MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 172 (XVI) - Nr. 557 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 23 iunie 2004

SUMAR

LEGI SI DECRETE

272. - Lege privind protectia si promovarea drepturilor copilului

481. - Decret pentru promulgarea Legii privind protectia si promovarea drepturilor copilului

273. - Lege privind regimul juridic al adoptiei

482. - Decret pentru promulgarea Legii privind regimul juridic al adoptiei

274. - Lege privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii

483. - Decret pentru promulgarea Legii privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii

275. - Lege pentru modificarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiintarea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie

484. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiintarea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

884. - Decizie a presedintelui Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale pentru modificarea Deciziei presedintelui Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 331/2004 privind aprobarea Listei centralizate a consumatorilor eligibili de gaze naturale în anul 2004

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale si definitii

Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementeazã cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului.

(2) Autoritãtile publice, organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice responsabile de protectia copilului sunt obligate sã respecte, sã promoveze si sã garanteze drepturile copilului stabilite prin Constitutie si lege, în concordantã cu prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificatã prin Legea nr. 18/1990, republicatã, si ale celorlalte acte internationale în materie la care România este parte.

Art. 2. - (1) Prezenta lege, orice alte reglementãri adoptate în domeniul respectãrii si promovãrii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupã caz, încheiat în acest domeniu se subordoneazã cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legãturã cu drepturile si obligatiile ce revin pãrintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sãi, precum si oricãror persoane cãrora acesta le-a fost plasat în mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritãtile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecãtoresti.

(4) Persoanele prevãzute la alin. (3) sunt obligate sã implice familia în toate deciziile, actiunile si mãsurile privitoare la copil si sã sprijine îngrijirea, cresterea si formarea, dezvoltarea si educarea acestuia în cadrul familiei.

Art. 3. - De dispozitiile prezentei legi beneficiazã:

a) copiii cetãteni români aflati pe teritoriul României;

b) copiii cetãteni români aflati în strãinãtate;

c) copiii fãrã cetãtenie aflati pe teritoriul României;

d) copiii care solicitã sau beneficiazã de o formã de protectie în conditiile reglementãrilor legale privind statutul si regimul refugiatilor în România;

e) copiii cetãteni strãini aflati pe teritoriul României, în situatii de urgentã constatate, în conditiile prezentei legi, de cãtre autoritãtile publice române competente.

Art. 4. - În sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:

a) copil - persoanã care nu a împlinit vârsta de 18 ani si nu a dobândit capacitatea deplinã de exercitiu, în conditiile legii;

b) familie - pãrintii si copiii acestora;

c) familie extinsã - copilul, pãrintii si rudele acestuia pânã la gradul IV inclusiv;

d) familie substitutivã - persoanele, altele decât cele care apartin familiei extinse, care, în conditiile legii, asigurã cresterea si îngrijirea copilului;

e) planul individualizat de protectie - documentul prin care se realizeazã planificarea serviciilor, prestatiilor si a mãsurilor de protectie specialã a copilului, pe baza evaluãrii psihosociale a acestuia si a familiei sale, în vederea integrãrii copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;

f) planul de servicii - documentul prin care se realizeazã planificarea acordãrii serviciilor si a prestatiilor, pe baza evaluãrii psihosociale a copilului si a familiei, în vederea prevenirii separãrii copilului de familia sa;

g) reprezentant legal al copilului - pãrintele sau persoana desemnatã potrivit legii sã exercite drepturile si sã îndeplineascã obligatiile pãrintesti fatã de copil;

h) A.N.P.D.C. - Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului;

i) C.P.C. - comisia pentru protectia copilului;

j) D.G.A.S.P.C. - directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului;

k) S.P.A.S. - serviciul public de asistentã socialã;

l) O.R.A. - Oficiul Român pentru Adoptii.

Art. 5. - (1) Copiii au dreptul la protectie si asistentã în realizarea si exercitarea deplinã a drepturilor lor, în conditiile prezentei legi.

(2) Rãspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltãrii copilului revine în primul rând pãrintilor, acestia având obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si îndeplini obligatiile fatã de copil tinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivitãtii locale din care fac parte copilul si familia sa. Autoritãtile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini pãrintii sau, dupã caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând si asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzãtoare nevoilor copilului.

(4) Interventia statului este complementarã; statul asigurã protectia copilului si garanteazã respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specificã realizatã de institutiile statului si de autoritãtile publice cu atributii în acest domeniu.

Art. 6. - Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeazã conform urmãtoarelor principii:

a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea sanselor si nediscriminarea;

c) responsabilizarea pãrintilor cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor pãrintesti;

d) primordialitatea responsabilitãtii pãrintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului;

e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectorialã si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;

g) respectarea demnitãtii copilului;

h) ascultarea opiniei copilului si luarea în considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si de gradul sãu de maturitate;

i) asigurarea stabilitãtii si continuitãtii în îngrijirea, cresterea si educarea copilului, tinând cont de originea sa etnicã, religioasã, culturalã si lingvisticã, în cazul luãrii unei mãsuri de protectie;

j) celeritate în luarea oricãrei decizii cu privire la copil;

k) asigurarea protectiei împotriva abuzului si exploatãrii copilului;

l) interpretarea fiecãrei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelatie cu ansamblul reglementãrilor din aceastã materie.

Art. 7. - Drepturile prevãzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fãrã nici o discriminare, indiferent de rasã, culoare, sex, limbã, religie, opinie politicã sau altã opinie, de nationalitate, apartenentã etnicã sau origine socialã, de situatia materialã, de gradul si tipul unei deficiente, de statutul la nastere sau de statutul dobândit, de dificultãtile de formare si dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale pãrintilor ori ale altor reprezentanti legali sau de orice altã distinctie.

CAPITOLUL II

Drepturile copilului

SECTIUNEA 1

Drepturi si libertãti civile

Art. 8. - (1) Copilul are dreptul la stabilirea si pãstrarea identitãtii sale.

(2) Copilul este înregistrat imediat dupã nastere si are de la aceastã datã dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetãtenie si, dacã este posibil, de a-si cunoaste pãrintii si de a fi îngrijit, crescut si educat de acestia.

(3) Pãrintii aleg numele si prenumele copilului, în conditiile legii.

(4) Copilul are dreptul de a-si pãstra cetãtenia, numele si relatiile de familie, în conditiile prevãzute de lege, fãrã nici o ingerintã.

(5) Dacã se constatã cã un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identitãtii sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritãtile publice sunt obligate sã ia de urgentã toate mãsurile necesare în vederea restabilirii identitãtii copilului.

Art. 9. - (1) În scopul realizãrii dreptului prevãzut la art. 8 alin. (1), unitãtile sanitare care au în structurã sectii de nou-nãscuti si/sau de pediatrie au obligatia de a angaja un asistent social sau, dupã caz, de a desemna o persoanã cu atributii de asistentã socialã.

(2) În vederea stabilirii identitãtii copilului pãrãsit sau gãsit ori a pãrintilor acestuia, organele de politie competente au obligatia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu realizarea demersurilor ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea nasterii copilului.

Art. 10. - (1) Certificatul medical constatator al nasterii, atât pentru copilul nãscut viu, cât si pentru copilul nãscut mort, se întocmeste în termen de 24 de ore de la nastere.

(2) Rãspunderea pentru îndeplinirea obligatiei prevãzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat nasterea si medicului sef de sectie.

(3) Când nasterea a avut loc în afara unitãtilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorialã unde a avut loc nasterea este obligat ca, la cererea oricãrei persoane, în termen de 24 de ore, sã constate nasterea copilului, dupã care sã întocmeascã si sã elibereze certificatul medical constatator al nasterii copilului, chiar dacã mama nu este înscrisã pe lista cabinetului sãu.

Art. 11. - (1) În situatia în care copilul este pãrãsit de mamã în maternitate, unitatea medicalã are obligatia sã sesizeze telefonic si în scris directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului si organele de politie, în termen de 24 de ore de la constatarea disparitiei mamei.

(2) În termen de 5 zile de la sesizarea prevãzutã la alin. (1), se întocmeste un proces-verbal de constatare a pãrãsirii copilului, semnat de reprezentantul directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului, reprezentantul politiei si al maternitãtii; când starea de sãnãtate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului va stabili mãsura plasamentului în regim de urgentã pentru copil.

(3) În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, politia este obligatã sã întreprindã verificãrile specifice privind identitatea mamei si sã comunice rezultatul acestor verificãri directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului.

(4) În situatia în care mama este identificatã, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului va asigura consilierea si sprijinirea acesteia în vederea realizãrii demersurilor legate de întocmirea actului de nastere.

(5) În situatia în care, în urma verificãrilor efectuate de politie, nu este posibilã identificarea mamei, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului transmite serviciului public de asistentã socialã în a cãrui razã administrativ-teritorialã s-a produs nasterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al nasterii, procesul-verbal prevãzut la alin. (2), dispozitia de plasament în regim de urgentã si rãspunsul politiei cu rezultatul verificãrilor.

(6) În termen de 5 zile de la primirea documentatiei prevãzute la alin. (5), serviciul public de asistentã socialã are obligatia de a obtine dispozitia de stabilire a numelui si prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã, cu modificãrile ulterioare, si de a face declaratia de înregistrare a nasterii la serviciul de stare civilã competent.

(7) Dupã înregistrarea nasterii copilului, serviciul public de asistentã socialã are obligatia de a transmite directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului actul de înregistrare a nasterii copilului.

Art. 12. - (1) În situatia copilului gãsit, precum si a celui pãrãsit de pãrinti în alte unitãti sanitare, a cãrui nastere nu a fost înregistratã, obligatia de a realiza demersurile prevãzute de lege pentru înregistrarea nasterii copilului revine serviciului public de asistentã socialã în a cãrui razã administrativ-teritorialã a fost gãsit sau pãrãsit copilul.

(2) Expertiza medico-legalã necesarã pentru înregistrarea nasterii copilului este gratuitã.

Art. 13. - (1) Unitãtile sanitare, unitãtile de protectie socialã, serviciile de îngrijire de tip rezidential, entitãtile fãrã personalitate juridicã, alte persoane juridice, precum si persoane fizice, care interneazã sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedã acte pe baza cãrora sã li se poatã stabili identitatea, sunt obligate sã anunte, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administratiei publice locale în a cãrei razã îsi au sediul sau, dupã caz, domiciliul, în vederea stabilirii identitãtii lor.

(2) Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, pânã la stabilirea unei mãsuri de protectie în conditiile legii, are obligatia de a-l întretine si, în termen de 48 de ore, de a anunta autoritatea administratiei publice locale în a cãrei razã teritorialã îsi are sediul sau domiciliul.

Art. 14. - (1) Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu pãrintii, rudele, precum si cu alte persoane fatã de care copilul a dezvoltat legãturi de atasament.

(2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a întretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alãturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, în mãsura în care acest lucru nu contravine interesului sãu superior.

(3) Pãrintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alãturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decât în cazurile în care instanta decide în acest sens, apreciind cã existã motive temeinice de naturã a primejdui dezvoltarea fizicã, psihicã, intelectualã sau moralã a copilului.

Art. 15. - (1) În sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu pãrintele ori cu o altã persoanã care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) gãzduirea copilului pe perioadã determinatã de cãtre pãrintele sau de cãtre altã persoanã la care copilul nu locuieste în mod obisnuit;

d) corespondentã ori altã formã de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informatii copilului cu privire la pãrintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul;

f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluãri medicale sau scolare, cãtre pãrintele sau cãtre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.

(2) Transmiterea informatiilor prevãzute la alin. (1) lit. e) si f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum si a dispozitiilor speciale vizând confidentialitatea si transmiterea informatiilor cu caracter personal.

Art. 16. - (1) Copilul care a fost separat de ambii pãrinti sau de unul dintre acestia printr-o mãsurã dispusã în conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii pãrinti, cu exceptia situatiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanta judecãtoreascã, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacã existã motive temeinice de naturã a periclita dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã a copilului.

Art. 17. - (1) Copilul ai cãrui pãrinti locuiesc în state diferite are dreptul de a întretine relatii personale si contacte directe cu acestia, cu exceptia situatiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Exercitarea dreptului prevãzut la alin. (1) va fi facilitatã de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun.

Art. 18. - (1) Copiii neînsotiti de pãrinti sau de un alt reprezentant legal ori care nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alãturi de reprezentantii lor legali.

(2) Deplasarea copiilor în tarã si în strãinãtate se realizeazã cu înstiintarea si cu acordul ambilor pãrinti; orice neîntelegeri între pãrinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneazã de cãtre instanta judecãtoreascã.

(3) Pãrintii sau, dupã caz, altã persoanã responsabilã de supravegherea, cresterea si îngrijirea copilului sunt obligati sã anunte la politie disparitia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea disparitiei.

Art. 19. - (1) Misiunile diplomatice si consulare ale României au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la copiii cetãteni români aflati în strãinãtate care, din orice motive, nu sunt însotiti de pãrinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane din strãinãtate.

(2) Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului va lua mãsurile necesare pentru întoarcerea copilului la pãrinti sau la un alt reprezentant legal, imediat dupã identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuzã sã preia copilul, la cererea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucuresti, în situatia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protectie specialã propus de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului.

(3) Procedura de întoarcere a copiilor în tarã, de identificare a pãrintilor sau a altor reprezentanti legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în tarã a acestora, precum si serviciile de protectie specialã, publice sau private, competente sã asigure protectia în regim de urgentã a copiilor aflati în situatia prevãzutã la alin. (1) se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 20. - (1) Misiunile diplomatice si consulare strãine au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului si Autoritatea pentru Strãini despre toate situatiile în care au cunostintã de copii cetãteni strãini aflati pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însotiti de pãrinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane. În cazul în care autoritãtile române se autosesizeazã, acestea vor înstiinta de urgentã misiunea strãinã competentã cu privire la copiii în cauzã.

(2) În situatia copiilor prevãzuti la alin. (1), Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, pânã la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenta Autoritãtii pentru Strãini, va solicita Tribunalului Bucuresti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protectie specialã propus de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului.

(3) Mãsura plasamentului dureazã pânã la returnarea copilului în tara de resedintã a pãrintilor ori în tara în care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sã ia copilul.

(4) În cazul nereturnãrii copilului, acesta beneficiazã de protectia specialã prevãzutã în prezenta lege.

Art. 21. - În vederea aplicãrii prevederilor art. 19 si 20 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autoritãtile statelor vizate, pe baza propunerilor Autoritãtii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si ale Ministerului Afacerilor Externe, precum si a altor institutii interesate.

Art. 22. - (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.

(2) Este interzisã orice actiune de naturã sã afecteze imaginea publicã a copilului sau dreptul acestuia la viatã intimã, privatã si familialã.

(3) Participarea copilului în vârstã de pânã la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtãmântul scris al acestuia si al pãrintilor sau, dupã caz, al altui reprezentant legal.

(4) Copiii nu pot fi folositi sau expusi de cãtre pãrinti, reprezentanti legali sau alte persoane responsabile de cresterea si îngrijirea lor, în scopul de a obtine avantaje personale sau de a influenta deciziile autoritãtilor publice.

(5) Consiliul National al Audiovizualului monitorizeazã modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât sã se asigure protectia si garantarea dreptului copilului prevãzut la alin. (1).

Art. 23. - (1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.

(2) Libertatea copilului de a cãuta, de a primi si de a difuza informatii de orice naturã, care vizeazã promovarea bunãstãrii sale sociale, spirituale si morale, sãnãtatea sa fizicã si mentalã, sub orice formã si prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilã.

(3) Pãrintii sau, dupã caz, alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum si persoanele care, prin natura functiei, promoveazã si asigurã respectarea drepturilor copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, în functie de vârsta si de gradul de întelegere al acestora, precum si de a le permite sã-si exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.

(4) Pãrintii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevãzute expres de lege.

Art. 24. - (1) Copilul capabil de discernãmânt are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricãrei probleme care îl priveste.

(2) În orice procedurã judiciarã sau administrativã care îl priveste copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacã autoritatea competentã apreciazã cã audierea lui este necesarã pentru solutionarea cauzei.

(3) Dreptul de a fi ascultat conferã copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinentã, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, dacã este respectatã, precum si asupra consecintelor oricãrei decizii care îl priveste.

(4) În toate cazurile prevãzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare si li se va acorda importanta cuvenitã, în raport cu vârsta si cu gradul de maturitate a copilului.

(5) Orice copil poate cere sã fie ascultat conform dispozitiilor alin. (2) si (3). În caz de refuz, autoritatea competentã se va pronunta printr-o decizie motivatã.

(6) Dispozitiile legale speciale privind consimtãmântul sau prezenta copilului în procedurile care îl privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt si rãmân aplicabile.

Art. 25. - (1) Copilul are dreptul la libertate de gândire, de constiintã si de religie.

(2) Pãrintii îndrumã copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în conditiile legii, tinând seama de opinia, vârsta si de gradul de maturitate a acestuia, fãrã a-l putea obliga sã adere la o anumitã religie sau la un anumit cult religios.

(3) Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbatã fãrã consimtãmântul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul sã-si aleagã singur religia.

(4) Atunci când copilul beneficiazã de protectie specialã, persoanelor în îngrijirea cãrora se aflã le sunt interzise orice actiuni menite sã influenteze convingerile religioase ale copilului.

Art. 26. - (1) Copilul are dreptul la liberã asociere în structuri formale si informale, precum si libertatea de întrunire pasnicã, în limitele prevãzute de lege.

(2) Autoritãtile administratiei publice locale, unitãtile de învãtãmânt si alte institutii publice sau private competente iau mãsurile necesare asigurãrii exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor prevãzute la alin. (1).

Art. 27. - (1) Copilul apartinând unei minoritãti nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viatã culturalã proprie, la declararea apartenentei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alti membri ai comunitãtii din care face parte.

(2) Consiliul National pentru Combaterea Discriminãrii asigurã si urmãreste exercitarea drepturilor prevãzute la alin. (1).

Art. 28. - (1) Copilul are dreptul la respectarea personalitãtii si individualitãtii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

(2) Mãsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se aflã în legãturã cu dezvoltarea fizicã, psihicã sau care afecteazã starea emotionalã a copilului.

Art. 29. - (1) Copilul are dreptul sã depunã singur plângeri referitoare la încãlcarea drepturilor sale fundamentale.

(2) Copilul este informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitãtilor de exercitare a acestora.

SECTIUNEA a 2-a

Mediul familial si îngrijirea alternativã

Art. 30. - (1) Copilul are dreptul sã creascã alãturi de pãrintii sãi.

(2) Pãrintii au obligatia sã asigure copilului, de o manierã corespunzãtoare capacitãtilor în continuã dezvoltare ale copilului, orientarea si sfaturile necesare exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor prevãzute în prezenta lege.

(3) Pãrintii copilului au dreptul sã primeascã informatiile si asistenta de specialitate necesare în vederea îngrijirii, cresterii si educãrii acestuia.

Art. 31. - (1) Ambii pãrinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor pãrintesti trebuie sã aibã în vedere interesul superior al copilului si sã asigure bunãstarea materialã si spiritualã a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educãrii si întretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legalã si administrarea patrimoniului sãu.

(3) În cazul existentei unor neîntelegeri între pãrinti cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor pãrintesti, instanta judecãtoreascã, dupã ascultarea ambilor pãrinti, hotãrãste potrivit interesului superior al copilului.

Art. 32. - Copilul are dreptul sã fie crescut în conditii care sã permitã dezvoltarea sa fizicã, mentalã, spiritualã, moralã si socialã. În acest scop pãrintii sunt obligati:

a) sã supravegheze copilul;

b) sã coopereze cu copilul si sã îi respecte viata intimã, privatã si demnitatea;

c) sã informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sã ia în considerare opinia acestuia;

d) sã întreprindã toate mãsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e) sã coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercitã atributii în domeniul îngrijirii, educãrii si formãrii profesionale a copilului.

Art. 33. - Copilul nu poate fi separat de pãrintii sãi sau de unul dintre ei, împotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevãzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai dacã acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Art. 34. - (1) Serviciul public de asistentã socialã va lua toate mãsurile necesare pentru depistarea precoce a situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de pãrintii sãi, precum si pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale pãrintilor si a violentei în familie.

(2) Orice separare a copilului de pãrintii sãi, precum si orice limitare a exercitiului drepturilor pãrintesti trebuie sã fie precedate de acordarea sistematicã a serviciilor si prestatiilor prevãzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzãtoare a pãrintilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii.

Art. 35. - (1) Planul de servicii se întocmeste si se pune în aplicare de cãtre serviciul public de asistentã socialã, organizat la nivelul municipiilor si oraselor, precum si de persoanele cu atributii de asistentã socialã din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorialã unde se aflã copilul, în urma evaluãrii situatiei copilului si a familiei acestuia.

(2) La nivelul municipiului Bucuresti întocmirea si punerea în aplicare a planului prevãzut la alin. (1) se realizeazã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului de la nivelul fiecãrui sector.

(3) Planul de servicii se aprobã prin dispozitia primarului.

(4) Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separãrii copilului de pãrintii sãi. În acest scop serviciul public de asistentã socialã ori, dupã caz, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului de la nivelul fiecãrui sector al municipiului Bucuresti sprijinã accesul copilului si al familiei sale la serviciile si prestatiile destinate mentinerii copilului în familie.

(5) Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului a cererii de instituire a unei mãsuri de protectie specialã a copilului, numai dacã, dupã acordarea serviciilor prevãzute de acest plan, se constatã cã mentinerea copilului alãturi de pãrintii sãi nu este posibilã.

Art. 36. - (1) Dacã existã motive temeinice de a suspecta cã viata si securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentantii serviciului public de asistentã socialã ori, dupã caz, ai directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti au dreptul sã viziteze copiii la locuinta lor si sã se informeze despre felul în care acestia sunt îngrijiti, despre sãnãtatea si dezvoltarea lor fizicã, educarea, învãtãtura si pregãtirea lor profesionalã, acordând, la nevoie, îndrumãrile necesare.

(2) Dacã, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constatã cã dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã a copilului este primejduitã, serviciul public de asistentã socialã este obligat sã sesizeze de îndatã directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului în vederea luãrii mãsurilor prevãzute de lege.

(3) Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului este obligatã sã sesizeze instanta judecãtoreascã în situatia în care considerã cã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege pentru decãderea, totalã sau partialã, a pãrintilor ori a unuia dintre ei din exercitiul drepturilor pãrintesti.

Art. 37. - (1) Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului va lua toate mãsurile necesare pentru ca pãrintii decãzuti din drepturile pãrintesti, precum si cei cãrora le-a fost limitat exercitiul anumitor drepturi sã beneficieze de asistentã specializatã pentru cresterea capacitãtii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exercitiului drepturilor pãrintesti.

(2) Pãrintii care solicitã redarea exercitiului drepturilor pãrintesti beneficiazã de asistentã juridicã gratuitã, în conditiile legii.

Art. 38. - Instanta judecãtoreascã este singura autoritate competentã sã se pronunte, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:

a) persoana care exercitã drepturile si îndeplineste obligatiile pãrintesti în situatia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea pãrintilor sãi;

b) modalitãtile în care se exercitã drepturile si se îndeplinesc obligatiile pãrintesti;

c) decãderea totalã sau partialã din exercitiul drepturilor pãrintesti;

d) redarea exercitiului drepturilor pãrintesti.

Art. 39. - (1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea pãrintilor sãi sau care, în vederea protejãrii intereselor sale, nu poate fi lãsat în grija acestora are dreptul la protectie alternativã.

(2) Protectia prevãzutã la alin. (1) include instituirea tutelei, mãsurile de protectie specialã prevãzute de prezenta lege, adoptia. În alegerea uneia dintre aceste solutii autoritatea competentã va tine seama în mod corespunzãtor de necesitatea asigurãrii unei anumite continuitãti în educarea copilului, precum si de originea sa etnicã, religioasã, culturalã si lingvisticã.

Art. 40. - (1) Tutela se instituie în situatia în care ambii pãrinti sunt decedati, necunoscuti, decãzuti din exercitiul drepturilor pãrintesti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrintesti, pusi sub interdictie, declarati judecãtoreste morti sau dispãruti, precum si în cazul în care, la încetarea adoptiei, instanta judecãtoreascã hotãrãste cã este în interesul copilului instituirea unei tutele.

(2) Tutela se instituie conform legii de cãtre instanta judecãtoreascã în a cãrei circumscriptie teritorialã domiciliazã sau a fost gãsit copilul.

Art. 41. - (1) Pot fi tutori persoanele fizice sau sotul si sotia împreunã, care au domiciliul în România si nu se aflã în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevãzute de lege.

(2) Persoana fizicã sau familia care urmeazã a fi tutore trebuie sã fie evaluatã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sã le îndeplineascã pentru a primi un copil în îngrijire. Evaluarea se realizeazã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului.

Art. 42. - (1) Instanta judecãtoreascã numeste cu prioritate ca tutore, dacã motive întemeiate nu se opun, o rudã sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare sã îndeplineascã aceastã sarcinã.

(2) Persoana fizicã, respectiv sotii care urmeazã a fi tutori sunt numiti pe baza prezentãrii de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face tinându-se seama de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, precum si de opinia copilului.

SECTIUNEA a 3-a

Sãnãtatea si bunãstarea copilului

Art. 43. - (1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bunã stare de sãnãtate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizãrii efective a acestui drept.

(2) Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvatã stãrii sale în caz de boalã este garantat de cãtre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul national unic de asigurãri sociale de sãnãtate si de la bugetul de stat.

(3) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritãtile administratiei publice locale, precum si orice alte institutii publice sau private cu atributii în domeniul sãnãtãtii sunt obligate sã adopte, în conditiile legii, toate mãsurile necesare pentru:

a) reducerea mortalitãtii infantile;

b) asigurarea si dezvoltarea serviciilor medicale primare si comunitare;

c) prevenirea malnutritiei si a îmbolnãvirilor;

d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- si postnatalã, indiferent dacã acestea au sau nu au calitatea de persoanã asiguratã în sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate;

e) informarea pãrintilor si a copiilor cu privire la sãnãtatea si alimentatia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alãptãrii, igienei si salubritãtii mediului înconjurãtor;

f) dezvoltarea de actiuni si programe pentru ocrotirea sãnãtãtii si de prevenire a bolilor, de asistentã a pãrintilor si de educatie, precum si de servicii în materie de planificare familialã;

g) verificarea periodicã a tratamentului copiilor care au fost plasati pentru a primi îngrijire, protectie sau tratament;

h) asigurarea confidentialitãtii consultantei medicale acordate la solicitarea copilului;

i) derularea sistematicã în unitãtile scolare de programe de educatie pentru viatã, inclusiv educatie sexualã pentru copii, în vederea prevenirii contactãrii bolilor cu transmitere sexualã si a graviditãtii minorelor.

(4) Pãrintii sunt obligati sã solicite asistentã medicalã pentru a asigura copilului cea mai bunã stare de sãnãtate pe care o poate atinge si pentru a preveni situatiile care pun în pericol viata, cresterea si dezvoltarea copilului.

(5) În situatia exceptionalã în care viata copilului se aflã în pericol iminent ori existã riscul producerii unor consecinte grave cu privire la sãnãtatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictã necesitate pentru a salva viata copilului, chiar fãrã a avea acordul pãrintilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.

(6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor si al copiilor pânã la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sãnãtãtii mamei si copilului, educatiei pentru sãnãtate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijãrii copilului.

Art. 44. - (1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sã permitã dezvoltarea sa fizicã, mentalã, spiritualã, moralã si socialã.

(2) Pãrintilor sau, dupã caz, altor reprezentanti legali le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilitãtilor, cele mai bune conditii de viatã necesare cresterii si dezvoltãrii copiilor; pãrintii sunt obligati sã le asigure copiilor locuintã, precum si conditiile necesare pentru crestere, educare, învãtãturã si pregãtirea profesionalã.

Art. 45. - (1) Copilul are dreptul de a beneficia de asistentã socialã si de asigurãri sociale, în functie de resursele si de situatia în care se aflã acesta si persoanele în întretinerea cãrora se gãseste.

(2) În cazul în care pãrintii sau persoanele care au, potrivit legii, obligatia de a întretine copilul nu pot asigura, din motive independente de vointa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuintã, hranã, îmbrãcãminte si educatie ale copilului, statul, prin autoritãtile publice competente, este obligat sã asigure acestora sprijin corespunzãtor, sub formã de prestatii financiare, prestatii în naturã, precum si sub formã de servicii, în conditiile legii.

(3) Pãrintii au obligatia sã solicite autoritãtilor competente acordarea alocatiilor, indemnizatiilor, prestatiilor în bani sau în naturã si a altor facilitãti prevãzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.

(4) Autoritãtile administratiei publice locale au obligatia de a informa pãrintii si copiii în legãturã cu drepturile pe care le au, precum si asupra modalitãtii de acordare a drepturilor de asistentã socialã si de asigurãri sociale.

Art. 46. - (1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specialã, adaptatã nevoilor sale. (2) Copilul cu handicap are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitãtilor proprii, în vederea dezvoltãrii personalitãtii sale.

(3) Îngrijirea specialã trebuie sã asigure dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã a copiilor cu handicap. Îngrijirea specialã constã în ajutor adecvat situatiei copilului si pãrintilor sãi ori, dupã caz, situatiei celor cãrora le este încredintat copilul si se acordã gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv si fãrã discriminare al copiilor cu handicap la educatie, formare profesionalã, servicii medicale, recuperare, pregãtire, în vederea ocupãrii unui loc de muncã, la activitãti recreative, precum si la orice alte activitãti apte sã le permitã deplina integrare socialã si dezvoltare a personalitãtii lor.

(4) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritãtile administratiei publice locale sunt obligate sã initieze programe si sã asigure resursele necesare dezvoltãrii serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora în conditii care sã le garanteze demnitatea, sã le favorizeze autonomia si sã le faciliteze participarea activã la viata comunitãtii.

SECTIUNEA a 4-a

Educatie, activitãti recreative si culturale

Art. 47. - (1) Copilul are dreptul de a primi o educatie care sã îi permitã dezvoltarea, în conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitãtii sale.

(2) Pãrintii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educatiei care urmeazã sã fie datã copiilor lor si au obligatia sã înscrie copilul la scoalã si sã asigure frecventarea cu regularitate de cãtre acesta a cursurilor scolare.

(3) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviintarea instantei judecãtoresti de a-si schimba felul învãtãturii si al pregãtirii profesionale.

Art. 48. - (1) Ministerul Educatiei si Cercetãrii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, precum si inspectoratele scolare si unitãtile de învãtãmânt, ca institutii ale administratiei publice locale cu atributii în domeniul educatiei, sunt obligate sã întreprindã mãsuri necesare pentru:

a) facilitarea accesului la educatia prescolarã si asigurarea învãtãmântului general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii;

b) dezvoltarea de programe de educatie pentru pãrintii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violentei în familie;

c) organizarea de cursuri speciale de pregãtire pentru copiii care nu pot rãspunde la cerintele programei scolare nationale, pentru a nu intra prematur pe piata muncii;

d) organizarea de cursuri speciale de pregãtire pentru copiii care au abandonat scoala, în vederea reintegrãrii lor în sistemul national de învãtãmânt;

e) respectarea dreptului copilului la timp de odihnã si timp liber, precum si a dreptului acestuia de a participa liber la viata culturalã si artisticã;

f) prevenirea abandonului scolar din motive economice, luând mãsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul scolar, cum sunt: hranã, rechizite, transport si altele asemenea.

(2) În cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de cãtre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitãtilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

(3) Copilul, personal si, dupã caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul sãu legal, are dreptul de a contesta modalitãtile si rezultatele evaluãrii si de a se adresa în acest sens conducerii unitãtii de învãtãmânt, în conditiile legii.

(4) Cadrele didactice au obligatia de a semnala serviciului public de asistentã socialã sau, dupã caz, directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.

Art. 49. - (1) Copilul are dreptul la odihnã si vacantã.

(2) Copilul trebuie sã beneficieze de timp suficient pentru odihnã si vacantã, sã participe în mod liber la activitãti recreative proprii vârstei sale si la activitãtile culturale, artistice si sportive ale comunitãtii. Autoritãtile publice au obligatia sã contribuie, potrivit atributiilor ce le revin, la asigurarea conditiilor exercitãrii în conditii de egalitate a acestui drept.

(3) Autoritãtile publice au obligatia sã asigure, potrivit atributiilor care le revin, locuri de joacã suficiente si adecvate pentru copii, în mod special în situatia zonelor intens populate.

CAPITOLUL III

Protectia specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune

Art. 50. - Protectia specialã a copilului reprezintã ansamblul mãsurilor, prestatiilor si serviciilor destinate îngrijirii si dezvoltãrii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi sau a celui care, în vederea protejãrii intereselor sale, nu poate fi lãsat în grija acestora.

Art. 51. - (1) Copilul beneficiazã de protectia specialã prevãzutã de prezenta lege pânã la dobândirea capacitãtii depline de exercitiu.

(2) La cererea tânãrului, exprimatã dupã dobândirea capacitãtii depline de exercitiu, dacã îsi continuã studiile într-o formã de învãtãmânt de zi, protectia specialã se acordã, în conditiile legii, pe toatã durata continuãrii studiilor, dar fãrã a se depãsi vârsta de 26 de ani.

(3) Tânãrul care a dobândit capacitate deplinã de exercitiu si a beneficiat de o mãsurã de protectie specialã, dar care nu îsi continuã studiile si nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiazã, la cerere, pe o perioadã de pânã la 2 ani, de protectie specialã, în scopul facilitãrii integrãrii sale sociale. În cazul în care se face dovada cã tânãrului i s-au oferit un loc de muncã si/sau locuintã, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sunt aplicabile.

Art. 52. - Serviciile de protectie specialã sunt cele prevãzute la art. 108-110.

Art. 53. - (1) Mãsurile de protectie specialã a copilului se stabilesc si se aplicã în baza planului individualizat de protectie.

(2) Planul prevãzut la alin. (1) se întocmeste si se revizuieste în conformitate cu normele metodologice elaborate si aprobate de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului.

(3) Mãsurile de protectie specialã a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimtãmântul acestuia. În situatia în care copilul refuzã sã îsi dea consimtãmântul, mãsurile de protectie se stabilesc numai de cãtre instanta judecãtoreascã, care, în situatii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-si exprima consimtãmântul fatã de mãsura propusã.

Art. 54. - (1) Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului are obligatia de a întocmi planul individualizat de protectie imediat dupã primirea cererii de instituire a unei mãsuri de protectie specialã sau imediat dupã ce directorul directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului a dispus plasamentul în regim de urgentã.

(2) În situatia copilului pentru care a fost instituitã tutela, dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile.

(3) La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protectie se acordã prioritate reintegrãrii copilului în familie sau, dacã aceasta nu este posibilã, plasamentului copilului în familia extinsã. Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a pãrintilor si a membrilor familiei lãrgite care au putut fi identificati.

(4) Planul individualizat de protectie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidential, numai în cazul în care nu a putut fi instituitã tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsã, la un asistent maternal sau la o altã persoanã sau familie, în conditiile prezentei legi.

Art. 55. - Mãsurile de protectie specialã a copilului sunt:

a) plasamentul;

b) plasamentul în regim de urgentã;

c) supravegherea specializatã.

Art. 56. - De mãsurile de protectie specialã, instituite de prezenta lege, beneficiazã:

a) copilul ai cãrui pãrinti sunt decedati, necunoscuti, decãzuti din exercitiul drepturilor pãrintesti sau cãrora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrintesti, pusi sub interdictie, declarati judecãtoreste morti sau dispãruti, când nu a putut fi instituitã tutela;

b) copilul care, în vederea protejãrii intereselor sale, nu poate fi lãsat în grija pãrintilor din motive neimputabile acestora;

c) copilul abuzat sau neglijat;

d) copilul gãsit sau copilul abandonat de cãtre mamã în unitãti sanitare;

e) copilul care a sãvârsit o faptã prevãzutã de legea penalã si care nu rãspunde penal.

Art. 57. - Pãrintii, precum si copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul sã atace în instantã mãsurile de protectie specialã instituite de prezenta lege, beneficiind de asistentã juridicã gratuitã, în conditiile legii.

SECTIUNEA a 2-a

Plasamentul

Art. 58. - (1) Plasamentul copilului constituie o mãsurã de protectie specialã, având caracter temporar, care poate fi dispusã, în conditiile prezentei legi, dupã caz, la:

a) o persoanã sau familie;

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidential, prevãzut la art. 110 alin. (2) si licentiat în conditiile legii.

(2) Persoana sau familia care primeste un copil în plasament trebuie sã aibã domiciliul în România si sã fie evaluatã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sã le îndeplineascã pentru a primi un copil în plasament.

Art. 59. - Pe toatã durata plasamentului, domiciliul copilului se aflã, dupã caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care îl are în îngrijire.

Art. 60. - (1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsã sau substitutivã, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidential fiind interzis.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de 2 ani, în situatia în care acesta prezintã handicapuri grave, cu dependentã de îngrijiri în servicii de tip rezidential specializate.

(3) La stabilirea mãsurii de plasament se va urmãri:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsã sau la familia substitutivã;

b) mentinerea fratilor împreunã;

c) facilitarea exercitãrii de cãtre pãrinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legãtura cu acesta.

Art. 61. - (1) Mãsura plasamentului se stabileste de cãtre comisia pentru protectia copilului, în situatia în care existã acordul pãrintilor, pentru situatiile prevãzute la art. 56 lit. b) si e).

(2) Mãsura plasamentului se stabileste de cãtre instanta judecãtoreascã, la cererea directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului:

a) în situatia copilului prevãzut la art. 56 lit. a), precum si în situatia copilului prevãzut la art. 56 lit. c) si d), dacã se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgentã dispus de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului;

b) în situatia copilului prevãzut la art. 56 lit. b) si e), atunci când nu existã acordul pãrintilor sau, dupã caz, al unuia dintre pãrinti, pentru instituirea acestei mãsuri.

Art. 62. - (1) Drepturile si obligatiile pãrintesti fatã de copil se mentin pe toatã durata mãsurii plasamentului dispus de cãtre comisia pentru protectia copilului.

(2) Drepturile si obligatiile pãrintesti în situatia copilului pentru care nu a putut fi instituitã tutela si pentru care instanta a dispus mãsura plasamentului sunt exercitate si, respectiv, îndeplinite de cãtre presedintele consiliului judetean, respectiv de cãtre primarul sectorului municipiului Bucuresti.

(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), pãrintii decãzuti din drepturile pãrintesti, precum si cei cãrora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrintesti pãstreazã dreptul de a consimti la adoptia copilului lor.

(4) Modalitatea de exercitare a drepturilor si de îndeplinire a obligatiilor pãrintesti cu privire la persoanã si la bunurile copilului aflat în situatia prevãzutã la art. 56 lit. c) si d) si, respectiv, la art. 56 lit. b) si e) se stabileste de cãtre instanta judecãtoreascã.

Art. 63. - Comisia pentru protectia copilului sau, dupã caz, instanta care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacã este cazul, si cuantumul contributiei lunare a pãrintilor la întretinerea acestuia, în conditiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judetului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucuresti de unde provine copilul.

SECTIUNEA a 3-a

Plasamentul în regim de urgentã

Art. 64. - (1) Plasamentul copilului în regim de urgentã este o mãsurã de protectie specialã, cu caracter temporar, care se stabileste în situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si în situatia copilului gãsit sau a celui abandonat în unitãti sanitare.

(2) Dispozitiile art. 58-60 se aplicã în mod corespunzãtor.

(3) Pe toatã durata plasamentului în regim de urgentã se suspendã de drept exercitiul drepturilor pãrintesti, pânã când instanta judecãtoreascã va decide cu privire la mentinerea sau la înlocuirea acestei mãsuri si cu privire la exercitarea drepturilor pãrintesti. Pe perioada suspendãrii, drepturile si obligatiile pãrintesti privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de cãtre persoana, familia, asistentul maternal sau de cãtre seful serviciului de tip rezidential care a primit copilul în plasament în regim de urgentã, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de cãtre presedintele consiliului judetean, respectiv de cãtre primarul sectorului municipiului Bucuresti.

Art. 65. - (1) Mãsura plasamentului în regim de urgentã se stabileste de cãtre directorul directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului din unitatea administrativ-teritorialã în care se gãseste copilul gãsit sau cel abandonat de cãtre mamã în unitãti sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situatia în care nu se întâmpinã opozitie din partea reprezentantilor persoanelor juridice, precum si a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigurã protectia copilului respectiv.

(2) Mãsura plasamentului în regim de urgentã se stabileste de cãtre instanta judecãtoreascã în conditiile art. 94 alin. (3).

Art. 66. - (1) În situatia plasamentului în regim de urgentã dispus de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului, aceasta este obligatã sã sesizeze instanta judecãtoreascã în termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceastã mãsurã.

(2) Instanta judecãtoreascã va analiza motivele care au stat la baza mãsurii adoptate de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului si se va pronunta, dupã caz, cu privire la mentinerea plasamentului în regim de urgentã sau la înlocuirea acestuia cu mãsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanta este obligatã sã se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor pãrintesti.

(3) În situatia în care plasamentul în regim de urgentã este dispus de cãtre instanta judecãtoreascã, aceasta se va pronunta în conditiile art. 94 alin. (4).

SECTIUNEA a 4-a

Supravegherea specializatã

Art. 67. - (1) Mãsura de supraveghere specializatã se dispune în conditiile prezentei legi fatã de copilul care a sãvârsit o faptã penalã si care nu rãspunde penal.

(2) În cazul în care existã acordul pãrintilor sau al reprezentantului legal, mãsura supravegherii specializate se dispune de cãtre comisia pentru protectia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de cãtre instanta judecãtoreascã.

SECTIUNEA a 5-a

Monitorizarea aplicãrii mãsurilor de protectie specialã

Art. 68. - (1) Împrejurãrile care au stat la baza stabilirii mãsurilor de protectie specialã, dispuse de comisia pentru protectia copilului sau de instanta judecãtoreascã, trebuie verificate trimestrial de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului.

(2) În cazul în care împrejurãrile prevãzute la alin. (1) s-au modificat, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului este obligatã sã sesizeze de îndatã comisia pentru protectia copilului sau, dupã caz, instanta judecãtoreascã, în vederea modificãrii sau, dupã caz, a încetãrii mãsurii.

(3) Dreptul de sesizare prevãzut la alin. (2) îl au, de asemenea, pãrintii sau alt reprezentant legal al copilului, precum si copilul.

Art. 69. - (1) Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului sau, dupã caz, organismul privat autorizat are obligatia de a urmãri modul în care sunt puse în aplicare mãsurile de protectie specialã, dezvoltarea si îngrijirea copilului pe perioada aplicãrii mãsurii.

(2) În îndeplinirea obligatiei prevãzute la alin. (1) directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului sau, dupã caz, organismul privat autorizat întocmeste, trimestrial sau ori de câte ori apare o situatie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evolutia dezvoltãrii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului si a modului în care acesta este îngrijit.

(3) În situatia în care se constatã, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificãrii sau, dupã caz, a încetãrii mãsurii, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului este obligatã sã sesizeze de îndatã comisia pentru protectia copilului sau, dupã caz, instanta judecãtoreascã.

Art. 70. - La încetarea mãsurilor de protectie specialã prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistentã socialã, organizat la nivelul municipiilor si oraselor, persoanele cu atributii de asistentã socialã din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum si directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucuresti, de la domiciliul sau, dupã caz, de la resedinta pãrintilor au obligatia de a urmãri evolutia dezvoltãrii copilului, precum si modul în care pãrintii îsi exercitã drepturile si îsi îndeplinesc obligatiile cu privire la copil. În acest scop acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadã de minimum 3 luni.

Art. 71. - Copilul fatã de care a fost luatã o mãsurã de protectie specialã are dreptul de a mentine relatii cu alte persoane, dacã acestea nu au o influentã negativã asupra dezvoltãrii sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

CAPITOLUL IV

Protectia copiilor refugiati si protectia copiilor în caz de conflict armat

Art. 72. - (1) Copiii care solicitã obtinerea statutului de refugiat, precum si cei care au obtinut acest statut beneficiazã de protectie si asistentã umanitarã corespunzãtoare pentru realizarea drepturilor lor.

(2) Copiii prevãzuti la alin. (1) beneficiazã de una dintre formele de protectie prevãzute de Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 73. - (1) În situatia în care copilul care solicitã statutul de refugiat este neînsotit de cãtre pãrinti sau de un alt reprezentant legal, sustinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigurã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului în a cãrei razã administrativ-teritorialã se aflã organul teritorial al Ministerului Administratiei si Internelor unde urmeazã a fi depusã cererea.

(2) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat în situatia prevãzutã la alin. (1) se analizeazã cu prioritate.

(3) În scopul sustinerii adecvate a intereselor copilului prevãzut la alin. (1), directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului desemneazã o persoanã cu studii superioare juridice sau de asistentã socialã din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care sã sustinã drepturile copilului si sã participe, alãturi de acesta, la întreaga procedurã de acordare a statutului de refugiat.

(4) În situatia în care se constatã cã persoana desemnatã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului nu îsi îndeplineste corespunzãtor obligatia de apãrare a intereselor copilului sau dovedeste rea-credintã în îndeplinirea acesteia, Oficiul National pentru Refugiati poate solicita directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului înlocuirea acestei persoane.

Art. 74. - (1) Pânã la solutionarea definitivã si irevocabilã a cererii de acordare a statutului de refugiat, cazarea copiilor prevãzuti la art. 73 se realizeazã într-un serviciu de tip rezidential prevãzut de prezenta lege, apartinând directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului sau unui organism privat autorizat.

(2) Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazati si în centrele de primire si cazare aflate în subordinea Oficiului National pentru Refugiati.

(3) Copiii prevãzuti la alin. (1), cãrora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiazã de protectia specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi, prevãzutã de prezenta lege.

Art. 75. - (1) În situatia în care cererea copilului prevãzut la art. 72, de acordare a statutului de refugiat, este respinsã în mod definitiv si irevocabil, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului sesizeazã Autoritatea pentru Strãini si solicitã instantei judecãtoresti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protectie specialã.

(2) Mãsura plasamentului dureazã pânã la returnarea copilului în tara de resedintã a pãrintilor ori în tara în care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sã ia copilul.

Art. 76. - (1) Copiii afectati de conflicte armate beneficiazã de protectie si asistentã în conditiile prezentei legi.

(2) În caz de conflicte armate, institutiile statului iau mãsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale menite sã asigure monitorizarea mãsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor copilului.

Art. 77. - Nici un copil nu va fi folosit ca spion, cãlãuzã sau curier în timpul conflictelor armate.

Art. 78. - (1) În situatia existentei unui conflict armat, Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, cu Ministerul Apãrãrii Nationale, precum si cu alte institutii cu atributii specifice, are obligatia de a initia si de a implementa strategii si programe, inclusiv la nivel familial si comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor soldati si, respectiv, pentru a remedia efectele fizice si psihice ale conflictelor asupra copilului si pentru a promova reintegrarea socialã a acestuia.

(2) Organele administratiei publice centrale mentionate la alin. (1), în colaborare cu Agentia Nationalã de Ocupare a Fortei de Muncã si cu Ministerul Educatiei si Cercetãrii, vor promova mãsurile corespunzãtoare pentru:

a) educarea în spiritul întelegerii, solidaritãtii si pãcii, ca un proces general si continuu în prevenirea conflictelor;

b) educarea si pregãtirea copiilor demobilizati pentru o viatã socialã activã si responsabilã.

Art. 79. - (1) În orice judet sau sector al municipiului Bucuresti, presedintele consiliului judetean ori, dupã caz, primarul sectorului municipiului Bucuresti are obligatia de a înainta directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului, în termen de 24 de ore de la initierea unui conflict armat, o listã completã a tuturor copiilor aflati pe teritoriul respectivei unitãti administrativ-teritoriale, în vederea monitorizãrii situatiei acestora.

(2) Infrastructura având ca destinatie protectia si promovarea drepturilor copilului nu va fi folositã în scopuri militare.

(3) În cazul actiunilor de evaluare desfãsurate în urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda prioritate. Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului, în colaborare cu protectia civilã, va lua mãsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuati de cãtre persoane care îsi pot asuma responsabilitatea ocrotirii si sigurantei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiasi familii vor fi cazati împreunã.

CAPITOLUL V

Protectia copilului care a sãvârsit o faptã penalã si nu rãspunde penal

Art. 80. - (1) Pentru copilul care a sãvârsit o faptã prevãzutã de legea penalã si care nu rãspunde penal, la propunerea directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului în a cãrei unitate administrativ-teritorialã se aflã copilul, se va lua una dintre mãsurile prevãzute la art. 55 lit. a) si c).

(2) În dispunerea uneia dintre mãsurile prevãzute la art. 55 lit. a) si c), Comisia pentru Protectia Copilului, atunci când existã acordul pãrintilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, dupã caz, instanta judecãtoreascã, atunci când acest acord lipseste, va tine seama de:

a) conditiile care au favorizat sãvârsirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul în care a crescut si a trãit copilul;

d) riscul sãvârsirii din nou de cãtre copil a unei fapte prevãzute de legea penalã;

e) orice alte elemente de naturã a caracteriza situatia copilului.

Art. 81. - (1) Mãsura supravegherii specializate constã în mentinerea copilului în familia sa, sub conditia respectãrii de cãtre acesta a unor obligatii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor scolare;

b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legãturi cu anumite persoane.

(2) În cazul în care mentinerea în familie nu este posibilã sau atunci când copilul nu îsi îndeplineste obligatiile stabilite prin mãsura supravegherii specializate, comisia pentru protectia copilului ori, dupã caz, instanta judecãtoreascã, dupã distinctiile prevãzute la art. 80 alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsã ori în cea substitutivã, precum si îndeplinirea de cãtre copil a obligatiilor prevãzute la alin. (1).

Art. 82. - În cazul în care fapta prevãzutã de legea penalã, sãvârsitã de copilul care nu rãspunde penal, prezintã un grad ridicat de pericol social, precum si în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit mãsurile prevãzute la art. 81 sãvârseste în continuare fapte penale, comisia pentru protectia copilului sau, dupã caz, instanta judecãtoreascã dispune, pe perioadã determinatã, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidential specializat.

Art. 83. - Este interzis sã se dea publicitãtii orice date referitoare la sãvârsirea de fapte penale de cãtre copilul care nu rãspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.

Art. 84. - (1) Pe toatã durata aplicãrii mãsurilor destinate copilului care sãvârseste fapte penale si nu rãspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.

(2) Tipurile de servicii specializate prevãzute la alin. (1), precum si standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.

CAPITOLUL VI

Protectia copilului împotriva exploatãrii

Art. 85. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricãror forme de violentã, abuz, rele tratamente sau neglijentã.

(2) Orice persoanã fizicã sau juridicã, precum si copilul pot sesiza autoritãtile abilitate de lege sã ia mãsurile corespunzãtoare pentru a-l proteja împotriva oricãror forme de violentã, inclusiv violentã sexualã, vãtãmare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijentã.

(3) Angajatii institutiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intrã în contact cu copilul si au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligatia de a sesiza de urgentã directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului.

Art. 86. - (1) Pãrintii copilului sau, dupã caz, alt reprezentant legal al acestuia, autoritãtile publice siorganismele private au obligatia sã ia toate mãsurile corespunzãtoare pentru a facilita readaptarea fizicã si psihologicã si reintegrarea socialã a oricãrui copil care a fost victima oricãrei forme de neglijentã, exploatare sau abuz, de torturã sau pedeapsã ori tratamente crude, inumane sau degradante.

(2) Persoanele mentionate la alin. (1) vor asigura conditiile necesare pentru ca readaptarea si reintegrarea sã favorizeze sãnãtatea, respectul de sine si demnitatea copilului.

SECTIUNEA 1

Protectia copilului împotriva exploatãrii economice

Art. 87. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatãrii si nu poate fi constrâns la o muncã ce comportã un risc potential sau care este susceptibilã sã îi compromitã educatia ori sã îi dãuneze sãnãtãtii sau dezvoltãrii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

(2) Este interzisã orice practicã prin intermediul cãreia un copil este dat de unul sau de ambii pãrinti ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatãrii copilului sau a muncii acestuia.

(3) În situatiile în care copiii de vârstã scolarã se sustrag procesului de învãtãmânt, desfãsurând munci cu nerespectarea legii, unitãtile de învãtãmânt sunt obligate sã sesizeze de îndatã serviciul public de asistentã socialã. În cazul unor asemenea constatãri, serviciul public de asistentã socialã împreunã cu inspectoratele scolare judetene si cu celelalte institutii publice competente sunt obligate sã ia mãsuri în vederea reintegrãrii scolare a copilului.

(4) Inspectia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, are obligatia de a promova campanii de constientizare si informare:

a) pentru copii - despre mãsurile de protectie de care pot beneficia si despre riscurile pe care le implicã cazurile de exploatare economicã;

b) pentru publicul larg - incluzând educatie parentalã si activitãti de pregãtire pentru categoriile profesionale care lucreazã cu si pentru copii, pentru a-i ajuta sã asigure copiilor o realã protectie împotriva exploatãrii economice;

c) pentru angajatori sau potentiali angajatori.

SECTIUNEA a 2-a

Protectia copilului împotriva consumului de droguri

Art. 88. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante si substante psihotrope.

(2) Este interzisã vânzarea de solventi copiilor, fãrã acordul pãrintelui ori al altui reprezentant legal.

(3) Agentia Nationalã Antidrog, în colaborare cu Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copiilor, si, dupã caz, cu alte autoritãti sau organe de specialitate ale administratiei publice centrale, are obligatia de a lua mãsurile corespunzãtoare pentru:

a) prevenirea folosirii copiilor la productia si traficul ilicit al acestor substante;

b) constientizarea publicului larg si, în mod particular, a copiilor cu privire la aceastã problematicã, inclusiv prin intermediul sistemului de învãtãmânt si, dupã caz, prin introducerea acestui subiect în programa scolarã;

c) sprijinirea copiilor si familiilor acestora, prin consiliere si îndrumare - dacã este necesar, de naturã confidentialã, dar si prin elaborarea de politici si strategii care sã garanteze recuperarea fizicã si psihicã si reintegrarea Socialã a copiilor dependenti de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de interventie alternativã la institutiile psihiatrice traditionale;

d) dezvoltarea suplimentarã a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra aparitiei consumului de droguri la copii, ca si asupra implicãrii acestora în productia si traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentã a acestor situatii, a progreselor realizate, a dificultãtilor întâmpinate si, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor;

e) dezvoltarea unui sistem de informare publicã care sã reducã toleranta în ceea ce priveste consumul de droguri si sã ajute la recunoasterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în rândul copiilor.

(4) Institutiile prevãzute la alin. (3) se vor asigura cã opiniile copiilor sunt luate în considerare la elaborarea strategiilor antidrog.

SECTIUNEA a 3-a

Protectia copilului împotriva abuzului sau neglijentei

Art. 89. - (1) Prin abuz asupra copilului se întelege orice actiune voluntarã a unei persoane care se aflã într-o relatie de rãspundere, încredere sau de autoritate fatã de acesta, prin care este periclitatã viata, dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã, integritatea corporalã, sãnãtatea fizicã sau psihicã a copilului.

(2) Prin neglijarea copilului se întelege omisiunea, voluntarã sau involuntarã, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, îngrijirii sau educãrii copilului de a lua orice mãsurã subordonatã acestei responsabilitãti, fapt care pune în pericol viata, dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã, integritatea corporalã, sãnãtatea fizicã sau psihicã a copilului.

Art. 90. - Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formã, precum si privarea copilului de drepturile sale de naturã sã punã în pericol viata, dezvoltarea fizicã, mentalã, spiritualã, moralã sau socialã, integritatea corporalã, sãnãtatea fizicã sau psihicã a copilului, atât în familie cât si în orice institutie care asigurã protectia, îngrijirea si educarea copiilor.

Art. 91. - (1) Orice persoanã care, prin natura profesiei sau ocupatiei sale, lucreazã direct cu un copil si are suspiciuni în legãturã cu existenta unei situatii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligatã sã sesizeze serviciul public de asistentã socialã sau directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului în a cãrei razã teritorialã a fost identificat cazul respectiv.

(2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecãrei directii generale de asistentã socialã si protectia copilului se înfiinteazã obligatoriu telefonul copilului, al cãrui numãr va fi adus la cunostintã publicului.

Art. 92. - În vederea asigurãrii protectiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului este obligatã:

a) sã verifice si sã solutioneze toate sesizãrile privind cazurile de abuz si neglijare, inclusiv cele venite din partea asistentilor familiali;

b) sã asigure prestarea serviciilor prevãzute la art. 107, specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijãrii si ale familiilor acestora.

Art. 93. - Pentru verificarea sesizãrilor privind cazurile de abuz si neglijare a copilului, reprezentantii directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului au drept de acces, în conditiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum si la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigurã protectia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificãri, organele de politie au obligatia sã sprijine reprezentantii directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului.

Art. 94. - (1) Reprezentantii persoanelor juridice, precum si persoanele fizice care au în îngrijire sau asigurã protectia unui copil sunt obligati sã colaboreze cu reprezentantii directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului si sã ofere toate informatiile necesare pentru solutionarea sesizãrilor.

(2) În situatia în care, în urma verificãrilor efectuate, reprezentantii directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului stabilesc cã existã motive temeinice care sã sustinã existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil, datoratã abuzului si neglijãrii, si nu întâmpinã opozitie din partea persoanelor prevãzute la alin. (1), directorul directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului instituie mãsura plasamentului în regim de urgentã.

Prevederile art. 58-60, art. 64 alin. (3) si ale art. 66 se aplicã în mod corespunzãtor.

(3) În situatia în care persoanele prevãzute la alin. (1) refuzã sau împiedicã în orice mod efectuarea verificãrilor de cãtre reprezentantii directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului, iar acestia stabilesc cã existã motive temeinice care sã sustinã existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil, datoratã abuzului si neglijãrii, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului sesizeazã instanta judecãtoreascã, solicitând emiterea unei ordonante presedintiale de plasare a copilului în regim de urgentã la o persoanã, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidential, licentiat în conditiile legii. Prevederile art. 58-60 si ale art. 64 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.

(4) În termen de 48 de ore de la data executãrii ordonantei presedintiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgentã, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului sesizeazã instanta judecãtoreascã pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgentã cu mãsura plasamentului, decãderea totalã sau partialã din exercitiul drepturilor pãrintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor pãrintesti.

Art. 95. - (1) În cadrul procesului prevãzut la art. 94 alin. (3) si (4), se poate administra, din oficiu, ca probã, declaratia scrisã a copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaratia copilului poate fi înregistratã, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrãrile se realizeazã în mod obligatoriu cu asistenta unui psiholog.

(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrãrii declaratiei sale.

(3) Dacã instanta judecãtoreascã apreciazã necesar, aceasta îl poate chema pe copil în fata ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenta unui psiholog si numai dupã o prealabilã pregãtire a copilului în acest sens.

Art. 96. - În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost sãvârsitã de cãtre persoane care, în baza unui raport juridic de muncã sau de altã naturã, asigurau protectia, cresterea, îngrijirea sau educatia copilului, angajatorii au obligatia sã sesizeze de îndatã organele de urmãrire penalã si sã dispunã îndepãrtarea persoanei respective de copiii aflati în grija sa.

Art. 97. - În institutiile publice sau private, precum si în serviciile de tip rezidential, publice sau private, care asigurã protectia, cresterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisã angajarea persoanei împotriva cãreia a fost pronuntatã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã si irevocabilã pentru sãvârsirea, cu intentie, a unei infractiuni.

SECTIUNEA a 4-a

Protectia copilului împotriva rãpirii sau oricãror forme de traficare

Art. 98. - (1) Ministerul Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetãrii, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor mãsurilor legislative, administrative si educative destinate asigurãrii protectiei efective împotriva oricãror forme de trafic intern sau international al copiilor, în orice scop sau sub orice formã, inclusiv de cãtre propriii pãrinti.

(2) În acest scop, autoritãtile publice mentionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborãrii unei strategii la nivel national pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare si monitorizare a activitãtilor întreprinse.

SECTIUNEA a 5-a

Protectia copilului împotriva altor forme de exploatare

Art. 99. - (1) Copilul are dreptul la protectie împotriva oricãrei forme de exploatare.

(2) Institutiile si autoritãtile publice, potrivit atributiilor lor, adoptã reglementãri specifice si aplicã mãsuri corespunzãtoare pentru prevenirea, între altele:

a) transferului ilicit si a nereturnãrii copilului;

b) încheierii adoptiilor, nationale ori internationale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului;

c) exploatãrii sexuale si a violentei sexuale;

d) rãpirii si traficãrii de copii în orice scop si sub orice formã;

e) implicãrii copiilor în conflicte armate;

f) dezvoltãrii fortate a talentelor copiilor în dauna dezvoltãrii lor armonioase, fizice si mentale;

g) exploatãrii copilului de cãtre mass-media;

h) exploatãrii copilului în cadrul unor cercetãri ori experimente stiintifice.

CAPITOLUL VII

Institutii si servicii cu atributii în protectia copilului

SECTIUNEA 1

Institutii la nivel central

Art. 100. - Monitorizarea respectãrii principiilor si drepturilor stabilite de prezenta lege si de Conventia Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificatã prin Legea nr. 18/1990, republicatã, precum si coordonarea si controlul activitãtii de protectie si promovare a drepturilor copilului se realizeazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridicã, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidaritãtii Sociale si Familiei.

Art. 101. - Apãrarea drepturilor si libertãtilor copilului în raporturile acestuia cu autoritãtile publice cu scopul de a promova si de a îmbunãtãti conditia copilului se realizeazã si prin institutia Avocatul Poporului.

SECTIUNEA a 2-a

Institutii si servicii la nivel local

Art. 102. - Autoritãtile administratiei publice locale au obligatia sã garanteze si sã promoveze respectarea drepturilor copiilor din unitãtile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separãrii copilului de pãrintii sãi, precum si protectia specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea pãrintilor sãi.

Art. 103. - (1) Autoritãtile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea localã în procesul de identificare a nevoilor comunitãtii si de solutionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

(2) În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fãrã a se limita, oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politisti. Rolul acestor structuri este atât de solutionare a unor cazuri concrete, cât si de a rãspunde nevoilor globale ale respectivei colectivitãti.

(3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileste prin acte emise de cãtre autoritãtile administratiei publice locale.

(4) Pentru a-si îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul asistentei sociale si protectiei copilului.

Art. 104. - (1) În subordinea consiliului judetean si, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti functioneazã comisia pentru protectia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fãrã personalitate juridicã, având urmãtoarele atributii principale:

a) stabilirea încadrãrii în grad de handicap si orientarea scolarã a copilului;

b) pronuntarea, în conditiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei mãsuri de protectie specialã a copilului;

c) solutionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;

d) alte atributii prevãzute de lege.

(2) Organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului se reglementeazã prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 105. - (1) Serviciul public specializat pentru protectia copilului, existent în subordinea consiliilor judetene si a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si serviciul public de asistentã socialã de la nivelul judetelor si sectoarelor municipiului Bucuresti se reorganizeazã ca directie generalã de asistentã socialã si protectia copilului.

(2) Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului este institutie publicã cu personalitate juridicã, înfiintatã în subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, care preia, în mod corespunzãtor, functiile serviciului public de asistentã socialã de la nivelul judetului si, respectiv, atributiile serviciului public de asistentã socialã de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti.

(3) Institutia prevãzutã la alin. (2) exercitã în domeniul protectiei drepturilor copilului atributiile prevãzute de prezenta lege, precum si de alte acte normative în vigoare.

(4) Structura organizatoricã, numãrul de personal si finantarea directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului se aprobã prin hotãrâre a consiliului judetean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti, care o înfiinteazã, astfel încât sã asigure îndeplinirea în mod corespunzãtor a atributiilor ce îi revin, precum si realizarea deplinã si exercitarea efectivã a drepturilor copilului.

(5) Atributiile si regulamentul-cadru de organizare si functionare ale directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritãtii Sociale si Familiei.

Art. 106. - (1) Serviciile publice de asistentã socialã organizate la nivelul municipiilor si oraselor, precum si persoanele cu atributii de asistentã socialã din aparatul propriu al consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protectiei copilului urmãtoarele atributii:

a) monitorizeazã si analizeazã situatia copiilor din unitatea administrativ-teritorialã, precum si modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea si sintetizarea datelor si informatiilor relevante;

b) realizeazã activitatea de prevenire a separãrii copilului de familia sa;

c) identificã si evalueazã situatiile care impun acordarea de servicii si/sau prestatii pentru prevenirea separãrii copilului de familia sa;

d) elaboreazã documentatia necesarã pentru acordarea serviciilor si/sau prestatiilor si acordã aceste servicii si/sau prestatii, în conditiile legii;

e) asigurã consilierea si informarea familiilor cu copii în întretinere asupra drepturilor si obligatiilor acestora, asupra drepturilor copilului si asupra serviciilor disponibile pe plan local;

f) asigurã si urmãresc aplicarea mãsurilor de prevenire si combatere a consumului de alcool si droguri, de prevenire si combatere a violentei în familie, precum si a comportamentului delincvent;

g) viziteazã periodic la domiciliu familiile si copiii care beneficiazã de servicii si prestatii;

h) înainteazã propuneri primarului, în cazul în care este necesarã luarea unei mãsuri de protectie specialã, în conditiile legii;

i) urmãresc evolutia dezvoltãrii copilului si modul în care pãrintii acestuia îsi exercitã drepturile si îsi îndeplinesc obligatiile cu privire la copilul care a beneficiat de o mãsurã de protectie specialã si a fost reintegrat în familia sa;

j) colaboreazã cu directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului în domeniul protectiei copilului si transmit acesteia toate datele si informatiile solicitate din acest domeniu.

(2) La nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti, atributiile prevãzute la alin. (1) sunt exercitate de directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului.

Art. 107. - (1) Pentru prevenirea separãrii copilului de pãrintii sãi, precum si pentru realizarea protectiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de pãrintii sãi, se organizeazã si functioneazã urmãtoarele tipuri de servicii:

a) servicii de zi;

b) servicii de tip familial;

c) servicii de tip rezidential.

(2) Regulamentul-cadru pentru organizarea si functionarea serviciilor prevãzute la alin. (1) se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 108. - (1) Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigurã mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitãtilor copilului si ale pãrintilor sãi, pentru depãsirea situatiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.

(2) Accesul la aceste servicii se realizeazã în baza planului de servicii sau, dupã caz, a planului individualizat de protectie, în conditiile prezentei legi.

Art. 109. - Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigurã, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, cresterea si îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de pãrintii sãi, ca urmare a stabilirii în conditiile prezentei legi a mãsurii plasamentului.

Art. 110. - (1) Serviciile de tip rezidential sunt acele servicii prin care se asigurã protectia, cresterea si îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de pãrintii sãi, ca urmare a stabilirii în conditiile prezentei legi a mãsurii plasamentului.

(2) Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidential centrele de plasament si centrele de primire a copilului în regim de urgentã.

(3) Sunt considerate servicii de tip rezidential si centrele maternale.

(4) Serviciile de tip rezidential care apartin autoritãtilor administratiei publice se organizeazã numai în structura directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului, în regim de componente functionale ale acestora, fãrã personalitate juridicã.

(5) Serviciile de tip rezidential se organizeazã pe model familial si pot avea caracter specializat în functie de nevoile copiilor plasati.

Art. 111. - (1) Pentru asigurarea prevenirii separãrii copilului de pãrintii lui, consiliile locale ale municipiilor, oraselor, comunelor si sectoarelor municipiului Bucuresti au obligatia sã organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea respectivã.

(2) În situatia în care consiliul local nu identificã resurse financiare si umane suficiente pentru a organiza serviciile prevãzute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judetean va asigura finantarea necesarã înfiintãrii acestor servicii.

Consiliul local asigurã finantarea cu pânã la 50% a cheltuielilor de functionare a acestor servicii, cota-parte si cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotãrâre a consiliului judetean.

Art. 112. - Pentru asigurarea protectiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi, consiliul judetean si, respectiv, consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti au obligatia sã organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial si de tip rezidential, potrivit nevoilor identificate la nivelul unitãtii lor administrativ-teritoriale. În functie de nevoile evaluate ale copiilor plasati, consiliul judetean poate organiza si dezvolta si servicii de zi.

CAPITOLUL VIII

Organisme private

Art. 113. - (1) Organismele private care pot desfãsura activitãti în domeniul protectiei drepturilor copilului si al protectiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fãrã scop patrimonial, constituite si acreditate în conditiile legii.

(2) În desfãsurarea activitãtilor prevãzute la alin. (1), organismele private acreditate se supun regimului de drept public prevãzut de prezenta lege, precum si de reglementãrile prin care aceasta este pusã în executare.

Art. 114. - Organismele private legal constituite si acreditate pot înfiinta, organiza si dezvolta serviciile de prevenire a separãrii copilului de familia sa, precum si de protectie specialã a copilului, prevãzute la art. 107, numai pe baza licentei eliberate de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului.

CAPITOLUL IX

Licentierea si inspectia serviciilor de prevenire a separãrii copilului de familia sa, precum si a celor de protectie specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi

Art. 115. - (1) Autoritãtile publice sau organismele private autorizate pot înfiinta, organiza si dezvolta servicii de prevenire a separãrii copilului de familia sa, precum si servicii de protectie specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi, prevãzute de prezenta lege, numai dacã au obtinut licenta de functionare pentru serviciul respectiv, eliberatã de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului.

(2) Licenta de functionare prevãzutã la alin. (1) se acordã pe baza îndeplinirii standardelor minime obligatorii elaborate pentru serviciile de prevenire a separãrii copilului de familia sa, precum si pentru serviciile de protectie specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi. Standardele se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului si se aprobã prin ordin al secretarului de stat.

Art. 116. - Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului efectueazã inspectii periodice cu privire la modul în care autoritãtile publice sau organismele private autorizate respectã standardele prevãzute la art. 110.

Art. 117. - Conditiile si procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a licentei prevãzute la art. 115, precum si conditiile si procedura de efectuare a inspectiilor prevãzute la art. 116 se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

CAPITOLUL X

Finantarea sistemului de protectie a copilului

Art. 118. - (1) Prevenirea separãrii copilului de familia sa, precum si protectia specialã a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pãrintilor sãi se finanteazã din urmãtoarele surse:

a) bugetul local al comunelor, oraselor si municipiilor;

b) bugetele locale ale judetelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucuresti;

c) bugetul de stat;

d) donatii, sponsorizãri si alte forme private de contributii bãnesti, permise de lege.

(2) Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului poate finanta programe de interes national pentru protectia si promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu aceastã destinatie, din fonduri externe rambursabile si nerambursabile, precum si din alte surse, în conditiile legii.

Art. 119. - (1) Pentru fiecare copil fatã de care s-a luat mãsura plasamentului se acordã o alocatie lunarã de plasament, în cuantum de 670.000 lei, care se indexeazã prin hotãrâre a Guvernului. De aceastã alocatie beneficiazã si copilul pentru care a fost instituitã tutela, în conditiile legii.

(2) Alocatia se plãteste persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul sau tutorelui.

(3) Alocatia de plasament se suportã de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidaritãtii Sociale si Familiei.

Art. 120. - Cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizatiilor asistentilor maternali, precum si cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiazã copiii si tinerii ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum si copiii încredintati sau dati în plasament la asistenti maternali profesionisti se suportã de la bugetul judetului, respectiv de la bugetul sectorului municipiului Bucuresti, si se gestioneazã de cãtre directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului.

Art. 121. - (1) Primarii acordã prestatii financiare exceptionale, în situatia în care familia care îngrijeste copilul se confruntã temporar cu probleme financiare determinate de o situatie exceptionalã si care pune în pericol dezvoltarea armonioasã a copilului.

(2) Prestatiile exceptionale se acordã cu prioritate copiilor ale cãror familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzãtoare ori ca urmare a necesitãtii suportãrii unor cheltuieli particulare destinate mentinerii legãturii copilului cu familia sa.

(3) În functie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispozitie, cu privire la acordarea prestatiei financiare exceptionale si cuantumul acesteia.

Art. 122. - Cuantumul maxim, precum si conditiile de acordare a prestatiilor financiare exceptionale se stabilesc prin hotãrâre a consiliului local.

Art. 123. - Prestatiile financiare exceptionale pot fi acordate si sub formã de prestatii în naturã, pe baza dispozitiei primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrãcãminte, manuale si rechizite sau echipamente scolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente si alte accesorii medicale.

CAPITOLUL XI

Reguli speciale de procedurã

Art. 124. - (1) Cauzele prevãzute de prezenta lege privind stabilirea mãsurilor de protectie specialã sunt de competenta tribunalului de la domiciliul copilului.

(2) Dacã domiciliul copilului nu este cunoscut, competenta revine tribunalului în a cãrui circumscriptie teritorialã a fost gãsit copilul.

Art. 125. - (1) Cauzele prevãzute la art. 124 se solutioneazã în regim de urgentã, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului si cu participarea obligatorie a procurorului.

(2) Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie si se face cu respectarea prevederilor art. 24, cu exceptia cauzelor care privesc stabilirea unei mãsuri de protectie specialã pentru copilul abuzat sau neglijat; în acest caz, audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 95 alin. (3).

(3) Termenele de judecatã nu pot fi mai mari de 10 zile.

(4) Pãrtile sunt legal citate dacã citatia le-a fost înmânatã cel putin cu o zi înaintea judecãrii.

Art. 126. - (1) Hotãrârile prin care se solutioneazã fondul cauzei se pronuntã în ziua în care au luat sfârsit dezbaterile.

(2) În situatii deosebite, pronuntarea poate fi amânatã cel mult douã zile.

Art. 127. - (1) Hotãrârea instantei de fond este executorie si definitivã.

(2) Hotãrârea se redacteazã si se comunicã pãrtilor în termen de cel mult 10 zile de la pronuntare.

Art. 128. - Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicãrii hotãrârii.

Art. 129. - Dispozitiile prezentei legi referitoare la procedura de solutionare a cauzelor privind stabilirea mãsurilor de protectie specialã se completeazã în mod corespunzãtor cu prevederile Codului de procedurã civilã.

Art. 130. - (1) În toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului de la domiciliul copilului sau în a cãrei razã administrativ-teritorialã a fost gãsit copilul întocmeste si prezintã instantei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind:

a) personalitatea, starea fizicã si mentalã a copilului;

b) antecedentele sociomedicale si educationale ale copilului;

c) conditiile în care copilul a fost crescut si în care a trãit;

d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidential în care ar putea fi plasat copilul;

e) orice alte date referitoare la cresterea si educarea copilului, care pot servi solutionãrii cauzei.

(2) În toate cauzele care privesc stabilirea, înlocuirea ori încetarea mãsurilor de protectie specialã stabilite de prezenta lege pentru copilul care a sãvârsit o faptã penalã si nu rãspunde penal se va întocmi un raport si din partea serviciului de reintegrare si supraveghere de pe lângã instanta judecãtoreascã.

Art. 131. - Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciarã de timbru si de timbru judiciar.

CAPITOLUL XII

Rãspunderi si sanctiuni

Art. 132. - (1) Îndemnul ori înlesnirea practicãrii cersetoriei de cãtre un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicãrii cersetoriei de cãtre un minor se pedepseste cu închisoare de la 1 la 3 ani.

(2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cersetorie se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani.

(3) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) sau (2) este sãvârsitã de un pãrinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevãzutã la alin. (1), si de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi, pentru fapta prevãzutã la alin. (2).

Art. 133. - Fapta pãrintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 134. - (1) Nerespectarea obligatiilor prevãzute la art. 36 alin. (2), art. 48 alin. (4) si art. 91 constituie abatere disciplinarã gravã si se sanctioneazã potrivit legii.

(2) Nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 36 alin. (2), art. 87 alin. (3) teza întâi constituie abatere disciplinarã.

Art. 135. - (1) Constituie contraventii urmãtoarele fapte:

a) nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 9 alin. (1), în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi;

b) nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 9 alin. (2);

c) nerespectarea obligatiilor prevãzute la art. 10 alin. (1) si (3);

d) nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 11 alin. (1);

e) necomunicarea de cãtre organele de politie a rezultatelor verificãrilor specifice privind identitatea mamei în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3);

f) neefectuarea de cãtre serviciul public de asistentã socialã a declaratiei de înregistrare a nasterii, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6);

g) nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 11 alin. (7);

h) nerespectarea obligatiilor prevãzute la art. 13 si la art. 18 alin. (3);

i) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2)-(4) si ale art. 83;

j) nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 96.

(2) Contraventiile prevãzute la alin. (1) se sanctioneazã astfel:

a) cu amendã de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei, cele prevãzute la lit. a), c), g) si h);

b) cu amendã de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei, cea prevãzutã la lit. f);

c) cu amendã de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei, cele prevãzute la lit. b), d) si j);

d) cu amendã de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, cele prevãzute la lit. e) si i).

(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunii se fac de cãtre persoane anume desemnate dintre cele cu atributii de control din:

a) Ministerul Sãnãtãtii, pentru contraventiile de la alin. (1) lit. a), c) si d);

b) Ministerul Administratiei si Internelor, pentru contraventiile de la alin. (1) lit. b), e), h) si i);

c) Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului, pentru contraventia de la alin. (1) lit. j);

d) consiliul judetean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti, pentru contraventiile de la alin. (1) lit. f) si g).

Art. 136. - Contraventiilor prevãzute la art. 135 le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile ulterioare.

CAPITOLUL XIII

Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 137. - În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului va reevalua împrejurãrile care au stat la baza mãsurilor de protectie dispuse de comisia pentru protectia copilului si, dupã caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei mãsuri de protectie specialã, în conditiile prezentei legi.

Art. 138. - Centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgentã si centrele maternale organizate în structura fostelor servicii publice specializate pentru protectia copilului se reorganizeazã prin hotãrârea consiliului judetean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucuresti în structura directiei generale de asistentã socialã din subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucuresti, în regim de componente functionale ale acestora, fãrã personalitate juridicã.

Art. 139. - (1) Serviciile de zi destinate prevenirii situatiilor ce pun în pericol securitatea si dezvoltarea copilului, înfiintate de consiliile judetene, precum si personalul care deserveste aceste servicii se transferã consiliilor locale pe teritoriul cãrora acestea functioneazã.

(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate pentru copilul abuzat sau neglijat, care se considerã de interes judetean.

(3) În situatia în care serviciile prevãzute la alin. (1) fac parte dintr-un complex de servicii care are ca obiect de activitate si protectia copilului în regim rezidential, respectiv centru de plasament, centru de primire în regim de urgentã sau centru maternal, transferul se realizeazã numai dacã este posibilã separarea patrimoniului si a personalului.

(4) Consiliile locale au obligatia sã pãstreze destinatia si structura de personal a serviciilor preluate.

(5) Transferul prevãzut la alin. (1) se realizeazã pe bazã de protocol încheiat între consiliul judetean si consiliul local.

Art. 140. - Personalul didactic si didactic auxiliar, transferat potrivit art. 46 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare, care la data intrãrii în vigoare a prezentei legi este încadrat cu acest statut în cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului, îsi pãstreazã statutul.

Art. 141. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliile judetene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, Ministerul Sãnãtãtii, Ministerul Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului au obligatia sã desemneze persoanele dintre cele cu atributii de control, care vor constata contraventiile si vor aplica sanctiunile mentionate în prezentul capitol.

Art. 142. - (1) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã:

a) art. 88 din Codul familiei;

b) Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare, cu exceptia art. 20;

c) Hotãrârea Guvernului nr. 604/1997 privind criteriile si procedurile de autorizare a organismelor private care desfãsoarã activitãti în domeniul protectiei copilului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 16 octombrie 1997;

d) Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protectia copilului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 15 octombrie 2001, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 71/2002;

e) lit. A a alin. (2) al art. 3 din Regulamentul-cadru de organizare si functionare a serviciului public de asistentã socialã, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 90/2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificãrile ulterioare.

(2) Se modificã în mod corespunzãtor dispozitiile referitoare la înregistrarea nasterii copilului abandonat de mamã în spital, cuprinse în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

(3) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã orice alte dispozitii contrare.

Art. 143. - (1) Formarea initialã în domeniul protectiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate categoriile profesionale din sistem si pentru cei care au atributii decizionale privitoare la copil.

(2) Educatia permanentã si formarea profesionalã continuã în domeniul protectiei speciale a copilului se asigurã pentru toate categoriile profesionale din sistem.

(3) Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului împreunã cu Ministerul Educatiei si Cercetãrii, Ministerul Muncii, Solidaritãtii Sociale si Familiei, Ministerul Sãnãtãtii, precum si, dupã caz, cu celelalte institutii publice si private interesate vor asigura formarea initialã si continuã a personalului care, în exercitarea sarcinilor ce îi revin, intrã în contact cu domeniul protectiei si promovãrii drepturilor copilului.

Art. 144. - (1) La angajarea personalului de educatie, protectie si îngrijire din cadrul institutiilor publice si private, care, prin natura profesiei, intrã în contact cu copilul, se va prezenta în mod obligatoriu si o expertizã neuropsihiatricã.

(2) Anual personalul prevãzut la alin. (1) este evaluat din punct de vedere psihologic.

(3) Rapoartele privind expertizele neuropsihiatrice, precum si rapoartele de evaluare psihologicã se pãstreazã conform legii la dosarul personal al salariatului.

Art. 145. - (1) Regulamentele proprii ale persoanelor juridice care desfãsoarã activitãti de protectie a copilului vor specifica expres regulile stabilite pentru a asigura exercitarea drepturilor si îndeplinirea îndatoririlor pe care le au copiii, în conformitate cu vârsta, sãnãtatea si gradul de maturitate al acestora.

(2) Aceste regulamente vor fi expuse într-un loc vizibil, astfel încât sã permitã accesul copiilor si informarea lor adecvatã.

Art. 146. - Prevederile prezentei legi se completeazã cu alte reglementãri care se referã la drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse în conventiile si tratatele internationale la care România este parte.

Art. 147. - Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului prevãzute de prezenta lege se realizeazã obligatoriu cu avizul Autoritãtii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Art. 148. - (1) Prezenta lege intrã în vigoare la 1 ianuarie 2005, cu exceptia prevederilor art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (3), art. 84 alin. (2), art. 104 alin. (2), art. 105 alin. (5), art. 107 alin. (2) si art. 117, care intrã în vigoare la 3 zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Procedura de întoarcere a copiilor în tarã, de identificare a pãrintilor sau altor reprezentanti legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în tarã a acestora, precum si serviciile de protectie specialã, publice sau private, competente sã asigure protectia în regim de urgentã a copiilor aflati în strãinãtate, care, din orice motive, nu sunt însotiti de pãrinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gãsesc sub supravegherea legalã a unor persoane din strãinãtate, prevãzutã la art. 19 alin. (3), se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie.

(3) Organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului, prevãzutã la art. 104 alin. (2), se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie.

(4) Regulamentul-cadru pentru organizarea si functionarea serviciilor prevãzute la art. 107 alin. (2) se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie.

(5) Conditiile si procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a licentei prevãzute la art. 115, precum si conditiile si procedura de efectuare a inspectiilor prevãzute la art. 116 se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie.

(6) Procedura referitoare la exercitarea dreptului copilului ai cãrui pãrinti locuiesc în state diferite de a întretine relatii personale si contacte directe cu acestia, prevãzutã la art. 17 alin. (2), se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie împreunã cu Ministerul Afacerilor Externe.

(7) Tipurile de servicii specializate, prevãzute la art. 84 alin. (2), ce se asigurã pe toatã durata aplicãrii mãsurilor destinate copilului care sãvârseste fapte penale si nu rãspunde penal, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate, precum si standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie în colaborare cu Ministerul Justitiei.

(8) Atributiile si Regulamentul-cadru de organizare si functionare a directiei generale de asistentã socialã si protectia copilului, prevãzute la art. 105 alin. (5), se elaboreazã de cãtre Ministerul Muncii, Solidaritãtii Sociale si Familiei.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicatã.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU

PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VÃCÃROIU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 272.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind protectia si promovarea drepturilor copilului

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin (1) din Constitutia României, republicatã,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se promulgã Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 481.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

privind regimul juridic al adoptiei

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1. - Adoptia este operatiunea juridicã prin care se creeazã legãtura de filiatie între adoptator si adoptat, precum si legãturi de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului.

Art. 2. - Urmãtoarele principii trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adoptiei:

a) principiul interesului superior al copilului;

b) principiul cresterii si educãrii copilului într-un mediu familial;

c) principiul continuitãtii în educarea copilului, tinându-se seama de originea sa etnicã, culturalã si lingvisticã;

d) principiul informãrii copilului si luãrii în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta si gradul sãu de maturitate;

e) principiul celeritãtii în îndeplinirea oricãror acte referitoare la procedura adoptiei.

Art. 3. - În întelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:

a) adoptat - persoana care a fost sau urmeazã sã fie adoptatã în conditiile prezentei legi;

b) adoptator - persoana care a adoptat sau doreste sã adopte, în conditiile prezentei legi;

c) adoptie internã - adoptia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât si adoptatul au domiciliul în România;

d) adoptie internationalã - adoptia care, în conditiile prezentei legi, nu este adoptie internã;

e) atestat - documentul întocmit în conditiile prezentei legi, care face dovada capacitãtii de a adopta rezultate din îndeplinirea garantiilor morale si conditiilor materiale necesare dezvoltãrii depline si armonioase a personalitãtii copilului;

f) Conventia de la Haga - Conventia asupra protectiei copiilor si cooperãrii în materia adoptiei internationale, încheiatã la Haga la 29 mai 1993 si ratificatã de România prin Legea nr. 84/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994;

g) copil - persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplinã de exercitiu, în conditiile legii;

h) directia - directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului, institutie publicã, cu personalitate juridicã, înfiintatã în subordinea consiliilor judetene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, în conditiile legii;

i) familie adoptatoare - sotul si sotia care au adoptat sau doresc sã adopte, în conditiile prezentei legi;

j) familie - pãrintii si copiii aflati în întretinerea acestora;

k) familie extinsã - pãrintii, copilul si rudele firesti ale acestuia, pânã la gradul IV inclusiv;

l) familie substitutivã - persoanele, altele decât cele care apartin familiei extinse, care, în conditiile legii, asigurã cresterea si îngrijirea copilului;

m) Oficiu - organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridicã, înfiintat prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adoptii, cu atributii de supraveghere si coordonare a activitãtilor referitoare la adoptie;

n) pãrinte firesc - persoana fatã de care copilul are stabilitã filiatia fireascã, în conditiile legii;

o) planul individualizat de protectie - documentul prin care se realizeazã planificarea serviciilor, prestatiilor si mãsurilor de protectie specialã a copilului, pe baza evaluãrii psihosociale a acestuia si a familiei sale, în vederea integrãrii copilului care a fost separat de familia sa, într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;

p) stat primitor - statul în care domiciliazã adoptatorul sau familia adoptatoare în cazul adoptiei internationale si în care se deplaseazã adoptatul în urma încuviintãrii adoptiei.

Art. 4. - Pe tot parcursul procedurii de adoptie directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã copilul este obligatã sã ofere copilului informatii si explicatii clare si complete, potrivit vârstei si gradului sãu de maturitate, referitoare la etapele si durata procesului de adoptie, la efectele acesteia, precum si la adoptator sau familia adoptatoare si rudele acestora.

CAPITOLUL II

Conditiile de fond ale adoptiei

Art. 5. - (1) Adoptia se încheie numai dacã aceasta este în interesul superior al copilului.

(2) Copilul poate fi adoptat pânã la împlinirea vârstei majoratului civil.

(3) Persoana majorã poate fi adoptatã numai dacã adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minoritãtii sale.

Art. 6. - (1) În cadrul procedurii de adoptie se iau mãsurile necesare pentru ca fratii sã fie încredintati împreunã.

(2) Încredintarea separatã a fratilor în vederea adoptiei, precum si adoptia acestora de cãtre persoane sau familii diferite se pot face numai dacã acest lucru este în interesul lor superior.

Art. 7. - (1) Copilul, respectiv majorul avut în vedere la art. 5 alin. (3), nu poate fi adoptat de mai multi adoptatori nici simultan, nici succesiv.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), poate fi încuviintatã, dupã caz, adoptia simultanã sau adoptii succesive, atunci când adoptatorii sunt soti si sotie.

(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si (2), poate fi încuviintatã o nouã adoptie atunci când:

a) adoptatorul sau sotii adoptatori au decedat; în acest caz, adoptia anterioarã se considerã desfãcutã pe data rãmânerii irevocabile a hotãrârii judecãtoresti de încuviintare a noii adoptii;

b) adoptia anterioarã a încetat din orice alt motiv.

Art. 8. - (1) Adoptia între frati este interzisã.

(2) Adoptia a doi soti sau fosti soti de cãtre acelasi adoptator sau familie adoptatoare, precum si adoptia între soti sau fosti soti sunt interzise.

(3) Persoanele cu boli psihice si handicap mintal nu pot adopta.

Art. 9. - (1) Pot adopta numai persoanele care au capacitate deplinã de exercitiu si care sunt cu cel putin 18 ani mai în vârstã decât cel pe care doresc sã îl adopte.

(2) Pentru motive temeinice, instanta judecãtoreascã poate încuviinta adoptia chiar dacã diferenta de vârstã dintre adoptat si adoptatori este mai micã de 18 ani, dar în nici o situatie, mai putin de 15 ani.

Art. 10. - (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie sã îndeplineascã garantiile morale si conditiile materiale necesare dezvoltãrii depline si armonioase a personalitãtii copilului.

(2) Îndeplinirea garantiilor si conditiilor prevãzute la alin. (1) se atestã de cãtre autoritãtile competente, potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 11. - (1) Persoanele care trebuie sã consimtã la adoptie sunt urmãtoarele:

a) pãrintii firesti sau, dupã caz, tutorele copilului ai cãrui pãrinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau dispãruti ori pusi sub interdictie, în conditiile legii;

b) copilul care a împlinit vârsta de 10 ani;

c) adoptatorul sau, dupã caz, familia adoptatoare.

(2) Nu este valabil consimtãmântul dat în considerarea promisiunii sau efectuãrii unei contraprestatii, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioarã sau ulterioarã.

Art. 12. - (1) Consimtãmântul la adoptie trebuie sã fie dat de cãtre pãrintii firesti ai copilului. În cazul adoptiei copilului si de cãtre sotul adoptatorului, consimtãmântul trebuie exprimat de cãtre sotul care este deja pãrinte adoptator al copilului.

(2) Pãrintele sau pãrintii decãzuti din drepturile pãrintesti sau cãrora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor pãrintesti pãstreazã dreptul de a consimti la adoptia copilului. Consimtãmântul reprezentantului legal este obligatoriu.

(3) Dacã unul dintre pãrintii firesti este decedat, necunoscut, declarat, în conditiile legii, mort sau dispãrut, pus sub interdictie, precum si dacã se aflã, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-si manifesta vointa, consimtãmântul celuilalt pãrinte este îndestulãtor.

(4) Consimtãmântul pãrintilor firesti ai copilului nu este necesar dacã ambii se gãsesc în oricare dintre situatiile prevãzute la alin. (3), precum si în cazul adoptiei prevãzute la art. 5 alin. (3).

Art. 13. - În mod exceptional, instanta judecãtoreascã poate trece peste refuzul pãrintilor firesti sau, dupã caz, al tutorelui de a consimti la adoptia copilului, dacã se dovedeste, prin orice mijloc de probã, cã acestia refuzã în mod abuziv sã-si dea consimtãmântul la adoptie si instanta apreciazã cã adoptia este în interesul superior al copilului, tinând seama si de opinia acestuia datã în conditiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresã a hotãrârii în aceastã privintã.

Art. 14. - Pãrintii firesti ai copilului sau, dupã caz, tutorele acestuia trebuie sã consimtã la adoptie în mod liber, neconditionat, si numai dupã ce au fost informati în mod corespunzãtor asupra consecintelor adoptiei, în special asupra încetãrii legãturilor de rudenie ale copilului. Directia în a cãrei razã teritorialã locuiesc pãrintii firesti sau, dupãcaz, tutorele este obligatã sã asigure consilierea si informarea acestora înaintea exprimãrii de cãtre acestia a consimtãmântului la adoptie si sã întocmeascã un raport în acest sens.

Art. 15. - (1) Consimtãmântul pãrintilor firesti sau, dupã caz, al tutorelui se dã în fata instantei judecãtoresti o datã cu solutionarea cererii de deschidere a procedurii adoptiei.

(2) În cazul adoptiei copilului de cãtre sotul pãrintelui sãu, consimtãmântul pãrintelui firesc se dã în formã autenticã prin act notarial.

(3) O datã cu solicitarea consimtãmântului prevãzut la alin. (1), instanta solicitã directiei raportul care confirmã îndeplinirea obligatiei prevãzute la art. 14.

Art. 16. - (1) Consimtãmântul la adoptie al pãrintilor firesti ai copilului sau, dupã caz, al tutorelui poate fi dat numai dupã trecerea unui termen de 60 de zile de la data nasterii copilului înscrisã în certificatul de nastere.

(2) Pãrintele firesc sau, dupã caz, tutorele poate revoca consimtãmântul în termen de 30 de zile de la data exprimãrii lui în conditiile legii.

Art. 17. - (1) Consimtãmântul la adoptie al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se dã în fata instantei judecãtoresti, în faza încuviintãrii adoptiei.

(2) Adoptia nu va putea fi încuviintatã fãrã consimtãmântul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani.

(3) Anterior exprimãrii consimtãmântului, directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfãtui si informa pe acesta, tinând seama de vârsta si de maturitatea sa, în special asupra consecintelor adoptiei si ale consimtãmântului sãu la adoptie, si va întocmi un raport în acest sens.

Art. 18. - (1) Consimtãmântul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dã în fata instantei judecãtoresti o datã cu solutionarea cererii de încuviintare a adoptiei.

(2) Dacã persoana care doreste sã adopte este cãsãtoritã, este necesar si consimtãmântul sotului sãu, cu exceptia cazurilor în care acesta este în imposibilitate de a-si manifesta vointa. Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor.

CAPITOLUL III

Procedura adoptiei interne

SECTIUNEA 1

Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare

Art. 19. - (1) Evaluarea garantiilor morale si a conditiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face, pe baza solicitãrii lor, de cãtre directia de la domiciliul acestora si trebuie sã aibã în vedere:

a) personalitatea, starea sãnãtãtii si situatia economicã a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viata familialã, conditiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;

b) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreste sã adopte;

c) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soti solicitã sã adopte un copil, celãlalt sot nu se asociazã la cerere;

d) impedimente de orice naturã relevante pentru capacitatea de a adopta.

(2) Pe baza rezultatelor evaluãrii prevãzute la alin. (1), directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare decide, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare de cãtre adoptator sau familia adoptatoare, dacã acesta sau acestia sunt sau nu apti sã adopte. În cazul unui rezultat favorabil al evaluãrii, directia va elibera atestatul de persoanã sau familie aptã sã adopte.

(3) Atestatul eliberat de directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadã de un an. Valabilitatea acestui atestat poate fi prelungitã anual, cu conditia respectãrii acelorasi conditii prevãzute la alin. (1) si în urma unei solicitãri de reînnoire din partea adoptatorului sau familiei adoptatoare.

(4) În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluãrii, adoptatorul sau familia adoptatoare au dreptul sã solicite directiei, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea.

(5) Rezultatul nefavorabil al reevaluãrii poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicãrii, la instanta competentã în materia adoptiei de la domiciliul adoptatorului.

Art. 20. - Obtinerea atestatului nu este necesarã în urmãtoarele cazuri:

a) pentru adoptia prevãzutã la art. 5 alin. (3);

b) pentru adoptia copilului de cãtre sotul pãrintelui firesc sau adoptiv.

Art. 21. - Pe parcursul procesului de evaluare, directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã adoptatorul sau familia adoptatoare este obligatã sã asigure acestora serviciile de pregãtire/consiliere necesare pentru a-si asuma în cunostintã de cauzã si în mod corespunzãtor rolul de pãrinte.

SECTIUNEA a 2-a

Deschiderea procedurii adoptiei interne

Art. 22. - (1) Pe baza planului individualizat de protectie, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului efectueazã demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau, dupã caz, pentru plasamentul copilului în familia extinsã sau substitutivã.

(2) Planul individualizat de protectie poate avea ca finalitate adoptia internã dacã demersurile pentru reintegrarea copilului în familie sau în familia lãrgitã au esuat.

(3) Directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã copilul va sesiza, în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor prevãzute la alin. (2), instanta judecãtoreascã de la domiciliul copilului, pentru a se încuviinta deschiderea procedurii adoptiei interne.

Art. 23. - (1) Încuviintarea deschiderii procedurii adoptiei interne se face numai dacã:

a) planul individualizat de protectie stabileste necesitatea adoptiei interne;

b) pãrintii copilului sau, dupã caz, tutorele îsi exprimã consimtãmântul la adoptie, în conditiile prezentei legi; dispozitiile art. 12 alin. (2), (3) sau (4) ori ale art. 13 se aplicã în mod corespunzãtor.

(2) Directia face dovada efectuãrii corespunzãtoare a demersurilor prevãzute la art. 22 alin. (1) si (2). În situatia copilului pentru care s-a instituit tutela, încuviintarea deschiderii procedurii adoptiei interne se face la solicitarea directiei în a cãrei razã teritorialã domiciliazã copilul, numai dacã instanta constatã îndeplinirea conditiei prevãzute la alin. (1) lit. b) si apreciazã cã deschiderea procedurii adoptiei interne este în interesul superior al copilului.

(3) Hotãrârea judecãtoreascã irevocabilã prin care instanta admite cererea directiei produce urmãtoarele efecte:

a) drepturile si obligatiile pãrintesti ale pãrintilor firesti sau, dupã caz, cele exercitate de persoane fizice sau juridice se suspendã;

b) drepturile si obligatiile pãrintesti sunt exercitate de cãtre consiliul judetean sau, dupã caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti în a cãrui razã teritorialã domiciliazã copilul.

(4) Prin exceptie, efectele hotãrârii judecãtoresti prevãzute la alin. (3) înceteazã de drept dacã, în termen de un an de la data rãmânerii irevocabile a hotãrârii, directia nu a identificat o persoanã sau familie corespunzãtoare pentru copil si nu a initiat procedurile prevãzute de prezenta lege în vederea realizãrii unei adoptii interne.

(5) În situatia prevãzutã la alin. (4), directia este obligatã sã revizuiascã planul individualizat de protectie a copilului si sã solicite instantei judecãtoresti, în functie de finalitatea acestuia, urmãtoarele:

a) mentinerea, modificarea sau încetarea mãsurii de protectie a copilului;

b) încuviintarea unei noi proceduri de deschidere a adoptiei.

Art. 24. - Dispozitiile prezentei sectiuni nu sunt aplicabile în cazul adoptiilor prevãzute la art. 5 alin. (3) si art. 20 lit. b).

SECTIUNEA a 3-a

Încredintarea în vederea adoptiei

Art. 25. - (1) Adoptia nu poate fi încuviintatã de cãtre instanta judecãtoreascã decât dupã ce copilul a fost încredintat pentru o perioadã de 90 de zile persoanei sau familiei care doreste sã-l adopte, astfel încât instanta sã poatã aprecia, în mod rational, asupra relatiilor de familie care s-ar stabili dacã adoptia ar fi încuviintatã.

(2) Capacitatea de adaptare, fizicã si psihicã, a copilului, la noul mediu familial va fi analizatã în raport cu conditiile de naturã socioprofesionalã, economicã, culturalã, de limbã, religie si cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trãieste copilul în perioada încredintãrii si care ar putea avea relevantã în aprecierea evolutiei ulterioare a acestuia în cazul încuviintãrii adoptiei.

Art. 26. - (1) În termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive si irevocabile a hotãrârii judecãtoresti prin care s-a încuviintat deschiderea procedurii adoptiei interne, directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului efectueazã demersurile necesare identificãrii celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil.

(2) În termenul prevãzut la alin. (1), directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului analizeazã cu prioritate posibilitatea încredintãrii copilului în vederea adoptiei cu prioritate unei rude din familia extinsã, cu exceptia cazului prevãzut la art. 8 alin. (1), asistentului maternal profesionist la care se aflã copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se aflã în plasament.

(3) Dacã nu existã solicitãri din partea persoanelor sau familiilor prevãzute la alin. (2), directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului efectueazã demersuri în vederea identificãrii pe raza sa administrativ-teritorialã a unei persoane sau familii atestate si aflate în evidenta Oficiului.

(4) Dacã, dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1), directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului nu a identificat o persoanã sau o familie adoptatoare dintre persoanele prevãzute la alin. (2) si (3), solicitã Oficiului ca în termen de 5 zile sã-i transmitã lista centralizatã la nivel national a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate si înscrise în Registrul national pentru adoptii.

(5) Alegerea adoptatorului sau a familiei adoptatoare potrivite pentru copil se face în termen de 60 de zile de la primirea listei centralizate, de cãtre directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului, tinând cont de interesul superior al acestuia, informatiile cuprinse în atestatul adoptatorului si, respectiv, de evolutia situatiei copilului pânã la acea datã.

(6) Selectarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare se notificã, în termen de 3 zile, directiei de la domiciliul acestora.

Art. 27. - (1) În urma procesului de selectie, directia de la domiciliul copilului verificã si constatã compatibilitatea acestuia cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare.

(2) Determinarea compatibilitãtii se realizeazã luându-se în considerare nevoile copilului, dorintele si opiniile exprimate de acesta, acordându-le importanta cuvenitã.

Interesul superior al copilului trebuie luat în considerare cu prioritate.

(3) În situatia în care, în urma efectuãrii verificãrii prevãzute la alin. (1) si (2), directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului constatã compatibilitatea acestuia cu persoana sau familia adoptatoare selectatã, sesizeazã de îndatã instanta judecãtoreascã pentru încredintarea copilului în vederea adoptiei.

Art. 28. - Încredintarea în vederea adoptiei se dispune de cãtre instanta judecãtoreascã de la domiciliul copilului pentru o perioadã de 90 de zile.

Art. 29. - (1) Încredintarea în vederea adoptiei nu este necesarã în urmãtoarele cazuri:

a) pentru adoptia prevãzutã la art. 5 alin. (3);

b) pentru adoptia prevãzutã la art. 20 lit. b);

c) pentru adoptia copilului pentru care a fost deschisã procedura adoptiei interne si acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar mãsura plasamentului dureazã de cel putin 90 de zile;

d) pentru adoptia copilului de cãtre tutorele sãu, dacã au trecut cel putin 90 de zile de la data instituirii tutelei.

(2) În situatiile prevãzute la alin. (1) lit. a) si b) persoana sau familia care doreste sã adopte va putea solicita în mod direct instantei judecãtoresti încuviintarea adoptiei, în conditiile prezentei legi.

Art. 30. - (1) Pe durata încredintãrii copilului în vederea adoptiei, domiciliul acestuia se aflã la persoana sau familia cãreia i-a fost încredintat. Efectuarea actelor obisnuite necesare exercitãrii drepturilor si îndeplinirii obligatiilor pãrintesti, cu exceptia celor care conduc la ncheierea unui act juridic, se realizeazã de cãtre persoana sau familia cãreia acesta i-a fost încredintat.

(2) Dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice sau, dupã caz, de a încuviinta actele pe care acesta le încheie, precum si dreptul de a administra bunurile copilului se exercitã de cãtre consiliul judetean sau local al sectorului municipiului Bucuresti în a cãrui razã teritorialã domiciliazã persoana sau familia cãreia i-a fost încredintat copilul în vederea adoptiei. Dreptul de administrare poate fi delegat, în mod exceptional, cãtre persoana sau familia cãreia i s-a încredintat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, în interesul copilului, care vor fi expres mentionate în cuprinsul documentului prin care se acordã delegarea.

Art. 31. - (1) În perioada încredintãrii copilului în vederea adoptiei, directia de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmãreste evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si persoana sau familia cãreia i-a fost încredintat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare.

(2) La sfârsitul perioadei de încredintare în vederea adoptiei, directia întocmeste un raport final referitor la evolutia relatiilor dintre copil si adoptatori, pe care îl comunicã instantei competente în vederea solutionãrii cererii de încuviintare a adoptiei.

(3) Întocmirea si comunicarea raportului prevãzut la alin. (2) sunt obligatorii si în cazul adoptiei copilului aflat în una dintre situatiile prevãzute la art. 29 alin. (1) lit. c) si d).

(4) Cererea de încuviintare a adoptiei adresatã instantei judecãtoresti prelungeste de drept perioada de încredintare pânã la solutionarea cererii prin hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã.

Art. 32. - (1) Dacã pe durata perioadei de încredintare în vederea adoptiei directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã adoptatorul sau familia adoptatoare constatã neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori existenta oricãror alte motive de naturã sã împiedice finalizarea procedurii de adoptie, sesizeazã de îndatã instanta judecãtoreascã, în vederea revocãrii sau, dupã caz, prelungirii mãsurii încredintãrii.

(2) Dispozitiile privind procedura de judecatã a cererilor referitoare la încredintare se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul cererilor prevãzute la alin. (1). Hotãrârea prin care instanta de fond dispune revocarea sau prelungirea încredintãrii este executorie de drept.

Art. 33. - Dacã, în situatia prevãzutã la art. 32 alin. (1), instanta judecãtoreascã dispune revocarea mãsurii încredintãrii, directia este obligatã sã reia procedura prevãzutã la art. 26 si 27.

SECTIUNEA a 4-a

Încuviintarea adoptiei

Art. 34. - Încuviintarea adoptiei este de competenta instantelor judecãtoresti.

Art. 35. - (1) Cererea de încuviintare a adoptiei poate fi introdusã direct de cãtre adoptator sau familia adoptatoare în situatia adoptiei prevãzute la art. 5 alin. (3) si art. 20 lit. b), în toate celelalte cazuri cererea de încuviintare a adoptiei putând fi introdusã fie de cãtre adoptator sau familia adoptatoare, fie de cãtre directia de la domiciliul acestora, la sfârsitul perioadei de încredintare în vederea adoptiei sau, dupã caz, la împlinirea termenelor prevãzute pentru adoptia copilului aflat în una dintre situatiile indicate la art. 29 alin. (1) lit. c) si d).

(2) Cererea de încuviintare a adoptiei este însotitã de urmãtoarele acte:

a) certificatul de nastere al copilului, în copie legalizatã;

b) certificatul medical privind starea de sãnãtate a copilului, eliberat de cãtre unitãti publice nominalizate de cãtre directia de sãnãtate publicã;

c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

d) hotãrârea judecãtoreascã irevocabilã de încredintare în vederea adoptiei;

e) certificatele de nastere ale adoptatorului sau ale sotului si sotiei din familia adoptatoare, în copie legalizatã;

f) certificatul de cãsãtorie al adoptatorului sau al sotilor din familia adoptatoare, în copie legalizatã;

g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, dupã caz, al fiecãrui membru al familiei adoptatoare;

h) certificatul medical privind starea de sãnãtate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista cãruia este înscris;

i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimtãmântului pãrintilor firesti, în mãsura în care nu s-a pronuntat anterior o hotãrâre judecãtoreascã de încuviintare a deschiderii procedurii adoptiei interne a copilului; dispozitiile art. 12 alin. (3) sau (4) ori ale art. 13 se aplicã în mod corespunzãtor.

Art. 36. - Directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã persoana sau familia adoptatoare va avea obligatia de a depune rapoartele finale prevãzute la art. 31 alin. (2) sau, dupã caz, art. 31 alin. (3), pânã cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului la care a fost citatã pentru judecarea cauzei, precum si, dupã caz, de a da instantei judecãtoresti orice relatii necesare pentru solutionarea cererii de încuviintare a adoptiei.

Art. 37. - (1) Instanta judecãtoreascã va admite cererea de încuviintare a adoptiei numai dacã, pe baza probelor administrate, si-a format convingerea cã adoptia este în interesul superior al copilului.

(2) În termen de 5 zile de la rãmânerea irevocabilã a hotãrârii judecãtoresti prin care s-a încuviintat adoptia, directia care a participat la judecarea cererii de încuviintare a adoptiei va înstiinta în scris pãrintii firesti despre aceasta.

Art. 38. - (1) Directia de la domiciliul copilului va urmãri si va întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si pãrintii sãi adoptivi pe o perioadã de cel putin 2 ani dupã încuviintarea adoptiei.

(2) Directia de la domiciliul copilului are obligatia sã asigure pãrintilor adoptivi servicii postadoptie.

CAPITOLUL IV

Procedura adoptiei internationale

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

Art. 39. - Adoptia internationalã a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviintatã numai în situatia în care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliazã în strãinãtate este bunicul copilului pentru care a fost încuviintatã deschiderea procedurii adoptiei interne.

Art. 40. - (1) Cererea de încuviintare a adoptiei se transmite instantei judecãtoresti de cãtre Oficiu.

(2) Instanta judecãtoreascã se va pronunta, în conditiile prezentei legi, numai dupã analizarea raportului directiei referitor la existenta altor solicitãri similare din partea rudelor copilului pânã la gradul IV, cu domiciliul în România.

Art. 41. - Adoptia internationalã are efectele prevãzute la art. 50-53 si presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor, în urma încuviintãrii adoptiei de cãtre instanta judecãtoreascã românã.

Art. 42. - Adoptia internationalã, în cazul în care adoptatul are domiciliul în strãinãtate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, este supusã dispozitiilor art. 30-33 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.

SECTIUNEA a 2-a

Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire

Art. 43. - (1) Cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul pe teritoriul altui stat, parte a Conventiei de la Haga, si care doresc sã adopte un copil din România sunt transmise Oficiului prin intermediul autoritãtii centrale competente din statul respectiv sau al organizatiilor sale acreditate.

(2) În cazul statelor care nu sunt pãrti la Conventia de la Haga, cererile prevãzute la alin. (1) se transmit Oficiului prin intermediul autoritãtii desemnate cu atributii în domeniul adoptiei internationale sau prin intermediul organizatiilor acreditate în acest sens în statul de primire.

(3) Organizatiile acreditate prevãzute la alin. (1) si (2) trebuie sã fie autorizate si de Oficiu, în conformitate cu metodologia aprobatã prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 44. - Cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luatã în evidentã de Oficiu numai dacã autoritatea centralã competentã din statul primitor sau organizatiile sale acreditate si autorizate în conditiile legii atestã cã:

a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineste conditiile de eligibilitate pentru adoptie si este apt sã adopte în conformitate cu legislatia aplicabilã în statul primitor;

b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesarã în vederea adoptiei în statul primitor;

c) este asiguratã urmãrirea evolutiei copilului dupã adoptie pe o perioadã de cel putin 2 ani;

d) sunt asigurate servicii postadoptie pentru copil si familie în statul primitor.

Art. 45. - (1) Cererile transmise Oficiului trebuie însotite de urmãtoarele documente:

a) un raport întocmit de autoritãtile competente din statul primitor, cuprinzând informatii cu privire la identitatea persoanelor care doresc sã adopte, capacitatea si aptitudinea lor de a adopta, situatia lor personalã, familialã, materialã si medicalã, mediul social, motivele care îi determinã sã adopte un copil din România, precum si cu privire la copiii pe care ar putea sã-i primeascã spre adoptie; concluziile raportului vor fi sustinute prin documentele eliberate de autoritãtile competente din statul primitor;

b) certificatele de nastere si cãsãtorie si actele de identitate ale persoanelor care doresc sã adopte, în copie legalizatã si însotite de traducerea lor legalizatã în limba românã;

c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc sã adopte;

d) raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;

e) actul din care sã rezulte cã existã garantia cã adoptatul are posibilitatea sã intre si sã locuiascã permanent în statul primitor.

(2) Documentele prevãzute la alin. (1) lit. a), c), d) si e) vor fi prezentate în original si însotite de traducerea legalizatã în limba românã.

SECTIUNEA a 3-a

Încuviintarea adoptiei internationale de cãtre instantã

Art. 46. - (1) Cererea de încuviintare a adoptiei, însotitã de documentele prevãzute la art. 43-45, se înainteazã de cãtre Oficiu instantei judecãtoresti.

(2) Prevederile cap. VII se aplicã în mod corespunzãtor.

(3) Oficiul are obligatia de a se asigura cã adoptatul va beneficia în tara strãinã de garantiile si normele echivalente acelora existente în cazul unei adoptii nationale; la pronuntarea asupra cererii de încuviintare a adoptiei instanta judecãtoreascã va avea în vedere si documentul care atestã îndeplinirea acestei obligatii.

Art. 47. - Pe baza hotãrârii judecãtoresti irevocabile de încuviintare a adoptiei, Oficiul elibereazã, în termen de 3 zile de la data comunicãrii acesteia, un certificat care atestã cã adoptia este conformã cu normele Conventiei de la Haga.

Art. 48. - Deplasarea adoptatului din România în statul de domiciliu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare este posibilã numai atunci când hotãrârea de încuviintare a adoptiei este irevocabilã. Adoptatul se deplaseazã numai însotit de adoptator sau de familia adoptatoare, în conditii de sigurantã corespunzãtoare nevoilor adoptatului.

Art. 49. - (1) Oficiul are obligatia sã urmãreascã evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si pãrintele sau pãrintii sãi adoptivi cel putin 2 ani dupã încuviintarea adoptiei, prin intermediul autoritãtii centrale competente sau al organizatiei acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al pãrintilor adoptivi.

(2) În scopul îndeplinirii obligatiei prevãzute la alin. (1), Oficiul trebuie sã solicite transmiterea de rapoarte trimestriale autoritãtii centrale competente sau organizatiei acreditate si autorizate din statul primitor.

(3) În cazul în care, ulterior adoptiei internationale, adoptatorul sau familia adoptatoare îsi stabileste domiciliul în România, urmãrirea evolutiei copilului cade în sarcina directiei în a cãrei razã teritorialã adoptatul îsi are domiciliul.

CAPITOLUL V

Efectele adoptiei

Art. 50. - (1) Adoptia produce efecte numai de la data rãmânerii irevocabile a hotãrârii judecãtoresti prin care a fost încuviintatã.

(2) Prin adoptie se stabilesc filiatia între adoptat si cel care adoptã, precum si legãturi de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului.

(3) În momentul stabilirii filiatiei prin adoptie, rudenia fireascã dintre adoptat si descendentii sãi, pe de o parte, si pãrintii sãi firesti si rudele acestora, pe de altã parte, înceteazã, cu exceptia adoptiei prevãzute la art. 20 lit. b), caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplicã numai în raport cu pãrintele firesc si rudele pãrintelui firesc care nu este cãsãtorit cu adoptatorul.

(4) Impedimentul la cãsãtorie izvorât din rudenie existã, potrivit legii, atât între adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si rudele sale firesti, pe de altã parte, cât si între adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si persoanele cu care a devenit rudã prin efectul adoptiei, pe de altã parte.

(5) Efectele adoptiei internationale, precum si efectele în cazul anulãrii adoptiei internationale asupra cetãteniei adoptatului sunt cele prevãzute de Legea cetãteniei române nr. 21/1991, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 51. - (1) Adoptatorul are fatã de copilul adoptat drepturile si îndatoririle pãrintelui firesc fatã de copilul sãu.

(2) În cazul în care adoptatorul este sotul pãrintelui firesc al adoptatului, drepturile si îndatoririle pãrintesti se exercitã de cãtre adoptator si pãrintele firesc cãsãtorit cu acesta.

(3) Adoptatul are fatã de adoptator drepturile si îndatoririle de orice naturã pe care le are o persoanã fatã de pãrintii sãi firesti.

Art. 52. - (1) Adoptatorii vor informa copilul cã este adoptat, de îndatã ce vârsta si gradul de maturitate ale acestuia o permit.

(2) Adoptatorii si adoptatul au dreptul sã obtinã din partea autoritãtilor competente extrase din registrele publice al cãror continut atestã faptul, data si locul nasterii, dar nu dezvãluie în mod expres adoptia si nici identitatea pãrintilor firesti.

(3) Identitatea pãrintilor firesti ai adoptatului poate fi dezvãluitã înainte de dobândirea de cãtre acesta a capacitãtii depline de exercitiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instantei judecãtoresti, la cererea oricãruia dintre adoptatori, a adoptatului, sotului sau descendentilor acestuia ori a reprezentantului unei institutii medicale sau unui spital.

(4) Dupã dobândirea capacitãtii depline de exercitiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul sãu ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucuresti, sã-i autorizeze accesul la informatiile aflate în posesia oricãror autoritãti publice cu privire la identitatea pãrintilor sãi firesti.

(5) Instanta citeazã directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului, Oficiul, precum si orice altã persoanã a cãrei ascultare poate fi utilã pentru solutionarea cererii si va putea admite cererea dacã, potrivit probelor administrate, constatã cã accesul la informatiile solicitate nu este dãunãtor integritãtii psihice si echilibrului emotional ale solicitantului si dacã adoptatul în cauzã a beneficiat de consiliere din partea directiei.

Art. 53. - (1) Adoptatul dobândeste prin adoptie numele adoptatorului.

(2) Dacã adoptia se face de cãtre 2 soti ori de cãtre sotul care adoptã copilul celuilalt sot, iar sotii au nume comun, adoptatul va purta acest nume. În cazul în care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati sã declare instantei judecãtoresti care încuviinteazã adoptia numele pe care adoptatul urmeazã sã-l poarte.

(3) Pentru motive temeinice, instanta, încuviintând adoptia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare si cu consimtãmântul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.

(4) În cazul adoptiei unei persoane cãsãtorite care poartã un nume comun în timpul cãsãtoriei, sotul adoptat poate primi în timpul cãsãtoriei numele adoptatorului, cu consimtãmântul celuilalt sot, acordat în fata instantei care încuviinteazã adoptia.

(5) Pe baza hotãrârii judecãtoresti irevocabile de încuviintare a adoptiei, serviciul de stare civilã competent întocmeste, în conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind pãrintii sãi firesti. Vechiul act de nastere se va pãstra, mentionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

CAPITOLUL VI

Încetarea adoptiei

Art. 54. - Adoptia înceteazã prin desfacere sau ca urmare a declarãrii nulitãtii acesteia.

Art. 55. - Adoptia se desface în cazul prevãzut la art. 7 alin. (3) lit. a).

Art. 56. - (1) Adoptia este nulã, dacã a fost încheiatã în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încãlcarea oricãror conditii de fond sau de formã prevãzute de lege.

(2) Cu toate acestea, instanta va putea respinge cererea de declarare a nulitãtii adoptiei, dacã va constata cã mentinerea adoptiei este în interesul celui adoptat.

Art. 57. - Actiunea în declararea nulitãtii adoptiei apartine oricãrei persoane interesate. Dupã dobândirea de cãtre adoptat a capacitãtii depline de exercitiu, actiunea apartine numai acestuia.

Art. 58. - (1) Cauzele privind declararea nulitãtii adoptiei se judecã cu citarea:

a) adoptatorului sau, dupã caz, a familiei adoptatoare;

b) adoptatului care a dobândit capacitate deplinã de exercitiu;

c) directiei în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului sau, în cazul adoptiilor internationale, a Oficiului.

(2) Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi întotdeauna ascultat.

Art. 59. - (1) În situatia încetãrii adoptiei ca urmare a declarãrii nulitãtii acesteia, adoptatul redobândeste numele de familie avut înainte de încuviintarea adoptiei.

(2) Pãrintii firesti ai copilului redobândesc drepturile si îndatoririle pãrintesti dacã instanta nu decide instituirea tutelei sau a altor mãsuri de protectie specialã a copilului, în conditiile legii.

Art. 60. - Hotãrârile judecãtoresti privitoare la nulitatea adoptiei, rãmase irevocabile, se comunicã Oficiului de cãtre directie, în vederea efectuãrii mentiunilor necesare în Registrul national pentru adoptii.

CAPITOLUL VII

Dispozitii procedurale comune

Art. 61. - (1) Instantele judecãtoresti române sunt competente sã judece cererile prevãzute de prezenta lege dacã cel putin una dintre pãrti are domiciliul în România.

(2) Instantele judecãtoresti române sunt exclusiv competente sã judece procesele privind încuviintarea deschiderii procedurii adoptiei interne, încredintarea în vederea adoptiei si încuviintarea adoptiei dacã cel ce urmeazã a fi adoptat are domiciliul în România si este cetãtean român sau strãin fãrã cetãtenie.

(3) Cererile prevãzute de prezenta lege sunt de competenta tribunalului în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea cãrora nu se poate determina instanta competentã se judecã de Tribunalul Bucuresti.

(4) Cererile de deschidere a procedurii adoptiei interne, cererile de încredintare a copilului în vederea adoptiei si cererile de încuviintare a adoptiei se judecã în primã instantã, potrivit regulilor prevãzute de Cartea III – Dispozitii generale privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedurã civilã, cu exceptiile prevãzute de prezenta lege.

(5) Hotãrârile prin care se solutioneazã cererile prevãzute de prezenta lege nu sunt supuse apelului.

Exercitarea recursului suspendã executarea.

Art. 62. - Cererile prevãzute la art. 61 alin. (3) sunt scutite de taxa judiciarã de timbru si se solutioneazã cu celeritate.

Art. 63. - (1) Cererile prevãzute la art. 61 alin. (3) se solutioneazã de complete specializate ale instantei judecãtoresti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Prezentarea de cãtre directie a raportului de anchetã socialã privind copilul este obligatorie.

(2) Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adoptiei interne a copilului se face cu citarea pãrintilor firesti ai copilului sau, dupã caz, a tutorelui si a directiei în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului.

(3) Judecarea cererilor de încredintare a copilului în vederea adoptiei interne, precum si a celor de încuviintare a adoptiei se face cu citarea directiei în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului, a directiei în a cãrei razã teritorialã domiciliazã adoptatorul sau familia adoptatoare si a persoanei sau familiei adoptatoare.

(4) Judecarea cererilor de încuviintare a adoptiei internationale se face cu citarea directiei în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, precum si a Oficiului.

(5) Judecarea cererilor de încuviintare a adoptiei prevãzute la art. 5 alin. (3) se face cu citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare si a adoptatului, iar judecarea cererilor de încuviintare a adoptiei prevãzute la art. 20 lit. b) se face cu citarea adoptatorului si a pãrintilor firesti ai adoptatului.

Art. 64. - (1) Instanta poate administra orice probe admise de lege.

(2) La judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurii adoptiei interne a copilului, precum si a cererii de încredintare în vederea adoptiei, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviintarea adoptiei copilului care a împlinit vârsta de 10 ani i se va solicita consimtãmântul.

(3) Opinia copilului exprimatã la judecarea cererilor prevãzute de prezenta lege va fi luatã în considerare si i se va acorda importanta cuvenitã, avându-se în vedere vârsta si gradul acestuia de maturitate. În situatia în care instanta hotãrãste în contradictoriu cu opinia exprimatã de copil, aceasta este obligatã sã motiveze ratiunile care au condus la înlãturarea opiniei copilului.

CAPITOLUL VIII

Registrul national pentru adoptii

Art. 65. - (1) În scopul întocmirii si organizãrii la nivel national a evidentei în materia adoptiei, Oficiul are obligatia de a întocmi si de a tine la zi Registrul national pentru adoptii.

(2) Registrul contine datele referitoare la adoptatorul sau familia adoptatoare, române si strãine, precum si cele referitoare la copiii pentru care a fost deschisã procedura adoptiei interne, pentru cei pentru care a fost pronuntatã o hotãrâre judecãtoreascã de încredintare în vederea adoptiei, de încuviintare a adoptiei sau de declarare a nulitãtii acesteia.

Art. 66. - (1) În scopul întocmirii si organizãrii de cãtre Oficiu a evidentei prevãzute la art. 65, directia în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul copilului transmite Oficiului copii ale urmãtoarelor documente:

a) hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a încuviintat deschiderea procedurii adoptiei nationale;

b) hotãrârea judecãtoreascã de încredintare în vederea adoptiei;

c) hotãrârea judecãtoreascã de încuviintare a adoptiei;

d) hotãrârea judecãtoreascã de declarare a nulitãtii adoptiei;

e) atestatul eliberat potrivit art. 19 alin. (2).

(2) Documentele prevãzute la alin. (1) se transmit în termen de 5 zile de la rãmânerea definitivã si irevocabilã a hotãrârii judecãtoresti sau, respectiv, în termen de 5 zile de la data emiterii atestatului.

(3) Documentul prevãzut la alin. (1) lit. e) va fi însotit de toate informatiile cu privire la persoanele sau familiile pentru care s-a emis atestatul.

CAPITOLUL IX

Dispozitii finale, tranzitorii si sanctiuni

Art. 67. - (1) Oficiul ia toate mãsurile ce se impun, conform prevederilor Conventiei de la Haga, în vederea prevenirii câstigurilor necuvenite, financiare sau de altã naturã, ce ar putea fi realizate cu prilejul adoptiei si descurajãrii oricãror practici contrare obiectivelor acestei conventii si prezentei legi.

(2) Oficiul stabileste o taxã unicã si fixã, determinatã pe baza costurilor maxime corespunzãtoare tuturor serviciilor aferente îndeplinirii procedurii adoptiei internationale, cu exceptia celor reglementate în legi speciale.

(3) Taxa prevãzutã la alin. (2) este defalcatã pe categorii de cheltuieli si se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.

(4) Plata taxei este efectuatã de cãtre adoptator sau familia adoptatoare prin transfer bancar cãtre Oficiu si autoritatea centralã ori organizatia acreditatã sau autorizatã din statul de domiciliu al pãrintilor adoptatori. Taxele percepute de Oficiu se fac venit la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrãtoare de la încasarea lor.

Art. 68. - Sunt interzise donatiile si sponsorizãrile, precum si oferirea de cãtre adoptator sau familia adoptatoare, în nume propriu ori prin persoane interpuse, în mod direct sau indirect, de orice foloase materiale necuvenite Oficiului, directiilor implicate sau persoanelor fizice din cadrul institutiilor publice implicate în procesul de adoptie.

Art. 69. - (1) Este interzisã participarea organismelor private în procedura adoptiei internationale desfãsuratã în România. Interdictia se aplicã si membrilor sau personalului acestora, cu exceptia situatiei în care au calitatea de adoptator.

(2) Autoritãtile române pot colabora în ceea ce priveste adoptia internationalã cu organisme private care îsi desfãsoarã activitatea pe teritoriul statului primitor, numai dacã acestea sunt acreditate de statul respectiv si autorizate conform prevederilor art. 43 alin. (3).

(3) În situatia în care se constatã nerespectarea dispozitiilor alin. (1) si (2), Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului este obligatã sã solicite instantei judecãtoresti dizolvarea persoanei juridice implicate.

(4) Serviciile si activitãtile ce pot fi derulate de cãtre fundatii, asociatii sau federatii în cadrul procedurilor adoptiei nationale se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 70. - (1) Fapta pãrintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adoptiei copilului se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeasi pedeapsã se sanctioneazã si fapta persoanei care, fãrã drept, intermediazã sau înlesneste adoptarea unui copil, în scopul obtinerii de foloase materiale sau de altã naturã.

Art. 71. - (1) Atestatul de persoanã sau familie aptã sã adopte, eliberat anterior intrãrii în vigoare a prevederilor prezentei legi, este valabil pentru o perioadã de un an de la data eliberãrii lui.

(2) Prevederile art. 21 se aplicã în mod corespunzãtor persoanelor sau familiilor prevãzute la alin. (1).

Art. 72. - (1) Cererile pentru încuviintarea adoptiei aflate pe rolul instantelor judecãtoresti la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se solutioneazã, potrivit dispozitiilor legale în vigoare, la data introducerii cererii.

(2) Persoanele si familiile care, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, aveau copii încredintati în vederea adoptiei, vor putea introduce cereri pentru încuviintarea adoptiei, care vor fi solutionate potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 87/1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

(3) În toate celelalte cazuri, întreaga procedurã a adoptiei va trebui sã se conformeze dispozitiilor prezentei legi.

(4) În scopul aplicãrii dispozitiilor prezentei legi, Oficiul va renegocia acordurile bilaterale si multilaterale în domeniul adoptiei, încheiate de România cu alte state, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 73. - În situatia copiilor cu privire la care s-au fãcut comunicãri de cãtre comisiile pentru protectia copilului în baza prevederilor Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 25/1997, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 87/1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si aflati în evidenta Comitetului Român pentru Adoptii la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, dispozitiile art. 22-24 se aplicã în mod corespunzãtor.

Art. 74. - (1) În situatia copiilor declarati judecãtoreste abandonati în temeiul prevederilor Legii nr. 47/1993 cu privire la declararea judecãtoreascã a abandonului de copii, directia are obligatia sã reevalueze împrejurãrile care au stat la baza stabilirii mãsurilor de protectie pentru acesti copii si sã întocmeascã planul individualizat de protectie.

(2) Dacã planul individualizat de protectie are ca finalitate reintegrarea copilului în familie sau în familia extinsã, directia solicitã instantei judecãtoresti redarea exercitiului drepturilor pãrintesti sau, dupã caz, delegarea acestora membrilor familiei extinse unde copilul urmeazã sã fie plasat.

(3) Instanta competentã sã solutioneze cererile privind redarea sau, dupã caz, delegarea drepturilor pãrintesti este tribunalul de la domiciliul copilului.

(4) Judecarea cererii se face cu citarea pãrintilor sau, dupã caz, a membrilor familiei extinse, a directiei în a cãrei razã teritorialã domiciliazã copilul si cu participarea obligatorie a procurorului. Cererea va fi însotitã de raportul de anchetã socialã întocmit de directia în a cãrei razã teritorialã domiciliazã copilul.

Art. 75. - (1) Prezenta lege intrã în vigoare la 1 ianuarie 2005, cu exceptia prevederilor art. 43 alin. (3), art. 67 alin. (3), art. 69 alin. (4) si art. 77, care intrã în vigoare la 3 zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 43 alin. (3), art. 67 alin. (3), art. 69 alin. (4) si art. 77 se elaboreazã de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie.

(3) La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã urmãtoarele acte normative:

a) Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 87/1998, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

b) Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporarã a tuturor procedurilor referitoare la adoptiile internationale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 9 octombrie 2001, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 347/2002, cu modificãrile ulterioare;

c) Hotãrârea Guvernului nr. 245/1997 cu privire la criteriile de autorizare a organismelor private care desfãsoarã activitãti în domeniul protectiei drepturilor copilului prin adoptie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 5 iunie 1997;

d) orice alte dispozitii contrare prezentei legi.

(4) La 3 zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogã urmãtoarele acte normative:

a) Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecãtoreascã a abandonului de copii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 8 iulie 1993;

b) Hotãrârea Guvernului nr. 1.315/2000 privind unele mãsuri pentru protectia drepturilor copilului prin adoptie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 19 decembrie 2000.

Art. 76. - Autorizatiile emise de Comitetul Român pentru Adoptii în baza Hotãrârii Guvernului nr. 245/1997 cu privire la criteriile de autorizare a organismelor private care desfãsoarã activitãti în domeniul protectiei drepturilor copilului prin adoptie îsi înceteazã valabilitatea de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.

Art. 77. - În termen de 30 de zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi elaborate normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicatã.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU

PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VÃCÃROIU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 273.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind regimul juridic al adoptiei

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicatã,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se promulgã Legea privind regimul juridic al adoptiei si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 482.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

Art. 1. - (1) Se înfiinteazã Oficiul Român pentru Adoptii, denumit în continuare Oficiul, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea Guvernului, prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adoptii, care se desfiinteazã.

(2) Sediul Oficiului este în municipiul Bucuresti.

Art. 2. - (1) Oficiul preia atributiile în domeniul adoptiei ale Autoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie si ale Comitetului Român pentru Adoptii.

(2) În conditiile legii, Oficiul preia toate drepturile si este tinut de toate obligatiile fostului Comitet Român pentru Adoptii, potrivit reglementãrilor legale si conform prevederilor actelor juridice emise de acesta sau la care a fost parte.

Art. 3. - (1) Oficiul coordoneazã si supravegheazã activitãtile de adoptie si realizeazã cooperarea internationalã în domeniul adoptiei.

(2) Oficiul este autoritatea centralã românã însãrcinatã sã ducã la îndeplinire obligatiile prevãzute în Conventia asupra protectiei copiilor si cooperãrii în materia adoptiei internationale, încheiatã la Haga la 29 mai 1993, ratificatã prin Legea nr. 84/1994, denumitã în continuare Conventia de la Haga.

(3) Oficiul are rolul de a duce la îndeplinire obligatiile asumate de statul român în materia adoptiei prin conventiile si tratatele internationale la care România este parte, de a pune în aplicare si de a urmãri si asigura aplicarea unitarã a legislatiei în domeniul adoptiei.

Art. 4. - Finantarea Oficiului se asigurã de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, precum si din alte surse, în conditiile legii.

Art. 5. - Pentru realizarea obiectivelor în domeniul adoptiei, Oficiul îndeplineste urmãtoarele functii:

a) de autoritate de stat, prin care se asigurã aplicareareglementãrilor în materia adoptiei si coordonarea activitãtii desfãsurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu;

b) de reprezentare, prin care se asigurã, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern si extern în domeniul adoptiei;

c) de reglementare, prin care se asigurã elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizãrii legislatiei interne în materia adoptiei cu normele si principiile prevãzute de tratatele si conventiile internationale la care România este parte, precum si în vederea aplicãrii efective a acestora;

d) de administrare, prin care se asigurã gestionarea bunurilor din domeniul public si privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosintã, dupã caz.

Art. 6. - (1) Oficiul îndeplineste urmãtoarele atributii principale:

a) constituie evidenta centralizatã a copiilor pentru care a fost încuviintatã deschiderea procedurii de adoptie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei;

b) tine evidenta cererilor familiilor sau ale persoanelor care si-au manifestat dorinta de a adopta copii si care sunt apte sã adopte;

c) îndrumã si sprijinã în mod corespunzãtor aceste familii sau persoane în vederea efectuãrii procedurii necesare adoptiei;

d) încheie acorduri de colaborare cu autoritãtile centrale, cu organismele private autorizate sau acreditate din alte state care au atributii în domeniul adoptiei, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice;

e) autorizeazã organismele private strãine si române sã desfãsoare activitãti în domeniul adoptiei;

f) recomandã directiilor generale de asistentã socialã si protectia copilului familii ori persoane care doresc sã adopte;

g) efectueazã notificãrile si comunicãrile prevãzute de Legea nr. 273/2004;

h) urmãreste evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si adoptator sau familia adoptatoare strãinã, pe o perioadã de cel putin 2 ani de la încuviintarea unei adoptii internationale, prin autoritatea publicã centralã competentã sau organizatia acreditatã ori autorizatã din statul primitor;

i) transmite instantelor judecãtoresti competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc sã adopte copii aflati în evidenta sa, în cazul adoptiei internationale;

j) participã în cauzele care au drept obiect solutionarea cererilor privind încuviintarea adoptiei internationale aflate pe rolul instantelor judecãtoresti;

k) stabileste mãsurile necesare pentru evitarea încuviintãrii unor adoptii supuse esecului, a obtinerii oricãror foloase materiale necuvenite si a oricãror tendinte de trafic de copii;

l) elibereazã certificate care atestã cã adoptia a fost încuviintatã conform normelor impuse de Conventia de la Haga;

m) depune diligentele necesare pe lângã autoritãtile statului al cãrui cetãtean a adoptat un copil aflat în evidenta sa, pentru ca acesta sã beneficieze de garantiile si normele echivalente celor existente în cazul unei adoptii nationale;

n) tine evidenta centralizatã a tuturor adoptiilor încuviintate;

o) elaboreazã proiecte de acte normative, norme si metodologii în domeniul adoptiei.

(2) Oficiul îndeplineste orice alte atributii în materia adoptiei prevãzute de legislatia nationalã în vigoare, în tratatele la care România este parte sau în acordurile de colaborare pe care le încheie cu autoritãtile publice din alte state.

(3) În vederea îndeplinirii atributiilor ce îi revin si atingerii scopului pentru care a fost înfiintat, Oficiul colaboreazã cu autoritãtile publice române si strãine, cu organizatiile internationale, precum si cu alte persoane juridice strãine care desfãsoarã activitãti autorizate în domeniul adoptiei, în orice probleme de interes reciproc.

Art. 7. - Persoanele responsabile cu culegerea, evidenta si transmiterea informatiilor referitoare la copiii care au fost sau urmeazã sã fie adoptati au obligatia sã pãstreze confidentialitatea acestor informatii. Nerespectarea acestor obligatii atrage rãspunderea penalã, administrativã sau disciplinarã, dupã caz. Sanctiunile privind încetarea raporturilor de serviciu sau a raporturilor contractuale de muncã se cumuleazã cu rãspunderea juridicã de altã naturã corespunzãtoare faptei sãvârsite.

Art. 8. - (1) Oficiul este condus de un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.

(2) Secretarul de stat conduce întreaga activitate a Oficiului si îl reprezintã în raporturile cu Guvernul, cu ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, cu autoritãtile administratiei publice locale, cu alte institutii publice, precum si cu persoane juridice si fizice, române sau strãine.

(3) În exercitarea atributiilor care îi revin secretarul de stat emite ordine si instructiuni.

Art. 9. - În structura Oficiului functioneazã un secretar general, functionar public, numit în conditiile legii.

Art. 10. - Personalul Oficiului este format din functionari publici si personal contractual numit, respectiv încadrat, potrivit legii.

Art. 11. - (1) Structura organizatoricã, numãrul maxim de posturi si Regulamentul de organizare si functionare ale Oficiului se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.

(2) Statul de functii se aprobã prin ordin al secretarului de stat.

Art. 12. - Datele de identitate si informatiile referitoare la copiii adoptabili, cererile de adoptie aflate în evidenta Comitetului Român pentru Adoptii la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, precum si documentatia detinutã trec în evidenta Oficiului, cu respectarea prevederilor art. 7.

Art. 13. - (1) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã Hotãrârea Guvernului nr. 502/1997 cu privire la organizarea si functionarea Comitetului Român pentru Adoptii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 18 septembrie 1997, cu modificãrile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

(2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, art. 2 din Legea nr. 84/1994 pentru ratificarea Conventiei asupra protectiei copiilor si cooperãrii în materia adoptiei internationale, încheiatã la Haga la 29 mai 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994, se modificã si va avea urmãtorul cuprins:

“Art. 2. - În temeiul art. 6 pct. 1 din conventie se desemneazã Oficiul Român pentru Adoptii ca autoritate centralã însãrcinatã sã ducã la îndeplinire obligatiile impuse prin conventie.”

Art. 14. - Prezenta lege intrã în vigoare la 1 ianuarie 2005.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicatã.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU

PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VÃCÃROIU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 274.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicatã,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se promulgã Legea privind înfiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 483.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

pentru modificarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiintarea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

Art. I. - Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 12 din 26 ianuarie 2001 privind înfiintarea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 6 februarie 2001, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 252/2001, cu modificãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã:

1. În titlul ordonantei de urgentã si în cuprinsul acesteia, sintagma “Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptie” se înlocuieste cu sintagma “Autoritatea Nationalã pentru Protectia Drepturilor Copilului”.

2. Articolul 6 se abrogã.

Art. II. - Atributiile, organizarea si functionarea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.

Art. III. - (1) Prezenta lege intrã în vigoare la 1 ianuarie 2005.

(2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, atributiile în domeniul protectiei copilului prin adoptie ale Autoritãtii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului se preiau de cãtre Oficiul Român pentru Adoptii.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicatã.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALER DORNEANU

PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VÃCÃROIU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 275.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiintareaAutoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicatã,

Presedintele României decreteazã:

Articol unic. - Se promulgã Legea pentru modificarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiintarea Autoritãtii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

Bucuresti, 21 iunie 2004.

Nr. 484.

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

AUTORITATEA NATIONALÃ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE

DECIZIE

pentru modificarea Deciziei presedintelui Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 331/2004 privind aprobarea Listei centralizate a consumatorilor eligibili de gaze naturale în anul 2004

Având în vedere Hotãrârea Consiliului Judetean Prahova nr. 42/2004 privind aprobarea delegãrii prin concesiune a gestiunii serviciului public al judetului Prahova de alimentare cu energie termicã a municipiului Ploiesti, cãtre Societatea Comercialã “DALKIA TERMO PRAHOVA” - S.R.L. si Contractul nr. 5.246/2.776 din 29 aprilie 2004 de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public al judetului Prahova de alimentare cu energie termicã a municipiului Ploiesti, încheiat între Consiliul Judetean Prahova, Consiliul Local al Municipiului Ploiesti si Societatea Comercialã “DALKIA TERMO PRAHOVA” - S.R.L.,

în temeiul prevederilor art. 8 alin. (4) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 791/2001,

presedintele Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale adoptã prezenta decizie.

Art. I. - Anexa la Decizia presedintelui Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 331/2004 privind aprobarea Listei centralizate a consumatorilor eligibili de gaze naturale în anul 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 15 martie 2004, se modificã dupã cum urmeazã:

- Pozitia 66 din listã va avea urmãtorul cuprins:

“66. S.C. “DALKIA TERMO PRAHOVA” - S.R.L. CET BRAZI”

Art. II. - Compartimentele de resort din cadrul Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale si Societatea Comercialã “DALKIA TERMO PRAHOVA” - S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Art. III. - Prezenta decizie va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Presedintele Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,

Dan Pantilie

Bucuresti, 18 iunie 2004.

Nr. 884.