MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 172 (XVI) - Nr. 813         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 3 septembrie 2004

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.365. - Hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru înlăturarea unor efecte ale calamitătilor naturale produse în judetul Bistrita-Năsăud.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

545. - Ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală privind aprobarea Procedurii de acordare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor

 

1.266. - Ordin al ministrului finantelor publice pentru aprobarea Procedurii de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor si serviciilor destinate desfăsurării la Bucuresti, în perioada 15 septembrie-5 octombrie 2004, a celui de-al 23-lea Congres postal universal

 

1.271. - Ordin al ministrului finantelor publice pentru aprobarea Precizărilor privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare, precum si conturilor de disponibilităti deschise la unitătile Trezoreriei Statului

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind alocarea unei sume din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru înlăturarea unor efecte ale calamitătilor naturale produse în judetul Bistrita-Năsăud

 

În temeiul art. 108 din Constitutie, republicată, al art. 30 alin. (4) si (5) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările ulterioare, si al art. 25 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă alocarea sumei de 949 milioane lei din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, orasului Beclean, judetul Bistrita-Năsăud, pentru finantarea lucrărilor urgente de refacere a acoperisului Scolii Generale “Liviu Rebreanu”, distrus de calamitătile naturale produse în perioada 9-10 iulie 2004.

Art. 2. - Pentru asigurarea fondurilor necesare finantării lucrărilor prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 949 milioane lei Fondul de interventie la dispozitia Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004.

Art. 3. - Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorul principal de credite, potrivit prevederilor legale.

Art. 4. - Ministerul Finantelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2004.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministrul de stat, ministrul administratiei si internelor,

Toma Zaharia,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru administratia publică,

Gheorghe Emacu

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 26 august 2004.

Nr. 1.365.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind aprobarea Procedurii de acordare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor

 

În temeiul prevederilor art. 26 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare,

având în vedere prevederile pct. 69.2 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de acordare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă modelul si continutul pentru:

a) “Cerere de eliberare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor”, prevăzută în anexa nr. 2*);

b) “Aviz pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor”, prevăzut în anexa nr. 3*);

Art. 3. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare si de păstrare a cererii de eliberare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor, mentionată la art. 2, sunt prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 4. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5. Formularele prevăzute la art. 2 se distribuie gratuit, la solicitarea comerciantilor.

Art. 6. - Directia generală de gestiune a impozitelor si contributiilor, Directia generală a tehnologiei informatiei, directiile generale ale finantelor publice, administratiile finantelor publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti si Directia generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

1. Pentru înregistrarea mentiunilor privind luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comerciantii completează si depun cererea de preschimbare a certificatului de înregistrare, potrivit dispozitiilor legale privind înregistrarea comerciantilor, însotită de avizul organelor fiscale competente.

2. Avizul se eliberează, la cererea comerciantilor, de către organul fiscal în a cărui rază teritorială acestia îsi au domiciliul fiscal.

3. Solicitarea eliberării avizului se face prin completarea si depunerea într-un singur exemplar a “Cererii de eliberare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor”.

4. În vederea eliberării avizului, organul fiscal poate solicita comerciantului informatii suplimentare cu privire la situatia sa fiscală, din care să rezulte îndeplinirea conditiilor de luare în/scoatere din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

5. Cererea de eliberare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor se solutionează în termen de două zile de la data înregistrării acesteia la organul fiscal.

6. Avizul se întocmeste în două exemplare. Originalul se va înmâna comerciantului în baza cererii depuse la organul fiscal, iar copia se arhivează în dosarul fiscal al comerciantului.

7. Valabilitatea avizului este de 10 zile de la data eliberării.

 

Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală,

Neculae Plăiasu

 

Bucuresti, 3 august 2004.

Nr. 545.

 

ANEXE

 

PROCEDURA

de acordare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare si de păstrare a cererii de eliberare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor

 

1. Denumire: Cerere de eliberare a avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor

2. Cod: 14.13.04.02/b

3. Format: A4/t1

4. Se tipăreste - într-o singură culoare - se poate utiliza echipament informatic pentru editare

5. U.M.: o filă

6. Se difuzează: gratuit

7. Se utilizează: la eliberarea avizului pentru înregistrarea mentiunilor referitoare la luarea în/scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a comerciantilor

8. Se întocmeste în: un exemplar de: comercianti sau de către reprezentantul fiscal/ împuternicitul/reprezentantul legal

9. Circulă: la organul fiscal

10. Se arhivează: la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor si serviciilor destinate desfăsurării la Bucuresti, în perioada 15 septembrie-5 octombrie 2004, a celui de-al 23-lea Congres postal universal

 

În temeiul art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare, în temeiul art. 15 din Acordul dintre Guvernul României si Uniunea Postală Universală privind organizarea la Bucuresti a celui de-al 23-lea Congres postal universal, semnat la Bucuresti la 20 iunie 2003, ratificat prin Legea nr. 495/2003,

ministrul finantelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor si serviciilor destinate desfăsurării la Bucuresti, în perioada 15 septembrie- 5 octombrie 2004, a celui de-al 23-lea Congres postal universal, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 26 august 2004.

Nr. 1.266.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURA

de restituire a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor si serviciilor destinate desfăsurării la Bucuresti, în perioada 15 septembrie-5 octombrie 2004, a celui de-al 23-lea Congres postal universal

 

Art. 1. - (1) Potrivit prevederilor art. 15 din Acordul dintre Guvernul României si Uniunea Postală Universală privind organizarea la Bucuresti a celui de-al 23-lea Congres postal universal, semnat la Bucuresti la 20 iunie 2003, se scutesc de taxa pe valoarea adăugată bunurile si serviciile pentru activitatea oficială a congresului, suportate din contributia uniunii. Scutirea se aplică prin restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată achitate furnizorilor de bunuri si prestatorilor de servicii.

(2) Taxa pe valoarea adăugată se restituie în lei la cererea Uniunii Postale Universale si pe baza documentelor emise de furnizorii de bunuri si prestatorii de servicii pe numele uniunii, în care sunt consemnate bunurile livrate si serviciile prestate si suma taxei pe valoarea adăugată aferente.

Art. 2. - (1) Uniunea Postală Universală va depune la Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, până la finele anului 2004, o cerere de restituire a taxei pe valoarea adăugată, completată conform modelului prezentat în anexa nr. 1, precum si un borderou completat potrivit anexei nr. 2. Borderoul va fi însotit de copii xerox ale documentelor emise de furnizorii de bunuri si/sau prestatorii de servicii pe numele Uniunii Postale Universale.

(2) Cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată, împreună cu documentatia prevăzută la alin. (1) se depun o singură dată, fie direct la registratura Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, fie se trimite prin postă cu scrisoare recomandată, la adresa: Bucuresti, bd. Regina Elisabeta nr. 47, sectorul 5, codul postal 050013, Oficiul postal 1.

(3) Cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată se va solutiona în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii.

Art. 3. - (1) De la registratură, cererea însotită de documentatia prevăzută la art. 2 alin. (1) se va repartiza Serviciului de aplicare a conventiilor de evitare a dublei impuneri si reprezentante străine, care va verifica, prin confruntare, informatiile înscrise în cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată, precum si în borderou, cu documentele justificative prezentate în copie. Astfel, se va verifica dacă suma taxei pe valoarea adăugată solicitată la restituire este înscrisă în facturile fiscale sau în alte documente aprobate prin ordine ale ministrului finantelor publice în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997.

(2) Rezultatele verificărilor se vor consemna în cartusul rezervat directiei de pe cerere si vor fi aprobate de directorul executiv adjunct coordonator.

(3) Serviciul de aplicare a conventiilor de evitare a dublei impuneri si reprezentante străine va comunica trezoreriei, printr-o adresă completată conform modelului prezentat în anexa nr. 3, suma taxei pe valoarea adăugată de restituit, aprobată. Decizia de solutionare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată se va comunica Uniunii Postale Universale printr-o adresă conform modelului prezentat în anexa nr. 4.

(4) Dosarul cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată se va arhiva la Serviciul de aplicare a conventiilor de evitare a dublei impuneri si reprezentante străine.

Art. 4. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta procedură.

 

ANEXA Nr. 1

la procedură

 

CERERE

de restituire a taxei pe valoarea adăugată

 

Uniunea Postală Universală, cu sediul în ..................................................................................,

în conformitate cu prevederile art. 15 din Acordul dintre Guvernul României si Uniunea Postală Universală privind organizarea la Bucuresti a celui de-al 23-lea Congres postal universal, semnat la Bucuresti la 20 iunie 2003, solicităm restituirea taxei pe valoarea adăugată, în sumă de ............................ lei, aferentă bunurilor si serviciilor achizitionate, conform documentelor anexate la prezenta cerere, pentru activitatea oficială a congresului desfăsurat la Bucuresti în perioada 15 septembrie - 5 octombrie 2004.

Solicităm restituirea în contul nr. ....................................................................................., deschis la ..................................................................... .

 

Semnătura solicitantei                                               Data .......................

..................................

 

CADRUL REZERVAT ORGANULUI FISCAL

 

Ca urmare a verificării documentelor prezentate,

aprobăm restituirea sumei de ..................................................................................... lei.

Nu aprobăm restituirea sumei de ........................................ lei din următoarele motive: .......................................... .

 

 

Aprobat,

Functia ..........................................

Numele si prenumele ................….

Semnătura ....................................

Data ..............................................

Verificat,

Functia ..........................................

Numele si prenumele ................….

Semnătura ....................................

Data ..............................................

 

ANEXA Nr. 2

la procedură

 

BORDEROU

cuprinzând documentele justificative pentru bunurile si serviciile achizitionate pentru activitatea oficială a congresului desfăsurat la Bucuresti în perioada 15 septembrie-5 octombrie 2004

 

Nr.

crt.

Documentul

de livrare

Valoarea

fără T.V.A.

Valoarea

T.V.A.

Total

Documentul de plată

corespunzător

Suma

achitată

Denumirea

Nr.

Data

Denumirea

Nr.

Data

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătura solicitantei

.........................................

Data

............................

 

ANEXA Nr. 3

la procedură

 

AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ                                Nr. ............. din ....................

DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE

A MUNICIPIULUI BUCURESTI

Serviciul de aplicare a conventiilor de evitare

a dublei impuneri si reprezentante străine

 

Către

Trezoreria ................................

 

 Ca urmare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată a Uniunii Postale Universale, înregistrată sub nr. ................ din .................., s-a aprobat restituirea taxei pe valoarea adăugată în sumă de ............... lei, în baza prevederilor art. 15 din Acordul dintre Guvernul României si Uniunea Postală Universală privind organizarea la Bucuresti a celui de-al 23-lea Congres postal universal, semnat la Bucuresti la 20 iunie 2003, ratificat prin Legea nr. 495/2003.

Suma de ................... lei se restituie în contul nr. ................., deschis la ............................... .

După efectuarea restituirii vă rugăm să ne transmiteti o copie de pe Jurnalul contului “Taxa pe valoarea adăugată restituită”, pentru evidenta si comunicarea efectuării restituirii.

 

Sef serviciu,

...................................................

(Numele si prenumele, semnătura)

 

ANEXA Nr. 4

la procedură

 

AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE                           Nr. ............. din ....................

A MUNICIPIULUI BUCURESTI

Adresa ..................................

UNIUNEA POSTALĂ UNIVERSALĂ

Adresa:

 

Ca urmare a cererii de restituire a taxei pe valoarea adăugată în sumă de ............... lei, înregistrată la Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti sub nr. ................. din ................., în baza prevederilor art. 15 din Acordul dintre Guvernul României si Uniunea Postală Universală privind organizarea la Bucuresti a celui de-al 23-lea Congres postal universal, semnat la Bucuresti la 20 iunie 2003, vi s-a restituit în data de .................... suma solicitată în contul mentionat în cerere.

sau, după caz,

din suma solicitată vi s-a restituit în data de .................. suma de ............... lei în contul mentionat în cerere.

Pentru diferenta de .............. lei nu s-a aprobat restituirea din următoarele motive: ................................

 

Director executiv,

............................

(Semnătura si stampila)

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea Precizărilor privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare, precum si conturilor de disponibilităti deschise la unitătile Trezoreriei Statului

 

În temeiul art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 2 alin. (1) si art. 7 alin. (1) din Regulamentul Băncii Nationale a României nr. 2/2004 privind utilizarea codurilor IBAN în România,

ministrul finantelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Precizările privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare, precum si conturilor de disponibilităti deschise la unitătile Trezoreriei Statului, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Directia generală a contabilitătii publice, Unitatea de management a Trezoreriei Statului si Directia generală a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Finantelor Publice, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 30 august 2004.

Nr. 1.271.

 

ANEXĂ

 

PRECIZĂRI

privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare, precum si conturilor de disponibilităti deschise la unitătile Trezoreriei Statului

 

Art. 1. - (1) Codurile IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare deschise la unitătile Trezoreriei Statului se formează în conformitate cu prevederile Regulamentului Băncii Nationale a României nr. 2/2004, din 24 de caractere alfanumerice, în următoarea structură:

RO zz TREZ yyy cccccccc xxxxx,

în care:

- RO = codul de tară;

- zz = două caractere numerice de verificare, reprezentând cifra de control;

- TREZ = caracterele corespunzătoare codului BIC al Trezoreriei Statului;

- yyy = codul de identificare unic al unitătilor teritoriale ale Trezoreriei Statului, prevăzut

în anexa la prezentele precizări;

- cccccccc = codul contului de venituri sau de cheltuieli bugetare deschis potrivit planului de conturi al Trezoreriei Statului;

- xxxxx = 5 caractere reprezentând câmp hasurat cu litera X. Litera X se utilizează până la completarea integrală a celor 24 de caractere ale codului IBAN.

Exemplu: codul IBAN aferent contului de venituri ale bugetului de stat nr. 20.13.01.06 “Taxa pe valoarea adăugată încasată pentru operatiuni interne”, deschis la trezoreria orasului Blaj, este :

RO24TREZ00320130106XXXXX, în care:

- 24 = cifra de control atribuită în sistem informatic pentru taxa pe valoarea adăugată încasată pentru operatiuni interne, la trezoreria orasului Blaj;

- 003 = codul de identificare unic al trezoreriei orasului Blaj, conform anexei la prezentele precizări.

(2) Câmpurile “zz” si, respectiv, “YYY” din structura codurilor IBAN aferente conturilor de venituri bugetare se completează cu cifra de control corespunzătoare contului de venituri bugetare si, respectiv, cu codul de identificare unic al unitătii Trezoreriei Statului la care este deschis contul căruia se datorează impozitele, taxele sau contributiile achitate si se afisează la sediul unitătilor Trezoreriei Statului.

(3) Câmpurile “zz” si, respectiv, “YYY” din structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli bugetare se completează cu cifra de control corespunzătoare contului de cheltuieli bugetare si, respectiv, cu codul de identificare unic al unitătii Trezoreriei Statului si se comunică de către unitătile Trezoreriei Statului institutiilor publice pe numele cărora aceste conturi sunt deschise.

(4) Codurile IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare deschise la toate unitătile Trezoreriei Statului, în care câmpurile “zz” si, respectiv, “YYY” sunt completate corespunzător, sunt publicate pe pagina de WEB a Ministerului Finantelor Publice ( www.mfinante.ro ).

 

NOTĂ:

Pentru accesarea pe site a codurilor IBAN aferente conturilor de venituri si cheltuieli bugetare se utilizează următorii pasi:

1. se accesează www.mfinante.ro;

2. se accesează Portal ANAF;

3. se accesează Asistentă contribuabili;

4. se accesează Conturile IBAN ale Trezoreriei Statului.

(5) Orice modificare sau completare a codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli si venituri bugetare, ca urmare a adaptării sau modificării Clasificatiei indicatorilor privind finantele publice, aprobată prin Ordinul ministrului finantelor nr. 1.394/1995, cu modificările si completările ulterioare, va fi publicată pe pagina de WEB a Ministerului Finantelor Publice. Modificările sau completările codurilor IBAN aferente conturilor de venituri bugetare se afisează la sediul unitătilor Trezoreriei Statului.

Art. 2. - (1) Codurile IBAN aferente conturilor de disponibilităti deschise pe numele institutiilor publice si agentilor economici la unitătile Trezoreriei Statului se formează în conformitate cu prevederile Regulamentului

Băncii Nationale a României nr. 2/2004, din 24 de caractere alfanumerice, în următoarea structură:

RO zz TREZ yyy ccccccx pppppp,

în care:

- RO = codul de tară;

- zz = două caractere numerice de verificare, reprezentând cifra de control;

- TREZ = caracterele corespunzătoare codului BIC al Trezoreriei Statului;

- yyy = codul de identificare unic al unitătilor teritoriale ale Trezoreriei Statului, prevăzut în anexa la prezentele precizări;

- cccccc = codul contului de disponibilităti deschis potrivit planului de conturi al Trezoreriei Statului. În cazul în care contul de disponibilităti este format din 4 caractere, caracterele nr. 5 si 6 al câmpului “CCCCCC” se completează cu literele XX.

(Exemplu: Pentru contul 50.69 “Disponibil al agentilor economici”, câmpul “CCCCCC” din structura codului IBAN se completează astfel: 5069xx);

- x = caracter de departajare care se completează cu litera x;

- pppppp = 6 caractere atribuite codului unic de identificare al contului de disponibilităti.

Acest cod se atribuie de către unitatea Trezoreriei Statului la care este deschis contul de disponibilităti respectiv.

(2) Directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si administratiile finantelor publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti vor dispune măsurile necesare pentru a comunica tuturor titularilor conturilor de disponibilităti codurile IBAN aferente acestor conturi.

(3) Codurile IBAN aferente conturilor de disponibilităti se comunică de către institutiile publice si agentii economici clientilor, furnizorilor sau altor entităti interesate.

Art. 3. - (1) Completarea codurilor IBAN aferente conturilor de venituri bugetare deschise la unitătile Trezoreriei Statului în sistemul actual de plăti pe suport hârtie, pe formularul “Ordin de plată pentru Trezoreria

Statului pe suport hârtie (OPHT)” aprobat prin Normele metodologice ale Ministerului Finantelor si ale Băncii Nationale a României nr. 16.144/18/1995, cu modificările si completările ulterioare, nu este obligatorie.

(2) Codurile IBAN aferente conturilor de cheltuieli bugetare si de disponibilităti deschise la unitătile Trezoreriei Statului se completează începând cu data de 1 septembrie 2004 pe ordinele de plată pentru Trezoreria Statului pe suport hârtie (OPHT), de către titularii conturilor care dispun plăti, în rubrica “din contul” de pe fata formularului.

 

ANEXĂ*)

la precizări

 

COD UNIC DE IDENTIFICARE A UNITĂTILOR TREZORERIEI STATULUI

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a