MONITORUL
OFICIAL AL ROMANIEI
P
A R T E A I
Anul
173 (XVII) - Nr. 698 LEGI,
DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE
Miercuri, 3 august 2005
SUMAR
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 320 din 14
iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a
falimentului
ACTE
ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
967. – Ordin al ministrului finantelor publice privind
aprobarea Metodologiei de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxă
pe valoarea adăugată cu optiune de rambursare
2.169. – Ordin al ministrului culturii si cultelor privind
declasarea imobilului “Casele Teodorenilor”, situat în municipiul Iasi, str.
Zlataust nr. 7 A, judetul Iasi
6.351. – Ordin al vicepresedintelui Agentiei Nationale de
Administrare Fiscală privind formalitătile vamale de import pentru mărfurile
perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din Tariful vamal de import al României,
transportate pe cale rutieră, destinate să fie vămuite în municipiul Bucuresti
sau în judetul Ilfov
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
din
14 iunie 2005
referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind
procedura reorganizării judiciare si a falimentului
Ioan
Vida – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Aspazia
Cojocaru – judecător
Constantin
Doldur – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Ion
Predescu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Aurelia
Rusu – procuror
Claudia
Margareta Nită – magistrat-asistent
Pe rol
se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
139 din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului,
exceptie ridicată
de Dan Constantin Gritac, Alexandru Constantin Gritac, Mirela Voicu, Constantin
Bontea si Societatea Comercială “Rompac International“ – S.A. din Bucuresti în
Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botosani – Sectia comercială si de
contencios administrativ.
La
apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal
îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca
neîntemeiată. În acest sens, se arată că specificul domeniului de reglementare
al Legii nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului impune
conditii deosebite în ceea ce priveste instituirea măsurilor asigurătorii,
diferite de cele prevăzute de Codul
de procedură civilă, astfel că dispozitiile art. 16 din Constitutie,
referitoare la principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a
autoritătilor publice, nu sunt incidente în cauză. Se precizează, pe de o
parte, că judecătorul-sindic, în temeiul art. 139, stabileste măsuri
asigurătorii, însă nu în mod automat, ci în vederea luării măsurilor prevăzute
la art. 137 din lege, iar, pe de altă parte, că persoanele asupra cărora se
instituie astfel de măsuri pot exercita căile legale de atac. De asemenea, se
mentionează că aceleasi dispozitii de lege au mai fost supuse controlului de
constitutionalitate, prin raportare la aceleasi norme si principii
fundamentale, iar prin Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 Curtea
Constitutională a respins exceptia ca neîntemeiată.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin
Încheierea nr. 54 din 7 februarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 32/F/2003, Tribunalul
Botosani – Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 139
din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului,
republicată. Exceptia a fost ridicată de Dan Constantin Gritac, Alexandru
Constantin Gritac, Mirela Voicu, Constantin Bontea si Societatea Comercială
“Rompac International“ – S.A. din Bucuresti într-o cauză având ca obiect
cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a acestora în vederea acoperirii
pasivului debitoarei Societatea Comercială “Avicola“ – S.A. din Botosani,
precum si de luare a unor măsuri asigurătorii.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arată că din continutul art. 139 din
Legea nr.
64/1995 rezultă, “pe de o parte, faptul că dispunerea măsurilor
asigurătorii nu este lăsată la aprecierea instantei de judecată, ci constituie
o obligatie a acesteia, norma având un caracter imperativ“, iar, “pe de altă
parte, faptul că respectivele măsuri se dispun de către instanta de judecată
înainte de a fi atrasă răspunderea materială si stabilită, astfel, culpa
persoanelor care au contribuit la ajungerea societătii debitoare în stare de
insolventă prin una dintre faptele limitativ prevăzute de dispozitiile art. 137
din Legea nr.
64/1995“. Această procedură creează, în opinia autorilor exceptiei, o
discriminare fată de persoanele împotriva cărora se iau măsuri asigurătorii în
conditiile Codului de procedură civilă, încălcându-se art. 16 alin. (1) din
Constitutie. Se mai arată că “legiuitorul a consacrat prin dispozitiile atacate
o prezumtie de culpă în conditiile în care prezumtia legală si valabilă este
cea de nevinovătie“, astfel fiind afectat dreptul părtii la apărare, precum si
dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) teza întâi din
Constitutie. Se sustine în continuare că prin “dispunerea de măsuri
asigurătorii înainte de atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la
aducerea în stare de insolventă a unei societăti comerciale“ (deci înainte de a
se naste creanta respectivei societăti fată de aceste persoane) se încalcă si
dreptul de proprietate privată al respectivei persoane, asa cum acesta este
garantat de art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi si de art. 136 alin. (5) din
Legea fundamentală. Totodată se arată că este afectată si libertatea comertului,
consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi din Constitutie, deoarece
prin procedura instituită de textul de lege criticat “se blochează
posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile
asupra cărora se instituie măsurile asigurătorii“. În final se invocă si
nerespectarea art. 53 din Constitutie, ca o consecintă a restrângerii
nejustificate a exercitiului drepturilor si libertătilor pretins a fi
încălcate, respectiv dreptul de proprietate privată, dreptul la un proces
echitabil, egalitatea în drepturi si libertatea comertului.
Tribunalul
Botosani – Sectia comercială si de contencios administrativ apreciază că exceptia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu
contravine normelor constitutionale invocate.
În
acest sens, se precizează că, “în raport cu actiunea principală, măsurile
asigurătorii au un caracter accesoriu, vremelnic, si nu duc la deposedarea
debitorului, care îsi poate continua activitatea“. Dispunerea măsurilor asigurătorii,
asa cum este prevăzută de Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului,
reprezintă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care îsi
justifică acest caracter prin însusi scopul legii si prin specificul
situatiilor diferite pe care actul normativ le reglementează în domeniul
reorganizării judiciare si a falimentului.
Potrivit
dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate
ridicată.
Guvernul,
în punctul său
de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Astfel, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate fată de prevederile
art. 16 din Constitutie, se arată, în esentă, că în cauză ne aflăm în fata unei
proceduri speciale, diferite de cea reglementată de Codul de procedură civilă,
si care impune, deci, un tratament legal diferit. Or, potrivit jurisprudentei
constante în materie a Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a
Drepturilor Omului, principiul egalitătii nu înseamnă uniformitate, astfel că
dispozitiile art. 139 din Legea nr.
64/1995 nu intră sub incidenta art. 16 din Legea fundamentală.
În
legătură cu sustinerile autorilor exceptiei, potrivit cărora dispozitiile art.
139 creează instantei obligatia de a dispune măsuri asigurătorii la sesizare
sau din oficiu, se afirmă că aceste prevederi, desi au un caracter imperativ,
nu intervin în mod automat, ci ca urmare a verificării de către
judecătorul-sindic a existentei indiciilor serioase “că persoanele a căror
răspundere patrimonială este clamată au săvârsit una dintre etapele enumerate
în art. 137, de natură a atrage starea de insolventă a debitorului“.
În
ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate fată de art. 21 alin. (3) din
Constitutie, se arată că dispunerea măsurilor asigurătorii nu are ca efect
instituirea unei prezumtii de culpabilitate, ci urmăreste acoperirea pasivului
debitorului din bunurile existente în patrimoniul persoanelor despre care se va
dovedi că au determinat sau au concurat la aparitia stării de insolventă a
debitorului. De altfel, se mentionează că în acelasi sens a statuat si Curtea
Constitutională prin Decizia nr.
25 din 27 ianuarie 2004.
Referitor
la critica de neconstitutionalitate a art. 139 din Legea nr.
64/1995 fată de prevederile art. 44 din Constitutie, se arată că si aceasta
este neîntemeiată. Fără a se contesta faptul că măsurile asigurătorii au ca
efect restrângerea dreptului de proprietate, se sustine că, date fiind
circumstantele si scopurile legitime urmărite în stabilirea unor astfel de
măsuri în cadrul reorganizării judiciare si a falimentului, limitarea este
justificată. În acest sens, se aminteste caracterul relativ al dreptului de
proprietate, asa cum apare atât în jurisprudenta Curtii Constitutionale, dar si
în cea a Curtii Europene, potrivit căreia ingerintele pe care le comportă
dreptul de proprietate trebuie să răspundă exigentei de legalitate si
proportionalitate între cerintele de interes general ale comunitătii si
imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel,
restrângerile aduse dreptului de proprietate prin dispozitiile de lege
criticate “sunt justificate atât de necesitatea protectiei intereselor legitime
ale creditorilor, dar si ale debitorului, care îsi vede activitatea economică
si credibilitatea alterate, urmare sau prin contributia persoanei a cărei
tragere la răspundere este clamată“.
Sub aspectul compatibilitătii dispozitiilor art. 139 cu prevederile art. 53 din Constitutie, se aminteste, pe de o parte, că art. 16 nu are incidentă în cauza de fată, iar, pe de altă parte, că limitările aduse dreptului de proprietate se justifică din perspectiva conditiilor impuse de art. 53 din Constitutie.
În
sfârsit, nu se poate sustine nici încălcarea art. 136 din Constitutie, deoarece
scopul însusi al procedurii speciale reglementate de legea criticată este “cel
de a facilita libera exercitare a comertului, de a proteja concurenta loială,
de a asigura consolidarea credibilitătii operatorilor economici si de a
determina relansarea societătilor debitoare a căror stare de insolventă nu este
determinată sau este doar în parte datorată propriei culpe, contributia
prejudiciabilă a altor persoane fiind cea care a avut rol major în ajungerea în
încetare de plăti“.
Avocatul
Poporului apreciază
că dispozitiile art. 139 din Legea nr.
64/1995 sunt constitutionale. Astfel, în ceea ce priveste critica de
neconstitutionalitate fată de prevederile art. 16 alin. (2) din Constitutie, se
arată că “reglementarea dedusă controlului de constitutionalitate se aplică
tuturor debitorilor aflati în stare de insolventă, fără nici o discriminare pe
considerente arbitrare“.
În
legătură cu pretinsa contrarietate a textului de lege criticat fată de
exigentele dreptului la un proces echitabil, se mentionează că “măsurile
asigurătorii dispuse de judecătorul-sindic, din oficiu sau la sesizarea făcută
de administrator, nu încalcă sub nici un aspect dreptul părtilor de a apela la
instantele judecătoresti si de a se prevala de toate garantiile care
conditionează, într-o societate democratică, procesul echitabil“. De altfel, se
arată că este de competenta exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de
desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti si modalitătile de
exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justitie
presupune tocmai posibilitatea celor interesati de a le exercita în conditiile
legii. În plus, este mentionată jurisprudenta Curtii Constitutionale în
materie, potrivit căreia liberul acces la justitie este compatibil cu
instituirea unor proceduri speciale. De altfel, textul de lege criticat nu
contravine nici art. 135 alin. (2) din Constitutie, întrucât stabilirea
procedurii falimentului “reprezintă o optiune a legiuitorului, care dă expresie
preocupării statului pentru asigurarea libertătii comertului, protectia
concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de productie“.
În
sfârsit, se arată că dispozitiile legale atacate nu aduc atingere sub nici un
aspect normelor constitutionale ale art. 44 alin. (1) si ale art. 136 alin.
(5), referitoare la protectia proprietătii private, iar prevederile art. 53 din
Constitutie, referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor
libertăti, nu au incidentă în cauza de fată.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului
si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Aceste prevederi au următorul continut:
–
Art. 139: “În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 137,
judecătorul-sindic va dispune măsuri asigurătorii, din oficiu sau la sesizarea
făcută de către administrator/lichidator, de către oricare dintre creditori,
membri sau, după caz, asociati/actionari.“
Art.
137, la care face trimitere art. 139, are următoarea redactare: “(1)
Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană
juridică, ajuns în stare de insolventă, să fie suportată de către membrii
organelor de conducere – administratori, directori, cenzori si de orice altă
persoană – care au contribuit la ajungerea debitorului în această situatie,
prin una dintre următoarele fapte:
a)
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în
cel al unei alte persoane;
b)
au făcut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c)
au dispus, în interes personal, continuarea unei activităti care ducea în mod
vădit persoana juridică la încetarea de plăti;
d)
au tinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile
sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e)
au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit,
în mod fictiv, pasivul acesteia;
f)
au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în
scopul întârzierii încetării de plăti;
g)
în luna precedentă încetării plătilor au plătit sau au dispus să se plătească
cu preferintă unui creditor, în dauna celorlalti creditori.
(2)
Aplicarea dispozitiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru
faptele care constituie infractiuni.“
În
motivarea exceptiei ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 16 alin.
(1), a art. 21 alin. (3) teza întâi, a art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza
întâi, a art. 53, a art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi si a art. 136 alin.
(5) din Constitutie. Aceste prevederi au următorul cuprins:
–
Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor
publice, fără privilegii si fără discriminări.“;
–
Art. 21 alin. (3) teza întâi: “Părtile au dreptul la un proces echitabil
(...).“;
–
Art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza întâi: “(1) Dreptul de proprietate,
precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele
acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2)
Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent
de titular (...)“;
–
Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi
restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea
securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale;
prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav.
(2)
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a
determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere
existentei dreptului sau a libertătii.“;
–
Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: “Statul trebuie să asigure:
a)
libertatea comertului, (...)“;
–
Art. 136 alin. (5): “Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii
organice.“
Examinând
textele de lege criticate, raportate la normele constitutionale invocate,
Curtea constată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată si
urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Criticile de neconstitutionalitate formulate de autorii exceptiei vizează faptul că, potrivit dispozitiilor legale atacate, judecătorul-sindic are obligatia de a dispune, fie din oficiu, fie ca urmare a sesizării făcute de una dintre persoanele enumerate la art. 139, luarea de măsuri asigurătorii asupra membrilor organelor de conducere ai societătii comerciale debitoare aflate în stare de insolventă, prevăzuti în art. 137 din lege, fără a fi însă stabilite culpa si răspunderea patrimonială a acestora fată de respectiva societate comercială debitoare. Se consideră că astfel sunt nesocotite prevederile constitutionale referitoare la principiul egalitătii în drepturi, dreptul la un proces echitabil (din perspectiva împiedicării persoanei asupra căreia se dispun respectivele măsuri de a-si exercita dreptul la apărare), dreptul de proprietate al acestora, precum si principiul libertătii comertului.
Curtea
Constitutională retine că, într-adevăr, dispozitiile de lege criticate prevăd
obligatia judecătorului-sindic de a dispune, din oficiu sau la sesizarea făcută
de către administrator sau lichidator, de către oricare dintre creditori,
membri sau, după caz, asociati ori actionari, de măsuri asigurătorii, în
vederea luării măsurilor prevăzute de art. 137 din lege. Aceste din urmă măsuri
urmăresc satisfacerea creantelor creditorilor prin suportarea unei părti din
pasivul societătii comerciale debitoare de către membrii organelor de conducere
ale acesteia – administratori, directori, cenzori si de orice altă persoană –
care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventă prin
săvârsirea unor fapte limitativ enumerate la lit. a)–g) ale alin. (1) din art.
137.
Procedura
dispunerii măsurilor asigurătorii, reglementată de art. 139 din Legea nr.
64/1995, reprezintă o procedură subsidiară, declansată printr-o actiune
accesorie celei de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor
de conducere ale societătii comerciale ajunse în stare de insolventă. Totodată
această procedură are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun,
justificat prin specificul domeniului reglementat de Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului.
Măsurile
asigurătorii au menirea de a satisface creantele creditorilor prin reîntregirea
patrimoniului debitorului, au caracter vremelnic si reprezintă o modalitate
prin care membrii organelor de conducere, împotriva cărora s-a deschis deja
actiune de stabilire a răspunderii patrimoniale si asupra cărora există indicii
temeinice că au contribuit prin comportamentul propriu la atingerea stării de
insolventă a debitorului, suportă o parte din pasivul societătii comerciale
respective. În temeiul art. 137 judecătorul-sindic poate dispune această
măsură de îndestulare a creditorilor din bunurile membrilor organelor de
conducere, dacă acestia din urmă au contribuit prin săvârsirea actiunilor limitativ
enumerate la lit. a)–g) la ajungerea societătii comerciale debitoare în stare
de insolventă. Asadar, judecătorul-sindic este în măsură să aprecieze asupra
oportunitătii acestei măsuri, iar atunci când o consideră necesară, pentru
aducerea sa la îndeplinire va dispune luarea de măsuri asigurătorii, ca mijloc
de realizare a creantelor creditorilor. Asadar, art. 139 este o normă
imperativă, dar subsecventă celei cuprinse în art. 137, care are un caracter
dispozitiv.
Dispozitiile
art. 139 nu instituie o prezumtie de culpă a persoanei asupra căreia se dispune
luarea măsurilor asigurătorii, deoarece măsurile pot fi luate de
judecătorulsindic dacă apreciază în acest sens si dacă sunt respectate
conditiile impuse de art. 137. Stabilirea existentei faptelor prevăzute
limitativ de art. 137 alin. (1) lit. a)–g) si a măsurii în care ele au
contribuit la ajungerea în stare de insolventă a societătii comerciale
debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile si în
dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet si pertinent. În cadrul acestui
proces persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita
fără nici o îngrădire dreptul la apărare, căile legale de atac, precum si
celelalte garantii procesuale impuse de dreptul la un proces echitabil.
De
asemenea, nici sustinerile autorilor exceptiei referitoare la încălcarea
regimului constitutional al protectiei proprietătii private nu pot fi retinute.
Regimul constitutional de garantare si ocrotire a proprietătii urmăreste
realizarea unui echilibru între interesele tuturor persoanelor, asa încât
dreptul de proprietate al unei persoane să nu vină în coliziune cu interesele
generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Astfel, art. 136 alin. (5) din Constitutie prevede că “Proprietatea privată
este inviolabilă, în conditiile legii organice“, ceea ce permite
instituirea unor limitări rezonabile în valorificarea acesteia, ca drept
subiectiv garantat. Pe de altă parte, dreptul de proprietate nu este un drept
absolut, iar potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie, continutul si limitele
acestuia sunt stabilite de lege. În acest context măsurile asigurătorii
reprezintă o modalitate de a garanta proprietatea creditorilor prin
îndestularea creantelor lor, ceea ce reprezintă însusi scopul Legii nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului.
Având
în vedere considerentele de mai sus, nici criticile de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 139 din lege fată de art. 16 alin. (1), art. 53 si art. 135
alin. (2) lit. a) din Constitutie nu sunt întemeiate.
De
altfel, prin Decizia nr.
25 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea Constitutională a mai examinat
constitutionalitatea art. 126 din Legea nr.
64/1995, devenit art. 139 după republicarea acesteia, prin raportare la
aceleasi norme fundamentale ca si în prezenta cauză, stabilind că acestea nu
sunt încălcate.
Pentru
considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin.
(4) din Constitutie, republicată, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 139 din Legea nr.
64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului,
exceptie ridicată de Dan Constantin Gritac, Alexandru Constantin Gritac, Mirela
Voicu, Constantin Bontea si Societatea Comercială “Rompac International“ – S.A.
din Bucuresti în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botosani – Sectia
comercială si de contencios administrativ.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 14 iunie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia
Margareta Nită
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
privind aprobarea
Metodologiei de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea
adăugată cu optiune de rambursare
În temeiul art. 11
alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr.
208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice
si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si
completările ulterioare, în temeiul art. 149 alin. (5) din titlul VI “Taxa pe
valoarea adăugată“ din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare,
si al art. 82 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si
completările ulterioare,
ministrul
finantelor publice emite următorul ordin:
Art.
1. – Se aprobă Metodologia de solutionare a deconturilor cu sume negative de
taxă pe valoarea adăugată cu optiune de rambursare, prevăzută în anexa care
face parte integrantă din prezentul ordin.
Art.
2. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si
se aplică începând cu deconturile aferente lunii iulie 2005.
Art.
3. – Deconturile cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu optiune de
rambursare, aferente anului 2004 si semestrului I 2005, se solutionează
potrivit metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr.
338/2004.
Art.
4. – Directia generală de gestiune a impozitelor si contributiilor, Directia
generală de reglementare a colectării creantelor bugetare si Directia de
metodologie si proceduri pentru inspectia fiscală din cadrul Agentiei Nationale
de Administrare Fiscală, Directia generală a tehnologiei informatiei din cadrul
Ministerului Finantelor Publice, Directia generală de administrare a marilor
contribuabili, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si
a municipiului Bucuresti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a
prevederilor prezentului ordin.
Ministrul
finantelor publice,
Ionel
Popescu
Bucuresti, 6 iulie 2005.
Nr. 967.
ANEXE)
la metodologie
|
||||||||||
MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR
privind declasarea
imobilului “Casele Teodorenilor”, situat în municipiul Iasi, str. Zlataust nr.
7 A, judetul Iasi
În temeiul
prevederilor art. 12 alin. (3) si ale art. 18 alin. (2) din Legea nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările si
completările ulterioare,
tinând
seama de dispozitiile Ordinului ministrului culturii si cultelor nr.
2.682/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare si evidentă a
monumentelor istorice, a Listei monumentelor istorice, a Fisei analitice de
evidentă a monumentelor istorice si a Fisei minimale de evidentă a monumentelor
istorice,
având
în vedere dosarele de clasare nr. 2.336 din 18 aprilie 2005 si nr. 2.975 din 20
mai 2005, precum si Avizul Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice nr. 93/E
din 2 iunie 2005,
în
temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
78/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii si
Cultelor,
ministrul
culturii si cultelor emite următorul ordin:
Art.
1. – Imobilul “Casele Teodorenilor”, situat în municipiul Iasi, str. Zlataust
nr. 7 A, judetul Iasi, si având până la data prezentului ordin regimul juridic
de monument istoric în lista monumentelor istorice a judetului Iasi (cod
listă/2004 IS-II-m-B-04095), se declasează.
Art.
2. – Directia Judeteană pentru Cultură, Culte si Patrimoniul Cultural National
Iasi va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 30 de zile de
la data emiterii prezentului ordin.
p.
Ministrul culturii si cultelor,
Ioan
Onisei,
secretar
de stat
Bucuresti, 16 iunie 2005.
Nr. 2.169.
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
AGENTIA NATIONALĂ DE
ADMINISTRARE FISCALĂ
AUTORITATEA NATIONALĂ A VĂMILOR
privind formalitătile
vamale de import pentru mărfurile perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din
Tariful vamal de import al României, transportate pe cale rutieră, destinate să
fie vămuite în municipiul Bucuresti sau în judetul Ilfov
În
conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
165/2005 privind organizarea si functionarea Autoritătii Nationale a
Vămilor,
având
în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 141/1997 privind Codul
vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
180 din 1 august 1997, cu modificările si completările ulterioare,
tinând
cont de Raportul Directiei Regionale Vamale Bucuresti nr. 26.451 din 13 iulie
2005,
vicepresedintele
Agentiei Nationale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art.
1. – Activitătile privind îndeplinirea formalitătilor vamale de import pentru mărfurile
perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din Tariful vamal de import al României,
transportate pe cale rutieră, destinate să fie vămuite în municipiul Bucuresti
sau în judetul Ilfov, se efectuează în locatiile situate în:
–
bd. Iuliu Maniu nr. 566–570, sectorul 6 (arondată Biroului vamal Antrepozite);
–
Sos. Chitilei nr. 230, sectorul 1 (arondată Biroului vamal Antrepozite);
–
Bd. Metalurgiei nr. 132, sectorul 4 (arondată Biroului vamal Bucuresti-Sud);
–
str. Intrarea Binelui nr. 1A, sectorul 4 (arondată Biroului vamal
Bucuresti-Sud);
–
comuna Popesti-Leordeni, Sos. de Centură nr. 1 (arondată Biroului vamal
Bucuresti-Sud);
–
orasul Otopeni, str. Horia, Closca si Crisan nr. 61–63 (arondată Biroului vamal
Băneasa).
Art.
2. – Efectuarea operatiunilor de vămuire pentru aceste categorii de mărfuri
perisabile se desfăsoară în programul de lucru glisant în intervalul
8,00–16,00/10,00–18,00.
Timpul
de lucru săptămânal poate fi extins cu 8 ore suplimentare, care pot fi
efectuate cu acordul functionarului public.
Art.
3. – Mijloacele de transport rutier care se prezintă la intrarea în tară, cu
mărfurile perisabile mentionate la art. 1, vor fi tranzitate la unul dintre
birourile vamale mentionate în prezentul ordin.
Art.
4. – Pentru efectuarea operatiunilor vamale în locatiile mentionate la art. 1
au acces liber toti comisionarii vamali agreati să-si desfăsoare activitatea pe
lângă birourile vamale la care acestea sunt arondate.
Art.
5. – Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial
al României, Partea I, dată la care Ordinul vicepresedintelui Autoritătii
Nationale a Vămilor nr.
373/2005 privind îndeplinirea formalitătilor vamale de import pentru mărfurile
perisabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 18
martie 2005, îsi încetează aplicabilitatea.
Vicepresedintele
Agentiei Nationale de Administrare Fiscală,
Gelu
Stefan Diaconu
Bucuresti, 19 iulie 2005.
Nr. 6.351.
