MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 1123         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 13 decembrie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 541 din 18 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 542 din 18 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (2) si ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Decizia nr. 561 din 25 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005

 

Decizia nr. 569 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 583 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 2781, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 si art. 337 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 585 din 8 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă si ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 541

din 18 octombrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

 

Ioan Vida – presedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Confederatia Natională a Sindicatelor Libere din România – Frătia în Dosarul nr. 2.902/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 2.902/2004, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Confederatia Natională a Sindicatelor Libere din România – Frătia într-o cauză având ca obiect contestatia împotriva Dispozitiei Primarului General al Municipiului Bucuresti prin care s-a respins notificarea privind restituirea unui imobil.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 încalcă prevederile art. 21 si ale art. 44 din Constitutie. În acest sens arată că textul de lege criticat precizează categoriile de persoane juridice îndreptătite să beneficieze de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. De asemenea, textul contine si o enumerare limitativă a conditiilor ce trebuie îndeplinite pentru ca persoana juridică să fie îndreptătită la măsuri reparatorii, fiind astfel înlăturate de la beneficiile legii toate persoanele juridice care nu îndeplinesc aceste conditii.

Asadar, prin “modul defectuos de redactare a textului de lege“ este încălcat principiul constitutional al accesului liber la justitie, consacrat de art. 21, precum si dispozitiile constitutionale care garantează dreptul de proprietate privată, cuprinse în art. 44.

Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat a fost adoptat cu respectarea dispozitiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, conform căruia continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curtii Constitutionale nr. 291 din 1 noiembrie 2001. Pe de altă parte, scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat a fost acela ca si persoanele juridice să beneficieze de măsuri reparatorii (constând fie în restituirea în natură, fie în acordarea de despăgubiri), în conditiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat enumeră categoriile de persoane juridice care sunt îndreptătite la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, instituind conditii pentru aplicarea acestor măsuri, fără a aduce atingere principiului constitutional al accesului liber la justitie.

Critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în raport de dispozitiile art. 44 din Constitutie, nu poate fi retinută atât timp cât garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate urmează să intervină numai după dobândirea acestuia.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

Textul de lege criticat are următorul continut: “(1) Sunt îndreptătite, în întelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptătirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este conditionată de continuarea activitătii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar acestea să-si fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărârea judecătorească, se constată că sunt aceeasi persoană juridică cu cea desfiintată sau interzisă, precum si partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă si-au reluat activitatea în conditiile legii.“

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 privind “Accesul liber la justitie“ si ale art. 44 privind “Dreptul de proprietate privată“.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine:

În opinia autorului exceptiei art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 este neconstitutional datorită “modului defectuos de redactare“, constând în enumerarea limitativă, dar incompletă a categoriilor de persoane juridice îndreptătite să beneficieze de măsurile reparatorii în conditiile legii. Rezultă de aici că, în realitate, se solicită completarea prevederii de lege criticate.

Or, Curtea nu poate proceda la modificarea sau completarea unui text de lege, asemenea operatiuni constituind atributul exclusiv al legiuitorului. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Confederatia Natională a Sindicatelor Libere din România – Frătia în Dosarul nr. 2.902/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 octombrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 542

din 18 octombrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (2) si ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Ioan Vida – presedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (2) si ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Cristian Silviu Mihnea Enescu si Cătălin Petru Enescu în Dosarul nr. 1.162/2005 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal răspunde Cristian Silviu Mihnea Enescu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Autorul exceptiei solicită admiterea acesteia, arătând că, în urma revizuirii Constitutiei, controlul judecătoresc în materia contenciosului administrativ apartine exclusiv tribunalelor, ca primă instantă de judecată. Asa fiind, textele de lege criticate sunt abrogate implicit.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că doar dispozitiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 au incidentă în cauză. Cu privire la acestea, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.162/2005, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (2) si ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Cristian Silviu Mihnea Enescu si Cătălin Petru Enescu într-o cauză având ca obiect o plângere îndreptată împotriva hotărârii Comisiei Judetene Dolj de aplicare a Legii nr. 1/2000.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textele de lege criticate aduc atingere dispozitiilor art. 126 alin. (6) din Constitutie, deoarece atribuie judecătoriilor competenta de solutionare, în primă instantă, a plângerilor împotriva unor acte administrative, competentă care apartine exclusiv tribunalelor.

Judecătoria Craiova apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate instituie, în acord cu dispozitiile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o procedură derogatorie de solutionare a plângerilor împotriva actelor administrative.

Intentia legiuitorului nu a fost aceea de a împiedica accesul la instantele de contencios administrativ, ci de a oferi posibilitatea introducerii plângerii la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constitutionale, legiuitorul fiind în măsură să stabilească o procedură specială pentru anumite situatii, derogatorie de la dreptul comun, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 53 alin. (2) si art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispozitii care au următorul continut:

– Art. 53 alin. (2): “Împotriva hotărârii comisiei judetene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.“;

– Art. 54: “(1) Dispozitiile art. 53 alin. (1) se aplică si în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în conditiile prevăzute în cap. III.

(2) Dispozitiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.“

Art. 53 alin. (1), la care face trimitere art. 54 din lege, prevede că: “Hotărârile comisiei judetene asupra contestatiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozitiilor cuprinse în cap. II, si cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesati prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire“.

Autorii exceptiei sustin că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile art. 126 alin. (6) din Constitutie, care au următorul continut: “Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente să solutioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonante sau, după caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale“.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

Art. 2 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă instituie competenta tribunalelor de a judeca în primă instantă procesele si cererile în materie de contencios administrativ, cu exceptia celor date în competenta curtilor de apel. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul “instantă de contencios administrativ“ se referă la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale.

Asadar, cu anumite exceptii, tribunalul are competenta de a judeca în primă instantă litigiile în materia contenciosului administrativ.

Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Din acest text constitutional rezultă că prin lege se pot institui anumite exceptii de la regulile dreptului comun în materia contenciosului administrativ. O astfel de exceptie este cuprinsă în textele de lege criticate care atribuie judecătoriei competenta de solutionare a plângerilor împotriva hotărârii comisiei judetene de aplicare a Legii nr. 18/1991 în a cărei rază teritorială este situat terenul si împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, reprezentând o aplicare a principiului specialia generalibus derogant.

Pentru aceste motive nu se poate retine încălcarea, prin art. 53 alin. (2) si art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, a dispozitiilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Constitutie, potrivit cărora “Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat [...]“.

Curtea observă că ratiunea pentru care solutionarea plângerilor împotriva actelor administrative mentionate este lăsată în competenta judecătoriei este aceea a asigurării celeritătii judecării proceselor în materia fondului funciar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (2) si ale art. 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Cristian Silviu Mihnea Enescu si Cătălin Petru Enescu în Dosarul nr. 1.162/2005 al Judecătoriei Craiova.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 octombrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 561

din 25 octombrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. si art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Termoelectrica“ – S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal răspunde partea Societatea Natională de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă“ – S.A., prin consilier juridic cu delegatie la dosar, lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Societătii Nationale de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă“ – S.A. solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere principiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. Depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în materie, invocând în acest sens Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.066/2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. si art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Termoelectrica“ – S.A. din Bucuresti într-o cauză având ca obiect o actiune comercială în pretentii.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textele art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România si art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România sunt neconstitutionale. Astfel, prevederile art. 93.1. (respectiv art. 69.1.), coroborate cu art. 87.1. (respectiv art. 65.1.) si art. 87.2. (respectiv art. 65.2.) din Regulamentele mentionate, sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 44 alin. (2), deoarece creează un privilegiu nepermis operatorului de transport feroviar. Potrivit sustinerii autorului exceptiei, “termenul de prescriptie a dreptului la actiune al căii ferate este de 3 ani, în timp ce termenul de prescriptie a dreptului la actiune al celorlalte părti împotriva căii ferate este de 1 an“. În consecintă, se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) si (2), precum si cele ale art. 44 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, se invocă si încălcarea dispozitiilor art. 7 teza întâi din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si ale art. 26 teza întâi din Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului, care se referă la egalitatea persoanelor în fata legii si dreptul la o egală protectie a legii, precum si celor ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare, referitoare la termenul de prescriptie al actiunii izvorâte din contractul de transport.

Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, sustine autorul exceptiei, s-a statuat că “liberul acces la justitie se realizează numai în respectul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificatia încălcării egalitătii de tratament juridic este neconstitutională“. Pentru aceste motive, se consideră că atât reclamanta, cât si pârâta, care sunt persoane juridice de drept privat român, trebuie să se bucure de o protectie egală din partea legii si sub aspectul termenului special de prescriptie a dreptului la actiune. Totodată, în conformitate cu principiul simetriei obligatiilor si din ratiuni de egalitate de tratament juridic, termenul special de prescriptie a dreptului la actiune de un an izvorât din contractul de transport trebuie să fie aplicabil si actiunilor căii ferate contra expeditorului/destinatarului/beneficiarului.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. si art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, este neîntemeiată.

În acest sens instanta arată că dispozitiile legale criticate, “care instituie un termen special de prescriptie, sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, este la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecată, fără a contraveni, bineînteles, celorlalte prevederi sau principii constitutionale.“ Totodată, mai arată că “instituirea termenului de prescriptie de un an pentru exercitarea dreptului la actiune izvorât din contractul de transport s-a făcut fără privilegii si fără discriminări, ipoteza normei legale aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeasi situatie juridică,“ asa încât textul de lege criticat nu aduce atingere dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Legea fundamentală.

Conform opiniei instantei de judecată, dispozitiile legale criticate nu au legătură cu prevederile art. 44 alin. (2) din Constitutie privind ocrotirea si garantarea proprietătii private indiferent de titular.

Referitor la invocarea de către autorul exceptiei a Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, instanta consideră, pe de-o parte, “că motivele de neconstitutionalitate trebuie raportate la dispozitii sau principii constitutionale (iar nu la jurisprudenta Curtii Constitutionale), iar, pe de altă parte, că instituirea unor termene speciale de prescriptie nu contravine accesului liber la justitie, asa cum au statuat, în jurisprudenta lor, atât Curtea Constitutională, cât si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (Cauza Z si altii contra Marii Britanii din 2001)“.

Instanta apreciază, de asemenea, că nu pot fi retinute nici argumentele autorului exceptiei, în sensul că “hotărârile instantei supreme în materia aplicării termenului special de prescriptie de un an sunt contradictorii, întrucât acestea nu constituie motive de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională nefiind instantă de casatie, iar unificarea practicii judiciare neintrând în competenta sa“. Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că principiul egalitătii nu este incident în cauză, întrucât se aplică numai cetătenilor aflati în situatii identice, iar nu si în privinta persoanelor juridice. Se invocă, de către Guvern, Decizia Curtii Constitutionale nr. 136 din 3 mai 2001.

Guvernul sustine, de asemenea, că Regulamentul de transport pe căile ferate contine norme cu privire la efectuarea transportului pe căile ferate române de către toti operatorii de transport feroviar public, care trebuie să-si îndeplinească, în mod egal, fără nici o discriminare sau vreun privilegiu, toate obligatiile ce le revin din contractul de transport pe liniile publice, în vederea realizării în conditii de celeritate, sigurantă si securitate a transportului.

Or, prin textele de lege criticate s-a avut în vedere reglementarea uniformă a conditiilor ce trebuie îndeplinite pentru desfăsurarea corespunzătoare a transportului feroviar, asigurându-se, astfel, si posibilitatea realizării – în conditii egale – a drepturilor beneficiarilor transportului.

Termenul de prescriptie de un an pentru actiunile introduse de operatorul de transport feroviar a fost stabilit de legiuitor în mod obiectiv, tinându-se seama de specificul activitătii de transport pe calea ferată si al obligatiilor operatorilor feroviari, ca si de obiectul actiunilor ce pot fi introduse împotriva acestora, fără a se aduce atingere textelor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Se mai arată că si în Codul comercial legiuitorul a stabilit termene speciale de 6 luni si de un an, pentru actiunile “contra cărăusilor“, tinând cont si de specificul transportului. Mai mult, termenul de un an în care se prescrie actiunea împotriva transportatorului pe calea ferată a fost stabilit în acord cu prevederile Conventiei pentru transporturile internationale (1980), semnată la Berna, si cu prevederile art. 48 (fostul art. 58) din Regulile uniforme privind Contractul de transport international feroviar al mărfurilor CIM, apendice B la Conventie, la care România a aderat prin Decretul nr. 100/1983, cu amendamentele ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. si art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, sunt constitutionale.

Potrivit acestui punct de vedere, “instituirea unor reguli speciale aplicabile prescriptiei dreptului la actiune privind expeditiile de mărfuri nu contravine principiului egalitatii în drepturi, atâta timp cât este asigurată egalitatea în utilizarea lor.“

În opinia Avocatului Poporului, textele de lege criticate “nu contin norme contrare dreptului de proprietate privată, ale cărui continut si limite sunt stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în acceptiunea conferită de Constitutie, în asa fel încât acestea să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind unele limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.“

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile reprezentantului părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispozitiile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, cu referire la art. 69.1 coroborat cu art. 65.1 si art. 65.2 din Regulament.

În realitate, asa cum rezultă din motivarea exceptiei, autorul acesteia contestă constitutionalitatea dispozitiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, care au următorul cuprins: “Actiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an“.

Textele constitutionale expres invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 44 alin. (2). Este de observat că, desi autorul exceptiei invocă în sustinerea acesteia întreg textul art. 44 alin. (2) din Constitutie, în realitate se referă numai la teza întâi a textului constitutional mentionat. De asemenea, este de observat că autorul exceptiei face referire si la principiul accesului liber la justitie statuat de dispozitiile art. 21 alin. (1)–(3) din Constitutie.

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei au următorul cuprins:

– Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.“;

– Art. 21 alin. (1)–(3): “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.“;

– Art. 44 alin. (2) teza întâi: “Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate invocă, totodată, în sustinerea acesteia, si încălcarea prevederilor art. 7 teza întâi din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum si pe cele ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare, ratificată prin Decretul nr. 100/1983, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983.

Textele mentionate prevăd:

– Art. 7 teza întâi din Declaratia Universală a Drepturilor Omului: “Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protectie a legii.“;

– Art. 26 teza întâi din Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului: “Toate persoanele sunt egale în fata legii si au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.“;

– Art. 58 pct. 1 teza întâi din Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare: “Actiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an.“

Examinând exceptia, Curtea Constitutională constată că prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constitutionalitate au mai fost criticate, în esentă, sub aceleasi aspecte si prin raportare la aceleasi principii din Constitutie si din actele internationale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a retinut că, “în sine, textul legal criticat nu contine măsuri de natură a încălca dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, acesta prevăzând doar că actiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare din 9 mai 1980“.

Prin aceeasi decizie s-a mai retinut că “invocarea de către autorul exceptiei a unei anumite practici contradictorii a instantelor judecătoresti cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România nu este relevantă sub aspectul controlului de constitutionalitate“, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta realizează un “control de constitutionalitate a legilor si altor acte normative“ si, în consecintă, interpretarea si aplicarea dată de instantele judecătoresti textelor de lege nu intră sub incidenta controlului de constitutionalitate. Curtea a retinut, de asemenea, că, “în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (3) din Constitutie, «Înalta Curte de Casatie si Justitie asigură interpretarea si aplicarea unitară a legii de către celelalte instante judecătoresti, potrivit competentei sale», ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia că este de competenta exclusivă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie să asigure interpretarea si aplicarea unitară a legii de către toate instantele judecătoresti“.

În legătură cu sustinerile privind încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (1)–(3) din Constitutie, Curtea a constatat că stabilirea prin dispozitiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, a unor conditionări pentru introducerea actiunilor în justitie “nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justitie si la un proces echitabil“. Aceasta deoarece, asa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, “judecătorul «spune dreptul»[...], dar numai în formele si în conditiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecintă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, ca si modalitătile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, în formele si în modalitătile instituite de lege“.

De asemenea, Curtea a mai retinut că în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că “dreptul de acces la justitie nu este absolut, «ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu exceptia restrângerilor care aduc atingere chiar substantei dreptului».

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronuntat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings si altii împotriva Regatului Unit, 1996, precum si Z. si altii împotriva Regatului Unit, 2001“.

În legătură cu sustinerea referitoare la îngrădirea accesului liber la justitie prin instituirea termenelor de prescriptie în general, precum si a termenului de prescriptie special de un an, reglementat prin textul de lege criticat, Curtea Constitutională, referindu-se la considerentele Deciziei nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, a retinut că “institutia prescriptiei, în general, si termenele în raport cu care îsi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justitie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în conditii optime a acestui drept constitutional, prevenindu-se eventualele abuzuri si limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitătii si securitătii raporturilor juridice civile“.

În cauză, Curtea a mai retinut că “instituirea termenului de prescriptie special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligatiilor si răspunderilor ce revin administratorului si gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum si beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România“ si a statuat în consecintă că “dispozitiile legale criticate, desi stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decât cel general pentru introducerea actiunii în justitie, nu aduc atingere însesi existentei dreptului si urmăresc un scop vădit legitim“.

Prin Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a retinut că dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi nu au incidentă în cauză, iar sustinerea încălcării prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare din 9 mai 1980 nu este întemeiată, întrucât dispozitia legală criticată

preia în mod identic textul conventiei invocate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia si considerentele cuprinse în decizia mentionată îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Termoelectrica“ – S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 octombrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 569

din 3 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

 

Ioan Vida – presedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Nicolae Cochinescu – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Maria Bratu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Dumitru Zgăbaia în Dosarul nr. 2.535/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca nefondată, arătând că dispozitiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispozitiilor constitutionale privitoare la egalitatea în drepturi, deoarece toate persoanele îndreptătite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor astfel de terenuri au posibilitatea de a se adresa instantelor de judecată si de a formula cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 2.535/2004, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Dumitru Zgăbaia.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile legale criticate, ce exclud din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 terenurile din extravilan, contravin principiului constitutional al egalitătii, deoarece instituie o discriminare între cetătenii cărora le-au fost expropriate terenuri din intravilan fată de cetătenii cărora le-au fost expropriate terenuri din extravilan, prin aceleasi acte normative. Mai sustine că sunt încălcate si prevederile art. 46 si ale art. 154 alin. (1) din Constitutie.

Instanta de judecată consideră că prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor art. 16 din Constitutie, întrucât textul criticat nu face nici o diferentiere între terenurile situate în intravilan si cele din extravilan. De asemenea, arată că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu contravine nici art. 46 si nici art. 154 alin. (1) din Constitutie, deoarece nu cuprinde aspecte reglementate de aceste texte constitutionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că prevederile legale criticate nu stabilesc vreo distinctie sau discriminare în sensul celor arătate de autorul exceptiei, ci, dimpotrivă, textul exclude de sub incidenta Legii nr. 10/2001 restituirea terenurilor pentru care există deja legi speciale cu caracter reparatoriu, prin care este stabilit regimul juridic al acestora. În ceea ce priveste celelalte două texte constitutionale invocate în motivarea exceptiei, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constitutionale. Astfel, cu privire la critica de neconstitutionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constitutie, precizează că aceasta nu poate fi retinută,

deoarece textul de lege, desi exclude de sub incidenta sa terenurile al căror regim juridic este reglementat de legi speciale, persoanele îndreptătite au avut posibilitatea de a formula cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în baza acelor legi. Cu privire la critica de neconstitutionalitate raportată la art. 46 din Constitutie, consideră că Legea nr. 10/2001 dă expresie acestui text constitutional prin restabilirea calitătii de mostenitori acceptanti pentru categoria de persoane avută în vedere de art. 4 alin. (3) din lege. Cât priveste critica de neconstitutionalitate raportată la art. 154 alin. (1) din Constitutie, arată că acest text nu este incident în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, si apoi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, textele de lege fiind renumerotate.

După republicare, art. 8 alin. (1) si-a păstrat numerotarea, având următoarea redactare: “Nu intră sub incidenta prezentei legi terenurile situate în extravilanul localitătilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum si cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare.“

Textele constitutionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1), ale art. 46 si ale art. 154 alin. (1), având următorul continut:

– Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.“;

– Art. 46: “Dreptul la mostenire este garantat“;

– Art. 154 alin. (1): “Legile si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii.“

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele care urmează:

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exclud din domeniul de aplicare al acestei legi atât terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, cât si cele al căror regim juridic este reglementat prin legi speciale, respectiv Legea fondului funciar nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.

Autorul exceptiei sustine, în esentă, că prevederile legale criticate, ce exclud din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilan, contravin principiului constitutional al egalitătii. În spetă terenul solicitat de autorul exceptiei, potrivit Legii nr. 10/2001, este situat în extravilan.

Analizând criticile de neconstitutionalitate, Curtea retine că prevederile criticate nu contravin principiului constitutional al egalitătii, deoarece toate persoanele îndreptătite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor astfel de terenuri au posibilitatea de a se adresa instantelor de judecată si de a formula cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Asadar, nu sunt întemeiate sustinerile autorului exceptiei, potrivit cărora textul de lege criticat instituie o discriminare între fostii proprietari ai terenurilor situate în intravilan si cei ai terenurilor situate în extravilan, în sensul că si acestia din urmă pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit dispozitiilor din legile speciale.

Solutia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul optiunii legiuitorului si are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislatia trecută cu privire la proprietatea funciară.

În ceea ce priveste raportarea criticii de neconstitutionalitate la dispozitiile art. 154 din Constitutie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi retinută.

Dispozitiile constitutionale referitoare la conflictul temporal de legi nu au incidentă în analizarea constitutionalitătii unei prevederi din Legea nr. 10/2001, deoarece dispozitiile art. 154 din Constitutie se referă la raportul dintre Legea fundamentală si celelalte acte normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a acesteia.

De altfel, asupra constitutionalitătii prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul celor arătate, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 348 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005, si prin Decizia nr. 358 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 15 septembrie 2005.

Referitor la critica de neconstitutionalitate raportată la art. 46 din Constitutie, privind garantarea dreptului la mostenire, Curtea constată că Legea nr. 10/2001 dă expresie acestui principiu prin restabilirea calitătii de mostenitori acceptanti pentru categoria de persoane avută în vedere de art. 4 alin. (3) din lege, care prevede că “Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.

Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi“.

Asa fiind, Curtea nu poate retine nici această critică de neconstitutionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Dumitru Zgăbaia în Dosarul nr. 2.535/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 583

din 3 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 2781, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 si art. 337 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Marinela Mincă – procuror

Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 2781, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 si art. 337 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 1.293/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Părtile Aneta Mihai si Alexandru Tănăsache au transmis prin postă concluzii scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondată, deoarece majoritatea textelor legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constitutional, ocazii cu care s-a constatat că acestea nu aduc atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.293/2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 2781, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 si art. 337 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Emil Balaure în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect solutionarea unei plângeri formulate împotriva solutiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 2781 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, deoarece impun judecarea de către instantele de judecată a plângerilor contra solutiilor date de parchete, printr-o procedură si metodologie de urgentă, cu termene extrem de scurte, în care nu se poate consulta dosarul si, pe cale de consecintă, nu se poate pregăti apărarea, cadru în care s-ar putea propune probe noi. În opinia sa, se încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece “judecătorii sunt împinsi să pronunte solutii prestabilite“, fără o cercetare judecătorească corectă, chiar si atunci când rezolutiile procurorilor sunt total netemeinice si nelegale.

Prevederile art. 279 din Codul de procedură penală, spre deosebire de infractiunile pentru care operează principiul oficialitătii, oferă justitiabilului posibilitatea de a se adresa direct instantei de judecată, fără filtrul parchetului.

Această împrejurare este de natură a crea o inegalitate vădită între părti în fata justitiei, cu consecinta directă a înfrângerii dreptului acestora la un proces echitabil.

Cât priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 63, 67, 331, 333, 336 si 337 din Codul de procedură penală, autorul exceptiei s-a limitat doar la ridicarea exceptiei, fără a arăta în concret care sunt prevederile Legii fundamentale încălcate.

Dispozitiile art. 30 din Codul de procedură penală care stabilesc competenta teritorială sunt, în opinia autorului, neconstitutionale, deoarece încalcă dreptul la un proces echitabil prin aceea că instantele de judecată au posibilitatea de a solutiona scindat plângerile referitoare la alte infractiuni (cum ar fi cele de denuntare calomnioasă, mărturie mincinoasă, fals sau uz de fals), în situatia în care dosarele de fond, având alt obiect, dar în care, în faza de cercetare judecătorească, s-au reclamat si aceste fapte, au fost strămutate în raza de competentă a altor instante de judecată, fără ca acestea să fie învestite si cu faptele pentru care s-ar putea pune în discutie o eventuală extindere a procesului penal.

Dispozitiile art. 36 din Codul de procedură penală, referitoare la instanta competentă a hotărî reunirea cauzelor, si ale art. 281 din acelasi cod, referitoare la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate între infractiunile pentru care operează simultan atât principiul disponibilitătii, cât si cel al oficialitătii, sunt de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, deoarece permit judecătorului să nu conexeze două dosare care ar trebui reunite pentru o mai bună înfăptuire a justitiei.

Prevederile art. 52 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece procedura de solutionare a cererilor de abtinere si recuzare se desfăsoară în sedintă secretă si fără citarea părtii interesate.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea competentei organelor judiciare, prevăzută de art. 30 din Codul de procedură penală, nu impietează asupra modului de desfăsurare a procesului penal, care este de natură a respecta principiile impuse de Constitutie. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu este afectat de modul de determinare a organului judiciar competent, deoarece părtile beneficiază de toate garantiile procesual penale.

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la conexitate ori la abtinere si recuzare. Aceasta înseamnă că reglementarea în detaliu a competentei, procedurilor si a celorlalte aspecte legate de reunirea cauzelor în cadrul unei proces penal se află în aria de reglementare a legiuitorului, care este liber să aprecieze asupra lor, cu respectarea, desigur, a tuturor drepturilor ce revin părtilor si a garantiilor procesuale ce sunt destinate să asigure efectivitatea lor.

Consacrarea prin art. 63 si 67 din Codul de procedură penală a dreptului de admitere a cererilor privind administrarea de probe, dacă acestea sunt concludente si utile, nu reprezintă si nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil.

Nici dispozitiile art. 2781 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constitutionale ale art. 21, deoarece petentul are deplina libertate de a demonstra în fata instantei de judecată ilegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările si materialul din dosarul cauzei, precum si posibilitatea prezentării unor probe suplimentare fată de cele deja administrate, respectiv înscrisuri noi.

Procedura plângerii prealabile, reglementată de art. 279 din Codul de procedură penală, constituie o exceptie de la principiul oficialitătii procesului penal, având ca bază ratiuni referitoare la gradul de pericol social redus pe care îl reprezintă anumite infractiuni, care se săvârsesc între persoane apartinând fie aceleiasi familii, fie unui cerc restrâns de persoane bine cunoscute între ele sau care privesc viata intimă a persoanei. Faptul că legiuitorul a instituit, pentru situatii determinate, obligatia ca plângerea prealabilă să fie adresată instantei de judecată nu poate fi considerat ca fiind de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil si celui referitor la egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice.

De asemenea, dispozitiile referitoare la amânarea judecătii pentru probe noi, la restituirea dosarului pentru completarea urmăririi penale si la extinderea procesului penal pentru alte fapte reprezintă o garantie a respectării dreptului consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, partea nemultumită putându-se prevala de toate garantiile procesuale care conditionează procesul echitabil.

În sfârsit, procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu. Astfel, dacă, potrivit rolului său în activitatea judiciară, prevăzut de art. 131 din Constitutie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societătii si apără ordinea de drept, în exercitarea acestor atributii este singurul îndreptătit să ceară extinderea procesului penal, asa cum este singurul care întocmeste actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Această simetrie respectă dreptul la un proces echitabil, deoarece împotriva măsurilor si a actelor efectuate de procuror, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, se poate formula plângere în fata instantei de judecată, respectându-se astfel accesul liber la justitie.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate care instituie unele reguli privind competenta instantelor judecătoresti, procedura de solutionare cu celeritate a cererii de recuzare, concludenta si utilitatea probei, plângerea prealabilă, desfăsurarea judecătii cauzelor, contin garantii pentru îndeplinirea exigentelor care conditionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

Mai mult, legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie, competenta de a stabili regulile de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti, precum si căile de atac. Sub acest aspect, în considerarea unor situatii deosebite, acesta poate stabili reguli speciale de procedură, precum si modalităti de exercitare a drepturilor procesuale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile din Codul de procedură penală, si anume: art. 30 referitoare la competenta pentru infractiunile săvârsite în tară, art. 36 referitoare la instanta competentă a hotărî reunirea cauzelor, art. 52 referitoare la procedura de solutionare în cursul judecătii, art. 63 referitoare la probele si aprecierea lor, art. 67 referitoare la concludenta si utilitatea probei, art. 2781 referitoare la plângerea în fata instantei împotriva rezolutiilor sau a ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată, art. 279 referitoare la organele cărora li se adresează plângerea, art. 281 referitoare la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate, art. 331 referitoare la amânarea pentru probe noi, art. 333 referitoare la restituirea pentru completarea urmăririi, art. 336 referitoare la extinderea procesului penal pentru alte fapte, art. 337 referitoare la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21, referitoare la Accesul liber la justitie, precum si cele ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 30, 52, 63, 67, 2781, 279, 331, 333, 336 si 337 din Codul de procedură penală s-a mai pronuntat prin Deciziile nr. 339 din 16 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 3 octombrie 2003, nr. 241 din 27 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004, nr. 324 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, nr. 337 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 19 iulie 2005, nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, nr. 66 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 17 februarie 2005, nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, nr. 239 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, nr. 226 din 10 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, si nr. 307 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002. Prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile din Codul de procedură penală nu vin în contradictie cu dispozitiile din Legea fundamentală invocate ca fiind încălcate.

Curtea constată că toate textele de lege criticate de autorul exceptiei sunt norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, intră în competenta de reglementare a legiuitorului, cu respectarea normelor si principiilor stabilite de aceasta.

În cauză nu pot fi primite criticile formulate în motivarea exceptiei, dat fiind că prevederile legale vizate nu încalcă dispozitiile Constitutiei.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus amintite îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Curtea mai constată că art. 36 si 281 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dispozitiilor constitutionale invocate, deoarece prevederile referitoare la instanta competentă a hotărî reunirea cauzelor si la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate asigură pe deplin exigentele privitoare la procesul echitabil.

Prin urmare, sustinerea autorului exceptiei este nefondată, deoarece dispozitiile legale criticate sunt menite tocmai să asigure accesul la justitie, întrucât nu înlătură posibilitatea părtii interesate de a beneficia de drepturile si garantiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat, într-un termen rezonabil, de către o instantă competentă, independentă si impartială. Respectarea acestor conditii este asigurată si în situatia în care, din ratiuni ce tin de probleme de interpretare si de aplicare a legii, nu se dispune conexarea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 2781, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 si art. 337 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 1.293/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 585

din 8 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă si ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Daniela Ramona Maritiu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă si ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, exceptie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 263/CM/2005 al Curtii de Apel Galati – Sectia conflicte de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveste dispozitiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă si ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, arată că acestea au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, respectiv prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, punând concluzii de respingere ca fiind inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 si ca devenită inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, deoarece abrogarea acestora a intervenit după sesizarea Curtii Constitutionale. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Codul de procedură civilă si ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, arătând că instanta de contencios constitutional s-a pronuntat prin Decizia nr. 333 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, în sensul constitutionalitătii acestora.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 263/CM/2005, Curtea de Apel Galati – Sectia conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă si ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Exceptia a fost ridicată de Marin Frunză cu ocazia solutionării recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 1.029 din 3 decembrie 2003, pronuntată de Tribunalul Galati în Dosarul nr. 2.212/C/2003 ce are ca obiect o contestatie în anulare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia consideră că dispozitiile art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 si ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 “sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitoriale“, deoarece încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instantă natională, “dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalitătii, principiul statului de drept si dreptul la apărare“. De asemenea, apreciază că dispozitiile Legii nr. 195/2004, care scot recursurile de pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si le trimit pe cale administrativă unei instante inferioare în grad sau le trimit prin încheiere irevocabilă de declinare a competentei, dată în sala de consiliu, fără citarea părtilor, încalcă, de asemenea, toate drepturile mentionate mai sus, întrucât justitiabilul este supus unei discriminări, fiindu-i totodată nesocotit dreptul la apărare si dreptul la un proces echitabil.

Curtea de Apel Galati – Sectia conflicte de muncă si asigurări sociale apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum si ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă este neîntemeiată, deoarece prin aceste dispozitii de lege s-a urmărit asigurarea unei mai bune administrări a justitiei. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, arată că aceasta este inadmisibilă, dispozitiile respective fiind abrogate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că stabilirea competentei materiale a instantelor judecătoresti reprezintă o expresie a principiului înscris în art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Astfel, numărul gradelor de jurisdictie, precum si repartizarea competentei materiale pe nivelurile de instante nu sunt stabilite prin norme de natură constitutională, legiuitorul constituant abilitând forul legislativ să stabilească aceste aspecte prin lege. În continuare, făcând referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, arată că accesul la justitie nu presupune în mod necesar accesul la toate gradele de jurisdictie si la toate nivelurile de instante, cu atât mai putin ajungerea tuturor cauzelor la Înalta Curte de Casatie si Justitie, motiv pentru care exercitarea controlului de legalitate, pe calea recursului, de o altă instantă decât instanta supremă nu contravine nici dreptului la un proces echitabil, nici dreptului la un recurs efectiv si liberului acces la justitie. De asemenea, se arată că prevederile legale sunt concepute astfel încât să confere aceleasi posibilităti si să impună aceleasi obligatii celor care se află în situatii similare, motiv pentru care prevederile legale referitoare la competentă nu sunt nici “discriminatorii“, nici “inchizitoriale“.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă si ale Legii nr. 195/2004 fată de prevederile art. 21 si 126 din Constitutie, arată că aceasta nu poate fi retinută, deoarece instituirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti este de competenta exclusivă a legiuitorului. Astfel, prevederile legale criticate, care reglementează competenta materială a instantelor judecătoresti, precum si cele referitoare la termenul si formele recursului nu îngrădesc sub nici un aspect accesul liber la justitie al cetătenilor, iar instituirea unor proceduri speciale în considerarea unor situatii deosebite este compatibilă cu liberul acces la justitie. De asemenea, arată că dispozitiile de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 1, 11, 15, 20 si 24 din Constitutie. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, arată că aceasta este inadmisibilă, aceste dispozitii fiind abrogate prin Legea nr. 304/2004, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutională se pronuntă numai cu privire la dispozitiile dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie:

– Dispozitiile art. 3 din Codul de procedură civilă; aceste dispozitii au fost modificate succesiv prin mai multe acte normative, ultimul dintre ele fiind Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005;

– Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă; aceste dispozitii au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005;

– Art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997; aceste dispozitii au fost abrogate expres prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004;

– Desi Curtea Constitutională a fost sesizată cu dispozitiile Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă, din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se observă că, în fapt, critica autorului acesteia vizează dispozitiile art. II din Legea nr. 195/2004. Asadar, Curtea Constitutională urmează să se pronunte asupra acestui din urmă text de lege. Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 3 din Codul de procedură civilă: “Curtile de apel judecă:

1. în primă instantă, procesele si cererile în materie de contencios administrativ privind actele autoritătilor si institutiilor centrale;

2. ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronuntate de tribunale în primă instantă;

3. ca instante de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronuntate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronuntate în primă instantă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

4. în orice alte materii date prin lege în competenta lor.“;

– Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă: “În situatiile în care, potrivit dispozitiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronuntate de instantele judecătoresti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenta instantei imediat superioare celei care a pronuntat hotărârea în cauză sau, după caz, de competenta instantei expres prevăzute de lege.“;

– Art. II din Legea nr. 195/2004: “(1) Recursurile  împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronuntării lor si aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie se trimit spre judecată instantelor imediat superioare celor care au pronuntat hotărârea în primă instantă.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curtilor de apel.

(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) si (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol si se trimit, pe cale administrativă, instantelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competentei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părtilor.“;

– Art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992: “Ca instante de recurs, curtile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronuntate de tribunale în apel, precum si în alte cauze prevăzute de lege.“

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 referitoare la statul român, art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii, art. 20 relative la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justitiei si ale art. 126 privind instantele judecătoresti.

De asemenea, consideră că se încalcă si prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării si art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si ale art. 1, 2 si 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 6 referitoare la dreptul fiecărui om de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 8 privind dreptul de a sesiza instantele judecătoresti, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil si public de un tribunal independent si impartial, ale art. 11 referitoare la prezumtia de nevinovătie si ale art. 30 privind interpretarea Declaratiei, din Declaratia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că obiectul cauzei în care a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate îl constituie recursul împotriva unei decizii a Tribunalului Galati într-un dosar ce avea ca obiect o contestatie în anulare, recurs a cărui solutionare, la momentul declarării, era de competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit art. I pct. 8 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă. În urma aprobării cu modificări si completări a acestui act normativ, prin Legea nr. 195/2004, recursurile au fost trimise pe cale administrativă instantei devenite competente să le solutioneze, respectiv Curtii de Apel Galati – Sectia civilă, în conformitate cu dispozitiile art. II alin. (1) si (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004. Ulterior, având în vedere înfiintarea sectiilor specializate în cadrul Curtii de Apel Galati, instanta a invocat exceptia necompetentei Sectiei civile si a dispus scoaterea de pe rolul Sectiei civile a cauzei si trecerea acesteia pe rolul Sectiei conflicte de muncă si asigurări sociale din cadrul Curtii de Apel Galati.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are legătură cu solutionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia“. Asa fiind, Curtea constată că dispozitiile art. 3 pct. 1, 2 si 4 din Codul de procedură civilă nu au legătură cu solutionarea cauzei deduse judecătii, respectiv cu solutionarea recursului împotriva deciziei Tribunalului Galati. Or, potrivit dispozitiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate contrară prevederilor alin. (1) al aceluiasi articol este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă si art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că aceste dispozitii au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, respectiv prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.

În conformitate cu dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie, numai legile si ordonantele în vigoare pot forma obiect al controlului de constitutionalitate. În consecintă, Curtea retine că în cauză devin incidente dispozitiile art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora controlul de constitutionalitate exercitat de Curte nu poate avea ca obiect decât legi sau ordonante ori dispozitii dintr-o lege sau ordonantă în vigoare la momentul exercitării acestuia, în caz contrar exceptia fiind inadmisibilă. Având în vedere că, în cauză, abrogarea art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă a intervenit după sesizarea Curtii Constitutionale, exceptia urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Referitor la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă si art. II din Legea nr. 195/2004, prin Decizia nr. 333 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează.

Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competentei sale constitutionale, fiind impusă de o serie de ratiuni majore, care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competenta exclusivă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie în materie de solutionare a recursurilor. S-a urmărit astfel o mai bună administrare a justitiei, o deplină realizare a accesului liber la justitie si a dreptului la un proces echitabil. După cum a decis Curtea Constitutională în Decizia nr. 523 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, dispozitia art. II din Legea nr. 195/2004 a fost adoptată pentru a se debloca activitatea de solutionare a recursurilor de către Înalta Curte de Casatie si Justitie, care, în aplicarea prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003, avea competentă generală în materia recursului civil, iar din această cauză, dat fiind numărul mare al cauzelor pe rol, se afla în imposibilitate de a asigura solutionarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constitutie. Noua solutie legislativă nu instituie nici o discriminare si, ca atare, nu contravine principiului egalitătii de tratament între subiectele de drept. Consacrarea posibilitătii de a exercita o cale de atac împotriva solutiei de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competentă, la instanta devenită competentă potrivit noii reglementări, ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea solutionării cauzei, ci, totodată, inutilă fată de caracterul imperativ al normelor în materie de competentă. Asa fiind, nu se poate retine încălcarea nici unuia dintre textele invocate de autorul exceptiei, continute în Constitutie, în Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si în Declaratia Universală a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1, 2 si 4 din Codul de procedură civilă si a dispozitiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, exceptie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 263/CM/2005 al Curtii de Apel Galati – Sectia conflicte de muncă si asigurări sociale.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă si art. II din Legea nr. 195/2004, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu