MONITORUL
OFICIAL AL ROMANIEI
P
A R T E A I
Anul
173 (XVII) - Nr. 468 LEGI,
DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE
Joi, 2 iunie 2005
SUMAR
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 130 din 1 martie 2005 referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de
procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea
Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si
completarea Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, precum si a celor ale art. 57 alin. (1) si alin.
(2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Decizia nr. 187 din 31 martie 2005 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din
Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor si ale art. 224 din Codul de
procedură penală
Decizia nr. 194 din 31 martie 2005 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003
Decizia nr. 219 din 21 aprilie 2005 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somatiei de plată
ACTE
ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA
46. – Hotărâre a Conferintei Camerei Auditorilor Financiari din
România cu privire la aprobarea materialelor prezentate în cadrul Conferintei
47. – Hotărâre a Conferintei Camerei Auditorilor Financiari din
România cu privire la adoptarea unor modificări si completări ale
Regulamentului de organizare si functionare a Camerei Auditorilor Financiari
din România
48. – Hotărâre a Conferintei Camerei Auditorilor Financiari din
România cu privire la organizarea alegerilor pentru membrii Consiliului în
cadrul Conferintei anuale ordinare din anul 2006
49. – Hotărâre a Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din
România privind aprobarea Registrului Auditorilor Financiari din România
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
1 martie 2005
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3
din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru
aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si
completarea Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, precum si a celor ale art. 57 alin. (1) si alin.
(2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Constantin
Doldur – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Aspazia
Cojocaru – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Ion
Tiucă – procuror
Cristina
Toma – magistrat-asistent
Pe
rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.
3 si art. 299 alin. 3 din Codul
de procedură civilă, ale Legii nr.
195/2004 si ale Legii nr. 92/1992,
exceptie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului
Galati – Sectia civilă.
Dezbaterile
au avut loc în sedinta publică din 22 februarie 2005 si au fost consemnate în
încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea depusă de
autorul exceptiei de neconstitutionalitate prin care solicită asistentă
judiciară gratuită, pe care a respins-o, a dispus amânarea pronuntării la data
de 1 martie 2005, pentru a oferi acestuia posibilitatea de a depune concluzii
scrise.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea din 8 octombrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 1.257/C/2004, Tribunalul
Galati – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
ale Legii nr.
195/2004 si ale Legii nr. 92/1992, exceptie
ridicată de Marin Frunză.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că dispozitiile art. 3 si art. 299
alin. 3 din Codul de procedură civilă, cele ale Legii nr.
195/2004 si cele ale Legii nr. 92/1992 sunt
“discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitionale“. Consideră că
drepturile si principiile reglementate de dispozitiile art. 1, 11, 15, 20, 21,
24, 124 si 126 din Constitutie, precum si de art. 6, 13, 14 si 17 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu sunt
respectate si garantate în situatia în care justitiabilul nu poate exercita un
recurs efectiv la o instantă natională.
Desi autorul exceptiei se referă la Legea nr. 195/2004 în ansamblu, din motivarea acestuia rezultă că a avut în vedere exclusiv dispozitiile art. II al acestei legi. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a acestor dispozitii, autorul exceptiei sustine că sunt neconstitutionale, deoarece încalcă dreptul la apărare, “dreptul privind interzicerea discriminării“, dreptul la un proces echitabil, principiul universalitătii, principiul statului de drept si dreptul la un recurs efectiv la o instantă natională. Consideră că dreptul la apărare nu este respectat si garantat în tot cursul procesului, întrucât justitiabilul nu se poate apăra în fata instantei, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, în situatia în care recursul se scoate de pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si se trimite pe cale administrativă unei instante inferioare în grad sau în situatia în care se declină competenta printr-o încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părtilor. În aceste două situatii justitiabilul nu poate exercita nici o cale de atac împotriva dispozitiilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie, consecinta fiind încălcarea dreptului la un proces echitabil si instituirea unei discriminări, întrucât justitiabilul nu poate fi prezent în toate fazele activitătii instantei de judecată.
Autorul
exceptiei invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr.
194 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 523 din 10 iunie 2004.
Tribunalul
Galati – Sectia civilă apreciază că exceptia este neîntemeiată, întrucât dispozitiile
art. 299 alin. 3 din Codul de
procedură civilă nu contravin prevederilor art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124
si 126 din Constitutie si nici celor ale art. 6, 13, 14 si 17 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Arată că
accesul liber la justitie este asigurat prin exercitarea căii de atac a
recursului la instanta imediat superioară celei care a pronuntat hotărârea
atacată. Potrivit opiniei instantei, legiuitorul a reglementat prin acest text
de lege dreptul justitiabilului de a exercita recursul la o instantă mai apropiată
de domiciliul său, iar nu la Înalta Curte de Casatie si Justitie, tocmai pentru
a respecta accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil,
solutionat într-un termen rezonabil.
Potrivit
prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
apreciază că,
în fapt, nemultumirea autorului exceptiei priveste posibilitatea trimiterii
recursurilor, pe cale administrativă ori prin declinarea competentei, de la
Înalta Curte de Casatie si Justitie la instantele devenite competente să le
judece, în conformitate cu dispozitiile art. II alin. (3) din Legea nr.
195/2004.
În
ceea ce priveste prevederile Legii nr. 92/1992,
Guvernul arată că acestea au fost abrogate prin Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară.
Potrivit
punctului de vedere prezentat, dispozitiile de lege criticate nu aduc atingere
principiilor statului de drept, accesului liber la justitie, dreptului la
apărare, dreptului la solutionarea echitabilă a cauzei într-un termen rezonabil
ori dreptului la un recurs efectiv în fata unei instante nationale, ci,
dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării principiilor invocate, alături de
celelalte dispozitii ale Legii fundamentale. Astfel, procedura de judecată în
ansamblul său, competenta, precum si folosirea căilor de atac se întemeiază pe
dispozitiile art. 126 alin. (2) si ale art. 129 din Constitutie, care au lăsat
la latitudinea legiuitorului reglementarea acestora.
Guvernul
consideră că textele deduse controlului, care oferă un real acces la justitie,
mai rapid si mai facil, asigură cadrul legal pentru desfăsurarea judecătii
recursului, cu respectarea tuturor drepturilor si garantiilor procesuale ale
părtilor. Or, aceste drepturi si garantii nu fac obiectul procedurii prin care
Înalta Curte de Casatie si Justitie îsi declină competenta, pronuntând o
încheiere irevocabilă, fără citarea părtilor, în camera de consiliu, unde nu au
loc, oricum, dezbateri contradictorii legate de realizarea unor interese ale
părtilor. De aceea, legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac împotriva
încheierii prevăzute de art. II alin. (3) din Legea nr.
195/2004.
De altfel, în jurisprudenta Curtii Constitutionale, arată Guvernul, s-a statuat în mod constant că accesul liber la justitie nu presupune în mod necesar accesul la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reglementări specifice în considerarea unor situatii particulare. În acest sens, este invocată jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, si Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.
În
concluzie, Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
precum si a celor ale Legii nr.
195/2004 este neîntemeiată.
Avocatul
Poporului apreciază
că dispozitiile art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu
aduc atingere sub nici un aspect accesului liber la justitie, dreptului
părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen
rezonabil. Acestea constituie norme de procedură, a căror stabilire este de
competenta legiuitorului, potrivit art. 126 din Constitutie.
În
punctul de vedere prezentat se arată că art. 1, 15 si 124 din Constitutie nu au
incidentă în cauză, astfel încât critica de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă este
nefondată.
Referitor
la critica de neconstitutionalitate a Legii nr. 92/1992 în
ansamblu, Avocatul Poporului arată că dispozitiile acesteia, cu exceptia art.
17 alin. 1 si 2, art. 66, art. 131, art. 1311, art. 133 alin. 2 si art. 135, au fost abrogate expres prin
Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr.
303/2004 privind statutul magistratilor si Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii. Sustine, de asemenea, că din încheierea de
sesizare a Curtii Constitutionale nu rezultă textele constitutionale pretins a
fi încălcate de prevederile Legii nr.
195/2004 si ale art. 17 alin. 1 si 2, art. 66, art. 131, art. 1311, art. 133 alin. 2 si art. 135
din Legea nr.
92/1992. Asa fiind, numai Curtea Constitutională poate decide asupra
cadrului constitutional în care urmează a fi examinată exceptia de
neconstitutionalitate.
În
concluzie, Avocatul Poporului consideră că, în ceea ce priveste dispozitiile
art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul
de procedură civilă, precum si cele ale Legii nr.
195/2004 si ale art. 17 alin. 1 si 2, art. 66, art. 131, art. 1311, art. 133 alin. 2 si art. 135
din Legea nr.
92/1992, exceptia este neîntemeiată, iar cu referire la celelalte prevederi
din Legea nr.
92/1992, este inadmisibilă.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie
următoarele dispozitii legale:
–
Art. 3 din Codul de procedură
civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie
2003, si prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
65/2004 pentru modificarea Codului
de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 840 din 14 septembrie 2004, dispozitii care au următorul cuprins: “Curtile
de apel judecă:
1.
în primă instantă, procesele si cererile în materie de contencios administrativ
privind actele autoritătilor si institutiilor centrale;
2.
ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronuntate de
judecătorii si tribunale în primă instantă, dacă prin lege nu se prevede
altfel;
21. ca instante de recurs,
recursurile declarate împotriva hotărârilor pronuntate de tribunale în apel,
precum si în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
3.
în orice alte materii date prin lege în competenta lor.“;
–
Art. 299 alin. 3 din Codul de
procedură civilă, introdus prin art I pct. 5 din Legea nr.
195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004,
care au următorul cuprins: “În situatiile în care, potrivit dispozitiilor
prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri
pronuntate de instantele judecătoresti sunt supuse numai recursului, judecarea
acestei căi de atac este de competenta instantei imediat superioare celei care
a pronuntat hotărârea în cauză sau, după caz, de competenta instantei expres
prevăzute de lege.“;
–
Art. II din Legea nr.
195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004,
care au următorul cuprins:
“(1)
Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în
vigoare la data pronuntării lor si aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si
Justitie se trimit spre judecată instantelor imediat superioare celor care au
pronuntat hotărârea în primă instantă.
(2)
Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si care au ca
obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre
judecată curtilor de apel.
(3)
Recursurile prevăzute la alin. (1) si (2), a căror admisibilitate în principiu
nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot
de pe rol si se trimit, pe cale administrativă, instantelor devenite competente
să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost
examinată, se trimit prin declinarea competentei, prin încheiere irevocabilă,
dată în camera de consiliu, fără citarea părtilor.“;
–
Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările si
completările ulterioare.
Autorul
exceptiei sustine, într-o formulare generală, că dispozitiile legale criticate
încalcă prevederile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 si 126 din Constitutie,
care au următorul cuprins:
–
Art. 1: “(1) România este stat national, suveran si independent, unitar si
indivizibil.
(2)
Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3)
România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului,
drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii
umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul
traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din
decembrie 1989, si sunt garantate.
(4)
Statul se organizează potrivit principiului separatiei si echilibrului
puterilor – legislativă, executivă si judecătorească – în cadrul democratiei
constitutionale.
(5)
În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este
obligatorie.“;
–
Art. 11: “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai si cu
bună-credintă obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2)
Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
(3)
În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde
dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai după
revizuirea Constitutiei.“;
–
Art. 15: “(1) Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile
consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevăzute de
acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.“;
–
Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile
cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
România este parte.
(2)
Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au
prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului în care
Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.“;
–
Art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea
drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.
(2)
Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3)
Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
(4)
Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.“;
–
Art. 24: “(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2)
În tot cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales
sau numit din oficiu.“;
–
Art. 124: “(1) Justitia se înfăptuieste în numele legii.
(2)
Justitia este unică, impartială si egală pentru toti.
(3)
Judecătorii sunt independenti si se supun numai legii.“;
–
Art. 126: “(1) Justitia se realizează prin Înalta Curte de Casatie si
Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege.
(2)
Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege.
(3)
Înalta Curte de Casatie si Justitie asigură interpretarea si aplicarea unitară
a legii de către celelalte instante judecătoresti, potrivit competentei sale.
(4)
Compunerea Înaltei Curti de Casatie si Justitie si regulile de functionare a acesteia
se stabilesc prin lege organică.
(5)
Este interzisă înfiintarea de instante extraordinare. Prin lege organică pot fi
înfiintate instante specializate în anumite materii, cu posibilitatea
participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6)
Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe
calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care
privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu
caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente să
solutioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonante sau, după caz, prin
dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.“
De
asemenea, autorul exceptiei consideră că sunt încălcate principiul
nediscriminării, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv,
mentionându-se prevederile art. 6, 13, 14 si 17 din Conventia pentru apărarea
drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care au următorul cuprins:
–
Art. 6: “1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod
public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă
independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra
încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea
trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de sedintă poate
fi interzis presei si publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei
părti a acestuia, în interesul moralitătii, al ordinii publice ori al
securitătii nationale într-o societate democratică, atunci când interesele
minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o impun, sau în
măsura considerată absolut necesară de către instantă, atunci când, în
împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere
intereselor justitiei.
2.
Orice persoană acuzată de o infractiune este prezumată nevinovată până ce
vinovătia sa va fi legal stabilită.
3.
Orice acuzat are, în special, dreptul:
a)
să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o întelege si
în mod amănuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;
b)
să dispună de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c)
să se apere el însusi sau să fie asistat de un apărător ales de el si, dacă nu
dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat
în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justitiei o cer;
d)
să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea
sau audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării;
e)
să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu întelege sau nu vorbeste
limba folosită la audiere;“;
–
Art. 13: “Orice persoană, ale cărei drepturi si libertăti recunoscute de
prezenta conventie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei
instante nationale, chiar si atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care
au actionat în exercitarea atributiilor lor oficiale.“;
–
Art. 14: “Exercitarea drepturilor si libertătilor recunoscute de prezenta
conventie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe
sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,
origine natională sau socială, apartenentă la o minoritate natională, avere,
nastere sau orice altă situatie.“;
–
Art. 17: “Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretată
ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a
desfăsura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreste distrugerea
drepturilor sau a libertătilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce
limitări mai ample acestor drepturi si libertăti decât acelea prevăzute de
această conventie.“
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că aceasta
urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveste constitutionalitatea dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că între aceste prevederi si dispozitiile din Constitutie invocate de autorul exceptiei nu există nici o incompatibilitate. De altfel, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu referire la dispozitiile art. 21 si art. 126 din Constitutie, prin Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Cu
acel prilej, Curtea a arătat că, “potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie,
legiuitorul are libertatea de a stabili competenta instantelor de judecată si
normele de procedură judiciară, cu conditia implicită de a nu contraveni altor
norme si principii constitutionale. Or, dispozitiile legale atacate, prin care
s-a stabilit competenta instantelor în judecarea căilor de atac, nu contravin
normelor si principiilor consacrate prin Constitutia României“. De asemenea,
prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că
semnificatia art. 21 alin. (2) din Constitutie este aceea că nici o categorie
sau grup social nu poate fi exclus de la exercitiul drepturilor procesuale.
Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite,
reguli speciale de procedură, precum si modalităti de exercitare a drepturilor
procedurale, astfel încât accesul liber la justitie nu înseamnă accesul, în
toate cazurile, la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac.
Cu privire la exercitarea căilor de atac si la concordanta legii procesuale
românesti cu art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces
echitabil, Curtea Constitutională s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr.
73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
255 din 22 octombrie 1996, statuând că, “în sensul practicii europene,
conceptul de «proces echitabil» nu implică în mod necesar existenta mai multor
grade de jurisdictie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoresti, inclusiv
exercitarea acestor căi de atac de către toate părtile din proces“. Deoarece nu
au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudentei
Curtii Constitutionale, cele statuate în deciziile mentionate îsi mentin
valabilitatea si în prezenta cauză, astfel încât exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de
procedură civilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Referitor
la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr.
195/2004, Curtea constată că acestea sunt norme de procedură, a căror
stabilire este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit dispozitiilor art.
126 alin. (2) din Constitutie. Aceste dispozitii legale nu încalcă prevederile
constitutionale invocate.
În
ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, în întregul său, trebuie mentionat faptul
că, anterior sesizării Curtii cu exceptia de neconstitutionalitate, majoritatea
dispozitiilor acestei legi au fost abrogate expres, prin Legea nr.
303/2004 privind statutul magistratilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, prin Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, precum si prin Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004, intrate în
vigoare la 90 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al
României. De asemenea, pe data de 1 ianuarie 2005 au fost abrogate dispozitiile
art. 66, prin Legea nr.
303/2004, si prevederile art. 135, prin Legea nr.
304/2004 si prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
124/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168
din 9 decembrie 2004. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 92/1992, cu
referire la textele abrogate anterior sesizării Curtii Constitutionale, este
inadmisibilă, întrucât, asa cum prevede alin. (1) al art. 29 din Legea nr.
47/1992, numai legea în vigoare poate fi supusă controlului de
constitutionalitate. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 66 si art. 135, aceasta urmează a fi respinsă ca devenită
inadmisibilă, întrucât textele în discutie au fost abrogate începând cu data de
1 ianuarie, ulterior sesizării Curtii cu exceptia de neconstitutionalitate. Cu
privire la dispozitiile art. 17 alin. (1) si (2), acestea, desi au fost abrogate
expres prin Legea nr.
304/2004, au fost preluate în art. 57 alin. (1) si (2) al acestei legi,
având însă un cuprins diferit de cel initial. Ulterior sesizării Curtii cu
exceptia de neconstitutionalitate, Legea nr.
304/2004 a fost modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
124/2004, astfel încât dispozitiile art. 57 alin. (1) si alin. (2) teza
întâi au preluat redactarea anterioară a art. 17 alin. (1) si (2) din Legea nr. 92/1992. În
consecintă, Curtea, conform practicii sale constante, urmează să se pronunte cu
privire la dispozitiile art. 57 alin. (1) si alin. (2) teza întâi din Legea nr.
304/2004, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
124/2004, prevederi ce au următorul cuprins: “(1) Cauzele date, potrivit
legii, în competenta de primă instantă a judecătoriei, tribunalului si curtii
de apel se judecă de un singur judecător.
(2)
Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.“
În
ceea ce priveste dispozitiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 92/1992,
Curtea constată că acestea nu au legătură cu solutionarea cauzei, întrucât se
referă la directorii economici ai tribunalelor si parchetelor de pe lângă
acestea. Astfel, în conformitate cu dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 care prevăd că instanta de contencios constitutional decide asupra
exceptiilor “privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a
unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are
legătură cu solutionarea cauzei [...]“, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 133 alin. (2) urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Cu
privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992,
Curtea Constitutională s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 58 din 6
februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194
din 26 martie 2003. Cu acel prilej, Curtea a statuat că “dispozitiile art. 6 §
1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale, invocat de autorul exceptiei, nu cuprind cerinta ca instanta care
judecă litigiile în primă instantă să aibă în compunere un anumit număr de
judecători, ci lasă libertate autoritătii legiuitoare nationale să instituie
acea instantă independentă si impartială, care să asigure judecarea în mod
echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzelor. Sub aspectul
impartialitătii, atât Legea fundamentală, cât si Legea nr. 92/1992
prevăd dreptul si obligatia judecătorilor de a se supune numai legii,
activitatea de judecată desfăsurându-se, potrivit legii, strict în limitele
cadrului legal“. De asemenea, în Decizia nr.
292 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 629 din 3 septembrie 2003, Curtea a statuat că “judecarea cauzelor în
complet colegial sau în complet format dintr-un singur judecător nu este de
natură, prin ea însăsi, să încalce drepturile cetătenilor sau accesul acestora
la justitie, deoarece hotărârile pronuntate au aceeasi putere juridică pentru
toate părtile în proces, indiferent de numărul judecătorilor care le-au
pronuntat“. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice
schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, cele statuate în deciziile
mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, fiind aplicabile în
spetă în ceea ce priveste constitutionalitatea dispozitiilor art. 57 alin. (1)
din Legea nr.
304/2004, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
124/2004. Pentru identitate de ratiune, motivarea cuprinsă în deciziile
amintite este aplicabilă si în ceea ce priveste constitutionalitatea
dispozitiilor alin. (2) teza întâi al art. 57 din Legea nr.
304/2004, referitor la numărul de judecători ce alcătuiesc completul de
judecată care judecă apelurile, astfel încât exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 57 alin. (1) si alin. (2) teza întâi din Legea nr.
304/2004 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru
considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin.
(4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si
al art. 29 din Legea nr.
47/1992, republicată,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de
procedură civilă, ale art. II din Legea nr.
195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă si
ale art. 57 alin. (1) si alin. (2) teza întâi din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, exceptie ridicată de Marin Frunză
în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galati – Sectia civilă.
2.
Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor Legii nr.
92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu exceptia prevederilor art. 17
alin. (1) si (2), art. 66 si art. 135, ridicată de acelasi autor în acelasi
dosar al Tribunalului Galati – Sectia civilă.
3.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 66 si art. 135 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, ridicată de acelasi autor în acelasi dosar
al Tribunalului Galati – Sectia civilă.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 1 martie 2005.
PRESEDINTE,
CONSTANTIN
DOLDUR
Magistrat-asistent,
Cristina
Toma
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
31 martie 2005
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 100 alin. (2) teza a
doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor si ale art. 224 din
Codul de procedură penală
Ioan
Vida – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Aspazia
Cojocaru – judecător
Constantin
Doldur – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Ion
Predescu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Marinela
Mincă – procuror
Cristina
Cătălina Turcu – magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească si ale art. 224 din Codul de procedură penală,
exceptie ridicată de Viorel Mihai în Dosarul nr. 762/P/F/2004 al Curtii de Apel
Brasov – Sectia penală.
La
apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent
informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere prin
care autorul ridică si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
considerând că prin sintagma “în vigoare“ acestea adaugă la dispozitiile
art. 146 lit. d) teza întâi din Constitutie.
Reprezentantul
Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri, deoarece nu sunt
îndeplinite conditiile prevăzute de art. 29 alin. (1) si (4) din Legea nr.
47/1992.
Curtea
respinge cererea formulată de autorul exceptiei, în temeiul art. 29 alin. (1)
si (4) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.
Presedintele constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate, ca devenită inadmisibilă, în ceea ce priveste
dispozitiile art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr.
303/2004, care au preluat solutia legislativă cuprinsă în dispozitiile art.
91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992,
arătând că acestea au avut aplicabilitate limitată până la data de 29 decembrie
2004.
În
ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 din
Codul de procedură penală,
arată că acestea au mai format obiectul controlului de constitutionalitate, cu
o motivare similară, iar Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenta
anterioară a Curtii cu privire la textul de lege criticat, solicită respingerea
exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin
Încheierea din 22 septembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 762/P/F/2004, Curtea
de Apel Brasov – Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească si ale art. 224 din Codul de procedură penală. Exceptia
a fost ridicată de Viorel Mihai, inculpat în dosarul mentionat, pentru
săvârsirea infractiunii de luare de mită.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul sustine următoarele:
dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992,
republicată, cu modificările si completările ulterioare, încalcă prevederile
constitutionale ale art. 1 alin. (4) privitoare la principiul separatiei si
echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea
legii, art. 124 alin. (3) cu privire la independenta judecătorilor, art.
125 alin. (2) care au în vedere competenta Consiliului Superior al
Magistraturii în ce priveste sanctionarea judecătorilor, precum si
dispozitiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil
din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale, încălcarea constând în aceea că avizul ministrului justitiei, în
ce priveste cercetarea si trimiterea sa în judecată, trebuie emis în mod
obligatoriu, întrucât, pe de-o parte, la data săvârsirii faptei avea calitatea
de magistrat, iar, pe de altă parte, trebuia să i se aplice principiul legii
penale mai favorabile; dispozitiile art. 224 din Codul de procedură penală
încalcă prevederile art. 24 din Constitutie privitor la dreptul la apărare, deoarece
actele premergătoare îau ca scop completarea informatiilor organelor de
urmărire penală, valorificarea informatiilor primite pentru a se verifica
concordanta acestora cu realitatea, dar nu se pot lua măsuri procesuale si nu
se pot ridica înscrisuri“. Actele premergătoare trebuie să înceteze în momentul
când există un minim de date pentru începerea urmăririi penale.
Curtea
de Apel Brasov – Sectia penală apreciază că exceptia ar fi inadmisibilă în situatia în care
s-ar solicita o interpretare sau modificare a textului de lege criticat, în
temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 or, îinculpatul critică de fapt pozitia adoptată de ministrul
justitiei, prin interpretarea dată art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992“; “pe
de altă parte, pozitia inculpatului este contradictorie, invocând în apărarea
sa o prevedere legală pe care o critică pentru neconstitutionalitate“. În ceea
ce priveste prevederea din ultimul alineat al art. 224, potrivit căreia
“Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate
constitui mijloc de probă“, apreciază că aceasta încalcă dispozitiile art. 24
din Constitutie, întrucât îactivitatea desfăsurată înainte de începerea urmării
penale are un caracter pur informativ, pe baza căreia organul de urmărire
penală apreciază dacă este sau nu cazul să dispună încetarea urmării penale“,
fără a informa persoana bănuită ori apărătorul acesteia.
Potrivit
dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
consideră că
exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă în ce priveste art. 91
alin. 2 din Legea nr.
92/1992 si neîntemeiată în ce priveste art. 224 din Codul de procedură penală, cu
următoarea motivare:
“În
privinta dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992,
autorul exceptiei învederează că s-a solicitat ministrului justitiei eliberarea
avizului necesar desfăsurării cercetării penale“, însă acesta a considerat că avizul
respectiv nu este necesar, deoarece făptuitorului i-a încetat calitatea de
magistrat, fiind eliberat din functie prin Decret al Presedintelui României.
Întrucât, pe de-o parte, chestiunea invocată de autorul exceptiei este una de
interpretare si aplicare a legii, iar nu de constitutionalitate, iar, pe de
altă parte, dispozitiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, exceptia de
neconstitutionalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 2 si
art. 29 din Legea nr.
47/1992.
Exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 din Codul de procedură penală este
neîntemeiată, pentru considerentele exprimate în Decizia Curtii Constitutionale
nr.
124/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din
15 august 2001.
Avocatul
Poporului apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă în ce priveste art. 91
alin. 2 din Legea nr.
92/1992 si neîntemeiată în ce priveste art. 224 din Codul de procedură penală.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinâd
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 91 alin. 2
din Legea nr.
92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările si
completările ulterioare, si dispozitiile art. 224 din Codul de procedură penală, având
următorul continut:
–
Art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992: “Magistratii
nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi în
judecată fără avizul ministrului justitiei.“
–
Art. 224 din Codul de procedură
penală: “În vederea începerii urmării penale, organul de urmărire penală
poate efectua acte premergătoare.
De
asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală
pentru începerea urmării penale, pot efectua acte premergătoare si lucrătorii
operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu
atributii în domeniul sigurantei nationale, anume desemnati în acest scop,
pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintări la adresa sigurantei
nationale.
Procesul-verbal
prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc
de probă.“
Ulterior
datei la care a fost sesizată Curtea Constitutională, art. 91 alin. 2 din Legea
nr. 92/1992 a
fost abrogat expres prin art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
303/2004 privind statutul magistratilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Dispozitiile acestuia au fost
preluate în cuprinsul art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr.
303/2004, potrivit cărora: “Judecătorii, procurorii si
magistratii-asistenti pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv
numai cu încuviintarea sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Până la
constituirea noului Consiliu Superior al Magistraturii, încuviintarea se acordă
de către ministrul justitiei.“
Tinând
seama de această evolutie legislativă, Curtea se va pronunta cu privire la
constitutionalitatea tezei a doua a art. 100 alin. (2) din Legea nr.
303/2004, care a avut însă aplicabilitate limitată, până la data de 29
decembrie 2004, precum si asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 224
din Codul de procedură penală.
Autorul
exceptiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor
constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privitor la principiul
separatiei si echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor
la neretroactivitatea legii, art. 24 referitor la dreptul la apărare,
art. 124 alin. (3) privitor la independenta judecătorilor, art. 125
alin. (2) referitor la competenta Consiliului Superior al Magistraturii în
ce priveste sanctionarea judecătorilor, precum si prevederilor art. 6 paragraful
1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru
apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:
I.
Dispozitiile art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr.
303/2004 privind statutul magistratilor, care preluaseră prevederile
cuprinse în art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, au
avut aplicabilitate limitată, până la data de 29 decembrie 2004, asa încât, în
temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, potrivit căruia “Curtea Constitutională decide asupra
exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj
comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei
dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare [...] “, exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din
Legea nr.
303/2004 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
II.
Cu privire la dispozitiile art. 224 din Codul de procedură penală,
Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de
constitutionalitate, tot prin raportare la art. 24 din Constitutie privind dreptul
la apărare. Astfel, prin Decizia nr.
124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea a respins exceptia de
neconstitutionalitate, statuând următoarele:
“În
conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală,
«Procesul penal se desfăsoară atât în cursul urmăririi penale, cât si în cursul
judecătii, potrivit dispozitiilor prevăzute de lege».
Art.
224 din Codul de procedură penală
reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii
procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componentă a
procesului penal si, într-adevăr, pentru această fază nu este reglementată
asigurarea exercitării dreptului la apărare.
Este
de observat însă că potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală actele
premergătoare se efectuează «în vederea începerii urmăririi penale».
Începerea
urmăririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când există
date cu privire la săvârsirea unei infractiuni, astfel cum prevede art. 228
alin. 1 din Codul de procedură
penală, potrivit căruia «Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din
modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezolutie începerea urmăririi
penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare
efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de “mpiedicare a punerii în miscare a
actiunii penale prevăzute în art. 10, cu exceptia celui de la lit. b1)».
Începerea
urmăririi penale se dispune in personam numai dacă, în acelasi timp,
există suficiente date si cu privire la persoana autorului infractiunii.
Totodată,
alin. 3 al art. 224 din Codul de
procedură penală prevede că «Procesul-verbal prin care se constată
efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă». Rezultă
deci că în această fază, cu exceptia procesului-verbal mentionat în textul
citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de
probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală si
care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infractiunii.
Curtea
retine că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte
specifice urmăririi penale, în scopul eludării garantiilor procesuale asigurate
persoanelor implicate într-o urmărire penală, în spetă a dreptului la apărare,
asa cum se sustine în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate din cauză,
chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare si respectare a
legii, care nu intră sub incidenta contenciosului constitutional.“
Întrucât
nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii
Constitutionale, solutia si considerentele cuprinse în decizia mentionată îsi
mentin valabilitatea si în cauza de fată, astfel încât exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 din Codul de procedură penală
urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru
considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin.
(4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29
din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
I.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr.
303/2004 privind statutul magistratilor, exceptie ridicată de Viorel Mihai
în Dosarul nr. 762/P/F/2004 al Curtii de Apel Brasov – Sectia penală.
II.
Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 224 din Codul de procedură
penală, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 31 martie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina
Cătălina Turcu
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
31 martie 2005
referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea
sindicatelor nr. 54/2003
Ioan
Vida – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Aspazia
Cojocaru – judecător
Constantin
Doldur – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Ion
Predescu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Aurelia
Popa – procuror
Patricia
Marilena Ionea – magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr.
54/2003, exceptie ridicată de TMUCB – S.A. din Cernavodă – Platforma
Nuclearoelectrică în Dosarul nr. 1.765/2004 al Tribunalului Constanta – Sectia
civilă.
La
apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza
se află în stare de judecată.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată.
În acest sens arată că măsura de protectie instituită de textul de lege
criticat în favoarea reprezentantilor alesi în organele de conducere ale
organizatiilor sindicale este justificată de statutul acestora, care îi
plasează într-o situatie obiectiv diferită de cea a celorlalti salariati. În
sprijinul celor arătate invocă jurisprudenta în materie a Curtii
Constitutionale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea din 12 ianuarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.765/2004, Tribunalul
Constanta – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr.
54/2003. Exceptia a fost ridicată de TMUCB – S.A. din Cernavodă –
Platforma Nuclearoelectrică în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect desfacerea
contractului individual de muncă.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, în
esentă, că textul de lege criticat contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1)
din Constitutie. În acest sens arată că îprin imunitatea acordată liderilor
sindicali pe perioada cât sunt în această functie si doi ani după aceea se
creează o gravă discriminare în raport cu alte categorii de salariati, deoarece
liderii sindicali nu pot fi concediati după încheierea mandatului nici pentru motive
economice si nici pentru necorespundere profesională“. În opinia sa, textul de
lege ar fi fost conform dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie numai
în situatia în care ar fi protejat liderul sindical de desfacerea abuzivă a
contractului de muncă pe motive de organizare sindicală si numai dacă s-ar
aplica doar pe timpul cât salariatul are calitatea de lider sindical.
Tribunalul
Constanta – Sectia civilă apreciază că sustinerile autorului exceptiei de
neconstitutionalitate nu sunt întemeiate, întrucât dispozitiile legale
criticate nu instituie nici privilegii si nici discriminări, asigurând doar
protectia specială a liderilor sindicali pentru a-si putea îndeplini în bune
conditii mandatul primit din partea salariatilor. În acest sens arată că liderii
sindicali se află într-o situatie diferită fată de ceilalti salariati, ceea ce
nu numai că justifică, ci face obiectiv necesar un tratament juridic
diferentiat. De asemenea, aminteste că protectia specială a persoanelor alese
în organele de conducere a sindicatelor este impusă si de art. 1 din Conventia
Organizatiei Internationale a Muncii privind protectia reprezentantilor
lucrătorilor din cadrul întreprinderilor si facilitătile de acordat acestora,
din 23 iunie 1971, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975. În sfârsit,
în sprijinul celor arătate invocă si jurisprudenta în materie a Curtii
Constitutionale, prin Decizia nr. 104/1995, Decizia nr.
100/2000 si Decizia nr.
174/2000.
Potrivit
prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
consideră că
exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că, departe
de a institui privilegii sau discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4
alin. (2) din Constitutie ori de art. 14 din Conventia pentru apărarea
drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, textul de lege criticat este
destinat asigurării, într-o situatie particulară, a egalitătii cetătenilor,
care ar avea de suferit tocmai în lipsa acestei norme. În acelasi sens
aminteste că, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, principiul
egalitătii nu înseamnă uniformitate, astfel că instituirea unor regimuri
juridice diferite în situatii care impun rezolvări diferite nu poate fi
considerată o încălcare a acestui principiu. De asemenea, arată că art. 10
alin. (1) din Legea nr.
54/2003 instituie o măsură de protectie care urmăreste să asigure
egalitatea de tratament între sindicat, pe de o parte, si angajator, pe de altă
parte, în scopul contracarării eventualelor măsuri abuzive, cu caracter
represiv ori de intimidare, din partea angajatorului. Această măsură de
protectie, potrivit Curtii Constitutionale, nu poate avea semnificatia nici a
unui privilegiu, nici a unei discriminări, fiind destinată asigurării, în
anumite situatii specifice, a egalitătii cetătenilor, care ar fi afectată în
lipsa ei. În sfârsit, în sensul celor arătate, Guvernul invocă jurisprudenta
Curtii Constitutionale prin Decizia nr.
100/2000, Decizia nr.
174/2000 si Decizia nr. 104/1995.
Avocatul
Poporului apreciază
că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din
Constitutie, deoarece nu instituie nici un privilegiu si nici o discriminare.
Astfel, situatia deosebită în care se află membrii organelor de conducere ale
sindicatelor determină instituirea unui tratament juridic diferentiat, în acord
cu interpretarea pe care Curtea Constitutională a dat-o principiului
constitutional al egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor
publice. De asemenea, arată că prevederile legale criticate sunt în acord cu
dispozitiile art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii privind
protectia reprezentantilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor si
facilitătile de acordat acestora.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia României, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 10 alin. (1)
din Legea sindicatelor nr.
54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5
februarie 2003, dispozitii potrivit cărora, “În timpul mandatului si în
termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentantilor alesi în organele
de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface
contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le
lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului
colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale“.
În
sustinerea neconstitutionalitătii acestui text de lege, autorul exceptiei
invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit
cărora “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice,
fără privilegii si fără discriminări.“
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a
preluat, în esentă, dispozitiile art. 11 alin. (1) din fosta Lege a
sindicatelor nr.
54/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din
7 august 1991 si abrogată prin art. 56 din Legea nr.
54/2003, dispozitii care reglementau, de asemenea, protectia acordată
salariatilor alesi în organele de conducere ale sindicatelor.
Prevederile
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 au
fost supuse în mai multe rânduri controlului de constitutionalitate, Curtea
respingând, în mod constant, criticile formulate de autorii exceptiilor ca
neîntemeiate.
Astfel,
prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, si Decizia nr.
174 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 534 din 30 octombrie 2000, Curtea a statuat că îprin dispozitiile
legale criticate nu se instituie nici un privilegiu si nici o discriminare.
Reprezentantii salariatilor alesi în organele de conducere ale sindicatelor se
află într-o situatie diferită în comparatie cu celelalte categorii de
salariati. Or, tratamentul juridic diferit al cetătenilor care nu se află în
situatii identice este nu numai justificat, ci si obiectiv necesar“.
Argumentând cele statuate, Curtea a arătat că “situatia deosebită în care se
află salariatii membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este
determinată de atributiile lor în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor,
prevăzut în teza a doua a art. 9 din Constitutie, potrivit căreia sindicatele «[...]
contribuie la apărarea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale,
economice si sociale ale salariatilor»“. De asemenea, a retinut că
dispozitiile legale criticate reprezintă “o măsură de protectie a liderilor
sindicali, pentru ca acestia să poată îndeplini în bune conditii atributiile cu
care au fost însărcinati de salariatii membri de sindicat care i-au ales.
Măsura
de protectie se justifică prin necesitatea de a se contracara eventualele
măsuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea
angajatorului. De altfel, este de retinut si faptul că această protectie
functionează doar în cazul modificării sau al desfacerii contractului de muncă
din initiativa angajatorului si pentru motive neimputabile liderilor sindicali
salariati“.
În
sfârsit, prin aceleasi decizii, Curtea a retinut si că protectia specială a
liderilor sindicali este impusă de prevederile art. 1 din Conventia privind
protectia reprezentantilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor si
facilitătile de acordat acestora, aprobată de Conferinta generală a
Organizatiei Internationale a Muncii la 23 iunie 1971, ratificată de România
prin Decretul nr. 83/1975, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din
2 august 1975.
Potrivit
acestor prevederi internationale, “Reprezentantii lucrătorilor din întreprindere
trebuie să beneficieze de o protectie eficace contra tuturor măsurilor care ar
putea să le aducă prejudicii, inclusiv concedierea si activitatea lor de
reprezentanti ai lucrătorilor, afilierea lor sindicală sau participarea lor la
activităti sindicale, în măsura în care actionează conform legilor,
conventiilor colective sau altor angajamente conventionale în vigoare“.
Întrucât
nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudentei
în materie a Curtii Constitutionale, considerentele si solutia din deciziile
anterioare îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din
Constitutie, al art. 1–3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr.
54/2003, exceptie ridicată de TMUCB – S.A. din Cernavodă – Platforma
Nuclearoelectrică în Dosarul nr. 1.765/2004 al Tribunalului Constanta – Sectia
civilă.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 31 martie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia
Marilena Ionea
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
21 aprilie 2005
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somatiei de plată
Ioan
Vida – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Constantin
Doldur – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Ion
Predescu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Florentina
Baltă – procuror
Maria
Bratu – magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somatiei de plată, exceptie ridicată de Banca
Populară Română – Cooperativa de credit, prin lichidatorul judiciar Societatea
Comercială “REAL“ – S.R.L. Bucuresti, în Dosarul nr. 1.239/2004 al Judecătoriei
Babadag.
La
apelul nominal este prezent autorul exceptiei, prin consilier juridic Marian
Liviu Stelea, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Reprezentantul
autorului exceptiei solicită admiterea exceptiei pentru motivele invocate în
fata instantei de judecată.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta în
materie a Curtii Constitutionale.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea din 8 decembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 1.239/2004, Judecătoria
Babadag a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somatiei de plată, exceptie ridicată de Banca
Populară Română – Cooperativa de credit, prin lichidatorul judiciar Societatea
Comercială “REAL“ – S.R.L. Bucuresti.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că, prin procedura somatiei de
plată prevăzută de Ordonanta Guvernului nr.
5/2001, este încălcat principiul egalitătii, întrucât debitorul beneficiază
de două căi de atac, respectiv cererea de anulare si recursul, iar creditorul
de nici una. În acest fel, arată autorul exceptiei, nu este respectat
principiul îegalitătii armelor“ în ceea ce priveste căile de atac. De asemenea,
mai sustine că este încălcat si art. 21 din Constitutie, deoarece înu poate fi
permis ca o procedură specială, oricât ar fi de urgentă, să priveze una din
părtile procesului civil de la exercitarea căilor de atac prevăzută de acea
procedură“.
Si,
în fine, sustine că, având în vedere dispozitiile art. 129 din Constitutie,
‘legiuitorul constituant a urmărit să dea posibilitatea exercitării căilor de
atac nu numai uneia dintre părtile procesului civil, ci tuturor părtilor din
cauza în discutie“.
Instanta
de judecată apreciază
exceptia ca neîntemeiată.
În acest
sens arată că prevederile Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 nu încalcă textele constitutionale invocate, întrucât prin această
ordonantă s-a instituit o procedură specială, justificată prin celeritatea
solutionării unor litigii, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie,
procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
apreciază
exceptia ca fiind neîntemeiată. Este invocată jurisprudenta Curtii
Constitutionale, care, fiind sesizată în mai multe cazuri cu exceptia de
neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr.
5/2001, în ansamblu, ori a unor prevederi ale sale, a statuat că
prevederile acestei ordonante nu încalcă principiile egalitătii în drepturi, al
accesului liber la justitie, al dreptului la un proces echitabil, al dreptului
la apărare si nici obligatia exercitării cu bună-credintă a drepturilor si
libertătilor fundamentale.
Avocatul
Poporului consideră
că prevederile Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 sunt constitutionale, arătând că asupra constitutionalitătii
prevederilor acestei ordonante, în general, ori a principalelor prevederi ale
acesteia Curtea Constitutională s-a pronuntat în numeroase rânduri. Toate
exceptiile de neconstitutionalitate privind această ordonantă au fost respinse,
Curtea constatând că prevederile acesteia nu încalcă principiul egalitătii în
drepturi, accesului liber la justitie, dreptului la un proces echitabil si la
solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii
prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la
dispozitiile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Exceptia
de neconstitutionalitate are ca obiect prevederile Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somatiei de plată, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin
Legea nr.
295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din
5 iunie 2002, cu modificările si completările ulterioare.
Textele
constitutionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1), ale
art. 21 alin. (1)–(3) si ale art. 129:
–
Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor
publice, fără privilegii si fără discriminări.“;
–
Art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea
drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.
(2)
Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3)
Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un
termen rezonabil“.;
–
Art. 129: “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii.“
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că prevederile Ordonantei
Guvernului nr.
5/2001 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin
Decizia nr.
161 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 448 din 26 iunie 2002, Decizia nr.
317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 930 din 19 noiembrie 2002, si prin Decizia nr.
470 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2004, Curtea a constatat că dispozitiile
ordonantei nu încalcă principiul egalitătii în drepturi, accesul liber la
justitie si dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare si nici
obligatia exercitării cu bună-credintă a drepturilor si a libertătilor. De
asemenea, Curtea a statuat că procedura somatiei de plată, reglementată prin
Ordonanta Guvernului nr.
5/2001, este o procedură specială în materia executării creantelor. Legiuitorul
are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atributiilor
prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia “Competenta
instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege“, cu conditia ca nici o normă de procedură să nu contravină vreunei
dispozitii constitutionale.
Atât
considerentele, cât si solutiile acestor decizii sunt valabile si în cauza de
fată, neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea
jurisprudentei Curtii Constitutionale.
Pentru
motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din
Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art.
29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor Ordonantei Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somatiei de plată, exceptie ridicată de Banca
Populară Română – Cooperativa de credit, prin lichidatorul judiciar Societatea
Comercială “REAL“ – S.R.L. Bucuresti, în Dosarul nr. 1.239/2004 al Judecătoriei
Babadag.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 21 aprilie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria
Bratu
ACTE
ALE CAMEREI AUDITORILOR FINANCIARI
DIN
ROMÂNIA
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI
DIN ROMÂNIA
a Conferintei Camerei Auditorilor Financiari din România cu privire la aprobarea materialelor prezentate în cadrul Conferintei
Conferinta anuală ordinară a Camerei Auditorilor
Financiari din România, întrunită în baza prevederilor art. 12 din Regulamentul
de organizare si functionare a Camerei Auditorilor Financiari din România,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
983/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din
13 iulie 2004, având în vedere prevederile art. 12 lit. a)–e) si k) din acelasi
regulament, hotărăste:
Art.
1. – Se aprobă materialele prezentate în cadrul Conferintei anuale ordinare a
Camerei Auditorilor Financiari din România, după cum urmează:
a)
raportul anual de activitate al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din
România în anul 2004;
b)
raportul privind executia bugetului de venituri si cheltuieli al Camerei
Auditorilor Financiari din România în anul 2004 si situatiile financiare ale
Camerei Auditorilor Financiari din România la 31 decembrie 2004;
c)
raportul Comisiei de auditori statutari privind gestiunea Camerei Auditorilor
Financiari din România pentru anul 2004;
d)
bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2005;
e)
programul de activităti al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din
România pentru anul 2005;
f)
hotărârile nr. 1 si 2 ale Conferintei anuale ordinare a Camerei Auditorilor
Financiari din România din 23 aprilie 2005.
Art.
2. – Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, potrivit prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu
modificările si completările ulterioare.
Presedintele
Camerei Auditorilor Financiari din România,
Ion
Mihăilescu
Bucuresti, 23 aprilie 2005.
Nr. 46.
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN
ROMÂNIA
a Conferintei Camerei
Auditorilor Financiari din România cu privire la adoptarea unor modificări si
completări ale Regulamentului de organizare si functionare a Camerei
Auditorilor Financiari din România
Conferinta anuală ordinară a Camerei Auditorilor
Financiari din România, întrunită în baza prevederilor art. 12 din Regulamentul
de organizare si functionare a Camerei Auditorilor Financiari din România,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
983/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din
13 iulie 2004, având în vedere prevederile art. 12 lit. m) din acelasi
regulament, hotărăste:
Art.
1. – Se aprobă modificarea si completarea Regulamentului de organizare si
functionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în
continuare Camera, cu dispozitii referitoare la:
a)
cerintele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea
activitătii de audit financiar, conform celor prevăzute de art. 5 alin. (3)
lit. a1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu
modificările si completările ulterioare;
b)
situatiile de incompatibilitate cu exercitarea activitătii de audit financiar,
conform cerintei art. 8 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
c)
organizarea examenelor pentru atribuirea calitătii de auditor financiar,
conform cerintei art. 13 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
d)
stabilirea conditiilor de independentă cerute pentru exercitarea profesiei de auditor
financiar, conform cerintei art. 18 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
e)
răspunderile Camerei, conform cerintei art. 5 alin. (3) lit. a1) din Ordonanta
de urgentă a Guvernului nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
f)
limitele în care Camera are dreptul de a emite reguli si proceduri care să
asigure respectarea dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, conform
cerintei art. 5 alin. (3) lit. i) din acelasi act normativ;
g)
înfiintarea Departamentului de audit intern, parte integrantă a aparatului
executiv al Camerei.
Art.
2. – Departamentul de audit intern are, în principal, următoarele atributii:
a)
asimilarea, actualizarea si publicarea Standardelor Internationale de Audit
Intern, denumite Standarde de Audit Intern;
b)
asimilarea, actualizarea si publicarea Cadrului General al Standardelor
Internationale de Audit Intern, denumit Cadrul General al Standardelor de
Audit Intern;
c)
elaborarea si publicarea normelor profesionale de audit intern;
d)
coordonarea si monitorizarea activitătii de audit intern;
e) colaborarea
cu celelalte departamente ale Camerei în ceea ce priveste pregătirea
profesională a auditorilor interni membri ai Camerei, precum si respectarea
standardelor si normelor profesionale de audit intern;
f)
asigurarea dezvoltării relatiilor internationale si consolidarea acestora în
domeniul auditului intern;
g)
colaborarea cu societătile interne si internationale de audit financiar si
audit intern în vederea perfectionării cadrului de lucru din domeniul auditului
intern;
h)
alte atributii stabilite de Consiliul si de Biroul permanent ale Camerei.
Art.
3. – Conferinta Omputerniceste Consiliul Camerei să adopte si alte modificări
si completări ale Regulamentului de organizare si functionare a Camerei
Auditorilor Financiari din România care se vor dovedi necesare pentru a asigura
o bună functionare a organizatiei sau care se impun ca urmare a obiectivelor
din Planul de actiune pe tară, întocmit cu sprijinul Băncii Mondiale, a
evaluărilor Uniunii Europene în ceea ce priveste concordanta cu prevederile acquisului
comunitar sau a obligatiilor ce revin Camerei în calitate de membru asociat al
Federatiei Internationale a Contabililor, cu respectarea prevederilor
Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si a
legislatiei în vigoare.
Art.
4. – Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, potrivit prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr.
75/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Presedintele
Camerei Auditorilor Financiari din România,
Ion
Mihăilescu
Bucuresti, 23 aprilie 2005.
Nr. 47.
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI
DIN ROMÂNIA
a Conferintei Camerei
Auditorilor Financiari din România cu privire la organizarea alegerilor pentru
membrii Consiliului în cadrul Conferintei anuale ordinare din anul 2006
Conferinta anuală a Camerei Auditorilor Financiari
din România, întrunită în baza prevederilor art. 12 din Regulamentul de
organizare si functionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.
983/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din
13 iulie 2004, având în vedere prevederile art. 12 lit. g) din acelasi
regulament, hotărăste:
Art.
1. – Se aprobă organizarea alegerilor pentru membrii Consiliului Camerei
Auditorilor Financiari din România în cadrul Conferintei anuale ordinare din
anul 2006.
Art.
2. – Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, potrivit prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu
modificările si completările ulterioare.
Presedintele
Camerei Auditorilor Financiari din România,
Ion
Mihăilescu
Bucuresti, 23 aprilie 2005.
Nr. 48.
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI
DIN ROMÂNIA
privind aprobarea
Registrului Auditorilor Financiari din România
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (5) si ale
art. 11 lit. A si B din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu
modificările si completările ulterioare,
Consiliul
Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăste:
Articol
unic. – Se aprobă Registrul Auditorilor Financiari din România, conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Presedintele
Camerei Auditorilor Financiari din România,
Ion
Mihăilescu
Bucuresti, 25 mai 2005.
Nr. 49.
ANEXE)
|
|||||||||
