MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 762       LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 22 august 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

727. – Ordin al ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2005

 

4.655. – Ordin al ministrului educatiei si cercetării pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea unitătilor de învătământ preuniversitar în vederea acreditării

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 326

din 14 iunie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005

 

Ioan Vida – presedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Benke Károly – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Termoelectrica“ – S.A. Bucuresti în Dosarul nr. 4.084/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din data de 9 iunie 2005, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozitiile art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amânat pronuntarea pentru data de 14 iunie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 4.084/2004, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Termoelectrica“ – S.A. Bucuresti într-o cauză având ca obiect solutionarea unei actiuni prin care se solicită obligarea autorului exceptiei la plata penalitătilor pentru executarea cu întârziere a plătii unor prestatii de transport.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că este neconstitutional textul “art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 41/1997 [...] prin care s-a aprobat Regulamentul de transport pe căile ferate din România, regulament care, prin prevederile art. 93.1, coroborate cu art. 87.1 si art. 87.2, este contrar normelor constitutionale“, întrucât creează “un privilegiu nepermis“ operatorului de transport feroviar. Se sustine în acest sens că, potrivit reglementărilor legale criticate, “termenul de actiune al căii ferate [contra beneficiarilor transportului efectuat] este de 3 ani, în timp ce termenul de prescriptie a dreptului la actiune [...] contra căii ferate este de 1 an“. Tot astfel, autorul exceptiei arată că art. 58 din Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare prevede că “termenul de introducere a actiunilor judecătoresti împotriva căii ferate, cât si actiunile acesteia împotriva expeditorilor si destinatarilor este de un an“. În consecintă, se apreciază că “atât reclamanta, cât si pârâta sunt persoane juridice de drept privat român si trebuie să se bucure de o protectie egală din partea legii si sub aspectul termenului special de prescriptie a dreptului la actiune“. Totodată, se consideră că, în conformitate cu “principiul simetriei obligatiilor si din ratiuni de egalitate de tratament juridic [...], termenul special de prescriptie a dreptului de actiune de 1 an izvorât din contractul de transport trebuie să fie aplicabil si actiunilor căii ferate contra expeditorului/destinatarului/beneficiarului“. În consecintă, se consideră a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 44 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, se mai sustine că textul criticat încalcă dispozitiile art. 7 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si ale art. 26 din Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului.

Totodată, în sustinerea exceptiei autorul acesteia invocă si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994 prin care s-a stabilit că “liberul acces la justitie se realizează numai în respectul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificatia încălcării egalitătii de tratament juridic este neconstitutională“.

Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a comercială consideră că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii instanta arată că “institutia prescriptiei dreptului la actiune si termenele în raport cu care se calculează aceasta nu poate fi considerată o încălcare a accesului liber la justitie, ci o expresie a ordinii de drept care presupune finalizarea raporturilor juridice dintre părti într-un termen rezonabil“.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că instituirea unui termen de prescriptie special, derogatoriu de la dreptul comun în materia prescriptiei extinctive, este un atribut al legiuitorului si nu reprezintă o încălcare a dispozitiilor art. 16 alin. (2) si ale art. 44 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, se consideră că instituirea unui asemenea termen este “determinată de necesitatea finalizării, cu celeritate, a anumitor situatii juridice [si] constituie o expresie a ordinii de drept, care presupune transarea raporturilor juridice într-un termen rezonabil“.

Totodată, se arată că un asemenea termen special de prescriptie a fost prevăzut datorită “specificului normelor cu privire la drepturile, obligatiile si răspunderile administratorului si gestionarilor infrastructurii feroviare, ale operatorilor de transport feroviar si ale beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România“.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât instituirea unui termen de prescriptie special “nu reprezintă o încălcare a Constitutiei, ci o normă specială care derogă de la cea generală în materia prescriptiei extinctive“. Totodată, Guvernul apreciază că “aplicarea principiului simetriei [în cauza de fată] nu are nici un argument valid care ar putea să o facă aplicabilă în contextul dat“.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât dispozitiile legale criticate au fost abrogate prin art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România.

În consecintă, se consideră că, “în conditiile în care textul de lege criticat pentru neconstitutionalitate a fost abrogat, sunt incidente dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra exceptiilor de neconstitutionalitate având ca obiect dispozitii legale în vigoare“. Totodată, în acest sens sunt invocate deciziile Curtii Constitutionale nr. 44 din 23 martie 1999 si nr. 331 din 3 decembrie 2002.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 29 august 1997. Curtea observă că în realitate, asa cum rezultă din motivarea exceptiei, autorul acesteia contestă constitutionalitatea dispozitiilor art. 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, astfel cum a fost aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 41/1997.

Anterior sesizării Curtii Constitutionale, Ordonanta Guvernului nr. 41/1997 a fost abrogată prin dispozitiile art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005. Curtea retine însă că solutia legislativă initială, cuprinsă în art. 93.1 din regulament, a fost conservată si preluată de dispozitiile art. 69.1 din regulamentul aprobat prin această din urmă ordonantă. În consecintă, potrivit jurisprudentei sale, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunta cu privire la constitutionalitatea acestui text legal, care are următorul cuprins: “69.1. Actiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an.“

Textele constitutionale expres invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) si (2), precum si cele ale art. 44 alin. (2). Curtea retine că, desi autorul exceptiei invocă în sustinerea acesteia textul întreg al art. 44 alin. (2) din Constitutie, în realitate din motivarea formulată rezultă că acesta se referă numai la teza întâi a textului. De asemenea, Curtea observă că autorul exceptiei face referire în sustinerea exceptiei si la principiul liberului acces la justitie, astfel încât Curtea urmează a retine în analiza sa ca fiind invocate în sustinerea criticii de neconstitutionalitate si dispozitiile art. 21 alin. (1)–(3) din Constitutie.

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei au următorul cuprins:

– Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.“;

– Art. 21 alin. (1)–(3): “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.“;

– Art. 44 alin. (2) teza întâi: “Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.“

Totodată, Curtea constată că, astfel cum rezultă din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, în sustinerea acesteia sunt invocate si prevederile art. 7 teza întâi din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, si ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare din 9 mai 1980, ratificată prin Decretul nr. 100/1983, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983, aceste texte având următorul cuprins:

– Art. 7 teza întâi din Declaratia Universală a Drepturilor Omului: “Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protectie a legii.“;

– Art. 26 teza întâi din Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului: “Toate persoanele sunt egale în fata legii si au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.“;

– Art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare: “Actiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an.“

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

În esentă, autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate instituie un termen special de prescriptie a dreptului la actiune în favoarea operatorului de transport feroviar, ceea ce este de natură a încălca principiile egalitătii, liberului acces la justitie si garantării proprietătii private.

Curtea retine că, în sine, textul legal criticat nu contine măsuri de natură a încălca dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, acesta prevăzând doar că actiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare din 9 mai 1980.

Curtea constată însă că invocarea de către autorul exceptiei a unei anumite practici contradictorii a instantelor judecătoresti cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România nu este relevantă sub aspectul controlului de constitutionalitate.

Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios constitutional realizează un “control de constitutionalitate a legilor si altor acte normative“ si, în consecintă, nu poate controla interpretarea si aplicarea dată de instantele judecătoresti textelor de lege. Curtea retine că, în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (3) din Constitutie, “Înalta Curte de Casatie si Justitie asigură interpretarea si aplicarea unitară a legii de către celelalte instante judecătoresti, potrivit competentei sale“, ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia că este de competenta exclusivă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie să asigure interpretarea si aplicarea unitară a legii de către toate instantele judecătoresti.

Curtea constată că dispozitiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1)–(3) din Constitutie, întrucât stabilirea unor conditionări pentru introducerea actiunilor în justitie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justitie si la un proces echitabil. În acest sens, prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că judecătorul “«spune dreptul» [...], dar numai în formele si în conditiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecintă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, ca si modalitătile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, în formele si în modalitătile instituite de lege“.

De altfel, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justitie nu este absolut, “ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu exceptia restrângerilor care aduc atingere chiar substantei dreptului“. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronuntat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky  împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings si altii împotriva Regatului Unit, 1996, precum si Z. si altii împotriva Regatului Unit, 2001.

În legătură cu sustinerile referitoare la îngrădirea accesului liber la justitie prin instituirea termenelor de prescriptie, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003. Prin această decizie s-a statuat că “institutia prescriptiei, în general, si termenele în raport cu care îsi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justitie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în conditii optime a acestui drept constitutional, prevenindu-se eventualele abuzuri si limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitătii si securitătii raporturilor juridice civile“. În cauză, de altfel, asa cum se arată în punctul de vedere comunicat de presedintele Camerei Deputatilor, Curtea observă că instituirea termenului de prescriptie special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligatiilor si răspunderilor ce revin administratorului si gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum si beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România.

În consecintă, Curtea constată că dispozitiile legale criticate, desi stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decât cel general pentru introducerea actiunii în justitie, nu aduc atingere însesi existentei dreptului si urmăresc un scop vădit legitim.

În ceea ce priveste sustinerea că dispozitiile legale ar încălca prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constitutie, privind garantarea dreptului de proprietate, Curtea retine că aceste dispozitii constitutionale nu au incidentă în cauză.

Totodată, Curtea constată că nu este întemeiată nici sustinerea încălcării prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare din 9 mai 1980, întrucât dispozitia legală criticată preia în mod identic textul conventiei invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Termoelectrica“ – S.A. Bucuresti în Dosarul nr. 4.084/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iunie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Károly

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2005

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 2.832 din 21 iunie 2005,

având în vedere prevederile art. 37 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul si certificarea calitătii, comercializarea semintelor si a materialului săditor, precum si înregistrarea soiurilor de plante, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. – Se aprobă Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2005, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. – Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2005 cuprinde soiurile înregistrate pentru cultură în România în anul 2005.

Art. 3. – Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale,

Gheorghe Flutur

 

Bucuresti, 29 iulie 2005.

Nr. 727.


*) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 bis în afara abonamentului, care se poate achizitiona de la Centrul pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial“, Bucuresti, sos. Panduri nr. 1.

 

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETĂRII

 

ORDIN

pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea unitătilor de învătământ preuniversitar în vederea acreditării

 

În baza prevederilor Legii învătământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare, tinând cont de prevederile Ordonantei Guvernului nr. 87/1998 privind evaluarea si acreditarea învătământului preuniversitar, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 196/1999,

având în vedere dispozitiile Hotărârii Guvernului nr. 858/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si functionarea Comisiei Nationale de Evaluare si Acreditare a Învătământului Preuniversitar, precum si a comisiilor de evaluare si acreditare a învătământului preuniversitar judetene si a municipiului Bucuresti, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei si Cercetării, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul educatiei si cercetării emite prezentul ordin.

Art. 1. – (1) Se aprobă Metodologia privind evaluarea unitătilor de învătământ preuniversitar în vederea acreditării, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Prevederile prezentului ordin sunt valabile si se aplică până la data intrării în vigoare a Metodologiei de evaluare institutională si de acreditare, elaborată de Agentia Română de Asigurare a Calitătii în Învătământul Preuniversitar.

Art. 2. – Comisia Natională de Evaluare si Acreditare a Învătământului Preuniversitar, inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti si unitătile de învătământ preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educatiei si cercetării,

Mircea Miclea

 

Bucuresti, 22 iulie 2005.

Nr. 4.655.

 

ANEXĂ

 

METODOLOGIE

privind evaluarea unitătilor de învătământ preuniversitar în vederea acreditării

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. – (1) Activitatea de evaluare în vederea acreditării este realizată de Comisia Natională de Evaluare si Acreditare a Învătământului Preuniversitar, denumită în continuare Comisia natională, si de comisiile de evaluare si acreditare a învătământului preuniversitar judetene si a municipiului Bucuresti, denumite în continuare comisii judetene, care functionează în subordinea acesteia.

(2) Activitatea Comisiei nationale si a comisiilor judetene se desfăsoară cu respectarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 87/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 196/1999, si ale Hotărârii Guvernului nr. 858/2002.

 

CAPITOLUL II

Evaluarea în vederea acreditării

 

Art. 2. – Unitătile de învătământ preuniversitar autorizate au obligatia de a solicita acreditarea după absolvirea a 4 promotii.

Art. 3. – (1) În vederea obtinerii acreditării, unitatea de învătământ preuniversitar autorizată depune la Comisia natională sau la comisiile judetene, după caz, o cerere-tip, însotită de un raport de autoevaluare, care trebuie să cuprindă următoarele documente:

a) studiu privind stadiul de dezvoltare a unitătii de învătământ preuniversitar, precum si eficienta internă si externă a acesteia (de la autorizarea de încredere până la momentul respectiv);

b) noul proiect de dezvoltare institutională, în baza diagnozei realizate si prin comparatie cu proiectul initial; proiectul va fi realizat pe termen de 5 ani si va fi avizat de consiliul local si, după caz, de comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social pentru formarea profesională;

c) fisă institutională-tip;

d) copie de pe autorizatia de încredere;

e) acte patrimoniale, respectiv lista spatiilor detinute în proprietate (se vor anexa copii de pe actele de provenientă) si lista obiectelor de inventar si a mijloacelor fixe aflate în proprietatea unitătii de învătământ (se va mentiona provenienta acestora, respectiv data de înregistrare);

f) acte privind baza materială închiriată (copii de pe contractele de închiriere, valabile cel putin 2 ani sau cu posibilităti de prelungire);

g) acte privind asigurarea conditiilor de securitate si igienico-sanitare, respectiv copie de pe autorizatia sanitară de functionare pentru fiecare dintre spatiile utilizate în procesul instructiv-educativ (vizată pentru anul scolar în curs) si copie de pe avizul PSI pentru fiecare dintre spatiile utilizate în procesul instructiv-educativ (în perioada de valabilitate);

h) acte privind încadrarea cu personal de conducere, personal didactic, personal didactic auxiliar, personal administrativ, de la data obtinerii autorizării de încredere până la data solicitării acreditării (copii de pe statele de functii), si acte care atestă participarea acestora la cursuri de formare continuă;

i) copie de pe planul de scolarizare aprobat si realizat de la data obtinerii autorizării de încredere până la data solicitării acreditării;

j) acte privind curriculumul utilizat pe ultimul ciclu de învătământ (se va anexa declaratia directorului unitătii de învătământ privitoare la curriculumul utilizat; în cazul în care se folosesc planuri si programe de învătământ alternative, acestea se vor anexa în copie; de asemenea, se va anexa copie de pe curriculumul în dezvoltare locală, cu avizul inspectoratului scolar judetean/al municipiului Bucuresti);

k) acte financiar-contabile, respectiv certificatul de înregistrare fiscală a unitătii de învătământ autorizate, bilantul contabil pentru fiecare an financiar de la data obtinerii autorizării de încredere până la data solicitării acreditării, ultima balantă analitică de verificare financiar-contabilă, tipul de contract de scolarizare încheiat cu părintii/elevii în fiecare an din ultimul ciclu de învătământ (dacă este cazul) si copia rapoartelor anuale de activitate si financiar-contabile;

l) acte privind rezultatele elevilor, performantele obtinute la concursuri si olimpiade scolare, rezultatele obtinute la testările nationale, examenele de bacalaureat si de finalizare a studiilor, după caz, si situatiile privind insertia absolventilor pe piata fortei de muncă, după caz;

m) acte privind inspectiile si controalele efectuate în unitatea de învătământ în perioada de functionare provizorie, conform Registrului de procese-verbale de inspectii, precum si rapoartelor de constatare;

n) copii de pe protocoalele/acordurile de colaborare, de pe declaratiile de parteneriat între scoală si autoritătile locale sau alte organisme, institutii, agenti economici, de la data obtinerii autorizării de încredere până la data solicitării acreditării;

o) copie de pe ordinul de plată a taxei de evaluare.

(2) Datele continute în raportul de autoevaluare sunt asumate, sub semnătură si cu aplicarea sigiliului scolii, de către conducerea unitătii de învătământ preuniversitar.

(3) Raportul de autoevaluare este înregistrat si verificat de personalul din aparatul propriu al Comisiei nationale, respectiv de presedintii comisiilor judetene, după caz.

(4) În cazul în care din documentatia depusă lipsesc documente dintre cele mentionate la alin. (1), se comunică unitătii de învătământ preuniversitar necesitatea completării documentatiei, în termen de 15 zile de la înregistrare, sub sanctiunea respingerii cererii de acreditare ca inadmisibilă.

Art. 4. – (1) Expertii din aparatul propriu al Comisiei nationale, respectiv presedintii comisiilor judetene, după caz, întocmesc fisa de expertiză a documentelor din raportul de autoevaluare, în maximum 20 de zile de la înregistrarea acestuia.

(2) Raportul de autoevaluare se completează, după caz, cu datele si informatiile suplimentare solicitate de Comisia natională, în conformitate cu criteriile si cu standardele nationale de evaluare si de acreditare.

(3) Presedintii comisiilor judetene pot solicita sprijinul personalului din aparatul propriu al Comisiei nationale în realizarea expertizei documentatiei de evaluare. După întocmirea fisei de expertiză, presedintii comisiilor judetene comunică în scris Comisiei nationale, în maximum 5 zile, principalele date privind cererea adresată, numărul raportului de autoevaluare si solicită un observator pentru desfăsurarea vizitei de evaluare.

(4) Fisa de expertiză se pune la dispozitia membrilor Comisiei nationale, respectiv ai comisiilor judetene, după caz.

Art. 5. – (1) Procedurile de evaluare în vederea acreditării se derulează în conformitate cu prevederile art. 7 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 858/2002, în baza criteriilor si a standardelor nationale de evaluare si de acreditare.

(2) Comisia natională se organizează pe subcomisii de evaluare si acreditare, denumite în continuare subcomisii, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 87/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 196/1999, si ale art. 4 alin. (1) lit. c) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 858/2002.

(3) Subcomisiile efectuează vizite în teren, în baza deciziei presedintelui, emisă conform hotărârii Comisiei nationale.

(4) În cadrul vizitelor de evaluare subcomisiile verifică documentatia cuprinsă în raportul de autoevaluare, îndeplinirea criteriilor si a standardelor nationale de evaluare si de acreditare, precum si respectarea legislatiei în domeniul învătământului de către unitatea de învătământ preuniversitar respectivă.

(5) Subcomisiile întocmesc un raport de evaluare pentru fiecare nivel de învătământ/specializare/calificare profesională evaluat/evaluată.

Art. 6. – (1) Pentru unitătile de învătământ de nivel liceal si postliceal, Comisia natională, întrunită în sedintă ordinară, analizează rapoartele de evaluare întocmite de subcomisiile desemnate si propune acordarea/neacordarea acreditării pentru fiecare specializare/calificare profesională evaluată.

(2) Propunerea Comisiei nationale se înaintează ministrului educatiei si cercetării în vederea emiterii ordinului de acordare/neacordare a acreditării pentru fiecare specializare/calificare profesională evaluată.

Art. 7. – (1) Pentru unitătile de învătământ de nivel prescolar, primar, gimnazial, precum si pentru scolile de arte si meserii, presedintii comisiilor judetene înaintează Comisiei nationale propunerea acestora de acordare/ neacordare a acreditării, raportul de autoevaluare al unitătii de învătământ evaluate si copia de pe raportul de evaluare întocmit, în maximum 15 zile de la încheierea vizitei de evaluare.

(2) Presedintele Comisiei nationale, în baza verificării documentelor mentionate la alin. (1), precum si în baza raportului de constatare întocmit de membrul Comisiei nationale desemnat ca observator, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. g) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 858/2002, validează/invalidează propunerea comisiilor judetene pentru nivelul respectiv.

(3) Validarea propunerii de acordare/neacordare a acreditării se comunică în scris presedintilor comisiilor judetene, în termen de 15 zile de la primirea documentelor.

(4) În cazul invalidării propunerii, presedintele Comisiei nationale comunică în scris presedintilor comisiilor judetene, în termen de 15 zile de la primirea documentelor, motivele de invalidare.

(5) Presedintii comisiilor judetene prezintă inspectorului scolar general raportul de evaluare, propunerea comisiilor judetene pentru nivelul respectiv si comunicarea de validare a propunerii, primită de la presedintele Comisiei nationale.

În situatia invalidării propunerii, presedintii comisiilor judetene au obligatia de a prezenta inspectorului scolar general motivele de invalidare comunicate de presedintele Comisiei nationale.

(6) În baza documentelor mentionate la alin. (5) inspectorul scolar general emite decizia de acordare/neacordare a acreditării pentru unitatea de învătământ preuniversitar respectivă.

Art. 8. – (1) Rapoartele de evaluare în vederea acreditării constituie înscrisuri publice, cu toate consecintele prevăzute de lege, si se aduc la cunostintă unitătii de învătământ preuniversitar evaluate, în termen de 30 de zile de la emiterea ordinului ministrului educatiei si cercetării, respectiv a deciziei inspectorului scolar general privind acordarea/neacordarea acreditării.

(2) Ordinul ministrului educatiei si cercetării privind acreditarea/neacreditarea unitătii de învătământ preuniversitar evaluate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Decizia inspectorului scolar general privind acreditarea grădinitelor, scolilor primare, gimnaziale, precum si a scolilor de arte si meserii se face publică la nivel local, în conformitate cu prevederile art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 87/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 196/1999.

Art. 9. – Acreditarea, acordată prin ordin al ministrului educatiei si cercetării pentru învătământul liceal si postliceal sau prin decizie a inspectorului scolar general pentru învătământul prescolar, primar, gimnazial, precum si pentru scolile de arte si meserii, după caz, recunoaste valabilitatea activitătii desfăsurate de unitatea de învătământ preuniversitar respectivă până la data acordării acesteia.

Art. 10. – (1) Unitătile de învătământ preuniversitar particular cu specializări/calificări profesionale acreditate sunt persoane juridice de drept privat cu capacitate deplină de exercitiu. Pentru specializările/calificările profesionale acreditate, acestea pot organiza examene de absolvire, pot gestiona si emite diplome si/sau alte acte de studii.

(2) Diplomele eliberate de unitătile de învătământ preuniversitar pentru absolventii specializărilor/calificărilor profesionale acreditate sunt recunoscute de Ministerul Educatiei si Cercetării.

Art. 11. – Unitătile de învătământ preuniversitar acreditate fac parte din sistemul national de învătământ si se supun controlului efectuat de Ministerul Educatiei si Cercetării, Comisia natională, inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti, comisiile judetene si de alte organe abilitate de lege, în vederea asigurării calitătii procesului instructiv-educativ.

 

CAPITOLUL III

Monitorizarea si controlul unitătilor de învătământ preuniversitar acreditate

 

Art. 12. – (1) În primii 5 ani după obtinerea acreditării, unitătile de învătământ preuniversitar acreditate se supun controalelor anuale ale Comisiei nationale, respectiv ale comisiilor judetene, după caz, pentru asigurarea calitătii procesului de învătământ. Pentru aceste controale nu se percep taxe.

(2) Controalele care vor fi efectuate în unitătile de învătământ acreditate pot fi anuntate institutiilor în cauză cu cel mult 3 zile înaintea efectuării lor.

(3) Comisia de control este alcătuită din 1–2 persoane, membre ale Comisiei nationale sau ale comisiilor judetene, după caz.

(4) În comisia de control pot fi desemnate persoane cu atributii în domeniu din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetării si/sau al inspectoratului scolar judetean/al municipiului Bucuresti.

(5) Rapoartele de constatare ale comisiilor de control se aduc la cunostintă unitătilor de învătământ controlate, în termen de 30 de zile de la finalizarea controlului.

 

CAPITOLUL IV

Evaluarea periodică din 5 în 5 ani

 

Art. 13. – Procedurile de evaluare periodică se declansează la cererea Ministerului Educatiei si Cercetării, a inspectoratelor scolare judetene/al municipiului Bucuresti, a unitătii de învătământ preuniversitar sau din propria initiativă a Comisiei nationale ori a comisiilor judetene, după caz, si se efectuează în conformitate cu criteriile si cu standardele nationale de evaluare si de acreditare.

Art. 14. – (1) Unitătile de învătământ preuniversitar care se supun evaluării periodice depun, la solicitarea Comisiei nationale sau a comisiilor judetene, după caz, documentatia corespunzătoare prevăzută la art. 3.

(2) În vederea verificării datelor din raportul de autoevaluare si a definitivării rapoartelor de evaluare, presedintele Comisiei nationale sau presedintii comisiilor judetene pot dispune efectuarea vizitelor de evaluare.

(3) Rapoartele de evaluare devin înscrisuri publice, după analizarea si aprobarea lor în plenul Comisiei nationale, cu toate consecintele prevăzute de lege.

Art. 15. – În mod expres, pentru evaluarea periodică, taxa de evaluare este de 3 salarii lunare brute de educatoare, învătător sau profesor, după caz, din învătământul de stat, cu gradul didactic I, cu vechime maximă.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii finale

 

Art. 16. – (1) Hotărârile Comisiei nationale, respectiv ale comisiilor judetene, cu privire la acordarea/neacordarea acreditării pentru fiecare nivel de învătământ se adoptă prin vot secret, cu o majoritate simplă din numărul total al membrilor.

(2) Sedintele ordinare ale Comisiei nationale sunt statutar constituite în cazul întrunirii a cel putin două treimi din numărul total al membrilor.

Art. 17. – (1) Subcomisiile sunt alcătuite, de regulă, din 3–4 membri ai Comisiei nationale sau ai comisiei judetene, pentru nivelul de învătământ solicitat, după caz.

(2) Subcomisiile, respectiv comisiile judetene, după caz, efectuează în cursul unui an scolar cel putin două vizite de evaluare, în baza deciziei presedintilor acestora, emisă conform hotărârii Comisiei nationale. La aceste vizite pot participa si alti membri decât cei desemnati initial.

(3) Inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti efectuează la unitatea de învătământ preuniversitar respectivă inspectii scolare succesive la toate disciplinele cuprinse în planul de învătământ, în cursul anului scolar în care se solicită acreditarea.

(4) Copiile de pe procesele-verbale ale inspectiilor scolare efectuate de inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti constituie anexă la raportul de evaluare al Comisiei nationale sau al comisiilor judetene, după caz.

(5) La activitătile de evaluare ale Comisiei nationale participă, cu statut de observator, presedintii comisiilor judetene sau, în situatii exceptionale, unul dintre inspectorii scolari, membru în comisiile judetene, special desemnat de către presedinti.

(6) La activitătile de evaluare ale comisiilor judetene participă, cu statut de observator, un membru al Comisiei nationale, în baza deciziei presedintelui acesteia, emisă conform hotărârii Comisiei nationale.

(7) La activitătile de evaluare/control ale Comisiei nationale, respectiv ale comisiilor judetene, după caz, poate participa, cu statut de observator, reprezentantul organizatiei sindicale care este majoritară în unitatea de învătământ preuniversitar respectivă.

Art. 18. – Inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti au obligatia de a face publică reteaua actualizată a unitătilor de învătământ preuniversitar de pe raza judetului respectiv sau a municipiului Bucuresti, precum si statutul acestora (acreditate/neacreditate).

Art. 19. – Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.