MONITORUL
OFICIAL AL ROMANIEI
P
A R T E A I
Anul
173 (XVII) - Nr. 512 LEGI,
DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE
Joi, 16 iunie 2005
SUMAR
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 202 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) si (3) din Legea
fondului funciar nr. 18/1991
Decizia nr. 226 din 21 aprilie 2005 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a art. 3021 alin. 1
lit. a) din Codul de procedură civilă
ACTE
ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
101. – Ordin al presedintelui Agentiei Nationale pentru
Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie pentru aprobarea Procedurii de
implementare a Programului national multianual de înfiintare si dezvoltare de
incubatoare de afaceri
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
14 aprilie 2005
referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) si (3) din Legea
fondului funciar nr. 18/1991
Ioan
Vida – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Aspazia
Cojocaru – judecător
Constantin
Doldur – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Ion
Predescu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Florentina
Baltă – procuror
Irina
Loredana Lăpădat – magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin.
(2) si (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de
Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanta – Sectia
civilă.
La
apelul nominal lipsesc părtile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată,
arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozitiile art. 16 si 44 din
Constitutie, deoarece se aplică fără discriminare tuturor persoanelor care se
încadrează în ipoteza normei legale, iar stabilirea prin lege a conditiilor în
care se pierde dreptul de proprietate asupra terenurilor este în deplină
concordantă cu dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua.
Se mai arată că atributia prefectului de a atesta prin ordin pierderea
dreptului de proprietate, ca urmare a nerespectării conditiilor prevăzute de
art. 19, 21 si 43 din Legea nr.
18/1991, nu contravine dispozitiilor art. 123 alin. (3) si (5) din
Constitutie.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea nr. 521 din 24 septembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr.
1.127/2004, Tribunalul Constanta – Sectia civilă a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin.
(2) si (3) din Legea fondului funciar nr.
18/1991, exceptie ridicată de Gheorghe Vasile.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că prevederile legale criticate, potrivit
cărora nerespectarea conditiilor prevăzute în art. 19, 21 si 43 din Legea nr.
18/1991, referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a
fost atribuit în proprietate terenul, obligatia de a lucra suprafata de teren
atribuită în proprietate si obligatia de întemeiere a unei gospodării, atrage
pierderea dreptului de proprietate asupra terenului si a constructiilor de
orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului, contravin
dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 44 si ale art. 123 alin. (3)
si (5) din Constitutie.
Astfel,
încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), referitoare la
garantarea dreptului de proprietate, si ale alin. (8), referitoare la prezumtia
de dobândire licită a averii, constă în aceea că “se pierde un drept de
proprietate obtinut în mod legal“, prin “decizia unui organ administrativ,
respectiv prefectul“. Or, în opinia autorului exceptiei de
neconstitutionalitate, acest lucru echivalează cu “constatarea nulitătii
relative a unui act, care nu poate fi decât de competenta instantelor
judecătoresti“. Autorul exceptiei mai consideră că solutia legislativă
consacrată prin textul de lege criticat trebuie să fie aceeasi ca în cazul
constatării nulitătii absolute a actului de înstrăinare a terenului, care,
potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si
completarea Legii fondului funciar nr.
18/1991, este de competenta instantelor de judecată.
Se
mai sustine că textul de lege criticat încalcă dispozitiile constitutionale
cuprinse în art. 123 alin. (3) si (5), deoarece, fără a avea caracterul unei
legi organice, acordă prefectului atributia de a anula, prin ordin, un act emis
de autoritătile publice locale pe care îl consideră ilegal, fără a se adresa în
acest sens instantelor de judecată, prin atacarea actului în contencios
administrativ.
În
legătură cu pretinsa încălcare a art. 16 din Constitutie, se arată că textul de
lege criticat instituie “o inegalitate de tratament juridic între cetăteni“,
deoarece prevede pierderea dreptului de proprietate prin ordin al prefectului,
spre deosebire de situatia în care titlul de proprietate este lovit de nulitate
absolută, caz în care legiuitorul a instituit competenta instantelor
judecătoresti pentru constatarea nulitătii, potrivit art. III alin. (2) din
Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.
18/1991.
Tribunalul
Constanta – Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este
neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate nu contravin
dispozitiilor art. 44 din Constitutie, deoarece “posibilitatea verificării si
constatării respectării unor conditii legale pentru dobândirea valabilă a
dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.
18/1991 nu aduce atingere protectiei proprietătii si nu înlătură caracterul
licit al dobândirii acesteia“, cu atât mai mult cu cât “tocmai în cuprinsul
normei constitutionale se arată că atât continutul, cât si limitele dreptului
de proprietate sunt stabilite de lege“. Se mai arată că nu poate fi retinută
nici încălcarea art. 123 alin. (3) si (5) din Constitutie, dat fiind că
prevederea legală criticată “nu creează pentru prefect atributii contrare
Constitutiei si nu înlătură posibilitatea, pentru persoana interesată, de a se
adresa instantelor de judecată“. În ceea ce priveste încălcarea art. 16 din
Constitutie, se apreciază, invocându-se în acest sens jurisprudenta Curtii
Constitutionale, că principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor nu
presupune uniformitate, astfel încât legiuitorul poate edicta reguli speciale
într-o anumită materie.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul
apreciază că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că nu sunt
încălcate dispozitiile art. 44 din Constitutie, deoarece prevederile art. 49
alin. (2) din Legea nr.
18/1991, stabilind o conditie rezolutorie, de neîndeplinirea căreia depinde
pierderea dreptului de proprietate, care operează în temeiul legii, este în
deplină concordantă cu dispozitia constitutională invocată, potrivit căreia
continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În ceea
ce priveste dispozitiile art. 49 alin. (3) din Legea nr.
18/1991, se arată că acestea nu încalcă art. 123 alin. (3) si (5) din
Constitutie, deoarece, pe de o parte, actul normativ criticat este o lege organică,
iar pe de altă parte, “nu-i privează pe cetăteni de garantiile procesuale,
prevăzute de lege, pentru apărarea drepturilor lor“. Se apreciază că textul de
lege criticat este în concordantă si cu dispozitiile art. 16 din Constitutie,
invocându-se jurisprudenta Curtii Constitutionale, în sensul că principiul
egalitătii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal fată de
situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Mai mult, se
consideră că reglementarea legală în cauză se justifică prin “consideratiuni de
politică economică si socială (...), de competenta exclusivă a legiuitorului“.
Avocatul
Poporului arată
că prevederea legală criticată nu încalcă art. 16 din Constitutie, dat fiind că
aceasta se aplică, fără nici o discriminare, tuturor celor aflati în situatia
prevăzută în ipoteza normei legale, respectiv persoanelor cărora li s-a
constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole. Se mai arată că
prin textul de lege criticat se instituie conditiile de dobândire si pierdere a
dreptului de proprietate asupra unor terenuri, ceea ce este în deplină
concordantă cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie. În ceea ce
priveste încălcarea art. 123 alin. (3) si (5) din Constitutie, se apreciază că
textul de lege criticat, prin continutul său referitor la atributia prefectului
de a atesta prin ordin anumite situatii prevăzute în ipoteza normei legale, nu
este în contradictie cu această dispozitie constitutională.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitilor
art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29
din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 49 alin. (2)
si (3) din Legea fondului funciar nr.
18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din
5 ianuarie 1998.
Prevederile
legale criticate au următorul continut:
–
Art. 49 alin. (2) si (3): “(2) Nerespectarea acestor conditii atrage
pierderea dreptului de proprietate asupra terenului si a constructiilor de
orice fel realizate pe acesta.
Pentru
teren nu se vor acorda despăgubiri, iar pentru constructii, proprietarul va
primi o despăgubire egală cu valoarea reală a acestora.
(3)
Organul împuternicit să constate situatiile prevăzute la alin. (2) este
prefectul, care, prin ordin, atestă pierderea dreptului de proprietate si
trecerea acestuia, după caz, în proprietatea privată a comunei, a orasului sau
a municipiului în a cărui rază teritorială este situat terenul.“
În
opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale
criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 44 si ale
art. 123 alin. (3) si (5) din Constitutie, al căror continut este următorul:
–
Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a
autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.
(2)
Nimeni nu este mai presus de lege.“;
–
Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului,
sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2)
Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent
de titular. Cetătenii străini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate
privată asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din aderarea României
la Uniunea Europeană si din alte tratate internationale la care România este
parte, pe bază de reciprocitate, în conditiile prevăzute prin lege organică,
precum si prin mostenire legală.
(3)
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire.
(4)
Sunt interzise nationalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în
proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice,
religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
(5)
Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul
oricărei proprietăti imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul
pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru
alte daune imputabile autoritătii.
(6)
Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu
proprietarul sau, în caz de divergentă, prin justitie.
(7)
Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia
mediului si asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte
sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8)
Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii
se prezumă.
(9)
Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot
fi confiscate numai în conditiile legii.“;
–
Art. 123 alin. (3) si (5): “(3) Atributiile prefectului se stabilesc prin
lege organică. (...)
(5)
Prefectul poate ataca, în fata instantei de contencios administrativ, un act al
consiliului judetean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.“
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:
Potrivit
textului de lege criticat, nerespectarea conditiilor prevăzute în art. 19, 21
si 43 din Legea nr.
18/1991, dispozitii referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea
în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligatia de a lucra suprafata
de teren atribuită în proprietate, respectiv obligatia de întemeiere a unei
gospodării, atrage pierderea dreptului de proprietate a terenului si a
constructiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului.
În
opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale
criticate contravin art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece
instituie pierderea unui drept de proprietate prin ordin al prefectului, spre
deosebire de solutia legislativă diferită consacrată de art. III alin. (2) din
Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991,
potrivit căreia nulitatea absolută a titlului de proprietate este constatată de
către instanta judecătorească.
Curtea
constată că această sustinere a autorului exceptiei referitoare la o pretinsă
inegalitate de tratament juridic ce ar rezulta din compararea unor solutii
legislative diferite nu poate fi retinută. În conformitate cu dispozitiile art.
61 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “Parlamentul este organul
reprezentantiv suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a
tării“, legiuitorul este în drept să prevadă care sunt autoritătile
competente să constate îndeplinirea conditiilor legale, cu respectarea tuturor
principiilor si dispozitiilor constitutionale.
Pe
de altă parte, Curtea a retinut în mod constant în jurisprudenta sa, de exemplu
în Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, că încălcarea principiului
egalitătii si discriminării există atunci când se aplică un tratament
diferentiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă si
rezonabilă.
Mai
mult, s-a statuat în jurisprudenta Curtii că “inegalitatea reală, care rezultă
din diferenta de situatii, poate justifica reguli distincte, în functie de
scopul legii“. În ceea ce priveste sustinerile autorului exceptiei referitoare
la încălcarea dispozitiilor art. 44 din Constitutie, Curtea constată că acestea
nu sunt întemeiate.
Prevederile
art. 49 alin. (2) din Legea nr.
18/1991 stabilesc sanctiunea pierderii dreptului de proprietate constituit
în temeiul legii asupra unor terenuri agricole, ca urmare a nerespectării
conditiilor prevăzute în art. 19, 21 si 43 din lege. Asadar, pierderea
dreptului de proprietate asupra terenului intervine în temeiul legii,
consecintă a neîndeplinirii unei conditii rezolutorii, iar solutia
legiuitorului este în deplină concordantă cu dispozitiile art. 44 alin. (1)
teza a doua, potrivit cărora “continutul si limitele dreptului de proprietate
se stabilesc prin lege“.
Nu
este întemeiată nici sustinerea autorului exceptiei cu privire la
neconstitutionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la
dispozitiile art. 123 alin. (3) si (5) din Constitutie, referitoare la
stabilirea atributiilor prefectului prin lege organică si posibilitatea
acestuia de a ataca, în fata instantei de contencios administrativ, actele
consiliului judetean, al celui local sau ale primarului.
Prevederile
art. 49 alin. (3), instituind atributia prefectului de a constata, prin ordin,
pierderea dreptului de proprietate asupra terenului si de a dispune trecerea
terenului în proprietatea privată a comunei, orasului sau a municipiului în a
cărui rază teritorială este situat, sunt în deplină conformitate cu
dispozitiile art. 123 alin. (5) din Constitutie, potrivit cărora “(3)
Atributiile prefectului se stabilesc prin lege organică“.
De
asemenea, Curtea constată că legiuitorul a instituit anumite conditii de
respectarea cărora depinde valabila constituire a dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole, sub sanctiunea pierderii acestuia, în temeiul art.
49 alin. (2) din lege, fapt ce nu vine în contradictie cu dispozitiile art. 123
alin. (5) din Constitutie.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din
Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art.
29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
Respinge
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) si (3) din
Legea fondului funciar nr.
18/1991, exceptie ridicată de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al
Tribunalului Constanta – Sectia civilă.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 14 aprilie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina
Loredana Lăpădat
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
21 aprilie 2005
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă
Ioan
Vida – presedinte
Nicolae
Cochinescu – judecător
Constantin
Doldur – judecător
Kozsokár
Gábor – judecător
Acsinte
Gaspar – judecător
Petre
Ninosu – judecător
Ion
Predescu – judecător
Serban
Viorel Stănoiu – judecător
Florentina
Baltă – procuror
Daniela
Ramona Maritiu – magistrat-asistent
Pe
rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă,
exceptie ridicată de Societatea Comercială “Uzinele Sodice Govora“ – S.A. în
Dosarul nr. 1.713/civ/2004 al Curtii de Apel Pitesti – Sectia civilă, de Aurel
Bălău si Carolina Bălău în Dosarul nr. 5.210/2004 al Curtii de Apel Alba Iulia
– Sectia civilă, de Societatea Comercială “CET“ – S.A. Iasi în Dosarul nr.
5.926/2004 al Tribunalului Iasi si de Asociatia familială Dane din Salcia în
Dosarul nr. 38/CA/2005 al Tribunalului Teleorman – Sectia civilă.
La
apelul nominal răspunde avocatul Natalia Mosnegutu, pentru Societatea
Comercială “CET“ – S.A. Iasi, si avocatul Doina Stupariu, pentru Federatia
Sindicală Termoelectrica Bucuresti, Dan Iordache, Mihai Manoliu, Mihai
Poelincă, Gabriela Savencu, Dumitru Miron, Dumitru Iurea, Octavian Răducioiu,
Mariana Tănase, Cristian Tănase, Cristinel Drăgan, Constantin Chimilevschi,
Eugen Pintilie, Marius Donică, Ecaterina Chescu, Emilia Jitaru, Constantin
Enea, Corneliu Todiras, Carmen Tutuianu, Paraschiva Postudor, Maria Grădinaru,
Vasile Lută, Vasile Chele, Ioan Grigore, Neculai Grigorită, Gabriel Carpiuc,
Jănică Oprică, Petru Ionită, Ioan Afloarei, Constantin Vicol, Mihai Bigu,
Fanică Afloarei, Gabriel Rădeanu, Nicolae Istrate, Elena Pichiu, Vasile Florea,
Ion Susnea, Constantin Cretu, Anton Pătras, Paul Ghibănescu, Gheorghe Ursu,
Marcel Alexa, Nelu Simireanu, Dana Ionescu, Constantin Penelea, Gabriela
Pachitac, Marian Ispăsoiu, Daniel Arustei, Laurentiu Moldovanu, Iulian Roman,
Mitică Moisă, Mircea Chirilă, Traian Hunea, Gheorghe Sion, Gheorghe Buzdugan,
Sergiu Maftei, Costel Musteată, Neculai Filipescu, Carmen Fartusnic, Violeta
Asăvoaie, Sergiu Ursache, Mihai Rotaru, Valeriu Blaj, Gelu Popa, Mihai Ciornei,
Gratiela Buzu, Cristiana Ambrono, Ionel Hrisdeu, Nicolae Nicorici, Dorel Neagu,
Mihai Costea, Grigore Pintilie, Marius Dădăcus, Gheorghe Fordea, Gelu Hucanu,
Iulian Gheorghe, Constantin Stefan, Dorin Budhăceanu, Constantin Bălut,
Gheorghe Bulai, Valeriu Antimi, Gheorghe Vartic, Cristinel Zamfir, Mihai
Cimpoi, Valentin Dodan, Cristina Androne, Petru Hucos, Iulian Luchian, Mihai
Neamtu, Dumitru Rotundu, Ioan Gheorghiu, Neculai Butnaru, Teodor Ghideanu, Radu
Zamfirescu, Marinela Zamfir, Eufrosina Herea, Maria Ciocoiu, Costel Petrescu,
Constantin Lărgeanu, Radu Movileanu, Gheorghe Calenciuc, Dorel Lupu, Augustin
Minea, Laurentiu Hărlăuanu, Nicoleta Soimu, Dragos Cretu, Gică Dupu, Dănut
Ursu, Vasile Scutaru, Adrian Juravlea, Eugen Popa, Cecilia Neculea, Mihai
Bitiuscă, Dumitru Cotovanu, Constantin Cuciureanu, Lucian Hriscu, Sorin
Grigore, Gelu Dumitriu, Virgil Iordache, Radu Knacoschi, Petru Hanganu, Adrian
Ursu si Andrei Părpăută. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent
referă asupra cererii de amânare depuse de Asociatia familială Dane din Salcia
în Dosarul nr. 163D/2005.
Reprezentantul
Ministerului Public nu este de acord cu amânarea cauzei.
Curtea
respinge cererea de amânare.
Curtea,
având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr.
704D/2004, nr. 713D/2004, nr. 754D/2004 si nr. 163D/2005 au continut identic,
pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Avocatii
părtilor si reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea
dosarelor.
Curtea,
în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 163D/2005, nr. 754D/2004 si nr.
713D/2004 la Dosarul nr. 704D/2004, care este primul înregistrat.
Cauza
fiind în stare de judecată, avocatul Societătii Comerciale “CET“ – S.A. Iasi
arată că, desi dispozitiile art. 3021 alin.
1 lit. a) din Codul de
procedură civilă au fost declarate neconstitutionale, în prezenta cauză
exceptia nu este inadmisibilă, deoarece decizia de admitere nu a fost încă
publicată.
Avocatul
Doina Stupariu arată că, desi Curtea Constitutională a admis, prin Decizia nr.
176 din 24 martie 2005, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă,
în speta de fată se impune respingerea exceptiei ca neîntemeiată. Prin
declararea ca fiind neconstitutionale a dispozitiilor de lege criticate a fost
îndepărtată sanctiunea nulitătii absolute, neîndeplinirea cerintei de formă în
cazul cererii de recurs fiind sanctionată, în aceste conditii, cu nulitatea
relativă. Arată că legiuitorul a sanctionat cu nulitatea absolută
neîndeplinirea cerintei de formă în cazul cererii de recurs, conditiile cerute
de lege fiind astfel deosebite, deoarece recursul este o cale extraordinară de
atac. În continuare arată că cererea de recurs a autorului exceptiei nu îndeplineste
conditiile cerute de lege, deoarece nu se face nici o mentiune cu privire la
intimati. În aceste conditii, în speta de fată, nu se poate retine ca
întemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă. În acest sens arată că, prin Decizia
nr.
176 din 24 martie 2005, Curtea Constitutională a admis exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din, astfel că, potrivit dispozitiilor
art. 29 alin. (3) si (6) din Legea nr.
47/1992, se impune respingerea exceptiei ca devenită inadmisibilă.
CURTEA,
având
în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă
de Curtea de Apel Pitesti – Sectia civilă prin Încheierea din 16 noiembrie 2004
pronuntată în Dosarul nr. 1.713/civ/2004, de Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia
civilă prin Încheierea din 12 noiembrie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 5.210/2004,
de Tribunalul Iasi prin Încheierea din 17 noiembrie 2004, pronuntată în Dosarul
nr. 5.926/2004, si de Tribunalul Teleorman – Sectia civilă prin Încheierea din
10 februarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 38/CA/2005. Exceptia a fost
ridicată de Societatea Comercială “Uzinele Sodice Govora“ – S.A., Aurel Bălău,
Carolina Bălău, Societatea Comercială “CET“ – S.A. Iasi si Asociatia familială
Dane din Salcia.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile de lege criticate
sunt neconstitutionale, contravenind dispozitiilor art. 16, 21 si 129 din
Constitutie, precum si ale art. 7 din Declaratia Universală a Drepturilor
Omului. Astfel, se sustine că, alături de contestatia în anulare si revizuire,
recursul a fost instituit de legiuitor ca o cale extraordinară de atac la
dispozitia părtilor, care se pot adresa unei instante superioare în scopul
exercitării controlului judiciar al hotărârilor date fără drept de apel, al
celor date în apel si al hotărârilor altor organe cu activitate
jurisdictională. Spre deosebire de celelalte două, cererea de recurs trebuie să
cuprindă, sub sanctiunea nulitătii, anumite mentiuni prevăzute de art. 3021 din Codul de procedură civilă.
Sanctiunea
nulitătii cererii de recurs pentru lipsa unei mentiuni prevăzute de textul de
lege criticat este excesivă în raport cu nesanctionarea lipsei acelorasi
mentiuni din cererea de chemare în judecată, cererea de apel, cererea prin care
se formulează contestatia în anulare si din cererea de revizuire, îngrădind
accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.
De
asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă si dispozitiile
constitutionale referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece prevede, sub
sanctiunea nulitătii absolute, ca cererea de recurs să contină anumite elemente
de identificare a intimatului, pe care recurentul este uneori în imposibilitate
să le afle. De cele mai multe ori, dispozitivul hotărârilor atacate cu recurs
nu cuprinde decât numele/denumirea si domiciliul/sediul social al intimatului,
fără a preciza anumite date specifice, cum sunt numărul de înmatriculare în
registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul
unic de înregistrare sau codul fiscal si contul bancar. De asemenea, se consideră
că sanctiunea nulitătii cererii de recurs pentru lipsa acestor mentiuni este
excesivă în raport cu nesanctionarea lipsei acelorasi mentiuni din cererea de
chemare în judecată, cererea de apel, cererea prin care se formulează
contestatia în anulare si din cererea de revizuire.
Curtea
de Apel Pitesti – Sectia civilă si Tribunalul Iasi apreciază că exceptia de
neconstitutionalitate este întemeiată. În acest sens arată că sintagma “sub
sanctiunea nulitătii“ din textul de lege criticat constituie o încălcare a
dreptului constitutional pe care îl are orice persoană, potrivit art. 21 alin.
(1) din Constitutie, de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a
libertătilor si a intereselor sale legitime. Aflarea elementelor enumerate de
art. 3021 din Codul de procedură civilă (domiciliul/sediul
intimatului, numărul de înmatriculare în registrul comertului, numărul contului
bancar etc.) necesită efectuarea unor demersuri scrise adresate Politiei,
camerelor de comert, grefelor instantelor si altor autorităti si presupune
scurgerea unei anumite perioade de timp, care este deseori mai lungă decât
termenul de declarare si motivare a recursului, îngrădind astfel, în mod
nejustificat, dreptul la exercitarea căilor de atac si la liberul acces la
justitie.
Curtea
de Apel Alba Iulia – Sectia civilă si Tribunalul Teleorman – Sectia civilă apreciază că exceptia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozitiile de
lege criticate au menirea de a disciplina conduita părtilor în procedura solutionării
recursului, cerintele acestei norme procedurale referitoare la conditiile de
formă ale recursului nefiind de natură a îngrădi accesul la justitie si putând
fi realizate cu o minimă diligentă din partea recurentului si fără a necesita
cheltuieli materiale suplimentare. Reglementarea conditiilor de formă ale
recursului a fost determinată de situatiile ivite în practica judiciară, când,
datorită lipsei unor cerinte de formă ale cererii de recurs, procedura de
citare nu a putut fi făcută în mod legal, iar limitele casării au fost
determinate cu dificultate, cu efecte negative asupra celeritătii si calitătii
actului de justitie. De asemenea, arată că instanta de contencios
constitutional s-a mai pronuntat, prin Decizia nr. 310 din 8 iulie 2004, statuând
că dispozitiile art. 3021 din Codul de procedură civilă sunt constitutionale.
În
conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată. Guvernul apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens
arată că din dispozitia de lege criticată nu rezultă că sanctiunea nulitătii
operează automat, fără a da părtilor posibilitatea îndeplinirii cerintelor
legale. Textul de lege criticat dă expresie principiului liberului acces la
justitie, art. 316 din Codul
de procedură civilă, coroborat cu art. 287 alin. 2 din acelasi cod, dând
recurentului posibilitatea de a îndeplini cerintele legale până la prima zi de
înfătisare, iar lipsa semnăturii în tot cursul judecătii, conform art. 133
alin. 2 din Codul de procedură civilă. De altfel, Curtea Constitutională, fiind
sesizată cu dispozitiile art. 308 alin. 4 din Codul de procedură civilă,
care permiteau constatarea inadmisibilitătii recursului pentru neîndeplinirea
conditiilor de formă, fără citarea părtilor, a constatat neconstitutionalitatea
acestor dispozitii, apreciind că făceau imposibilă remedierea viciilor de formă
ale cererii de recurs. Odată cu abrogarea dispozitiilor privind admisibilitatea
în principiu a recursului, precum si din interpretarea coroborată a art. 316
din Codul de procedură civilă
si art. 287 alin. 2 din acelasi cod rezultă că aspectele de
neconstitutionalitate invocate de autorul exceptiei nu mai subzistă.
Avocatul
Poporului apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens
arată că textul de lege criticat, care reglementează conditiile pe care trebuie
să le îndeplinească cererea de recurs, sub sanctiunea nulitătii, nu aduce
atingere, sub nici un aspect, accesului liber la justitie. Dispozitiile art.
3021 din Codul de procedură civilă
reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenta exclusivă
a legiuitorului, potrivit dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie.
Astfel, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite,
reguli speciale de procedură, cum sunt si cele referitoare la cererea de
recurs. Totodată, stabilirea unor conditii de formă pentru cererea de recurs
este în concordantă cu prevederile art. 129 din Constitutie, potrivit cărora “împotriva
hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în conditiile legii“.
Astfel,
nu poate fi retinută critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă
fată de prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie si ale art. 6 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece,
prin stabilirea unor conditii pe care trebuie să le îndeplinească cererea de
recurs, nu se aduce atingere solutionării cauzelor într-un termen rezonabil si
îndeplinirii conditiilor unui proces echitabil.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând
încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului
Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor
prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea
Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă,
introdus prin art. I pct. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea si completarea Codului de procedură civilă,
ordonantă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28
iunie 2003, si completat prin art. I pct. 6 din Legea nr.
195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
58/2003, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470
din 26 mai 2004. Textul de lege criticat are următoarea redactare: “Cererea
de recurs va cuprinde, sub sanctiunea nulitătii, următoarele mentiuni: a)
numele, domiciliul sau resedinta părtilor ori, pentru persoanele juridice,
denumirea si sediul lor, precum si, după caz, numărul de înmatriculare în
registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul
unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal si contul bancar. Dacă
recurentul locuieste în străinătate, va arăta si domiciliul ales în România,
unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul [...].“
Autorii
exceptiei sustin că dispozitiile de lege criticate încalcă prevederile
constitutionale cuprinse în art. 16, 21 si 129, precum si în art. 7 din Declaratia
Universală a Drepturilor Omului, care au următorul continut:
–
Art. 16 din Constitutie: “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a
autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.
(2)
Nimeni nu este mai presus de lege.
(3)
Functiile si demnitătile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
conditiile legii, de persoanele care au cetătenia română si domiciliul în tară.
Statul român garantează egalitatea de sanse între femei si bărbati pentru
ocuparea acestor functii si demnităti.
(4)
În conditiile aderării României la Uniunea Europeană, cetătenii Uniunii care
îndeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi în
autoritătile administratiei publice locale.“;
–
Art. 21 din Constitutie: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei
pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.
(2)
Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3)
Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
(4)
Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.“;
–
Art. 129 din Constitutie: “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile
interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile
legii.“;
–
Art. 7 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului: “Toti oamenii sunt
egali în fata legii si au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protectie
a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egală împotriva oricărei
discriminări care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricărei provocări
la o asemenea discriminare.“
Examinând
exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea observă că, ulterior
sesizării sale cu această exceptie, prin Decizia nr.
176 din 24 martie 2005 a admis exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
În motivarea solutiei se arată că, în conformitate cu dispozitiile art. 129 si
ale art. 126 alin. (2) din Constitutia României, exercitarea căilor de atac
împotriva hotărârilor judecătoresti si procedura de judecată sunt stabilite
prin lege. Din aceste prevederi constitutionale rezultă că legiuitorul are
libertatea de a stabili cazurile si conditiile în care părtile interesate si
Ministerul Public pot exercita căile de atac. Având în vedere întregul sistem
normativ al Constitutiei, Curtea constată totodată că libertatea legiuitorului
de a stabili conditiile de exercitare a căilor de atac si procedura de judecată
nu este absolută, limitele libertătii de reglementare fiind determinate si în
aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor si principiilor privind
drepturile si libertătile fundamentale si a celorlalte principii consacrate
prin Legea fundamentală si prin actele juridice internationale la care România
este parte.
Astfel,
potrivit art. 21 alin. (1) din Constitutie, orice persoană se poate adresa
justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale
legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, nici o lege nu poate îngrădi
exercitarea acestui drept.
În
reglementarea exercitării acestui drept, legiuitorul are posibilitatea să
impună anumite conditii de formă, tinând de natura si de exigentele
administrării justitiei, fără însă ca aceste conditionări să aducă atingere
substantei dreptului sau să-l lipsească de efectivitate.
În
sensul considerentelor expuse mai sus, Curtea Constitutională are în vedere si
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că scopul Conventiei
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale este “să
apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective“ (Cazul Airey
contra Irlandei, 1979, si Cazul Artico contra Italiei, 1980).
Într-o
cauză similară celei deduse controlului de constitutionalitate, Curtea de la
Strasbourg a statuat prin Hotărârea din 9 noiembrie 2004, pronuntată în Cazul Saez
Maeso contra Spaniei, că a existat o violare a art. 6 paragraful 1 din
Conventie, atunci când normele referitoare la formele ce trebuie respectate
pentru introducerea unui recurs si aplicarea lor îi împiedică pe justitiabili
să se prevaleze de căile de atac disponibile. În considerentele hotărârii,
Curtea a precizat că, desi accesul la o instantă de judecată nu este un drept
absolut, ci este susceptibil de limitări, în special în ceea ce priveste
conditiile de admisibilitate a unei căi de atac, totusi, aceste limitări nu trebuie
să restrângă accesul deschis unui justitiabil de o asemenea manieră sau până la
un asemenea punct încât dreptul să fie atins în însăsi substanta lui.
În
lumina acestor considerente, Curtea Constitutională constată că dispozitiile
art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă,
prin care se sanctionează cu nulitate absolută omisiunea de a se preciza în
cuprinsul cererii de recurs “numele, domiciliul sau resedinta părtilor ori,
pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, după caz,
numărul de înmariculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul
persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal si
contul bancar“, precum si – dacă recurentul locuieste în străinătate – domiciliul ales în România, unde urmează
să i se facă toate comunicările privind procesul“, apar ca un formalism inacceptabil
de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac si
să restrângă nejustificat accesul liber la justitie.
Pe
de altă parte, în sistemul Codului de procedură civilă, recursul este conceput
ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdictie
în care părtile în litigiu îsi pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând
efectele hotărârilor pronuntate în conditiile celor 10 cazuri de nelegalitate
prevăzute de art. 304 din Codul
de procedură civilă. Or, instituirea sanctiunii nulitătii pentru neîndeplinirea
acestor cerinte de formă în Onsusi cuprinsul cererii de recurs, fără nici o
posibilitate de remediere a omisiunii, îl lipseste pe recurent, fără o
justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului,
sustinerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care
s-a solutionat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte.
Având
în vedere aceste efecte ale aplicării prevederilor art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, Curtea
constată că, prin sanctiunea nulitătii pe care o instituie, textul de lege
atacat încalcă atât dispozitiile art. 21, cât si pe cele ale art. 129 si ale
art. 24 alin. (1) din Constitutie.
În
concluzie, Curtea constată că textul de lege atacat este neconstitutional în
ceea ce priveste sanctionarea cu nulitate absolută a omisiunii de a se preciza
în cuprinsul cererii de recurs înumele, domiciliul sau resedinta părtilor
ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, după caz,
numărul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul
persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal si
contul bancar“, precum si – dacă recurentul locuieste în străinătate – “domiciliul
ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind
procesul“.
Întrucât
Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstitutionalitatea
dispozitiei de lege criticate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, nu mai poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate.
Constatând însă că decizia de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 3021
alin. 1 lit. a)
din Codul de procedură civilă
a fost pronuntată ulterior sesizării instantei de contencios constitutional,
aceasta urmează să respingă exceptia de neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă.
Pentru
considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin.
(4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si
al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
Respinge,
ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 3021 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, exceptie
ridicată de Societatea Comercială “Uzinele Sodice Govora“ – S.A. în Dosarul nr.
1.713/civ/2004 al Curtii de Apel Pitesti – Sectia civilă, Aurel Bălău, Carolina
Bălău în Dosarul nr. 5.210/2004 al Curtii de Apel Alba Iulia – Sectia civilă,
Societatea Comercială “CET“ – S.A. Iasi în Dosarul nr. 5.926/2004 al
Tribunalului Iasi si Asociatia familială Dane din Salcia în Dosarul nr.
38/CA/2005 al Tribunalului Teleorman – Sectia civilă.
Definitivă
si general obligatorie.
Pronuntată
în sedinta publică din data de 21 aprilie 2005.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela
Ramona Maritiu
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
AGENTIA NATIONALĂ PENTRU
ÎNTREPRINDERI MICI SI MIJLOCII SI COOPERATIE
pentru aprobarea
Procedurii de implementare a Programului national multianual de înfiintare
si dezvoltare de
incubatoare de afaceri
Având
în vedere:
–
prevederile art. 25 din Legea nr.
346/2004 privind stimularea înfiintării si dezvoltării întreprinderilor
mici si mijlocii;
–
prevederile anexei nr. 3/12/23 din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr.
511/2004;
– prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.
1.232/2004 pentru aprobarea Protocolului dintre Agentia Natională pentru
Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie din România si Programul
Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 23 aprilie 2004,
pentru modificarea Memorandumului de întelegere dintre Agentia Natională pentru
Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie din România si Programul
Natiunilor Unite pentru Dezvoltare privind Programul national multianual pe perioada 2002–2005 de înfiintare
si dezvoltare de incubatoare tehnologice si de afaceri si a Acordului de
cofinantare dintre Agentia Natională pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii si
Cooperatie din România si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnate
la Bucuresti la 14 octombrie 2003;
–
prevederile art. 4 alin. (1) pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr.
753/2003 privind organizarea si functionareaAgentiei Nationale pentru
Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, cu modificările si completările
ulterioare,
în
temeiul art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
753/2003, cu modificările si completările ulterioare,
presedintele
Agentiei Nationale pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie emite prezentul ordin.
Articol unic. – (1) Se aprobă Procedura de implementare a Programului national multianual de înfiintare si dezvoltare de incubatoare de afaceri, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, si
va intra în vigoare la data publicării.
Presedintele
Agentiei Nationale pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie,
Eugen
Ovidiu Chirovici
Bucuresti, 26 mai 2005.
Nr. 101.
ANEXĂ*)
PROCEDURĂ
DE IMPLEMENTARE
a Programului national multianual de înfiintare si dezvoltare de incubatoare de afaceri
|
|
|
|
|
|
|
