MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 1025         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 18 noiembrie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri  executorii

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.372. – Hotărâre privind aprobarea renuntării la cetătenia română unor persoane

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.419/C. – Ordin al ministrului justitiei pentru aprobarea Regulamentului privind concediile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, din Ministerul Justitiei

 

7.591. – Ordin al vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală privind formalitătile vamale de import pentru mărfurile perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din Tariful vamal de import al României, transportate pe cale rutieră, destinate să fie vămuite în municipiul Bucuresti sau în judetul Ilfov

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 529

din 11 octombrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Claudia Margareta Nită – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, exceptie ridicată de Veronica Dănăilă, Nicoleta Gabor, Liviu Vasiliu si altii în Dosarul nr. 3.965/2004 al Curtii de Apel Alba Iulia – Sectia civilă.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 15 septembrie 2005 si au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronuntării la data de 22 septembrie 2005, la 4 octombrie 2005 si apoi la data de 11 octombrie 2005.

CURTEA ,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din Sedinta din Camera de Consiliu din 28 ianuarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 3.965/2004, Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Exceptia a fost ridicată de Veronica Dănăilă, Nicoleta Gabor, Liviu Vasiliu si altii în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect solutionarea recursului împotriva deciziei civile de respingere a unei cereri de încuviintare a executării silite asupra bunurilor mobile apartinând Ministerului Justitiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 încalcă prevederile art. 16 alin. (2), art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi din Constitutie si ale art. 6 paragraful 1 prima frază din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece ordonanta “instituie o procedură specială, în considerarea calitătii de debitor a institutiilor publice, procedură ce înlătură dreptul creditorului de a urmări silit bunurile apartinând domeniului privat al statului, desi acestea sunt supuse regimului de drept comun“.

Astfel, se conferă statului privilegiul de a amâna aprobarea sumelor din bugetele institutiilor publice necesare executării obligatiilor de plată fată de creditori, deoarece, potrivit dispozitiilor din ordonanta criticată, executarea silită a obligatiilor de plată ale institutiilor publice “se poate face numai asupra resurselor bănesti ale institutiei, dar nu si asupra bunurilor mobile (altele decât resursele bănesti) sau imobile, proprietate privată a debitorului“. În plus, includerea acestor sume în bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei publice rămâne la discretia ordonatorului principal de credite bugetare, acesta fiind singurul abilitat să întreprindă măsurile la care se referă art. 2 din ordonantă si să dispună efectuarea plătii către trezorerie.

Se apreciază că, în realitate si în pofida titlului său generic, Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 reglementează “numai situatia specială a executării de bună voie sau silite prin poprire a obligatiilor stabilite prin titluri executorii, atunci când debitorul este o institutie publică“. Singurele limite pe care ordonanta criticată le prevede constau în aceea că executarea nu se poate face asupra oricăror resurse bănesti ale institutiei publice, ci numai asupra resurselor alocate de la buget în acest scop. Din cuprinsul dispozitiilor cuprinse în Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 nu rezultă interdictia pentru creditori ca, în faza de executare silită

împotriva institutiilor publice, să poată uza de toate procedurile executionale prevăzute de dreptul comun, care, în lipsa unei norme exprese dintr-o lege specială, devin aplicabile. În acest sens este amintită si interpretarea pe care Guvernul României a oferit-o în cadrul punctului de vedere solicitat de Curtea Constitutională cu prilejul solutionării, prin Decizia nr. 202 din 4 iulie 2002, a unei exceptii de neconstitutionalitate având un obiect identic cu cel al cauzei de fată, potrivit căreia “textul ordonantei nu contine nici o referire la interdictia executării asupra bunurilor din patrimoniul institutiilor publice apartinând domeniului privat, care rămân supuse în continuare dispozitiilor de drept comun privind executarea silită“.

În concluzie, se consideră că Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 contravine art. 16 alin. (2) din Constitutie, deoarece singurele limite pe care aceasta le stabileste constau în aceea că executarea nu se poate face asupra oricăror resurse bănesti ale institutiei publice, ci numai asupra resurselor alocate de la buget în acest scop, prin grija ordonatorului principal de credite, fără a se preciza că executarea silită este interzisă si asupra bunurilor imobile sau mobile apartinând domeniului privat al respectivei institutii publice.

De asemenea, interpretarea dată ordonantei criticate, în sensul că prin acest act normativ s-ar fi derogat de la institutia executării silite, astfel cum este aceasta reglementată de Codul de procedură civilă, încalcă prevederile art. 44 alin. (1) din Constitutie, deoarece această interpretare “nu face altceva decât să permită institutiei statului – ca subiect de drept – să execute sau nu, după bunul plac al ordonatorului principal de credite bugetare, o obligatie de plată.“ A considera că obligatiile de plată ale institutiilor publice nu se pot executa decât prin poprire înseamnă a transforma aceste texte de lege într-o restrictie adusă însesi institutiei executării silite ar însemna o limitare arbitrară a “garantiei“ creditorului, atunci când debitor este statul.

Prin înlăturarea posibilitătii de executare silită mobiliară sau imobiliară, pentru unicul motiv că debitorul obligatiei este o institutie publică, ar însemna că proprietatea sa privată este insesizabilă. Or, o astfel de concluzie, permisă de interpretarea textelor normative cuprinse în ordonanta criticată, contravine dispozitiilor art. 44 alin. (2) din Constitutie. Devenind insesizabilă, proprietatea privată a institutiei publice nu mai are nevoie de ocrotire din partea statului, ea neputând fi afectată de un proces de executare silită, asa cum este afectată o proprietate privată, care nu apartine institutiilor publice.

Totodată, se arată că “a se considera că obligatiile de plată ale institutiilor publice nu se pot executa decât prin poprire, prin trezoreria statului, în limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate potrivit legii, prin operatiunile de plăti dispuse de operatorii de credit“, este contrar si art. 6 paragraful 1 prima frază din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, în ceea ce priveste dreptul la un proces echitabil.

În fine, lipsa unor reglementări din ordonantă, în sensul instituirii unui termen înăuntrul căruia ordonatorii principali de credite să-si îndeplinească obligatia prevăzută la art. 2, precum si a unei sanctiuni în cazul nerespectării acestei obligatii duce la posibilitatea amânării sine die a realizării efective a dreptului de creantă asupra institutiei publice, contravenind astfel dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată.

În acest sens se arată că obligarea unui creditor de a-si încasa creanta în limitele mentionării respectivei creante în bugetul de venituri si cheltuieli al institutiei publice, în conditiile în care la data aprobării bugetului nu pot fi cunoscute toate creantele ce urmează a fi executate, reprezintă o interferentă în respectarea principiului constitutional al egalitătii în drepturi a persoanelor fizice si juridice.

Cele trei conditii cumulative, necesare pentru ca o creantă să fie urmăribilă (certă, lichidă si exigibilă), pot să nu existe la data aprobării bugetului de venituri si cheltuieli al institutiei publice, astfel încât creditorul este pus în situatia aplicării unui tratament discriminatoriu sub aspectul realizării drepturilor sale.

În final, se sustine că Legea fundamentală nu recunoaste statului mai multe drepturi decât au cetătenii săi, iar dispozitiile art. 44 alin. (1) din Constitutie nu trebuie interpretate în sens limitativ si în defavoarea cetătenilor unui stat.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, asa cum s-a stabilit prin numeroase decizii ale Curtii Constitutionale pronuntate în cauze având ca obiect al exceptiei dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 (spre exemplu, Decizia nr. 255/2003, Decizia nr. 326/2002 si Decizia nr. 202/2002).

Se mentionează că, în deplină concordantă cu dispozitiile art. 136 alin. (1) din Constitutie, Legea nr. 72/1996 privind finantele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către institutiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de functionarea acestora.

Astfel, desi prin textele de lege criticate se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănesti ale institutiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, aceasta nu împiedică executarea silită a obligatiilor de plată ale institutiilor publice, de vreme ce, potrivit art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, este instituită obligatia pentru ordonatorii de credite de a lua “toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, (...) pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii“.

Dispozitiile legale criticate nu pot fi considerate ca instituind o discriminare a creditorului în favoarea statului, ci ca o normă de protectie de interes general, fiind de neconceput ca, pe calea executării silite a unui titlu executoriu, să se ajungă la lipsirea unei institutii publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. De altfel, o asemenea măsură de protectie a debitorului nu este singulară în legislatia executională, art. 406 din Codul de procedură civilă instituind, spre exemplu, exceptarea de la urmărirea silită a unor bunuri ale debitorului si ale familiei acestuia. Textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 44 din Constitutie, referitoare la ocrotirea proprietătii, deoarece, asa cum s-a arătat mai sus, art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 impune ordonatorilor de credite obligatia de a lua toate măsurile pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 sunt constitutionale. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate fată de prevederile art. 16 din Constitutie, se arată că aceasta nu poate fi retinută. Asa cum s-a arătat si în Decizia Curtii Constitutionale nr. 161/2003, Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 instituie, în materia executării creantelor fată de institutiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun. Astfel, instituirea unor limite în executarea silită a sumelor datorate de institutiile publice în baza unor titluri executorii nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, ci reprezintă o măsură de protectie de interes general, menită să prevină lipsirea unei institutii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Dispozitiile de lege criticate sunt în deplină concordantă si cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constitutie. Articolul 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, care prevede obligatia ordonatorilor de credite de a lua toate măsurile ce se impun pentru a asigura, în bugetele proprii si ale institutiilor subordonate, creditele bugetare necesare efectuării plătii sumelor stabilite prin titluri executorii, nu numai că nu împiedică executarea silită a obligatiilor de plată ale institutiilor publice, ci, dimpotrivă, fac posibilă această executare. Mai mult, art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie consacră dreptul legiuitorului de a stabili continutul si limitele dreptului de proprietate si al creantelor asupra statului, ceea ce dispozitiile de lege criticate pun în practică.

În final, sunt invocate si deciziile nr. 244/2003 si nr. 444/2003, prin care Curtea Constitutională a retinut că dispozitiile de lege criticate, desi afectează celeritatea procedurii, nu contravin Legii fundamentale, care, garantând creantele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată. Urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligatiilor, acestea nu fac decât, dimpotrivă, să dea expresie obligatiei constitutionale a garantării creantelor asupra statului.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002. Aceste dispozitii au următorul continut:

“Art.1. – Executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligatia de plată respectivă.

Art. 2. – Ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în conditiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Art. 3. – În procesul executării silite a sumelor datorate de către institutiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operatiuni privind plăti dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate potrivit legii.

Art. 4. – Persoanele care efectuează operatiuni de plăti prin trezoreria statului, cu încălcarea prevederilor prezentei ordonante, sunt pedepsite potrivit legii.“

Autorii sustin că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile art. 16 alin. (2) si ale art. 41 alin. (1) si (2) teza întâi din Constitutie, acestea din urmă devenind, în urma revizuirii si republicării Legii fundamentale, art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi. Prevederile constitutionale invocate au următorul cuprins:

– Art. 16 alin. (2): “(2) Nimeni nu este mai presus de lege.“;

– Art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (...)“.

De asemenea, autorii exceptiei invocă si încălcarea dispozitiilor art. 6 paragraful 1 prima frază din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, al căror continut este următorul: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. (...)“.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională retine următoarele: Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 a mai fost supusă controlului Curtii Constitutionale, care, prin numeroase decizii, de exemplu: deciziile nr. 48 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 20 februarie 2004, nr. 255 din 17 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003, nr. 326 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, si nr. 202 din 4 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002, a statuat că dispozitiile acestui act normativ sunt în concordantă cu prevederile constitutionale si internationale invocate ca fiind încălcate si în prezenta cauză.

Astfel, Curtea a constatat că “ordonanta a cărei constitutionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protectie a patrimoniului institutiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în conditii optime a activitătii acestora si, prin aceasta, a îndeplinirii atributiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Curtea retine că ar fi disproportionat si inechitabil a recunoaste creditorilor institutiilor publice dreptul de a-si valorifica creantele împotriva acestora în conditiile dreptului comun, cu consecinta perturbării grave a activitătii care constituie însăsi ratiunea de a fi a unor asemenea institutii“.

În jurisprudenta sa constantă, Curtea a retinut, de asemenea, că prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 au fost reglementate conditiile în care se realizează executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constitutie si în Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Astfel, în deplină concordantă cu art. 137 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia “Formarea, administrarea, întrebuintarea si controlul resurselor financiare ale [...] institutiilor publice sunt reglementate prin lege“, Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către institutiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de functionarea acestora. Desi prin dispozitiile legale criticate se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănesti ale institutiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, aceasta nu împiedică executarea silită a oblligatiilor de plată ale institutiilor publice, de vreme ce, potrivit art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, este instituită obligatia pentru ordonatorii de credite de a lua “toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, [...] pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii“. În acest context, dispozitiile legale criticate nu pot fi considerate ca instituind o discriminare a creditorului în favoarea statului, ci ca o normă de protectie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei institutii publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. De altfel, o asemenea măsură de protectie a debitorului nu este singulară în legislatia executională, fiind amintite în acest sens prevederile art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor bunuri ale debitorului si ale familiei acestuia.

Curtea a statuat, totodată, că instituirea anumitor restrictii, impuse de ratiuni evidente, în valorificarea dreptului creditorului nu înseamnă negarea posibilitătii acestuia de a si-l realiza, tot asa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei actiuni sau pentru exercitarea căilor de atac nu semnifică restrângerea accesului liber la justitie. Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constitutie, prin care se garantează creantele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, conditiile instituite în această materie prin ordonantă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constitutiei, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligatiilor, cu respectarea exigentelor impuse de constituirea si executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligatiei constitutionale a garantării obligatiilor asupra statului.

Referitor la criticile de neconstitutionalitate privind lipsa unui termen legal înăuntrul căruia ordonatorii principali de credite să fie obligati să-si îndeplinească atributiile prevăzute de art. 2 din ordonantă, precum si a unei sanctiuni pentru nerespectarea acestei obligatii, Curtea constată că nici acestea nu pot fi retinute. Aceasta deoarece, dincolo de utilitatea evidentă a instituirii unui asemenea termen necesar pentru eficienta procedurii de executare a obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cât si a unor sanctiuni, acestea reprezintă omisiuni de reglementare din partea legiuitorului ce excedează competentei Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

În ceea ce priveste dificultătile create în legătură cu executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, ca si derogarea sau neconcordanta regulilor de executare a acestor obligatii cu normele din dreptul comun, Curtea observă că acestea nu constituie probleme de constitutionalitate, legiuitorul fiind în drept, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, să stabilească reguli de procedură distincte pentru situatii speciale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în materie, atât solutia, cât si considerentele din deciziile amintite îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, exceptie ridicată de Veronica Dănăilă, Nicoleta Gabor, Liviu Vasiliu si altii în Dosarul nr. 3.965/2004 al Curtii de Apel Alba Iulia – Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 octombrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia Margareta Nită

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea renuntării la cetătenia română unor persoane

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 30 din Legea cetătniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. – Se aprobă renuntarea la cetătenia română persoanelor prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul justitiei,

Maria Cristina Manda,

secretar de stat

Ministrul administratiei si internelor,

Vasile Blaga

p. Ministrul afacerilor externe,

Anton Niculescu,

secretar de stat

 

Bucuresti, 10 noiembrie 2005.

Nr. 1.372.

 

 

ANEXĂ

 

LISTA

persoanelor care au promisiunea altei cetătenii, pentru care comisia a avizat favorabil cererea de renuntare la cetătenia română în temeiul art. 26 din Legea cetăteniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a

Pagina a 9-a

Pagina a 10-a

Pagina a 11-a

Pagina a 12-a

Pagina a 13-a

Pagina a 14-a

Pagina a 15-a

Pagina a 16-a

Pagina a 17-a

Pagina a 18-a

Pagina a 19-a

Pagina a 20-a

Pagina a 21-a

Pagina a 22-a

Pagina a 23-a

Pagina a 24-a

Pagina a 25-a

Pagina a 26-a

Pagina a 27-a

Pagina a 28-a

Pagina a 29-a

Pagina a 30-a

Pagina a 31-a

Pagina a 32-a

Pagina a 33-a

Pagina a 34-a

Pagina a 35-a

Pagina a 36-a

Pagina a 37-a

Pagina a 38-a

Pagina a 39-a

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL JUSTITIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Regulamentului privind concediile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, din Ministerul Justitiei

 

Având în vedere dispozitiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată,

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul justitiei emite următorul ordin:

Art. 1. – Se aprobă Regulamentul privind concediile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, din Ministerul Justitiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. – Pe data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă dispozitiile privind personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, din Ministerul Justitiei, cuprinse în ordinul ministrului justitiei pentru aprobarea Regulamentului privind concediul de odihnă si alte concedii ale personalului din Ministerul Justitiei, de la instantele judecătoresti, Institutul National al Magistraturii, Centrul de Pregătire si Perfectionare a Grefierilor si a Celuilalt Personal Auxiliar de Specialitate, Institutul National de Criminologie si Institutul National de Expertize Criminalistice.

Art. 4. – Directia pentru resurse umane si relatii cu Consiliul Superior al Magistraturii si Directia financiarcontabilitate vor duce la îndeplinire dispozitiile prezentului ordin.

 

Ministrul justitiei,

Monica Luisa Macovei

 

Bucuresti, 6 octombrie 2005.

Nr. 1.419/C.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

privind concediile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, din Ministerul Justitiei

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. – Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor din Ministerul Justitiei, denumit în continuare personal de specialitate juridică, are dreptul la concediu de odihnă plătit, concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau la alte forme de specializare organizate în tară sau în străinătate, pentru pregătirea si sustinerea examenului de capacitate si de doctorat, concedii fără plată, concedii medicale, precum si alte concedii, potrivit legii.

 

CAPITOLUL II

Concediul de odihnă

 

Art. 2. – (1) Personalul de specialitate juridică are dreptul la un concediu de odihnă anual, plătit, de 35 de zile lucrătoare. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntări sau limitări.

(2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă proportional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

Art. 3. – Pentru personalul de specialitate juridică încadrat în timpul anului, durata concediului de odihnă se va stabili proportional cu perioada cuprinsă între data încadrării si ultima zi a anului.

Art. 4. – (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an calendaristic.

(2) Conducerea compartimentelor din Ministerul Justitiei are obligatia să asigure efectuarea concediului de odihnă de către personalul de specialitate juridică în cursul anului calendaristic în care s-a născut acest drept.

(3) Efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în situatiile prevăzute de prezentul regulament.

Art. 5. – (1) Programarea concediilor de odihnă se face la sfârsitul anului, pentru anul următor, de către conducerea compartimentelor din Ministerul Justitiei, cu consultarea personalului de specialitate juridică si avându-se în vedere asigurarea functionării în bune conditii a compartimentelor institutiei.

(2) Concediul de odihnă poate fi fractionat, la cererea personalului de specialitate juridică, cu conditia ca una dintre fractiuni să fie de cel putin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Art. 6. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă personalul de specialitate juridică beneficiază de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.

(2) Indemnizatia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a indemnizatiei de încadrare brute lunare, a majorării indemnizatiei de încadrare brute lunare, precum si a indemnizatiilor si sporurilor cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare lunii calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media zilnică se calculează distinct pentru fiecare lună.

(3) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (2) se stabileste în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează concediul de odihnă.

(4) Indemnizatia de concediu de odihnă se plăteste, la cerere, cu cel putin 5 zile înaintea plecării în concediu.

Art. 7. – (1) Dacă persoana încadrată ca personal de specialitate juridică nu a putut efectua concediul de odihnă, total sau partial, în anul calendaristic în care s-a născut acest drept, din cauza unor motive obiective, îl poate efectua în cursul anului următor, pe baza programării aprobate de conducătorul compartimentului în care îsi desfăsoară activitatea. În acest caz, drepturile bănesti se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediul de odihnă.

(2) Compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul încetării activitătii la Ministerul Justitiei.

(3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat si a mediei zilnice a indemnizatiei de încadrare brute lunare, a majorării indemnizatiei de încadrare brute lunare, precum si a indemnizatiilor si sporurilor cu caracter permanent, luate împreună, corespunzător lunii calendaristice în care activitatea personalului de  specialitate juridică în cadrul Ministerului Justitiei încetează.

(4) În cazul decesului persoanei încadrate ca personal de specialitate juridică, suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se va acorda membrilor de familie, conform legii.

Art. 8. – (1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea persoanei încadrate ca personal de specialitate juridică, pentru motive obiective.

(2) Concediul de odihnă poate fi întrerupt si în cazul în care persoana încadrată ca personal de specialitate juridică este rechemată, în scris, de către conducerea compartimentului în care îsi desfăsoară activitatea, în caz de fortă majoră sau pentru situatii urgente care fac necesară prezenta acesteia la locul de muncă. În această situatie, persoana în cauză are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport necesare pentru revenirea la locul de muncă, precum si la acoperirea eventualelor prejudicii suferite ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.

(3) În cazul întreruperii concediului de odihnă, personalul de specialitate juridică are dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situatiile respective sau, când acest lucru nu mai este posibil, în perioada stabilită printr-o nouă programare, în cursul aceluiasi an calendaristic.

Art. 9. – (1) În cazul în care concediul de odihnă este întrerupt, indemnizatia nu se restituie. În această situatie se va proceda la regularizarea plătilor în raport cu indemnizatia aferentă zilelor de concediu neefectuat si cu indemnizatia cuvenită pentru activitatea efectuată în perioada de întrerupere a concediului de odihnă.

(2) La data programată pentru efectuarea părtii restante a concediului de odihnă se acordă indemnizatia de concediu cuvenită pentru această parte a concediului, în conditiile prezentului regulament.

Art. 10. – Personalul de specialitate juridică care îndeplineste, în conditiile legii, prin cumul, pe lângă functia de bază la Ministerul Justitiei, o functie didactică în învătământul universitar are dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la Ministerul Justitiei.

Art. 11. – (1) Concediul de odihnă cuvenit personalului de specialitate juridică detasat în cadrul altor autorităti sau institutii publice se acordă de către autoritătile sau institutiile publice la care îsi desfăsoară activitatea.

(2) Personalul de specialitate juridică detasat în cadrul altor autorităti sau institutii publice cu sediul în altă localitate are dreptul la rambursarea, în conditiile legii, a cheltuielilor efectuate pentru transportul, dus-întors, între localitatea unde este detasat si Bucuresti, în situatia în care concediul de odihnă se efectuează în timpul detasării.

(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplică si personalului de specialitate juridică delegat la alte autorităti sau institutii publice.

Art. 12. – Concediul de odihnă neacordat personalului de specialitate juridică transferat la o altă autoritate sau institutie publică, de către Ministerul Justitiei, se va acorda de autoritatea sau institutia publică la care a fost transferat, iar indemnizatia de concediu acordată potrivit legii va fi suportată de cele două institutii implicate, proportional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea în cursul anului calendaristic respectiv. În acelasi mod se va proceda si în cazul transferului la Ministerul Justitiei de la o altă autoritate sau institutie publică, precum si în situatia în care concediul de odihnă a fost efectuat înainte de transfer.

Art. 13. – Personalul de specialitate juridică este obligat să restituie Ministerului Justitiei partea din indemnizatia de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat concediul de odihnă, în situatia eliberării din functie pentru următoarele motive:

a) demisie;

b) incapacitate profesională;

c) sanctionare disciplinară;

d) condamnare definitivă;

e) neîndeplinirea oricăreia dintre conditiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) si e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată;

f) încălcarea dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată;

g) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată.

 

CAPITOLUL III

Concedii pentru formare profesională

 

Art. 14. – Personalul de specialitate juridică are dreptul la concedii pentru formare profesională, la cerere, cu plată sau fără plată.

Art. 15. – (1) Personalul de specialitate juridică are dreptul, la cerere, la concedii plătite pentru formare profesională, în următoarele situatii:

a) participarea la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în tară sau în străinătate;

b) pregătirea si sustinerea examenului de capacitate si a examenului de doctorat.

(2) Durata acestor concedii se aprobă de către conducerea institutiei, în functie de durata cursurilor ori a specializărilor efectuate, fără a putea depăsi 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic.

(3) Pentru pregătirea si sustinerea examenului de capacitate si, după caz, a examenului de doctorat, personalul de specialitate juridică are dreptul la un concediu plătit ce nu poate depăsi 10 zile lucrătoare pentru fiecare examen.

Art. 16. – (1) Durata concediului pentru formare profesională, cu plată, nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual si este asimilată unei perioade de activitate efectivă în ceea ce priveste drepturile personalului de specialitate juridică.

(2) Concediile acordate potrivit alin. (1) nu afectează vechimea în functia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor.

Art. 17. – (1) Concediul pentru formare profesională, fără plată, se acordă, la cerere, pentru perioada formării profesionale urmate la initiativa personalului de specialitate juridică.

(2) Conducerea institutiei poate respinge solicitarea numai dacă absenta persoanei în cauză ar prejudicia grav desfăsurarea activitătii.

(3) Durata concediului pentru formare profesională, fără plată, nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual si este asimilată unei perioade de activitate efectivă în ceea ce priveste drepturile personalului de specialitate juridică, inclusiv vechimea în functia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, altele decât salariul.

 

CAPITOLUL IV

Concediul fără plată

 

Art. 18. – (1) Personalul de specialitate juridică are dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor situatii personale deosebite, apreciate ca atare de conducerea institutiei. Durata însumată a acestor concedii nu poate depăsi 90 de zile lucrătoare într-un an calendaristic.

(2) În mod exceptional, concediul fără plată poate fi acordat pe o durată mai mare de 90 de zile, stabilită prin acordul părtilor.

(3) Personalul de specialitate juridică are dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situatii:

a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, pe perioada indicată în certificatul medical;

b) însotirea sotului sau, după caz, a sotiei ori a unei rude apropiate: fiu, fiică, soră, frate, părinte, pe timpul cât acestia se află la tratament în străinătate, cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătătii.

Art. 19. – (1) În perioada concediilor fără plată persoanele respective îsi păstrează calitatea de personal de specialitate juridică.

(2) Durata concediilor fără plată prevăzute la art. 18 nu constituie vechime în functia de personal de specialitate juridică.

 

CAPITOLUL V

Alte concedii plătite

 

Art. 20. – Personalul de specialitate juridică are dreptul la concedii medicale, potrivit legii.

Art. 21. – (1) Personalul de specialitate juridică are dreptul la concediu pentru cresterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

(2) În perioada concediului prevăzut la alin. (1) personalul de specialitate juridică are dreptul la o indemnizatie în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.

Art. 22. – (1) Personalul de specialitate juridică are dreptul la concedii plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă, în cazul următoarelor evenimente familiale:

a) căsătorie – 5 zile;

b) nasterea sau căsătoria unui copil – 3 zile;

c) decesul sotului sau sotiei ori al unei rude până la gradul al II-lea inclusiv – 3 zile.

(2) Concediile plătite prevăzute la alin. (1) se acordă, la cerere, de conducerea institutiei.

 

CAPITOLUL VI

Dispozitii finale

 

Art. 23. – (1) Personalul de specialitate juridică care nu a desfăsurat activitate întregul an calendaristic nu are dreptul la concediu de odihnă pentru acel an.

(2) În cazul în care perioadele de concedii medicale si de concedii fără plată, însumate, au fost de 12 luni ori mai mari si s-au întins pe 2 sau mai multi ani calendaristici, personalul de specialitate juridică are dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activitătii, proportional cu timpul lucrat în acest an.

Art. 24. – (1) Efectuarea concediului de odihnă de către personalul de specialitate juridică cu functii de executie, precum si de către sefii de servicii/birouri – personal de specialitate juridică, din cadrul directiilor din Ministerul Justitiei, se aprobă de directorul directiei în care aceste persoane îsi desfăsoară activitatea.

(2) Efectuarea concediului de odihnă de către directorii directiilor din Ministerul Justitiei/sefii compartimentelor din minister – personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor – se aprobă de ministrul justitiei.

(3) Concediul fără plată pentru studii sau pentru interese personale, cu o durată de cel mult 30 de zile, se aprobă de conducerea directiei/compartimentului din minister, în cadrul căreia/căruia îsi desfăsoară activitatea persoana solicitantă.

Art. 25. – Evidenta efectuării concediilor prevăzute în prezentul regulament va fi tinută de secretarii directiilor/compartimentelor din cadrul ministerului.

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Autoritatea Natională a Vămilor

 

ORDIN

privind formalitătile vamale de import pentru mărfurile perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din Tariful vamal de import al României, transportate pe cale rutieră, destinate să fie vămuite în municipiul Bucuresti sau în judetul Ilfov

 

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 165/2005 privind organizarea si functionarea Autoritătii Nationale a Vămilor,

având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările si completările ulterioare,

tinând cont de Adresa Directiei Regionale Vamale Bucuresti nr. 36.520 din 26 octombrie 2005, înregistrată la Autoritatea Natională a Vămilor cu nr. 62.307 din 26 octombrie 2005, si de Raportul Serviciului supraveghere si control vamal din cadrul Directiei Regionale Vamale Bucuresti nr. 1.396 din 14 octombrie 2005,

având în vedere Nota Directiei resurse umane, organizare generală si perfectionare nr. 63.934 din 3 noiembrie 2005, aprobată de conducerea Autoritătii Nationale a Vămilor,

vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. – Activitătile privind îndeplinirea formalitătilor vamale de import pentru mărfurile perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din Tariful vamal de import al României, transportate pe cale rutieră, destinate să fie vămuite în municipiul Bucuresti sau în judetul Ilfov, se efectuează la locatiile situate în:

– bd. Iuliu Maniu nr. 566–570, sectorul 6 (arondată Biroului vamal Antrepozite);

– Sos. Chitilei nr. 230, sectorul 1 (arondată Biroului vamal Antrepozite);

– Bd. Metalurgiei nr. 132, sectorul 4 (arondată Biroului vamal Bucuresti Sud);

– Intrarea Binelui nr. 1A, sectorul 4 (arondată Biroului vamal Bucuresti Sud);

– comuna Popesti-Leordeni, Soseaua de Centură nr. 1 (arondată Biroului vamal Bucuresti Sud);

– comuna Otopeni, str. Horia, Closca si Crisan nr. 61–63 (arondată Biroului vamal Băneasa);

– sos. Odăi nr. 93–101, sectorul 1 (arondată Biroului vamal Băneasa).

Art. 2. – (1) Efectuarea operatiunilor de vămuire pentru aceste categorii de mărfuri perisabile se desfăsoară în programul de lucru glisant în intervalul 8,00–16,00/10,00– 18,00.

(2) Timpul de lucru săptămânal poate fi extins cu 8 ore suplimentare, care pot fi efectuate cu acordul functionarului public.

Art. 3. – Mijloacele de transport rutier care se prezintă la intrarea în tară, cu mărfurile perisabile mentionate la art. 1, vor fi tranzitate la unul dintre birourile vamale mentionate în prezentul ordin.

Art. 4. – Pentru efectuarea operatiunilor vamale la locatiile mentionate la art. 1 au acces liber toti comisionarii vamali agreati să-si desfăsoare activitatea pe lângă birourile vamale la care acestea sunt arondate.

Art. 5. – Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dată la care Ordinul vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 6.351/2005 privind formalitătile vamale de import pentru mărfurile perisabile cuprinse în cap. 6, 7 si 8 din Tariful vamal de import al României, transportate pe cale rutieră, destinate să fie vămuite în municipiul Bucuresti sau în judetul Ilfov, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 3 august 2005, îsi încetează aplicabilitatea.

 

Vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală,

Gelu Stefan Diaconu

 

Bucuresti, 8 noiembrie 2005.

Nr. 7.591.