MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 173 (XVII) - Nr. 615 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Vineri, 15 iulie 2005

SUMAR

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

3.109. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind rezervele tehnice pentru asigurãrile generale, activele admise sã le acopere, precum si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute

3.110. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind rezervele tehnice pentru asigurãrile de viatã, activele admise sã le acopere si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute

3.111. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã

3.112. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri de viatã, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã

3.113. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind supravegherea suplimentarã a societãtilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare

3.114. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind calculul solvabilitãtii ajustate a societãtilor de asigurare

3.116. – Ordin pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurãrilor obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asigurãtorilor pentru practicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind rezervele tehnice pentru asigurãrile generale, activele admise sã le acopere, precum si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) si ale art. 22 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 13 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind rezervele tehnice pentru asigurãrile generale, activele admise sã le acopere, precum si dispersia

activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privind rezervele tehnice pentru asigurãrile generale, activele admise sã le acopere, precum si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. – Directia generalã supraveghere solvabilitate si raportãri din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 17 iunie 2005.

Nr. 3.109.

ANEXÃ

NORME

privind rezervele tehnice pentru asigurãrile generale, activele admise sã le acopere, precum si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute

Art. 1. – (1) La investirea activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute se va tine seama de tipul de activitate desfãsuratã de asigurãtor, astfel încât sã se garanteze siguranta si randamentul investitiilor, societatea asigurând dispersia activelor respective.

(2) Societãtile de asigurare trebuie sã îsi acopere rezervele tehnice brute cu active congruente în conformitate cu prevederile art. 5.

(3) Pentru activitãtile înregistrate în Uniunea Europeanã, activele admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie localizate în cadrul Uniunii Europene.

Art. 2. – Categoriile de active admise sã acopere rezervele tehnice brute sunt:

A. Investitii:

(i) titluri de stat si bonuri de tezaur emise de statele membre, titluri emise de organisme financiare internationale, titluri emise de autoritãti ale administratiei publice locale, obligatiuni si alte instrumente ale pietei monetare si de capital tranzactionate pe o piatã reglementatã si supravegheatã;

(ii) actiuni si alte participatii cu randament variabil tranzactionate pe o piatã reglementatã si supravegheatã;

(iii) unitãti în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) si alte fonduri de investitii;

(iv) depozite, conturi curente la institutii de credit si disponibil în casierie;

(v) terenuri, constructii în proprietatea societãtii;

(vi) împrumuturi.

B. Creante:

(i) creante de la asigurati si intermediari, rezultând din operatiuni directe si acceptãri în reasigurare;

(ii) creante de la reasigurãtori.

C. Altele:

(i) active corporale, altele decât terenuri si constructii, evaluate pe baza amortizãrii prudentiale;

(ii) cheltuieli de achizitie reportate.

Art. 3. – În evaluarea activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute se vor respecta urmãtoarele reguli:

a) activele admise sã acopere rezervele tehnice brute se evalueazã la valoarea netã, respectiv fãrã includerea datoriilor rezultate din achizitionarea acestora;

b) activele admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe bazã prudentialã, avându-se în vedere orice nerealizãri viitoare. Activele corporale, altele decât terenurile sau constructiile, pot fi admise sã acopere rezervele tehnice brute numai dacã sunt evaluate pe baza amortizãrii prudentiale;

c) împrumuturile acordate societãtilor, statului sau organizatiilor internationale, autoritãtilor locale ori regionale si persoanelor fizice pot fi admise sã acopere rezervele tehnice brute numai dacã existã suficiente garantii cu privire la securitatea acestora, bazate pe situatia celui împrumutat, ipoteci, garantii bancare, garantii acordate de societãti de asigurare sau alte forme de garantii;

d) valoarea creantelor admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie calculatã pe bazã prudentialã, avându-se în vedere orice pierderi viitoare. Creantele detinute la asigurati si la intermediari, care rezultã din operatiile de asigurare si acceptãri în reasigurare, pot fi acceptate numai în mãsura în care nu au o vechime mai mare de 3 luni;

e) când activele detinute includ o investitie într-o filialã care gestioneazã toate investitiile asigurãtorului care practicã activitatea de asigurãri generale sau o parte a acestora în numele sãu, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va lua în considerare numai activele detinute de acea filialã, tratamentul activelor altor filiale fiind similar;

f) cheltuielile de achizitie reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice brute numai în mãsura în care metoda de calcul al acestora este compatibilã cu calculul rezervelor de primã.

Art. 4. – Reguli privind dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute

a) Asigurãtorul care practicã activitatea de asigurãri generale poate investi maximum:

1. 50% din rezervele tehnice brute în valori mobiliare tranzactionate pe o piatã reglementatã si supravegheatã si titluri de participare la OCPVM, cu respectarea pct. 2;

2. 5% din rezervele tehnice brute în actiuni si alte tiluri negociabile tratate ca actiuni, obligatiuni, titluri de credit si alte instrumente ale pietei monetare sau de capital emise de aceeasi entitate;

3. 40% din rezervele tehnice brute în terenuri si constructii, cu respectarea pct. 4;

4. 10% din rezervele tehnice brute în orice teren sau clãdire ori într-un numãr de terenuri sau clãdiri suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o singurã investitie;

5. 90% din rezervele tehnice brute în depozite si disponibilitãti la institutii de credit, dar nu mai mult de 25% din rezervele tehnice brute în una dintre institutiile de credit;

6. 10% din rezervele tehnice brute în active corporale, altele decât terenuri si clãdiri;

7. 3% din rezervele tehnice brute în disponibilitãti în casierie;

8. 5% din rezervele tehnice brute în împrumuturi negarantate, 1% din rezervele tehnice brute pentru fiecare împrumut negarantat, altele decât împrumuturile acordate institutiilor de credit, societãtilor de asigurare si societãtilor de investitii dintr-un stat membru.

b) Neprecizarea unei limite a investitiilor într-o anumitã categorie de active, descrise la lit. a), nu implicã faptul cã activele din categoria respectivã ar trebui admise sã acopere fãrã limitã rezervele tehnice brute. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor se va asigura, la determinarea si aplicarea prezentelor norme, cã urmãtoarele principii sunt îndeplinite:

1. activele care acoperã rezervele tehnice brute trebuie sã fie diversificate si dispersate într-o astfel de manierã încât sã nu existe o utilizare excesivã a unei anumite categorii de active, a unei piete de investitii sau a unei investitii;

2. investitiile în anumite tipuri de active, care prezintã un risc ridicat fie datoritã naturii activului, fie datoritã stãrii în care se aflã emitentul, trebuie mentinute la un nivel prudential;

3. în calculul rezervelor tehnice, limitele anumitor categorii de active trebuie sã tinã cont de contractul de reasigurare;

4. când activele detinute includ o investitie într-o filialã care gestioneazã toate sau doar o parte din investitiile asigurãtorului, în numele acestuia, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va lua în considerare doar activele detinute de acea filialã, tratamentul activelor altor filiale fiind similar;

5. ponderea activelor nonlichide admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie sã nu depãseascã 10% din totalul activelor admise;

6. când activele detinute includ împrumuturi sau obligatiuni emise de anumite institutii de credit, aplicând principiile prevãzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va tine seama de activele detinute de respectivele institutii de credit. Acest tratament poate fi aplicat doar atunci când institutia de credit are sediul central într-un stat membru, este detinutã în întregime de respectivul stat membru si/sau de autoritãtile locale din statul respectiv si activitatea sa în conformitate cu statutul constã în acordarea prin intermediari a împrumuturilor garantate de stat sau autoritãtile locale ori a împrumuturilor acordate organismelor aflate în strânsã legãturã cu statul sau autoritãtile locale.

Art. 5. – Reguli de congruentã

1. Acolo unde garantia prevãzutã în contract este exprimatã într-o anumitã monedã, angajamentele asigurãtorului pot fi plãtite în acea monedã.

2. Acolo unde garantia prevãzutã în contract nu este exprimatã într-o anumitã monedã, angajamentele asigurãtorului pot fi plãtite în moneda tãrii în care este prezent riscul. Totusi, societãtile de asigurare pot opta pentru moneda în care sunt încasate primele, dacã existã un cadru adecvat adoptãrii unei astfel de solutii. Acest lucru este posibil în cazul în care, din momentul intrãrii în vigoare a contractului, este putin probabil ca o daunã sã fie plãtitã în moneda în care este încasatã prima si nu în moneda tãrii în care este prezent riscul.

3. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate autoriza asigurãtorul ca acesta sã ia în considerare, în vederea asigurãrii riscului, moneda pe care acesta o utilizeazã, în conformitate cu experienta dobânditã, sau, în lipsa experientei, moneda tãrii în care asigurãtorul îsi are sediul central, pentru contractele care acoperã riscurile cuprinse în clasele 4, 5, 6, 7, 11, 12 si 13 (numai rãspunderea civilã a producãtorilor), iar pentru contractele care acoperã riscuri cuprinse în alte clase pentru care, în functie de natura riscurilor, asigurarea riscului se va face într-o altã monedã decât cea care ar rezulta în urma aplicãrii procedurilor de mai sus.

4. Acolo unde s-a raportat o daunã cãtre un asigurãtor care poate fi plãtitã într-o anumitã monedã, alta decât cea care rezultã din aplicarea procedurilor mentionate mai sus, angajamentele asigurãtorului vor fi plãtite în acea monedã si, în special, în moneda stabilitã de instanta judecãtoreascã sau printr-o întelegere încheiatã între asigurãtor si asigurat.

5. Acolo unde este sesizatã o daunã, exprimatã într-o monedã cunoscutã dinainte de cãtre asigurãtor, dar care este diferitã de moneda care rezultã din aplicarea procedurilor de mai sus, angajamentele asigurãtorului pot fi plãtite în acea monedã.

6. Societãtile de asigurare pot sã nu îsi acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacã prin aplicarea procedurilor de mai sus rezultã obligatia acestora ca pentru a respecta principiul de congruentã sã pãstreze activele într-o valutã care sã nu depãseascã mai mult de 7% din activele exprimate în alte valute.

7. În cazul în care angajamentele pot fi plãtite într-o monedã, alta decât moneda unui stat membru, dacã investitiile în acea monedã sunt reglementate, dacã moneda este supusã unor restrictii de transfer sau dacã, din motive similare, moneda nu este potrivitã pentru a acoperi rezervele tehnice, societãtile nu sunt obligate sã respecte principiul de congruentã.

8. Societãtile de asigurare pot detine active care nu sunt congruente, pentru a acoperi o sumã care sã nu depãseascã mai mult de 20% din obligatiile lor într-o anumitã valutã.

9. În cazul în care obligatiile si activele sunt exprimate în moneda unui stat membru, ele sunt considerate a fi exprimate în euro.

Art. 6. – Active care nu sunt utilizate în acoperirea rezervelor tehnice brute

Prevederile art. 1–4 nu se aplicã activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice brute.

Asigurãtorii care practicã activitatea de asigurãri generale sunt liberi sã hotãrascã asupra activelor respective, mobile sau imobile, care se includ în activele unei societãti de asigurare autorizate, cu precizarea cã o societate de asigurare poate detine active care nu sunt congruente, dacã valoarea acestora exprimatã într-o valutã nu depãseste 20% din valoarea activelor congruente, exprimate într-o anumitã valutã.

Art. 7. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sanctioneazã în conditiile si potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 8. – Prezentele norme vor intra în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Art. 9. – La data intrãrii în vigoare a prezentelor norme se abrogã Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 3.110/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind categoriile de active admise sã acopere rezervele tehnice ale asigurãtorului care practicã asigurãri generale, reguli de dispersie a plasamentelor, precum si coeficientul de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 3 noiembrie 2003.

Art. 10. – Prezentele norme transpun art. 20, 21, 22 si 26 din Directiva 92/49/CEE si anexa 1 la Directiva 88/357/CEE.

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind rezervele tehnice pentru asigurãrile de viatã, activele admise sã le acopere si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) si ale art. 22 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 13 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind rezervele tehnice pentru asigurãrile de viatã, activele admise sã le acopere si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privind rezervele tehnice pentru asigurãrile de viatã, activele admise sã le acopere si dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. – Directia generalã supraveghere solvabilitate si raportãri din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 17 iunie 2005.

Nr. 3.110.

ANEXÃ

NORME

privind rezervele tehnice pentru asigurãrile de viatã, activele admise sã le acopere si dispersia activelor

admise sã acopere rezervele tehnice brute

Art. 1. – (1) Asigurãtorii care practicã activitatea de asigurãri de viatã trebuie sã constituie rezerve tehnice, inclusiv rezerve matematice, la un nivel care sã le permitã onorarea tuturor obligatiilor asumate prin contractele de asigurare. Valoarea acestor rezerve tehnice se determinã în conformitate cu urmãtoarele principii:

A. Principii generale:

(i) Valoarea rezervelor tehnice pentru asigurarea de viatã se calculeazã printr-o evaluare actuarialã prospectivã suficient de prudentã, luându-se în considerare toate obligatiile viitoare determinate de conditiile de asigurare pentru fiecare contract de asigurare existent, incluzând:

a) toate beneficiile garantate, inclusiv valorile de rãscumpãrare garantate;

b) bonusurile la care asiguratii, contractantii sau beneficiarii sunt deja îndreptãtiti, fie colectiv, fie individual, indiferent de tipul bonusurilor în cauzã – dobândite, declarate sau alocate;

c) toate optiunile disponibile pentru asiguratii, contractantii sau beneficiarii pe baza termenilor contractului;

d) cheltuieli, inclusiv comisioane, din care se deduce valoarea primelor viitoare datorate.

(ii) Rezerva de prime se calculeazã lunar prin însumarea cotelor pãrti din primele brute subscrise aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenta dintre volumul primelor brute subscrise si aceastã rezervã sã reflecte primele brute alocate pãrtii din riscurile expirate la data calculãrii. Aceastã rezervã se calculeazã separat pentru fiecare contract de asigurare.

(iii) Rezerva de daune se constituie pentru daunele raportate si în curs de lichidare si se calculeazã pentru fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor fi efectuate în viitor pentru lichidarea acestor daune.

(iv) Rezerva de beneficii si risturnuri se calculeazã pentru contractele de asigurãri de viatã la care se prevede dreptul asiguratului de a participa la beneficiile obtinute din fructificarea rezervei matematice, conform obligatiilor asumate.

(v) Rezerva matematicã se determinã la valoarea netã sau prin metoda Zillmer.

(vi) Rezerva tehnicã suplimentarã se calculeazã în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor asigurãtorului care practicã activitatea de asigurãri de viatã este insuficient pentru a-si îndeplini angajamentele luate fatã de asigurati în ceea ce priveste rata dobânzii.

(vii) Rezerva tehnicã pentru asigurãrile de viatã legate de investitii se va constitui la nivelul valorii activelor pentru care expunerea la riscul de investitii este transferatã asiguratului. În cazul în care asigurãrile de viatã legate de investitii oferã o ratã garantatã a dobânzii tehnice sau alte tipuri de garantii (beneficii), se vor constitui suplimentar rezerve tehnice similare produselor traditionale.

(viii) Se permite utilizarea unei metode retrospective, dacã se poate demonstra cã rezervele tehnice astfel rezultate nu sunt mai mici decât cele care ar fi rezultat pe baza unui calcul prospectiv suficient de prudent sau dacã nu se poate utiliza o metodã prospectivã pentru tipul de contract în cauzã.

(ix) O evaluare prudentã nu este o evaluare “conform celei mai bune estimãri“, dar include o marjã adecvatã pentru variatia adversã a factorilor cu influentã relevantã.

(x) Metoda de evaluare pentru rezervele tehnice trebuie sã fie nu doar prudentã în sine, ci si sã aibã în vedere metoda de evaluare pentru activele care acoperã rezervele tehnice în cauzã.

(xi) Rezervele tehnice se calculeazã separat pentru fiecare contract. Se permite totusi utilizarea de generalizãri sau aproximãri adecvate, dacã acestea produc aproximativ acelasi rezultat ca si calculele individuale. Principiul calculãrii separate nu împiedicã în nici un fel constituirea de rezerve suplimentare pentru riscuri generale care nu sunt individualizate.

(xii) Când valoarea de rãscumpãrare a unui contract de asigurare este garantatã, valoarea rezervelor matematice pentru acel contract de asigurare va fi mentinutã permanent cel putin la nivelul valorii garantate.

B. Rata dobânzii utilizate se alege cu prudentã având în vedere urmãtoarele considerente:

(i) când contractele prevãd o ratã garantatã a dobânzii, aceasta poate varia în functie de moneda în care este exprimat contractul, cu conditia sã nu depãseascã 60% din rata dobânzii pentru obligatiunile emise de statul în a cãrui monedã este exprimat contractul sau, dupã caz, rata dobânzii de refinantare a Bãncii Centrale Europene. Pentru contractele exprimate în moneda altui stat membru, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va consulta autoritatea competentã din statul membru în a cãrui monedã este exprimat contractul;

(ii) stabilirea unei rate maxime a dobânzii nu implicã faptul cã asigurãtorul este obligat sã foloseascã o ratã atât de ridicatã;

(iii) prevederile pct. (i) nu se aplicã urmãtoarelor tipuri de contracte de asigurãri:

1. asigurãri de viatã si anuitãti care sunt legate de fonduri de investitii;

2. contracte de asigurãri cu primã unicã pentru o perioadã de pânã la 8 ani;

3. contracte de asigurãri fãrã participare la beneficii si contracte de anuitãti fãrã valoare de rãscumpãrare. În ultimele douã cazuri, la alegerea unei rate prudente a dobânzii poate fi luatã în considerare moneda în care este exprimat contractul si activele corespunzãtoare detinute în acel moment si, când activele societãtii sunt evaluate la valoarea lor actualã, randamentul anticipat al viitoarelor active.

Rata dobânzii folositã nu poate depãsi randamentul activelor calculat în conformitate cu reglementãrile în vigoare, având în vedere si o deducere adecvatã;

(iv) în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor asigurãtorului care practicã activitatea de asigurãri de viatã este insuficient pentru a acoperi angajamentele în cauzã, pentru a-si îndeplini angajamentele luate fatã de asigurati în ceea ce priveste rata dobânzii, asigurãtorul trebuie sã îsi constituie o rezervã tehnicã suplimentarã.

C. Elementele statistice de evaluare si de alocare a cheltuielilor vor fi selectate cu prudentã, avându-se în vedere obligatiile asumate, tipul de politã si costurile administrative si comisioanele care se estimeazã cã vor apãrea.

D. În cazul contractelor cu participare la rezultatul investitional, metoda de calcul al rezervelor tehnice poate lua în considerare, fie implicit, fie explicit, toate tipurile de bonusuri viitoare, în concordantã atât cu proiectiile viitoare, cât si cu metoda actualã de distribuire a bonusurilor.

E. Evaluarea cheltuielilor viitoare se poate face implicit, de exemplu utilizându-se valoarea viitoare a primelor nete de taxele de gestionare. Totusi, evaluarea generalã, implicitã sau explicitã, trebuie sã fie mai mare ori egalã cu o estimare prudentialã a viitoarelor cheltuieli relevante.

F. Metoda de calcul al rezervelor tehnice nu va suferi modificãri de la un an la altul ca urmare a unor modificãri arbitrare aduse metodei sau bazelor de calcul si va fi de naturã sã permitã recunoasterea repartizãrii beneficiilor în mod adecvat.

(2) Asigurãtorii care practicã activitatea de asigurãri de viatã sunt obligati sã punã la dispozitie publicului bazele si metodele utilizate la calcularea rezervelor tehnice, inclusiv a rezervelor pentru beneficii si risturnuri. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va solicita societãtilor de asigurare sã îsi acopere rezervele tehnice, în raport cu întreaga lor activitate, cu active congruente, în conformitate cu art. 5. Pentru activitãtile înregistrate în Comunitatea Europeanã, activele admise sã acopere rezervele tehnice trebuie localizate în cadrul Comunitãtii Europene.

Art. 2. – La investirea activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute se va tine seama de tipul de activitate desfãsuratã de asigurãtor, astfel încât sã se garanteze siguranta si randamentul investitiilor, societatea asigurând dispersia activelor respective.

Art. 3. – Categorii de active admise sã acopere rezervele tehnice brute

1. Asigurãtorul care practicã activitatea de asigurãri de viatã trebuie sã îsi acopere rezervele tehnice brute numai cu urmãtoarele categorii de active:

A. Investitii:

(ii) actiuni si alte participatii cu randament variabil tranzactionate pe o piatã supravegheatã; unitãti în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare si alte fonduri de investitii;

(iii) depozite si conturi curente la institutii de credit;

(iv) terenuri, constructii în proprietatea societãtilor;

(v) împrumuturi.

B. Creante:

(i) creante de la asigurati si intermediari rezultând din operatiuni directe si acceptãri în reasigurare;

(ii) creante de la reasigurãtori.

C. Altele:

(i) active corporale, altele decât terenuri si constructii, evaluate pe baza amortizãrii prudentiale;

(ii) cheltuielile de achizitie reportate.

2. În evaluarea activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute se vor respecta urmãtoarele reguli:

(i) activele admise sã acopere rezervele tehnice brute se evalueazã la valoarea netã, respectiv fãrã includerea datoriilor rezultate din achizitionarea acestora;

(ii) activele admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe bazã prudentialã, avându-se în vedere orice nerealizãri viitoare.

Activele corporale, altele decât terenurile sau constructiile, pot fi admise sã acopere rezervele tehnice brute numai dacã sunt evaluate pe baza amortizãrii prudentiale;

(iii) împrumuturile acordate societãtilor, statului sau organizatiilor internationale, autoritãtilor locale ori regionale si persoanelor fizice pot fi admise sã acopere rezervele tehnice brute numai dacã existã suficiente garantii cu privire la securitatea acestora, bazate pe situatia celui împrumutat, ipoteci, garantii bancare, garantii acordate de societãti de asigurare sau alte forme de garantii;

(iv) valoarea creantelor admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie calculatã pe bazã prudentialã, avându-se în vedere orice pierderi viitoare. Creantele detinute la asigurati si la intermediari, care rezultã din operatiile de asigurare si acceptãri în reasigurare, pot fi acceptate numai în mãsura în care nu au o vechime mai mare de 3 luni;

(v) când activele detinute includ o investitie într-o filialã care gestioneazã toate investitiile asigurãtorului care practicã activitatea de asigurãri de viatã sau o parte a acestora în numele sãu, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va lua în considerare numai activele detinute de acea filialã, tratamentul activelor altor filiale fiind similar;

(vi) cheltuielile de achizitie reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice brute, numai în mãsura în care metoda de calcul al acestora este în concordantã cu metoda de calcul al rezervelor matematice.

Art. 4. – Reguli privind dispersia activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute A. Asigurãtorul care practicã activitatea de asigurãri de viatã poate investi maximum:

1. 50% din rezervele tehnice brute în valori mobiliare tranzactionate pe o piatã reglementatã si supravegheatã si titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, cu respectarea pct. 2;

2. 5% din rezervele tehnice brute în actiuni si alte titluri negociabile tratate ca actiuni, obligatiuni, titluri de credit si alte instrumente ale pietei monetare sau de capital emise de aceeasi entitate;

3. 40% din rezervele tehnice brute în terenuri si constructii, cu respectarea pct. 4;

5. 90% din rezervele tehnice brute în depozite si disponibilitãti la institutii de credit, dar nu mai mult de 25% din rezervele tehnice brute în una dintre institutiile de credit;

6. 10% din rezervele tehnice brute în active corporale, altele decât terenuri si clãdiri;

7. 3% din rezervele tehnice brute în disponibilitãti în casierie;

B. Neprecizarea unei limite a investitiilor într-o anumitã categorie de active, descrise la lit. A, nu implicã faptul cã activele din categoria respectivã ar trebui admise sã acopere fãrã limitã rezervele tehnice brute. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor se va asigura, la determinarea si aplicarea prezentelor norme, de conformitatea cu urmãtoarele principii:

3. în calculul rezervelor tehnice, limitele anumitor categorii de active trebuie sã tinã cont de contractul de reasigurare;

5. ponderea activelor nonlichide admise sã acopere rezervele tehnice brute trebuie sã nu depãseascã 10% din totalul activelor admise;

6. când activele detinute includ împrumuturi sau obligatiuni emise de anumite institutii de credit, aplicând principiile prevãzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va tine seama de activele detinute de respectivele institutii de credit. Acest tratament poate fi aplicat doar atunci când institutia de credit are sediul central într-un stat membru, este detinutã în întregime de respectivul stat membru si/sau de autoritãtile locale din statul respectiv si activitatea sa în conformitate cu statutul constã în acordarea prin intermediari a împrumuturilor garantate de stat sau autoritãtile locale ori împrumuturilor acordate organismelor aflate în strânsã legãturã cu statul sau autoritãtile locale.

Art. 5. – Asigurãri de viatã si anuitãti care sunt legate de fonduri de investitii

1. Când beneficiile oferite de un contract de asigurare sunt direct legate de valoarea unitãtilor într-un organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau de valoarea activelor continute într-un fond intern detinut de asigurãtorul care practicã activitatea de asigurãri de viatã, de regulã divizat în unitãti, rezervele tehnice referitoare la beneficiile în cauzã trebuie reprezentate cât mai exact posibil de aceste unitãti sau, în cazul în care nu sunt înfiintate unitãti, de activele în cauzã.

2. Când beneficiile oferite de un contract de asigurare sunt direct legate de un indice al actiunilor sau de altã valoare de referintã, altele decât cele mentionate în pct. 1, rezervele tehnice referitoare la beneficiile în cauzã trebuie reprezentate, cât mai exact posibil, de unitãtile care trebuie sã reprezinte valoarea de referintã sau, în cazul în care nu sunt înfiintate unitãti, de activele care prezintã garantia si tranzactionabilitatea adecvate si care corespund, cât mai exact posibil, celor pe care se bazeazã valoarea de referintã specificã.

3. Prevederile art. 2 si 4 nu se aplicã activelor admise sã acopere rezervele tehnice brute aferente contractelor care sunt direct legate de beneficiile mentionate în pct. 1 si 2. Prevederile art. 1 vizeazã rezervele tehnice, mai putin cele care sunt aferente contractelor legate de fonduri de investitii.

4. Când beneficiile mentionate în pct. 1 si 2 includ o garantare a randamentului investitiilor sau alte beneficii garantate, rezervele tehnice suplimentare corespunzãtoare se aflã sub rezerva prevederilor art. 2–4.

Art. 6. – Reguli de congruentã

Moneda în care se vor plãti angajamentele asigurãtorului va fi determinatã în conformitate cu urmãtoarele reguli:

a) Acolo unde garantia prevãzutã în contract este exprimatã într-o anumitã monedã, angajamentele asigurãtorului sunt considerate a fi plãtibile în acea monedã.

b) Societãtile de asigurare pot detine active care nu sunt congruente, pentru a acoperi o sumã care sã nu depãseascã mai mult de 20% din obligatiile lor într-o anumitã valutã.

c) În cazul în care obligatiile si activele sunt exprimate în moneda unui stat membru, ele sunt considerate a fi exprimate în euro.

d) Societãtile de asigurare pot sã nu îsi acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacã prin aplicarea procedurilor de mai sus rezultã obligatia acestora ca pentru a respecta principiul de congruentã sã pãstreze activele într-o valutã care sã nu depãseascã mai mult de 7% din activele exprimate în alte valute.

e) În cazul în care angajamentele pot fi plãtite într-o monedã, alta decât moneda unui stat membru, dacã investitiile în acea monedã sunt reglementate, dacã moneda este supusã unor restrictii de transfer sau dacã, din motive similare, moneda nu este potrivitã pentru a acoperi rezervele tehnice, societãtile nu sunt obligate sã respecte principiul de congruentã.

Art. 7. – Active care nu sunt utilizate în acoperirea rezervelor tehnice brute.

Prevederile art. 1–3 nu se aplicã activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice brute.

Societãtile de asigurare sunt libere sã hotãrascã asupra activelor respective, mobile sau imobile, care se includ în activele unei societãti de asigurare autorizate.

Art. 8. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sanctioneazã în conditiile si potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulerioare.

Art. 9. – Prezentele norme vor intra în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Art. 10. – La data intrãrii în vigoare a prezentelor norme se abrogã Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 3.111/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind conditiile pentruadministrarea fondului asigurãrilor de viatã, investirea si evaluarea activelor si calculul rezervelor tehnice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 3 noiembrie 2003.

Art. 11. – Prezentele norme transpun art. 20, 22, 23, 24, 25 si 26 din Directiva 2002/83/CE.

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27), ale art. 16 alin. (5) si (51) si ale art. 47 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 8 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. – Directia generalã supraveghere solvabilitate si raportãri din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 17 iunie 2005.

Nr. 3.111.

ANEXÃ

NORME

privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã

I. Definitii

Art. 1. – În sensul prezentelor norme, termenii si expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:

1. rezerva tehnicã brutã reprezintã rezerva tehnicã calculatã înainte de cedãrile în reasigurare;

2. rezerva tehnicã netã reprezintã rezerva tehnicã calculatã dupã cedãrile în reasigurare.

II. Determinarea marjei de solvabilitate disponibile

Art. 2. – (1) Asigurãtorii autorizati sã practice asigurãri generale au obligatia sã detinã permanent o marjã de solvabilitate disponibilã, corespunzãtoare activitãtii desfãsurate de cãtre acestia, cel putin egalã cu marja de solvabilitate minimã calculatã în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

(2) Marjei de solvabilitate disponibile îi corespunde totalitatea elementelor de activ libere de orice sarcini, cu exceptia activelor necorporale.

Art. 3. – (1) Pentru determinarea marjei de solvabilitate disponibile, în calculul acesteia sunt cuprinse urmãtoarele componente:

a) capitalul social subscris si vãrsat sau, dupã caz, dacã este vorba de societãti mutuale, fondul de rezervã liber vãrsat la care se adaugã toate conturile membrilor sãi care întrunesc urmãtoarele criterii:

(i) statutul trebuie sã prevadã cã din aceste conturi se pot face plãti membrilor doar în situatia în care plãtile nu au drept rezultat diminuarea marjei de solvabilitate disponibile sub nivelul minim sau, în cazul dizolvãrii societãtii, dacã au fost plãtite toate celelalte datorii;

(ii) statutul trebuie sã prevadã cã pentru orice plãti mentionate la pct. (i) efectuate în alte scopuri decât retragerea individualã din societatea mutualã, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor trebuie sã fie informatã cu cel putin o lunã înainte de efectuarea plãtii, astfel încât aceasta sã poatã interzice, dacã este cazul, operatiunea de platã în cadrul acestei perioade;

b) toate rezervele societãtii, altele decât rezervele tehnice, si anume: rezerve de prime de capital, din reevaluare, legale, statutare, de conversie, alte rezerve;

c) profitul net rezultat dupã deducerea dividendelor care trebuie plãtite sau, dupã caz, pierderea înregistratã de asigurãtor.

Marja de solvabilitate disponibilã este diminuatã cu valoarea actiunilor proprii detinute direct de asigurãtor.

(2) În afara componentelor prevãzute la alin. (1), în calculul marjei de solvabilitate disponibile mai pot fi incluse si urmãtoarele componente, dupã caz:

a) actiunile preferentiale cumulative si/sau datoriile subordonate în proportie de pânã la 50% din cea mai micã valoare obtinutã prin compararea marjei de solvabilitate disponibile si a marjei de solvabilitate minime. Dintre acestea maximum 25% trebuie sã fie constituite din datorii subordonate cu scadentã fixã si/sau actiuni preferentiale cumulative cu duratã determinatã. Trebuie sã existe acorduri în temeiul cãrora, în caz de faliment sau lichidare a asigurãtorului, obligatiile de platã generate de capitalul subordonat împrumutat si/sau actiunile preferentiale cumulative vor fi onorate dupã ce au fost plãtite obligatiile fatã de toti ceilalti creditori sau orice alte obligatii de platã existente la momentul respectiv. Datoriile subordonate trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele conditii:

(i) sumele aferente datoriilor subordonate sunt vãrsate integral;

(ii) pentru împrumuturile cu scadentã fixã, scadenta initialã este stabilitã la cel putin 5 ani. Cu cel putin un an înainte de scadentã, asigurãtorul va supune Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor spre aprobare un plan din care sã rezulte modul în care marja de solvabilitate disponibilã va fi mentinutã sau adusã peste nivelul marjei minime la scadentã, exceptând cazul în care valoarea împrumutului care intrã în componenta marjei de solvabilitate disponibile a fost redusã treptat în decursul celor 5 ani care au precedat scadenta.

Rambursarea anticipatã a acestor sume se poate aproba dacã asigurãtorul a solicitat acest lucru Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, cu conditia ca marja sa de solvabilitate disponibilã sã nu scadã sub nivelul minim;

(iii) împrumuturile a cãror scadentã nu este fixatã trebuie rambursate doar cu respectarea unui preaviz de cel putin 5 ani, exceptând cazurile în care aceste împrumuturi nu mai sunt considerate componentã a marjei de solvabilitate disponibile sau când, dupã caz, s-a obtinut acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor privind rambursarea lor anticipatã. În acest ultim caz, asigurãtorul trebuie sã informeze Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor cu cel putin 6 luni înainte de data stabilitã pentru rambursare, indicându-se valoarea marjei de solvabilitate disponibile si valoarea marjei de solvabilitate minime atât înainte, cât si dupã aceastã rambursare. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate aproba rambursarea doar în conditiile în care valoara marjei de solvabilitate disponibile a asigurãtorului nu scade sub nivelul valorii marjei de solvabilitate minime;

(iv) contractul de împrumut nu poate contine nici o clauzã care sã prevadã cã, în anumite circumstante, altele decât lichidarea asigurãtorului, împrumutul poate fi rambursat înainte de scadenta convenitã;

(v) contractul de împrumut nu poate fi modificat decât cu acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor;

b) titlurile de valoare cu duratã nedeterminatã si alte titluri de valoare, inclusiv actiunile preferentiale cumulative, altele decât cele mentionate la lit. a), pânã la un nivel care sã nu poatã depãsi 50% din valoarea cea mai micã obtinutã prin compararea marjei de solvabilitate disponibile si a marjei de solvabilitate minime, dacã se îndeplinesc urmãtoarele conditii:

(i) titlurile nu se pot rambursa fãrã acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor;

(ii) contractul de emisiune îi permite asigurãtorului posibilitatea de a amâna plata dobânzilor aferente împrumutului;

(iii) creantele creditorului fatã de asigurãtor ocupã un nivel inferior raportat la creantele tuturor creditorilor nesubordonati;

(iv) documentele care stau la baza emisiunii de titluri de valoare trebuie sã prevadã capacitatea societãtii de a acoperi datoria si dobânda aferentã, astfel încât sã permitã asigurãtorului sã îsi continue activitatea;

(v) se vor lua în calcul numai sumele vãrsate integral.

(3) La cererea asigurãtorului, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate aproba, în temeiul unor documente doveditoare, includerea în calculul marjei de solvabilitate disponibile si a urmãtoarelor componente, dupã caz:

a) jumãtate din capitalul social nevãrsat sau, dupã caz, din fondul de rezervã liber nevãrsat, atunci când capitalul social vãrsat sau fondul de rezervã liber vãrsat reprezintã cel putin 25% din capitalul social sau din fondul de rezervã liber, pânã la un nivel care sã nu depãseascã 50% din valoarea cea mai micã obtinutã prin compararea marjei de solvabilitate disponibile si a marjei de solvabilitate minime;

b) în cazul societãtilor de asigurare mutuale sau de tip mutual cu contributii variabile, orice creantã pe care societatea o poate avea asupra membrilor sãi prin solicitarea unor contributii suplimentare, într-un exercitiu financiar, dar nu mai mult de 50% din diferenta dintre contributiile maxime si contributiile totale de platã, si pânã la 50% din valoarea cea mai micã dintre valoarea marjei de solvabilitate disponibile si a marjei de solvabilitate minime;

c) orice rezerve nete ascunse provenind din evaluarea activelor, în mãsura în care aceste rezerve nu au o naturã exceptionalã.

III. Determinarea marjei de solvabilitate minime

Art. 4. – (1) Marja de solvabilitate minimã se determinã prin douã metode:

a) raportarea la valoarea anualã a primelor brute subscrise sau a contributiilor;

b) raportarea la media daunelor brute plãtite în ultimele 3 exercitii financiare. Dacã o societate de asigurãri preia în asigurare unul sau mai multe riscuri: de credit, furtunã, grindinã sau înghet, perioada de referintã pentru calculul mediei daunelor brute plãtite va corespunde ultimelor 7 exercitii financiare.

(2) Marja de solvabilitate minimã este egalã cu valoarea cea mai mare dintre cele douã rezultate obtinute prin aplicarea metodelor prevãzute la alin. (1).

Art. 5. – (1) În cazul aplicãrii metodei prevãzute la art. 4 alin. (1) lit. a), luându-se în considerare primele brute subscrise, la determinarea marjei de solvabilitate minime se va lua în calcul cea mai mare valoare obtinutã în ultimul exercitiu financiar dintre:

a) valoarea totalã a primelor brute subscrise sau a contributiilor;

b) valoarea primelor brute câstigate (valoarea primelor brute subscrise diminuatã cu variatia rezervei brute de prime) sau a contributiilor.

(2) Pentru tipurile de asigurãri încadrate în clasele 11, 12 si 13 mentionate la titlul B “Asigurãri generale“ din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare, primele sau contributiile luate în calcul se majoreazã cu 50%.

(3) La valoarea primelor brute subscrise sau a contributiilor din asigurãri directe se adaugã totalul primelor brute subscrise aferente acceptãrilor în reasigurare pe durata ultimului exercitiu financiar, iar rezultatul se diminueazã cu valoarea totalã a primelor brute subscrise anulate sau a contributiilor anulate, precum si cu valoarea totalã a impozitelor si taxelor aferente primelor si contributiilor luate în calcul.

(4) La valoarea astfel obtinutã se aplicã un procent de 18% pentru sumele a cãror valoare este de pânã la echivalentul a 50 milioane euro si, respectiv, de 16% pentru sumele reprezentând excedentele peste echivalentul a 50 milioane euro, la cursul de referintã al Bãncii Nationale a României din ultima zi lucrãtoare a perioadei de raportare, iar rezultatele astfel obtinute se adunã.

(5) Rezultatul obtinut se înmulteste cu maximul dintre 50% si valoarea obtinutã ca raport între suma rezervelor de daunã nete pentru ultimele 3 exercitii financiare si suma rezervelor de daunã brute pentru ultimele 3 exercitii financiare.

Art. 6. – (1) În cazul aplicãrii metodei prevãzute la art. 4 alin. (1) lit. b), luându-se în considerare daunele brute plãtite, determinarea marjei de solvabilitate minime se face prin însumarea valorii daunelor brute plãtite în perioadele mentionate la art. 4 alin. (1) lit. b), aferente activitãtii de asigurãri directe, cu valoarea daunelor brute plãtite în aceeasi perioadã aferente acceptãrilor în reasigurare, precum si cu valoarea rezervelor brute de daune constituite la sfârsitul ultimului exercitiu financiar, atât pentru activitãtile directe, cât si pentru acceptãrile în reasigurare.

(2) Din aceastã sumã se scade valoarea daunelor recuperate de la terti prin subrogarea în drepturile asiguratilor pentru aceeasi perioadã de raportare si valoarea rezervelor brute de daune constituite la începutul celui de-al doilea exercitiu financiar care precedã ultimul exercitiu financiar inventariat, atât pentru asigurãrile directe, cât si pentru acceptãrile în reasigurare.

(3) Dacã perioada de referintã mentionatã la art. 4 alin. (1) lit. b) este de 7 ani, se scade valoarea rezervelor brute de daune constituite la începutul celui de-al saselea exercitiu financiar care precedã ultimul exercitiu financiar inventariat.

(4) Baza de calcul a daunelor plãtite, rezervelor de daunã si recuperãrilor pentru tipurile de asigurãri încadrate în clasele 11, 12 si 13 mentionate la titlul B “Asigurãri generale“ din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, se majoreazã cu 50%.

(5) Conform perioadei de referintã prevãzute la art. 4 alin. (1) lit. b), la o treime sau la o septime din valoarea obtinutã, dupã caz, se aplicã 26% pentru sumele a cãror valoare este de pânã la echivalentul a 35 milioane euro si, respectiv, 23% pentru sumele reprezentând excedentele peste echivalentul a 35 milioane euro, la cursul de referintã al Bãncii Nationale a României din ultima zi lucrãtoare a perioadei de raportare, iar rezultatele astfel obtinute se adunã.

(6) Rezultatul obtinut se înmulteste cu maximul dintre 50% si valoarea obtinutã ca raport între suma rezervelor de daunã nete pentru ultimele 3 exercitii financiare si suma rezervelor de daunã brute pentru ultimele 3 exercitii financiare.

Art. 7. – Dacã marja de solvabilitate minimã calculatã conform prevederilor art. 4–6 este mai micã decât marja de solvabilitate minimã obtinutã în exercitiul precedent, atunci marja de solvabilitate minimã aferentã exercitiului curent trebuie sã fie cel putin egalã cu cea din exercitiul precedent, înmultitã cu raportul dintre valoarea rezervei de daunã netã înregistratã la sfârsitul ultimului exercitiu financiar si valoarea rezervei de daunã netã la începutul ultimului exercitiu financiar, raport care nu poate fi mai mare decât 1.

Art. 8. – Procentele mentionate la art. 5 alin. (4) si art. 6 alin. (5) sunt fiecare reduse la o treime în cazul asigurãrii de sãnãtate practicate pe o bazã tehnicã similarã celei pentru asigurarea de deces, dacã:

a) primele plãtite se calculeazã pe baza tabelelor de îmbolnãvire conform metodei matematice aplicate în asigurãri;

b) se calculeazã o rezervã pentru îmbãtrânire;

c) se încaseazã o primã suplimentarã în vederea stabilirii unei marje prudente;

d) asigurãtorul poate anula contractul cel mai târziu înaintea sfârsitului celui de-al treilea an de asigurare;

e) în contract se prevede posibilitatea majorãrii primelor sau a diminuãrii plãtilor, chiar si în cazul contractelor în vigoare.

IV. Metodologia de calcul al fondului de sigurantã

Art. 9. – (1) O treime din marja de solvabilitate minimã a asigurãtorului, calculatã conform art. 3–7, constituie fondul de sigurantã. Acest fond este compus din elementele prevãzute la art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (2) si, cu acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, la art. 3 alin. (3) lit. c).

(2) Valoarea minimã a fondului de sigurantã pentru asigurãrile generale este echivalentul în lei a 2 milioane euro la data raportãrii. Dacã asigurãtorul subscrie unul sau mai multe riscuri încadrate în clasele 10, 11, 12, 13, 14 sau 15 mentionate la titlul B “Asigurãri generale“ din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, valoarea minimã a fondului de sigurantã va fi echivalentul în lei a 3 milioane euro la data raportãrii. În cazul societãtilor mutuale, valoarea minimã a fondului de sigurantã se reduce cu o pãtrime.

(3) Valoarea în euro a fondului de sigurantã prevãzutã la alin. (2) va fi revizuitã anual în functie de schimbãrile în indicele european al preturilor de consum cuprinzând statele membre, publicat de Eurostat. Valoarea va fi adaptatã automat, crescând cu procentul dat de modificarea indicelui în perioada cuprinsã între 20 martie 2002 si data revizuirii, iar valoarea obtinutã se va rotunji la multipli de 100 mii euro. Dacã procentul de modificare a indicelui la ultima adaptare este mai mic de 5%, nu va avea loc nici o adaptare a valorii minime a fondului de sigurantã.

(4) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor solicitã agentiilor si/sau sucursalelor înfiintate în România si apartinând unor societãti de asigurare cu sediul central în afara Comunitãtii:

a) marja de solvabilitate disponibilã, care va fi compusã din elementele prevãzute la art. 3.

Marja de solvabilitate minimã va fi calculatã în conformitate cu prevederile art. 4–8. În calculul marjei de solvabilitate minime se va tine seama numai de operatiunile efectuate de respectiva agentie sau sucursalã;

b) o treime din marja de solvabilitate minimã va constitui fondul de sigurantã.

Valoarea minimã a fondului de sigurantã este jumãtate din valoarea prevãzutã la alin. (2) primul paragraf. Agentiile si sucursalele înfiintate în România si apartinând unor societãti de asigurare cu sediul central în afara Comunitãtii trebuie sã depunã o pãtrime din valoarea minimã a fondului de sigurantã sub forma unei garantii, care va fi luatã în calculul fondului de sigurantã.

Fondul de sigurantã va fi constituit în conformitate cu prevederile alin. (1);

c) activele care acoperã marja de solvabilitate minimã trebuie sã fie pãstrate în România pânã la nivelul fondului de sigurantã, iar surplusul, în cadrul Comunitãtii.

V. Dispozitii finale

Art. 10. – Asigurãtorul este obligat sã îsi determine permanent marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã, precum si fondul de sigurantã pe baza datelor din raportãrile financiare si sã transmitã Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, la sfârsitul fiecãrui exercitiu financiar, un formular de raportare privind marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã si fondul de sigurantã, conform modelului prezentat în anexa care face parte integrantã din prezentele norme.

Art. 11. – În conformitate cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiarã si falimentul societãtilor de asigurare, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor societatea de asigurare este obligatã sã îsi determine si sã comunice Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, în termen de 48 de ore de la solicitare, situatia financiarã, precum si marja de solvabilitate minimã ale acesteia. Informatiile solicitate se transmit însotite de o declaratie a reprezentantului legal al societãtii, datã pe propria rãspundere, sub sanctiunile prevãzute de Codul penal pentru infractiunile de înselãciune si fals în declaratii, prin care se atestã cã datele comunicate sunt corecte si conforme cu realitatea.

Art. 12. – Fãrã a se putea aduce atingere prevederilor art. 10, prima raportare privind marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã si fondul de sigurantã se transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor pentru exercitiul financiar corespunzãtor anului aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Art. 13. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme constituie contraventie si se sanctioneazã conform prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si ale art. 70 si urmãtoarele din Legea nr. 503/2004.

Art. 14. – La data intrãrii în vigoare a prezentelor norme se abrogã Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 10/2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind limita minimã a marjei de solvabilitate a asigurãtorilor care practicã asigurãri generale si metodologia de calcul a acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2002.

Art. 15. – Prezentele norme transpun art. 16, 17, art. 19 pct. 2 alin. 2, pct. 3 alin. 2, pct. 4 si 5, art. 20 pct. 2 si 4, art. 23 pct. 2 lit. e), art. 25 pct. 2, art. 26 pct. 1 lit. b) din Directiva 73/239/CEE si Directiva 2002/13/CE.

ANEXÃ*)

la norme

FORMULAR DE RAPORTARE

privind marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã si fondul de sigurantã

pentru asigurãrile generale

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri de viatã, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) si ale art. 16 alin. (5) si (51) si ale art. 47 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 8 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri de viatã, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri de viatã, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. – Directia generalã supraveghere solvabilitate si raportãri din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 17 iunie 2005.

Nr. 3.112.

ANEXÃ

NORME

privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri de viatã, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã

I. Definitii

Art. 1. – În sensul prezentelor norme, termenii si expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:

1. suma la risc reprezintã diferenta dintre indemnizatia de asigurare si rezerva matematicã, calculatã pentru contractele de asigurare care acoperã riscul de deces;

2. suma la risc brutã reprezintã suma la risc calculatã înainte de cedãrile în reasigurare;

3. suma la risc netã reprezintã suma la risc calculatã dupã cedãrile în reasigurare;

4. rezerva tehnicã brutã reprezintã rezerva tehnicã calculatã înainte de cedãrile în reasigurare;

5. rezerva tehnicã netã reprezintã rezerva tehnicã calculatã dupã cedãrile în reasigurare;

6. rezerva matematicã brutã reprezintã rezerva matematicã calculatã înainte de cedãrile în reasigurare;

7. rezerva matematicã netã reprezintã rezerva matematicã calculatã dupã cedãrile în reasigurare.

II. Determinarea marjei de solvabilitate disponibile

Art. 2. – (1) Asigurãtorii autorizati sã practice asigurãri de viatã au obligatia sã detinã permanent o marjã de solvabilitate disponibilã, corespunzãtoare activitãtii desfãsurate de cãtre acestia, cel putin egalã cu marja de solvabilitate minimã, calculatã în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

(2) Marjei de solvabilitate disponibile îi corespunde totalitatea elementelor de activ libere de orice sarcini, cu exceptia activelor necorporale.

Art. 3. – (1) Pentru determinarea marjei de solvabilitate disponibile, în calculul acesteia sunt cuprinse urmãtoarele componente:

a) capitalul social subscris si vãrsat sau, dupã caz, dacã este vorba de societãti mutuale, fondul de rezervã liber vãrsat, la care se adaugã toate conturile membrilor sãi care întrunesc urmãtoarele criterii:

(ii) statutul trebuie sã prevadã cã pentru orice plãti mentionate la pct. (i), efectuate în alte scopuri decât retragerea individualã din societatea mutualã, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor trebuie sã fie informatã cu cel putin o lunã înainte de efectuarea plãtii, astfel încât aceasta sã poatã interzice, dacã este cazul, operatiunea de platã în cadrul acestei perioade;

b) toate rezervele societãtii, altele decât rezervele tehnice, si anume: rezerve de prime de capital, din reevaluare, legale, statutare, de conversie, alte rezerve;

c) profitul net rezultat dupã deducerea dividendelor care trebuie plãtite sau, dupã caz, pierderea înregistratã de asigurãtor.

Marja de solvabilitate disponibilã este diminuatã cu valoarea actiunilor proprii detinute direct de asigurãtor.

(2) În afara componentelor prevãzute la alin. (1), în calculul marjei de solvabilitate disponibile mai pot fi incluse si urmãtoarele componente, dupã caz:

(i) sumele aferente datoriilor subordonate sunt vãrsate integral;

(iii) împrumuturile a cãror scadentã nu este fixatã trebuie rambursate doar cu respectarea unui preaviz de cel putin 5 ani, exceptând cazurile în care aceste împrumuturi nu mai sunt considerate componentã a marjei de solvabilitate disponibile sau când, dupã caz, s-a obtinut acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor privind rambursarea lor anticipatã. În acest ultim caz, asigurãtorul trebuie sã informeze Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor cu cel putin 6 luni înainte de data stabilitã pentru rambursare, indicându-se valoarea marjei de solvabilitate disponibile si valoarea marjei de solvabilitate minime atât înainte, cât si dupã aceastã rambursare. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate aproba rambursarea doar în conditiile în care valoarea marjei de solvabilitate disponibile a asigurãtorului nu scade sub nivelul valorii marjei de solvabilitate minime;

(v) contractul de împrumut nu poate fi modificat decât cu acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor;

(i) titlurile nu se pot rambursa fãrã acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor;

(ii) contractul de emisiune îi permite asigurãtorului posibilitatea de a amâna plata dobânzilor aferente împrumutului;

(iii) creantele creditorului fatã de asigurãtor ocupã un nivel inferior raportat la creantele tuturor creditorilor nesubordonati;

(v) se vor lua în calcul numai sumele vãrsate integral.

a) o sumã egalã cu 50% din profiturile viitoare ale societãtii, dar care sã fie mai micã sau egalã cu 25% din valoarea cea mai micã obtinutã prin compararea marjei de solvabilitate disponibile si a marjei de solvabilitate minime. Valoarea profiturilor viitoare se obtine prin înmultirea profitului anual estimat cu un factor care reprezintã perioada medie rãmasã din derularea contractelor de asigurare. Factorul utilizat poate fi maximum 6. Profitul anual estimat poate fi mai mic sau egal cu media aritmeticã a profiturilor obtinute în ultimele 5 exercitii financiare. Aceste prevederi sunt valabile pânã la data de 31 decembrie 2009. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate accepta includerea unei astfel de sume în calculul marjei de solvabilitate disponibile numai dacã:

(i) i se prezintã un raport actuarial care dovedeste posibilitatea si probabilitatea obtinerii acestor profituri în viitor;

(ii) cota-parte din profiturile viitoare provenind din rezervele nete ascunse mentionate la lit. c) nu a fost deja luatã în considerare la determinarea marjei de solvabilitate;

b) valoarea reprezentând diferenta dintre rezerva matematicã nediminuatã sau diminuatã partial prin procedeul Zillmer si rezerva matematicã diminuatã prin acest procedeu cu procentul aferent costurilor de achizitie incluse în primã, dacã nu se practicã procedeul sau când, dacã se practicã, în diminuarea rezervei matematice se utilizeazã un procent mai mic decât cel aferent costurilor de achizitie incluse în primã. Diferenta se va reduce cu valoarea tuturor costurilor de achizitie reportate înregistrate ca active;

c) orice rezerve nete ascunse provenind din evaluarea activelor, în mãsura în care aceste rezerve nu au o naturã exceptionalã;

d) jumãtate din capitalul social nevãrsat sau, dupã caz, din fondul de rezervã liber nevãrsat, atunci când capitalul social vãrsat sau fondul de rezervã liber vãrsat reprezintã cel putin 25% din capitalul social sau din fondul de rezervã liber, pânã la un nivel care sã nu depãseascã 50% din valoarea cea mai micã obtinutã prin compararea marjei de solvabilitate disponibile si a marjei de solvabilitate minime.

III. Determinarea marjei de solvabilitate minime

Art. 4. – (1) Marja de solvabilitate minimã se determinã în functie de tipurile de asigurãri de viatã prevãzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si este egalã cu suma valorilor prezentate la alin. (2)–(6).

(2) Pentru tipurile de asigurãri de viatã prevãzute la lit. A.a) si b) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, altele decât asigurãrile legate de fonduri de investitii, marja de solvabilitate minimã este egalã cu suma valorilor prezentate la lit. a) si b):

a) produsul dintre 4% din rezervele matematice brute privind activitatea directã si acceptãrile din reasigurãri si raportul, pentru ultimul exercitiu financiar, dintre rezervele matematice dupã deducerea cedãrilor în reasigurare si rezervele matematice brute. Raportul mentionat mai sus nu poate fi mai mic de 85%;

b) produsul dintre 0,3% din suma la risc brutã si raportul, pentru ultimul exercitiu financiar, dintre suma la risc retinutã ca obligatie a societãtii dupã cedãrile în reasigurare si suma la risc brutã. Raportul mentionat mai sus nu poate fi mai mic de 50%. Calculul priveste doar politele pentru care suma la risc este pozitivã.

Pentru asigurarea temporarã de deces cu un termen de maximum 3 ani, procentul de 0,3% va fi înlocuit cu 0,1%. Pentru o astfel de asigurare cu un termen mai mare de 3 ani si de maximum 5 ani, procentul în cauzã este de 0,15%.

(3) Pentru asigurãrile de viatã suplimentare prevãzute la lit. A.c) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, marja de solvabilitate minimã se calculeazã în conformitate cu prevederile Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supaveghere a Asigurãrilor nr. 3.111/2005.

(4) Pentru asigurãrile permanente de sãnãtate prevãzute la lit. A.d) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cumodificãrile si completãrile ulterioare, marja de solvabilitate minimã este egalã cu 4% din rezervele matematice, calculatã în conformitate cu alin. (2) lit. a) din prezentul articol.

(5) Pentru tipurile de asigurãri de viatã legate de fonduri de investitii, prevãzute la lit. A.a) si b) din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, marja de solvabilitate minimã este egalã cu suma valorilor prevãzute la lit. a), b), c) si d):

a) 4% din rezervele tehnice, calculatã în conformitate cu alin. (2) lit. a) din prezentul articol, dacã asigurãtorul îsi asumã riscul de investitii;

b) 1% din rezervele tehnice, calculatã în conformitate cu alin. (2) lit. a) din prezentul articol, dacã asigurãtorul nu îsi asumã riscul de investitii, dar alocatia pentru acoperirea cheltuielilor de administrare este fixatã pentru o perioadã mai mare de 5 ani;

c) 25% din cheltuielile de administrare nete corespunzãtoare activitãtii în cauzã din ultimul exercitiu financiar, dacã asigurãtorul nu îsi asumã riscul de investitii si alocatia pentru acoperirea cheltuielilor de administrare nu este fixatã pentru o perioadã mai mare de 5 ani;

d) 0,3% din suma la risc, calculatã în conformitate cu alin. (2) lit. b) din prezentul articol, în mãsura în care asigurãtorul acoperã riscul de deces.

(6) Pentru asigurãtorii autorizati sã practice asigurãri de viatã, care detin o autorizatie pentru practicarea clasei/claselor prevãzute la lit. B pct. 1 si/sau pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, marja de solvabilitate minimã se calculeazã în conformitate cu prevederile Normelor privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de sigurantã, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 3.111/2005.

IV. Metodologia de calcul al fondului de sigurantã

Art. 5. – (1) O treime din marja de solvabilitate minimã prevãzutã la art. 4 va constitui fondul de sigurantã. Acest fond este compus din elementele prevãzute la art. 3 alin. (1), (2) si, cu acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, la art. 3 alin. (3) lit. c).

(2) Valoarea minimã a fondului de sigurantã pentru asigurãrile de viatã este echivalentul în lei a 3 milioane euro la data raportãrii. În cazul societãtilor mutuale, valoarea minimã a fondului de sigurantã se reduce cu o pãtrime.

multipli de 100 mii euro. Dacã procentul de modificare a indicelui la ultima adaptare este mai mic de 5%, nu va avea loc nici o adaptare a valorii minime a fondului de sigurantã.

(4) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor solicitã agentiilor si/sau sucursalelor înfiintate în România si apartinând unor societãti de asigurare cu sediul central în afara Comunitãtii:

a) marja de solvabilitate disponibilã, care va fi compusã din elementele prevãzute la art. 3. Marja de solvabilitate minimã va fi calculatã în conformitate cu prevederile art. 4. În calculul acestei marje se va tine seama numai de operatiunile efectuate de respectiva agentie sau sucursalã;

b) o treime din marja de solvabilitate minimã va constitui fondul de sigurantã. Valoarea minimã a fondului de sigurantã este jumãtate din valoarea prevãzutã la alin. (2) prima tezã.

Agentiile si sucursalele înfiintate în România si apartinând unor societãti de asigurare cu sediul central în afara Comunitãtii trebuie sã depunã o pãtrime din valoarea minimã a fondului de sigurantã sub forma unei garantii, care va fi luatã în calculul fondului de sigurantã.

Fondul de sigurantã va fi constituit în conformitate cu prevederile alin. (1);

c) activele ce acoperã marja de solvabilitate minimã trebuie sã fie pãstrate în România pânã la nivelul fondului de sigurantã, iar surplusul în cadrul Comunitãtii.

V. Dispozitii finale

Art. 6. – (1) Asigurãtorul este obligat sã îsi determine permanent marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã, precum si fondul de sigurantã pe baza datelor din raportãrile financiare si sã transmitã Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, la sfârsitul fiecãrui exercitiu financiar, un formular de raportare privind marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã si fondul de sigurantã, conform modelului prezentat în anexa care face parte integrantã din prezentele norme.

(2) Asigurãtorul care practicã cel putin unul dintre tipurile de asigurãri prevãzute la lit. A.c) si/sau la lit. B pct. 1 si/sau pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, este obligat sã îsi calculeze marja de solvabilitate minimã în conformitate cu prevederile Normelor privind metodologia de calcul a marjei de solvabilitate de care dispune asigurãtorul care practicã asigurãri generale, a marjei de solvabilitate minime si a fondului de sigurantã si sã transmitã Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor si formularul de raportare prezentat în anexa la normele mentionate mai sus.

Art. 7. – În conformitate cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiarã si falimentul societãtilor de asigurare, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, societatea de asigurare este obligatã sã îsi determine si sã comunice Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, în termen de 48 de ore de la solicitare, situatia financiarã, precum si marja de solvabilitate minimã ale acesteia. Informatiile solicitate se transmit însotite de o declaratie a reprezentantului legal al societãtii, datã pe propria rãspundere, sub sanctiunile prevãzute de Codul penal pentru infractiunile de înselãciune si fals în declaratii, prin care se atestã cã datele comunicate sunt corecte si conforme cu realitatea.

Art. 8. – Fãrã a se putea aduce atingere prevederilor art. 6, prima raportare privind marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã si fondul de sigurantã se transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor pentru exercitiul financiar corespunzãtor anului aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Art. 9. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme constituie contraventie si se sanctioneazã conform prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si ale art. 70 si urmãtoarele din Legea nr. 503/2004.

Art. 10. – La data intrãrii în vigoare a prezentelor norme se abrogã Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 11/2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind limita minimã a marjei de solvabilitate a asigurãtorilor care practicã asigurãri de viatã si metodologia de calcul al acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2002.

Art. 11. – Prezenta normã transpune art. 27, 28, 29, 30 si art. 55 din Directiva 2002/83/CE.

ANEXÃ*)

la norme

FORMULAR DE RAPORTARE

privind marja de solvabilitate disponibilã, marja de solvabilitate minimã si fondul de sigurantã pentru asigurãrile de viatã

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind supravegherea suplimentarã a societãtilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) si ale art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 13 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind supravegherea suplimentarã a societãtilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privindb supravegherea suplimentarã a societãtilor de asigurare carefac parte dintr-un grup de asigurare, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. – Directia generalã supraveghere solvabilitate si raportãri din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 17 iunie 2005.

Nr. 3.113.

ANEXÃ

NORME

privind supravegherea suplimentarã a societãtilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare

Cazuri de aplicare a supravegherii suplimentare

Art. 1. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor asigurã supravegherea suplimentarã a oricãrei societãti de asigurare care este o societate participativã în cel putin o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat tert.

(2) Orice societate de asigurare a cãrei societate-mamã este un holding de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat tert face obiectul unei supravegheri suplimentare.

(3) Orice societate de asigurare a cãrei societate-mamã este un holding mixt de asigurare face obiectul unei supravegheri suplimentare.

Domeniul de aplicare a supravegherii suplimentare

Art. 2. – (1) Exercitarea supravegherii suplimentare nu presupune faptul cã autoritãtile competente sunt obligate sã exercite o functie de supraveghere pe baze individuale, în raport cu o societate de asigurare dintr-un stat tert, un holding de asigurãri, o societate holding mixtã de asigurare sau o societate de reasigurare.

(2) Supravegherea suplimentarã tine cont de:

a) societãtile afiliate ale societãtii de asigurare;

b) societãtile participative în societatea de asigurare;

c) societãtile afiliate ale unei societãti participative într-o societate de asigurare.

(3) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate sã decidã sã nu ia în considerare, pentru supravegherea suplimentarã, societãtile având sediul social într-un stat tert unde existã obstacole juridice privind transferul informatiilor necesare. În plus, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate, în situatiile descrise mai jos, sã hotãrascã de la caz la caz sã nu ia în considerare o societate pentru supravegherea suplimentarã:

a) dacã societatea care ar trebui inclusã prezintã un interes nesemnificativ în raport cu obiectivele supravegherii suplimentare a societãtilor de asigurare;

b) dacã includerea situatiei financiare a societãtii ar fi nepotrivitã sau de naturã sã inducã în eroare în raport cu obiectivele supravegherii suplimentare a societãtilor de asigurare.

Autoritãtile competente sã exercite supravegherea suplimentarã

Art. 3. – (1) Supravegherea suplimentarã se exercitã de cãtre autoritãtile competente ale statului membru în care societatea de asigurare a primit autorizatia oficialã.

(2) Dacã societãtile de asigurare autorizate în douã sau mai multe state membre au drept societate-mamã aceeasi societate holding de asigurare, societate de reasigurare, societate de asigurare dintr-un stat tert sau societate holding mixtã de asigurare, autoritãtile competente ale statelor membre respective vor desemna autoritatea care va rãspunde de supravegherea suplimentarã.

(3) Dacã un stat membru are mai multe autoritãti competente cu supravegherea prudentialã a societãtilor de asigurare si a societãtilor de reasigurare, statul membru respectiv ia mãsurile ce se impun pentru a organiza coordonarea acestor autoritãti.

Disponibilitatea si calitatea informatiilor

Art. 4. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va solicita autoritãtilor competente din statele membre ca fiecare societate de asigurare care face obiectul supravegherii suplimentare sã dispunã de mecanismele de control intern corespunzãtoare pentru a furniza datele si informatiile care sunt utile pentru exercitarea supravegherii suplimentare.

(2) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va lua mãsurile corespunzãtoare pentru a se asigura cã nu existã nici un obstacol de naturã juridicã, în limita competentelor lor, care sã împiedice societãtile de asigurare supuse supravegherii suplimentare si societãtile lor afiliate si societãtile participative sã facã schimb de informatii care servesc scopurilor supravegherii suplimentare.

Accesul la informatii

Art. 5. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor are dreptul de acces la toate informatiile care ar putea sã serveascã la supravegherea unei societãti de asigurare care face obiectul supravegherii suplimentare. În acest sens Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor se va adresa direct societãtilor pentru a obtine informatiile necesare, numai în cazul în care aceste informatii au fost solicitate societãtii de asigurare si aceasta nu le-a furnizat.

(2) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va desfãsura verificarea informatiilor la fata locului la:

a) societatea de asigurare care face obiectul supravegherii suplimentare;

b) filialele societãtii de asigurare respective;

c) societãti-mamã ale societãtii de asigurare respective;

d) filialele societãtii-mamã a societãtii de asigurare respective.

(3) În situatia în care Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor considerã cã este necesarã verificarea unor informatii importante referitoare la o societate situatã în alt stat membru si care este o societate de asigurare afiliatã, o filialã, o societate-mamã sau o filialã a societãtii-mamã a societãtii de asigurare care face obiectul supravegherii suplimentare, va cere autoritãtilor competente din celãlalt stat membru sã facã aceastã verificare. Verificarea în cauzã poate fi efectuatã de autoritãtile locale în limitele competentelor lor. Acestea pot, de asemenea, sã permitã Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, unui expert sau unui auditor sã realizeze verificarea.

Accesul la informatii

Art. 6. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor colaboreazã îndeaproape si face schimb de informatii utile cu autoritãtile competente din fiecare stat membru.

(2) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor colaboreazã cu autoritãtile competente si cu autoritãtile care au o responsabilitate publicã în ceea ce priveste supravegherea celorlalte societãti în vederea supravegherii suplimentare, în cazul în care o societate de asigurare si o institutie de credit sau o societate de investitii ori amândouã sunt direct sau indirect afiliate ori au o societate participativã comunã.

Fãrã a aduce atingere competentelor pe care le au, aceste autoritãti îsi furnizeazã reciproc orice informatie menitã sã le simplifice misiunea.

(3) Autoritãtile competente sunt obligate în cadrul schimburilor de informatii sã respecte secretul profesional. Tranzactiile intragrup

Art. 7. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor exercitã supravegherea generalã a tranzactiilor care au loc între:

a) o societate de asigurare si:

(i) o filialã a societãtii de asigurare;

(ii) o societate participativã în societatea de asigurare;

(iii) o societate afiliatã unei societãti participative în societatea de asigurare;

b) o societate de asigurare si o persoanã fizicã care detine o participatie în:

(i) o societate de asigurare sau în oricare dintre societãtile afiliate ale acesteia;

(ii) o societate participativã în societatea de asigurare;

(iii) o societate afiliatã a unei societãti participative în societatea de asigurare.

(2) Aceste tranzactii se referã în special la:

a) împrumuturi;

b) garantii si tranzactii extrabilantiere;

c) elemente eligibile pentru marja de solvabilitate;

d) investitii;

e) operatiuni de reasigurare;

f) acorduri de repartizare a costurilor.

(3) În acest scop societãtile de asigurare trebuie sã raporteze tranzactiile semnificative cãtre Comisia de upraveghere a Asigurãrilor cel putin o datã pe an.

(4) În cazul în care, pe baza acestor informatii, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor ajunge la concluzia cã solvabilitatea societãtii de asigurare este sau poate fi amenintatã, dispune mãsurile care se impun la nivelul societãtii de asigurare.

Cerinta solvabilitãtii ajustate

Art. 8. – (1) Pentru supravegherea suplimentarã, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor efectueazã calculul solvabilitãtii ajustate.

(2) Orice societate afiliatã, societate participativã sau societate afiliatã a unei societãti participative este inclusã în calculul solvabilitãtii ajustate.

(3) Dacã din calcul rezultã cã solvabilitatea ajustatã este negativã, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor dispune mãsurile corespunzãtoare la nivelul societãtii de asigurare în cauzã.

Societãtile de reasigurare, societãtile holding de asigurare si societãtile de asigurare din state terte

Art. 9. – (1) În cazul societãtilor de reasigurare, holdingurilor de asigurare si societãtilor de asigurare din state terte, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor utilizeazã supravegherea suplimentarã descrisã prin normele specifice.

(2) Calculul include toate societãtile afiliate ale societãtii holding de asigurare, ale societãtii de reasigurare sau ale societãtii de asigurare dintr-un stat tert.

(3) Dacã, pe baza acestui calcul, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor ajunge la concluzia cã solvabilitatea societãtii de asigurare filialã a unui holding de asigurare, societãtii de reasigurare sau societãtii de asigurare dintr-un stat tert este sau poate fi amenintatã, dispune mãsurile corespunzãtoare la nivelul societãtii de asigurare respective.

Art. 10. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sanctioneazã în conditiile si potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 11. – Prezentele norme se vor aplica de la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Art. 12. – Prezentele norme transpun prevederile art. 2–10 din Directiva 98/78/CEE.

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind calculul solvabilitãtii ajustate a societãtilor de asigurare

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 13 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind calculul solvabilitãtii ajustate a societãtilor de asigurare,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privind calculul solvabilitãtii ajustate a societãtilor de asigurare, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. – Directia generalã supraveghere solvabilitate si raportãri din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 17 iunie 2005.

Nr. 3.114.

ANEXÃ

NORME

privind calculul solvabilitãtii ajustate a societãtilor de asigurare

CAPITOLUL I

Principii generale si selectarea metodei de calcul al solvabilitãtii ajustate

Proportionalitatea

Art. 1. – (1) În calculul solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va tine cont de cota proportionalã detinutã de societatea de asigurare participativã în societãtile sale afiliate.

(2) Cota proportionalã reprezintã partea de capital subscris detinutã direct sau indirect de cãtre societatea de asigurare participativã, atunci când se utilizeazã metoda 1 sau metoda 2 descrisã la cap. III, ori procentele folosite pentru stabilirea conturilor consolidate, în situatia în care se utilizeazã metoda 3 descrisã la cap. III.

(3) Dacã societatea de asigurare afiliatã este o filialã si are un deficit de solvabilitate, indiferent de metoda folositã, se va lua în considerare totalul deficitului de solvabilitate al acelei filiale.

(4) În cazul în care responsabilitatea societãtii-mamã care detine o parte din capital se limiteazã strict la acea parte de capital, deficitul de solvabilitate al filialei poate fi luat în calcul pe bazã proportionalã.

Eliminarea dublei utilizãri a elementelor marjei de solvabilitate

Art. 2. – (1) Tratamentul general al elementelor marjei de solvabilitate:

a) în calculul marjei de solvabilitate ajustate a societãtii de asigurare se eliminã dubla utilizare a elementelor admise, indiferent de metoda folositã;

b) chiar dacã metodele descrise la cap. III nu prevãd acest lucru, la calculul solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare se eliminã urmãtoarele valori:

(i) valoarea oricãrui activ al societãtii de asigurare respective, care reprezintã echivalentul elementelor admise în calculul marjei de solvabilitate la una dintre societãtile de asigurare afiliate;

(ii) valoarea oricãrui activ al unei societãti de asigurare afiliate unei societãti de asigurare, care reprezintã echivalentul elementelor admise în calculul marjei de solvabilitate la o societate de asigurare;

(iii) valoarea oricãrui activ al unei societãti de asigurare afiliate unei societãti de asigurare, care reprezintã echivalentul elementelor admise pentru calculul marjei de solvabilitate a oricãrei alte societãti de asigurare afiliate societãtii de asigurare respective.

(2) Tratamentul unor elemente care se iau în calculul marjei de solvabilitate ajustate:

a) în calculul marjei de solvabilitate ajustate se tine cont de urmãtoarele elemente:

(i) rezervele de beneficii si risturnuri si beneficiile viitoare ale unei societãti de asigurare de viatã afiliate unei societãti de asigurare, pentru care se calculeazã solvabilitatea ajustatã;

(ii) orice capital subscris, dar nevãrsat al unei societãti de asigurare afiliate unei societãti de asigurare, pentru care se calculeazã solvabilitatea ajustatã;

b) elemente care nu sunt admise sã se ia în calculul marjei de solvabilitate ajustatã sunt:

(i) orice capital subscris, dar nevãrsat, ce reprezintã o obligatie de platã pentru societatea de asigurare participativã;

(ii) orice capital subscris, dar nevãrsat al societãtii de asigurare participative, ce reprezintã o obligatie de platã pentru o societate de asigurare afiliatã;

(iii) orice capital subscris, dar nevãrsat al unei societãti de asigurare afiliate, ce reprezintã o obligatie de platã pentru o altã societate de asigurare afiliatã aceleiasi societãti de asigurare participative.

(3) Transferabilitate:

a) în cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor considerã cã anumite elemente admise în calculul marjei de solvabilitate a unei societãti de asigurare afiliate, alta decât cea mentionatã la cap. II, nu sunt disponibile pentru a acoperi cerinta marjei de solvabilitate a societãtii de asigurare participative, pentru care se calculeazã solvabilitatea ajustatã, elementele respective vor fi incluse în calcul numai în mãsura în care sunt admise pentru a acoperi nivelul marjei de solvabilitate minime a societãtii de asigurare afiliate;

b) suma elementelor prevãzute la cap. II si III nu poate fi mai mare decât suma luatã în calculul marjei de solvabilitate a societãtii de asigurare afiliate.

Eliminarea de capital intragrup

Art. 3. – (1) În calculul solvabilitãtii ajustate nu se tine cont de nici un element admis pentru marja de solvabilitate care rezultã din tranzactii reciproce între societatea de asigurare si:

a) o societate afiliatã;

b) o societate participativã;

c) o altã societate afiliatã oricãreia dintre societãtile sale participative.

(2) Atunci când un element rezultã din tranzactii reciproce cu orice altã societate afiliatã unei societãti de asigurare, nu se tine cont de el ca element admis pentru calculul marjei de solvabilitate a societãtii de asigurare afiliate unei societãti de asigurare, pentru care se calculeazã solvabilitatea ajustatã.

(3) Se considerã a fi o tranzactie de capital intragrup în cazul în care o societate de asigurare sau o societate afiliatã acesteia detine un element admis pentru marja de solvabilitate a celei dintâi societãti, detine actiuni sau acordã ori garanteazã împrumuturi.

CAPITOLUL II

Aplicarea metodelor de calcul

Societãtile de asigurare afiliate

Art. 4. – (1) Calculul solvabilitãtii ajustate se efectueazã în conformitate cu principiile si metodele generale prevãzute în prezentele norme.

(2) În cazul în care societatea de asigurare are mai multe societãti afiliate, calculul solvabilitãtii ajustate se face prin integrarea activitãtii fiecãreia dintre aceste societãti de asigurare afiliate, indiferent de metoda utilizatã.

(3) În cazul participatiilor succesive calculul solvabilitãtii ajustate se face la nivelul fiecãrei societãti de asigurare participative care are cel putin o societate de asigurare afiliatã.

(4) Se considerã participare succesivã participarea unei societãti de asigurare într-o altã societate de asigurare care este si ea la rândul ei o societate participativã într-o altã societate de asigurare.

(5) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor este în mãsurã sã acorde derogãri privind calculul solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare, în urmãtoarele situatii:

a) dacã societatea de asigurare este o societate afiliatã altei societãti de asigurare autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor, iar societatea afiliatã respectivã este luatã în calculul solvabilitãtii ajustate a societãtii de asigurare participative;

b) dacã societatea de asigurare este o societate afiliatã unui holding de asigurare sau unei societãti de reasigurare cu sediul social în România si dacã atât holdingul de asigurare sau societatea de reasigurare, cât si societatea de asigurare afiliatã au fost luate în calculul marjei de solvabilitate;

c) dacã este o societate de asigurare afiliatã altei societãti de asigurare, unei societãti de reasigurare sau unui holding de asigurare cu sediul social într-un alt stat membru si dacã autoritãtile competente din statele membre respective au convenit sã acorde Comisiei de

Supraveghere a Asigurãrilor dreptul de a exercita o supraveghere suplimentarã.

(6) În toate cazurile derogarea datã de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor se acordã numai dacã elementele admise pentru calculul marjei de solvabilitate sunt repartizate în mod corespunzãtor între societãtile respective.

(7) Dacã societatea de asigurare afiliatã are sediul social într-un alt stat membru decât societatea de asigurare autorizatã de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor si pentru care se face calculul solvabilitãtii ajustate, se va tine cont de nivelul solvabilitãtii stabilit de autoritãtile competente ale celuilalt stat membru.

Societãti de reasigurare afiliate

Art. 5. – În calculul solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare care este o societate participativã într-o societate de reasigurare, societatea de reasigurare afiliatã este tratatã prin analogie cu o societate de asigurare afiliatã, aplicându-se principiile si metodele generale descrise în prezentele norme.

Holdingurile de asigurare intermediare

Art. 6. – În calculul solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare care detine o participatie într-o societate de asigurare, o societate de reasigurare afiliatã sau o societate de asigurare dintr-o tarã tertã prin intermediul unui holding de asigurare, se tine cont de situatia holdingului de asigurare intermediar. Exclusiv în scopurile acestui calcul, care urmeazã sã fie efectuat în conformitate cu metodele si principiile generale descrise în prezentele norme, acest holding de asigurare este tratat ca si cum ar fi o societate de asigurare care cade sub incidenta cerintei de solvabilitate zero.

Societãti de asigurare sau reasigurare afiliate, cu sediul social în state terte

Art. 7. – (1) Societãti de asigurare afiliate din state terte: în calculul solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare care este o societate participativã într-o societate de asigurare dintr-un stat tert, aceasta din urmã este tratatã prin analogie cu o societate de asigurare afiliatã, aplicându-se principiile si metodele generale descrise în prezentele norme.

(2) Societãti de reasigurare afiliate din state terte: în cazul în care reglementãrile specifice ale statului tert cu privire la elementele admise în calculul solvabilitãtii prevãd alte metode, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor recunoaste aceste elemente numai în mãsura în care nu încalcã prevederile art. 5.

Lipsa informatiilor necesare

Art. 8. – În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor nu dispune, din diferite motive, de informatiile necesare în vederea calculãrii solvabilitãtii ajustate a unei societãti de asigurare, referitoare la o societate afiliatã cu sediul social într-un stat membru sau într-un stat tert, participatia societãtii respective în societatea de asigurare participativã se scade din elementele admise pentru marja de solvabilitate ajustatã. În aceastã situatie câstigurile nerealizate aferente unei astfel de participatii nu sunt admise ca element eligibil pentru marja de solvabilitate ajustatã.

CAPITOLUL III

Metode de calcul

Metoda 1: metoda deducerii si agregãrii

Art. 9. – (1) Solvabilitatea ajustatã a societãtii de asigurare participative reprezintã diferenta dintre:

a) suma:

(i) elementelor admise pentru marja de solvabilitate a societãtii de asigurare participative; si

(ii) cota proportionalã a societãtii de asigurare participative în elementele admise pentru marja de solvabilitate a societãtii de asigurare afiliate;

b) suma:

(i) contravaloarea participatiei societãtii de asigurare participative în capitalul societãtii de asigurare afiliate; si

(ii) solvabilitatea minimã a societãtii de asigurare participative; si

(iii) cota proportionalã din solvabilitatea minimã aferentã societãtii de asigurare afiliate.

(2) Dacã participatia în societatea de asigurare afiliatã constã, integral sau partial, într-o proprietate indirectã, atunci alin. (1) lit. b) pct. (i) încorporeazã valoarea unei astfel de proprietãti indirecte, iar alin. (1) lit. a) pct. (ii) si lit. b) pct. (iii) vor include cotele proportionale pe care le au elementele admise pentru marja de solvabilitate a societãtii de asigurare afiliate si, respectiv, pentru solvabilitatea societãtii de asigurare afiliate.

Metoda 2: metoda deducerii obligatorii

Art. 10. – Solvabilitatea ajustatã a societãtii de asigurare participative este diferenta dintre:

a) suma elementelor admise pentru marja de solvabilitate a societãtii de asigurare participative; si

b) suma:

(i) solvabilitatea minimã a societãtii de asigurare participative; si

(ii) cota proportionalã din solvabilitatea minimã aferentã societãtii de asigurare afiliate.

Metoda 3: metoda contabilitãtii consolidate

Art. 11. – Calculul solvabilitãtii ajustate a societãtii de asigurare participative se face pe baza conturilor consolidate. Solvabilitatea ajustatã a societãtii de asigurare participative este diferenta dintre elementele admise pentru marja de solvabilitate calculatã pe baza datelor consolidate si:

a) suma dintre solvabilitatea minimã aferentã societãtii de asigurare participative si cotele proportionale din solvabilitatea minimã aferentã societãtilor de asigurare afiliate, pe baza procentajelor folosite pentru stabilirea conturilor consolidate; sau

b) solvabilitatea minimã calculatã pe baza datelor consolidate.

CAPITOLUL IV

Dispozitii finale

Art. 12. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sanctioneazã în conditiile si potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 13. – Prezentele norme se vor aplica de la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Art. 14. – Prezentele norme transpun integral prevederile anexei I la Directiva 98/78/CEE.

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurãrilor obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asigurãtorilor pentru practicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

Tinând seama de dispozitiile art. 5 si 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile si reasigurãrile în România, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) si (27), ale art. 5 lit. c) si ale art. 47 pct. 2 lit. k) din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

potrivit Hotãrârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor din data de 13 iunie 2005, prin care s-au adoptat Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurãrilor obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asigurãtorilor pentru practicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule,

presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. – Se pun în aplicare Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurãrilor obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asigurãtorilor pentru practicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin, care intrã în vigoare de la data aderãrii României la Uniunea Europeanã, când orice altã dispozitie contrarã se abrogã.

Art. 2. – Societãtile de asigurare autorizate vor lua toate mãsurile necesare si rãspund de instruirea corespunzãtoare a personalului propriu si a intermediarilor implicati în contractarea asigurãrilor obligatorii.

Art. 3. – Secretarul general si Directia generalã asigurãri obligatorii din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor vor asigura ducerea la îndeplinirea a prevederilor prezentului ordin.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor,

Nicolae Eugen Crisan

Bucuresti, 29 iunie 2005.

Nr. 3.116.

ANEXÃ

NORME

privind aplicarea legii în domeniul asigurãrilor obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asigurãtorilor pentru practicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

În temeiul prevederilor art. 5 si 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile si reasigurãrile în România, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 5 lit. c) si art. 47 pct. 2 lit. k) din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare, precum si ale art. IV alin. (1) din Legea nr. 403/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor a adoptat urmãtoarele norme, prin care se stabilesc aplicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despãgubirilor, conditiile de platã, durata asigurãrii, facilitãtile si penalizãrile aplicabile asiguratilor, criteriile si conditiile pentru acordarea sau retragerea autorizatiei, persoanele care au obligatia sã încheie contracte de asigurare si alte elemente pentru practicarea asigurãrii obligatorii de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Scop

Unul dintre obiectivele prezentelor norme este sã stabileascã prevederi specifice aplicabile persoanelor pãgubite îndreptãtite sã primeascã compensatii pentru orice prejudiciu rezultat ca urmare a unui accident produs pe teritoriul unui stat membru de cãtre un autovehicul asigurat si înmatriculat într-un stat membru.

Fãrã a aduce atingere legislatiei dintr-un stat tert cu privire la rãspunderea civilã sau dreptului international privat, aceste prevederi se aplicã, de asemenea, si persoanelor pãgubite rezidente într-un stat membru si îndreptãtite la compensatii pentru orice prejudiciu rezultat ca urmare a unui accident produs pe teritoriul unui stat tert al cãrui birou national face parte din sistemul Carte Verde, de cãtre un autovehicul asigurat si înmatriculat într-un stat membru.

Definitii

În întelesul prezentelor norme se folosesc urmãtoarele definitii:

a) autovehicul – vehicul cu propulsie proprie supus înmatriculãrii, inclusiv remorci, semiremorci sau atase tractate ori netractate, dupã caz;

b) proprietar – persoana fizicã sau juridicã titularã a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul;

c) utilizator – persoana cãreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul de drept, i s-a atribuit pe o anumitã perioadã dreptul de folosintã a unui autovehicul;

d) accident de autovehicul – eveniment neprevãzut si întâmplãtor provocat prin intermediul unui autovehicul si/sau tramvai, ce cauzeazã prejudicii unor persoane si care poate da nastere unei/unor cereri de despãgubire;

e) asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, denumitã în continuare asigurare obligatorie RCA – rãspundere civilã auto – contractul de asigurare probat prin documentul de asigurare, prin care un asigurãtor autorizat, în baza unei prime plãtite de asigurat, se obligã sã despãgubeascã prejudiciile cauzate în perioada de valabilitate a documentului de asigurare RCA ca urmare a producerii unui accident de autovehicul, în conditiile legii;

f) prejudiciu – efectul negativ suferit de persoana pãgubitã prin producerea unui risc acoperit printr-un contract de asigurare obligatorie RCA;

g) persoana pãgubitã – persoana îndreptãtitã sã primeascã despãgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare obligatorie RCA;

h) asigurat – proprietarul de autovehicul care a încheiat cu un asigurãtor RCA o asigurare obligatorie RCA;

i) asigurãtor (RCA) – societatea de asigurare care practicã asigurarea obligatorie RCA în conditiile legi;

j) Fondul de protectie a victimelor strãzii – fondul constituit si finantat în conditiile legii de cãtre asigurãtorii RCA;

k) document de asigurare RCA – polita de asigurare pentru pagube produse prin accidente de autovehicule în limitele teritoriale de acoperire, care probeazã încheierea contractului de asigurare RCA;

l) limitele teritoriale de acoperire ale asigurãrii obligatorii RCA:

– teritoriul României;

– teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene si cele apartinând Spatiului Economic European;

– teritoriul statelor care leagã direct douã tãri membre în care nu existã birou national;

m) statul de resedintã – teritoriul statului în care autovehiculul detine plãcute de înmatriculare sau:

– în cazul în care nu se cere înmatriculare pentru un anumit tip de autovehicule, dar autovehiculul detine plãcute de asigurare sau un semn distinctiv similar plãcutei de înmatriculare, teritoriul statului în care a fost emisã plãcuta de asigurare ori a fost emis semnul;

– în cazul în care nici plãcuta de înmatriculare, nici plãcuta de asigurare si nici semnul distinctiv nu se cere pentru un anumit tip de vehicule, teritoriul statului în care persoana care detine autovehiculul îsi are resedinta permanentã;

n) Centrul de informare, denumit în continuare CEDAM – administratorul bazei de date create conform dispozitiilor art. II din Legea nr. 172/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurãrile si reasigurãrile în România;

o) sistem bonus-malus – reduceri sau majorãri ale primei de asigurare RCA acordate în functie de istoricul daunelor.

TITLUL I

Tariful primelor de asigurare, termenele de platã a acestora si limitele despãgubirilor

Art. 1. – (1) Fiecare contract de asigurare obligatorie RCA încheiat cu un asigurãtor RCA, în schimbul unei prime unice plãtite de asigurat, garanteazã despãgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de autovehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozitiile legislatiei privind asigurarea obligatorie RCA în vigoare la data accidentului în statul în care acesta s-a produs.

(2) În Spatiul Economic European se garanteazã, pe baza aceleiasi prime unice, în fiecare stat membru, acoperirea prejudiciilor impusã de legislatia acestuia sau acoperirea impusã de legislatia statului de resedintã membru, dacã aceastã acoperire este superioarã.

Art. 2. – (1) Tarifele de primã sunt calculate pe baze actuariale de fiecare asigurãtor RCA, pentru limite de despãgubire stabilite în conformitate cu prevederile art. 8, astfel încât sã asigure îndeplinirea obligatiilor asumate, constituirea rezervelor tehnice prevãzute în legislatia în vigoare si plata contributiilor cãtre fondurile stabilite conform legislatiei în vigoare, precum si acoperirea cheltuielilor de achizitie si administrare.

(2) În cazul unui asigurãtor care solicitã autorizare pentru practicarea asigurãrii obligatorii RCA, metoda de calcul al tarifelor de primã, precum si estimarea rezervelor tehnice vor fi incluse în studiul de fezabilitate solicitat în conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

(3) La stabilirea primelor de asigurare care urmeazã a fi plãtite asigurãtorul RCA poate aplica sistemul bonus-malus.

(4) Tarifele de primã, inclusiv reducerile sau majorãrile stabilite potrivit alin. (3), se vor publica pe site-ul asigurãtorului RCA si în douã publicatii de largã circulatie.

(5) Este interzis sã se încaseze prime de asigurare la tarife diferite de cele publicate, cu exceptia cazurilor mentionate la alin. (3) si la art. 3 alin. (11) si (12).

(6) Nerespectarea de cãtre asigurãtorii RCA a prevederilor alin. (4) si (5) se va sanctiona cu retragerea imediatã a autorizatiei de a practica asigurarea obligatorie RCA, conform art. 8 coroborat cu art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 3. – (1) Persoanele care au în proprietate autovehicule înmatriculate sau supuse înmatriculãrii în România, precum si tramvaie sunt obligate sã încheie asigurarea obligatorie RCA – contractul de asigurare – pe duratã nelimitatã si sã mentinã valabilitatea acesteia prin plata primelor de asigurare pe perioade de câte 6 sau 12 luni, în functie de optiunea asiguratului. Pentru persoanele fizice si juridice care au în proprietate mai mult de un autovehicul înmatriculat sau supus înmatriculãrii în România, se va încheia un singur contract de asigurare obligatorie RCA.

(2) Asiguratii pot denunta asigurarea obligatorie RCA printr-o avizare scrisã transmisã asigurãtorului RCA la care sunt asigurati, cu cel putin 30 de zile înainte de expirarea perioadei de asigurare mentionate în documentele de asigurare. Dovada denuntãrii asigurãrii RCA revine asiguratului.

(3) Înainte de încheierea unui contract de asigurare, asigurãtorul RCA are obligatia sã verifice în baza unicã de date situatia autovehiculului pentru care se doreste sã se încheie asigurarea obligatorie RCA. În cazul în care pentru autovehiculul respectiv existã deja o asigurare obligatorie RCA, noul asigurãtor RCA va cere proprietarului sã facã dovada denuntãrii contractului de asigurare existent.

(4) Este interzis asigurãtorilor RCA sã încheie asigurarea obligatorie RCA – contractul de asigurare – cu persoanele care au în proprietate autovehicule înmatriculate sau supuse înmatriculãrii în România, dacã acestea nu fac dovada denuntãrii asigurãrii obligatorii RCA – contractul de asigurare – în conditiile prevãzute mai sus.

(5) Încheierea asigurãrii obligatorii RCA – contractul de asigurare – cu încãlcarea prevederilor alin. (3) si (4) obligã noul asigurãtor RCA sã transfere primele de asigurare încasate asigurãtorului RCA initial, în termen de maximum 7 zile lucrãtoare de la data notificãrii primite de la acesta, si sã plãteascã despãgubirile pentru prejudiciile de care asiguratul rãspunde fatã de persoane pãgubite, în conditiile legii, pânã la transferul efectiv al primelor de asigurare.

(6) În cazul în care asiguratii nu comunicã intentia de denuntare a asigurãrii obligatorii RCA în termenul prevãzut la alin. (2), la expirarea perioadelor mentionate în documentele de asigurare, valabilitatea asigurãrii obligatorii RCA se mentine dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele conditii:

a) nu existã prime/rate de asigurare restante pentru perioada de asigurare anterioarã;

b) asiguratii au plãtit prima de asigurare aferentã perioadei de asigurare urmãtoare, respectiv 6 sau 12 luni, înainte de expirarea perioadei de asigurare anterioare.

(7) În cazul în care nu sunt îndeplinite conditiile de mentinere a valabilitãtii asigurãrii obligatorii RCA, prevãzute la alin. (6), proprietarii autovehiculelor devin neasigurati la expirarea perioadei de asigurare anterioare pentru care au plãtit prima de asigurare.

(8) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), asigurarea obligatorie RCA se încheie:

– pe perioada de valabilitate a autorizatiei provizorii de circulatie, pentru autovehiculele care se înmatriculeazã provizoriu;

– pe perioada înmatriculãrii temporare, pentru autovehiculele ce urmeazã sã fie scoase definitiv din tarã.

(9) Documentele de asigurare RCA se vor emite pe perioada corespunzãtoare pentru care s-a plãtit prima de asigurare. Primele de asigurare aferente acestor documente de asigurare se calculeazã în conformitate cu tariful de primã stabilit de asigurãtorul RCA si publicat potrivit art. 2 alin. (4). Proprietarii de parcuri auto formate din cel putin 15 autovehicule supuse înmatriculãrii pot negocia cu asigurãtorii RCA plata fractionatã a primelor de asigurare.

(10) Pentru cazurile prevãzute la alin. (1) si (8) primele de asigurare se calculeazã prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de primã al asigurãtorului RCA, corespunzãtor numãrului de luni calendaristice întregi cuprinse în perioada de valabilitate a asigurãrii, la care se adaugã prima aferentã lunii calendaristice în care expirã asigurarea, dacã aceasta nu a fost deja luatã în calcul ca lunã întreagã.

(11) Persoanele fizice pensionate beneficiazã de o reducere cu 20% a primelor de asigurare, în baza talonului de pensie sau a deciziei de pensionare.

(12) Persoanele cu deficiente locomotorii, proprietare de motocicluri si de autoturisme adaptate infirmitãtii lor, inclusiv cele primite de acestea în folosintã, probate cu documente justificative, beneficiazã de o reducere cu 50% a primelor de asigurare.

Art. 4. – Persoanele care intrã pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în strãinãtate, dar neasigurate, sau ale cãror asigurãri expirã în timpul în care se aflã pe teritoriul României sunt obligate sã încheie asigurarea obligatorie RCA. Documentele de asigurare se emit si primele de asigurare se plãtesc anticipat si integral, corespunzãtor perioadei în care autovehiculul neasigurat se aflã în România, astfel:

a) la intrarea autovehiculului pe teritoriul României, la punctele de trecere a frontierei, în cazul persoanelor care detin autovehicule înmatriculate în afara României, dar neasigurate;

b) cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a documentelor de asigurare, la unitãtile teritoriale ale asigurãtorilor RCA, în cazul persoanelor care se aflã pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în afara României si ale cãror asigurãri expirã în perioada în care se aflã în România.

Art. 5. – Rãspunderea asigurãtorului începe:

a) din momentul plãtii primei de asigurare si al eliberãrii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrãrii în vigoare a asigurãrii, înscrisã în document, pentru asiguratul care îsi îndeplineste obligatiile de platã cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare;

b) dupã 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plãtit prima de asigurare si s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA, valabilã la momentul plãtii.

Art. 6. – (1) Rãspunderea asigurãtorului înceteazã la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în documentul de asigurare sau, anterior acestei date, în momentul radierii din circulatie a autovehiculului.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pentru autovehiculele care se radiazã din circulatie în perioada de asigurare ca urmare a încetãrii contractelor de leasing, asigurãrile obligatorii RCA rãmân în vigoare pânã la expirarea perioadei de valabilitate înscrise în documentele de asigurare, fãrã modificarea primei de asigurare, dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele conditii:

– noii proprietari sunt utilizatorii prevãzuti în documentele de asigurare; si

– asigurãtorul a încasat prima de asigurare aferentã perioadei de valabilitate.

Art. 7. – (1) Pentru autovehiculele care se radiazã din circulatie în perioada de asigurare, prima de asigurare aferentã perioadei cuprinse între data începerii si data încetãrii rãspunderii asigurãtorului se calculeazã prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de prime al asigurãtorului RCA, corespunzãtor numãrului de luni calendaristice întregi cuprinse în perioada de valabilitate a asigurãrii, la care se adaugã prima aferentã lunii calendaristice în care înceteazã rãspunderea asigurãtorului, dacã aceasta nu a fost deja luatã în calcul ca lunã întreagã.

(2) Diferenta dintre prima de asigurare plãtitã si cea calculatã conform alin. (1) se restituie asiguratului, la cererea scrisã a acestuia, însotitã de documentele doveditoare, numai în cazurile în care nu s-au plãtit sau nu se datoreazã despãgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurãrii.

Art. 8. – (1) În unul si acelasi accident produs pe teritoriul României, indiferent de numãrul persoanelor rãspunzãtoare de producerea pagubelor, asigurãtorul acordã despãgubiri, inclusiv pentru cheltuielile fãcute de asigurati în procesul civil, în limitele de despãgubire valabile la data accidentului, stabilite prin documentul de asigurare RCA.

(2) Limitele maxime de despãgubire stabilite de asigurãtorii RCA prin documentele de asigurare RCA trebuie sã fie:

a) de cel putin 100.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data producerii accidentului, indiferent de numãrul persoanelor pãgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe si indirecte;

b) de cel putin 350.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data producerii accidentului, pentru fiecare persoanã, în caz de vãtãmãri corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fãrã caracter patrimonial.

(3) În cazul accidentelor produse în afara teritoriului României, dar în limitele teritoriale de acoperire, asigurãtorul acordã despãgubiri în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile si reasigurãrile în România, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

(4) Contractele de asigurare se vor încheia cu o fransizã atinsã – limita minimã de despãgubire – de 50 euro echivalent în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data producerii accidentului.

Art. 9. – (1) Dovada existentei asigurãrii obligatorii RCA, în cazul controalelor efectuate de organele de politie, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, o constituie:

– documentul – polita – de asigurare RCA emis de asigurãtorii RCA, pentru autovehiculele înmatriculate în România;

– documentele internationale de asigurare de rãspundere civilã auto, eliberate de societãti de asigurare din strãinãtate, cu valabilitate pe teritoriul României si numai pentru perioada mentionatã în acestea, sau documentul de asigurare RCA emis de asigurãtorii RCA din România, pentru autovehiculele înmatriculate într-un stat tert.

(2) Pentru autovehiculele înmatriculate într-un stat membru, plãcutele de înmatriculare atestã cã biroul national din statul membru este garant al plãtii despãgubirii cãtre persoana pãgubitã într-un accident de autovehicul.

(3) La trecerea frontierei de stat a României cãtre un stat tert proprietarii sau conducãtorii autovehiculelor înmatriculate în România au obligatia sã prezinte documentul Cartea Verde.

Art. 10. – (1) Forma, continutul si seriile contractului si politei de asigurare RCA sunt prevãzute în anexa nr. 7. Fiecare asigurãtor va avea alocatã o serie unicã, care va fi mentionatã atât pe contract, cât si pe polita de asigurare.

(2) Pentru asigurãtorii care au practicat asigurarea obligatorie RCA, seriile contractului si politei de asigurare rãmân neschimbate sau, la cererea acestora, se vor aloca, prin tragere la sorti, serii noi.

(3) În cazul asigurãtorilor care solicitã autorizare de practicare a asigurãrii obligatorii RCA pentru prima datã, se vor repartiza serii pentru contractele si politele de asigurare, prin tragere la sorti, în termen de 5 zile lucrãtoare de la depunerea documentatiei de autorizare.

(4) Contractul si polita de asigurare se vor tipãri cu respectarea prevederilor alin. (1).

(5) Asigurãtorii RCA vor putea comanda tipãrirea contractelor si a politelor de asigurare în conditiile alin. (4), numai în baza aprobãrii Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor. Valabilitatea aprobãrii înceteazã numai în cazul retragerii sau al suspendãrii autorizatiei de a practica asigurarea obligatorie RCA.

Art. 11. – Nivelul amenzilor si celelalte sanctiuni sunt prevãzute la art. 63 si 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 12. – Asigurãtorii RCA sunt obligati sã transmitã cãtre baza de date creatã conform dispozitiilor art. II din Legea nr. 172/2004, prin sistem informatic, utilizând un mediu de comunicare electronicã, toate informatiile privind încheierea asigurãrii obligatorii RCA, data de încetare a valabilitãtii sau de reziliere a documentelor de asigurare.

Art. 13. – A. CEDAM va avea urmãtoarele atributii:

1. stocarea urmãtoarelor informatii:

– numerele de înmatriculare a autovehiculelor pe teritoriul României, inclusiv datele tehnice ale acestora, datele personale ale proprietarilor sau conducãtorilor auto;

– numerele documentelor de asigurare RCA, inclusiv data de expirare a acoperirii asigurãrii;

– denumirea si sediul asigurãtorilor RCA emitenti de documente de asigurare RCA;

– denumirea si sediul reprezentantilor de despãgubiri numiti de asigurãtorii RCA;

– denumirea si sediul organismului de compensare;

2. administrarea si diseminarea informatiilor prevãzute la pct. 1;

3. asistarea persoanelor îndreptãtite si garantarea obtinerii de cãtre acestea a informatiilor solicitate.

B. Persoana pãgubitã este îndreptãtitã pentru o perioadã de 7 ani dupã producerea accidentului sã obtinã din partea CEDAM urmãtoarele informatii:

1. denumirea si sediul asigurãtorului RCA;

2. numãrul documentului de asigurare RCA;

3. denumirea si sediul reprezentantului de despãgubiri în statul de resedintã al persoanei pãgubite.

Procesarea datelor personale, conform paragrafelor mai sus mentionate, se va realiza în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind protectia datelor personale.

Accesarea bazei de date se va realiza conform regulamentului elaborat de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor.

Art. 14. – (1) Asigurãtorii RCA sunt obligati sã numeascã un reprezentant de despãgubiri în fiecare stat membru, cu exceptia statului membru în care au fost autorizati. Reprezentantul de despãgubiri trebuie sã aibã sediul, în cazul în care este persoanã juridicã, sau sã fie rezident, în cazul în care este persoanã fizicã, în statul membru în care a fost numit.

(2) Reprezentantul de despãgubiri va avea în sarcinã tratarea si solutionarea cererilor de despãgubiri în numele si în contul asigurãtorului. În acest sens el va colecta toate informatiile necesare pentru examinarea cererilor de despãgubiri si va lua toate mãsurile pentru solutionarea lor.

(3) Reprezentantul de despãgubiri poate lucra pentru unul sau mai multi asigurãtori RCA. Acesta va detine putere de decizie suficientã pentru a reprezenta asigurãtorul în relatia cu partea prejudiciatã si pentru a satisface cererile de despãgubire justificate si totodatã trebuie sã fie capabil sã examineze cazurile în limba oficialã a statului membru de rezidentã a persoanei pãgubite. Numirea unui reprezentant de despãgubiri nu va exclude dreptul persoanei pãgubite sau al asigurãtorului acesteia de a institui proceduri directe

împotriva persoanei care a cauzat accidentul de autovehicul sau împotriva asigurãtorului acesteia.

(4) Numirea reprezentantului de despãgubiri nu semnificã înfiintarea unei sucursale, a unui sediu sau a unei agentii a asigurãtorului RCA.

TITLUL II

Autorizarea asigurãtorilor RCA si alte elemente referitoare la practicarea asigurãrii obligatorii RCA

Art. 15. – Asigurãtorii pot subscrie asigurarea obligatorie RCA în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si ale Legii nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, dacã îndeplinesc cumulativ, suplimentar celorlalte cerinte legale, urmãtoarele:

a) sunt autorizati în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si ale normelor în vigoare la data autorizãrii emise de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor în aplicarea legii;

b) dispun de un reprezentant de despãgubiri în fiecare stat membru;

c) dispun de o retea teritorialã formatã din cel putin o unitate – sucursalã, agentie, înregistratã la oficiul registrului comertului, în fiecare judet si în municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov;

d) pentru fiecare unitate dispun de personal specializat în activitatea de constatare si de lichidare a daunelor auto si efectueazã plãti de despãgubire la cel putin una dintre unitãtile teritoriale din fiecare judet si din municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov;

e) dispun de o dotare cu tehnicã de calcul si software adecvate si de personal care sã permitã tinerea unor evidente detaliate privind documentele de asigurare si centralizarea informatiilor/datelor colectate de la unitãtile teritoriale si totodatã au capacitatea de a comunica pe cale electronicã aceste informatii cãtre baza unicã de date constituitã conform art. II din Legea nr. 172/2004. În acest sens este obligatoriu ca sistemul informatic sã permitã transmiterea electronicã zilnicã a informatiilor referitoare la asigurarea obligatorie RCA între unitãtile teritoriale si sediul central si, odatã cu operabilitatea bazei unice de date, transmiterea acestor informatii sã se realizeze securizat, criptat. Informatiile necesare a fi colectate si transmise în baza unicã de date constituitã la nivel national sunt prezentate în anexa nr. 2;

f) nu se aflã într-o situatie de redresare financiarã sau faliment prevãzutã de legislatia specialã din domeiul asigurãrilor;

g) nu li s-au limitat sau interzis operatiunile si nici nu li s-a retras autorizatia conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 16. – (1) În vederea autorizãrii asigurãtorilor pentru practicarea asigurãrii obligatorii RCA, în conformitate cu art. 12 alin. (10) din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, acestia vor prezenta Comisiei de upraveghere a Asigurãrilor o cerere însotitã de:

a) documentatia din care sã rezulte îndeplinirea conditiilor prevãzute la art. 15 lit. a), b) si e);

b) extras de la oficiul registrului comertului, din care sã rezulte existenta unitãtilor teritoriale conform prevederilor art. 15 lit. c);

c) pentru fiecare unitate teritorialã se vor prezenta lista personalului de specialitate, însotitã de copii ale documentelor legale care atestã existenta raporturilor contractuale cu asigurãtorul RCA, structura de lucru necesarã efectuãrii plãtilor de despãgubiri, precum si alte informatii utile, centralizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;

d) o declaratie a conducerii societãtii de asigurare, din care sã rezulte cã va respecta întocmai prevederile prezentelor norme, sub sanctiunile prevãzute la art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4;

e) metodele actuariale de calcul folosite pentru stabilirea tarifelor de primã.

(2) Cererile de autorizare însotite de documentatia aferentã vor fi solutionate în termenul legal de la înregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor.

(3) Dacã în urma analizãrii documentatiei depuse rezultã neconcordante, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor poate solicita informatii suplimentare, probate prin acte oficiale si documente justificative, autorizarea fiind amânatã pânã la clarificarea tuturor aspectelor.

(4) Autorizatia are valabilitate pe perioadã nedeterminatã, putând fi retrasã sau suspendatã de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor, în conditiile legii.

Art. 17. – Asigurãtorii care au fost autorizati sã practice asigurarea obligatorie RCA înainte de intrarea în vigoare a prezentelor norme au obligatia de a depune documentatia din care sã rezulte îndeplinirea prevederilor art. 15 lit. b) pânã la aceastã datã, în vederea pãstrãrii autorizatiei de practicare a asigurãrii obligatorii RCA.

Art. 18. – (1) În aplicarea prevederilor art. 5 si 53 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, precum si ale art. 5 lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, având în vedere elaborarea si publicarea prezentelor norme, gestionarea programului de monitorizare a activitãtii asigurãtorilor care practicã aceste asigurãri, implementarea si întretinerea unei baze unice de date la nivel national, în conformitate cu art. II din Legea nr. 172/2004, pentru protejarea corespunzãtoare a intereselor asiguratilor si preventie rutierã în sensul legislatiei rutiere în vigoare, se prelevã o cotã procentualã de 1,38% din volumul primelor de asigurare încasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA.

(2) Sumele determinate prin aplicarea cotei de 1,38% asupra volumului lunar al primelor de asigurare încasate se vor vira pânã la data de 25 a lunii urmãtoare în contul nr. RO 57 TREZ 700 50 25 XXX 000 272, deschis pe seama Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor la Trezoreria Municipiului Bucuresti.

(3) Sumele determinate potrivit alin. (1), aferente primelor de asigurare încasate pentru asigurarea obligatorie RCA în cursul anului precedent pentru exercitiul financiar viitor, vor fi virate pânã la data de 25 ianuarie.

(4) Cota procentualã mentionatã la alin. (1) si (2) poate fi modificatã pentru fiecare exercitiu financiar viitor, în functie de realizarea obiectivelor prevãzute mai sus.

Art. 19. – (1) Asigurãtorii au obligatia de a întocmi evidente lunare privind asigurarea obligatorie RCA, potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 5 a), 5 b) si 6.

(2) Asigurãtorii vor transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor rapoarte lunare pânã la data de 30 a lunii urmãtoare, pe baza evidentelor mentionate la alin. (1).

Art. 20. – În contabilitatea asigurãtorului autorizat pentru practicarea asigurãrii obligatorii RCA se vor efectua urmãtoarele înregistrãri contabile:

1. Evidentierea primelor de asigurare de rãspundere civilã auto, încasate în exercitiul financiar precedent si aferente exercitiului financiar urmãtor:

5442 “Conturi curente la bãnci privind asigurãrile generale“ – analitic distinct

= 4742 “Venituri înregistrate în avans privind asigurãrile generale“ – analitic distinct

2. La începutul exercitiului financiar urmãtor vor fi evidentiate astfel:

4012 “Decontãri privind primele de asigurare aferente asigurãrilor generale” – analitic distinct

= 702 “Venituri din primele brute subscrise privind asigurãrile generale directe“ – analitic distinct

– cu primele de asigurare brute subscrise

si concomitent

4742 "Venituri înregistrate în avans privind asigurãrile generale “ - analitic distinct

=4012 "Decontãri privind primele de asigurare aferente asigurãrilor generale “ - analitic distinct

- cu primele de asigurare încasate în exercitiul financiar precedent

3. Evidentierea cheltuielilor cu comisioanele plãtite brokerilor si agentilor de asigurare:

4722 "Cheltuieli de achizitie reportate privind asigurãrile generale “

=5442 "Conturi curente la bãnci privind asigurãrile generale “ - analitic distinct sau 5472 "Casa privind asigurãrile generale “ - analitic distinct

Ulterior se va evidentia repartizarea acestor cheltuieli în perioadele urmãtoare, pe naturi de cheltuieli, conform scadentarului, efectuându-se înregistrarea contabilã:

656 “Cheltuieli cu alte servicii executate

= 4722 “Cheltuieli de achizitie reportate privind de terti“ asigurãrile generale“

Pentru conturile:

4722 “Cheltuieli de achizitie reportate privind asigurãrile generale“ si 656 “Cheltuieli cu alte servicii executate de terti“ vor fi utilizate urmãtoarele conturi analitice:

- 47221 “Comisioane pentru brokeri de asigurare“;

- 47222 “Comisioane pentru agenti de asigurare“;

- 656221 “Cheltuieli privind comisioanele pentru brokeri de asigurare“;

- 656222 “Cheltuieli privind comisioanele pentru agenti de asigurare“.

4. Evidentierea sumei virate în contul Comisiei de Supaveghere a Asigurãrilor, potrivit art. 18 alin. (2):

6432 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe si vãrsãminte asimilate privind asigurãrile generale “ - analitic distinct	=4472 "Fonduri speciale, taxe si vãrsãminte asimilate privind asigurãrile generale “ - analitic distinct
4472 "Fonduri speciale, taxe si vãrsãminte asimilate privind asigurãrile generale “ - analitic distinct	=5442 "Conturi curente la bãnci privind asigurãrile generale “ - analitic distinct

TITLUL III

Fondul de compensare

Art. 21. – (1) Fondul de compensare va fi administrat de Biroul Asigurãtorilor de Autovehicule din România în baza Legii nr. 32/2000, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si a normelor date în aplicarea acesteia.

(2) Utilizarea Fondului de compensare se efectueazã în conformitate cu prevederile legale.

Art. 22. – (1) Asigurãtorul sau reprezentantul de despãgubiri are obligatia ca, în termen de 90 de zile calendaristice de la prezentarea unei cereri de despãgubire, fie sã efectueze lichidarea completã a despãgubirilor, rãspunzând corespunzãtor cererii, fie sã dea în scris un rãspuns argumentat la punctele specificate în cerere si care sã explice motivul întârzierii sau refuzul plãtii.

(2) Persoana rezidentã în România, pãgubitã ca urmare a unui accident de autovehicul produs pe teritoriul altui stat membru, poate sã-si prezinte cererea de despãgubire administratorului Fondului de compensare, în cazurile în care:

– în termen de 90 de zile de la data la care si-a depus cererea de despãgubire cãtre asigurãtorul autovehiculului responsabil pentru producerea accidentului sau cãtre reprezentantul de despãgubiri, asigurãtorul sau reprezentantul de despãgubiri nu a fãcut dovada unui rãspuns argumentat la cererea de despãgubire;

– asigurãtorul autovehiculului responsabil pentru producerea accidentului nu a numit un reprezentant de despãgubiri pe teritoriul României.

(3) Dacã identificarea autovehiculului care a produs accidentul nu este posibilã sau dacã în termen de 60 de zile dupã accident este imposibil de identificat asigurãtorul RCA al acestuia, persoana pãgubitã poate prezenta o cerere de despãgubire administratorului Fondului de compensare.

4) Persoana pãgubitã nu-si poate prezenta cererea de despãgubire cãtre administratorul Fondului de compensare dacã a depus anterior o astfel de cerere direct asigurãtorului RCA al pãrtii rãspunzãtoare de producerea accidentului de autovehicul si a primit un rãspuns argumentat la solicitãrile sale în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii sau dacã a actionat în mod direct, pe cale legalã, împotriva asigurãtorului.

(5) Administratorul Fondului de compensare va efectua plata în termen de 60 de zile de la data la care partea prejudiciatã si-a depus cererea de despãgubire, dar îsi va înceta actiunea dacã asigurãtorul sau reprezentantul sãu de despãgubiri va da un rãspuns argumentat.

(6) În cazul efectuãrii plãtii Fondul de compensare va fi îndreptãtit sã cearã rambursarea sumei plãtite prin compensare de la organismul de compensare din statul membru în care asigurãtorul care a emis documentul de asigurare RCA îsi are sediul.

(7) Atunci când din Fondul de compensare s-a plãtit o despãgubire în cazul precizat la alin. (3), recuperarea acesteia urmeazã sã fie fãcutã din:

– fondul din statul membru în care a avut loc accidentul, în cazul unui autovehicul dintr-un stat tert, fond care despãgubeste prejudiciile provocate prin accidente de autovehicule neasigurate sau accidente cu autori necunoscuti;

– fondul din statul de unde provine autovehiculul, dacã societatea de asigurãri de rãspundere civilã auto nu poate fi identificatã, fond care despãgubeste prejudiciile provocate de accidente de autovehicule neasigurate sau accidente cu autori necunoscuti;

– fondul din statul în care a avut loc accidentul, în cazul unui autovehicul neidentificat, fond care despãgubeste prejudiciile provocate de accidente de autovehicule neasigurate sau accidente cu autori necunoscuti.

Creanta Fondului de compensare ce urmeazã a fi recuperatã include, în afara despãgubirii plãtite si a cheltuielilor aferente, cheltuielile de gestiune conform protocolului dintre organismele de compensare create de statele membre.

TITLUL IV

Norme tehnice cu privire la aplicarea asigurãrii obligatorii pe teritoriul României

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 23. – Asigurãtorii RCA acordã, în baza primelor de asigurare plãtite, despãgubiri pentru prejudiciile de care asiguratii acestora rãspund, în baza legii, fatã de persoanele pãgubite prin accidente de autovehicule, precum si pentru cheltuielile fãcute de asigurati în procesul civil, în limitele stabilite potrivit art. 8.

Art. 24. – Asigurãtorii RCA acordã despãgubiri:

1. indiferent de locul în care a fost produs accidentul de autovehicul – pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, în incinte si în orice alte locuri –, atât în timpul deplasãrii, cât si în timpul stationãrii autovehiculului asigurat;

2. pentru prejudiciile produse de dispozitivele sau instalatiile cu care au fost echipate autovehiculele, precum si pentru pagubele cauzate de remorci, semiremorci ori atase, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicule;

3. dacã prejudiciile au fost produse din culpa conducãtorului autovehiculului, inclusiv în cazurile în care conducãtorul autovehiculului, la data accidentului:

– a condus autovehiculul fãrã consimtãmântul explicit sau implicit al asiguratului;

– nu este titularul unui permis care sã îi dea dreptul sã conducã autovehiculul respectiv;

– nu a respectat obligatiile legale de ordin tehnic cu privire la starea si siguranta autovehiculului respectiv;

4. dacã prejudiciul a fost produs prin fapta autovehiculului – când prejudiciul îsi are cauza în Onsusirile, actiunea sau inactiunea autovehiculului –, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea autovehiculului, prin scurgerea, risipirea ori cãderea accidentalã a substantelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

5. în cazul în care persoanele care solicitã despãgubiri pentru vãtãmãri corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducãtorului auto sau oricãrei alte persoane a cãrei rãspundere civilã este angajatã într-un accident de autovehicul.

Art. 25. – (1) În situatia în care persoana pãgubitã a contribuit din culpã la producerea accidentului sau la mãrirea prejudiciului, cel chemat sã rãspundã va fi tinut rãspunzãtor numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilã – culpa comunã. În astfel de situatii întinderea rãspunderii fiecãrei persoane va fi cea rezultatã din acte.

(2) În situatia în care din acte nu rezultã întinderea rãspunderii fiecãrei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numãrul pãrtilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despãgubire în proportia în care nu s-a fãcut rãspunzãtoare de producerea accidentului.

Art. 26. – Asigurãtorii RCA nu acordã despãgubiri pentru:

1. cazurile în care proprietarul sau conducãtorul autovehiculului vinovat nu are rãspundere civilã, dacã accidentul a fost produs:

a) de un caz de fortã majorã;

b) din culpa exclusivã a persoanei pãgubite;

c) din culpa exclusivã a unei terte persoane;

2. prejudiciile produse bunurilor apartinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacã au fost provocate de un autovehicul asigurat RCA ce se aflã în proprietate ori este utilizat de aceeasi persoanã fizicã sau juridicã si este condus de un prepus al aceleiasi persoane juridice ori de o altã persoanã pentru care rãspunde persoana fizicã sau persoana juridicã;

3. prejudiciile cauzate în situatiile în care proprietarul autovehiculului nu face dovada valabilitãtii la data accidentului a asigurãrii obligatorii RCA sau asigurãtorul RCA nu are rãspundere;

4. prejudiciile situate sub limita minimã a despãgubirilor de asigurare prevãzute în actul normativ în vigoare la data producerii accidentului, pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul si acelasi accident, indiferent de numãrul persoanelor pãgubite si de numãrul persoanelor rãspunzãtoare de producerea pagubei pentru daunele produse pe teritoriul României;

5. partea din prejudiciu care depãseste limitele maxime ale despãgubirilor de asigurare stabilite prin documentul de asigurare RCA, produs în unul si acelasi accident, indiferent de numãrul persoanelor pãgubite si de numãrul persoanelor rãspunzãtoare de producerea pagubei pentru daunele produse pe teritoriul României;

6. amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducãtorul autovehiculului asigurat, rãspunzãtor de producerea pagubei, precum si cheltuielile de executare a hotãrârilor penale privind plata despãgubirilor;

7. cheltuielile fãcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducãtorul autovehiculului asigurat, rãspunzãtor de producerea pagubei, chiar dacã în cadrul procesului penal s-a solutionat si latura civilã;

8. sumele pe care conducãtorul autovehiculului rãspunzãtor de producerea pagubei este obligat sã le plãteascã proprietarului sau utilizatorului, care i-a încredintat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul;

9. prejudiciile produse bunurilor transportate, dacã între proprietarul, utilizatorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducãtorul auto rãspunzãtor si persoanele pãgubite a existat un raport contractual;

10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în autovehiculul care a produs accidentul, dacã asigurãtorul poate dovedi cã autovehiculul respectiv era furat;

11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalatiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalatii de lucru;

12. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operatiunilor de încãrcare si de descãrcare, acestea constituind riscuri ale activitãtii profesionale;

13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase – radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile –, care au determinat sau au agravat producerea pagubei;

14. pretentiile ca urmare a diminuãrii valorii bunurilor dupã reparatie.

CAPITOLUL II

Avizarea si constatarea prejudiciilor

Art. 27. – (1) Pentru recuperarea prejudiciilor produse ca urmare a accidentelor de autovehicule persoanele pãgubite se vor adresa asigurãtorului RCA cu care proprietarul autovehiculului rãspunzãtor de producerea accidentului a încheiat asigurarea obligatorie RCA, reprezentantelor de despãgubiri sau Fondului de compensare.

(2) Dacã pentru recuperarea prejudiciului persoana pãgubitã se adreseazã asigurãtorului sãu de bunuri, constatarea avariilor, solutiile tehnologice adoptate, evaluarea si stabilirea despãgubirilor vor fi opozabile asigurãtorului RCA al persoanei vinovate, în limita prevederilor prezentelor norme.

(3) În situatia respectãrii prevederilor alin. (2), asigurãtorul de bunuri al persoanei pãgubite recupereazã despãgubirea plãtitã de la asigurãtorul RCA al persoanei vinovate fãrã ca asigurãtorul RCA sã fie îndreptãtit sã respingã o astfel de cerere.

(4) Eventuala diferentã de despãgubire dintre asigurarea facultativã si asigurarea obligatorie RCA rãmâne pe contul asigurãrii facultative, neputând fi recuperatã de la asigurat – persoana vinovatã –, dacã despãgubirea plãtitã din asigurarea facultativã nu depãseste limita maximã a despãgubirii ce poate fi acordatã de asigurãtorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul si acelasi accident de autovehicul, prevãzutã de legislatia în vigoare.

Art. 28. – (1) Încuviintarea cu privire la stabilirea despãgubirii pe baza conventiei dintre asigurati, persoane pãgubite si asigurãtorii RCA se dã:

a) de cãtre proprietarul autovehiculului rãspunzãtor de producerea prejudiciului sau de conducãtorul acestuia – numai în cazul în care despãgubirile nu urmeazã sã fie recuperate potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, pe actele eliberate de autoritãtile publice competente sã constate si sã cerceteze accidentele de autovehicule, pe înstiintarea sau pe procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurãtor. Aceastã încuviintare constituie si avizare de daunã pentru asigurãtorul RCA;

b) de cãtre persoana pãgubitã – în cazul persoanelor juridice, de reprezentantul acestora –, pe procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurãtor în dublu exemplar.

(2) În situatiile prevãzute la alin. (1), în cazul persoanelor fizice încuviintarea poate fi datã de sotia/sotul asiguratului, respectiv a/al persoanei pãgubite, ori, în caz de imposibilitate a ambilor soti – spitalizare, deces, detentie, lipsa îndelungatã din localitate etc. –, de oricare dintre urmãtoarele persoane majore: copii, pãrinti, surori sau frati ai asiguratului, respectiv ai persoanei pãgubite, ori ai sotiei/sotului acestora.

Art. 29. – Deschiderea dosarului de daunã, precum si constatarea pagubelor se efectueazã si în cazurile în care nu s-a primit încã Onstiintarea de la asiguratul rãspunzãtor de producerea pagubei, dacã persoanele pãgubite se prezintã la asigurãtorul acestuia cu dovezi privind rãspunderea asiguratului, cauzele si împrejurãrile accidentului.

Art. 30. – (1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semneazã de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

(2) Eventualele obiectii ale pãrtilor cu privire la pagubele constatate vor fi mentionate în procesul-verbal sau într-o anexã la acesta.

(3) Eventualele modificãri în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnãtura acelorasi persoane care l-au semnat.

(4) Dacã prin demontarea sau reparatia bunului avariat au rezultat si alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate initial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea acelorasi persoane care au luat parte la constatarea initialã.

Art. 31. – Dupã efectuarea constatãrii, asigurãtorul RCA este obligat sã elibereze persoanei pãgubite o copie de pe procesul-verbal de constatare a pagubelor sau o notã de constatare, în care sã indice numãrul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în accident si solutiile tehnice adoptate – înlocuire sau reparatie –, precum si lista documentelor necesare a fi depuse de cãtre pãgubit pentru finalizarea dosarului de daunã si efectuarea plãtii.

Art. 32. – Asigurãtorii RCA pot acorda despãgubiri si în cazul în care persoana pãgubitã a procedat la repararea autovehiculului avariat înainte ca asigurãtorii sã efectueze constatarea pagubei, dacã împrejurãrile si cauzele producerii evenimentului asigurat, precum si cuantumul pagubei rezultã din actele aflate la dosar. În asemenea situatii stabilirea mãrimii avariilor si a cuantumului pagubelor se va face în baza datelor consemnate în actele încheiate de organele de politie, de unitãtile de pompieri sau de celelalte autoritãti publice competente, a documentatiilor privind costul efectiv al reparatiilor efectuate, coroborate cu preturile practicate de unitãtile de specialitate, a declaratiilor scrise ale pãgubitului si ale martorilor si a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatãri ale asigurãtorului, rezultate în urma examinãrii reparatiilor executate la autovehicul si, dupã caz, a înlocuirii eventualelor pãrti componente sau piese avariate, precum si cu investigatiile în legãturã cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Si în aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

CAPITOLUL III

Stabilirea despãgubirilor în cazul accidentelor produse de Autovehicule

Art. 33. – Despãgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pãgubitã si asigurãtorul RCA ori, în cazul în care nu s-a realizat întelegerea, prin hotãrâre judecãtoreascã.

Art. 34. – (1) Stabilirea despãgubirilor pe baza conventiei dintre aigurati, persoanele pãgubite si asigurãtorii RCA se poate face în cazurile în care, din actele încheiate de organele de politie, unitãtile de pompieri sau de celelalte autoritãti publice competente sã constate si sã cerceteze accidentele de autovehicule, precum si din înstiintarea asiguratilor, respectiv a conducãtorilor auto vinovati, rezultã rãspunderea civilã a proprietarului sau a conducãtorului autovehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana pãgubitã face dovada prejudiciului suferit.

(2) În cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, dacã autoritãtile publice nu au competenta sã constate si/sau sã cerceteze accidentele de autovehicule ori nu au retinut elemente determinante cu privire la cauzele si la împrejurãrile producerii accidentului de autovehicule ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de probã.

Art. 35. – Despãgubirile nu pot fi stabilite pe baza conventiei dintre asigurati, persoanele pãgubite si asigurãtorii RCA, în cazul în care:

1. se formuleazã pretentii de despãgubiri pentru lipsa de folosintã a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivã de despãgubire, cu exceptia lipsei de folosintã a mijloacelor de transport avariate apartinând agentilor economici care au ca obiect de activitate transporturi de mãrfuri sau de persoane cu platã, dar numai pentru timpul normat necesar efectuãrii reparatiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despãgubire aferentã lipsei de folosintã se determinã luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mãrfuri sau de persoane, practicate de pãgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei apartine pãgubitului si se face cu înscrisuri doveditoare;

2. se formuleazã pretentii de despãgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre pretioase, obiecte de artã, obiecte din platinã, aur sau argint, mãrci postale, timbre, precum si pentru disparitia sau distrugerea banilor;

3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana rãspunzãtoare de producerea pagubei, la cauzele si împrejurãrile producerii accidentului, precum si la cuantumul agubelor produse.

Art. 36. – În cazul în care accidentul de autovehicul face obiectul unui proces penal, despãgubirile pot fi stabilite pe baza conventiei dintre asigurati, persoanele pãgubite si asigurãtorii RCA, în cazul în care:

1. potrivit legii, actiunea penalã a fost stinsã prin împãcarea pãrtilor;

2. desi hotãrârea instantei penale a rãmas definitivã si irevocabilã, stabilirea despãgubirilor civile ar urma sã se facã ulterior;

3. desi actiunea penalã nu poate fi stinsã prin împãcarea pãrtilor, sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele conditii:

a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecatã sau din actele încheiate de autoritãtile publice, semnate fãrã obiectii de proprietarul ori de conducãtorul autovehiculului asigurat, rãspunzãtor de producerea pagubei, rezultã cu certitudine atât rãspunderea civilã a acestora, pagubele cauzate, cât sivinovãtia penalã a conducãtorului auto care urmeazã sã fie trimis în judecatã dupã finalizarea cercetãrilor aflate în curs;

b) s-a dat acordul pentru stabilirea despãgubirii pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pãgubitã si asigurãtor;

c) persoana pãgubitã îsi ia un angajament scris prin care se obligã sã restituie de îndatã, partial sau total, despãgubirea primitã, în functie de hotãrârea instantei penale în ceea ce priveste fapta, fãptuitorul si vinovãtia;

d) conducãtorul autovehiculului rãspunzãtor de producerea pagubei îsi ia un angajament scris privind recuperarea despãgubirii, în cazul aplicãrii prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 37. – La stabilirea despãgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bazã de calcul pretentiile formulate de persoanele pãgubite, avându-se în vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fãrã a se depãsi diferenta dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului si valoarea rãmasã si nici limitele maxime ale despãgubirilor stabilite prin documentul de asigurare RCA.

Art. 38. – (1) În cazul în care cuantumul despãgubirilor ca urmare a avarierii ori a distrugerii bunurilor apartinând mai multor persoane în unul si acelasi accident de autovehicul depãseste, la data producerii accidentului, limita maximã stabilitã prin documentul de asigurare RCA, în care se cuprind si cheltuielile fãcute în procesul civil, indiferent de numãrul persoanelor pãgubite si de numãrul persoanelor rãspunzãtoare de producerea pagubei, despãgubirile se acordã, în limita acestei sume, fiecãrei persoane pãgubite, proportional cu raportul dintre limita maximã si totalul cuantumului despãgubirilor.

(2) În cazul în care cuantumul despãgubirilor ca urmare a vãtãmãrilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul si acelasi accident de autovehicul depãseste, la data producerii accidentului, limita maximã stabilitã prin documentul de asigurare RCA, în care se cuprind si cheltuielile fãcute în procesul civil, indiferent de numãrul persoanelor pãgubite si de numãrul persoanelor rãspunzãtoare de producerea pagubei, despãgubirile se acordã în limita acestei sume, proportional cu prejudiciul suferit de fiecare persoanã pãgubitã, fãrã însã a se depãsi, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoanã accidentatã, limita de despãgubire pe persoanã, stabilitã prin documentul de asigurare RCA.

SECTIUNEA A

Stabilirea despãgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii autovehiculelor/vehiculelor în accidente produse de autovehicule

Art. 39. – (1) Despãgubirile pentru autovehicule nu pot depãsi cuantumul pagubei, diferenta dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului si valoarea rãmasã si nici limita maximã a despãgubirilor stabilitã conform documentului de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rãmasã se întelege valoarea acelor pãrti din autovehicul rãmase neavariate, cuprinsã între 0,1% si cel mult 25% din valoarea autovehiculului la data produceriii accidentului.

(3) Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparatiilor pãrtilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferente reparatiilor si înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de autovehicul, stabilite la preturile practicate de unitãtile de specialitate. Prin unitãti de specialitate se întelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de autovehicule, pãrti componente, piese înlocuitoare si a materialelor pentru acestea, cu exceptia celor în regim de consignatie, si/sau executarea de lucrãri de întretinere si reparatie la autovehicule.

(4) La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a pãrtilor componente sau a pieselor care au fost avariate.

(5) Prin pãrti componente sau piese care necesitã înlocuirea se întelege numai cele a cãror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibilã din punct de vedere tehnic datoritã gradului de avariere a acestora ori, cu toate cã repararea este posibilã, costul de reparatie, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferente depãsesc valoarea de nou a pãrtii componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferente.

(6) Se considerã cã a fost necesarã revopsirea integralã a autovehiculului atunci când pãrtile avariate din cauza accidentului reprezintã minimum 50% din suprafata totalã exterioarã a autovehicului respectiv.

(7) Preturile pãrtilor componente, ale pieselor înlocuitoare noi si ale materialelor sunt cele practicate de unitãtile de specialitate.

(8) În cazurile în care pentru repararea autovehiculelor a fost necesarã procurarea directã de cãtre detinãtor a unor pãrti componente, piese sau materiale, cu plata în valutã, costul acestora este egal cu costul de achizitie prevãzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport si taxe vamale, exclusiv TVA aferent, echivalat în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data efectuãrii plãtii facturii de cãtre pãgubit. În aceste cazuri costul pãrtilor componente, pieselor sau al materialelor nu va depãsi preturile de vânzare practicate de unitãtile de specialitate din România, dacã acestea sunt comercializate si în România.

(9) Costul reparatiilor efectuate la autovehicule se stabileste pe baza documentelor eliberate de unitãtile de specialitate.

(10) În cazul în care reparatiile autovehiculului se efectueazã în regie proprie sau se solicitã plata despãgubirii înainte de efectuarea reparatiilor, costul acestora se stabileste pe baza evaluãrii asigurãtorului si, dacã este cazul, a documentelor justificative privind plãtile fãcute, prezentate ulterior efectuãrii reparatiilor. În astfel de cazuri cheltuielile cu manopera si costul reparatiilor nu pot depãsi, pentru pãrti componente, piese sau materiale, preturile de vânzare si tarifele pentru manoperã practicate de unitãtile de specialitate.

(11) Dacã pentru unele pãrti componente sau piese ale autovehiculului nu existã preturi practicate de unitãtile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileste pe baza preturilor din cataloagele pentru piese de schimb sau, în lipsã, prin asimilare cu preturile din cataloage sau practicate de unitãtile de specialitate, pentru pãrtile componente ori piesele unor autovehicule similare. În cazul în care preturile din cataloage sunt exprimate în valutã, se va calcula echivalentul în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data producerii accidentului.

Art. 40. – (1) Valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se stabileste scãzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzãtoare.

(2) Modalitatea de stabilire a valorii de nou si a uzurii corespunzãtoare, prevãzute de prezentele norme, se aplicã inclusiv în cazul despãgubirii stabilite prin hotãrâre judecãtoreascã.

Art. 41. – Prin valoarea de nou a autovehiculelor avariate se întelege:

a) pretul de comercializare practicat de unitãtile de specialitate din România la data producerii accidentului;

b) pentru autovehiculele care nu se comercializeazã în România, pretul corespunzãtor din cataloagele de specialitate, echivalat în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data producerii accidentului;

c) pentru tipurile de autovehicule la care nu existã preturi stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabricã, valoarea stabilitã prin asimilare cu pretul de vânzare, practicat la data producerii accidentului, al unor autovehicule care au design si caracteristici tehnice similare din productia internã sau externã. În lipsa acestor preturi se pot avea în vedere preturile corespunzãtoare din cataloagele de specialitate.

Art. 42. – (1) Uzura autovehiculului avariat se stabileste în raport cu vechimea, utilizarea si starea de întretinere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se tine seama de costul reparatiilor curente ori capitale, inclusiv de costul de înlocuire a pãrtilor componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru mentinerea stãrii tehnice corespunzãtoare a autovehiculului. Valoarea acestora se stabileste în baza documentatiilor privind costul efectiv al reparatiilor sau al înlocuirilor respective.

(2) Criteriile pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule sunt cele prevãzute în anexa nr. 1.

Art. 43. – Se acordã despãgubiri si pentru:

1. acoperirea cheltuielilor fãcute în vederea limitãrii pagubelor, dacã au fost necesare ca urmare a accidentului si sunt probate cu documente justificative;

2. în cazul autovehiculelor avariate care nu se mai pot deplasa prin forta proprie:

a) acoperirea cheltuielilor de transport al autovehiculului, cu exceptia cazurilor de daunã totalã, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiatã de locul accidentului, care poate face reparatia, sau la locul cel mai apropiat de adãpostire a autovehiculului;

b) cheltuielile de transport pânã la localitatea de domiciliu al persoanelor care au efectuat voiajul în autovehiculul avariat, fãrã a se putea depãsi tariful prevãzut pentru transportul cu avionul – clasa economic;

c) cheltuielile de transport al mãrfurilor aflate în autovehicul, inclusiv remorca/semiremorca tractatã de acesta, pânã la destinatie;

d) cheltuielile prevãzute mai sus trebuie probate cu documente justificative.

Art. 44. – În cazul persoanei pãgubite cu domiciliul/sediul în strãinãtate, proprietarã a autovehiculului înmatriculat în strãinãtate:

1. dacã reparatia s-a efectuat în strãinãtate, despãgubirile urmând a se plãti în valutã, costul reparatiei este cel prevãzut în documentatia de reparatie, avându-se în vedere avariile constatate de asigurãtor, precum si eventualele avarii suplimentare constatate cu ocazia efectuãrii reparatiei, dacã producerea acestora se justificã prin dinamica accidentului;

2. în cazul în care reparatia s-a fãcut în România si se solicitã plata despãgubirii în valutã, calcularea în valutã a costurilor reparatiei, stabilite în lei, se face la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data la care pãgubitul a efectuat plata facturii de reparatie;

3. în cazul în care se solicitã plata despãgubirii înainte de efectuarea reparatiilor, costul pagubelor se stabileste pe baza evaluãrii fãcute de asigurãtor, avându-se în vedere constatãrile fãcute de autoritãtile publice competente, cercetãrile efectuate de asigurãtor în legãturã cu dinamica accidentului si întinderea prejudiciului, precum si, dacã este cazul, documentele prezentate ulterior privind plãtile efectiv fãcute de cel pãgubit. Calcularea în valutã a despãgubirilor stabilite în lei se face la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data propunerii fãcute de cãtre asigurãtor persoanei pãgubite si acceptate de aceasta;

4. în cazul în care se solicitã plata în lei a despãgubirii stabilite în valutã, se va calcula echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data propunerii fãcute de cãtre asigurãtor persoanei pãgubite si acceptate de aceasta;

5. calcularea în valutã a limitelor privind cuantumul despãgubirilor stabilite potrivit art. 8 se face la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data producerii accidentului.

Art. 45. – În cazurile în care despãgubirile urmeazã sã fie recuperate potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, suma de recuperat reprezintã:

a) despãgubirea stabilitã în lei, în cazul în care plata acesteia s-a fãcut de cãtre asigurãtor în lei;

b) despãgubirea stabilitã si plãtitã în valutã, echivalatã în lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationalã a României la data efectuãrii plãtii externe de cãtre asigurãtor.

SECTIUNEA B

Stabilirea despãgubirilor în cazul vãtãmãrii corporale sau al decesului persoanelor ca urmare a accidentelor produse

de autovehicule

Art. 46. – La stabilirea despãgubirilor pe baza conventiei dintre asigurati, persoanele pãgubite si asigurãtori, în cazul vãtãmãrii corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere urmãtoarele:

1. în caz de vãtãmare corporalã:

a) diferenta dintre veniturile nete ale persoanei vãtãmate si indemnizatia primitã din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îsi desfãsoarã activitatea si/sau, dupã caz, din fondurile bugetului asigurãrilor sociale de stat, pe perioada spitalizãrii si a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activitãti desfãsurate de persoana vãtãmatã, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bazã minim brut pe economie, în cazul persoanelor pãgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentatie suplimentarã, conform prescriptiilor medicale –, probate cu documente justificative, si care nu sunt suportate din fondurile de asigurãri sociale prevãzute de reglementãrile în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacitãtii de muncã, dacã prin certificatul medical se recomandã acest lucru, însã nu mai mult decât salariul de bazã minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislatia si jurisprudenta din România;

2. în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerarã, precum si cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de “mbãlsãmare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul pânã la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului si pânã la data decesului, prevãzute la pct. 1, dacã acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislatia si jurisprudenta din România.

SECTIUNEA C

Stabilirea despãgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, altele decât cele prevãzute la sectiunile A si D,

în cazul accidentelor produse de autovehicule

Art. 47. – (1) Despãgubirile pentru clãdiri, constructii sau alte bunuri se stabilesc pe baza preturilor existente pe piatã la data producerii riscului asigurat, în limitele maxime ale despãgubirilor stabilite potrivit art. 8.

(2) În cazul în care persoanele pãgubite prezintã documentatii tehnice – devize de reparatii sau alte evaluãri –, acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despãgubirii, dupã verificarea prealabilã fãcutã de asigurãtor.

SECTIUNEA D

Stabilirea despãgubirilor în cazul vãtãmãrii sau al pieirii animalelor în cazul accidentelor produse de autovehicule

Art. 48. – (1) Despãgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii de pe piata localã a animalului respectiv la data producerii accidentului.

(2) Pãgubitul va prezenta actul justificativ din care sã rezulte cã este proprietarul animalului respectiv.

CAPITOLUL IV

Plata despãgubirilor

Art. 49. – (1) Asigurãtorul RCA va efectua plata despãgubirilor în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la data depunerii de cãtre persoana pãgubitã a ultimului document necesar finalizãrii dosarului de daune. Persoana pãgubitã va specifica în cererea de despãgubire modalitatea de platã: în numerar sau prin ordin de platã, în contul bancar personal sau în contul bancar al unitãtii de specialitate care a efectuat reparatia.

(2) În cazul în care în drepturile persoanei pãgubite s-a subrogat asigurãtorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, asigurãtorul RCA va efectua plata despãgubirilor astfel:

a) dacã nu existã obiectiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizãrii scrise, efectuatã de asigurãtorul subrogat în drepturile persoanei pãgubite, însotitã de documentele justificative. Avizarea de platã poate fi fãcutã la sediul social sau la oricare dintre unitãtile teritoriale ale asigurãtorului RCA care desfãsoarã activitãti de constatare, de lichidare a daunelor auto si de efectuare a plãtilor de despãgubiri;

b) dacã existã obiectii întemeiate asupra sumelor respective, acestea se vor comunica solicitantului în termenul prevãzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la solutionarea obiectiunilor sã se efectueze plata.

(3) Pentru nerespectarea termenelor de platã prevãzute la alin. (1) si (2), asigurãtorul RCA va fi obligat la plata de penalitãti de întârziere de 0,1% din cuantumul despãgubirii pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plãtilor.

Art. 50. – (1) Odatã cu încasarea despãgubirii, persoana pãgubitã va mentiona în scris cã a fost integral despãgubitã pentru pagubele suferite si cã nu mai are nici o pretentie de la asigurãtorul RCA si de la asigurat – persoana vinovatã – în legãturã cu paguba respectivã.

(2) În situatia efectuãrii plãtii de cãtre asigurãtorul RCA direct în contul bancar al persoanei pãgubite, aceasta se considerã a fi integral despãgubitã dacã în termen de 30 de zile de la data intrãrii sumei în contul sãu bancar nu a notificat asigurãtorului RCA eventualele obiectii referitoare la cuantumul despãgubirii.

CAPITOLUL V

Dispozitii finale

Art. 51. – (1) În cazurile în care nu s-a realizat conventia si despãgubirile se stabilesc prin hotãrâre judecãtoreascã, asigurãtorul RCA va acorda despãgubiri fãrã a mai fi necesarã încuviintarea asiguratului, în baza hotãrârii judecãtoresti rãmase definitivã, irevocabilã si învestitã cu formulã executorie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si ale prezentelor norme.

(2) În cazul obligãrii la prestatii bãnesti periodice, sumele stabilite în conditiile prevãzute la alin. (1) se vor plãti pânã la reducerea sau încetarea stãrii de nevoie ori a incapacitãtii de muncã, tinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale si de alte dovezi care stabilesc aceste situatii, cu respectarea limitelor maxime de despãgubire stabilite prin documentul de asigurare.

Art. 52. – În cazul în care dupã plata despãgubirilor pentru vãtãmãri corporale, stabilite prin hotãrâre a organului de jurisdictie competent, intervine decesul victimei ca urmare a aceluiasi accident, se vor stabili despãgubiri, pe baza conventiei dintre pãrti, pentru cheltuielile prevãzute la art. 46 pct. 2.

Art. 53. – Conventia dintre asigurati, persoanele pãgubite si asigurãtorii RCA are caracter total, neconditionat, definitiv si stinge toate pretentiile decurgând din pagubele care erau sau puteau fi cunoscute la data realizãrii conventiei, pentrupagubele ce s-au acoperit pe aceastã cale, cu exceptia situatiei în care ulterior plãtii despãgubirii pentru vãtãmãri corporale starea persoanei pãgubite s-a agravat ori a intervenit decesul acesteia ca urmare a aceluiasi accident.

Art. 54. – Asigurãtorii RCA sunt obligati sã comunice asiguratilor conditiile privind aceastã asigurare, prevãzute de prezentele norme.

Art. 55. – Pentru respectarea intereselor asiguratilor, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor, prin atributiile sale, analizeazã si rezolvã eventualele reclamatii primite de la asigurati sau de la alte persoane fizice si juridice care apeleazã la serviciile asigurãtorilor ori ale brokerilor de asigurare, putând lua mãsuri împotriva nerespectãrii conditiilor prevãzute în prezentele norme, potrivit art. 57.

Art. 56. – La primirea despãgubirii pe baza conventiei, persoana pãgubitã îsi ia un angajament scris prin care se obligã sã restituie de îndatã despãgubirea primitã, în cazul în care actele încheiate de organele de politie, de unitãtile de pompieri sau de alte autoritãti competente sã cerceteze accidentele de autovehicule sunt anulate.

Art. 57. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de cãtre societãtile de asigurare se sanctioneazã în conditiile si potrivit prevederilor art. 8 si 39 din Legea nr. 32/2000 privind societãtile de asigurare si supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Art. 58. – Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 5a), 5b), 6 si 7*) fac parte integrantã din prezentele norme.

ANEXE

Pagina 1	Pagina a 2-a	Pagina a 3-a	Pagina a 4-a	Pagina a 5-a	Pagina a 6-a	Pagina a 7-a	Pagina a 8-a	Pagina a 9-a	Pagina a 10-a
Pagina a 11-a	Pagina a 12-a