MONITORUL
OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E
A I
Anul 173
(XVII) - Nr. 153 LEGI, DECRETE,
HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Luni, 21
februarie 2005
SUMAR
DECIZII ALE
CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia
nr. 19 din 20 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 325 din Codul penal
Decizia
nr. 24 din 20 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 1 si 5 din Codul de procedură
penală
Decizia
nr. 59 din 1 februarie 2005 referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură
penală
Decizia
nr. 62 din 1 februarie 2005 privind constitutionalitatea dispozitiilor art.
25 din Regulamentul Camerei Deputatilor
Opinie separată
Decizia
nr. 64 din 3 februarie 2005 referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 din Codul de procedură penală
ACTE ALE
ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
128.
- Ordin al ministrului finantelor publice privind unele reglementări
contabile aplicabile agentilor economici
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 20
ianuarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 325 din Codul penal
Ion Predescu -
presedinte
Aspazia Cojocaru -
judecător
Nicolae Cochinescu
- judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokár Gábor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Serban Viorel
Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu -
procuror
Florentina Geangu
- magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 325 din Codul penal, exceptie
ridicată de Fazekas Schnelle Janos în Dosarul nr. 5.822/2003 al Tribunalului
Bihor - Sectia penală.
La apelul nominal
lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în
stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care
pune concluzii de respingere a exceptiei, întrucât apreciază că prevederile de
lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate ca fiind
încălcate.
CURTEA,
având în vedere
actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea
din 25 iunie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 5.822/2003, Tribunalul Bihor -
Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 325 din Codul penal. Exceptia
a fost ridicată de inculpatul Fazekas Schnelle Janos în dosarul cu numărul de
mai sus, având drept obiect solutionarea unui apel formulat împotriva Sentintei
penale nr. 484 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Oradea pentru infractiunile de
proxenetism (art. 329 din Codul
penal) si răspândire de materiale obscene (art. 325 din Codul penal).
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textul de lege criticat contravine prevederilor
constitutionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora părtile au
dreptul la un proces echitabil, precum si prevederilor art. 154 alin. (1),
conform cărora legile si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în
măsura în care ele nu contravin Constitutiei.
În acest sens autorul exceptiei arată că “dispozitiile art. 325 din Codul penal sunt
neconstitutionale, deoarece prin Legea nr.
196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei, la art. 10-14, se
prevăd sanctiunile penale si contraventionale aplicabile în cazul încălcării
legii, ceea ce determină o dublă incriminare, atât prin lege specială, cât si
prin Codul penal, si
care nu oferă un cadru procesual echitabil, neasigurând posibilitatea
exercitării garantiilor procedurale care să raporteze activitatea incriminată
la o realitate economică socială”. De asemenea, mai arată că Legea nr.
196/2003 a abrogat implicit prevederile art. 325, fiind o lege specială si
ulterioară Codului penal.
Tribunalul
Bihor - Sectia penală si-a
exprimat opinia în sensul că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 325 din Codul penal,
fată de prevederile art. 21 alin. (3) teza întâi si ale art. 154 din Legea
fundamentală, este neîntemeiată.
În conformitate cu
dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul consideră exceptia de neconstitutionalitate
ca fiind inadmisibilă, deoarece sustinerile autorului exceptiei privesc
probleme legate de succesiunea în timp a legilor si determinarea legii
aplicabile în cauza dedusă judecătii, ceea ce nu constituie o chestiune de
constitutionalitate a unor dispozitii legale, în sensul prevederilor art. 29
din Legea nr.
47/1992.
Avocatul
Poporului apreciază că
exceptia este neîntemeiată, întrucât dispozitiile art. 325 din Codul penal “nu opresc
părtile interesate de a apela la instantele judecătoresti, de a fi apărate si
de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditionează, într-o
societate democratică, desfăsurarea unui proces echitabil” si, de asemenea, nu
contravin art. 154 din Constitutie.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de
neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei
de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 325 din Codul penal, care au
următorul continut: “Fapta de a vinde sau răspândi, precum si de a
confectiona ori detine, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau
alte materiale cu caracter obscen, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la
4 ani sau cu amendă.”
Aceste dispozitii
legale sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare prevederilor
constitutionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora “Părtile
au dreptul la un proces echitabil [...]”, precum si celor ale art. 154
alin. (1), în conformitate cu care “Legile si toate celelalte acte normative
rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii”.
Examinând
criticile de neconstitutionalitate formulate, Curtea constată că acestea sunt
neîntemeiate. Astfel, valoarea socială, care constituie obiectul infractiunii
si, totodată, obiectul ocrotirii juridice pe care legiuitorul urmăreste să o
realizeze prin incriminarea si sanctionarea penală a răspândirii de materiale
obscene, este morala publică, înteleasă sub aspectul normelor de comportare
socială a individului în manifestările si exprimările sale sub orice formă, cu
privire la viata sexuală. Morala publică îsi găseste expresie în sentimentul
public de pudoare si decentă, a cărui nesocotire nu poate fi tolerată de
colectivitatea respectivă. Manifestările contrare moralei publice sunt social
periculoase, pentru că neagă una dintre conditiile de existentă a societătii si
pentru că împiedică educatia tinerelor generatii în respectul fată de valorile
morale ale societătii. “Morala publică” si “bunele moravuri” sunt
valori fundamentale, consacrate de Constitutie.
Drepturile si libertătile fundamentale pe care aceasta le prevede nu pot fi
exercitate într-un mod contrar bunelor moravuri sau care ar aduce atingere
moralei publice. Astfel, în legătură cu libertatea de exprimare, sunt interzise
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri [art. 30 alin. (7) din Constitutie].
De asemenea, art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală permite chiar
restrângerea prin lege a exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, dacă
aceasta este necesară, între altele, pentru “apărarea moralein publice”.
Interzicerea
explicită prin Constitutie
a manifestărilor obscene, contrare bunelor moravuri, obligă legiuitorul să
elaboreze norme speciale prin care să se asigure realizarea în fapt a acestei
interziceri si apărarea valorilor sociale puse în pericol prin nesocotirea ei.
Acestei cerinte îi corespund dispozitiile art. 325 din Codul penal prin care sunt
incriminate si sanctionate penal faptele cunoscute sub denumirea de răspândire
de materiale obscene.
Este de observat,
totodată, că legiuitorul, conformându-se dispozitiilor constitutionale, în
scopul protejării demnitătii persoanei, a pudorii si a moralitătii publice, cu
ocazia adoptării Legii nr.
196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 20 mai 2003, a prevăzut în
art. 10-12 din lege că sunt interzise: “racolarea, obligarea, determinarea sau
folosirea minorilor ori a persoanelor cu deficiente psihofizice în acte cu
caracter obscen, organizarea de reuniuni la care participă sau asistă minori si
în cadrul cărora se comit acte cu caracter obscen, distribuirea materialelor cu
caracter obscen, care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit
sexual” si a stabilit că încălcarea acestor dispozitii constituie infractiune
si se pedepseste cu închisoare. Această nouă incriminare o completează pe cea
din art. 325 din Codul
penal, fiind destinată să asigure apărarea moralei publice împotriva
actelor cu caracter obscen, precum si a materialelor care reproduc sau
difuzează asemenea acte, fără ca prin aceasta să se creeze o dublă incriminare,
cum neîntemeiat sustine autorul exceptiei. În acest sens este de observat că
latura obiectivă a infractiunii de răspândire de materiale obscene, astfel cum
aceasta este reglementată de prevederile art. 325 din Codul penal, este diferită
de cea a infractiunilor cuprinse în Legea nr.
196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei, infractiuni care se
referă cu precădere la minori.
Reglementările din
dreptul nostru intern, cu privire la recunoasterea moralei publice ca valoare
socială fundamentală, la necesitatea si la modul de apărare a acesteia prin
mijloace de drept penal sunt în concordantă cu reglementările cuprinse în
tratatele si conventiile internationale privitoare la drepturile omului. Toate
aceste documente prevăd că drepturile si libertătile omului nu pot fi
îngrădite, în exercitarea lor, decât de necesitatea apărării altor valori
fundamentale, între care si morala publică.
Astfel, în art. 29
pct. 2 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului se prevede că, “în
exercitarea drepturilor si libertătilor sale, fiecare persoană este supusă
numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării
recunoasterii si respectului drepturilor si libertătilor celorlalti si în
vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si
bunăstării generale, într-o societate democratică”.
La rândul său,
Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, în
art. 10 privitor la libertatea de exprimare, în diversele ei forme, prevede, la
pct. 2, că “exercitarea acestor libertăti ce comportă îndatoriri si
responsabilităti poate fi supusă anumitor formalităti, conditii, restrângeri
sau sanctiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o
societate democratică, pentru securitatea natională, integritatea teritorială
sau siguranta publică, apărarea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia
sănătătii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru
a împiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta
autoritatea si impartialitatea puterii judecătoresti”.
Se recunoaste
deci, implicit, dreptul statelor de a asigura apărarea moralei publice,
inclusiv prin mijloace de drept penal.
Notiunile “morală
publică” si “bune moravuri”, precum si notiunile “obscen” si “pornografic” au
un continut variabil de la o colectivitate la alta, de la o epocă la alta. În
toate cazurile însă există o limită a tolerantei manifestărilor a cărei
încălcare este inadmisibilă si la această acceptiune a termenilor se referă
legea penală.
Fată de criticile
autorului exceptiei, se constată că este neîntemeiată sustinerea formulată în
raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie,
întrucât textul de lege ce face obiectul exceptiei nu aduce atingere sub nici
un aspect dreptului părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor
într-un termen rezonabil, acestea putându-se prevala, fără nici o îngrădire, de
toate garantiile procesuale prevăzute de lege în acest sens.
De asemenea, este
lipsită de semnificatie invocarea prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea
fundamentală care se referă la conflictul temporal de legi, stabilind că “Legile
si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu
contravin prezentei Constitutii”, deoarece, pe de o parte, art. 325 din Codul penal a fost
modificat si completat de autoritatea legiuitoare ulterior intrării în vigoare
a noii Constitutii, prin Legea nr. 140/1996, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, si deci nu se poate sustine
că nu mai este în vigoare pentru că ar contraveni prevederilor Constitutiei,
iar pe de altă parte, prin continutul său, textul de lege criticat nu
contravine dispozitiilor Legii fundamentale, invocate de autorul exceptiei.
Fată de cele
arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1)
si (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În numele
legii
DECIDE:
Respinge exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 325 din Codul penal, exceptie
ridicată de Fazekas Schnelle Janos în Dosarul nr. 5.822/2003 al Tribunalului
Bihor - Sectia penală.
Definitivă si
general obligatorie.
Pronuntată în
sedinta publică din data de 20 ianuarie 2005.
PRESEDINTE,
ION
PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina
Geangu
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 20
ianuarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 52 alin. 1 si 5 din Codul de procedură penală
Ion Predescu -
presedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokár Gábor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Serban Viorel
Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu -
procuror
Afrodita Laura
Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 1
si 5 din Codul de procedură
penală, exceptie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 3.604/2004
al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.
La apelul nominal
se prezintă personal autorul exceptiei si se constată lipsa celeilalte părti,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul exceptiei
arată că rezolvarea cererii sale de recuzare este dată în competenta aceleiasi
instante contestate, întrucât nu exista o altă instantă superioară Înaltei
Curti de Casatie si Justitie. Or, această situatie este de natură a-i aduce
atingere dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie,
precum si de art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale, care presupune, printre altele, solutionarea cererii
de către o instantă superioară, independentă si impartială.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată,
deoarece dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului de
contencios constitutional, ocazie cu care Curtea, prin Decizia nr.
241 din 27 mai 2004, a respins ca nefondată o critică similară.
De altfel, până în
prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea
jurisprudentei mai sus amintite.
CURTEA,
având în vedere
actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea
din 17 septembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 3.604/2004, Înalta Curte
de Casatie si Justitie - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia
de neconstitutionalitate a prevederilor art. 52 alin. 1 si 5 din Codul de procedură penală.
Exceptia a fost
ridicată de Alexandru Rădulescu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept
obiect solutionarea unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor Înaltei
Curti de Casatie si Justitie.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a
antepronuntat în cauză si, potrivit textului legal criticat, o eventuală cerere
de recuzare a întregii instante ar trebui solutionată de o instantă superioară,
care, potrivit legii, nu există. Or, rezolvarea unei asemenea cereri tot de
către instanta contestată este de natură a-i încălca dreptul autorului
exceptiei la un proces echitabil, care implică printre altele o instantă
superioară independentă si impartială.
Înalta Curte de
Casatie si Justitie - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată, deoarece
autorul exceptiei nu a indicat nici unul dintre textele Constitutiei
României presupuse a fi încălcate de dispozitiile legale criticate.
Potrivit art. 30
alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
României apreciază că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile
legale criticate sunt în deplină concordantă cu prevederile constitutionale ale
art. 21 alin. (3) si ale Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale.
Potrivit art. 126
alin. (2) din Constitutie,
competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor
situatii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la
recuzare, precum si modalităti diferite de exercitare a drepturilor procesuale.
De asemenea, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor
judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în conditiile legii. Rezultă, asadar, că, potrivit Constitutiei,
legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de
judecată, cazurile în care sedintele de judecată nu sunt publice, precum si
căile de atac si conditiile exercitării acestora. Procedura de solutionare a
cererilor de abtinere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de
judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constitutionale.
Cu privire la
concordanta legii procesuale românesti cu prevederile art. 6 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care
consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, Guvernul arată că modul de
reglementare a cererii de recuzare împiedică tergiversarea unei asemenea
cereri, asigurând solutionarea cauzei cu celeritate. Judecarea cererii de
recuzare fără citarea părtilor are ca scop evitarea prelungirii nejustificate a
cauzei si nu se poate vorbi despre încălcarea principiului dreptului la un
proces echitabil, de vreme ce dispozitiile legale criticate dau expresie
preocupărilor legiuitorului de a asigura solutionarea cauzelor într-un termen
rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora.
Avocatul
Poporului arată că în cauză
sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
potrivit cărora sesizările adresate Curtii Constitutionale trebuie făcute în
formă scrisă si motivate. Consideră că numai Curtea este în măsură să decidă
asupra cadrului constitutional în care urmează să fie examinată exceptia
invocată.
Pe fondul
exceptiei, Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 52 alin. 1 si 5
din Codul de procedură penală
nu contravin nici unui text din Legea fundamentală, motiv pentru care le
consideră constitutionale.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele: Curtea Constitutională constată că a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiillor art. 146 lit. d) din
Constitutie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei
de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 52 alin. 1 si 5 din Codul de procedură penală, care
au următorul continut: “Abtinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului,
magistratului-asistent sau grefierului se solutionează de un alt complet, în
sedintă secretă, fără participarea celui ce declară că se abtine sau care este
recuzat. [...]
Abtinerea sau
recuzarea care priveste întreaga instantă trebuie să cuprindă indicarea
concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător si se
solutionează de instanta ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găseste
întemeiată abtinerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o
instantă egală în grad cu instanta în fata căreia s-a produs abtinerea sau
recuzarea.”
Autorul exceptiei
de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt
încălcate prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3), referitoare la
dreptul la un proces echitabil, precum si ale art. 6 din Conventia pentru
apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care reglementează
acelasi drept.
Examinând exceptia
de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii
dispozitiilor art. 52 din Codul
de procedură penală s-a mai pronuntat, statuând că acestea sunt
constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 241 din 27 mai 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004,
pronuntându-se în legătură cu critica potrivit căreia art. 52 din Codul de procedură penală
încalcă dispozitiile constitutionale si conventionale referitoare la dreptul la
un proces echitabil, Curtea a constatat că textul legal criticat este în
deplină concordantă cu art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală si cu art. 6
pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale. Astfel, potrivit prevederilor constitutionale ale art. 126 alin.
(2), ale art. 127 si 129, legiuitorul este unica autoritate competentă să
reglementeze procedura de judecată, cazurile în care sedintele de judecată nu
sunt publice, precum si căile de atac si conditiile exercitării acestora. Prin
urmare, procedura de solutionare a cererilor de recuzare făcând parte
integrantă din procedura de judecată, reglementarea acesteia este în deplină
concordantă cu prevederile fundamentale.
Ca urmare, nu pot
fi retinute criticile de neconstitutionalitate formulate de autorul exceptiei,
întrucât dispozitiile legale privitoare la procedura de solutionare a cererii
de recuzare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de
prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie,
respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor
omului si a libertătilor fundamentale, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării
legiuitorului de a asigura solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin
împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerintelor unui proces
echitabil.
Cele statuate prin
decizia mentionată îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu
au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudente.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din
Constitutie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În numele
legii
DECIDE:
Respinge exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 1 si 5 din Codul de procedură penală,
exceptie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 3.604/2004 al Înaltei
Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.
Definitivă si
general obligatorie.
Pronuntată în
sedinta publică din data de 20 ianuarie 2005.
PRESEDINTE,
ION
PREDESCU
Magistrat-asistent,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 1
februarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală
Ioan Vida -
presedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokár Gábor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Serban Viorel
Stănoiu - judecător
Nicoleta
Grigorescu - procuror
Afrodita Laura
Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin.
3 din Codul de procedură penală,
exceptie ridicată de Carol Nicolae Feher, Mariana Dana Feher, Margareta Liliana
Baczai (căsătorită Ster), Maria Ster si Stefan Ster în Dosarul nr. 1.836/2003
al Tribunalului Maramures - Sectia penală.
La apelul nominal
lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate
au mai fost supuse controlului de contencios constitutional prin Decizia nr.
468/2004, iar până în prezent nu au intervenit elemente noi care să
determine schimbarea acestei jurisprudente.
CURTEA,
având în vedere
actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea
din 4 noiembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 1.836/2003, Tribunalul
Maramures – Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Exceptia a fost
ridicată de inculpatii Carol Nicolae Feher, Mariana Dana Feher, Margareta Liliana
Baczai (căsătorită Ster), Maria Ster si Stefan Ster, prin apărătorul ales, în
dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect solutionarea unei cauze
penale.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt
neconstitutionale, deoarece, potrivit art. 289 din acelasi cod, judecata se
desfăsoară potrivit principiilor privitoare la oralitate, nemijlocire si contradictorialitate,
tocmai pentru a asigura pe deplin persoanei cercetate dreptul fundamental la
apărare. Or, de vreme ce martorul a fost audiat în faza de urmărire penală în
absenta inculpatilor sau a apărătorului ales, recitirea depozitiei acestuia în
faza de judecată este de natură a afecta grav dreptul la apărare si la un
proces echitabil, întrucât îi privează pe inculpati de posibilitatea de a pune
întrebările necesare apărării.
Tribunalul
Maramures - Sectia penală opinează
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
art. 327 alin. 3 din Codul de
procedură penală se aplică în situatii obiective exceptionale, în care
martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi
ascultat de instanta de judecată. În acest caz legea prevede posibilitatea
citirii declaratiei martorului, punerea ei în discutie si luarea în considerare
la pronuntarea hotărârii.
Potrivit art. 172
alin. 1 din Codul de procedură
penală, în cursul urmăririi penale apărătorul învinuitului sau inculpatului
are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv
la audierea martorilor. În situatia în care martorul nu a fost audiat în
prezenta sa, apărătorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, chiar si
în momentul prezentării materialului de urmărire penală. Aprecierea declaratiei
martorului este însă un atribut al instantei de judecată, care se va pronunta
asupra fondului cauzei prin coroborarea tuturor probelor administrate în cele
două faze ale procesului penal.
De altfel,
inculpatul nemultumit de dispozitia instantei în aplicarea articolului legal
criticat poate ataca hotărârea prin căile de atac prevăzute de lege si, pe cale
de consecintă, nu se poate sustine că art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală aduce
atingere art. 24 din Legea fundamentală si art. 6 pct. 3 lit. d) din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.
Potrivit art. 30
alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului, si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
României apreciază că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece legea procesual
penală română permite audierea martorilor în toate etapele procesuale. Potrivit
art. 172 din Codul de procedură
penală, învinuitul sau inculpatul are posibilitatea de a asista direct ori
indirect, prin apărător, la audierea martorilor în cursul urmăririi penale. Cu
prilejul prezentării materialului de urmărire penală inculpatului i se aduc la
cunostintă toate probele administrate în cauză, ocazie cu care acesta are
posibilitatea să solicite în apărarea sa administrarea unor noi probe, cum ar
fi confruntarea cu martorii audiati în tot cursul urmăririi penale.
În legătură cu
sustinerea autorilor exceptiei, în sensul că prevederile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală
încalcă dreptul la un proces echitabil consfintit de Conventia pentru apărarea
drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Guvernul arată că, în sensul
practicii europene, conceptul de proces echitabil nu implică în mod necesar
existenta mai multor grade de jurisdictie, a unor căi de atac al hotărârilor
judecătoresti, nici, pe cale de consecintă, posibilitatea exercitării acestor
căi de atac - inclusiv a celor extraordinare - de către toate părtile din
proces.
Avocatul
Poporului consideră că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile
legale criticate referitoare la procedura de urmat în situatia în care
ascultarea martorului nu mai este posibilă nu sunt contrare prevederilor constitutionale
referitoare la dreptul la apărare. Astfel, în cazul în care martorul nu se mai
poate prezenta pentru a fi audiat în instantă, punerea în discutie si
valorificarea declaratiei date de acesta în cursul urmăririi penale, cu
respectarea dispozitiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al
inculpatului. Totodată, este în interesul aflării adevărului în procesul penal
să se tină seama de declaratiile martorului audiat în faza de urmărire penală,
aflat în imposibilitate de a fi audiat în cea de-a doua fază a procesului
penal.
În plus,
dispozitiile art. 327 alin. 3 din Codul
de procedură penală au fost
adoptate în considerarea unor situatii obiective exceptionale, fără ca dreptul
la apărare al inculpatului să fie încălcat, deoarece acesta are posibilitatea
de a participa la audierile martorilor în cursul urmăririi penale, în
conditiile prevăzute de art. 172 din Codul de procedură penală, iar
dacă se consideră prejudiciat poate folosi împotriva hotărârilor judecătoresti
căile de atac prevăzute de lege.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei
de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu
următorul continut: “Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este
posibilă, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul
urmăririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei.”
Autorul exceptiei
de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt
încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 24 referitoare la dreptul la
apărare, precum si ale art. 6 pct. 3 lit. d) din Conventia pentru apărarea
drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un
proces echitabil.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală s-a mai pronuntat, statuând că acestea sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 468 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2004, pronuntându-se în legătură cu critica potrivit căreia prevederile legale criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 24, Curtea a constatat că dreptul la apărare al inculpatului nu este afectat de valorificarea unei depozitii date în cursul urmăririi penale de către martorul care, din motive obiective, nu s-a putut prezenta în fata instantei pentru o nouă declaratie. Inculpatul poate cunoaste declaratia dată de un martor în cursul urmăririi penale fie prin apărătorul său, care are dreptul să asiste la audierea martorului, fie cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, având posibilitatea de a cere confruntarea cu acesta. De altfel, instanta de judecată are deplina libertate de a aprecia o declaratie de martor dată în faza de urmărire penală, pronuntându-se asupra concludentei, pertinentei si utilitătii ei abia după coroborarea acesteia cu celelalte probe administrate în cauză.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din
Constitutie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele
legii
DECIDE:
Respinge exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală,
exceptie ridicată de Carol Nicolae Feher, Mariana Dana Feher, Margareta Liliana
Baczai (căsătorită Ster), Maria Ster si Stefan Ster în Dosarul nr. 1.836/2003
al Tribunalului Maramures - Sectia penală.
Definitivă si
general obligatorie.
Pronuntată în
sedinta publică din data de 1 februarie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ.
dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita
Laura Tutunaru
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 1
februarie 2005
privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 25
din Regulamentul Camerei Deputatilor
Ioan Vida -
presedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokár Gábor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Serban Viorel
Stănoiu - judecător
Doina Suliman -
magistrat-asistent sef
În temeiul art.
146 lit. c) din Constitutie
si al art. 27 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, la data
de 12 ianuarie 2005, presedintele Camerei Deputatilor, domnul Adrian Năstase, a
solicitat Curtii Constitutionale să se pronunte asupra constitutionalitătii
dispozitiilor art. 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor.
Sesizarea de
neconstitutionalitate a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 184
din 12 ianuarie 2005 si constituie obiectul Dosarului nr. 29C/2005.
În motivarea
sesizării se arată următoarele: Articolul 25 din Regulamentul Camerei
Deputatilor, care preia si dezvoltă norma constitutională cuprinsă în art. 64
alin. (2) teza a treia, potrivit căreia “membrii birourilor permanente pot fi
revocati înainte de expirarea mandatului”, schimbând sensul întregului alineat
referitor la rolul si mandatul presedintelui Camerei, excedează spiritului Constitutiei
si contravine dispozitiilor art. 20 si 21 din regulament.
Presedintele
Camerei Deputatilor si presedintele Senatului au un regim constitutional
distinct de ceilalti membri ai birourilor permanente, concretizat în
atributiile si competentele date de prevederile constitutionale ale art. 66
alin. (3), art. 89 alin. (1), art. 98 alin. (1) si ale art. 146 lit. a), b), c)
si e).
Potrivit Constitutiei
si regulamentelor celor două Camere, si în România, asemenea practicii
parlamentare din majoritatea statelor lumii, presedintii conduc lucrările
Camerelor si ale birourilor permanente, exercită functia de reprezentare a
acestora pe plan intern si international, asigură corectitudinea si
impartialitatea lucrărilor Parlamentului, precum si “continuitatea organului
legislativ suprem pe durata întregii legislaturi”, fiind alesi, de regulă, pe
întreaga durată a acesteia, spre deosebire de ceilalti membri ai birourilor
permanente care se aleg numai pe durata unei sesiuni.
Birourile
permanente se aleg în două etape succesive, prin proceduri de vot distincte,
reglementate în două texte diferite, “întâi presedintii separat si apoi
ceilalti membri ai Biroului permanent, pe o listă comună”. De altfel, atât art.
64 alin. (2) din Constitutie,
cât si art. 20 din Regulamentul Camerei Deputatilor se referă expresis
verbis la “presedintele Camerei Deputatilor” si la “ceilalti membri ai
Biroului permanent”.
La începutul
legislaturii, după constituirea legală a Camerei, este ales, în mod direct,
presedintele Camerei pe o durată de 4 ani, conform art. 21 din Regulamentul
Camerei Deputatilor, iar ulterior, în temeiul art. 24, la începutul fiecărei
sesiuni ordinare sunt alesi pe listă ceilalti membri ai Biroului permanent,
potrivit numărului de locuri ce le revin grupurilor parlamentare conform
configuratiei politice initiale.
Presedintele
Camerei este singurul dintre membrii Biroului permanent, subiect de drept
constitutional care reprezintă Camera, care are importante competente
constitutionale, deja arătate.
Asa fiind, art. 64
alin. (2) din Constitutie,
privind revocarea membrilor biourilor permanente, “trebuie dezvoltat prin
regulamentele Camerelor în ceea ce priveste: initiativa declansării procedurii;
cauzele pentru care se solicită revocarea; procedura si cvorumul de vot”.
În ceea ce
priveste declansarea procedurii, în mod neconstitutional, în art. 25 din
Regulamentul Camerei Deputatilor, “s-a stabilit acelasi drept la initiativa
revocării, respectiv pentru un grup parlamentar sau cel putin pentru o treime
din numărul deputatilor provenind din trei grupuri parlamentare, atât pentru
presedintele Camerei Deputatilor, cât si pentru orice alt membru al Biroului
permanent”.
În sistemul nostru
juridic, revocarea este o sanctiune gravă care “conduce la pierderea mandatului
pentru săvârsirea anumitor abateri, pentru încălcarea legilor si a atributiilor
ce revin functiei respective”.
Initiativa
revocării presedintelui Camerei Deputatilor “trebuie să fie diferită de aceea a
revocării celorlalti membri ai Biroului permanent, respectiv similară sau
apropiată de cea prevăzută pentru suspendarea din functie a Presedintelui
României (o treime din numărul parlamentarilor)”.
În ceea ce
priveste cauzele pentru care se solicită revocarea, “prevederile art. 25 din
Regulamentul Camerei Deputatilor sunt neconstitutionale întrucât nu stabilesc
cazurile concrete în care poate fi revocat presedintele Camerei Deputatilor si
respectiv ceilalti membri ai Biroului permanent, solicitând doar motivarea
cererii”.
Revocarea
presedintelui Camerei “trebuie să fie asimilată cu suspendarea Presedintelui
României, al cărui înlocuitor este, în conditiile prevăzute de Constitutie,
respectiv doar pentru săvârsirea unor fapte grave prin care încalcă prevederile
constitutionale, art. 95 alin. (1), sau pentru încălcarea gravă a propriilor
atributii care aduc prejudicii majore activitătii legislative”.
În ceea ce
priveste procedura de vot si cvorumul necesar, “art. 25 este neconstitutional
întrucât nu stabileste decât modalitatea de vot (secret cu bile), desi ar
trebui să stabilească proceduri diferite, precum si cvorum de vot diferit
pentru presedintele Camerei si, respectiv, pentru ceilalti membri ai Biroului
permanent”.
Revocarea
presedintelui Camerei fiind o măsură gravă, cu caracter exceptional, “în
Regulament ar trebui să se prevadă un cvorum de vot care să elimine abuzurile
sau majorităti parlamentare conjuncturale”.
Egalizarea
presedintelui cu ceilalti membri ai Biroului permanent si aplicarea unui
tratament juridic identic în ceea ce priveste revocarea, solutie consacrată în
art. 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor, contravine cadrului
constitutional si regulamentar.
Chiar dacă numai
principiul simetriei juridice ar fi impus, “asa cum alegerea presedintelui si a
celorlalti membri ai Biroului permanent este reglementată si realizată separat, tot astfel să fie reglementată si
revocarea”.
În fine, se
semnalează faptul că institutia revocării conducerii Camerelor nu este
prevăzută în constitutiile si regulamentele parlamentare din cele mai vechi
democratii europene, precum Franta, Italia, Belgia, Spania etc. În sustinerea
acestor argumente, sunt invocate opiniile consacrate în “Tratatul de teorie si
practică parlamentară”, elaborat sub coordonarea prof. univ. dr. Victor
Duculescu, precum si în lucrarea “Dreptul parlamentar românesc” a profesorilor
universitari Ioan Muraru si Mihai Constantinescu.
În final, se arată
că se impune de urgentă constatarea neconstitutionalitătii art. 25 din
Regulamentul Camerei Deputatilor “pentru a preveni un atac grav la adresa
Parlamentului României, a suveranitătii sale, a functiei sale de organ
reprezentativ suprem al poporului român, dar si la adresa statului nostru de
drept si a democratiei”.
La dosarul cauzei
au fost depuse, la data de 27 ianuarie 2005, prin avocatul Antonie Iorgovan,
“Concluzii scrise formulate de presedintele Camerei Deputatilor” în vederea
completării motivării sesizării de neconstitutionalitate.
În acest sens, se
arată că art. 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor “este contrar art. 64 din
Constitutie,
precum si principiilor constitutionale referitoare la institutia revocării care
rezultă din art. 85 alin. (2), art. 106, art. 107 alin. (2) si art. 110 alin.
(2)”. De asemenea, se apreciază că acest text regulamentar contravine
prevederilor constitutionale ale art. 84.
Astfel, se
consideră că, în virtutea principiului suprematiei Constitutiei,
consacrat prin art. 1 alin. (5), organizarea si functionarea Camerelor
Parlamentului prin intermediul regulamentelor trebuie să se facă tinându-se
seama de prevederile Constitutiei
în materie.
Legea fundamentală
contine norme speciale referitoare la alegerea presedintilor si la
durata mandatelor acestora, “conturând un regim juridic distinct pentru
presedintii Camerelor fată de ceilalti
membri ai birourilor permanente”.
De aceea,
regulamentele Camerelor trebuie să cuprindă reglementări distincte în ceea ce
priveste revocarea presedintilor Camerelor.
Art. 25 din
Regulamentul Camerei Deputatilor, contrar principiilor si prevederilor
constitutionale invocate, “consacră măsura revocării membrilor Camerelor ca o
solutie uzuală, supusă jocului politic”. Or, revocarea, ca act juridic, nu
poate fi întemeiată pe considerente pur subiective, care au la bază
comportamentul exclusiv al unei vointe politice.
În temeiul art. 27
alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, la data
de 12 ianuarie 2005, Curtea Constitutională a solicitat punctul de vedere al
Biroului permanent al Camerei Deputatilor. Biroul permanent al Camerei
Deputatilor nu a comunicat punctul de vedere asupra sesizării de
neconstitutionalitate.
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ,
examinând
sesizarea, concluziile scrise, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
dispozitiile de regulament criticate raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie,
precum si celor ale art. 1, 10, 27 si 28 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, să se pronunte asupra
constitutionalitătii prevederilor de regulament criticate.
Prin sesizarea
formulată sunt criticate pentru neconstitutionalitate dispozitiile art. 25 din
Regulamentul Camerei Deputatilor, dispozitii care au următoarea redactare: “Oricărui
membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de expirarea
acestuia, la cererea motivată a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel
putin unei treimi din numărul deputatilor provenind din minimum trei grupuri
parlamentare. Votul este secret si se exprimă prin bile pentru fiecare caz, în
cel mult 15 zile de la data înregistrării cererii de revocare.”
Autorul sesizării
de neconstitutionalitate consideră că acest text excede prevederilor
constitutionale ale art. 64 alin. (2), potrivit cărora: “Fiecare Cameră îsi
alege un birou permanent. Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele
Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalti membri ai birourilor
permanente sunt alesi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor
permanente pot fi revocati înainte de expirarea mandatului.”
De asemenea,
apreciază că se contravine art. 20 si 21 din Regulamentul Camerei Deputatilor.
Analizând sesizarea de neconstitutionalitate, Curtea retine că, potrivit art.
25 din Regulamentul Camerei Deputatilor, cererea pentru revocarea unui membru
al Biroului permanent poate fi făcută de grupul parlamentar care l-a propus sau
de cel putin o treime din numărul deputatilor provenind din minimum trei
grupuri parlamentare.
Dispozitiile art.
25 din Regulamentul Camerei Deputatilor reprezintă o modalitate inexactă de
transpunere pe plan regulamentar a prevederilor constitutionale ale art. 64
alin. (2) potrivit cărora membrii birourilor permanente pot fi revocati înainte
de expirarea mandatului. Aceste dispozitii constitutionale se cer a fi
coroborate cu prevederile art. 64 alin. (5) din Constitutie,
care stabilesc că birourile permanente si comisiile parlamentare se alcătuiesc
potrivit configuratiei politice a fiecărei Camere. Ca atare, nici revocarea
unui membru al Biroului permanent nu poate afecta această configuratie
politică. Pentru aceste motive, propunerea de revocare, care poate duce la
încetarea mandatului unui membru al Biroului permanent, nu poate apartine decât
grupului care l-a propus. Curtea constată că posibilitatea recunoscută oricărui
grup parlamentar de a face o astfel de cerere contravine imperativelor si
exigentelor prevederilor constitutionale ale art. 64 alin. (2) coroborate cu
cele ale alin. (5) al aceluiasi articol, care stabilesc că “birourile
permanente si comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuratiei
politice a fiecărei Camere”.
La adoptarea acestei solutii, Curtea a avut în vedere si practica sa.
Astfel, prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constitutionalitatea
Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constitutională a statuat că art. 22 din
Regulamentul Senatului este neconstitutional pentru următoarele considerente:
“Potrivit art. 22 din regulament, cererea pentru revocarea unui membru al
Biroului permanent poate fi făcută de un grup parlamentar.
Posibilitatea
oricărui grup parlamentar de a face această cerere, si nu doar a celui al cărui
reprezentant este membrul, este contrară art. 61 alin. (5) din Constitutie,
conform căruia Biroul permanent se alcătuieste potrivit configuratiei politice
a Senatului, întrucât revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea
membrului pentru a fi ales în Biroul permanent. Deci atât desemnarea, cât si
revocarea sunt supuse imperativelor art. 61 alin. (5) din Constitutie.”
Deoarece nu au
intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii
Constitutionale, cele statuate prin decizia mentionată îsi mentin valabilitatea
si în speta de fată.
Cât priveste
critica referitoare la neconcordanta dintre dispozitiile art. 25 si cele ale
art. 20 si 21 din Regulamentul Camerei Deputatilor, Curtea constată că aceasta
excede controlului de constitutionalitate.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. c) din Constitutie,
al art. 1, 10, 27 si 28 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În numele
legii
DECIDE:
Constată că
dispozitiile art. 25 din Regulamentul
Camerei Deputatilor sunt neconstitutionale, deoarece prevăd ca propunerea
de revocare a presedintelui Camerei Deputatilor si a celorlalti membri ai
Biroului permanent să poată fi făcută si de alte grupuri parlamentare decât
grupul sau grupurile care i-au propus pentru a fi alesi.
Definitivă si
obligatorie.
Decizia se
comunică Camerei Deputatilor si se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Deliberarea a avut
loc la data de 1 februarie 2005 si la ea au participat: Ioan Vida, presedinte,
Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Gábor
Kozsokár, Petre Ninosu, Ion Predescu, Serban Viorel Stănoiu, judecători.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ.
dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent
sef,
Doina
Suliman
OPINIE
SEPARATĂ
Nu împărtăsim
solutia adoptată prin Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005, cu votul majoritătii
membrilor Curtii Constitutionale, prin care s-a constatat că prevederile art.
25 din Regulamentul
Camerei Deputatilor, potrivit cărora propunerea de revocare a presedintelui
Camerei Deputatilor si a celorlalti membri ai Biroului permanent poate fi
făcută si de alte grupuri parlamentare decât grupul sau grupurile care i-au
propus pentru a fi alesi, sunt neconstitutionale.
Prin sesizarea
adresată Curtii Constitutionale de presedintele Camerei Deputatilor s-a cerut
să se constate că prevederile art. 25 din Regulament sunt contrare
dispozitiilor si principiilor cuprinse în art. 64 alin. (2) din Constitutie,
pentru că prevede posibilitatea revocării din functie si a presedintelui
Camerei Deputatilor, cât si pentru faptul că nu stabileste motivele pentru care
se poate face revocarea si nici procedura specială de revocare a presedintelui,
care trebuie să fie diferită de procedura prevăzută pentru revocarea celorlalti
membri ai Biroului permanent. Curtea, prin decizia la care ne referim, a
retinut de fapt un alt temei de neconstitutionalitate a textului din regulament
decât cel invocat în sesizare, dedus, pe cale de interpretare a prevederilor
art. 64 alin. (2) coroborat cu alin. (5), ceea ce, în opinia noastră, depăseste
limitele sesizării. Potrivit sistemului nostru constitutional, precum si
prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea Curtii Constitutionale, controlul de
constitutionalitate se declansează la sesizarea motivată a subiectelor
prevăzute de Constitutie
si în limitele acesteia.
Considerăm, de
asemenea, că textul art. 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor nu înfrânge
dispozitiile art. 64 alin. (2) si nici pe cele ale art. 64 alin. (5) din Constitutie.
Art. 64 consacră,
în alin. (1) teza întâi, principiul autonomiei regulamentare a fiecărei Camere
a Parlamentului. În conformitate cu acest principiu, orice reglementare privind
organizarea si functionarea Camerelor, care nu este prevăzută în Constitutie,
poate si trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu al fiecărei Camere.
Oricare din cele
două Camere este suverană în a adopta, cu majoritatea de voturi prevăzută în
regulament, dacă în această privintă Constitutia nu dispune, măsurile pe care
le consideră necesare si oportune pentru organizarea si functionarea sa.
Această prevedere constitutională nu este încălcată prin dispozitia
regulamentară criticată pentru neconstitutionalitate, care prevede că oricărui
membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de expirarea acestuia,
la cererea motivată a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel putin unei
treimi din numărul deputatilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare,
votul Camerei fiind secret si exprimat prin bile.
Desigur, poate ar
fi fost necesar ca motivele de revocare să fie prevăzute în Regulamentul
Camerei Deputatilor, dar lipsa acestora nu poate duce la concluzia că textul
regulamentar criticat este neconstitutional. Potrivit dispozitiilor art. 2
alin. (3) din Legea nr.
47/1992, republicată, Curtea Constitutională, în exercitarea controlului de
constitutionalitate, nu poate modifica sau completa prevederile supuse
controlului.
Art. 64 alin. (2)
teza a patra, la care se referă sesizarea adresată Curtii, prevede că “Membrii
birourilor permanente pot fi revocati înainte de expirarea mandatului”.
Autonomia
regulamentară a Camerelor Parlamentului se exercită de către plenul fiecărei
Camere. Asadar, nu se poate nega dreptul exclusiv al plenului de a hotărî
măsurile necesare pentru buna organizare si functionare a Camerei, inclusiv
cele privind constituirea si alegerea structurilor sale de conducere si de
lucru ori revocarea membrilor acestora.
Faptul că
Regulamentul Camerei Deputatilor a lăsat la latitudinea plenului să aprecieze,
prin vot, asupra motivelor revocării nu constituie o încălcare a Constitutiei.
În această situatie,
credem că este inacceptabil ca, în conditiile existentei unor motive care ar
justifica revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent, plenul
Camerei să nu poată hotărî revocarea, dacă aceasta nu este cerută de grupul sau
de grupurile parlamentare care l-au propus pentru a fi ales, cu atât mai mult
cu cât abtinerea acestora ar putea să fie datorată unor atitudini de
obstructionare a acestei măsuri.
În ceea ce
priveste art. 64 alin. (5) din Constitutie,
în raport cu care majoritatea membrilor Curtii Constitutionale consideră ca
fiind neconstitutionale prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei
Deputatilor, acesta dispune: “Birourile permanente si comisiile parlamentare
se alcătuiesc potrivit configuratiei politice a fiecărei Camere.” Considerăm
că textul art. 25 din Regulamentul Camerei Deputatilor nu contine nici o
dispozitie care ar înfrânge acest principiu constitutional. Este evident că
respectarea acestui principiu intră în obligatiile plenului Camerei numai
atunci când alege membrii Biroului permanent si ai comisiilor parlamentare ori
adoptă modificări în componenta acestora, indiferent de cauzele înlocuirii unor
membrii.
Plenul Camerei, ca
urmare a admiterii unei eventuale cereri de revocare a mandatului unui membru
al Biroului permanent, este obligat, conform art. 64 alin. (5) din Constitutie,
să-l înlocuiască, prin alegerea altuia apartinând aceleiasi formatiuni politice
ori, prin orice alte măsuri, să asigure în continuare ca Biroul permanent, prin
componenta sa, să respecte configuratia politică a Camerei.
Considerăm că nici
precedentul invocat din jurisprudenta Curtii Constitutionale, Decizia nr. 46
din 17 mai 1994, nu este de natură să justifice solutia din prezenta cauză.
Decizia citată se referă la acea prevedere din vechiul Regulament al Senatului,
potrivit căreia revocarea mandatului unui membru al Biroului permanent putea fi
cerută si de către un singur grup parlamentar, oricare ar fi el. Art. 25 din Regulamentul
Camerei Deputatilor prevede posibilitatea formulării cererii motivate de
revocare a mandatului unui membru al Biroului permanent, nu numai de grupul
parlamentar care l-a propus pentru a fi ales, ci si de un număr semnificativ de
deputati, respectiv o treime din numărul deputatilor, care trebuie să provină
din cel putin trei grupuri parlamentare, cerere asupra căreia plenul Camerei
hotărăste în mod suveran.
|
Judecător, Kozsokár
Gábor |
Judecător, Constantin
Doldur |
din 3
februarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 53 din Codul de procedură penală
Ioan Vida -
presedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokár Gábor -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Serban Viorel
Stănoiu - judecător
Marinela Mincă -
procuror
Afrodita Laura
Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 din Codul de procedură penală,
exceptie ridicată de Ioan Bracon în Dosarul nr. 1.389/2004 al Judecătoriei
Hârlău.
La apelul nominal
lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată,
deoarece nu se poate sustine că se aduce atingere liberului acces la justitie,
întrucât, indiferent de solutia pronuntată în cauză, partea interesată are
posibilitatea de a contesta actele emise de procuror în faza de urmărire penală,
uzând atât de dispozitiile art. 2781 din Codul de procedură penală, cât
si de celelalte drepturi procesuale prevăzute de acelasi cod în faza de
cercetare judecătorească.
CURTEA,
având în vedere
actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea
din 27 octombrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 1.389/2004, Judecătoria
Hârlău a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 53 din Codul de
procedură penală.
Exceptia a fost
ridicată de Ioan Bracon în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect
solutionarea unei plângeri formulate împotriva măsurilor luate de procuror.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că art. 53 din Codul de procedură penală
nu prevede nici o cale de atac
împotriva ordonantei de solutionare a cererii de recuzare. Dacă în cadrul
procedurii de solutionare a unei cereri de recuzare în cursul judecătii este
prevăzută calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins
recuzarea (art. 52 alin. 7 a fost însă abrogat prin Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
55/2004 pentru modificarea Codului
de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 592 din 1 iulie 2004), în situatia solutionării unei cereri de recuzare a
procurorului sau a parchetului, art. 2781 din Codul de procedură penală nu
prevede nici o posibilitate pentru persoana interesată de a se adresa justitiei
pentru apărarea intereselor sale legitime.
Judecătoria
Hârlău opinează că exceptia
de neconstitutionalitate este întemeiată, deoarece prevederile art. 53 din Codul de procedură penală
contravin art. 21 din Constitutie,
referitoare la liberul acces la justitie, întrucât, în actuala reglementare a Codului de procedură penală,
petentul nemultumit de solutia dată cu privire la cererea de recuzare a tuturor
procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău nu are
posibilitatea de a ataca această solutie în fata unei instante judecătoresti.
Potrivit art. 30
alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
României apreciază că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
legale criticate, referitoare la procedura de solutionare a declaratiilor de
abtinere sau a cererilor de recuzare în cursul urmăririi penale, sunt în
deplină concordantă cu prevederile constitutionale si conventiile
internationale privitoare la drepturile omului. Astfel, potrivit art. 126 alin.
(2) din Constitutie,
competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor
situatii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la
abtinere si recuzare, precum si modalităti diferite de exercitare a drepturilor
procesuale.
De asemenea,
potrivit art. 129 din Constitutie,
împotriva hotărârilor judecătoresti părtile interesate pot exercita căile de
atac, în conditiile legii. Rezultă, asadar, că, potrivit Legii fundamentale,
legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de
judecată, precum si căile de atac si conditiile exercitării acestora. Procedura
de solutionare a cererilor de abtinere sau de recuzare face parte integrantă
din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile
constitutionale.
Avocatul
Poporului consideră că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prin prevederile
legale supuse controlului se instituie o procedură specială de solutionare a
cererii de recuzare în cursul urmăririi penale, care nu aduce atingere
intereselor părtilor, ci, dimpotrivă, contribuie la evitarea unor tergiversări
în solutionarea cauzei, rezolvându-se un incident procesual, iar nu fondul
litigiului. În acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutională prin Decizia nr.
135/2001.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei,
precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele: Curtea Constitutională constată că a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei
de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 53 din Codul de procedură penală, cu
următorul continut: “În cursul urmăririi penale, asupra abtinerii sau
recuzării persoanei care efectuează cercetarea penală ori a procurorului se
pronuntă procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul
ierarhic superior. Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează
cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul
în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală,
aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen
de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale.
Procurorul este
obligat să solutioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonantă.
Cererea de
recuzare care priveste pe procuror se solutionează în acelasi termen si în
aceleasi conditii de procurorul ierarhic superior.
Abtinerea se
solutionează potrivit dispozitiilor din alin. 3 si 4, care se aplică în mod
corespunzător.”
Autorul exceptiei
de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt
încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) referitoare
la dreptul oricărei persoane de a se adresa neîngrădit justitiei pentru
apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.
Examinând exceptia
de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 53 din Codul de procedură penală
reglementează procedura recuzării persoanelor care efectuează cercetarea penală
ori a procurorului. Această procedură a fost instituită pentru a asigura
impartialitatea procesului penal în faza de urmărire penală si pentru a proteja
organele de urmărire penală si Ministerul Public de suspiciunile de abuz si de
părtinire.
Reglementarea a
fost concepută totodată cu grija de a nu facilita tergiversarea procesului sau,
prin exercitarea abuzivă a dreptului de recuzare, blocarea activitătii
organelor judiciare, cu consecinte inacceptabile pentru apărarea ordinii de
drept si a drepturilor si intereselor societătii.
În cauză nu poate
fi primită sustinerea autorului exceptiei, în sensul că, întrucât legea nu
prevede o cale de atac în justitie împotriva ordonantei de respingere a cererii
de recuzare - în spetă erau recuzati toti procurorii unui parchet -, se încalcă
prevederile art. 21 din Constitutie,
dat fiind că nu intră în competenta Curtii Constitutionale să cenzureze omisiunile
de reglementare, ci numai conformitatea dispozitiilor legale în vigoare cu
normele si principiile Constitutiei.
Pe de altă parte,
dispozitiile legale atacate nu îl împiedică pe autorul exceptiei să-si apere în
justitie drepturile si interesele în legătură cu obiectul cauzei în care este
cercetat, el având posibilitatea să se apere în fata instantei de judecată a
procesului - dacă s-a emis rechizitoriul - sau prin plângere împotriva solutiei
de netrimitere în judecată - în cazul în care dosarul a fost solutionat de
către procuror în acest sens.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 din Codul de procedură penală,
exceptie ridicată de Ioan Bracon în Dosarul nr. 1.389/2004 al Judecătoriei
Hârlău.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în
sedinta publică din data de 3 februarie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ.
dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
privind unele reglementări contabile aplicabile
agentilor economici
În temeiul art. 4
din Legea contabilitătii nr.
82/1991, republicată,
în baza art. 10
alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr.
1.574/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor
Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si
completările ulterioare,
în baza art. 4 din
Ordonanta Guvernului nr.
64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale,
companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau
majoritar de stat, precum si la regiile autonome,
aprobată cu
modificări prin Legea nr.
769/2001, cu modificările ulterioare,
ministrul
finantelor publice emite
prezentul ordin.
Art. 1. - (1)
Sumele reprezentând venituri din înlesniri la plata creantelor bugetare,
provenite din scutirea la plată la data de 31 decembrie 2004 a unor obligatii,
potrivit sectiunii a 6-a a cap. I din Ordonanta Guvernului nr.
94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu
modificări prin Legea nr.
507/2004, nu pot face obiectul distribuirii.
(2) Înregistrarea
în contabilitate a sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează potrivit
metodologiei prevăzute la pct. I din anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. -
Reflectarea în contabilitate a profitului repartizat pe destinatiile prevăzute
la art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.
64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale,
companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau
majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin
Legea nr.
769/2001, cu modificările ulterioare, se efectuează potrivit metodologiei
prevăzute la pct. II din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. - Directia
de reglementări contabile va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a
prevederilor prezentului ordin.
Art. 4. -
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. La data
intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă pct. 3 din Precizările
privind determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului conform
Ordonantei Guvernului nr.
64/2001 si reflectarea în contabilitate a acestora, aprobate prin Ordinul
ministrului finantelor publice nr.
298/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din
5 martie 2002.
Ministrul
finantelor publice,
Ionel
Popescu
Bucuresti, 15 februarie 2005.
Nr. 128.
ANEXĂ
I. Metodologia
de reflectare în contabilitate a sumelor reprezentând venituri din înlesniri la
plata creantelor bugetare, provenite din scutirea la plată la data de 31
decembrie 2004 a unor obligatii, potrivit sectiunii a 6-a a cap. I din
Ordonanta Guvernului nr.
94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu
modificări prin Legea nr.
507/2004
1. În
contabilitatea debitorilor, scutirea la plată la data de 31 decembrie 2004 a
sumelor prevăzute la art. 24 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.
94/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.
507/2004, se va reflecta în contabilitate astfel:
a) Pentru sumele
aferente anului curent:
|
4xx “Conturi de
terti” |
= 758 “Alte
venituri din exploatare” |
si
Debit cont 8038
“Alte valori în afara bilantului”/analitic distinct
b) Pentru sumele
aferente anilor precedenti:
|
4xx “Conturi de
terti” |
= 117 “Rezultatul
reportat” |
si
Debit cont 8038
“Alte valori în afara bilantului”/analitic distinct
Sumele reflectate
în conturile 758 “Alte venituri din exploatare” si 117 “Rezultatul reportat” nu
fac obiectul distribuirii.
2. Repunerea în
sarcina debitorilor a sumelor scutite, potrivit art. 24 alin. (3) din Ordonanta
Guvernului nr.
94/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.
507/2004, se va reflecta în contabilitate astfel:
|
658 “Alte
cheltuieli de exploatare”/ analitic distinct |
= 4xx “Conturi de
terti” |
si
Credit cont 8038
“Alte valori în afara bilantului”/analitic distinct
II. Metodologia
de reflectare în contabilitate a profitului repartizat pe destinatiile
prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.
64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale,
companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau
majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin
Legea nr.
769/2001, cu modificările ulterioare
1. Reflectarea în
contabilitate a profitului repartizat pe destinatiile prevăzute la art. 1 alin.
(1) din Ordonanta Guvernului nr.
64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.
769/2001, cu modificările ulterioare, se efectuează astfel:
- Constituirea
rezervelor legale:
|
129 “Repartizarea
profitului” |
= 1061 “Rezerve
legale” |
- Alte rezerve, reprezentând facilităti fiscale si alte repartizări prevăzute de lege, conform destinatiei stabilite prin actul normativ:
|
129 “Repartizarea
profitului” |
= 1068 “Alte
rezerve”/analitic distinct |
- Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti:
|
129 “Repartizarea
profitului” |
= 117 “Rezultatul
reportat” |
- Vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societătilor nationale, companiilor nationale si al societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat:
|
129 “Repartizarea
profitului” |
= 117 “Rezultatul
reportat” |
iar după aprobarea
situatiilor financiare anuale:
|
117 “Rezultatul
reportat” |
= 446 “Alte
impozite, taxe si vărsăminte asimilate” |
|
|
sau 457 “Dividende
de plată”, după caz |
- Profit repartizat la rezerve sub formă de sursă proprie de finantare:
|
129 “Repartizarea
profitului” |
= 1068 “Alte
rezerve” |
-
Participarea salariatilor la profit se reflectă în contabilitate prin
constituirea unui provizion pentru riscuri si cheltuieli la nivelul sumelor
estimate reprezentând atât sumele brute cuvenite salariatilor, cât si
contributiile aferente acestora, astfel:
|
6812 “Cheltuieli
de exploatare privind provizioanele si cheltuieli” |
= 1518 “Alte
provizioane pentru riscuri pentru
riscuri si cheltuieli” |
si
|
121 “Profit si
pierdere” |
= 6812 “Cheltuieli
de exploatare privind provizioanele pentru riscuri si cheltuieli” |
2. Obligatiile fată de salariati si contributiile aferente participării salariatilor la profit se vor evidentia în contabilitate pe seama cheltuielilor salariale, respectiv a cheltuielilor cu contributiile în anul următor celui la care se referă situatiile financiare si, concomitent, se va relua la venituri provizionul constituit.