MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 1125         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 13 decembrie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 576 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 din Codul de procedură civilă si art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti

 

Decizia nr. 582 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 599 din 8 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse în cap. II în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 50 alin. (1) si (3), art. 19 alin. (1) si art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului

 

Decizia nr. 621 din 17 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.307. – Ordin al ministrului sănătătii pentru actualizarea pretului de decontare la medicamentele la care nu se stabileste pret de referintă

 

1.834/1.086. – Ordin al ministrului finantelor publice si al ministrului administratiei si internelor privind modificarea Ordinului ministrului finantelor publice si al ministrului administratiei si internelor nr. 219/537/2005 pentru aprobarea componentei Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, cu modificările ulterioare

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 576

din 3 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 din Codul de procedură civilă si art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Cristina Cătălina Turcu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Syp Impex 96“ – S.R.L. în Dosarul nr. 13.871/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele Curtii constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 13.871/2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Syp Impex 96“ – S.R.L. într-o cauză având ca obiect solutionarea cererii de recuzare a unui executor judecătoresc.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti si art. 27 din Codul de procedură civilă contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 si 53.

Astfel, autorul exceptiei sustine că dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti “nu reglementează expres motivele de recuzare [a executorilor judecătoresti], dar cuprind în acest sens o normă de trimitere, în conformitate cu care executorii judecătoresti pot fi recuzati numai dacă se află în una dintre situatiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă“. Prin limitarea motivelor de recuzare operată de dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 si de cele ale art. 27 din Codul de procedură civilă se “înfrâng în mod evident dispozitiile art. 21 din Constitutia României“, în acelasi timp fiind “îngrădit dreptul de a obtine recuzarea unui executor judecătoresc care a dovedit atitudine partizană si neprofesionalism“.

Totodată, autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciază că prin prevederile criticate “se reglementează si o inegalitate între pozitia părtilor în procedura de executare, creditorul având posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu, în timp ce debitorului i se răpeste această posibilitate“. De asemenea, prin îîngrădirea posibilitătilor de recuzare“ operată de cele două texte legale, consideră că sunt încălcate prevederile art. 53 din Constitutie, întrucât “restrângerea acestor posibilităti [...] nu este motivată prin nici unul dintre motivele indicate limitativ“ de textul constitutional mentionat.

Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată, în esentă, că dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 constituie o normă de trimitere la reglementarea cuprinsă în art. 27 din Codul de procedură civilă. Faptul că nu sunt preluate în totalitate, în cazul executorilor judecătoresti, situatiile reglementate de art. 27 din Codul de procedură civilă, nu are semnificatia unei restrângeri a posibilitătii ca acestia să fie recuzati, legiuitorul retinând numai situatiile specifice activitătii de executor.

Totodată, instanta consideră că nu se poate recunoaste doar generic posibilitatea recuzării executorilor judecătoresti, fără o determinare concretă a cazurilor când aceasta poate fi cerută, întrucât astfel “ar fi deschis loc abuzului de drept din partea părtilor“, iar judecătorul nu ar avea în vedere niste criterii clare si precise de determinare a unui comportament sau a unei situatii de natură a prejudicia drepturile si interesele legitime ale părtilor implicate în procedura executării silite.

Potrivit opiniei instantei, dispozitiile art. 53 din Constitutie nu sunt incidente în cauză.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, asa încât stabilirea cazurilor de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, la care art. 10 din Legea nr. 188/2000 face trimitere, este de competenta legiuitorului.

Totodată, Guvernul invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie, de exemplu, deciziile nr. 40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005 si nr. 38 din 6 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 sunt constitutionale. În acest sens, potrivit punctului de vedere prezentat, textul de lege criticat nu aduce atingere principiului accesului liber la justitie. “Mai mult, fără a se pune problema recuzării executorului, partea interesată poate să introducă contestatie împotriva executării însesi ori a oricărui act de executare, precum si în cazul în care executorul refuză să îndeplinească un act de executare în conditiile legii, oricând în cursul executării silite.“

Totodată, Avocatul Poporului arată că “dispozitiile criticate sunt norme procedurale a căror reglementare este de competenta exclusivă a legiuitorului, iar acesta poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt si cele referitoare la recuzare, precum si modalităti diferite de exercitare a drepturilor procesuale. De asemenea, prin solutionarea cererii de recuzare, instanta nu hotărăste asupra fondului actiunii, iar părtile au posibilitatea să se plângă instantei în legătură cu respingerea cererii de recuzare.“

În opinia Avocatului Poporului, dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu aduc atingere prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, întrucât nu au semnificatia unor restrângeri ale exercitiului unor drepturi sau libertăti fundamentale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 27 din Codul de procedură civilă.

Dispozitiile criticate ca fiind neconstitutionale au următorul cuprins:

– Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: “ Executorii judecătoresti pot fi recuzati în cazul în care se află în una dintre situatiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6*), 8 si 9 din Codul de procedură civilă.“;

– Art. 27 din Codul de procedură civilă: “Judecătorul poate fi recuzat:

1. când el, sotul său, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este sot, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părti;

2. când el este sot, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părti sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3. când sotul în viată si nedespărtit este rudă sau afin a uneia din părti până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viată ori despărtit, au rămas copii;

4. dacă el, sotul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanta unde una din părti este judecător;

5. dacă între aceleasi persoane si una din părti a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părti;

7. dacă si-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;

8. dacă a primit de la una din părti daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmăsie între el, sotul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv si una din părti, sotii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.“

Textele constitutionale expres invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 21 si 53. Este de observat că, desi autorul exceptiei de neconstitutionalitate a invocat în sustinerea acesteia întregul text al art. 21 din Constitutie, în realitate, din motivarea exceptiei rezultă că se referă numai la primele trei alineate ale textului constitutional invocat.

Aceste texte constitutionale au următorul cuprins:

– Art. 21 alin. (1)–(3): “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.“;

– Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.“

Examinând exceptia, Curtea Constitutională constată că prevederile legale criticate au mai format obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, Curtea, respingând exceptia cu acelasi obiect, a retinut că dispozitiile art. 27 din Codul de procedură civilă nu contravin textelor constitutionale ale art. 21 alin. (1)–(3) si ale art. 53 deoarece “reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând, astfel, partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate, [...] acoperă o paletă foarte largă de situatii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective si rationale, duc la finalitatea mai sus arătată, [...] este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credintă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice.“

De asemenea, Curtea a mai retinut că “enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu exceptia unor situatii care sunt specifice activitătii judecătorilor“, astfel că nici textul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu încalcă dispozitiile art. 21 si 53 din Constitutie. De altfel, “în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competenta legiuitorului, iar Curtea Constitutională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse controlului de constitutionalitate.“

În ceea ce priveste sustinerea că există o inegalitate între pozitia părtilor, având în vedere că numai creditorul are “posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu“, Curtea, prin aceeasi decizie, a retinut că “în cadrul procedurii de executare silită, ambele părti beneficiază de anumite garantii procesuale, printre care posibilitatea de a formula contestatie împotriva executării însesi, împotriva oricărui act de executare etc.“, ceea ce este în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie. Tot astfel, a retinut că “alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creantei sale, în conditiile în care debitorul nu si-a dus la îndeplinire obligatia ce-i revine.“

De altfel, dispozitiile art. 27 pct. 1 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, iar Curtea, prin Decizia nr. 38 din 6 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002, a stabilit că acestea sunt constitutionale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1– 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti si art. 27 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Syp Impex 96“ – S.R.L. în Dosarul nr. 13.871/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 582

din 3 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Marinela Mincă – procuror

Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Nicu Scăpău în Dosarul nr. 529/2005 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin dispozitiilor art. 24 din Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 mai 2005, pronuntată în Dosarul nr. 529/2005, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Nicu Scăpău în dosarul de mai sus, având ca obiect solutionarea unei cauze penale aflate în apel.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, prin care nu se critică reglementarea cuprinsă în art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ci lipsa prevederilor referitoare la aplicarea sa si în alte situatii, autorul sustine că textul de lege nu garantează dreptul constitutional la apărare. Aceasta, deoarece nu prevede în mod expres garantarea dreptului si pentru faza actelor premergătoare.

Tribunalul Tulcea opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece obligatia organului judiciar de a-i aduce la cunostintă autorului infractiunii că are dreptul să fie asistat de un apărător nu poate subzista în cursul efectuării actelor premergătoare, întrucât nu s-a declansat încă procesul penal, iar făptuitorul nu a fost pus sub învinuire. Actele premergătoare au menirea fie de a completa informatiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârsirea unei infractiuni, fie numai să verifice aceste informatii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate reflectă si concretizează, cu privire la procesul penal, prevederile referitoare la dreptul la asistentă juridică în tot cursul procesului penal. Or, momentul începerii procesului penal coincide cu cel al începerii urmăririi penale si înainte de acest moment nu se poate vorbi de învinuit, deoarece cel care a săvârsit infractiunea este denumit făptuitor, fără a avea încă o calitate procesuală. Prin urmare, în afara procesului penal nu poate fi instituită obligativitatea organelor judiciare de a aduce la cunostintă celor interesati că au dreptul la asistentă juridică. Dimpotrivă, în caz contrar s-ar încălca tocmai textul constitutional invocat, care stabileste că dreptul la apărare este garantat îîn tot cursul procesului penal“ si nu în afara lui.

Momentul desfăsurării actelor premergătoare nu face parte din procesul penal la care fac trimitere textul criticat si textul constitutional. Prin urmare, garantiile prevăzute pentru procesul penal nu au aplicare în faza anterioară acestuia.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate, care obligă organele judiciare să aducă la cunostintă învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un apărător, nu fac altceva decât să concretizeze dreptul constitutional la apărare.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu următorul continut:

Art. 171 alin. 1 – Asistenta învinuitului sau a inculpatului: “Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale si al judecătii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunostintă acest drept.“

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că nu poate retine, asa cum sustine autorul exceptiei, încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că textul de lege criticat nu are în vedere si faza premergătoare începerii urmăririi penale. În această fază nu se aduc acuzatii niciunei persoane, deci nu există încă un învinuit sau un inculpat pentru săvârsirea unei fapte penale, astfel că nu se pune problema dreptului la apărare.

Pe de altă parte, nici textul de lege criticat si nici o altă dispozitie legală nu împiedică persoana vizată de cercetările efectuate anterior începerii urmăririi penale să ofere organelor de urmărire penală, chiar asistată de avocat, informatii, date si explicatii de natură să prevină o eventuală învinuire nejustificată.

De altfel, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, sub aspectul garantării dreptului la apărare în tot cursul procesului penal, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin deciziile nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, si nr. 13 din 16 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 martie 2003. Cu acele ocazii Curtea a constatat că nu există nici o contradictie între dispozitiile legale criticate si prevederile art. 24 din Constitutie, textul reglementând în detaliu însusi principiul constitutional al dreptului la apărare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Nicu Scăpău în Dosarul nr. 529/2005 al Tribunalului Tulcea.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 599

din 8 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) si (3), si art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Ioana Marilena Chiorean – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) si (3) si art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Continental Distribution“ – S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.397/2004 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că dispozitiile legale criticate din Legea nr. 64/1995 nu contravin prevederilor cuprinse în art. 24 si 129 din Constitutie, întrucât toate părtile au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Totodată, consideră că dreptul de proprietate nu este încălcat prin ridicarea dreptului de administrare a patrimoniului.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) si (3) si art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Continental Distribution“ – S.R.L. din Bucuresti, recurentă într-o cauză comercială având ca obiect solutionarea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare a autorului exceptiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, următoarele:

a) Capitolul II din Legea nr. 64/1995“Participantii la procedura reorganizării judiciare si a falimentului“ încalcă, prin omisiune, drepturile debitorilor la apărare si la folosirea căilor de atac, întrucât debitorii nu sunt nominalizati printre participantii la procedură, fiind lipsiti de exercitiul drepturilor procesuale, desi constituie obiectul procedurii. Această omisiune nu poate fi considerată acoperită prin includerea în categoria participantilor a “adunării generale a membrilor sau asociatilor/actionarilor“ ori a îreprezentantului membrilor sau asociatilor/actionarilor“;

b) Dispozitiile art. 8 alin. (3) fraza finală din lege sunt contrare principiilor constitutionale referitoare la egalitatea în justitie si la competenta si procedura de judecată, deoarece lasă la aprecierea subiectivă a unei persoane neprecizate selectarea actelor care interesează solutionarea recursului si care se înaintează instantei de recurs, care nu are, astfel, posibilitatea să aprecieze temeinicia motivelor de recurs invocate, ca în alte cauze în care are la dispozitie întregul material al dosarului;

c) Prin dispozitiile art. 11 alin. (1) lit. d) si ale art. 50 alin. (1) si (3) din lege “se legalizează restrângerea unor drepturi, dincolo de situatiile si conditiile permise de Constitutie, se încalcă dreptul de proprietate si se atentează la principiul inviolabilitătii proprietătii private“, întrucât judecătorul-sindic poate dispune ridicarea dreptului debitorului de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de ele;

d) Dispozitiile art. 19 alin. (1) si art. 51 alin. (1) din aceeasi lege încalcă prevederile constitutionale referitoare la liberul acces la justitie, deoarece judecătorul-sindic poate dispune în legătură cu adunările generale ale asociatilor/actionarilor, care sunt prezidate de administrator/lichidator si care nu au libertatea de a lua hotărâri care apoi pot fi atacate în justitie. Debitorul nu are posibilitatea să se adreseze justitiei pentru apărarea drepturilor si intereselor sale legitime, conturile sale fiind blocate, neputând astfel achita nici taxele, onorariile sau cautiunile prevăzute de lege.

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a comercială si-a exprimat opinia în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispozitiile legale criticate nu încalcă prevederile constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

a) Debitorul nu este participant la procedură, ci parte în proces, calitate în care beneficiază de toate drepturile procesuale garantate de Constitutie, de Codul de procedură civilă si de Legea nr. 64/1995. Adunarea asociatilor/actionarilor, care, în mod implicit, reprezintă si interesele debitorului, beneficiază de drepturi procesuale distincte, iar administratorul/lichidatorul are o pozitie echidistantă, reprezentând si interesele debitorului. În lege sunt prevăzute atât posibilitatea contestării hotărârilor judecătorului-sindic, cât si conditiile în care acest drept poate fi exercitat;

b) Datorită caracterului specific al procedurii, aceasta implică existenta unei multitudini de procese, iar calea de atac fiind exercitată împotriva hotărârii pronuntate într-un anumit proces, este firesc ca instantei superioare să i se înainteze actele referitoare la acel proces. De altfel, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură;

c) “Ridicarea dreptului debitorului de administrare, desi reprezintă o restrângere a dreptului de proprietate, aceasta este justificată, fiind o măsură de protectie a creditorilor, dar si a patrimoniului societătii comerciale împotriva unor acte abuzive care ar conduce la o diminuare semnificativă a acestuia“, cât si de apărare a interesului general al societătii de a mentine un climat sănătos al mediului de afaceri;

d) Dispozitiile art. 21 din Constitutie nu sunt incidente în cauză, întrucât critica formulată, în realitate, nu se referă la limitarea accesului la justitie, ci la restrângerea rolului debitorului în luarea deciziilor economice ale societătii comerciale ajunse în stare de insolventă.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, având în vedere că:

a) Nu contravin dreptului la apărare si dreptului de exercitare a căilor de atac, întrucât atât debitorii aflati în stare de insolventă, cât si creditorii se pot adresa instantelor judecătoresti cu cereri, opozitii si întâmpinări si pot exercita căile de atac în conditiile procedurale stabilite de lege;

b) Sunt în concordantă cu principiul potrivit căruia justitia este unică, impartială si egală pentru toti, iar judecătorul-sindic nu este o instantă extraordinară, ci o instantă specializată;

c) Posibilitatea ridicării, în tot sau în parte, a dreptului debitorului de administrare este în concordantă cu prevederile constitutionale, potrivit cărora dreptul de proprietate este garantat în conditiile si în limitele stabilite de lege, iar proprietatea privată este inviolabilă în conditiile legii organice;

d) Toate părtile implicate în procedura reorganizării judiciare si a falimentului se pot adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor lor legitime, iar instituirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti intră în competenta exclusivă a legiuitorului.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile capitolului II, intitulat “Participantii la procedura reorganizării judiciare si a falimentului“, în ansamblul său, din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum si prevederile art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din aceeasi lege. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 64/1995 a fost modificată si completată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005. Astfel, prin articolul unic pct. 2, 3, 4, 5 si 6 din Legea nr. 249/2005 au fost modificate prevederile art. 9, ale art. 11 alin. (1) lit. c) si i), ale art. 23 alin. (2), ale art. 38 alin. (1) si (7) si ale art. 41 din Legea nr. 64/1995, fără însă a fi modificate esential, în acest mod, dispozitiile capitolului II din Legea nr. 64/1995, astfel încât critica de neconstitutionalitate a autorului exceptiei subzistă si în aceste conditii.

Prin urmare, dispozitiile legale criticate de autorul exceptiei au următorul cuprins:

– capitolul II “Participantii la procedura reorganizării judiciare si a falimentului“ (art. 5 – art. 30): “Instantele judecătoresti“; “Judecătorul-sindic“; “Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor“; “Adunarea generală a membrilor sau asociatilor/actionarilor. Reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor“; “Administratorul“ si “Lichidatorul“;

– Art. 8 alin. (3) fraza finală: “În vederea solutionării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub semnătura grefierului-sef al tribunalului, numai actele care interesează solutionarea recursului.“;

– Art. 11 alin. (1) lit. d): “(1) Principalele atributii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:[...]

d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea;“;

– Art. 19 alin. (1): “(1) Pe perioada desfăsurării procedurii prevăzute de prezenta lege adunarea generală a asociatilor/actionarilor va fi convocată ori de câte ori se va considera necesar si va fi prezidată de administrator sau lichidator, dacă legea ori judecătorul-sindic nu dispune altfel.“;

– Art. 50 alin. (1) si (3): “(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea –, dacă acesta nu si-a declarat, în conditiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, după caz, ale art. 39, intentia de reorganizare. [...]

(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată si conditiile de exercitare a acestuia.“;

– Art. 51 alin. (1): “(1) Judecătorul-sindic va da dispozitii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului/lichidatorului.“

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (1) si (2), art. 24, art. 44 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 129 si art. 136 alin. (5) din Constitutie, prevederi care au următorul cuprins:

– Art. 21 alin. (1) si (2): “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.“;

– Art. 24: “(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.“;

– Art. 44 alin. (1): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“;

– Art. 53 alin. (1): “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.“;

– Art. 124 alin. (2): “(2) Justitia este unică, impartială si egală pentru toti.“;

– Art. 126 alin. (2): “(2) Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“;

– Art. 129: “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii.“;

– Art. 136 alin. (5): “(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.“

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

Legea nr. 64/1995 reglementează procedura specială a reorganizării judiciare si a falimentului, derogatorie de la procedura din dreptul comun. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, procedura de judecată se stabileste numai prin lege si, ca atare, intră în competenta exclusivă a legiuitorului să reglementeze procedura general aplicabilă, dar si procedurile speciale, derogatorii, cu conditia ca normele stabilite să nu contravină principiilor si dispozitiilor Constitutiei.

Curtea constată că nici una dintre dispozitiile legale criticate prin exceptia de neconstitutionalitate nu încalcă prevederile constitutionale, pentru următoarele considerente:

Debitorul nu este nominalizat la capitolul II al Legii nr. 64/1995 printre participantii la procedură, întrucât, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, prin participanti se înteleg organele care aplică procedura. Debitorul nu este un simplu participant la procedură, ci una dintre părtile principale ale procesului, fată de care se aplică procedura.

Potrivit art. 31 alin. (1) din lege, procedura poate începe si la cererea debitorului, persoană aflată în stare de insolventă. Totodată, debitorul, ca parte în proces, poate exercita toate drepturile procesuale, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic. Pe parcursul procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, o serie de acte vor fi îndeplinite de administrator sau de lichidator, persoană care răspunde si de respectarea intereselor legitime ale debitorului.

Dispozitiile art. 8 alin. (3) fraza finală din lege reglementează recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, în baza art. 11. Fiecare hotărâre, dată în îndeplinirea oricărei atributii, poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, iar procedura continuă. În asemenea conditii, pentru a se putea continua procedura si pentru a nu se tergiversa solutionarea cauzei, este justificat ca la curtea de apel să fie înaintate în copie acele acte care se referă la problema în care s-a dat hotărârea recurată, respectiv interesează solutionarea recursului. Nu este normal să se trimită instantei de recurs întregul dosar privind procedura reorganizării sau a falimentului, ci numai acele părti ale acestuia care sunt direct vizate prin recurs.

Aprecierea în concret a relevantei actelor ce vor fi trimise instantei de recurs o va face judecătorul-sindic si, în consecintă, nu se poate sustine o eventuală încălcare a prevederilor art. 124 alin. (2) sau ale art. 126 alin. (2) din Constitutie.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, printre atributiile judecătorului-sindic este si aceea de judecare a cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea, iar art. 50 alin. (1) din aceeasi lege prevede ridicarea dreptului debitorului de administrare, o dată cu deschiderea procedurii falimentului, dacă aceasta nu si-a declarat intentia de reorganizare.

Curtea retine că ridicarea dreptului de administrare nu intervine automat, ci pe baza hotărârii judecătorului-sindic, care va aprecia dacă această măsură se impune pentru asigurarea unei mai bune administrări a averii debitorului în scopul prevenirii unor noi pierderi, ce ar limita posibilitătile de recuperare a creantelor creditorilor. Această măsură se datorează culpei administratorului debitorului, care nu a putut conduce activitatea în asa fel încât să nu devină insolvabil, iar apoi nu a putut prezenta nici un fel de plan de reorganizare eficient pentru redresare si pentru iesirea din starea de insolventă. În asemenea cazuri, judecătorulsindic va numi un administrator, iar apoi un lichidator, persoană fizică ori societate comercială de specialitate, care va răspunde pentru conducerea activitătii debitorului si îndeplinirea tuturor actelor necesare pentru păstrarea si sporirea activului debitorului, în interesul atât al acestuia, cât si al tuturor creditorilor. Ca atare, nu sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (1) si ale art. 136 alin. (5) din Constitutie referitoare la dreptul de proprietate privată.

Art.19 din Legea nr. 64/1995 prevede convocarea adunării generale a membrilor sau asociatilor/actionarilor ori de câte ori este necesară rezolvarea unor probleme de competenta adunării generale. În cazul în care pentru conducerea activitătii debitorului a fost desemnat administrator sau lichidator, este normal ca adunarea generală să fie prezidată de acesta. Curtea observă că hotărârile adunării generale pot fi atacate în conditiile legii, ceea ce este în concordantă cu prevederile constitutionale ale art. 21, 24 si 129.

Totodată, Curtea retine că art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului prevede dreptul de dispozitie al judecătorului-sindic către băncile la care debitorul are disponibil să nu dispună de acesta fără un ordin al său ori al administratorului/lichidatorului. Blocarea conturilor debitorului pe durata desfăsurării procedurii este justificată, dar aceasta nu înseamnă si îngrădirea exercitării dreptului de acces la justitie, prevăzut de art. 21 din Constitutie. Dacă apelarea la justitie se impune ori se justifică pentru apărarea drepturilor si intereselor legitime ale debitorului, acesta o va autoriza sau chiar administratorul/lichidatorul o va face în numele debitorului.

Cu privire la dispozitiile legale criticate, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 462/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 24 octombrie 2005, constatând că acestea nu contravin prevederilor art. 21 alin. (1) si (2), art. 24, art. 44 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 129 si art. 136 alin. (5) din Constitutie. Neexistând elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenta, considerentele si solutia acestei decizii rămân valabile si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) si (3), si art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Continental Distribution“ – S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.397/2004 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din 8 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 621

din 17 noiembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida – presedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Ingrid Alina Tudora – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Rompac International“ – S.A. din Bucuresti si Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 5.814/2004, Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedură civilă. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Rompac International“ – S.A. din Bucuresti si Dan Constantin Gritac într-o cauză comercială ce are ca obiect înfiintarea sechestrului judiciar.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că modul în care au fost redactate textele de lege criticate contravine prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi si art. 136 alin. (5). Astfel, arată că dispozitiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât prin reglementarea unei proceduri inverse de solutionare, si anume de instituire a sechestrului judiciar înainte de stabilirea unei posibile creante, se contribuie la formarea convingerii instantei că persoanele împotriva cărora se dispun astfel de măsuri sunt vinovate de neexecutarea obligatiilor asumate. Asa fiind, apreciază că legiuitorul a consacrat, prin dispozitiile criticate, o prezumtie de culpă, în conditiile în care prezumtia legală si valabilă este cea de nevinovătie. Ca atare, din această perspectivă, nu mai este posibilă desfăsurarea unui proces echitabil, în care să fie respectat dreptul părtii la apărare. De asemenea, sustin că textele de lege criticate contravin si prevederilor art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza întâi din Constitutie, întrucât, prin sechestrarea bunurilor unei persoane, fără a se fi stabilit, în prealabil, existenta unei obligatii care să nu fi fost executată, este “agresată“ proprietatea privată a respectivei persoane, restrângându-i-se continutul dreptului de proprietate.

Mai mult, consideră că prin crearea posibilitătii de numire ca administrator-sechestru chiar a persoanei care formulează cererea de sechestru judiciar se legitimează posibilitatea de vătămare a dreptului de proprietate, prin aceea că cel astfel numit ar putea diminua artificial valoarea bunurilor sechestrate, tocmai pentru a nu-i putea fi acoperită creanta si a putea astfel să-si extindă urmărirea si cu privire la alte bunuri. Totodată, arată că administratorul-sechestru desemnat nu are obligatia, ci doar facultatea de a face toate actele de conservare si administrare, de a încasa orice venituri si sume datorate si de a plăti datorii cu caracter curent, precum si pe cele constatate prin titlul executoriu, astfel încât există riscul ca prin “pasivitate“ să îl îndatoreze pe proprietar si să îi aducă astfel prejudicii, cu atât mai mult cu cât ar putea fi interesat să împiedice ceilalti creditori să îsi recupereze creantele. Autorii exceptiei sustin, de asemenea, că legiuitorul, prin redactarea dispozitiilor legale criticate, a restrâns exercitarea drepturilor si libertătilor persoanelor în materia instituirii sechestrului judiciar. Apreciază, în final, că prin instituirea de măsuri asigurătorii, fără a se stabili în prealabil existenta obligatiei neexecutate, este înfrântă si libertatea comertului, întrucât se blochează posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cărora se instituie o asemenea măsură. Astfel, proprietatea privată este încălcată, prin limitările aduse dreptului de proprietate din perspectiva atributelor sale – posesie, folosintă si dispozitie, în conditiile în care în sarcina proprietarului nu s-a stabilit vreo datorie si nici măcar nu există vreun proces cu un atare obiect.

Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a comercială consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveste înfrângerea art. 21 alin. (3) din Constitutie, apreciază că textele de lege criticate nu consacră o prezumtie de culpă în ceea ce priveste debitorul, în eventualul proces declansat pe fondul cauzei, instanta având deplina libertate de apreciere a probelor, nefiind tinută de instituirea sau nu a unui sechestru judiciar asupra bunurilor debitorului. De asemenea, instanta apreciază că nu poate fi retinută nici critica de neconstitutionalitate a textelor de lege atacate fată de prevederile constitutionale ce consacră dreptul de proprietate privată si inviolabilitatea acesteia, în conditiile în care, conform prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, arată că sechestrul judiciar reprezintă o măsură provizorie si cu caracter conservator, restrângerile dreptului de proprietate fiind strict si limitativ prevăzute de lege. Posibilitatea numirii sechestrului în persoana reclamantului nu aduce atingere dreptului de proprietate asupra bunului sechestrat, în conditiile în care acesta nu poate face acte de dispozitie asupra bunului, ci doar acte de conservare sau de administrare, plătind doar datoriile cu caracter curent si cele constatate prin titlu executoriu. În ceea ce priveste art. 53 din Constitutie, apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale, întrucât restrângerile si limitările privind dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil si libertatea comertului au în vedere apărarea drepturilor creditorilor chirografari sau a creditorilor care au garantată creanta lor printr-un gaj, în conditiile în care debitorul este insolvabil ori sunt indicii temeinice că debitorul va fugi sau va sustrage sau deteriora bunul. În final, apreciază că nu se aduce atingere nici principiului libertătii comertului, în sensul imposibilitătii valorificării bunurilor supuse sechestrului, întrucât, pe de o parte, această indisponibilizare este temporară, iar pe de altă parte, ea se dispune în scopul conservării drepturilor creditorilor care au constituit un drept de gaj asupra unor bunuri determinate sau ale creditorilor chirografari, în conditiile unui comportament necorespunzător al debitorului care încearcă să se sustragă de la urmărire.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveste art. 21 alin. (3) din Constitutie, care consacră dreptul părtilor la un proces echitabil, arată că măsura sechestrului judiciar nu are ca efect instituirea unei prezumtii de culpă a persoanelor ale căror bunuri au fost supuse măsurii, ci are rolul de a se asigura că, în cazul în care se dovedeste că aceste persoane au determinat sau au concurat la aparitia stării de insolventă, vor exista bunuri în patrimoniul lor care, prin valorificare, să permită acoperirea pasivului debitorului. De altfel, prin textele de lege criticate, legiuitorul nu dispune obligativitatea instituirii măsurii sechestrului judiciar, ci oferă posibilitatea instantei de a lua această măsură, în conditiile legii, administrând probe si respectând principiul contradictorialitătii. De asemenea, apreciază că nu este întemeiată nici sustinerea privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi si a celor ale art. 136 alin. (5) din Constitutie, în sustinerea constitutionalitătii dispozitiilor de lege criticate Guvernul invocând Decizia Curtii Constitutionale nr. 59/2004, în deplin acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la înfrângerea art. 135 alin. (2) lit. a) prima teză din Constitutie, arată că dispozitiile legale a căror neconstitutionalitate este invocată nu aduc atingere principiului libertătii comertului prin imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate, întrucât este vorba de o măsură cu caracter temporar, care are drept scop conservarea bunului, fără a afecta proprietatea acestuia. Nici sustinerea privind înfrângerea art. 53 din Constitutie nu este întemeiată, restrângerile la care fac referire autorii exceptiei fiind justificate de apărarea drepturilor si a libertătilor altor persoane.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens arată că nu poate fi retinută critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale care stabilesc competenta instantelor în judecarea unei cereri de instituire a sechestrului asigurător chiar fără a exista proces, fată de prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie, referitoare la dreptul părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Cât priveste contrarietatea cu prevederile art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi si ale art. 136 alin. (5) din Constitutie, Avocatul Poporului invocă Decizia Curtii Constitutionale nr. 59/2004, prin care s-a constatat constitutionalitatea dispozitiilor de lege criticate. În ceea ce priveste invocarea art. 53 din Constitutie, arată că dispozitiile legale criticate nu pun în discutie restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti fundamentale. Referitor la prevederile constitutionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidentă în cauza de fată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 218 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozitiile legale criticate au următorul continut:

– Art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3: “ Se va putea, de asemenea, încuviinta sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces: [...]

2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;

3. asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garantia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice să bănuiască că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.“;

– Art. 600: “Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgentă, cu citarea părtilor. În caz de admitere, instanta va putea să oblige pe reclamant la darea unei cautiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3.

Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronuntare. Dispozitiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Paza bunului sechestrat va fi încredintată persoanei desemnate de părti de comun acord, iar în caz de neîntelegere, unei persoane desemnate de instantă, care va putea fi chiar detinătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru si-l va da în primire, pe bază de procesverbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat si instantei care a încuviintat măsura.

Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare si administrare, va încasa orice venituri si sume datorate si va putea plăti datorii cu caracter curent, precum si cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părtilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instantei care l-a numit.

Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât detinătorul, instanta va fixa, pentru activitatea depusă, o sumă drept remuneratie, stabilind totodată si modalitătile de plată.“

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor texte de lege autorii exceptiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi si ale art. 136 alin. (5) din Constitutie, care au următorul continut:

– Art. 21 alin. (3): “Părtile au dreptul la un proces echitabil [...].“;

– Art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. [...]

(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]“;

– Art. 53: “(1)Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.“;

– Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: “(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comertului, [...].“;

– Art. 136 alin. (5): “Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.“

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolosive ale debitorului rău-platnic, tinzând la crearea sau amplificarea insolvabilitătii sale, de natură a-l pune în imposibilitate pe creditorul de facto de a-si valorifica silit dreptul său de creantă, în temeiul unui titlu executoriu a cărui dobândire este previzibilă, dacă nu chiar iminentă. Asa fiind, înfiintarea unui atare sechestru nu poate fi conditionată de dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile, ipoteză în care antamarea unei asemenea proceduri ar fi superfluă, de vreme ce creditorul are posibilitatea să procedeze la valorificarea silită a acesteia, ci exclusiv de aceea a unui interes rezultând din existenta unei creante neajunse la scadentă sau litigioase si a unei stări de pericol induse de conduita debitorului în ceea ce priveste posibilitatea valorificării ulterioare a respectivei creante. De asemenea, în conditiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar măsura dispusă are caracter provizoriu, fiind impusă si justificată prin finalitatea înfătisată, nu se poate sustine că, prin intermediul ei, s-ar institui o prezumtie de culpă în sarcina debitorului.

La cele înfătisate se adaugă o serie de alte argumente invocate în cuprinsul jurisprudentei Curtii Constitutionale, prilejuite de examinarea constitutionalitătii art. 600 din Codul de procedură civilă.

Astfel, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, conform cărora “continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“, precum si ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietătii private, “în conditiile legii organice“, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în acceptiunea principială conferită de Constitutie, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect Curtea a retinut că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

Măsura sechestrului judiciar constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredintat spre păstrare si administrare până la solutionarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terte persoane. Asa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat si apare ca o măsură ratională, pe care legiuitorul are competenta să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie.

Pe de altă parte, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părtilor, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej părtile pot învedera instantei împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garantiile procesuale prevăzute de lege.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie, atât solutia adoptată în decizia mentionată, cât si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 si 3 si ale art. 600 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Rompac International“ – S.A. din Bucuresti si Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 17 noiembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

pentru actualizarea pretului de decontare la medicamentele la care nu se stabileste pret de referintă

 

Având în vedere prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările si completările ulterioare,

văzând Referatul de aprobare al Directiei generale farmaceutice si aparatură medicală nr. E.N. 4.890/2005,

văzând Ordinul ministrului sănătătii nr. 605/2005 pentru aprobarea listei medicamentelor la care nu se stabileste pret de referintă si pentru stabilirea pretului de decontare al acestora, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite următorul ordin:

Art. 1. – (1) Pretul de decontare actualizat pentru medicamentele care se eliberează fără prescriptie medicală (OTC) este prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Pentru celelalte DCI-uri din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman, care nu sunt prevăzute în lista cu medicamentele de care beneficiază asiguratii cu sau fără contributie personală în tratamentul ambulatoriu, aprobată printr-o hotărâre a Guvernului, pretul de decontare este pretul cel mai mic corespunzător fiecărei DCI pentru aceeasi concentratie si formă farmaceutică.

Art. 2. – Directiile de specialitate ale Ministerului Sănătătii si ale Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate si farmaciile vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. – (1) Prezentul ordin intră în vigoare în data de 16 decembrie 2005.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

 

Bucuresti, 5 decembrie 2005.

Nr. 1.307.

 

ANEXĂ

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

Nr. 1.834 din 5 decembrie 2005

MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

Nr. 1.086 din 6 decembrie 2005

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului ministrului finantelor publice si al ministrului administratiei si internelor nr. 219/537/2005 pentru aprobarea componentei Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, cu modificările ulterioare

 

În baza prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 9 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările si completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 251/1999 privind conditiile de autorizare, organizare si exploatare a jocurilor de noroc, cu modificările ulterioare,

ministrul finantelor publice si ministrul administratiei si internelor emit următorul ordin:

Art. I. – Articolul I din Ordinul ministrului finantelor publice si al ministrului administratiei si internelor nr. 219/537/2005 pentru aprobarea componentei Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 11 martie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică si va avea următorul cuprins:

Art.I. – În vederea emiterii, suspendării sau anulării, în conditiile legii, a licentelor pentru exploatarea jocurilor de noroc, se constituie Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, cu următoarea componentă:

– secretarul de stat din cadrul Ministerului Finantelor Publice, coordonator al directiilor de legislatie impozite directe si indirecte – presedinte.

Din partea Ministerului Finantelor Publice:

1. directorul Directiei de autorizări sau înlocuitorul acestuia – vicepresedinte;

2. directorul general al Directiei generale juridice sau înlocuitorul acestuia – membru.

Din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală:

1. vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală pe probleme de control sau înlocuitorul acestuia – membru;

2. directorul general al Directiei generale de reglementare a colectării creantelor bugetare sau înlocuitorul acestuia – membru;

3. comisarul general al Gărzii Financiare sau înlocuitorul acestuia – membru.

Din partea Ministerului Administratiei si Internelor:

– seful Directiei de investigare a fraudelor din Inspectoratul General al Politiei Române sau înlocuitorul acestuia – membru.“

Art. II. – Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe

Ministrul administratiei si internelor,

Vlădescu Vasile Blaga