MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 61         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 18 ianuarie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 911-916, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 38518 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

10. - Ordin al ministrului sănătătii pentru aprobarea derulării programelor si subprogramelor de sănătate finantate din bugetul de stat în anul 2005

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 539

din 7 decembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 911-916, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 38518 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-916, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 38518 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ionel Cristian Serban în Dosarul nr. 5.829/2003 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

La apelul nominal s-a prezentat autorul exceptiei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea acesteia, sustinând oral motivele de neconstitutionalitate a textului de lege criticat, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, considerând că dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale si nici celor din actele internationale invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2004, pronuntată în Dosarul nr. 5.829/2003, Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-916, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 38518 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală.

Exceptia a fost ridicată de inculpatul recurent Ionel Cristian Serban într-o cauză având ca obiect examinarea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 58 din 23 septembrie 2003, pronuntată de Curtea de Apel Bucuresti, prin care acesta a fost condamnat pentru săvârsirea infractiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 din Codul penal (Traficul de influentă), cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că dispozitiile procedural penale criticate, referitoare la interceptările si înregistrările audio sau video, concludenta si utilitatea probelor, limitele rejudecării după casare si continutul expunerii din cuprinsul hotărârilor judecătoresti contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) si art. 24 alin. (1) din Constitutie, care reglementează dreptul la un proces echitabil, prezumtia de nevinovătie si, respectiv, dreptul la apărare, precum si dispozitiilor art. 6 pct. 1 si 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamantale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În esentă, critica de neconstitutionalitate vizează următoarele:

- textele art. 911-916 din Codul de procedură penală nu contin suficiente garantii în vederea asigurării caracterului echitabil al procesului penal, încălcând, implicit, principiul contradictorialitătii procesului penal si prezumtia de nevinovătie, prin faptul că “nu prevăd, în mod explicit si real, dreptul inculpatului de a lua cunostintă de continutul interceptărilor efectuate”, iar instanta de judecată nu este obligată să verifice, ulterior interceptării, legalitatea acestora;

- prevederile art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3 si art. 68 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale întrucât dreptul la apărare recunoscut de art. 24 din Legea fundamentală “devine, practic, unul teoretic si iluzoriu” cât timp nu există o “sanctiune efectivă în situatia încălcării dreptului inculpatului de a demonstra netemeinicia probelor acuzatoare, de a-i fi admise cererile privind administrarea probelor, dacă acestea sunt concludente si utile, precum si de înlăturare a probelor obtinute contrar art. 68 din Codul de procedură penală”;

- art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil prin faptul că textul nu prevede “o sanctiune procesual penală a încălcării de către instanta de rejudecare a dispozitiilor hotărârii instantei de recurs” si, prin urmare, pot exista încălcări arbitrare ale dispozitiilor în cauză;

- dispozitiile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 21 alin. (3) si art. 24 alin. (1) din Constitutie, întrucât nu prevăd obligatia primei instante de a analiza apărările invocate de inculpat si de a le respinge motivat în cazul neretinerii lor.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală si-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate, în raport cu textele invocate. În acest sens arată că dispozitiile art. 911-916 din Codul de procedură penală nu sunt de natură a împiedica inculpatul de a lua cunostintă de continutul interceptărilor efectuate, textele continând garantii corespunzătoare pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialitătii si a prezumtiei de nevinovătie. Art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3 si art. 68 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală sunt constitutionale în raport cu dispozitiile art. 21 alin. (3) si art. 24 alin. (1) din Constitutie, deoarece contin suficiente garantii în vederea asigurării unui proces echitabil si a garantării dreptului la apărare, principiul liberei aprecieri a probelor instituit prin art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală dând posibilitatea instantelor de a-si întemeia convingerea pe analiza probelor administrate care nu au o valoare prestabilită. Dispozitiile art. 38518 din Codul de procedură penală nu contravin dreptului părtilor la un proces echitabil, întrucât prin aceste prevederi legale se asigură tocmai exercitarea dreptului la un proces echitabil în conditiile legii. Dispozitiile art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală nu sunt neconstitutionale, ele garantând dreptul părtii la un proces echitabil si la apărare.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispozitiile art. 911-916 din Codul de procedură penală prevăd suficiente garantii privind respectarea dreptului la un proces echitabil. Nu se poate sustine că inculpatul este împiedicat de a lua cunostintă de continutul interceptărilor efectuate, mai mult, potrivit art. 913 alin. 5 din Codul de procedură penală, instanta poate aproba, la cererea acestuia, consultarea părtilor din înregistrare si din transcrierea integrală, care nu au fost consemnate în procesul-verbal. Referitor la neconstitutionalitatea prevederilor art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si art. 68 din Codul de procedură penală, Guvernul arată că acestea sunt în deplină concordantă cu drepturile si libertătile recunoscute de Legea fundamentală, asigurându-se cerintele unui proces echitabil. În ceea ce priveste dispozitiile art. 38518 din Codul de procedură penală se consideră că este firesc ca activitatea de rejudecare, dispusă de instanta de recurs, să cunoască anumite limitări rezultate din controlul judecătoresc efectuat de o instantă superioară, în cadrul acestor limitări fiind si cea prevăzută de textul criticat. În sfârsit, se apreciază a fi neîntemeiată si critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, deoarece acestea garantează tocmai dreptul la un proces echitabil si asigură exercitarea dreptului la apărare.

Avocatul Poporului consideră că exceptia este nefondată. În acest sens arată că administrarea de către instanta de judecată numai a acelor probe care sunt concludente si utile rezolvării procesului penal nu poate  fi considerată o încălcare a dreptului la apărare si nici a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, se apreciază că dispozitiile referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de instanta de recurs contravin dreptului oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil de o instantă independentă si impartială, instituită de lege. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 911-916 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului mentionează că acestea nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părtilor de a fi apărate, în tot cursul procesului, de un avocat ales sau numit din oficiu si nici de a beneficia de toate garantiile unui proces echitabil. În plus, consideră că critica autorului exceptiei vizează o serie de lacune ale legii, ceea ce excedează controlului Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 911-916, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 38518 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

- Art. 911-916 (Interceptările si înregistrările audio sau video - cu modificările aduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003):

- Art. 911 (Conditiile si cazurile de interceptare si înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor): “Interceptările si înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instantei, la cererea procurorului, în cazurile si în conditiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârsirea unei infractiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea si înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizatia se dă de către presedintele instantei căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instantă, în camera de consiliu. Interceptarea si înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situatiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.

Interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pot fi autorizate în cazul infractiunilor contra sigurantei nationale prevăzute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infractiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie ori al unor alte infractiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai căror făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace ori în cazul infractiunilor care se săvârsesc prin mijloace de comunicare telefonică sau prin alte mijloace de telecomunicatii.

Autorizarea se dă pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile.

Autorizarea poate fi prelungită în aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăsi 30 de zile. Durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni.

Măsurile dispuse de instantă vor fi ridicate înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.

Înregistrările prevăzute în alin. 1 pot fi făcute si la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea instantei de judecată.

Autorizarea interceptării si a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete si faptele care justifică măsura; motivele pentru care măsura este indispensabilă aflării adevărului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea si înregistrarea.”;

- Art. 912 (Organele care efectuează interceptarea si înregistrarea): “Procurorul procedează personal la interceptările si înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări si înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operatiunii efectuate, încălcarea acestei obligatii fiind pedepsită potrivit Codului penal.

În caz de urgentă, când întârzierea obtinerii autorizării prevăzute în art. 911 alin. 1 ar aduce grave prejudicii activitătii de urmărire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonantă motivată, interceptarea si înregistrarea pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor sau comunicărilor, comunicând aceasta instantei imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore.

Instanta trebuie să se pronunte în cel mult 24 de ore asupra ordonantei procurorului si, dacă o confirmă si este necesar, va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării si înregistrării, în conditiile art. 911 alin. 1-3. Dacă instanta nu confirmă ordonanta procurorului, ea trebuie să dispună încetarea, de îndată, a interceptărilor si înregistrărilor si distrugerea celor efectuate.

Instanta dispune, până la terminarea urmăririi penale, aducerea la cunostintă, în scris, persoanelor ale căror convorbiri sau comunicări au fost interceptate si înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.”;

- Art. 913 (Certificarea înregistrărilor): “Despre efectuarea interceptărilor si înregistrărilor mentionate în art. 911 si 912, procurorul sau organul de cercetare penală întocmeste un proces-verbal în care se mentionează autorizatia dată de instantă pentru efectuarea acestora, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data si ora fiecărei convorbiri în parte si numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de suport pe care se face imprimarea.

Convorbirile înregistrate sunt redate integral în formă scrisă si se atasează la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de cercetare penală, verificat si contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. În cazul în care procurorul procedează la interceptări si înregistrări, certificarea pentru autenticitate se face de către acesta, iar verificarea si contrasemnarea, de către procurorul ierarhic superior.

Corespondentele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret. La procesul-verbal se atasează banda magnetică sau orice alt tip de suport, care contine înregistrarea convorbirii, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.

Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia si procesul-verbal se înaintează instantei care, după ce ascultă procurorul si părtile, hotărăste care dintre informatiile culese prezintă interes în cercetarea si solutionarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens. Convorbirile sau comunicările care contin secrete de stat sau profesionale nu se mentionează în procesul-verbal.

Dacă săvârsirea unor infractiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care contin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispozitiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Banda magnetică sau orice alt tip de suport, însotită de transcrierea integrală si copii de pe procesele-verbale, se păstrează la grefa instantei, în locuri speciale, în plic sigilat. Instanta poate aproba, la cererea motivată a inculpatului, a părtii civile sau a avocatului acestora, consultarea părtilor din înregistrare si din transcrierea integrală, depuse la grefă, care nu sunt consemnate în procesul-verbal.

Instanta dispune prin încheiere distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză. Celelalte înregistrări vor fi păstrate până la arhivarea dosarului.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat si justitiabil nu poate fi folosită ca mijloc de probă.”;

- Art. 914 (Alte înregistrări): “Conditiile si modalitătile de efectuare a interceptărilor si înregistrărilor prevăzute în art. 911-913 sunt aplicabile, în mod corespunzător, si în cazul înregistrării de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicatie, autorizate în conditiile legii.”;

- Art. 915 (Înregistrările de imagini): “Dispozitiile art. 911 si 912 se aplică în mod corespunzător si în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 913, cu exceptia redării în formă scrisă, după caz.”;

- Art. 916 (Verificarea mijloacelor de probă): “Mijloacele de probă prevăzute în prezenta sectiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părtilor sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta sectiune, prezentate de părti, pot servi ca mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege.”;

- Art. 66 alin. 2 (Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor): “În cazul când există probe de vinovătie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.”;

- Art. 67 alin. 2 si 3 (Concludenta si utilitatea probei): “Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă si utilă.

Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.”;

- Art. 68 alin. 1 si 2 (Interzicerea mijloacelor de constrângere): “Este oprit a se întrebuinta violente, amenintări ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obtine probe.

De asemenea, este oprit a determina o persoană să săvârsească sau să continue săvârsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe.”;

- Art. 38518 alin. 1 (Limitele rejudecării): “Instanta de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instantei de recurs, în măsura în care situatia de fapt rămâne cea avută în vedere la solutionarea recursului.”;

- Art. 356 alin. 1 lit. c) (Continutul expunerii): “Expunerea trebuie să cuprindă: [...] c) analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei, cât si a celor care au fost înlăturate, motivarea solutiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum si analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină solutia dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă retinută de instantă în sarcina inculpatului, forma si gradul de vinovătie, circumstantele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronuntată si actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanta retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronuntat condamnarea si pentru care încetarea procesului penal sau achitarea.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

I. Autorul exceptiei sustine, în esentă, că dispozitiile art. 911-916 din Codul de procedură penală sunt constitutionale deoarece nu contin suficiente garantii în vederea asigurării caracterului echitabil procesului penal, în sensul prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constitutie si art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si în vederea garantării efective a dreptului la apărare, în sensul reglementat de art. 24 alin. (1) din Constitutie si art. 6 pct. 3 lit. b) si d) din conventie. Astfel, se arată că dispozitiile art. 911-916 nu prevăd în mod explicit si real dreptul inculpatului de a lua cunostintă despre continutul interceptărilor efectuate si nici obligativitatea instantei de a verifica, ulterior efectuării interceptărilor, legalitatea acestora. Aceste lacune, mai sustine autorul exceptiei, sunt de natură să ducă la încălcarea principiului contradictorialitătii si al prezumtiei de nevinovătie [art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală].

Din examinarea sustinerilor autorului exceptiei de neconstitutionalitate, referitoare la lipsa garantiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.

Textele legale criticate prevăd suficiente garantii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizatiei, a conditiilor si a modalitătilor de efectuare a înregistrărilor, a consemnării si certificării autenticitătii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată, “Curtea Constitutională se pronunta numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”.

Asa fiind, examinarea si solutionarea acestor aspecte sunt de competenta exclusivă a instantei de judecată învestite cu solutionarea procesului penal.

De asemenea, este neîntemeiată si sustinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunostintă despre continutul interceptărilor efectuate, deoarece, potrivit dispozitiilor art. 913 alin. 5 din Codul de procedură penală, instanta poate aproba, la cererea acestuia, consultarea părtilor din înregistrare si din transcrierea integrală, care nu au fost consemnate în procesul-verbal, asigurându-se respectarea principiului contradictorialitătii si al prezumtiei de nevinovătie.

De altfel, legislatia procedurală penală română asigură controlul prin justitie si în acest domeniu. Instanta de judecată căreia i se prezintă ca mijloace de probă înregistrări ale convorbirilor sau înregistrări de imagini are datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalitătii si temeiniciei autorizării si efectuării înregistrărilor.

Totodată, din continutul dispozitiilor art. 911-916 din Codul de procedură penală se constată că din modul de redactare a acestora nu se poate retine că a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală.

În lumina dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie se constată, de asemenea, că dispozitiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internationale aplicabile în materie.

Este de observat că, în cadrul preocupărilor pentru perfectionarea legislatiei, inclusiv sub aspectul realizării reformei procedurii penale, dispozitiile art. 911-916 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, tocmai în scopul punerii de acord a reglementărilor interne cu reglementările internationale pertinente.

În legătură cu constitutionalitatea prevederilor art. 911-915 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, retinând că acestea nu încalcă dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile fundamentale ale cetătenilor, fiind în concordantă si cu prevederile Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Prin aceeasi decizie s-a constatat, de asemenea, că dispozitiile mentionate respectă conditiile stabilite de Constitutie pentru restrângerea exercitiului unor drepturi.

II. În ceea ce priveste cea de-a doua critică de neconstitutionalitate referitoare la prevederile art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3 si art. 68 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, nu se poate retine nici un aspect de neconstitutionalitate, deoarece consacrarea prin aceste texte a dreptului de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovătie, de admitere a cererilor privind administrarea de probe, dacă acestea sunt concludente si utile, precum si de interzicere a mijloacelor de constrângere în scopul de a se obtine probe, nu reprezintă si nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului inculpatului de a se apăra. Este obligatia constitutională a instantelor judecătoresti de a realiza justitia, obligatie prevăzută la art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să ducă la descoperirea adevărului. În acelasi timp nu trebuie confundată “cererea pentru administrarea unei probe”, pe care o poate face oricare dintre părti, cu “administrarea probei”, care se face numai de către instanta de judecată.

III. Dispozitiile art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, referitoare la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de instanta de recurs, nu pot fi considerate că ar leza dreptul la un proces echitabil. Astfel, scopul recursului constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalitătii si al aflării adevărului în judecarea si solutionarea cauzelor penale de prima instantă si de instanta de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigentelor care conditionează într-o societate democratică procesul echitabil.

IV. Privitor la pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei, cât si a celor care au fost înlăturate, motivarea solutiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum si analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină solutia dată în cauză în continutul hotărârii judecătoresti garantează tocmai dreptul la un proces echitabil si asigură exercitarea dreptului la apărare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-916, art. 66 alin. 2, art. 67 alin. 2 si 3, art. 68 alin. 1 si 2, art. 38518 alin. 1 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ionel Cristian Serban în Dosarul nr. 5.829/2003 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

pentru aprobarea derulării programelor si subprogramelor de sănătate finantate din bugetul de stat în anul 2005

 

În temeiul Legii nr. 100/1998 privind asistenta de sănătate publică, al Legii bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, al Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

văzând Referatul de aprobare nr. 341/12 ianuarie 2005,

ministrul sănătătii emite urmărorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă derularea programelor si subprogramelor de sănătate finantate din bugetul de stat prin Ministerul Sănătătii în anul 2005.

(2) Se aprobă Normele metodologice de organizare, finantare si monitorizare a programelor si subprogramelor de sănătate finantate din bugetul de stat, raportarea si controlul indicatorilor specifici în anul 2005, cuprinse în anexa nr. I.

I. Prevederi referitoare la programe, subprograme si interventii finantate din bugetul de stat

Art. 2. - (1) Programele, subprogramele si interventiile de sănătate finantate din bugetul de stat, gestionate de Ministerul Sănătătii, obiectivele si activitătile aferente, indicatorii fizici, de eficientă si de rezultate sunt cuprinsi în anexa nr. II pct. II/1-II/4.

(2) Din sumele aprobate pentru Programul de administratie sanitară si politici de sănătate se efectuează cheltuieli de personal, materiale si servicii, subventii pentru institutii publice, transferuri, cheltuieli de capital, rambursări de credite, plăti de dobânzi si comisioane la credite, aferente Ministerului Sănătătii si unor unităti sanitare. (3) În cadrul Programului de sănătate a femeii si copilului, modificarea sumelor în cadrul obiectivelor interventiilor de sănătate se poate realiza la nivelul directiei de sănătate publică teritoriale, fără acordul directiei coordonatoare din Ministerul Sănătătii, în limita a 10% din totalul fondurilor alocate obiectivului la care se diminuează prevederile initiale.

(4) Unitătile sanitare prin care se derulează programele, subprogramele si interventiile de sănătate finantate din bugetul de stat sunt nominalizate în anexa nr. III pct. 1.

Art. 3. - (1) Ministerul Sănătătii, prin directiile coordonatoare de programe, contractează în sistem direct cu unitătile din coordonarea sau de sub autoritatea sa realizarea unor studii, activităti de formare a personalului medical, campanii de informare, educare, comunicare (IEC) si alte activităti prevăzute în programele de sănătate.

(2) Directiile coordonatoare de programe, la încheierea contractelor cu institutiile mentionate la alin. (1), vor preciza activitătile, sumele aferente fiecărei activităti din contract, termenele si modul de raportare si valorificare a rezultatelor acestora.

Art. 4. - (1) Coordonatorii nationali de programe de sănătate sunt directorii directiilor de specialitate din Ministerul Sănătătii, iar subprogramele sunt coordonate de directori tehnici desemnati.

(2) Coordonatorii locali sunt: responsabilii de subprograme de sănătate, medicii-inspectori de asistentă a mamei si copilului din cadrul directiilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, alti responsabili judeteni, nominalizati prin decizie de către conducerea directiei de sănătate publică teritoriale.

(3) Coordonatorii nationali si coordonatorii locali din cadrul directiilor de sănătate publică pot propune ministrului sănătătii măsuri de sistare a finantării subprogramelor sau interventiilor de sănătate în situatia în care institutiile cu responsabilităti nu îndeplinesc atributiile ce le revin în derularea acestora.

Art. 5. - Sumele aferente finantării programelor de sănătate gestionate de Ministerul Sănătătii se alocă lunar directiilor de sănătate publică teritoriale, institutiilor subordonate si, pe bază contractuală, institutiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa, după caz.

Art. 6. - Realizarea indicatorilor specifici programelor de sănătate, prevăzuti si aprobati prin legea bugetară anuală, se raportează de către coordonatorii nationali potrivit normelor legale si este supusă controlului organelor abilitate în acest sens.

Art. 7. - (1) Pentru realizarea unor activităti specifice programelor de sănătate, din fondurile alocate de la titlul 38 “Transferuri” unitătile sanitare pot finanta si cheltuieli de personal aferente personalului care urmează să fie încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată sau cu timp partial de muncă, potrivit legii.

(2) Activitătile pentru care se utilizează personalul prevăzut la alin. (1) sunt următoarele:

a) coordonarea si implementarea subprogramelor de sănătate, precum si a celor destinate grupurilor cu risc crescut de îmbolnăvire, grupurilor sociale minoritare sau dezavantajate din punct de vedere al conditiilor economicosociale;

b) educarea pentru sănătate pe grupe de populatie cu risc de îmbolnăvire;

c) promovarea sănătătii femeii si a copilului la nivel comunitar, prin asistenti medicali si mediatori sanitari;

d) efectuarea screeningului pentru grupele de populatie incluse în program sau subprogram, după caz;

e) formarea personalului;

f) informarea, educarea si acordarea de consultatii în probleme specifice privind promovarea unui comportament sănătos;

g) realizarea lucrărilor legate de sistemul informational clinic si logistic al retelei;

h) primirea, centralizarea si raportarea datelor pentru monitorizarea activitătilor si indicatorilor programelor, precum si a calitătii managementului;

i) coordonarea centrelor de consiliere pentru renuntarea la fumat;

j) logistica aprovizionării si distribuirii contraceptivelor, a preparatelor de fier si calciu pentru gravide si copii prin reteaua de asistentă medicală ambulatorie, primară sau direct către grupuri de populatie vulnerabile, a medicamentelor, recoltarea produselor patologice, depistarea contactilor de boli transmisibile;

k) coordonarea activitătii de transplant de organe si tesuturi;

l) realizarea lucrărilor de secretariat în cadrul comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătătii, legate de implementarea programelor si, respectiv, a subprogramelor de sănătate.

Art. 8. - (1) În sumele prevăzute pentru finantarea programelor si, respectiv, a subprogramelor de sănătate se cuprind si cheltuielile ocazionate de monitorizarea si controlul acestora.

(2) În cadrul Programului de prevenire si control al bolilor netransmisibile se cuprind si cheltuielile pentru:

a) organizarea transportului în cazuri speciale si cu aeronave;

b) autosanitarele achizitionate prin licitatie publică la nivel national, potrivit prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 121/2004 privind unele măsuri pentru eficientizarea activitătii din domeniul sănătătii;

c) transportul de organe si transportul personalului specializat pentru transplant de organe;

d) realizarea infrastructurii necesare operării si hangarării elicopterelor, potrivit dispozitiilor legale.

(3) Indicatorii Programului de sănătate a femeii si copilului se raportează Unitătii de management al programelor de sănătate a femeii si copilului, unitate finantată din fondurile alocate acestui program, care asigură coordonarea tehnică a acestuia, potrivit Ordinului ministrului sănătătii nr. 109/2002 pentru aprobarea structurilor de coordonare, monitorizare si evaluare a programelor de sănătate a femeii si copilului.

Art. 9. - Contraceptivele achizitionate prin licitatie la nivel national de către Institutul de Sănătate Publică Bucuresti din fondurile alocate Programului de sănătate a femeii si copilului se acordă fără plată prin cabinetele de planificare familială, prin cabinetele medicilor de familie inclusi în program următoarelor categorii de persoane: somere, eleve si studente, persoane care fac parte din familii beneficiare de ajutor social, femei cu domiciliul stabil în mediul rural, femei care efectuează un avort la cerere, într-o unitate sanitară publică, precum si alte persoane fără venituri care dau declaratie pe propria răspundere în acest sens.

Art. 10. - Din Programul de administratie sanitară si politici de sănătate se asigură si fondurile necesare pentru:

a) înlocuirea pieselor de schimb la aparatura medicală de înaltă performantă din dotarea institutiilor sanitare publice;

b) dezvoltarea asistentei medicale primare în zone defavorizate medical, din mediul rural, prin acordarea de stimulente medicilor de familie, în conditiile legii;

c) monitorizarea performantei unitătilor sanitare cu paturi din România;

d) proiectul “Evaluarea costurilor spitalicesti la nivel de pacient”;

e) studiul-pilot “Politici în domeniul sănătătii mintale”.

Activitătile mentionate la lit. c), d) si e) fac obiectul contractului încheiat între Ministerul Sănătătii si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti.

Art. 11. - Modificarea sumelor aferente subprogramelor de sănătate, a structurii si indicatorilor, pe parcursul finantării acestora, în functie de necesităti, se efectuează de către directiile coordonatoare, la propunerea fundamentată a ordonatorilor de credite, pe baza referatului aprobat de ministrul sănătătii sau de înlocuitorii acestuia, după caz, cu respectarea prevederilor legale.

II. Dispozitii finale

Art. 12. - Pe parcursul executiei se pot aproba, prin ordin al ministrului sănătătii, subprograme noi de sănătate, finantate prin redistribuire de fonduri bugetare, în conditiile legii.

Art. 13. - Directiile generale si directiile de specialitate din Ministerul Sănătătii, directiile de sănătate publică, institutiile publice implicate, precum si unitătile sanitare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 14. - Anexele nr. I-III*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 15. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Mircea Cinteză

 

Bucuresti, 12 ianuarie 2005.

Nr. 10.


*) Anexele nr. I-III se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 bis în afara abonamentului, care poate fi achizitionat de la Centrul pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucuresti, Sos. Panduri nr. 1.