MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 158         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 22 februarie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 35 din 25 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

144. - Ordin al ministrului finantelor publice privind aprobarea Precizărilor pentru determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului conform Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 28

din 25 ianuarie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - judecător

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Marina Predică în Dosarul nr. 282/2003 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia civilă.

La apelul nominal este prezentă autoarea exceptiei, personal si asistată de avocat J. Friedmann-Nicolescu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autoarea exceptiei, prin avocat, solicită admiterea exceptiei astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constitutionale invocate de autoarea exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 8 iunie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 282/2003, Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor “art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, devenit în noua redactare art. 506 alin. 2”. Exceptia a fost ridicată de Marina Predică în cadrul recursului formulat împotriva deciziei de respingere a apelului declarat împotriva sentintei Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă, prin care s-a respins actiunea acesteia de reparare a pagubei, întemeiată pe dispozitiile art. 504-506 din Codul de procedură penală, constatându-se prescris dreptul la actiune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dreptul de proprietate privată, precum si dreptul la un proces echitabil, întrucât instituie, pentru actiunea în repararea de către stat a pagubei suferite, un termen de prescriptie mai scurt decât cel general de 3 ani, aplicabil raporturilor patrimoniale dintre cetăteni, ceea ce face ca statul să fie mai presus de cetătenii săi si, prin urmare, mai presus de lege. În opinia autoarei exceptiei, “este constitutional ca pentru toti - inclusiv pentru stat - termenul de prescriptie să fie cel general de 3 ani”.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă, exprimându-si opinia asupra exceptiei, consideră că aceasta este neîntemeiată. Se arată că termenul special de prescriptie reglementat de prevederile criticate nu instituie nici o discriminare în raporturile patrimoniale ale cetătenilor cu statul.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile constitutionale si nici pe cele din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, invocate de autoarea exceptiei. Precizează în acest sens că termenul de prescriptie prevăzut de art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală “nu îngrădeste egalitatea în drepturi si nici accesul liber la justitie, ci, dimpotrivă, lărgeste sfera persoanelor îndreptătite a introduce actiuni pentru repararea pagubei si cu privire la persoanele împotriva cărora s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior au fost scoase de sub urmărire penală, prin ordonanta procurorului, ordonantă rămasă definitivă prin neatacarea ei la instantă”.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile legale criticate nu încală prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (2), întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor îndreptătite la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, fără a face nici o diferentă în cadrul acestei categorii. Se arată totodată că art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 11, 20, art. 21 alin. (3) si nici prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece termenul de prescriptie instituit de acest text legal are caracter rezonabil si asigură conditii optime pentru a exercita actiunea în justitie în scopul obtinerii reparatiilor legale. Referitor la dispozitiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, se apreciază că acestea nu au incidentă în cauză.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că exceptia este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autoarei exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, în redactarea dată prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură penală si a unor legi speciale, având următorul continut: “Actiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instantei de judecată sau a ordonantelor procurorului, prevăzute în art. 504.”

Autoarea exceptiei consideră că aceste dispozitii sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 11, art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (3) si ale art. 41 alin. (1) teza întâi si alin. (2) teza întâi [devenit art. 44 alin. (1) teza întâi si alin. (2) teza întâi ca urmare a revizuirii si republicării Constitutiei, cu renumerotarea textelor], având următorul continut:

- Art. 11: “(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai si cu bună-credintă obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constitutiei.”;

- Art. 16 alin. (2): “Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”;

- Art. 21 alin. (3): “Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”;

- Art. 44 alin. (1) teza întâi si alin. (2) teza întâi:

“(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. [...]

(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.[...]”

De asemenea, autoarea exceptiei consideră că textul criticat contravine si prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Se sustine, în esentă, că termenul de prescriptie special instituit de textul de lege criticat, diferit de termenul general de prescriptie de 3 ani, aplicabil actiunilor personale, care însotesc drepturile subiective civile de creantă, este discriminatoriu, în sensul situării statului mai presus de cetătenii săi si, prin aceasta, mai presus de lege, în contradictie cu dispozitiile constitutionale invocate.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată si, în consecintă, urmează să fie respinsă.

Curtea retine că dispozitiile constitutionale invocate de autoarea exceptiei sau alte norme cuprinse în Constitutie, în pacte ori tratate internationale la care România este parte, nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin condamnarea pe nedrept sau prin privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal, de a porni actiune în repararea pagubei, si nici un termen limită în care acest drept poate fi exercitat. Art. 52 alin. (3) din Constitutie, care consacră răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, stipulează că .[...] Răspunderea statului este stabilită în conditiile legii [...]”. Legea fundamentală lasă, asadar, la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale, inclusiv a termenelor în care dreptul la reparatii poate fi exercitat. Aceeasi idee se regăseste si în dispozitiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, potrivit cărora “Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată gratierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeste că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu exceptia cazului în care se dovedeste că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte”.

Asa fiind, stabilirea de către legiuitor a unui termen special de prescriptie, în ceea ce priveste actiunea pentru repararea de către stat a pagubei suferite în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, constituie expresia rolului constitutional al acestuia, consfintit si de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora “competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, si nu este de natură să aducă atingere prevederilor constitutionale invocate de autoarea exceptiei.

Astfel, termenul special de prescriptie de 18 luni, reglementat de textul de lege criticat în prezenta cauză, este un termen de prescriptie a dreptului la actiune rezonabil, care asigură conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita actiune în justitie în scopul obtinerii reparatiilor legale, în concordantă cu prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale (asadar, implicit cu dispozitiile art. 11 si 20 din Constitutie), precum si cu cele cuprinse în art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, care consacră dreptul la un proces echitabil. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenta sa faptul că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut si că acesta “poate fi supus la restrictii legitime, cum ar fi termenele legale de prescriptie sau ordonantele care impun depunerea unei cautiuni judicatum solvi [...]” (Cauza Z si altii împotriva Marii Britanii, 2001).

Câtă vreme prevederile criticate se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în ipoteza acestei norme, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală s-ar crea o discriminare între stat si cetătenii săi, în sensul “situării” statului mai presus de lege.

Întrucât actiunea întemeiată pe dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală vizează repararea unor pagube în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, iar nu apărarea dreptului de proprietate sau valorificarea unui drept de creantă, dispozitiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, care garantează dreptul de proprietate privată si creantele asupra statului, nu sunt incidente în cauză.

 

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Marina Predică în Dosarul nr. 282/2003 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 ianuarie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 35

din 25 ianuarie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Virgil Guran si Elena Clinci în Dosarul nr. 11.189/RG/2004 al Curtii de Apel Cluj - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca nefondată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 octombrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 11.189/RG/2004, Curtea de Apel Cluj – Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală.

Exceptia a fost ridicată de inculpatii Virgil Guran si Elena Clinci (fostă Rîsnovean) în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect solutionarea unei cauze penale în recurs.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textul legal criticat exclude folosirea căii de atac a recursului în cazul deciziilor pronuntate în apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Această situatie este, în opinia lor, de natură a lipsi de eficientă dispozitiile art. 3851 alin. 2 si 3 din Codul de procedură penală, deoarece partea interesată este în imposibilitate de a exercita dreptul la apărare si de acces liber la justitie în cazul unor exceptii ridicate în calea de atac a apelului. Limitarea exercitării recursului împotriva deciziilor pronuntate în apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, apare ca neconstitutională în raport cu art. 21 din Legea fundamentală, deoarece limitează si posibilitatea de a ataca încheierile premergătoare solutionării apelului, ajungându-se la situatia ca justitiabilul să nu se bucure de nici un mijloc eficient de a-si apăra drepturile si interesele legitime vizate de exceptiile ridicate în prima cale de atac. Pe cale de consecintă, este îngrădit nu numai dreptul liberului acces la justitie, ci si dreptul la apărare, care presupune, în mod necesar, existenta posibilitătii justitiabilului de a invoca nelegalitatea unei dispozitii a instantei de judecată, neacordarea sau încălcarea unui drept procesual ori nesolutionarea unei exceptii ridicate, context în care dreptul la apărare nu poate fi privit disociat de dreptul la un proces echitabil si de dreptul de petitionare în vederea apărării celorlalte drepturi si interese legitime.

Curtea de Apel Cluj - Sectia penală opinează că exceptia este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat este în deplină concordantă cu dispozitiile art. 21 alin. (1), (2) si (3) si ale art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală. Prevederile legale criticate reglementează folosirea căii de atac a recursului. Or, stabilirea căilor de atac si a conditiilor în care ele pot fi exercitate intră în competenta exclusivă a legiuitorului.

Faptul că împotriva deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu se poate folosi calea de atac a recursului nu afectează dreptul la apărare al persoanelor, deoarece la rejudecarea fondului instanta de trimitere este obligată să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv cererile si exceptiile invocate de părti în cursul procesului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul României arată că dispozitiile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală constituie norme de procedură, or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, procedura de judecată este prevăzută numai de lege. Textul legal criticat, stabilind regula generală potrivit căreia deciziile pronuntate în apel pot fi atacate cu recurs, exceptează de la această regulă situatiile în care, prin deciziile instantelor de apel, s-a dispus rejudecarea cauzelor. Ratiunea este aceea că procesul penal se reia de la faza judecătii în primă instantă.

Prin urmare, dispozitiile legale contestate nu ridică probleme de constitutionalitate, ci de interpretare si de aplicare a legii. Asa fiind, accesul liber la justitie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac. Părtile procesului penal îsi pot exercita dreptul la apărare în tot cursul procesului, fără nici o încălcare, deoarece dispozitiile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală nu îngrădesc dreptul părtilor de a fi asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt si cele referitoare la hotărârile judecătoresti supuse recursului, astfel încât accesul la justitie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac. Notiunea de proces echitabil nu implică imperios existenta mai multor grade de jurisdictie, a unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoresti, nici, pe cale de consecintă, posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părtile din proces.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală fată de art. 24 din Legea fundamentală. Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi retinută. Faptul că nu se poate folosi calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoresti prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, avându-se în vedere că, la rejudecarea fondului, instanta este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul continut: “Pot fi atacate cu recurs: [...]

e) deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti de apel si Curtea Militară de Apel, cu exceptia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.”

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (1), (2) si (3), referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, precum si cele ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, s-a mai pronuntat, statuând că acestea sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 481 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 2 decembrie 2004, pronuntându-se în legătură cu critica potrivit căreia art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale referitoare la garantarea dreptului la apărare, Curtea a constatat că textul legal criticat este în deplină concordantă cu art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală. Faptul că împotriva hotărârilor judecătoresti prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu se poate folosi calea de atac a recursului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, referitoare la garantarea dreptului la apărare, avându-se în vedere că la rejudecarea fondului instanta este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

De asemenea, nu poate fi primită critica autorului exceptiei privitoare la încălcarea liberului acces la justitie si dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit prevederilor constitutionale ale art. 126 alin. (2), legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată. Ca urmare, prin instituirea caracterului irevocabil al deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu se aduce atingere în nici un fel dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se oferă tuturor părtilor interesate exercitarea acestui drept în conditii de echitate, întrucât, de vreme ce se procedează la o nouă judecată asupra fondului, partea interesată are posibilitatea să-si valorifice toate drepturile si interesele sale legitime fără nici un fel de limitări.

Cele statuate prin decizia mentionată îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudente.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Virgil Guran si Elena Clinci în Dosarul nr. 11.189/RG/2004 al Curtii de Apel Cluj - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 ianuarie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea Precizărilor pentru determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului conform Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare

 

În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul finantelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Precizările pentru determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului conform Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001 cu modificările si completările  ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome au obligatia respectării acestor precizări la repartizarea profitului contabil, începând cu situatiile financiare ale anului 2004.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finantelor publice nr. 298/2002 pentru aprobarea Precizărilor privind determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului conform Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 si reflectarea în contabilitate a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2002.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Ionel Popescu

 

Bucuresti, 15 februarie 2005.

Nr. 144.

 

ANEXĂ

 

PRECIZĂRI

pentru determinarea sumelor care fac obiectul repartizării profitului conform Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare

 

1. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, începând cu exercitiul financiar al anului 2004, la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinatii, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel:

“Art. 1. - (1) Începând cu exercitiul financiar al anului 2004, la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinatii, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel:

a) rezerve legale;

b) alte rezerve reprezentând facilităti fiscale prevăzute de lege;

c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti;

c1) constituirea surselor proprii de finantare pentru proiectele cofinantate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plătii dobânzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente acestor împrumuturi externe;

d) alte repartizări prevăzute de lege;

            e) participarea salariatilor la profit; societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care s-au angajat si au stabilit prin bugetele de venituri si cheltuieli obligatia de participare la profit, ca urmare a serviciilor

angajatilor lor în relatie cu acestea, pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercitiul financiar de referintă;

f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societătilor nationale, companiilor nationale si societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;

g) profitul nerepartizat pe destinatiile prevăzute la lit. a)-f) se repartizează la alte rezerve si constituie sursa proprie de finantare.”

Potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, “Sunt

exceptate de la obligatia repartizării profitului pentru destinatia si în cuantumul prevăzut la alin. (1) lit. (f) societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se angajează prin împrumuturi externe contractate fără garantia statului să nu distribuie

dividende în situatia neîndeplinirii anumitor parametri de performantă financiară sau a altor angajamente prevăzute în aceste împrumuturi.”

2. Determinarea sumelor ce fac obiectul repartizării

Nu fac obiectul repartizării sumele regăsite în rezultatul curent al exercitiului, reprezentând venituri rezultate din înlesniri la plata creantelor bugetare, potrivit actelor normative în vigoare (art. 24 din Ordonanta Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 507/2004, si alte prevederi legale în vigoare, după caz).

După aprobarea situatiilor financiare anuale, sumele respective vor fi preluate în rezultatul reportat.

La determinarea sumelor care fac obiectul repartizării vor fi avute în vedere următoarele:

a) rezerve legale

În cazul societătilor nationale, companiilor nationale si societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, rezervele legale reprezintă sumele calculate din profitul contabil anual prin aplicarea unui procent de 5% asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce rezervele legale vor atinge a cincea parte din capitalul social subscris si vărsat potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată. În cazul regiilor autonome, rezervele legale reprezintă sumele calculate din profitul contabil anual prin aplicarea unui procent de 5% asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce rezervele legale vor atinge a cincea parte din patrimoniul regiei autonome, exclusiv patrimoniul public, potrivit prevederilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările

ulterioare;

b) alte rezerve reprezentând facilităti fiscale prevăzute de lege

Astfel de rezerve se constituie în măsura în care profitul de repartizat a fost obtinut pe baza facilitătilor fiscale si ca urmare a acestora există obligatia legală de repartizare a profiturilor obtinute ca sursă proprie de finantare;

c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti

 În situatia în care există pierderi contabile din anii precedenti, înregistrate în rezultatul reportat, acestea se recuperează potrivit prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea contabilitătii nr. 82/1991, republicată. Potrivit acestui articol, o sursă de acoperire a pierderilor reportate din anii precedenti este si profitul curent ce urmează a fi repartizat;

c1) constituirea surselor proprii de finantare pentru proiectele cofinantate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plătii dobânzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

Sursele proprii de finantare pentru proiectele de împrumuturi externe includ contributia părtii române la realizarea proiectului, precum si sumele necesare pentru

plata taxelor si impozitelor percepute pe teritoriul tării si contravaloarea altor costuri locale, care nu se pot plăti din împrumutul extern.

Societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital majoritar sau integral de stat, precum si regiile autonome beneficiare de împrumuturi externe vor repartiza profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit pe destinatiile mentionate la art. 1 alin. (1) lit. c1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, numai în situatia în care nu dispun de alte fonduri necesare asigurării surselor proprii de finantare pentru proiectele cofinantate din împrumuturi externe si pentru constituirea surselor necesare rambursării

ratelor de capital, plătii dobânzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente împrumuturilor externe;

d) alte repartizări prevăzute de lege

La această pozitie sunt repartizate sumele cu această destinatie prevăzută prin legi speciale.

Exemplificăm în acest sens: Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activitătilor din domeniul jocurilor de noroc, aprobată si modificată prin Legea nr. 166/1999, cu modificările si completările ulterioare; Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finantarea constructiei de locuinte pentru tineret si săli de sport, aprobată prin Legea nr. 195/2002 etc.;

e) participarea salariatilor la profit; societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care s-au angajat si au stabilit prin bugetele de venituri si cheltuieli obligatia de participare la profit, ca urmare a serviciilor angajatilor lor în relatie cu acestea, pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercitiul financiar de referintă

Societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome pot acorda salariatilor drepturi în limita a 10% din profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a)-d), potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic în exercitiul financiar de referintă.

Aceste prevederi reglementează modalitatea de calcul al fondului de participare a salariatilor la profit, repartizarea făcându-se cu aprobarea consiliului de administratie, acesta având posibilitatea de decizie asupra nivelului participării la profit a fiecărui salariat, în functie de rezultatele si eficienta muncii fiecăruia, pe baza unor criterii stabilite în acest sens, cu încadrarea în fondul de participare astfel stabilit. Exemplul 1 în care profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a)-d) potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, este de 12.000 milioane lei.

- Număr mediu de personal 250 de salariati

- Salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic 4.000.000 lei/salariat

- Fond maxim de participare a salariatilor la profit: 1.000 milioane lei

250 x 4.000.000 = 1.000 milioane lei

- 10% din profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a-d) potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată

cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare 1.200 milioane lei

În acest caz, avându-se în vedere că nivelul fondului maxim de participare a salariatilor la profit, respectiv 1.000 milioane lei, al cărui calcul a avut în vedere salariul de bază mediu lunar realizat, este sub nivelul cotei de 10% din profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a)-d) potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, respectiv 1.200 milioane lei, fondul de participare a salariatilor la profit este de maximum 1.000 milioane lei.

Această sumă (1.000 milioane lei) se acordă celor 250 de salariati sau numai unora dintre acestia, în mod egal sau diferentiat, în functie de rezultatele si de eficienta muncii fiecăruia, în baza deciziei consiliului de administratie al agentului economic sau a adunării generale a actionarilor, după caz.

Exemplul 2 în care profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a)-d) potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, este de 700 milioane lei.

- Număr mediu de personal 250 de salariati

- Salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic 4.000.000 lei/salariat

- Fond maxim de participare a salariatilor la profit: 1.000 milioane lei

250 x 4.000.000 = 1.000 milioane lei

- 10% din profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a)-d) potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare 70 milioane lei În acest caz, avându-se în vedere că nivelul fondului maxim de participare a salariatilor la profit, respectiv 1.000 milioane lei, al cărui calcul a avut în vedere salariul de bază mediu lunar realizat, este mai mare decât nivelul cotei de 10% din profitul net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a)-d) potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, respectiv 70 milioane lei, fondul de participare a salariatilor la profit este de maximum 70 milioane lei.

Această sumă (70 milioane lei) se acordă celor 250 de salariati sau numai unora dintre acestia, în mod egal ori diferentiat, în functie de rezultatele si de eficienta muncii fiecăruia, în baza deciziei consiliului de administratie al agentului economic sau a adunării generale a actionarilor, după caz;

f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societătilor nationale, companiilor nationale si societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat

Societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat au obligatia să vireze dividendele la institutia publică implicată, asa cum este definită aceasta la art. 3 lit. g) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societătilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, minimum 50% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit si acoperirea destinatiilor prevăzute la lit. a)-d).

În cazul regiilor autonome, minimum 50% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit si acoperirea destinatiilor prevăzute la lit. a)-d) se varsă la bugetul de stat sau local, după caz.

Sunt exceptate de la obligatia repartizării profitului pentru destinatia si în cuantumul prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. f) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital

integral sau majoritar de stat, care se angajează, prin împrumuturi externe contractate fără garantia statului, să nu distribuie dividende în situatia neîndeplinirii anumitor

parametri de performantă financiară ori a altor angajamente prevăzute în aceste împrumuturi, asa cum se precizează la art. 1 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare;

g) profitul nerepartizat pe destinatiile prevăzute la lit. a)-f) se repartizează la alte rezerve si constituie sursa proprie de finantare.

Exemplificăm mai jos modul de determinare a sumelor reprezentând destinatiile profitului contabil prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare, astfel:

Considerăm că un agent economic si-a încheiat exercitiul financiar cu un profit contabil rămas după deducerea impozitului pe profit în sumă de 3.500 milioane

lei, din care 500 milioane lei reprezintă venituri rezultate din înlesniri la plata creantelor bugetare care nu fac obiectul repartizării, potrivit actelor normative în vigoare.

În această situatie profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit si a sumelor aferente amânării la plată a creantelor bugetare, în sumă de 3.000 milioane lei, se repartizează astfel:

a) rezerve legale (determinate conform precizărilor de la lit. a) de mai sus) 500 milioane lei

b) alte rezerve reprezentând facilităti fiscale prevăzute de lege 0 milioane lei

c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti 100 milioane lei [determinate conform precizărilor de la lit. c) de mai sus]

c1) constituirea surselor proprii de finantare pentru proiectele cofinantate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plătii dobânzilor, comisioanelor si altor costuri aferente acestor împrumuturi externe 0 milioane lei

d) alte repartizări prevăzute prin legi speciale 285 milioane lei

Profit net rămas după deducerea sumelor repartizate la lit. a), b), c) c1) si d), potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările si completările ulterioare 2.115 milioane lei

3.000 milioane lei - (500 milioane lei + 100 milioane lei + 285 milioane lei) = 2.115 milioane lei,

din care:

e) până la 10% pentru participarea salariatilor la profit 212 milioane lei 2.115 milioane lei x 10% = 212 milioane lei

Aceasta în conditiile în care s-a considerat un fond maxim de participare a salariatilor la profit, calculat în functie de numărul mediu de salariati si salariul de bază mediu lunar realizat pe salariat, ca fiind în sumă de 500 milioane lei;

f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societătilor nationale, companiilor nationale si societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat 1.058 milioane lei

2.115 milioane lei x 50%=1.058 milioane lei

g) profitul nerepartizat pe destinatiile prevăzute la lit. a)-f) 845 milioane lei [3.000 milioane lei - lit. a) (500 milioane lei) - lit. b)

(0 milioane lei) - lit. c) (100 milioane lei) - lit. c1

(0 milioane lei) - lit. d) (285 milioane lei) - lit. e)

(212 milioane lei) - lit. f) (1.058 milioane lei)] = 845 milioane lei.