MONITORUL
OFICIAL AL ROMANIEI
P
A R T E A I
Anul
173 (XVII) - Nr. 462 LEGI,
DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE
Marti, 31 mai 2005
SUMAR
LEGI
SI DECRETE
159. – Lege privind Tariful vamal integrat român
471. – Decret pentru promulgarea Legii privind Tariful vamal
integrat român
DECIZII
ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 235 din 5 mai 2005 privind sesizarea de neconstitutionalitate
a prevederilor art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgentă
a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului
nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu referire la art. 13
alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002
Opinie
separată
HOTĂRÂRI
ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
459. – Hotărâre privind reorganizarea si functionarea
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului
ACTE
ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
489. – Ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si
turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare seismică –
Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri“, indicativ P 100-1/2004
PARLAMENTUL
ROMÂNIEI
|
CAMERA DEPUTATILOR |
SENATUL |
privind Tariful vamal
integrat român
Parlamentul
României adoptă
prezenta lege.
Art. 1.
– (1) În vederea preluării la momentul aderării României la Uniunea Europeană a
Tarifului vamal integrat comunitar, se introduce Tariful vamal integrat român.
(2)
Tariful vamal integrat român reprezintă un cumul de prevederi legale aplicabile
în domeniul vamal, care reuneste pe structura Tarifului vamal de import al
României reglementările referitoare la importul si exportul bunurilor si la
măsurile de politică comercială, codificate si integrate potrivit principiilor
folosite în Tariful vamal integrat al Uniunii Europene.
(3)
Tariful vamal integrat român are caracter indicativ, utilizatorii având
obligatia de a cunoaste actele normative aplicabile fiecărei operatiuni vamale
în parte si de a respecta prevederile acestora.
Art.
2. – Tariful vamal integrat român este pus la dispozitia persoanelor interesate
de către Autoritatea Natională a Vămilor, prin Internet, pe site-ul
institutiei.
Art.
3. – Componentele Tarifului vamal integrat român sunt grupe de informatii,
structurate astfel:
a)
subdiviziuni ale Nomenclaturii combinate utilizate ca bază pentru clasificarea
mărfurilor în Tariful vamal de import al României;
b)
taxele vamale si alte drepturi de import;
c)
reduceri, exceptări sau scutiri de taxe vamale aplicabile importului de bunuri;
d)
coduri aditionale, note de subsol si alte abrevieri, necesare întelegerii si
utilizării informatiilor cuprinse în Tariful vamal integrat român;
e)
alte date decât cele mentionate la lit. a)–d), necesare întelegerii si
utilizării informatiilor cuprinse în Tariful vamal integrat român;
f)
indicatii privind temeiul legal al informatiilor cuprinse în Tariful vamal
integrat român.
Art.
4. – (1) Elaborarea si actualizarea Tarifului vamal integrat român se asigură
de către Autoritatea Natională a Vămilor, care, în acest scop, îndeplineste
următoarele atributii:
a)
stabileste codurile Tarifului vamal integrat român la nivel de 10 cifre,
codurile aditionale, notele de subsol, abrevierile aferente acestor coduri si
celelalte date legate de reglementările în vigoare aplicabile în domeniul
vamal;
b)
integrează datele codificate în conformitate cu principiile Tarifului vamal
integrat al Uniunii Europene;
c)
actualizează permanent baza de date, prin gestionarea componentelor prevăzute
la art. 3.
(2)
În aplicarea prevederilor alin. (1), Autoritatea Natională a Vămilor are în
vedere următoarele elemente:
a)
codurile Nomenclaturii combinate detaliate la nivel de 10 cifre si, după caz,
coduri aditionale utilizate pentru declararea bunurilor ce fac obiectul
importului;
b)
codurile Nomenclaturii combinate si, după caz, coduri aditionale utilizate
pentru declararea bunurilor ce fac obiectul exportului.
Art.
5. – Actele normative ce contin prevederi cu aplicabilitate în domeniul vamal
vor fi transmise, spre avizare, de către initiator Autoritătii Nationale a
Vămilor în vederea actualizării bazei de date a Tarifului vamal integrat român.
Art.
6. – Prezenta lege intră în vigoare la 5 zile de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această
lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.
75 si ale art. 76 alin. (2) din
Constitutia României,
republicată.
|
PRESEDINTELE
CAMEREI DEPUTATILOR ADRIAN NĂSTASE |
PRESEDINTELE
SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucuresti, 27 mai 2005.
Nr. 159.
PRESEDINTELE
ROMÂNIEI
pentru promulgarea
Legii privind Tariful vamal integrat român
În
temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia
României, republicată,
Presedintele
României decretează:
Articol
unic. – Se promulgă Legea privind Tariful vamal integrat român si se dispune
publicarea acestei legi în Monitorul Oficial
l României, Partea I.
PRESEDINTELE
ROMÂNIEI
TRAIAN
BĂSESCU
Bucuresti, 26 mai 2005.
Nr. 471.
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din
5 mai 2005
privind sesizarea de
neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea
Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea Ordonantei
de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu
referire la art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002
Curtea
Constitutională a fost sesizată, în temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din
Constitutie si ale art. 17 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu
privire la neconstitutionalitatea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgentă
a Guvernului nr.
103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, de către un grup de 27 de
senatori, si anume: Corneliu Vadim Tudor, Aurel Ardelean, Liviu Doru Bindea,
Carol Dina, Valentin Dinescu, Viorel Senior Duca, Gheorghe Viorel Dumitrescu,
Gheorghe Funar, Constantin Găucan, Ilie Ilascu, Nicolae Iorga, Irina Loghin,
Eugen Mihăescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisiuc, Dorel-Constantin Onaca, Ilie
Petrescu, Petru Stan, Claudiu Tănăsescu, Mihai Ungheanu, Verginia Vedinas,
Ovidiu Teodor Cretu, Viorel Stefan, Mihail Lupoi, Doina Silistru, Sever Ster,
Ioan Chelaru si Vasile Ion.
Sesizarea
a fost trimisă Curtii Constitutionale cu Adresa nr. 892 din 22 martie 2005 a
secretarului general al Senatului si formează obiectul Dosarului nr. 274A/2005.
În
motivarea sesizării se sustine că legea este neconstitutională, întrucât
dispozitiile art. 13 din Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a
Guvernului nr.
103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie contravin dispozitiilor
art. 72 alin. (2) din Constitutie. Astfel, dispozitiile art. 13 lit. b) din
legea criticată prevăd că sunt de competenta Parchetului National Anticoruptie
infractiunile prevăzute de Legea nr.
78/2000 dacă sunt comise – între alte categorii de persoane – de către
deputati si senatori. Acest text de lege contravine prevederilor art. 72 alin.
(2) din Constitutie, potrivit cărora urmărirea penală si trimiterea în judecată
a deputatilor si senatorilor “se pot face numai de către Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie“. Autorii sesizării sustin că
“textul constitutional citat este evident restrictiv, pentru că legiuitorul
constituant care foloseste sintagma numai a avut în vedere posibilitatea
ca să nu existe tendinta de a selegifera competenta de urmărire si cercetare a
parlamentarilor de către un alt parchet, decât cel care se regăseste în Legea
fundamentală“.
În
conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
sesizarea de neconstitutionalitate a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor
de vedere.
Presedintele
Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/603/RG din 1
aprilie 2005, punctul său de vedere în sensul că sesizarea de
neconstitutionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Parchetul
National Anticoruptie este o structură autonomă cu personalitate juridică în
cadrul Ministerului Public si îsi desfăsoară activitatea potrivit principiului
legalitătii, al impartialitătii si al controlului ierarhic, sub autoritatea
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie si a ministrului justitiei. Astfel, cum precizează si art. 131 din
Constitutia României, republicată, Ministerul Public îsi exercită atributiile
prin procurori constituiti în parchete, în conditiile legii, respectiv si în
Parchetul National Anticoruptie, înfiintat ca parchet specializat în combaterea
infractiunilor de coruptie.
Constitutia
nu detaliază aspecte de organizare a parchetelor, însă aceste structuri
organizatorice pot fi dezvoltate sau, dimpotrivă, restrânse, în raport cu
necesitătile concrete ale societătii românesti, cu nevoia prevenirii si
combaterii uneia sau alteia dintre faptele prevăzute de legea penală.
Organizarea Parchetului National Anticoruptie ca structură a Ministerului
Public si coordonarea acestui parchet de către procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie îndeplineste
conditia statuată de art. 72 alin. (2) din Constitutia României, republicată.
Toate actele efectuate de procurori si procedura urmată în activitatea de
cercetare sunt coordonate de către procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie. Detinând atributul de coordonare,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie va avea automat siatributul de supraveghere a ofiterilor de politie judiciară, de îndrumare a
procurorilor, de control al actelor încheiate de acestia.
Legea
nr.
601/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă Guvernului nr.
24/2004 privind cresterea transparentei în exercitarea demnitătilor publice
si a functiilor publice, precum si intensificarea măsurilor de prevenire si
combatere a coruptiei, în alin. (31)
al art. 1, reglementează rolul coordonator al procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin intermediul
procurorului general al Parchetului National Anticoruptie. Coordonarea priveste
îndrumări cu caracter general referitoare la măsurile care trebuie luate pentru
prevenirea si combaterea infractiunilor de coruptie, precum si solicitarea de
informări asupra activitătii institutiei, procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie fiind cel care solutionează si
conflictele de competentă. Astfel, prin activitatea Parchetului National
Anticoruptie, desfăsurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casatie si Justitie, se pot realiza, potrivit legii, pe baza documentelor si
a actelor de procedură, urmărirea si trimiterea în judecată penală si a
deputatilor si senatorilor. De altfel, prevederea privind competenta
Parchetului National Anticoruptie de a instrumenta în cazul infractiunilor
săvârsite de senatori sau deputati a functionat de la intrarea în vigoare a
Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002. În decursul timpului textul art. 13 alin. (1) lit. b) a fost
amendat doar cu privire la subiectii infractiunilor, altii decât senatorii sau
deputatii, ori cu privire la realizarea unui acord între partea introductivă la
art. 13 alin. (1) lit. a), pe de o parte, si lit. b) a aceluiasi alineat, pe de
altă parte. În ceea ce priveste Legea de aprobare a Ordonantei de urgentă a
Guvernului nr.
103/2004, aceasta completează sfera subiectilor prevăzuti la art. 13 alin.
(1) lit. b) din acelasi act normativ.
Guvernul
României a
transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/1.852/C.P.T. din 11 aprilie
2005, punctul său de vedere în sensul că sesizarea de
neconstitutionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Dispozitiile
referitoare la competenta de urmărire penală si trimitere în judecată a
deputatilor si senatorilor au fost introduse în cuprinsul alin. (2) al art. 72
prin Legea de revizuire a Constitutiei României nr.
429/2003, care a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003. Această
prevedere nu are caracterul unei norme procesual penale, ci are valoare de
principiu, care trebuie să stea la baza prevederilor legilor organice referitoare
la organizarea si unctionarea institutiilor componente ale autoritătii
judecătoresti. Asadar, prevederea constitutională mentionată, prin natura ei si
prin locul unde este situată în Constitutie (în sectiunea a 2-a intitulată “Statutul
deputatilor si al senatorilor“ din capitolul I “Parlamentul“ al
titlului III), nu poate fi considerată ca normă prin care se configurează
Ministerul Public, organizarea si componentele sale, întrucât aceste atribute
sunt de domeniul legilor organice si deci ea nu limitează posibilitatea de
organizare a acestuia prin legi organice. Functia sa este doar aceea de a
stabili, la nivelul Constitutiei, că urmărirea si trimiterea în judecată a
deputatilor si senatorilor care săvârsesc infractiuni, indiferent din ce
categorie fac parte, se efectuează de către procuror si nu de către organele de
cercetare penală.
Constitutia
a utilizat termenul înumai“ pentru a sublinia faptul că urmărirea se
face în mod obligatoriu numai de procuror.
Sintagma
“Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie“, cuprinsă în
textul alin. (2) al art. 72, trebuie înteleasă si interpretată în contextul
întregului text din teza a doua a aceluiasi alineat. Astfel, întrucât în ultima
parte a dispozitiilor alin. (2) teza a doua (ultima propozitie) se prevede că
apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie competenta de judecată a
deputatilor si senatorilor, deci celei mai înalte instante din sistemul
organelor judiciare, în mod logic, simetric si potrivit principiilor Codului de
procedură penală, competenta revine procurorului de la parchetul corespunzător
instantei care, potrivit legii, judecă în primă instantă cauza.
Constitutia
a prevăzut astfel că urmărirea penală se efectuează, în cazul deputatilor si
senatorilor, de parchetul corespunzător Înaltei Curti de Casatie si Justitie,
si nu de un parchet care functionează pe lângă o altă instantă. În acest sens
trebuie înteleasă sintagma “Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie“ din alin. (2) al art. 72 din Constitutia revizuită.
Deoarece
Parchetul National Anticoruptie functionează pe lângă Înalta Curte de Casatie
si Justitie, ca parchet specializat în combaterea infractiunilor de coruptie –
astfel cum prevede art. 1 alin. (1) în redactarea Ordonantei de urgentă a
Guvernului nr.
102/2003 –, este firesc ca sintagma “Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casatie si Justitie“, folosită în alin. (2) al art. 72 din Constitutie, să
îl includă si pe acesta, Parchetul National Anticoruptie având prerogativa de
a-i urmări pe deputati si senatori atunci când săvârsesc infractiuni prevăzute
de Legea nr.
78/2000. Dispozitia constitutională din art. 72 alin. (2) s-a referit, prin
urmare, la orice parchet care functionează, potrivit legii, pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie, dispozitiile care stabilesc competenta fiecăruia
apartinând legilor ordinare. Urmărirea infractiunilor săvârsite de deputati si
senatori, prevăzute în Legea nr.
78/2000, a fost dată în competenta Parchetului National Anticoruptie prin
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002. Toate actele normative de completare si de modificare a Ordonantei
de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 au păstrat dispozitia prin care s-a conferit Parchetului National
Anticoruptie competenta de urmărire penală si de trimitere în judecată a
deputatilor si senatorilor pentru infractiuni de coruptie.
Presedintele
Senatului nu a
comunicat punctul său de vedere.
CURTEA,
examinând
sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al presedintelui Camerei
Deputatilor si cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
dispozitiile criticate din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgentă a
Guvernului nr.
103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr.
47/1992, retine următoarele:
Potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 15 din Legea
nr.
47/1992, Curtea a fost legal sesizată si este competentă să se pronunte
asupra constitutionalitătii prevederilor legale criticate. Curtea observă că
obiectul sesizării, asa cum a fost formulat de autorii acesteia, îl constituie
dispozitiile Legii privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie. Însă, în motivarea
sesizării sunt criticate doar dispozitiile cuprinse la art. I pct. 2 din Legea
privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu referire la art. 13
alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie.
Asadar,
Curtea constată că numai aceste dispozitii formează obiectul controlului de
constitutionalitate, care au următorul cuprins:
–
Art. I: “2. La articolul unic punctul 2, alineatul 1 al articolului 13 va
avea următorul cuprins:
Art.
13. – (1) Sunt de competenta Parchetului National Anticoruptie infractiunile
prevăzute în Legea nr.
78/2000, cu modificările si completările ulterioare, săvârsite în una dintre
următoarele conditii:
a)
[...]
b)
dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării
aduse unei autorităti publice, institutii publice sau oricărei alte persoane
juridice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul
infractiunii de coruptie, sunt comise de către deputati, senatori, membri ai
Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat si asimilatii acestora,
judecătorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie si ai Curtii Constitutionale,
presedintele Consiliului Legislativ si loctiitorul acestuia, Avocatul Poporului
si adjunctii săi, consilierii prezidentiali si consilierii de stat din cadrul
Administratiei Prezidentiale, consilierii de stat ai primului-ministru,
membrii, procurorii si controlorii financiari ai Curtii de Conturi si ai
camerelor judetene de conturi, guvernatorul si viceguvernatorul Băncii
Nationale a României, presedintele si vicepresedintele Consiliului Concurentei,
ceilalti magistrati, ofiteri, amirali, generali si maresali, ofiteri de politie
si ofiteri din sistemul administratiei penitenciare, presedintii consiliilor
judetene, primarul general al municipiului Bucuresti, primarii sectoarelor
municipiului Bucuresti, primarii municipiilor si ai oraselor, prefectii,
conducătorii autoritătilor si institutiilor publice centrale si locale, precum
si persoanele care exercită atributii de control ale acestora, notarii publici,
avocatii, comisarii Gărzii Financiare, persoanele care detin functii de
conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes
national, al companiilor si societătilor nationale, al băncilor si societătilor
comerciale la care statul este actionar majoritar, al institutiilor publice
care au atributii în procesul de privatizare si al unitătilor centrale financiar-bancare,
persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr.
78/2000, cu modificările si completările ulterioare, si vamesii.“
În
motivarea sesizării de neconstitutionalitate se sustine că prevederile
criticate încalcă dispozitiile art. 72 alin. (2) din Constitutie, care au
următorul cuprins: “Deputatii si senatorii pot fi urmăriti si trimisi în
judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile
politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati,
retinuti sau arestati fără încuviintarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor. Urmărirea si trimiterea în judecată penală se pot face numai de
către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de
judecată apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie.“
Autorii
sesizării arată că dispozitiile criticate încalcă aceste prevederi
constitutionale, întrucât stabilesc competenta Parchetului National Anticoruptie
de a efectua urmărirea si trimiterea în judecată penală a deputatilor si
senatorilor, contrar dispozitiilor art. 72 alin. (2) din Constitutie, care
stabilesc competenta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie. Curtea constată că este evidentă intentia legiuitorului constituant
de a stabili competenta exclusivă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casatie si Justitie de a efectua urmărirea si trimiterea în judecată penală a
deputatilor si senatorilor, deoarece în constructia normei cuprinse la art. 72
alin. (2) din Constitutie a utilizat cuvântul “numai“, ceea ce îi
conferă acesteia un caracter imperativ si exclusiv. Utilizând cuvântul “numai“,
legiuitorul constituant a înteles că confere această competentă unei
singure autorităti statale, si anume Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casatie si Justitie, care nu o poate partaja cu nici un alt parchet, oricare ar
fi pozitia ierarhică sau competenta sa.
Tinând
seama de faptul că normele de competentă sunt de strictă interpretare, Curtea
urmează să retină intentia legiuitorului constituant nu numai în raport cu
tehnica redactională a textului examinat, ci si în raport cu realitatea
organizatorică a celor două institutii în alcătuirea sistemului autoritătilor
publice, din momentul finalizării procesului de revizuire a Constitutiei.
Astfel,
Parchetul National Anticoruptie a fost înfiintat prin Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din
11 aprilie 2002, fiind organizat ca parchet specializat în combaterea
infractiunilor de coruptie, structură autonomă cu personalitate juridică în
cadrul Ministerului Public.
Activitatea
acestui parchet se desfăsoară sub autoritatea ministrului justitiei, iar
conducerea sa este exercitată de către un procuror general coordonat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justitie.
Dispozitiile
art. 2 din aceeasi ordonantă precizează locul acestui parchet în cadrul
autoritătii judecătoresti, prevăzând că “Parchetul National Anticoruptie
este independent în raport cu instantele judecătoresti si cu parchetele de pe
lângă acestea [...]“.
Intentia
legiuitorului ordinar de a consolida independenta Parchetului National
Anticoruptie rezultă din cuprinsul articolului unic pct. 1 lit. b) din Legea nr.
503/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din
18 iulie 2002, prin consolidarea autoritătii procurorului general al
Parchetului National Anticoruptie, prevăzându-se în mod expres, printre
atributiile acestuia îconducerea, supravegherea si controlul actelor de
cercetare penală, efectuate din dispozitiile procurorului de către ofiterii de
politie judiciară aflati sub autoritatea exclusivă a procurorului general al
Parchetului National Anticoruptie“.
Astfel
fiind, Curtea retine că legiuitorul constituant, tinând seama de existenta
Parchetului National Anticoruptie organizat autonom fată de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, a prevăzut în mod clar competenta
exclusivă a celui din urmă de a efectua urmărirea si trimiterea în judecată
penală a deputatilor si senatorilor, indiferent de natura infractiunilor
săvârsite. Nu este de admis ca în Legea fundamentală a statului să se
reglementeze competenta alternativă a autoritătilor publice.
Legiuitorul
constituant a revizuit si organizarea parchetelor, completând cu un nou alineat
dispozitiile art. 131 din Constitutie, având ca titlu marginal “Rolul
Ministerului Public“, după cum urmează: “(3) Parchetele functionează pe
lângă instantele de judecată, conduc si supraveghează activitatea de cercetare
penală a politiei judiciare, în conditiile legii.“ Legea de revizuire a
Constitutiei a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
669 din 22 septembrie 2003. fiinându-se seama de cerinta constitutională ca
parchetele să functioneze pe lângă instantele de judecată, prin dispozitiile
art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
102 din 24 octombrie 2003 a fost modificat alin. (1) al art. 1 din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, după cum urmează: “Prin
prezenta ordonantă de urgentă se înfiintează, la nivel national, Parchetul
National Anticoruptie, care functionează pe lângă Curtea Supremă de Justitie ca
parchet specializat în combaterea infractiunilor de coruptie.“ Această
ordonantă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747
din 26 octombrie 2003. Dispozitiile organizatorice de la art. 1 si art. 3 din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie au mai fost modificate,
păstrând caracterul autonom al mentionatului parchet – prin Ordonanta de urgentă
a Guvernului nr.
24/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din
27 aprilie 2004, care, în art. IV prevede: “1. După alineatul (3) al articolului
1 se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
“(31) Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie coordonează
Parchetul National Anticoruptie, potrivit legii, prin intermediul procurorului
general al acestui parchet. Coordonarea priveste îndrumări cu caracter general
referitoare la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea si combaterea
infractiunilor de coruptie, precum si solicitarea de informări asupra
activitătii institutiei.“
Curtea
constată că legiuitorul ordinar si-a mentinut conceptia de a conserva
personalitatea juridică distinctă a Parchetului National Anticoruptie fată de
parchetele organizate în subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casatie si Justitie, asa cum rezultă din alin. (3) si (4) ale pct. 4 din
aceeasi ordonantă, care au următorul cuprins:
“Art.4
[...] (3) Procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este
ordonator principal de credite.
(4)
Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Parchetului National
Anticoruptie se asigură de la bugetul de stat. Anual se constituie un depozit
în valoare de 20 miliarde lei, pentru actiuni privind organizarea si
constatarea infractiunilor flagrante de coruptie, la dispozitia procurorului
general al Parchetului National Anticoruptie. Această sumă este prevăzută la
titlul «Cheltuieli materiale si servicii» în bugetul Parchetului National
Anticoruptie, iar modul său de gestionare si utilizare se va stabili prin ordin
al procurorului general al acestui parchet.“
Curtea
retine că modificările si completările aduse prin ordonantele de urgentă si
legile de aprobare a acestora au păstrat statutul special al Parchetului
National Anticoruptie fată de celelalte parchete din structura Ministerului Public
si, în acelasi timp, organizarea Parchetului National Anticoruptie a fost pusă
de acord cu prevederile art. 131 alin. (3) din Constitutia revizuită, si anume
de a functiona pe lângă o instantă de judecată, fiind stabilită Curtea Supremă
de Justitie – devenită Înalta Curte de Casatie si Justitie –, asa cum prevede
art. 1 alin. (1) din Legea nr.
26/2004 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
102/2003 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 15 martie 2004.
Prevederile
art. 131 alin. (3) din Constitutie, conform cărora “parchetele functionează
pe lângă instantele de judecată“, nu exclud posibilitatea ca pe lângă o
instantă să functioneze, în conditiile legii, mai multe parchete. Astfel, s-a
putut prevedea că si Parchetul National Anticoruptie functionează pe lângă
Înalta Curte de Casatie si Justitie, fără ca structurile sale teritoriale să fie
arondate instantelor judecătoresti.
Curtea
constată însă că art. 72 alin. (2) teza a doua din Constitutie nu dispune că
urmărirea si trimiterea în judecată penală a deputatilor si a senatorilor se
pot face de un parchet care functionează pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie, ci textul constitutional identifică, printr-o denumire proprie,
parchetul exclusiv competent de a efectua urmărirea penală si trimiterea în
judecată, acesta fiind “Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie“, ceea ce exclude orice asimilare a acestuia cu un alt parchet.
Atunci când Constitutia indică cu litere mari un subiect de drept – Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie – nu se poate trage
concluzia potrivit căreia ne-am afla în fata unei denumiri generice, aptă să
absoarbă în continutul său orice parchet organizat pe lângă instanta supremă,
care la rândul ei este unică. Tocmai de aceea, din interpretarea textului
constitutional nu se poate ajunge la ideea că urmărirea si trimiterea în judecată
penală a deputatilor si senatorilor, pentru săvârsirea faptelor de coruptie,
pot fi date si în competenta altui parchet decât Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie.
Curtea
mai constată că dispozitiile art. 72 alin. (2) din Constitutie stabilesc
competenta de urmărire penală ce îi revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casatie si Justitie după calitatea persoanei, si anume de senator si de
deputat, iar dispozitiile criticate stabilesc competenta după materie a
Parchetului National Anticoruptie de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie, încălcând Constitutia si deturnând natura competentei stabilite la
nivel constitutional.
Curtea
mai retine că stabilirea competentei exclusive a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie pentru a efectua urmărirea penală si a dispune
trimiterea în judecată în cazul infractiunilor săvârsite de deputati sau
senatori, fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice
exprimate de acestia în exercitarea mandatului, nu are semnificatia absolvirii
de răspundere penală. Prevederea constitutională instituie măsuri de protectie
fată de eventuale abuzuri, sicane sau constrângeri la care ar putea fi expusi
parlamentarii la niveluri inferioare de instrumentare a cauzelor penale. Pe de
altă parte, s-a urmărit ca cercetarea si trimiterea în judecată a
parlamentarilor să se facă de cea mai înaltă autoritate judiciară, cu atributii
de conducere si supraveghere a urmăririi penale. Or, această autoritate este
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, al cărui conducător
coordonează si activitatea Parchetului National Anticoruptie.
Având
în vedere aceste considerente, dispozitiile art. 2 alin. (1), art. 61 alin.
(1), art. 72 alin. (2), art. 146 lit. a) si ale art. 147 alin. (2) din
Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) si ale art. 18
din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu
majoritate de voturi,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
În
numele legii
DECIDE:
Constată că prevederile art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu referire la art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul National Anticoruptie, prin care se stabileste că sunt de competenta Parchetului National Anticoruptie infractiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările si completările ulterioare, comise de către deputati si senatori, sunt neconstitutionale.
Definitivă
si general obligatorie.
Decizia
se comunică Presedintelui României, presedintelui Camerei Deputatilor,
presedintelui Senatului, primuluiministru si se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Dezbaterea
a avut loc la data de 5 mai 2005 si la aceasta au participat: Ioan Vida,
presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte
Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Ion Predescu si Serban Viorel Stănoiu,
judecători.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
prof.
univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat
asistent,
Claudia
Miu
Nu
ne însusim solutia adoptată cu majoritate de voturi, pentru următoarele motive:
1.
Sub titulatura de imunitate parlamentară, legiuitorul constituant a prevăzut, între
altele, în art. 72 alin. (2) din Constitutia României, competenta Înaltei Curti
de Casatie si Justitie, de judecată penală a deputatilor si senatorilor si,
corelativ, competenta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie de a efectua urmărirea si trimiterea în judecată a acestora.
Caracterul
protector al acestor dispozitii constitutionale prin care se stabileste
competenta de judecată a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se relevă în
aceea că parlamentarul trimis în judecată penală este scos de sub jurisdictia
instantei căreia i-ar reveni competenta potrivit regulilor generale – fiind
apărat, astfel, de presiunile si vrăjmăsiile locale – si i se dă posibilitatea
de a fi judecat de magistratii de la instanta aflată în vârful piramidei
sistemului judiciar, care, în virtutea acestei pozitii, prezintă cele mai
puternice garantii de independentă si impartialitate.
Tot
astfel, stabilirea competentei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie
si Justitie de urmărire si trimitere în judecată penală a deputatilor si
senatorilor constituie o măsură de protectie împotriva eventualelor abuzuri sau
sicane de ordin judiciar, tinând seama de locul parchetului mentionat în
sistemul judiciar. Si în acest caz, ca si în cazul instituirii competentei de
judecată în sarcina judecătorilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie,
legiuitorul constituant a avut în vedere ca atributia de urmărire si
detrimitere în judecată a deputatilor si senatorilor să se exercite de
magistratii dintr-un parchet care, functionând pe lângă cea mai înaltă instantă
de judecată a tării, să prezinte, ca si magistratii acestei instante, garantii
maxime de independentă si de impartialitate.
2.
Autorii sesizării de neconstitutionalitate sustin că dispozitiile legale
atacate contravin Constitutiei, având în vedere că identitatea Parchetului
National Anticoruptie – căruia, prin aceste dispozitii legale, i se
stabileste competenta de urmărire si trimitere în judecată a deputatilor si
senatorilor pentru infractiuni de coruptie – este diferită de cea a
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, abilitat prin
art. 72 alin. (2) din Constitutie să efectueze urmărirea penală a deputatilor
si senatorilor si să dispună trimiterea acestora în judecată.
Această
sustinere nu poate fi primită, luând în considerare statutul constitutional al
Ministerului Public – reglementat prin art. 131 si art. 132 din Legea
fundamentală – si sistemul de organizare a parchetelor, reglementat prin Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară si Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu modificările si
completările ulterioare.
3.
Potrivit art. 131 alin. (2) si alin. (3) din Constitutia României, Ministerul
Public îsi exercită atributiile prin procurori, organizati în parchete care
functionează pe lângă instantele judecătoresti.
Limitându-se
să consacre organizarea Ministerului Public în concordantă cu conceptia general
admisă asupra naturii juridice a acestei institutii – aceea de magistratură
organizată pe lângă instantele judecătoresti – Constitutia nu nominalizează
parchetele si nu instituie obligativitatea înfiintării câte unui parchet pe
lângă fiecare instantă judecătorească si nici interdictia ca pe lângă aceeasi
instantă de judecată să functioneze mai multe parchete.
Astfel,
în functie de necesitătile apărării sociale, legiuitorul este liber să
înfiinteze parchete numai pe lângă anumite instante de judecată – precedentul
istoric îl constituie sistemul judiciar care a functionat până în 1948, în care
parchetele erau organizate numai pe lângă tribunale, curti de apel si Curtea de
Casatie, dar nu si pe lângă judecătorii – după cum are libertatea de a înfiinta
pe lângă aceeasi instantă două sau mai multe parchete specializate, de exemplu
pentru combaterea infractiunilor de coruptie sau pentru combaterea
criminalitătii organizate.
În
considerarea acestei libertăti constitutionale de reglementare si tinându-se
seama de imperativul combaterii fenomenului coruptiei – fenomen în crestere
evidentă si de neacceptat – prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002, modificată si completată ulterior, a fost înfiintat Parchetul
National Anticoruptie, ca parchet specializat în combaterea coruptiei.
Acest
parchet a fost atasat încă prin textul initial al Ordonantei de urgentă a
Guvernului nr.
43/2002, în mod implicit, Înaltei Curti de Casatie si Justitie, căci prin
art. 1 alin. (3) din ordonantă s-a precizat că este coordonat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si că
procurorul general al Parchetului National Anticoruptie este asimilat
adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casatie si Justitie.
Atasarea
parchetului la Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost precizată explicit
prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
102/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.
26/2004, în sensul că Parchetul National Anticoruptie “functionează
pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie ca parchet specializat în
combaterea infractiunilor de coruptie“. Precizarea era necesară pentru
evitarea oricărei alte interpretări, în conditiile în care prin Legea nr.
429/2003 de revizuire a Constitutiei, art. 130 (devenit după republicare
art. 131) a fost completat cu un alineat nou (3), prin care se statuează că “parchetele
functionează pe lângă instantele de judecată“.
De
asemenea, prin art. 76 alin. (1) din Legea nr.
304/2004 pentru organizarea judiciară s-a prevăzut că Parchetul National
Anticoruptie functionează ca “parchet pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie“.
4.
Libertatea legiuitorului de a institui mai multe parchete pe lângă Înalta Curte
de Casatie si Justitie rezultă si din faptul că, în timp de Înalta Curte de
Casatie si Justitie este nominalizată expres în art. 126 alin. (1), alin. (3)
si alin. (4) din Constitutie, privind instantele judecătoresti –
consacrându-se, deci, statut constitutional de unicitate acestei
instante – Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie nu i se
atribuie, în sectiunea privind Ministerul Public, un asemenea statut.
5.
În raport cu continutul dispozitiilor art. 131 alin. (3) din Constitutie,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie poate fi caracterizat
ca unul dintre parchetele care “functionează pe lângă instantele de
judecată“, iar nominalizarea acestui parchet în art. 72 alin. (2) nu
poate fi înteleasă decât ca o identificare generică.
Ratiunea
acestei identificări este, pe de o parte, aceea de a se stabili competenta
exclusivă a procurorului de a efectua urmărirea penală a deputatilor si
senatorilor si de a se exclude posibilitatea ca aceasta să se efectueze după
normele de procedură penală comune, de către organele de cercetare penală, iar
pe de altă parte, pentru a se exclude posibilitatea judecării parlamentarilor
pe calea actiunii directe formulate în fata instantei.
În
sensul celor arătate este de retinut si faptul că norma constitutională din
art. 72 alin. (2) este situată în Constitutia României în sectiunea a 2-a,
intitulată “Statutul deputatilor si senatorilor“, din capitolul I “Parlamentul“
al titlului III, având prin natura sa functia de a defini una dintre conditiile
de tragere la răspundere juridică a membrilor Parlamentului, iar nu rolul de a
stabili organizarea si functionarea Ministerului Public. Principiile fondatoare
ale Ministerului Public sunt prevăzute, asa cum s-a arătat, în art. 131 si art.
132, situate în cap. VI “Autoritatea judecătorească“, din titlul III al
Constitutiei.
Interpretarea
sistematică a Constitutiei conduce, asadar, la concluzia că nominalizarea
prevăzută de art. 72 alin. (2) din Constitutie nu exclude posibilitatea ca
urmărirea penală si trimiterea în judecată a deputatilor si senatorilor pentru
infractiuni de coruptie să se efectueze de către Parchetul National
Anticoruptie care, si acesta este, în termenii Ordonantei de urgentă nr.
43/2002 si ai Legii nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, un “parchet pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie“.
6.
Prevederile art. 72 alin. (2) din Constitutie, în conformitate cu care
urmărirea si trimiterea în judecată a deputatilor si senatorilor se pot face
numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, au
fost adoptate prin legea de revizuire a Constitutiei. Având în vedere că la
data când a fost revizuită Legea fundamentală, Parchetul National Anticoruptie
exista si functiona, că ratiunea existentei acestei institutii era aceea de a
descuraja fenomenul coruptiei la nivel înalt si că obiectivul principal al
revizuirii l-a constituit crearea cadrului constitutional de aderare a României
la Uniunea Europeană – iar eradicarea coruptiei la nivelul celor mai înalte
autorităti ale statului era si atunci, cum este si în prezent, una dintre
conditiile de bază ale primirii României în organizatia amintită – considerăm
că este cu totul de neacceptat teza că legiuitorul constituant a urmărit
înlăturarea din competenta Parchetului National Anticoruptie a cercetării
infractiunilor de coruptie comise de deputati si senatori. De altfel,
pentru atingerea unui asemenea scop nu era necesară revizuirea Constitutiei,
fiind suficientă modificarea în sensul dorit a legii organice a Parchetului
National Anticoruptie, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002.
7.
Instituirea competentei Parchetului National Anticoruptie de a efectua
urmărirea penală în cazul infractiunilor de coruptie comise de deputati si
senatori si de a dispune trimiterea acestora în judecată pentru infractiunile
comise, corespunde întru totul cu scopul urmărit de legiuitorul constituant în
norma prevăzută de art. 72 alin. (1), privind imunitatea parlamentară, dat
fiind că prin pozitia acestui parchet în sistemul judiciar, prin organizare si
prin normele pe care îsi întemeiază activitatea, se asigură cea mai solidă
protectie a parlamentarilor împotriva sicanelor si abuzurilor de care ar avea a
se teme în faza de urmărire a procesului penal sau în situatia creată prin
judecarea lor pe calea actiunii directe formulate în fata instantei de
judecată.
Astfel,
în conformitate cu dispozitiile art. 131 alin. (1) din Constitutia României,
Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societătii si apără
ordinea de drept, precum si drepturile si libertătile cetătenilor, iar potrivit
prevederilor art. 132 alin. (1) din Constitutie, procurorii îsi desfăsoară
activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al
controlului ierarhic.
Prin
normele si principiile citate, Legea fundamentală defineste Ministerul
Public ca o institutie independentă de interese partizane si, deci, la adăpost
fată de imixtiuni de orice natură, iar procurorilor le impune să-si
exercite atributiile în mod impartial si în limitele legii, sub controlul
ierarhic prevăzut de lege, asupra modului în care respectă aceste principii
constitutionale.
Deosebit
de aceste garantii de independentă si impartialitate, comune tuturor
procurorilor din sistemul judiciar, procurorii din Parchetul National
Anticoruptie prezintă garantiile generate de pozitia în care se află institutia
lor, care functionează pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, si
sunt coordonati direct de către procurorul general al parchetului din vârful
ierarhiei Ministerului Public. Existenta garantiilor maxime de impartialitate
si independentă în persoana procurorilor care compun Parchetul National
Anticoruptie explică si faptul că acestora li s-a stabilit prin lege competenta
exclusivă de a efectua urmărirea penală si trimiterea în judecată pentru
infractiuni de coruptie, în cazul altor înalti demnitari si functionari ai
statului, enumerati în art. 13 lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002, între care, “...membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari
de stat si asimilatii acestora, judecătorii Înaltei Curti de Casatie si
Justitie si ai Curtii Constitutionale, presedintele Consiliului Legislativ si
loctiitorul acestuia, Avocatul Poporului si adjunctii săi, consilierii
prezidentiali si consilierii de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale,
consilierii de stat ai primuluiministru...“.
Pentru
toate aceste considerente, apreciem că nu se poate admite sustinerea autorilor
sesizării, în sensul că prin dispozitiile legale atacate de acestia s-ar
încălca normele privind imunitatea parlamentară, prevăzute în art. 72 alin. (2)
din Constitutia României.
În
consecintă, opinăm că prevederile art. I pct. 2 din Legea privind aprobarea
Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
103/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu referire la art. 13
alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43 din 4 aprilie
2002 privind Parchetul National Anticoruptie sunt constitutionale.
|
Judecător, Nicolae Cochinescu |
Judecător, Constantin Doldur |
HOTĂRÂRI
ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
GUVERNUL
ROMÂNIEI
privind reorganizarea
si functionarea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului
În
temeiul art. 108 din Constitutia
României, republicată,
Guvernul
României adoptă
prezenta hotărâre.
CAPITOLUL
I
Dispozitii
generale
Art.
1. – (1) Agentia Natională pentru Protectia Mediului, institutie publică cu
personalitate juridică, finantată de la bugetul de stat, se reorganizează ca
organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor, cu
competente în implementarea politicilor si legislatiei în domeniul protectiei
mediului.
(2)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului exercită, în conditiile legii,
atributii privind planificarea strategică, monitorizarea factorilor de mediu,
autorizarea activitătilor cu impact asupra mediului, implementarea legislatiei
sipoliticilor de mediu la nivel national, regional si local, stabilite de către
Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor prin regulamentele de organizare si
functionare.
(3)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului are sediul în municipiul Bucuresti,
aleea Lacul Morii nr. 151, sectorul 6.
Art.
2. – (1) Agentiile regionale si agentiile judetene pentru protectia mediului
trec din subordinea Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor în subordinea
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
(2) Agentiile
regionale pentru protectia mediului se reorganizează ca institutii publice cu
personalitate juridică si structură functională distinctă, în subordinea
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, finantate de la bugetul de stat.
(3)
Agentiile judetene pentru protectia mediului sunt institutii publice cu
personalitate juridică, în subordinea Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului, cu statut de servicii publice deconcentrate, finantate de la bugetul
de stat.
(4)
În structura Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului se organizează si
functionează laboratoarele nationale de referintă pentru aer, deseuri, zgomot
si vibratii, precum si pentru radioactivitate.
CAPITOLUL
II
Competentele
si atributiile Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului
Art.
3. – Agentia Natională pentru Protectia Mediului, ca autoritate de executie si
implementare a Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor, are următoarele
functii:
a)
de suport tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a strategiilor
si politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis-ul comunitar si bazate
pe conceptul de dezvoltare durabilă;
b)
de implementare a legislatiei din domeniul protectiei mediului;
c)
de coordonare a activitătilor de implementare a strategiilor si politicilor de
mediu la nivel national, regional si local;
d)
de reprezentare în domeniul protectiei mediului în relatiile interne si
externe, conform mandatului acordat de către Ministerul Mediului si
Gospodăririi Apelor;
e)
de autoritate în autorizarea activitătilor cu impact potential asupra mediului
si asigurarea conformării cu prevederile legale.
Art.
4. – (1) În realizarea functiilor sale, Agentia Natională pentru Protectia
Mediului are următoarele atributii principale:
a)
autorizează activitătile cu impact asupra mediului, în conformitate cu
competentele stabilite în actele de reglementare, si coordonează acest proces
la nivel national, regional si local;
b)
constată neconformitătile cu actele de autorizare emise si informează
autoritatea de inspectie si control în domeniul protectiei mediului asupra
acestora;
c)
adoptă măsurile legale în cazul neconformitătilor cu actele de autorizare;
d)
asigură suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor si politicilor în
domeniul protectiei mediului;
e)
coordonează realizarea planurilor de actiune sectoriale si a planului national
de actiune pentru protectia mediului;
f)
colaborează si asigură suportul tehnic pentru elaborarea proiectelor actelor de
reglementare specifice promovate de către autoritatea centrală pentru protectia
mediului;
g)
asigură functionarea laboratoarelor nationale de referintă pentru aer, deseuri,
zgomot si vibratii, precum si pentru radioactivitate;
h)
monitorizează stadiul îndeplinirii angajamentelor în domeniul protectiei
mediului, asumate prin planurile de implementare negociate cu Comisia Europeană
în procesul de aderare la Uniunea Europeană, si întocmeste periodic rapoarte de
evaluare pentru informarea autoritătii publice centrale pentru protectia
mediului;
i)
asigură, în limita competentelor stabilite de către autoritatea publică
centrală în domeniul mediului, legătura cu Agentia Europeană de Mediu;
j)
colaborează cu agentii nationale sau federale similare si desfăsoară actiuni de
cooperare internatională cu avizul autoritătii publice centrale pentru
protectia mediului;
k)
elaborează rapoarte de sinteză privind starea mediului si monitorizează
procesul de conformare a operatorilor economici la cerintele legislatiei de
mediu;
l) monitorizează
activitatea de administrare a ariilor naturale protejate si de protectie a
monumentelor naturii;
m)
colaborează la derularea activitătilor rezultate din angajamentele
internationale ale României în domeniul protectiei mediului;
n)
participă la programe si proiecte internationale si la parteneriate în proiecte
de interes public;
o)
facilitează accesul specialistilor la informatia tehnică de mediu si
încurajează activitatea de cercetare în domeniul mediului;
p)
sustine si se implică în initiativele societătii civile în domeniul protectiei
mediului;
q)
realizează pregătirea de specialitate a personalului apartinând autoritătilor
publice regionale si locale pentru protectia mediului si Gărzii Nationale de
Mediu, pe baza programului anual aprobat de autoritatea publică centrală pentru
protectia mediului;
r)
fundamentează tehnic integrarea cerintelor de mediu în politicile
interdepartamentale si participă la lucrările comisiei interministeriale de pe
lângă autoritatea publică centrală pentru protectia mediului;
s)
coordonează activitătile specifice pe domeniile conforme cu subcapitolele de
negociere aferente capitolului 22 din Documentul de pozitie.
(2)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului organizează si coordonează Sistemul
informational national de mediu.
(3)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului organizează si coordonează Sistemul
national de monitorizare integrată a mediului.
(4)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului se implică în procesul de educatie
în domeniul protectiei mediului si editează materiale cu caracter informativ.
(5)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului furnizează, la cerere, informatii
sau date de mediu, în conformitate cu prevederile legale.
(6)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului organizează cursuri de
perfectionare a personalului autoritătilor publice pentru protectia mediului,
conform prevederilor legale.
(7)
În scopul instruirii personalului, Agentia Natională pentru Protectia Mediului
constituie, în conditiile legii, centre de perfectionare în domeniul protectiei
mediului.
(8)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului organizează si coordonează
secretariatele tehnice sau comisiile constituite la solicitarea autoritătii
publice centrale pentru protectia mediului.
(9)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului îndeplineste si alte atributii
stabilite de către autoritatea publică centrală pentru protectia mediului.
Art.
5. – Operatorii economici, autoritătile si institutiile publice sunt obligate
să comunice Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului informatiile de mediu
solicitate, la termenele stabilite, si să coopereze pentru furnizarea unor
informatii noi, în conditiile legii.
CAPITOLUL
III
Conducerea
si structura organizatorică a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului
Art.
6. – (1) Agentia Natională pentru Protectia Mediului este condusă de un
presedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepresedinte cu rang de
subsecretar de stat.
(2)
Presedintele si vicepresedintele sunt numiti si revocati din functie, în
conditiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului
mediului si gospodăririi apelor.
(3)
Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului numeste si eliberează
din functie, în conditiile legii, personalul acesteia.
(4)
În exercitarea conducerii Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului
presedintele emite decizii si aprobă instructiuni tehnice sau metodologice si
regulamentele de organizare si functionare pentru institutiile din subordine,
potrivit reglementărilor legale în vigoare.
(5)
Presedintele conduce întreaga activitate a Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului si îndeplineste functia de ordonator secundar de credite.
(6)
Presedintele reprezintă Agentia Natională pentru Protectia Mediului în raporturile
cu autoritatea centrală, cu alte autorităti si institutii publice, cu persoane
juridice si fizice române si străine, precum si în justitie.
(7)
Vicepresedintele este înlocuitorul de drept al presedintelui si îndeplineste
atributiile stabilite prin regulamentul de organizare si functionare aprobat de
către ministrul mediului si gospodăririi apelor si cele delegate prin decizie a
presedintelui.
(8)
Regulamentul de organizare si functionare va fi elaborat si aprobat în termen
de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art.
7. – (1) Pe lângă presedinte functionează, ca organ consultativ, Colegiul
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
(2)
Colegiul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului va avea în componentă
reprezentanti ai Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor, ai Agentiei
Nationale pentru Protectia Mediului, ai agentiilor regionale pentru protectia
mediului, ai agentiilor judetene pentru protectia mediului, un reprezentant al
sindicatelor din domeniul protectiei mediului, reprezentanti ai organizatiilor
neguvernamentale de mediu si cadre didactice universitare si cercetători cu
activitate recunoscută în domeniul protectiei mediului.
(3)
Componenta si regulamentul de functionare ale Colegiului Agentiei Nationale
pentru Protectia Mediului se aprobă prin ordin al ministrului mediului si
gospodăririi apelor în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei hotărâri.
(4)
Colegiul este condus de presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului.
(5)
Colegiul se întruneste periodic sau la cererea presedintelui Agentiei Nationale
pentru Protectia Mediului.
Art.
8. – (1) Structura organizatorică a Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului este prevăzută în anexa nr. 1.
(2)
Prin decizie a presedintelui Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, în
cadrul structurii organizatorice se pot organiza servicii, birouri si
compartimente functionale sau colective de lucru cu caracter temporar, în
conditiile legii.
(3)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului se reorganizează si are, la nivelul
anului 2005, un număr de 195 de posturi, inclusiv demnitarii si cabinetul
presedintelui, finantate de la bugetul de stat.
(4)
La nivelul anului 2006 se suplimentează numărul de posturi cu 144 de posturi
finantate de la bugetul de stat.
(5)
Regulamentul de organizare si functionare, structura organizatorică detaliată
si statul de functii se aprobă prin ordin al ministrului mediului si
gospodăririi apelor.
Art.
9. – (1) Personalul din cadrul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului are
calitatea de functionar public, cu exceptia personalului care exercită
activităti de secretariat, administrative, protocol, gospodărire,
întretinererepara tii si de deservire.
(2)
Atributiile, sarcinile si răspunderile individuale ale personalului se
stabilesc prin fisa postului, pe baza Regulamentului de organizare si
functionare al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
CAPITOLUL
IV
Organizarea,
functionarea si atributiile institutiilor din subordinea Agentiei Nationale
pentru Protectia Mediului
Art.
10. – Agentiile regionale pentru protectia mediului îndeplinesc atributiile
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului la nivel regional, în domeniile
implementării strategiilor si politicilor de mediu, legislatiei si reglementărilor
în vigoare, si coordonează elaborarea planurilor de actiune la nivel regional.
Art.
11. – Agentiile regionale pentru protectia mediului emit acte de autorizare în
domeniul protectiei mediului, în conformitate cu competentele atribuite de Agentia
Natională pentru Protectia Mediului, prevăzute în actele de reglementare.
Art.
12. – Agentiile regionale pentru protectia mediului organizează colective
pentru implementarea instrumentelor structurale la nivel regional, care sunt
coordonate direct de autoritatea publică centrală pentru protectia mediului.
Art.
13. – (1) Agentia Natională pentru Protectia Mediului are în subordine 8
agentii regionale pentru protectia mediului, constituite în fiecare regiune de
dezvoltare stabilită potrivit prevederilor Legii nr.
315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, cu modificările si
completările ulterioare.
(2)
Agentiile regionale pentru protectia mediului sunt:
a)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Bacău pentru Regiunea 1 – Nord-Est;
b)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Galati pentru Regiunea 2 – Sud-Est;
c)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Pitesti pentru Regiunea 3 –
Sud-Muntenia;
d)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Craiova pentru Regiunea 4 –
Sud-Vest Oltenia;
e)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Timisoara pentru Regiunea 5 – Vest;
f) Agentia
Regională pentru Protectia Mediului Cluj-Napoca pentru Regiunea 6 – Nord-Vest;
g)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Sibiu pentru Regiunea 7 – Centru;
h)
Agentia Regională pentru Protectia Mediului Bucuresti pentru Regiunea 8 –
Bucuresti–Ilfov.
Art.
14. – Agentiile regionale pentru protectia mediului au următoarele atributii
principale:
a)
exercită, la nivel regional, atributiile Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului, conform art. 4 alin. (1) lit. a)–c), e), h), k)–p), cu aprobarea acesteia;
b)
participă la elaborarea si monitorizarea planului de dezvoltare regională;
c)
colaborează cu agentiile judetene pentru protectia mediului din cadrul regiunii
de dezvoltare pentru elaborarea rapoartelor de sinteză si constituirea bazelor
de date de mediu la nivel regional;
d)
coordonează elaborarea si monitorizarea planurilor de actiune regionale pentru
protectia mediului;
e)
evaluează si actualizează anual, în cooperare cu Garda Natională de Mediu si
alte autorităti publice, planurile regionale proprii sau capitolele de mediu
integrate în alte planuri regionale;
f)
asigură asistentă de specialitate agentiilor judetene pentru protectia
mediului;
g)
colaborează cu Garda Natională de Mediu în emiterea actelor de autorizare si în
realizarea controlului conformării si aplicării legislatiei de mediu;
h)
gestionează si disponibilizează, în limita prevederilor legale, informatia de
mediu la nivel regional.
Art.
15. – (1) Conducerea agentiei regionale pentru protectia mediului este
asigurată de un director executiv, numit prin decizie a presedintelui Agentiei
Nationale pentru Protectia Mediului, cu avizul conform al ministrului mediului
si gospodăririi apelor.
(2)
Directorul executiv al agentiei regionale pentru protectia mediului coordonează
procesul de cooperare cu agentiile de protectie a mediului judetene din cadrul
aceleiasi regiuni de dezvoltare, în vederea îndeplinirii atributiilor stabilite
prin prezenta hotărâre si detaliate în regulamentul de organizare si
functionare aprobat de presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului.
Art.
16. – (1) Structura organizatorică, statul de functii si regulamentul-cadru de
organizare si functionare al agentiei regionale pentru protectia mediului se
aprobă prin decizie a presedintelui Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
(2)
Structura organizatorică a agentiei regionale pentru protectia mediului asigură
coordonarea, prin compartimente de specialitate, a activitătilor de protectie a
mediului la nivelul regiunii de dezvoltare.
(3)
Regulamentul de organizare si functionare se supune actualizării periodic.
(4)
Prin decizie a directorului executiv si cu aprobarea presedintelui Agentiei
Nationale pentru Protectia Mediului, în cadrul structurii organizatorice se pot
organiza colective temporare, în conditiile legii.
Art.
17. – (1) Agentia regională pentru protectia mediului elaborează planul de
dezvoltare institutională a agentiei, cu obiective pe termen scurt si mediu,
privind resursele financiare si umane si modificările structurale necesare
pentru realizarea atributiilor sale.
(2)
Planul de dezvoltare institutională se aprobă prin decizie a presedintelui
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, în termen de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Planul de dezvoltare
institutională se actualizează anual.
(3)
Planul de dezvoltare institutională este parte integrantă din regulamentul de
organizare si functionare al agentiei regionale pentru protectia mediului.
Art.
18. – Personalul de conducere si de executie din cadrul agentiilor regionale
pentru protectia mediului are calitatea de functionar public, cu exceptia
personalului care exercită activităti de secretariat, administrative, protocol,
gospodărire, întretinere-reparatii si de deservire.
Art.
19. – (1) Numărul maxim de posturi finantate de la bugetul de stat pentru
agentiile regionale si agentiile judetene pentru protectia mediului este de
2.248, la nivelul anului 2005.
(2)
Cresterea numărului de posturi, până în anul 2006, se va asigura prin
suplimentarea numărului maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Mediului si
Gospodăririi Apelor, prin legile bugetare anuale.
Art.
20. – (1) Agentiile judetene pentru protectia mediului cu sediul în judetele în
care sunt organizate agentii regionale pentru protectia mediului, potrivit art.
13, se reorganizează si se separă de structura agentiilor regionale pentru
protectia mediului.
(2)
Agentiile judetene pentru protectia mediului îndeplinesc atributiile prevăzute
de legislatia în vigoare pentru autoritătile publice teritoriale pentru
protectia mediului la nivel judetean sau al municipiului Bucuresti.
(3)
Conducerea agentiilor judetene pentru protectia mediului este asigurată de un director
executiv numit prin decizie a presedintelui Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului, cu avizul conform al ministrului mediului si gospodăririi apelor, în
conditiile legii.
CAPITOLUL
V
Art.
21. – (1) Finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Agentiei Nationale
pentru Protectia Mediului se asigură din alocatii de la bugetul de stat prin
autoritatea publică centrală pentru protectia mediului.
(2)
Agentia Natională pentru Protectia Mediului poate beneficia de granturi,
vărsăminte, donatii si asistentă financiară din partea unor organisme
internationale.
(3)
Institutiile din subordinea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului pot
beneficia de granturi, vărsăminte, donatii si asistentă financiară din partea
unor organisme internationale, după informarea si aprobarea prealabilă de către
conducerea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
Art.
22. – Salarizarea functionarilor publici si a personalului contractual din
cadrul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului se face potrivit
reglementărilor legale în vigoare.
Art.
23. – Institutiile publice cu personalitate juridică, care functionează în
subordinea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, si numărul maxim de
personal al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art.
24. – (1) Numărul mijloacelor de transport auto si norma de consum lunar
necesare desfăsurării activitătii Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului,
precum si a structurilor din subordinea acesteia sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(2)
Repartizarea parcului de mijloace de transport se face prin decizie a
presedintelui Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
Art.
25. – La capitolul I din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.
408/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si
Gospodăririi Apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
285 din 31 martie 2004, cu modificările si completările ulterioare, punctele 2
si 3 se abrogă.
Art.
26. – (1) Agentia Natională pentru Protectia Mediului preia de la Ministerul
Mediului si Gospodăririi Apelor, pe bază de protocol de predare-preluare,
numărul de posturi, fondurile aferente personalului si alocatia bugetară
corespunzătoare agentiilor regionale si agentiilor judetene pentru protectia
mediului.
(2)
Posturile corespunzătoare functiilor de conducere din cadrul agentiilor
regionale si agentiilor judetene pentru protectia mediului vor fi ocupate prin
concurs, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
Art.
27. – Patrimoniul agentiilor regionale si agentiilor judetene pentru protectia
mediului, prevăzute la art. 2, se preia de la Ministerul Mediului si
Gospodăririi Apelor de către Agentia Natională pentru Protectia Mediului pe
bază de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei hotărâri.
Art.
28. – Încadrarea, salarizarea si acordarea altor drepturi personalului din
cadrul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si al structurilor
subordonate acesteia, ale functionarilor publici si personalului contractual se
fac în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare aplicabile personalului
din institutiile publice centrale si structurilor subordonate acestora.
Art.
29. – Anexele nr. 1, 2 s 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.
30. – Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea
Guvernului nr.
1.625/2003 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei
Nationale pentru Protectia Mediului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările ulterioare, si
Hotărârea Guvernului nr.
1.626/2003 privind înfiintarea, organizarea si functionarea agentiilor
regionale de protectia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN
POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p.
Ministrul mediului si gospodăririi apelor,
Constantin
Popescu,
secretar
de stat
Ministrul
muncii, solidaritătii sociale si familiei,
p.
Ministrul finantelor publice,
Doina
Elena Dascălu,
secretar
de stat
Bucuresti, 19 mai 2005.
Nr. 459.
ANEXA Nr. 11)
a
Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului
ANEXA Nr. 2
cu
personalitate juridică, care functionează în subordinea Agentiei Nationale
pentru Protectia Mediului, finantate integral din bugetul de stat
|
Nr. crt. |
Denumirea
unitătii |
|
1. |
8 agentii regionale pentru
protectia mediului |
|
2. |
4 agentii pentru protectia
mediului judetene |
NOTĂ:
Numărul maxim de
posturi pentru institutiile prevăzute în prezenta anexă este de 2.248.
ANEXA Nr. 3
PARCUL
AUTO SI NORMA DE CONSUM LUNAR
necesare
desfăsurării activitătii Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, precum
si a structurilor din subordinea acesteia
|
Nr. crt. |
Numărul
maxim de autovehicule |
Consumul/autovehicul/ambarcatiune (litri) |
|
1. |
200 autoturisme |
300 |
|
2. |
50
autolaboratoare/autoutilitare |
300 |
|
3. |
15 ambarcatiuni |
10
l/h x 40 ore/lună = 400 |
ACTE
ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL TRANSPORTURILOR,
CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI
pentru
aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare seismică – Partea I –
Prevederi de proiectare pentru clădiri“, indicativ P 100-1/2004
În
conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995
privind calitatea în constructii, cu modificările ulterioare,
în temeiul
art. 2 pct. 45 si al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
412/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Transporturilor,
Constructiilor si Turismului, cu modificările si completările ulterioare,
având
în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 12 din 2 februarie 2004 al Comitetului
tehnic de specialitate – CTS 4,
ministrul
transporturilor, constructiilor si turismului emite următorul ordin:
Art.
1. – Se aprobă Reglementarea tehnică “Cod de proiectare seismică – Partea I –
Prevederi de proiectare pentru clădiri“, indicativ P 100-1/2004, elaborată de
Universitatea Tehnică de Constructii Bucuresti – UTCB, prevăzută în anexa*)
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art.
2. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si
intră în vigoare la 12 luni de la data publicării lui.
Art.
3. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului
lucrărilor publice si amenajării teritoriului nr. 3/N/1992 pentru aprobarea
reglementării tehnice “Normativ pentru proiectarea antiseismică a
constructiilor de locuinte social-culturale, agrozootehnice si industriale“,
indicativ P 100-92, publicat în Buletinul Constructiilor nr. 1–2/1992, precum
si orice alte dispozitii contrare îsi încetează aplicabilitatea.
Ministrul
transporturilor, constructiilor si turismului,
Gheorghe
Dobre
Bucuresti, 5 aprilie 2005.
Nr. 489.
*) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 462 bis în afara abonamentului, care se poate achizitiona de la Centrul pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial“ Bucuresti, sos. Panduri nr. 1.
