MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 172 (XVI) - Nr. 1.044         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 11 noiembrie 2004

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 358 din 23 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

720. - Ordin al ministrului de stat, ministrul economiei si comertului, privind aprobarea Listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformitătii echipamentelor sub presiune

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 358

din 23 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Dumitru Ionită în Dosarul nr. 5.377/2003 al Judecătoriei Târgoviste.

La apelul nominal este prezent autorul exceptiei, lipsind celelalte părti.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită admiterea exceptiei, arătând că, datorită modului de redactare a textului criticat, fostilor proprietari nu li se mai poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechile amplasamente, fapt care echivalează cu o expropriere.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, arătând că, de fapt, autorul exceptiei solicită o modificare a textului criticat. Or, asa cum a statuat în jurisprudenta sa, Curtea nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 5.377/2003, Judecătoria Târgoviste a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Dumitru Ionită.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia consideră că textul criticat este eronat redactat, deoarece prevede că sunt si rămân în proprietatea privată a cooperatorilor terenurile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 18/1991. În opinia autorului exceptiei, în acest fel fostilor proprietari ai terenurilor nu li se mai poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechile amplasamente, acest lucru echivalând cu o expropriere, fapt care contravine art. 44 si art. 136 alin. (5) din Constitutie, republicată. În concluzie el propune abrogarea acestui text “ca fiind produsul unei epoci apuse”. De asemenea, mai arată autorul exceptiei,

“ambiguitatea textului criticat permite celor de rea-credintă să ceară ce nu au dreptul”.

Instanta de judecată opinează în sensul că textul criticat nu contravine prevederilor constitutionale, ci, dimpotrivă, “repară o inechitate instaurată prin forma initială a Legii nr. 18/1991”.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Presedintele Camerei Deputatilor consideră criticile de neconstitutionalitate ca neîntemeiate, arătând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 cooperatorii erau deja proprietari în temeiul Decretului-lege nr. 42/1990. În plus, nerestituirea terenurilor fostilor proprietari nu este consecinta unei protectii insuficiente a drepturilor acestora, ci recunoasterea unei stări de fapt, care, datorită existentei constructiilor, făcea practic imposibilă restituirea acestor terenuri pe vechile amplasamente. După intrarea în vigoare a Constitutiei, dreptului de proprietate constituit în temeiul Legii nr. 18/1991 i se aplică regimul constitutional actual, acest drept neputând fi desfiintat fără a se încălca principiul neretroactivitătii legii.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că dispozitiile criticate din Legea nr. 18/1991 recunosc si consacră dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit si anexelor gospodăresti, precum si asupra curtii si grădinii din jurul acestora, persoanelor prevăzute de lege si nu contravin dispozitiilor constitutionale privind ocrotirea si garantarea dreptului de proprietate. În ce măsură dispozitiile legale privind transformarea dreptului de folosintă în drept de proprietate au fost respectate în fiecare caz în parte reprezintă o problemă ce tine de competenta instantelor judecătoresti. Pentru toate aceste considerente apreciază exceptia ca nefondată. Este invocată în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 5/1993.

Avocatul Poporului arată că prin dispozitiile legale criticate s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor si anexelor gospodăresti în favoarea proprietarilor caselor de locuit. În acest sens este invocată jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat că prevederile constitutionale actuale nu pot avea ca efect desfiintarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării ei în vigoare, dispozitiile acesteia aplicându-se numai în ceea ce priveste regimul juridic al acestui drept. În concluzie se apreciază că textul criticat este conform cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, republicată.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, al Guvernului si al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorulraportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările si completările ulterioare, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Analizând încheierea de sesizare, precum si notele scrise depuse în sustinerea exceptiei, Curtea observă că atât instanta de judecată, cât si autorul exceptiei fac referire la dispozitiile art. 22 din Legea nr. 18/1991.

După republicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, textele de lege au căpătat o nouă numerotare.

Astfel, art. 22 a devenit art. 23. Asadar, Curtea va exercita controlul de constitutionalitate asupra dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, ulterior modificată si completată.

Textul criticat este următorul:

- Art. 23 alin. (1), (2) si (3): “(1) Sunt si rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodăresti, precum si curtea si grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea tărănimii.

 (2) Suprafetele de terenuri aferente casei de locuit si anexelor gospodăresti, precum si curtea si grădina din jurul acestora sunt acelea evidentiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente financiare, la data intrării în cooperativa agricolă de productie.

(3) Pentru suprafata de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de productie ca lot de folosintă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu exceptia celor strămutati, pentru realizarea unor investitii de interes local si de utilitate publică.

(4) Dispozitiile alin. (1) se aplică si persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.”

 Textul art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea tărănimii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 30 ianuarie 1990, are următoarea redactare:

- Art. 8: “Terenul aferent casei de locuit si anexelor gospodăresti, precum si curtea si grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a detinătorilor; acestea pot fi înstrăinate si lăsate mostenire. Terenul prevăzut la alin. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinta membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăsi suprafata de 6.000 metri pătrati pentru detinătorul casei de locuit.”

Textele constitutionale invocate sunt cele ale art. 44 si art. 136 alin. (5), a căror redactare este următoarea:

- Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii străini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană si din alte tratate internationale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în conditiile prevăzute prin lege organică, precum si prin mostenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăti imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritătii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergentă, prin justitie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai în conditiile legii.”;

- Art. 136 alin. (5): “Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.”

Prin dispozitiile legale mai sus citate, s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor aferente casei de locuit si anexelor gospodăresti, precum si asupra curtii si grădinii din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea tărănimii, înlăturând astfel situatia nefirească în care proprietarul casei de locuit era doar titularul unui drept de folosintă asupra terenului.

Curtea Constitutională, în jurisprudenta sa, ca de exemplu, Decizia nr. 3/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 mai 1993, a statuat că prevederile constitutionale actuale nu pot avea drept urmare desfiintarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării în vigoare a Constitutiei, dispozitiile acesteia aplicându-se numai în ceea ce priveste regimul dreptului respectiv.

În aceste conditii, textele de lege criticate sunt în deplin acord cu prevederile art. 44 si ale art. 136 alin. (5) din Constitutie, republicată.

Curtea constată că este de competenta instantei de judecată de a stabili dacă pentru fiecare caz în parte sunt respectate dispozitiile legale privind constituirea dreptului de proprietate.

Examinând exceptia ridicată si motivele invocate în sustinerea ei, observăm că, în realitate, autorul este nemultumit de modul de redactare a textului art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, ceea ce ar presupune o modificare a acestuia, atribut ce nu revine Curtii Constitutionale.

Acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instantei de contencios constitutional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 din Constitutie, republicată, potrivit căruia “Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tării”. De asemenea, este de observat că, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a statuat că, în ceea ce priveste competenta sa, Curtea nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate (Decizia nr. 1 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992). De asemenea, Curtea nu îsi poate asuma rolul de a crea, de a modifica sau de a abroga o normă juridică (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996) si nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi legale (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995).

De altfel, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 263 din 22 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 676 din 27 iulie 2004, statuând că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

 Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Dumitru Ionită în Dosarul nr. 5.377/2003 al Judecătoriei Târgoviste.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 septembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 417

din 14 octombrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 4.414/2003 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă.

La apelul nominal a răspuns Ministerul Apărării Nationale prin consilier juridic, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părtii prezente solicită Curtii respingerea exceptiei, apreciind motivele invocate de autorul exceptiei ca fiind lipsite de temei juridic.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sustinând că textele de lege criticate sunt în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât art. 504 alin. 3 si art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală instituie tocmai normele procesuale necesare exercitării dreptului la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 februarie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 4.414/2003, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Grigore Tomescu într-un litigiu al cărui obiect îl constituie actiunea în pretentii pentru repararea pagubelor suferite de autorul exceptiei ca urmare a arestării preventive, nedrepte.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, deoarece încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 20 alin. (1), referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, raportate la art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justitie, precum si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti. De asemenea, autorul exceptiei sustine că dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin care se instituie un termen de prescriptie referitor la introducerea actiunii pentru repararea pagubei, sunt neconstitutionale.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a penală consideră că exceptia este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 504 alin. 3 si, pe cale de consecintă, cele ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin dispozitiilor art. 21 si art. 20 alin. (1) din Constitutie, republicată. Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate prin exceptia de neconstitutionalitate, deoarece prevederile art. 504 din Codul de procedură penală sunt în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora legiuitorul stabileste regulile privind procedura de judecată. Astfel, prevederile art. 504 alin. 3 nu îngrădesc liberul acces la justitie, ci instituie tocmai normele procesuale necesare exercitării acestui drept, fără a realiza vreo discriminare întemeiată pe vreunul din criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constitutie, republicată. În ceea ce priveste dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul arată că instituirea prin lege a unui termen de prescriptie este în concordantă cu prevederile constitutionale ale art. 126 alin. (2).

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contin dispozitii contrare dreptului părtilor interesate de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum si de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală fată de dispozitiile art. 20 din Constitutie, republicată, Avocatul Poporului mentionează că acestea nu au incidentă în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

- Art. 504 alin. 3 (Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal): “Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonantă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonantă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instantei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).” ;

- Art. 506 alin. 2 (Actiunea pentru repararea pagubei): “Actiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instantei de judecată sau a ordonantelor procurorului, prevăzute în art. 504.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă următoarele prevederi din Constitutie:

- Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

 (2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.” ;

- Art. 21 alin. (1): “Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.” ;

- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune,

după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.”

De asemenea, autorul exceptiei sustine încălcarea prin textele de lege criticate si a dispozitiilor art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că aceasta este neîntemeiată si urmează a fi respinsă.

Dispozitiile art. 504 din Codul de procedură penală reglementează cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal. Aceste cazuri pot fi dovedite prin actele de procedură prevăzute în alin. 3 al art. 504, si anume: prin ordonanta procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instantei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).

Curtea constată că aceste prevederi legale sunt o concretizare a principiului constitutional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constitutie, conform căruia “Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în conditiile legii [...]”. Pe cale de consecintă, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în conditiile legii, motiv pentru care este constitutională reglementarea conditiilor în care se face angajarea răspunderii statului pentru plata despăgubirilor cuvenite.

De asemenea, Curtea constată că textele de lege mentionate nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justitie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordantă si cu dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.

Reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertătii individuale nu este de natură a limita accesul liber la justitie a acelor persoane care nu se regăsesc în unul dintre cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-si valorifica dreptul în justitie pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justitiei, dar în conditiile legii si urmând procedura prevăzută de lege. Curtea Constitutională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa că liberul acces la justitie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instantele judecătoresti în cazul în care consideră că drepturile, libertătile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei conditionări, competenta de a stabili regulile de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justitie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept care cere, prin însăsi natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări sau conditionări atât timp cât nu este atinsă însăsi substanta sa.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei sau alte norme cuprinse în Constitutia României, în pacte ori tratate internationale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate, prin măsuri ilegale de detinere, de a porni actiune în repararea pagubei, si nici un termen limită în care acest drept poate fi exercitat. Art. 52 alin. (3) teza a doua din Constitutie, republicată, prin expresia “conditiile legii”, lasă la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale în care dreptul la reparatii poate fi exercitat. Aceeasi idee se regăseste si în dispozitiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, potrivit cărora “Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată gratierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeste că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori potrivit practicii în vigoare în statul respectiv, cu exceptia cazului în care se dovedeste că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte”.

Termenul de 18 luni, prevăzut la art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, este un termen de prescriptie a dreptului la actiune, rezonabil, care asigură conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita actiune în justitie în scopul obtinerii reparatiilor legale.

Analizând critica referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 53 din Constitutie, republicată, se constată că stabilirea cazurilor de reparare a pagubei (art. 504 din Codul de procedură penală), precum si regulile de sesizare a instantei de judecată (art. 506 din Codul de procedură penală) nu încalcă aceste dispozitii constitutionale, deoarece art. 53 este aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor si libertătilor fundamentale ale cetătenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 si ale art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 4.414/2003 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 octombrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI

 

ORDIN

pentru aprobarea Listei organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformitătii echipamentelor sub presiune

 

Având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) si ale art. 24 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată a echipamentelor sub presiune,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Comertului, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul de stat, ministrul economiei si comertului, emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Lista organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformitătii echipamentelor sub presiune, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului economiei si comertului nr. 93/2003 privind aprobarea Listei organismelor notificate care efectuează evaluarea conformitătii echipamentelor sub presiune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 3 septembrie 2003.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul de stat,

ministrul economiei si comertului,

Iulian Iancu,

secretar de stat

 

Bucuresti, 26 octombrie 2004.

Nr. 720.

 

ANEXĂ

 

LISTA

organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformitătii echipamentelor sub presiune

 

Denumirea si adresa organismului

Nr. de identificare în Registrul organismelor recunoscute

Produsul/grupa de produse care va fi evaluat

Procedura de evaluare/ sarcini specifice

Hotărârea Guvernului nr. 584/2004, art. 13

ISCIR CERT din cadrul Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR), str. Sf‚ntul Elefterie nr. 47-49, sectorul 5, Bucuresti

 02

Constructii metalice, rezervoare, cisterne, containere metalice, radiatoare si cazane pentru încălzire centrală, generatoare de abur, tevi din fontă si otel, semifabricate din metale feroase, tragere la rece, laminare la rece, trefilare, prelucrare aluminiu

- Controlul intern al productiei cu supravegherea evaluării finale      

Anexa nr. 4 Modulul A1

 

 

 

- examinare EC de tip

Modulul B

 

 

 

- examinare EC a proiectului

Modulul B1

 

 

 

- asigurarea calitătii productiei

Modulele D si D1

 

 

 

- asigurarea calitătii produsului

Modulele E si E1

 

 

 

- verificarea produsului

Modulul F

 

 

 

- verificarea EC a unitătii de produs

Modulul G

 

 

 

- asigurarea totală a calitătii

Modulul H

 

 

 

- asigurarea totală a calitătii suplimentată cu examinarea proiectului si supravegherea specială a evaluării finale

Modulul H1