MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 15         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 5 ianuarie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 444 din 26 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

 

Decizia nr. 446 din 26 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritătilor sau institutiilor publice

 

Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

2.333/2004. - Hotărâre pentru aplicarea de către Ministerul Administratiei si Internelor a prevederilor Legii nr. 562/2004 privind autorizarea institutiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică si securitate natională de a vinde personalului propriu unele locuinte de serviciu pe care acestea le au în administrare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.689/2004. - Ordin al ministrului sănătătii privind înregistrarea dispozitivelor medicale si a producătorilor de dispozitive medicale

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 444

din 26 octombrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, exceptie ridicată de Dumitru Brezoianu în Dosarul nr. 3.242/LM/2004 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si litigii de muncă.

La apelul nominal răspund autorul exceptiei, precum si partea Universitatea “Titu Maiorescu” din Bucuresti, prin consilier juridic Rodica Burdusel.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine admiterea acesteia astfel cum a fost formulată prin notele scrise depuse la dosar, arătând că textul de lege criticat încalcă egalitatea în drepturi a cetătenilor si dreptul la muncă. Se mai sustine că prin conditionarea exercitării profesiei de cadru didactic universitar de împlinirea unei anumite vârste, fără a se tine seama de criteriul competentei profesionale, este încălcat principiul autonomiei universitare, fiind afectat în ultimă instantă însusi procesul de învătământ.

Partea Universitatea “Titu Maiorescu” din Bucuresti, prin consilier juridic, sustine admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. În acest sens se arată că textul de lege criticat împiedică derularea normală a procesului de învătământ în cadrul institutiilor de învătământ superior, prin obligarea cadrelor didactice să-si înceteze activitatea profesională la o anumită vârstă. Se mai arată că Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, utilizând notiunea de “autonomie universitară”, are în vedere universitatea ca persoană juridică si nu corpul profesoral care asigură în fapt realizarea puterii universitare si care este singurul în măsură să ia decizii în ceea ce îi priveste pe membrii săi.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt în conformitate cu dispozitiile constitutional invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 3.242/LM/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si litigii de muncă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, exceptie ridicată de Dumitru Brezoianu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate încalcă egalitatea în drepturi a cetătenilor, deoarece creează discriminări între acestia pe criterii profesionale. De asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă si dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 41 alin. (1), prin aceea că îngrădeste dreptul la muncă al cadrelor universitare, interzicând exercitarea profesiei după împlinirea unei anumite vârste.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si litigii de muncă consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind întemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat încalcă dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1) si în art. 41 alin. (1), fără ca restrictia instituită prin acest text de lege să se încadreze în nici unul dintre cazurile reglementate expres si limitativ de dispozitiile art. 53 din Constitutie. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozitiile legale criticate nu încalcă egalitatea în drepturi a cetătenilor, deoarece principiul egalitătii în drepturi nu presupune si uniformitatea de tratament juridic. Se invocă în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale. De asemenea, se consideră că dispozitiie legale criticate nu contravin nici dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 41 alin. (1), deoarece libertatea în alegerea profesiei si a meseriei poate fi limitată si de alte criterii legale, justificate constitutional, cum ar fi starea sănătătii, vârsta, aptitudinile etc., determinate de specificul profesiei, meseriei ori a locului de muncă.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu contravine în nici un mod egalitătii în drepturi a cetătenilor, dat fiind faptul că, prin natura profesiei, cadrele didactice se află într-o situatie diferită fată de persoanele angajate în alte sectoare de activitate, ceea ce justifică aplicarea unui tratament juridic diferit. De asemenea, se mai arată că prin stabilirea unor conditii de vârstă pentru exercitarea profesiei de cadru didactic nu sunt îngrădite în nici un fel dreptul la muncă si nici libertatea de alegere a profesiei sau a locului de muncă.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările si completările ulterioare.

Prevederile legale criticate au următorul continut:

- Art. 129: “(1) Profesorii universitari si conferentiarii universitari cu titlul stiintific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.

(2) La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari si conferentiarii universitari cu titlul stiintific de doctor, cu exceptiile prevăzute în titlul VIII – Dispozitii tranzitorii si finale, care dovedesc competentă profesională deosebită, pot fi mentinuti ca titulari în functia didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultătii si cu aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste prevederi legale contravin dispozitiilor cuprinse în art. 16 alin. (1) si în art. 41 alin. (1) din Constitutie, prevederi care au următorul continut:

- Art. 16 alin. (1) : “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.”

- Art. 41 alin. (1): “(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de muncă este liberă.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că prin dispozitiile legale criticate legiuitorul a limitat exercitarea profesiei de cadru didactic universitar până la împlinirea unei anumite vârste. Această limitare este justificată însă prin natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, respectiv învătământul, domeniu de interes public, reglementat prin norme de natură a garanta o bună desfăsurare a procesului de învătământ.

În acest context nu se poate sustine că dispozitiile legale criticate constituie o imixtiune a legiuitorului în probleme ce tin de autonomia universitară. În cadrul autonomiei universitare, garantată prin dispozitiile art. 32 alin. (6) din Constitutie, revine fiecărei institutii de învătământ superior sarcina de a aprecia cu privire la activitatea desfăsurată de fiecare cadru universitar. În acest sens institutiile de învătământ superior au posibilitatea conferită de lege de a continua colaborarea cu profesorii universitari pensionati, care pot ocupa functia de profesor universitar consultant, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 128/1997, respectiv în conditiile existentei avizului consiliului facultătii si cu aprobarea senatului universitar.

Nu poate fi primită critica autorului exceptiei de neconstitutionalitate privind încălcarea art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor, prin discriminarea creată între cadrele didactice universitare si alte categorii socioprofesionale. În sensul jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale principiul egalitătii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât situatia juridică a anumitor categorii de persoane (în spetă profesorii universitari) justifică aplicarea unui regim juridic diferit. Mai mult, criteriul vârstei nu se regăseste printre criteriile discriminatorii, prin care se încalcă egalitatea între cetăteni, enumerate în dispozitiile art. 4 alin. (2) din Constitutie, acesta având în spetă doar natura unei conditii legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor aflate în situatii identice, respectiv acelora care se încadrează în ipoteza prevăzută de norma juridică.

Cadrele didactice universitare, a căror activitate profesională se desfăsoară pe baza unui contract individual de muncă, se află într-o situatie diferită de cea a altor categorii socioprofesionale, invocate de autorul exceptiei, de exemplu cele care exercită anumite atributii legate de o functie publică sau titlu stiintific, cum este cazul parlamentarilor, respectiv academicienilor, astfel încât nici sub acest aspect nu poate fi retinută încălcarea principiului constitutional al egalitătii în drepturi.

Autorul exceptiei invocă si încălcarea art. 41 alin. (1) din Constitutie, sub aspectul îngrădirii dreptului la muncă, prin interzicerea exercitării profesiei după împlinirea unei anumite vârste.

Curtea observă că principiul libertătii alegerii profesiei, statuat prin dispozitiile art. 41 alin. (1) din Constitutie, nu se referă la obligatia statului de a garanta efectiv accesul tuturor cetătenilor la toate profesiile, ci la posibilitatea concretă de alegere pe care o are fiecare cetătean, în conditii identice cu cele ale oricărei alte persoane. Cu alte cuvinte alegerea profesiei este liberă din momentul în care conditiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite. În acest sens stabilirea unei conditii de vârstă pentru exercitarea profesiei de cadru didactic universitar reprezintă o conditie legală aplicabilă tuturor persoanelor aflate în aceeasi situatie, fără discriminare, astfel încât nu se poate sustine că norma legală criticată încalcă principiul constitutional al libertătii de alegere a profesiei sau a locului de muncă si nici dreptul la muncă.

În acelasi timp exercitarea dreptului la muncă trebuie să se facă si în conformitate cu toate cerintele instituite prin normele constitutionale. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, Curtea a confirmat existenta unui drept de diferentă în materie de vârstă de pensionare si a retinut că drepturile fundamentale consacrate de Constitutie nu pot fi privite în mod izolat, ci într-o corelatie firească, logică. Asa fiind, prin dispozitiile art. 47 alin. (2) din Constitutie este consacrat dreptul la pensie ca o formă de realizare a dreptului la asigurări sociale si ca drept fundamental ce decurge din exercitarea dreptului la muncă. În aceste conditii, asa cum s-a arătat în decizia mentionată, dispozitiile legale trebuie corelate în asa fel încât să asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauză. Asadar, sub aspectul mentionat, cele statuate prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, exceptie ridicată de Dumitru Brezoianu în Dosarul nr. 3.242/LM/2004 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si litigii de muncă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 26 octombrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 446

din 26 octombrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritătilor sau institutiilor publice

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritătilor sau institutiilor publice, exceptie ridicată de Silvia Dumitru în Dosarul nr. 2.280/2003 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal este prezentă partea Societatea Comercială “Tomis” - S.A. din Constanta, prin avocat Daniel Stefănică, lipsind autoarea exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Societătii Comerciale “Tomis” - S.A. solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, Curtea Constitutională a statuat că, chiar dacă s-ar admite că Legea nr. 22/1969 instituie în sarcina gestionarilor, încadrati în baza unui contract de muncă, o prezumtie relativă de culpă pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unitătii unde lucrează, nu s-ar putea spune că instituirea unei asemenea prezumtii contravine prevederilor constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovătie. De asemenea, arată că, prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995, Curtea Constitutională a statuat că scopul legii, în forma rezultată după modificarea ei, este de a proteja în egală măsură ambele forme de proprietate împotriva unor acte prejudiciabile.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispozitiile constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovătie nu au relevantă în cauza dedusă controlului. De asemenea, arată că, potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfătisare.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 mai 2004, pronuntată în Dosarul nr. 2.280/2003, Tribunalul Constanta - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritătilor sau institutiilor publice, exceptie ridicată de Silvia Dumitru.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate încalcă dispozitiile art. 23 alin. (11) din Constitutie, prin aceea că se instituie în sarcina gestionarilor, încadrati în baza unui contract de muncă, o prezumtie relativă de culpă pentru daunele din gestiune, chiar dacă gestionarul nu si-a îndeplinit personal atributiile, ci si-a delegat atributiile unui tert.

Tribunalul Constanta - Sectia civilă opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozitiile criticate trebuie privite în contextul noilor reglementări, si anume Codul muncii, care a înlocuit răspunderea materială cu o răspundere patrimonială bazată pe principiile răspunderii civile contractuale, dispozitiile referitoare la decizia de imputare si angajamentul de plată nemaifiind preluate. Angajarea răspunderii patrimoniale poate fi cenzurată pe cale judecătorească, orice aspect privitor la vinovătie putând fi analizat de organele competente. De altfel, Curtea Constitutională a statuat, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, că prevederile constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovătie nu pot fi privite ca un obstacol pentru instituirea unei prezumtii de culpă în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că art. 24 din Legea nr. 22/1969 dispune că angajatii răspund material, potrivit Codului muncii si prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infractiuni. Întrucât prin noul Cod al muncii s-au abrogat reglementările privind răspunderea materială a salariatilor din vechiul Cod al muncii, rezultă că, în situatia prevăzută de dispozitiile de lege criticate, gestionarul are o răspundere integrală patrimonială, potrivit art. 270 si următorul din noul Cod al muncii, întemeiată pe normele si principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca sa, răspundere care se stabileste numai prin hotărâre judecătorească, pronuntată de către instanta competentă, în cadrul solutionării cererii de chemare în judecată formulate de angajatorul păgubit. De altfel, Curtea Constitutională a statuat, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, că prevederile constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovătie nu pot fi privite ca un obstacol pentru instituirea unei prezumtii de culpă în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 23 alin. (11) din Constitutie consacră prezumtia de nevinovătie exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale, această concluzie rezultând nu numai din reglementarea constitutională care face referire explicită la “hotărârea judecătorească de condamnare”, dar si din economia reglementărilor, prevederile constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovătie fiind înscrise în cuprinsul dispozitiilor ce se referă la libertatea individuală. Asa fiind, instituirea prin dispozitiile de lege criticate a răspunderii integrale a gestionarului pentru pagubele cauzate în gestiune si în cazul în care atributiile sale sunt exercitate de un delegat sau de o comisie nu contravine prevederilor art. 23 alin. (11) din Constitutie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritătilor sau institutiilor publice, publicată în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 18 noiembrie 1969, modificată si completată prin Legea nr. 54 din 8 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994.

Textul de lege criticat are următorul continut:

- Art. 26: “Gestionarul răspunde integral si în cazul în care atributiile sale fiind exercitate, potrivit dispozitiilor legale, de un delegat sau de o comisie, se constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absenta gestionarului.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 23 alin. (11), ce au următorul continut:

- Art. 23 alin. (11): “Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 24 din Legea nr. 22/1969, “angajatii răspund material, potrivit codului muncii si prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infractiunii”. Iar, potrivit art. 270 alin. (1) din Codul muncii, “salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor”.

Drepturile si îndatoririle, ca si sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariati, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncă. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacă acestea s-au produs în legătură cu munca anumitor salariati si din vina acestora se examinează în raport cu sarcinile concrete, prevăzute în contractul individual de muncă, si cu modul de îndeplinire a acestora.

Asa fiind, Curtea retine că, în situatia reglementată de dispozitiile criticate, gestionarul răspunde patrimonial pentru o pagubă cauzată în gestiune prin fapte ce nu constituie infractiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o răspundere penală, ci despre o răspundere patrimonială.

În ceea ce priveste invocarea, de către autorul exceptiei, a principiului referitor la prezumtia de nevinovătie, Curtea constată că acesta nu poate fi desprins din contextul său constitutional. Prezumtia de nevinovătie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind retinerea, arestarea si solutionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Astfel, prin Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, Curtea Constitutională, solutionând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 24 si 25 din Legea nr. 22/1969, a statuat că art. 23 alin. (11) din Constitutie consacră prezumtia de nevinovătie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constitutionale, făcându-se referire explicită la “hotărârea judecătorească de condamnare”, dar si din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) fiind înscrise în cuprinsul dispozitiilor cu privire la “libertatea individuală”. Asa fiind, prevederile art. 23 alin. (11) din Constitutie nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumtii de vinovătie în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritătilor sau institutiilor publice, exceptie ridicată de Silvia Dumitru în Dosarul nr. 2.280/2003 al Tribunalului Constanta – Sectia Civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 26 octombrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 540

din 7 decembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Elena Corsei în Dosarul nr. 6.505/2004 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal răspunde avocat Arcadie Anastasescu, pentru autoarea exceptiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, avocatul autoarei exceptiei arată că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât se creează un tratament inegal între procuror si învinuit sau inculpat datorită lipsei unui termen legal privind redeschiderea urmăririi penale. Se mai arată că, în absenta unei reglementări care să prevadă posibilitatea persoanei interesate de a ataca în fata instantei ordonanta prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, se încalcă dispozitiile art. 21 din Constitutie, privind accesul liber la justitie. În concluzie, se solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate asa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul legal criticat nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate de autoarea exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 6.505/2004, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Elena Corsei în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect solutionarea plângerii formulate de aceasta împotriva Ordonantei nr. 628/II/6/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timisoara.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, precum si celor ale art. 21, privind accesul liber la justitie. În acest sens, autoarea exceptiei arată că dispozitiile art. 273 din Codul de procedură penală creează un tratament inegal între procuror si învinuit sau inculpat datorită lipsei unui termen legal privind redeschiderea urmăririi penale. De asemenea, autoarea exceptiei arată că dispozitiile art. 278 si ale art. 2781 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, venind în contradictie cu prevederile art. 21 din Constitutie, întrucât nu prevăd posibilitatea persoanei interesate de a ataca în fata instantei ordonanta prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, această măsură având un caracter absolut, nefiind supusă vreunei verificări de legalitate si oportunitate.

Judecătoria Timisoara arată că dispozitiile art. 273 din Codul de procedură penală nu contravin în nici un fel art. 16 din Constitutie. Totodată, se arată că prevederile art. 278 si ale art. 2781 nu pot fi considerate neconstitutionale pe motiv că nu ar permite contestarea în instantă a solutiei de redeschidere a urmăririi penale de către o persoană ale cărei interese legitime ar fi vătămate de o asemenea solutie, atâta timp cât persoana interesată a contestat o asemenea solutie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, redeschiderea urmăririi penale, potrivit dispozitiilor art. 273 din Codul de procedură penală, nu se dispune în modalităti diferite, pe baza unor criterii discriminatorii, iar pe de altă parte, învinuitul sau inculpatul, în ipoteza în care se va dispune trimiterea sa în judecată, are asigurat accesul la justitie prin trecerea în faza a doua a procesului penal, faza cercetării judecătoresti, iar în situatia în care s-ar dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale ori clasarea, dispozitiile art. 278 si ale art. 2781 din Codul de procedură penală asigură posibilitatea persoanei vătămate, precum si a oricărei alte persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate, de a formula o plângere împotriva solutiei procurorului.

Avocatul Poporului apreciază că este neîntemeiată critica de neconstitutionalitate fată de dispozitiile art. 16 din Constitutie, întrucât prevederile art. 273 din Codul de procedură penală nu contin privilegii sau discriminări. Mai arată că prevederile art. 278 si ale art. 2781 din Codul de procedură penală nu contravin art. 21 din Legea fundamentală, deoarece accesul la justitie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac prevăzute de lege.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispozitii care au următorul continut:

- Art. 273 (Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi): “Redeschiderea urmăririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.

Redeschiderea urmăririi penale are loc, de asemenea, când instanta de judecată, potrivit art. 2781 a admis plângerea împotriva ordonantei sau, după caz, a rezolutiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori de clasare si a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale. În cazul în care instanta, potrivit art. 2781, a admis plângerea împotriva rezolutiei de neîncepere a urmăririi penale si a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta poate reveni asupra neînceperii urmăririi si dispune începerea urmăririi în conditiile prevăzute de lege.

În cazurile prevăzute în alin. 1 si 11, dacă se consideră pe baza datelor din dosar că se justifică luarea unei măsuri preventive, procurorul procedează potrivit art. 233 sau 236, care se aplică în mod corespunzător. În ordonanta prin care s-a dispus reluarea urmăririi penale, se face mentiune cu privire la luarea acestor măsuri. Redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonantă.”;

- Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului):“Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justitie.

În cazul când măsurile si actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului sef de sectie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justitie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de către acestia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. În cazul rezolutiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonantei ori, după caz, al rezolutiei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la înstiintarea persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 si art. 249 alin. 2.

Dispozitiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.”;

- Art. 2781 (Plângerea în fata instantei împotriva rezolutiilor sau a ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată): “După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezolutiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonantei ori, după caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la instanta căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza în primă instantă.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul sef de sectie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile.

Dosarul va fi trimis de parchet instantei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.

Persoana fată de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum si persoana care a făcut plângerea se citează.

Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică solutionarea cauzei. Când instanta consideră că este absolut necesară prezenta persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

La judecarea plângerii prezenta procurorului este obligatorie.

La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanta dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei fată de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi si apoi procurorului. Instanta, judecând plângerea, verifică rezolutia sau ordonanta atacată, pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Instanta pronuntă una dintre următoarele solutii:

a) respinge plângerea, prin sentintă, mentionând solutia din rezolutia sau ordonanta atacată;

b) admite plângerea, prin sentintă, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz.

Dispozitiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;

c) admite plângerea, prin încheiere, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, retine cauza spre judecare, dispozitiile privind judecarea în primă instantă si căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instantei, ca primă instantă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

Hotărârea instantei pronuntată potrivit alin. 8 lit. a) si b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana fată de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum si de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În situatia prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privinta căreia instanta, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeasi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală si nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.

Instanta este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire si să comunice, de îndată si motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Referitor la sustinerea autoarei exceptiei conform căreia dispozitiile art. 273 din Codul de procedură penală creează un tratament inegal între procuror si învinuit sau inculpat datorită lipsei unui termen legal privind redeschiderea urmăririi penale, încălcându-se astfel dispozitiile constitutionale ale art. 16, se constată că aceasta nu poate fi retinută.

Astfel, pe de o parte, prevederile art. 273 din Codul de procedură penală nu aduc nici o atingere principiului constitutional al egalitătii în drepturi, deoarece sensul art. 16 alin. (1) din Constitutie este garantarea egalitătii în drepturi între cetăteni în fata legii si a autoritătilor publice, iar nu între cetăteni si autoritătile publice. Or, procurorul care dispune reluarea urmăririi penale, în conditiile art. 273 din Codul de procedură penală, actionează în calitate de reprezentant al unei autorităti publice, si anume Ministerul Public.

Pe de altă parte, stabilirea unui termen de felul celui sugerat de către autoarea exceptiei este lipsită de temei atâta timp cât redeschiderea urmăririi penale în cazul în care, ca în spetă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri ori atunci când a dispărut împrejurarea pe care se întemeia scoaterea de sub urmărire, ipotezele legale care pot surveni oricând înainte de prescriptia răspunderii penale si fac necesară redeschiderea urmăririi. Existenta unui termen maxim înlăuntrul căruia poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale reiese din dispozitiile art. 270 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală, iar înainte de împlinirea acestui termen organele judiciare sunt obligate să îndeplinească actele necesare desfăsurării procesului penal în concordantă cu prevederile art. 1-4 din Codul de procedură penală privind scopul procesului penal, principiul legalitătii, principiul oficialitătii, principiul aflării adevărului si principiul rolului activ al organelor de urmărire penală si al instantelor de judecată. În baza acestor principii fundamentale ale procesului penal si atâta timp cât nu există impedimente legale privind punerea în miscare a actiunii penale sau exercitarea acesteia în continuare, organele judiciare au obligatia să îndeplinească din oficiu actele necesare desfăsurării procesului penal în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvârsirea unei infractiuni, potrivit vinovătiei acesteia.

Nu pot fi retinute nici sustinerile autoarei exceptiei privind contrarietatea dispozitiilor art. 278 si ale art. 2781 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 21 din Legea fundamentală pe motiv că acestea nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a ataca în fata instantei ordonanta prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Sub acest aspect se observă că autoarea exceptiei solicită, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul de a se permite atacarea la instantele judecătoresti nu doar a rezolutiilor si ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată, ci si a altor acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speta de fată, ordonanta prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, ceea ce este contrar atât dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în conformitate cu care în exercitarea controlului, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederea supusă controlului”, cât si prevederilor constitutionale cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cărora “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tării”.

Totodată, nu se poate retine sustinerea potrivit căreia ordonanta prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale ar avea un caracter absolut, nefiind supusă vreunei verificări de legalitate si oportunitate, deoarece învinuitul sau inculpatul, în situatia în care se dispune trimiterea sa în judecată, are asigurat accesul la justitie prin posibilitatea de a invoca în fata instantei de judecată toate neregularitătile săvârsite în cursul urmăririi penale sau în cazul în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale ori clasarea are posibilitatea formulării unei plângeri în fata instantei împotriva rezolutiei sau a ordonantei procurorului de netrimitere în judecată, în temeiul prevederilor art. 2781 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 273, 278 si 2781 din Codul de procedură penală,

exceptie ridicată de Elena Corsei în Dosarul nr. 6.505/2004 al Judecătoriei Timisoara.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aplicarea de către Ministerul Administratiei si Internelor a prevederilor Legii nr. 562/2004 privind autorizarea institutiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică si securitate natională de a vinde personalului propriu unele locuinte de serviciu pe care acestea le au în administrare

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, al art. 9 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea institutiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică si securitate natională de a vinde personalului propriu unele locuinte de serviciu pe care acestea le au în administrare si al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a locuintelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului Administratiei si Internelor, identificate potrivit anexei nr. 1, în vederea vânzării acestora titularilor contractelor de închiriere, potrivit dispozitiilor Legii nr. 562/2004 privind autorizarea institutiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică si securitate natională de a vinde personalului propriu unele locuinte de serviciu pe care acestea le au în administrare.

(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Administratiei si Internelor va întreprinde toate măsurile necesare pentru înscrierea, potrivit legii, a dreptului de proprietate privată a statului asupra locuintelor de serviciu pe care le are în administrare.

(3) Cheltuielile necesare pentru înscrierea dreptului prevăzut la alin. (2) se suportă din sursele bugetare aprobate anual Ministerului Administratiei si Internelor.

Art. 2. - Se aprobă Normele metodologice privind vânzarea unor locuinte de serviciu aflate în administrarea Ministerului Administratiei si Internelor, prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Finantelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul imobilelor din domeniul public al statului, potrivit legii.

Art. 4. - Anexele nr. 1 si 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministru de stat,

ministrul administratiei si internelor,

Marian Florian Săniută

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucuresti, 14 decembrie 2004.

Nr. 2.333.

 

ANEXE

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a locuintelor de serviciu aflate în administrarea Ministerului Administratiei si Internelor, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

privind înregistrarea dispozitivelor medicale si a producătorilor de dispozitive medicale

 

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1) si (2) si ale art. 32, 33, 60 si 63 din Hotărârea Guvernului nr. 190/2003 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată si de utilizare a dispozitivelor  medicale, cu modificările ulterioare, ale art. 8 alin. (2), ale art. 10 alin. (1) si (2) si ale art. 29 si 66 din Hotărârea Guvernului nr. 798/2003 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată si de utilizare a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro, precum si ale art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată si/sau de punere în functiune a dispozitivelor medicale implantabile active, cu modificările ulterioare,

văzând Referatul de aprobare al Directiei generale farmaceutice, inspectia de farmacie si aparatură medicală nr. OB 14.977/2004,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite prezentul ordin.

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. - (1) Prezentul ordin stabileste conditiile si modul de înregistrare a dispozitivelor medicale si a unitătilor de tehnică medicală care fabrică dispozitive medicale, denumite în continuare producători.

(2) Prevederile prezentului ordin se aplică dispozitivelor medicale, dispozitivelor medicale implantabile active si dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro, denumite în continuare dispozitive medicale.

Art. 2. - În prezentul ordin sunt aplicabile definitiile si procedurile stipulate în Hotărârea Guvernului nr. 190/2003 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată si de utilizare a dispozitivelor medicale, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 798/2003 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată si de utilizare a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro si în Hotărârea Guvernului nr. 344/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piată si/sau de punere în functiune a dispozitivelor medicale implantabile active, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - Structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătătii, care realizează înregistrarea dispozitivelor medicale si a producătorilor, este Directia generală farmaceutică, inspectia de farmacie si aparatură medicală, denumită în continuare DGFIFAM.

 

CAPITOLUL II

Înregistrarea dispozitivelor medicale cu marcaj CE

 

Art. 4. - Unitătile de tehnică medicală care introduc pe piata din România, în calitate de producător sau de importator, dispozitive medicale cu marcaj CE trebuie să le înregistreze la Ministerul Sănătătii.

Art. 5. - (1) Pentru înregistrarea dispozitivelor medicale cu marcaj CE, indiferent de clasa sau tipul acestora, unitatea de tehnică medicală înaintează o cerere la Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale, denumit în continuare OTDM.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însotită de următoarele documente:

a) avizul de functionare a unitătii solicitante, emis de Ministerul Sănătătii;

b) declaratia de conformitate a producătorului;

c) certificatul de marcaj CE, cu anexele aferente, în original sau în copie legalizată în tara de origine, care va fi însotită de traducerea legalizată în limba română. Certificatul de marcaj CE trebuie să fie emis de un organism european de certificare notificat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

d) manualul de utilizare sau instructiunile de utilizare, după caz, ale dispozitivului medical, în original;

e) traducerea în limba română a manualului de utilizare sau a instructiunilor de utilizare a dispozitivului medical;

f) lista cuprinzând piesele de schimb, consumabilele si furnizorii acestora, aferentă dispozitivului medical pentru care se solicită înregistrarea, emisă de producător, după caz;

g) lista cu accesorii, după caz;

h) configuratia (subansamblurile principale) dispozitivului medical, după caz;

i) specificatia tehnică elaborată de producător.

Art. 6. - (1) În baza cererii si a documentelor prevăzute la art. 5 alin. (2), OTDM întocmeste raportul de evaluare si transmite Ministerului Sănătătii propunerea de înregistrare a dispozitivului medical, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii.

(2) Ministerul Sănătătii emite certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale în termen de 15 zile de la primirea propunerii de înregistrare, transmisă de OTDM.

(3) Raportul de evaluare prevăzut la alin. (1) se întocmeste de OTDM pe bază de tarife.

 

CAPITOLUL III

Înregistrarea dispozitivelor medicale fără marcaj CE

 

Art. 7. - Producătorul sau reprezentantul autorizat al producătorului înregistrează la Ministerul Sănătătii următoarele tipuri de dispozitive medicale fără marcaj CE:

a) dispozitive medicale de clasa I, cu exceptia celor sterile si/sau cu functie de măsurare;

b) dispozitive medicale la comandă;

c) sisteme si pachete de proceduri (conform art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 190/2003);

d) dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro, cu exceptia dispozitivelor prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 798/2003 si a dispozitivelor de autotestare.

Art. 8. - În vederea înregistrării dispozitivelor medicale prevăzute la art. 7, Ministerul Sănătătii deleagă activitatea de evaluare a documentatiei tehnice către OTMD.

Art. 9. - (1) Pentru înregistrarea dispozitivelor medicale prevăzute la art. 7, producătorul sau reprezentantul autorizat al producătorului înaintează o cerere la OTDM.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însotită de următoarele documente:

a) declaratia de conformitate prevăzută în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 190/2003, cu modificările ulterioare, în cazul dispozitivelor prevăzute la art. 7 lit. a);

b) declaratia de conformitate prevăzută în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 190/2003, cu modificările ulterioare, în cazul dispozitivelor prevăzute la art. 7 lit. b);

c) declaratia de conformitate prevăzută la art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 190/2003, cu modificările ulterioare, în cazul dispozitivelor prevăzute la art. 7 lit. c);

d) declaratia de conformitate prevăzută în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 798/2003, în cazul dispozitivelor prevăzute la art. 7 lit. d);

e) documentatia tehnică prevăzută în procedura de evaluare a conformitătii aplicabilă tipului de dispozitiv.

Art. 10. - (1) În baza cererii si a documentelor prevăzute la art. 9 alin. (2), OTDM întocmeste raportul de evaluare si transmite Ministerului Sănătătii propunerea de înregistrare a dispozitivului medical, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

(2) În cazul în care sunt necesare documente tehnice suplimentare pentru a demonstra îndeplinirea cerintelor esentiale aplicabile, OTDM înstiintează despre aceasta unitatea solicitantă în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii.

(3) În situatia prevăzută la alin. (2) OTDM transmite propunerea de înregistrare a dispozitivului medical în termen de 15 zile de la completarea dosarului cu documentele solicitate.

(4) Raportul de evaluare prevăzut la alin. (1) se întocmeste de OTDM pe bază de tarife.

(5) Ministerul Sănătătii emite certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale în termen de 15 zile de la primirea propunerii de înregistrare transmise de OTDM.

Art. 11. - (1) Pentru toate categoriile de dispozitive medicale fără marcaj CE, cu exceptia celor prevăzute la art. 7, certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale se emite de DGFIFAM în termen de 15 zile de la primirea propunerii de înregistrare transmise de un organism recunoscut din lista organismelor recunoscute care efectuează evaluarea conformitătii dispozitivelor medicale, aprobată prin ordin al ministrului sănătătii.

(2) Organismul recunoscut transmite Ministerului Sănătătii propunerea de înregistrare a dispozitivelor, pe baza certificatului de conformitate emis.

Art. 12. - (1) Organismul recunoscut trebuie să transmită Ministerului Sănătătii datele referitoare la certificatele de conformitate emise, modificate, suplimentate, suspendate, retrase sau respinse conform procedurilor de evaluare a conformitătii aplicabile.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se înregistrează în baza de date a Ministerului Sănătătii.

(3) Modificările si suplimentările certificatului de conformitate se consemnează într-o anexă la certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale.

(4) Pe perioada suspendării certificatului de conformitate se suspendă certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale, precum si dreptul de a distribui dispozitivul medical respectiv.

Art. 13. - (1) Certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale este valabil 5 ani si se emite în formatul prezentat în anexa nr. 1, în două exemplare originale, dintre care unul va fi înmânat unitătii solicitante după achitarea taxei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. a), iar celălalt va rămâne în evidenta DGFIFAM.

(2) Modificările denumirilor dispozitivelor sau producătorilor, survenite după emiterea certificatului de înregistrare a dispozitivelor medicale, se consemnează într-o anexă la certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale, pe baza propunerii transmise de OTDM, care se eliberează după achitarea taxei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. c).

(3) Reînnoirea certificatului de înregistrare a dispozitivelor medicale se face la cerere, numai dacă dispozitivul medical este fabricat în continuare de către producător si urmează procedura aplicabilă prevăzută în prezentul ordin.

(4) Unitătile de tehnică medicală care au aviz de functionare emis de Ministerul Sănătătii pot comercializa dispozitive medicale înregistrate pe baza unei copii conforme cu originalul a certificatului de înregistrare a dispozitivelor medicale, eliberată la cerere de către DGFIFAM.

 

CAPITOLUL IV

Importul dispozitivelor medicale

 

Art. 14. - Importul dispozitivelor medicale se face pe baza unuia dintre următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare a dispozitivelor medicale eliberat de Ministerul Sănătătii;

b) autorizatia de utilizare eliberată de Ministerul Sănătătii, până la expirarea termenului de valabilitate înscris pe aceasta;

c) avizul de vamă, în formatul prezentat în anexa nr. 2, eliberat de OTDM.

Art. 15. - (1) Formularul avizului de vamă prevăzut la art. 14 lit. c) se eliberează în una dintre următoarele situatii:

a) dispozitive medicale provenite din donatii;

b) dispozitive medicale destinate studiilor clinice, cercetării si altor asemenea activităti;

c) dispozitive medicale pentru evaluare tehnică, investigatie clinică si/sau evaluarea performantei în vederea certificării si/sau înregistrării;

d) dispozitive medicale importate de titularul unui cabinet medical si/sau pentru uz personal, nu în scopul comercializării;

e) dispozitive medicale importate ca mostre pentru târguri, expozitii sau alte manifestări promotionale.

(2) La definitivarea operatiunii de vămuire, agentul vamal din cadrul biroului vamal la care se realizează operatiunea de vămuire a dispozitivelor medicale la import, prevăzute la alin. (1), vizează si retine avizul de vamă prevăzut la art. 14 lit. c), viza atrăgând încetarea valabilitătii documentului în cauză.

 

CAPITOLUL V

Înregistrarea producătorilor români

 

Art. 16. - Pentru producătorii români care au obtinut certificat de înregistrare a dispozitivelor medicale pentru cel putin un dispozitiv medical introdus pe piată sub nume propriu, se emite de către DGFIFAM un certificat de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale.

Art. 17. - (1) Certificatul de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale se emite la solicitarea producătorului prevăzut la art. 16 si se înregistrează în baza de date a Ministerului Sănătătii.

(2) Pentru obtinerea certificatului prevăzut la alin. (1) producătorul înaintează DGFIFAM o cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.

(3) Cererea prevăzută la alin. (2) va fi însotită de următoarele documente:

a) copie a certificatului de înregistrare la registrul comertului, cu anexele sale si, dacă este cazul, certificatele de înscriere de mentiuni aferente sau alt înscris oficial/act normativ care să ateste înfiintarea unitătii solicitante;

b) declaratie privind persoana de contact din cadrul unitătii pentru probleme de securitate a dispozitivelor medicale si de vigilentă;

c) lista dispozitivelor medicale fabricate de unitate si înregistrate la Ministerul Sănătătii si numerele corespunzătoare ale certificatelor de înregistrare a dispozitivelor medicale;

d) documentul care confirmă plata taxei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. b).

(4) Certificatul de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale se emite în baza documentelor prevăzute la alin. (3), în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, în formatul prevăzut în anexa nr. 3, si este valabil 5 ani de la data emiterii, cu posibilitate de reînnoire.

Art. 18. - (1) Producătorii au obligatia de a comunica DGFIFAM orice modificare ce intervine după obtinerea certificatului de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale.

(2) Modificările prevăzute la alin. (1) se consemnează într-o anexă la certificatul de înregistrare a producătorului initial, se înregistrează în baza de date a Ministerului Sănătătii si se eliberează solicitantului după achitarea taxei prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. d).

Art. 19. - Schimbarea sediului ori a denumirii producătorului, înfiintarea/radierea de puncte de lucru se consemnează în anexa la certificatul de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale pe baza documentelor emise de registrul comertului sau a unui alt înscris oficial ori act normativ care să ateste aceste modificări.

 

CAPITOLUL VI

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 20. - (1) Pentru înregistrarea în baza de date a dispozitivelor medicale si a producătorilor si emiterea certificatelor de înregistrare corespunzătoare, Ministerul Sănătătii percepe următoarele taxe:

a) certificat de înregistrare a dispozitivelor medicale - 2.000.000 lei;

b) certificat de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale - 1.000.000 lei;

c) anexa pentru modificarea certificatului de înregistrare a dispozitivelor medicale - 200.000 lei;

d) anexa pentru modificarea certificatului de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale - 200.000 lei.

(2) Sumele provenite din taxele prevăzute la alin. (1) constituie venituri la bugetul de stat.

Art. 21. - Autorizatiile de utilizare si certificatele de înregistrare a dispozitivelor medicale, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, rămân valabile până la expirarea termenului de valabilitate înscris în acestea.

Art. 22. - (1) Avizele de functionare pentru activităti de fabricare, emise până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, rămân valabile până la expirarea termenului de valabilitate înscris pe acestea.

(2) În cazul în care este necesară modificarea sau completarea avizului de functionare prevăzut la alin. (1), se emite certificatul de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

Art. 23. - Structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătătii - DGFIFAM, OTDM si organismele de certificare recunoscute vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 24. - Până la înfiintarea OTDM prin reorganizarea Statiei de Verificare si Întretinere a Aparaturii Medicale (SVIAM), activitătile prevăzute în prezentul ordin să fie executate de OTDM vor fi duse la îndeplinire de SVIAM.

Art. 25. - (1) Prezentul ordin intră în vigoare la 1 ianuarie 2005.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătătii nr. 846/2004 pentru aprobarea delegării de competente ale structurii de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătătii către Statia de Verificare si Întretinere a Aparaturii Medicale (SVIAM), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 8 iulie 2004, precum si orice alte dispozitii contrare.

Art. 26. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Ovidiu Brînzan

 

Bucuresti, 22 decembrie 2004.

Nr. 1.689.

 

ANEXA Nr. 1

 

ROMÂNIA

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Structura de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale

 

CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE

a dispozitivelor medicale

nr. ........ din ..............

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, ale Ordinului ministrului sănătătii nr. 1.689/2004 privind înregistrarea dispozitivelor medicale si a producătorilor de dispozitive medicale si în baza documentatiei înaintate, Ministerul Sănătătii înregistrează dispozitivul medical cu marcaj CE/cu marcaj CS/fără marcaj

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................................. (denumirea, tipul)

Producător: ...................................................................................................................................………

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

Orice modificare a conditiilor stabilite prin reglementările Ministerului Sănătătii, care au stat la baza avizării, atrage anularea prezentului certificat.

Prezentul certificat este valabil 5 ani de la data emiterii.

 

Director,

.......................

 

ANEXA Nr. 2

 

ROMÂNIA

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

OTDM

 

AVIZ DE VAMĂ

nr. ........ din ..............

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, ale Ordinului ministrului sănătătii nr. 1.689/2004 privind înregistrarea dispozitivelor medicale si a producătorilor de dispozitive medicale si în baza documentatiei înaintate, OTDM înregistrează dispozitivele medicale:

..................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................................. (denumirea, tipul, producătorul)

o provenite din donatii;

o destinate studiilor clinice, cercetării si altor asemenea activităti;

o pentru evaluare tehnică, investigatie clinică si/sau evaluarea performantei în vederea certificării si/sau înregistrării;

o importate de titularul unui cabinet medical si/sau pentru uz personal, nu în scopul comercializării;

o importate ca mostre pentru târguri, expozitii sau alte manifestări promotionale.

Solicitant:

...................................................................................................................... (denumirea, sediul)

 

Data emiterii .........................

 

Director,

...........................................

 

Viza biroului vamal

 

 

ANEXA Nr. 3

 

ROMÂNIA

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Structura de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale

 

CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE

a producătorului de dispozitive medicale

nr. ........ din ..............

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, ale Ordinului ministrului sănătătii nr. 1.689/2004 privind înregistrarea dispozitivelor medicale si a producătorilor de dispozitive medicale si în baza documentatiei înaintate, Ministerul Sănătătii înregistrează unitatea ..................................................................................................................................., cu sediul în ......................................................................................................., ca producător al următoarelor dispozitive medicale: ................................................... (denumirea, tipul)

Orice modificare a conditiilor stabilite prin reglementările Ministerului Sănătătii, care au stat la baza avizării, atrage anularea prezentului certificat.

Prezentul certificat este valabil 5 ani de la data emiterii.

 

Director,

.......................

 

ANEXA Nr. 4

 

CERERE

pentru eliberarea certificatului de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale

nr. ........ din ..............

 

Către

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Structura de specialitate în domeniul dispozitivelor medicale

 

Unitatea de tehnică medicală .........................................................................................., cu sediul în ..........................................................................., puncte de lucru în ...................………......................., telefon ................................, fax ....................................., e-mail ............................................................, reprezentată prin ............................, având functia de ........................, solicit eliberarea Certificatului de înregistrare a producătorului de dispozitive medicale.

Anexez următoarele documente:

a) copie a certificatului de înregistrare la registrul comertului, cu anexele sale si, dacă este cazul, certificatele de înscriere de mentiuni aferente sau alt înscris oficial/act normativ care să ateste înfiintarea unitătii solicitante;

b) declaratie privind persoana de contact din cadrul unitătii pentru probleme de securitate a dispozitivelor medicale si de vigilentă;

c) lista dispozitivelor medicale fabricate de unitate si înregistrate la Ministerul Sănătătii si numerele corespunzătoare ale certificatelor de înregistrare a dispozitivelor medicale.

 

Data ...................................

 

Semnătura .......................