MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 1060         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Sâmbătă, 26 noiembrie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 514 din 6 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 568 din 2 noiembrie 2005 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 25 si pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care au fost introduse dispozitiile art. 771 si art. 772 în Legea nr. 571/2003 si, respectiv, au fost modificate dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004

 

Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.402.– Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 514

din 6 octombrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Mădălina Stefania Diaconu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Regia Natională a Pădurilor Romsilva – Directia Silvică Craiova în Dosarul nr. 24.033/2004 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că instanta constitutională a statuat că instituirea obligatiei de plată a cautiunii nu poate fi calificată ca o modalitate de a restrânge accesul liber la justitie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 16 martie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 24.033/2004, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost ridicată de Regia Natională a Pădurilor Romsilva – Directia Silvică Craiova cu prilejul solutionării unei contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că textul de lege criticat contravine art. 21 din Constitutia României, privind accesul liber la justitie, deoarece îl pune pe autorul exceptiei în imposibilitatea de a achita cautiunea cerută de Codul de procedură civilă, acesta având conturile blocate.

“Conditionând solutionarea unei cereri de suspendare de plata unei cautiuni prealabile, ni se îngrădeste posibilitatea de a accesa drepturile noastre în justitie, cu atât mai mult cu cât Constitutia României prevede accesul liber la justitie [...]. Plata cautiunii în fapt creează o situatie grea persoanei îndreptătite la solicitarea unei suspendări, de vreme ce cererea de suspendare a fost deja conditionată de plata taxei de timbru.“

Judecătoria Craiova apreciază că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că “instituirea obligatiei de plată a cautiunii, ca o conditie a suspendării executării silite, reprezintă o garantie pentru creditor, în vederea acoperirii eventualelor daune suferite prin întârzierea executării titlului executoriu“. În plus, “specificul cautiunii îl constituie restituirea ei contestatoarei, cu exceptia cazului când cererea a fost respinsă“.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată.

Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. Astfel, procedura contestatiei la executare asigură garantii suficiente pentru protectia dreptului de proprietate al tuturor părtilor implicate în proces, prin însusi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestatiei si desfiintării titlului executoriu sau a însesi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Totodată, apreciază că accesul la justitie este pe deplin respectat de dispozitiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât autorul cererii de suspendare are posibilitatea formulării unui recurs, inclusiv în ceea ce priveste stabilirea cuantumului cautiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat. De asemenea, invocă si jurisprudenta constantă a Curtii Constitutionale, mentionând Decizia nr. 227/2004.

Avocatul Poporului arată că dispozitiile criticate sunt constitutionale. Astfel, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu îngrădeste sub nici un aspect accesul liber la justitie si nu împiedică părtile interesate de a apela la instantele judecătoresti sau de a se prevala de toate garantiile procesuale. Obligatia de a plăti cautiune are caracterul unei garantii instituite în favoarea creditorului pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite, iar instituirea acestei obligatii nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justitie, întrucât plata cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei la executare, ci doar o cerintă necesară pentru suspendarea executării silite.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificate prin art. I pct. 156 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, dispozitii potrivit cărora:

“Până la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune în cuantumul fixat de instantă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.“

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor texte de lege autorii exceptiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 din Constitutie, potrivit cărora:

“(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.“

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul criticat a făcut în numeroase rânduri obiect al controlului de constitutionalitate. Astfel, în Decizia nr. 108 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 22 martie 2005, sau Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Curtea a retinut că instituirea obligatiei de plată a cautiunii, ca o conditie a suspendării executării, are o dublă finalitate, si anume, pe de o parte, de a constitui o garantie pentru creditor în ceea ce priveste acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, si, pe de altă parte, de a preveni si limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Întrucât plata cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligatii nu poate fi calificată ca o modalitate de a restrânge accesul liber la justitie.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, cele statuate prin deciziile mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Jurisprudenta Curtii Constitutionale este în concordantă si cu cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Z si altii contra Marii Britanii, 2001, a statuat, de principiu, că accesul liber la justitie nu este absolut, el putând fi supus unor îrestrictii legitime, cum ar fi termenele legale de prescriptie, ordonantele care impun depunerea unei cautiuni judicatum solvi [...]“.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Regia Natională a Pădurilor Romsilva – Directia Silvică Craiova în Dosarul nr. 24.033/2004 al Judecătoriei Craiova.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 octombrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mădălina Stefania Diaconu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 568

din 2 noiembrie 2005

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 25 si pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care au fost introduse dispozitiile art. 771 si art. 772 în Legea nr. 571/2003 si, respectiv, au fost modificate dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Doina Suliman – magistrat-asistent sef

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 25 si pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care au fost introduse dispozitiile art. 771 si art. 772 în Legea nr. 571/2003 si, respectiv, au fost modificate dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004, exceptie ridicată direct de Avocatul Poporului.

La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de Onstiintare este legal îndeplinită.

Presedintele constată cauza în stare de judecată.

Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Adresa nr. 13.180 din 8 august 2005, trimisă Curtii Constitutionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constitutie, Avocatul Poporului a ridicat direct exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 25 si pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care au fost introduse dispozitiile art. 771 si art. 772 în Legea nr. 571/2003 si, respectiv, au fost modificate dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, următoarele:

1. Prevederile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005, introducând art. 771 si art. 772 în Legea nr. 571/2003, potrivit cărora sunt supuse impozitării veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor de orice fel, fără constructii, dobândite după 1 ianuarie 1990, contravin principiului neretroactivitătii legii, întrucât, astfel cum sunt formulate, aceste dispozitii legale urmează a fi aplicate unor raporturi juridice create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 163/2005.

2. În contradictie cu prevederile art. 78 din Constitutie, potrivit art. I pct. 39 din Legea nr. 163/2005, art. 771–773 intră în vigoare începând cu 1 iunie 2005, dată la care a fost publicată legea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar nu la 3 zile de la acea dată, asa cum prevede textul constitutional.

3. Instituirea, prin dispozitiile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005, a obligatiei notarilor publici, care autentifică actele translative de proprietate, de a calcula, de a încasa si de a vira impozitul la bugetul de stat, poate echivala cu prestarea unei munci fortate, contrar prevederilor constitutionale ale art. 41 si fără existenta vreuneia dintre situatiile prevăzute de art. 42 alin. (2) din Constitutie.

4. Dispozitiile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005, referitoare la art. 771 si art. 772, instituind, în sarcina proprietarilor care înstrăinează constructiile de orice fel si terenul aferent acestora, în termen de până la 3 ani inclusiv de la data dobândirii, precum si terenurile de orice fel, fără constructii, dobândite după 1 ianuarie 1990, obligatia de a plăti impozit, contin norme contrare prevederilor constitutionale privind dreptul la un nivel de trai decent, notiune care cuprinde si dreptul la locuintă, întrucât aceste dispozitii legale nu au în vedere situatia obiectiv diferită a anumitor categorii de proprietari care nu-si vând proprietătile în scopuri speculative, ci pentru a-si cumpăra o locuintă mai corespunzătoare nevoilor familiilor lor.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) si art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicată.

Guvernul apreciază că exceptia ridicată de Avocatul Poporului este neîntemeiată pentru următoarele motive:

a) Dispozitiile art. 771 si art. 772, introduse în Legea nr. 571/2003 prin art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005, nu încalcă principiul neretroactivitătii legii, deoarece “chiar dacă textele se referă la anumite situatii de fapt anterioare, aceasta nu presupune că impunerea se realizează cu aceeasi dată, ci începând cu data intrării în vigoare a actului normativ criticat pentru situatiile în cauză avute în vedere“.

b) În privinta datei de 1 iunie 2005, prevăzută la art. I pct. 39 din Legea nr. 163/2005 pentru intrarea în vigoare a unor dispozitii de lege, se ridică doar o problemă de interpretare si aplicare a legii, iar nu de constitutionalitate.

c) Colectarea si virarea obligatiilor fiscale ce derivă dintr-un serviciu public, în mod necesar, intră în sarcina celor care prestează acel serviciu. De altfel, în legătură cu aceste obligatii ale notarilor publici a fost consultată, potrivit uzantei, Uniunea Natională a Notarilor Publici din România, care nu a formulat obiectiuni cu privire la aceste prestatii.

d) Problema impozitării veniturilor realizate din înstrăinarea dreptului de proprietate asupra unor imobile priveste aspecte de strictă oportunitate, de competenta exclusivă a legiuitorului, în conformitate si cu prevederile constitutionale ale art. 56 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. b).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constitutie si celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 10 si art. 29–33 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. I pct. 25 si pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 1 iunie 2005, prin care au fost introduse dispozitiile art. 771 si art. 772 în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, si, respectiv, au fost modificate dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.281 din 30 decembrie 2004.

Textele de lege criticate au următorul continut:

“Art.771

Definirea venitului din transferul proprietătilor imobiliare din patrimoniul personal

(1) Sunt supuse impozitării veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate asupra constructiilor de orice fel si terenul aferent acestora, care se înstrăinează în termen de până la 3 ani inclusiv, de la data dobândirii, precum si veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor de orice fel, fără constructii, dobândite după 1 ianuarie 1990.

(2) Venitul impozabil din transferul proprietătilor imobiliare, cu exceptiile prevăzute la alin. (3), reprezintă diferenta favorabilă dintre valoarea de înstrăinare a proprietătilor imobiliare, terenuri si/sau constructii, si valoarea de bază a acestora.

(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) aportul în natură la capitalul social al societătilor comerciale, precum si veniturile realizate din înstrăinarea constructiilor de orice fel cu terenul aferent, terenurile fără constructii din intravilan si extravilan dobândite de contribuabil prin:

a) reconstituirea dreptului de proprietate;

b) mostenire sau donatie între rude până la gradul al patrulea inclusiv;

c) schimb imobiliar.

(4) Valoarea de bază a bunurilor imobile prevăzute la alin. (1), în functie de modalitatea de dobândire, se stabileste avându-se în vedere:

a) pretul de achizitie pentru bunurile imobile dobândite prin cumpărare, majorat cu 5%;

b) valoarea imobilului mentionată în act, dacă acesta a fost dobândit prin donatie, schimb, rentă viageră, dare în plată, adjudecare, contract de întretinere, hotărâre judecătorească etc., majorată cu 5%;

c) pentru constructiile noi, costul acestora la data realizării, dovedit prin raport de expertiză întocmit de un expert autorizat, în conditiile legii, la care se adaugă valoarea terenului aferent, stabilită în conditiile prezentei legi;

d) valoarea rezultată din expertizele utilizate de către camerele notarilor publici, la data dobândirii imobilelor a căror valoare de bază nu se poate stabili prin modalitătile prevăzute la lit. a)–c);

e) valoarea stabilită în functie de modul de dobândire, în conditiile prevăzute la lit. a) si b), pentru terenurile situate în intravilan si extravilan, actualizată cu rata inflatiei pe economie din ultima lună pentru care există date oficiale comunicate de către Institutul National de Statistică, dacă la data dobândirii nu erau întocmite expertize de către camerele notarilor publici.

Pentru terenurile si constructiile de orice fel, dobândite de contribuabili într-o modalitate din care nu rezultă valoarea la care acestea au fost dobândite, valoarea de bază este valoarea minimă stabilită în prima expertiză utilizată de camera notarilor publici în circumscriptia căreia se află terenul;

f) pretul de achizitie pentru bunurile dobândite în conditiile prevăzute la lit. a) sau valoarea mentionată pentru bunurile dobândite în conditiile prevăzute la lit. b), la care se adaugă costul lucrărilor si serviciilor de natură să crească valoarea imobilului, la data efectuării acestora, dovedite prin raport de expertiză întocmit de un expert autorizat, în conditiile legii.

(5) Expertizele întocmite de camerele notarilor publici vor fi reactualizate cel putin o dată pe an si avizate de Ministerul Finantelor Publice, prin directiile teritoriale.

(6) Pierderea din transferul proprietătii imobiliare reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.“;

“Art.772

Stabilirea si plata impozitului pe veniturile din transferul proprietătilor imobiliare

(1) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil determinat potrivit art. 771.

(2) Notarii publici care autentifică actele între vii translative ale dreptului de proprietate au obligatia de a calcula, de a încasa si de a vira impozitul la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost autentificat actul.

(3) În cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra constructiilor sau terenurilor se face prin altă procedură decât cea notarială, contribuabilul are obligatia de a declara venitul obtinut, în maximum 5 zile de la data înstrăinării bunului, la organul fiscal în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal. Contribuabilii care nu au domiciliul fiscal în România declară venitul obtinut la organul fiscal în a cărui rază teritorială este situat imobilul înstrăinat.

(4) Procedura de declarare, de calcul si de plată a impozitului se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“;

“Art.III. – (1) Prin derogare de la dispozitiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederile prezentei ordonante de urgentă intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2005, cu următoarele exceptii:

a) începând cu 1 mai 2005: lit. a) a art. 42; alin. (2) al art. 43; lit. k) a alin. (4) al art. 55; art. 76; art. 77;

b) începând cu 1 iunie 2005: lit. g) a art. 41; lit. g) a art. 42; lit. a) a alin. (2) al art. 65; alin. (1) al art. 66; alin. (4) si (41) ale art. 66; alin. (2) al art. 67; lit. a), a1), a2), a3), e), e1) si g) ale alin. (3) al art. 67; alin. (4) si (5) ale art. 67; art. 771–773; alin. (31) al art. 83; lit. b) a alin. (4) al art. 83;

c) începând cu 1 ianuarie 2006: lit. c1) a alin. (3) al art. 67.

(2) În cazul titlurilor de valoare dobândite până la data de 31 mai 2005 inclusiv, cota de impozit este de 1%, indiferent de data înstrăinării acestora.

(3) În perioada 1 iunie 2005 – 31 decembrie 2005, intermediarii vor calcula, vor retine si vor vira impozitul de 1% aplicat asupra câstigurilor din transferul titlurilor de valoare dobândite si înstrăinate în această perioadă, indiferent dacă sunt dobândite si înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile sau mai mică de 365 de zile. La 31 decembrie 2005, acestor tranzactii le este aplicabilă regula de calcul al câstigului

net conform prevederilor art. 67 alin. (3) lit. e).

(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, pentru calculul impozitului pe veniturile realizate de persoane fizice din investitii si din transferul proprietătilor imobiliare din patrimoniul personal, definite potrivit dispozitiilor cap. V si VIII1 din titlul III, cota de impozit este de 16%, cu exceptia câstigurilor realizate din transferul titlurilor de valoare înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile de la data dobândirii, pentru care se

mentine cota de 1% prevăzută la art. 67 alin. (3) lit. e).

(5) Cota de impozit de 16% se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006 si pentru veniturile realizate de persoanele fizice si juridice nerezidente, prevăzute la art. 115, cu exceptia veniturilor obtinute din jocuri de noroc pentru care se mentine cota de impozit de 20%.“

În opinia autorului exceptiei, dispozitiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constitutionale:

– Art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.“;

– Art. 15 alin. (2): “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.“;

– Art. 41: “(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de muncă este liberă.

(2) Salariatii au dreptul la măsuri de protectie socială.

Acestea privesc securitatea si sănătatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în conditii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.“;

– Art. 42: “(1) Munca fortată este interzisă.

(2) Nu constituie muncă fortată:

a) activitătile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum si cele desfăsurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de constiintă;

b) munca unei persoane condamnate, prestată în conditiii normale, în perioada de detentie sau de libertate conditionată;

c) prestatiile impuse în situatia creată de calamităti ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.“;

– Art. 47: “(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetătenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistentă medicală în unitătile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetătenii au dreptul si la măsuri de asistentă socială, potrivit legii.“;

– Art. 78: “Legea se publică în Monitorul Oficial al României si intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.“

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Dispozitiile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005, referitoare la art. 771 si 772 din Legea nr. 571/2003, cu privire la definirea venitului din transferul proprietătilor imobiliare din patrimoniul personal, precum si la stabilirea si plata impozitului pe veniturile din transferul proprietătilor imobiliare, nu contravin principiului neretroactivitătii legii.

Aceste texte de lege, chiar dacă se referă la raporturi juridice preexistente datei intrării în vigoare a legii, nu au caracter retroactiv, deoarece este cert că acestea vizează numai actul de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Actul juridic de dobândire a bunurilor imobiliare respective are importantă, ca element al ipotezei normei juridice, doar pentru determinarea perioadei de timp în care contribuabilii vizati au avut drept de proprietate asupra bunurilor înstrăinate.

2. Prin art. I pct. 39 din Legea nr. 163/2005 s-a modificat si completat art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 care prevedea intrarea în vigoare a acestei ordonante, respectiv a modificărilor si completărilor aduse Legii nr. 571/2003, începând cu data de 1 ianuarie 2005. Aceste prevederi sunt mentinute, dar cu unele exceptii prevăzute la alin. (1) lit. a) si b). Astfel, la lit. a) se prevede intrarea în vigoare, începând cu data de 1 mai 2005, a dispozitiilor lit. a) a art. 42, alin. (2) al art. 43, lit. k) a alin. (4) al art. 55, art. 76 si art. 77 din Legea nr. 571/2003, iar la lit. b) se prevede intrarea în vigoare, începând cu data de 1 iunie 2005, a dispozitiilor lit. g) a art. 41, lit. g) a art. 42, lit. a) a alin. (2) al art. 65, alin. (1) al art. 66, alin. (4) si (41) ale art. 66, alin. (2) al art. 67, lit. a), a1), a2), a3), e), e1) si g) ale alin. (3) al art. 67, alin. (4) si (5) ale art. 67, art. 771–773, alin. (31) al art. 83, lit. b) a alin. (4) al art. 83 din aceeasi lege.

Toate aceste texte de lege au fost modificate sau nou-introduse prin Legea nr. 163/2005. Data prevăzută la lit. a) este anterioară datei adoptării legii, iar cea prevăzută la lit. b) este chiar data publicării legii în Monitorul Oficial al României.

Curtea constată că un text de lege modificat sau nouintrodus nu poate intra în vigoare înaintea împlinirii termenului prevăzut de art. 78 din Constitutie, respectiv 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a actului normativ modificator. Legea nr. 163/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 1 iunie 2005. Asa fiind, Curtea constată că sunt contrare prevederilor art. 78 din Constitutie dispozitiile referitoare la intrarea în vigoare a textelor din Legea nr. 571/2003, modificate ori nou-introduse prin Legea nr. 163/2005 la o dată anterioară sau chiar la data publicării acestei legi în Monitorul Oficial al României.

3. Pentru a se asigura încasarea la bugetul de stat a impozitului pe veniturile realizate din transferul proprietătilor imobiliare, art. 772 din Legea nr. 571/2003 prevede obligatia notarilor publici, care autentifică actele între vii translative ale dreptului de proprietate, de a calcula, de a încasa si de a vira la bugetul de stat impozitul pe venit.

Înstrăinarea dreptului de proprietate asupra terenurilor se poate face numai prin acte autentice. Autentificarea intră în atributiile notarilor publici care prestează activitate în serviciul public. Acestia au obligatia generală de a încasa si de a vira la bugetul de stat toate taxele datorate pentru serviciul si activitătile prestate. În aceste conditii, Curtea apreciază că obligatia notarilor publici de a calcula, de a încasa si de a vira impozitul la bugetul de stat nu poate fi calificată ca fiind excesivă sau că echivalează cu impunerea prestării unei munci fortate.

4. Potrivit prevederilor art. 56 alin. (1) din Constitutie, “Cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice“, iar art. 139 alin. (1) din Legea fundamentală prevede că impozitele “se stabilesc numai prin lege“. Dispozitiile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005, referitoare la art. 771 si art. 772 din Legea nr. 571/2003, sunt conforme principiului privind impozitarea veniturilor de orice natură si nu încalcă prevederile constitutionale ale art. 47 referitoare la obligatia statului de a asigura cetătenilor un nivel de trai decent. De altfel, Curtea retine că nu se impozitează suma obtinută în urma înstrăinării dreptului de proprietate, ci doar venitul net obtinut, reprezentat prin diferenta favorabilă dintre valoarea de înstrăinare si valoarea de bază a bunului înstrăinat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 32 si art. 33 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului si constată că:

– dispozitiile art. I pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la dispozitiile art. III alin. (1) lit. a) si b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2004, sunt neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor art. 78 din Constitutie;

– dispozitiile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la dispozitiile art. 771 si art. 772 din Legea nr. 571/2003, sunt constitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 noiembrie 2005.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 600

din 9 noiembrie 2005

cu privire la constitutionalitatea Legii pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I

 

Cu adresa nr. 2.098 din 30 iunie 2005 secretarul general al Senatului a transmis Curtii Constitutionale sesizarea privind controlul de constitutionalitate asupra “Legii pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I, formulată, în temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, de către un număr de 28 de senatori, si anume: Vadim Tudor Corneliu, Aurel Ardelean, Liviu Doru Bindea, Carol Dina, Valentin Dinescu, Viorel Senior Duca, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Gheorghe Funar, Constantin Găucan, Ilie Ilascu, Nicolae Iorga, Irina Loghin, Eugen Mihăescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisuc, Ilie Petrescu, Petru Stan, Claudiu Tănăsescu, Mihai Ungheanu, Verginia Vedinas, Antonie Iorgovan, Doru Ioan Tărăcilă, Lupoi Mihail, Aurel Gabriel Simionescu, Otilian Neagoe, Ion Florescu, Ion Toma, Traian Novolan, Ion Rădoi.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 4.320 din 1 iulie 2005 si formează obiectul Dosarului nr. 579A/2005.

Autorii sesizării solicită Curtii Constitutionale exercitarea controlului de constitutionalitate asupra “Legii pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I“, sustinând că “legea prezintă grave vicii de constitutionalitate“ constând în încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) si (3), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 44 alin. (1) si (2), art. 136 alin. (4) si ale art. 137 alin. (2) din Constitutie.

În esentă, motivele de neconstitutionalitate prevăzute în sesizare sunt:

1. În legătură cu încălcarea art. 1 alin. (3) si art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie se arată că însusi titlul legii, în urma admiterii unui amendament, face referire la “bunuri care au apartinut fostului suveran“ si nu la “bunuri care au fost proprietatea fostului suveran“, ceea ce atestă că bunurile vizate de reglementare îau apartinut domeniului coroanei, iar domeniul coroanei era proprietatea publică a statului si nu proprietatea privată a fostului suveran“. În consecintă, se consideră că fostul rege Mihai I nu este îndreptătit la acordarea unor reparatii, astfel că legea încalcă dreptul de proprietate al statului, garantat de art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie. Cu referire la încălcarea valorii constitutionale de dreptate, prevăzută la art. 1 alin. (3), se arată că si în ipoteza în care fostul rege Mihai I era îndreptătit să pretindă anumite bunuri, acestuia i se creează un regim special fată de cel al altor cetăteni ale căror bunuri au fost confiscate sau expropriate si sunt îndreptătiti la reparatii.

2. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (2) si (3) coroborat cu art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie se arată: potrivit art. 1 alin. (2), “forma de guvernământ în România este republica“, iar într-un stat republican neexistând titluri nobiliare, acestea nu pot fi utilizate în cuprinsul unei legi. Asadar, art. 4 lit. a) fraza a doua din legea criticată, referitoare la “Principesa Margareta si Principele Radu“, sunt contrare art. 1 alin. (2) din Constitutie. Se mai arată că aceleasi dispozitii din lege încalcă si alin. (3) al art. 1 din Constitutie, referitor la “dreptate“ ca valoare supremă si garantată, prin aceea că, desi este de notorietate faptul că fostul rege Mihai I are si alti mostenitori rezervatari, s-a recunoscut dreptul de mostenire doar fiicei sale Margareta si sotului său. Se consideră că legiuitorul nu era îndreptătit să confere anumite drepturi si privilegii doar pentru unii dintre mostenitorii fostului suveran, făcând o selectie arbitrară si nelegitimă în favoarea unor persoane care nu au nici o calitate.

3. Cu privire la invocarea încălcării prevederilor constitutionale ale art. 4 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1) si (2) se arată că legea creează un regim privilegiat pentru fostul suveran si o parte a familiei sale.

4. Autorii sesizării apreciază că art. 3 din lege, potrivit căruia Vila Cavaleri, care apartine domeniul public al statului, trece în domeniul privat al statului si este retrocedată în natură fostului rege Mihai I, încalcă dispozitiile art. 136 alin. (4) din Constitutie, potrivit cărora proprietatea publică a statului este inalienabilă. O astfel de reglementare poate determina ca statul să piardă, treptat, proprietatea sa publică.

5. În legătură cu art. 4 din lege, “care conferă un drept de folosintă gratuită pentru fostul suveran si o parte a familiei sale“ asupra Palatului Elisabeta, Castelului Peles, Castelului Pelisor si Castelului Foisor, se sustine că este contrar art. 136 alin. (4) teza finală din Constitutie, care prevede că “bunurile proprietate publică pot fi date în folosintă gratuită doar institutiilor de utilitate publică“; or, fostul rege Mihai I si o parte a familiei sale nu reprezintă o astfel de institutie.

6. Art. 2 alin. (1) din Lege, prin care “se aprobă plata unor despăgubiri bănesti în sumă de 30 milioane euro“, contravine prevederilor constitutionale ale art. 137 alin. (2) referitoare la moneda natională, care este leul. Autorii sesizării apreciază că legiuitorul avea obligatia să redea atât în expunerea de motive, cât si în continutul legii modul de calcul al acestei sume.

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Guvernul României a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/216/C.P.T. din 12 iulie 2005, punctul său de vedere în sensul că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1. Cu referire la încălcarea dispozitiilor art. 1 alin. (3) si ale art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie.

Legea criticată, în forma trimisă spre promulgare, “se referă la reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I, astfel încât critica referitoare la nepreluarea amendamentului care a propus acest titlu este neîntemeiată“.

Este neîntemeiată si sustinerea potrivit căreia sintagma “bunuri care au apartinut fostului suveran“ este de natură să inducă ideea că din sfera bunurilor ce cad sub incidenta legii pot face parte si alte bunuri decât cele asupra cărora fostul rege Mihai I a avut drept de proprietate, întrucât apartenenta implică existenta dreptului de proprietate.

În ceea ce priveste sustinerea referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 44 din Constitutie, de asemenea, se arată că este nefondată, deoarece obiectul de reglementare al legii îl formează stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilele cu privire la care nu va opera restituirea în natură. Celelalte notificări depuse de fostul rege Mihai I vor fi solutionate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

2. Cu privire la critica ce vizează încălcarea dispozitiilor art. 1 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 1 alin. (3) si art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie.

Referirea la titlurile nobiliare nu impietează asupra formei de guvernământ, pentru că acestea nu conferă atributii specifice unor autorităti publice, prevăzute de Constitutie.

Prevederile art. 4 lit. a) din lege nu încalcă dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutie, deoarece ele nu au semnificatia exheredării, ci au în vedere conferirea unui drept de folosintă gratuită asupra unor imobile, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului român.

3. Referitor la critica potrivit căreia legea criticată contravine dispozitiilor art. 4 alin. (2) si art. 16 din Constitutie.

Se invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a retinut în mod constant că “principiul egalitătii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situatii impunând un tratament juridic similar, situatiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit“.

Astfel, legea generală în materia restituirii unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 1945–1989 o constituie Legea nr. 10/2001, aplicabilă cetătenilor care au fost proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive de către stat.

Totodată, în scopul reparării unor injustitii si abuzuri săvârsite în regimul trecut, legiuitorul a adoptat acte normative cu caracter special, aplicabile anumitor categorii de persoane, si anume: Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensatii cetătenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord si fiinutul Herta, ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de Pace între România si Puterile Aliate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003), Legea nr. 9/1998 privind compensatiile cetătenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării tratatului dintre România si Bulgaria (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2002).

4. Privitor la încălcarea dispozitiilor art. 136 alin. (4) din Constitutie.

Regimul juridic al proprietătii publice este stabilit prin Legea nr. 213/1998 care în art. 10 alin. (2) prevede că trecerea unui imobil din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, a consiliului judetean sau a consiliului local. Trecerea unui bun în domeniul privat este una dintre modalitătile de stingere a proprietătii publice prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea mentionată.

Dispozitiile art. 136 alin. (4) teza a doua din Constitutie nu prevăd “în mod limitativ institutiile de utilitate publică în calitate de beneficiare ale dreptului de folosintă gratuită, ci că aceste bunuri pot fi date în folosintă gratuită institutiilor de utilitate publică. Prin urmare, nimic nu împiedică acordarea unor imobile în folosinta gratuită a altor persoane fizice sau juridice, în cazul de fată, de altfel, această posibilitate fiind recunoscută si prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 406/2001“.

5. Cu referire la încălcarea dispozitiilor art. 137 alin. (2) din Constitutie.

Dispozitiile art. 2 alin. (1) din legea criticată nu prevăd că plata despăgubirilor se va face în euro, ci suma la care se ridică despăgubirea, modalitate neinterzisă de lege si care este utilizată în reglementările în vigoare.

Valoarea despăgubirilor se estimează tot în monedă euro si în cazul hotărârilor pronuntate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, împotriva României, în ceea ce priveste cererea reclamantilor de satisfactie echitabilă. Această curte hotărăste ca suma de bani, stabilită în valută, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral si material suferit de acestia, să fie plătită în lei, conform ratei de schimb aplicabile în momentul plătii.

Presedintele Camerei Deputatilor si cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Fostul suveran al României, Mihai I, prin avocat, a depus la Curtea Constitutională un “memoriu-întâmpinare“ înregistrat sub nr. 4.505 din 8 iulie 2005 referitor la sesizarea de neconstitutionalitate ce formează obiectul dosarului, iar la data de 13 octombrie 2005 a trimis note scrise înregistrate sub nr. 6.170 din 13 octombrie 2005; cu privire la aceeasi sesizare de neconstitutionalitate, “Printul Paul al României“ a depus trei memorii înregistrate sub nr. 4.462 din 7 iulie 2005, nr. 5.446 din 1 septembrie 2005 si sub nr. 6.510 din 27 octombrie 2005, prin care îsi prezintă interesele sale patrimoniale în legătură cu bunurile ce fac obiectul reglementării prin legea supusă controlului de constitutionalitate.

Aceste materiale nu au relevantă în cadrul procedurii jurisdictionale a controlului de constitutionalitate înainte de promulgarea legii.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorulraportor, dispozitiile criticate din Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată si este competentă, potrivit art. 146 lit. a) din Constitutia României, precum si al art. 15 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, să se pronunte asupra constitutionalitătii legii criticate.

Obiectul sesizării de neconstitutionalitate îl constituie Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I. Analizând legea supusă controlului de constitutionalitate, temeiurile de fapt si de drept ale sesizării, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, precum si raportarea acestora la principiile si textele Constitutiei, care au fost încălcate, Curtea constată si retine următoarele:

Reglementarea în cauză prezintă o serie de particularităti care îi conferă o fizionomie juridică proprie, diferită de aceea a actelor juridice de putere, de rang egal si care se impun în mod necesar atentiei, în cadrul controlului de constitutionalitate, datorită întrepătrunderii si conditionării reciproce dintre aceste particularităti si problemele de constitutionalitate stricto sensu.

1. Chiar în absenta unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le contine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale. Asa cum rezultă din chiar titlul său, legea dedusă controlului are ca obiect de reglementare situatia juridică a unor bunuri, identificate nu doar prin nominalizarea lor in terminis ori prin enuntarea unor criterii de identificare, cât mai ales prin precizarea apartenentei lor la patrimoniul unei anumite persoane, fostul suveran al României, Mihai I. Indicarea apartenentei bunurilor în chiar titlul legii nu are însă exclusiv finalitatea unui criteriu de identificare, de vreme ce acestea ar fi putut fi la fel de bine identificate prin simpla mentiune că fac parte din domeniul Peles, ci în primul rând pe aceea de evidentiere a ratiunii intuitu personae a reglementării. Or, în măsura în care domeniul de incidentă a reglementării este astfel determinat, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în functie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc.

Potrivit chiar expunerii de motive, însăsi ratiunea de a fi a acestei legi o constituie adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun constituit de Legea nr. 10/2001, în materie de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, care îsi găseste aplicarea, totodată, – cu titlu de premieră – si în materie de restituire a unor bunuri mobile.

Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie.

Subscriind acestei teze, Curtea tine să precizeze că o atare derogare de la dreptul comun se poate realiza numai printr-o reglementare cu caracter normativ, asa cum a fost cazul legilor speciale cu finalitate reparatorie care aveau în vedere colectivităti de persoane, si anume pe cei ale căror bunuri fuseseră sechestrate, retinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord si fiinutul Herta, ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de Pace dintre România si Puterile Aliate (Legea nr. 290/2003), sau fuseseră trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România si Bulgaria (Legea nr. 9/1998). Instituirea unor asemenea reglementări derogatorii era impusă si justificată de situatia juridică specială, esential diferită de aceea a marii majorităti a persoanelor îndreptătite la măsuri reparatorii potrivit dreptului comun, în care se găseau cei care urmau să beneficieze de prevederile acestor legi; mai mult, si esential din punctul de vedere care aici interesează, îndreptătită la măsurile reparatorii era orice persoană aflată într-o atare situatie.

În ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional.

Curtoazia si respectul pe care le impune o personalitate de amplitudinea celei a fostului suveran al României nu pot fi convertite juridic în argumente de natură să impună si să justifice instituirea unui regim juridic reparatoriu intuitu personae, în absenta consacrării unui statut juridic privilegiat sau, cel putin, diferit de acela al celorlalti cetăteni, în ceea ce îl priveste. Or, Constitutia – singura care o putea face – nu numai că nu prevede nimic în acest sens, ci, dimpotrivă, întelege să prohibească o asemenea reglementare, asa cum rezultă din prevederile art. 4 alin. (2), potrivit cărora “România este patria comună si indivizibilă a tuturor cetătenilor săi, fără deosebire de rasă, de nationalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială“, precum si din cele ale art. 16 alin. (1), în termenii căruia “cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări“.

Asa fiind, Curtea constată că Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I, contravine principiului constitutional al egalitătii între cetăteni, astfel cum îsi găseste expresie în art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu si, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstitutională.

2. Prin definitie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv vointei legiuitorului, ale cărei continut si formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relatii sociale si de specificul acestuia.

Solutia legislativă adoptată pe calea prezentei legi nu utilizează ca premisă o anumită realitate socială, asadar un “dat“ obiectiv, ci o prealabilă întelegere, altfel spus, un acord de vointă între fostul suveran si Guvern, realizat practic pe cale de ofertă si acceptare. În spetă, oferta constă în comunicarea pretentiilor fostului suveran fată de statul român, enuntate pe calea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, si propunerea de solutionare amiabilă a unora dintre acestea, avansată prin scrisoarea din 12 decembrie 2003 a mandatarului fostului suveran, domnul Andrew Popper; în ceea ce priveste acceptarea, aceasta îsi găseste expresie în chiar legea adoptată care retine si reproduce, însă, numai obligatiile asumate de statul român fată de fostul suveran, căruia i se conferă în exclusivitate calitatea de titular al drepturilor corelative si, deci, de creditor al statului. Legea dobândeste astfel fizionomia juridică a unui act unilateral nu doar prin prisma genezei sale, ca produs al unei singure vointe, aceea a legiuitorului, ceea ce este normal, ci si prin prisma efectelor sale juridice constând în instituirea de obligatii numai în sarcina uneia dintre părti, si anume a statului.

Chiar dacă în cuprinsul expunerii de motive este invocată oferta fostului suveran, ca si întelegerea la care s-a ajuns, acestea sunt si rămân extrinseci continutului reglementării.

Mai mult decât atât, nici oferta, ca prim termen al întelegerii – tranzactie, si nici tranzactia finalizată, pe baza căreia a fost adoptată legea, nu sunt consemnate prin înscrisuri întocmite cu respectarea unor exigente legale imperative.

Astfel, în ceea ce priveste oferta, întrucât implică o renuntare, nu poate emana decât de la titular sau de la un mandatar al său, împuternicit în mod expres să facă un asemenea act, pe cale de procură specială autentică, cerintă pe care domnul Popper nu a îndeplinit-o sau nu a făcut dovada în acest sens.

Cu referire la tranzactie, potrivit art. 1.705 din Codul civil, aceasta trebuie încheiată întotdeauna în formă scrisă, în dovedirea ei nefiind admisă proba testimonială.

Nerespectarea acestor cerinte imperative de ordin formal lipseste de eficientă juridică atât oferta, cât si pretinsa tranzactie si, pe cale de consecintă, lipseste de suport reglementarea legală adoptată.

Aceeasi reglementare relevă, totodată, si o serie de deficiente majore de fond.

La momentul adoptării prezentei legi, nici unul dintre bunurile cu privire la care se convenise nu mai apartinea fostului rege, asa cum rezultă, de altfel, din chiar titlul reglementării, potrivit căruia aceasta priveste “bunuri care au apartinut fostului suveran“, deci care nu îi mai apartineau. Or, nemaiavând calitatea de proprietar, acesta nu mai detinea nici prerogativa dispozitiei, în exercitarea căreia să poată renunta la ele. Redobândirea unei asemenea prerogative era în mod necesar subsecventă redobândirii titlului de proprietate, care se putea realiza, eventual, în maniera preconizată în scrisoarea mai sus mentionată a domnului Andrew Popper, ca urmare a recunoasterii caracterului abuziv al preluării de către stat a domeniului Peles si a restituirii in integrum a acestuia către fostul proprietar, ceea ce însă legea nu prevede. Asa fiind, si întrucât este de principiu că nu poti renunta la ceea ce nu îti apartine, despăgubirile bănesti acordate, potrivit legii, nu au corespondent si nici justificare într-o asemenea renuntare, chiar validă fiind – ceea ce este discutabil – constituindu-se astfel fie într-o liberalitate, fie într-un avans din eventuala despăgubire ce urma a-i fi acordată. O atare concluzie este impusă de constatarea că legea nu prevede in terminis un act de renuntare la domeniul Peles, din partea titularului, ca o conditie prealabilă obligatorie a acordării despăgubirilor, o asemenea exigentă rezultând doar implicit din art. 2, potrivit căruia se acordă despăgubiri pentru bunurile care fac obiectul întelegerii. Curtea observă însă că o asemenea interpretare a articolului mentionat vine în contradictie cu cele prevăzute în art. 5 din aceeasi lege, potrivit căruia stingerea oricăror obligatii reciproce dintre statul român si fostul suveran al României urmează să intervină odată cu solutionarea notificărilor si actiunilor în justitie prevăzute în anexa nr. 4, în al cărei cuprins figurează, la pozitiile 89, 91, 113 si 114, si domeniul Peles. Asa fiind, este de conceput, cel putin ipotetic, pentru că legea îi permite, ca, primind despăgubirile acordate, fostul suveran al României să continue si să finalizeze procedura declansată potrivit dreptului comun, obtinând restituirea în natură sau prin echivalent valoric a domeniului Peles, din care ar urma să se deducă suma primită cu titlu de despăgubire, care astfel ar reprezenta numai un avans din valoarea integrală a bunului revendicat. Chiar dacă, tinând seama de personalitatea celui în cauză, o asemenea variantă de conduită este practic exclusă, în măsura în care reglementarea legală în cauză o face posibilă juridic, aceasta – cel putin formal logic si juridic – vine în contradictie cu însăsi ratiunea în considerarea căreia a fost adoptată si cu finalitatea urmărită.

Curtea tine să precizeze că întreagă această analiză, la prima vedere extrinsecă domeniului contenciosului constitutional, i-a fost impusă de particularitătile reglementării legale deduse controlului. Caracterul de act individual al acesteia, ratiunea în considerarea căreia a fost adoptată si finalitatea urmărită converg în a conferi conceptiei de ansamblu a legiuitorului, astfel cum rezultă din examinarea actului, o semnificatie esentială în aprecierea concordantei acestuia cu ordinea constitutională.

Asa fiind, deficientele de formă si de fond evidentiate dau expresie si unor vicii de constitutionalitate.

3. Prin definitie, tranzactia are ca finalitate prevenirea sau stingerea unui proces si, ca atare, se încheie între părtile aflate în contrarietate de interese. În spetă, acestea sunt fostul suveran al României si statul român, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.

În conditiile în care petentul declansase procedura de drept comun pentru restituirea bunurilor care îi apartinuseră, trecute în mod abuziv în patrimoniul statului, prin formularea de notificări, prevenirea proceselor care ar fi putut urma se putea realiza pe calea unei sau unor tranzactii între petent si Ministerul Finantelor Publice, de care urma să se ia act printr-o hotărâre adoptată de Guvern, în cadrul competentei sale de administrare a proprietătii statului si de organizare a executării legii. Ca act de aplicare, aceasta urma să reglementeze în concret regimul juridic al unui anumit bun sau al anumitor bunuri cu caracter litigios, ut singuli, asadar prin dispozitii cu caracter individual. Guvernul a optat pentru o cu totul altă rezolvare juridică, limitându-si rolul la acela de initiator al unui proiect de lege, procedeu ale cărui carente au fost evidentiate. Dincolo si mai presus de cele deja arătate, Curtea consideră că Parlamentul, arogându-si competenta de legiferare, în conditiile, domeniul si cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie, viciu care afectează legea în ansamblu.

4. Curtea constată, de asemenea, că procedeul utilizat, întrucât legitimează interventia legiuitorului în derularea normală a procedurilor de recuperare a unor bunuri preluate în mod abuziv de stat, proceduri instituite, prin norme imperative, de reglementarea de drept comun în materie si pe care petentul le declansase, le sustrage, astfel, controlului judiciar la care se putea apela. Prin aceasta legea, în ansamblu, contravine principiului liberului acces la justitie, în termenii în care este consacrat de art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie.

5. fiinând seama de realitatea juridică de necontestat pe care prezenta lege o consacră, în sensul că bunurile apartenente domeniului Peles fac parte din proprietatea publică a statului, Curtea consideră că atribuirea folosintei gratuite a castelului Peles, castelului Pelisor si a castelului Foisor fostului suveran al României, chiar cu circumstantierea instituită prin lit. b) a art. 4 din lege, încalcă prevederile art. 136 alin. (4) teza a III-a din Constitutie, potrivit cărora bunurile proprietate publică pot fi date în folosintă gratuită institutiilor de utilitate publică. Fie si acceptând sustinerea că fostul rege este abilitat legal să desfăsoare o activitate cu un asemenea caracter, aceasta nu legitimează, în termenii textului constitutional de referintă, atribuirea folosintei gratuite a imobilelor în cauză, de vreme ce titularul nu este o institutie de utilitate publică.

Aceleasi ratiuni impun o concluzie similară si cât priveste dispozitia având ca obiect instituirea unui drept de folosintă viageră gratuită asupra palatului Elisabeta în favoarea principesei Margareta si a principelui Radu.

Prezentele considerente, care converg în a evidentia neconstitutionalitatea reglementării legale deduse controlului, pe fondul unor deficiente majore de ordin tehnic-juridic, afectând conceptia de ansamblu, precum si logica interioară a acesteia, nu dau câtusi de putin expresie unei pozitii aprioric si principial ostile a Curtii fată de finalitatea declarată a legii, aceea a repunerii fostului suveran al României în drepturile de care a fost deposedat de fostul regim, ci, exclusiv, constatării că modalitatea juridică utilizată pentru realizarea acestui deziderat este improprie.

Pentru cele expuse mai sus, în temeiul dispozitiilor art. 1 alin. (3) si (4), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21, art. 136 alin. (4) si ale art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a) si ale art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al României, Mihai I, este neconstitutională.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Presedintelui României, presedintelui Camerei Deputatilor, presedintelui Senatului si primului-ministru si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 9 noiembrie 2005 si la aceasta au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae

Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu si Serban Viorel Stănoiu, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 19 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifică si dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. – Se aprobă Regulamentul de organizare si functionare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara, persoană juridică română cu sediul în municipiul Timisoara, str. dr. Aurel Păunescu Podeanu nr. 144, judetul Timis, aflat în coordonarea Autoritătii Nationale pentru Cercetare Stiintifică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. – Structura organizatorică a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara se aprobă, prin ordin al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Cercetare Stiintifică, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 3. – Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 2, 4 si 9, precum si anexele nr. 1 si 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.315/1996 privind înfiintarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 11 decembrie 1996.

Art. 4. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul educatiei si cercetării,

József Kötö ,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 10 noiembrie 2005.

Nr. 1.402.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. – (1) Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensată – INCEMC Timisoara, cu sediul în municipiul Timisoara, str. dr. Aurel Păunescu Podeanu nr. 144, judetul Timis, denumit în continuare institut national, este persoană juridică română în coordonarea Autoritătii Nationale pentru Cercetare Stiintifică, denumită în continuare organ coordonator.

(2) Institutul national functionează pe bază de gestiune economică si autonomie financiară, calculează amortismente si conduce evidenta contabilă în regim economic si îsi desfăsoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifică si dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum si ale prezentului regulament.

Art. 2. – Institutul national are ca scop desfăsurarea activitătii de cercetare stiintifică si dezvoltare tehnologică în domeniul electrochimiei si materiei condensate.

 

CAPITOLUL II

Obiectul de activitate

 

Art. 3. – Obiectul de activitate al institutului national este alcătuit, în principal, din activităti de cercetare-dezvoltare si cuprinde activităti de cercetare fundamentală si aplicativă privind: elaborarea de instalatii, procese, metode si tehnologii avansate în domeniul electrochimiei si materiei condensate, obtinerea de noi materiale, precum dezvoltarea de studii, expertize, prognoze, reglementări tehnice si planuri de afaceri, perfectionarea specialistilor, activităti productive si de comercializare în electrochimie, chimie, fizică si tehnologia materiei condensate, precum si în domenii interdisciplinare si adiacente, precum si activităti de valorificare si transfer tehnologic, după cum urmează:

A. Activităti de cercetare-dezvoltare:

A.1. În cadrul Planului national de cercetare-dezvoltare si inovare:

A.1.1. Cercetări fundamentale si aplicative de bază si orientate spre dezvoltarea stiintei în domeniul electrochimiei si chimiei (cod CAEN 7310):

a) aspecte fundamentale ale proceselor de electrod si reactoarelor electrochimice;

b) sinteze chimice si electrochimice în chimia organică si anorganică;

c) recuperarea materialelor utile din deseuri solide si/sau lichide;

d) tehnici chimice si electrochimice în protectia mediului înconjurător;

e) tehnici analitice chimice si electrochimice;

f) conversia si stocarea electrochimică a energiei;

g) hidroelectrometalurgia;

h) coroziunea electrochimică a metalelor si aliajelor;

i) galvanotehnică.

A.1.2. Cercetări fundamentale si aplicative de bază si orientate spre dezvoltarea stiintei în domeniul fizicii si tehnologiei materiei condensate (cod CAEN 7310):

a) fizica corpului solid;

b) fizica tehnologică;

c) nanomateriale si nanotehnologii;

d) materiale noi, cristaline sau amorfe;

e) procese si tehnologii la presiuni si temperaturi mari;

f) procese si tehnologii la presiuni mici si temperaturi înalte;

g) procese si tehnologii în plasme de rf, microunde etc.;

h) procese coloidale si solvotermale;

i) fizica straturilor subtiri, a suprafetelor si interfetelor;

j) analize fizico-chimice de material;

k) proiectarea si realizarea de componente, dispozitive si echipamente de cercetare.

A.1.3. Dezvoltarea de tehnici experimentale, metodologii si măsurători în domeniul electrochimiei si materiei condensate, pentru activităti proprii si pentru terti (cod CAEN 7430)

A.1.4. Activităti de valorificare a cercetării prin transferul tehnologic al rezultatelor spre operatori economici cu capital de stat sau privat (cod CAEN 7420)

A.1.5. Participare la activităti de standardizare în domeniiile de competentă (cod CAEN 7430).

A.2. În cadrul altor activităti de cercetare stiintifică si dezvoltare tehnologică:

a) cercetare aplicativă si/sau dezvoltare tehnologică pentru solutionarea unor probleme concrete din domeniul de activitate si din domenii conexe (cod CAEN 7310);

b) asistentă tehnică, transfer de tehnologie, elaborare de studii de specialitate si consultantă, certificare de conformitate pentru beneficiari din tară si din străinătate (cod CAEN 7420);

c) efectuarea de teste, probe si măsurători în vederea autorizării tehnice si omologării tehnologiilor, aparaturii, instalatiilor, sistemelor si serviciilor din domeniile de activitate si conexe (cod CAEN 7430);

d) expertiza, analiza si servicii specifice domeniului de activitate (cod CAEN 7420);

e) elaborarea programelor de cercetare-dezvoltare (cod CAEN 7420);

A.3. Pentru realizarea programelor-nucleu si a planurilor sectoriale (cod CAEN 7310)

A.3.1. Cercetări aplicative si fundamentale de bază în cadrul programului-nucleu “Tehnologii si metode moderne în electrochimie si materie condensată“, având următoarele obiective:

a) metode neconventionale de reducere a consumurilor energetice în tehnologii electrochimice;

b) tehnologii electrochimice si neconventionale de protectie a mediului;

c) procese fizico-chimice la scară nanometrică;

d) obtinerea si caracterizarea materialelor nanostructurate.

A.3.2. Cercetări aplicative si fundamentale de bază în cadrul planurilor sectoriale, având următoarele obiective:

a) dezvoltarea strategiei de cercetare-dezvoltare în domeniul de activitate;

b) dezvoltarea de platforme de cercetare-dezvoltare prin parteneriat national;

c) elaborarea de studii, strategii si programe privind dezvoltarea domeniilor de activitate.

A.4. Participare la programele internationale de cercetare-dezvoltare si inovare (cod CEN 7310)

B. Activităti conexe activitătii de cercetare-dezvoltare, desfăsurate în domeniul propriu de activitate, conform prevederilor legale, constând în:

a) participare la elaborarea strategiei domeniului electrochimic si materiei condensate, cu toate activitătile specifice (cod CAEN 7310);

b) formare si specializare profesională: desfăsurarea unor activităti de specializare si perfectionare în vederea formării de specialisti în domeniile specifice institutului national; formarea de cadre de cercetare si tehnicieni de înaltă calificare, necesare activitătilor specifice acestuia; activităti de pregătire a personalului propriu si a operatorilor economici în domeniile de activitate specifice si în domenii conexe; activităti de coordonare a lucrărilor de doctorat, licentă si masterat, în conditiile legii (cod CAEN 8042);

c) consultantă si asistentă de specialitate (cod CAEN 7420);

d) activităti de microproductie, fabricatie de unicate si serii mici, aparatură, echipamente, instalatii si dispozitive, precum si elaborarea de softuri în domeniile de activitate specifice institutului national si conexe (cod CAEN 7430);

e) efectuarea de teste, probe si măsurări în vederea autorizării tehnice si omologării aparaturii, instalatiilor, sistemelor si serviciilor din domeniile de activitate;

f) prestări de servicii aferente obiectului său de activitate (cod CAEN 7430), în conditiile legii;

g) valorificarea cercetării prin transferul tehnologic al rezultatelor la operatori economici cu capital de stat sau privat (cod CAEN 7430).

Art. 4. – În cadrul obiectului său de activitate, institutul national poate colabora si la activităti de cercetare-dezvoltare privind apărarea natională si alte tematici care tin de securitatea natională sau poate desfăsura si alte activităti conexe, cu aprobarea organului coordonator.

 

CAPITOLUL III

Patrimoniul

 

Art. 5. – Patrimoniul institutului national, reactualizat, stabilit pe baza bilantului contabil încheiat la 30 iunie 2005, este de 9.937.460 mii lei, din care imobilizări corporale si necorporale 7.394.783 mii lei si active circulante 2.542.677 mii lei.

Art. 6. – (1) Institutul national administrează cu diligenta unui bun proprietar bunuri proprietate publică si privată a statului, precum si bunurile proprii dobândite în conditiile legii sau realizate din venituri proprii. Bunurile proprietate publică si privată a statului administrate de institutul national, precum si bunurile proprii dobândite în conditiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz, se înregistrează distinct în patrimoniul acestuia.

(2) În exercitarea drepturilor sale, institutul national posedă si foloseste bunurile aflate în patrimoniul său si, după caz, dispune de acestea în conditiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate.

Art. 7. – (1) Rezultatele cercetărilor obtinute în baza derulării unui contract finantat din fonduri publice apartin institutului national, în calitate de persoană juridică executantă, si ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.

Administrarea, înregistrarea în evidenta contabilă a institutului national, precum si înstrăinarea, închirierea sau concesionarea si casarea rezultatelor cercetărilor obtinute în baza derulării unui contract finantat din fonduri publice se fac potrivit Ordonantei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare.

(2) Institutul national poate realiza servicii sau activităti de microproductie prin asociere în participatiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea organului coordonator.

Art. 8. – Patrimoniul institutului national poate fi modificat conform prevederilor legale.

 

CAPITOLUL IV

Structura organizatorică si functională

 

Art. 9. – Institutul national are în cadrul structurii sale organizatorice 3 subunităti fără personalitate juridică, după cum urmează:

a) Departamentul electrochimie, cu sediul în municipiul Timisoara, str. dr. Aurel Păunescu Podeanu nr. 144;

b) Departamentul cercetare a materiei condensate, cu sediul în municipiul Timisoara, str. Plautius Andronescu nr. 1;

c) Laboratorul de electrochimie, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Splaiul Independentei nr. 202.

Art. 10. – (1) Institutul national poate avea, de asemenea, în structura sa si alte subunităti, departamente, sectii, laboratoare si alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate. Sediul subunitătilor se stabileste prin hotărârea de înfiintare a institutului national, înfiiintarea sau desfiintarea acestora fiind aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(2) Structura organizatorică a institutului national se aprobă prin ordin al conducătorului organului coordonator, în conditiile legii, si cuprinde, pe lângă structura organizatorică prevăzută la alin. (1), următoarele compartimente: compartimentul juridic, compartimentul de marketing, compartimentul financiar-contabil, compartimentul de audit si control financiar, compartimentul de diseminare a informatiilor, relatii publice si mass-media.

Art. 11. – În functie de specificul activitătii, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administratie, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unităti din tară ori din străinătate.

 

CAPITOLUL V

Organele de conducere

 

Art. 12. – Conducerea institutului national este asigurată de:

a) consiliul de administratie;

b) comitetul de directie;

c) directorul general.

Art. 13. – Orientarea si coordonarea activitătii tehnico-stiintifice din institutul national sunt asigurate de consiliul stiintific.

Art. 14. – (1) Relatiile dintre subunitătile aflate în structura institutului national sunt stabilite de directorul general, care va acorda împuterniciri de reprezentare în numele institutului national, cu avizul consiliului de administratie.

(2) Conducătorii subunitătilor din structura institutului national răspund în fata consiliului de administratie si a directorului general de îndeplinrea tuturor atributiilor, responsabilitătilor si competentelor încredintate de către acesta sau aferente domeniilor proprii de activitate.

Consiliul de administratie

Art. 15. – (1) Consiliul de administratie este format din 7 membri, cetăteni români, numiti prin ordin al conducătorului organului coordonator, la propunerea conducerii autoritătii de la care acestia provin, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit din 4 în 4 ani.

(2) Din consiliul de administratie fac parte în mod obligatoriu:

a) directorul general al institutului national, care este presedintele consiliului de administratie;

b) presedintele consiliului stiintific al institutului national;

c) un reprezentant al organului coordonator;

d) un reprezentant al Ministerului Finantelor Publice;

e) un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei;

f) 2 specialisti din domeniu, propusi de organul coordonator.

(3) Revocarea membrilor consiliului de administratie se face de acelasi organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin.

Art. 16. – (1) Membrii consiliului de administratie îsi păstrează calitatea de angajat la institutia sau la unitatea de la care provin, precum si toate drepturile si obligatiile care derivă din această calitate.

(2) Pentru activitatea desfăsurată în calitatea de membru al consiliului de administratie, acestia beneficiază de o indemnizatie lunară stabilită de Consiliul de administratie, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al institutului national.

(3) Persoanele numite ca membri ai consiliului de administratie nu pot face parte din mai mult de două consilii de administratie ale institutelor nationale si nu pot participa în aceeasi calitate la alte unităti cu care institutul national are relatii contractuale sau interese concurente.

(4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administratie cei care, personal, sotul/sotia ori rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt în acelasi timp patroni sau asociati la alte unităti cu acelasi profit sau cu care institutul national se află în relatii comerciale directe.

Art. 17. – (1) Consiliul de administratie are, în principal, următoarele atributii:

a) aprobă, la propunerea consiliului stiintific, strategia si programele concrete de dezvoltare a institutului national, de introducere a unor tehnologii de vârf si de modernizare a celor existente, în concordantă cu strategia generală a domeniului propriu de activitate;

b) propune modificarea structurii organizatorice si functionale a institutului national, înfiintarea, desfiintarea si comasarea de subunităti din structura acestuia;

c) analizează si avizează proiectul bugetului de venituri si cheltuieli, care se depune la organul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

d) analizează si avizează situatiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare organului coordonator, si aprobă raportul de gestiune asupra activitătii desfăsurate de institutul national în anul precedent;

e) analizează realizarea criteriilor de performantă si raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institutul national si aprobă măsuri pentru desfăsurarea acesteia în conditii de echilibru al bugetului de venituri si cheltuieli;

f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investitiile care urmează să fie realizate de institutul national;

g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum si concesionarea sau închirierea unor bunuri din patrimoniul institutului national, în conditiile legii;

h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;

i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 38 si stabileste modul de rambursare a acestora;

j) aprobă utilizarea disponibilitătilor în valută, altele decât cele realizate prin contracte si comenzi economice;

k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

l) aprobă criteriile si comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului national.

(2) Consiliul de administratie exercită orice alte atributii stabilite potrivit prevederilor legale.

Art. 18. – Consiliul de administratie îsi desfăsoară activitatea pe baza regulamentului de organizare si functionare propriu, avizat de organul coordonator. Acesta hotărăste în problemele privind activitatea institutului national, cu exceptia celor care, potrivit legii, sunt date în competenta altor organe.

Art. 19. – (1) Consiliul de administratie se întruneste de regulă o dată pe lună sau ori de câte ori interesele institutului o cer, la convocarea presedintelui sau, după caz, a vicepresedintelui, precum si la solicitarea a cel putin 3 membri.

(2) Sedintele consiliului de administratie sunt conduse de presedintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepresedintele ales de membrii consiliului.

Art. 20. – (1) Consiliul de administratie îsi desfăsoară activitatea în prezenta a cel putin 5 dintre membrii săi.

Dacă nu este îndeplinită această conditie, sedinta consiliului de administratie se va tine într-un termen de cel mult 15 zile, având aceeasi ordine de zi.

(2) Hotărârile consiliului de administratie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenti, dar nu mai putin de 4 membri.

Art. 21. – La sedintele consiliului de administratie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institut sau al salariatilor, în cazul în care acestia nu sunt constituiti în sindicat.

Art. 22. – Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, consiliul de administratie poate atrage în activitatea de analiză consilieri si consultanti din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale.

Art. 23. – (1) Membrii consiliului de administratie sunt răspunzători, în conditiile legii, pentru îndeplinirea atributiilor ce le revin si răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului national.

(2) Membrii consiliului de administratie care s-au abtinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul national nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de sedinte al consiliului de administratie si dacă au anuntat în scris despre aceasta organul coordonator.

(3) Membrii consiliului de administratie care nu respectă prevederile art. 16 alin. (3) si (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului national ca urmare a acestui fapt.

Art. 24. – În primul trimestru al fiecărui an consiliul de administratie prezintă organului coordonator un raport asupra activitătii desfăsurate în anul precedent si asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Art. 25. – Secretariatul consiliului de administratie este asigurat de institutul national, atributiile acestuia fiind prevăzute în regulamentul de organizare si functionare a consiliului de administratie.

Comitetul de directie

Art. 26. – (1) Conducerea operativă a institutului national este asigurată de un comitet de directie, compus din directorul gereral, directorul adjunct stiintific, contabilul- sef, directorii subunitătilor si conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului.

(2) La sedintele comitetului de directie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentantiv din institutul national.

Art. 27. – (1) Comitetul de directie exercită atributii si are răspunderi în limita competentelor propuse de directorul general si aprobate de consiliul de administratie.

(2) Comitetul de directie stabileste actiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:

a) strategia programelor de dezvoltare a institutului national;

b) programul anual de cercetare-dezvoltare;

c) bugetul de venituri si cheltuieli;

d) programul de investitii;

e) sistemul de asigurare a calitătii;

f) alte obligatii.

Art. 28. – Comitetul de directie se întruneste decadal si ori de câte ori interesele institutului national o impun.

Art. 29. – (1) La nivelul subunitătilor se organizează si functionează comitetul de conducere, care îsi desfăsoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare si functionare aprobat de consiliul de administratie al institutului national si este prezidat de directorul subunitătii respective.

(2) Comitetele de conducere exercită atributii si au răspunderi în limita competentelor stabilite de directorul general al institutului national si aprobate de consiliul de administratie.

Directorul general

Art. 30. – (1) Activitatea curentă a institutului national este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului organizat conform prevederilor legale. La expirarea acestui termen, în functie de performantele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.

(2) Numirea si eliberarea din functie a directorului general se fac prin ordin al conducătorului organului coordonator.

Art. 31. – Directorul general are, în principal, următoarele atributii si responsabilităti:

a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului national în relatiile cu celelalte organe, organizatii si operatori economici, precum si cu persoane fizice din tară si din străinătate;

b) stabileste atributiile, competentele si relatiile la nivelul departamentelor institutului national, precum si relatiile acestora cu tertii, cu avizul consiliului de administratie;

c) propune consiliului de administratie modificarea structurii organizatorice si functionale a institutului national;

d) numeste directorii si conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a institutului national, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de directie, si îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administratie;

e) angajează si concediază personalul institutului national, conform prevederilor legale si ale contractului colectiv de muncă;

f) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului national si a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de directie; aprobă salariile rezultate din negociere;

g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;

h) adoptă măsuri si urmăreste realizarea operatiunilor de comert interior si de import-export, prin compartimentele proprii specializate;

i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing;

j) are atributii si răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului national de la bugetul de stat, în conditiile legii;

k) poate delega, în conditiile legii, o parte din atributiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului national;

l) exercită orice alte atributii ce îi sunt delegate de consiliul de administratie.

Consiliul stiintific

Art. 32. – (1) Consiliul stiintific este format din 7 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul institutului national care desfăsoară activităti de cercetare-dezvoltare.

(2) Consiliul stiintific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariati ai institutului national, alesi pe 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institutul national.

(3) Din consiliul stiintific fac parte de drept directorul general si directorul stiintific al institutului national.

(4) Consiliul stiintific este condus de un presedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepresedinte, alesi prin vot secret de către membrii consiliului stiintific.

(5) Consiliul stiintific se organizează si functionează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administratie.

Art. 33. – Atributiile principale ale consiliului stiintific sunt următoarele:

a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activitătii de cercetare-dezvoltare a domeniului si la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;

b) analizează, avizează si urmăreste realizarea lucrărilor de cercetare stiintifică;

c) propune spre aprobare consiliului de administratie programul anual de cercetare-dezvoltare si inovare al institutului national;

d) avizează hotărârile consiliului de administratie care implică politica de cercetare a institutului national si a ramurii;

e) propune măsuri pentru perfectionarea profesională, încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

f) organizează si coordonează desfăsurarea manifestărilor cu caracter stiintific;

g) avizează actiunile de cooperare, interne si internationale, cu scop stiintific, în care este implicat institutul national;

h) avizează acordarea de burse de studii si stagii de perfectionare în tară si în străinătate personalului institutului national.

 

CAPITOLUL VI

Bugetul de venituri si cheltuieli si executia acestuia.

Relatii financiare

 

Art. 34. – (1) Institutul national întocmeste anual buget de venituri si cheltuieli si situatii financiare anuale, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finantelor Publice.

(2) Bilantul contabil anual se aprobă de organul coordonator, în conditiile legii.

Art. 35. – (1) Veniturile si cheltuielile institutului national se stabilesc prin buget, pentru fiecare exercitiu financiar.

(2) Bugetul de venituri si cheltuieli se întocmeste pe baza indicatorilor de performantă stabiliti de organul coordonator si se aprobă prin ordin al acestuia, cu avizul Ministerului Finantelor Publice si al Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei.

Art. 36. – Institutul national determină anual volumul de venituri de realizat si de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată.

Art. 37. – (1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale si prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plătii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli stabilit potrivit legii.

(2) Salariul de bază al directorului general se stabileste prin ordin al conducătorului organului coordonator, potrivit reglementărilor legale.

Art. 38. – (1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situatia în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului national nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent.

(2) Contractarea de credite bancare peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea organului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finantelor Publice.

Art. 39. – (1) Institutul national hotărăste cu privire la investitiile ce urmează să fie realizate, potrivit obiectului său de activitate, finantarea efectuându-se din surse proprii si din credite bancare, precum si din surse bugetare, prin organul coordonator, potrivit legii.

(2) Organul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri si cheltuieli fondurile necesare realizării unor investitii, dotări, achizitionării de aparatură, echipamente si instalatii pentru institutul national.

(3) Executia investitiilor prevăzute la alin. (1) si (2) se adjudecă potrivit legii.

Art. 40. – (1) Operatiunile de încasări si plăti ale institutului national se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale si unităti de trezorerie cu sediul în România.

(2) Institutul national poate efectua operatiuni de încasări si plăti în lei si în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă si a normativelor de disciplină financiar-valutare stabilite prin actele normative în vigoare.

(3) Institutul national poate efectua operatiuni de comert exterior, aferente obiectului său de activitate, potrivit legii.

Operatiunile de încasări si plăti cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unitătile bancare specializate cu sediul în România.

Art. 41. – Institutul national îsi va organiza controlul financiar preventiv propriu si auditul financiar, potrivit legii.

 

CAPITOLUL VII

Dispozitii finale

 

Art. 42. – Litigiile institutului national, respectiv ale subunitătilor, cu persoane fizice sau persoane juridice, nesolutionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instantelor judecătoresti române de drept comun.

Art. 43. – Modificările si completările Regulamentului de organizare si functionare a institutului national se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea consiliului de administratie, cu respectarea prevederilor legale.

Art. 44. – Statutul de institut national se reOnnoieste periodic prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani sau la modificarea obiectului de activitate al institutului national.