravegherea solvabilitãtii si expunerilor mari, pe bazã individualã si consolidatã.

ARTICOLUL 2

Definitii

Termenii si expresiile urmãtoare au semnificatia prevãzutã de Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, cu modificãrile si completãrile ulterioare: institutie de credit, autorizatie, sucursalã, autoritate competentã, institutie financiarã, stat membru de origine, stat membru gazdã, control, societate prestatoare de servicii auxiliare sau conexe.

De asemenea, pentru scopul aplicãrii prezentelor norme, termenii si expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:

1. zona A - toate statele membre si toate celelalte tãri care sunt membre depline ale Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economicã (O.C.D.E.), precum si acele tãri care au încheiat acorduri speciale de împrumut cu Fondul Monetar International (F.M.I.) în cadrul acordurilor generale de împrumut ale F.M.I., precum si România. Totusi, orice tarã care îsi reesaloneazã datoria publicã externã este exclusã din zona A pe o perioadã de 5 ani;

2. zona B - toate tãrile care nu sunt incluse în zona A;

3. institutii de credit din zona A - toate institutiile de credit autorizate în statele membre, în conformitate cu art. 4 din Directiva nr. 2.000/12/EC, inclusiv sucursalele lor în tãri terte, si toate societãtile private si institutiile publice care corespund definitiei institutiei de credit si autorizate în alte tãri din zona A, inclusiv sucursalele lor, precum si toate institutiile de credit autorizate în România, în conformitate cu normele Bãncii Nationale a României care reglementeazã autorizarea institutiilor de credit, inclusiv sucursalele lor;

4. institutii de credit din zona B - toate societãtile private si institutiile publice, autorizate în afara zonei A, care corespund definitiei institutiei de credit, inclusiv sucursalele lor din zona A;

5. sector nebancar - toti împrumutatii, altii decât institutiile de credit, asa cum au fost definite la pct. 3 si 4, bãnci centrale, administratiile centrale, regionale si locale, Comunitãtile Europene, Banca Europeanã de Investitii (BEI) si bãncile de dezvoltare multilateralã, asa cum sunt ele definite la pct. 6;

6. bãnci de dezvoltare multilateralã - Banca Internationalã pentru Reconstructie si Dezvoltare si Corporatia Financiarã Internationalã, Banca Interamericanã de Dezvoltare, Banca Asiaticã de Dezvoltare, Banca Africanã de Dezvoltare, Fondul de Restructurare al Consiliului Europei, Banca Nordicã de Investitii, Banca de Dezvoltare din Caraibe, Banca Europeanã pentru Reconstructie si Dezvoltare, Fondul European de Investitii si Corporatia Interamericanã de Investitii;

7. elemente din afara bilantului, care prezintã un risc ridicat, un risc mediu, un risc moderat si un risc scãzut – elementele mentionate la art. 6 pct. 2 si care sunt prezentate în anexa nr. I;

8. expuneri - reprezintã, în scopul aplicãrii prevederilor art. 8, 9 si 10, activele si elementele din afara bilantului, nete de provizioane, mentionate la art. 6 si în anexele nr. I si III, fãrã aplicarea ponderãrilor sau gradelor de risc prevãzute; riscurile mentionate în anexa nr. III trebuie calculate în conformitate cu metoda descrisã în anexa nr. II; vor fi excluse din definirea expunerilor elementele deduse din fondurile proprii; expunerile nu vor cuprinde:

- în cazul operatiunilor pe curs de schimb, expunerile înregistrate în cursul normal al decontãrii pe durata a 48 de ore de la efectuarea plãtii; sau

- în cazul operatiunilor de cumpãrare sau de vânzare de titluri, expunerile înregistrate în cursul normal al decontãrii pe perioada a 5 zile lucrãtoare de la data efectuãrii plãtii ori de la data efectuãrii livrãrii, în functie de care dintre aceste operatiuni a intervenit mai devreme;

9. un singur debitor - orice persoanã sau grup de persoane fizice si/sau juridice fatã de care institutia de credit are o expunere si:

- care constituie, dacã nu se dovedeste altfel, un singur risc, deoarece una dintre ele detine, direct sau indirect, controlul asupra celeilalte ori celorlalte; sau

- între care nu existã o relatie de control în sensul exprimat la prima liniutã, dar care trebuie sã fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele existã asemenea legãturi încât, dacã una dintre ele s-ar confrunta cu probleme financiare, existã o probabilitate considerabilã ca cealaltã sau toate celelalte sã se confrunte cu dificultãti de rambursare;

10. burse recunoscute - reprezintã burse recunoscute de Banca Nationalã a României, care:

a) functioneazã regulat;

b) au reguli, stabilite sau aprobate de autoritãtile competente din tara de origine a bursei, care definesc atât conditiile de functionare a bursei, conditiile de acces pe aceastã bursã, cât si conditiile pe care trebuie sã le îndeplineascã un contract înainte de a putea fi efectiv

tranzactionat pe bursã;

c) dispun de un mecanism de compensare care prevede cã acele contracte care sunt mentionate în anexa nr. III sunt supuse cerintelor în materie de marje zilnice ce oferã o protectie adecvatã în opinia autoritãtilor competente;

11. societate-mamã - în scopul supravegherii pe bazã consolidatã si al controlului expunerilor mari, reprezintã o societate-mamã în sensul prevãzut de normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile generale de consolidare;

12. filialã - în scopul supravegherii pe bazã consolidatã si al controlului expunerilor mari, reprezintã o societate-filialã în sensul prevãzut de normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile generale de consolidare.

CAPITOLUL II

Indicatorul de solvabilitate

ARTICOLUL 3

Principii generale

1. Indicatorul de solvabilitate exprimã fondurile proprii, asa cum sunt definite în normele Bãncii Nationale a României care reglementeazã fondurile proprii ale institutiilor de credit, ca proportie din totalul activelor si elementelor din afara bilantului, nete de provizioane, ajustate în functie de risc conform cu art. 5.

2. Indicatorii de solvabilitate ai institutiilor de credit vor fi calculati pe bazã individualã.

3. Indicatorii de solvabilitate ai institutiilor de credit care sunt societãti-mamã vor fi calculati pe bazã consolidatã, în conformitate cu metodele stabilite în prezentele norme, în normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile generale de consolidare, precum si în normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile contabile de consolidare.

4. De asemenea, în scopul supravegherii repartizãrii adecvate a capitalului în cadrul unui grup bancar, Banca Nationalã a României poate solicita, în conformitate cu prevederile art. 13, unei societãti-mamã, care este institutie de credit, si calcularea unui indicator subconsolidat atât în ceea ce priveste societatea-mamã, cât si în ceea ce priveste oricare dintre filialele acesteia care se supun autorizãrii si supravegherii Bãncii Nationale a României.

5. Institutiile de credit vor raporta Bãncii Nationale a României, trimestrial, indicatorii de solvabilitate calculati pe bazã individualã, potrivit pct. 2, si, semestrial, indicatorii de solvabilitate calculati pe bazã consolidatã potrivit pct. 3.

În ceea ce priveste indicatorii de solvabilitate calculati pe bazã subconsolidatã, prevãzuti la pct. 4, raportarea se va efectua potrivit prevederilor art. 13.

6. Activele si elementele din afara bilantului vor fi evaluate în conformitate cu reglementãrile contabile armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile institutiilor de credit.

ARTICOLUL 4

Numãrãtorul indicatorului de solvabilitate: fonduri proprii

Fondurile proprii, asa cum sunt definite în normele Bãncii Nationale a României care reglementeazã fondurile proprii ale institutiilor de credit, constituie numãrãtorul indicatorului de solvabilitate.

ARTICOLUL 5

Numitorul indicatorului de solvabilitate: active si elemente din afara bilantului, ajustate în functie de risc

1. În conformitate cu dispozitiile art. 6, se atribuie elementelor de activ grade de risc de credit exprimate prin ponderi procentuale. Valoarea din bilant a fiecãrui activ va fi înmultitã cu ponderea adecvatã pentru a se obtine o valoare ajustatã în functie de risc.

2. În cazul elementelor din afara bilantului, enumerate în anexa nr. I, se va efectua un calcul în douã etape, descris la art. 6 pct. 2.

3. În cazul elementelor din afara bilantului, mentionate la art. 6 pct. 3, costurile potentiale de înlocuire a contractelor, în cazul neonorãrii obligatiei de cãtre contrapartidã, se calculeazã prin aplicarea metodei descrise în anexa nr. II.

Aceste costuri vor fi înmultite cu ponderile aferente contrapartidei care figureazã la art. 6 pct. 1, cu exceptia ponderilor de 100% care vor fi înlocuite cu ponderi de 50% pentru a se obtine valori ajustate în functie de risc.

4. Suma valorilor ponderate în functie de risc ale activelor si elementelor din afara bilantului, mentionate la pct. 2 si 3, constituie numitorul indicatorului de solvabilitate.

ARTICOLUL 6

Ponderi de risc

1. Urmãtoarele ponderi se vor aplica diferitelor categorii de active:

a) Pondere zero

1. numerar si elemente echivalente;

2. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale si bãncilor centrale din zona A;

3. elemente de activ constituind creante asupra Comunitãtilor Europene;

4. elemente de activ constituind creante garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre administratiile centrale si bãncile centrale din zona A sau de Comunitãtile Europene;

5. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale si bãncilor centrale din zona B, exprimate si finantate în moneda nationalã a împrumutatului;

6. elemente de activ constituind creante garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre administratiile centrale si bãncile centrale din zona B, exprimate si finantate în moneda nationalã comunã garantului si împrumutatului;

7. elemente de activ garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, printr-un colateral sub formã de titluri emise de administratiile centrale sau de bãncile centrale din zona A ori de titluri emise de Comunitãtile Europene sau de depozite în numerar plasate la institutia împru- mutãtoare sau de certificate de depozit ori de instrumente similare emise de cãtre institutia împrumutãtoare si încredintate acesteia;

8. elemente de activ deduse din fondurile proprii.

b) Pondere 20%

1. elemente de activ constituind creante asupra BEI;

2. elemente de activ constituind creante asupra bãncilor de dezvoltare multilateralã;

3. elemente de activ constituind creante garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre BEI;

4. elemente de activ constituind creante garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre bãncile de dezvoltare multilateralã;

5. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor regionale sau locale din zona A;

6. elemente de activ constituind creante garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre administratiile regionale sau locale din zona A;

7. elemente de activ constituind creante asupra institutiilor de credit din zona A, dar care nu constituie fonduri proprii ale acestor institutii;

8. elemente de activ constituind creante cu scadentã rezidualã mai micã ori egalã cu un an, asupra institutiilor de credit din zona B, dar care nu constituie fonduri proprii ale acestor institutii;

9. elemente de activ garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre institutiile de credit din zona A;

10. elemente de activ constituind creante cu scadentã rezidualã mai micã sau egalã cu un an si care sunt garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre institutii de credit din zona B;

11. elemente de activ garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu colateral sub formã de titluri emise de BEI sau de bãncile de dezvoltare multilateralã;

12. elemente reprezentând numerar în curs de încasare.

c) Pondere 50%

1. împrumuturi integral garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu ipoteci în favoarea institutiei de credit, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori asupra unei proprietãti rezidentiale care este sau va fi ocupatã ori datã cu chirie de împrumutat.

Valoarea proprietãtii va fi calculatã pe baza unor criterii de evaluare riguros definite prin dispozitii legislative, reglementãri sau prin prevederi administrative, care, în opinia Bãncii Nationale a României, sunt considerate adecvate. Evaluarea va fi efectuatã cel putin o datã pe an.

Împrumuturi integral garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu actiuni în societãti finlandeze din domeniul locativ care functioneazã în conformitate cu Legea finlandezã privind societãtile din domeniul locativ din 1991 sau cu legislatia echivalentã ulterioarã, acordate în legãturã cu proprietãti rezidentiale care sunt ori vor fi ocupate sau date cu chirie de împrumutat.

Titluri acoperite cu creante ipotecare (mortgage-backed securities) - care pot fi tratate în acelasi mod cu împrumuturile acordate, mentionate la primul alineat, dacã acestea sunt echivalente în ceea ce priveste riscul de credit. Institutiile de credit trebuie sã se asigure în special cã:

(i) aceste titluri sunt complet si direct acoperite printr-un ansamblu de ipoteci care sunt de aceeasi naturã cu cele definite la primul alineat si sunt perfect sãnãtoase, din punct de vedere al capacitãtii de rambursare a creditului ipotecar, în momentul creãrii titlurilor acoperite cu creante ipotecare;

(ii) un drept de rang superior celor instituite în favoarea altor creditori asupra activelor ipotecate este detinut fie direct de investitorii în titluri acoperite cu creante ipotecare, fie în contul lor printr-un administrator fiduciar (trustee) sau un reprezentant mandatat, în aceeasi proportie ca si cea a titlurilor detinute;

2. cheltuieli înregistrate în avans si venituri angajate, care nu au fost deduse din fondurile proprii: aceste active sunt supuse ponderãrii care corespunde contrapartidei în cazul în care institutia de credit este în mãsurã sã o determine în conformitate cu reglementãrile contabile armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile institutiilor de credit; dacã nu se poate determina contrapartida, se aplicã o pondere fixã de 50%.

d) Pondere 100%

1. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale si bãncilor centrale din zona B, cu exceptia cazului în care sunt exprimate si finantate în moneda nationalã a împrumutatului;

2. elemente de activ constituind creante asupra administratiilor regionale sau locale din zona B;

3. elemente de activ constituind creante cu scadentã rezidualã mai mare de un an, asupra institutiilor de credit din zona B;

4. elemente de activ constituind creante asupra sectoarelor nebancare din zona A si din zona B;

5. imobilizãri corporale, în sensul reglementãrilor contabile armonizate cu Directiva nr. 86/635/CEE si

cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile institutiilor de credit;

6. portofolii de actiuni, participatii si alte elemente componente ale fondurilor proprii ale altor institutii de credit, care nu sunt deduse din fondurile proprii ale institutiilor creditoare;

7. toate celelalte active, cu exceptia celor care sunt deduse din fondurile proprii.

2. Tratamentul descris mai jos se aplicã elementelor din afara bilantului, altele decât cele mentionate la pct. 3. În prima etapã aceste elemente vor fi încadrate în functie de categoriile de risc care figureazã în anexa nr. I. Elementele care prezintã risc maxim vor fi luate în calcul la valoarea lor totalã; elementele care prezintã un risc mediu, într-un procent de 50% din valoarea lor totalã; cele care prezintã un risc moderat, într-un procent de 20%, în timp ce valoarea elementelor care prezintã un risc scãzut va fi consideratã zero. A doua etapã constã în înmultirea valorilor elementelor din afara bilantului, ajustate în modul descris mai sus, cu ponderile aferente contrapartidelor relevante, în conformitate cu tratamentul prevãzut pentru elementele de activ de la pct. 1. În cazul acordurilor de vânzare si rãscumpãrare de active (repo) si al angajamentelor ferme de cumpãrare la termen, ponderile vor fi cele atasate activelor în cauzã si nu contrapartidelor din tranzactii. Partea capitalului subscris si nevãrsat la Fondul European de Investitii va fi ponderatã cu 20%.

3. Metoda prevãzutã în anexa nr. II va fi aplicatã elementelor din afara bilantului, enumerate în anexa nr. III, cu exceptia:

- contractelor tranzactionate pe burse recunoscute;

- contractelor pe cursul de schimb (fãrã contractele pe aur) a cãror scadentã initialã este de 14 zile calendaristice sau mai putin.

4. În cazul în care elementele din afara bilantului sunt garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat, ele vor fi ponderate ca si când acestea ar fi fost asumate fatã de garant si nu fatã de contrapartidã. În cazul în care expunerea potentialã rezultatã din tranzactiile din afara bilantului este garantatã integral, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu oricare dintre activele recunoscute ca si colateral la pct. 1 lit. a) subpct. 7 si pct. 1 lit. b) subpct. 11, ponderea aplicatã va fi zero sau de 20%, în functie de colateralul în discutie.

Se va aplica o pondere de 50% elementelor din afara bilantului, reprezentate de garantii având caracterul substitutelor de credit si care sunt integral garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu ipoteci care îndeplinesc conditiile de la pct. 1 lit. c) subpct. 1, cu conditia ca garantul sã beneficieze de un drept direct asupra unui asemenea colateral.

5. În cazul în care elementele de activ si elementele din afara bilantului beneficiazã de o pondere mai micã datoritã existentei garantiilor directe, exprese, irevocabile si neconditionate sau colateralului acceptabil în opinia Bãncii Nationale a României, ponderea mai micã va fi aplicatã doar pãrtii care este garantatã sau care este acoperitã integral de colateral.

ARTICOLUL 7

Nivelul indicatorului de solvabilitate

1. Institutiile de credit sunt obligate sã mentinã în permanentã indicatorul definit la art. 3 la un nivel de cel putin 12%.

2. În cazul în care indicatorul scade sub nivelul de 12%, institutiile de credit în cauzã vor lua mãsurile adecvate în vederea restabilirii, cât mai repede cu putintã, a nivelului minim al acestui indicator.

CAPITOLUL III

Expuneri mari

ARTICOLUL 8

Raportarea expunerilor mari

1. Expunerea unei institutii de credit fatã de un singur debitor este consideratã ca fiind expunere mare atunci când valoarea acesteia este egalã sau depãseste 10% din fondurile proprii ale institutiei de credit respective.

2. O institutie de credit va raporta Bãncii Nationale a României orice expunere mare, asa cum este aceasta definitã la pct. 1.

Raportarea tuturor expunerilor mari se va efectua trimestrial.

3. Institutiile de credit vor dispune de proceduri administrative si contabile sãnãtoase, împreunã cu mecanisme adecvate de control intern, în scopul identificãrii si înregistrãrii tuturor expunerilor mari si a schimbãrilor care pot interveni asupra lor, în conformitate cu definitiile si cerintele din prezentele norme, si pentru monitorizarea acestor expuneri în functie de politica fiecãrei institutii de credit în materie de expuneri.

ARTICOLUL 9

Limitele aplicabile expunerilor mari

1. O institutie de credit nu poate înregistra o expunere fatã de un singur debitor, a cãrei valoare depãseste 25% din fondurile proprii.

2. În cazul în care acest un singur debitor are în componenta sa cel putin un membru al grupului institutiei de credit raportoare, iar membrul respectiv este societatea-mamã, filialã a societãtii-mamã sau filialã a institutiei de credit raportoare, procentul prevãzut la pct. 1 va fi redus la 20%.

3. Valoarea cumulatã a expunerilor mari ale unei institutii de credit nu poate depãsi 800% din fondurile ei proprii.

4. O institutie de credit trebuie sã respecte în permanentã limitele cu referire la expunerile mari, stabilite la pct. 1, 2 si 3. Dacã, într-un caz exceptional, expunerile depãsesc aceste limite, este necesarã raportarea imediatã a acestei situatii Bãncii Nationale a României – Directia supraveghere, care poate acorda, atunci când circumstantele o justificã, un termen limitã pânã la care institutia de credit sã se conformeze cu limitele impuse.

5. Banca Nationalã a României poate recunoaste, la solicitarea unei institutii de credit, exceptarea de la aplicarea pct. 1, 2 si 3 a expunerilor înregistrate fatã de membrii grupului institutiei de credit, prevãzuti la pct. 2, care sunt inclusi în supravegherea pe bazã consolidatã cãreia i se supune respectiva institutie de credit, în conditiile în care aceasta este efectuatã în conformitate cu legislatia relevantã din România, Directiva nr. 2000/12/EC sau cu standardele echivalente în vigoare într-o tarã tertã si, totodatã, existã mãsuri care sã asigure repartizarea adecvatã a riscurilor în interiorul grupului.

6. Pentru fiecare dintre expunerile de mai jos se va excepta de la aplicarea prevederilor pct. 1, 2 si 3 partea calculatã ca diferentã între valoarea expunerii respective si rezultatul înmultirii acesteia cu ponderea aferentã:

a) Pondere 0%

1. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri înregistrate fatã de administratiile centrale si bãncile centrale ale tãrilor din zona A;

2. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri înregistrate fatã de Comunitãtile Europene;

3. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de administratiile centrale si bãncile centrale din zona A sau de Comunitãtile Europene;

4. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri înregistrate fatã de administratiile centrale sau bãncile centrale din zona B, exprimate si finantate în moneda nationalã a împrumutatului;

5. elemente de activ si elemente din afara bilantului constituind expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, printr-un colateral sub formã de titluri emise de administratiile centrale, bãncile centrale din zona A sau Comunitãtile Europene ori sub formã de depozite în numerar plasate la institutia împrumutãtoare, certificate de depozit sau instrumente similare emise de institutia împrumutãtoare si încredintate acesteia.

b) Pondere 20%

1. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri înregistratefatã de institutiile de credit din zona A, dar care nu constituie fonduri proprii ale acestor institutii;

2. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri înregistrate fatã de institutiile de credit din zona B, cu scadentã rezidualã mai micã sau egalã cu un an, dar care nu constituie fonduri proprii ale acestor institutii.

3. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri înregistrate fatã de administratiile regionale sau locale din zona A;

4. elemente de activ constituind creante si elemente din afara bilantului constituind expuneri garantate în mod direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre administratiile regionale sau locale din zona A.

c) Pondere 50%

1. împrumuturi garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu ipoteci în favoarea institutiei de credit, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori asupra proprietãtii rezidentiale; totusi valoarea exceptatã nu va putea depãsi 50% din valoarea proprietãtii rezidentiale. Valoarea proprietãtii va fi calculatã, pe baza unor criterii de evaluare riguros definite prin dispozitii legislative, reglementãri sau prin prevederi administrative, care, în opinia Bãncii Nationale a României, sunt considerate adecvate.

Evaluarea va fi efectuatã cel putin o datã pe an.

În aplicarea prezentului punct, prin proprietate rezidentialã se întelege acel spatiu rezidential care este sau va fi ocupat ori dat cu chirie de cãtre împrumutat;

2. împrumuturi garantate, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, cu participatii în societãti finlandeze din domeniul locativ care functioneazã în conformitate cu Legea finlandezã privind societãtile din domeniul locativ din 1991 sau cu legislatia echivalentã ulterioarã;

3. elementele din afara bilantului cu risc moderat, mentionate în anexa nr. I.

d) Pondere 100%

1. expunerile din elemente de activ si elemente din afara bilantului, care nu sunt mentionate mai sus.

7. În cazul în care o expunere fatã de un client este garantatã de o tertã parte, institutiile de credit pot considera expunerea ca fiind asumatã fatã de terta parte si nu fatã de client, dacã expunerea este garantatã, în mod adecvat în opinia Bãncii Nationale a României, direct, expres, irevocabil si neconditionat de cãtre aceastã tertã parte.

ARTICOLUL 10

Supravegherea expunerilor mari pe bazã consolidatã si pe bazã individualã

Respectarea obligatiilor prevãzute la art. 8 si 9 va fi monitorizatã pe bazã individualã si consolidatã, în conformitate cu normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile generale de consolidare.

CAPITOLUL IV

Dispozitii specifice retelelor cooperatiste de credit

ARTICOLUL 11

Supravegherea solvabilitãtii si expunerilor mari

În cazul retelelor cooperatiste de credit, supravegherea pe bazã individualã a solvabilitãtii si expunerilor mari ale cooperativelor de credit va fi efectuatã de cãtre casa centralã a acestora.

În acest scop casa centralã va emite norme care vor fi elaborate pe baza principiilor prevãzute de prezentele norme si care vor fi transmise spre avizare Bãncii Nationale a României.

Supravegherea pe bazã individualã si, dacã este cazul, consolidatã a solvabilitãtii si expunerilor mari ale caselor centrale ale retelelor cooperatiste de credit se realizeazã de cãtre Banca Nationalã a României în conformitate cu metodele stabilite în prezentele norme, în normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile generale de consolidare, precum si în normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile contabile de consolidare.

Supravegherea fiecãrei retele cooperatiste de credit se realizeazã de cãtre Banca Nationalã a României pe baza situatiei financiare agregate întocmite de cãtre casa centralã a acesteia în conformitate cu normele Bãncii Nationale a României care stabilesc regulile contabile de consolidare.

ARTICOLUL 12

Cerinte de raportare la nivelul retelelor cooperatiste de credit

Pe lângã raportãrile prevãzute la art. 15 si 16, casele centrale ale cooperativelor de credit vor transmite semestrial Bãncii Nationale a României - Directia supraveghere formularele prevãzute în anexele nr. IV si nr. V, întocmite la nivelul retelei, astfel:

- prin intermediul retelei de comunicatii interbancare, în termen de cel mult 17 zile calendaristice de la sfârsitul perioadei pentru care acestea se întocmesc; si

- în formã letricã, în termen de 20 de zile calendaristice de la sfârsitul perioadei pentru care acestea se întocmesc.

CAPITOLUL V

Dispozitii de aplicare

ARTICOLUL 13

Atributii ale Bãncii Nationale a României

În scopul aplicãrii prezentelor norme, Banca Nationalã a României, prin intermediul Directiei supraveghere, va exercita urmãtoarele atributii:

a) stabilirea si actualizarea listei cu bursele recunoscute de Banca Nationalã a României; lista initialã nu va avea caracter exhaustiv, urmând a fi actualizatã de cãtre Directia supraveghere ori de câte ori aceasta va considera necesar sau atunci când, în urma analizei, solicitatã de o institutie de credit, aceasta va decide cã o bursã care nu este inclusã în lista mentionatã îndeplineste conditiile prevãzute la art. 2 pct. 10;

b) stabilirea de cerinte în aplicarea prevederilor art. 3 pct. 4 si pct. 5 alin. 2;

c) stabilirea de exceptii în aplicarea prevederilor art. 9 pct. 5; d) avizarea normelor mentionate la art. 11 alin. 2.

ARTICOLUL 14

Considerente privind elementele din afara bilantului

Având în vedere cã, în contextul supravegherii pe bazã consolidatã, aplicarea prezentelor norme presupune o încadrare cât mai uniformã a operatiunilor desfãsurate de institutii de credit ce opereazã pe piete supuse unor reglementãri diferite, în anexa nr. VI a fost prevãzutã o listã, cu caracter orientativ, ce contine principalele categorii de elemente din afara bilantului împreunã cu caracteristicile definitorii ale acestora, precum si o serie de considerente privind tratarea acestora din punct de vedere al riscului de credit.

ARTICOLUL 15

Cerinte de raportare a indicatorului de solvabilitate

În aplicarea prevederilor art. 3 pct. 5 alin. 1 institutiile de credit vor transmite Bãncii Nationale a României - Directia supraveghere formularele prevãzute în anexa nr. IV, astfel:

- prin intermediul retelei de comunicatii interbancare, în termen de cel mult 17 zile calendaristice de la sfârsitul perioadei pentru care acestea se întocmesc; si

- în formã letricã, în termen de 20 de zile calendaristice de la sfârsitul perioadei pentru care acestea se întocmesc.

ARTICOLUL 16

Cerinte de raportare a expunerilor mari

În aplicarea prevederilor art. 10 institutiile de credit vor transmite Bãncii Nationale a României - Directia supraveghere formularele prevãzute în anexa nr. V, astfel:

- prin intermediul retelei de comunicatii interbancare, în termen de cel mult 17 zile calendaristice de la sfârsitul perioadei pentru care acestea se întocmesc; si

- în formã letricã, în termen de 20 de zile calendaristice de la sfârsitul perioadei pentru care acestea se întocmesc.

ARTICOLUL 17

Cerinte suplimentare de raportare

Directia supraveghere poate solicita institutiilor de credit orice informatii suplimentare pe care le considerã relevante pentru scopul supravegherii solvabilitãtii si expunerilor mari.

În acest sens, Directia supraveghere va comunica institutiilor de credit în cauzã toate elementele necesare raportãrii informatiilor mentionate, respectiv formularul de raportare, modalitatea de transmitere, precum si periodicitatea, dacã este cazul.

CAPITOLUL VI

Dispozitii tranzitorii si finale

ARTICOLUL 18

Sanctiuni si mãsuri

Nerespectarea de cãtre institutiile de credit a prezentelor norme atrage aplicarea sanctiunilor si/sau a mãsurilor prevãzute la art. 69 alin. 2 si, respectiv, la art. 70 din Legea nr. 58/1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

ARTICOLUL 19

Intrarea în vigoare

Prezentele norme intrã în vigoare la data de 1 iulie 2004, cu exceptia dispozitiilor referitoare la supravegherea solvabilitãtii si expunerilor mari pe bazã consolidatã, care se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2005.

ARTICOLUL 20

Norme abrogate

La data intrãrii în vigoare a prezentelor norme se abrogã Normele Bãncii Nationale a României nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al institutiilor de credit, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 iunie 1999, cu modificãrile si completãrile ulterioare. Presedintele Consiliului de administratie al Bãncii Nationale a României,

Mugur Isãrescu,

guvernator

Bucuresti, 15 decembrie 2003.

Nr. 12.

ANEXA Nr. I

CLASIFICAREA ELEMENTELOR DIN AFARA BILANTULUI

Risc maxim:

- garantii având caracter de substitut de credit;

- acceptãri;

- andosãri de efecte care nu poartã numele altei institutii de credit;

- tranzactii cu recurs;

- scrisori de credit standby irevocabile având caracter de substitut de credit;

- angajamente ferme de cumpãrare la termen;

- depozite forward forward;

- partea neplãtitã a actiunilor si titlurilor partial plãtite;

- facilitãti de credit neutilizate (angajamente de creditare, de achizitionare de titluri sau angajamente de furnizare de facilitãti de garantare sau acceptare) cu caracter irevocabil si a cãror utilizare este certã;

- alte elemente purtãtoare de risc maxim.

Risc mediu:

- credite documentare emise si confirmate;

- garantii cunoscute pe plan international sub denumirea de waranties, indemnities (inclusiv tender bonds, performance bonds, customs bonds si tax bonds) si alte garantii care nu au caracter de substitut de credit;

- acorduri de vânzare de active cu optiune de rãscumpãrare;

- scrisori de credit standby irevocabile care nu au caracter de substitut de credit;

- facilitãti de credit neutilizate (angajamente de creditare, de achizitionare de titluri sau angajamente de furnizare de facilitãti de garantare sau acceptare) cu o scadentã initialã mai mare de un an;

- facilitãti de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities - NIF) si facilitãti reînnoibile de preluare fermã (Revolving Underwriting Facilities - RUF);

- alte elemente purtãtoare de risc mediu.

Risc moderat:

- credite documentare în care bunurile supuse livrãrii reprezintã colateral si alte tranzactii care se lichideazã de la sine;

- alte elemente purtãtoare de risc moderat.

Risc scãzut:

- facilitãti de credit neutilizate (angajamente de creditare, de achizitionare de titluri sau angajamente de furnizare de facilitãti de garantare sau acceptare) cu o scadentã initialã mai micã sau egalã cu un an;

- facilitãti de credit neutilizate (angajamente de creditare, de achizitionare de titluri sau angajamente de furnizare de facilitãti de garantare sau acceptare) care pot fi anulate neconditionat în orice moment fãrã notificare si care sunt acordate de cãtre institutia de credit în mod justificat, în opinia Bãncii Nationale a României;

- alte elemente cu risc scãzut.

ANEXA Nr. II

TRATAREA ELEMENTELOR DIN AFARA BILANTULUI

1. Metoda abordãrii prin “marcare la piatã”

Etapa (a): prin atasarea valorilor curente de pe piata contractelor (marcarea la piatã), se obtine costul curent de înlocuire a tuturor contractelor cu valori pozitive.

Etapa (b): pentru a obtine valoarea expunerii de credit potentiale viitoare (exceptând contractele swap într-o singurã devizã pe rate ale dobânzii variabile - single-currency “floating/floating” interest rate swaps - caz în care va fi calculat numai costul curent de înlocuire), valorile notionalului sau valorile suport sunt înmultite cu urmãtoarele procente:

Scadentã rezidualã	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb si pe aur	Contracte pe actiuni	Contracte pe metale pretioase, cu exceptia aurului	Contracte pe mãrfuri, altele decât metalele pretioase
Pânã la un an inclusiv	0%	1%	6%	7%	10%
Între 1 si 5 ani inclusiv	0,5%	5%	8%	7%	12%
Peste 5 ani	1,5%	7,5%	10%	8%	15%

a) Contractele care nu se încadreazã în nici una dintre cele 5 categorii indicate în acest tabel vor fi tratate ca si contractele pe mãrfuri, altele decât metalele pretioase.

b) Pentru contractele care implicã schimburi multiple ale principalului, procentele vor fi înmultite cu numãrul de plãti rãmase de efectuat în conformitate cu contractul.

c) Pentru contractele structurate astfel încât expunerile rãmase, ulterioare datelor de platã specificate, sã fie regularizate si la care termenii sunt revizuiti astfel încât valoarea de piatã a contractelor la acele date specificate este zero, scadenta rezidualã va fi egalã cu timpul rãmas pânã la urmãtoarea datã de revizuire. În cazul contractelor pe rata dobânzii care îndeplinesc aceste criterii si au o scadentã rãmasã mai mare de un an, procentul nu va mai fi mai mic de 0,5%.

Etapa (c): costul potential de înlocuire, obtinut ca sumã dintre costul curent de înlocuire si expunerea de credit potentialã viitoare, este înmultit:

- în cazul determinãrii indicatorului de solvabilitate - cu ponderile de risc alocate pentru contrapartidele relevante prevãzute la art. 6;

- în cazul determinãrii expunerilor mari - cu ponderile alocate pentru contrapartidele relevante prevãzute la art. 9 pct. 6 si 7, cu exceptia ponderilor de 100% care vor fi înlocuite cu ponderi de 50%, avându-se în vedere si prevederile art. 6 pct. 3.

În vederea aplicãrii acestei metode institutiile de credit trebuie sã se asigure cã suma notionalului care trebuie luatã în considerare este un etalon adecvat pentru riscul inerent contractului. În cazul în care, de exemplu, contractul permite multiplicarea fluxurilor de numerar, suma notionalului trebuie ajustatã pentru a putea lua în considerare efectele multiplicãrii asupra structurii riscului acelui contract.

2. Compensare bilateralã contractualã (contracte de novatie si alte acorduri de compensare bilateralã)

a) Tipuri de compensare bilateralã recunoscute

În scopul acestui punct prin contrapartidã se întelege orice entitate (inclusiv persoane fizice) care are capacitatea de a încheia un acord de compensare bilateralã contractualã.

Se considerã ca fiind diminuatoare de risc urmãtoarele tipuri de compensãri bilaterale contractuale:

(i) contracte bilaterale de novatie între o institutie de credit si contrapartida sa, prin care creantele si obligatiile reciproce sunt automat amalgamate într-o asemenea manierã încât aceastã novatie stabileste o singurã sumã netã de fiecare datã când se aplicã novatia si astfel creeazã un singur nou contract obligatoriu din punct de vedere legal care anuleazã contractele anterioare;

(ii) alte acorduri bilaterale încheiate între o institutie

de credit si contrapartida sa.

b) Conditii de recunoastere

Se considerã compensarea bilateralã contractualã ca fiind diminuatoare de risc numai în urmãtoarele conditii:

(i) o institutie de credit trebuie sã aibã un acord de compensare bilateralã contractualã cu contrapartida sa, care creeazã o singurã obligatie legalã, acoperind toate tranzactiile incluse, astfel încât, în situatia în care contrapartida nu îsi îndeplineste obligatiile datoritã incapacitãtii de platã, falimentului, lichidãrii sau oricãrei alte situatii similare, institutia de credit va avea dreptul de a primi sau obligatia de a plãti numai suma netã a valorilor pozitive si negative, marcate la piatã, ale tranzactiilor individuale incluse;

(ii) o institutie de credit trebuie sã fi fãcut disponibile autoritãtii competente considerente legale justificate si scrise, astfel încât, în cazul unui diferend, instantele competente si autoritãtile administrative vor constata, în cazurile descrise la pct. (i), cã creantele si obligatiile institutiei de credit vor fi limitate la suma netã, asa cum este descris la pct. (i), sub incidenta:

- legii jurisdictiei în care contrapartida a fost înfiintatã si, dacã este implicatã sucursala strãinã a unei societãti, de asemenea sub incidenta legii jurisdictiei în care este localizatã sucursala;

- legii care guverneazã tranzactiile individuale incluse; si

- legii care guverneazã orice contract sau acord necesar efectuãrii compensãrii bilaterale contractuale;

(iii) o institutie de credit trebuie sã aibã implementate proceduri care sã asigure cã validitatea legalã a compensãrii sale bilaterale contractuale este tinutã sub observatie având în vedere modificãrile posibile ale legilor relevante.

În cazul în care sunt implicate alte jurisdictii, compensarea bilateralã contractualã trebuie sã fie legal validã sub incidenta legii fiecãrei jurisdictii. Banca Nationalã a României va recunoaste ca diminuator de risc un acord de compensare bilateralã contractualã, numai dacã acesta este valid din punct de vedere legal în ambele jurisdictii implicate si dacã este recunoscut de ambele autoritãti competente implicate.

Banca Nationalã a României poate accepta considerente legale justificate, în functie de diferite tipuri de compensãri bilaterale contractuale.

Nu poate fi recunoscut ca diminuator de risc nici un contract care contine o prevedere ce permite unei contrapartide care nu se aflã în incapacitate de platã sã facã numai plãti limitate sau sã nu facã nici o platã în contul averii contrapartidei aflate în procedurã de faliment, chiar dacã aceasta din urmã este creditor net (walkaway clause).

Se vor considera ca diminuatoare de risc acordurile de compensare bilateralã contractualã care acoperã contracte pe cursul de schimb cu scadentã initialã de pânã la 14 zile calendaristice inclusiv, contracte options vândute sau elemente similare din afara bilantului la care prevederile prezentei anexe nu se aplicã întrucât acestea implicã un risc de credit neglijabil sau nu implicã risc de credit.

Totusi, având în vedere faptul cã, în functie de valoarea de piatã pozitivã sau negativã a acestor contracte, includerea lor într-un alt acord de compensare bilateralã poate duce la cresterea sau diminuarea cerintelor de capital, institutiile de credit vor trebui sã aplice un tratament coerent în ceea ce priveste utilizarea acordurilor de compensare bilateralã, mentionate, la cresterea sau diminuarea cerintelor de capital, în caz contrar acordurile amintite nefiind considerate ca diminuatoare de risc.

c) Efecte ale recunoasterii

(i) Contracte de novatie

Ponderarea va fi aplicatã de preferat sumelor nete unice stabilite prin contractele de novatie, decât sumelor brute implicate. Astfel, în aplicarea metodei prevãzute la pct. 1, la

- etapa (a): costul curent de înlocuire, iar la

- etapa (b): sumele notionale sau valorile suport pot fi obtinute tinându-se cont de contractul de novatie. (ii) Alte acorduri de compensare bilateralã

În aplicarea metodei de la pct. 1:

- la etapa (a) costul curent de înlocuire pentru contractele incluse într-un acord de compensare bilateralã poate fi obtinut prin luarea în considerare a costului net de înlocuire ipotetic actual care rezultã din acord; în cazul în care compensarea bilateralã duce la o obligatie netã pentru institutia de credit care calculeazã costul net de înlocuire, costul curent de înlocuire este luat în calcul la valoarea zero;

- la etapa (b) valoarea expunerii de credit potentiale viitoare pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare bilateralã poate fi redusã în conformitate cu urmãtoarea ecuatie:

ECPred = 0,4 x ECPbrut + 0,6 x RNB x ECPbrut,

unde:

- ECPred = valoarea redusã a expunerii de credit potentiale viitoare pentru toate contractele cu o contrapartidã datã, incluse într-un acord de compensare bilateralã valid din punct de vedere legal;

- ECPbrut = totalul valorilor aferente expunerilor de credit potentiale viitoare pentru toate contractele cu o contrapartidã datã, care sunt incluse într-un acord de compensare bilateralã, valid din punct de vedere legal, si care sunt calculate prin înmultirea valorilor lor notionale cu procentele stabilite în tabelul 1;

- RNB = raportul net-brut: calculat de institutia de credit, fie prin:

(i) calcul separat: cota din costul net de înlocuire a tuturor contractelor incluse într-un acord de compensare bilateralã, valid din punct de vedere legal, cu o contrapartidã datã (numãrãtor) si costul de înlocuire brut a tuturor contractelor incluse într-un acord de compensare bilateralã, valid din punct de vedere legal, cu acea contrapartidã (numitor); fie prin

(ii) calcul agregat: cota din suma costului net de înlocuire, calculat pe o bazã bilateralã pentru toate contrapartidele tinând cont de contractele incluse în acorduri de compensare bilateralã, valide din punct de vedere legal (numãrãtor), si costul brut de înlocuire a tuturor contractelor incluse în acordurile de compensare bilateralã, valide din punct de vedere legal (numitor).

Institutiile de credit vor utiliza metoda aleasã în mod uniform.

Pentru calculul expunerii de credit potentiale viitoare, corespunzãtor formulei de mai sus, contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensarebilateralã pot fi luate în considerare ca un singur contract cu un notional echivalent cu rezultatele nete. Contractele perfect corespondente sunt contracte la termen pe cursul de schimb sau contracte similare în care notionalul este echivalent cu fluxurile de numerar dacã acestea devin scadente la aceeasi datã a valutei si sunt exprimate total sau partial în aceeasi devizã.

ANEXA Nr. III

TIPURI DE ELEMENTE DIN AFARA BILANTULUI

1. Contracte pe rata dobânzii

a) contracte swap într-o singurã devizã pe rata dobânzii (single-currency interest rate swaps);

b) contracte swap de bazã (basis-swaps);

c) forward rate agreements (FRA);

d) contracte futures pe rata dobânzii (interest-rate futures);

e) contracte options pe rata dobânzii, cumpãrate (interest-rate options purchased);

f) alte contracte de naturã similarã.

2. Contracte pe cursul de schimb si contracte pe aur:

a) contracte swap în devize diferite pe rata dobânzii (cross-currency interest rate swaps);

b) contracte forward pe cursul de schimb (forward foreign-exchange contracts);

c) contracte futures pe devize (currency futures);

d) contracte options pe devize, cumpãrate (currency options purchased);

e) alte contracte de naturã similarã;

f) contracte pe aur de naturã similarã celor de la lit. a)-e).

3. Contracte de naturã similarã celor de la pct. 1 lit. a)-e) si pct. 2 lit. a)-d) privind alte elemente de referintã sau indici, referitoare la:

a) actiuni;

b) metale pretioase, cu exceptia aurului;

c) mãrfuri, altele decât metalele pretioase;

d) alte contracte de naturã similarã.

ANEXE

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a

Pagina a 9-a

SECTIUNEA 1

Glosar de termeni

I. Garantii si obligatii contingente similare

Acestea sunt cele mai traditionale expuneri extrabilantiere, prin care o institutie de credit a subscris obligatiile unei terte pãrti asumându-si riscul. Neonorarea obligatiilor de platã de cãtre contrapartida în numele cãreia a fost scrisã garantia poate declansa o pierdere imediatã sau, mai uzual, va rezulta în achizitia unei creante substandard, respectiv care este foarte probabil sã genereze pierderi. Multe dintre aceste operatiuni sunt substitute directe de credit. Exemple si definitii ale celor mai tipice tipuri de expuneri din aceastã categorie sunt prezentate mai jos.

1. Garantie: o operatiune a unei institutii de credit de a-si asuma obligatiile curente ale unei terte pãrti si de a duce la îndeplinire aceste obligatii în cazul în care partea tertã nu reuseste respectarea obligatiilor sale.

2. Acceptãri: o obligatie a unei institutii de credit de a plãti la scadentã valoarea nominalã a unei cambii, în mod normal, când aceasta acoperã vânzarea unor bunuri.

3. Tranzactii cu recurs: un aranjament prin care o institutie de credit vinde un credit sau un alt activ din portofoliul sãu cãtre o tertã parte, dar retine o obligatie prin care îsi asumã riscul de credit în cazul în care împrumutatul nu îsi respectã obligatiile de platã ori în cazul în care valoarea activului se deterioreazã. Tipic, aceste aranjamente implicã vânzarea activului aflat în prealabil în proprietatea institutiei de credit (.activ vândut cu recurs”).

Ele pot, de asemenea, sã ia forma contractelor options de vânzare, unde detinãtorul activului este îndreptãtit sã retrocedeze institutiei de credit activul, dacã, de exemplu, calitatea de credit a acestuia se deterioreazã.

4. Scrisori de credit stand-by: o obligatie a institutiei de credit fatã de un beneficiar determinat de a executa sau de a oferi o compensatie rezultatã din prevederile contractelor suport la care acestea se referã, dacã clientul institutiei de credit nu este capabil sã le îndeplineascã.

Contractele suport pot implica operatiuni financiare sau nefinanciare, ca de exemplu: plata instrumentului de debit al clientului, livrarea mãrfii sau finalizarea unui contract de constructie. Aria obligatiilor incluse în aceastã sferã poate fi foarte largã, de la o garantie conventionalã pânã la angajamentul de a prelua un instrument de debit. Dacã clientul nu îndeplineste obligatiile, institutia de credit poate avea un drept preferential asupra activelor lui.

5. Scrisori de credit documentar: o scrisoare de credit care garanteazã plata de cãtre emitent sau institutia de credit initiatoare în favoarea unui exportator în schimbul prezentãrii documentelor de transport si a altor documente.

În cazul emiterii acesteia de cãtre institutia de credit a importatorului, aceasta poate fi “confirmatã” de cãtre institutia de credit a exportatorului. Confirmarea oferã o garantare aditionalã de platã. În Statele Unite ale Americii aceste instrumente sunt cunoscute mai ales sub numele de “scrisori de credit comerciale”.

6. Warranties si indemnities: o contragarantie oferitã de o institutie de credit prin care clientul va plãti o sumã compensatorie dacã bunurile livrate sau serviciile (inclusiv contracte financiare) prestate unei terte pãrti nu îndeplinesc conditiile specifice din contract (de exemplu performance bonds). De asemenea, acestea includ orice garantie generalã cã un client va plãti unei terte pãrti în anumite situatii, de exemplu custom bonds si tax bonds.

7. Andosãri: o garantie (sau warrant) de a plãti, la scadentã, valoarea nominalã a unei cambii (de exemplu prin andosare în aval). Unele tipuri de andosãri folosite în unele tãri sunt de fapt acceptãri. Totusi, a devenit normal în multe tãri ca, atunci când o cambie este scontatã în piatã, vânzãtorul sã adauge andosarea lui. În cazul falimentului celorlalte pãrti (trãgãtorul, trasul si andosantii anteriori, dacã au existat), andosantului, în calitatea lui de fost detinãtor al cambiei, i se poate cere sã execute plata cambiei.

II. Angajamente

În acest caz o institutie de credit se angajeazã la o tranzactie viitoare care în mod normal va duce la achizitionarea de cãtre institutia de credit a unei expuneri de credit (fie un activ sau posibil o garantie) la o datã viitoare. În anumite cazuri angajamentul este obligatoriu pentru ambele pãrti si poate exista o datã predeterminatã la care acesta trebuie exercitat. În alte cazuri angajamentul este obligatoriu doar pentru institutia de credit, iar contrapartida poate sã aleagã dacã sau când sã cearã institutiei de credit sã îsi ducã la îndeplinire angajamentul. În cazul acestor angajamente institutia de credit va fi solicitatã sã avanseze fonduri sau sã ofere o garantie în situatiile în care alte pãrti au refuzat sã o facã (de exemplu, RUF-uri).

În cele din urmã, existã si angajamente mai putin obligatorii atunci când o institutie de credit a deschis o linie de credit sau o facilitate de overdraft, dar are dreptul sã retragã aceastã facilitate în anumite cazuri (în special în cazul în care bonitatea potentialului client s-a deteriorat).

Totusi, delimitarea dintre diferitele tipuri de angajamente, în special cele care sunt în practicã irevocabile si cele care pot fi revocate de cãtre institutia de credit, poate fi neclarã.

a) Angajamente irevocabile

1. Acorduri de vânzare si rãscumpãrare de active (repo): un aranjament prin care o institutie de credit vinde unei terte pãrti un împrumut, titlu sau activ fix cu angajamentul de a rãscumpãra activul dupã o anumitã perioadã de timp sau ca urmare a producerii unui eveniment.

2. Angajamente ferme de cumpãrare la termen: un angajament de a cumpãra un împrumut, titlu sau activ fix la o datã viitoare specificatã, de regulã în conditii prestabilite.

3. Depozite forward forward: un acord între douã pãrti, prin care una va plãti si cealaltã va primi o ratã de dobândã convenitã, aferentã unui depozit care va fi plasat în viitor de cãtre una dintre pãrti la cealaltã la o anumitã datã predeterminatã. Asemenea depozite se deosebesc de FRA-uri prin faptul cã, în cazul depozitelor forward forward, depozitele sunt efectiv plasate.

4. Actiuni si titluri partial plãtite: în situatia în care numai o parte din pretul de emisiune sau valoarea nominalã a unui titlu cumpãrat a fost subscrisã, iar emitentul poate solicita plata pãrtii rãmase (sau a unei rate ulterioare), fie la o datã prestabilitã la momentul emisiunii, fie la o datã nespecificatã din viitor.

5. Facilitãti stand-by: un angajament irevocabil de creditare la solicitarea împrumutatului, în conformitate cu facilitatea acordatã. În aceastã categorie se includ facilitãti bancare stand-by (bank stand-by facilities) si, în Statele Unite ale Americii, linii de credit reînnoibile irevocabile (irrevocable revolving lines of credit).

6. Facilitãti de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities - NIF) si facilitãti reînnoibile de preluare fermã (Revolving Underwriting Facilities - RUF): un aranjament prin care un împrumutat poate atrage fonduri pânã la o limitã prescrisã de-a lungul unei perioade prin emisiuni repetate pe piatã, de exemplu bilete la ordin cu scadentã la 3 sau 6 luni. Dacã, la orice moment dat, instrumentele de debit nu pot fi plasate pe piatã la un pret minim, un grup care subscrie se obligã sã le cumpere la un pret prestabilit. Riscul posibil pentru institutii de credit rezultã din rolul pe care si-l asumã prin subscrierea unei asemenea emisiuni. Existã multe variante de RUF-uri incluzând RUF-uri transferabile (Transferable Revolving Underwriting Facilities - TRUFs) si facilitãti cu componente multiple (Multiple Component Facilities) prin care împrumutatul poate atrage fonduri într-o varietate de moduri (inclusiv Euro-notes, avansuri si acceptãri bancare pe termen scurt).

O facilitate de certificate de depozit Roly-Poly (Roly-Poly CD facility) implicã emiterea de certificate de depozit pe o bazã similarã NIF-urilor.

b) Angajamente revocabile

1. Linii de credit revocabile (Credit Lines): o facilitate de linie de credit pentru care institutia de credit nu s-a angajat ferm, deschisã de cãtre aceasta în favoarea unei alte institutii de credit sau unui client.

2. Facilitãti de overdraft neutilizate revocabile (Undrawn Overdraft Facilities): facilitãti revizuibile de acordare de împrumuturi, institutia de credit având posibilitatea de a retrage angajamentul.

III. Tranzactii pe curs de schimb, ratã a dobânzii si indici bursieri

Acestea sunt reprezentate, în principal, de contracte ce au la bazã rata dobânzii, cursul de schimb sau indicii bursieri, în cele mai multe cazuri purtãtoare de obligatii pentru ambele pãrti, iar în unele cazuri exercitabile numai la initiativa unei pãrti (de exemplu contracte options). Cu exceptia swap-urilor pe devize, în general, nu sunt implicate transferuri ale principalului. În cazul în care tranzactia este neacoperitã (respectiv, este destinatã în mod deliberat pentru a deschide o expunere) sau acoperitã (pentru a neutraliza o pozitie), institutia de credit este vulnerabilã fatã de bonitatea contrapartidei (abilitatea de a-si îndeplini obligatiile contractuale) si va fi expusã fatã de o expunere neasteptatã si neintentionatã în cazul în care contrapartida nu îsi îndeplineste obligatiile. Aceastã expunere poate fi mãsuratã teoretic în termeni ai costului de înlocuire a fluxurilor de numerar nerealizate ca urmare a neîndeplinirii obligatiilor contractuale de cãtre contrapartidã.

1. Tranzactii forward pe curs de schimb (Forward foreign exchange transactions): un contract prin care urmeazã sã se plãteascã si sã se primeascã sume specificate dintr-o devizã în schimbul alteia, la o datã viitoare si la o ratã de schimb prestabilitã. Înrãutãtirea situatiei financiare a uneia dintre pãrti înainte de scadentã expune cealaltã parte la un risc de schimb.

2. Swap-uri de devize si pe rata dobânzii (Currency and interest-rate swaps): într-un swap de devize douã pãrti convin contractual sã schimbe fluxurile de numerar – de valoare prezentã netã egalã - ale anumitor active sau obligatii care sunt exprimate în monede diferite. În swap-ul pe rata dobânzii clasic (cunoscut sub denumirea plain vanilla) douã pãrti convin contractual sã schimbe plãti ale dobânzii (si uneori ale principalului) aferente aceleiasi sume de îndatorare si cu aceleasi date de platã, una dintre pãrti efectuând plãti ale dobânzii la o ratã fixã în schimbul plãtii dobânzii, la o ratã variabilã, efectuatã de cealaltã parte, si invers. Swap-urile de bazã (Basis Swaps - swap-uri de rate variabile bazate pe diferiti indici, de exemplu prime against LIBOR) si swap-urile pe rata dobânzii si în devize combinate (cross-currency interest-rate swaps, cunoscute si sub denumirea circus swaps) sunt, de asemenea, comune si existã numeroase variatii care conduc la tranzactii swap de o mare complexitate, ce implicã mai multe contrapartide. Institutiile de credit actioneazã în mod frecvent ca intermediari între participantii la aceste tranzactii si fie garanteazã fiecare participant împotriva riscului de neplatã al celuilalt, fie îndeplineste rolul de contrapartidã pentru fiecare dintre participanti. În unele cazuri institutiile de credit pot opta sã transforme structura portofoliului de devize sau rate ale dobânzii prin încheierea de tranzactii swap fãrã încheierea unei alte tranzactii de contrabalansare cu o altã parte. Riscurile apar pentru institutiile de credit ca urmare a deschiderii de pozitii prin încheierea de astfel de tranzactii swap si ca urmare a posibilitãtii ca neonorarea obligatiilor de platã ale contrapartidei sã conducã la aparitia de expuneri neasteptate sau neprevãzute, din cursul de schimb sau din rata dobânzii, pe durata operatiunii de swap.

3. Contracte futures pe devize (Currency futures): acestea sunt contracte tranzactionate la bursã cu scopul livrãrii unei sume standardizate dintr-o anumitã devizã la o datã viitoare prestabilitã. Pretul pentru acea devizã este convenit în ziua în care contractul este cumpãrat sau vândut. Ca si în cazul contractelor forward, câstigurile sau pierderile sunt înregistrate ca rezultat al fluctuatiilor ulterioare ale devizei.

Spre deosebire de pietele forward, contractele futures sunt tranzactionabile reflectând standardizarea mãrimii contractului, a caracteristicilor si a datei de livrare. Bursele solicitã zilnic marcarea la piatã a câstigurilor si pierderilor.

4. Contracte options pe devize (Currency Options): un contract options permite detinãtorului sã schimbe (sau sã aleagã sã nu schimbe) o anumitã sumã dintr-o devizã pentru o alta la o ratã prestabilitã, de-a lungul unei anumite perioade de timp în viitor. În cazul institutiei care emite contractul options, riscul constã în expunerea sa fatã de fluctuatii ale cursului de schimb între cele douã devize (un risc de piatã). Pentru o institutie de credit care achizitioneazã un contract options, riscul constã în capacitatea contrapartidei de a-si onora obligatia (un risc de credit). Contractele options pot fi contractate direct între contrapartide la buna întelegere (over the counter - OTC) sau prin burse recunoscute. Acestea din urmã au termene si date de livrare standardizate si sunt tranzactionabile.

5. Contracte FRA (Forward rate agreements): un contract între douã pãrti care este similar cu un depozit forward forward, cu exceptia faptului cã la scadentã nici un depozit nu este plasat de una dintre pãrti la cealaltã, de fapt având loc doar o decontare în numerar a diferentei dintre rata dobânzii stabilitã în contract si rata dobânzii curentã pe piatã.

6. Contracte futures pe rata dobânzii (Interest rate futures): acestea sunt similare cu contractele futures pe devize, cu exceptia faptului cã aceste contracte se referã la livrarea unui numãr standardizat dintr-un anumit titlu, de obicei certificate de trezorerie, obligatiuni guvernamentale si certificate de depozit bancare. Câstigurile sau pierderile sunt înregistrate ca rezultat al modificãrilor succesive ale ratei dobânzii.

7. Contracte options pe rata dobânzii (Interest rate options): contracte similare cu contractele options pe devize.

Cumpãrãtorul contractului options are dreptul (dar nu si obligatia) sã se fixeze la un nivel predeterminat al ratei dobânzii pe o perioadã în viitor (în mod obisnuit dobânda LIBOR sau pretul unui titlu al Trezoreriei S.U.A.). La fel ca si în cazul contractelor options pe devize, acest instrument poate fi tranzactionat fie pe o piatã la buna întelegere (OTC), fie pe o bursã (în acest ultim caz ele sunt exprimate fie ca un contract options pe un titlu sau pe un contract futures). Cumpãrãtorul unui contract options pe rata dobânzii este expus fatã de capacitatea contrapartidei de a-si îndeplini obligatiile contractuale. Emitentul contractului options pe rata dobânzii este expus la modificãrile ratei dobânzii. Unele contracte options pe rata dobânzii sunt vândute ca pachete de produse împreunã cu alte instrumente ale pietei de capital, de exemplu FRN-uri (Floating rate notes) limitative, respectiv unde existã o limitã superioarã absolutã a ratei dobânzii plãtibile la un FRN.

Garantiile pe rata dobânzii (Interest rate guaranties - IRG), cunoscute si sub denumirea de acorduri limitative pe rata dobânzii (interest rate capping agreements), sunt, de asemenea, o formã de contracte options pe rata dobânzii. În aceste acorduri, o institutie, contra unui comision, garanteazã rata dobânzii unui împrumut care poate fi acordat de o altã institutie. Un contract de tip “bandã” (collar) este similar cu un contract “la limitã” (cap), cu deosebirea cã rata dobânzii este supusã unei limite atât superioare, cât si inferioare. IRG-urile pot, de asemenea, sã fie vândute independent de un împrumut suport si pot fi emise fie ca o garantie a împrumutatului, fie a împrumutãtorului.

8. Contracte futures pe indici bursieri (Stock index futures): contracte similare cu cele futures pe devize si rata dobânzii, cu exceptia faptului cã elementul suport al contractului este un indice bursier (de exemplu S&P sau Financial Times). Câstigurile sau pierderile sunt înregistrate ca rezultat al modificãrilor valorii indicelui.

9. Contracte options pe indici bursieri (Stock index options): contracte similare cu contractele options pe devize si rata dobânzii, cu diferenta cã contractele options pe indici bursieri sunt în general instrumente tranzactionate la bursã, chiar dacã în principiu nu existã nici un motiv pentru care acestea sã nu poatã fi tranzactionate si pe piete la buna întelegere (OTC). Contractul options dã dreptul cumpãrãtorului sã obtinã un profit în numerar rezultat din evolutia unui anumit indice bursier sau sã cumpere ori sã vândã un contract futures pe indici bursieri (contract options pe futures - futures options).

SECTIUNEA a 2-a

Considerente privind tratarea elementelor din afara bilantului din punct de vedere al riscului de credit

I. Garantii si obligatii contingente similare

1. Garantiile si acceptãrile (care, în unele tãri, sunt raportate în bilant) sunt obligatii prin care o institutie de credit îsi asumã riscul aferent unei terte pãrti. Astfel, acestea sunt privite ca substitute directe de credit, iar riscul de credit este echivalent celui aferent unui împrumut acordat împrumutatului final sau trasului instrumentului în cazul unei acceptãri (risc maxim).

2. Tranzactiile cu recurs, prin care o institutie de credit retine riscul de credit aferent activului vândut cãtre o tertã parte, au devenit recent din ce în ce mai semnificative pe mãsurã ce institutiile de credit au fost constrânse sã respecte cerinte de capital mai stringente si, ca o consecintã, au cãutat sã înlãture active din bilant. Acolo unde vânzãtorul retine riscul de credit, aceste instrumente sunt considerate a fi încadrate în categoria de risc maxim. În unele tãri activele vândute cu posibilitate de rãscumpãrare trebuie sã fie raportate în bilantul institutiei de credit vânzãtoare.

3. În mod particular, institutiile de credit din America de Nord înregistreazã expuneri foarte mari în afara bilantului sub forma scrisorilor de credit stand-by. Asemenea instrumente pot îndeplini diferite functii, cele mai întâlnite fiind mentionate în glosar. Aceste functii iau fie forma garantiilor, unde, de exemplu, un împrumutat, care nu este de prim rang, utilizeazã numele unei institutii de credit pentru a emite instrumente de debit (comercial paper) în conditii de prim rang, fie sub formã de warranties, indemnities si performance bonds. Este necesarã astfel efectuarea unei deosebiri între astfel de instrumente, din punct de vedere al functiilor lor, si considerând pe cele cu caracter de garantii ca purtând risc de credit maxim, iar pe cele cu caracter de warranties, indemnities si performance bonds ca purtând risc de credit mediu.

4. Principala dificultate în ceea ce priveste scrisorile de credit documentar (scrisori de credit comercial în S.U.A.) constã în stabilirea nivelului necesar de provizioane, dacã este cazul, pentru a rãspunde scadentelor în general scurte ale acestor expuneri, precum si colateralului care le garanteazã în mod uzual (acesta ia forma intrãrii în posesie a bunurilor ce urmeazã a fi livrate, dar care nu întotdeauna va permite institutiei de credit sã recupereze mai mult decât o anumitã parte din pierderile sale, în conditiile în care efectuarea vânzãrii bunurilor cu care se garanteazã se poate dovedi a fi dificilã). În timp ce riscul de credit este, în principiu, echivalent cu cel aferent unui credit comercial, scadenta scurtã, protectia partialã conferitã de colateral si pierderile relativ mici înregistrate statistic sugereazã cã asemenea tranzactii poartã, în practicã, un risc mediu sau moderat. Atunci când o institutie de credit a confirmat un credit documentar emis de cãtre altã institutie de credit, riscul de credit reprezintã o expunere fatã de institutia de credit emitentã.

5. Warranties, indemnities si performance bonds sunt, în principiu, asemãnãtoare garantiilor în sensul cã riscul de credit constã în capacitatea unei terte pãrti (clientul institutiei de credit) de a-si îndeplini obligatiile, dar acestea nu sunt în general substitute directe de credit (în orice caz, unele instrumente de tipul waranties si indemnities prezintã caracteristici ale garantiilor si ar trebui tratate ca substitute de credit - risc maxim). Acestea nu se referã la o obligatie financiarã existentã, ci mai degrabã la capacitatea unui client de a-si îndeplini obligatiile uzuale de activitate si sunt uneori referitoare la contracte specifice.

Asemenea activitãti, considerate în mod agregat, nu par a implica institutiile de credit în pierderi semnificative si ar putea fi privite în consecintã ca purtând risc mediu. Într-un numãr redus de tãri institutiile de credit au suferit pierderi din performance bonds, acestea putând fi considerate ca având un risc maxim.

6. Termenul andosare are întelesuri diferite pe diferite piete, astfel încât este necesar ca institutiile de credit sã distingã esenta tranzactiilor. O andosare purã “per aval”, de exemplu, este foarte asemãnãtoare unei acceptãri si astfel poartã risc de credit maxim. Acolo unde, pe de altã parte, un efect de comert a fost deja acceptat de cãtre o altã institutie de credit - sau de mai multe institutii de credit - riscul de credit poate fi considerat scãzut, desi nu chiar neglijabil, si reprezintã în mod esential un risc bancar.

II. Angajamente

În acest caz este util de a încerca realizarea unei distinctii între angajamentele care în practicã sunt pentru o institutie de credit obligatorii în toate situatiile (angajamente irevocabile) si cele din care o institutie de credit se poate retrage fãrã a fi penalizatã - de mentionat situatiile referitoare la eventualitatea deteriorãrii bonitãtii împrumutatului potential (angajamente revocabile), desi este recunoscut cã aceastã distinctie poate fi dificil de realizat în practicã în anumite situatii. În delimitarea angajamentelor revocabile de cele irevocabile, poate fi imprudent sã se punã prea multã bazã pe clauzele referitoare la modificãri adverse materiale si alte modalitãti de protectie similare, având în vedere faptul cã, în practicã, pot dovedi cã oferã foarte putinã protectie fatã de riscul de credit ce se agraveazã.

a) Angajamente irevocabile

În principiu acestea se pot împãrti în douã categorii distincte:

- angajamente irevocabile cu drepturi de exercitare sau tragere certã (dar nu neapãrat o anumitã datã pentru efectuarea tragerii), unde este cunoscut în avans cã angajamentul va fi cu sigurantã utilizat integral; în acest caz o institutie de credit este efectiv expusã la riscul de credit maxim;

- angajamente irevocabile cu drepturi de exercitare sau tragere incerte, unde tragerea este pe de-a-ntregul la discretia unei alte pãrti si este neclar dacã si în ce mãsurã expunerea din credit se va materializa; în asemenea cazuri, este necesar sã se tinã seama de probabilitatea si momentul aproximativ al oricãrei trageri, precum si de calitatea activului la momentul tragerii.

Anumite tipuri de angajamente irevocabile pot sã prevadã drepturi de tragere certe sau incerte.

1. Acordurile de vânzare si rãscumpãrare de active (repos) sunt aranjamente foarte frecvente în anumite tãri, încheiate mai ales pentru scopuri de trezorerie, si încep sã devinã mai comune în altele, pe mãsurã ce activitatea de creditare devine tot mai titlurizatã (securitised). Acolo unde activul în cauzã este sigur cã va reveni la institutia de credit vânzãtoare la o datã prestabilitã, riscul de credit al activului vândut rãmâne în esentã la institutia de credit vânzãtoare, respectiv risc maxim. Un risc de credit aditional apare din posibilitatea neonorãrii obligatiilor de platã de cãtre contrapartida implicatã în tranzactia repo, de obicei un dealer specializat în tranzactii cu titluri. Mãrimea potentialã a acestei din urmã expuneri va depinde, printre altele, de tipul titlului vândut cu rãscumpãrare, aranjamentele privind marja si plãtile dobânzii, scadenta tranzactiei si fluctuatiile pretului pe piatã. Expunerea în acest caz este costul net de înlocuire a activului subiect al tranzactiei repo, în cazul în care contrapartida nu îsi onoreazã obligatiile de platã. Angajamentele ferme de cumpãrare la termen sunt mai putin întâlnite decât tranzactiile repo, dar riscul de credit este în principiu acelasi, respectiv risc maxim.

Nu se considerã prudent a se contrabalansa vânzãrile viitoare cu cumpãrãrile viitoare în evaluarea riscului de credit decât dacã tranzactiile sunt încheiate cu aceeasi contrapartidã si, chiar si în acest caz, pot fi probleme de naturã legalã ce trebuie luate în considerare.

2. Depozitele forward forward la rate ale dobânzii prestabilite devin mai putin întâlnite pe mãsurã ce institutiile de credit recurg în schimb la FRA-uri. Institutia de credit care s-a angajat prin contract sã plaseze depozitul este expusã integral la riscul de credit fatã de contrapartidã. Pentru institutia de credit care s-a angajat prin contract sã accepte depozitul, neîndeplinirea obligatiei de cãtre contrapartidã de a executa plasamentul va rezulta într-o modificare neprevãzutã a expunerii institutiei de credit din rata dobânzii (precum si într-o problemã de finantare) si poate implica un cost de înlocuire.

3. Actiunile si titlurile partial plãtite, plãtibile în rate, nu sunt uzuale în multe tãri - în Marea Britanie titlurile de stat sunt uneori emise într-o formã ce permite plata partialã în rate fixe dupã o schemã stabilitã la momentul emiterii, iar aceastã tehnicã este utilizatã uneori pe piata Euro-bond-urilor. Întrucât momentul tragerii este cert, angajamentele de aceastã naturã poartã un risc de credit maxim. În trecut, instrumentele de debit cu ratã variabilã (floating rate notes) au fost emise în formã partial-plãtitã cu solicitarea plãtilor ulterioare la discretia emitentului. Întrucât în cazul mentionat nu este cunoscut dacã si când poate fi solicitatã efectuarea plãtilor, angajamentele de acest tip poartã un risc de credit nedeterminat de naturã similarã NIF-urilor si RUF-urilor.

4. Facilitãti stand-by si alte angajamente de credit similare implicã un risc de credit, dar mãrimea expunerii finale poate varia, în timp ce calitatea expunerii va depinde de circumstantele în care facilitatea este probabil sã fie utilizatã. Riscul de credit înregistrat de institutia de credit poate fi privit ca risc mediu dacã existã o probabilitate rezonabilã cã numai o parte din angajament va fi vreodatã utilizatã.

5. Un risc similar rezultã din subscrierea de NIF-uri si RUF-uri. În aceastã situatie, expunerea de credit pentru cel care subscrie se materializeazã atunci când piata nu mai cumpãrã sau acceptã instrumentele emitentului în limitele de pret convenite. Cu toate acestea, riscul este semnificativ mai ridicat decât în cazul subscrierii conventionale, din moment ce angajamentul în mod normal suportã emisiuni continue pe termen scurt pe o perioadã de mai multi ani. Mai mult, dacã facilitatea este utilizatã, institutiei de credit i se poate cere sã preia un risc de credit ce a fost deja refuzat de altii. În unele tãri asemenea angajamente sunt considerate ca echivalente garantiilor. Existã un echilibru ce trebuie atins între posibilitatea ca numai un procent relativ redus din angajamentele agregate sã fie utilizat si posibilitatea cã orice active achizitionate prin aceste angajamente sã fie substandard, fiind deja refuzate de alte pãrti. Ca un control aditional al acestor expuneri, institutiile de credit pot stabili o limitã generalã asupra totalului de astfel de angajamente pe care sunt pregãtite sã le accepte.

b) Angajamente revocabile

Pentru instrumente cum ar fi liniile de credit si facilitãtile de overdraft neutilizate, care nu reprezintã obligatii ferme asupra institutiei de credit, caz în care aceasta mentine controlul absolut cu privire la posibilitatea de a retrage angajamentul în cazul unei deteriorãri a calitãtii creditului, nu existã un risc de credit imediat. Totusi, pentru ca institutiile de credit sã fie capabile sã foloseascã aceastã facilitate la maximum, acestea au nevoie de sisteme eficiente de monitorizare a evolutiei bonitãtii contrapartidelor.